Adevěrul, aprilie 1897 (Anul 10, nr. 2794-2817)
1897-04-01 / nr. 2794
citor, multe circumstanţe politice, religioase şi naţionale vor avea o mare influenţă asupra rezultatului acestui războin. Spectatosta IMPRESIUNI şi PALAVRE (Din corespondenţa lui Chiţibuş cu cetitoarele sale) Unei păcătoase Mi ai zis duhovnic şi la un duhovnic nu poate veni decît acele femei sau fiinţe, cari pe suflet au păcate, îmi povesteşti cazul tău şi îmi ceri sfaturi. Un tînăr te iubeşte, pe cînd tu nu-l poţi suferi. Amorezatul acesta cu foarte puţin amor propriu, văzind că nu poate căpăta dragostea ta, se încearcă să-ţi răpească mila şi să-l iubeşti din filantropie. Te-a ameninţat că se va împuşca la picioarele tale, dacă nu vei răspunde fiecărei lui. Şi tu mă întrebi, ce să faci, cum să ieşi din chichion, neavînd pe de o parte gust să-l iubeşti, iar pe de altă parte temîndu-te să nu ai pe conţtiinţa-ţî, moarte de om. Linişteşte-te, draga mea. Amorezatul acesta de prost şi învechit gust nu se va împuşca. Voieşte să facă o simplă presiune asupra ta. Te ştie slabă de înger şi crede ca prin acest mijloc suprem va capăta mila şi pomana dragostei tale. Mijlocul e vechiul, scos din modă şi acum nu-i mai întrebuinţează de oit copiii, calfele de bărbierî şi alte profesiuni, cari încă se îndeletnicesc cu cetirea Conteselor palide, a Muşchetarilor şi altor romane de tineri săraci. Pentru fetele naive, hrănita şi ele cu romane prăpăstioase, acest mijloc este suveran şi de aceea tînărul matale l-a întrebuinţat. De altmintrelea cel ce voieşte să se spînzure nu se apucă să anunţe poliţia cu douăzeci şi patru de ceasuri înainte. Dacă tînărul cu pricina în adevăr este „un disperat“, fapta această nebună nu are nevoie să ţi-o vestească din nainte. Un amor în adevăr nefericit nu ameninţă, el îşi caută liniştea in „eterna pace“, lasă cel mult o discretă scrisoare şi atîta tot. Şi apoi, la urma urmei, ce-ţi pasă ţie dacă el se împuşcă şi ce răspundere ai avea tu, că un nebun oarecare,—ca Georgescu, de D-ra Stoloman,—s’a amorezat de tine şi că această dragoste l-a ucis ? Moartea nu-î ceva rar. Ciuma, holera, disintoria, războaiele, omor oamenii cu miile şi zecile de mii. Ce importanţă are faptul că pe lingă aceste zeci de mii, ar mai dispare încă unul ? Te-ar putea însă mustra conştiinţa că acest tînăr ar fi fost un geniu, un talent folositor ţârei şi omenirei. Şi aici te înşeli. Capetele bine echilibrate rezistă acestei zăpăceli cari se chiamă dragostea la optsprezece ani. Numai zăpăciţii, Ies „tâtes brules“ cum zice francezul, disperaţii cari toată viaţa vor fi nişte vizionari, numai aceştia recurg la moarte, prea laşi, prea neputincioşi ca să înfrunte şi să înfrîngă durerea. Dragoste de poruncială sau de milă nu poate fi. Roagă dar pe „iubitul tau“, să-şi caute de drum şi în prima ipoteză, fii sigură, că se va duce imediat să mănînce de durere o fleică la Enacle, iar în al douilea caz, deşî va trage un glonţ în creieri, poţi fi cu conştiinţa împăcată : vina nu va fi a ta, o iaţi eu asupra-mi. Chiţibuş. l ăţiri artistice Vineri, 4 Aprilie, va avea loc în sala Conservatorului al treilea concert de muzică de cameră, organizat de D. Dinicu. Acesta este cel din urmă din seria anunţată. Se va cînta numai compoziţiunî de