Adevěrul, noiembrie 1894 (Anul 7, nr. 2020-2047)
1894-11-26 / nr. 2043
AN til* vn, NO. 2043 NUMERUL_IO BAN! ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREÎ LUNI SI SE PLĂTESC TOT-1)’AUNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţie! BMN Judeţe şi Slrăinătate prin * MANDATE POŞTALE UN AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINĂTATE 50 LEÎ ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 X TREI LUNI . . 8 » » » 13 1 Usa BîMiiseB? îas sís*eÜEB»<aíe feaisi MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGiUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA PASAGiUL BENCEI NAŢIONALE (CASELE EDIŢIA A TrcEIA Să te fereşti Române de cuiți strein în casă ). ASex B sat M. MEHERUL JO BANI ANUNCIURILE din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie Din Streinătate, direct la administraţie is la toate oficida de publicitate ANUNCIURI LA PAG .iv..............0,30 b. linia » » »iii..............2,— leî » » » » ii .... . 3,— » » inserţiele şi reclamele 3 le! rÎndul. La Paris, ziarul se găseşte de vÎnzare CU NUMERUL LA bioşcul No. 192, Boulev. St.-Germain UN NUMER VECUI PETIŢIA STUDENŢILOR Camera trebuia să discute ieri petiţia studenţilor în potriva barbariilor ale cărora victime au fost ei, în noaptea de 14 Septembre. O chestiune de formă, de procedură, a făcut însă ca plîngerea lor să fie respinsă. In adevăr, în loc ca un număr însemnat de studenţi să iscălească cu numele lor, ei au lăsat, — nu ştim de ce,—ca suplica să fie semnată „comitetul naţional studenţesc.“ Cu drept cuvînt, din punctul de vedere al procedurei, atît D. Cuza cît şi D. Tache Ionescu au cerut respingerea petiţiei. Căci este elementar că Parlamentului nu i se poate adresa direct decît ori un număr de cetăţeni, ori o autoritate recunoscută, iar „comitetul naţional studenţesc“ e o simplă ficţiune. Pentru unii studenţi, acest „comitet“ poate avea vreo valoare; pentru Cameră însă, nu. Noi, constatînd această greşală de formă, declarăm că ne pare foarte bine de modul cum a fost rezolvată petiţia „comitetului naţional studenţesc“. Şi ne explicăm pentru ce. Aşa cum s’a ’ntors afacerea, ea nu va fi înmormîntată, ci înviată, ba încă înviată in toată strălucirea ei. Căci ce se va întimpla acum ? D. Ionel Grădişteanu a promis înaintea Camerei că va transformă petiţia în interpelare ; prin urmare, D-sa va fi mai la largul D-sale să spune tot ce ştie în afacerea asta şi nu va fi silit să se mărginească în cadrul strimt al unei pimigeri. Evident, lumina va fi mai mare, şi toată lumea va fi încîntată, căci toată lumea doreşte lumina,—presupunem. Acum, noi fiind siguri că D. Grădişteanu nu va renunţă la interpelarea D-sale, îi rugăm să dea acestei interpelări cît mai multă întindere. In adevăr, scopul interpelăreî deputatului de R.Sărat nu poate fi pur şi simplu acela de a căpătă satisfacţie numai pentru o categorie de cetăţeni. Ni se pare, din potrivă, că D. Grădişteanu urmăreşte, sau trebuie să urmărească, un scop mult mai înalt, de o morală mult superioară . D-sa vroieşte să vadă dacă un guvern nu este dator să asigure tuturor cetăţenilor libertatea şi să urmărească pe aceia cari turbură ordinea, atacă oamenii sau le devastează locuinţele. Ei bine, din punctul acesta de vedere, interpelarea nu se poate mărgini la „brutalităţile de la 14 Septembre”. In anul acesta au mai fost şi alte turburări şi iu toate poliţia a jucat un rol. Ca să precizăm faptele, amintim D-lui deputat Grădişteanu că la 8 Aprilie, cu prilejul pelerinajului la mormântul lui Rosetti, s’au întîmplat grave tulburări; dacă