Adevěrul, ianuarie 1897 (Anul 10, nr. 2722-2744)

1897-01-24 / nr. 2739

ANUL X, No. 2739 EDITIA A TREIA ABONAMENTE INCET la 1 SI 15 ALE FIE­CAREI LUNI SI SE PLĂTESC DIDOT­­Un an in ţară 30 lei,­ In străinătate 50 tal Şase luni Trei luni1 * 13 * NUMĂRUL 10 PANI In Străinătate 15 BARI Să te iereşfi Române de cură strein in casă / V. Alexandri VINERI 24 IANUARIE 1897 1 ANUNCIURI BM PRIMESC DIRECT LA ADMINISTRAȚIA ZIARULUI Lista pag. IV . ... tal 0.30 bani m A VX MARE NUMĂR DE LINII SE FACE REDUCȚII DIN TARIF NUMĂRUL 10 BANI Un număr rechiti 20 BANI a­dministraţia Director politic: ALEX. V. BEXaDlMAHU I redacţia i (TELEFON Na as ^^ CV/tOl . AtlilAi V «MJMVAHIttM W | PA®A«'| MHOB NA iONALE (TEI/BPON No.'aA) ■............................. ....... - - TI——EM. II'I'ii'..■iiw.wigh­tTuliiff'iii ^ II ' M­enopere ocultiste PENTRU CARE FOLOS ? Chiar dacă n’am ţine in seamă declaraţiunile părţilor int­resate, to­tuşi faptele dovedesc că administra­ţia din Galaţi s’a dedat la o serie mare de ingerinţe condamnabile. La întîiul scrutin, voturile s’au îm­părţit ast­fel între diferiţii candidaţi: Nicolae Filipescu 409 voturi, C. Se­­chiari 291, D. Neniţescu 134, C. To­­neanu 119, Atanasiu 44. La al doui­­lea scrutin, D-nui Neniţescu şi To­­neanu au renunţat în avantagiul­­ D lui Filipescu, iar D. Atanasiu în folosul D-lui Sechiari ; deci, dupe probabilităţi, D. Filipescu ar fi tre­buit să dispună de 662 voturi, iar D. Sechianu de 335. Ori­care ar fi fost dispoziţia unei părţi a cetăţenilor cari au votat pe D-nul Neniţescu şi Toneanu, era peste putinţă ca D Filipescu să piardă mai mult de­cit o sută ori maximum o sută cinci­zeci voturi. Dar rezultatul a fost cu totul extra­ordinar, căci D. Sechianu obţine la al douilea scrutin 537 voturi, adică, de unde D. Atanasiu îi cedează nu­­maî 44 glasuri, D-sa dobîndeşte mai mult 246, iar D. Filipescu, căruia i se cedase 253 voturi, realizează nu­mai un plus de 43. Raţionamentul cel mai elementar­­ ne sileşte a conchide că, dacă toţi candidaţii de la primul scrutin, adică D-nui Neniţescu,Toneanu şi Atanasiu ar fi renunţat în favoarea D lui Se­chiaru şi încă vre­o sută de voturi ar fi rămas indisciplinate şi ar fi tre­cut de partea D-lui Filipescu, şi cu atîta trebuia să fie mai mare sporul de voturi al acestuia, cu ci­ D-nul Toneanu şi Neniţescu se dezistase în folosul său. A trebuit, prin urmare, să se facă îngrozitoare ingerinţe pentru ca D. Sechianu să întrunească 240 voturi mai mult de­cit la primul scrutin, adică să-şi dubleze voturile, atunci cînd nici un izvor văzut nu i le pu­nea la dispoziţie. Cercetind cu singe rece faptele petrecute la Galaţi, trebuie să con- ^ statăm că guvernul, în această îm­prejurare, şî-a pierdut pe al său. Sunt împrejurări cînd mari necesităţi politice silesc pe un guvern să-şi calce pe inimă şi să violenteze con­ştiinţa alegătorilor. Aşa, cînd Franţa era ameninţată să cadă sub dicta­tura bulangistă, bărbaţii de stat al Republicei au făcut o sforţare şi au pus oare­cum fira curentului popu­lar. Dar asemenea manopere guver­namentale nu sînt iertate de­cit a­­tuncea cînd este în joc un mare in­teres naţional ori un mare interes al statului, Iar nici de­cum pentru a zdrobi o candidatură neplăcută, ori pentru a favoriza candidatura simpatică.