Adevěrul, iunie 1898 (Anul 11, nr. 3188-3215)
1898-06-11 / nr. 3198
Afini XI- No. 3198. Abonamente încep ln 1 şi la 15 ale flecăreî luni şi plătesc Înainte. TJn an in tari 30 lei. In străinătate 50 Iei Şase luni 15 „ „ „ 25 „ Trei luni 8 „ „ „ 13 tt Numărul 10 Bani In străinătate 15 Bani Director CONST. IttILIE Fondator: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA ŞI ADMINISTRA! STRADA SĂRINDAR NO. 11 (TELE Join, 11 Iunie, 1898. Anuneiurî se primesc direct la administraţia statului Linia pagina Vl-a ..... lei 0.50 bani V-a nr-a 2. La an mare numir de linii se fac reducţii din tarif Numărul IO Bani Un număr vechiu 20 Ferechide contra Cantacuzino 6 pagini la fiecare ediţie .» Procesat de la Iaşi Afacerea preotului Morisseau s’a isprăvit cu osîndirea lui la cinci ani de închisoare. Nu voiesc să judec acest verdict, nu voiesc să discut vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului, o hotărîre a Curţei cu juraţii osîndeşte şi, din punctul de vedere juridic, ajunge. Ne-am fi mulţumit cu darea de seamă a procesului, dacă din aceste dezbateri nu reieşea un învăţămînt care ne-ar putea sluji, şi anume că la noi, oricît de indiferenţi am fi în materie religioasă, tot există un fond religios, care este periculos a-l deştepta. Un avertisment ne-a fost dat de afacerea Ghenadie. Lăsînd la o parte pe politicianii cari voiau, să facă o armă de luptă contra adversarilor, reuşita lor se datoreşte fondului religios, care a fost redeşteptat graţie incapacităţei, imbecilităţei şi arbitrarului lui Dimitrie Sturdza. Această redeşteptare a fost un rău pentru ţară şi o greşală din punctul de vedere democratic şi cultural. Greşală ori nu, faptul este adevărat, şi noi sîntem siliţi a-l constata, pentru a nu face politica imbecilă a struţului. Procesul de la Iaşi este o nouă dovadă în sprijinul afirmărei noastre. Şedinţele au fost furtunoase, s’a pus patimă din toate părţile şi publicul s’a manifestat zgomotos şi ostil în potriva abatelui ucigaş.. De ce ? Probabil nu pentru crima în sine, ci pentru faptul că criminalul era un catolic, un papistaş, care ucisese un «creştin de roman» şi care se încercase a aduce la credinţa de la Roma, prin botez, o mulţime de lume. Ceea ce vorbia era sentimentul religios, redeşteptat cu ocaziunea acestui proces, sentiment care a dat loc la manifestaţii pe cari eu nu le pot aproba. Un acuzat — oricare ar fi el — înaintea justiţiei, este sfînt—cu atît mai sfint că se apără şi are în potriva lui şi lege, şi pe reclamanţi, şi pe ministerul public. Mulţimea de multe ori nu judecă, este condusă orbeşte şi arareori este răspunzătoare de necuviinţele, nedreptăţile şi chiar de crimele, ce făptueşte... Dacă relevez toate acestea, este pentru a dovedi cît de primejdios lucru ar fi să se înceapă o luptă în Romînia pentru catolicizm. Ea ar provoca din partea ţărei o altă luptă defensivă ori ofensivă şi ar deştepta cel mai periculos dintre sentimente, sentimentul religios. Atîta ne-ar mai trebui acum, ca, pe lingă luptele politice, să înceapă şi războiul civil a două religiuni! De aceea cred eu că trebuie să fim atenţi, să nu lăsăm ca rădăcinile catolicizmului să prinză la noi, pe cît mai este vreme, pentru ca mai tirziu să nu ne găsim în faţa unui războiu, care nu poate să fie decit în dauna mersului nostru cultural. Din acest punct de vedere, peripeţiile procesului de la Iaşi sunt interesante şi azi, cind el s