Adevěrul, iunie 1898 (Anul 11, nr. 3188-3215)

1898-06-10 / nr. 3197

Mercur! 10 iunie 1898 pendentă şi nu are menirea să formeze actori ci oameni cari să vorbească şi să citească bine, desluşit, corect, cu artă. E o şcoală necesară tutulor oamenilor, avocaţilor, conferenţiarilor, profesorilor etc., tutulor acelora, cari prin meseria lor trebuie să vorbească şi să citească în public. In sfirşit fie­care om e bine să ştie a vorbi şi citi bine. Ei, se invată ăşa ceva cu metoda pro­fesorilor de la Conservator ? Nimic d-lor ! Mă prind că nici unul din ele­vii d-voastră nu sunt in stare să citească corect. Apoi asta nu e şcoală de declamaţie, este cum am spus mai sus, un atelier pentru confecţionare de actori. . Şi ast­fel fiind metoda profesorilor, ce poţi să vorbeşti despre elevi ? E atita lipsă de dicţiune, aşa dezor­­donare in gesturi atita falsitate in ex­­presiune în cît te minunezi de profe­sori şi-i plingi pe bieţii elevi. Am auzit in special o scenă din Fi­sul din noaptea de Siuziene de Shakes­peare care a întrecut tot ce se poate închipui. Am avut impresiunea că sunt in mij­locul unui bîlcifi şi ne-am adunat in jurul unui păpuşar care joacă pe Mu­siu Vasilache. Exact. Aşa intonaţii, aşa zgomot, aşa vorbă precipitată şi încurcată. Bine d-lor, fie-vă milă de bieţii elevi ! Sint unii, este drept d intre aceşti ne­norociţi, care cu toate aceste piedici puse de profesori, tot reuşesc să dove­dească că au­ talent şi ar putea să facă ceva. Aşa in primul rind o să pun pe d-ra Alexandrina A. Iliescu, despre care top cei cari au auzit-o mi-au vorbit foarte bine. Apa vin d-nii: C. Radulescu, N. Colfescu,­­ Barbelian etc. Mărturisesc sincer insă că o apreciere justă nu se poate face in starea in care se alia clasa de declamaţie. Papagali­ceşte nu se invaţa. Aşa, pot elevii să înveţe intr’un an o scenă pe care o cal­­dicaz.a dupe profesor, dar atit si nimic mai mult. Mi­ne voi vorbi despre anul al Ili-lea I. C. B. IMPRESUM­Î şi PALAVRE . (Din coresp. lui Chiţibuş cu editoarele sale) Chiţibuş Plecasem ca gîndul să intru la „Adeve­rii“. Vream să văd localul în interior, dar după cum mă aşteptam — odată ajunsă— n’a mai vrut să intru — n’am intrat. Mi’am mulţumit să privesc faţada cu deamănuntul şi am admirat-o. Cînd să plec, ochi,’mi că­zută pe fereastra din stingă, sus, care, des­chisă fiind, lăsa să pară a fi apartamentele directorului. Şi gîndul mi-a zburat la tine Chiţibuş, la stăpinirea unui vis, visele tale fâurite’n sărăcie, iar acum sus, departe de lămpioara ce te lumina odată, sub lumina electrică, în patul moale, te gîndeşti cu mîndria şi vanitate, că ceea­ ce-a fost ieri, nu mai e azi. Şi totuşi cită întunecare’n tine !... — Acelaşi cimp verde — maidanul plin de bălării, culcuşul atîtor nenorociţi pe care i-ai văzut dormind sub lumina soare- lui — văd paiul verde al cerşetorilor, ză­resc figura muncită a uneia din aceste fiin­ţe, dormind printre buruieni — nepăsătoa­­re lăsind să treacă ziua de azi ca şi cea de ieri. Alî­ aduc aminte toate mizeriile din lume, la cele spuse de tine — privitor la com­paraţia suferinţelor sociale, pe care sără­cimea ţi-a inspirat-o — şi-un surîs mi se urcă pe buze. — Mila îmi face o adevă­rată milă. . — idealul sterp al egalităţii — idealul socialiştilor — acel ideal măreţ trăit din