ale lui Beethoven. Intr’un număr apropiat vom publica programul. Biletele se găsesc la magazinul Gebauer și la „Indépendence Roumaine“. Revista cărţilor Institutul de editură Ralian şi Ignat Samitca, ne trimite două nouă opere publicate în biblioteca de popularizare. In primul volum D. St. O. Iosif publică o alegere de poezii traduse din poetul ungar Petőfi, cel mai mare dintre cîntăreţii Ungariei şi care face parte din pleiada de talente cari a răsărit pe la mijlocul veaculuiacesta. Toate proporţiile păstrate, Petőfi poate fi pus alăturea, cu Musset, ca Haine, ca Byron cu Leopardi. Traducerea D-luî Iosif este în versuri libere şi cuprinde şi o notată biografică. Al doilea volum este o traducere din Molifere, a comediei în 5 acte Don Juan, de D. I. Hussar, cu un portret al autorului şi o notiţă biografică. Domnii fraţi Samitca cari au avut buna ideie de a crea biblioteca de popularizare, a 30 bani, merită toate laudele şi toate încurajările noastre. CRONICĂ Premierul Sturdza In urma declaraţiunei D-luî Vasile Lascar făcută la întrunirea de Vineri seara la Senat, atît în numele sau cît şi al colegilor săi, că nu vor primi nici unul ca să facă parte dintr’un cabinet prezidat de D. D. Sturdza, acesta s’a şi înfiinţat la palat şi a cerut regelui ca să-l însărcineze cu formarea ministerului. D. Sturdza avea două motive puternice făcînd acest demers. Intîi , declaratiunea D-luî Vasile Lascar poate fi considerată ca şi o afirmare favorabilă D-luî Sturdza, deoarece e întemeiată ,pe sistemul de a minţi al fostului sfetnic de la interne. Al douilea: Intru nimic declaraţia D-luî Lascar nu angajează pe foştii săi colegi, deoarece minciuna e personală şi caracteristică acestuia. Imediat însă ce D. Sturdza a primit însărcinarea ca să formeze ministerul de concentraţiune liberală, î-au sosit din toate unghiurile ţârei numeroase scrisori şi telegrame ca acestea: D-lui D. Stureka. Noroc şi la anu cu bine. Vâ asigur de concursul 11100 devotat. Primesc domeniile în locul lui Aurelian. D-lui Sturdzas, şefi Berechet Zitto. An’den teliman, nu ve descorazati. Primesco chiar internele in loco lui Lasparakis. Amo si pe Maoris o Pavlos cu mine. Primestze si dimialuî un ministeris si cu seapte glasuri ale dimisale late cît doui Porumbari», Sekiarîs In urma atîtor încurajări, nici vorbă ca să nu poată D. Sturdza să-și îndeplinească mandatul de la rege. Bac. MARTI APRILIE 189 7 O eroare judiciară Istoricul. — Instrucţiunea. — Torturile.— Altă victimă. — Un dezertor. — Condamnarea. Pierderea dreptului de recurs.- Adevăraţii vinovaţi.-- Declarat nebun.—Inchierea. Istoricul In luna Octombrie 1894 s’a comis o jefuire asupra unui D V. Grigorică, în comuna Cosmeştî, plasa Nicoreşti, din judeţul Tecuci. I s'au luat bani şi lucruri din casă. In vara şi toamna aceluiaşi an, se comisese mai multe alte jefuiri şi un omor tot in plasa Nicoreşti. Autorii insă, n’au putut fi descoperiţi. In urma jefuireî de la D. Grigorică, s’au dat Ordine severe pentru descoperirea autorilor. Instrucţiunea Se începe instrucţiunea şi se însărcinează cu cercetările fostul sub-prefect al plăsei Nicoreşti, D. Em. Şendrea, şi căpitanul Stîlpeanu din regimentul 6 Tecuci. Aceştia, escortaţi de vre-o 20 de soldaţi şii secundaţi de cîţiva