a isprăvit, am crezut să-i schiţăm caracteristica şi să arătăm ce învăţămînt putem căpăta pentru viitor. Const. Rille. SATIRA POLITICA Frigurile In momentul actual, capitala Romîniei este ameninţată de două feluri de friguri: friguri electorale şi friguri tifoide. După cum vor binevoi să observe cititorii şi cititoarele noastre, ambele aceste friguri sunt datorite d-luî C. F. Robescu, singurul care poate introduce în Bucureşti tifosul şi alegerile. In potriva frigurilor tifoide, avem pe d-rul Felix, care nu se lasă nici mort, dar în potriva frigurilor electorale ce doctor avem ? De sigur că nu poate fi vestitul dr. Romniceanu, dar cel mult doctorul Şuţu. Care va să zică, pe lingă atîtea alte acte măreţe, d. C. F. R. mai are la activul său şi introducerea diverselor febre în Capitală. _______ Vax Le boeuf gras sau Pailarîu-pompier —Scena se petrece la comitetul pentru serbarea lui 11 Iunie.— D. Butculeseu. —Toate bune, dar în ce costum o să-mi apăreţi d-voastră la serbare ! D. Robescu.—Fiecare în constumul lui. D. Palladu.Se înţelege. D. Butculeseu.—Bravo, zâu! Unde s’a mai pomenit aşa ceva? Ce ? Dv nu ştiţi cum se fac procesiunile în toată lumea? N’aţî văzut faimoasele procesiuni Le boeuf gras ? Măi frate, apropo de asta, ce ilustraţii superbe în Rigaro illustreel Toţi.—Da ! da ! o ideie ! D. Maria.—Asta înţeleg şi eu, dar trebuie să-l localizăm pe Le boeuf graşi D. Butculeseu.—Foarte uşor; ce atîta bătaie de cap ? Cine vorbeşte din partea guvernului ? D. Cantacuzino.— Pallade. D. Butculeseu.— Minunat! II punem pe d. Pallade pe o litieră, îmbrăcat un costum de pompier de la 1848 şi iată Le boeuf gras romînesc. Toţi. — Bravo ! bravo ! bravo ! I. Butculescu (satisfăcut). — Ei! mai ai ceva de zis, d-le Malla, d-ta care eşti tare în localizări? D. Malla. — Nu ştiu dacă costumul de pompier e potrivit. Eu cred că ar trebui să-i dăm un costum cu boneta frigiană.... înţelegi..... revoluţia de la 1848 e libertatea!.... D. Butculescu. — Ce bonetă frigiană, d-le! Apoi atunci nu vezi că nu mai e localizare? Facem și noi ce fac Franţuzii? Pînă cînd să tot fim tributari străinilor ? Voci. — Da ! da ! Pompier ! Pompier ! D. Butculeseu. —■ Ş’apoi ce deosebire este între boneta frigiană și casca de pompier ? Aceiaşi formă, numai că una e de pînză, şi alta de alamă. Atît mai bine: libertate şi forţă! Sărbătorim şi pe cei cari au vorbit pe cîmpia Filaretului şi pe cei cari au luptat în Dealul Spirei. Toţi. — Bravo ! bravo ! D. C. F. Robescu (care prezidează). Care vrea să zică, ne-am înţeles : «Le beuf gras» localizat în Palladu-Pompier! Toți. — Da ! da ! ___________Vlad. Flagelul... pîineî! Nu era de ajuns tifosul, ocultizmul şi alte flageluri cari bîntuie ţara — iată-ne şi cu flagelul... pîinei ! După ce ni s’a luat 30 — 40 bani pe kgr. de pîine de 600 grame, azi aflăm că într’o bună dimineaţă, îmbucînd o bucată de pîine, o să trecem în lumea ceal’altă! Cetitorii vor lua act în corpul numărului de faţă de conţinutul unei broşuri a d-luî dr. Cerchez, medic-chimist al primăriei Capitalei şi deci în stare să vorbească după inspecţii de visu. Se va vedea că pîinea din brutăriile Capitalei constituie un flagel permanent pentru consumatori, îndemnăm pe toţi să citească cu atenţie cele constatate de d. dr. Cerchez, căci e vorba să cunoaştem cum şi cine prepară alimentul pe care-l consumăm zilnic. O dovadă de adevărul celor spuse de d. dr. Cerchez şi