Adevěrul, august 1897 (Anul 10, nr. 2901-2929)

1897-08-05 / nr. 2905

ANUL X No. 2905 Abonamente Incep la 1 şi 15 ale fie­ carei luni şi se plătesc înainte: Un an In ţară 20 lei, in străinătate 50 lei Sease luni 15 H „ „ 25 „ Trei luni 8 „ „ „ 13 M Numărul 10 bani In străinătate 15 bani R e d a c ţ i a PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Şase pagini la fie­care ediţie Cine provoacă anarchia Atentatul din Spania, asasi­narea ministrului preşedinte Ca­­novas—del Castillo. iarăşi—a atras privirile lumea asupra a­­narchiştilor. Este incontestabil că un asa­sinat, uciderea unui om provoacă în­tot­de a­una un puternic cu­rent de reprobare. Acest curent devine încă şi mai accentuat atunci cînd victima este un om cu o înaltă poziţiune socială sau politică şi cînd atentatul nu poate prezintă dovezi brutale pentru justificare. In afară de acest sentiment omenesc de compătimire pentru cel care a fost lovit, reacţiunea produsă de asemenea atentate se resimte şi într’alt­ fel. In urma fie­căruia asasinat cu răsunet, conducătorii politici, aceia cari ţin în mîinile lor soarta ome­nire­, plănuesc invariabil întinse măsuri de apărare şi străşnicie represiuni în contra anarchiei. Cu toate acestea atentatele se repetă, criminalii politici nu dispar, iar bărbaţii politici cari îşi închipue că pot vindeca relele sociale printr’un decret, o bună poliţie şi un gîde nemilos sînt tot atît de nepu­tincioşi ca şi mai nainte. Adevărul este că anarchia în­floreşte mai ales în ţările into­lerante , şi tocmai acest adevăr nu voiesc să-l înţeleagă politi­­cianii de clasa 2-a. Dovadă e Spania. Spania este astăzi pămîntul preferat al anarchiei, acolo se fac cele mai sîngeroase tulbu­­rări, acolo partidul anarchist este cel mai bine organizat. Nu putem tăgădui ca cestiunea economică joacă un mare rol în această dezvoltare istorică. Iarăşi însă, nu putem trece cu vederea că Spania repezintă în istorie tipul guvernămîntului intolerant şi crud. Inchiziţia a fost spaniolă. Dom­nia Spaniei asupra coloniilor americane, domnia Spaniei a­supra Cubei, spun îndestul cum ştiu să guverneze puternicii de la Madrid. Domnia Spaniolilor asupra pro­vinciilor Americei de Sud este Istoria teroarei însăși. Luptele deznădăjduite ale Venezuelei, Pe­­ruviului etc., cam­ toate au scu­turat jugul spaniol, luptele ac­tuale din Cuba unde soldatesca spaniolă a stabilit cea mai crudă tiranie, torturele revoltătoare la cari sunt supuşi arestaţii politici din patria lui Calderon, toate do­vedesc că într’o asemenea ţară anarchia este scuzabilă. Tirania fără margine, tirania fără fríu provoacă inevitabil cea mai periculoasă anarchie. De a­­ceea să nu se mire bărbaţii po­litici care conduc statele dacă tocmai în ţările autoritare se produc şi cele mai puternice zguduiri. Dacă în urma asasinărei lui Sadi Carnot, Franţa şi-ar fi pier­dut capul şi ar fi restrîns liber­tăţile publice sub cuvînt de a infringe anarchia, Franţa ar fi fă­cut o mare greşală şi mai mulţi paşi înapoi. Insă Franţa, graţie instituţiunilor sale, şi-a păstrat sîngele rece. Ne­fiind la discreţia unui om şi a unei coterii, posedînd un regim care, cu toate imperfecţi­unile sale, este cu mult superior regimului din Spania, din Rusia sau din Germania, Franţa a luat cîte­va măsuri de poliţie, a vo­tat o lege de apărare, însă a lă­sat în picioare toate libertăţile. Iată de ce anarchia nu prinde în Franţa. Guvernanţii trebuie să înţe­leagă că mai întîiu trebuie să dispară nedreptăţile cele mai stri­gătoare, să dispară proletariatul, să dispară administraţiile despo­tice, să dispară prea marea ine­galitate socială