Adevěrul, septembrie 1898 (Anul 11, nr. 3278-3307)

1898-09-01 / nr. 3278

L'arti 1 S­eptembre 1898 nora, privitoare la crucea roşie, şi prin tratatul din Paris, privitor la curse, s’a dat o formă mai umană războiului. Pe această cale s’ar pu­tea face şi mai mult încă. Trebuie, deci, să se îmbuneze drep­tul de războiu­, să se puie anumite stavile războiului.* Odată hotărîri în acest sens luate, diferitele state vecine ar putea trata între ele şi ar putea să-şi facă reci­proc, anumite concesiuni. Ast­fel,două state ar putea să-şi promită reci­proc că nu vor spori flotele, că nu vor clădi cetăţi noui, etc. S’ar pu­tea chiar prevedea—aceasta ar fi un mare pas spre dezarmare — ca sta­țile contractante să retragă un nu­măr considerabil de trupe de la fron­tieră. Cel mai important argument con­tra dezarmărei este acesta: ce s’ar înti­mpla dacă o putere oare și­eare, cu toate tratatele, ar înarma ? S’ar putea însă pune o altă între­bare : ce s’ar intîmpla dacă o putere ar călca convenţiunea din Geneva, sau stipulaţiunile privitoare la răz­boiul pe mare ? Practica dovedeşte că aceste tra­tate au fost respectate de toate pu­terile. Principiul etic al cuvîntului ţinut, al cinstei internaţionale, există deci deja. Acesta să fie punctul de plecare. Numai dacă acest principiu ar fi re­cunoscut în mare, va fi cu putință să se ajungă la un rezultat. Strat. IMPRESIUNI şi PALAVRE î (Din coresp.lui Chiţibuş cu cititoarele sale* Saltaori de femes Paris, 25 Februarie Lolotte I Măritată ! Măritată ! ce curios îmi pare... Aii, şi titlul acesta de doamnă L. Ce ciu­dat îmi sună la ureche... Sínt tot aceea de odinioară şi cu toate astea nu o sínt.... Ca transformări­­... Şi apoi fenomenul acesta : ,Imi iubesc bărbatul şi sînt iubită.* Par’că te râd zîmbind ironic : dînsa fe­ricită... cm o fiinţă pe care odinioară o ura?“ Şi în adevăr, e curios.» Cum se schimb atîtc de uşor simţimîntele noastre ! Credeam eu acum 10 săptămâni că mă voiu schimba ast­fel ? îmî aduc bine aminte de seara a­­cea frumoasă, h­ad tu, la portiţa gradinei, ma păzeai ca să nu fiu surprinsă de cine­va, iar eu cu drăguţul meu­, braţ la braţ, mă plimbam sub pomii de salcâmi înfloriţi, al căror miros îmbălsămau aerul. Cît de scump* îmi erau acele momente de plă­ceri tiîauite! Cum mă turburau miile a­­cele de sărutări ferbinţî ! Şi cum mă sim­­ţîaiu slăbind... sub aceks îmbrăţişări ne­bune!.. Dar vocea tatei, care mă chiema, mă deşteptă din visările acestea In cari era să mă pierd cu totul!... Ne-am­ despărţit juriuda­ne, din. noă iubire vecinicâ. C® tristă deziluzie pentru mine, după o or» d» ia fKomeatel* acestea fericite! Ciad ajunsei în cabinetul de lucru, unde tata. mă chemase, ei imediat îmi. zise : „Ascultă, Kari-'Jio, doresc să’ți vorbesc ceva serios; cu toate că ești încă tînără do­resc să te mărit, căci ştii prea bine că ba te pot lăsa vecinie pe mîna guvernan­tei, şi eu sînt bătrîn, ca miine pot muri­, şi n’aş dori să rămîi singură în lume. Te-a cerut un tînăr, cu totul după placul meu, şi care sfart sigur, te va face fericită. Te-a văzut în mai multe rînduri la şosea. Ii-ai plăcut. Aste­ seară e invitat la noi.