vorbe, în planuri sterpe, idealul dreptăţei, neputincios să dea roade depline în lumea asta formată din egoismuri, susţinută de injustiţii, îmi pare o halucinaţie. — Egalitatea socială nu va fi —nu poate să existe nici­odată, iar micşorarea suferin­ţelor prin îmbunătăţirea stărei materiale, nu mi se pare o îmbunătăţire. Singur, te’ntrebi, de nu e mai feri­­t acel ce doarme nem­în­­cat, pe maidanul din faţă — de cît tinp în care mintea fermentează atîtea gînduri negre, iar inima atîtea doruri vane... Ba ce bun să lupţi — nutrindu-ţi idealul, ca lumea toată să aibă ce să mănînce, cînd acel ce­au cu prisos sînt poate mai neno­rociţi ? Grijele tot vin — poate şi mai multe — suferinţele tot se nasc — poate şi mai nu­meroase. Nu vă’ngrijiţi de mulţimea flămîndă, că nu voi veţi sătura-o; sau de saturi vr'un nenorocit azi, mîîne nu vei mai putea-o face şi atunci ce-ai făcut de­cît să prelun­geşti o agonie ? Şi apoi rezultatul nu e un progres. — Mie, mi-e milă mai mult, de nenoro­ciţii intelectuali, de acel ce sufer şi de su­ferinţele altora, de acei ce cu simţirea pro­fundă, de acei izbiţi de soartă în ceea ce au mai scump — în iluziile deflorate. Pe tine Chiţibuş, nu te socotesc printre aceştia — îţi spui drept — nu-mi pari a fi din victimele astea. Necredinţa ta în nimic provine — după mine — din genul din tine, din lipsa cunoştinţei sentimentu­lui şi a bunătăţei. Bun tot te mai credeam... de cînd însă ai spus : pleacă! — acelei care-au iubit-o— mi-am schimbat ideia. — Ne iubind, ne­su­ferind — căci cred că nu înţelegi nici ce-i suferinţă ? tu eşti fericit şi toţi acei, ci­nici, ca tine. O tristeţe nemărginită mă’nfăşoară însă, cugetlnd la disperarea altora, la tortura sufletească la care sînt supuse atîtea su­flete şi mai ales suflete da femei.. Ele sînt mai multe victime căci au firea mai puţină egoistă de­cît a bărbatului. sînt mai puţin „torre a torre“ şi spre ele spre femeile cu simţire multă, cu esenţă de vis în ele, mi se duce mila. Sînt atît de nenorocite!... — Dacă ar şti bărbaţii cîtă putere de viaţă pune o fecioară în cuvîntul ei de iubire, cu cîtă dragoste sinceră se­ dă în­treagă primului bărbat, dacă ar şti cîtă fe­riciră ar putea găsi, să’i semene în since­ritatea jurămintelor pe care numai cruzi­mea şi perfidia lor, le fac sperjure! Dacă, dacă... Nu gînduri de liberare, de egalitate, de îmbunătăţirea stărei asupriţilor, să vă zbu­ciume, nu ! căci este de prisos — v’a fi în veci flămînzî, în veci neegalitate măcar de v’aţî da şi sîngele .—Idealul fie­căruîa să fie mai simplu, mai restrîns, concentrat în fe­ricirea posibilă a unei singure fiinţe care s’a dat toată­ în fericirea acelor ce ies din tine. — Faceţi posibilă egalitatea şi unirea, între tine şi tovarăşa ta de viaţă cultiva­­ţi-vă iubirea între voi, fiţi sinceri şi făcîn­­du vă datoria—adevărata voastră datorie— cu sfinţenie şi cu drag, veţi aduce omeni­re! binele după care fuge şi î l visează, va fi fie­care fericit c’a putut realiza fericirea unui singur suflet şi e prea destul pentru conştiinţa fie­caruia, 2 Iunie 98. Zila. Revista publicaţiunilor Revista ilustrată enciclopedică „ Gaz­­ela Săteanului“ are următorul sumar pentru numărul din 5 Iunie 1898, No. 9 (296). Demonul, S. N.; Satura în vecinătatea noastră, N. Despre principalele rase şi va­rietăţi