şi numai aşa va dispare şi anarchia. Asasinatul politic nu e şi nu poate fi aprobat. Dar cine ştie dacă aceste reprobate lovi­turi de cuţit şi de revolver nu sunt rezultatul unor nedreptăţi şi unor crime cu mult mai odi­oase încă şi cu mult mai fune­ste umanităţei. Veacul al 18-lea s’a încheiat lăsînd omenirea în luptă cu ră­măşiţele Evului Mediu. Veacul al 19-lea sfîrşeşte lăsînd omeni­rea în luptă cu capitalizmul în toată bărbăția lui. Const. C. Bacalbașa. SATIRA POLITICA La Dan Mitiţă, Ionel, Goguţă şi toate cele­­l­alte diminutive ale partidului liberal, s’au dus la Galaţi sub pretext de a i­­naugura un meterez. Cu această ocazie minorii liberali voiau să profite de împrejurare, pentru a întinde un chef zdravăn pe socoteala casei comunale, dar primarul Plesnilă, care ştie că chenzenele ÎI sunt numă­rate, a zis basta! şi a tăiat proviantul Domnului ministru. Mitiţă, de felul, sau este învăţat să tră­iască tot pe conta altora.In drum de fier călătoreşte cu biletul altuia, masa o ia pe socoteala autorităţilor, lefurile şi tantiemele îi dau afară din piele. Dar la Galaţi a fost nevoit să scoată din buzunar pentru ca să mânînce. Mitiţă şi cu tot bataclanul, a tras la han, a mîncat la han, s’a purtat tot timpul ca la han , a trimes pe Plesnilă la Han tatar, a imitat pe J­anotaux, rr­er­­gînd la care cliantant a fost atacat de­­ffam­ieta, în sfirşit, pe toţi Gălăţenii, cari au venit să se plîngă, i-a trimes de la Hana la Caiafa. Vax. Incidentul de la Academie Incidentul de la Academie, despre care am vorbit acum cît­va timp nu va rămîne fără urmare. Se ştie că Academia, după intervenţia regelui, prin D-nii N. Kreţulescu şi Ion Kalenderu, a dat continuarea importan­tei lucrări „Magnum etymologicum Ru­­maniae“ D-lui Filipide. Cauza care a determinat pe rege să ia această măsură, am spus’o de a­­tunci, a fost biografia familiei Văcăreş­tilor pe care a făcut’o D. Hasdeu. * Mulţi s’au înţeles să ia însărcina­­rea D lui Hasdeu, pentru că unii sperau să li se dea lor această în­sărcinare. S’au făcut în Academie mai multe propuneri, dar cei cari vroiau să ia cei 6.000 de lei anual, pe cari îi dă regele pentru Magnum etymologicum, n’au reuşit în planul lor. * Acuma cei cari s’au înţeles atunci nu se mai înţeleg. Afară de aceasta, D. Hasdeu, dacă a consimţit să renunţe la „Magnum ety­­mologicum“, ca delegat al Academiei, nu a înţeles prin aceasta să părăsească admirabila lucrare pe care a conce­­put-o atît de admirabil şi din care a sfirşit deja literele A şi B. Cînd comisiunea Academiei i-a cerut materialul ce mai are adunat pentru „Magnum etymologicum“ D. Hasdeu a răspuns că nu dă nimănui materialul adunat de D-sa. Cei de la Academie s’au consultat ce pot face faţă de acest refuz. Unii au fost de părere ca să-l so­meze să depue materialul în mîinile noului delegat. Pînă acum nu s’a luat însă nici o hotărîre și e probabil că a­cademiciani îi vor da pace savantului lor coleg.­ Acum aflăm însă o știre din cele mai îmbucurătoare. D. R. P. Hasdeu voește să continue pe seama D-sale e­diţia de sear­­ă Vederi din ţară Puţul apei minerale GOVORA Midiei© Angiolillo Dăm azi după ziarul nL’Intransigent,­ por­tretul asasinului premierului spaniol Canovas. Angiollo s’a născut la Foggia (Italia) în a­­nul 1871. Tatăl lui este un croitor onorabil; deasemenea și întreaga sa familie este bine văzută la Foggia. înrolat în armată, Angiolillo nu s’a pu­tut supune disciplinei militare, din care cau­ză fu de mai multe ori condamnat la în­chisoare. Reîntors la Foggia, se făcu lucrător ti­pograf, şi, după un an, publicînd nişte scri­eri anarhiste, fu condamnat la 