Adevěrul, septembrie 1896 (Anul 9, nr. 2624-2648)

1896-09-15 / nr. 2636

A.WUIf„ IX Ws-' fff36 NUMSRUI 10 BANI abonamentele ÎNCEP DE LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUN şi se plătesc tot­ d’a­una înainte în Bucureşti la Casa administraţie! In Judeţe­ şi Streinctate prin mandate poştale Un an în Ţară 30 Le!; 2n Streinătate 50 Le Şase luni 15 „ „ * 25 . Trei luni 8 „ „ „ 13 » U* Mtutor Îb streiaState 20 haat MAN€ SCRIPTELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAȚIA PASAQ. BANCE! NATIONALI'CTKI^*7«»^ IV o. SI Si E OTTÎA A TREIA Să te reresU Române de curți strein în casă! V. Alexaisdin Director politic: ALEX. V. BELDIMANU I UM­­­NIC A 15 SEPTEMBRE ISt8 fWBBSBBgagW*^^ M­1E3UL 10 BANI ANUNCIURILE In BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc nume la ADMINISTRAŢIE In­­TREINATATE, direct noma! la adminia^­traţia şi la toate Oficiile de Publicitate Ammeiuri la pag. IV . , , , 0,30 b. trnia n „ * III , , , , 2,— lei „ ■ a a II I I i I Un număr vechîâ 20 Bani REDACŢIA BANCEl NATIONALE (TELEPON »io. \ »»Ol ! H­­A La Neamţul­ Român Aflăm că printre alte arcuri de... triumf pen­tru pungile colectiviştilor de la primărie, guver­nul a hotărît să epateze pe împăratul Frantz-Iosef cu o decoraţiune lucru mare: generalul Budiş­­teanu a ordonat muzicanţilor militari ca să în­veţe imnul austriac cu vorbe, să cînte adică pe cunoscutul Gott Erhalte. Repetiţiile au început încă de cîte­va zile şi ur­mează cu cea mai desăvîrşită lipsă de succes, aşa că nemţeasca soldaţilor noştri are să umple de speranţe pe propagatorii limbei "Volapük. Soldaţii din cavalerie au cerut, însă, că în loc de nemţeşte, să li se îngăduie a cînta ungureşte, de­oare­ce contactul lor zilnic cu caii s-a predis­pus la învăţarea limbei lui Arpad şi Atila. Pînă una alta, guvernul a poruncit tuturor ofi­ţerilor ca să-şî ungă mustăţile cu seu de lumi­nare, să poarte pinteni cît piesa de 5 lei și să în­vețe măcar o jumătate duzină de înjurături ma­ghiare. Vax. INAUGURAREA PORŢILOR DE FIER 9 O vizită oportună Dacă nu ne-ar costa prea scump vizita monarchuluî vecin şi dacă n’ar fi provocat încă odată accesele fan­faronadei guvernamentale, ar fi tre­buit să jubilăm mal mult de cît ne este permis, pentru venirea împăra­tului Frantz-Iosef. Această vizită neaşteptată a ho­­tărît, în sfirşit, pe politiciani noştri ca să mărturisească starea de infe­rioritate aziatică în care ne găsim şi urîta impresie ce facem ochilor obici­nuiţi să privească mai puţine ne­curăţenii şi să admire mai puţine ruine. Guvernanţii noştri­, edilii bu­­cureşteni, au fost nevoiţi să declare că numai pentru a masca murdă­riile din trei strade a fost nevoie de o cheltuială sumară de peste două sute mii lei. Şi nu trebuie să uităm că de astă-dată era vorba de cele trei strade mai principale ale Capi­talei, de stradele cele mai frecven­­tate, de cele mai îngrijite, într’un cuvînt de mîndria Bucureștilor. Ne putem închipui prin urmare, cîte cheltuieli ar cere sulemenirea trecă­toare a celor­l’alte strade, a întregei Capitale. Iar dacă împăratul trebuia să fie plimbat pe calea Moşilor, pe strada Romană ori pe calea Raho­­vei, neapărat c£ primăria D-luî Ro­­bescu s’ar fi văzut expusă ca să îş! încerce creditul prin facerea unui mare împrumut. In sfîrşit, primăria a putut scăpa cu mai puţin , dar nu trebuie să ui­tăm că atîta cît se chieltuieşte de­­abia, de-abîa e de ajuns ca să apere ochii bătrînului împărat de insulte prea grave, dar edilii şi guvernul ştia neapărat că toată inteligenţa şi toate simţurile lui Frantz-Iosef nu sînt concentrate numai în ochi. Dacă vre­o cîte­va arcuri de triumf, cîte­va tribune şi o serie de prăjini poleite, pot ascunde aspectul barbar al stradelor