Adevěrul, august 1897 (Anul 10, nr. 2901-2929)
1897-08-05 / nr. 2905
ANUL X No. 2905 Abonamente Incep la 1 şi 15 ale fie carei luni şi se plătesc înainte: Un an In ţară 20 lei, in străinătate 50 lei Sease luni 15 H „ „ 25 „ Trei luni 8 „ „ „ 13 M Numărul 10 bani In străinătate 15 bani R e d a c ţ i a PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Şase pagini la fiecare ediţie Cine provoacă anarchia Atentatul din Spania, asasinarea ministrului preşedinte Canovas—del Castillo. iarăşi—a atras privirile lumea asupra anarchiştilor. Este incontestabil că un asasinat, uciderea unui om provoacă întotde auna un puternic curent de reprobare. Acest curent devine încă şi mai accentuat atunci cînd victima este un om cu o înaltă poziţiune socială sau politică şi cînd atentatul nu poate prezintă dovezi brutale pentru justificare. In afară de acest sentiment omenesc de compătimire pentru cel care a fost lovit, reacţiunea produsă de asemenea atentate se resimte şi într’alt fel. In urma fiecăruia asasinat cu răsunet, conducătorii politici, aceia cari ţin în mîinile lor soarta omenire, plănuesc invariabil întinse măsuri de apărare şi străşnicie represiuni în contra anarchiei. Cu toate acestea atentatele se repetă, criminalii politici nu dispar, iar bărbaţii politici cari îşi închipue că pot vindeca relele sociale printr’un decret, o bună poliţie şi un gîde nemilos sînt tot atît de neputincioşi ca şi mai nainte. Adevărul este că anarchia înfloreşte mai ales în ţările intolerante , şi tocmai acest adevăr nu voiesc să-l înţeleagă politicianii de clasa 2-a. Dovadă e Spania. Spania este astăzi pămîntul preferat al anarchiei, acolo se fac cele mai sîngeroase tulburări, acolo partidul anarchist este cel mai bine organizat. Nu putem tăgădui ca cestiunea economică joacă un mare rol în această dezvoltare istorică. Iarăşi însă, nu putem trece cu vederea că Spania repezintă în istorie tipul guvernămîntului intolerant şi crud. Inchiziţia a fost spaniolă. Domnia Spaniei asupra coloniilor americane, domnia Spaniei asupra Cubei, spun îndestul cum ştiu să guverneze puternicii de la Madrid. Domnia Spaniolilor asupra provinciilor Americei de Sud este Istoria teroarei însăși. Luptele deznădăjduite ale Venezuelei, Peruviului etc., cam toate au scuturat jugul spaniol, luptele actuale din Cuba unde soldatesca spaniolă a stabilit cea mai crudă tiranie, torturele revoltătoare la cari sunt supuşi arestaţii politici din patria lui Calderon, toate dovedesc că într’o asemenea ţară anarchia este scuzabilă. Tirania fără margine, tirania fără fríu provoacă inevitabil cea mai periculoasă anarchie. De aceea să nu se mire bărbaţii politici care conduc statele dacă tocmai în ţările autoritare se produc şi cele mai puternice zguduiri. Dacă în urma asasinărei lui Sadi Carnot, Franţa şi-ar fi pierdut capul şi ar fi restrîns libertăţile publice sub cuvînt de a infringe anarchia, Franţa ar fi făcut o mare greşală şi mai mulţi paşi înapoi. Insă Franţa, graţie instituţiunilor sale, şi-a păstrat sîngele rece. Nefiind la discreţia unui om şi a unei coterii, posedînd un regim care, cu toate imperfecţiunile sale, este cu mult superior regimului din Spania, din Rusia sau din Germania, Franţa a luat cîteva măsuri de poliţie, a votat o lege de apărare, însă a lăsat în picioare toate libertăţile. Iată de ce anarchia nu prinde în Franţa. