Adevěrul, decembrie 1895 (Anul 8, nr. 2387-2412)

1895-12-02 / nr. 2387

SATIRA ZILEI Brutarul Harculeaeu. Zilele trenate s’» Înscris I« tribunalul dft lliav fir­ms brutăriei sn latint« a D-l«î Măr­cule­acu, carp b’Utftrie a d*t faliment mai ’nainte de a fi copt o singură jimbla, l«ncu Năd­jfie, de cînd cu primai transport al mărcilor din Germania, și’» luat numele de Măr­­culescu pentru a dovedi că face parte din tripla a­­lianţă care de cînd cu „mărcile“ a devenit g­ianţa quadruplă. Ast­fel Mărculescu de cînd şi’a schim­bat­ numele şi a schimbat şi ideile, căci într’un ar­ticol din Lumea Nouă pretinde că colegiul al III- lea este : La donna e mobile 1 Qual pium’al vento Auzi 31 ta ce să’l trăznească prin cap baragla­dinei. Se vede că miia de mărci nemţeşti şi cele 6 voturi căpătate la colegiul al III-lea de Ilfov i’au declarat igrasie la cap, căci alt­ fel nu ne pu­tem închipui cura ţăranii s’au­ putut transforma în : Iade­ prin cer ! D­eofliiatu­le te făcuși și Talian ! Vaz. ale căror interese se împacă mai bine pen­tru moment. De aceea la fie­care stimulare de guvern se face o nouă combinaţie, o nouă concentrare de grupuri şi din progra­mele lor se aleg punctele comune pentru a alcătui programul noului guvern. Chiar în Anglia acest parlamentarism modern începe să ia locul sistemului clasic. Un parlamentarism da vsoiul acesta ar putea foarte bine funcţiona şi la noi. Aceasta, pre­supune însă existenţa legală a roai multor clase cu interese diferite, cu alte cuvinte presupune că aceste clase îşi pot trimete reprezentanţi în parlament. La noi însă această condiţie fundamentală lipseşte, la noi proprietarii de pămînt şi burghezii nu alcătuesc două clase deosebite, iar cele­l’alte clase l­egalmente nu există. Concluzia este că prea s’a grăbit ziarul conservator să condamne parlamentarismul. Experienţa alegerilor recente condamnă nu­mai sistemul elector­d mizerabil al colegiilor și indică necesitatea Votului universal. Lot. ANimVlIL—No. 2887 NUMEROSIG BANI ABONAMENTELE Încep la i si i6 ale fie­carei luni y n fi te plătesc tot­d’auna înainte: \ ,T '' in București 1« Casa administrației In Judeţe fi Streinătii# prin mandate A VAaAg poştale V r\ ' Un an In Ţară 30 Lei; In Streinătate 50 Lei 1 1 es : 1 : • ■ S : \ streinătate M MANUSCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAG. BĂNCEI NAŢIONALE CASELE BARAGEORGEVICI EDIŢIA A TREIA M «» £m*ax$M fiaiMiwanBi «Bm msm sntervtm in mmac Director politic: ALEX. V. BELDIMANU V. lantwUA SAMBATA 2 DECEMBRIE 1895, NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE în Bucureşti şi Judeţe se primesc numai la Administraţie în Streinătate, direct la administraţie şi U$ toate oficiele de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . 0,30 b. liniă * sa HL . I . 3,— lei a REDACŢIA IM r u U­n smmer "rechin SO Skai PASAG. BlNCEl NAŢIONALE CASELE KA&AGEORGEVldt AFACEREA FILOSTRAT Regimul censitar Partizanii sufragiului restrîns au mai primit cîte­va palme. De alt­fel dînşii primesc la toate alegerile lo­vituri peste amîndoi obrajii, ceea ce nu -i împiedică să susţie de trei­zeci de ani şi mai bine că sufragiul universal ar fi o nenorocire în a­­ceast­ă ţară şi că singura scăpare a şubredului nostru regim constituţio­nal este regimul electoral bazat pe cens şi pe colegiile îngrădite. Cu toate acestea pe zi ce trece regresul regimului actual se face în mod vădit căci, de unde pînă a­­cuma opoziţiunile nu puteau pă­trunde în parlament de cît în pro­porţie de 10 la sută, la alegerile din urmă de abia au reuşit în Senat 1 la sută iar în Cameră 2 la sută. Mişcarea servilistă a colegiilor res­­trînse nu s’a putut mai bine observa de cît la colegiul universitar. La Universitatea din Bucureşti s’a petrecut un fenomen caracteristic. D. Maiorescu a fost ales senator în Martie 1895 cu 37 de voturi contra 18 date candidatului liberal, iar de