18 luni în­chisoare. El evadă însă din temniţă şi se ref­ugia la Marsilia, iar d’ aci plecă la Bar­celona. In ambele oraşe Angiolillo vizită cercu­rile anarchiste, unde trecea ca unul din cei mai buni scriitori şi oratori anarchişti. Implicat în comploturile anarchiste, el reuşi să fugă, trecu prin Belgia, prin An­glia şi apoi se reîntoarse în Spania pentru a răzbuna pe coreligionarii săi politici. Angiolillo este cult și foarte inteligent. Vorbind la inaugurarea digului de la Galaţi, micul fiu al marelui om Ion Brătianu, a declarat că nenorocirea, care a căzut asupra Galaţilor, se datoreşte neglijenţei tre­cutului. D-l ministru n’a voit să se explice mai pe larg asupra acestui punct şi de aceea o vom face noi. In această tristă afacere vino­vate sînt ambele noastre partide de guvernămînt. Istorie» acestui dig este deja ve­chie. Oamenii speciali de mult au prevăzut această nenorocire și pro­­ectul care se pune în aplicare de abia azi, datează deja din anul 1893. Conservatorii n’au căzut de­cît în 1895 și n’au făcut absolut nimica lucrarea şi a şi contractat în această pentru Ca Galaţii să fie protegiat! privinţă cu librăria Hachette din Pa­ în potriva inundaţiilor. Compania Să te ferești Romíne de cuț­t strein în casă V. Alexandri. ris, în a căreia editură va apare Magnum etymologicum Rumaniae, scris în limba franceză. Suntem­ siguri că această ştire va bucura pe toţi căci lucrarea D-lui Hasdeu va constitui cea mai strălucită operă a literaturei române. De alt­fel savantul Hasdeu nici nu putea să răspundă mai splendid ace­lora cari s’au coalizat în contra sa. Cînd lucrarea D-lui Hasdeu va fi gata, aceia cari i-au precupeţit o mi­zerabilă sumă de 6.000 Iei şi și-au pus la îndoială putinţa de a sfîrşi opera admirabilă, pe care numai el din în­treaga Academie e în stare să o facă, vor fi primit palma ce merită. Rep. Resu-Robescu pe acela timpuri tri­­pota în afacerea electricităţi?­ şi a tramvaiului electric şi nici ea, nicî cel de la centru nu se gândeau că dintr’o zi într’alta, dezastrul poate veni. Liberalii sunt de douî ani de zile la putere şi nici eî nu au socotit de cuviinţă să apere Galaţul. A trebuit ca inundaţia să distrugă jumătate din oraş, ca 20.000 de oameni să fie lăsaţi în prada mi­zeriei, ca presa să se alarmeze, pentru ca proiectul care zace de patru ani în cartoanele ministerului de lucrări publice să fie cercetat şi să fie găsit bun. Faptul acesta dovedeşte în ce hal sînt ambele noastre partide po­litice şi cît de mult le preocupă binele şi interesul public. Şi cînd citeşti presa lor, le vezi că se acuză reciproc în loc ca amîn­­două să pună cenuşă pe cap şi să spună ţarei că în adevăr păcătoase sînt. Cît despre ţară, ea trebue să cu­noască odată cu cine are a face şi să se convingă că liberalii şi con­servatorii nu sînt de­cît membrii acelei­aşî clase cari se ceartă de la a­­vantagiile putere­ şi că ambele sînt culpabile de cea mai criminală neglijenţă. C. M. V. Cu toţii vinovaţi Umilirea Bulgariei Prinţului Ferdinand al Bulgariei nu î-a ajuns umilirea suferită la Sinaia şi în tot timpul cît a stat pe teritoriul român, el a voit să-şi încerce norocul şi la Constantinopol. Fără a vesti pe nici unul din miniştri săi, prinţul pleacă direct la Constanti­nopol unde prin sărutări de mînă caută să recîştige simpatiile sultanului. Dar cît de amar s’a înşelat, căci a doua zi chiar după ce a sărutat mîna suveranului musulman, remiţîndu-i în acelaşi timp o decoraţiune cu briliante, gazetele turceşti primiră ordinul ca să nu publice nimic despre darul pe care prinţul l’a făcut sultanului. Aceasta pentru a nu’i da un ca­racter