“ — Lafotte, ştii surpriza şi mîhnirea ce îmî făcură aceste vorbe.. Ah ! lacrimile şi rugăminţile de a nu’mi da de soţ pe un om pe care’l uram înainte de al cunoaşte. Şi cu ce pasiune iubiam pe Paul şi cît am suferit că trebuia să mă despart de el ! Ce deziluzii spulberatei. O, dar­ tu te ştii pe toate astea şi nu mai e nevoe să ţî vorbesc. Tu m’ai despreţuit că l’am părăsit pe Paul, şi totuşi nu era vina mea! Dar pentru ce să mai vorbesc de trecut, cînd prezentul e atît de plăcut. Acum, uită şi tu, drăguţa mea Lolette, şi fii veselă că zburdalnica ta Mariana e fe­ricită, chiar eu crima ce a comis’o invo­luntar, iubind pe un altul, de cît pe Paul Dacă l’al cunoaște pe Edy, nu m’aî con­ damna , e atît fie frumos, atît de nobil în toate!.. Atenţia ei mi-o dă, cîntecul dra­gostei ce’l aud zi şi noapte... Sînt atît de sincere... Eram eu aceea care i'fi atras, iar nu banii mei. Voiajul lam petre­cut minunat. Parisul îl cunosc aproape tot, am făcut o mul­ţime de cunoştinţe. In fie-ce zi mă plimb cu Edy în trăsură. Adoratori se găsesc mulţi, dar asta nu mă preocupă­, căci nu mai sunt zburdalnica şi glumeaţă fată de odi­nioară, căreia îi plăcea să cocheteze cu toa­tă lumea, ci doamna „Mariana* Draga mea Lolotte l Paris, 3 Iunie Nu ştiu cum să încep să’ţi descriu de­cepţiile mele ! Mî-e ruşine de mine însămi cînd îmi aduc aminte că eu sínt aceea atît de mult înşelată. Sînt disperată. Tot pie­destalul meu de iluzii, ce'mi făcusem de viitor, atît de repede g’a prăbuşiţi Vei cre­de poate că nu sínt în toată firea, scriin­­du-ţî aceste rînduri, şi că glumesc spu­­nîndu-ţî că totul s’a sfîrşit între mine şi Edy. Şi vai! acum cîte­va luni îţi scriam în termeni aşa de vii despre fericirea noa­stră. Cum aş dori şi eu să fie numai o glumă, dar nu­­ e prea adevărat că am fost iubită, fdacă se poate şi asta numi iu­bire,,­ atît piuă ce a putut stoarce de la mine o sumă mare de bani. Se plîngea că­­ pierduse la cărţi, şi eu, naivă, l’am crezut pînă cîaă, în fine, mam descoperit. Mişelul! Trădătorul ! La un bal aflai cît de neruşinat am fost înşelată, îmbrăcată cu o eleganţă rară, piep­tănată cu şic, eram prea drăguţă. Mult anturată, am dansat nebunește, ast­fel că pierdui din vedere pe Edy. Fiind o căldură insuportabilă în salon, părăsii sala la bra­țul cavalerului meu, şi mă îndreptai spre unul din sat­anele de alături. Mulțumii cavalerului şi rămăsei singură în salonul pe care o lumină slabă îl lumina. Obosită și cu totul adîncită în gînduri, observai intrînd o femee la brațul unui bărbat, cari credeau că erau aci singuri. Nu le dădui nici o atenție, dar o voce prea cunoscută mă făcu să tresar.—Maud, dul­cea mea Maud, iubita mea, ai răbdare și nu mă întrista. Știi cît de mult te ador, și nu uita că și ea, sarmaua, mă iubește. Nu voesc să o deziluzionez de­odată; cu înce­tul se va obicinui, și va recunoaște că n’am iubit’o nici­odată !... — Ah! Edy, de ai ști cît de lung îmi pare timpul pînă atunci, vecinie singură cu Margot care mereu mă întreabă: de ce nu vine papa? Și eu—te doresc atît, — îmî e dor de sărutările, de îmbrăţişările... tale ! — Maudi... şi, apucîndu-i capul între mîini, o sărută prelung... mult, mult de tot, fără întrerupere... cum mă sărutase şi pe mine odinioară „cel­ l’alt“... Simţii că’mî venea rău, şi, mai mult moartă, părăsii odaia... De atunci sînt bolnavă şi vecinie plîng, pling rătăcirea sufletului meu. El nu ştie nimic, şi nu va afla nici­odată cît am su­ferit din cauza lui. l-am spus că voesc să plec