primari şi notari din plasă, încep o gană prin comunele Nicoreşti, lonăşeşti şi Cosmeşti. La primăria din lonăşeşti sunt aduşi cu forţa locuitorii: Gh. Popa,Jatinca Popa, Dumitrarie Ariton, Gh. Vasilache, Mantu Vasilache, P. Vasilache, N. Lefter şi alţii, cari sunt crunt bătuţi, pentru a spune de urma făptuitorilor jefuire! de la D. Grigorică. De acolo sínt duşi la Magaziile Negre ponto, —2 kilometri de Nicoreşti—unde sínt torturaţi într’un mod îngrozitor. Ziua erau bătuţi pînă la sînge, iar noaptea închişi într’un beciu, fără a li se da pic de hrană. La primăria Ionăşeşti, femeia Catinca Popa avortează din cauza bătăilor suferite. Faptul a rămas nedescoperit. Torturile După o săptămînă de suplicii la Magaziile Negroponte,pacienţii sunt duşi la subprefectura din Nicoreşti, unde sunt din nod bătuţi şi după 2 zile puşi în libertate. Gh. Popa este internat în spitalul rural „Cincu“ din Nicoreşti de către sub-prefectul Em. Şendrea. La o săptămînă după aceasta, teatrul suplicilor s-a transportat în comuna Cozmeşti. Acolo, tinerii Simeon Munteanu, Tache Iamandi şi Mihai Floroiu sunt torturaţi, dar acelaş rezultat ca şi la lonăşeşti, etc. Oamenii nu ştiau nimic şi nu puteau să depute asupra unor lucruri despre cari nici nu visaseră. Trecuseră două săptămîni de la comiterea jefuireî şi făptuitorii nu erau încă descoperiţi. Atuncî sub prefectul Em. Şendrea acuză cu ajutorul unor martori improvizaţi al primarilor şi notarilor pe tinerii : Costache Popa, Simeon Munteanu, Tache Iamandi, Mihai Floroiu şi Tănase Matei, ca făptuitori ai jefuirei de la D. Grigorică. Iată cum au fost acuzaţi: Costache Popa e fiul lui Gh. Popa şi al Catincăi Popa, cei mai crunt bătuţi la Magaziile Negroponte. Era soldat permanent în regimentul 6 Tecuci şi, auzind că părinţii săi au fost bătuţi la Nicoreşti, s’a dus în urma permisiune! obţinute, săi vadă. Ajuns acasă, găseşte pe mama sa bolnavă, fără ajutor, iar pe tatăl său în spital. El ia pe mama sa şi se duc împreună la tribunalul din Tecuci, spre a relama parchetului. Ajunşi la Tecuci, pe cînd se aflau în sala tribunalului, apare din mulţimea aflată acolo D. Grigorică, care declară că cunoaşte pe Costache Popa, care ar fi participat la jefuirea sa. El declară că în timpul jefuirea a fost legat la ochi cu o batistă de către hoţi, însă, mişcîndu-se batista au văzut pe hoţi, cari erau în număr de cinci şi din toţi a remarcat pe unul numai, pe Costache Popa. Imediat acest tînăr care se dusese la tribunal spre a reclama contra torturărei părinţilor săi, a fost arestat şi împiedicat de a mai reclama. Altă victimă Simeon Munteanu e un tînăr, care, după cum mărturiseşte tot satul Cozmeşti, n'a făcut nimănui rău. Intr’o zi se ceartă cu soţia sa şi o ameninţă că o vă baie cum au bătut hoţii pe D. Grigorică. Soacra sa, cu care nu trăia bine, interpretind greşit ameninţarea, se duce la primar.e şi spune că ginerele sau a ameninţat pe fiica sa, că o va bate cum a bătut pe D. Grigirică. Atuneî primarul trimite imediat vătăşei, îl arestează şi-l supune torturei spre a spune pe cei-lalţî complici. Tache Iamandi şi Mihaia Floroiu, erau militari şi în ziua cînd s’a comis jăfuirea, luaseră permisiune de la companie şi se duseseră la o nuntă în Cozmeştiî-din-Vale, unde au stat