Adevěrul, ianuarie 1901 (Anul 14, nr. 4107-4135)
1901-01-24 / nr. 4128
Antii XIV— No 4128. FONDATOR AXJE5L. V. BEUDMANU Abonamente Un a» Satt tutli Trtî Inni In t»r&............TSOlel 1B lei Sl5 In BtrSnn State. • BO „ 2b „ 18 „ IO bani in toată țara 15 ,9 99 străinătate Un număr vechi) 20 bani Mercur! 24 Ianuarie T9(Jl director politic V Ois T. 91ILLE! Anunciuri Linia pagina IV Lei.................... 0.60 ban • » HI ....................... 2.— . . .-----------BIROURILE ZIARULUI j li —Sir «da $ariadar-ll : ' • r telefon s fii Criza declarată: - Consfătuirea la d. Cantăcuzino Prea tirziu.! Simbătă, după întrunirea majorităţilor, pe cind d. Carp îşi făcea apariţia in Cameră, un grup de partizani Ta întîmpinat cu aplauze furtunoase, iar d-sa a exclamat, surîzîndu-le ironic: — Prea tirziu ! Elî se colporta la Cameră ca guvernul, în disperare de cauză, e hotărit să întrebuinţeze următoarea manoperă pentru a dejuca planurile d-luî Take Ionescu, de a’l răsturna pe chestia noilor impozite : să pue faţă ’n faţă comitetul delegaţilor ce-i este ostil, cu Camera. Dacă Camera dă dreptate guvernului, atunci se va spune că conflictul a fost între ea şi delegaţi, că guvernul a plutit pe deasupra într’un senin constituţionalism, lăsind factorii constituţionali să lucreze în deplină libertate. O asemenea atitudine din partea unui guvern ar fi într’adevăr constituţională, dar vom zice d lui Carp: — Prea tirziu! Prea tirziu, căci la noi sistemul constituţional a fost pînă într’atit falsificat în cit nimeni nu mai crede în realitatea lui; prea tirziu, fîindcă e ştiut astăzi că guvernele nu se conduc după Constituţie şi după majorităţi ce isvorăsc din voinţa corpului electoral, ci după interesele şi vederile câtorva şefi de bandă. Nu se poate introduce brusc sistemul constituţional sincer în mijlocul bizantinismului nostru, şi orice încercare de acest soiu, făcută în actualele împrejurări, va fi luată de public, drept ce este, ca o simplă manoperă, nu ca o dorinţă sinceră de a împlinia moravurile constituţionale în Romînia. Iar dacă d-luî Carpl a venit cumva mintea romînului cea de pe urmă, dacă d sa înţelege în fine că salvarea sa şi a ţarei stă în practica constituţionalismului, atunci încă şi mai mult ii vom striga: — Prea tirziu! De altmintrelea lucrul e chiar cu neputinţă. Cine sunt membrii comitetului delegaţilor ? Aleşii Camerei, ai Camerei lucrînd în secţii. Apoi dacă deputaţii au ales în secţii şase delegaţi din şapte ostili guvernului, pentru ce s’ar dezice in şedinţă publică ? Nici practica tîrzie a constituţionalizmului adevărat nu mai poate salva guvernul, căci Camera a trecut făţiş şi categoric de partea celeî l’alte bande. Greşala pe care o face d. Carp o fac şi adversarii săi. Asta va fi singura sa mîngiere. După cum d. Carp crede c’ar putea-o duce sau ar putea induce în eroare Coroana şi opinia publică retranşîndu-se în dosul unui constituţionalism pur, de asemenea d. Take Ionescu şi ai săi cred că vor putea pune mina pe putere alegind că parlamentul îi vrea. Dar parlamentul nu contează. Fracţiunile, grupările de interese ale citorva şefi de bande, iată la ce se reduce sistemul. Şi cînd grupările acestea extraconstituţionale sunt în ceartă,in luptă, maşina nu mai poate merge. Dacă deputaţii îşi susţin delegaţii aleşi de ei punind astfel guvernul în minoritate, sau dacă se dezic în şedinţă publică, dînd majoritate guvernului, lucrul n’are nici o importanţă. Importantul e că d-nii Carp, Cantacuzino, Take Ionescu, Filipescu, Panu, Maiorescu, Manu, etc., formează două bande