acasă la tata, că 'mi e dor de el, şi, ca să nu se deranjeze de la afacerile lui, l-am zis că voia pleca singură. In curînd voi­ reveni. Singurul lucru ce mă mai face să sper că vo să fi încă feri­cită e împăcarea mea cu Paul. Acum înţe­leg că numai el a ştiut să mă preţuiască. De tine depinde totul, vorbeşte-i, spuune-i că numai pe el lam iubit, şi alte în favoa­rea mea; căci iată ce mă reţine în viaţă:­ertarea lui­ simt că-l iubesc iarăşi ea în alte daţi, şi că numai el mai poate face să uit că am fost atît de nenorocite. Isprăvesc—căci lacrimile îmî curg şiroae pe faţă şi nu mai văd ce să scriu. De di­vorţat nu pot... căci nu doresc ca copilul meu să fie orfan din leagăn. Mai tîrziu,da. Te sărut, nenorocita ta Mariana Jenny. Poşta lui Chiţibuş.— Turquoise. Loco. 1) Toate scrisorile le-am primit 2) Iți voi procura numerele cerute. Indică-mi de cinci și pînă cînd. Oh. Revista publicaţiiunilor Revistă ilustrată enciclopedică, Ga­zeta săteanului,­­anul al XV-lea, 20 Au­gust, No. 14 (301), are următorul sumar : Situaţia lumeî. Dezarmarea, ***. Născut mort ! S. N. Mexicul nou, N. Cronica şti­inţifică : înregistrarea fotografică a mişcare!, G­orges Brunei. Rembrandt, G. G. Orlea­­nu. Poezii poporale, St. Ţuţescu. Pi­ne albă sau pîine neagră şi calităţile nutritive ale tăriţei, O. Fătulescu. Despre alimentaţiune, I. M. Clocirea naturală a păsărilor de curte, Polina C. Concita. Cronica agricolă, C. Ştiri diferite agricole, I. Buletin comercial. 3 58­9!8re®S5í37SW£3E Frate cu doctori! Riegler din Iaşi şi Ro­man, a plecat de copil de acasă şi, după o perigrinare prin ţări străine, a sosit în Bucureşti, cu scopul de a-l Îndulci cu bomboanele lui. A reuşit a ne da­­ lucruri dulci şi o vitrină din care electri­citatea revarsă lumină pe piaţa Teatrului Per. Bibliografie. Uu­straţiune . Să dezarmăm pe chipuri frumoase. Dispozitivul d-rului Mach pentru a fotografia un glonţ. Dese­­nuri făcute după fotografii cari au pătu­rile de aer în jurul glonţului. Vîrtej în urma glonţului. Trei tipuri veneţiene. CRONICA Abuzul cu loterii Din nou ne-a venit la redacţie o în­­timpinare, in care suntem­ întrebaţi a­­supra soartei unei loterii. Au ajuns a­­cestea să fie pentru unii o profesiune lucrativă. Cu un căpitălaş, pe ,care ţi-l precum­ ştiu şi eu cum, organizezi o lo­terie pentru construirea, de obiceiu, a unei biserici; intervii pe la persoane cu influenţă ca să ţi se autorizeze între­prinderea, lansezi în toate părţile bilete şi, din amînare in amînare, biletele se vind toate, iar tragerea loteriei o aş­teaptă mult şi bine cumpărătorii cari şi-au făurit cine ştie ce speranţe pe leul dat pentru hîrtia albastră. Nu-i vorba, sint unele loterii cari nu intră in categoria asta, au un ţel no­bil şi, dacă se amină tragerea lor, a­­ceasta este, intr’adevăr, silită de îm­prejurări, fie că nu s’au vândut bilete in de-ajuns, fie că nu toţi vinzătorii au trimis socotelile, etc. Insă de acest soi sint atit de puţine, in cit se pierd, ca o picătură de apă intr’un ocean. In contra unei asemenea stări de lu­cruri ar trebui să se pună stavilă. Să fie guvernul mai riguros la autorizarea unei loterii, să precizeze el termenul ultim al tragere!,­ iar, cind o fi nevoe de o amînare, să­­i se supue la regulă toate motivele. ,Să nu acorde CU uşu­rinţă şi ori­cind a­minări, căci, cu