Adevěrul, februarie 1899 (Anul 12, nr. 3421-3446)

1899-02-01 / nr. 3421

CHESTIA ZILEI Cînd sapi groapa altuia, poţi cădea în ea şi, Capii­ Demetrescu trucînd la închisoare pe d-l maior Paleologu, iată o perspectivă care ar adeveri proverbul de mai sus. IMPRESIUNI şi PALAVRE (j)in coresp. luî Chiţibuş ,cu cititoarele sale) Un victorios E tînăr.—De e frumos, sau de este inte­ligent, asta nu are importanţă; dacă mus­taţa-i e vi­torios ridicată în sus, dacă ştie să fac palavre şi să spue complimente cu un aer convins, dacă este mult prevenitor cu doamnele fără distincţie, aceste calităţi ajung pentru a reuşi în societatea noastră. E rob însă.Mă mir cum din un om cu con­ştiinţa liberă a devenit sclav. Totuşi şi-a a­­juns ţelul, şi de abia atins, rîvneşte să se urce m­ai sus. Pentru a ajunge aici, a pri­mit ajutorul unei înîini de femeie. Dacă această mină nu i-ar fi adus de­cit o ini­mă devotată, de mult înţelepciunea luî i-ar fi spus, să fae legăturile acestei afecţiunî care ar, fi putut să strice viitorului său. Recunoştinţa este im­bagat şi greu­ şi vo­luminos. Cine voeşte să se urce sus unde­va, e nevoit să-şi lase jos tot ce i-ar îm­­pedica mişcările în această urcare. Lanţul lui nu e amorul, ci aurul. Cînd a primit întîiul ajutor material, de sigur se găsea într’o poziţiiune foarte dificilă. A primit fără să roşească şi probabil pen­tru a înşela sentimentele luî nobile şi ge­neroase, şî-a zis ca greul este a-şi ajunge ţelul; odată ajuns, va plăti cu interese mari serviciul făcut. Azi a sosit momentul să-şi plătească datoria şi el irezită. Ce îi se cere? Numele, împărţirea cinstei pozi­ţiei care a căpatat-o prin ajutorul ei, jertfa tuturor celor­l’aite aspiraţii. E tînăr bietul băiat! Seva aleargă ne­buna prin vinele lui, pieptul îi se dilată spazmodie, închipuirea luî vine îi dă ilu­­ziimea unei fericiri în conformitate cu gus­tul sâîi. Şi pe cînd cea­l­altă îşi aşteaptă plata, el se simte încă în stare să între­prindă lupta pentru ideal. Delicat, cu o simţire bolnăvicioasă, a făcut un vis : Iu­beşte, este iubit de o femee frumoasă, din vîrsta lui, ast­fel cum o doreşte. A­­celeaşi lupte, aceleaşi bucurii, făuresc lan­ţul de afecţiune care îl leagă. Cite odată ți se pare că pune mîna pe ideal şi aspi­­raţiunile lui îi mînă sufletul în extazuri nesfârşite.—cînd vai! îşi dă seama nenoro­citul galerian, că ghiuleaua grea îl ţine le­gat de pâmînt. Pentru a se înşela pe el însuşi, a se convinge că a fost cuminte în definitiv, îşi trece pe dinaintea minţei lungul şirag al celor învinşi, sfărîmaţî sub roatele norocu­lui, nenorociţi, proşti ori prea puţin elastici cari n’au­ pn­st să se urce în carul furtunei. Nu-şi mărturiseşte sie­şî că i-a lipsit cu­rajul să dea piept cu nevoia şi greutăţile vieţe. E greşeala lui­? E vinovat oare ? Orî-ce drum duce la Roma. Unii îşi ajung ţinta cu fruntea sus, alţii cu spetele niţel curbate. E vre­o deosebire însă între ei? Nu! Onorurile sunt aceleaşi!.. 