iremediabil duşmane.Asta-i Constituţia şi asta-i parlamentul. De va continua să se duşmănească, indiferent cine va fi la putere, regimul trebue să cadă, fatal. Și e sigur că va cădea în curind. I. Teodorescu Criza conservatoare E greu a avea o idee exactă asupra situaţiunei. Toată lumea este de acord ofi d-nul Carp şi gust, Filipescu sunt sacrificaţi, dar fie-care îşi are soluţiunea sa RF ceea-ce priveşte rezolvirea crizei. Guvernul erî şi-a dat seama în chip definitiv cât trebue să se retragă. Comitetul delegaţilor nici n’a vrut sft stea la vorbă cu d. Carp. Ştirea care De venise erî la ora trei, că ar fi intervenit o înţelegere între d-nul Carp şi Cantacuzino în senzul ca guvernul să retragă legea patentelor, ştirea aceasta nu s’a confirmat. A fost clar intransigenţă şi dintr’o parte şi din sita—şi se dă ca sigura demisiunea guvernului pe ziua de azi. Unii conservatori insistă ca să nu se facă scandal zadarnic. Dacă e vorba că paridul conservator nu-i în stare să dea o soluţiune crizei şi să guverneze în chip decent, este mai bine a se retrage cu desăvîrşire şi să lase locul liber partidului liberal. Pentru aceasta s’ar face un compromis, un simulacru de înţelegere şi fără să intre în conflict cu parlamentul, guvernul s’ar retrage de la putere şi ar recomanda regelui ped Sturdza. Alţii însă au gnat de luptă. E ambiţiunea care vorbeşte. Aşa de pildă d. Nicu Filipescu, deşi a declarat cft pleacă în străinătate, nu poate să lase nepedepsită farsa ce i-a făcut-o d. T. Ionescu, ca răspuns la farsa ce i-a făcut d. Filipescu astă vară. Răzbunarea însă micul dictator poate să şi-o exerciteze In deosebite chipuri. Unul este a ajuta pe sub mînft un nou guvern conservator cu d. Take Ionescu, pentru ca apoi, în cîteva săptămini, să-l dea peste cap. Cam tot acest lucru ar voi şi junimiştii, pe cînd partizanii înţelepţi ai d-lui Take Ionescu înclină ca spre retragerea definitivă a partidului conservator, căci lecţia dată fiind micului dictator, scopul este ajuns. Intre aceste păreri şi soluţiuni, cine poate şti care va fi soluţiunea definitivă?.. Nu putem să ne pronunţăm, lăsîm mai bine evenimentele să vorbească. hartia de seara REGELE VA AVIZA! Şedinţa comitetului delegaţilor.— Declaraţia d-hili P. Carp.— Răspunsul d-lui general Manu.— Vil altercaţiuni Intre d-nul Filipescu şi Take Ionescu.— Regele va aviza 1 2 ziua de el! s’a anunţat, la deschiderea Camertî, cam calmă. După lunga conferinţă care a avut loc în cabinetul preşedintelui consiliului între d-nii Cantacuzino şi Carp, se puse în circulaţie svonul câ este oarecare speranţă că se va putea stabili o înţelegere şi că d. Carp va ceda ceva, măcar asupra patentelor. Svonul acesta n’a perzistat decît o oră, adică pînă cînd şi-a făcut apariţia la Cameră de Take Ionescu. D-sa a văzut imediat pe delegaţii secţiunilor, a convorbit cu şeful conservatorilor şi apoi, la ora 4, comitetul delegaţilor compus din d-nul general Manu, preşedinte, Take Ionescu, Ioan Lahovary, Al. Budărău, Gr. Triandafil, M. Cantacuzino şi d-nul Palade, s’a întrunit în cabinetul preşedintelui, în prezenţa tuturor miniştrilor şi a şefului partidului conservator. Discuţia care a urmat a fost foarte vie şi s’a terminat chiar printr’o altercaţiune violentă între d-nul N. Fipescu şi Take Ionescu. * D. P. P. Carp a cerut comitetului delegaţilor să pună la vot luarea în considerare a fiecărui impozit în parte, căci la discuţia pe articole se vor vedea ce modificări se propun şi dacă acele modificări vor fi raţionale, ele vor fi primite. Prin urmare guvernul vrea să ştie dacă