mo­dul ăsta, o să se conapromită, dacă nu s’au compromis deja, loteriile cinstite. Motiveie de amînare trebuiesc bine cercetate, ca să se pună odată capăt a­­buzului ca loteria For. B®t!i­g*’erî Gheor­ghe Păcuraru, din strada îm­păcare! Na. 12, birjar, ni se plînge că, ducind, in noaptea de Duminică spre Luni, o femeie la spitalul Briacove­­nesc, — femeie care avea capul spart, accident provenit, după spusa birjaru­lui, (ie dintr’o cădere din tramway, fie dintr’o izbitură de tramway, — din or­dinul comisarului Negrescu, de la sec­ţia 25,, cind a venit, după aceea, să E 3 H 52 ceară plata curseî, după ce că a fost de 7 ori pentru aceasta, fără a obţine, însă, nici un rezultat, de­oare­ce comi­sarul Negrescu nu se afla pe la sec­ţie,i­eri, in sfîrşit, găsindu-1, a fost imbrincit şi pălmuit de către nu­mitul comisar, fără a primi, totuşi, plata cu­venită, de­şi i se afirmase, într’unul din rindurîle cînd fusese la secţie, de către sub-comisar, că s’ar fi luat fe­­meei toţi banii şi, deci, ar fi putut să i se plătească.* Obştia locuitorilor din cătunul Ba­lan, comuna Bălănoasa, judeţul Vlaşca, ni se plînge contra perceptorului C. Cri­­stescu, care ii pradă de tot avutul, sub cuvînt că trebue să le încaseze dările către stat, ci nu eliberează măcar chi­tanţă de banii primiţi. Mai mult, dacă vre­un locuitor re­clamă chitanţa pentru ca să nu fie su­pus la plata aceluiaşi bir de două ori, el, bazat pe protecţia de care se bu­cură pe lingă casierul general din Giur­giu, cu care se şi laudă, se năpusteşte asupra lui şi il supune la cele mai în­grozitoare torturii, cum s’a intimplat cu locuitorul Dumitru Martaru. * Apoi numitul perceptor, fără a păstra măcar vre-o măsură şi a respecta for­mele cuvenite, le vinde pe nimic boii, vacile, porcii, bucatele şi tot ce găseşte, pentru a împlini sumele cuvenite sta­tului, din care cauză, bieţii locuitori rămîn muritori de foame pe drumuri, cum s’a intimplat cu acelaş Dumitru Militaru, care s’a văzut nevoit să cer­şească un ciurel de mălaiu, pentru ca să-şî hrănească nevasta şi cei patru copii. Noi protestăm contra unui ast­fel de mod de a se incasa dările şi, atrăgind atenţia celor în drept asupra percepto­rului C. Cristescu, cerem o anchetă severă la faţa locului şi tot în­depărtarea lui, dacă nu *-• ^--.-şte ca ţăranii, după cum înşişi ne-o spun, să-şi ia lumea în cap,ori să se arunce in Dunăre. Litere#liter Ştiinţe De la 12 pînă la 16 Septembrie va avea Ioe la Bruxelles primul congres internaţional pentru artă publică. Cele mai multe state europene şi 40 oraşe ale Europei şi Amerîcei au anunţat că trimet delegaţi. * In Yesenaz lingă Geneva a murit, in vîrstă de 70 ani, pictorul conte Leo­nard van Kerckhove. El însuşi îşi zi­cea simplu Leonard, şi era un revolu­ţionar, atit in ce priveşte vederile sale politico-sociale, cit şi în tablourile sale. El a scăpat în 1871, cindi cu căderea Comunei din Paris, viaţa lui Blanqui. Din Cimpina (Corespondenţă part. a „Adevărului*) Funcţionar model Şeful staţiei Cîmpina, un anume Leondari, a ajuns groaza pasagerilor şi a tuturor comercianţilor cari au dar a­veri la gară. După se a bătut pe o sumă de locuitori din diferite comune , împrejmuitoare, s’a legat, acum de cu­­rind, de un pasager, pe care la bătut pînă la singe, şi de un cărăuş. Comer­cianţii din localitate