Adevěrul, iunie 1897 (Anul 10, nr. 2846-2870)
1897-06-10 / nr. 2854
i ANUL X No. 2«)4 JLbonamente 1 Inosp ia 1 și 16 ala fie oftvsl Inal • ?S •« plltuc luWi On aa In tari 1« tat; Iotnldtatt (af lai fsee leni I: isdI5 • 8 • a • S3 » Numărul 10 bani Ii «trafclitate 18 bani • diți fs. cl c? tstefi.r’.a. &BMINiSTRATIA «AWOSl MATlONALH rX'®*3^J^frrOJW Mo, MS Director politic: AUBX. V. BEKPIMAMU REDACȚIA ip*»a«5 IHANOKl naţionale I tr® fevsgtl Romín« est s«itat s&rsin în eaaa v AWr*»~tr MARȚI lo IUNIE 1 »9? JLmmetel ■a »* sBWftB« #>*ss la AdwmlitraUa rtainStí Hel« fag. , i lai e.iJş «ne! * * III CC. B 81*—' c II fcî ca *sra asusKr da Una aa (aea Mdtssţ» d!a tíu&i Numărul 10 bani Tî-ammm vacMt 20 hm a Jh$a m lo. ém>£i • / waaseaisw&F.Tra« 0 dată ca „Adevĕrului“ ediţia de SEARA a de’ astăzî, cetitorii sînt rugaţi să reclame chioşcurilor şi vînzâtorilor de ziare SUPLIMENTUL GRATUIT CU ŞTIRILE DE DIMINEAŢA. ţarului, iar pe de altă parte voia ca, prin această atitudine violentă faţă de Rusia, să şteargă reaua impresiune făcută în ţară cînd a primit cu o adorabilă seninătate de cuget palmele pe cari imperiul vecin le dădea ţarei şi cînd îşi lua asupra-şi răspunderea faptelor comise de rege. Şi, cînd astfel stau lucrurile, se poate găsi pentru omul acesta un epitet mai potrivit ca acela de mizerabil? Const. Mille. SATIRA POLITICA Tinereţele lui Mitiţă A trebuit să vorbiască cu un ziarist american pentru ca să ştim că Mitiţă a trăit, în tinereţe, printre Turci. Această privire retrospectivă, aruncată cu atîta melanclie asupra unui trecut plin de suveniruri plăcute, a turburat cu totul liniştea sufletească a primului nostru ministru şi l-a împins la declaraţii pornite nu din adîncul capului, ci tocmai din potrivă. Mitiţă, în copiărie, a fost dat pe mîna Turcilor, cari, cu meşteşugul lor oriental, i-au virat pînă la rărunchi simpatiile pentru rasa Mihometanilor şi l-au constituit cel mai puternic stîlp al Turciei în Europa. Declaraţiile lui Mitiţă au produs la Stambul un adevărat entuziasm, iar padişahul a exclamat: „Pirat, be! că nu este mai tînăr pentru ca să trăiască ani mulţi şi fericiţi!“ Acuma înţelegem noi pentru ce Mitiţă e atît de sobru şi de sumbru. Vax. Şcolile din Dobrots©® Regina Angliei ____(După ultima fotografie) MIZERABIL! Cui s’ar putea adresa acest epitet dacă nu primului nostru ministru? Se poate ca acest titlu să sune urît în urechile tocite ale D-luî Aurelian şi se poate iarăşi ca ziarul său cu moral şi cu moderaţiune să ne ţină în nume de rou. Cînd însă cuvîntul iese de sub pană graţie indignărei, noi sîntem mîndri că mai putem vibra de-o sfîntă indignare şi că n’am ajuns încă în halul cînd totul te lasă rece şi cînd corectitudine, cinste, amor propriui sînt considerate ca simple bagatele. Cum să-i spui oare, ce epitet să dai primului ministru al ţarei romîneştî, care îşi publică infamia în toate ziarele şi care o trîmbiţează chiar peste ocean, în ţara liberă a Statelor-Unite ? Mizerabil este cuvîntul ce-ţi iese din gură cînd citeşti că Dimitrie Sturdza, azi, cînd Grecii sînt învinşi, se declară în potriva le şi are încă curajul să afirme că el este acela care a oprit debarcarea în ţara romînească a voluntarilor greci cari se întorceau de la război şi a revoluţionarilor armeni cari căutau azil în ţara romînească în potriva sălbăteciei turceşti! Grecia, ţara clasică a răsvrătirilor, ridică spada pentru libertatea