delegaţii n’au motive politice şi sînt de bună credinţă persistînd cu atitudinea lor faţă de aceste impozite. Dacă nu luaţi în consideraţie impozitele — termină d. Carp — atunci nu-mi rămîne decît să mă retrag de la putere şi miine voiu prezenta regelui demisia cabinetului. * D. general Manu luă cuvîntul, ca preşedinte al comitetului delegaţilor, şi răspunse d-lui Carp că are din partea secţiei care l’a ales un mandat imperativ şi câ deci poate pune discuţia şi pe terenul politic şi pe terenul financiar. In ce priveşte însâ luarea imediată în consideraţiune a tuturor impozitelor, aceasta nu se poate acorda, deoarece nu în toate secţiunile şi nu toate impozitele s’au discutat. Deci, delegaţii nu le pot lua în consideraţie fără a se fi terminat discuţia. D. Carp a răspuns atunci că va expune astăzi regelui situaţia pentru a aviza.* Deşi comitetul delegaţilor se pronunţase categoric şi d. Carp asemenea, totuşi continuă o vie discuţiune în sinul adunăreî şi dintr’o parte şi dintr’alta se aruncau incriminări. D. Nicu Filipescu, disperat de nestrămutata hotărîre a delegaţilor şi de atitudinea şefului conservatorilor, care a tăcut în tot timpul discuţiei, se adresă în cele din urmă d-lui Take Ionescu, şi foarte enervat îi spuse: — Trebue stabilită răspunderea situaţiei ce s'a creat partidului conservator şi aceasta repede, pentru ca să se ştie. D. Take Ionescu răspunse, foarte energic, că e gata pentru orî-ce explicare şi că nici odată nu s’a ferit chid era vorba să se lămurească o situaţiune, să dea o explicare. * In mijlocul unei ferben mari consfătuirea se termină Icorp. G. D. Carp, înconjurat fiind la eşirea din Cameră de mai mulţi amiii, le-a spus: Regele va aviza mîine ! In privinţa desnodămintuluî acestei crize perzistă tot aceleaşi svonurî pe care le-am înregistrat erî. Mulţi conservatori sfint încredinţaţi că se va forma un nou, cabinet Cantacuzino. Partizanii actualului guvern spun însă că vor face tot posibilul pentru a împedica constituirea unui mit minister conservator, R. P. DIN FUGA CONDEIULUI O idee D-l Nicu Filipescu face sft sa rfispîndească zgomotul ca, dacă va cădea ce la guvern, ne retrage pentru un an din viaţa politicft şi pleacă la Paris. Să ne permită micul Sarafoff să-î dăm o idee : De ce adică să plece aşa de departe, de ce sft cheltuiască banii romîneşti in afară ? Ar putea tot aşa de bine să trăiască retras în ţară. De pildă dacă ar mai face vreo crimă, dacă ar mai omori pe cineva, imediat ar căpătă un an de puşcărie şi aceasta vilegiatură, această retragere forţată în viaţa privată ar fi şi ieftina, pe seama statului, şi apoi mai liniştit decît la Văcăreşti unde ar putea să fie ? Feriplizon NB. Penitenciarul Văcăreşti posedă de altmintrelea şi o bae sistematică, cu excelente duşuri. P. Scntiţii de bir Sunt foarte interesante conversaţiile pe cari le ţin intre ei senatorii şi deputaţii prin culoare, pe la bufet, prin oraş. Pe toţi i-a cuprins groaza cea mai năstruşnică la auzul noilor impozite. Cind cu dările indirecte cari apasă pe sărăcime vitaă alb la alb par’că n’ar fi fost nimic. Impozitul pe ţuică a trecut cu iuţeala fulgerului. De protestările mulţimei In general şi a producătorilor de ţuică in special, nici n’au voit să audă. Cind guvernul s’a pus pe împuşcat „poporul suveran“, deputaţii şi senatorii guvernamentali ziceau tare sau In gînd: bine le face! Vorba ceea: ce uşor e să porunceşti 25 de bice la spinarea altuia! Dar a venit şi rindul spinărilor parlamentarilor. D-lui Carp i s’a năzărit să pue impozite directe, dintre cari unele lovesc