Adevěrul, iulie 1899 (Anul 12, nr. 3569-3599)

1899-07-01 / nr. 3569

. / 4 4 ~*v ' $% ■ inul XII —No. 3569. igaiwwjjjPffggjffr )l FONDATOR iJUEX. V* BELDIMANU A­bonamente Un an Șase lnii Trey hint Iu țgl­ă..............Hotel Ip lei S’.eî In R,'t'P.inătat’.e. • 50 „ 25 „ lb „ IO bniu în toată tara jf5 „ 99 străina tate TIn număr rechin hani 20 Joi 1 Iulie 1899 DIRECTOR POLITIC I OXST. MILLE Anunciuri Lini I . . 0.50 ban. 1#T^V V'.'Â O » '-'■■■■■ 'V■*'-— » ! BIROURILE ZIATA’IlEI - ; \r^- -•­­;* /. b.l -1 S ( rad a * ă r iii dar- IX XM . T.J^LEFp^ -j.. _______■ ';AA Ediţia de seară Starea - asediu în Serbia.­­ Torturile lui Breg­us frica kadevăr ! d Guvernul începe să culeagă f roadele lipsei sale de sinceri­ s tate, a fricei de adevăr, a lip­sei de scrupul cind s’a crezut c nevoit ca să mintă. r înainte de alegeri am instiin­ c ţat ţara că actualul guvern, c imediat după alegeri, va im­­ţ pune mari birurî.fAcum o lună s­eream destul de bine infor- v maţi că guvernul pregăteşte ţ cite-va proiecte pentru impo- ţ zi te noui, ştiam de asemenea că erea vorba de spirtoase şi s de clasa comercială. Am vor-­­ bit atuncea de patente şi de £ licenţe, insă ne-am i.oşelat—pî- ţ na acuma — numai intr’alita, £ că în loc să se împovăreze .« taxa licenţei însăşi, s’au împo-­­ vărat licenţiaţii de băuturi spir- 1 toase înşişi. Dovadă că din I toate părţile ţarei debitan­ţii­­ de băuturi alcoolica au ince- j put să anunţe încetarea co- i merţului. » Dar guvernul in pragul ale-­­ gerilor trebuia să mintă, aşa ” credea el. Căci acest guvern,­­ nefiind compus din bărbaţi de­­ stat, ci din politicia­ni, era na- ■ tural ca să nu îndrăznească­­ să se prezinte in faţa alegeri­lor in calitate de viitori aşe-­i zători de biruri şi nici să co- <­mită neiertata greşală de tactică­­ de a face o mărturisire care le-ar fi instreinat gratuit un­­ mare număr de voturi.­­ Guvernul îşi făcuse chiar o­­ socoteală foarte dibace.­­Ştiind , bine că birurile au sa apară , nu chiar sesiunea de iunie, au s­pus în discursul de la Iaşi cu­noscuta frază în doi peri: «Vom face faţă nevoilor pre-­­ zente fără să cerem ţârei jert­­i­fe nepotrivite.» Şi ce şi-a zis nn guvernul: Fraza e aşa de bineţe învirtită, în cit n’o să pricea­păr da nimeni că e vorba de­ alte bi-ta­ruri ; liberalii, cari au căzu tin­eri de la putere sunt datorîşi să susţie că au lăsat o situa-ir­ţiu­ne financiară excelentă, iar disidenţii prin vocile d-lor Cos­g­­inescu, şi Porumbarii, au de­c­­larat deja că stăm bine de tot . Prin urmare nimeni nu ne vn sili să lămurim situaţia, la miine cind vom veni cu im­pozitele avem să strigăm ridi­cind frunţile şi bătindu-ne piep­­­turile: «Noi conservatorii nu minţim nici­odată. Noi con­­­servatorii, am avut realitate!­l şi curagiul ca în ajunul ale­­s gerilor şi riscind de a fi zdro­­a­biţi, să declarăm că vom pune­­ impozite noui!» Acest plan grandios era ad­mirabil alcătuit, de cit, intr- n bună dimineaţă apare pe scenă TM un mosafir nepoftit şi acel me­­c safir nepoftit a fost Adevăr//. n rul a sps verde că guvernul a hotărî punerea dăjdiilor, iar glasul Adevărului a avut atita putere, î cit a făcut pe guvern să’şî pirdă capul. D-ni­ miniştri văzind că se­cretul 3 este descoperit şi că minuntul dumnealor plan e dat de gol, n’au mai avut în­cotro :puşî intre nevoia de a pierde un număr de voturi spuind cinstit adevărul şi ne­voia e a minţi pentru a nu pierd nici un vot, au­ ales re­pede Au minţit. Desigur guvernul are să ne spue că n’a minţit din predi­­lecţie pentru minciună, dar că a mijit din nevoe; o mare ra­­ţiune de stat, alegerea kinder­­gartaului l’a împins la acea­stă ureroasă jertfă: să mintă. O şază la fel şi nu alta mai bun are om­ şi care ucigaş. Niciun asasin nu omoară din predecţie pentru asasinat, nici Ion Pipa nu omora pe circiu­ma!