se va adresă la cei direct interesaţi în cauză, D-sa va putea află toate amnănuntele de care ar avea nevoie. Mai departe. In luna lui Mani s’au petrecut alte taxvitalităţi, a căror gravitate întrece pe toate cele-l’alte, atit prin daunele pe care le-au pricinuit, cît şi prin durata lor. O redacţie a fost devastată la miezul nopţii de către nişte bande de desmăţaţi; libertatea presei a fost suprimată timp de citeva zile,— şi... nici pînă astăzi autorităţile n’au descoperit (?) pe vinovaţi. Această afacere interesindu - ne foarte de aproape, eu rog în numele Adevĕrului pe D. deputat Ionel Grădişteanu să o conexese la «brutalităţile de la 14 Septembre» şi să o aducă în faţa Camerei. Din parte-ne, sîntem gata să-i dăm toate lămuririle de care va avea nevoie,şi îl asigurăm că va putea alcătui un dosar întreg. De altfel, această rugăciune o adresăm tuturor Domnilor deputaţi cari vor luă parte la interpelarea D-luî I. Grădişteanu. Ca ziarişti, credem că ne împlinim o datorie semnalind unui deputat o nedreptate, — ori-cuî i s’ar fi întîmplat ea,—şi rugîndu’l s’o aducă în faţa Parlamentului. Precum,—nu ne îndoim şi de aceea nici nu avem nevoe s’o cerem,— D. G. Panu va aduce chestiunea aceasta în Senat, tot ast-fel socotim c’ar fi drept s’o aducă cineva în Cameră. D. I. Grădişteanu nu este amicul nostru politic. Totuşi, încrezători în sinceritatea şi lealitatea D-sale, îl rugăm să ia în cercetare mandatul pe care îndrăznim a i’l dă. Libertatea individuală, inviolabilitatea domiciliului, libertatea presei, nu trebue să fie ale unui partid numai Anton Sassea Omsa. POLITICĂ ÎNALTA Toată lumea s’a mirat de tăcerea deputaţilor liberali în chestia barbariilor comise de poliţie, în seara de 14 Septembre. D. I. Grădişteanu a rămas singur, şi şi-a făcut datoria, adresînd o interpelare guvernului. Pentru liberali, tactica asta poate să fie rezultatul unui savant politicianism; — pentru studenţi însă, cari au făcut greşala să pue mare temeiu pe liberali, politicianismul acesta e o păcăleală foarte memorabilă. Să vă învăţaţi minte, toţi cei cari vă puneţi toată nădejdea in politician! ordinari. --i-t Sagre -- M0I30POLUL ALCOOLULUI Deputatul A. G. Guza a adus in Parlament chestia alcoolismului sub forma unui proiect de lege asupra monopolului vînzărei alcoolului. Este evident că, faţă cu progresele făcute, de alcoolism în ţară la noi, şi faţă cu urmările nenorocite ce are, se impune luarea de măsuri energice. — Nu vom mai descrie aceste consecinţe, deoarece am făcut-o pe larg mai dăunăzî, rezumînd importantul discurs al procurorului Bstake. Fără îndoială, toţi cititorii noştri le cunosc. Ce este de făcut în potriva acestui rău ? In Statele-Unite s’au organizat societăţi de temperenţă, compuse din femei, care merg din circiumă în circiumă şi caură cîntece religioase pînă plictisesc pe băutori şi î i fac să fugă. Mijlocul ăsta nu prea ar reuşi la noi. Femeile nu prea ştiu cîntece religioase şi nu ar avea entuziasmul necesar pentru o asemenea treabă. Un alt mijloc de combatere, pe care’l susţinea procurorul Bastake, e acela de a restringe numărul cîrciumilor, prin legî şi măsuri speciale, — presupunîndu-se că omul neînliinind cîrciumî în cale, tentaţia are să’i lipsească şi n’are să maî bea. Statistica a venit însă să distrugă această iluzie. In Olanda şi în unele cantoane din Sviţera s’au întocmit nişte hărţi, care prin coloraţiuni speciale să arate de o parte, numărul cîrciumilor după populaţie, iar pe de altă parte numărul alcoolicilor constataţî în fiecare localitate. După teoria de maî sus, la un număr