Adevěrul, august 1897 (Anul 10, nr. 2901-2929)

1897-08-01 / nr. 2901

VINERI 1 AUGUST 1897 HBBgllL—».! — lungul podului îţi procură, aci sus, sen­zaţie», pe care o ai cînd vezi şinele de pe podurile gărilor. O ceată de co­pii face gălăgie şi vaiet din cauza unui zmei­, pe care vrea să-l înalţe. Mai se iscă şi certuri şi bătăi. — In depărtare oameni, oameni, oameni. In total, impresia, pe care o simţi, cînd te uiţi printr’un ochean într’o pa­norama de bil­iu şi vezi un tablou, în care mişună oameni, trec căruţe, tram­­vaiuri şi trăsuri, etc, şi în fund sau la mijloc un edificiu mare. Asta la etagiul al doilea! Dar dacă s’ar fi găsit pe cheiul Dîmboviţei case cu mai multe etaje, cum se află în ora­şele mari din Occident, care ar fi fost impresiea ce aşi fi simţit dacă m’a şi fi uitat peste Bucureşti din ultimul etagiu ? Seara Lămpile presărate la întinsul cheiului au­ înfăţişarea unui şir lung de păsări cu aripile întinse ; tr­emu­râturile flacărei par’că sunt un început de zbor. Din Dîmboviţa se înalţă un zgomot imens : ţipete, chemări, înjurături... S’a început scăldatul. Jandarmii, cari pînâ acum păzeam.. apa, (probabil să nu fu­gă, — spirit banal, dar de ce nu m’aşi servi şi eu de spirite da astea, cînd toată lumea se slujeşte de ele ?—) avi plecat. Rîul acum e plin de vitalitate, curge mai cu putere îmboldit de atîtea corpuri vii. Printre pomii de pe cheia, un vînt suflă şi î­ipleacă pe toţi în aceiaşi parte. Ce aer dulce! încet încet se face li­nişte, numai ce arborii mai vorbesc în­tre ei, azvîrîind la pămînt din cînd în cînd cîte-o frunză răzleaţă. Pe la 11 noaptea societatea baroma­­trică îşi deschide şedinţa. Dar ce şe­dinţa furtunoasă şi aromatică! Imediat după ce se închide şedinţa, îşi fac apariţiea Sîrbii cu zarzavaturi,­­pătlă­gele roşii, vinete... Urmează în urmă căruţele numeroase cu pepeni, căruţe, cari se înşiră pe două rînduri, pe cînd ţăranii, cari le-au condus, se culcă de alungul trotuarelor sau în cârciuma din colţ. Apoi tăcere... fii. IMPRESIUNI şi PALAVRE (Din coresp. lui Chiţil, către cititoarele sale) Cinstea Tu îmi scrii, Aluto, următorul scurt bilet: „In locul tău eu aşi răspunde a­­celei femei numai atîta : D-na mea, nu eşti nici inteligentă, nici cinstită. Asta ar ajunge“. De care femeie vorbeşti tu ? De fe­meia adulteră care nu poate rezista tentatiunei adulterului, ori de aceea care a căzut prada prestigiului uniformei ? Intr’un caz sau altul, e vorba de „cinste“ şi în aceasă privinţă tu pari a fi in­tima unor minciuni convenţio­nale prea ruginite. Ce e o femeie cinstită sau necinstită ? Mai întîi de toate cred că eşti de a­­ceeaşi părere cu mine, că monogamia este o simplă ficţiune. Omul sau fe­meia, puţind să iubească de mai multe ori, fie chiar numai în chip brutal, este uşor de înţeles şi de iertat femeia care fiind măritată, se uită şi la alt bărbat. E o lege firească care te îm­pinge spre noul senzaţiuni, lege căreia una ca tine poate să reziste victorioa­să, iar pe alta o infringe sub a­tot­pu­­ternicia ei. Pentru ce am avea noi dis­preţ pentru aceste victime ale amoru­lui? Lucrul este aşa de adevărat şi aşa de convenţional că această noţiune a moralului şi imoralului variază după popoare şi dup­ă timpuri. Adulterul la unele popoare nu este de loc un păcat, a ceva natural şi dacă ne ducem în noaptea timpurilor istorice şi anti-isto­­rice cite nu învăţăm în această privin­ţă ! Citeam mai zilele trecute notiţele de călătorie în Abisinia ale principelui d’Orléans. In