­ din mania de a omori, de te. Fie­care asasin pleacă cu itenţia de a fura şi numai cini se vede descoperit rămine in ilemă nu tocmai ca guver­­nul actual: să nu omoare şi să e prins, ori să omoare şi să cape momentan. Asasinul ca şi guvernele cele reî preferă succesul imediat; deaceea unul omoară şi cel d’l doilea minte. Iisă, precum am mai spus, aesta nu­-i de cit un succes inedial dar efemer, fiind­că estaţiunea vine mai dureroasă , cit se poate Pentru gvernul actual a venit după alună, iar după două luni are ş­ fie încă şi mai foc. De aci şi pină la sesiunea de bamnă guvernul are să vadă v ocini cum mereu se în­mulţesc, şi cum se coc fruc­­tele minciuneî din ajunul ale­gerilor şi cum, pe lingă ostili­­atea cetăţenilor loviţi de biru­rile noui, va dobindi in ţară fi reputaţia unui guvern care in­şală. Minciuna dinainte de ale­geri il va costa mai scump de cil crede. Const. C. Bacalioasa co­tidianE IEFTIN LA FĂINĂ ! Tribunul face ca ăla care este ef­tin la fană şi scump la tărîţe. Cind s’au făcut in ţară alegerile cele maî mizerabile, cînd s’au­ împuşcat ţă­­ranii, cînd s’au impovorat cîrciumariî sub biru'i, tribunul a tăcut, a înghiţit şi nu s’a indignat; dar cînd comisarul general aî expoziţiunei a făcut în serviciul sau cîe­va numiri ce nu i-aîi convenit, a fa­că un foarte mare scandal! S’a indignat tribunul! Par teamă ne este că şi aceasta e mai nalt indignarea altora, că adversarii personali ai unora dintre numiri sînt unii dintre tutorii tribunului, dar nici de cm tribunul însuși. Rău este cînd omul ajunge la bătrî­­n­e sub epitropie. Stop. --sa-.."»» I' ......Bl ■ b­iv.r o Mich­ael Pasicî **-------- ■■ - -----—­----—«"nasgSESESB­aas»“»-­ --------­ 33 da ani. Fost inginer. A îmbrăţişat cu patimă politica radicalilor sîrbi, devenind şeful lor. In 1891 a fost preşedinte al con­siliului. Adversar neîmpăcat al ex-regeluî Milan. A fost condamnat la 10 luni închi­soare pentru un articol contra lui Milan. Acum e implicat de guvern în atentatul lui Knezevicî contra ex-regelu. DIN FUGA CONDEIULUI Fără portofoliu Nababul, se zice ar dori să remuîie mi­nistru, dar fără portofoliu, adică la mărire nu vrea să renunţe, însă vrea să renunţe la muncă. Nababul aşa a fost învăţ­­şi el din cea mai fragedă junie: ha­ să facă din munca ţăranilor, ministru să ajungă graţie averea sale exorbitante, acuma şef şi prim­­ministru doreşte să se menţie, dar tot pe munca celor-l’alţi să se rezeme. Aşa pleaşcă înţeleg­ şi eu să fac şi eu prim-ministru cu singura obligaţie ca să’mî plimb barbetele în cupeu, de colo pînă colo. Vas. Dezertorii Nu e vorba de cei din politică, de dezertorii incurabili, de aceia cari se păgubesc moraliceşte numai pe dînşii şi nici de loc patria cînd trec graniţele tuturor partidelor. E vorba de dezertorii armatei, de a­­cele mii de tineri cari vagabondează prin ţări streine, lipsind patria de concursul braţelor lor, sau merg să înmulţească numărul criminalilor prin diferitele părţi ale ţării. Pierduţi pentru neamul nostru da­că trec graniţa, pierduţi pentru so­cietate dacă rămîn în ţară, demo­ralizaţi şi deveniţi o sarcină inutilă pentru­­budget dacă sînt prinşi şi băgaţi în închisorile