­­ In cazul nostru, guvernul a fost lipsit de cea mai elementară cumin­ţenie. Acuma, cînd partidul liberal are aproape unanimităţi în Parla­ment, nu absenţa D-lui Sechianu tre­buia să-l supere, ci mai mult absenţa opoziţiuneî, deci guvernul era dator, nu să ajute pe candidaţii adversari­lor, dar să lase absolut liberă lupta dintre partide. Apoi, dacă partidul liber­al nici atunci cînd are unanimi­tăţi în Camere nu este mulţumit şi nu voieşte să recunoască opoziţiunea dreptul de a fi reprezintată, la câte ignominii trebuie să ne aşteptăm din parte­ î, în ziua în care va lupta pen­tru existenţă şi va trebui să dispute conservatorilor înseşi majorităţile ? In cazul de faţă, ministerul a avut slăbiciunea să se lase a fi intimidat de gruparea D-luî Sturdza, care-l a­­cuză că, indirect, a sprijinit opozi­­ţiunea în alegerile parţiale. Şi gu­vernul a voit să dovedească cum că nu e slab, că şi pumnul sau e destul de tare, că şi dînsul ştie să facă a­­legeri dupe vechiul sistem naţional. A­t­fel, ministerul Aurelian a căzut în cursa sturdzistă. De unde pînă ieri acest guvern se bucura de simpatiile opoziţiuneî şi a lumeî independente, acuma, în urma celor petrecute la Ga­lţi, ţara nu mai poate face nici o deosebire între cabinetul Sturdza şi Aurelian. Faţă cu o asemenea dispoziţiune a spiritului public, revenirea la cîrmă a D lui Sturdza nu va mai întîmpina atîtea piedici, căci fie­care va spune : «dacă Aurelian nu e mai breaz de cit Surdza, lasă mai bine să vie Sturdza, căci, cel puţin, ştim cu cine avem de-a­ face !* Ingerinţele monstruoase de la Ga­laţi nu sunt numai o pată pe actua­lul guvern, dar încă dovedesc ne­mărginita lui lipsă de inteligenţă. Fără ingerinţele de la Galţi, ca­binetul ar fi putut cădea, însă ar fi lăsat în urmă-l regrete ; acuma, are să cadă şi nimeni n’are să-l plîngă. Const­ C. Bacalbaşa SATIR V POLITIC­A Discursul lui Sech­iaris Se ştie că onorabilul cmdi lat al colec­tivitâtei din Galaţi, Parasch­iva SechiirL, n’a putut apare în nici o­atrunire publică, fiia l­ că nu ştie vorbi­ro.i.î.ieste. Dir, după proclamarea rezultatului a­­legeriî, s’a urc.it pe un S'­aun in curtea poliţia şi a rostit următorul discurs bine simţit: Cetaţeni! Sinto mindro che asta­zi dimiavostra m’aţî tri­mese pe dialu de la Mitropulia. Mulţumesco calduroso la toţi simbatrioţii de la Galaţi, mulţumesco la chirios Zorila, mulţumesco li inaltu ghivernios, mulţumesco la bivolaris de la Dzurdziuvo, care, ca nişte palicaris, au ve­nito se dai la cap la apoziţia, mulţumesco si la stratig­os Murdzescos, care a dat u­ncţii la aţei pustis de mecanicos. Advarsaris a mele me acuza che nu sinto Ru­­muno. Minţiuna, bre! Eu sinto Rumuno de cel puţino zece anii, de ciiind am venito de la Mar­silia, nu cu caravia ca alţii Fanariotis, dar cu trenulu steleratis. Zito! se traiasca Rumunia! Zito si Domnulu politaris care a luptato ca un catiris pentru ha­­tiro a mele. Inche o vorba si am terminate. Toţii carţiu­­maris, adzenţii si ola care au de primit paralis, se se adreseze la prefectura. Zitoooo!!... Vax, faţă şi parlamentul, împreună cu­ regile, vor decide. Această attudine energic?, care împinge pe D. Sturdza să ia o atitudine hotărîtă, l-a făcut să bată în retragere petru mo­ment şi să mai aştepte. Cit va dura armistiţiul ? Cine ştie ! Rep. --------------------------»444»h«---------------------------­ ACTUALITĂŢI Dr. Lueger Carol Integer, şeful anthemaţilor din Austria, este născut la Viena. Îşi făcu studiile de drept la Universitatea de acolo şi, ieşind doctor, se a­­pucă de avocatură şi gazetărie. Din primele zile ale activ ţâţei sale politice, Lueger se manifestă la un bun orator şi energia luptător democrat. Din nenorocire, a înţeles greşit teoriile demo­cratice, şi în lupta sa contra capitaliştilor, atacă numai pe capitaliştii evrei, lăsând de-o­ parte pe cei catolici, de la cari luă bani pentru a şi sus­ţine agitaţiunile. Ast­fel, Lueger deveni şeful antisemiţilor şi luptă cu atîta energie, îu cît făcu din partidul sau unul di­n cele mai puternice partide din Austria. Dr. Lueger a fost ales în nenumărate rînduri primar al Vienei, dar a fost respins de c­ătre îm­păratul Franz Josef, care nu voieşte să aibă ca primar al capitalei Austriei pe un demagog de speța şefului antisemiţilor vienezi. Dr. Lueger este un om tînăr, frumos, cult și foarte talentat orator. Se poate spune că Lueger este cel mai bun orator al Austriei. Diplom. Jos Senatul! Ramoliţii reacţionari din Senat au respins proiectul de lege prin care se suprimă rezumatul preşedintelui de la Curtea cu juraţi. Senatul dovedeşte prin aceasta că a devenit un corp absolut retrograd, o cetăţuie a reacţionarizmu- lui social şi politic şi că şi-a trăit traiul. Desfiinţarea Senatului­ trebuie să fie răs­punsul democraţiei la actul inept şi rǎu voiitor al Senatului. Cos. Atitudinea sturdziştilor _____ * Pentru un moment, D. Dim. Sturdza este foarte încurcat. Şeful liberalilor a pierdut curagiul să atace guvernul, de­oare­ce din mai multe fapte a căpătat convingerea că majoritatea nu va fi cu D sa, nici în Ca­meră nici în Senat. întrebat de mai mulţi amici, D. Sturdza a declarat că dă concursul guvernului. Atitudinea regelui Faptul care a pus mai mult pe gtnduri pe D. Sturdy a fost atitudinea pe care a avut o regele faţă de D-sa. La balul ce s’a dat la Co­­troceni, a fost el D. Sturdza. Şeful liberalilor s’a repezit In faţa regelui, cu care vroia să vorbească mai mult, pentru a afla care e părerea regelui asupra situaţiei. Regele s’a întreţinut foarte pufin Insă cu D. Sturdza ei a întrerupt conversaţia, fără ca măcar să­­ adreseze un singur cuvtnt In privinţa Ges­tiunilor politice. In audienţa avută alaltă­eri la rege acesta i-a spus că e mulţumit de situaţie, de­oare­ce a încetat agitaţia. D. Dim. Sturdza a înţeles de aci că nu e momentul să atace guvernu. Atitudinea guvernului Afară de aceasta, D­nil Aurelian, Las­car şi Costinescu au avut de acum o ati­tudine foarte energică faţă de D. Sturdza. I sa spus neted fostului prim-ministru că are o atitudine pe care guvernul nu o poate suporta şi că dacă are nemulţumiri sau voieşte să răstoarne guvernul, s’o spuie pe ----------------------------------------------------------------• O ruşine! In afară de ingerinţele petrecute la Galaţi, un fapt reiese clar şi dureros: partidul naţional-liberal a sâvîrşit toate infamiile pentru a trimite în Par­lament un etrein. Neapărat că, potrivit legilor, D. Sechianu este romin, fiind­că a do­­bindit incetăţenirea, dar nu este mai puţin adevărat că D sa este un ro­mân foarte nou­ şi, ce este mai