împreună cu alţi oameni pînă seara tîrziu, astfel că la orele 6, cînd s'a comis jăfuirea, ei se aflau la nuntă. De la nuntă, s’a dus fiecare pe la cas lui, iar a doua zi dimineaţa s’a înapoiat la companie Î11 Tecuci. După două săptămîni, constatindu-se că în seara jafuirel ad fost In Vozrneştî, s’a presupus că trebuie să fi participat la jăfuirea de la D. Grigorică şi ad fost arestaţi. Tănase Matei era dezertor din armată, însă tot timpul dezertărei îl petrecea în serviciul unui arendaş, D. Petrache Rău, din comuna Ţifeşti, judeţul Furia şi, după cum declară însuşi D. Rău, n'a părăsit nici o dată serviciul. După cîteva luni, se gîndeşte să se reîntoarcă la compania sa din regim. 6 Tecucid, fapt pe care l-a şi făcut, fără să fi auzit însă de jefuirea de la D. Grigorică. Se prezintă la companie în timpul pe cînd se făcea instrucţiunea pentru descoperirea făptuitorilor jefuirei. Ei bine, pentru că fusese dezertor a fost presupus ca făptuitor al acelei jefuiri, a fost arestat şi la judecarea procesului este acuzat prin un martor, servitor la D. Grigorică. Acesta a declarat că în seara comitere! jefuireî, toţi servitorii D-luî Grigorică erau la masă într’o odaie şi da o dată aud o voce, care strigă : — Să staţi aci. Apoi uşa fu legată pe din afară cu o frînghie. După citeva zile de la comiterea jefuireî, era cu oile la cîmp şi au venit la dînsul douăi militari, îmbrăcaţi cu mantaie, cu gulerele ridicate şi pe cap cu bonete trase pe faţă, aşa că nu s-a putut vedea. Aceştia i-au vorbit. A remarcat că vocea unuia din el care presupune martorul că a fost T. Matei, se asemăna cu vocea aceluiia care legase uşa în seara jefuireî. La Curtea cu Juraţi însă, auzind pe acuzat vorbind, martorul a declarat că nu-i recunoaşte vocea şi că i se pare că acesta vorbeşte mai subţire. Crinoamnarea Toţi aceşti cinci tineri au fost traduşi în ziua de 7 Mrtie 1895 înaintea Curţeî cu Juraţi din Te ucid şi condamnaţi li cite cinci ani închisoare, cu dreptul de recurs la înalta Curte de Casaţie. Pierderea dreptului de recurs Părinţii celor cinci tineri, fie din neştiinţă sau lipsă da mijloace, s’ad dus imediat după judecarea procesului fie-care pe 1. oasele lor, spre a face noul împrumuturi, pentru a putea susţine recursul şi s’ad reîntors a treia zi. Cînd s'au prezintat la tribunal, ,i s’a spus că dreptul de recurs este pierdut. In intervalul de trei zile, cu condamnaţii au stat încă la arestul preventiv din Tecucici, directorul s-a sfătuit să nu facă recurs, pentru motivul că e posibil să li se îngreuieze pedeapsa încă cu cinci ani şi apoi ÎI trebuiau fie-căruiţt 500 de lei pentru a putea face recursul şi alte inzistenţe ca să-l decidă să nu facă recurs. Astfel sentinţa rămîne definitivă şi toţi acei cinci tineri, condamnaţi, înfundă puşcăria pentru cinci ani de zile. Au fost trimeşi la penitenciarul Pîngăraţî. Adevăraţii vinovaţi Din amănuntele asupra modului cum au fost acuzate cele cinci victime ale unei instrucţiuni greşite, reieşea îndeajuns că adevăraţii vinovaţi trebuiau căutaţi aiurea. Faptele au venit să înlăture orice raţionament sau ipoteză. Trecuseră 20 de zile de la judecarea procesului Curtea cu Juraţi de la 7 Martie 1895, cînd, graţie activităţeî primarului şi notarului com. Mărăşeşti din