data aceasta D Maiorescu a întrunit 28 de voturi și candidatul guvernamen­tal 24. întrebarea cea dintriu care se im­pune este : pentru ce, în timp de șease luni D. Maiorescu a pierdut 9 voturi şi pentru ce candi­datul li­beral a cîştigat 6 ? Asemenea feno­men cînd îl constatăm într’un cole­giu plin cu oameni dependinţi de guvern, de funcţionari, de candi­daţi la funcţiuni, este înţeles oare­cum, dar un colegiu compus numai din oameni independenţi, din pro­fesorii cel mai înalţi, din bărbaţi cu cultură şi cu cunoaşterea lucrurilor publice, ar fi trebuit să rămîe mai statornic. Cu toate aceste n’a rămas, şi aceasta vrea să zică cum că co­legiu restrîns şi ind­pendent nu poate fi de vreme ce colegiul­ ideal între colegiile cele mici a dat do­vezi atît de elocvente despre nepu­tinţa sa. Colegiile restrînse contribue încă şi la demoralizarea publicului, fiind­că defecţiunile individuale sînt ime­diat simţite şi pot schimba rezultatul final. Intr’un colegii­ mare, de zece mii de oameni supărările cîtor­va şi dezerţiunile cîtor-va pot, cel mult, micşora majoritatea, dar într’un co­­legiu restrîns ele transformă, inevi­tabil, majoritatea în minoritate. Apoi argumentul lipsei de indepen­denţă a sufragiului obştesc trebue cu desăvîrşire înlăturat atuncea cînd re­gimul cenzitar a dovedit suverana sa corupţiune. Noi nu putem şti şi nici n’avem nevoe să ştim care va fi gra­dul de independenţa al sufragiului obştesc, dar ştim că colegiile actuale au compromis regimul reprezentativ, că ele nu pot garanta reprezentarea minorităţilor că, ceea­ ce este şi mai trist, ele nu pot scăpa influenţei gu­vernamentale. Sistemul nostru rămîne de probat. In tot cazul noi avem pentru noi exemplul ţârilor străine şi mai avem încă alt­ceva, avem corectivul repre­­zentărei minorităţilor care exclude desâvîrşit posibilitatea ridicolelor u­­nanimităţii şi a desfiinţarea în masă a partidelor. Nu mai pomenim de toate cele­ilalte avantagii, de suprimarea cote­­riilor de prin judeţe, de sărîmarea omnipotenţei celor din colegiul I şi de formarea mai­elor curente de idei. Acestea ar fi atîtea rezultate mora­­lizătoare şi capabile să redeştepte en­­tusiazmul în cel prea des învinşi într’o luptă inegală şi nedreaptă. Noi democraţii, cînd sîntem­ învinşi avem cel puţin o consolaţie care ne susţine, avem încrederea în votul u­­niver­sal, avem speranţa că reforma noastră va reda în viitor un aspect mai civilizat vieţei noastre publice. Dar conservatorilor ce le rămîne în urma fie­căreî bătălii perdute? Le rămîne, cel mult, dreptul de a striga că alegerile au fost violen­tate, ceea­ ce au o slabă mîngîere, mai ales atunci cînd conştiinţa lor nu e liniştită, şi cînd au convingerea a­­dîncă cum că regimul nostru electo­ral este un instrument servil în mîna celor de la putere. Aveţi curagiul Domnilor din toate partidele, şi vă înregimentaţi sub steagul reformei electorale. Cu actu­alele colegii nu mai o viaţă publică cu putinţă şi politică serioasă nu se mai poate face. A murit regimul cenzitar și mor­ții nu mai învie. Const. C. Bacalbaşa. FIASCO ? L’Indépendance roumaine găseşte cu cale să scoată din alegerile recente morala re­acţionară că forma constituţională s’a do­vedit imposibilă la noi şi că magiul cos­tisitor al parlamentarismului e de prisos. Dacă am fi sinceri, ar trebui să recunoaş­tem pe faţă coroanei dreptul de a dispune de soarta acestei ţări, crede ziarul conser­vator. Să distingem. Dacă prin parlamentarism înţelegem neapărat aşa numitul „joc con­stituţional“ al ce­or două mari partide de guvernămînt, atunci are dreptate L’Indé­pendance. De cît în caz dl acesta empiris­mul ziarului francez, care a aşteptat pen­tru a şi forma părerea de mai sus rezul­tatul experienţei ultimelor alegeri, e ab­solut de prisos. A priori se putea spune că la noi parlamentarismul e o comedie de prost gust. Forma parlamentară a luat