militare, o so­luţie raţională se impune nenorocitei situaţiunî a acestor oameni în floa­rea vieţeî. Mai întîi, negreşit, trebuesc stîr­­pite cauzele cari fac sa vedem du­zini de pagine din Monitor pline cu nume de dezertori. Viaţa ţăra­nului e un perpetuu chin. Adminis­traţia şi armata îl ţin numai în palme, în dispreţ, în ură. Dacă nu avem încă de înregistrat dezerţiuni în masă din cauza barbariilor adminis­trative ci numai din cauza celor militare, e că de la 21 la 24 de ani, lipsind şi legăturile familiei şi cele­­l­alte, tînărul e mai susceptibil, pă­şeşte mai uşor la acţiune, sufere mai puţin jugul nedreptăţei. In ce priveşte pe cei cari au de­zertat deja, o singură soluţie există, o soluţie întrebuinţată deja de mult şi destul de des în ţările civilizate : amnestia. Pentru ca miile ce-au trecut gra­niţa să se poată­­reîntoarce în ţară şi în cazărmi, pentru ca zecile de mii cari vagabondează de la Seve­rin la Dorohoia să iasă din această stare primejdioasă pentru ei şi pen­tru noi, amnistia se impune. Ea s’a practicat şi se practică neconte­nit în Franţa, o ţară militaristă prin excelenţă,— de ce nu s’ar practica şi la noi ? Propunerea noastră ar constitui, pentru cei ce-ar realiza-o, un fru­mos fapt patriotic şi un act de în­­naltă justiţie socială. I. T. Alegerile parţiale Alegerile parţiale dau foarte mult de lucru guvernului. înainte de a­­legerile generale s’au înlăturat mai mulţi candidaţi cu promisiun­ea că li se va de locuri la alegerile parţiale. Acuma nu numai că sînt mai mulţi cu promisiuni de cit­ sint locuri, dar guvernul voeşte să scoată la iveală alţi candidaţi. Afară de aceasta, de la­­alegerile generale s’a schimbat Imult situaţia in unele judeţe. Ast-fel in judeţul Prahova, unde tocmai­­sint trei lo­curi vacante, alianţa dintre liberali şi conservatori s’a rupt, din cauza unor conservatori ca­ri vor să dic­teze, de­şi nu reprezintă ci forţa guvernamentală in­­loialitate. S’a văzut cu ocazia alegerilor co­munale că conservatorii ambiţioşi sînt slabi. Dar dacă nu au putut să învingă la comunal­e, pot totuşi să facă rău candidaţilor guvernului la alegerile pentru Cameră, dacă vor vota cu opoziţia liberală. Situaţia nu este mai uşoară la Ba­cău, unde se spune că mulţi dintre cei cari au votat cu guvernul in a­­legerile generale slnt h­otăriţi ca, la alegerea colegiului I-iii, rămas vacant prin­­optarea d-luî M.­ Canta­­cuzino pentru colegiul I-iii de Ialo­­miţa să voteze pe d.Junius Lecca. Guvernul se teme că in alegerile parţiale are să păţească întocmai ca liberalii, cari deşi in 1896 la alege­rile generale a ţi., c­ă unanimităţi, au pierdut apoi toate alegerile par­ţiale.­­Cer. Confliictele agrare Pe fie­care zi avem de înregistrat conflicte intre proprietari sau arendaşi şi ţărani, ori intervenţii neghioabe şi pătimaşe din partea autorităţilor care înăspresc şi mai mult o situaţie deja prea înăsprită. In comuna Căueşti din judeţul Vas­­lui, arendaşul a găsit că ţăranii înoată, in special anul acesta, in atitea fericiri, in cit o bătae pe de­asupra n’are cum ii nemulţumi. Ţăranul bătut a fost de altă părere şi tovarăşii lui au­ impăr­­tăşit-o, sărind cu toţii asupra bătăuşu­lui în slujba arendaşului. Cazul nu­ e de neglijat, căci insu­şi prefectul jude­ţului, intr’o telegrama către ministrul de interne, spune că el «se intîmpla zilnic». Putea de prefect să spună case intimplă şi de mai multe ori pe zi, că tot nu se înşela. La Ialomiţa «cazul» e mai grav. Ţă­ranii refuză să smulgă griul din