Adevěrul, iunie 1898 (Anul 11, nr. 3188-3215)

1898-06-25 / nr. 3212

.Anul XL- Mo. 3212. Abonamente încep la 1 şi la 15 ale fie­c&reî luni şi sa plătesc înainte. Un an in ţară 30 leî , in străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ » 25 „ Trei luni 8 „ „ •• 13 M Numărul IO Bani In străinătate 15 Bani V 'V''- A ? . Anuneiurî­le primesc direct la administraţia ziarului Linia pagina Vl-a . . . . . lei 0.60 bani ,. ,, V-a ..... . 2. ii -I ii IV-a . I ii 2. .. La un mare număr de linii se fac reducţii din tarif Numărul IO Bani Un număr vechi, 20 bani D O N S.T. MI­LLE Fondator: ALEX. V. BELDIMANUI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 11 (TELEFON), Director g j wiiw miiiiaiiiMHiHHM'iii 'I' iii1 Ediţia dţ> seara Un asasin la Castelul Peles Cauzele nemulţumirilor din Italia sunt profunde şi de natură economică şi socială. Labriola şi Ferrero, unul economist şi celăl­alt sociolog, ambii dintre cei mai de frunte bărbaţi ai ştiinţei, au arătat aceste cauze, şi bărbaţii de stat ai Italiei n’ar avea de­cît să citească studiile lor, pentru ca să ştie ce trebuiesc să facă spre a în­lătura răul. Dar în ziua de astă­zi, toţi băr­baţii de stat, reprezentanţi ai burgheziei, practică politica struţului. Poporul moare de foame,— ei dau marilor proprietari de moşii legi pentru înlesnirea exportului grî­­nelor; muncitorii cer legi cari să apere munca lor de prea marea rapacitate a pa­tronilor,­­­oi dau patronului toate armele spre a împila pe muncitor, iar acestuia îi răpesc şi pe cele slabe, pe cari le avea deja. Aceasta e revoltător din cale afară şi explică în de­ajuns excesele la cari se dedă poporul italian. Cu toate acestea, declaraţia cabinetului Pelloux anunţă că va urma o politică ce nu poate fi considerată de­cît ca o con­secinţă a celei urmată de cabinetele prece­dente. Aceasta e trist pentru Italia, de­şi nu vine tocmai neașteptat. Dar poporul italian nu­­și-a spus încă ultimul cuvînt. Fol. 6 pagini la fie­care ediţie Un asasin la Castelul Peleş Anul trecut, am avut necin­stea să primim vizita lui Fer­dinand al Bulgariei, întreitul asasin al lui Stambulov, Bel­ef şi al cintăreţei Ana Simon. Azi, lucrul se complică. Prinţul bul­găresc, nesimţitor de chipul mai mult de­cit rece în care a fost primit de poporul ro­mân, soseşte din nou şi încă aduce şi pe soţia sa. Nu ar fî de mirare ca în suita Bulga­rului să vedem figurînd pe că­pitanul Boicei şi pe Novelici, ori pe Halim, celebrul asasin al patriotului bulgar Stam­­buloti. Ca şi anul trecut, Regele Carol a luat măsuri ca între poporul român şi mosafirul com­promiţător de azi, să nu fie prea mult contact. Se evită Bucureştii, de­oare­ce îi e teamă ca prinţul bulgar să nu fie primit de­cît cu onorurile ce se cuvin ucigaşilor şi oameni­lor cu cari nu­­ţi-e permis sa dai mina, de­oare­ce petele de singe ce acoperă mîinile lor te pot murdări... Ceea ce ar ezita să facă poporul român, Carol I nu ezită. El primeşte la Sinaia pe micul dar sanguinarul po­tentat şi in cinstea lui se vor da serbări intime, funcţionarii şi armata se vor pune la servi­ciul lui Ferdinand—şi dacă su­ita bulgărească îşi va sufla nasul in şervete şi va scuipa pe covoare, cine o să ştie afară de servitorii palatului, cari nu divulgă «secrete de stat» ! Azi dar, cind soseşte Fer­dinand al Bulgariei, să fie bine ştiut că poporul român nu iî primeşte de­cit cu indiferenţă şi cu dispreţ. Această primire, bine­înţeles că nu exprimă nemica în potriva bravului şi muncitorului popor bulgar. Toate simpatiile pentru el, toate dorinţele de a merge înainte pa calea civilizaţiunei, toate u­­rările ca să se dezvolte în aşa chip, ca un Ferdinand