noastre, podoabele aces­tea, însă, nu pot avea darul să nimi­cească toate cusururile Capitalei. Ori­ce ar zice stăpînitorii noştri, Frantz- Iosef are şi nas, iar necurăţeniile cari stagnează pe maidanurî, cari se resfaţă prin toate curţile şi cari rea­par la toate gurile de canal, vor triumfa în tot-d’a­una de arcurile de triumf şi de cele-l’alte ornamentări municipale. Apoi, ce cap ar face D. C. F. Robescu dacă tradiţiunea, în nemăr­ginită el prevedere, nu l-ar fi apă­rat de un mare bocluc. Tradiţiunea obligă pe­­ primar ca să prezinte împăratului pîine şi sare ; dar daca l-ar fi îndatorat să-i ofere şi un pa­har cu apă, sunt încredinţat că ar fi fost nevoit să aducă apa tocmai de la Sinaia, ori să utilizeze apa Gies­­hübler. Aşa stăm, în linii mari, cu pros­peritatea noastră văzută şi cu Capi­tala regatului român. Dar acuma vine întrebarea: dacă în adevăr ne găsim în aşa stare de plîns, dacă oraşele noastre cad în ruină, dacă ne asemănăm cu nişte zdrenţeroşi cari fug de privirile strei­nilor, dacă ne este ruşine să ne pre­zentăm împăratului Austriei aşa cum sîntem în realitate, cum de ne per­mitem luxul ca să cheltuim peste un milion de lei pentru o festivitate de două zile, atunci cînd aceşti bani puteau fi întrebuinţaţi cu mai mult folos ? Pe împăratul Prantz-Iosef, care lo­­cueşte în frumoasa Vienă şi care în lunga-i domnie a văzut sărbători cu mult mai strălucite de sigur că nu-l vom orbi cu prăjinile D-lui Robescu nici cu arcurile de triumf cari sînt menite să strîmteze încă şi mal mult destul de strimta cale a Victoriei. Şi neapărat că, dacă am fii cheltuit, mal puţin, adică atîta cît ne lasă băerile pungeî şi cît e de nasul nostru, am fi apărut înain­tea monarchuluî care ne vizitează ca un popor mic dar mun­citor, cuminte, care fuge de fanfaro­nade, care cheltuieşte cu măsură şi care îşi rezervă modestele sale resurse pentru lucrurile indispen­sabile. Dar nu, am voit să speriem pe împăratul Austriei fără să obser­văm că rezultatul cheltuielilor noas­tre nesocotite e altul , se vede, cît de colo, cum că noi sîntem spe­riaţi de vizita neaşteptată care ne-a lovit. Nişte miniştri serioşi şi conştiin­cioşi ar fi făcut împăratului o pri­mire demnă, însă ar fi fugit de atîta zgomot, de atîta risipă şi de atîtea măsuri ridicule. Ţara întrea­gă ar fi suferit mai puţin, trenurile n’ar fi fost împiedicate în circulaţia lor, mişcarea comercială n’ar fi fost osîndită stagnăreî pe atîtea zile, mai multe sute de mii de lei ar fi ră­mas în casa Statului iar împăratul Frantz-Iosef n’ar fi rămas mai ne­mulţumit de dr.I go­şte­i Romînilor. Dar D. Sturdza, care pune mult preţ pe protecţiunea Vieneî şi a Pestei, face tot ce ştie şi tot ce poate, adică slugărnicii. Const. C. Bacalbaşa. Consecinţe dezastruoase Neînţelegerile de azid-zi sunt foarte dăunătoare şi pot avea consecinţele cele mai dezastruoase, că şi cum nu numai marile puteri au­ vapoare staţionare în apele Bosforului, la um eventual măcel de creş­tini la Constantinopol, numai supuşii marilor puteri vor fi apăraţi, pe cînd belgii, romînii, a­­mericanii, spaniolii, etc., de acolo, ar trebui să cadă victime furiei musulmane. Micile state vor fi dlar silite să trimeată şi ele la Constantinopol cîte um vapor de război­, cu care să poată, la nevoie, apăra pe supuşii lor ori­care ar fi rezultatul acestui conflict sui-ge­neris, el caracterizează însă, înţelegerea ce dom­neşte între statele din Europa şi pe care diplo­maţii o numesc : concert european. Val. REFECURI Slabă apărare Confratele Vintila Rosetti a găsit o­­portun să rupă și D sa o land­e în favo­rul cabinetului Di­mi­trie Sturdza. Numai s’a întîmplat că landia D sale era ruptă mai dinainte, o rupsese încă de astă vară cînd a