rădă­cină. Au­ dreptate. Una e a secera şi alta e a zmulge, mai virtos că fiind se­cetă plantele îşi înfig foarte adine ră­dăcina in păm­int intru căutarea umi­­dităţei absente de la suprafaţă. Cind zicem că «ţăranii refuză» nu ne expri­măm tocmai exact. Pentru muncă mai grea şi neprevăzută in­ invoeii, ei cer plată mai bună. Nimic mai legitim. Ce face prefectul?.Crezind­ că ,el e farul Rusiei," şi deprins fiind, se vede, d­e-a nu asculta de legi, de raţiune şi de bunul simţ, dă un ucaz prin care condamnă pe ţărani ,să zmulgă griul in condiţiunile cerute de proprietari şi arendaşi, sub pedeapsa de a nu mai căpăta ajutoare de la stat ! a „V" A Dacă a apucat pe aşa cale nu vedem ce l-a oprit pe d. prefect să-i condam­ne pe ţărani la moarte, ori poate aş­tepta ca intim să se revolte şi apoi «să-i înveţe minte !» Băgaţi seama, d-lor, la ce faceţi. Din picătură se face unu şi din rid fluviu, z­ice înţelepciunea străbună. Nu îngră­mădiţi prea multe fără-de­legi şi nu înmulţiţi nemulţumirile, căci mai multe conflicte ce se succed duc la revoluţie. Citiţi istoria lumei ca să vă convingeţi. Index Paul Ar­ion Fost inginer in serviciul technic al Pri­măriei Capitalei. Reputat pentru severita­tea în aplicarea regulamentelor de cons­­trucțiune. Acum e ales prim-ajutor de primar al Capitalei. Copil­ şi văduvele ţăranilor ucişi la Slatina şi prin satele judeţului Olt aşteaptă în mizerie ajutor de la generozitatea acelora cari protestează în potriva asasinatului de la gara Slatina. Liste de subscripţii sunt depuse la A­G Seve­nsl şi numele donatorilor se pu­blică în ziar în fie­care zi. CARNETUL MEU Stricată lume! De­sigur că stricată lume De sigur că stricată lume mai e in Europa asta, civilizată. In Franţa, in Germania, în Anglia nu mai e chip de trăit, toate exemplele corum­­pătoare vin din ţările acestea: demo­ralizarea maselor, nedisciplina şi lipsa de respect pentru autoritate işî au origina în aceste ţări pretinse civilizate. N'aşî mai avea nevoe să dau exem­plu, dar să prezint cititorilor un exemplu. O telegramă din Paris ne vesteşte că guvernatorul insulei Dra­cului, unde a fost relegat Dreyfus, cit şi directorul penitenciarului din insulă, au fost destituiţi, fiind-că cel d’inţii a supus pe condamnat la foarte rele tratamente, iar cel d'a! doilea fiind­că l'a pus in lanţuri. Asta e un adevărat scandal! Ţară sfintă şi civilizată e ţara ro­­minească. Aci autoritatea e autoritate şi administraţia administraţie. Aci zapciul dezbracă la alegeri pe alegător pină la piele, ii controlează şi îl mal­tratează cu gîrbaciul şi cu sfânţuiala ; aci se împuşcă lumea şi după aceea arestaţii sunt victima celor mai fio­roase torturi, şi cu toate aceste cine îndrăzneşte să se atingă de oamenii stăpinirei ? Asta e ţară blagoslovită, domnilor, dar nu stricata aia de Franţa ! C. C. R. FAPTE MICI — EFECTE MARI — fie la serviciul nostru maritim — Am făgăduit că ne vom ocupa mai pe larg de serviciul nostru maritim. Fiind date sacrificiile pe cari le-am fă­cu­t şi le vom mai face pentru acest serviciu, fiind date speranţele pe cari le punem într’insul, trebue să ne des­chidem bine ochii şi să nu facem greşeli, sau cel puţin să le facem rar şi mici. Străinii ne pîndesc, ca să rîdă sau ca ►să profite de greşelile noastre. Pentru azi voia trece în revistă o serie de mici greşeli şi neregule, cari împiedică şi enervează serviciul, cari nemulţumesc pe cei mici, cari fac să se scurgă prin crăpături invizibile o sumedenie de bani ce s’ar putea