11 cunoaşte şi Chiţibuş pe ace­st victo­rios? E spilcuit, e aproape pretenţios şi în vorba lui se ghicesc aspiraţiile ce nu­treşte de a fi fericit în totul. — Aşi voi, îmi zicea mie, să mă însor cu o fată săracă, ca împreună să ridicăm casa fericire! noastre. Vorba însă îi se fac, se opreşte şi şopteşte dus pe visuriDa, da, dar nu se poate, trebue să mă însor cu o fată bogată... Mi-a lăsat impresiunea unui om care, gata a face o nebunie, voeşte să-şi dovedească lui şi altora că trebue să o facă Şi pe cînd înaintea mea se înfăţişează acest victorios „prin protecţie de fuste“, mă gîndeam la alt tînăr pe care îl des­cria directorul nostru. Joia trecută, tînărul care era să se înece cu sîmburela prea mare, tînărul timid de acum patru­spre­zece ani şi care de­sigur a ajuns şi el învingător, fără a datora nimic cum­va! Ce deosebire între aceşti doi victorioşi ! Turriuoiso Arestat la Caracal ca «instigator» al mişcărei ţărăneşti. Student in drept, redactor la «Lumea Nouă». VARIETATI Prima trăsură automobilă. —Tră­surile automobile au un mare viitor— şi, cum n’o să treacă mult şi or să se introducă şi la noi, •— deja prima s’a văzut, — credem interesant să se ştie cind au apărut în occident aceste tră­suri pentru întiia dată. După Revue scientiaque, cea mai veche menţiune despre o trăsură automobilă s’a "găsit intr’un document din secolul al XVIII- lea. Ea a fost inventată de către un ce­lebru mecanic francez Vineanson în 1748 și regele Ludovic al XV-lea de pe atunci asista chiar la primele încercări ale trăsurei capabile sa meargă singură, încercări făcute in chiar curtea caselor inventatorului. După cum se vede dlar, trăsurile automobile, astăzi perfecţiona­te mult, nu au o vechime aşa mare. Originea unei arii englese Bt Ce­lebra arie naţională engleza (^■hive the Queen are o origine france^^B- a­­ceasta după o atentare din U^^BVei doamne din Saint-Cyr­an semi^^B 19 Septembrie stil nou 1819, in ^Bența primarului din Versailles, care a și le­galizat semnăturile lor, o atestare că aria naţională engleză God save the Queen nu este alta de­cit un psalm pastrat de tradiţie in comunitate de pe timpul lui Ludovic al XIV-lea, compus şi adică pus pe note, de către compozitorul francez Lulli. De alt­fel, în muzeul din Versailles se află un orologiu datind de la începutul­ secolului al XVIII-lea şi care intonează o arie asemenea imnului englez; de asemenea aria ce însoțește ceremonia din Malade imastinaire are asemănări izbitoare cu God save the Queen. CART! şi REVISTE Suceava, de G. D. Scraba, schiţă isto­rică. O broşură în folio, cu ilustraţii foto­­tipice. Tipografia statului. Revista populară Albina are următorul sumar în ultimul său număr: G. Coşbuc, Unirea Principatelor. Haret, O faptă bună.—Pentru unire.—Remus N. Begnescu, Stupăritul raţional.—M. E. Mi­­hăescu, îngropaţi sub zăpadă.—Irimia Po­­pescu, Morva sau răpciugă.—N. Bibiri, Or­ganizarea şcoalelor noastre.—Haret, Munca răsplătită.­­ Adrese către redacţie.—Răspun­suri la întrebările din n­rul 11.—Mulţumiri. —Bibliografie.—Informaţiunî.—Poşta redac­ţiei.—C. Pop.-Taşcă. O dramă în fundul mărei. l­ustraţiunî: Alexandru loan Cuza.—Di­­mitrie Ralet.—Constantin Negri.—Anasta­sie Panu.—Mihail Kogâlniceanu.—Arhiman­dritul Neolit Scriban.—Manolache Costache- Epureanu.—Dimitrie Kraeti.—Petru Mavro­­jeni.—­Dimitrie Cozadini.—Constantin Hur­­muzachi.—Dimitrie A. Sturdza. ÎH¥£0TÎUSI şi NOUTĂŢI O noua aplicare a razelor cato­dice.