Adevěrul, iulie 1900 (Anul 13, nr. 3925-3955)

1900-07-22 / nr. 3946

Anii XIII-# No! 3946. fondator ALEX. V. BELDIIkIxV Abonamente Un n In țară . .... . . 30 lei In o^răinătate. . 50 n Șase luni 15 lei 25 „ IO bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vech­i, 20 bani BIROURILE ZIARULUI M ;! ?! • . - ____ tit4 li. —B i *’ »I» Să lindar ; ■ •. TELMFOlf V*rv.. .• «• ’­?■ Or J*' Simbătg 22 iu­fie 1900 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Anunciuri funia pagina IY Lei.................. . . 0.50 ban ^ ......................... 2,*~ *» tl Revoluția în Rusia. - jîtentat contra Șahului Piri­ei DEMNITATEA NATIONALA Editia de dimineastt Vederi din Roma Palatul regal din Roma (Quirinatul), care a fost reședința obicinuită a regelui Umberto. COTIDIANE DOSARUL FÂNULUI! Ştiţi care a fost prima grijă a d-luî Filipescu, succedînd d-luî Fleva ca mi­nistru la departamentul domeniilor ? A instituit o comisiune de anchetă, care a şi plecat azi la Budapesta, pen­tru a..... complecta dosarul finului ! Aceasta ca un fel de­­ avis d-luî Fleva! ..... Și cu toate acestea, micul dictator va jura Înaintea statue! lui Mihai­ Vi­teazul că numai din dragoste pentru d. Fleva a trimis la Pesta să se complec­­teze dosarul finului! Cohabitaţiunea junimisto­­conservatoare , rol atit de preponderent, a de­venit atit de indispensabil, că fie­care îşi dă seama că slă­biciunea acestui guvern este lipsa din el a d-luî Tache Ionescu şi duşmănia sa tacită acum, pe faţă miine, cind îm­punsăturile ce i se dau acum vor deveni lovituri. Lupta pentru șefie în parti­dul conservator este deschisă. Faptul unirei cu junimiștii nu o va face să înceteze, ci din potrivă o va descatena, căci nucul dictator pozează deja în eroul zilei, în salvatorul parti­dului, in viitorul sef al ramu­­rei conservatoare a partidu­lui junimisto-conservator, dacă n’o fi aspirind chiar şi la şefia întregului partid, căci ambiţiu­nile nebunilor sunt profunde şi insondabile ca şi oceanul. In rezumat, noi nu credem în posibilitatea cohabitaţiunei ju­nimiste conservatoare, în prima linie din motive de deosebire de caracter şi in a doua din cauză că partidul boeresc este în o aşa stare de putreziciune înaintată, că unirea cu junimiş­tii nu-i poate fi leac. In aşa condiţiuni manifes­taţiunile exte­rioare nu preţuesc nici cu­ o poliţă protestată a ziarului d-luî Filipescu. Consi­liile. Cluburile celor două fracţiuni conservatoare s’au contopit—şi pe lunea viitoare se dă ca si­gură şi fuzionarea celor două Ziare cari pină maî erî se in­­jurau şi se înțepau, iar acum devin acelaş trup şi acelaş suflet. Din punctul de vedere clar al manifestaţiunilor exterioare s’ar putea zice că unirea s’a făcut şi ca fraţii inamici de erî, grupaţi intr’un singur mă­­nunchiu, prezintă ţârei şi rege­lui un guvern şi un partid în­tregit. Cu toate aceste manifesta­­ţiuni exterioare, fie­ ne permis să nu fim de loc optimişti a­­supra acestei uniri. Partidul conservator are în el germe­­nele descompunerei şi orî-cît s’ar bate toba, orî-cit s’ar con­topi ziarele unele cu altele, orî­­cît s’ar desfiinţa unul sau al­tul din cluburile partidului, nu va trece multă vreme şi din nou simptomele discordiei se vor ivi. Pentru observatorul politic in prima linie nu poate fi în­doială că intre conservatori şi junimişti există deosebiri şi de temperament şi de procedeul­ şi de obiceuri. Conservatorul n’are idei ci instincte şi acele­a