între­buinţa mai bine. Aprovizionarea vaselor Căpitanii de vapoare, plătiţi cu 450 de lei pe lună şi cu diferite diurne şi indemnizaţii cari le urcă leafa pină la 625 de lei, au şi însărcinarea de­ a a­­proviziona vasele cu materialul mărunt ca fringhii, lanţuri, untdelemnuri, etc. Fie­care căpitan se furnizează unde vrea, unde poate, unde are interes : la Galaţi, la Constantinople, la Rotterdam sau in alte localităţi. Acest fel de aprovizionare e extrem de defectuos. El are darul sa ne dea un material scump, prost,— funduri de de prăvălii,—• încărcat cu enormele fo­loase pe cari le prelevează detailiştii. Pină la probă contrară nu bănuim pro­bitatea nici unui căpitan de vas, dar nu e mai puţin adevărat că felul cum ne aprovizionăm duce fortamente la bă­­nuelî. Cei d’inţii cari, din punct de ve­­dere moral, au interes ca lucrurile să se schimbe, sunt înşişi căpitanii de vas. Aşa de pildă, asupra furniture! unor lanţuri la un anume vapor—ne-am pro­pus să îndepărtăm cu totul numele proprii din articolele noastre—s’au vor­bit multe. Unii ziceau că lanţurile erau prea proaste, alţii că erau şi prea proaste şi prea scumpe. Dacă criticii aveau sat, nu dreptate nu e locul şi timpul să ne pronunţăm. Dar de ce direcţiunea serviciului mari­tim pune pe căpitanii săi în asemenea false poziţiuni, dindu-le însărcinări de o natură aşa de delicată­ şi aşa de in­compatibilă cu serviciul lor ? In ce priveşte aprovizionările d­in O­­landa, direcţiunea a luat o măsură care complică lucrul fără a-1 rezolva : factu­rile trebue să poarte ştampila d-lui Müller. Ei şi ? Ce s’a făcut cu asta ? Absolut nimic. Răul n’a dispărut, ci are pe dinsul o ştampilă plus şi atita tot. Hrana pe vase Dintr’o economie rău­ înţeleasă, di­recţia a însărcinat tot pe căpitani cu hrana personalului inferior şi a corpului ofiţeresc. Cei mai mulţi din căpitani n’au nici cunoştinţele necesare, nici timpul să se ocupe de asemenea dara­­veri. Cind dai unici or comanda unui vas repede, sau a unui vas de lungă călătorie, cu atitea ocupaţiunî, cu atitea responsabilităţi, e absurd să-l mai în­sărcinezi cu bucătăria şi cu intendenţa. N’ai nici măcar putinţă să-l tragi la răspundere, că e prea încărcat. Micii piraţi cari stau la pînda gre­şelilor administraţiilor defectuoase, atita aşteptat!. Căpitanii, forţamente, au dat însărcinarea aprovizionamentelor de hra­nă şi a hrănirei personalului, altora mai inferiori. Ne­avind timpul şi priceperea să stea cu nasul în pachetele de hrană şi in­tingirile bucătăriei, căpitanii au dat loc, adesea fără voia şi ştirea lor, la abuzuri strigătoare. Din toate oasele din lume acelea pe cari se mănincă mai puţin şi mai prost, in raport cu ce se cheltueşte, sunt vasele direcţiei serviciului maritim român. Tot personalul murmură, de la ultimul ma­­telot şi pină la ofiţerul secund. Trebue să facem o excepţie pentru «Principesa Maria». Cumpărat de la compania Florio şi Rubatino, vasul a trecut la noi dim­preună cu tradiţia bunei hrane pentru personal. Tradiţia aceasta a fost res­pectată. Remedii pentru material Cauza pentru care căpitanii au fost însărcinaţi cu aprovizionarea materialu­-­ lui curent de pe vase, este că depozitul direcţiei n’are material nici pentru 15 zile. De aceea vasele se aprovizionează pe unde pot şi cum pot. Motivul invo­cat de direcţiune e că n’are fondurile necesare pentru a-şî forma un depozit serios. Proastă scuză. Să indicăm noi direcţiei mijlocul de a avea material bun şi extin, de a scoate pe căpitani