una din ele găsesc un cu­­rio­s obiceiu i­bisinian în ceea­ ce pri­veşte „adulterul legal“ . Un bărbat rîvneşte la o femeie mări­­tată, îi trimite daruri şi-i face curte. Dacă le primeşte, aceasta însemnează că simţul trebuie să admită şi el aceas­ta. D mă face gură, se adună consiliul notabililor și femei» este întrebată dacă dînsa consimte. De ea zice da, se fac bărbatului trei somațiuni respea- V““— -------—---------------------------——-------­ tuoase şi apoi i se trage pe de­asupra şi o bătaie. După aceasta el trebuie să se supună. Am putea cita sute de exemple asu­pra chipului cum variază moralul şi i­­moralul, dreptul şi nedreptul, frumosul şi urîtul. In cesti­unea cinstei conjugale, să nu judecăm dar lucrurile după obiceiurile şi prejudiţiile de azi şi după făţărnicia lor. Mai ales nu trebuie de osindit ni­meni cînd ascultă unei puteri fireşti. Acest sfat ni-l dă şi Victor Hugo în celebrul său vers : Oh ! n’insultez jamais vie femme qui a tembe şi e ciudat lucru că o femeie inteligen­tă ca tine să judece lucrurile atît de la suprafaţă şi cu prejudecăţile banale ale lumei. Cît despre gestiunea muntelui, n’am priceput nimic. Explică-mi şi te voi lumina, de voi şti şi eu­. Chiţibuş. “ croTTîcT” Precocitate Interlaken, 23 iulie. Am rîs mult aseară citind într'un ziar elveţian un fapt nostim întîmplat în America, ţara minunilor. Un tînăr gentleman de... opt ani a răipit o tînără miss de şapte ani. Se iubeau mult. Pe el îl chiema William Butler şi pe ea Suzana Boyd şi oftau după momen­tele cînd erau să se logodească. Părinții—bine înțeles — rideau de ei. Intr’o scară William își răpi iubita. Pieri cu ea in pădurile stufoase din­­prejurul satului Clarksburg de unde sînt. Acolo trăiră o săptămînă. Se hrăniră cu plante sălbatece ca Robinson. Se culcară într’o colibă părăsită. Au fost găsiţi zilele trecute murind de foame şi de oboseală. Au fost aduşi acasă de urechi. Istoria în sine e foarte veselă. Cine sa poate gîndi, fără să ridă, la fuga lor din amor şi la întoarcerea acasă, aduşi de urechi, după ce tremuraseră de frică în pădure ? Aci este însă alt­ceva : e procopțiea, e dezvoltarea pretimpurie a unor sim­ţiri, a inteligenţei, care, în sfîrşitul da veac în care trăim, începe a fi aşa de deasă. Precocitatea— îmi pare —­ar putea şi ar trebui utilizată. In arte, în industria ea e o resursă preţioasă pentru cine ştie a sa folosi de ea. In toate ţările copii slnt precocî; aşa e şi la noi şi încă poate mai mult de­cît aiurea. Aşi face cărţi întregi dacă aşi culege cuvintele pline de judecată serioasă sau hazlie a copiilor ce avem In familiile noastre. De­sigur, faptul de mai sus e rar, e poate chiar... prea american, dar nu e mai puţin adevărat că precocitatea există şi că, —după cum zisei— bine călăuzită poate face bine şi poate aduce folos. R­du Prelea. Din Tîrgovişte (Corespondenţă part. a „Adeverului,! Doi îndrăgostiţi. — Cursa şi bătaia In noaptea de 28—29, în mijlocul oraşului, la locuinţa ovreiului est, a fost s crunt bătut un sergent de la mu­zica militară. Iată ce am aflat în această privinţă a doua zi: De mult sergentul Berbecu întreţinea relaţiuni amoroase cu fata ovreiului Ast care-1 iubea la nebunie. Dar fana­ticii părinţi ovrei nu puteau consimţi cu nici un preţ la unirea fetei lor cu fiu creştin; fata însă în multe rînduri fugea la iubitul ei, pînă cînd Ast a in­­ch­is-o cu lacătul într’o cămară, unde-i servea şi o mîncare foarte puţin co­pioasă. Fata însă nu dispera şi persista în hotărîrea ei. Cursa şi bătaia Atunci tatăl fetei, în înţelegere cu mai mulţi ovrei, spuse fiicei sale să scrie lui­­ Berbecu să vie să se înţe­leagă cu el ca să-i dea fata. Ea, bucuroasă, nebănuind nici o cursă, scrise iubitului, care în noaptea! 