Adevěrul, octombrie 1899 (Anul 12, nr. 3661-3689)

1899-10-01 / nr. 3661

V Anul Xil —No 3661. EONOATO­R AI,EX. V. BELDIMMI] Ab­onam­ent­e Un an Sase hin­ Tr­ei Inni in tarii...........30 lei­le lei In fi '' t iin 2­■ 50 „ 25 „ 13 gO Rmni în toată 35 ., „ străinătate Un număr vechin hani 20 ck Vineri 1 Octombrie 1899 director politic rus ST. Ml 11E Amineliiii Linia pagina IV Lei. . 7 . ... . .. 0.50 bani. III 2.— BIROURILE ZIA­RUIIUI tl. — SS I r a A ii Sărind a r — 11­8 lei" Ediţia de seară In faţa nonei infamii a poliţiei care ne face, in oare­care măsură, vînzarea imposibilă prin părţile mai depăr­tate ale Cap­ul Ivi. Cititorii noştri sunt rupaţi, fie a se adresa administraţiei că să le servească foaia la domiciliu, ori să bine­voiască să trimeată la administraţie ca să-şi ia ziarul în fie­care zi. Mai vestim pe cititorii noştri că am deschis un abo­nament pe timp de zece zile cu preţul de 1 leu, pe care î l pot trimite în mărci poştale la administrația noastră îm­preună cu adresa: ____________________________________ 1­­­6-a zi de banditism.­­ Războiul declarat oficial Justificarea noastră . -------­Erau oameni de bună cre­­dință cari, în fața campaniei ce o duceam in contra guver­nului, ziceau: — Prea repede aţi luat-o! Guvernul de abia a venit la putere, n’a avut încă timpul să săvirşească ceva nici in rău­,­­ nici în bine, şi Adeverul a şi început atacurile violente. Au dreptate unii sa’l numească ziar de scandal şi să pretindă că face opoziţie din principal, că combate ori pe cine nu­mai pentru plăcerea de a com­bate. Un asemenea limbaj nu pu­tea fi îndreptăţit de nimic. Era de ajuns unui om de bună credinţă să se gindească la că­derea ruşinoasă a guvernului conservator din 1895, la că­derea guvernului liberal din anul acesta, pentru ca toate­­ campaniile Adeve­nitul să se justifice în modul cel mai stră­lucit. In ce priveşte guvernul ac­tual justificarea campaniei pe care am dus-o şi o ducem in contra lui e şi mai strălucită. „ Cunoşteam oamenii, îi ştiam de ce sunt capabili, şi de aceea nu le-am acordat nici un cre- e dit. Un ziar nu trebue să fie­­ numai just, să condamne şi­­ să atace numai relele săvîrşite, ci să fie şi perspicace, să dea dinainte alarma, să prevadă, să preintimpine, să oprească daca e posibil faptele monstruoase ce se prepară de un guvern, ce decurg logic din firea oa­menilor ce-1 compun. In nimic prevederea nu e mai preţioasa ca în politică. Cei ce vor să ne judece cu dreptate să se gindească la evenimentele înspăimintătoare ce s’au­ desfăşurat in ţară si­­multaneu sau posterior cam­paniei violente pe care o du­­­­ceam în contra guvernului. Inchipuiască’şî oamenii de bine că noi am fi avut naivitatea să acordăm un credit guver­nului actual, să nu'l fi combă­tut energic din prima zi, să fi spus ţarei să aştepte înainte de a judeca. Ce figură am fi făcut noi in faţa alegerilor vio­lente ce s’au­ săvirşit? Care ar fi fost poziţia noastră in faţa multiplelor asasinate de la Slati­na ? Cum am fi apărut noi in urma mişelesculuî atentat în­­scenat in contra libertăţei pre­sei ? Acordind un credit unui guvern care nu-1 merita, noi singuri ne-am­ fi zdruncinat creditul în ţară, numeroşii no­ştri cititori ar fi avut dreptul să ne ia drept nişte naivi lip­siţi de cea mai mică perspi­cacitate. A ! Dacă