de efectul produs de broşura d-sale e o notă pe care Voinţa Naţională s’a şi grăbit s’o publice în număru-i de aseară, năpustindu-se cu o furie eminamente colectivistă asupra medicului care a îndrăznit să pună în cunoştinţă publicul de pîinea care se fac Ediţia de seara Scufundarea lui „Merrimac" Se știe că Americanii au făcut o lovitură strategică, închizînd strimtul canal de la Santiago de Cuba prin scufundarea vechiului incrucişător auxiliar Merrimac. Cravura de față arată virful catargului lui Merrimac, după scufundarea in canalul Santiago. brică în Capitală, sub ochii vigilenţi ai primăriei! Flagelul trebuia ţinut ascuns publicului —aceasta e părerea foameî ocultiste. Pentru ocultă, totul ar trebui să rămîîe ascuns! Publicul însă, a aflat că i se serveşte pîine otrăvită şi să sperăm că va şti să someze pe incapabilii de la primărie să-și facă datoria Silex. Malrad se rup Ministerialii de-abîa o duc, de-abîa îşi tîrăsc zile şi, cu totate acestea, întocmai ca acei ofticoşi cu un picior în groapă, fac planuri pentru viitor. Şease luni de zile şi-au bătut capul de toţi pereţii pentru ca să poată găsi un prefect pentru Turnu-Măgurele. In sfîrşit, după mari străduinţe. Vă fi găsit, dar.... crac! s'a rupt armonia la Tîrgovişte. Acuma va fi mare bătaie de cap spre a se aplana dificultăţile din Tîrgovişte, cari au isbucnit simidtanea cu cele din Craiova. Cu alte cuvinte, de-abîa s’au liniştit momentan Turnu- Măgurele şi Piteştii şi dihonia a intrat între guvernamentalii din Tîrgovişte, Craiova, Tg-Jiu, etc. Bieţii guvernamentali, într’o parte se cîrpesc, cu chiu cu vai şi în zece părţi se rup mai periculos, mai grav, mai fără leac. Singura soluţie pentru dînşii ar fi să se retragă de la cîrmă, însă e o mare dificultate pentru aceasta: în opoziţie sunt numai fraze şi maţe goale, în opoziţiune nu sunt nici diurne, nici lefuri, nici Zappa, nici Hallier, nici Puzzolano. Dragoş. Criza ministerială _din Italia Răscoale sociale.— Constituţia periclitată.—Căderea lui di Rudini. — Viitorul cabinet. Franţa nu şi-a rezolvat încă criza ministerială şi iată că Italia e în toiul ei—şi e probabil ca în curînd Germania să-î urmeze exemplul. Sint mai mult decît semnificative aceste continue crize la finele veacului nostru. Ce anume a provocat criza ministerială italiană ? Cauza e profund şi evident socială. Mizeria cumplită a populaţiei lucrătoare la sate şi oraşe s-a manifestat, precum se ştie, prin răscoala în ţara întreagă, de la Bari peste Neapole şi Florenţa, pînă la Milano, unde a înviat pe baricade o nouă Comună din Paris. Proletariatul agricol a ajuns o clasă dezesperată, şi în oraşele Italiei de jos şi de mijloc, ca în Bari, Minervino, Prato, tiranii comunelor puseseră taxe enorme pe alimentele de prima necesitate. Foamea pusese cuţitul în mina unor oameni ce nu mai aveau ce pierde. * Di Rudini şi guvernul său procedă faţă de aceste disperate manifestări ale poporului flămînd ca ultimul dintre tirani. El întrecu în cruzimi pe sinistra canalie Crispi şi sîngele a curs în valuri, înăbuşind strigătul foamei. Parlamentul, bucuros că aristocraţia şi burghezia Italiei au fost salvată de furia poporului flămînd, a aprobat înăbuşirea în sînge a răsculaţilor. Tiranul di Rudini a crezut atunci că e momentul să suprime constituţia şi, în consecinţă, după ce de-abîa se remaniase cu două săptămîni înnainte zdruncinatul guvern, se prezintă Camerei cu un program de adevărată lovitură de stat. El ceru: 1) deplina putere pentru pro-, clamarea oricând şi fără multe formalităţi a stăreî da asodiîii, 9) reabilitarea leped din 1894 a lui Crispi in privinţa constrângerilor domiciliare, 3) lege de excepţie pentru presă, 4) suprimarea dreptului de asociaţie, 5) suprimarea disciplinei autonome a universităţilor. Parlamentul a înţeles că aceasta înseamnă anihilarea sa şi întronarea dictaturei.