instincte sînt sălbatice şi se ma­nifestează prin acte de violenţă cu atit mai condamnabile cu cît sînt mai fără de folos. Ju­nimiştii din potrivă sunt un partid de idei, o grupare cu­­pr­etenţiuni apusene. Intre am­bele tabere deosebirea se va ivi la prima ocaziune şi se va ivi de sigur prin vre­un scan­dal, pentru că e dat boerului conservator a se naşte, a trăi şi a muri tot cu scandal.... Și apoi, cind partidul conservator este reprezentat in guvern prin Nicu Filipescu, tipul omului După incartada d-nului Brodrick, în Camera en­gleză, ni se semnalează o­­brăznicia guvernului unguresc, care își permite să ne adreseze note di­plomatice asupra afacerilor noastre interne. Trebue să facem o fundamentală deosebire între cele ce discută și critică ziarele streine şi între ames­tecul guvernelor străine. Ziarele sînt libere să zică ce vor, pe drept sau pe nedrept, căci nu reprezintă de­cît pe particularii ce le scriu, după cum și noi avem, ca ziare, tot dreptul de a critica precum ne place afa­cerile interne ale ţărilor străine. Cu guvernele însă se schimbă socoteala. criminal după Lombroso Şi intervenţia lor nu e numai p­uţin Garc­alo, e uşor de prevăzut gere a demnităţii noastre naţionale, că ce s’a întîmplat la 1895 se dar şi o atingere a independenţei ţării. A o suferi este a crea un pre­cedent din cele maî primejdioase. Guvernul d-luî Carp, dacă e ade­vărat că i s’au adresat note neper­­mise din Viena, avea, ca primă da­torie, să întoarcă misiva de unde a pornit, fără nici un alt răspuns, de­o­cam­dată. Maî ales Austro- Ungaria trebue scurtată de nas ori de cîte ori se obrăzniceşte, căci ea e mai puţin în drept ca ori care alta să ne adreseze note jignitoare pentru demnitatea noastră naţio­nală. Dacă d. Marghiloman n’a proce­dat ast­fel, ci a primit să stea de vorbă pe o chestie interioară cu Vi­ena, apoi atunci guvernul acesta îşi inaugurează traiul sub aceleaşi urîte auspicii ca şi cel trecut. Sperăm că ziarele oficioase ne vor da desluşiri satisfăcătoare asu­pra acestui punct, va repeta şi la 1900. Presupunînd insă că juni­miştii şi conservatorii vor trăi ca în Arcadia ferice, uniţi şi îndrăgostiţi unii de alţii, e o altă bubă care va face să piară această alcătuire politică. Conservator­ii au­ venit în aso­­ciaţiune cu junimiştii, bolnavi, purtînd germenul descompu­nerei în corpul lor. Ce însem­nează în adevăr cearta de la şefie dintre d-nul Tache Ionescu şi Niculae Filipescu ? E oare cu putinţă de crezut că un gu­vern din care d. Tache Io­nescu este eliminat in chipul ruşinos în care a fost, să aibă o viaţă durabilă ? Fostul ministru de finanţe a avut in partidul conservator un CUVINTE FATALE! Baltazar, ultimul rege al Babiloniei, după o cumplită orgie, a avut haluci­naţia că o mină invizibilă scrie pe zidu­rile Babilonului cuvintele: Mane taekel ufarsin, cari însemnau sfîrşitul rega­tului său. Babilonia guvernamentală de azi se va termina şi ea, căci pe zidurile ei o mină invizibilă a scris fatalele cuvinte: Manu, Take... ufarsin, adică o să-i joace farsa !! Snop. Retragerea d-lor Cantacuzino şi Olănescu Răspunderea şefului partidului­ — la faţa parlamen­tului. — însemnătatea retragere! d-luî Olă­nescu. — D-nii Carp şi Filipescu responsabili. Evenimente externe, pe de o parte, iar pe de altă­ parte vacanţa, au­ făcut ca două ştiri politice —retragerea d-luî Cantacuzino din şefia partidului conser­vator şi a d-luî­­Olănescu, ministru