Cretei. In acest război soarta armelor a fost protivnică patriei Elenilor. Grecia a fost învinsă. Piciorul măgarului din fabulă se repetă. Ignobilul, omul tuturor basetelor, tuturor scuzelor, omul trăit toată viaţa în trădare şi ignominie, se declară azi de partea învingătorilor. Mai mult încă, România era o dată ţară ospitalieră. Revoluţionarii polonezi răsvrătiţi în potriva imperiului moscovit, învinşii revoluţiuneî franceze de la 1830 şi 1838, comunarzii din 1871, cu toţii, sub toate guvernele, au găsit în ţara românească braţele noastre deschise, casele noastre ospitaliere, mîna noastră întinsă ca să ajutorăm suferinţele martirilor pentru libertate. Sub un guvern liberal, într’o ţară liberă, noi sîntem mai rău decît atunci cînd eram vasali Turcilor, cînd ţara romînească era stăpînită de un autocrat. Voluntarii greci sunt goniţi departe de malurile dunărene, iar revoluţionarii şi refugiaţii armeni sunt respinşi, goniţi din pămîntul ospitalier de altadată. Şi pentru ce toate aceste? Pentru că avem în capul guvernului pe un mizerabil care se declară prieten al Turcilor şi care încredinţează lumea că aceştia sînt blînzi ca oile, că nu comit crime, că nu schingiuesc pe Armenii din Turcia asiatică şi pe Grecii din Cretă! Omul acesta nu-i capabil să deschidă gura fără ca să nu ne facă de rîs, fără ca să nu comită o crimă sau o prostie. In adevăr, e o crimă să-ţi înjoseşti ţara, să o declari neospitalieră. Pe lîngâ aceasta, este o prostie să te declari prieten al Turcilor şi duşman Rusiei, cînd Turcia nu-ţi poate fi de nici un folos, pe cînd o declaraţiune în potriva imperiului moscovit poate aduce complicaţiuni diplomatice. D. Sturdza pesemne crede că n’a făcut de mult scuze şi simţia pe de o parte nevoia să mai lingă tălpile Drapelul nostru In urma războiului turco-grec, pavilionul romín a populat toate mările. Vasele greceşti de comerţ, de teama flotei turce, au arborat toate tricolorul nostru; vasele de comerţ turceşti, de teama fotei eline, au făcut identic acelaşi lucru. Aşa că tricolorul romín filiala falnic pe mări şi oceane. Dar Mitiţă trăia încă şi Mitiţă a revenit în capul guvernului. Şi atîta a fost de ajuns pentru ca drapelul Romînieî, respectat de o lume întreagă, să fie dispreţuit şi călcat în picioare de către însuşi guvernul român. E vorba despre noutatea publicată în toate ziarele din București, adică de măsura luată de ministrul președinte ca toate vasele străine sub pavilion român să fie împiedicate de a se apropia de porturile noastre. Aceea ce se îngăduie tuturor vaselor sub pavilioane străine nu se îngăduie vaselor sub pavilion romînesc; culorile orî-cârui stat străin, orî-cît de mare și ori-cît de mic, sînt respectate de autoritățile noastre, culorile române însă au singure privilegiul de a fi maltratate. De altfel, tricolorul român are pretutindeni aceeași soartă de cînd Dimitrie Sturdza e la putere. Tricolorul romín, înălţat falnic pînă pe culmile Pindului, a fost zmuls de Mitiţă şi trîntit la pămînt; tricolorul romín, înălţat la Bitolia, a fost desfiinţat; tricolorul romín în Transilvania, în Macedonia, pe uscat şi pe apă, pretutindeni a fost terfelit şi nesocotit. Stăpînirea lui Dimitrie Sturdza va însemna în istoria României o epocă de umilire națională, Dragoș. Teorii constituţionale Cine şi-o fi bătut joc de „Voinţa Naţională“ făcînd-o să publice o lecţiune de constituţionalism la adresa D-lui Constantin