de vite cornute mari, I. St. Furtună; Mişcarea în cerc a omului şi animalelor ***; Ţiganii şi popa lor (urmare şi fine, Rogoz; Luminatul prin băligar, Ion Morăescu; Subt­primarea depărtărilor dintre oameni, Com­pilator ; Stupăritul raţional (urmare şi fine), R. N. Begnescu; Regulament pentru întoc­mirea şi organizarea orfelinatului agricol „Ferdinand“. Regulament pentru participa­rea României la Exposiţiunea Universală din Paris de la 1900; Poesii poporale, St. Ţuţescu; Cronica Agricolă, D. Şoseaua şi linia R.-Sărăt-Făureî, Un Răzeş ; Clima lu­­nelor Februarie şi Martie 1898 st. n. St.- D. Hepites; Buletin comercial, P. Hustraţiunî. Postul transmiţător al noului Telescop Dussaud.—Postul receptor al Telescopului care suprimă depărtarea între oameni.— Spic de grofi de toamnă de la ferma din Slobozia-Valbeni.— Noua alcătuire ameri­cană de făcut economice şi rele.— Aparat transportator al finului şi paelor. Două planşe în o culoare: Cornistul văzut în profil şi Cornistul văzut în faţă. Litere«Arte»Ştiin­ţe Se ştie că împăratul Germaniei se crede posesorul tuturor talentelor. Zilele trecute a visitat foyerul operei din Berlin şi a ţinut înaintea artiştilor o disertaţie asupra artei, pe care artiştii, probabil n’or fi luat’o tocmai in serios. Pe lingă cîte­va clişeurî asupra «fru­mosului»,Wilhelm al II-iea a tunat con­­tranaturalismuluî și al materialismului in teatru. A conchis cerînd teatrelor re­gale să cultive în primul loc clasicii ger­mani. La Neu-WTed a avut loc un concert patronat de Carmen-Sylva. Au­ participat şi doi artiști rominî: violoncelistul Di­­nicu și violonistul George Enescu. 3 Un bneureştean pe zi Căpitanul Sloveacu Eşti ofiţer în 1883. Ca locotenent, a fost ataşat la şcoala de ofiţeri, ca ofiţer repetitor. Avansat căpitan, a fost numit şef de biuroft la ministerul de rǎzboiu. Actualmente este şeful depozitului de recrutare din Capitală şi figurează pe ta­bloul de avansare la gradul de maior. CRONICA Din femeie — bărbat Cetitorii îşi amintesc că acum cite­va zile Adevărul a publicat, in marginile permise de codul... bunelor moravuri, despre un caz curios de hermafrodizm prezintat în capitală şi înaintat spita­lului Colţea. Acuma — ceva şi mai curios : doc­torii de la acel spital, neavind ceva mai bun de făcut, s’au apucat de co­medii. Şi au izbutit de minune,—bine­înţeles însă, ca în tot-d’a­una în de­trimentul sexului slab şi de astă-dată. Adicătelea, de unde pînă acum Ma­ria Tucur — aşa e numele cazului — n'aparţinea nici unui sex sau mai bine avea... de-ale amindurora, de aci înain­te o să fie numai bărbat. Cum asta ? Ei, tocmai aci e lucrul dra­cului, căci codul... bunelor moravuri nu ne lasă s’o spunem. De aceea, mai bi­­ne’i să tăcem și, in loc de «mari sint minunile tale, Doamne!» să strigăm : — Mari sint minunile tale, Medicină ! Anar. Rin CloTora (­Corespondenţă parte a Adevărului) De-ale băilor.— Un caraghioş­ii©.