guvernul s’ar fi pur­tat bine, dacă ar fi făcut ale­geri libere, dacă n’ar fi vîrsat singe nevinovat, dacă n’ar fi comis nimic din cite a comis, recunoaştem că poziţia noa­stră ar fi fost cam dificila. Dar tot aşa de dificilă ar fi fost şi in cazul cind i-am fi acordat un credit de la început. Dar nam­ avut această lipsă de prevedere. După 12 ani de lupte politice cari toate au fost triumfuri pentru din sul, Adeverul ştie că nu exagerează ori cită înverşunare ar pune în combaterea unui guvern nou­. Dacă experienţa nu servă la nimic, e zadarnic s’o mai facă cine­va. Experienţa ne dove­dise că aproape toate guver­nele noastre au fost nişte tur­me de bandiţi fioroşi, nişte cete de barbari bunici, care au dat de mal şi legi, şi Con­stituţie, şi economia ţăreî, şi onoarea, şi patriotizmul. De aceea n’am stat un mo­ment la indoeală să combatem noul guvern din chiar primele lui zile. Dacă am avut sau nu drep­tate, dacă conduita noastră se justifică perfect sau nu se ju­stifică de loc, spue-o alegătorii bătuţi, căutaţi de buletine prin haine, adăpaţi cu morfină, în­depărtaţi în mod violent de la vot, corupţi; spui-o morţii de la Slatina; spue-o procesele scandaloase prin cari s’au con­damnat pentru escrocherie oa­menii de idei prolivnice celor de la guvern, spun-o în sfir­­şit miile de cetăţeni din Capi­tală cari sînt împiedecaţi de-a citi Adeverul din cauza poliţiei, şi cari văd oamenii noştri tim­p­o­plaţi de singe pe calea Victo­riei fiind­că vînd ziarul, fără ca poliţia să intervin. Cine mai poate acum, de bună credinţă, să susţină că n’am avut dreptate să com­ba­tem cu energie guvernul chiar din primele lui zile ? I. Teodorescu. DIN FUGA CONDEIULUI Tribunal în iesle suferit şi bătăi, şi insulte a prearestări pentru singurul fapt că era conservator, a fost destituit elî din funcţia de ■ in­spector comunal. Acesta este d-l Creţu. Motivul dizgraţiei sune cric că, în potriva ordinelor şi a voinţei dictatorului, a dat concurs candidaturei d-lui Iancu Brătescu. . Dictatorul își fringe gîtul. Atît mai bine! Stop. Teribilul leii de odinioară a eşit un alt boiu de animal; s’a văzut adică cum că, în loc de coamă lungă, are alt­ceva lung. Ceea­ ce ne autorizează încă să credem cum că tribunul este un alt animal e fap­tul că, de cîte­va luni, îl vedem legat la ieslă în faţa unor mari cantităţi de furaj. Or, din cea mai înapoiată antichitate, leii, n’au mîncat fin nici­odată. Odinioară, celui care pătimea de fleviziv, fabulistul îî spunea că are „pufuşor pe bo­­tişor“; de acum fabuliştii îi vor spune că are „fînişor pe ciocuşor“. Vax. Toţi muncitorii fără lucru, cari voesc să cîştige 4—5 lei pe zi, se p­ot adresa la admi­nistraţia noastră care le va da spre vînzare ADEVERUL. * Administraţia „Adevărului”* a luat disporsiţiuni să depună spre vînzare, ziarul nostru, la diferite magazine de librărie, tutungerie, etc. Principesa Stefania Văduva archiduceluî Rudolf, moştenitorul tronului Austro-ungar, a cărui moarte a făcut atîta zgomot. E fiica regelui Leopold al Belgiei, şi acum s’a amorezat de un conte ungur şi vroeşte să'l ia de bărbat. Această căsătorie face mare scandal în cer­curile monarchice. C­O­T­ID­I­A­N E CICLOPUL CU A IOVEI Alaltă­ erî in faţa palatului regal ban­dele de ţigan! conduse de către bandele banditului Algiu au năvălit asupra