de la o muncă inutilă şi bănuitoare pentru ei, fără a avea nevoe de nici un fond special. Iată-i: Să se­ publice licitaţie pentru furnitura mate­rialului in chestie. Prin concurenţă se va obţine rpreţul minimum şi calitatea­, maximă. Materialul să fie apoi furnizat direcţiei din trei în trei luni, în loc de a se furniza pe un an sau mai mult. Plata să se facă la predare, adică tot din trei in trei luni. Care e negustorul care să nu credi­teze pe trei luni un servicii­ pus sub direcţiunea statului, cind particularii’ obţin uşor credite pe şase luni ?. Di­recţiunea va plăti ast­fel din fondurile­ curente. Remedii pentru hrană Aci e şi mai uşor. Fie­care vas sa aibă un intendent, direct responsabil către direcţiune, înţelege ori­cine că a reclama în­ contra unui intendent ci­vil e cu mult mai uşor de cit­a­re­, clama în contra unui căpitan, care e­ suveranul unu­i bastiment.­­ Şi pentru a se pune o dată capăt,­ hrănirei cu cartofi, excluderea plinei, intrebuinţărei de conserve mizerabile,,­ precum şi neregulelor prea mari din­ partea intendenţilor, direcţiunea poate­ pune bazele unor depozite de hrana­ prevăzute cu tot ce trebue. Făina, car­tofii, legumele, orezul, colonialele de, orî­ce natură, conservele, etc., s'ar pu­tea obţine atunci cu preţuri foarte re­duse şi de calitate excelentă. Ce economie şi ce progres ! * Dar n’am isprăvit. Voimi reveni şi d­s alte amanunte asupra unuia din ceia maî interesante servicii ale statului. I. T. DIN STREINATATE Politica Rominilor ardeleni „Gazeta Transilvaniei“ se ocup® în primul loc cu „tactica oficioşilor unguri“ în ce priveşte politica de pasivitate a Romînilor ardeleni. Constatăm şi de astă-dată seriosita-­ tea jiotrivită importanţei cauzei, cu care „Gazeta“ tratează chestiunea, seriozitate, care cu durere vedem că lipseşte altor organe. Iată o parte din articolul „ Gazetei“ : «Domnul Szell, presupunind cele mai bune şi reale intenţiunî din parte’­, pentru a promova cauza impăcăreî in­terne intre popoare, va trebui să lupte mai mult cu cei­ ce au cauzat nemulţu­mirea în ţară, de cit cu nemulţumiţii înşişi. Conaţionalii lui ar fi de aceia, cari s’ar opune mai mult unei ast-fel de împăcări, cind ea s’ar urmări cu cuget ciudat şi serios. Dar unde este cel mai mic semn, care să îndreptăţească a crede cel pu- ,­ţin într’o astfel de intențiune reală şi serioasă a şefului guvernului ? Noî nu-i, vedem nicăerî, şi asigurările oficioşilor, că s’ar fi schimbat sistemul, nu pot prin urmare să aibă pentru noi nici cea mai mică însemnătate. Căci doară nu vor crede nici chiar aceştia, că for­mula lui Szell despre construirea sta­tului­ naţional maghiar şi consolidarea lui pe temeiul culturei naţionale ma­ghiare va putea să aibă şi in interior măcar efectul, ce l-a avut formula lui privitoare la pact faţă cu guvernul aus­triac. In zadar se silesc dar foile oficioase UN ORAŞ Berlinul Urmaşul lui Hausmarm, genicid inginer francez Alphand, a zis: „Ad­­ministraţia unui oraş mare trebu­e să considere ca o datorie a sa de a îndeplini pe cit posibil trebuiniele morale şi materiale ale locuitorlor săi şi să le înlesnească în ori­ce chip şi în marginile legilor libera întrebuinţare şi libera dezvoltări a calităţilor“. Clădirile publice, parcurile, s­ta­­rurile, pieţele, tot ce-i demn de vă­zut, tot ce poate servi la distrarea şi cultivarea locuitorilor, trebuie să le­­fie uşor accesibile acestora. Astă deviză a servit de călăuză şi admi­­nistraţiei berlineze, care în tot ce a­ clădit ea