de Co­burg să nu mai fie posibil să existe. Intre noi şi Bulgari, nu pot fi de­cit relaţiuni de priete­nie şi dacă, un moment, ele au fost turburate de neînţele­geri, de planuri de cucerire, vina este tot a cercurilor pa­­latiste bulgare, marele vinovat este însuşi musafirul de azi, care e, pentru a complace Ru­siei, s’a apucat să arunce intre picioarele noastre cestiunea Do­­brogei. Azi, politica s’a schimbat, ordinele ne vin şi de la Ber­lin si de la St. Petersburg, şi acel care comenta revolte şi conspiraţiuni în Dobrogea, azi vine să protesteze de senti­mentele lui amicale faţă de Romînia. Regele nostru nu a crezut că ar fi fost mai vrednic să nu primească vizite de aceste, de duşmani ai ţărei şi de asasini ordinari. Castelul Peleş era p­e dată cuibul poetic al Carmen Sylvei, de unde regina-poetă îşi scria cintecele sale, cîntece cari o reabilitau în faţa isto­riei, de-a fi fost soţia lui Ca­rol I. Azi, Castelul Peleş s’a schimbat într’un loc de întilnire al asasinilor. De alt­mintrelea, dacă-i vorba de asemenea oa­meni şi de asemenea vizite, regele Carol—constatăm încă odată—că nu-şî iubeşte ţara. N’ar trebui să alerge aşa de departe. Slavă Domnului! avem in penitenciarele noastre atiţia ucigaşi şi rău­-făcători, că nu vedem necesitatea a alerga tocmai la Sofia. Din fundul ocnei, Zdrego şi tu Mărunţelule, din fundul mor­­mîntului tu Lieinsky, din co­drii deşi ai Neamţului, Florea, protestaţi, în numele egalităţei şi dragostei de neam! —Adică, vorba lui, Carageali, n’avem şi noi asasinii noştri? Const. StUla. SATIRA POLITICA Primiră ocultişti D. C. F. Răul Capitalei a fost izbit de o ideie genială , d-sa a Înstărit să trans­forme apa filtrată în „caldă bragu­liţa“ şi să primească cu dînsa — în loc de pîine şi cu sare — pe prinţul Kazone. In adevăr, cetăţenii Capitalei au putut observa că, de mai multe zile, apa aşa zisă filtrată a dobîndit o coloare suspectă, variind între,,bragă »şi h­om­ol, iar densita­tea ei a crescut­­într’un ci­ip fabulos. Această­ apă groasă sau, mai bine zis, acest noroiu subţire, cetăţenii Capitalei o plătesc cu 6 lei de cameră, cu anghina, cu tifos şi cu boala de stomach. Facem un­ călduros apel la toţi alegătorii ca să aleagă din nou pe d. C. F. R. Vax. Ferdinand de Catarg Asasinul lui Stambuloff, al lui Bel­ef și al Anei Szimon, prinț al Bulgariei, mosa­firul actual al regelui Carol I de Hohen­­zollarn la Castelul Peleș. Baraca un pericol D. Sturdza a ■„picat“ în Bucureşti atunci cind­ intimii săi se aştep­tau mai puţin ca să „pice“. In adevăr, d. Sturdza trebuia să vie ceva mai tîrziu­, peste cîte­va zile, după plecarea prinţului Bulgariei; dar iată-l că-şi schimbă hotărîrea în mod subit, porneşte din băi fără să avizeze pe nimeni, retrage telegrafic interimatul d-luî ferec­hide şi cade in Bucureşti ca o bombă. Lumea­ noastră politică pînă în­­tr’atîta se complace în atmosfera can­canurilor politice şi pînă într’atăta are sete de machinaţiunî tenebroase şi alte lucrături machiavelice, in cât vede numai de­cât un mare mister in această întoarcere pripită. Pe noi unii, evenimentul nu ne impresionează de loc, fiind­că suntem încredinţaţi că cu d. Sturdza in ţară ori fără d. Sturdza aceeaşi si­tuaţie de până acuma va dăinui. E probabil, insă, ca venirea pri­ pită a primului ministru să fie in legătură şi cu sosirea prinţului Bul­gariei. D. Sturdza se crede un mare băr­bat de stat şi ast­fel nu poate pierd­e o singură ocaziune pentru a-şi ex­pune calităţile. Dragoş Princesa Maria Luiza Soția prințului Ferdinand al Bulgariei. Intre suverani Dialog ca apropoutrurî­ul even­tualitate. Carol (către Ferdinand).­— Alteţa voastră ce novele, ce ?'