de interne, din guvern — să rămînă oare­cum numai in sferele politice, de­şi am fost singurii cari le-am înregistrat la timp. Am căutat acum să vedem pină la ce punct sint exacte aceste ştiri şi ce caracter trebue să atribuim celor două evenimente anunţate. Am avut şansa să putem afla, in mod indirect, de la chiar unul din miniştrii din fostul guvern, amănunte asupra a­­cestor evenimente, menite să devie cu­­rind o realitate. In adevăr, conservatorii băştinaşi stau cu miinile încrucişate şi privesc îngro­ziţi cum d. Carp dictează o serie de măsuri şi prepară un stoc de reforme, fără a consulta întru nimic pe «şeful» partidului — măcar de ochii lumei—şi necum pe alţi din conservatorii frun­taşi.Ast­fel s’a ridicat întrebarea : ce rol mai are «şeful» tuturor conservatorilor ? Mai mult: nu numai că e cu desă­­virşire desconsiderat, lipsit de ori­ce in­fluenţă în guvern, pus în ridicula po­­ziţiune de a se lupta pină şi pentru menţinerea unui prefect in judeţul său (Prahova), dar în ziua cind guvernul va fi făcut o buletă—şi o va face cit de cu­­rind, graţie prezenţei în sinul său a d lui Filipescu !—în ziua aceea «şeful» parti­dului va fi scos la iveală, solidarizat şi făcut răspunzător! Cu alte cuvinte, va avea toate po­noasele, fără a avea şi foloasele. Explicindu-se aceasta d-luî Gantacu­zino, d-sa a găsit ast­fel şi o explicare pe lingă dorinţa sa intimă de a se re­trage definitiv din şefia partidului. Ceea ce îngrijeşte mai ales pe d. Can­­tacuzino sint dezagrementele ce fatal va intimpina cind i se va pune candi­datura la prezidenţia Camerei. D. general Manu ’i-a declarat for­mal că va vota in contra sa. D. Take Ionescu probabil... se va ab­ţine ! Iar în Camera... va fi o adevărată debandadă. Toate bine­înţeles se vor sparge in capul «şefului». Pe de altă parte actualul ministru de interne, d. Olănescu, pare a vedea că i se crei­a­zi o poziţiune falsă in partid, făcindu l, pe d-sa, care a Întrunit su­fragiile tuturor conservatorilor la alege­rea de preşedinte al Camerei in seziu­­nea trecută, să apară ca unul ce a pri­mit capitularea in faţa d-luî Carp. Fără a voi să facă ostilităţi d-lu' Carp, actualul ministru de interne pro­fită de faptul că nu e tocmai in bune disposițiuni de sănătate pentru a motiva ast­fel retragerea sa din cabinet. Însemnătatea politică a acestui act nu va putea răminea însă nimănui as­cuns. Faptul general care se constată e că din ce in ce mai mult conservatorii în­cep să vadă mai clar in ce situaţiune i-a adus fuziunea, aşa cum a ticluit-o d. Filipescu şi se pregătesc a-şi degaja răspunderea pentru rezultatele ce va da atit în sinul partidului cit şi in si­nul parlamentului. * Chestiuni grele şi delicate­­ce* rezol­vări; d. Carp dă unele soluţiuni cu totul străine modului de a vedea al partidului conservator. — E bine, îşi zic conservatorii, să-l lăsăm să facă cum ştie, fiind­că cu drept cuvint ar putea zice : dacă mi-aţi dat guvernul, lăsaţi-mî mina liberă. Tot­odată insă e bine ca noi conser­vatorii să ne degajăm din timp ele răs­punderea actelor acestui guvern, precum d. Carp a avut grija să se dez­că cu totul de actele guvernului trecut. Răs­punderea s’o impartă d-niî Carp și Fi­lipescu. Partidul conservator trebue să stea rezervat,­ fiind­că împrejurările îi vor impune încă noul răspunderi. Indiscret Datoria guvernului în urma faptelor incontestabile rezultate din ancheta ziarului «Voinţa Naţională» şi prin