Adevěrul, septembrie 1896 (Anul 9, nr. 2624-2648)
1896-09-15 / nr. 2636
A.WUIf„ IX Ws-' fff36 NUMSRUI 10 BANI abonamentele ÎNCEP DE LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREI LUN şi se plătesc tot d’auna înainte în Bucureşti la Casa administraţie! In Judeţe şi Streinctate prin mandate poştale Un an în Ţară 30 Le!; 2n Streinătate 50 Le Şase luni 15 „ „ * 25 . Trei luni 8 „ „ „ 13 » U* Mtutor Îb streiaState 20 haat MAN€ SCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAȚIA PASAQ. BANCE! NATIONALI'CTKI^*7«»^ IV o. SI Si E OTTÎA A TREIA Să te reresU Române de curți strein în casă! V. Alexaisdin Director politic: ALEX. V. BELDIMANU I UMNIC A 15 SEPTEMBRE ISt8 fWBBSBBgagW*^^ M1E3UL 10 BANI ANUNCIURILE In BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc nume la ADMINISTRAŢIE InTREINATATE, direct noma! la adminia^traţia şi la toate Oficiile de Publicitate Ammeiuri la pag. IV . , , , 0,30 b. trnia n „ * III , , , , 2,— lei „ ■ a a II I I i I Un număr vechîâ 20 Bani REDACŢIA BANCEl NATIONALE (TELEPON »io. \ »»Ol ! HA La Neamţul Român Aflăm că printre alte arcuri de... triumf pentru pungile colectiviştilor de la primărie, guvernul a hotărît să epateze pe împăratul Frantz-Iosef cu o decoraţiune lucru mare: generalul Budişteanu a ordonat muzicanţilor militari ca să înveţe imnul austriac cu vorbe, să cînte adică pe cunoscutul Gott Erhalte. Repetiţiile au început încă de cîteva zile şi urmează cu cea mai desăvîrşită lipsă de succes, aşa că nemţeasca soldaţilor noştri are să umple de speranţe pe propagatorii limbei "Volapük. Soldaţii din cavalerie au cerut, însă, că în loc de nemţeşte, să li se îngăduie a cînta ungureşte, deoarece contactul lor zilnic cu caii s-a predispus la învăţarea limbei lui Arpad şi Atila. Pînă una alta, guvernul a poruncit tuturor ofiţerilor ca să-şî ungă mustăţile cu seu de luminare, să poarte pinteni cît piesa de 5 lei și să învețe măcar o jumătate duzină de înjurături maghiare. Vax. INAUGURAREA PORŢILOR DE FIER 9 O vizită oportună Dacă nu ne-ar costa prea scump vizita monarchuluî vecin şi dacă n’ar fi provocat încă odată accesele fanfaronadei guvernamentale, ar fi trebuit să jubilăm mal mult de cît ne este permis, pentru venirea împăratului Frantz-Iosef. Această vizită neaşteptată a hotărît, în sfirşit, pe politiciani noştri ca să mărturisească starea de inferioritate aziatică în care ne găsim şi urîta impresie ce facem ochilor obicinuiţi să privească mai puţine necurăţenii şi să admire mai puţine ruine. Guvernanţii noştri, edilii bucureşteni, au fost nevoiţi să declare că numai pentru a masca murdăriile din trei strade a fost nevoie de o cheltuială sumară de peste două sute mii lei. Şi nu trebuie să uităm că de astă-dată era vorba de cele trei strade mai principale ale Capitalei, de stradele cele mai frecventate, de cele mai îngrijite, într’un cuvînt de mîndria Bucureștilor. Ne putem închipui prin urmare, cîte cheltuieli ar cere sulemenirea trecătoare a celorl’alte strade, a întregei Capitale. Iar dacă împăratul trebuia să fie plimbat pe calea Moşilor, pe strada Romană ori pe calea Rahovei, neapărat c£ primăria D-luî Robescu s’ar fi văzut expusă ca să îş! încerce creditul prin facerea unui mare împrumut. In sfîrşit, primăria a putut scăpa cu mai puţin , dar nu trebuie să uităm că atîta cît se chieltuieşte deabia, de-abîa e de ajuns ca să apere ochii bătrînului împărat de insulte prea grave, dar edilii şi guvernul ştia neapărat că toată inteligenţa şi toate simţurile lui Frantz-Iosef nu sînt concentrate numai în ochi. Dacă vreo cîteva arcuri de triumf, cîteva tribune şi o serie de prăjini poleite, pot ascunde aspectul barbar al stradelor