— Un fapt revoltător. De şi de-abia la începutul lui Iunie, avem lume destulă şi in fie­care zi sosesc noi suferinzi, de­oare­ce timpul, pînă mai ieri ploios şi răcoros, a înce­put sa fie plăcut. Un lucru de regretat. Se ştie că sta­giunea băilor începe la 1 Iunie. Ei bine azi suntem un 7, şi totuşi o serie de cabine nu sunt încă deschise publicului aşa că aglomeraţia a început deja să se simtă. Afară de asta, aparatul pentru inha­­laţie de vapori de iod nu e încă in,stare să’ funcţioneze, lucru care împiedică pe bolnavi­i de a-și putea complecta cura. Cred că ar trebui ca toate aceste lu­cruri să fie gata cu 10-15 zile mai înainte. Printre v­isi­ta­tori voi cita pe d-nii: colonel Șomănescu, Isvoranu, inginer Ni­­colau, căpitan Galușcă, d-na Solovan, Anastasia, familia Butculescu, Drago­­mirescu, Ilie Demetrescu, etc. Muzica regimentului 3 din Slatina, sub conducerea d-lui capelmaistru Va­­siliu, cîntă dimineaţa, la prînz şi seara in parcul băilor. Un caraghiozlîc. Se ştie că biletele de tren pentru staţiunile balneare trebuesc lăsate la o­ala care deserveşte staţiunea în schim­bul unei chitanţe. Şeful tab­ei Govora insă, a refuzat să primească aceste bi­lete, sub cuvînt că s’a desfiinţat această măsură. Administraţia băilor afişează zilele trecute un ordin al zisei halte prin care vizitatorii erau invitaţi să’şi tri­­meată biletele de tren in plicuri se­parate şefului haltei Govora, de la care zicea avizul, vor primi chitanţe.—■ Uniî, cari s’au grăbit, au şi expediat biletele, însă, spre marea lor mirare, Ie primise înapoi, sub pretext că mai e timp.... Nu ştii ce să mai crezi din toate astea, ■ J or că funcţionarii sun zăpăcirî, or că ministerul respectiv şi-a pierdut capul. Un fapt revoltător Printre multe vile şi cari de închis b­at e aci în Govora şi vila Maria, a unui domn, fost colonel, Ivanovicî. Alaltă­ erî, un domn din București se presintă să ia cameră pentru o noapte la acea vilă, rămănînd ca a doua zi de­oare­ce ora era înaintată, să-și cânte o casă care să-î convie. Ce se întimplă insă ! Numitul domn colonel refuză să libereze bagajul sub pretext că voiajorul, odată descins la hotelul D-sale, trebuie să locuiască o lună în cap. Notaţi că nici nu ştie cum îl chiamă pe vizitator că nici nu se tocmise pen­tru cită vreme avea să locuiască acolo şi că nu-i trecuse încă în registrul de voiajori. La intervenţia primarului, Înfumura­tul proprietar răspunde «că nu-i pasă de nimeni» şi că trebuie să plătească pe o lună, iar nu numai pe o seară cit locuise acolo vizitatorul. O petiţie a fost adresată primarului îndată care la rindu’i a încunoştiinţat telegrafic pe d. prefect Grăsnaru, ce­­rîndu’i avisul in această privință. Cit despre vizitator, el a fost nevoit să doarmă o noapte îmbrăcat și să fie lipsit de doctori, fiind toate in cufărul sechestrat de colonelul Ivanovici. Ghiocel. CARNETUL JUDICIAR Trohin Trohin e un prostalan fără pereche. Aminterî e om bogat, cu toate că-î ti­­năr, căci a moştenit pămînt, casa cu toată gospodăria ei, ceva bani, de la părinţi. Cînd a rămas stăpîn pe avere s’a apucat să se însoare cu o văduvă tînărâ, frumoasă, dar şireată şi dră­coasă. Vădana, abia s’a văzut nevasta lui, şi s’a şi grăbit să’i puie nişte coarne de cele berbeceşti, lungi şi îndirligate. Fără nici o sfială, îi punea coarnele ziua namiazi mare, în tovărăşire cu cu­­mătrul Gheorghe, un fiaeon înalt şi drept ca bradul, voinic ca ursul, cu mustaţa ca pana corbului şi ochii ca mura crîngului. Cum se ivia cumătrul în poartă, nu­mai ce auziai pe Trohinoaea: — Măi Trohine, ia şi tu cofa şi dă fuga la fintînă după nişte apă. N’apuca să sfirşeasă vorba şi Trohin da fuga la fintînă cu capacul hopăind