şi în bogătaşi. Să vedeţi independenţă pe mameluci ! E ceva de necrezut. Ei umilii, supuşii, spinări încovoiate, feţe prosteşte surizătoare spre banca ministerială, au devenit aşa de ţanţoşi, de bătăioşi, de independenţi, par’câ ar fi cu adevărat deputaţi şi senatori nu imitaţie. — Mă rog, să-mî pue mie impozite! Apoi după ce câ m’am îndatorat pese cap la credit ca să am eu ce juca maca şi cu ce-mi întreţine metresele să mai plătesc şi impozite ? Dar n’am cu ce plăti ratele ! Şi pe motivul acesta se fac sute de variante. — EU să plătesc impozite! Eul Efi ! EU reprezentantul Niuitei! Nu-şi pot veni în fire. E şi natural. 1,1 se cere să facă ce n’au făcut niciodaia. D Carp e un nebun, un infam, un mizerabil ! Pe calea asta e teamă că nici un guvern nu va mai găsi majorităţ . A început să ne guverne constituţionalismul. E comedie mare ! Nu e decît un leac: să se propue un amendament la toate legile financiare prezente şi viitoare, anume ca ele să nu lovească în foştii actualii şi viitorii membri ai parlamentului, pe cît timp vor trăi, cu reversibilitate asupra copiilor pînă la majorat. Index. COTIDIANE PREDESTINAT Iată o dovadă că guvernul de azi s’a născut cu demisia in el! Grădișteanul FilipEscu Marghiloman/ Arion Olănescu Maiorescu Corp Numai generalul Lahovary rămîne — ca orî ce militar — la., postul săîi ! CONFIDENTE — Amica mea, croitoreasa ta te îmbracă prost și tu perziști a merge mereu la ea. — Perzist, fiindcă nu mă duc la ea să mă îmbrac, ci din potrivă ! NUME DE ACTUALITATE — Nici odată numele d-lui P. P. Carp n’a fost mai de actualitate ca acum ! — De ce ? — Pentru că inițialele P. P. C. pot fi înțelese: pour prendre congé! Snop CARNETUL MEC Un institut de sociologie Tot mai mult sociologia prinde rădăcini ca ştiinţă, tot maî mare devine numărul acelor cari studiază alcătuirea societăţei omeneşti, dezvoltarea ei, legile la cari ea este supusa, etc. E clar însă că o ştiinţă tînărâ cum este sociologia şi care se ocupă cu cercetarea fenomenelor ce privesc atit de mult şi atît de direct pe om, nu poate să implice obiectivitatea posibilă în astronomie sau în ştiinţele naturae. „ Nu poate deci decît să bucure pe toţi aceia cari sunt convinşi de importanţa sociologiei, cînd aud că e vorba să i se procure acum şi el mijloacele necesare pentru a o pune pe baza solidă a obiectivitătţei, care este condiţiunea sine qua non de viaţă a unei ştiinţe. Oraşul Bruxelles a pus la dispoziţia unui comitet un teren în parcul Leopold, teren pe care să se clădească un Institut de sociologie. Pentru executarea acestei construcţii senatorul şi marele industriaş Ernest Solvay, care a mai costruitdin propriile sate mijloace un institut de fiziologie, a pus la dispoziţie sumele necesare. Noul institut, o mărire grandioasă a faimosului Institut des sciences sociales fondat tot de colvay, are de scop să înlesnească cercetările sociologice acelora cari s’ar pune cu totul pe terenul ştiinţei libere făcînd abstracţie de orîce tendinţe politice. Se va crea o bibliotecă dintre cele mai complecte în domeniul ştiinţei sociale, se vor ţine cursuri şi conferinţe şi se vor edita scrieri aşa că în general se va fi creat un centru cum nu există încă pînă acum de cercetări ştiinţifice în domeniul social. Reuşita acestei întreprinderi este asigurată, dat fiind in mîinile cui se află conducerea ei: Waxweiler, de Greef, Hector Denis, Marez, Wodon, Vandervelde şi Solvay sunt nume destul de cunoscute pentru ca nu numai si umple pe toţi cu cele mai frumoase speranţe în viitorul noului institut, dar să şi atragă