asemenea sînt, dacă nu bătuţi, cel puţin şicanaţi de numitul şef de staţie, din care pricină astă­zi n’au mai rămas în Ghnpina de cît vre-o patru cinci, cei-l’aîţi torî, pierzîndu-şi averile, din cauza deselor şicane la cari erau supuşi din partea Iui, şi, deci, luîndu-şî lumea în cap. * Sint cinci ani de cind acest model de funcţionar se află cu serviciul in gara Cîmpina, şi, în tot acest timp, i s’au trimis o sumă de anchete, cari să-i ceară socoteală asupra neregulari­­tăţilor descoperite in sarcina sa. Ei bine, graţie protecţiei de care se bu­cură pe lingă sub-directorul căilor noa­stre ferate G. Miclescu, dinsul a fost scos basma curată şi lăsat să continue înainte lucrurile, nu tocmai curate, ce i se imputa. Nu-i vorbă, omul nostru mai ştie să se şi ploconească, cum a făcut-o faţă de d. C. Stoicescu, pe cînd acesta era ministru de lucrări publice. şi trecea odată prin gara Cîmpina, aşa că, cu acest chip şi cu protecţia d-luî G. Miclescu, d-luî scapă regulat de bo­­cluc.* Astă­zi locuitorii Gimpinei, pasage­rii şi mai ales comercianţii, cărora le face o mulţime ’ şicane cu vagoanele de marfă şi nu i«­ achită rambursările de cît după trei-patru săptămini de la sosire, sint adine indignați contra nu­mitului şef și indignați, cu atit mai mult, cu ei­ recluuațiile contra lui, că­tre cei în drept, au rămas și rămîn me­­reu tară rest met. Aducind şi noi, la rîndu-ne, cazul la cunoştința ministru­lui de lucrăr'î publice, îl rugăm in ace­laşi timp să ia o dată măsuri contra acestui funcţionar periculos, căci la din contra, lumea este hotărîtâ să-şî facă singură dreptate. Coxenp» FEL DE FEL Explozie de gaz. — Intr’o casă de pe strada Petrovka din Moscova a iz­bucnit o explozie de gaz. Deturnarea, care a fost formidabilă, a ocazionat stricăciuni considerabile şi a făcut să se spargă geamurile ferestrelor din ve­cinătate. Vre­o zece trecători au fost uşor răniţi. Afară de asta, cum, faţada casei—care, dealminterî, nu era locu­ită, de oare-ce proprietarul voia Să­ o dări­­me,— era împodobită cu steaguri, din cauza solemni­ta­tei inaugurareî monu­mentului luî Alexandru II, foc­ul s’a comunicat la draperii şi un început de incendiu a izbucnit. Pompierii l-au stins repede. Accidentul e atribuit li­nei deteriorări a conductelor de gaz. ' Éptice teatrale Traducerea lui Cyrano de Bergerac, întreprinsă de confratele nostru d. George Ranetti, împreună cu d-nii V. Leonescu şi T. Duţu, e aproape termi­nată. Zilele acestea traducătorii o vor re­vedea şi, în primele­­’zile ale luî Sep­tembrie, o vor înainta direcţiei Teatrului.: *■ Pentru Miercuri, 2 Septembrie, co­mitetul de şoapte al Teatrului Naţio­nal e convocat sub preşidenţia noului director. Intre alte chestiuni, d. Gră­­dişteanu va supune cazul artistului Le­onescu, exclus din Teatru, contra legei. Ni se spune că in cursul acestei stagiuni va debuta la Teatrul Naţional o jună primă, d-ra Iliescu, elevă a d-nei .Romanescu, şi despre care se vorbeşte mult bine. CARNETUL JUDICIAR Bietul actor , Filip Ettingher, un bărbat elegant minunat şi cu ochelari de aur pe era­­saua nasului, are deosebita cinste să i se păstreze portretul in albumul poli­ţiei. E om foarte manierat şi foarte voiajat. Cind stai cu ei la vorbă iţi face impresia unui perfect gentilom. Intr’o zi zăreşte pe un d-n Nasta,, de profesie