func­ţionarilor noştri cari vindeau Adeverul Insă, mai pre­sus de bandiţi şi de ţigan! s’a distins un deputat guvernamental I­­liescu Chiorul, reprezentantul poliţie! cra­­iovene. Acest individ neruşinat, căruia baro­ul craiovean i-a ridicat odată dreptul de a pleda, din cauza unei oare cari escrocherii, şî-a permis alaltăieri obrăznicia de a se pune în capul ban­delor luî Algiu şi de a lovi in funcţiona­rii noştri. Insă nu i-a mers bine. Un cetă­ţean din public, indignat de mişeleasca agresiune ă secăturei, i-a aplicat­­cîte­va palme zdravene aşa că pălăria­­ a sărit cut colo. Era cît p’aci să zicem că a văzut şi stele verzi, dar... cu ce să vază ?.. De-o­cam­dată poliţistul cel chior, ce’i maî zice şi „Ciclopul Craioveî“, şî-a pri­mit răsplata. UNUL CÂTE UNUL Toţi cîţî nu vor să se supue ordinelor luî „Conu Nicu“ sunt executaţi fără de milă. Unul dintre cei mai devotaţi soldaţi ai partidului conservator, un om care a Toate minciuni Sint cîte­va zile de cind agenţii guvernului au­ pus în circulaţîune t I 7.7..7 „7,\.V ,.U~ „S 7., LUb I Vbbtl tip Stu l HlOUllO llb oct b/Ulli­că in eroare opinia publică ; aceste ştiri vorbeau de o serie de mari suc­cese guvernamentale. Nici maî mult nici mai puţin, gu­vernamentalii anunţau că ministerul a izbutit : 1. Să contracteze un împrumut de 175 milioane în condiţ­­iunile ce­le mai avantagioase ; 2. Că a repurtat o mare vic­torie în chestia Porţilor de Fier­; 3. Că a aranjat chestia rentei şcoalelor din Braşov aşa de bine cum nimenea nu s’ar fi aş­teptat ; 4. Că a făcut minuni cu che­stia macedoneană. Vrea să zică : nu mai puţin de. 4 victorii, una mai grozavă de cit alta şi una maî minunată de cît alta. Şi cînd colo, numai minciuni. Nici împrumut, nici victorii diplomatice, nici renta n’a regulat, nici în Ma­cedonia n’a făcut vre-o brînsă. Care va să zică- şi prost, şi mişel, şi mincinos! Cerber. Explicaţii neindesiulătoare Sint o mulţime de conservatori frun­taşi cari au o atitudine ciudată dn­ scan­daloasa afacere a confi­scărei ziarului A­­deverul. Ei dezaprobă faptul. Unii îl pun ori în socoteală gene­raîuktî *.itiii?., vrî in so­coteala d-lui Nicu Filipescu. ' Sint unii, şi cei mai mulţi cari dau vina .Des amîn­­doi şi explică celor ce-i întreabă ca ge­neralul Algiu fiind prost s’a pretat ru­găciune! lui Nicu Filipescu c­i să omoa­re Adeverul pentru a lansa­­muribunda Foo ca şi că d. Filipescu va face două lovituri: va ridica ziarul său şi­ va reuşi să scape şi de Algiu care în urma tică­loşiilor din săptămina aceasta trebue să plece. Aceşti domni însă nu explică un lucru: ce face guvernul ? Cum adică, Capi­tala şi ţara sunt date pe mina unui mi­litar imbecil şi ramolit şi a unui crimi­­nal-născut, fără ca să fie posibil ca gu­vernul să-l pună la rezon? Dacă aşa ar fi, atunci ne întrebăm: ce caută d. Eleva în minister, ce caută d. Disescu, ce cau­tă d. Istrati şi d. Cantacuzino ? Toţi a­­ceştia sunt numai figuranţi şi d. Filipescu şi generalul Algiu dictează şi decretează suspendarea libertăţilor constituţionale . Dacă aşa sint lucrurile, să ni se spună — căci în acest caz datoria acestor consilieri ai tronului este ca să plece din minister, lăsînd dictatura țarei pe mîna acestor doi oameni. Acest lucru nu niai explică binevoitorii amici ai guvernului cari dezaprobă infa­mia comisă