2 Un bnemreştean pe zi Avocatul Creditului funciar rural, ars porecla puţin reverenfioasă fie „Pereni*. Cum fi prin ce împrejurare tovarăşul lui Sfîntul Antoniu a fost încarnat la secreta­rul Senatului, nu putem fii. Probabil că înfăţişarea lui rotundă î-a jucat acest renghin. Destul e că atunci cînd e vorba de dineul, în­tot-d’a­una se aud următoarele cu­­vinte: — Constantinescu? Oare? Porcul? Om jovial, prieten bun, nu are de e­l amici și nu se ceartă cu nimeni. Odată, astă iarnă, cuconu Petrache Grădifteanu, Va provocat la duel. Cum e om de înțele­gere,­lucrurile s’au aranjat, mai ales să sfîn­­tul Ignat nu sosise încă. Pop. de 28 spre 29 iulie veni vesel şi iubi­tor să se înţeleagă. Dar, cum intră în casă, Asta cu alţi tovarăşi, punîndu-i un sac în cap, îl luară în­ bătaie cu ciomegele şi pînă să via poliţia îl pisară în aşa stare că nu ştie ce va scăpa teafăr. In vremea bătăîei lui Berbecu, fata, disperată, ţipă : „ajutor ! nu-l omorîţi, vrei să-l iau de bărbat“. Victima a fost transportată la spital, iar evreii la arestul poliției. Parchetul anchetează. Copoop. FEL DE FEL Un ofițer sinucis.—Locotenentul ma­rinei prusace, Keller, s’a sinucis într'un hotel din Viena. Locotenentul se afla de cîte­va săptămînî în călătorie de plăcere. țLa 14 Iunie venise la Viaa», unde viața îi plăcu așa de mult, în­cît de unde hotărîse să. rămînă numai cîte­­va săptâmîni, rămase cîte­va luni. In­­­tr’un stabiliment de petrecere făcu cu­noştinţă unei fete care ocupa slujba de chelnăriţă. Cu aceasta legă relaţiuni in­time, şi, deşi Keller avea bani asupra sa, din pricina vieţei costisitoare pe care o ducea, fondurile se epuizară re­pede. Un cont de 70 fiorini pe care’l prezintase hotelierul locotenentul nu putu sâ'I plătească. Văzîndu-se într’o așa te curcătură, Keller se sinucise. In scri­soarea lăsată de dineul, a­ cere printre altele, ca să i se facă autopsia și si se constate dacă nu sufere* de hipertrofie a inimei.* Parisul contra—imoralităţii. Pare cam curios titlul, de vreme ce Parisul e astă­zi în­deobşte considerat ca metropolă a imoralităţii. Dar e aşa. Poliţia din Paris a confiscat, precum se anunţă, o mulţime de portrete picante al® faimoasei aven­turiere Clara Ward, fosta prinţesă Chi­­may,—şi aceasta din motive de mora­litate. In urmare Rigó Iancsi a cam perdut din venituri, pentru-că o parte a pre­ţului portretelor o încasa iubita lui, care ile regulă îi dădea lui aceşti bani. Cu­rios e, că în Viena, care nu fără cu­­vînt e considerată ca superioară Pari­sului în chestii de moralitate,—portre­tele acestea picante se vînd sub ochii poliţiei. Săracii la Nizza.—Pentru a înlesni fi celor săraci, cari au nevoe de a se tran­sporta la Nizza, locuirea într această sta­ţiune, societatea patriotică a femeilor a înfiinţat un fel de ospiciu în care su­puşii germani pot trăi cu preţuri foarte reduse. Ospiciul german din Nizza e des­chis de la 1 Noembrie pînă la 1 Mai, s. n. In iarna trecută ospiciul a fost vi­zitat de 25 persoane, 15 femei şi 10 bărbaţi. Lamnda DIN BOTOŞANI (Cor*«pond«nţS particulară a „Adevărului“) Politie« localS.- împăcarea tr­­imisfo-consfFratoare.