—Pină acum razele catodice au­ fost întrebuinţate numai in medicină şi chirurgie pentru a se studia leziunile organice şi descoperi locul exact al cor­purilor străine pătrunse şi aşezate în desimea ţesăturilor. Un californian anume Rudolph Sprec­kels a găsit acum o nouă şi foarte cu­rioasă aplicaţie a razelor catodice, apli­caţie la care, de­sigur nimeni nu­­s’a gindit înainte de dinsul. El posedă în împrejurimile oraşului San­­ Francisco o vastă fermă, unde creşte „mai mult de patru­zeci mii de găini pe an, cu ouăle cărora dinsul face un mare şi bănos comerciu cu princi­palele pieţe ale Statelor­ Unite. Observind că la cinci găini una nu prea ouă şi văzind că prin aceasta li se cauzează o p­ierdere importantă, Rudolph Spreckels avu ideea să supuie razelor catodice pe pensionarele sale, ceea ce o făcu să descopere oare­cari viţii de conformaţie la gainele cari nu prea sau. El putu examina ast­fel de la trei­zeci pină la patru­zeci de găini pe ora şi se debarasa de ele, in schimbul u­­nuî bun preţ, după ce le îngrăşa. Şi aşa afacerea merge la sigur! Ştiri teatral© ----- Astăzi la orele 2 p. m. se dă la Teatrul Naţional 423. La orele 8 seara 0 Căsnicie come­die de d. căp. Ursacky.­­—Mîine prima reprezentaţie a revistei 100 de ani, care în­ afişează principalele evenimente întîmplate în ţara romîneascâ în acest secol. Revista este aranjată de d. I. L. Caragiale. ----- Marţi ziua sa dă o reprezentaţie populară la Teatrul Naţional. Se va re­prezenta pentru a doua oara 100 de ani de d. I. L. Cargiale. -----La 6 Februarie se dă la Teatrul Naţional o reprezentaţie extraordinară în beneficiul distinsului artist d. C. I. Nottara. Se vor juca: Să ne despărţim, Steaua şi Greva fierarilor. DN BD0UE81TSAN PB S&PTâMINA Ministru de interne. Miercuri va trebui să dea piept la Cameră cu opoziţia teri­bilă formată în contra d-sale. Om energic şi hotărât, d. Ferikyde a mai fost ministru de justiţi­e şi de externe. A fost ministru la Paris, etc. La 1886 a avut un duel cu d. Fleva şi l-a rănit pe acesta. Acest duel a făcut mare zgomot. BX. Ferikyd© -—~ Ni se scrie din Bişinău că trupa, romînă de operete de sub conducerea d-lui Bobescu, care a dat acolo pină acum opt reprezentaţii are un enorm succes. La ul­tima reprezentaţie s’a jucat o operetă Craiu­ nou. Sunt mult aplaudaţi d na Caiser şi d-nul Vasiliu. Danţurile naţionale au un de­osebit succes : micul Bobescu, care e un excelent dănțuitor, e mult aplaudat. CARNETUL JUDICIAR Cocoşată Uţa fi o cocoşată ceva mai răsărită ca mătura. De la mama ei Veta, răposată de cîţî­va ani, a rămas o casă cu locul ei. Veta stâpineşte singură casa. Ca moştenitori au­ rămas ea, un frate Ilie şi alte trei surori. Ilie, după ce a cercat ca binele, dar zadarnic,să-şi facă surorile să vînză casa şi să împartă banii, le-a chemat in ju­decată. Ilie n’are acte cu cari să dovedească că este frate cu Uţa şi cu cele-i’alte surori şi nu are nici acte cu cari să dovedească că a rămas casa de la mama lor. Şi legea nu dă voe ca să se facă asemenea dovadă cu martori. De aceea el este silit să recurgă la mărturisi­rea lor. Toate surorile, afară de Uţa, recunosc că cu toţii sînt copiii Veta şi că de la ea a rămas casa. Singură Uţa tăgădu­­eşte. — Cum, nu ţi-s frate ? — Nu, nu te cunosc. Dacă ’m­i eşti frate, să dovedeşti. Ai­ acte ? Arată-le să le vedem. — Cum o chema pe mama d-tale ? o întreabă președintele, după cererea lui Ilie. — Nu știu. — Cum nu știi ? — Adicătelea știam, d’am uitat. _ E sora noastră, cu toatele sintem­ surorile lui Ilie, d-le preşedinte, inter­vin cele-l’alte. Apoi adresindu-seUlii: ■-t*. Bine, Uto, da’ noi nu sintem­ su­rori cu tine? Ilie nu ţî-e frate ,şi ţie cum ni este