contra noastră, dar nu ne a­­rată cum se face ca într’un guvern care are pretenţia că ’i serios, doi oameni să’şî bată joc de ţară şi de instituţii. SfîEX greva poliţienească Timp de patru zile poliţia opreşte cu forţa, cu ameninţări şi cu... aju­torul fondurilor secrete, vin­zarea­­zia­rului Adevărul, care nu s' a putut desface de­cît graţie devotamentului personalului nostru şi a citor­va oa­meni de bună-voinţă. După patru zile de grevă forţată din partea vînzătorilor noştri, poli­ţia a reuşit­ să -i convingă că trebue ca cel puţin de formă, să se declare o grevă şi Marţi am primit vizita li­nei comisiuni, care ne cerea reduce­rea preţului vinzărei fie la 7 cen­time, la 6 centime. Manopera era prea cusută cu aţă albă ca să ne lă­săm a cădea în cursă. Şi in acest timp greva (?) urmează. Ea con­stă in faptul că bandiţii poliţiei atacă pe vinzătorii noştri improvi­zaţi, le rump cind pot foile şi poliţia oficială, gardişti şi ofiţeri de sergenţi, azi stă liniştiţi la horie cît timp văd că ai noştri sunt bătuţi. Din momen­tul ce situaţiunea devine critică pen­tru bătăuşi, poliţia intervine şi duce la secţie,... tot pe cei atacaţi şi loviţi. Dacă ar fi o grevă normală, poli­ţia ar­e datoare să împiedece pe a­­cei ce atacă şi să lase vînzarea ziaru­lui nostru liberă, căci, dacă ar exista chiar o neînţelegere reală intre viiî­­zători şi noi — nu poliţia este in­stanţa care să o reguleze, silindu-ne pe noi, prin faptul că nu ne prote­­gueşte, să cedăm. Cum însă poliţia este organizatoarea acestei greve, e natural ca ea să lucreze la reuşita ei, prorocind scandaluri şi impiede­­cind, pe cit se poate, vinzarea Ade­vărului căci aşa cer interesele.... Epocea. Din fericire, sintem in măsură să luptăm. Simpatia pe care ne-o arată publicul şi energia devotatului no­­stru personal nu au asigurat o vinza­­re de care nu putem fi de cit mul­ţumiţi — şi vom aştepta piuă cind poliţia se va obosi sau piuă cind se va găsi un om cuminte un minister care să-şi dea seamă că fără-de-le­­gea de multe ori nu-i de cit o stu­piditate inutilă. C­M. A. se vedea pe pag. III ar­ticolul de reportaj privitor la actele de banditism poliţie­nesc exercitate contra „Ade­vărului“, cum şi telegramele corespondenţilor noştri spe­ciali din străinătate. Regele a, sosit! Regele a sosit! Miniştrii­­ au eşit Înainte la Sinaia să-l a­­ducâ buna veste a isprăvilor lor. Ei au­ adus de sigur pe ti­psie ziarul Adeverul, care e singurul glas independent ce a mai rămas atit în potriva co­roanei care s’a Instituit in pu­tere absolută cît și In potriva politicianiior cari s’au făcut complicii săi. Regele a sosit! Dacă e Insă in deplină inteligenţă va tre­bui să recunoască că are pri­eteni foarte nedibaci cari in ioc să acopere acele ce se petrec în palat, prin stiigăcia lor şi ura in potriva noastră, le-au­ dat mai mult la iveală. Regele a sosit! Şi noi fără a spune că demenţa şi stupidita­tea sfetnicilor săi va Înceta, nu putem de­cit să-i zicem: Să-ţi trăiască buchetul de imbecili de cari te slujeşti şi sa dea sfin­tul ca să nu ai parte de alţii. Ai distrus viaţa noastră politică şi rezultatul este splen­did : ai ajuns să dai ţara pe mîna lui Nicu Filipescu şi pe aceea a banditului Algiu! Adevărul Confiscarea „Adevărului“ Imppresiunî — Infamia poliţienească preocupă azî toate