jud. Putna, se descoperă la 27 Martie 1895 în com. Mărăşeşti un ţigan, anume N. I. Mistreanu, care declară că e autorul mai multor jefuiri, comise in jud. Putna şi Tecueici, precum şi al jefuireî de la D. Grigorică. Autorităţile avizate, descoper că N. I. Mistreanu împreună cu ţiganii : Neculai Carp, Constantin Carp, Vasile Carp, Simion Curbăţu, Vasile Curbăţu, Neculai Danilă şi Gh. Tatu din corn. Ţigăneşti şi Tecucid-Nofi constituiesc o bandă d® încercaţi jefuitori. Declarat nehaia ŢiganulMistreanu, supus la un interogator, face la primăria din Mărăşeşti, înaintea mai multor martori, declaraţiunea—a cărei copie există—că el şi şease tovarăşi al lui sunt autorii jefuireî de la D. Grigorică. Cinei din ei, cari s’au introdus în casă, erau îmbrăcaţi milităreşte cu mantale şi bonete furate de la compania 11-a, regim. 6 Tecucici. In urmă, ţiganul Mistreanu este tradus înaintea tribunalului din Tecucici, unde după 3 zile eliberat, fiind declarat nebun. Astfel se înlătură descoperirea adevăraţilor vinovaţi, se comite eroare in judiciară şi se continuă fioroasa tragedie. Ţiganul Mistreanu liberal, pleacă în comuna Mărăşeşti şi intituindu-se cu locuitorul Panaite Sîrbu. ÎI declară că a fost arestat la poliţia din Tecucici, unde a fost bătut şi ameninţat cu moartea, dacă nu va declara Înaintea tribunalului că nu ştie nimic şi că toate depoziţiunile de la primăria Mărăşeşti sunt neadevărate. încheiere Faţă cu ordinele severe ce se dăduseră pentru descoperirea autorilor jefuirilor ce se comisese în plasa Nicoreşti, in anul 1894, era firesc că cele cinci victime, rezultatul unei instrucţiuni de cinci luni, trebuiau condamnate, cu toată nevinovăţia lor. Revenind însă la depoziţiunile D-lui Grigorică, care declară că dintre cei cinci condamnaţi nu a văzut în timpul jefuire! decît pe Cost. Popa şi că în casă erau cinci, se bănuieşte că sad Const. Popa este singurul vinovat şi deci cei alţi patru—pe cari D. Grigorică îI cunoaşte de mici copii—sínt nevinovaţi, ori toţi sínt vinovaţi şi atunci naşte întrebarea: unde sínt acei patru cari era din casă şi cari n’au fost cunoscuţi de D. Grigorică ? In faţa acestora, o anchetă severă se impune ca să se descopere toate erorile comise, precum şi suferinţele indurate de locuitori cu facerea instrucţiune şi stabilindu-se nevinovăţia acelor cinci victime, care zac pe nedrept în temniţă de doui ani de zile, să se anuleze sentinţa Curţei cu juraţi din Tecucici, de la 7 Martie, 1895. Un dezertor ECOURI — La bine cunoscutul depozit de mașini agricole al D-luî W. Staadecker, a sosit din Chicago noul model pe 1897 al secerătoarei cu legat snopirie. Carsick „Izbânda“. Sfătuim pe agricultori să viziteze bluroul D-sale din strada Smirdan No. 12, unde pot vedea mașina complect montată. 999. —Din prima zi am recomandat cititorilor noştri importanţa publicaţiunei săptămînale Calea Ferată a D-lor Teodoru şi Popescu, şefii mişcărei funcţionarilor de la Căilor Ferate. Azi cînd deja au apărut trei numere, ne putem da perfect seama de importanţa acestui ziar atît pentru funcţionarii Căilor Ferme ai cărora steag este, dar şi pentru lumea comercială căreia i se dă o mulţime de instrucţiuni relativ la traficul mărfurilor. Pentru o mai bună dovadă, reproducem sumarul ultimului număr : Către cititori.