şi în tot ce a concedat să clădească alţii pe teritoriul­ ei, a avut în vedere interesele locuito­rilor săi. * încep cu mijloacele de comunica­ţie, cari în Berlin, sînt mai perfecte­hiar de­cît la Paris, şi pot servi­­ toate privinţele ca model. Tram­­aj­e electrice, drumuri de fer me­­ropolitane circulînd pe viaducturi şi tub­­unele, tramcare electrice, etc., etc., toate progresele realizate de tehnică în astă privinţă, se află gră­mădite, ca într’o vastă expoziţie a mijloacelor de comunicaţie, la Ber­lin. Despre grandiozitatea transpor­­tulu­i de persoane în Berlin, ne pu­­tem face o slabă ideie, dacă voiț spune că tramvaiele transportă în medie pe an 150 milioane de oa­­meni, iar tramcaiele 35 milioane. Adăogînd că drumul de fer metro­­lolitan­ care pe­ de o parte taie o­­rașul pe la mijlocul său şi pe de alta îl înconjoară, transportă în ue­­lte pe zi o sută de mii de oameni, constatăm că în Berlin numărul per­oanelor cari uzează de vehiculele publice este mult mai mare de cît la Paris. Şi trebuie notat că n’am menţionat cele­l’aite mijloace de ransport şi anume: birjele cu şi­ără taxametru, vapoarele pe Spreea, ramvaiele subterane, etc, etc. Faptul că Berlinul de şi mai mic­ă populaţie, are un transport de persoane mai mare, se explică prin ţftinătatea acestuia, mai ales pe fi­­îiile drumului de fer metropolitan. Cu 4 lei pe lună, poţi să te preum­bli de cîte ori pe zi ai nevoe în­­tr’un raion cuprinzînd cinci staţiuni. Cu 8 lei pe lună te poţi preumbla ori de cîte ori ai nevoe pe zi, în tot raionul metropolitanului. Această eftinătate e mijloacelor de transport a făcut ca în jurul Berlinului să se prefacă toate pă­durile in parcuri de promenadă, ca pretutindeni să se facă restauran­­turî, fabrici, colonii, foburguri, cari dacă astăzi s’ar contopi cu Berlinul, ar face dintr’acesta cel mai popu­lat oraș de pe continent. * In ce privește higiena clădirilor, Barlinul a luat în ultimul timp mă­suri energice. In trecut specularea terenului a făcut ca să se constru­­ească adevărate cazărmi, așa că pe cînd la Paris vin în medie, după cum am mai spus, cîte 29 locuitori de casă, la Berlin cifra aceasta se ridică la opt-zeci. In consecință ser­viciul technic berlinez a dispus ca pe unele străzi din nou croite, să nu se poată clădi de­cît case de ţară, adică numai într’un etaj şi cu grădină. Berlinul nu are de cît 750 strade, unele însă foarte lungi, căci totalul lor reprezintă o lungime de 710 ki­lometri, faţă cu 970 kilometri cît reprezintă la Paris 3630 de străzi. Pe o suprafaţă de 6000 hectare, Berlinul are vre-o 27.860 case,­­ aşa că fie­care casă ocupă un spa­ţiu relativ mai mare, de­cît o casă pariziană. Aceasta a înlesnit mult succesul marilor sforţări sanitare ale capitalei imperiului german. Intr’a­­devăr, pe cînd la 1877 mortalitatea sa de 31 şi jumătate la mie între­cea cifra respectivă pariziană, ea a rămas astăzi cu 19 la mie, în urma acesteea. Şi toate aceste rezultate precum şi cele ce se vor mai vedea din da­tele de mai jos, administraţia ber­­lineză le-a obţinut impunînd mult mai mici sacrificii locuitorilor săi, de­cît cea pariziană. Intr’adevăr, la Paris birurile comunale se urcă de capul de locuitor la 90 lei, pe cînd la Berlin această cifră nu este de­cît de 30 de lei. * Serviciul asistenţei publice este la Berlin, ca şi la Paris, excelent or­ganizat şi cît se poate de întins. Pentru întreţinerea spitalelor şi a celor­ l­alte institute sanitare, Berli­nul cheltueşte în medie pe an şease milioane de lei, iar pentru ajutarea şi întreţinerea săracilor comunei două­spre­zece milioane.