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că mai întîiu trebuie să dispară nedreptăţile cele mai strigătoare, să dispară proletariatul, să dispară administraţiile despotice, să dispară prea marea inegalitate socială şi numai aşa va dispare şi anarchia. Asasinatul politic nu e şi nu poate fi aprobat. Dar cine ştie dacă aceste reprobate lovituri de cuţit şi de revolver nu sunt rezultatul unor nedreptăţi şi unor crime cu mult mai odioase încă şi cu mult mai funeste umanităţei. Veacul al 18-lea s’a încheiat lăsînd omenirea în luptă cu rămăşiţele Evului Mediu. Veacul al 19-lea sfîrşeşte lăsînd omenirea în luptă cu capitalizmul în toată bărbăția lui. Const. C. Bacalbașa. SATIRA POLITICA La Dan Mitiţă, Ionel, Goguţă şi toate celelalte diminutive ale partidului liberal, s’au dus la Galaţi sub pretext de a inaugura un meterez. Cu această ocazie minorii liberali voiau să profite de împrejurare, pentru a întinde un chef zdravăn pe socoteala casei comunale, dar primarul Plesnilă, care ştie că chenzenele ÎI sunt numărate, a zis basta! şi a tăiat proviantul Domnului ministru. Mitiţă, de felul, sau este învăţat să trăiască tot pe conta altora.In drum de fier călătoreşte cu biletul altuia, masa o ia pe socoteala autorităţilor, lefurile şi tantiemele îi dau afară din piele. Dar la Galaţi a fost nevoit să scoată din buzunar pentru ca să mânînce. Mitiţă şi cu tot bataclanul, a tras la han, a mîncat la han, s’a purtat tot timpul ca la han , a trimes pe Plesnilă la Han tatar, a imitat pe Janotaux, rrergînd la care cliantant a fost atacat deffamieta, în sfirşit, pe toţi Gălăţenii, cari au venit să se plîngă, i-a trimes de la Hana la Caiafa. Vax. Incidentul de la Academie Incidentul de la Academie, despre care am vorbit acum cîtva timp nu va rămîne fără urmare. Se ştie că Academia, după intervenţia regelui, prin D-nii N. Kreţulescu şi Ion Kalenderu, a dat continuarea importantei lucrări „Magnum etymologicum Rumaniae“ D-lui Filipide. Cauza care a determinat pe rege să ia această măsură, am spus’o de atunci, a fost biografia familiei Văcăreştilor pe care a făcut’o D. Hasdeu. * Mulţi s’au înţeles să ia însărcinarea D lui Hasdeu, pentru că unii sperau să li se dea lor această însărcinare. S’au făcut în Academie mai multe propuneri, dar cei cari vroiau să ia cei 6.000 de lei anual, pe cari îi dă regele pentru Magnum etymologicum, n’au reuşit în planul lor. * Acuma cei cari s’au înţeles atunci nu se mai înţeleg. Afară de aceasta, D. Hasdeu, dacă a consimţit să renunţe la „Magnum etymologicum“, ca delegat al Academiei, nu a înţeles prin aceasta să părăsească admirabila lucrare pe care a conceput-o atît de admirabil şi din care a sfirşit deja literele A şi B. Cînd comisiunea Academiei i-a cerut materialul ce mai are adunat pentru „Magnum etymologicum“ D. Hasdeu a răspuns că nu dă nimănui materialul adunat de D-sa. Cei de la Academie s’au consultat ce pot face faţă de acest refuz. Unii au fost de părere ca să-l someze să depue materialul în mîinile noului delegat. Pînă acum nu s’a luat însă nici o hotărîre și e probabil că academiciani îi vor da pace savantului lor coleg. Acum aflăm însă o știre din cele mai îmbucurătoare. D. R. P. Hasdeu voește să continue pe seama D-sale ediţia de seară Vederi din ţară Puţul apei minerale GOVORA Midiei© Angiolillo Dăm azi după ziarul nL’Intransigent, portretul asasinului premierului spaniol Canovas. Angiollo s’a născut la Foggia (Italia) în anul 1871. Tatăl lui este un croitor onorabil; deasemenea și întreaga sa familie este bine văzută la Foggia. înrolat în armată, Angiolillo nu s’a putut supune disciplinei militare, din care cauză fu de mai multe ori condamnat la închisoare. Reîntors la Foggia, se făcu lucrător tipograf, şi, după un an, publicînd nişte scrieri anarhiste, fu condamnat