­­Bîv«e**e Politica locală Toate grupările politice din ţara ro­mînească au în oraşul nostru reprezen­tanţii cei mai de valoare şi pot în vreme de restrişte să se manifesteze mai mult sau mai puţin glorios. Toţi aceşti re­prezentanţi caută să scoată capul la iveală şi să dovedească la cea mai mică împrejurare că în nordul Moldovei e­­xistă de fie­care grup partizani viguroşi şi plini de viaţă. Dintre toate aceste grupuri se credea la un moment dat că junimiştii şi con­servatorii sunt mai bine reprezentaţi, cu vremea însă s’a dovedit că din toate grupările n’afi rămas de cît 4—5 par­tizani cari ţipă şi răcnesc la centru cu scop de a întuneca realitatea, de a mis­tifica adevărul. Ca să dovedim că în Botoşani au existat aproape toate grupările noastre politice şi că aceste grupări erau foarte serioase, putem aminti că în oraşul nos­tru s’a declarat, astă iarnă, cu prilejul unor alegeri parţiale, prima dezbinare între junimişti şi conservatori şi că din acea clipă au izvorît două ziare: unul junimist „Prutul“ şi altul conservator­­radical „Steagul“ cari au dus o luptă de polemică aproape de şase luni şi cari îşi trimeteau săgeţile cele mai otră­vite. împăcarea junimisto conseva­­toare Acum în urmă aceste două grupări reacţionare, obosite şi amărîte pînă în adîncul sufletului de atîta dezbinare şi mai ales de atîta opoziţie făcută chiar în sinul partidului, s’au hotărît să se împace şi să înceapă o luptă comună in contra liberalilor. In acest scop zia­rul junimist „Prutul“ a încetat să mai apară, iar redactorii de la ziarul con­servator „Steagul“ s’au retras odată cu încetarea ziarului „Prutul“. Şi dacă as­tă­zi „Steagul“ mai apare, se datoreşte numai D-lui Buzoianu. In cît priveşte organizarea acestor două grupuri, zilele acestea s’au întîlnit parte dintre fruntaşii junimişti şi con­servatori, ca Silion, Boldur, Jean Mi­­alascu, Oanănău, Ganea, etc., şi au luat hotărîrea ca la 1 Septembrie să scoată o gazetă locală şi odată cu această ga­zetă să înceapă o campanie înverşunată contra liberalilor. Du­verse Zilele acestea primăria a început cu dărîmarea caselor trecute printre baratce. Această întârziere şi îngăduire a pro­prietarilor, fără îndoială alegători în col. I, nu ieste de iertat, căci nu se poate admite să fie act generos de lăsa nişte case „în centrul târgului“ ale căror şandramale de şindrilă sunt car­bonizate şi prefăcute în iască şi cari la cea mai slabă scînteie poate produce nenorocirile cele mai mari. Asupra acestei chestiuni promitem s­loveni. Alexie. OFSCEAILE Monitorul oficial de ori publică ur­mătoarele numiri, confirmări şi per­mutări în funcţiuni : D. Carol Da­vila, licenţiat în ştinţele fizico-chimice al universităţii din Paris şi absolvent al şcoalei politechnice din Franţa, se numeşte, pe ziua de 1 August 1897, in postul de şef-chimist şi petrograf la la­boratorul serviciului minelor din admi­nistraţia centrală a ministerului dome­niilor . D. Victor Anestin, bacalaureat, se numeşte pe ziua de 1 August 1897 în postul de copist la diviziunea agri­culturei din administraţia centrală a ministerului de domenii, in locul D-lui N. C. Panaitescu ; D. Ioan Grigoreanu esta confirmat în funcţiunea de comi­­sm­ poliţienesc In urbea Tîrgu-Frumos, jud. Iaşi, în locul vacant; D. Ghiţă Pe­­trovici este confirmat în funcţiunea de comisar poliţienesc în urbea Mihăileni, jud. Dorohoi, în locul D-lui Gheorghe Olărescu, demisionat; D. N. Georgescu este confirmat în funcţiunea de sub-co­­misar poliţienesc în oraşul Piteşti, jud. Argeş, în locul D-lui Dumitru Enă­­chescu ; D. Ştefan Petrescu este confir­mat