care se constată în mod pozitiv că: 1) Ziarul Epoca, prin uneltirile patronului său, a impus, cu ajuto­rul poliţiei, o grevă prin care să suprime ziarul «Adevărul»; 2) Că acelaş ziar a Încasat in a­cest scop, după propria mărturisire a fostului prefect Algiu, bani din fondurile secrete ale poliţiei — toată lumea se Întreabă cum un ziar, care a fost dovedit că a comis asemenea infamante fapte, mai continuă să sfideze publicul cu apariţia sa ? Cea mai elementară datorie de satisfacţiune pentru morala pu­blică trebuia, immediat după, primul articol apărut la «Voinţa Naţională», să dicteze guvernului ca să prdioce ziarului descalificat al d-lui Fili­lescu declaraţiunea că va înceta să apară. DIN FUGA CONDEIULUI Crima noastră Epoca a găsit în fine în potriva Adevă­rului un teribil cap de acuzaţiune. Ce credeţi amimé ? Că dă informaţii mai puţine şi mai mincinoasă de­cît însăşi Epoca. — Nu. Că, pentru a lovi în alt ziar, a cerut a­­jutorul brutal al poliţiei şi a mai şter­pelit din fondurile secrete ce i s’au pus la dispoziţie în acest scop ? — Nix. Că face abonaţi cu bîta şi obţine anun­ciuri prin ameninţarea cu procese de con­travenţie ? — Ioc. Că face şantagii publicînd ştiri calom­nioase în privinţa unor reputate case de comerţ? — Aşi! Astea sînt floare la ureche, mici păcate pentru cari Epoca s’ar arăta foarte indulgentă. Ea ne impută ceva de mii de ori mai grozav, mai odios, mai criminal: ne re­proşează cu indignare că... ne-am permis să avem succes și cu prilejul ultimelor e­­venimente la ordinea zilei. Trist, dar... adevărat. Jovial. CARNETUL MEU »Vai mie!“ O telegramă anunţă că ultimele cuvinte ale nefericitului rege Umberto au fost: „Vai mie !“. Un rege care moare cu aceste cuvinte pe buze e un rege desbrăcat de tot ce e purpură, de tot ce e mărire, de tot ce e vanitate aci pe pămînt. „Vai mie“ e exclamaţia omului adînc nenorocit, a omului care ştie că avea de trăit o singură viaţă, aceea de pe pămînt, şi că această viaţă i se stinge. „Vai mie“ e exclamaţia de durere, de milă pentru propria ta fiinţă şi acesta nu e egoism, ci sentimentul celei mai desnă­­dăjduite nenorociri omeneşti. Ori­cite dureri are in ea viaţa — şi ne­fericitul rege Umberto numai triumfuri şi noroc n’a avut în tot timpul domniei sale— totuşi sunt rari oamenii cari în momentul morţeî să nu regrete această viaţă. Filosofia asupra vieţei şi morţei o facem cind ne credem în destul la adăpost. In momentele supreme însă, slaba minte şi biata inimă se apropie de ce se simt omeneşte mai legate : de o soţie, o mamă, un frate sau o soră adorată, de puţinele mulţumiri intime ce vor înceta şi ele o­­dată cu stingerea sărmanei vieţi — şi atunci, rege sau cerşetor, te doare şi-ţi vine pe buze exclamaţia e­tern omenească: „Vai mie "! E. D. F. A se vedea in corpul ziarului: INMORMINTAREA LUI UMBERTO Revoluţia in Rusia de Sud atentatul contra Sahului Persiei *Cj-fXiANC CHESTIA ZILE] O audienţă la ministrul domeniilor /d-l ministru ai domeniilor: Ei, eu ce vă pot servi ? Ţigănuşii: Am venit să ne dai dreptul nostru, boiarule! Ce­i IT-­ lei încasaţi pentru noi de la poliţie, pe cind făceam grevă la domnu Cos­­tică Mitrea!..... Armatele aliate spre Peking Aliaţii au luat ofensiva.—împrejurările la cari se produce faptul.—Complicaţiile din partea Germaniei.