Miile ? Păcălită odată de Mărgăritescu, azi e luată în bătaie de joc de un altul şi, fiindcă e vorba de America, sîntem îndreptăţiţi a crede că păcăliciul de acum e fostul maior Poenaru, care s’a pus să combată „Adevărul“ după ce şi-a combătut creditorii. Dar să vedem ce zice „Voinţa“. Ziarul colectivist crede că nu cunoaştem organizaţiunea republicei federative a Statelor Unite, deoarece preşedintele ei, contrar celor afirmate de noi, are puteri cu totul întinse, mai întinse decît acele pe cari D. George Em. Lahovari le cere pentru „graţiosul nostru suveran“. Ei bine, „Voinţa Naţională“ a fost păcălită, că te degtul să deschizi o carte de drept constituţional comparativ pentru a vedea de ce putem dispune preşedintele Statelor Unite. Preşedintele este ales pe timp de patru ani şi, ca orice funcţionar public, poate fi revocat. Miniştrii—sub numele de secretari de stat—sînt numiţi de el, dar confirmaţi de către Senat. Acesta împreună cu o Cameră aleasă prin „Votul universal“ stabilesc impozitele și drepturile de vamă, contractează împrumuturi, bat monedă, declară război. mobilizează armatele, deşi preşedintele este şeful lor. După cum vedeţi, puterile preşedintelui sunt aproape nule, DEOARECE CHIAR SI MINISTERUL TREBUIE SA FIE CONFIRMAT DE SENAT. Cum rămîne deci cu păcăleala organului colectivist, care afirmă în deplină candoare că „preşedintele marei republici americane are pentru el prerogative constituţionale mai mari şi mai numeroase decît ale oricărui monarch constituţional din Europa ? „Voinţa Naţională“ sfătuieşte pe D. Const. Mille să cetească studiul lui Psyhelot asupra Constituţiei engleze. Mărturisim că nu cunoaştem pe acest autor. Nu ar fi fost mai nimerit însă ca foaia colectivistă să citeze pe unul care a scris asupra Constituţiei americane. iar nu a acelei engleze ? Aşadar, reptila colectivistă a fost păcălită. Nu ne miră însă. Se păcăleşte aşa de uşor o foaie de publicitate cînd ajunge să se adape de la cunoştințele lui Mărgăritescu sail ale maiorului Poenaru ! .. Sfinx. Şcolile din Dobrogea Cererea guvernului oi Bulgarii.—Mă»sur« aspiră. — Bulgarii se supun. Se ştie că Bulgarii din Dobrogea au refuzat să predea în şcoalele lor limba şi istoria romină, cu toate adresele ce li s’au făcut în repeţite rîndurî de către ministerul instrucţiuneî. Am dat astă-vară o amănunţită dare de seamă asupra şcoalelor bulgăreşti din Dobrogea şi arătam atunci cum aceste şcoli beneficiază de sume însemnate din bugetele comunelor. Cererea guvernului şi Bulgarii Chestia aceasta a agitat lumea noastră politică acum cîtva timp şi în discuţiune intervenise şi presa bulgărească. Bulgarii făceau mare zgomot şi taxau cererea guvernului român—ca în şcoalele bulgăreşti să se predea şi limba română—ca o încercare de desnaţionalizare, ca un atentat în contra Bulgarilor. Măsură aspră Deşi proprietarii bulgari din Dobrogea au protestat în contra atitudinea ziarelor din Sofia şi au declarat că sunt foarte bine trataţi de guvernul român, totuşi au persistat în refuzul lor de a se supune regulamentelor şi legilor şcolare. Faţă cu această opunere, ministerul, deşi n’a voit să ia măsura extremă de a se închide şcolile—aceasta ca să nu dea naştere la noul agitaţii — totuşi le-a aplicat o măsură tot atît de aspră. Bulgarii se supun Ministerul instrucţiuneî a considerat şcolile lor ca neexistînd şi’nu a trimes nici o’ delegaţie ca să asiste la