noastre, podoabele acestea, însă, nu pot avea darul să nimicească toate cusururile Capitalei. Orice ar zice stăpînitorii noştri, Frantz- Iosef are şi nas, iar necurăţeniile cari stagnează pe maidanurî, cari se resfaţă prin toate curţile şi cari reapar la toate gurile de canal, vor triumfa în tot-d’auna de arcurile de triumf şi de cele-l’alte ornamentări municipale. Apoi, ce cap ar face D. C. F. Robescu dacă tradiţiunea, în nemărginită el prevedere, nu l-ar fi apărat de un mare bocluc. Tradiţiunea obligă pe primar ca să prezinte împăratului pîine şi sare ; dar daca l-ar fi îndatorat să-i ofere şi un pahar cu apă, sunt încredinţat că ar fi fost nevoit să aducă apa tocmai de la Sinaia, ori să utilizeze apa Gieshübler. Aşa stăm, în linii mari, cu prosperitatea noastră văzută şi cu Capitala regatului român. Dar acuma vine întrebarea: dacă în adevăr ne găsim în aşa stare de plîns, dacă oraşele noastre cad în ruină, dacă ne asemănăm cu nişte zdrenţeroşi cari fug de privirile streinilor, dacă ne este ruşine să ne prezentăm împăratului Austriei aşa cum sîntem în realitate, cum de ne permitem luxul ca să cheltuim peste un milion de lei pentru o festivitate de două zile, atunci cînd aceşti bani puteau fi întrebuinţaţi cu mai mult folos ? Pe împăratul Prantz-Iosef, care locueşte în frumoasa Vienă şi care în lunga-i domnie a văzut sărbători cu mult mai strălucite de sigur că nu-l vom orbi cu prăjinile D-lui Robescu nici cu arcurile de triumf cari sînt menite să strîmteze încă şi mal mult destul de strimta cale a Victoriei. Şi neapărat că, dacă am fii cheltuit, mal puţin, adică atîta cît ne lasă băerile pungeî şi cît e de nasul nostru, am fi apărut înaintea monarchuluî care ne vizitează ca un popor mic dar muncitor, cuminte, care fuge de fanfaronade, care cheltuieşte cu măsură şi care îşi rezervă modestele sale resurse pentru lucrurile indispensabile. Dar nu, am voit să speriem pe împăratul Austriei fără să observăm că rezultatul cheltuielilor noastre nesocotite e altul , se vede, cît de colo, cum că noi sîntem speriaţi de vizita neaşteptată care ne-a lovit. Nişte miniştri serioşi şi conştiincioşi ar fi făcut împăratului o primire demnă, însă ar fi fugit de atîta zgomot, de atîta risipă şi de atîtea măsuri ridicule. Ţara întreagă ar fi suferit mai puţin, trenurile n’ar fi fost împiedicate în circulaţia lor, mişcarea comercială n’ar fi fost osîndită stagnăreî pe atîtea zile, mai multe sute de mii de lei ar fi rămas în casa Statului iar împăratul Frantz-Iosef n’ar fi rămas mai nemulţumit de dr.I goştei Romînilor. Dar D. Sturdza, care pune mult preţ pe protecţiunea Vieneî şi a Pestei, face tot ce ştie şi tot ce poate, adică slugărnicii. Const. C. Bacalbaşa. Consecinţe dezastruoase Neînţelegerile de azid-zi sunt foarte dăunătoare şi pot avea consecinţele cele mai dezastruoase, că şi cum nu numai marile puteri au vapoare staţionare în apele Bosforului, la um eventual măcel de creştini la Constantinopol, numai supuşii marilor puteri vor fi apăraţi, pe cînd belgii, romînii, americanii, spaniolii, etc., de acolo, ar trebui să cadă victime furiei musulmane. Micile state vor fi dlar silite să trimeată şi ele la Constantinopol cîte um vapor de război, cu care să poată, la nevoie, apăra pe supuşii lor oricare ar fi rezultatul acestui conflict sui-generis, el caracterizează însă, înţelegerea ce domneşte între statele din Europa şi pe care diplomaţii o numesc : concert european. Val. REFECURI Slabă apărare Confratele Vintila Rosetti a găsit oportun să rupă și D sa o lande în favorul cabinetului Dimitrie Sturdza. Numai s’a întîmplat că landia D sale era ruptă mai dinainte, o rupsese încă de astă vară cînd a împrumutat