mai mic de cîrciumî ar fi trebuit să corespundă un mai mic număr de alcoolici. Ei bine, hărţile ce s’au întocmit au dovedit că aceasta n’avea loc mai nici o dată. Tot atit de ineficace vor fi şi legile în potriva beţiei, pe cari le reclamă unii. Atita timp cit în actuala întocmire socială muncitorul va fi istovit de muncă, el are nevoie de un stimulent, în potriva întrebuinţării căruia orice lege va fi insuficientă. Tot ce se poate face e de a-i pune la dispoziţie un alcool curat. Alcoolul curat nu este vătămător sănătăţii, alcoolul nerafinat este însă un flagel teribil. Flagelul este cu atit mai cumplit cu cît cu mijloacele actuale este imposibil de a dejuca frauda. E imposibil de a supraveghia în fiecare moment pe cei 30,000 de cîrciumari, nici de a analiza fiecare litru din cele 29,367,401 litruri de spirt ce se fabrică în ţară. Cît timp libertatea comerciului va exista, va exista şi libertatea fraudei. La aceasta s’ar putea remedia numai prin monopolul rectificări alcoolului pentru stat, sau, pentru că mijlocul să fie încă maî eficace, prin monopolul producţiunei alcoolului pentru stat. Partizanii actualei stări de lucruri vor striga spunînd că se violează libertatea. Dar oare azi impozitele asupra alcoolului, care fac ca, din valoarea unui decalitru de alcool, cel mai mare beneficiu să’l aibă statul—nu constitue ele o violaţiă a libertăţei.? Dar, cum spune D. Alglavie, care a fost chemat în țară pentru a fi consultat asupra acestui subiect, nu există impozit care să nu violeze libertatea, prin faptul că ia contribuabilului o parte din proprietatea lui legitimă. Aşadar, de ce ne-am opri la un pretext atît de ridicol şi n’am da fabricaţia acestui produs celui care şi azi are maî mare interes de el — adică statului? Faţă cu interesul superior al obştieî, pentru ce ne-am opri la interesul cîtorva fabricanţi? Dacă guvernul conservator vrea să’şî lege numele de o reformă, pentru care ţara să’i fie veşnic recunoscătoare — apoi aceasta, trebue s’o realizeze, chiar riscînd de a avea la alegeri opoziţia cireiumarilor. O. 1. Angliei. Bătut şi nerecunoscut . Mume care aţi pierdut pe unicul vostru fiu de curînd ; prunci cărora vi s’a schimbat doica ; pesimişti zdrobiţi de răutatea astei lumi de mizerii; comercianţi ruinaţi de criza economică; june copile cu cariera, cu iluziile, cu speranţele, cu toate alea zdrobite,—nu vă mai cufundaţi în melancolia ucigătoare! Descreţiţi frunţile voastre, încălţaţi ghetele voastre, — şi haideţi cu mine la Cameră ! Acolo se’uneacă toate suspinele, acolo se sting toate durerile, — acolo se ride cu poftă ! * Ascultaţi! Nu maî departe de cît ieri eram în tribuna presei, unde merg regulat ca să uit de amarurile astei vieţi, precum nenorocitul merge la circiumă ca să’şi uite suferinţele. Şi am auzit susţinîndu-se o teorie foarte ciudată, care m’a făcut să rid grozav. Un deputat zicea că: — Daca te bate cineva, poţi să te plîngî; dar cu o condiţie : să fii corp constituit şi recunoscut. Oamenii serioşi, — şi chiar Adevărul în articolu’l de fond,—au găsit că teoria asta e dreaptă şi logică. Pentru mine însă, băiat vesel, e un moft parlamentar. Şi iată de ce: Cilic cineva te bate, nu te bate nici ca corp constituit, nici ca nimic. Te bate, pur şi simplu. Deci, şi tu ai dreptul să te plîngî, ori sub ce fonnă îţi vine maî bine la socoteală. Şi apoi, aşi admite teoria, dacă D-niî deputaţi s'ar ţine^de ea întotdeauna. Cînd îi aud însă zicînd: ,,noî reprezintăm ţara“, — eu mă întreb cu neîncredere: — Ţara? Dar care ţară? E ţara un corp constituit? Eu cunosc ţara D-luî