nouă ? Nu ţî-e ruşine şi păcat să nu spui drept Ochii Uţiî scapără de minte; se uită ui­rit la surori; apoi le răspunde cu gură rea: — Surori cu mine? Că unde sinteţî voi surori cu mine? Dacă ziceţi că sin­­teţi surorile rrrele, dovediţi. Aveţi acte? Arâtaţi-le să le vedem. — Cum nd se întreabă surorile uimite. Ne tăgădueşte şi pe noi? Asta-î prea prea . Şi după,ce trec primele momente de uimire şi zăpăceală, se pregătesc să sară cu ghiarele In capul Uţiî. Avocatul lui Ilie însă intervine la timp cerînd tribunalului un termen ca sa caute actele necesare pentru dove­direa pretenţiunilor sale. Tribunalul se grăbeşte să acorde termenul cerut, împricinaţii es. Uşa se închide gre­­oae în urma lor. Nu trece un minut şi afară se aude larmă mare. E bătae in­tre Uţa şi Ilie.’Surorile ocărăsc pe Uţa de­zvinta pamintul. Candelă teneii. NEMEuro Duminică 31 Ianuarie 1899 —­ ­ Conferinţa d-lui Diamandy la A­­Spectacole p. m.: Teatrul National. — Orele 2 423, orele 8 seara- O căsnicie. Palatul Universitatei. — Muzeul is­toric de­schis de la orele 2 p. m­. în sus. Băile Eforiei.—In tot timpul carna­valului, baluri mascate, Lunea, Mercurea, Vinerea și Duminica. Sala Bragadiru. — Concert de or­chestră, sub conducerea d-lui Oscar Pursch. Cafeneaua Bulevardului.— Concert de orchestră, sub conducerea domnului Peters. Berăria Bristol. — In fie­care seară concert de orchestră. Sala A­lcazar.—Teatru de varietăţi. Sala Mitică Georgescu — In fie­care seară reprezentaţii date de d. şi d-na Hagiescu şi o numeroasă trupă sub condu­cerea d-lui şi d-nei Scarlatescu. Circul Henry.—Reprezentaţii în toate serile; debutu tuturor artiştilor; clewnii Barker şi Coco. Stabilimentul Hugo. ■— In tot timpul carnavalului, baluri mascate Martea, Joia și Dumineca. Adevărul Prințul Bulgariei Ferdinand de Coburg, prinț al Bul­gariei, ram­ăs văduv in urma morţei prințesei Maria Luisa. SCRISOARE DIN PARIS Săptămina asta avu un caracter mai puţin banal, ca ori­care alta, care a precedat, e timp de mai multe luni. In afară de formări de ligi, de scrisori acuzatoare, de injurii aruncate cu Da­ria unei batoze în mişcare, şi-o mul­ţime alte incidente secundare, ale afa­cere!, am avut naşterea şi stingerea provizorie a unui proces care amintea pe cel de anul trecut, procesul Reinach. Vom veni îndată la el. In adevăr, presa ardea de o surescitare descreierată, care avea menirea, de o parte, să distrugă pe Reinach, folosind cauzei văduvei Henry, pe­ de alta să folosească luîRei­nach, demonstrind crupa comisă de că­tre sinucisul colonel Henry. Cu alte verbe, presă antirevizionistă,­­ Gaulois, Eclair, Libre Parole, Intransigenții Petit Journal, Autorité, Croix, Echo de Paris și alte multe ecouri pariziene, susținind cauza d-nei Henry, înjura pe Reinach, de c­e o vorbă romîneascâ, ii mergea fulgii. Toate calomniile ima­ginare, tot noroiul creierului fanatic, ignorant, care e foarte impenetrabil de raţiune, fură descrise, colorate, şi arun­cate cu amândouă mâinile asupra omu­lui care îşi permisese ca să afirme, ri­dată mai mult, ceea­ ce moartea miste­rioasă a colonelului stabilise. Astea se petreceau de o parte. De alta, presa re­vizionistă, de și mai moderată, insă tot injurioasă, demonstra crima comisă. Fap­tul acesta a născut polemice, cari nu ne interesează, dar cari sunt tipice, in ceea­ ce priveşte existenţa unei prese intr’o