colectivităţei concursul D-sale, pentru ca agonia fostei secţiuni de Bucureşti a Ligei să fie prelungită. De aceea apărarea confratelui Vintilă e slabă, e jigărită, e copilăroasă. D. Rosetti recunoaşte că trei acte ale guvernului au fost monstruoase, adică : purtarea în chestia macedoneană, alungarea mitropolitului și regulamentele zăpăcite ale D-lui Poni, dar... dar, adaogă confratele, nu întreg cabinetul e vinovat pentru toate acestea, ci un singur ministru.... D. Poni. Mai multă apropiere de realitate n’ar fi stricat nici chiar D-nuî de utilă Rosetti. Căci, să acuzi pe D. Poni, exclusiv pe D. Poni pentru ultimile regulamente şcolare, înţelegem , dar să scoţi din cauză pentru celel’alte două cestiunî întregul cabinet şi mai cu seamă să scoţi din cauză pe D. Dimitrie Sturdza, prea e lată. Apoi, în chestia macedoneană şti pînă şi copiii—şi în cazul acesta mă mir că numai D. Vintilă Rosetti nu ştie — cum că lovitura dată şcoalelor române de la Pind, a fost o măsură dictată de către D. Sturdza care urmăreşte o oarecare politică exterioară , dovadă că acelaş Domn Sturdza a insultat în faţa parlamentului pe toţi reprezentanţii Romînieî, cari au raportat în potriva lui Apostol Mărgărit şi dovadă înlocuirea D-luî Mitutineu şi a celor-l’alţî. Cît despre chestia fostului mitropolit e şi mai boacănă, şi-î atît de boacănă, că nu maî merită să ne oprim. Evident că D. Vintilă Rosetti a făcut maî mult râu guvernului cu apărarea sa, dar lucrul se explică: D. Rosetti, pînă la vîrsta în care se află, a fost vecinie în opoziţiune şi vecinie a criticat ministerele; condeiul i s’a deprins cu atacurile, ochiul sau s’a deprins să descopere numai relele, numai culorile întunecate. Şi aşa era peste putinţă ca, îmbrăţişînd profesiunea de guvernamental, atuncea cînd perii au început să-l albească, succesele să-l aştepte cu braţele deschise. D. Vintilă Rosetti nu va putea apăra niciodată ministerul cu succes, mai puţin încă va putea apăra un guvern atît de păcătos, pe cît este guvernul lui Dimitrie Sturdza. Ciocanaş, atît la ziarele conservatoare, cit şi la cele colectiviste. Presa acestor partide ne oglindeşte starea morală a politicianilor norbri şi acest eveniment ne-o dovedeşte şi mai mult. Cos. Conflictul din Constantinopol Ambasadorii şi miniştrii. Protestul miniştrilor plenipotenţiari. — Consecinţe dezastruoase. Ambasadorii şi miniştrii Un nou conflict diplomatic a izbucnit la Constantinopol, de astă-dată însă nu între sultan şi vre-un stat european, ci între ambasadorii marilor puteri şi miniştrii plenipotenţiari ai celorlalte state din Europa şi America. Acest conflict constă în faptul că decanul ambasadorilor din Constantinopol a crezut că nu are datoria de a comunica şi reprezintanţilor micilor state, tratările pe care le urmează cu Poarta şi deriziunile luate de marile puteri. Astfel, cînd se hotărîse starea măsurilor pentru apărarea supuşilor streini, ambasadorii n’au comunicat această hotărîre şi miniştrilor plenipotenţiari, lăsîndu-i în necunoştinţa evenimentelor şi astfel in imposibilitate de a apăra pe supuşii lor cari sunt destul de numeroşi în Constantinopol. Protestul miniştrilor plenipotenţiari In urma acestui afront din partea ambasadorilor, miniştrii plenipotenţiari ai Americeî, Spaniei, Belgiei, Romînieî, Holande şi Suedo- Norvegiei, întrunindu-se, au adresat o notă sultanului, prin care, protestînd contra atitudinei ambasadorilor, zic că nu roagă dar recomandă guvernului turcesc a nu mai face deosebire între ambasadori şi miniştrii plenipotenţiari, în momente atît de critice pentru siguranţa tuturor streinilor din Turcia , şi adaugă că viaţa şi averea supuşilor