...­­Ferdinand.— Novelicî... prefectul de Filipopoli... e osîndit. {pălește). Carol.— Nu, nu; întreb ce novele,­ ce veşti aduce alteţa ta ?... Ferdinand (respirând.— Ah !... Carol.—...și cum vă spuneam, vtam :... Bulow... Ferdinand--— Stambuloff... iarăși um­bra lui... (iî vine să cadă). Carol.— Dar nu am vorbit de fostul d-v. ministru-președinte; ziceam că stăm eu, Bulow, ministru de externe al Germa­niei, și Regina la Abazzia... și... Ferdinand (respirând). — Ah! am crezut că-i vorba de tiranul Bulgariei! Carol (urmând).—De­odată... ah ! na... Simon !... Ferdinand (leșinat pe jumătate).— Ana Szimon! n’am asasinat-o eu, ci Boicef.. (il apucă tremurul). Carol.—Dar n’am vorbit nimic de a­­ceastă femeie... ziceam pur şi simplu... Ah ! na, Simon, lacheul meu, cade în mare... şi Mariţa... Ferdinand (divagind):—Da, da, rîul in care a fost înecată biată cîntăreaţă. Carol.—Ce zice alteţa... zic, Mariţa... nevasta lui Simon, se repede să'l scape. Ferdinand (respirind):— Ah ! lim­ba Dv. romînească are niște crude apro­­ponturî... Fonograf Declaraţia cabinetului italian Ministerele italieneşti.—Mizeria în Italia.—Declaraţia lui Felloux. Nenorocita Italie nu are şanse. A pro­dus în­tot­d’a­una atiţia oameni mari, ge­nii universale ; nu este însă în stare să producă acum un bărbat de stat numai, care să fie destul de însemnat pentru ca să se impute regelui, şi care, în acelaşi timp, să fie destul de înţelept pentru ca să priceapă că în Italia actuală nu se mai poate continua politica reacţionară de pînă acum, fără a arunca ţara în prăpastia pe marginea căreia se află deja. * Crispi şi di Rudini au încercat reţeta reacţionară. Au scos de mai multe ori pro­vincii de sub lege, proclamînd starea de asediu, au înfrînt de mai multe ori revolta populară prin gloanţe, au scăldat în repe­tate rînduri pămîntul cu sîngele norodului, au suspendat libertatea presei, au suspen­dat chiar şi Camera; cu toate acestea n’au avut nici un rezultat practic. Oare toate aceste încercări atît de costi­sitoare şi de dureroase, nu sînt destule pentru a provoca o schimbare a sistemului de guvernămînt? In Milan consiliile de razboiu lucrează cu o sîrguinţă vrednică de o cauză mai bună, complectînd măcelurile de acum o lună. In restul Italiei domneşte o atmos­feră grea şi apăsătoare, gata să se des­carce la ori­ce moment. Şi, faţă cu această stare de lucruri, nu se mai găsesc alte mij­loace, de­cît iar stare de asediu, iar sus­pendare de libertăţi, iar persecuţiuni şi iar gloanţe ? CULISELE POLITICE Lupta d-tui Cantacuzino pentru şefie Atacurile din tabăra guvernamentală au început să ia un caracter care do­vedeşte cum că partidul a intrat în ultima fază a descompunere!. Nu mai este vorba de atacuri între d-nii Gogu Cantacuzino şi Stolojan sau de­rec­hi­de, acum au început atacurile chiar în contra d-lui Dim. Sturdza. Această stare de lucruri nu mai poate să dureze. Atitudinea aceasta a d-lui kxpgtt Cantacuzino, care vrea cu ori­ce preţ să dicteze un partid şi îşi permite să dea avertismente tuturor colegilor săi, nu poate să fie multă vreme to­lerată. «Voinţa» şi guvernul D. Cantacuzino şi-a pregătit de mult situaţia pe care o are azi in partid şi prin care voieşte să a­­j­ungă la şefie. încă de când era Ion Brătianu la putere şi s’a făcut ruptura cu C. A. Ivosetti, d. Gogu Cantacuzino s’a gândit că trebuie să-şi creîeze o si­tuaţie excepţională in partid. Si, pro­fitând de faptul că mai toţi corifeii se gîndeaiî numai să-şi facă trebu­rile, d-sa a infiiinţat «Voinţa Naţio­nală», ziar decretat oficios al parti­dului şi in acelaşi timp proprietate esclusiv a d-sale. Ast­fel, stăpân pe ziarul oficios al