naştere în Anglia, unde două mari clase, proprietatea fonciară şi burghezia industrialo-comerciala îşi disputau conducerea ţărei şi sub forma de două mari partide: tories şi whigs căutau să dea politicei generale a Angliei direcţia care convenea intereselor lor res­pective, interese absolut antagonice. Vedem deci că forma asta parlamentară nu e un sistem artificial, născocit cine ştie de ce cap politic, ci o formă care trebuia nece- Srimente să izvorască din desvoltarea is­torică a Angliei. A lua acest sistem şi a-l transporta tale quale într’o ţară unde premisele economico istorice lipsesc, e o absurditate şi înseamnă a-i expune unui fiasco sigur. Dar oare parlamentarismul presupune ne­apărat existenţa a­­două mari partide isto­rice? Exemplul multor state europene do­vedeşte că nu. In Franţa, Germania, Aus­tria, etc., nu există numai două, ci mult mai multe partide şi grupuri și majoritatea e alcătuită tot-d’auna din c Ate­ Va grupuri „Regal” Dinasticii­mnul la noi se manifesta în moduri diferite, dar realmente grețoase. Unul dinte aceste­­moduri consistă în a da epitetul de ere­gal* tuturor productelor pe cari vrem sa le trecem drept bune, drept extra. Asa avem bere­a regală* cog­nac­e regală brinsă aregală*­­rine spunea că regele nostru nu face brînză ?), hotel « regal» cu strimţe regale, palat tregal-­ şi multe alte mai puţin a regale*. Să nu t­e mirăm dacă şi merele a domneşti* au ajuns azi mere a regale*. Pe cînd vater-d­ozete a regale* ? Şi cînd te gndeştî cită păcăleală cu lu­crurile aregate* / Vrei bere acră şi cog­nac amar? Bea bere a regală* și cognac idem. Vrei hotel murdar şi palat urît ? Poftim la cele ar­egale*. Un singur lucru din cele ar­egale* e adevărat bun: dome­niile «regale», un singur lucru din cele aregale* e adevărat mare: «zgîrcenia re­gală». Proletar Colegiile Ţărăneşti L’Indépendance Bon,maine, voeşte să ne-o ia înainte. Pentru foaia D-luî Lahovary a­­legerea D-lor Dobresc­u-Quit­­tă la Argeş şi a D luî Moisescu la Muscel de către co­legiul al III-lea, este încă o dovadă contra votului universal, de­oare­ce se poate ve­dea ce fel de oameni îşi aleg masele in­culte. Noi pretindem că aceste alegeri dove­desc că din potrivă colegiile ţărăneşti sunt cele mai independente, cînd cine­va se o­­cupă de ele. Pe cînd colegiile I şi al II-lea se arată vecinie guvernamentale, al III lea colegiu, din cînd în cînd, atunci cînd are pentru ce, se arată independent şi rezistent influenţei guvernamentale. Dobrescu-Qin­tanţă fireşte că nu’i un per­sonagiu vrednic de a fi reprezentantul ţă­rănime! argeşene. Dacă însă în loc de ig­nobilul escroc s’ar fi ocupat de acest co­legiu un om cinstit şi în adevăr devotat cauzei ţărăneşti, de­sigur că ar fi reuşit tot aşa de bine ca şi tristul erou din Muşă­­teşti. Şi apoi dacă avem de zis ceva con­tra Quitanţeî, ce se poate zice de pildă în potriva D-luî Moisescu ? Dacă acest domn va reprezenta cu cinste şi cu tragere de inimă ţărănimea, atunci alegerea sa nu ar fi o dovadă că ţăranii au ştiut ce fac cînd şî-au­ trimis un adevărat reprezentant al lor în parlament? Votul universal lărgind colegiile, va da puterea în mîinile mulţi­me­ care dacă va face să se strecoare cite un Quitanţă-Argeş în parlament, în schimb în general va trimite oameni cinstiţi şi care au ştiut să se ocupe de nevoile şi revendi­­cările maselor populare. Prefer de o mie de ori erorile votului universal, decît sta­rea actuală a colegiilor electorale care veş­nic sunt guvernamentale şi care drept vor­bind nu au alt interes decît acela de-a fi de partea stăpînireî. Sătenii şi masele pro­letaries au alt interes, acest interes este uşor ca ele să-l întrevadă şi atunci cînd se vor convinge că scăparea nu le poate veni decît tot de la mişcarea lor, se vor mişca şi vor şti să reziste tuturor ingerinţelor. Şi iată de ce suntem pentru votul uni­versal, chiar dacă