români, belga, spanioli, americani, etc., sînt tot atît de scumpe şi de importante, ca şi acele ale supuşilor marilor puteri. Acest conflict între ambasadori şi miniştrii plenipotenţiari, este cît se poate de caracteristic, şi lipsa de tact a ambasadorilor este foarte surprinzătoare. Neînţelegerile între ambasadori şi miniştrii plenipotenţiari au domnit vecinie la Constantinopol, din cauză că ambasadorii nu voiau să considere aşa cum e drept, pe colegii lor miniştri, dar aceste neînţelegeri s’au mărginit pînă acum, numai cu privire la mici chestiuni de etichetă. Umilire sau înălţare Toate fiarele au început sa scrie articolul de fond în stil ditirambic, vorbind despre onoarea ce ni se face prin vizita lui Frantz- Iosef. In acest cor, singura notă discordantă o dăm noi. In adevăr, Adevărul nu are legături nici cu liberalii nici cu conservatorii şi ca atare nu are nevoie de a linguşi pe nimeni în vederea puterei. Ne este perfect egal dacă vom deveni neministeriabili, deoarece nu aceasta este ţinta luptei noastre. Spectacolul care ni-l dă presa partidelor istorice, este dezgustător. Fiecare din ziarele acestor două partide se încearcă să concureze în banalitate linguşitoare şi în temeneli nedemne. Pentru această presă, care azi s’a pus de acord, este o înălţare a ţarei această vizită, ca şi cînd nu se ştie de toată lumea că nu-i decît o trecere în revistă a trupelor noastre, o inspecţie generală care ni se face de viitorul comandant, la caz de război, al armatelor române. O fi o necesitate politică aceasta, este foarte posibil. A o numi însă înălţare, a trimbiţa pe ton fals şi un stil eroic, acest simplu şi scump eveniment, este a face operă de slugărnicie, lucru care de altmintrelea este un obicei. Năzdrăvăniile zilei Exces de zel D. Poni a pus pe gînduri pe toţi directorii de Şcoale publice. Ei vor să-şi facă datoria in conformitate cu regulamentul şi de la facerea datoriei pînă la excesul de zel, nu sînt decît douî paşi. După ce a inspectat grădinile şi a condus, cu ajutorul gardştilor, la secţiile respective, pe toţi elevii cari i-a găsit fără de părinţi sau corespondenţi, directorul ideal o ia spre părţile oraşului unde stabilimentele ospitaliere, şi ieftine îşi arată numerile lor mari şi înfăţişarea lor misterioasă şi provocătoare. Şi de aici, din acest loc public, domnul director înhaţă de guler pe ori şi ce elev care vine fata de părinţi sau corespondenţi. Desemnatorul a surprins acest moment psihologic. Două tineri elevi, singuri singurel, că cu părinţi şi corespondenţi nu se poate veni pe aici, tiptil, se încercară să păşească pragul casei ospitaliere, de la fereastra căreia sint chemaţi. In colţul stradeî, directorul însă păzeşte, gardistul îşi ia vînt şi în curînd cînd uşa se va închide, asaltatorii vor da supremul atac şi tinerii elevi vor dormi la secţie, în loc să doarmă în braţele amorului. Periplizon. DIN CARNET Decoraţiunea Capitalei Lipsa de gust a Domnilor de la primărie face un contrast destul de serios cu lucrările architecţilor însărcinaţi cu decorarea gărei de Nord. Pe cînd la gara de Nord se observă mult simţ artistic, fineţă în execuţiune şi împodobiri potrivite cu circumstanţa, primăria a înşirat o serie de lucrări greoaie dintre care unele, dacă nu vor înfrumuseţa Capitala, au să împedice, însă, la sigur circulaţiunea. Cele două arcuri de triumf din apropierea palatului, ar fi putut figura cel mult pe bulevardul Elisabeta, unde strada e largă, dar acolo unde sunt înălţate, nu numai că jandarmii precum s’a spus, vor trece cu greu, dar încă cei douî generali călări, cari vor însoţi trăsura împărătească, nu vor putea păstra locurile în dreapta şi în stingă. Restul decoraţiuneî