nostim, încă nu ştie să vorbească limba ţârei. Partidul liberal, cwc a făcut in tot­dea­una cele mai disperate agita­ţiuni pe tema chestiei naţionale, acest partid care vecinie pozează în naţio­nalist în fo­at, are, în realitate, cel mai adine dispreţ pentru naţionalism şi sentimentele naţionale. Nu sintem­ şovinişti, nu avem ură pentru streini, dimpotrivă, dar nu pricepem ca oameni împămînteniţi de ieri, cari n'r.fi făcut nimic pentru ţară, cari nu-î cunosc măcar limba, să o­­cupe dintr'odatâ cele mai înalte dem­nităţi in ţară şi să lase d­in umbră pe românii băştinaşi, mai talentaţi, mai meritoşî, mai valoroşi. Căci, mai la urmă, ce a făcut D. Sechiaru pentru această ţară ? Nici servicii nu i a adus, nici un mare fi­­l­odrop na fost, nic vre­o glorie fi­le­ară, artistică sau ştiinţifică nu este, nimic, nimic, nimic. Atunci, de unde pretenţia de a­­ veni reprezentantul românilor în Parlament? Dacă îndrăzneala D-lui Sechiaru e mare, nemernicia liberalilor nu e mai mică. Ar fi putut găsi un rom­ân şi n'au vrut, ar fi putut introduce în Cameră un om care si ştie vorbi limba acestei ţări şi au­ introdus pe unul care vorbeşte păsăreşte. Ruşine partidului liberal. Dragoş. ---------------——►ăsie’i?«--------------------------­ Alegerea din Galaţi Că D. Sechiaris a triumfat, nu-i lucru de mi­rare. Guvernul ar fi dat­­prea multă dovadă de slăbiciune, dacă ar fi lăsat să se aleagă D. Fi­­lipescu. Trebuie însă că recunoaştem că victoria morală este a candidatului conservator, care a căzut numai cu vre­o 80 de voturi la un colegiu unde sunt alifia oameni dependenţi de adminis­traţie ! Directorul Epocei nu ne este prieten şi alegerea­­ sale nu ne ar fi bucurat sail ne-ar fi lăsat indiferenţi. Suntem­ însă datori să recu­noaştem că a luptat bine şi dacă a căzut, a căzut cel puţin cu glorie. Din incidentele şi evenimentel­e petrecute la Galaţi, s-a putut vedea că guvernul actual ia ne­voie, poate să comită ilegalităţi şi să facă ale­geri a la Lascar Catargiu. Nu e vorba, cel care a pătimit din această a­­titudine arbitrară a guvernului a fost un a­­dept al şefului partidului conservator, dar a­­ceasta nu schimbă intru nimica şi nu îndreptă­ţeşte infamia guvernului. Pe noi însă, în definitiv, nu ne prea emoţionează cele întimplate la Galaţi. Ori cit am protesta contra sistemului, totuşi ne vine a zîmbi cînd vedem pe un înfocat apărător şi susţinător al bătăuşilor, căzînd el însuşi victima sistemului practicat de el în Capitală. Şi toate astea întăresc şi mai mul conving­rea noastră, că sistemul electoral actual trebuie să înceteze, pentru a se sfîrşi odată cu toate inge­rinţele, cu toate nelegiuirile care pătează toate a­­legerile,— chiar şi pe arele in cari candidează, un dușman al Votului universal ca D. Filipescu. Sfinx. -----------------------------------------------------­ Revoluţia In Creta Creştinii şi musulmanii.