am fi convinsi că acum de­o­cam­dată, parlamentul nu ar fi com­pus decît din Dobreşti şi din Quitante! O. Hr. T­­IU­RI LoGd­enprint Filastrut. A a făcut celebru, nu otita­r pr în calităţile­ palp militare cit prin hoţia senza­ţională, de la clubul militar. Suma şferaentă, de către locotenentul nostru se urcă, la cifra de 82.000 lei, ridicaţi în mai multe rate, d­ună cum dovedesc a,dele instrucţiunel. FV o­strei s'a. născut la anul 1860 în oraşul Bo­toşani, a trecut, cu. succes studiile şcoalei militare şi figura, ca. unul dintre cei mai buni ofiţeri în arma. artileriei. Dună, fuga­ lui din ţară a. cutreerat multe ţări, a mers in în America, a îmbrăţişat meseria (le chelner şi la urmă a fost atras de speranța tuturor acelora, care nadajdnesc să se îmbogățească dintro lovitură şi a, venit, la Mina.cn. Acum­ a fost prins. A­stă­zi se judecă procesul săli înaintea tribuna­lului militar, Vardalabum. Cine-i Escrocul ? D-l Filipescu, pe c­tnd a fost primar, a dat bani din casa primăriei sub pretext de a ajuta ctte­va ziare de peste munţi. In paranteză fie zis, este un foarte ciudat chip de-a face patriotism cu banii Comunei. Să trecem însă Înainte şi sa examinăm ce se inttmplă. Ziarele indicate de D-l Filipescu că au primit bani de la D-na, protestează și arată că nu a fi încasat absolut nimica. La aceasta fostul primar răspunde că nu poate da numele persoanei care a încasat bani“, dar că actuala comisiune interimară o cunoaște perfect, de­oare­ce a iscălit de primire. Noi care nu sin­tem­ nici prieteni politici aî fostului primar şi nici nu avem nimica de Împărţit cu guvernul liberal, noi care ne interesăm, ca şi publicul cel mare, să ştim cum se mănîncă bani pu­blici, noi r-gem formal, ambilor adversari să dea num«* escrocului, in acelaşi timp credem că paroh­­ii nu ar face răfi să se intereseze de această scrocherie şi să pună mina pe pungaş. Ori­cine ar fi el, ori­căruia partid ar aparţine, trebue odată să se lumineze această afacere şi vi­novatul să-şî iea resplata. Zilnic sute de ne­norociţi care şi-au Înşelat, din mizerie, stăplniî cu ciţi­va lei, s’nt osîndiţî la puşcărie şi acest Domn iea mii de lei, şi toată lumea se codeşte ca să-l dea de gît. E datoria parchetului să pună capăt acestui scandal public. Sfinx. NEMÎN­GĂI­AŢI Regret pentru Timpul, dar dintre toate ziarele conservatoare, dînsul poartă mai cu puţină bărbăţie şi demnitate, soarta grea care a lovit pe partidul conservator. Pe cînd Constituţionalul se ridică la un punct de vedere mai înalt în apreciarea a­­legerilor şi insistă asupra guvernamenta­­lizmului corpului electoral în care vede o pricină de căpetenie a victoriei liberalilor; pe cind L­ndépendance vede în alegerile de deună­zi un fenomen politic de mare însemnătate din care, nu-i vorbă, încearcă să scoată deducţii foarte reacţionare.­­ Timpul se arată cu totul terre-â-terre, lip­sit de ori­ce preocupare mai adîncă şi cu desăvirşire incapabil de a-şi da seamă de filozofia situaţiei. Organul D-lui Alexandru Lahovari simte numai lovitura fără să-şi dea osteneala de a şti cauza înfrîngerei totale a partidului pe care îl apără. E o oare­care inconştienţă în faptul a­­cesta, şi lucrul e cu atît mai de mirare cu cît nimic de­cît simţul conservărei, dacă nu un spirit cercetător, ar trebui să te în­demne a te orienta asupra pricinei răului, nu de alt­ceva dar ca s’o poţi evita pe viitor. Nu numai atîta, dar chiar interesul de partid ar fi trebuit să facă pe Timpul să mai lase seriile de articole asupra Inge­rinţelor. Nu ţipă, nu insultă de­cît cine simte durere. Şi în situaţia asta se gă­seşte organul D-lui Lahovari. Ei bine, astfel de mărturisiri involun­tare că eşti rănit de moarte nu sînt toc­mai un mijloc mntcehni pentru a inspira curaj şi încredere în zile mai bune, puţini­lor fideli cari au­ mai rămas. Timpul arătîndu-se’ conţinu nemîngăiat ridicînd acuzări