oficial şi a face să reiasă că deco­raţia bulgărească nu este un omagiu de la suveran către suveran, ci un dar de la un vasal către stăpînul sau. O palmă mai puternică nici că se putea aplica pe obrajii prinţului bul­gar. El a fost desemnat în faţa între­­gei Europe ca un simplu guvernator turc pe care în fie­care zi sultanul poate să-l arunce în temniţă şi să-i a­­plice tradiţionalele două­zeci şi cinci. * Ziarele bulgăreşti se ocupă de această vizită şi, după ce înfierează în modul cel mai energic purtarea prinţului Fer­dinand, discută scopul acestei vizite. După aceste gazete, prinţul bil­gar s’a dus în capitala Turciei pentru ca să liniştească pe sultan asupra zgomo­tului că la 2 August Bulgaria va fi de­­clarată regat. Presa bulgară critică şi acest demers al prinţului pe care îl găseşte cu totul lipsit de tact, de­oare­ce el nu trebuia să se angajeze într’o chestiune atît de importantă pentru Bulgaria. „Noi nu credem, zic ziarele bulgare, că la 2 August se va proclama independenţa Bulgariei, aceasta nu ne împiedică însă ca să aşteptăm cu nerăbdare grăbirea acestui eveniment“. Din limbagiul presei bulgare reese clar că poporul bulgar este nerăbdător a vedea Bulgaria regat şi că se pregă­teşte pentru aşa ceva. * Noi înţelegem dorinţa Bulgarilor de a se vedea independenţi, credem însă că nu acuma e momentul unui eveniment atît de important. Bulgaria oficială se găseşte astăzi în conflict cu mai toată Europa, a provo­cat pe Turci, a ameninţat pe Români, a indus în eroare pe Rusia şi a insultat MARTI 5 AUGUST 1897 Antinemil­­e primesc direct la Administraţia ziarului Linia pagina IV-a ii ii •• la II-a La un mare număr de linii se face reducţii din tarif Numărul 10 bani Un număr vechi şi 20 bani A­N A­m­inistraţia PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). lei 0.50 bani 2.2. pe împăratul Austro-Ungariei, aşa că ori­ce mişcare in sensul proclamărei in­dependenţei ar întîlni piedicile cele mai mari şi ar putea provoca o turburare în starea pacînică a Europei. Dorinţa Bulgarilor de a se vedea cu un ceas mai iute independenţi e dar prematură. Poporul bulgar ar trebui mai întîi să măture de la cîrma statu­lui pe nişte oameni cari compromit Bulgaria în afară şi o pun în conflict cu toată lumea, şi apoi să vină să ceară independenţa. Pînă ce Bulgaria oficială nu va do­vedi lumei că ştie să fie un element de ordine în Orient, pînă atunci nu cre­dem că Europa o să-i acorde indepen­dența pe care au drept cuvînt poporul bulgar o doreşte. Dr. M. V. F­aliment Neînţelegerile dintre liberali încep să-şi producă roadele. Sucursala clubului liberal din Ploieşti a încetat plăţile şi şi-a închis porţile. Membrii, cari au mai rămas în clubul li­beral de la Ploieşti, nu au­ fost în stare să plătească chiria localului şi au­ renunţat la club. Care vrea să zică descompunerea mare­lui şi faimosului partid merge cu paşi re­pezi. In opoziţie, liberalii făceau­ mare zgomot, cheltuiau sume enorme în luptele electorale şi ameţeau lumea cu luminăţiile de la bal­coanele cluburilor lor. Ajunşi la guvern, ei rămîn fără domiciliu. Acei cari au intrat în slujbe, simţind că domnia lor e de scurtă durată, se îngrijesc să adune bani albi pentru zile negre ale opoziţiei şi nu mai voesc să dea nici centimă pentru partid. închiderea clubului din faţa statuei liber­­tăţei, închiderea clubului din cetatea libera­lismului este cel mai trist semn al descom­­punerei partidului. Ea prevestește lichidarea finală, Janus. Cuminţenia Bulgarilor Constatăm cu plăcere că Bulgaria de astă dată a avut bunul simţ de a nu se aventura în complicaţiuni politice cari