* O interpelare asupra politicei generale fu adresată, 29 de ordine de zi fură propuse —Camera primi una neacceptată de Rudini, şi Rudini, care, în loc să recurgă la urgente reforme economice, s-a năpustit asupra constituţiei semi-seculare a Italiei, a plecat, după o şedinţă unică în analele parlamentului italian. Radicalii şi socialiştii însoţiră demisia cu Strigătul : — Trimitem salutul nostru victimelor căzute ! — Trăiască armata, răspunseră „oamenii ordinei“—și taberele se încăierară. Rudini cădea... cu glorie !! * Regele Umberto a conferit pînă acum cu Biancheri, Visconti-Venosta, generalul Pelloux, senatorii Riccoti, Saracelo și Finali. Umberto ar voi un cabinet prezidat de un general, ceea ce dovedește că regele continuă a prezintă poporului gloanțe în loc de pîine. Interim. CULISELE POLITICE Ferechide contra Cantacuzino Serbarea de la 11 Iunie, care era menită să aibă caracterul unei mari serbări naţionale, s’a ciuntit şi s’a Schilodit ast-fel, în cît acum se face pentru că a apucat guvernul să se angajeze faţă de lume. In minister însă sunt numai doui partizani al serbărei: d-nii Gogu Cantacuzino şi Pallade. Toţi ceil’alţi miniştri s’au manifestat contra şi nici nu vor lua parte la manifestaţie. A ajuns guvernul în aşa hal, încît este incapabil să ia, în înţelegere, absolut nici o măsură. Criza De fapt, criza este declarată in guvern şi este imposibil ca actualul minister să maî trăiască. D. Dim. Sturdza işî dă, de alt-fel, perfect de bine seama de acest lucru și s’a grăbit să plece in străinătate tocmai pentru ca să împiedice izbucnirea unei crize grave înainte de călătoria la Petersburg. îndată insă după ce se va întoarce regele de la Petersburg, se vor regula lucrurile. Şi tocmai in vederea acestei apropiate remanieri s'a incins o luptă straşnică intre miniştri. Să vedem acuma cine va şti să manevreze maî bine. Este probabil însă că o să manevreze şi unii şi alţii aşa de bine, in cât au să se ducă cu toţii la fund. Cele două tabere D. Gogu Cantacuzino ţine cu orice preţ sâ elimine din minister pe d-nii Ferechide, Stolojan şi Haret, ca să-i înlocuiască cu amic! de-ai d-sale şi astfel să devie stăpîn pe situaţie D. Ferechide lucrează, din potrivă, ca să anihileze cu totul pe d. Gogu Cantacuzino. Pînă acum, d. Ferechide a reuşit să-l împiedice pe d. Cantacuzino să ia vînt cu serbarea de la II iunie şi cu campania electorală, deoarece în minister d. Ferechide are concursul d-lor Stolojan, Haret şi gen cal Berendel. Dar, în orice caz, situaţia nu mai poate continua şi presiunilor pe cari le exercită d. Gogu Cantacuzino asupra d-luî Sturdza prin clubul liberal (Oculta) şi numeroşii săi amici din Cameră şi Senat, d. Ferechide trebuie să le opuie o altă putere tot aşa de mare, căci altfel va cădea învins. Pe lingă drapelişti De aceea d. Ferechide a Început deja să lucreze pe lingă drapelişti şi pe lingă d. Eug. Stătescu. D. Ferechide vrea să se facă campionul concentrărei liberale în contra