­ Cauzei* politice» — Planul Angliei» Creştinii şi musulmanii In Creta, sîngele a început să curgă din nou în şiroaie. Musulmanii şi creştinii se omoară unii pe alţii, fără ca armata turcească să poată interveni, de­oare­ce guvernatorul Cretei şi re­­prezintanţii marilor puteri sînt siliţi să stea pasivi, căci ştie prea bine că ori­ce amestec ar aţtţa şi trai mult spiritele şi ar da naştere re­­voluţiunea. Ca şi anul trecut, şi de astă-dată scenele sîn­­geroase au fost provocate de o jeartă între cîţi­va musulmani şi creştini, cînd atît dintr'o parte cît şi din alta căzură mai mulţi răniţi şi morţi. Această ştire se răspîndi ca fulgerul în toată insula şi populaţiunea, atît creştină cît şi musulmană, alergă la arme. Luptele începură şi, după cum vesteşte telegraful, ele continuă mereu, devenind din zi în zi mai sângeroase. Cauzele politice Aceasta într’adevăr este cauza imediată a nouei revoluţiuni, este chibritul care a aprins cărbunii de-abia stinşi, dar mai sunt şi alte cauze mult mai adînci. Acestea le găsim în intrigile politice la cari se dedau marile state europene în luptele lor diplomatice. Este constatat că anul trecut revoluţiunea în Creta a fost provocată de intrigile Angliei, care aţîţă pe creştinii d’acolo în contra musul­manilor, promiţîndu-Ie alipirea Cretei de Gre­cia. Banii, muniţiunile şi toate cele­l’alte efecte trebuincioase unei revoluţiuni au fost de pro­venienţă engleză. După multă vărsare de singe, creştinii au fost în fine liniştiţi de către ma­rile puteri europene, cari întrebuinţară toate mijloacele pentru a îndepărta un rǎzboiu din cauza Cretei. Planul Angliei Planul diplomaţiei engleze de a provoca o conflagraţiune europeană, nu reuşi dar anul trecut prin răscularea creştinilor din Creta. Anglia nu se dădu însă bătută şi iată că după cîte­va luni, o noua mişcare începe în Creta, de astă dată însă pornită cu ajutorul populaţiu­­nei musulmane d’acolo. Luptele vor fi în anul acesta mult mai sm­­geroase de­cît cele din trecut, căci întreaga populaţiune cretană este armată­ pînă în dinţi. Aşa­dar o intervenţiune a Europei se va impune şi ast­fel e posibil ca planul Angliei de a pro­voca greutăţi Turciei şi Rusiei să reuşească astă-dată. „ . Val. MoBA Hír- ANCHETA LA C. F. R. Sa zice că guvernul s’a hotărît să facă ceva în afacerea mişcărei funcţionarilor de la Căile Ferate. El a numit o anchetă com­pusă din D. deputat N. Popp, din senato­rul Perieţeanu-Buzău şi din D. general Fălcoi­­u, preşedintele consiliului de ad­­ministraţiune a Căilor Ferate. Acesta este, fireşte, un pas, dar nu ne pa­re suficient. Ancheta, pentru a lucra, tre­buie să aibă puteri discreţionare, să înlo­cuiască oare­cum pe tot timpul lucrărilor direcţiunea, aşa că funcţionarii să nu fie terorizaţi, să poată face fără de frică destăinuirile lor şi să-şi afirme revendica­­ţiunile, la starea actuală de teroare, ce poate afla comisiunea de anchetă “? Fie­care funcţionar se va teme să afirme ceva în po­triva Ocultei din Direcţiune, de­oare­ce poa­te fi sigur că odată cu isprăvirea anchetei, se va isprăvi şi cu el, cum a fost cu atîţia şi atiţia, cari au fost destituiţi, degradaţi sau­ prigoniţi. Un alt inconvenient al anchetei este pier­derea de timp. Ea poate ţinea o lună, două, zece luni. Or, pentru a potoli fierberea şi a da o sa­tis­facţiune celor cari se agită, e ne­voie să se ia măsuri grabnice. Pentru a da satis­facţiune, cel puţin în parte, celor două­zeci de mii de funcţionari, cari cer drep­tate, e nevoie nu de anchetă, ci de bună-vo­­inţă. De ce D. Porumbaru nu ne dă dova­dă de sentimentele sale bine-voitoare pentru cei obijduiţi ? Nu se teme a-şa că această numire a u­­nei anchete are tocmai a­erul de-a