pe gura doniţei. Pină să se întoarcă, coarnele erau gata. Trohinoaea, roşie ca zmeura, râ­dea uitând­u-se gelos la Gheorghe, care sta pe laviţă zimbind. Nu trecea mult şi gura Trohinoai începea : — Măi Trohine, par’c’aş bea nişte ţuică. Nu te duci tu să ne-aduci *? — Ba măc, lele, măc, răspunde Trohin. îndată punea mina pe sticlă şi por­nea într’o goană să facă pe placul ne­vestei, că o iubia bată-i pîrdalnicul să-l bată. — Mi-i dagă dă ’mi ade sufetu, că-i tae moașă ! spunea in limba lui cui îl întreba și cui nu îl întreba. Nevasta îi striga din urmă: — Măi Trohine măi, să nu te duci la Marin c’are țuică proastă ; să te duci la Stan că are țuică bună. Stan e circturnarul din cel-l’alt cap al satului. Nevasa-i mai striga : — Vezi Trohine dă umblă ’ncet să nu te ostenești și să nu spargi sticla. Dar Trohin n’o asculta, băga sticla in sin și ţinea cu mina sinul cămăşii. apoi fugea dă credeai c­ă-i gonesc Tur­cii şi Tătarii dupe urmă. Dar pînă să se ’ntoarcă, altă pereche de coarne era gata. Şi a mers treaba aşa cîţi­va ani. Intr’o zi Trohinoaea, lacomă şi îndrăz­neaţă din fire, a spus bărbatului: — Măi Trohine, ia şi tu o mină dă grăunţe şi dă la ale­giuni. Trohin s'a dus, dar s’a intors repede. Grăunţele erau in tinda casiî şi n’a a­­vut de cît să ia cu strachina din sac şi să le zvirle pe bătătură. Gind s’a întors, numai a clipit dă cî­­te-va ori de ce-î văzură ochii, dar n’a zis nimic. A ieşit în tindă iar şi s’a întors cu un ţepoiu. Şi numai ce mi­­s’a pus cu ţeporul pe cumătru de l-a lăsat lat. Voinic era Gheorghe dar şi Trohin a dovedit că e şi mai voinic. De ciudă, Gheorghe l'a dat in jude­cată pe Trohin. Trohin tăgăduieşte şi susţine ca Gheorghe să fie virat la ocnă că i-a ne­cinstit casa. Fie­care povesteşte cum se pricepe păţania lui, din care am putut scoate cele de mai sus. Tribunalul insă nu crede pe nimeni pe cuvînt și achită. Condeiă. FEL DE FEL Epidemie de dnisîurl. — La Paris 1) ntuîe de vre-o două sâp­tămm­i! o a­­devărată epidemie de dulciuri. într’o singură săptămînâ ,vă av.if Iac vre-o zece intilniri. Noslanada e ca intr’una din aceste intilniri,­ un d. B... care pro­vocase pe un comerciant, pentru că a­­cesta nu era de aceeași părere cu el in «Afacerea Dreyfus» a voit să se «pinzure de necaz că comersantul a re­fuzat să se mai bată! Din fericire a fost prins de un vecin, tocmai cînd se pregătea să-și pună funia după git și ast­fel a scăpat cu viață. * Dramă in vagon. — Miercurea tre­cută, s’a intimpat o încercare de asa­sinat in tren, intre statele Andar­cette si Saint-Ram­bert d­in Franţa. Un loc­ra­tor tipograf Roger Rop 11 es după ce a dat şease lovituri de pumnal in d-na Bodiot, care se afla într’un vagon de cl. I, i-a furat un sac cu parale şi a sărit jos din tren, dindu-se semnalul de alarmă, trenul a fost oprit, iar asa­sinul prins la gara Pez­ache. D-na Bidiet, intr’o stare desperată, a fost condusă la un spital din Lyon. * Dar. — D-na Cariovas, văduva mi­nistrului spania! asasinat, a primit un dar din partea funcţionarilor spanioli din insulele Filipice: e o hartă în relief a insulelor. Ea a costat 190,000 de pe­setas. Orașele de pe această hartă sunt însemnate cu rubine. Fluvele și marile cu safiruri și legendele cu diamante. Ştiri teatrale Grădina Sinaia (Fost Hugo), Direc­ţiunea Haimo­niei. Astă seră se va re­prezenta p­etru a doua oară Taran­­tela cu concursul întregei trupe anga­jate. Comedii noul. Program cu totul schimbat.