împrumutat colectivităţei concursul D-sale, pentru ca agonia fostei secţiuni de Bucureşti a Ligei să fie pre­lungită. De aceea apărarea confratelui Vintilă e slabă, e jigărită, e copilăroasă. D. Rosetti recunoaşte că trei acte ale guvernului au fost monstruoase, adică : purtarea în chestia macedoneană, alun­garea mitropolitului și regulamentele ză­păcite ale D-lui Poni, dar... dar, adaogă confratele, nu întreg cabinetul e vinovat pentru toate acestea, ci un singur minis­tru.... D. Poni. Mai multă apropiere de realitate n’ar fi stricat nici chiar D-nuî de utilă Rosetti. Căci, să acuzi pe D. Poni, exclusiv pe D. Poni pentru ultimile regulamente şco­lare, înţelegem , dar să scoţi din cauză pentru cele­l’alte două cestiunî întregul cabinet şi mai cu seamă să scoţi din cauză pe D. Dimitrie Sturdza, prea e lată. Apoi, în chestia macedoneană şti pînă şi copiii—şi în cazul acesta mă mir că nu­mai D. Vintilă Rosetti nu ştie — cum că lovitura dată şcoalelor române de la Pind, a fost o măsură dictată de către D. Sturdza care urmăreşte o oare­care politică exte­rioară , dovadă că acelaş Domn Sturdza a insultat în faţa parlamentului pe toţi re­prezentanţii Romînieî, cari au raportat în potriva lui Apostol Mărgărit şi dovadă în­locuirea D-luî Mitutineu şi a celor-l’alţî. Cît despre chestia fostului mitropolit e şi mai boacănă, şi-î atît de boacănă, că nu maî merită să ne oprim. Evident că D. Vintilă Rosetti a făcut maî mult râu guvernului cu apărarea sa, dar lucrul se explică: D. Rosetti, pînă la vîrsta în care se a­­flă, a fost vecinie în opoziţiune şi vecinie a criticat ministerele; condeiul i s’a de­prins cu atacurile, ochiul sau s’a deprins să descopere numai relele, numai culorile întunecate. Şi aşa era peste putinţă ca, îmbrăţişînd profesiunea de guvernamental, atuncea cînd perii au început să-l albească, succesele să-l aştepte cu braţele deschise. D. Vintilă Rosetti nu va putea apăra nici­odată ministerul cu succes, mai puţin încă va putea apăra un guvern atît de păcătos, pe cît este guvernul lui Dimitrie Sturdza. Ciocanaş, atît la ziarele conservatoare, cit şi la cele colectiviste. Presa acestor partide ne oglindeşte starea morală a politicianilor norbri şi acest eveni­ment ne-o dovedeşte şi mai mult. Cos. Conflictul din Constantinopol Ambasadorii şi miniştrii. Protes­tul miniştrilor plenipotenţi­ari. — Consecinţe dezas­truoase. Ambasadorii şi miniştrii Un nou­ conflict diplomatic a izbucnit la Con­stantinopol, de astă-dată însă nu între sultan şi vre-un stat european, ci între ambasadorii mari­lor puteri şi miniştrii plenipotenţiari ai celor­­l­alte state din Europa şi America. Acest conflict constă în faptul că decanul am­basadorilor din Constantinopol a crezut că nu are datoria de a comunica şi reprezintanţilor micilor state, tratările pe care le urmează cu Poarta şi deriziunile luate de marile puteri. Ast­fel, cînd se hotărîse starea măsurilor pen­tru apărarea supuşilor streini, ambasadorii n’au comunicat această hotărîre şi miniştrilor plenipo­tenţiari, lăsîndu-i în necunoştinţa evenimentelor şi ast­fel in imposibilitate de a apăra pe supuşii lor cari sunt destul de numeroşi în Constantinopol. Protestul miniştrilor plenipotenţiari In urma acestui afront din partea ambasado­rilor, miniştrii plenipotenţiari ai Americeî, Spa­niei, Belgiei, Romînieî, Holande­ şi Suedo- Norvegiei, întrunindu-se, au adresat o notă sulta­nului, prin care, protestînd contra atitudinei ambasa­dorilor, zic că nu roagă dar recomandă guvernu­lui turcesc a nu mai face deosebire între am­basadori şi miniştrii plenipotenţiari, în momente atît de critice pentru siguranţa tuturor strei­nilor din Turcia , şi adaugă că viaţa şi ave­rea supuşilor