societate. Aşa ca, am văzut in­divizi cari considerau, la comiterea cri­mei luî Henry, faptul ca un ce idiot, fără sens criminal, pe cind acuma îl ur­cau în slăvi de ceruri, ca un act de înaltă moralitate, de­oare­ce fu făptuit in vederea siguranţei patriei, a raţiune! de stat. In acest Scop ziarul Journal şî-a îndeplinit funcţia printrun articol de cite­va coloane in onoarea falsifica­torului. De aici, cele-l’alte gazete au fă­cut acelaşi lucru, căci convingerea e că cric ce s’au comis au fost pentru scă­parea secretelor de stat de la un peri­col ce era neapărat, in acele condiţiunî cind afacerea Dreyfus venia înaintea Camerei. Acest lucru a mai dat un prilej aces­tei prese de minciună şi ignoranţă să se precipite asupra lui Picquart, care fu cauza acestor nesfârşite tulburări în Franţa. E înjurat mai rău de Cum s’ar injura ţiganii lăceţi; e tinit­ă calomnii de tot soiul, în murdărie, in tot ce se poate închipui ca răutate şi ca josnicie sufletească. Nu numai că o acuză de o mulţime de crime ce-ar fi comis faţă de indivizi cari nu au nici un amestec Zuicu ( Codreanu Pe satul de moarte mima. Român basarabean. Unul dintre întemeetoriî socializmuluî în P.o­ FOIŢA ZIARULUI „ADEVERUL“ 27 SECRETUL MILIONAREI MARE ROMAN DRAMATIC de EmileRichebourg PARTEA INTÎIA BIÎAHELE TIHEEETEX XI Cum îşi întrebuinţează Andrei timpul­­— Cum, la ce bun? „ Mai întîiu o să-ţi dezamorţeştî braţele şi îţi vei asigura soliditatea pumnului tău ; apoi, Poas, în două ceasuri te va învăța mijlocul să te aperi și să deconcertezi pe adversa­rul tău. Andrei dete din cap. In cele din urmă declară că pri­mește. — Așa înțeleg și eu, zise Filip. — Acum trebuie să’mî găsesc pe cel d ’al doilea martor. — La cine te ai gîndit? — Dar la nimeni. Am comptat pe tine pentru ca să mă scoți din încurcătură. Inginerul rămase un moment gîn­­ditor. — Da, zise el, ca vorbindu’șî sineşî, doctorul Balley nu va refuza să ne facă acest serviciu. — Balley, zici? — Da, Charles Balley d’Auxonne. — Care era, la liceu, bunul nos­tru camarad. „Știu că a studiat medicina. Este el la Paris ? — Nu, nu la Paris, ci la al cin­­celea regiment de cuirasieră. „ Eu o să mă duc îndată la Ver­sailles, e un drum de un ceas cel mult. ” O să văz pe Bailey şi sunt sigur de mai înainte că va consimţi asemenea să fie martorul tău. „ Cu chipul acesta o să avem în aceeaşi persoană pe martor şi pe medic. — Se brodeşte de minune. — S’a fixat locul pentru întîlni­­rea martorilor? — Da, la mine, la Grand Hotel du Louvre. — La ce oră? — Milne la zece ore dimineaţă. — Bine. „ De­oare­ce politeţa cea mai elementară cere ca să nu se lase unii pe alţii să se aştepte, vom fi la tine înainte de ora zece, Bailey și cu mine. — Iți mulțumesc, amicul meu. Iți cauzez o mare osteneală. — Ba de loc. Important în acea­stă aventură este ca ea să aibă un deznodămînt fericit. Andrei zîmbi trist. — Vom vedea ce o să se în­­tîmple, zise el. — Mai a! ceva a-mi spune? — Nu. —Atunci să ne despărţim. Nu vreau să scap trenul care are să plece peste cîte­va minute. „ O să găsesc pe Bailey la res­taurantul său, în hotelul Vînătoareî, şi o să cinez cu el. Tot vorbind ast­fel, d. Beaugrand îşi pusese pălăria şi îşi luase basto­nul. Cei doi prieteni se despărţiră în stradă zicîndu’și: — Pe mîîne. » Andrei se îndreptă spre piața Madelenei. De altminteri, acesta era dru­mul pe care trebuia săl ia