la 18 luni închisoare. El evadă însă din temniţă şi se refugia la Marsilia, iar d’ aci plecă la Barcelona. In ambele oraşe Angiolillo vizită cercurile anarchiste, unde trecea ca unul din cei mai buni scriitori şi oratori anarchişti. Implicat în comploturile anarchiste, el reuşi să fugă, trecu prin Belgia, prin Anglia şi apoi se reîntoarse în Spania pentru a răzbuna pe coreligionarii săi politici. Angiolillo este cult și foarte inteligent. Vorbind la inaugurarea digului de la Galaţi, micul fiu al marelui om Ion Brătianu, a declarat că nenorocirea, care a căzut asupra Galaţilor, se datoreşte neglijenţei trecutului. D-l ministru n’a voit să se explice mai pe larg asupra acestui punct şi de aceea o vom face noi. In această tristă afacere vinovate sînt ambele noastre partide de guvernămînt. Istorie» acestui dig este deja vechie. Oamenii speciali de mult au prevăzut această nenorocire și proectul care se pune în aplicare de abia azi, datează deja din anul 1893. Conservatorii n’au căzut decît în 1895 și n’au făcut absolut nimica lucrarea şi a şi contractat în această pentru Ca Galaţii să fie protegiat! privinţă cu librăria Hachette din Pa în potriva inundaţiilor. Compania Să te ferești Romíne de cuțt strein în casă V. Alexandri. ris, în a căreia editură va apare Magnum etymologicum Rumaniae, scris în limba franceză. Suntem siguri că această ştire va bucura pe toţi căci lucrarea D-lui Hasdeu va constitui cea mai strălucită operă a literaturei române. De altfel savantul Hasdeu nici nu putea să răspundă mai splendid acelora cari s’au coalizat în contra sa. Cînd lucrarea D-lui Hasdeu va fi gata, aceia cari i-au precupeţit o mizerabilă sumă de 6.000 Iei şi și-au pus la îndoială putinţa de a sfîrşi opera admirabilă, pe care numai el din întreaga Academie e în stare să o facă, vor fi primit palma ce merită. Rep. Resu-Robescu pe acela timpuri tripota în afacerea electricităţi? şi a tramvaiului electric şi nici ea, nicî cel de la centru nu se gândeau că dintr’o zi într’alta, dezastrul poate veni. Liberalii sunt de douî ani de zile la putere şi nici eî nu au socotit de cuviinţă să apere Galaţul. A trebuit ca inundaţia să distrugă jumătate din oraş, ca 20.000 de oameni să fie lăsaţi în prada mizeriei, ca presa să se alarmeze, pentru ca proiectul care zace de patru ani în cartoanele ministerului de lucrări publice să fie cercetat şi să fie găsit bun. Faptul acesta dovedeşte în ce hal sînt ambele noastre partide politice şi cît de mult le preocupă binele şi interesul public. Şi cînd citeşti presa lor, le vezi că se acuză reciproc în loc ca amîndouă să pună cenuşă pe cap şi să spună ţarei că în adevăr păcătoase sînt. Cît despre ţară, ea trebue să cunoască odată cu cine are a face şi să se convingă că liberalii şi conservatorii nu sînt decît membrii aceleiaşî clase cari se ceartă de la avantagiile putere şi că ambele sînt culpabile de cea mai criminală neglijenţă. C. M. V. Cu toţii vinovaţi Umilirea Bulgariei Prinţului Ferdinand al Bulgariei nu î-a ajuns umilirea suferită la Sinaia şi în tot timpul cît a stat pe teritoriul român, el a voit să-şi încerce norocul şi la Constantinopol. Fără a vesti pe nici unul din miniştri săi, prinţul pleacă direct la Constantinopol unde prin sărutări de mînă caută să recîştige simpatiile sultanului. Dar cît de amar s’a înşelat, căci a doua zi chiar după ce a sărutat mîna suveranului musulman, remiţîndu-i în acelaşi timp o decoraţiune cu briliante, gazetele turceşti primiră ordinul ca să nu publice nimic despre darul pe care prinţul l’a făcut sultanului. Aceasta pentru a