actor, dar cu un palton buni in spate şi cu ceas de aur la briu., Cum l’a văzut, a exclamat: — Asta-i bun ! Păcat de mi-ar scăpa aşa chilipir. Şi imediat manevrează cu aşa dibă­cie, că după o jumătate de oră cunoş­tinţa cu actorul era făcută, in plus­ ii ciştigase toate simpatiile. Din una ’n alta, d-na Ettingher propune o partidă de plăcere. Actorul primeşte şi imediat noii prieteni se găsesc la o masă da pleală. Şi, veseli şi voioşi, deşartă la pahare, unul in sînătatea altuia. La un moment dat, actorului a în­ceput să i se îngreuneze capul şi să tragă a somn. Ettingher, rizind, spune actorului că-i pare rău că a făcut cu­noştinţă cu un prieten care nu ştie să ducă la băutură; totuşi, fiind­că s’au făcut prieteni, nu-l lasă, şi o să-l con­ducă acasă. Chelnerul aduce o birjă, Ettingherr cu Nasta se urcă în ea și caii pornesc l­a trap. Ade venni! A doua zi Nasta s’a trezit in arestul poliţiei, fără ceas şi fără palton. Ce aa ’ntîmplase? După urcarea prietenilor in trăsură, birjarul a tot minat caii pînă s’a plic­tisit. Vazînd că nu-i spune nimeni să facă nici la dreapta, nici la stingă şi nici să oprească, şi-a întors capul şi s’a uitat în trăsură. Aci a văzut pe Nasta dormind pe sforăite și pe Ettiin­­gher nicăerî. Ettingher o ștersese cu paltonul și cu ceasornicul lui Nasta, a­­dormit cu ura narcotic pe care noul prieten avusese dibăcia să i-1 toarne în pahar in timpul chefului. Birjarul cercă să trezească pe Nasta, dar a fost cu neputință. Bănuind că­­mi-i lucru, curat,, a dus pe actor la p?** lîtte. Luat la cercetare, Nasta a spus că, de ca seara, a făcut chef ca und. pro­fesor de la universitate, căci Ettingher se recomandase că e doctor în filozo­fie și. profesor universitar. Intrebind de semnalmentele profesorului şi aflindu-le, poliţia imediat bănui că prietenul Ettin­gher trebue să fi făcut isprava. Şi puin­­du-i dinainte fotografia luî Ettingher, întrebă pe Nasta : —­ Nu-i ăsta profesorul d-tale ? — Ba chiar ăsta leit şi poleit, a răs­puns, bietul actor. Poliţia a pornit imediat in­ cercetarea pungaşului, dar, ca tot-d­’a-una, n’a fost cu putință să pue mâna pe el. T­ibunalul a condamnat pe Ettingher, in lipsă, la închisoare, dar bietul Nasta a rămas­ tot fără ceas și fără palton. Bietul actor 1 .........in 111111.1®**-fi—#m­iuiiw*uww*iwm­w im bMDW REGRETELE JUNELUI LAFIT Condeia. — T©alal — Ub nimte, o bucată albă de gază, pnae* tată do reliefm­î, un fulg ea-şî ia zborul li* prima suflare a gurel noastre, — şi cu toa­te acestea cum tremuram, cînd Tam găsit’ eri, în bu­zunarul pardesiuîul meu L­ am strîns în mină şi ţesătura străvezie mi-a dat fiori, Tam dus la gură şi parfu­mul lui m’a turburat, Tam privit lung și an­ ghicit pe el urma uscată a unei lacrimi... M’am gândit o clipă să-l trimit imediat în­dărăt, căică miri cUdusa alaită-seară, cinci singuri străbateam, aleea de la șosea..., lîi-1 dăduse cînd­ începu să se moare da lacrimi, d­ad, spunîndivna încet tot neno­rocul nostru, ea se porni pe un plîns tă­cut, însoţit de freamătul uşor al primelor foi galbene ce cad la pământ, în dorul­ morţei de toamnă.. Dar nu l Tam trimis : e şi acum la sum­a voalul, care a acoperit frumoşii ochi plânşi, şi-l desfăşor şi-l privesc: e ca un nouraş uşor şi alb, ce face să se vadă şi mai duioasă, şi mai îndurerată ferme­cătoarea frunte a amantei nopţilor! Şi o voi ruga să-mî lase mie voalul straveziu: e aşa de bine să poţi avea în ceasuri de aduceri aminte un nimic scump, care să-ţî vorbească numai ţie, nimănui de eu­ ţie-­ Lafit. MEMENITO — Luni, 31 August, 1898. — Spectacole Graidina Bristol. — Muzica militară. Grădina Boulevard. — Orchestra d-lui Peters. Coloséul Oppler. — Muzica militară. Coloséul Luther. — Muzica mi­litară. Grădina Cessna. — Concert de or­chestră. Sala Bragadiru.