pe aceia cari vor să se dedea nouei ştiinţi, cu toată acea dragoste şi ardoare cărora le datorim progresele omenirei şi ştiinţei. B. Br. Carta Postala O-salo D-LUI N. FIE if A Tribun al poporului ff ur9* t. /„ Roma Doresc ca mica mea epistolă să te intimpine în momentele cele mai fericite, adică să nu-ţî fi prezentat încă scrisorile de acreditare, fiindcă at anei iţi spun: nu le mai prezenta ! Vino imediat, vino f. f urgent, poporul e la Dacia şi şandramaua boerească se clatină. Nu lăsa să cadă un guvern fără ca tribunul să conducă poporul la isbindă Păparicii d-tale te aşteaptă şi te salută. ________Un zeflevist. D. Filipescu Se pregăteşte de opoziţie Culisele mişcăreî antisemite. — Ce ne dovedesc ultimele destăinuiri. — D. Filipescu şi meseriaşii.— Agitatorul de stradă D. Filipescu a căzut in cursa întinsă altora, conform proverbului. D-sa, trăgătorul de sfori, s’a tras singur pe sfoară. După ce a trădat pe nabab, pe d. Take Ionescu, pe d. Panu şi pe ceilalţi, inventind ministerul Carp cind nimeni nu se aştepta la aşa ceva, d. Filipescu şî-a văzut combinaţia falită. Va rămîne deci paraponisit şi plin de rancune. Cum va lucra şi cum se va răzbuna ? Desigur nu pe calea luptelor politice normale, căci nu e de talie, şi apoi s’a pus rau cu toată lumea. Mica bandă ,ce-l înconjoară, chiar de nii se va Împuţina prin dezerţiuni, nu-i poate constitui un grup politic serios, nici numericeşte, nici moraliceşte şi intelectualiceşte. «Micul dictator», căzut in lichidare, va trebui să găsească altceva. Fiind date apucăturile omului, să ne aşteptăm din parte-i la mişcări grosolane, la mişcări de acelea cari tulbură strada fără nici un folos moral şi fără nici o umbră de progres în idei. Două sint pirghiile de cari pare hotărît a uza d. Filipescu pentru a combate adversarii personali din partidul conservator : antisemitizmul şi mişcarea meseriaşilor. * Antisemitizmul nu e ceva nou pentru d. Filipescu. Apărarea Naţională îl agreează mai mult ca pe orice alt politician, şi d. Iancovescu, omul său, e unul din stilpii acestei gazete. Epoca, care e singurul ziar conservator ce-i este devotat, a fost singurul dintre organele de guvernamint care a agitat chestia antisemită. D. Fdipescu va deveni in curind sufletul si motorul acestei mișcări, nu pentru că e antisemit in fond—in fond nu e nimic, n’are nici o idee — dar pentru a lovi in orî-ce guvern ce n’ar fi pe placul său. D. Take Ionescu, care-1 pindește ca pisica pe șoarece, știe prea bine aceasta. De aceea ii vedem luind oare-cari măsuri preventive. Un ziar devotat sie, de curind apărut, a început o vie campanie in contra asociaţiei antisemite, denunţind-o ca pe o necurată afacere comercială, revenind cîteva din neregularităţile ce s’au comis in sinul ei, din punct de vedere bănesc. Două lucruri sunt de remarcat în urma acestei campanii: că d. d-lIstrati, amicul d-luî lake Ionescu şi inamicul d-lui Filipescu, e menajat. Se vorbeşte de d-sa în coloane întregi, fără a i se cita numele şi dîndu-se mereu a înţelege că nu mai e in mişcarea antisemită, al doilea că singurul ziar care se ridică în contra acestei campanii, cu citeva zeflemele stupide ca de obiceiu, e Epoca, organul d-luî Filipescu. Prin urmare adversarii d-lui Filipescu combat mişcarea antisemită, iar d. Filipescu o susţine şi aceasta nu de mult, ei din ziua cind s’a văzut că actuala combinaţie ministerială va da faliment. Nu mai încape îndoială deci că dacă se formează un guvern in afară şi in contra d-lui Filipescu, d-sa va încerca să-l răstoarne prin ajutorul antisemitizmuluî. Iar