nu’i da un caracter oficial şi a face să reiasă că decoraţia bulgărească nu este un omagiu de la suveran către suveran, ci un dar de la un vasal către stăpînul sau. O palmă mai puternică nici că se putea aplica pe obrajii prinţului bulgar. El a fost desemnat în faţa întregei Europe ca un simplu guvernator turc pe care în fiecare zi sultanul poate să-l arunce în temniţă şi să-i aplice tradiţionalele douăzeci şi cinci. * Ziarele bulgăreşti se ocupă de această vizită şi, după ce înfierează în modul cel mai energic purtarea prinţului Ferdinand, discută scopul acestei vizite. După aceste gazete, prinţul bilgar s’a dus în capitala Turciei pentru ca să liniştească pe sultan asupra zgomotului că la 2 August Bulgaria va fi declarată regat. Presa bulgară critică şi acest demers al prinţului pe care îl găseşte cu totul lipsit de tact, deoarece el nu trebuia să se angajeze într’o chestiune atît de importantă pentru Bulgaria. „Noi nu credem, zic ziarele bulgare, că la 2 August se va proclama independenţa Bulgariei, aceasta nu ne împiedică însă ca să aşteptăm cu nerăbdare grăbirea acestui eveniment“. Din limbagiul presei bulgare reese clar că poporul bulgar este nerăbdător a vedea Bulgaria regat şi că se pregăteşte pentru aşa ceva. * Noi înţelegem dorinţa Bulgarilor de a se vedea independenţi, credem însă că nu acuma e momentul unui eveniment atît de important. Bulgaria oficială se găseşte astăzi în conflict cu mai toată Europa, a provocat pe Turci, a ameninţat pe Români, a indus în eroare pe Rusia şi a insultat MARTI 5 AUGUST 1897 Antinemile primesc direct la Administraţia ziarului Linia pagina IV-a ii ii •• la II-a La un mare număr de linii se face reducţii din tarif Numărul 10 bani Un număr vechi şi 20 bani AN Aministraţia PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). lei 0.50 bani 2.2. pe împăratul Austro-Ungariei, aşa că orice mişcare in sensul proclamărei independenţei ar întîlni piedicile cele mai mari şi ar putea provoca o turburare în starea pacînică a Europei. Dorinţa Bulgarilor de a se vedea cu un ceas mai iute independenţi e dar prematură. Poporul bulgar ar trebui mai întîi să măture de la cîrma statului pe nişte oameni cari compromit Bulgaria în afară şi o pun în conflict cu toată lumea, şi apoi să vină să ceară independenţa. Pînă ce Bulgaria oficială nu va dovedi lumei că ştie să fie un element de ordine în Orient, pînă atunci nu credem că Europa o să-i acorde independența pe care au drept cuvînt poporul bulgar o doreşte. Dr. M. V. Faliment Neînţelegerile dintre liberali încep să-şi producă roadele. Sucursala clubului liberal din Ploieşti a încetat plăţile şi şi-a închis porţile. Membrii, cari au mai rămas în clubul liberal de la Ploieşti, nu au fost în stare să plătească chiria localului şi au renunţat la club. Care vrea să zică descompunerea marelui şi faimosului partid merge cu paşi repezi. In opoziţie, liberalii făceau mare zgomot, cheltuiau sume enorme în luptele electorale şi ameţeau lumea cu luminăţiile de la balcoanele cluburilor lor. Ajunşi la guvern, ei rămîn fără domiciliu. Acei cari au intrat în slujbe, simţind că domnia lor e de scurtă durată, se îngrijesc să adune bani albi pentru zile negre ale opoziţiei şi nu mai voesc să dea nici centimă pentru partid. închiderea clubului din faţa statuei libertăţei, închiderea clubului din cetatea liberalismului este cel mai trist semn al descompunerei partidului. Ea prevestește lichidarea finală, Janus. Cuminţenia Bulgarilor Constatăm cu plăcere că Bulgaria de astă dată a avut bunul simţ de a nu se aventura în complicaţiuni