cercurile politice şi nepolitice. Este unanimă părerea că se comite o infamie dublată de o colosală prostie. Se înţelege că, în mijlocul marei mulţimi care judecă lucrul din punct de vedere obiectiv, se ivesc și pă­reri izolate ale unor interesaţi capa-TaII“ co onvolva­re­a. *i­, (\o. î^ „i.. » UI* UjJ»UW iia AlililUJiC «XtUilCi cînd se satisface o veche rancună a lor sau o nemulțumire chiar nepre­cizată. Sînt pe lume tot felul de oameni și după cum se găsesc unii gata să protesteze în contra celui mai mic atac ce s’ar aduce libertăţilor publi­ce, tot aşa se găsesc şi alţii capa­bili să apere ori­ce infamie numai pentru a părea că au o idee care ese din comun şi sînt oameni de or­dine şi de guvern. Dar cînd au putut caraghioşii să formeze opinia publică sau să o di­­rigu­iască în momente de luptă ? "H* Toată lumea serioasă, care cuge­tă înainte de a vorbi şi e capabilă să vadă mai departe de­cît vîrful nasului, condamnă actul banditesc al administraţiei. O indignare profundă a produs în cercurile serioase atitudinea zia­rului Epoca. Intr’adevăr, administra­ţia acestei gazete, care a crezut că va putea pescui în apă tulbure, s’a zvîrlit în balta cu noroi şi în loc de simpatii nu mai poate culege azi de cît dispreţ. Iiltr’adevăr, exemplul pe care îl dă foaia conservatoare e trist. Neruşi­narea e împinsă prea departe şi lup­ta pe care o duce în compania spio­nilor şi beţivilor i-a creeat o situaţie de care sunt sigur că ar voi să se scape chiar Antisemitul. ■­ 1­. In cercurile liberale actul admi­nistraţiei este criticat cu cea din urmă asprime. Liberalii se bucură că guvernul se dedă la asemenea infamii pentru că atentatul contra libertăţei presei nu poate de­cît să zdruncine guvernul. In cercurile liberale se agită lu­mea şi mulţi sint de părere că ar trebui să se trateze această chestie mult mai serios de­cît se face pînă acum. Un vech­iu şi constant liberal spu­nea el­ : — Pentru liberali este o datorie, pot zice chiar o chestie de viaţă pentru partid, să se înceapă cea mai energică campanie pentru apărarea libertăţei presei. Din toată lupta glorioasă din trecut a partidului n’au rămas de­cît libertăţile publice înscrise în Constituţie. Ar fi o crimă ca liberalii să privească cu mîinile încrucişate cum se distrug şi ace­ste ultime rămăşiţe cari sunt dovada trecutului glorios al partidului. Ve­nerăm pe Brătienii, Rosetiî, Goleşti­, Kogu­lniceniî, îî venerăm şi ne fălim cu ei, dar ce fel de veneraţie ar mai fi şi cum am mai putea să ne lăudăm cu ei cînd am privi în lini­şte cum se distruge întreagă o­­pera lor ?* In cercurile junimiste se face maî mult haz pe socoteala gogomăniei guvernanţilor. Iată părerea unui junimist însem­nat : — D. Fieva a spus d-lui Sturdza că ridică singuri ziduri ca să aibă de ce să-şi zdrobească capul. „Se vede că fostului coleg al d-lui Sturdza nu i-a folosit la nimic pă­ţania acestuia. Apoi ce alt fac guver­nanţii actuali: nu ridică şi ei ziduri de cari să-şi zdrobească capul ? Nu le-a ajuns măcelul nejustificat de bi Slatina? Nu le ajung toate încurcăturile pe cari le­ au în po­litica externă, mai născocesc şi a­­gitaţii în ţară ! ? Apoi trebue să fie prea gogomani să creadă că, provo­­cînd scandaluri şi lovind în mod ne­­legal o gazetă răspîndită, pot face rău altuia de­cît guvernului. Gaze­tei