oficiale nu întrece cu mult banalitatea împodobirilor cunoscute, cu toate astea primăria Capitalei va cheltui, de data aceasta, sume enorme cari vor trece peste 200.000 lei. Singurul folos real, ce-l vom trage din vizita împăratului Frantz-Iosef este deschiderea bulevardului pînă la Cotroceni. Numai, această lucrare, deși folositoare ne va costa cam scump. -----------------------------------------------——— Memphis Excelenţa sa Dv. cetăţeni pacifici ai ţărei româneşti, nici nu bănuiaţi că aveţi deosebita cinste de a avea şi Excelenţe. Dacă acest lucru nu vă miră, apoi de sigur va va coprinde mirarea cum veţi afla că noua Excelenţă, nu-i altul decât vechiul nostru, panosent, D. Prim-Ministru Dimitrie A. Sturdza, pe care noi îl numim cu termeni mult mai puţin respectuoşi, dându-i calificativul de ignobil şi de imund. Dim. Sturdza crede în adevăr că îşi va şterge petele trecutului său politic dând ordin comisarilor de la gazetele poliţieneşti ca să-l numească Excelenţa. Iată ce cetim în ziarul Voinţa Naţională, relativ la ordinea paradei împărăteşti: „După trăsurile suveranilor urmează: Excelenţa sea Corniţele Goluchowschi de Goluchovo, ministru casei imperiale ţi ministru al afacerilor străine, cu excelenţa sea prezidintele consiliului de miniştri ti ministru al afacerilor străine, Dumitru Sturdza.“ Care va se zică Dl. Sturdza este excelenţă şi în loc ca se fie mulţumit că eticheta internaţională, îl dă acest titlu in străinătate, s’a apucat Să ne epateze si pe noî supuşii lui Carol I, cu acest titlu. O cestiune numai. Această excelenţă e cam ruinată şi cam deteriorată în ceea ce priveşte moralitatea şi prestigiul. Această Excelenţă a fost odată scuipată de oamenii d-lui Fieva, a fost prinsă de Ungari călătorind pa căile lor ferate cu un bilet fals şi dată jos din tren cum se face pungaşilor , iar în privinţa demnităţeî, Excelenţa sa şi-a curbat spatele de atâtea ori şi a lins unde a scuipat, că desigur bietul conte Goluchowschi, trebuie să fie foarte dezonorat, de această tovarăşie de trăsură, cu acest ignobil personagiu, cu această Excelenţă de operă bufă. Şi apoi să nu zicem noi ca şi Voinţa Naţională că sosirea împăratului e un fericit şi mare eveniment ? Uite, a dat naştere pînă şi la o Excelenţă Sfinx. -------------------------------------------------------- Societatea oamenilor de litere Scopurile societate!.— Cum lucrează societatea. — Membrii titulari şi membrii aderenţi. De maî mult de o jumătate de veac, literaţi! francezi de toate genurile, fără deosebire de şcoală, neţinînd seamă de ideile pe cari le profesează fiecare, naturaliştii, idealiştii, romanticii, simboliştii, etc., s’au constituit într’o societate în Paris, sub numele de: „Societatea oamenilor de litere.“ Cei cărora li se datoreşte meritul iniţiative! şi înfiinţărei acestei societăţi, care uneşte într’un perfect acord pe toţi luptătorii diferiţi aî artei, sunt baronul Taylor şi Louis Desnoyers, cari au pus bazele ei în 28 Aprilie 1838. Această societate are scopurile cele mai înalte şi între altele, cea mai de notate, că voieşte să-i apere pe literaţi în contra exploatărilor librarilor, şi în special în contra acelora, cari fac negoţ cu manuscrisele autorilor. Aceste scopuri sunt precizate în cîteva puncte : 1) Să apere și să facă să valoreze interesele morale și să proteagă drepturile tuturor membrilor săi;—2) să procure literaților avantajele cari trebuiesc să rezulte din lucrările lor;3) să dea ajutor societarilor, în condiţiunile prevăzute de regulament, prin toate mijloacele, cari sînt în puterea eî, şi în toate ocaziunile cînd aceasta ar putea fi folositor, mai ales în ceea ce priveşte reproducerea operilor