Adevěrul, ianuarie 1901 (Anul 14, nr. 4107-4135)
1901-01-14 / nr. 4118
f FONDATOR AJLEX. V. REYjDmAlVU Abonamente V« an Sate luni Tnî luni In țară. . 8 le.’ In atravifitate. • 50 „ 25 „ 13 B 1© bani în toată țara 15 99 9» străinătate Vn număr vechiu 20 bani c '■ 1?'DIRECTOR POLITIC CONST. 911L LE Anunciuri LlnStjjagina IV Lei. nv? UI .............. 0.50 ban ................. 2.— _ BIROURILE ZIARULUI 31 — « * r a «I a Sărindar-- 11 ’ ■ V TELEEON Criza ministerială.~Suveranii Europei la £ontra STRIGOII Am spus mai daună zi că sub un alt regim publicul ar primi cu resemnare orice biruri, dar că sub un guvern conservator lumea se arată nervoasă și rebelă cînd e vorba de sacrificii. De ce această deosebire? Fiindcă conservatorii,ciocoii), sint strigoi. Cît s’a abuzat de acest cuvint şi cit s’a rîs de el! Dar şi cît adevăr ascunde ! Da, conservatoriî, boerii şi ciocoii sint strigoi, în senzul că nu-s din lumea noastră, nu-s dintre acei oameni pe cari ceî-l’alţi îl întilnesc mereu în calea lor, cu aceleaşi ocupaţii ca şi ei, in contact zilnic cu restul omenireî, minaţi de aceleaşi interese, animaţi de aceleaşi idei, ducînd viaţa comună, viaţa obicinuită. Un boer, fie de neam, fie corciu, e o fiinţă aparte, un genere un feudal, un castelan, un mare proprietar sau arare ori un posesor de multe cupoane. Se adună intre ei, pe trec între ei, au anumite ocupaţii din tată un fiu, vorbesc o limbă a lor — învăţată de la slugi în ce priveşte cele 200 de cuvinte romîneşti pe cari le cunosc, de la străini în ce priveşte langajul lor obicinuit—nu se acomodează cu nici o stare nouă, nu vin în contact cu masele decit prin mijlocirea arendaşilor, vechililor şi a lacheilor lor. Lumea îi vede, ii simte, îi suferă direct pe aceşti oameni numai cind sint la putere. Cînd sint în opoziţie se înfundă pe la moşii, prin cluburi, prin anumite saloane, prin străinătate şi nimeni nu le mai ştie de ştire. Singuri ciţiva gălăgioşi sau ciţiva vechili politici deal lor continuă o agitaţie stearpă pină la revenirea zilelor putere!. Industrie, comerţ, orice soiu de mişcare economică modernă, care preocupă, ocupă şi face să trăiască masele burgheziei mari şi mici, — opinia noastră publică—le sînt cu desăvîrşire streine. Un boer in afară de încasarea brenzei şi de tăiarea cupoanelor nu mai face absolut nimic. In vultoarea vietei ei nu-şi au nici o parte, de aceea nu sint în contact cu nimeni, nici măcar in contact de interese. La liberali din potrivă. Au şi ei un contigent de boerime, dar aceea nu contează, grosul liberalilor face parte din masele orăşeneşti, trăeşte cu ele, luptă alături cu dinsele în lupta vieţei. Liberalii fabrică hîrlie, var, luminări, făină, zahăr, alcool, vind şi cumpără orice, sunt mari şi mici industriaşi şi ne gustori, îi găseşti de la circiuma modestă şi piuă la marea Bancă. Un Costinescu invirteşte douăzeci de afaceri, un Brătianu îşi cultivă sistematic viile, un Dincă Skileru se amestecă în mine, în borhot, in creşterea vilelor; un Niţă Sterie e negustor de băuturi spirtoase; un Vasile Lascar încearcă toate soiurile de culturi la moşia lui din Darabani; un Vernescu nu mai ştie singur cîte soiuri de întreprinderi are pe cap, etc. In bănci mişună liberali, în negoţ liberali, în industrie liberali.. E burghezia îndrăzneaţă, laborioasă, neadormită, care mişcă maşina cu activitatea ei Lumea ii cunoaşte, îşi dă coatele cu eî, cîşligă de la eî, simte că sínt de-a ei. De ce ne-am mira dacă vrea să fie şi guvernată de el? Boerii zic că banul pute, că nu fac afaceri fiindcă sint purişti. Mofturi! Sint leneşi, sint ori feudali, sint bizantini, sint incapabili, sint strigoi. Voiti mai reveni asupra acestei chestii. I. Teodorescu. Impozitele şi budgetele D. Vasile Ştefănescu, deputat de Mehedinţi, a făcut eri în Cameră o cerere de cea mai mare importanţă, ca secţiile să aibă cunoştinţă şi de alcătuirea noului budget înainte de a discuta proiectele de impozite, pentru ca deputaţii să-şi facă o idee lămurită şi sănătcoasă de întreaga situaţie financiară, de legătura dintre budget şi impozite, şi să ştie dacă ele sînt sau