ii fac reclamă, pentru că aşa e făcută lumea : simpatizează cu cel lovit pe nedrept şi aleargă să va­dă scandaluri mai ales cînd e în joc administraţia. * Injcercurile conservatoare, afară de, cîţî­ va 'interesaţi, de cîţî­ va căţei cari aprobă — vorba luî Giutto din Fintîna Blanduzieî —şi gîndul stâ­­pînilor, părerea predominantă este că se comite o mare prostie care poate să coste mult pe guvern, care, în ori­ce caz profită mult opo­ziţiei. Fruntaşi politici, ziarişti şi chiar mulţi funcţionari privesc încremeniţi şi îngrijiţi la scandalul acesta care durează de mai multe zile sub o­‘ chii, şi cu ocrotirea, poliţiei. Evrica Inf. — Scena se petrece la prefectura poliţiei. D. N. Filipescu (prefectului).—Bine, d-le, se poate să comiţi neghiobia de a­ confisca Adeverul pe faţă! Prefectul. — Aşa ştiu eu... muscă­­leşte... milităreşte... Dacă-i vorba de con­fiscare,­ confiscat să fie. IV. Filipescu.—Nu merge, d-le, muscă­­ieşte, că avem Constituţie. Să-l confis­căm, nu zic ba, dar cu meşteşug. Prefectul. — Meşteşug! ce meşte­şug ? Maî cum l’am confiscat eu, nici dracu nu-l confiscă. Un bătrin funcţionar. — Daţi-mi voe, d-le prefect, dar d. Filipescu zice, ştii vorba veche : «Nu lupul, ci vulpea trebuia să lucreze.» Prefectul. — Ce lup ? Ce vulpe ? Eu n’am lupi şi vulpi, eu am comisari şi gardişti. Filipescu. — Ţipă lumea, ne facem gratis de rîs şi ne găsim beleaua. ^Prefectul.—Atunci (sună la telefon). Alo! D­le inspector, dă ordin tutulor comisarilor să silească cu forţa pe vîn­­zătorii de gazete să vîndă «Adeverul» ! Filipescul şi ceî-lalţi (apucindu­'l re­pede).— Ce faci d-te ! Ce spui acolo ! , Prefectul. — Lasă, domnule, c’am dres’o. Să nu mai ţipe lumea ! Filipescu. — Nu ţipă lumea, dar se vinde «Adeverul». Prefectul.— D-ta o sântă inebuneşte! O pauză. Toţi se gindesc. Un agent.— Evrica ! Prefectul.—Ce-i cu ovreica­? care o­­vreică! Agentul.—Nu ovreica, ci evreica, pe greceşte, adică am găsit. Toţi.— Ce ? Agentul.—Să organizăm greva vânză­torilor de gazete! Toţi.— Bravo ! Evrica ! Prefectul (la telefon).—Alo ! Chemaţi pe toţi vinzătorii de gazete ! (aşezindu-se la biurou cu degetul pe frunte). Vezi d-ta ! Evrica ! Vlad VIENA cari este Pentru cei maî mulţi români au fost în străinătate, Viena oraşul cel mai cunoscut. El este situat în aşa mod, în­cît ori şi unde un român ar vroi să meargă, printr’însul trebuie să treacă. Şi merită oraşul acesta să fie vă­zut. Intre oraşele germane, unul din cele mai vechi, el este cel mai ca­racteristic şi totuşi acela care are cea mai mare asemănare cu un ma­re oraş modern. Străzile înguste ale centrului a­­mintesc acele vremuri cînd Viena era o cetate construită ca o piedecă în drumul turcilor spre occident. Timp îndelungat zidurile cetăţei au­ împedecat întinderea oraşului. Dar la urma urmelor cerinţele sociale moderne a fi triumfat, zidurile cărora Europa civilizată le datora atîta, au căzut, iar pe locul unde altă dată se înălţau şi dincolo de acesta, s’a clădit Viena modernă, cu Ringul, a­­cel inel lung de bulevarde, a cărora lărgime este neîntrecută, şi cari sunt mărginite pe ambele părţi de clădiri monumentale, capo­d’opere ale spi­ritului omenesc.