—Comerciul şi Calea ferată.— Dezertorii.—Memoriul funcţionarilor C. F. R.— Reţinerile funcţionarilor. — Represalii zadarnice.—Greva impiegaţilor C. F. din Elveţia.— Biuroul vamal din Filaret.—Legea pentru exploatarea Căilor Ferate de la 1883.—Procesul Franzkievicî.—Ecouri.—Diverse.— Licitaţiunî, etc., etc. ŞTIRI TEATRALE Marţi, 1 Aprilie, va începe la Teatrul Naţional seria reprezintaţiunilor date de trupa germană a teatrului imperial din Viena. Prima reprezintaţie va fi cu Natan înţeleptul dramă în 5 acte de G. A. Lessing. Personalul trupei este compus din : D. Lewinsky, D-na Lewinsky, D-nii Hruby,Ressiers, Rempler, D-şoara Walbek etc., toţi artiştii din cei mai renumiţi ai teatrului din Viena. Miercuri la 2 Aprilie seva, reprezinta: Lupta femeilor, comedie in 3 acte; Poezii1 de Crmen Sylva recitate de D. Remiers Levinsky şi de D-na Levinsky şi Dana spartă, comedie într’un act. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ 49 PE DRUMUl CRIMEI Partea a doua PE DRUMURILE MARI XII — Noi amîndouî, fugim. Griquet rămase nedumerit. Credea că Chariot nu era să pună în execuție amenințarea ce făcuse lui Boroville. — Dar ce o să faceți ? — Nu știm. O să căutăm de lucru. Cum va voi Dumnezeu. Și acuma, bunul meu Criquet, ne-am gîndit că nici tu nu trebuie să devii nici hoț nici asasin și că vei merge cu noi. Alege, Criquet... Infirmul se scărpina după urechie, nehotarit. Chariot suspină. Crezuse că Criquet era să se arunce în brațele sale și să zică: — Da, da, să plecăm. Fu surprins dureros și i se strînse inima. — Bine, zise, preferi pe Boroville. — Are haz ! murmură Criquet. — Atunci, adio pentru totd’auna. — Adio ? Oh! nu, nu, Chariot. — Nu vrei să ne părăsești ? — Nu vreau. — Atunci, haide! — Da, haidem. Ai dreptate... Nu sînt hoț, eu, nici asasin. Merg cu tine. Chariot începu să plîngă de bucurie. — Am regăsit pe Criquet al meu, șoptea el, am regăsit pe Criquet. . Bagaj nu aveau; deci n’aveau nevoie să mai intre în hambar, așa că îndată ce Criquet își regulă și el socoteala cu cărămidarul, plecară. Merseră, ferindu-se de locurile umblate, pînă la amiazî. De la plecare, Criquet tăcea și era gînditor. Ajunseră la o răspîntie, unde se afla o cîrciumă, în mijlocul unei păduri întinse. — Să intrăm aci, zise Chariot, am puține parale. Cerură pîine și brînză, nuci și bere, în schimul cîtorva gologani. Cînd Chariot voi să plătească, Criquet îi puse mîna pe braț: — Nu tu, zise... Lasă că plătesc eu... — Nu... Ori nu ori eu, nu-i acelaș lucru ? Am luat tot cîte atît de la cărămidar și punga noastră e comună. — Am mai mulți bani decît tine... Mî-am luat partea... — Partea ? zise Chariot, partea ta ? — Da, știi bine. Chariot înțelese. — Banii aceia nu ne aparțin. — Ce s’a făcut, s’a făcut... — Trebuia să-i lași lui Boroville. — Am furat... N’o să fim mai vinovați, dacă vom profita de banii furați. Chariot, întristat, dădu din cap. Se uita la prietenul sau cu descurajare. — N’o să ne înțelegem niciodată, zise... Mă tem. II sili să-și pună banii în buzunar și plăti el. Fiindcă se săturaseră, se pregătiră de plecare. — Doamnă, zise Chariot către cîrciumăreasă, nu cunoașteţi pe cineva în vecinătate, printre cultivatori, care să aibă nevoie de noi ?... E