—Soluţia chestiei chineze. In sfirşit a sosit depeşa pe care în­treaga lume civilisată o aştepta cu cea mai vie nerăbdare : armatele aliate au părăsit Tien-Tinul îndreptindu - se spre Peking, mergînd să salveze pe nenorociţii asediaţi acolo, dacă e a­­devărat că maî trăesc. S’au purtat frumos comandanţii, au fost oameni de cuvint! Au afirmat că în ziua de 1 August st. n., orî-ce ar fi şi s’ar întimpla, ei vor porni spre Peking. Zis şi făcut,—trupele au pornit la tanc. Pe ziua de erî ele erau deja la 18 mile dincolo de Tien-Tin. Chiar dacă n’ar străbate de­cit 20 de chilo­metri pe zi, in trei zile vor fi in capi­tala Chinei, cel m­ai tirziu. Așa dar peste 3—1 zile groaznicul mister se va lumina In fine. Una din cele mai mari tragedii ale istoriei va fi cunoscută pină in cele mai mici amă­nunte. Corpul expediţionar n’are de intim­­pinat alte greutăţi in drumul lui de cît greutatea de a străbate o cimpie încă desfundată de ultimile inundaţii şi de a-şî lua cu sine toate merindele necesare, căci nu va întilni de­cit pus­tiul în cale-i. E foarte puţin probabil că va avea să întilnească o resistenţă prea mare sub zidurile Pekingului. Deja se anunţă că Curtea imperială, cea ofi­cială sau cea revoluţionară, nu se spiune, se pregăteşte să fugă, să se strămute mai înăuntrul ţărei. Ultimele evenimente au confirmat în totul prevederile noastre. Noi am zis că depeşile şi ştirile tîrzii cari asigurau că miniştrii sint in viaţă şi protejaţi de Curtea imperială, se explicau prin a­­ceea ce vice-regii şi mandarinii de pe coaste, speriaţi de victoriile relativ u­­şoare ale armatelor aliate, începuseră să abandoneze speranţa in triumful fi­nal al lui Tuan şi al boxerilor, şi au încercat să se pue bine cu lumea civili­zată, găsind să treacă ştirile din Pe­king. Intrarea armatelor aliate in Capitala Chinei ne va lămuri dacă ştirile erau adevărate sau erau numai nişte simple manopere. Pină acum toate probabilită­ţile sint că-s adevărate, că miniştrii şi o parte din gărzile lor trăesc. Punctele negre sint acum din partea lumei civilizate. Neînţelegerile de cari ne-am temut par a se accentua. După cite se ştie corpul expediţionar e com­pus in majoritate din japonezi si en­glezi, cari merg mină in mină. Ei n’au aşteptat nici măcar sosirea ajutoarelor ruseşti pentru a lua ofensiva. Una din pricinile cari au grăbit por­nirea asupra Pekingului, afară de gra­vitatea situaţiei de acolo şi de urgenţa necesară, e că Germania părea hotărită să opereze singură. Sunt probe că îm­păratul Wilhelm hotărise ca expediţia germană să debarce la Kiao-Cen şi de acolo să plece un marş forţat asupra Pekingului, pe motiv că Germania fiind Cea mai lovită şi mai insultată prin asasi­narea ministrului ei, trebuia să-şi capete cea d’initiu şi singură satisfacţie, pen- '. tru ca chinezii să nu creadă* că avea nevoe de concursul celor-l’alte puteri spre a se face respectată și temută. Atunci englezii şi japonezii au luat-o Înainte. Chiar ultimul discurs al lui Wilhelm, discurs de o violenţă ne mai­pomenită, pronunţat in faţa soldaţilor ce se im­­barcau pentru China la Bremerhaven, e o probă că Germania ar avea tendinţa să lucreze singură. In adevăr, e curios ca împăratul să se dedea la asemenea violenţe de limbngiu­, să recomande sol­daţilor lui de-a întrece în sălbătăcie pe Huni, fără ca să fi avut un scopascuos. De aceea soluţia chestiei chineze a­­pare din ce in ce mai anevoioasă, mai gravă. Neînţelegerile dintre puteri, chiar­ de n’ar favoriza pe chinezi, căci repedea expediţie pornită din Tien-Tin, ori­cum­ ar fi evenimentele