* Acest inel (Ring) de bulevarde, poartă o mulţime de nume. Inconte­stabil însă că cea mai frumoasă por­ţiune a luî, este aceea care se numeşte Franzensring1. Pe dînsa se ridică cele mai frumoase clădiri grupate în mod splendid şi plin de gust lingă dlaltă, un fel de expoziţie istorică archi­­tectonică. Iată palatul imperial,­ Burgul cu imensa poartă antică. Peste drum cele două muzee de artă şi ştiinţe naturale, clădiri gemene, una în faţa alteia, despărţite printr’un mare squar, din mijlocul căruia se ridică monu­mentul Măriei Teresia, reprezentînd pe marea împărăteasă şezînd pe tron şi fiind înconjurată de oamenii de stat şi militarii cari au ilustrat cea mai luminoasă epocă a istoriei au­­striace, epoca cunoscută sub numele de tereziană. Urmează apoi parlamentul în stil grecesc şi universitatea într’un stil combinat din renaissance şi rococo, în mijlocul acestor splendide edificii însă se ridică primăria cu înaltul ei turn, şi cu splendidele ei forme go­tice. Totul este încadrat într’un fru­mos amestec de pomi, pe ciad în fund, flancîn­d primăria, se ridică mo­numentalele palate cu arcade. Tot pe această bucăţică de Ring se ridică­­ şi Burgteatrul, pînă acum cîţî­va ani cel mai important teatru german, astăzi chiar cînd Schlenter a fost chemat să împace tradiţia cu cerin­ţele artei moderne, Burgteatrul este unul dintre cele mai importante tea­tre germane, încheierea o face splen­dida Votivkirche.* Cum am mai spus, centrul oraşu­lui se distinge mai ales prin îngu­stimea străzilor. Dar chiar pe aceste străzi înguste se ridică una lingă alta case mari, capo­ d’opere archi­­tectonice, pe cari iasă străinul tre­cător nu le poate aprecia, fiind­că le lipseşte perspectiva. Chiar venerabilul Stephansdomm, cu splendida şi cea mai pură a lui architecture gotică, perde din fru­museţea-i impunătoare, fiind-că piaţa pe care e aşezat, este prea mică şi fiind-că părinţii marelui oraş n’au găsit cadru mai potrivit pentru gran­diosul dom de cît tramcarele nu­meroase cari parcurg Viena. Intr’a­­devăr, ori ce străin remarcă nu fără mirare, că piaţa sfîntului Ştefan serveşte drept haltă centrală celui maî demodat vehicul public, tram­­caruluî.* Cu toate acestea Viena este un oraș frumos, și cine l’a vizitat odată, nu va mai putea trece a doua oară pe lingă dînsul, fără ca să se o­prească. Și nu se poate spune că e nefondată mîndria vienezului care în aprinsul său patriotism local ex­­clamă : „Es giebt nur a Kaiserstadt „Es giebt nur ein Wien“ *). Pe zi ce trece Viena la un avînt, tot mai mare. In doi-trei ani oraşul s’a schimbat mai ales prin un­ele părţi, că abia îl mai poţi cunoaşte. Anul acesta, vrea să zică înaintea Parisului, Viena şi-a căpătat metro­politanul săli. Este o lucrare gran­dioasă acest drum de fer, mai ales in acea parte care se numește li­nia albiei rîului Wien. Afluentele acesta al Dunărei, era o vecinică primejdie pentru Viena, prin rebeliunea apelor sale. Albia-Î a fost deci canalizată și restrînsă. Partea din albie rămasă liberă, ser­vește pentru linia metropolitanului. Totul va fi acoperit cu boite — în parte acoperămîntul e gata și în locul unului murdar de altă dată, se va întinde unul dintre cele mai splen­dide bulevarduri din lume. Astfel metropolitanul merge cînd în tunele, cînd se ridică cu ajuto­rul unor viaducte pe deasupra nive­lului, une­ori la Înălţimea a două și chiar a trei etaje. Viena este al doilea oraş de pe *) Există numai o capitală, există