esclusivizmului d-luî Gogu Cantacuzino. Ministrul de interne speră să poată reuşi In Întreprinderea sa şi să ajungă să anihileze cu totul pe d. Gogu Cantacuzino, care voieşte cu ori-ce preţ să-i ia locul. Alegerile comunale Şi d. Ierechide voieşte să lovească pe d. Gogu Cantacuzino tocmai pe chestia alegerilor comunale. Pe cînd d. Gogu Cantacuzino voieşte să se prezinte cu o listă în cap cu d. Robescu şi compusă din tot ce-i mai neînsemnat în partid, d. Ferechide voieşte să se prezinte cu o listă a tuturor liberalilor. Atunci se va pune în consiliul de miniştri chestia concentrărei şi d. Gogu Cantacuzino, împreună cu d. G. D. Pallade, vor fi siliţi să se retragă. Dar chestia este: d. Statescu şi drapeliştii cad la învoială cu d. berechide ? Aceasta este chestia. Convorbirile particulare au avut tot-d’auna impresia că se poate ajunge la concentrare, dar c ănd s’au început tratativele oficiale, nu s’a reuşit nici dată. Are sâ se repete de sigur şi de astă dată acest joc şi liberalii au să se vadă siliţi să se retragă cu totul la la putere. Eep. CARNETUL MEU Centenarul Im licSsenet In luna viitoare, se va serba la Paris centenarul lui Michelet. Francezii recunoscători acestui om, care a fost un mare om, se pregătesc să sărbătorească cu vrednicie această dată a naşterei uneia din gloriile lor naţionale. In adevăr, figura marelui historian al marei revoluţii franceze, este una din cele mai originale şi mai senine. Pentru a găsi un asemenea, ar trebui să ne ducem in timpurile anticităţei poate. Citind istoria acestei vieţi şi răsfoind opera lui Michelet, par’că reiese din ele ceva sfânt şi mare, un entuziazm şi o puritate de gândire, că literatura de astăzi iţi pare searbădă şi fără de idei mari şi curate. Michelet, dacă are importanţă pentru Franţa, are însemnătate şi pentru noi Românii. Ilustrul scriitor a fost dascălul şi inspiratorul tuturor oamenilor noştri mari şi in scrierile lor, găsim ecoul ideilor şi a chipului de a seri al lui Michelet. Pe lângă acestea, scriitorului francez îi datorim şi mai mult. Pe timpurile luptelor noastre pentru regenerare, el a fost acela care ne-a susţinut cauza prin presă, prin scrieri şi pe lângă oamenii puternici ai generoasei Franţe. Românii dar trebuie să revendice şi ei pe Michelet şi dacă mai avem o umbră de recunoştinţă, pe mormântul marelui francez o coroană din partea poporului român, are de dorit să amintească despre răsplata ce ştiu să dea naţiunile acelora cari le-au ajutat in lupta pentru regenerare. O. M. Examenele de la Conservator NI Az¥ voiu vorbi despre elevii din anul al II-lea, adică de aceia cari au sfirşit studiile şi se pot urca pe scenă. Mărturisesc de la început că nu este aproape nici o deosebire între metoda de predare a profesorului acestei clase şi cei 1’alţi. D. St. Velescu are însă un mare avantagiu: d-sa, ne mai fiind actor, nu are un repertorii pe care să-l impuie elevilor şi deci îi fereşte de imitaţie. O altă calitate a d-luî Velescu este dicţiunea. D-sa nu cere elevilor să vorbească ca d-sa, ci să vorbească desluşit. Este fără îndoială o deosebire, în bine, intre elevii d-sale şi elevii celor-lalţi; dar încă nu poţi să fii mulţumit complect, căci tot are o prea mare parte inconştienţa in ceea ce fac elevii. De alt-fel, e greu în anul din urmă să faci studii metodice, cînd doui ani de zile s’a predat fără nici o socoteală. Şi apoi nici nu prea are obiceiu d. Velescu