ulterioare, va fi su­ficientă ca să-l aducă la respect şi su­punere, pot da insă naştere la conflicte cu mult mai grave de­cit cele de pe teritoriul chinez, la conflicte cari ame­ninţă să se rezolve în Europa. Sgomoteie despre un răzb­oiu interna­ţional reiaţi conzistenţă, probă interpe­larea făcută guvernului englez in Ca­mera comunelor asupra posibilităței An­gliei de a se apăra in contra unui atac. Ad. Instantanee din cafenea BĂTRÎNUL MISTERIOS Păşeşte cu un picior. Al doilea neputind rămîne pe loc caută să-l ajungă pe cel-l’alt. Intre picioare şi can­dil presupunem că există un trup. Capul se termină printr’un coş lung şi îngust. Se zice că ar fi un cilindru. Faţa se compune... din o pereche de ochelari fixaţi pe un nas ce ar putea servi de felinar u­­nei loooul­tive şi sub care fumegă ic permanenţă o ţigară. Fumul ri­­dicindu-se m sus, sa pare mai pro­babil că ese pe coşul ce acoperă ca­pul. O barbă albă însă te aduce la realitate şi te sileşte să recunoşti ei eşti în faţa unui om, îl urmăresc de opt zile regulat, ba­­ seara fix e la cafenea. Chelnerul îi aduce „şvarţul* şi apoi un braţ de gazete nemţeşti“: „Frankfurter-Zeitung“, „Pester Llo­yd*, „Berliner Tageblatt“, „Neue Freie Presse“, „Extrablatt“, Freun­­denblatt“, „Wiener Tageblatt“, „Bu- Jrheeter Tageblatt “, etc., etc. Işî aşează bine ochelarii şi în­cepe cu „Frankfurter Zeitung“. Sunt orele 9. Scoate creionul din buzunarul jiletceî, apleacă jurnalul pe masă şi scrie pe el, în colţ lingă dată, un cuvint. Apoi pune gazeta pe un scaun, lingă el. Urmează „Pester-Lloyd“. Sînt 9 şi jum. Scoate iarăşi cre­ionul, moaie vîrful pe limbă şi scrie din nou... un cuvînt. Apoi aşează „Pester-Lloyd“-ul peste „Frankfurter, Zeitung“. Urmează „Berliner Tageblatt“... Ora 10... creionul... scrie un cu­­vînt... pune „Berliner Tageblatt“ peste „Pester-Lloyd“... In fine ora 12 noaptea... creionul scrie... un cuvînt şi pune „Bukares­­ter Tageblatt“ peste „Wiener Ta­geblatt“. — Tal! Plăteşte şi pleacă : un picior se ţine de cel­ l'ait... Nu mă mai rabdă curiozitatea ! Ce înseamnă el cu creionul pe fie­care jurnal ? Mă apropiu şi iau o gazetă în mină şi citesc scris cu creionul: ge­lesen (adică : citit); pe a doua : gele­­lesen (citit); pe a treia : gelesen (citit)... Asta ca să nu uite şi să citească cum­va de două ori aceeaşi gazetă!.. Miine seara vine iar. La 8 fix... Citeşte... Scoate creionul, înseamnă : „gelesen“ ! DOMNUL CU «MUŞTE La 3 p. m. trebuie să sosească; va sosi; a şî sosit ! — Naie! Moritz! Sinteţi nişte idioţi? Muşte ! Nu vedeţi? Muşte!... S’a întors şi a plecat. Peste cinci minute îl auziţi iarăşi: — Naie ! Moritz! Sînteţî nişte­ idioţi ! Daţi-mi patru farfurii. I se aduc patru farfurii. îşi în­tinde hîrtiile otrăvitoare. Apoi se pla­sează în cele patru colţuri ale ca­fenele!. La şoapte seara a terminat capu­­ţinerul, îşi face vînt cu evantaliul de hîrtie şi strigă: — Nae ! Moritz! Farfuriile ! I se aduc ! Prima farfurie : 60. A doua: 48. A treia: 52. A patra 37. Total :197 — Nae! Moritz ! Ţal ! Sînteţî ni­şte idioţi. Aţi văzut ? 