examenele ce se ţin acum. Astfel şcolile acestea ieşiau din rîndul şcolilor recunoscute de stat şi prin urmare elevii ieşiţi din ele nu puteau să şi urmeze mai departe studiile în şcolile statului. Această măsură a speriat pe conducătorii şcoalelor bulgare din Dobrogea şi s’au decis să se supuie legilor şi regulamentelor. Alaltă-îerî ei au telegrafiat ministerului instrucţiuneî declarind complectă supunere şi cerînd să li se trimită delegaţi de la minister pentru examene. R. REGINA ANGLIEI — In anul încoronărel, 1837 — Sporirea flotei franceze Cetitorii noştri au aflat la vreme despre planurile nebune ale împăratului Wilhelm II cu privire la sporirea flotei germane. Pentru a nu se lăsa mai pe jos şi pentru a dovedi Nemţilor că flota lor nu vaputea nici o dată ajunge pe cea franceză, miniştrii marei republice au apărut şi ei în faţa Camerei cu un plan pentru flota de război. • Dar comisiunea maritimă a Camerei a trecut peste cererea ministerului şi şi-a însuşit propunerea lui Lecroy, care cerea un credit extraordinar de 260 milioane franci. Din aceşti bani, 200 milioane vor servi la construcţiunea de vapoare noui, 20 milioane pentru sfîrşirea celor deja in construcţie şi pentru reparaţiuni şi 40 milioane pentru îmbunătăţirea şi clădirea din nou a mai multor puncte de sprijin maritime. Ca atari puncte comisiunea a ales din coloniile transmarine ale republicei: Tunisul, Algeria, Saigan, Madagascar, Dakar, insula Gorea la coasta Senegambiei şi Martinica.• Cele 200 milioane pentru construirea de vase noul nu vor putea fi întrebuinţate pentru cuirasate, ci numai pentru vase uşoare. Să se mai acorde însă o sumă de 180 milioane, şi anume 120 pentru încrucişătoare cuirasate mari şi 60 milioane pentru torpiloare. După cum se vede deci, Francezii o iau înainte Germanilor. Şi, cînd noul ministru de marină al acestora, Tirpitz, va obţine ce a cerut, Francezii vor fi deja cu un pas înainte. Cît va ţine şi unde va duce această concurență în socoteala contribuabililor,—cine poate spune ? Ga!. Jubileul reginei Angliei Progresele naţiune! Engleze. — Serbările.— Buvernămintul reginei.— Biografia ^î. Marţi, 10 Iunie, la Londra e sărbătoare mare. In mijlocul unei splendori ne maipomenite, Victoria, bâtrîna regină a Angliei, serbează jubileul de 60 de ani, jubileul de diamant, de la urcarea ei pe tron. Nu credem să mai fie monarch în Europa la ale căruia jubileuri poporul să participe cu atîta sinceritate cum participă Englezii la jubileul reginei lor. Și lucrul acesta — noi cafesăm credințe anti-monarchiste— ni-l căm perfect. Victoria a Angliei nici odata n'a pus înainte calitatea ei de suverană, nici odată n’a căutat să impuie părerea ei. Voința poporului a fost pentru dînsa într’adevăr suprema lege. De aceea poporul englez, care de obicei nu prea se interesează de starea casei sale regale, iese de astă dată din răceala sa obicinuită şi participă cu entuziasm şi mîndrie la serbările ce se dau în cinstea reginei. * In regina Victoria poporul englezesc vede simbolul viu al propriei sale opere timp de 60 de ani—şi aceasta operă o serbează el de fapt, pe cînd bătrînei regine nu-l aduce nici mai mult, nici mai puţin decît simpatiile pur omeneşti ce se impun la asemenea ocazii. Căci poporul britan ştie că această Angle puternică se datoreşte nu femeiei de pe tron, ci numai superiorităţea spiritului cultural englezesc, că numai mulţumită acestui spirit