* La 14 iunie se va da din nou la Raşca Doi sergenţi, cu d. C. Mărcu­­lescu în Guillom Larrive şi Soreanu in caporalul Cremene.* Marţi 16 se dă la Raşca Main­zelle Nitouche, operetă in 4 acte. In antra­cte vor danţa şi executa diferite exer­ciţii gimnastice d-nii G. Moceanu şi G. Lăzărescu. Jo­i, 11 Iunie, se vor da la Raşca 0 palmă in Grădina Raşca şi Piatra din casă.* La 13 Iunie, in grădina Casino, se va juca Ucigaș­ comedie în 3 acte, în beneficiul d-nei Zoe Stefănescu. * La 14 Iunie, în grădina Casino, be­neficiul d-nei Al. Alexandrescu. Se va juca Bomba. * La 13 Iunie, se va juca, la Dacia, in A 13 evgrul beneficiul domnului V. Cernat, Horiat Cloşca şi Crişan.# La 13 Iunie, se va juca la Raşca Pălăriile ambulante, comedie în 3 acte, şi Poleiul romantic, comedie in­tr’un act. * La 21 Iunie, mare reprezintaţie la Raşca în beneficiul d-lor G. Moceanu, G. Lăzărescu, etc. * La 14 Iunie, in palatul Ateneului, festival artistic cu concursul d-rei A­­netta Medianu. NOTE DE PRIMĂVARĂ — Un glas amic — . A venit ieri un tînăr voios, o figură pe care n’o văzusem de mult. E dintr’un loc, care mă chiamă în fie-care zi, în fie­care noapte și totuși nu l’am­ mai revăzut de mai bine de un an ! ’Mi-a vorbit de dînsul, de multe nimicuri, în cuvinte simple, sincere — și ’mi-a părut un glas aşa de mic, un glas care voieşte să-mi dea faţă. De nu ’mi-ar fi fost ruşine, m î-aş fi spus: vorbeşte încă, încă, mult: ce-mi face gră­dina, cîînele din lanţ, cîmpul d­innaintea casei, şi monăstirea mai trăieşte ea la mar­ginea tăcută a tîrgului şi „izvorul ruîntifi­­rei“ mai adapă cu apa Ini clară pe cei cu inima bolnavă şi floricelele mai cresc în jurul bisericeî ? Bunul meu cunoscut; mult îţi mulţumesc; 'mî-aî adus ieri ceva din aierul pe care-l respiram odinioară, cu atîta dor, ’mî-ai re­­deşteptat atîtea dragi amintiri —’mî-ai dat lacrimi de nostalgie şi ţi mulţumesc, glas amic, ce ai dăruit, o clipi de viaţă celui ce nu-şi mai poate revedea frumosul vis de o­­dinioară ! Lanţ. blice. HIEME.UTC — Marți, 9 Iunie, 1898. — Audiență la ministrul lucrărilor pu­Snectacole Coloseul Luther. — Muzica regi­mentului de roșiori. Sala Bri^aâîro. — Muzică regimen­tului Mihai Viteazu No. 6. Grădina Cnsata. — Orchestră. Grădina Koern.— Orchestră de dame Grădina Mitică Georgiescu. — Trupa Rurienescu­ și trio muzical excentric. Ceaia Alcazar. — Teatru de varietăți. Coloseul Oppler.— Muzica militară. Grădina Sinaia. — Teatru de vari­etăți. —Tarniella.—Program nou. Șoseaua Miseieți.—Orchestra socie­­tăței tramvaiului vecintă de sub direcția d-lui Rubinșiiin. ISaletlia atmosferic Institutul aSoteorolog­ic Bucureşti, 8 Iunie, 13 ore ziua. înălţimea barometrică la 0° 747.3 Temperatura alem l­ui 23 ".6 Vîntul tare de la KW Starea cerului, foarte noros. Temperatura max. de ieri 25°. Temperatura minim­. de astă­zî 12”. Temp. a variat la noi între 27° şi 10*. Era timp foarte frumos, liniştit şi calibiios, în Moldova timpul mai rece ca in restul ţarei. Acolo a plouat bi­nişor în timpul nopţeî şi mai ales în Moldova de sus. Cea mai ridicată tem­peratură a fost 27 grade la Giurgiu. Barometrul s’a coborit mult în toată ţara, în mijlociu cu 6 milimetri. Astă­zî noi, vînt turicel de la N.W., către amiazi cerul aproape acoperit. Din R.