vom vedea întruniri publice antisemite sgomotoase, iar vom vedea pe antisemiţi făcînd manifestaţii pe stradă aşa precum ştiu eî, precum le-aţi mai făcut. Sforile mişcăreî vor fi trase de d. Filipescu. * Paralel cu aceasta, «micul dictator» pregăteşte o mişcare a meseriaşilor, bine înţeles a acelor meseriaşi cari* n’au destul discernămint politic şi nu-şî înţeleg bine interesele. Elementele de ordine, cele înţelepte şi sănătoasă, nu vor cădea in cursă. Simptomele se văd. Actuala mișcare a fost in bună parte înjghebată și condusă de amici de ai d-lui Filipescu. Cită vreme d-sa era încă sigur de putere, găsea —in bună parte cu drept cuvînt — că programul mișcare! nu e realizabil. De aceea, la un moment dat, o ruptură era pe punctul să se facă intre ministrul de domenii şi meseriaşi. Dar de îndată ce d. Filipescu a văzut că se duce, a adoptat un bloc programul pe care cu puţin mai înainte îl respinsese în detaliu. Ştiind că nu mai are nici o răspundere, că nu va avea să aducă în parlament nici un proect de lege deoarece nu va mai fi ministru, a aruncat latre picioarele viitorului cabinet bomba revendicaţiilor meseriaşilor. Cind viitorul ministru va răspunde că nu e posibil unui guvern să admită cutare sau cutare revendicare, meseriaşii vor riposta că d. Filipescu le primise pe toate, de şi ministru, uitind, cu voe sau fără voe, că de ar fi ştiut că rămîne ministru, d. Filipescu nu le-ar fi primit. * Avem bună nădejde că majoritatea meseriaşilor nu va cădea in cursă, că aceşti oameni muncitori şi oneşti nu vor voi să se facă uneltele politice ale unui politician de gen «pantalon creț». Antisemiţii il vor urma, probabil. Să vedem ce va ști să facă d. Take Ionescu pentru a para primejdia. A4. Cronică teatrală Teatrul Naţional: Căsătoria din dragoste, dramă în 4 acte de A. Baumberger, tradusă de d. Ludovic Dauş. Deşi sîntem în plin carnaval, Teatrul nu voeşte să ne descreţească din cînd în cînd frunţile, chemîndu-ne să rîdem puţin la un spectacol de comedie. Marţi şi Joi a’a reprezentat o lucrare a unei autoare germane — o scriitoare austriacă—A. Baumberger. Piesa poartă titlul Căsătorie din dragoste și e o încercare, pe deoparte de a demonstra tema că o căsătorie din dragoste, dacă lipsesc mijloacele de train, dă naștere unei căsnicii din cele mai chinuitoare, iar pe de altă parte, de a face o pictură realistă a gospodăriei micilor ■ funcţionari din Austria. Ca tendinţă a doua încercare e în tot cazul mai merituoasă, fiindcă prima tendinţă, aceea de a demonstra câ o căsătorie din dragoste, cînd lipseşte zestrea, este ruina familiei, este ca filosofie practica o mare banalitate, ca adevăr social o chestiune foarte îndoioasă. Iar ca subiect de artă o imoralitate, căci pledează sau înăbuşirea înclinărilor curate ale mnimei, sau... concubinajul şi înmulţirea bastersitor. Cînd o asemenea temă e aleasă de o femee, lucrul e cu atît mai trist şi pare mai mult a fi o sforţare de a face pe moralistul practic, fără a avea chemarea pentru aceasta. Oricît am cunoaşte caracterul romanţios al fetelor austriace, cari cred că tot ce zboară se mănîncă, şi oricît am cunoaşte viaţa grea a gospodăriilor micilor funcţionari austriaci, noi persistăm în a crede că e mult mai multă fericire şi onestitate în acest mediu decît în altele unde zestrea creează exigenţi înzecit mai mari şi tot cortegiul de corupţiune : adulterul, avortul, promiscuitatea, cari pot fi mai poetice, dar cu siguranţă că slnt mai imorale, ca martirul unei femei care din dragoste s’a măritat, e iubită de soţul ei, are mîngîierea