partidului, d. Gogu Cantacuzino a de­venit stăpân şi pe politica partidu­lui. Faptul care dovedeşte intenţia cu care a fundat «Voinţa» este in­­vierşunarea cu care s'a opus d. Can­tacuzino la înfiinţarea unui alt ziar al partidului, stăruinţa cu care a cerut încetarea Democraţiei şi grija pe care a avut-o ca să nu permită nici chiar ca ziare de a doua mână să nu fie scoase de­cât de oameni de ai d-sale. Ast­fel şi azi guvernul liberal nu are de fapt nici un ziar, şi d. Gogu Cantacuzino işi poate permite ca chiar prin ziarul Voinţa, care trece drept organ oficios, să dea avertis­mente miniştrilor. Cine nu-şî aduce aminte de notiţele contra d-lui Stolojan, a generalului Berendel, a d-lui A. Djuvara, etc. ? Ultimul avertisment Am spus zilele trecute că d. Gogu Cantacuzino voieşte să scoată din minister şi pe d. Sp. Haret. Se ştie că d-nii Ferecede, Stolojan şi Haret sunt devotaţi d-lui Sturdza, şi, cit timp vor fi aceştia în gu­vern, influenţa d-lui Cantacuzino nu va fi covîrşitoare. De aci lupta pentru scoaterea acestor doi din urmă din guvern şi pentru trecerea d-lui Ferechide de la interne la externe. Lupta în contra d-lui Haret, care pînă mai deunăzi se da în culise, a apărut acum în Voinţa. Am spus mai de mult că alege­rea de la Iaşi a dat pentru prima oară pe faţă planul d-lui Gogu Cantacuzino în această privinţă. Atunci a fost acuzat d. Haret că ţine inspector un junimist, pe d. Meisner, care, spuneau fără dreptate cantacuziniştii, a lucrat la Iaşi pen­tru reuşita d-lui general Manu. —Se poate să aibă oare­cari merite pentru legea Instrucţiei, spuneau cantacuziniştii, dar d. Haret nu e om politic. D-sa nu ştie să lucreze în interesul partidului. D. Haret s’a făcut că nu înţelege și a rămas la locul d-sale. Afacerea Joui, 25 Iunie, 1898. Riga a dat din nou ocazie d-lui Cantacuzino să repete acuzarea de mai sus contra d-lui Haret. In Vo­inţa de acum cinci zile şi de Marţi, se vorbeşte din nou de atitudinea d-lui inspector general Meisner în alegerea de la Iaşi şi se vorbeşte cu un ton care e o critică la adresa ministrului de instrucţie. Cine ştie ce însemnează asemenea notiţe publicate cu litere cursive în Voinţa, şi cum sa publică ele, ştie imediat că e vorba de o cam­panie a d-lui Cantacuzino care nu vizează pe funcţionarul numit în notiţă, ci pe ministrul de care de­pinde şi care e căzut în dizgraţia Benjaminului Ocultei. Concluzie Şî când ministrul atacat de Voinţa este intimul d-lui Sturdza, ministru făcut nu de partid, nu de meritele sale politice, ci de încrederea perso­nală a d-lui Sturdza, cui se adre­sează atacurile Voinţei ? Fără îndoială că d-luî Sturdza. Iată dar planul d-luî Cantacuzino dat pe faţă, iată lupta începută de acum in contra principalului duşman pe care voeşte să-l facă prizonier, izolându-1 chiar in guvern. Campania aceasta a Voinţei explică in deajuns de ce s’a grăbit d. Sturdza să se întoarcă in ţară. Rep. A se vedea în corpul zia­rului amănunte foarte inte­resante cu privire la complotul contra prinţului Ferdinand al Bulgariei, precum şi cores­pondenţe telegrafice asupra sosirei perechei princiare bul­gare în România şi asupra mersului războiului spano­­american. Fiii lui Ferdinand Poliţia de siguranţă Nu cred să fie un singur Stat în Europa unde poliţia de siguranţă, poliţia propriu zisă, să fie mai de­fectuos organizată de­cât este poli­ţia Capitalei noastre. In toate capitalele cele mari, ser­viciul de siguranţă este compus din funcţionari de carieră, oameni ai meşteşugului, plecaţi de la cele mai de jos trepte ale meseriei şi înain­taţi treptat numai potrivit meritelor şi aptitudinilor dovedite. In Paris, in Londra, in Viena, un