Lahovary, ţara D-luî Sturza, ţara D-luî Hristodule şi ţara lui Hübsch... * Apoi, care din ţările astea a dat D-lui deputat Brînzovenescu mandatul şi diurna ? Cît pentru ,,corp recunoscut“, — asta’î curată batjocură, maî ales cînd e vorba de o bătaie. Căci adevărata trînteală naţională este aceea în urma căreia victima poate spune cu dreptate: — Straşnic m’a bătut! Nici nu’mrimaî recunosc corpul! ...Totuşi, Camera a luat soluţia D-luî A. C. Cuza în serios, ca dovadă că corpul legiuitor are o judecată foarte ciudată despre corpurile bătute şi neconstituite. Ii plîng pe studenţii de la 14 Septembre, cari au rămas... bătuţi şi nerecunoscuţi! Iilgolo. rv De unde sare epurele Consiliul comunal din Buzău a admis, în una din şedinţele sale, o propunere de mare însemnătate. Iat-o : A se procede la revizuirea tarifului actual al taxelor comunale în scopul de a se adopta un tarif de taxe compatibile cu interesele economice şi financiare ale comunei şi care să respecte principiul proporţionalităţei sarcinilor şi să nu împovăreze peste măsură nici mijloacele de muncă, nici preţul consumaţiuneî, care apoi să se înainteze guvernului spre a-l supune Corpurilor legiuitoare. Bine înţeleasă şi bine aplicată, propunerea asta înseamnă o adevărată revoluţie în actualul sistem de impozite care funcţionează la comunele noastre. Noi am spus-o în atîtea raiduri : a pune taxe grele asupra consumaţiei şi asupra mancei, taxe care apasă numai pe oamenii săraci şi pe muncitori, e o monstruoasă inichitate. Mai ales la noi, unde toate veniturile comunale se întrebuinţează pentru lucrări de lux şi de înfrumuseţare in centru, lăsîndu-se mahalale îndepărtate pradă boalelor şi necurăţeniilor, s’ar cuveni ca taxele să apese mai mult asupra bogaţilor. Să luăm de pildă Capitala. In fiecare an se fac împrumuturi şi se întreprind mari lucrări de higiena şi de înfrumuseţare în centru. Banii sunt adunaţi de pe spinarea celor o sută de mii de mahalagii, pentru a fi cheltuiţi în folosul celor citeva zeci de mii de bogătaşi şi de negustori cari trafichează şi trăesc la centru. De aceea vedem că mortalitatea continuă să fie îngrozitor de mare prin oraşele noastre. Pricina a că focarele de infecţii, stradele noroioase şi lipsite de canale de prin mahalale, au rămas tot cum erau acum treizeci de ani. Dacă nu se face nimic pentru îmbunătăţirea mahalalelor, e drept ca taxele comunale să nu mai apese esclusiv asupra lor. Propunerea votată de consiliul comunal din Buzău, are de scop uşurarea săracilor pentru cari nu se face nimic, şi îngreunarea bogaţilor pentru care se face totul. I. Theodorescu. LIMBATA 26 NOEMBRE 1894 VOI REUS! MEIM811 Un mare proprietar de pămînt, om cu mare influenţă politică, îmi spunea mai zilele trecute că nici o chestie mai populară nu există în ţară la noi, ca suprimarea arendaşilor. Ţăranii sunt exploataţi în modul cel mai neomenos de aceste lăcuste, iar proprietarul renume şi el păgubaş la urma urmei, căci cultura barbară a arendaşilor, secătueşte şi puterea de muncă a ţăranului şi puterea de producţie a pămintului. Cam asta era în substanţă părerea marelui proprietar cu care vorbeam. Astăzi arendaşii au făcut un memoriu, se agită pentru a căpăta concesii de la stat şi de la proprietari, fac tot ce le stă prin putinţă pentru a ieşi deasupra, pentru a-şi menţine corporaţia lor dăunătoare intereselor generale. Şi să vedeţi că arendaşii au să reuşească la urma urmei, deşi au contra lor mai pe toţi marii proprietari din ţară. Şi pricina? Pricina e că sînt alegători. In odiosul nostru sistem electoral, o deplasare