nu suficiente pentru echilibrarea veniturilor cu cheltuelile. Mai dăunăzî am atins şi noi chestia aceasta, arătînd cît, e de anormal ca să se voteze impozitele înainte de a se cunoaşte noul budget, şi încă nişte impozite menite să se aplice în parte înaintea sfîrşire! budgetului în curs. Cererea d-lui Ştefânescu era pe cît se poate de legitimă, de bine-venită şi de înţeleaptă. Cu toată forma sa politicoasă, ea a fost respinsă de d. Carp. De ce? Mister! D. Ştefănescu nu cerea nici măcar intervertirea ordineî discuţiei, ci numai ca deputaţii să ia cunoştinţă de ambele chestii atît de conexe, atît de strîns legate între ele, încit a discuta şi vota una fără a cunoaşte pe ceal’altă este a face operă de orb care se ocupă de culori. Dar d. Carp n’a admis ! Incăpăţînarea sa e demnă de cea mai clasică specie de catîrî spanioli. Ce pasă d-sale! Ori Camera îl urmează orbeşte ca o turmă pe un păstor, ori d-sa îşi prezintă demisiunea regelui. Din această dilemă d. Carp nu vrea sâ iasă. Interesele ţăreî şi demnitatea Camerei—dacă aşa ceva ar avea vreo considerație în România — ar trebui să-l oblige să iasă prin partea a doua. Mame, mame, dar toate or să aibă un capăt. FIZIONOMIA CAMEREI — Furtun» în culioare Aseară a fost o consfătuire a majorităţilor la balul mascat de la Hugo şi de aceea şedinţa s’a deschis astăzi tîrziui, căci cu greu s’a complectat Camera. Carnavalul oferă multe surprize kinderilor şi guvernul e foarte mulţumit că băeţii se duc la baluri mascate şi nu mai tachinează miniştrii la Cameră. In şedinţa de el s’au mai remaimarcat cîteva cravate roşii care au făcut oarecare senzaţie. Simpaticul profesor de la Iaşi d. Ghibănescu, un bun panist, şi-a pus cogeamite plastron de un roşu pur takist. D. Ernest Vîrnav idem cu o cravată roşie englezească, ceea ce se comenta- Cîţiva kinder! purtau cu emfază funde roşii. Contrastul era isbitor: într’o cameră de alb! atîta roşu ! Banca ministerială s’a prezentat remaniată: d. Ioan Lahovary, fostul ministru de externe, se afla, spre surpriza takiștilor, pe banca de durere alăturea de ministrul de războifi, gata să răspundă asupra remanierei ministeriale, cînd deodată sosi d. Alexandru Marghiloman și predecesorul sau trecu la locul său, lingă d. general Manu. D. P. P. Carp avu un lung dialog cu kinderul Nababului căruia nu-i plac impozitele. Nunţile cari au loc Duminică la Focşani au fost obiectul unei animate conversaţiuni. Partizanii contra nunţei organizată de d. N. Filipescu vor pleca şi el la Focşani, astfel că eri se făcea într’o parte şi alta o vie propagandă pentru insoţirea nunilor la Focşani. Hai cu nunta ! Hai cu nunta ! strigau deputaţii. D. Ioan Lahovary a profitat de întîrzierea ce s’a pus în deschiderea şedinţei şi a rostit un vehement discurs în potriva impozitelor, iar deputaţii cari îl inconjurau aprobau pe fostul ministru de externe. Numai d. Guţă Manu caută să mai modereze opoziţia aceasta care s’a ridicat în sînul majorităţei contra dărilor. In fine ş’edinţa se deschide şi d. P. P. Carp apare la tribună cu un mesaj: — Disolvarea ! Disolvarea! se aude din toate părţile. D. Carp depune convenţia cu Banca Naţională. D. N. Filipescu e pe banca ministerială şi toţi îl fixează. — Cer cuvîntid!— se aude un glas sonor. E glasul popularului şi simpaticului deputat de Mehedinţi d. Vasile Ştefănescu. — Aveţi cuvîntul d-le Basile. — întreb pe d. Carp dacă n’ar fi mai bine să studiem mai întiifi budgetele, să vedem ce economii mai putem face şi apoi să punem biruri, dacă va fi nevoe. Minoritatea şi majoritatea aplaudă. Bravo Ştefănescule ! Bravo dom’ Basile ! — Cer cuvîntul ! — Aveţi cuvîntul, d-le prim-ministru ! — Nu se poate realiza dorinţa d-lui Ştefănescu pentru motivul foarte simplu că am alcătuit budgetele pe baza acestor proecte. Voci: Al Aaaa ! D. Carp (aparte): Aaa, dar nu se putea altfel. Voci: Dar lăsaţi budgetul veniturilor şi discutaţi pe acel de cheltueli mai intîi. D. Carp: Nu se poate ! Voci: Ba se poate ! Ba se poate ! — Cer cuvîntul ! — Aveţi cuvîntul d-le Belcîu. — întreb pe domnul ministru de domenii de ce ungurii nu dau