prea exagerate şi întrebuin­ţând un limbagră de o violenţă inutilă — are desavantajul grai’ de a apare inferior con­fraţilor sei în conservatism şi de a cam descuraja pe partizani. Puțină filozofie ar fi fost aci o tangentă nimerită pentru a scăpa de amintirea du­reroasă a înfrîngerei. Vrajbă. comunicatul lui Jorj Blondul Boulanger socialist, aristocratul vieille souche pe care forţa convingerilor l’a dăruit socializmului, posesorul maeter­­lanuluî şi al ochilor de gîscă înecată, am numit pe D. George Diamandy, a bine­voit să se coboare un moment din înăl­ţimea sferelor senine în cari planează de­asupra muritorilor de rînd şi să ne dea un comunicat scurt şi cuprinzător drept răspuns la «clămpăniturile» (genial pînă şi în expresii, Dom’le!) noastre. Ori­cît de măguliţi ne simţim de bine­voitoarea atenţie a ilustrului cavaler totuşi invidia atît de firească la oameni mici nu ne lasă să nu relevăm că blondul omul al cunoscutului Domn Eduard Dioghenide a reuşit într’un articolaş de 19 rîndurî să spună o minciună și o prostie. Minciuna: mărcile din Germania n’au fost trimise pentru alegeri. Că nu s'au cheltuit pentru aleger’, asta o fi adevărat: in deturnări de fonduri de la scopul lor primitiv ştiam că e tare con­siliul încă de cînd cu funesta brutărie. Că D. Jorj n’a luat nici un ban, se poate, dar mai ştim că a cerut şi i s’a refuzat. Prostia: «Adevărul» e filosemit. Cum se potriveşte această descoperire nouă-nouţă a Barbişonului cu acuzarea de antisemitism pe care ne-o aducea Lumea Nouă de dăună-zi, asta numai D-zeu, crea­torul prostiei omeneşti, o poate şti. E drept însă că noi nici­odată n’am cerut expul­­sarea tinerilor evrei din Iaşi, cari sunt vi­novaţi de păcatul capital că nu cred în inteligenţa luî Jorj. Aceste zise nu-mî rămîne de­cît să-mî fac testamentul şi să aştept martorii cura­­giosuluî şi tranşantului cavaler. Soc ............. 0000.0000------------­ Cu prefecţii?.... „înţelegeţi, negreşit, că urmează să facem cu to­­ţii o adevărată luptă pentru ca administraţia să „iasă din făgaşul greşit ce a apucat de atîta vreme „şi care a ajuns pentru cei maî mici cari o repre­zintă o stare de adevărată natură.“ Aşa scria D. Fiu­ra în ultima sa circu­­culară electorală către prefecţi, pe cari ’i in­vita să dispue ca atît subprefecţii cît şi ceî­­l­alţi agenţi administrativi să stea pînă după alegerea de la colegiul al 3-lea, pe la re­şedinţele lor. „înţelegeţi negreşit.... să luptăm cu toţii­, făgaşul greşit...“ Cine să înţeleagă, D-le Fleva ? cu cine vrei să dai lupta împotriva tristelor mora­vuri practicate de administraţie ? — Cu prefecţii? E cazul de a zice că ceri concursul lui Belzebut pentru a săvîrşi o faptă bună. Nu doară că prefecţii ar fi încîntaţi toţi de făgaşul greşit de care D. Fleva în op­timismul său crede că ar putea fi înlăturat nimic de­cît prin bună voinţă. Sînt printre prefeci oameni drepţi, caractere demne, de pildă D. Vasile Gheorghian la Iaşi, D. Er­nest Vîrnav la Roman şi încă unul sau doi cari s’au distins prin o deosebită co­rectitudine în alegerile prin cari am trecut. Dar nu-i oare tot D. Fleva acela care va fi silit­ de colegii D-sale să mazilească pe prefectul de Rîmnicu Sărat pentru că n’a isbutit să scoată pe toţi candidaţii guvernamentali? Dacă avem în administraţie moravuri a­­tît de primitive şi ruşinoase cari fac ilu­zorii toate libertăţile şi toate frumuseţile constituţionale, vina nu-i a Administraţiei, ci a sistemului politic întreg. Acesta e pu­tred şi numai reformarea sa în sensul re­vendicărilor democratice va putea avea e­­fectul dorit pe care D. Fleva îl aşteaptă de la „zelul şi patriotismul“ prefecţilor. Ce-i drept după cum aceştia vor fi oa­meni mai culţi şi mai drepţi, în mîna lor stă de a face mici modificări, a a înlătura pe ici pe colo rele prea strigătoare, prea ruşinoase. Mai mult însă nu pot, şi cele mai de multe

Next