— Muzica militară Sala Alcazar. — Teatru de varietăţi Din O.­Livig (Corespondenţă particulară a (Adevenitul) Ultima zi a conferinţelor A cincea şi ultima zi a conferinţelor şcolare a fost consacrată modului de tratare a bucăţilor de citire cu cuprins moral. Au luat cuvîntul mai mulţi învăţă­tori, între cari d-niî: Christescu, Hă­­n­escu, Luca Paul, etc. In urmă, d. P. Petrescu, institutor în Galaţi,, resumă cele spuse de d-niî în­văţători şi arată importanţa citire! în şcoala, precum şi metodul "cel mai bun pentru predarea, acestui obiect de studiu. Părerile d-sale, susţinute şi de d. B. Ţuţuianu, preotul Dumitrach­escu şi de FOIȚA ZIARULUI „ADEVĂRUL* 39 Mire de regină DE E. A. Spoil PARTEA A DOUA VII Hanul din Etampes — Pe Venus! exclamă un tînăr călăreț, care văzuse fata ducesei, secătura asta de Maghenot nu e de de plâns când are o asemenea tova­rășe de pat. Aceste cuvinte fură zise atât de tare, că Diana auzi și se roși. Din fericire, Ector, care togusan dedea nişte instrucţiuni lui Poncet nu auzise nimic. Cavalerii regeşti, după ce’şi ter­minară masa, se Întoarseră la cas­telul lui Chiverin. Acum­ trebuia să petreacă noap­tea vorbind de aceşti gentilomi hu­­ghenoțî, care’şi ziceau unul altuia monsigror, după spusa hangiului, și despre prințesa dechizată fără îndoială, care’l însoția. A doua zi de dimineață, îmbră­­cîndu’șî stăpânul, sluga lul Chiverin îi raportă despre conversația călăre­ților și­­ spuse semnalamentele vo­­iajorilor. — Dacă Rohan n’ar fi fost mort în celula Luvrului cugetă confiden­tul regelui, aş zice că e dânsul. Dar să cazi de la o înălţime de seai-zeci de picioare... — Totuşi această idee urmărin­­du-l Chiverni chemă­­ călăreţi cari mîncaseră în ajun la han, şi îl ce­rură mai cu seamă asupra semnala­­mentelor voiajorilor. Toate semănați atît de bine cu ale ducelui și a nevestei sale, în­cît In sufletul lui Începu să încol­țească neîncrederea despre moartea lui Rohan. — In rezumat, își zise el, nu’I sa găsit corpul. Dacă Crillon i-ar fi dat drumul ? Rezeslatul acestei reflecțiuni fu că dădu ordin la șase din călărieţi să pună mina pe el In numele re­gelui. Va fi tot-d’a­una timp destul ca să le dea drumul, dacă se va înşela. Dar, rangiul le spuse că ei au plecat de cu noapte, luând drumul Orleanului. ,E! se duc să găsească pe Bear­­nez, se gândi numai de cît Chiverni, făcând un gest de mânie. Şi ce mai bună ispravă ar fi fă­cut, dacă ar fi fost ei ’! ar fi putut prinde şi readuce la Paris.