lor literare 4) să împartă ajutoare şi pensiuni societarilor, în condiţiunile prevăzute de statute şi regulament. * Pentru orî ce reproducere a vreune! opere a unuia din membrii eî, societatea se învoieşte cu gazeta la care se publică lucrarea să i se plătească o sumă, care variază după periodicitatea jurnalului, după mărimea tirajului, sau după localitatea unde apare gazeta. Aşa se plăteşte mai mult în Paris decît înprovmeie, $1 îMfcmult în provincie decît în streinătate. In Paris se plăteşte de fiecare linie 0.05 centime, unele ziare dau 0.07, cele cu tiragiu mare, 0.10 şi chiar 0,15 de linie. In fiecare lună se stabileşte comptul tuturor afacerilor efectuate, şi fiecărui autor i se eliberează suma, ce i se cuvine, făcîndu-i-se o reţinere de 20 la sută, care-î pusă în socoteala diferitelor cheltuieli de birou. In societate sunt 2 feluri de membri: 1) Membrii titulari şi 2) membrii aderenţi. Ca un autor să fie primit membru titular, trebuie să fie prezintat de 2 membri societari, să fi scris cel puţin 4 volume, să plătească o taxă de intrare de 80 de franci şi să dea o cotizaţiune anuală de 20 de franci pentru abonament la Cronica societăţei. Admiterea se face după citirea unui raport înaintea comitetului, vot secret, şi majoritatea membrilor prezenţi, numai ca numărul acestora să nu fie mai mic de şaisprezece. * Ca cineva să fie admis membru aderent e de ajuns ca să fi scris un articolaş la gazetă, o nuvelă fură însemnătate, o poiezioară de cîteva rîndurî, să fie prezentat de 4 societari şi să plătească abonamentul la Cronica. Cu chipul acesta, ori-ce obscur, orî-ce om care are poftă să-şi zică literat, orî-ce băeţoî, care poate să băiguie o fraza, scrie în vre-un ziar o nimica toată şi apoi se poate măguli că e în aceeaşi societate cu cei maî de seamă literaţi. Dar aderentul n’are drept ha aziste la adunările generale şi nu-i permite să-şi zică nici o dată „membru titular“ pînă nu împlineşte condiţiunile. Societatea e administrată de un comitet ales pe 3 ani şi compus din 24 de membri. Comitetul îşi reînoieşte în fie-care an o treime. Această reînoire se face într’o adunare generală, care se întruneşte în timpul primului semestru, de ordinar pe la Paşti, şi întot-d’auna într’o Duminică. A doua zi comitetul îşi constituie biuroul, un preşedinte, două vicepreşedinţi, secretarii, etc., şi un delegat. Delegatul are unul din cele mai importante atribuţiuni şi roluri în societate. El o reprezintă în toate afacerile civile, ţine toată comptabilitatea sub controlul comitetului, girează chestiunile financiare, organizează burourile, etc., Din toate funcţiunile, numai a lui e plătită. Prin mijlocirea şi deliberarea comitetului, societatea acordă avansuri şi ajutoare numai membrilor titulari. La 60 de ani, după 25 de ani de societaat, fiecare membru are drept la o pensie anuală fixată minimum la 500 de franci. Afară de aceasta, se dau premii şi recompense, după exemplul Academiei din Paris şi a cîtorva din provincie. De multe ori premiile astea nu sînt decît ajutoare deghizate. Iată numele cîtorva membrii de seamă; aceasta va arăta şi maî precis roadele şi foloasele ce aduce societatea aceasta:—Emile Zola, Alphonse Daudet, Francois Coppée, Jules Clarette, Jean Aicard, Gustave Toudouze, Jean Richepin, Paul Bourget, Hector Malot, Jean Rameau, Albert Cim, etc. Dacă literaţii noştri ar ţine cont de binefacerile enorme, pe cari ie aduce această societate şi ar lăsa de-o parte vrăjbile cari-i desparte, imitînd pe confraţii lor francezi, am putea vedea şi la noi arta progresînd şi păşind repede înainte. In treacăt, să adăogăm, că Adevărul Ilustrat se cam căzneşte să atingă ţinta aceasta. Nora