români, belga, spanioli, americani, etc., sînt tot atît de scumpe şi de importante, ca şi acele ale supuşilor marilor puteri. Acest conflict între ambasadori şi miniştrii ple­nipotenţiari, este cît se poate de caracteristic, şi lipsa de tact a ambasadorilor este foarte sur­prinzătoare. Neînţelegerile între ambasadori şi miniştrii ple­nipotenţiari au domnit vecinie la Constantinopol, din cauză că ambasadorii nu voiau să considere aşa cum e drept, pe colegii lor miniştri, dar a­­ceste neînţelegeri s’au­ mărginit pînă acum, numai cu privire la mici chestiuni de etichetă. Umilire sau înălţare Toate fiarele au început sa scrie articolul de fond în stil ditirambic, vorbind despre o­­noarea ce ni se face prin vizita lui Frantz- Iosef. In acest cor, singura notă discordantă o dăm noi. In adevăr, Adevărul nu are le­gături nici cu liberalii nici cu conservatorii şi ca atare nu are nevoie de a linguşi pe nimeni în vederea puterei. Ne este perfect egal dacă vom deveni neministeriabili, de­oare­ce nu aceasta este ţinta luptei noastre. Spectacolul care ni-l dă presa partidelor istorice, este dezgustător. Fie­care din ziarele acestor două partide se încearcă să concu­reze în banalitate linguşitoare şi în temeneli nedemne. Pentru această presă, care azi s’a pus de acord, este o înălţare a ţarei această vizită, ca şi cînd nu se ştie de toată lumea că nu-i de­cît o trecere în revistă a trupelor noastre, o inspecţie generală care ni se face de viitorul comandant, la caz de război­, al armatelor române. O fi o necesitate politică aceasta, este foarte posibil. A o numi însă înălţare, a trimbiţa pe ton fals şi un stil eroic, acest simplu şi scump eveniment, este a face operă de slugărnicie, lucru care de­ altmintrelea este un obicei. Năzdrăvăniile zilei Exces de zel D. Poni a pus pe gînduri pe toţi directorii de Şcoale publice. Ei vor să-şi facă datoria in con­formitate cu regulamentul şi de la facerea dato­riei pînă la excesul de zel, nu sînt de­cît douî paşi. După ce a inspectat grădinile şi a condus, cu ajutorul gard­ştilor, la secţiile respective, pe toţi e­­levii cari i-a găsit fără de părinţi sau corespon­denţi, directorul ideal o ia spre părţile oraşului unde stabilimentele ospitaliere, şi ieftine îşi arată numerile lor mari şi înfăţişarea lor misterioasă şi provocătoare. Şi de aici, din acest loc­­ public, domnul director înhaţă de guler pe ori şi ce elev care vine fata de părinţi sau corespondenţi. Desemnatorul a surprins acest moment psiholo­gic. Două tineri elevi, singuri singurel, că­­ cu părinţi şi corespondenţi nu se poate veni pe aici, tiptil, se încercară să păşească pragul casei ospi­taliere, de la fereastra căreia sint chemaţi. In colţul stradeî, directorul însă păzeşte, gardistul îşi ia vînt şi în curînd cînd uşa se va închide, asal­tatorii vor da supremul atac şi tinerii elevi vor dormi la secţie, în loc să doarmă în braţele amo­rului. Periplizon. DIN CARNET Decoraţiunea Capitalei Lipsa de gust a Domnilor de la primărie face un contrast destul de serios cu lucrările archi­­tecţilor însărcinaţi cu decorarea gărei de Nord. Pe cînd la gara de Nord se observă mult simţ artistic, fineţă în execuţiune şi împodobiri potrivite cu circumstanţa, primăria a înşirat o serie de lucrări greoaie dintre care unele, dacă nu vor înfrumuseţa Capitala, au­ să împedice, însă, la sigur circulaţiunea. Cele două arcuri de triumf din apropierea pa­latului, ar fi putut figura cel mult pe bulevar­dul Elisabeta, unde strada e largă, dar acolo unde sunt înălţate, nu numai că jandarmii pre­cum s’a spus, vor trece cu greu, dar încă cei douî generali călări, cari vor însoţi trăsura îm­părătească, nu vor putea păstra locurile în dreapta şi în stingă. Restul decoraţiuneî oficiale nu