nu­mai o Vienă, continent care are metropolitan. Pri­mul a fost tînăra capitală a impe­riului german, Berlinul, care în ce priveşte mijloacele de transport, o­­cupă, din toate punctele de vedere, rînflul întîn­î. * împăratul Frantz Josef a spus în­­tr’o cuvîntare a sa că Viena este actualmente oraşul care execută cele mai grandioase construcţiuni. El a avut în vedere nu numai marile lu­crări ale metropolitanului şi centurei de cari este strîns legată canaliza­rea şi acoperirea rîului Wien, ci a avut in vedere şi acel plan cu a căruia execuţiune s’a început şi care tinde să facă din Viena un impor­tant port dunărean. Este vorba de­spre lărgirea şi adîncirea canalului Dunărei care trece acum prin oraș, pentru ca pe dînsul să poată dea­­dreptul pluti vapoarele mari de per­soane și de marfă. Dar dacă comuna Viena a făcut multe lucrări utile, ea a făcut una din cale afară de nefolositoare. E vorba de chestiunea iluminatului, a gazului, care agită acum atîta de mult spiritele politice mai ales de la apariţia unei foarte obiective bro­şuri intitulată „Milioane îngropate“, care s-a vîndut în mii şi mii de e­­xemplare. Consiiul comunal antisemit, ne­­vroind să uzeze de dreptul ce-l a­vea, şi să răscumpere de la actuala societate de gaz conductele, uzinele şi ustensiliile, s’a apucat să facă o nouă instalaţiune. Străzile au fost toate săpate, conducte noi s’au pus, dar cheltuielile făcute sint enorme, scopul de a goni actuala societate neatins, căci Lueger a trebuit să ♦relungească cu dînsa contractul pentru foburgurile anexate Vienei, și nici măcar o lumină mai bună nu se va avea. Viena va rămîne încă cel maî rău luminat oraș dintre a­­cele ale occidentului european. Luminatul străzilor lasă deci mult de dorit la Viena. In schimb apa este excelentă, — poate cea mai bună dintre toate apele ce se servesc lo­cuitorilor celor­l­alte oraşe din Eu­ropa. Este apă de munte, şi date fiind rezultatele­ obţinute, mă miră cum se mai ezită la Bucureşti cînd este vorba de a se alege între apa de munte şi altă provenienţă. * Aşi fi cu desăvîrşire necomplect, dacă vorbind de Viena, aşi uita Fra­terul, acest enorm parc care este promenada predilectă a vienezilor de orî­ce stare. In Prater se şi disting două părţi: praterul popular, aşa zisul Wurstel-­ prater, şi praterul celor cu stare, aşa zisa Hauptalee pe care zilnic poţi vedea trecînd în trăsuri cele­brităţile aristocraţiei, finanţelor şi artei vieneze. Wurstelpraterul este un fel de moşi, cu multe cîrciumî, cu tot fe­lul de căluşei, panorame, comedii, etc. Acolo muncitorul vienez merge să petreacă, acolo minaretele cîntă marselieza în aplauzele mulţime!, pe cînd alături auzi popularul cîn­­tec : „Nussdorf, Nussdorf, Nussdorf dilda“. Acolo vezi pe vienez aşa cum îl descriu scriitorii locali, vesel, vioi şi mai presus de toate „gemütlich“. E o mare de oameni care merge Duminica sau in zi de serbătoare la Prater. Ea inundă chiar şi sacral Hauptab­e, unde cască gura la ma­rile cafenele, înăuntrul cărora con-­ certează cele maî bune muzici mi-­ litare ale Vienei. In asemenea zile, însă aristocrația rămîne acasă. Ea vine în Prater în zi de săptămînă,* cînd oamenii cu palma împetrită de­ muncă nu pot părăsi atelierele carii în anul acesta, vai, au atit de pu­ţin lucru să le dea. Brăniataanu

Next