In funcţiunea da ofiţer-ajutor al comandantului sergenţilor poliţieneşti din oraşul Tulcea, jud. Tulcea, în lo­cul D-lui N. Ichim, demisionat; D. Gheorghe I. Şendrea este confirmat de funcţiunea de sub-comisar poliţienesc dl. I în oraşul Huşi, jud. Falciu, în lo­cul D-lui Costachi Pintiliescu, demisio­nat; D. Leon Dinescu este confirmat în funcţia de registrator-archivar-po­­pist la sub-pr­­fectura plaiului Lovişt­a, jud. Argeş, în locul vacant; D. Graţian Zamfirescu, actual registrator-archivar­­popist al s­ub-prefacturei plăşei Harţa, jud. Dorohoi, şi D. Gheorghe Hîpîianu, astral registrator-archivar-copist a), sub­­prefectuirea plăşei Başeţ, apel jud., stat transferaţi, în interes de serviciu, unul în topul altuia. din pucioasa (Corespondenţă part. a „Adevărului“) Chef mi unui poliţa»“«— Intepwsn­­tss» mums­­»rad.fcî*«M.—Huşa» maisa. Pucioasa!... Frumoasă staţiune bal­neară, frumos bîîciul ce se face de Sf. Pantelimon, bună pucioasă, dar pe toate ie întrece ţuica sublimă şi incompara­bilă a acestei localităţi. Ţuica asta face minuni! Să vedeţi. Printre nenumăraţii vizitatori ai bîî­ciului de la 27 Iulie era şi poliţaiul urbei Tîrgovişte, care venise cu ba­laurul fumegînd printre dealuri şi văi, să petreacă o zi departe de neliniştea oraşului. Petrecuse omul ziua întreagă, dar nu era de ajuns. Cum a’a înoptat, a intrat într’o cîrciumioară şi, dăi cu vin, dăi cu ţuică, na! întîlnindu-se şi cu nea Ţuică din localitate, i-au apucat cea­surile 11 cu lăutari şi zgomot. * Conform regulamentului băilor, nu a permis lăutarilor să cînte sau particu­larilor si facă zgomot de la această oră înainte. Dar poliţaiul nostru nu vrea să ştie de regulamente şi trăgea înainte. Atunci un jandarm rural îşi face da­toria, fugind pe D-nul I. Cîmpeanu, po­liţaiul au pricina, să dea ordin lăuta­rilor să înceteze, fără nici o vorbă însă, poliţaiul, insultat în favor, aplică Constituţia poliţienească bietului jam­dam­, care cu tot exerciţiul funcţiunii, se zăpăcise. Apoi alerga să reclame subprefectului.* Iată un poliţai model, care bate func­ţionarii cari îşi fac datoria. Fapta e destul de gravă şi credem că s’a re­clamat procurorului. Dar, cum colecti­viştii din Tîrgovişte au destulă muşama în prăvăliile lor, suntem­ citim că nu vor întârzia un moment s’o întindă şi peste această lipsă de respect a unui funcţionar către autoritate. doresc. Liter®-Arte-Ştiinţe La Bruxelles se ţine acum congresul inter-parlamentar pentru arbitragiu şi pace. Congresul a fost salutat de către ministrul de externe al Belgiei, Fave­­reau. Beernaart a deschis congresul, a­­poi au vorbit preşedinţii grupurilor na­ţionale: Max Hirsch din Germania ; M. Stanhope din Anglia ; Baronul Pirquet din Austria ; Baeyer din Danemarca ; Marcoartu din Spania ; Barrows din Sta­tele Unite şi Frederic Passy din Fran­cia. Din partea României a vorbit D. Petre Grădişteanu. * La 1 August s. n. s’a deschis la Bruxelles congresul internaţional al ad­vocaților. Sunt reprezentate 22 țări eu­ropene. Austria lipsește. Scopul congre­ ADEVIRUL ştint­e să se înfiinţeze o „reuniune u­­niversală a advocaţilor“, în scop de a apăra dreptul, cu deosebire pentru cei săraci. Consiliul comunal a făcut oas­peţilor o primire splendidă. Congresul se va termina cu o frumoasă serie de serbări.