pentru a merge acasă la el. Pîsla îndelete, cu capul înclinat, gînditor. — Filip are dreptate, zise el, de a manifesta oare­cari temeri și nu știu, în adevăr, cărei împrejurări datorez liniştea mea de spirit. ,, Această aventură, cum numeşte Filip afacerea mea cu baronul de Simione, poate foarte bine să aibă un deznodănînt fatal. ,, Pot fi rănit în mod mortal şi chiar să cad mort subt o lovitură vîrtoasă. „ Fie­care fiinţă în lumea asta îşi are destinul ei, trebuie ca al meu să se îndeplinească.. . Nu poate cine­va să evite ceea ce trebuie să se'ntîmple, precum nu poate să oprească mersul timpu­lui. „Dacă trebuie să mor de o lovi­tură de spadă, va fi pentru că este scris așa de mult timp în car­tea destinului. Cum se vede, Andrei Claviére avea fatalizmul orientalilor. — Dar, reluă el, dacă acest duel mî-ar fi fatal dacă voiu fi omorît, ce se va face sărmana mea Ma­ria? * , Ea o să aibă cîte­va lacrimi pentru amicul ei din copilărie. „ Vai! neavînd amorul ei, nu va putea să mă plîngă cum plînge cine­va pe acela pe care’l iubeşte. „ Sarmana Maria ! Iar s’ar găsi atunci singură în lume, fără o rudă, singură singurică cu un copil aban­donat de părintele său, expusă dis­preţului oamenilor răi voitori şi fără inimă, cari n'au nici o mila de ne­norocirea altuia. „ Frumuseţea ei nu’i va fi oare încă odată fatală ? Noui curse îl se vor întinde,—şti-va ca să te oco­lească ? „ Cavalerii bulevardului cari se plictisesc de trîndăvie, dar fug da o îndeletnicire serioasă şi folositoare desfrînaţii neruşinaţi, sînt tot-d’a-unia prezenţi cu poftele lor, gata să se năpustească asupra prăzei pe care o pîndesc. „ Ah! nenorocita copilă nu e născută pentru a trăi printre cei răi; ea e din acelea cari sînt tot­d'a­­una victime. „ Sărmana mea Maria, sărmana mea Maria ! Andrei se abandona cursului aces­tor reflexiuni posomorite. De­odată se opri în mod brusc și dueîndu’și mîna la frunte, mur­mură: — Da, iată ceea ce trebuie să fac. Cum n’am avut îndată ideea asta ? Unde ’mi era capul ? Se aruncă într’o birjă zicînd vi­zitiului : — Bulevard Beaumarchais numă­rul 48. Fără a răspunde, birjarul dete biciii cailor, cari porniră în galop. La adresa dată de tânărul nostru locuia un notar numit Mabillon. Era un om de patru­zeci şi cinci de ani, foarte considerat, foarte sti­mat, bucurindu-se în sfîrşit de o reputaţie excelentă pe care şi-o do­­bîndise mai mult încă prin onesti­tatea, probitatea şi bună-voinţa sa, de­cit prin capacităţile sale reale de ofiţer ministerial. Era singur în cabinetul său cînd unul din amploiaţi îl anunţă pe d. Andrei Clavicre. Tînărul fu primit numai de cit". — Hei, bună seara, tânărul meu amic, zise notarul, care se sculase şi mergea în întâmpinarea lui An­drei cu mina întinsă, ce te aduce astă seară în cancelaria mea ? — O afacere serioasă, impor­tantă ! — O afacere serioasă, impor­tantă !... In sfîrșit o să’m­i vorbești de ea, dar mai îatiiu şezi ici în acest fotoliu. — Dragă domnule, sînteți pentru mine de o bunătate... —Dar nu sînt rău pentru nimeni, zise notarul rîzînd. „ In ceea ce te priveşte pe d-ta, d-le Claviére, mî-aî fost recomandat în mod viu şi călduros, de către amicul meu Desbarres, cel mai bun amic al meu consilier la Curtea din Dijon; eram deja prevenit în favoa­rea d-tale, şi chiar după primele d-tale vizite am şi căpătat o mare amiciţie pentru d-ta. (Va urma )

Next