­Vilcea (Coresp. part. a Adevărului) Chestiunea pîinei In toate oraşele din ţară s’a agitat ideia eftinirea preţului pilinei şi în cele mai multe chiar preţul a scăzut graţie eftinirei griului. La noi, ca la nimeni. Celor din ca­pul comunei nici prin gînd nu le trece lucrul acesta, ca şi cînd această grijă inculă şahului Persieî. Piînea la noi se vinde cu 35 bani ki­logramul, ba lucrătorilor de la căile fe­rate li se vinde cu 40 bani, şi de cele FOIŢA ZIARULUI „ADEVERUL* 127 VADUVIOARA RO­H­A s de Henri Demesse PARTEA A DOUA Claude Renard, zis „Birlbi“ XXIV .Corvoadă* puţină şi foloase multe — Cu condiţiunea ca amîndoui să-mi daţi cuvîntul d-voastră că, pînă la un nou ordin, adică pînă în momentul cînd actul de acuzare va fi remis celor în drept, nu veţi des­tăinui, nimănui, nimic din cele ce vă voi spune. D. de Plougrneo, cîştigat numai­de­cît prin această meşteşugită in­trare în materie, se ridică şi zise nobil: — Iţi mulţumesc de această do­vadă de încredere. Cu toate astea, de­şi sînt intere­sat a cunoaşte adevărul, totuşi n’aş voi să comiţi, din deferenţă pentru mine, un act cu care conştiinţa d-tale de magistrat nu s’ar putea învoi. Sunt gata să-mi retrag întrebarea, numai ca să nu te jicnesc întru ceva. .Amiralul n’avea încredere în mine, de sigur, îşi zise d. Lebarrais. Lo­vitura a fost dată bine. Acum el e aproape cîştigat. Luare-a­minte! Să manevrăm şi pentru rest tot cu a­­ceeaşi îndemînare*. .Hm ! cugetă d. Lefort, care, ca fire şi ca profesiune, era­­mai puţin nobil* de­cît amiralul,—d. de Plou­­ernec a dat în cursă. .Neîndoielnic, acest procuror este un om foarte șiret. El și-a zis,—și pe drept cuvînt, — că va da pe a­­miral pe după degete. jDin fericire, sînt și eu p’aici. la să luăm noi a­­facerea din scurt!* Atunci notarul, luînd cuvîntul, zise — Scrupulele d-tale sînt foarte exagerate, domnule amiral, permi­­te-mi să ți-o spun. Neîndoielnic, d. procuror al Repu­blice! n’ar putea să descopere secre­tele instrucţiune!, celor d’întîiu ve­niţi. Aceasta a dovedit-o cu priso­sinţă ieri, refuzînd cu energie a răs­punde întrebărilor mele. Astă­zî însă, e c­u totul alt­ceva . D. procuror poate vorbi înaintea u­nui bărbat care e ofiţer superior al marinei franceze, mare demnitar al Legiunei de onoare, magistrat el în­suşi, înaintea unui om de o deose­bită importanţă, care se interesează mult de soarta baronesei de Lussy. D-sa poate vorbi înaintea unui om considerabil ca d-ta şi, mai ales, fiind­că ţi-ai lua­, prealabil, angajamen­tul de a nu spune nimănui, nimic din cele ce ţi se vor destăinui. După cît îmi pare, acestea sînt nişte puternice garanţii. In ast­fel de condiţiuni, d. procu­ror, după umila mea părere, are dreptul să expună in mod clar si­­tuaţiunea, şi aceasta fără scrupule, fără ca conştiinţa de magistrat să-i reproşeze ceva. D. Lebarrais înțelesese foarte bine ceea­ ce se petrecuse atît în sufletul amiralului cît şi în acela al nota­rului. Acesta se aştepta să vadă pe ma­gistrat foarte deprimat de faptul că el, Lefort, a făcut ca manopera ce întrebuința să nu dea rezultatele la cari se așteptase. Spre marea sa surpriză, magis­tratul răspunse limpede: — D. Lefort are dreptate. Des­tăinuirile ce sunt gata să-ţ i fac, dom­nule amiral conte de Plouemec, nu le pot face nimănui, de sigur. In condițiunile în cari ne găsim însă, un magistrat poate spune totul, fără teamă ca și fără scrupule. „Hm ! făcu notarul. Nu cum­va m’ara înșelat eu ? Intr’adevăr, era el dispus să vorbească ?