regina Victoria, simbolul acesta viu, e numită stâpînă, la distanţe de mii de kilometri, de popoarele cele mai diverse, profound religiile cele mai deosebite, vorbind limbile cele mai variate şi atingînd colosala cifră de 350 milioane oameni. Faţă cu această măreţie a statului britanic, ni se par micî şi neînsemnate universalul imperiu roman și imperiul lui Alexandru cel Mare. Geniul Angliei a creiat un fenomen care, chiar în epoca lor de glorie, nici prin gînd nu le-a trecut Spaniolilor, Portugezilor, Francezilor și Olandezilor. • Apogeul serbărei jubileului îl va forma de sigur cortegiul care va conduce pe regină la catedrala sfintului Paul. Acest cortegiu se va compune precum urmează : monarcrii, principii, precum şi reprezintanţii acestora, nu numai din Europa, ci şi din celel’alte continente; regina într’o trăsură istorica a căreia valoare se urcă la vre o sută de mii de pfunzi; urmaşii reginei, 70 la număr, şi anume : 7 fii şi 6 fiice, 33 nepoţi şi 30 strănepoţi ; marii dregători ai statului şi, în sfirşit, detaşamentele din trupele coloniale, anume : vînătorii din Australia de Sud, călăreţii din Canada, infanteriştii din Jamaica, Hongkong, Ceylon, Trinidade, Si**ra Leone, Cipru, Coasta de aur si din cele l’alta părţi ale lumei cari ţin de stăpînirea britanică. O scurtă biografie a reginei ne va dovedi că, fără a fi dinastici, Englezii au dreptate să se bucure de regina lor, care în tot timpul cît a stat pa tron a dat atîta dovadă de abnegaţiune şi de dragoste pentru popor, în cît dacă acesta ar cere abdicarea ei fără îndoială că ea cu bucurie şi fără a murmura s’ar supune. * Regina Victoria s’a născut la 1819. Mama ei, Victoria de Coburg, era germană și măritată pentru a doua oară cu ducele de Kent, al patrulea fiu al regelui George III. Ducele, tatăl actualei regine, muri cîteva luni după naşterea acesteia şi lăsă soţiei sale ca moştenire—o sumă de datorii. La mica sa fetiţă ţinuse foarte mult şi nu o dată îi prezise el că va deveni regina Angliei. După moartea lui George al IV veni la tron Wilhelm IV. Acesta rămînînd tară copii, întreaga naţiune engleză îşi aţinti privirile asupra micei principese Victoria, care se prepara pentru viitoarea-i misiune în sărăcăciosul palat de la Kessington şi sub privighierea mamei sale şi a unchiului sǎu Leopold, viitorul rege al Belgiei. Principesa Victoria tocmai împlinise 18 ani cînd, la 8 iunie 1837, regele Wilhelm muri. In aceeaşi dimineaţă, la ora 5, sosiră la Kessington mitropolitul îlin Canterbury, marchizul Conningham ,şi medicul Halford; apoi lordul Melbourne, principii, miniştrii şi poerii cari veneau să depuie jurămntril lor de credinţă tinerei regine. La acestea tînâra fată răspunse că e conştientă de responsabilitatea ei, insistă asupra dragostei ce o are pentru Constituţia englezească şi vorbi de dorinţa ei de a-şi sacrifica viaţa pentru binele public. Mai tîrziu regina s’a căsătorit cu vărul ei ducele Albert de Coburg. Acesta i-a fost un bun soţ şi un sfătuitor credincios. El a murit însă deja la 1861. In toată viaţa ei regina Victoria a dat dovadă de o stimă nestrămutată pentru spiritul Constituţiunei englezeşti şi n’a ezitat nici un moment de a se supune formelor constituţionale. De asemenea ea n’a dat nici odată dovadă de tendinţi absolutiste, n’a tolerat nici o dată favoritizmul şi n’a imitat în risipă pe predecesorii eî. Nu putem încheia mai bine acest articol h is