­­ Ajutoare regulate se acordă în medie pe an la­­15.000 persoane mature şi la 5.000 copii. Afară de aceasta comuna acordă ajutoare extraordinare, împarte locuitorilor săraci parcele din pămîntul său pen­tru ca să-şi cultive cartofi, îmbracă copiii săraci, împarte lemne şi bonuri de mîncare (un milion de bonuri în medie pe an). Pentru a asista pe bolnavii saraci Berlinul întreţine 90 medici, cari au de îngrijit pe an în medie 60.000 bolnavi, cărora li se acordă şi medicamentele în mod gratuit. In spitalele statului se îngrijesc de asemenea pe seama comunei în medie 30.000 bolnavi pe an, şi peste 5000 copii în orfelinate şi în familii. Pentru a adăposti pe cei lipsiţi de domiciliu, există două aziluri: unul al comunei, şi unul datorit ini­ţiativei private. In azilul comunei, care primeşte şi familii întregi spre adăpostire, găsesc un acoperiş 300000 persoane în medie pe an. Azilul pri­vat adăposteşte în medie pe an 110.000 barbaţi şi 20­ 000 femei. Afară de institutele directe pe care le întreţine, comuna acordă impor­tante subvenţii institutelor ,datorite iniţiativei particulare. Dintre acestea citez în treacăt: balele de încălzit în timpul crnei, diferite ospătarii, coloniile de vacanţă pentru copiii să­raci, societăţile pentru îngrijirea ce­lor cari şi-au­ isprăvit osînda, etc. In ce priveşte canalizaţia, Berli­nul serveşte într’adevăr ca model al­tor oraşe. Dacă întinderea canaluri­­lor sale subterane este departe de a suporta o comparaţie cu aceea a cloa­celor Parisului, apoi sistemul sări de canalizaţie, îl întrece pe cel pari­zian în toate privinţele. Chestiunea este prea specială ,pentru ca s’o a­­profundez aci, destul să spun că ne­curăţeniile nu se revarsă în vre-un rîu a căruia apă s’o otrăvească pri­mejduind ast­fel localităţile ce ar mai atinge în cursul său, ci toate aceste necurăţenii se revarsă asupra unor cîmpii *) pe cari le fertilizează şi pe cari comuna le-a prefăcut în nişte adevărate grădini. Mai bine de trei­zeci de teatre, circuri, panorame, etc. îngrijesc ca Berlinul să nu se plictisească. Intre aceste teatre este unul (Schillerthea­ter) în care poţi cu 30 şi 50 bani, vedea o piesă bine montată şi bine jucată. Iar în alte două poţi chiar cu 10 bani vedea acelaş lucru, deşi montarea lasă de dorit, pe cînd jo­cul e acceptabil. *) Aşa zisele „Borieselungsfelder“. Berlinul nu este, ca şi Parisul, o­­raşul streinilor. Totuşi într’însul se opresc în medie pe an 750000 streini. Populaţiunea sa care a atins aproape cifra de 2 milioane, şi conţine şi"1­25000 streini, formează a 33-a par­te a populaţiuneî imperiului german, pe cînd această proporţie este în cej priveşte Parisul şi Franţa mult mai* mare, căci populaţiunea celui d’întîi formează a 16-a parte din a acelei* din urmă. Şi toate aceste grandioase rezul­tate Berlinul le-a realizat, mulţumită unei administraţii bune şi inteligente, într’un timp relativ scurt, căci nu mai în urmă de cît pe vremea dom-^ nieî lui Cuza, Berlinul era un oraş, în ce priveşte populaţiunea, cu pu-, ţin mai mare de cît este astă-zi B­u-­ cureştiul. Să sperăm că şi Capitala regatului român, situată într'o pozi-­­ţiune splendidă, pe drumul cel mai, scurt spre Orient, şi aflîndu-se în­ condiţiuni excepţional de bune, va avea de înregistrat cîte-va rezultate " care s’o ridice de o dată în rîndu-­­ rile „oraşelor mari“ ale Europei, cari merită acest nume. B. Braniştea»«.

Next