primăvară... Muncile au început la cîmp... Muncitorii sînt rari... Cîrciumăreasa, o femeie de ispravă, se uită la dînşii, interesată de figurile lor drăguţe. — Eu n’am decît un teren mic şi bărbatul meu ajunge ca să-l cultiveze. Dar e o moşie, nu departe de aci, unde aţi putea fi întrebuinţaţi. — Unde, D-nă ? Am fi foarte fericiţi... — Moşia se numeşte Piatra de Marmoră. E dincolo de pădure, pe un deal. Crîcîumăreasa le arătă un drum noroios. — Luaţi drumul acesta şi mergeţi drept. Moşia-i chiar la capăt. — Mulţumim, D-nă. — Nu aveţi de ce, copiii mei. Cîrciumăreasa intră în prăvălie. Atunci Chariot, obervă deodată, că era singur cu Bertina și cu Papillon. Criquet nu mai era cu dînșii. Rămăsese oare în circiumă ? II strigă. Cîrciumăreasa scoase capul pe o fereastră de la rîndul întîi. — Căutați pe prietenul D-voastră care schîoapătă ? — Da, D-nă. — E departe acuma. Uitați-vă. Pe drumul, pe care veniseră, departe, zăriră o siluetă slabă și slătăreață, grăbindu-se, alergînd, aproape să dispară. — Mulțumim, D-nă, zise Chariot, amărît. Luă apoi pe Bertina de mînă, zicîndu-i: — Haide, Bertina, haide! Se duseră prin pădure, către Piatra-de- Marmoră. Multă vreme, Chariot tăcu. Simția că dacă ar fi voit să vorbească, nu și-ar fi putut opri lacrimile. ’ Totuși, în cele din urmă, nu se mai putu stăpîni. — Oh! Bertina, zise, e pierdut, vezi tu, e pierdut cu desăvîrșire ! Fiindcă plîngea cu hohote, Bertina îi șterse lacrămile și-l sărută pe ochi. — Ai făcut tot ce-a fost cu putință ca să-l scapi! — Pierdut pierdut! Sărmanul meu Criquet ! — Cine știe? zise Bertina. Nu-i vicios, e numai slab. Să avem încredere! Dar Chariot nu răspunse nimic și își căută de drum, posomorit și descurajat. Cîrciumăreasa nu-l înșelase. Seara intrară, căzuți de oboseală, în curtea Pietreî-de-Marmoră. CHESTIUNI EXTERNE Războiul a început Incidentul turco-grec. — Turcii Ina« intează.-bSorieul lupiebii. 1409 das’eos. — Enike Heliîrla. Prizonierii turco-rezulta« tul luptelor. — Busiria» cupă Creta.— Camera greacă. Turciirări in Atena. — Turcii in Bulgaria. Incidentul tisreo-grec Constantinopol, 29 Martie_ (Intîrziată de autorităţile otomane).— Azi dimineaţa, întrunirea ambasadorilor a fost întreruptă de incidentul de la graniţa turcogrecească. In ceea ce priveşte afacerile greco-turceşti, cercurile diplomatice sînt de părere, că dacă izbucneşte războiul, acţiunea în contra Greciei trebuie să înceteze, dar va trebui să se conţinute, acţiunea din Creta, căci nu se pot lăsa musulmanii la bunul plan al insurgenţilor. Turcii Înaintează In sferele Porţei se zice că comandantul şef Edhem-Paşa a primit ordin de a înainta asupra Larisseî, unde speră să sosească poimîine. Istoricul luptelor Constantinopol, 30 Martie.— Atacul greu s’a operat în trei puncte ale graniţei pe nişte cărări ascunse de-a lungul munţilor Pindului, Spilos şi Chassia, între Diskata şi Metoloo. Ziarele turceşti anunţă că grecii au fost respinşi peste tot. Turci au avut un mort lingă Krania. Pagubele grecilor sint considerabile. Un ofiţeri şi 17 oameni au fost luaţi prizonieri. Ziarele turceşti relevează mai cu deosebire faptul că atacurile au fost executate de trupe regulate greceşti. Se anunţă că două corăbii cu pînze greceşti au încercat să debarcheze 700 de oameni la Prepeza, dar au fost împiedicate de focul forturilor. O corabie cu pînze a fost scufundată. Turcii au făcut cîţiva prizonieri. 