puteau să-i fie fatale. Proclama­rea regatului bulgar şi a independen­ţei sale ar fi înăsprit şi mai mult relaţiu­­nile dintre principatul dunărean şi Austria şi după cum ştim aceste rela­­ţiuni sunt deja destul de încordate şi încă pe faţă. După cum am spus şi alaltăieri, a­­ceastă proclamare nu ar fi avut absolut nici un înţeles practic. Singurul care a­­vea de cîştigat ceva ar fi fost Ferdinand. El credea că prin încoronarea lui de re­ge al Bulgarilor şi prin faptul că sub el Statul s’a declarat independent, s’ar pierde trista faimă de care se bucură în Europa şi în Bulgaria. Macbeth îşi spăla mîinele de sîngele regelui asasi­nat,Ferdinand crede că sîngele lui Stăm­anloff, care încă este ud pe mîinile sale de principe, s’ar şterge dacă şi-ar pime pe frunte coroana de rege. Bulgarii însă au priceput perfect, că­­ ca popor nu au­ nimic de cîştigat, ci din potrivă pot provoca multe compli­caţiuni, şi-au­ calmat zelul­­prea ferbin­­te al „Iubitului lor principe“. De-aceea serbările de la Rusciuk, pe care toată Europa le aştepta ca un eveniment important, se petrec în linişte şi în ba­nalitatea lor oficială. Se zice despre „mintea Moldoveanu­lui, cea de pe urmă“. Constatăm cu plă­cere că şi Bulgarii au şi el aşa ceva, de­oare­ce n’au permis lui Ferdinnad să-şi capete o coroană de rege, pe spatele lor și cu fizicul a noul buclucuri po­litice. Sfinx. IN BLOC Guvernul, sperînd că la toamnă va obţine dizolvarea corpurilor legiuitoare, se pregăteşte pe capete pentru alegeri. D. Ferichide a hotărît să dizolve toate consiliile comunale pe cari nu poate conta şi ca să ajungă fără multă bătae de cap la scopul ce şi-a propus nu mai face decret special pentru fie­care consiliu în parte, ci le dizolvă în bloc, punînd cîte 10—15 în acelaşi decret. Aşa, în „Monitorul“ de alaltă­eri a apărut un decret prin care se dizolvă vre­o zece consilii comunale rurale. Expeditiv ministru! Şi unde puneţi că procedînd ast­fel, D. Ferichide realizează şi o importantă economie la paragraful: „cheltueli de cancelarie,“ economie ce poate să echi­libreze bugetul D-lui Cantacuzino. Afară de aceasta, măsura D-lui mi­nistru de interne are şi darul de a do­vedi ce idee îşi face­­guvernul actual de independenţa consiliilor comunale, de faimoasa mult trîmbiţata descentra­lizare administrativă, pe care o prevede Constituţia. Şi nici nu ne putem aştepta la o altă atitudine faţă de consiliile comunale de la un guvern prezidat de D. Sturdza. Decretul D-lui Ferichide este în nota ca­racteristică a guvernului liberal. Torent de libertate în cuvinte, cel mai scandalos autoritarizm în fapte. Din moment ce are dreptul a dizolva consiliile comunale guvernul le dizolva în bloc. .. Chestiuni teatrale Traducerile.— Punerea la pen­­sie.—Opera.—Angajamentele la Iaşi Am combătut în nenumărate rînduri chipul în care formează direcţiunea tea­trului din Bucureşti repertoriul stagiu­nilor. Cei de la Teatru neînţelegînd meni­rea instituţiei, pe­ care o conduc, fac un război şi teribil lucrărilor originale şi dau locul principal traducerilor. Această, fără îndoială, este un râu căci se îm­­pedică, pe de o parte, formarea unei literaturi dramatice originale şi pe de alta se pun actorii noştri în imposibi­litate de a reprezenta personagii din lume în care trăesc şi pe cari numai ar putea să le joace cu succes. Dar las pentru moment această ches­tiune la o parte şi voi vorbi numai despre traducţie. Să ne închipuim că direcţia recurge la traduceri pentru că n’ar avea lucrări originale. In acest caz însă ce trebuie să facă direcţia ? Ori­ce om cu pricepere va spune că ea e datoare să controleze