politice cari puteau să-i fie fatale. Proclamarea regatului bulgar şi a independenţei sale ar fi înăsprit şi mai mult relaţiunile dintre principatul dunărean şi Austria şi după cum ştim aceste relaţiuni sunt deja destul de încordate şi încă pe faţă. După cum am spus şi alaltăieri, această proclamare nu ar fi avut absolut nici un înţeles practic. Singurul care avea de cîştigat ceva ar fi fost Ferdinand. El credea că prin încoronarea lui de rege al Bulgarilor şi prin faptul că sub el Statul s’a declarat independent, s’ar pierde trista faimă de care se bucură în Europa şi în Bulgaria. Macbeth îşi spăla mîinele de sîngele regelui asasinat,Ferdinand crede că sîngele lui Stămanloff, care încă este ud pe mîinile sale de principe, s’ar şterge dacă şi-ar pime pe frunte coroana de rege. Bulgarii însă au priceput perfect, că ca popor nu au nimic de cîştigat, ci din potrivă pot provoca multe complicaţiuni, şi-au calmat zelulprea ferbinte al „Iubitului lor principe“. De-aceea serbările de la Rusciuk, pe care toată Europa le aştepta ca un eveniment important, se petrec în linişte şi în banalitatea lor oficială. Se zice despre „mintea Moldoveanului, cea de pe urmă“. Constatăm cu plăcere că şi Bulgarii au şi el aşa ceva, deoarece n’au permis lui Ferdinnad să-şi capete o coroană de rege, pe spatele lor și cu fizicul a noul buclucuri politice. Sfinx. IN BLOC Guvernul, sperînd că la toamnă va obţine dizolvarea corpurilor legiuitoare, se pregăteşte pe capete pentru alegeri. D. Ferichide a hotărît să dizolve toate consiliile comunale pe cari nu poate conta şi ca să ajungă fără multă bătae de cap la scopul ce şi-a propus nu mai face decret special pentru fiecare consiliu în parte, ci le dizolvă în bloc, punînd cîte 10—15 în acelaşi decret. Aşa, în „Monitorul“ de alaltăeri a apărut un decret prin care se dizolvă vreo zece consilii comunale rurale. Expeditiv ministru! Şi unde puneţi că procedînd astfel, D. Ferichide realizează şi o importantă economie la paragraful: „cheltueli de cancelarie,“ economie ce poate să echilibreze bugetul D-lui Cantacuzino. Afară de aceasta, măsura D-lui ministru de interne are şi darul de a dovedi ce idee îşi faceguvernul actual de independenţa consiliilor comunale, de faimoasa mult trîmbiţata descentralizare administrativă, pe care o prevede Constituţia. Şi nici nu ne putem aştepta la o altă atitudine faţă de consiliile comunale de la un guvern prezidat de D. Sturdza. Decretul D-lui Ferichide este în nota caracteristică a guvernului liberal. Torent de libertate în cuvinte, cel mai scandalos autoritarizm în fapte. Din moment ce are dreptul a dizolva consiliile comunale guvernul le dizolva în bloc. .. Chestiuni teatrale Traducerile.— Punerea la pensie.—Opera.—Angajamentele la Iaşi Am combătut în nenumărate rînduri chipul în care formează direcţiunea teatrului din Bucureşti repertoriul stagiunilor. Cei de la Teatru neînţelegînd menirea instituţiei, pe care o conduc, fac un război şi teribil lucrărilor originale şi dau locul principal traducerilor. Această, fără îndoială, este un râu căci se împedică, pe de o parte, formarea unei literaturi dramatice originale şi pe de alta se pun actorii noştri în imposibilitate de a reprezenta personagii din lume în care trăesc şi pe cari numai ar putea să le joace cu succes. Dar las pentru moment această chestiune la o parte şi voi vorbi numai despre traducţie. Să ne închipuim că direcţia recurge la traduceri pentru că n’ar avea lucrări originale. In acest caz însă ce trebuie să facă direcţia ? Orice om cu pricepere va spune că ea e datoare să