şef al siguranţei, un inspector al si­guranţei sunt nişte artişti in func­ţiunea lor, nişte pasionaţi pentru me­serie, nişte poliţişti cari lucrează cu râvnă, cu toată inima şi cu tot su­fletul, oameni pentru cari o desco­perire inteligentă valorează mai mult de­cât tot aurul din lume. La noi, nimic din toate acestea. Şi fiind­că nu avem o poliţie de siguranţă, şi fiind­că—­afară de cîte­­va rare excepţiunî—personalul aces­tei instituţiunî este recrutat fără nici o alegere şi fără nici o garanţie, po­trivit fluctuaţiilor politice sau patro­­nagiuluî individual, de aceea consta­tăm cu regret că criminalitatea în­cepe, nu numai să sporească, dar să nu mai fie infrînată,—dovadă numă­rul cel mare de bande organizate, numărul cel mare de tîlhării şi o­­moruri cari se savîrşesc. In adevăr n’avem poliţie. Căci ceea ce avem cu numele a­­cesta este numai sufletul maşinei noastre electorale, adică un instru­ment politic şi nici de cit o garan­ţie a ordinei legale. O. D. R. CARNETUL MEU Misterele palatului cînd vorbim astă­zi de Bulgaria, tre­buie in primul rind să ne întoarcem privirile spre prinţul Ferdinand. El con­duce astă­zi principatul vecin. Fără d­insul nu se face acum nici o mişcare politico-economică în Bulgaria. O descri­ere a vieţei acestui prinţ bulgar, va pune clar în evidenţă modul cum Bulgaria este astă­zi guvernată. Prinţul Ferdinand al Bulgariei este un bărbat tinăr, de vre­o 40 de ani. Descendentul a doua familii mari din Austro-Ungaria şi Franţa,­­ căci tatăl său era prinţ de Saxa-Coburg-Gota- Kochari, iar mama sa este prinţesa Cle­mentina de Orleans, nepoata lui Carol al X-lea,—prințul Ferdinand este înalt, mai mult gras de­cît slab, cu părul blond buclat, ochi mici albaştri şi un nas colosal de mare. întreaga sa figură, cu mande sale delicate şi foarte îngri­jite, are ceva femeiesc, respingător, dar nobil. După mişcări şi vorbă, se vede îndată că are educaţie franceză. Din prima zi a sosirei sale în Bulga­ria, prinţul Ferdinand a căutat să se în­conjoare numai de linguşitori. Silit in primii ani ai domniei sale să se supună ordinelor Austro-Ungariei şi ale Lui Stambuloff, prințul Ferdinand, natură vanitoasă, începu să urască grozav. Ne­putincios insă, se dedase unei vieţi pline de orgii pentru a uita dorinţa de răz­bunare. Un regiment întreg de nemer­nici pariziani fură aduşi la Sofia şi cu ajutorul acestora prinţul Ferdinand pre­făcu palatul sau intr’un local de petre­ceri. Zi și noapte nu se făcea alta de­cît să se aranjeze baluri și supeuri la cari erau aduse o sumă de fete tinere din Viena, Paris și Budapesta. Prefectul Novelici Prefectul de Filipopoli, care împreuna cu Boicef, din ordinul lui Ferdinand­­de Coburg, a asa­sinat pe Ana Szimen. Cind una din aceste fete rămînea în­sărcinată, prinţul Ferdinand silea pe vre-unul din ofiţerii sau oamenii să s’o ia în căsătorie, promiţindu-i toate favorurile posibile. Prin’ acest mijloc s’au ridicat la posturile cele mai înalte ale Bulgariei o sumă de băieţandri fără talent şi fără caracter. Fostul premier bulgar, Stambuloff, pentru a pune capăt acestor orgii, căută să însoare pe prinţul Ferdinand. Intr’a­­devăr, după multe şi mari stăruinţe, prinţul fu însurat cu prinţesa Mari­a- Luiza de Parma-Burbon, o domnişoră foarte inteligentă şi modestă, însurătoa­rea nu schimbă însă întru nimic traiul prinţului bulgar şi nu odată s’a vorbit despre divorţul dintre prinţ şi prinţesă, pe motiv că prinţul nu se dădea d­in lături de a lovi cu cravaşa şi pe soţia sa prinţesa. Asasinul Anet Szimon din ordinul prinţului Ferdinand fi care, de fi osindit la moar­te de mai multe tunte to tu fi, ti’a fost încă executat

Next