« În Buda­pesta a încetat din viaţă renumitul chirurg şi profesor al univer­­sităţei din acel oraş, d-rul Iosif Kovaci. Moartea marelui chirurg a produs o a­­dîncă impresie în cercurile medicale din întreaga lume. Kovaci se distinsese prin scrierile şi operaţiunile sale. El se bu­cura de o reputaţie universală, şi moar­tea sa înseamnă o perdere reală pen­tru ştiința medicală. IF*­linger! Pavagiul Andrei Curtolo ni se plînge că secretarul general al direcţiune! căi­lor ferate i-a reţinut din plata lucrului cu care ’i însărcinase suma de 5 lei. Andrei Curtolo fiind un om sărac şi ne­­avînd alt mijloc de train de­cît munca propriilor sale mîini, ar face bine D. Mărculescu, secretarul direcţiei c. f., să nu se lăcomească la cei 5 lei ai­­neno­rocitului pomenit, mai ales că D-sa n’a avut nimic de reproşat pentru lucrul săvîrşit de acesta. Primim mai multe plîngerî contra a­­buzului ce se practică la direcţia c. f. cu procesele-verbale de sechestre în­fiinţate de instanţele judecătoreşti. Aşa, pe cînd toate autorităţile înapoiază i­­mediat ast­fel de procese-verbale locu­lui competinte pentru a nu lăsa în su­ferinţă mersul judiciar, direcţia c. f. găseşte de cuviinţă să le lase să se ră­tăcească, dacă nu mai curînd le doseşte cu anume intenţie. Cu chipul acesta ju­decătoriile sunt nevoite a amîna mereu pronunţarea validărilor, iar slujbaşii înecaţi în datorii, profitând de încurcă­turile ca domnesc în registratura din direcţia c. f., sustrag sechestrele ne­plăcute. Avis deci celor în drept. • D. avocat Nicu Mihăilescu, din R.­­Sărat, ne adresează o scrisoare prin care ni se plînga contra modulul cum medicul veterinar Bouleanu, din acel o­­raş, ştie să-şi îndeplinească datoria. A­­cest medic, spune D. Mihăilescu, se gă­seşte într’o vecinică stare de beţie şi nu se sfiieşte a insulta pe orî­ care are nenorocirea de a-i ieşi în cale. Atra­gem atenţia direcţiei generale a servi­ciului sanitar cît şi D-luî ministru de interne şi îi rugăm să orînduiască o anchetă constatatoare de cele­­scrise mai sus. *­­ Din Ploeşti (Corespondenţă particul­ a „Adevărului“) Preot model. — Trei indivizi sperjuri. Avem din nenorocire în oraşul nos­tru un preot cu desăvîrşire incorect. Şi pentru ca publicul să-l cunoască îi vom zice preotul Preda. Faptele inco­recte comise de acest individ sînt nu­meroase şi vom căuta a dezveli unele din ele pentru ca publicul să ştie ce speţă de individ este secol prea sfînt. Aşa, între altele, părintele Preda s’a unit­­ cu alţi trei indivizi de aci — Ior­­dache, Barbulescu şi Măranţeanu—şi a jurat fals înaintea Curţei de apel, ne­norocind cu chipul acesta pe o biată femeie cu care avea o daraveră ce tre­buia să se tranşeze în faţa judecăţei. Aşa­dar, cînd un preot comite ast­fel de fapte şi cînd pe de a m ura nu se sinchiseşte nici cît îi negru sub un­ghie ca să-şi facă complici pe nişte martori de ocazia şi oameni de cari ori­ce persoană cinstită se feres­c cu dezgust, mai poate cine­va să se în­doiască de buna credinţă a părintelui Preda ?... De­sigur că nu. De aceea şi eu, fără a mai enumera şi alte fapte de ale preotului Preda, mă grăbesc să-l dau în vileag pentru ca să­­ cunoască ori­cine şi să se fe­rească da el. FOIŢA ZIARULUI ADEVERUL VALSUL Apropierea furtunei 75 BĂRBAŢILOR Partea a treia CAP. I Două­zeci de ani au fost de ajuns pentru a ridica pe acest om atît de sus, chiar mai sus de­cît el însuşî!... Nu hasardul adusese aceaste întîlnire, nu ha­­rdul înpinsese pe Joltran în acest colţ perdut din Ardennes, ci ideea fixă de răzbunare, atît de puternic expri­mată, altă dată, adusese pe Joltran în aceste locuri. — Ei bine, mă voi apăra, murmură mizerabilul. Cu toate acestea se întoarse