controleze traducerile şi să nu permită reprezentarea pe scena Teatrului Naţional decît a lucrărilor literare. Este o chestie foarte importantă aceasta, o traducere! şi desigur nu oricine poate să redea în limba romînă spiritul şi intenţiile scriitorilor străini. Afară da’aceasta’, Teatrul Naţional trebuie să fie o instituţie artistică, pe scena căreia să se reprezinte piese scrise în limba literară, în limba romînească corectă, iar nu în jargon. Toţi aceia cari merg la Teatru au putut observa însă că cele mai multe din piesele ce se reprezintă la noi sînt traduse într’o limbă romînească imposibilă. Cît timp se traducea din franţuzeşte traducerile erau pline de franţuzisme, de inversiuni străine limbei romîneşti, de construcţiuni franţuzeşti. Acum, de cînd a început să se traducă şi din nemţeşte, se dă frazelor romîneşti turnura nemţească. Aceasta provine de acolo că oricine poate să şi treacă piesa la Teatru, dacă are un protector şi cei de la direcţie nu şi bat de loc capul ca să controleze traducerile. De multe ori actorii sunt nevoiţi să corijeze textul pentru că le e imposibil să reţie construcţiunile neromîneşti pe care le cuprinde. Mai multe din traducerile reprezentate au fost cu totul refăcute de actori şi de directorii de scenă. Această calamitate ar trebui să înceteze. Teatrul Naţional, care e subvenţionat de stat, are de primă datorie să cultive limba literară. Dar vorba e degeaba, actuala direcţie nu ese din deprinderile rele în cari trăeşte de mulţi ani.* Mai este o chestie. Direcţia nu trebuie oare să ştie cine e traducătorul unei piese ? Eu cred că da. La Teatrul Naţional s’au depus piese ca traduse de unele persoane, cînd ele sunt traduse de altele. Şi aceasta se face numai graţie faptului că traducătorii cari escrochează munca altora se bucură de protecţii tari în teatru. Este destul că cu o muncă de nimic protejaţii înlătură de la teatru pe aceia cari muncesc pentru a face lucrări originale. Cel puţin să fie autorii traducerilor de al cărora produs beneficiază. • O chestie importantă de care m’am mai ocupat și altă dată este aceea relativă la trecerea actorilor la pensie. In anii din urmă au fost trecute la pensie artistele : Frosa Popescu, Irina Poenaru, Pătraşcu, Maria Vasilescu şi anul acesta eminenta artistă D-na Frosa Sarandi. Toate aceste artiste au fost tratate de direcţie ca nişte servitoare. Au fost puse pur şi simplu la pensie dîndu-li-se cîte 70—100—150 şi maximum 200 de lei pe lună. In toate ţările din lume cînd se pune o artistă la pensie i se dă o reprezentaţie de retragere, i se fac cu alte cuvinte onorurile pe cari le merită un artist care după 20—25 ani de muncă se retrage după scenă. Un artist nu este un servitor. Munca lui frumoasă, inteligentă şi plină de talent, trebuie să servească de exemplu celor cari vin după el, să rămîe neştearsă în amintirea acelora cari îi vor lua locul. Frosa Sarandi, de exemplu, a făcut creaţiuni strălucite, cari ar trebui să fie un model pentru tinerele artiste. Ce stimulent şi ce mîndrie poate să fie pentru tineri munca unui artist bătrîn, cînd cei de la direcţie îl tratează cu cel mai neînţeles dispreţ ? Dacă direcţia, care are de primă datorie să dezvolte în actori ambiţiunea de a munci serios şi a ’şi pune toata silinţele pentru ca să devie artişti în arta lor, alungă, fără cea mai mică atenţiune, din teatru pe artiştii cei mai valoroşi, cum vroiţi ca aceia cari văd soarta care îi aşteaptă la bătrîneţe să mai muncească cu dragoste şi cu entuziasm pentru a face creaţiuni artistice? Direcţia îi împinge fatal la intrigile