adormi pe cei nemulţumiţi şi a-i permite să întin­dă muşamaua şi asupra afacerei scanda­loase de la Căile Ferate? După discursul de ieri al D-lui Porumbaru, ni se pare şi mai mult că­ această anchetă nu e numită de­cît numai pentru a „linişti lucrurile“. C. M. SILVINA-DOAMNA SUvina-Doamna, drama D luî general Ben­­gesni-Dabija, care s’a jucat Duminecă, pentru prima oară, pe scena Teatrului Naţional, nu este o lucrare nouă. Această piesă a mai fost jucată la Iaşi, acum vre-o 15 ani, de către repansatul artist C. Dimitrisde. Atunci, după cît spune aceia cari sunt în măsură de a cunoaşte lucrurile, piesa n’a avut un succes mai mare ca acela pe care l-a avut Dumineca trecută. Acum s’a reluat cu multă îngrijire, aşa cum obicînueşte direcţia să facă pentru toate pie­sele D-lui Bengescu. Ne aducem aminte cu ce fast s’a dat Pygmalion, ce cheltueîi enorme faţă cu mijloacele teatrului nostru — s’a fi făcut cu Amilcar Barca. Nu ppun aceasta însă pentru a face critică direcţiei; din potrivă, este o notă bună, — singura notă bună, poate — pe care i-o dau pentru că a îngrijit de punerea în scenă a cîtor-va piese originale şi n’a făcut cu toate aceea ce a făcut cu unele dintre ele. • Nu am să vorbesc de Silvina-Doamna ca de piesă istorică, căci, de­şi e vorba de un Domn al Moldovei, autorul însuşi nu ne spune că a făcut o piesă istorică. Şi de alt­fel ches­tia aceasta este foarte dezbătută. Sunt mulţi cari cred că piesele istorice, dramele în cari se pun personagii istorice cunoscute, pot să se depărteze cu totul de adevărul istoric. Eu am spus în mai multe rînduri care este părerea mea asupra acestui punct. Cred că din moment ce se pune in scenă un perso­­nagiu istoric, asupra căruia Istoria ne dă date pozitive, nu-ţi este permis să falsifici carac­terul personagiului şi să schimbi faptele, cari tocmai caracterizează epoca şi personagiul pus în scenă. Dar nu mai revin asupra acestor cestiuni. Este în zadar, şi în definitiv o piesă bine în­jghebată, de­şi cu totul falsă din punctul de vedere istoric, place şi rămîne o piesă bună. • Să vedem clar, din punctul de vedere estetic şi teatral, ce este Semna-Doamna. Am spus că această piesă a fost făcută a­­cum vre-o 15—20 de ani. Acei cari cunosc piesele mai nouî ale D-lui Bengescu, își pot deci închipui ce este Silvina-Doamna. Dacă Amilcar­e şi Pygmalion, piese scrise dupe ce mişcarea modernă în teatru determinase un curent spre naturalizm, adevăr, cercetări psi­­chologice, şi încă sînt scrise dupe teoriile vech­ei şcoli melodramatice, cum voiţi să fi sc­is D. Bengescu, atunci cînd melodrama era în floare­a Silvina-Doamna, dacă am judeca-o după nu­mărul morţiior, am putea spune că este o tra­gedie cu pretenţii la shakesperianism; ba, am putea găsi chiar o asemănare în scena morţi­î lui Mihaloş şi a Silvinei şi scena morţeî Iul Hamlet şi a reginei. Dar, în sfîrşit, toate îndepărtatele reminis­cenţe din piesele vechi nu pot fi formulate ca acuzări în. contra autorului. Piesa D-lui Ben­gescu este o lucrare originală, care întruneşte toate condiţiunile ce se ceresc în teatrul me­lodramatic.* Avem intrigantul care nu se dă înapoi de la nici o imfamia pentru a împiedica sa se unească doui amorezaţi, intrigantul care între­buinţează tot pentru ca să ia de soţie pe t.­ ** * .-i­f

Next