copiilor ei, dar trebue să muncească excesiv în casa ei, să sufere de lipsă şi adesea să vază mizeria întunecînd fericirea casnică. Iată de ce slnt departe de a avea respect pentru tendinţa morală a autoarei piesei Căsătorie din dragoste. * Pentru a putea prezenta şi mai „burghezeşte“ concepţia sa anti-idealistă, autoarea şi-a ales ca erou un militar, Erwin Degenfeld, care oprit de legea militară a se însura fără zestre, demisionează din armată, ia un post de funcţionar poştal şi se însoară cu aleasa inimei sale, care, la rîndul eî, îl adoră. Sîntem la actul al douilea— după opt ani, în casa lor — şi aci autoarea s’a dedat la un realism, care ne-a arătat cît de simplistă e concepţia unora despre ceea ce s’ar putea numi „realism“. Realitatea nu e încă realism, fiind că realismul e o direcţiune în artă şi realitatea, prin ea însăşi, e lumea însufleţită şi neînsuflţită şi nimic mai mult. Ea poate servi unei opere de artă realiste, dar pentru aceasta se cere ca negreşit ea să fie văzută prin prizma minţei unui artist, care în concepţiunea sa asupra frumosului, să încline a’l găsi mai mult în lumea reală înconjurătoare, decit în cea abstractă, cerebrală. Autoarea Căsătorim din dragoste înşiră în actul al doilea o serie de lucruri ce se petrec în locuinţa strimtă a unui mic funcţionar : copiii dorm îngrămădiţi unul lingă altul, franzelarul soseşte în zor de zi cu cornurile şi pîinişoarele, lăptăriţa cu laptele, copiii se scoală, trebue să sară din pat cu picioarele goale şi în cămaşă (şi sar fără a se jena de public !) ca să deschidă uşa cînd sună cineva, apoi rîşnesc cafeaua, pînă în fine, după mult chin, dar şi bucurie pentru o mamă ce-şi iubeşte copiii, micuţii pleacă la şcoală. Urmează apoi să vie cizmarul cerînd o datorie, agenţi ai justiţiei ca să pună sechestru pentru neplata ratelor pianului, etc. Toate defilează înaintea noastră; vezi că e mizerie în casă, câ se chinuesc oamenii, dar o vezi cum ar vedea-o orice muritor care s’ar afla în acele momente în casa aceea; ochiul autoarei n’a văzut mai mult; a înregistrat, dar n’a scrutat; a văzut realitatea, fără să vadă și să aibă puterea de a reda drama care se ascunde îndărătul acestei gospodării. Astfel, natural că copia realităţei produce un efect mai mult ridicat, zîmbeşti ca la vederea unui defileu de scene cinematografice. Piesa continuă a arăta mizeriile prin cari trec soţii Degenfeld, din cauza lipsei mijloacelor de trai. Ei sînt invitaţi la un bal—şi n’au decît patru florini cu cari trebue să trăiască pînă la finele luneî. Tot pentru a masca mizeria, merg la bal şi Degenfeld invitat la joc de foştii săi camarazi, militari, joacă, pierde, joacă tot mai furios pînă contractează o datorie de onoare o sută cincizeci de florini, platibilă a doua zi. Vor să vîndă tot ce a fi mai bun în casă, dar suma nu va ieşi. Atunci Degenfeld se decide să primească oferta unui bogat moşier, Turkmann, deşi soţia sa i-a spus verde că acest om voieşte sâ’l aibe în serviciul său pentru că are scopuri mîrşave faţă de ea, ceea ce l-a şi spus în toiul balului... Totuşi Degenfeld, care a fost militar, ştie că o datorie la cărţi este o „datorie de onoare, voeşte să-şi plătească „datoria de onoare" prin mîrşăvia arătată. „Cînd eşti aproape să te înneci un refuz, o mină de ajutor fiindcă mîna e murdară, iată răspunsul lui. Soţia sa însă nu consimte la asemenea oroare şi pe cînd el îşi ia copiii, zicînd că „mamei îi trebue timp ca să se decidă“, ea îi strigă că sînt despărţiţi ! Cortina cade. Mărturisesc că nu mai văd tema autoarei, nu mai