traducerile şi să nu permită reprezen­tarea pe scena Teatrului Naţional de­cît a lucrărilor literare. Este o chestie foarte importantă a­­ceasta, o traducere! şi de­sigur nu ori­cine poate să redea în limba romînă spiritul şi intenţiile scriitorilor străini. Afară da’aceasta’, Teatrul Naţional tre­buie să fie o instituţie artistică, pe scena căreia să se reprezinte piese scrise în limba literară, în limba romînească corectă, iar nu în jargon. Toţi aceia cari merg la Teatru au putut observa însă că cele mai multe din piesele ce se reprezintă la noi sînt traduse într’o limbă romînească impo­sibilă. Cît timp se traducea din franţu­zeşte traducerile erau pline de franţu­­zisme, de inversiuni străine limbei ro­­mîneşti, de construcţiuni franţuzeşti. Acum, de cînd a început să se tra­ducă şi din nemţeşte, se dă frazelor ro­­mîneşti turnura nemţească. Aceasta provine de acolo că ori­cine poate să şi treacă piesa la Teatru, dacă are un protector şi cei de la direcţie nu şi bat de loc capul ca să controleze traducerile. De multe ori actorii sunt nevoiţi să corijeze textul pentru că le e­ imposi­bil să reţie construcţiunile neromîneşti pe care le cuprinde. Mai multe din traducerile reprezentate au fost cu totul refăcute de actori şi de directorii de scenă. Această calamitate ar trebui să în­ceteze. Teatrul Naţional, care e sub­venţionat de stat, are de primă datorie să cultive limba literară. Dar vorba e degeaba, actuala direcţie nu ese din de­prinderile rele în cari trăeşte de mulţi ani.* Mai este o chestie. Direcţia nu tre­buie oare să ştie cine e traducătorul unei piese ? Eu cred că da. La Teatrul Naţional s’au depus piese ca traduse de unele persoane, cînd ele sunt tra­duse de altele. Şi aceasta se face numai graţie fap­tului că traducătorii cari escrochează munca altora se bucură de protecţii tari în teatru. Este destul că cu o muncă de nimic protejaţii înlătură de la teatru pe a­­ceia cari muncesc pentru a face lucrări originale. Cel puţin să fie autorii tra­ducerilor de al cărora produs beneficiază. • O chestie importantă de care m’am mai ocupat și altă dată este aceea re­lativă la trecerea actorilor la pensie. In anii din urmă au fost trecute la pen­sie artistele : Frosa Popescu, Irina Poe­­naru, Pătraşcu, Maria Vasilescu şi anul acesta eminenta artistă D-na Frosa Sa­­randi. Toate aceste artiste au fost tra­tate de direcţie ca nişte servitoare. Au fost puse pur şi simplu la pensie dîn­­du-li-se cîte 70—100—150 şi maximum 200 de lei pe lună. In toate ţările din lume cînd se pune o artistă la pensie i se dă o reprezen­taţie de retragere, i se fac cu alte cu­vinte onorurile pe cari le merită un artist care după 20—25 ani de muncă se retrage după scenă. Un artist nu este un servitor. Munca lui frumoasă, inteligentă şi plină de ta­lent, trebuie să servească de exemplu celor cari vin după el, să rămîe neştearsă în amintirea acelora cari îi vor lua locul. Frosa Sarandi, de exemplu, a făcut creaţiuni strălucite, cari ar trebui să fie un model pentru tinerele artiste. Ce stimulent şi ce mîndrie poate să fie pentru tineri munca unui artist bă­­trîn, cînd cei de la direcţie îl tratează cu cel mai neînţeles dispreţ ? Dacă direcţia, care are de primă da­torie să dezvolte în actori ambiţiunea de a munci serios şi a ’şi pune toata silinţele pentru ca să devie artişti în arta lor, alungă, fără cea mai mică a­­tenţiune, din teatru pe artiştii cei mai valoroşi, cum vroiţi ca aceia cari văd soarta care îi aşteaptă la bătrîneţe să mai muncească cu dragoste şi cu entu­ziasm pentru a face creaţiuni artistice? Direcţia îi împinge fatal la intrigile

Next