“ — Vorbeşte deci, domnule, făcu d. de l’lonernec. încă odată, îţi sunt recunoscător pentru deferenţă ce ml arăţi. Un moment, d. Lebarrais se re­culese. Trebuia să dea multă atenţiune vorbelor sale ; trebuia să se sforţeze a păstra o atitudine prudentă, căci simţea, ţintuită asupra-sa, privirea in­vestigatoare a d-lul Lefort şi îşi zicea că el va căuta să profite la nevoie, în potriva sa, de cel mai mic cuvînt rău articulat. — Cred că nu ți-ai uitat, domnule amiral, începu magistratul, faptele ce s’au produs aici de la prima noa­­stră întrevedere și privitoare la drama de la vila Marelui Stejar. — De­sigur, toate faptele ce s’au produs atunci, s’au gravat a­­dîne în memoria mea. — Atunci, îți aduci aminte că, după ancheta d-tale preliminară, care a fost foarte îndemînatec con­dusă și care m’a ajutat mult a con­tinua pe a mea, ai conchis la sinu­ciderea d-lui de Lussy ? — Așa este! Și­ d-ta împărtășeai opiniunea mea ! — Eram de acord; dar ml am schim- bat ideia îndată ce am cules alte indicii mai doveditoare. Foarte adesea se pot înşela şi magistraţii. Magistratul este întocmai ca şi un vînător care, după ce a muncit za­darnic într’o anumită direcţie, îşi întoarce ochii într’altă parte şi dă peste prada ce urmărea. Mă explic : am găsit, în grădina vilei și în parcul din dosul clădirel D-lui Hargand, piese cari păreau a stabili că d-șoara Hargand fusese me­tresa baronului de Lussy; apoi, am întrebat pe baroneasă care, imediat, după cum îți amintești, acuză pe doctorul Hargand de omorul bărba­tului său, cu o vehemență care mă surprinse. — Mînia d-neî de Lussy era legi­timă, și.... Permite-mi, domnule amiral, pe noi magistrații, profesiunea noastră ne face să vedem cu ochi mult mai pătrunzători de­cît ceî­l’alți; noi ve­dem mai repede și mai departe; asta se explică: fie­care cu meseria lui. De-altmîntrelea, te vei convinge imediat că am avut dreptate să nu dau ziselor baronesei o importanță pe care n’o meritau. Neîndoelnic, d. Lebarrais era demn da acolitul său , Girard. Conducea conversația cu o reală dibăcie. El urmă: — Ce trebuie să fac în sasemenea împrejurări? Să verific zisele doam­nei de Lusssy. Dar în ce mond ? Asigurîndu-mă, mai întîifi, că acuzațiunea adusă de ea contra doctorului Hargand și con­tra fiicei acestuia, este fondată. — Dar, făcu d. de Plouernec, nu puteai obține lămuriri exacte asupra acestei afaceri de­cît întrebînd pe d. Hargand și pe fiica sa! I-ai întrebat? — Nu. — Atunci cum te-ai putut con­vinge că acuzaţiunile aduse de ba­roneasă contra doctorului şi fiicei sale nu erau fundate ? — Justiţia are diferite resurse pe cari Ie întrebuinţează cînd simte ne­voia . N’am­ interogat pe doctor şi, cu toate astea, am cunoscut adevă­rul — Nu mă înşelasem . Deniza Har­gand avea încă un amant, care, fiind căsătorit, nu putea să-i ceară mina şi s’o ia de soţie. — Ş cine-i acest amant ? — Se numeşte Feriden Girard. Devenind văduv, el a putut să-şi ia metresa : Deniza Hargand. De­ altmintrelea, aceasta o ştii. (Va urma)

Next