de 2000 de alegători poate răsturna un guvern. Şi dacă aceşti 2000 de inşi se întimplă să fie exploatatori, ignoranţi, răi şi netrebnici, exploatatorii şi netrebnicii vor deveni stăpînii acestei țări, de la bunul lor plac va depinde soarta milioanelor de locuitori cari muncesc și duc tot greul. Oricît de paradoxală ar fi părerea asta, dar ea e foarte adevărată. Toate relele de care suferim, sînt strîns legate de sistemul nostru electoral. Diulex. FAMILIA, ŞCOALA SS „PALODA” Familia, Şcoala plus Biserica sunt lanţul din trei inele ce formează cingătoarea oricărei societăţi; ele mai sunt epitropia omului în trecerea lui prin viaţă, iar Paloda este organul bîrlădean care a emis aceste remarcabile definiţii. Am lăsat afară Biserica din titlul acestui articol, deoarece Paloda se ocupă deocamdată numai de primele două inele ale cingătorii. Inelul numit Familia, ne dă copilul, materie brută! prin naştere, acest copil vine în mijlocul familiei. Mamelor, familia şi societatea ie incumbă o sublimă misiune. După această interesantă definiţie a primului inel al cingătorii oricărei societăţi, Paloda trece la legătura dintre primul şi al doilea inel, Şcoala. Şi fiindcă Şcoală fără pedeapsă nu poate să existe, primul lucru la care se gîndeşte aci ziarul bîrlădean, este la apreciarea pedepselor şi zice : învăţătorul are act diferenţele de mediu, pe care trebue să le cunoască, pentru a fi drept în apreciarea pedepselor şi pe care le va putea cunoaşte numai din relaţiunile intime, ce ar trebui să existe intre el şi părinţii elevilor lui... Gredi şi eu că asta ar putea să convină, cel puţin, pe jumătate, învăţătorilor. Dar atunci cum remind cu familia, primul inel al cingătorei ? înainte de a trece la inelul al treilea, Biserica, Paloda remîne datoare cititorilor ei cu o explicaţie. Rad. PENTRU D. CARP Dăunăzî, ministrul domeniilor, într’un grup de senatori, se ocupa de articolele noastre asupra legei minelor şi se apăra de învinuirile ce-i aduceam. Relativ la dreptul regalian şi la exploatarea minelor de către stat, de care ne-am ocupat ieri, D. Carp spunea că în proiectul său se prevede dreptul de exploatare pentru stat. Relativ la dreptul de grevă, pe care noi îl pretindeam atins, D. Carp mărturisea, cu sinceritatea’i obicinuită, că trebuia o aşa dispoziţie îa lege, ca o garanţie pentru capitalişti, spre a’i atrage să’şî bage capitalurile. Iată ce spunea ministrul.—Să discutăm puţin aceste puncte. Mai intim mărturisesc că n’am găsit în lege dreptul de exploatare pentru stat. In expunerea de motive se vorbeşte numai de învestirea statului cu facultatea de a conceda mina altora mai abili sau înzestraţi cu mijloace maî puternice şi nici de cum de exploatarea proprie. In lege găsiră art. 6 care prevede pentru stat putinţa de a proceda singur la explorarea minei. Dar cînd e vorba de exploatare, nu mai găsim acelaşi acru. Art. 7 spune numai că statul poate conceda exploatarea unei terţe persoane. E foarte greu de a scoate de aci prin a fortiori facultatea pentru stat de a exploata singur. Dacă aceasta a fost intenţia D-lui Carp, trebuia să o spue clar şi să nu lasa altor miniştri posibilitatea de a interpreta altfel articolul acesta. Să venim acum la a doua declaraţiune a D-lui Carp. Cuvintele D-sale sunt monstruoase. Ele arată perfect dispoziţiile de care sunt animaţi conservatorii faţă de muncitori. După ei, muncitorul poate fi legat de mîini şi de picioare poate fi spoliat de drepturile lui de prol prietate uman pentru ca să nu risce capitaliştii nimic şi să se poată deda la exploatarea cea maî absolută. Iată