întrece cu mult banalitatea împodobirilor cunoscute, cu toate as­tea primăria Capitalei va cheltui, de data a­­ceasta, sume enorme cari vor trece peste 200.000 lei. Singurul folos real, ce-l vom trage din vizita împăratului Frantz-Iosef este deschiderea bule­vardului pînă la Cotroceni. Numai, această lucrare, de­și folositoare ne va costa cam scump. -----------------------------------------------——— Memphis Excelenţa sa D­v. cetăţeni pacifici ai ţărei româneşti, nici nu bănuiaţi că aveţi deosebita cinste de a avea şi Ex­celenţe. Dacă acest lucru nu vă miră, apoi de sigur va va coprinde mirarea cum­ veţi afla că noua Exce­lenţă, nu-i altul de­cât vechiul nostru, panosent, D. Prim-Ministru Dimitrie A. Sturdza, pe care noi îl numim cu termeni mult mai puţin respectuoşi, dân­­du-i calificativul de ignobil şi de imund. Dim. Sturdza crede în adevăr că îşi va şterge pe­tele trecutului său politic dând ordin comisarilor de la gazetele poliţieneşti ca să-l numească Exce­lenţa. Iată ce cetim în ziarul Voinţa Naţională, relativ la ordinea paradei împărăteşti: „După trăsurile suveranilor urmează: Excelenţa sea Corniţele Goluchowschi de Goluchovo, ministru casei impe­riale ţi ministru al afacerilor străine, cu excelenţa sea prezidintele consiliului de miniştri ti ministru al afaceri­lor străine, Dumitru Sturdza.“ Care va se zică Dl. Sturdza este excelenţă şi în loc ca se fie mulţumit că eticheta internaţională, îl dă acest titlu in străinătate, s’a apucat Să ne epateze si pe noî supuşii lui Carol I, cu acest titlu. O cestiune numai. Această excelenţă e cam ruinată şi cam deteriorată în ceea ce priveşte moralitatea şi pre­stigiul. Această Excelenţă a fost odată scuipată de oa­menii d-lui Fie­va, a fost prinsă de Ungari călăto­rind pa căile lor ferate cu un bilet fals şi dată jos din tren cum se face pungaşilor , iar în privinţa dem­­­nităţeî, Excelenţa sa şi-a curbat spatele de atâtea ori şi a lins unde a scuipat, că de­sigur bietul conte Goluchowschi, trebuie să fie foarte dezonorat, de această tovarăşie de trăsură, cu acest ignobil per­sonagiu, cu această Excelenţă de operă bufă. Şi apoi să nu zicem noi ca şi Voinţa Naţională că sosirea împăratului e un fericit şi mare eveniment ? Uite, a dat naştere pînă şi la o Excelenţă­­ Sfinx. --------------------------------------------------------­ Societatea oamenilor de litere Scopurile societate!.— Cum lucrează societatea. — Membrii titulari şi membrii aderenţi. De maî mult de o jumătate de veac, litera­ţi! francezi de toate genurile, fără deosebire de şcoală, neţinînd seamă de ideile pe cari le profesează fie­care, naturaliştii, idealiştii, ro­manticii, simboliştii, etc., s’au constituit într’o societate în Paris, sub numele de: „Societatea oamenilor de litere.“ Cei cărora li se datoreşte meritul iniţiative! şi înfiinţărei acestei societăţi, care uneşte într’un perfect acord pe toţi lup­tătorii diferiţi aî artei, sunt baronul Taylor şi Louis Desnoyers, cari au pus bazele ei în 28 Aprilie 1838. Această societate are scopurile cele mai înalte şi între altele, cea mai de notat­e, că voieşte să-i apere pe literaţi în contra exploa­tărilor librarilor, şi în special în contra ace­lora, cari fac negoţ cu manus­crisele autorilor. Aceste scopuri sunt precizate în cîte­va puncte : 1) Să apere și să facă să valoreze interesele morale și să proteagă drepturile tuturor mem­brilor săi;—2) să procure literaților avanta­jele cari trebuiesc să rezulte din lucrările lor;­3) să dea ajutor societarilor, în condi­­ţiunile prevăzute de regulament, prin toate mij­loacele, cari sînt în puterea eî, şi în toate o­­caziunile cînd aceasta ar putea fi folositor, mai ales în ceea ce priveşte reproducerea o­­perilor lor literare 