197 ! Se scoală foarte obosit şi pleacă. A doua zi, la 3 p. m. fix, e la po­stul său: — Nae! Moritz! Sînteţî nişte idi­oţî! N’aţî schimbat h­îrtiile !... Muşte ! Muşte!.... «MASA DIN COLŢ» II cheamă.... „Masa din Colţ“ fiind­că „de opt ani de zile“ masa din colţ, de la 8—11 seara e a lui şi nimeni încă n’a îndrăznit sâ-i conteste dreptul acesta. Astă-seară e vorba ca grupul re­voluţionar al „gingirliştilor“ să răs­toarne o stare de lucruri, să expro­­prieze... „Masa din Colţ“. Da­r şi grupul revoluţionar e în păr la masa din colţ şi pe ea stau înşirate şoapte „gingirliî“. La 8 fix orchestra începe marşul şi „Masa din Colţ“ îşi face apariţia, păşind în tact. Oroare şi blasfemie! Locul e o­­cupat ! Să fie cu putinţă ? Nu e oare o iluziune optică ? Cum ? Masa din colţ e ocupată ? La 8 fix ? — Nae ! Nae stă consternat în faţa lui... „Masa din Colţ“, care în enervarea degetelor e pe cale de a’şî smulge barbetele şi priveşte pe Nae şi mai consternat. Nae nu e vinovat. El a prevenit pe „gingirlişti“, s’a rugat chiar de el, a arătat că de opt ani de zile, de la 8.­11 seara, local aparţine, d­in­ ....„Masa d­in Colţ.“ Dar în za­dar , „gingirliştii“ foarte conştienţi de fapta lor voiau să desfiinţeze a­­cest jus primi od­ipandis. „Masa din Colţ“ e postat acum înaintea „gingirliştilor.“ Toată cafe­neaua e cu ochi! ţintă la el şi la cei şapte „gingirlişti“. O să iasă scandal!.. Cinci, zece, cinci­spre­zece minute. Gingirliștii afectează că nici nu bagă de seamă. Proprietarul ca­fenelei a sosit și schimbă priviri dis­perate cu „Masa din Colț“, care e ameninţat să-şi distrugă barbetele.... întreaga cafenea e într-o emoțiune extraordinară.... — Oameni fără frica lui D-zeîi! strigă de­odată, scrîşnind din dinţi. „Masa din Colţ“ către „gingirlişti“ ; se întoarce şi pleacă, pe cind la masa din colţ „gingirliştiî“ izbucnesc într’un hohot nebun.... A doua zi „Masa din Colţ“ a că­pătat gălbinare ! AMOR PLATONIC Capuţiner ! Şvarţ pic de rom ! Şvarţ pic de lapte ! Mazagran! Ea trage cite o linie ca plaivazu la rubrica respectivă şi apoi ridică iarăşi ochii spre el. El soarbe şvarţul şi o soarbe şi pe ea... cu ochii. Şi ăsta are orele lui: de la 12 jum. pînă la 1 jum. p. m. o soarbe mereu, de trei lun! de zile, cînd cu pic de rom, cînd cu pic de lapte. Ea are în ochi ceva din farmecul unei cafele cu lapte. El poartă în colţul gurei melan­colia unui capuţiner gol. Inimiile lor se înţeleg; sufletele lor compătimesc împreună. El îl trimite, din cînd în cînd,­­ clătinînd cu graţie capul şi trimiţîn-­ du - un dublu „pic de rom“. El o consultă în cumpărarea unei perechi de ciorapi de la un comer­ciant ambulant. Ea suspină şi de­clară că i-ar trebui şi ei o pereche. Inimele lor se înţeleg; sufletele lor compătimesc împreună­ .Şi asta de trei luni de zile, în fie­care zi, de la 12 jum. pînă la jum. p. m. Cafeneaua s’a golit. Ultimul chel­ner așteaptă nerăbdător să se ter­mine ca să poată pleca. Numai... el, la spatele unuia din jucători, nu-șî ia ochii de pe ta­bla de șah, par’c’ar aștepta să iasă,, numărul lui, la tragerea vr’unei lo­terii. De trei săptămînî, în fie­care seară vine, stă la spatele unuia din cei doi jucători și nu pleacă de­cît odată partida terminată. In astă-seară ultima partidă e în­roză prin Moritz. Ea îi mulțumește.Încfbîntată rău­. Durează de o oră: — Pac ! — Pac! — Șah-mat! — Mat! — Nu se poate ! — Ba se poate ! — Șarlatanie! — Să spună dumnealui ! — Da, să spună dumnealui! E apucat de ambele mîini, zgu­duit , să se pronunțe ca arbitru. Amîndoi adversarii așteaptă ca gura căscată sentința : — Pardon, eu nu mai privesc, dar nu cunosc jocul ! ALTUL La masa din fund șahiști! sînt la a un­spre­zecea partidă. E ora 1 noaptea. — Pac ! — Pac! — Pac! — Pac! răsună ne tabla da aah! — ! ?! ! Emil D. Fagure.

Next