acasă foarte tulburat. Rămase trist și preo­cupat. El nu cunoștea proiectele rivalului tău. Ghicea numai, ci aceste proiecte au îndreptate în contra Iui și aceasta era destul. «La început cît­va timp, nimic în a­parență nu părea că justifică temerele sale. Aceasta nu începu de­cît, din ziua cînd Thomeret se văzu de o dată pă­răsit de cei mai buni lucrători ai săi. Trebui să recurgi la lucrătorii din Belgia, dar pe cari nu -i putu aduce de­cît cu un salar foarte ridicat. Aceasta fu prima lovitură adusă stic­lăriei după care urmară şi altele; avu o perdere simţită şi începu să vadă foarte bine ruina spre care mergea fa­brica. Ast­fel stătea și lucrurile, cînd se primi din Senegal ,telegramele care anunţară pe cele două familii duşmane, întoar­cerea lui Filip şi a lui Gilbert. Trecură 15 zile. Fie­care din cele două mame, la Val- Dieu şi la Malavisé, număram cu mare nerăbdare minutele cari le separau de momentul fericit, cînd aveau să -şi îm­brăţişeze copiii. Sabina n’avea de cît aceasta fericire pe lume : Gilbert al ei. In această singurătate care umpluse viaţa sa, în mijlocul întristărilor sale, suvenirurilor sale, regretelor sale pentru copilul perdut, un singur sum­a luminase umbrele doliului sau: surîsul copilului adoptat. Ţinută în afară de afacerile şi exis­tenţa bărbatului sau, nu putea să ghi­cească preocupaţiunile sale, şi temerile ce-i inspira lui, restabilirea sticlăriei de la Monthermé. Cele două femei se văzuseră de mai multe ori. Nimenea nu le presintaseră una alteia şi cu toate acestea o simpatie le atrăgea una către alta, ca şi cum ar fi simţit instinctiv, că­­în trecutul lor aveau un punct comun de suferinţă. Mamele, pre­­tutindenea, se înţeleg numai printr’o pri­vire şi mai ales acele cari au suferit în maternitatea lor. Ele nu fuseseră prezentate una al­teia, abia se cunoșteau din vedere și cu toate astea, tot­d’a­una cînd se întîlneau, schimbau cîte o ,privire, aproape un su­rîs de atenție. Sabina avea etatea Jennyei, dar părea mai bătrînă. Părul sau, odinioară așa de negru, acum era cenușiu. Prea multe dureri, fără nici o mîngăîere, care ușuroasă, se îngrămădiseră pe această frumoasă frunte. Ea se curba, acum după cur­gerea atâtor lacrimi și nu s’ar fi ilu­minat de cît dacă Gilbert ar fi fost acolo, dar Gilbert fugise, ingratul, foarte departe.,, Filip și Gilbert, fiind­că scopul voia­jului lor era acelaş, nu s’a fi despărţit de loc. Ei trebuiau să sosească împreună la gara din Monthermé. Şi din Paris telegrafiară era sosire­. Cele două mame fură la gară în acelaş timp. Buenica se citea în ochii lor. Un aer de fedolre nesfirşită, o rază de tan­dreţă divină se vedea pe feţele şi în mişcările amîndurora. Blinda care adora pe fratele sau în­soţise pe Jenny. Thomeret nu avea pentru Gilbert de­cît o indiferenţă tolerantă şi nici nu găsise de cuviinţă să se deranjeze pentru a veni la gară. Cît despre Joltran, plecat de 3 zile în Belgia, el nu ştia despre întoarcerea fiului Jennyei. * La gară cele două femei se salutari. Apoi, de o dată, Sabina, ca și cum nu mai putea să ’și ascunză bucuria”sa, zise Jennyei cu un aer naiv și cu o voce tremurătoare: — Oh ! doamnă ! cît sînt de fericită!! în curînd am să revăd pe copilul mau! Și eu asemenea, doamnă, zise cu blîndețe Jenny, și eu asemenea sînt fe­ricită și eu pricep fericirea d-voastră, căci și eu în curînd am să 'mi revăd fiul!!’ — Al meu e ofițer, doamnă; voise să meargă în Sudan, în mijlocul aven­turilor, oboselilor și miilor de pericole. — Al meu e sub­ofițer de , infanterie de marină, doamnă, şi el a fost în Sudan, împărtăşind poate aceleaşi pericole. — D­­e nebun că ni-i trimete sănătoşi şi scăpaţi. — Da, D­een e bun... — Pe al meu !­ chiami Gilbert .. — Şi pe al meu, Filip... Ele tăcură. Se preumblau cu Blanşa, aşteptând sosirea trenului, cu ochii ficşi către gura neagră a tunelului ce pre­ceda stațiunea. Jenny pl­ivea une­ori pe Sabina și regreta că a femeia unui mi­zerabil. De o­dată Sabina, ca și împinsă de necesitatea unei confidențe, zise : — Gilbert nu e fiul meu... Eu l’am l­rat fiind­că n'avea nici tată, nici mamă și l’am crescut ca pe copilul meu... Jenny poate ar fi voit să replice cu mîndria de mamă. — Filip este al meu... chiar al meu... Dar el păstră tăcerea. Filip e fiul acestui om, care e bărbatul acestei femei. Filip e proba vivantă a infamiei comise. Oare, din apropierea celor două fa­milii nu s’ar putea produce o ciocnire?... oare din această ciocnire n’ar sări o seînteie? Și această seînteie, oare, n’ar putea da naștere la o catastrofă ?... Ea, de asemenea, vedea viitorul în­tunecat, plin de furtuni. Suspină. De sigur ura nu -i învăluise de loc inima. Ea erta tot-d’a­una. Dar îi era frică ca nu cum­va Joltran — cău­tând să se răzbune, — să nu atragă trăznetul peste capul copiilor săi !... Se auzi în depărtare o lovitură surdă, apoi un lung șuerat, care se afundă sub tunel.. Mamela erau palide de emoțiune. Trenul intră în gară. Și de abia se opri, cînd uşa unui vagon se deschise şi cei doi tineri să­riră pe peron. — Mamă! Mamă! Cu vocea înecată în lacrimi a celor două femei şi a tinerei fete ziceau: — Copilul meu! fiul meu! frate! Cei doi soldaţi erau încă destul de obosiţi, îngălbeniţi de frigurile şi soa­­rele Africei. Ochii erau afundaţi în orbite. Dar toate oboselile lor, ultima rezis­­tenţă a boalei lor, pînă chiar şi suve­­idiu­l mizeriilor îndurate, nu se risipeau oare sub razele soarelui patriei şi sub mîngâierile reîntăritoare ale familiei ? Dar în curînd cei doi tineri se recu­leseră din emoţiunea lor. Gilbert ia pe Sabina de mina şi o duce la Jenny, în timp ce Filip zice către mama sa: — Priveşte T, mamă, fără el, fără Gilbert, tu a’ai mai avea azi fra... Eu îl iubesc ca şi cum mi ar fi frate. Şi locotenentul nu mai puţin mişcat, zicea Sabinei: — Priveşte T, mamă... Priveşte pe Filip, fără el aş fi mort.. Iubeşte-l de acum înainte, cum mă iubeşti pe mine... — El mi a salvat onoarea, zicea Filip Şi Gilbert zicea: — El mi-a scăpat viaţa! Şi puţin mai departe, Blanşa, cu o­chii umezi, cu inima atinsă de o miş­care inesplicabilă, de emoţiune, care era în acelaşi timp plăcută şi dureroasă, Branşa privea pe ofiţer şi părea că o mulţumeşte de cela ce făcuse pentru fratele sau... CAP. II Sabina, neştiind trecutul Jennyei, nu putea să fie îngrijată de legătura atît de intimă ce se stabilise între cei doi tineri, dar nu tot ast­fel judeca şi Jenny; ea prevăsu îndată un şir de scene du­reroase provenite din această legătură, la care, fără îndoială, Joltran s’ar o­­pune din toate puterile sale, din toată ura, care clocotea în fundul inimei sale. Și aceasta se şi întâmplă în curînd. Jenny nu îndrăznea să avertiseze pe fiul sau, ca să se ferească de această amiciţie, care era contra voinţei lui Joltran, dar cînd acesta se reîntoarse, temerile sale se realizară. Absenţa lui Joltran fu de două zile, şi în acest timp, Gilbert şi Filip nu se despărţiră de loc, stând amîndoi cînd la unul cînd la altul. (la urma)

Next