* — Cît sânt eu înainte? întrebă pe călăreţul care ’l-a adus ştirea. — Ca la patru ceasuri, monsig­­nore. — Se pot încă prinde. Aveţi ca­ buni. — Minunaţi. Ei sânt grajd de eri şi şi-au mîn­­cat fânul lor. — Goniţi! pînă văr crăpa de va fi nevoie, dar puneţi mâna pe ei şi aduceţi-mH aici. Ţine, zise Chiverni, după ce să­rise cîte­va rânduri. Acesta este ordinul. Nu perdeţi nici un miaut. Morţi sau vii, trebuia­­sâ’i am. Călăreţi se repeziră la grajduri. Intr’o clipă caii fură înşelaţi, şi o porniră în galop pe urma fugarilor. VII Horaţii contra Cu maţii Călăreţii, cari făceau parte din casa regală, erau cu mult mai bine montaţi, din cauza serviciului de es­cortă, pentru care erau în special întrebuinţaţi, pe lingă regele sau a persoanelor din imediatul lui an­turaj. Ei se recrutau printre tinerii de familii nobile, căutînd pe cît era de posibil să fie frumoşi şi chipeşi, de­oare­ce Enric al III nu voia să aibă înaintea lui feţe urâte. Cei însărcinaţi cu goana fugarilor, nu făceau excepţie la această regu­lă, şi părea foarte determinaţi. Ei erau şapte, număr suficient se gândi Chireăni, ca să pună muia pe doi oameni, chiar dacă unul din ei ar fi Ector, de Rohan. „El va ucide doi sau trei, îşi zi­cea favoritul, dar ceilalţî tot vor pune mâna pe el.“ Dar, aducîndu’şi aminte de cîte­­va isprăvi de ale lui, începu să re­grete că n’a trimis pe cîte­ şi doui­­spre­zece, pe cari ii avea la dispo­­ziţiunea sa. Cum spusese meşterul Trupheme, voiajorii plecară pe la 5 ore de di­mineaţă. Ei trecură lesne distanţa care despărţia Etampes de d’Angerville. Dar, de aci, terenul devenind muntos ei micşorase goana. Ne­văzîndu-se urmăriți, n’avură de ce să se grăbească. Voiajorii mîncaseră într’un birt, din marginea drumului, caii își pri- I miră porția lor, și după o pauză de aproape o oră, ei se îndreptară spre Soucy, unde erau deciși să se oprească din nou. Tocmai ai cînd sosiră, calului Dia­ne! îi sări o potcoavă de la picioa­­rul d© d’inainte. Cum pe acolo nu se aflau potr covarî, Paacet luă potcoava şi o ar­­ârnă de şeaua lui. Nu puteau găsi potcovar de­cît la Artenay. Fură deşi siliţi să’şi incetineze mersul, ca să nu se întâmple ceva rău­ ea lui. Artenay este un târg mare, așezat la un colț pe care î l face drumul, la depărtare de aproape cinci leghe de Orleans. Apropiindu-se, Ponect o luă îna­inte ca să găsească un potcovar și, ast­fel, să nu piardă timpul. Potcoava nefiind stricată, era des­tul ca el să vie cu sculele să o așeze chiar acolo. In timpul acesta, voiajorii vor a­­vea timp să se răcorească. Ziua aceasta de primă­vară era peste măsură de caldă. Odată potcoava pusă la loc şi meşterul plătit, Ector ajută pe ne­­vastă-sa să încalice, pe când vizitiul ţinea de căpăstru pe ceilalţi do­­i cai. Dânsul se uită distrat pe drumul pe care veniseră, cind ’i se păru că vede ridieîndu-se din depărtare un praf neobicinuit. Și, totuși, pe atunci, nu adia nici cel mai mic vîn­f... — Pe­ cal, pe cal, monsignore, zise dânsul, uîtîndu-se întrona spre drumul Parisului. — Ce este? întrebă Rohan. — Uitați-va. — Pe viul d-acu! strigă Rohan, de data, asta cred că ne cântă pe noi. Și, urcîndu-se pe cal, îl dete pinteni. Tovarăşii de drum îl imitară. După cîte­va minute, dânșii erau afară din oraş. — Am perdut timp mait, zisa du­cele, întorcându-se. Ia uită-te, ăia sunt călăreţii cari ne urmăresc. Fugarii se găseai­ în fața unui coaste d­­estul de lang­. — Să nu ne obosim caii, zise Poncet. E ultima coastă. Înainte de Or­léans. Vor fi nevoiți și ei să se sple în­cet, ca și noi. — Dacă Genese el de la Etam­pes așa de tare, caii­ lor trebuia să fie rupți de oboseală. In adevăr, unul din urmăritori fu silit să se oprească la Toney. (Va urma)

Next