garanţia ce oferă D. Carp, capitalurilor pentru a le atrage. Şi aici cam are dreptate, căci capitalistul nu se riscă atita timp cît ştie că nu are loan palmă pe lucrător, pentru a ’l exploata după voie. Dar tocmai de aceea cerem noi pentru stat singur, dreptul de exploatare al minelor. Este oare prevăzător, este oare patriotic pentru un om de stat să sacrifice pe muncitorii din ţară, pentru a asigura beneficii capitaliştilor străini? Aceşti capitalişti vor începe prin a exploata pe lucrător, şi apoi vor exploata pe consumator, monopolizînd minele, cum au facut-o deja în apus. Istă pentru ce vorbele D-lui Carp sînt monstruoase, nu dispoziţia, pe care o justifică astfel, remîne revoltătoare şi călcătoare a edilităţei şi a tuturor principiilor în materie de proprietate. Ar mai fi de discutat și chestia dreptului de grevă—dar pe altă dată. C. A. GUVERNUL LUT CREŢU Guvernul avea cea maî bună ocazie de a curaţi poliţia Capitalei de celebrul Creţu. Onorabilul îşi dăduse singur demisia. Cu toate acestea, demisia i se respinge, acordîndu-i şi ceva sume din fondurile secrete. Ce înseamnă acest caragînozlic ! Oare guvernul conservator nu poate trăi fără ajutorul valorosului Creţu, şi el ţine acesta în palmă, aşa ca să se poată juca de-a demisia ? Aceasta numai trebue să fie, de vreme ce, cînd e vorba de reorganizarea poliţiei, lucru de care e aşa nevoie, Cuconu Lascar nu se îndură să elimineze pe Creţu. Dar orice măsură e inutilă pină nu se va mătura dintiiii pe Ciclu. 011 PE FILUL DIURNEI Corp lovit şi corp... constituit Tot frumoasă şi şedinţa de ieri. .Era la ordinea zilei raportul comisiunea de petiţii privitor la «brutalităţile din noaptea de 14 Septembre». Din cauza asta, tribunele sunt pline de tinerime, mai mult sau mai puţin universitară. Ca urmare logică, tribuna damelor ar trebui să fie tixită. Totuşi, nu se vede decît,... D. Scarlat Orăscu, directorul poliţiei. Ah, ce damă e şi poliţia asta ! * * * Raportorul comisiuneî de petiţiunî e D. A. C. Cuza. Porumbelul negru apare la tribună, ca să ne spune ce a hotărît onorabila comisie în chestie. In loc ele raport însă, valorosul autor al Calicului prezintă epigrama următoare: Studenţii ni s’au jeluit C’au fost bătuţi lingă statuie! Au fost bătuţi,— nici vorbă nu le.— Dar nu ca corp constituit... Concluzie ? Fiecare corp de student în parte a putut fi lovit; dar ce are asta a face cu corpul studențesc ? Foarte logic. Un student care a fost bătut în noaptea memorabilă, se pipăie la șolduri. — Și acuma mă doare! esclaml el. — Mă rog, ce te doare ? — Corpul. — Corpul? N’are valoare, — nu'î corp... constituit.* * * In sfirșit, după mai multe lupte de cifre intre D-nii Ghermani şi Porumbarii asupra bugetului din vremea lui Radu-Vodă, se reia «afacerea studenţilor». D. Cuza îşi justifică epigrama. D. Ionel Grădişteanu face o constatare , aceea că «afacerea» s’a îngropat. Declară apoi că va face o interpelare. — Foarte bine ! replică D. Tache Ionescu. .... Și... iată tot !* Toată lumea se ’ntreabă ’n vremea asta : — Dar liberalii nu iau parte la discuție ? Unde sunt apărătorii tinerime! ? — Liberalii sunt diplomaţi! replică o voce. . Ei nu vor să aibă aerul că fac din «chestiunea studenţilor» o «chestiune politică». — Şi astfel, graţie acestei înalte diplomaţii, petiţia e respinsă cu succes şi fără discuţie. * Ştiţi însă care-i adevărul ? Este că studenţii au vrut să iscălească petiţia, însă «comitetul naţional studenţesc» a ţinut să fie el mai teribil, — şi a iscălit... anonim. Vorba lui Caragiale : — Atunci o iscălesc și eu ! Bran. -----——