să-şi bată mult capul cu elevii cari nu-1 impresionează de la început. M’a mirat mult insă văzînd că elevi de ai d-sale interpretau unele roluri schimbind cu totul caracterul personagiului. Aceasta dovedeşte că elevul, învăţînd o scenă izolată din piesă, nu şi-a dat osteneala să cunoască piesa întreagă şi nu i s'a făcut explicaţiile necesare. Şi cum faptul s’a intîmplat cu un rol din teatrul lui Molière, lucrul e caracteristic. Intr’adevăr, de mulţi ani observ că la noi s’au creiat, pentru teatrul marelui scriitor francez, citeva calapoade: bătrin, subretă, amorez, naivă şi clovn. Şi toţi bătrinii, toate subretele, etc., intră un calapod fără să se ţie seama că bătrinul dintr'o piesă are o nuanţă deosebită de bătrinul din altă piesă şi aşa maî departe. Aşa, am văzut prezintîndu-se Orgon din Tartufe par’că ar fi fost Gerante din Vicleniile lui Scapin. încă un calapod s’a introdus de citva timp. Şi aci e de vină d-na Romanescu, fără voia d-sale, bine înţeles, dar, ca profesoară, trebuie să ia măsuri ca să împiedice acest rău. D-na Romanescu cind joacă ingenuităţi, întrebuinţează mult vorba precipitată, amestecată cu tot felul de minoderii. Elevele de la Conservator o imitează, dar fără rost şi fără pricepere, astfel că ceea ce poate fie bine la d-na Romanescu, este oribil la ele. Fiecare lucru îşi are rostul lui, şi rostul gesturilor şi al particularităţilor in dicţiune şi mimică, la teatru, este să reuşeşti a le face astfel încît să produci privitorilor impresia că sunt absolut naturale. Cind le faci tu, să nu-şî aducă imediat aminte de original, nici să nu-î pară nesuferite. D. Velescu a avut insă anul acesta şi un mare noroc, a dat o elevă care promite mult, foarte mult. D-ra Eugenia Ciucurescu, care a spus scena cea mare din Phedra, scena căinţei cînd Phedra blestemă pe Oenona, a dovedit că are talent. Eu urmăresc de citîva ani examenele de la Conservator şi, pînă azi, nu am intilnit o elevă de forţa d-rei Ciucurescu. Bineînţeles că vorbesc de d-sa ca de o elevă, nu o iau ca actriţă formată, cu toate că în teatru sunt foarte puţine in stare să spuie cu atîta siguranţă o scenă aşa de dificilă. D-ra Ciucurescu are mai iutii toate calităţile fizice, bine făcută, naltă, figura expresivă, voce puternică deşi cam închisă, — se poate să fi fost şi efectul emoţiunei—ochii vii, ţinută distinsă. Ţinuta distinsă şi elegantă, iată ceva rar la actriţele noastre. Şi asta e mare lucru pentru teatru. Ce m’a impresionat insă mult, a fost inteligenţa cu care şi a debitat rolul, siguranţa pe care a avut-o in tot cursul acelei scene zdrobitoare, uşurinţa cu care a făcut toate tranziţiile şi ţinuta continuu schimbind poze estetice şi potrivite cu situaţia. A studiat această elevă serios. Se vede că are pasiune pentru teatru, şi pasiunea este cel mai bun dascăl al oamenilor de talent. Acum nu ştiu pînă la ce punct a lucrat inteligenţa elevei şi ce datoreşte profesorului, dacă d-ra Ciucurescu, lăsată singură, va fi in stare să-şi compute şi studieze un rol cu atita siguranţă. In Teatru are locul liber. E singură pentru rolurile de tragedie, pentru rolurile puternice de dramă. Dar, petru ca să ocupe acest loc, trebue să continue a munci şi a munci mult mai serios chiar decit a muncit la Conservator. Dacă am avea la Teatru o direcţie pricepută, ar angaja-o de acum pe d-ra Giucurescu şi î-ar da de acum să studieze pe Phedra, pentru ca să debuteze