1,400 de greci 1,400 de greci atacînd Marda, au fost respinşi după o luptă de o oră. Etmike Hetairia Atena, 30 Martie. — Se asigură că s’au dat ordine severe pentru a împiedica ca trupele regulate greceşti să ia parte la confiicho de la graniţa.— Cercurile oficiale declară că gvernul nu ştia nimic asupra intrării în Turcia a insurgenţilor cari au fost înarmaţi şi echipaţi de Ethnike Hetairia. Răspunderea începutului ostilităţilor se aruncă asupra posturilor turceşti cari au deschis focul în contra posturilor greceşti cari au fost silite să riposteze. Prizonieri turci Ministrul de războiţi este în comunicaţie permanentă cu prinţul moştenitor şi cu şefii militari ai Tesaliei. După o depeşă din Larissa, insurgenţii au ocupat Baltino, unde blochează 800 de soldaţi în cazarmă.— Insurgenţii au trimis 9 soldaţi făcuţi prizonieri la Kalabaka. In seara de 10 Martie, Taroii au atacat o dată pe insurgenţi la Trikala.— Atacul a început în momentul trecerei ultimei bande de 200 deoameni.— Turcii au cerut întăriri şi au adresat mustrări vii posturilor greceşti. Rezultatul luptelor Trupele greceşti nu se amestecă. Rezultatele sigure ale luptelor ce s’au dat nu se cunosc încă.— Se zice că 2 insurgenţi greci şi trei voluntari italieni au fost omorîţi. Ruşii ocupă Creta După o depeşe din Retymo, acest oraş este ocupat de 1200 de oameni de trupe ruseşti. Mîîne va fi o întrevedere între consulul Rusiei şi insurgenţi. Partea a treia PE MARGINEA CRIMEI La Paris, calea Victoriei, No. 3. Acolo sunt situate bîurourile administraţiei generale a Azistenţei publice, cu multipleie-î servicii. In dimineaţa aceea, IG Maill, bîurourile abia se deschiseseră. In faţa uşei, zece femei aşteptau, pline de grije. Intrară şi se aşezară în sala cea mare pe băncile de lîngă perete. Afară de una, toate celelalte aparţineau clasei sărace. Se priveau cu coada ochiului, căci mai multe dintre dînsele, se mai văzuseră la aceeaş epocă, în trecut. Două îşi făcură un semn vag, timid, şi pe urmă plecară capul. I le cunoştea. Sosiseră cele din urmă, şi fiindcă erau să se înfăţişeze toate pe rînd, trebuiaă să aştepte mult. Nenorocitele începură a defila în faţa amploiaţilor. — Domnule, aşi vrea să aflu ceva despre un copil... — Cînd a fost depus ? Sub ce nume ?... Ce sex ?... Şi li se dădea lămuririle cerute. Nu mai rămăseseră în hiurouri decît cele două femei sosite în urmă şi cari puteau că se cunosc. Erau de aceeaşi vîrstă şi figurile lor aveau oare-carî puncte de asemănare. Cu toate astea, erau cu desăvîrşire străine una de alta. Una cu toţi cei patruzeci şi cinci sau cincizeci de ani rămăsese slabă şi uscată. Cea-l’altă era mai voinică, cu mai mult sînge. Aceasta părea că locuieşte la ţară, după faţa ei bronzată, pe cînd cea-l’altă, se vedea, tot după faţă, că locueşte în Paris. Era palidă. Amîndouă erau cu părul alb. Pe faţa lor se zugrăvia aceeaşi tristeţe, aceeaşi melancolie. Cea care locuia la ţară se ridică şi se apropie de funcţionar, căruia-i prezintă numărul săfi. De altfel funcţionarul o cunoştea. — încă n’avem nici o ştire, zise. Femeia suspină. Nu răspunse nimic. (Va urma).