văd de ce mizeria, lipsa de zestre, a făcut imposibilă aceasta căsătorie din dragoste. Tema a doua, mult mai interesantă chiar, ce ne apare la finele actului al patrulea, ucide, neagă pe cea d’Initi. Cu toată lipsa, cu toată neagra mizerie, soţia lui Degenfeld e un model de virtute, de mamă martiră şi-ţi zici: toate acestea le suferă pentru amorul ei, care poate n’a durat multă vreme şi care acum nu e răsplătit decît doar prin bucuria ce-i dau copiii. Mai mult cu toată mizeria şi cu toate că soţul eî a devenit, din cauza lipsei, nervos şi uneori grosolan, ea^ nu cutează să ridice ochii spre d-rul Marcholm, care încă de pe cînd era doctorand o iubeşte cu un devotament nemărginit, dar tace, cum fac toţi sentimentalii germani, cu barba lungă, ochelarii cu sticle ascuţite, severi ca ştiinţa şi in acelaşi timp duioşi, dar muţii Aşa dar toate chinurile căsniciei n’o pot face să-şi calce vre-o îndatorire conjugală. In momentul însă cînd descopere că soţul eî a căzut moraliceşte pînă într’a voi s’o vînzâ unui Turkmann— atunci, p încă şi atunci ea îi strigă : nu primi slujba la el, o să muncesc înzecit, n’o să ţin nici o servitoare, o să caut să cîştig, fac orîce, dar nu mă vinde !... Şi numai cînd vede că nimic nu-l poate îndupleca, îi spune : adio, nu mai pot fi soţia ta. Aşadar oroarea morală la care se vedea tîrîta de soţul ei, numai aceasta a putut disolva căsătoria lor. Şi ne întrebăm : dacă d-na Degenfeld ar fi adus soţului ei o zestre cît de mare, pe care aceasta ar fi pierdut’o şi ar fi ajuns apoi la josnicia morală de a-şi specula nevasta ? întru cît deci e vina dragostei fără zestre, dacă vedem disolvînduşa căsnicia soţilor Degenfeld ? Autoarea n’a avut nici puterea observaţiunei, nici puterea de a desfăşura logic tema ce şî-a pus. Tot ce a reuşit să ne dea, şi aceasta mai mult ca situaţiune sînt cîteva momente, precum sentimentul ridiculului pe care îl simte Degenfeld cînd depune uniforma de militar pentru o clipă şi pune cea civilă şi cînd, luat în rîs de camarazii săi, o aruncă iarăşi pentru a continua masa de logodnă în uniformă de militar. E un puternic moment dramatic, pe care însă d. Nottara l’a lăsat să treacă aproape neobservat. De asemenea momentul cînd Degenfeld de la fereastra locuinţei sale de mic funcţionar, vede sosind fostul sǎu regiment. Noi ne-am închipuit aci o scenă mută care să ne împietrească prin contrast cu marşul militar ce se aude triumfal. D. Nottara, din potrivă, ne-a dat o scenă de „colat", tumultoasă, luptînd cu muzica militară şi omorînd... emoţiunea. D. Nottara chiar cînd redă fals o situaţiune e acoperit de autoritatea reputaţiunei sale, dar nu mai puţin impresiunea spectatorului rămîne aceeaşi. D-ra Bîrsescu are în rolul d-nei Degenfeld detalii admirabile şi în scena cu Marcholm, în actul al patrulea, precum şi în tot finalul acestui act, cu soţul ei, atinge frumuseţi de joc, cari mişcă adînc. Cu totul în nota medicului german din piesă, sobru, foarte inteligent subliniat şi cu o mască din cele mai fericite, care denotă înc’o dată grija artistului pentru rolul său, a jucat , d. Petre Sturza pe d-rul Marcholm. Iţi făcea plăcere să vezi priceperea şi conştiinciozitatea acestui artist. Publicul a apreciat şi şi-a manifestat aprobarea sa. Să nu uit pe d. Livescu care ne-a dat un tip bine marcat de căpitan austriac, pe d-na Levanda- Crisenghi, foarte drăguţă în rolul soţiei acestuia, şi pe d. Achille, nu tocmai neamţ, dar în schimb destul de discret pentru a trece peste o situațiune foarte delicată şi la două degete de ridicul. Emil D. Fagure.