4) să împartă ajutoare şi pensiuni societarilor, în condiţiunile prevă­zute de statute şi regulament. * Pentru orî­ ce reproducere a vre­une! opere a unuia din membrii eî, societatea se învo­­ieşte cu gazeta la care se publică lucrarea să i se plătească o sumă, care variază după periodicitatea jurnalului, după mărimea tira­jului, sau după localitatea unde apare gazeta. Aşa se plăteşte mai mult în Paris de­cît în­­provmeie, $1 îMfcm­ult în provincie de­cît în streinătate. In Paris se plăteşte de fie­care linie 0.05 centime, unele ziare dau 0.07, cele cu tiragiu mare, 0.10 şi chiar 0,15 de linie. In fie­care lună se stabileşte comptul tutu­ror afacerilor efectuate, şi fie­cărui autor i se eliberează suma, ce i se cuvine, făcîndu-i-se o reţinere de 20 la sută, care-î pusă în so­coteala diferitelor cheltuieli de birou. In societate sunt 2 feluri de membri: 1) Membrii titulari şi 2) membrii aderenţi. Ca un autor să fie primit membru titular, tre­buie să fie prezintat de 2 membri societari, să fi scris cel puţin 4 volume, să plătească o taxă de intrare de 80 de franci şi să dea o cotizaţiune anuală de 20 de franci pentru a­­bonament la Cronica societăţei. Admiterea se face după citirea unui raport înaintea comi­tetului, vot secret, şi majoritatea membrilor prezenţi, numai ca numărul acestora să nu fie mai mic de şai­spre­zece. * Ca cine­va să fie admis membru aderent e de ajuns ca să fi scris un articolaş la gazetă, o nuvelă fură însemnătate, o poiezioară de cîte­­va rîndurî, să fie prezentat de 4 societari şi să plătească abonamentul la Cronica. Cu chipul acesta, ori-ce obscur, orî-ce om care are poftă să-şi zică literat, orî-ce băeţoî, care poate să băiguie o fraza, scrie în vre-un ziar o nimica toată şi apoi se poate măguli că e în aceeaşi societate cu cei maî de seamă literaţi. Dar aderentul n’are drept ha aziste la adunările generale şi nu-i permite să-şi zică nici o dată „membru titular“ pînă nu împlineşte condi­ţiunile. Societatea e administrată de un comitet ales pe 3 ani şi compus din 24 de membri. Comi­tetul îşi reînoieşte în fie-c­are an o treime. A­­ceastă reînoire se face într’o adunare gene­rală, care se întruneşte în timpul primului se­mestru, de ordinar pe la Paşti, şi în­tot-d’a­­una într’o Duminică. A doua zi comitetul îşi constituie biuroul, un preşedinte, două vice­preşedinţi, secretarii, etc., şi un delegat. Dele­gatul are unul din cele mai importante atri­­buţiuni şi roluri în societate. El o reprezintă în toate afacerile civile, ţine toată comptabi­­litatea sub controlul comitetului, girează ches­tiunile financiare, organizează b­urourile, etc., Din toate funcţiunile, numai a lui e plătită. Prin mijlocirea şi deliberarea comitetului, societatea acordă avansuri şi ajutoare numai membrilor titulari. La 60 de ani, după 25 de ani de societa­­at, fie­care membru are drept la o pensie anuală fixată minimum la 500 de franci. Afară de aceasta, se dau premii şi re­compense, după exemplul Academiei din Pa­ris şi a cîtor­va din provincie. De multe ori premiile astea nu sînt de­cît ajutoare deghi­zate. Ia­tă numele cîtor­va membrii de seamă; a­­ceasta va arăta şi maî precis roadele şi fo­loasele ce aduce societatea aceasta:—Emile Zola, Alphonse Daudet, Francois Coppée, Ju­les Clarette, Jean Aicard, Gustave Toudouze, Jean Richepin, Paul Bourget, Hector Malot, Jean Rameau, Albert Cim, etc. Dacă literaţii noştri ar ţine cont de bine­facerile enorme, pe cari ie aduce această so­cietate şi ar lăsa de-o parte vrăjbile cari-­i desparte, imitînd pe confraţii lor francezi, am putea vedea şi la noi arta progresînd şi pă­şind repede înainte. In treacăt, să adăogăm, că Adevărul Ilustrat se cam căzneşte să atingă ţinta aceasta. Nora

Next