drumul la giţeiî şi neii din Romînia.... — D. N. Filipescu : Am sâ întreb şi eu la şcoala veterinară. * — La vot la vot! Şi se mai votează vreo două indigenate, apoi şedinţa se ridică ; mulţi din deputaţi pleacă să se culce, fatigatî de şedinţa de aseară de la Hugo. R. P. DIN FUGA CONDEIULUI Numai popă n’a fost ! Mi se spune că corespondentul nostru din Iaşi a fost victima unui farsor, cînd ne-a transmis ştirea că d. Muzicescu care, după cum îl arată numele, directorul muziceî bisericeşi pe lingă mitropoliaîe Iaşi, s’a decis să intre în tagma popească. Ţin să remarc că nu era greu de crezut o asemenea ştire. D. Muzicescu a început prin a fi murzicant, apoi a devenit dascăl... de armonie la Conservatorul din Iaşi, mai tîrziul a ţinut niţel... isonul şi în politică şi în cele din urmă s’a făcut şi avocat, pentm a dovedi că are mult plo stiune la lyra sa. Cînd un om a f cut atîtea, ce-i mai rămînea de făcut? Vorba romînului:- Numai popă n’a fost!... Și corespondentul nostru l’a făcut și popă ! Puff. Pălmuirea ucigaşilor In judeţul Buzau, la Priscov, s’au comis asasinate, de oarece oameni au fost omorîţî şi onadîţî Ijţiol un motiv legal. Aceasta ne-o spune justiţia ţăreî, juraţii din Buzau, cari alaltăeri au achitat pe toţi aceia cari erau acuzaţi de rebeliune. Achitarea aceasta este negarea învinuirei că sătenii s’ar fi revoltat, pentru că se şterge însăşi existenta faptului. Dacă faptul n’a existat atunci sătenii au fost împuşcaţi fără nici un motiv, pentru că intrelminţarea armelor se justifică numai atunci cînd este o mişcare violentă, cind autoritatea nu poate restatornici liniştea de cit dind focuri. Unde iasă exista oare această trebuinţă, cînd juraţii au declarat că nu sint vinovaţi de nici un fapt sătenii aduşi inaintea justiţiei? Şi dacă se va întimpla acelaşi lucru la Rimnicul-Sărat, dacă duram declinarea competinţei şi de către Curtea de Apel in afacerea de la Sinniia, juraţii vor achita pe acei daţi in judecată pentru atrupament in gara Slatinei, atunci ce nume trebue să inflan acelora caii au vărsat singe ruminesc la Priscov, la Buda şi la gara Slatina? Din nefericire la noi nu există justiţie pentru asemenea fapte, căci dacă ar exista, miniştrii şi prefecţii cari au comis aceste asasinate odioase ar înfunda puşcăria şi ar fi o pildă pentru aceia cari vor mai avea gust pe viitor să-şi dea drumul patimelor lor sanguinare faţă de poporul de la ţară ! C. M. Criză ministerială Veşti de criză ministerială.— Ameninţările d-lui Carp.—Dizolvarea parlamentului.— Noul cabinet. Declaraţiile repetate ale d-luî Carp că se retrage de la putere dacă Camera nu admite proectele sale financiare, veştile ajunse despre opoziţia ce vor intimpina aceste proecte, din chiar partea conservatorilor, au făcut ca in străinătate să se răs i pândească vestea că in Romînia e apropiată în criză ministerială. Unele ziare au şi început a comenta eventualitatea unei schimbări de regim, după cum cititorii vor vedea mai la vale. Astfel iată ce citim în ultimul număr din Münchener Neueste Nachrichten. „Călătoria d-lui Carp merită o atenţiune deosebită, căci a fost însoţită de simptome caracteristice. D-sa a fost primit peste tot locul cu aceeaşi bunăvoinţă, cum de altfel s'ar fi făcut oricărui aliat al triplei alianţe. Dar scopul principal pentru care d. Carp a făcut această călătorie, anume să găsească bani pentru a scăpa ţara de greaua situaţie în care se găseşte, n’a isbutit. Deja se vorbeşte de criză ministerială, încă înainte de a pleca d. Carp a dat curs liber enervarei sale, într’un articol în Iroennische Zeitung, în care zicea : „să nu se bucure nimeni de triumful liberalilor în chestia cu Standard Oil.“ D Carp a lăsat chiar să se înţeleagă că este un altul mai vinovat chiar decit liberalii. Nesprijinit de ai săi, d. Carp ii are speranţă ca să i se treacă proectele financiare. Pentru găsirea unui nou împrumut, d. Carp a perdut orice iluzie, căci la Berlin s'a pomenit şi de articolul 7, iar proectele sale financiare n'au şansă de a trece. * Se va intîmpla deci faptul positiv că deputaţii, nelăslndu-se a fi intimidaţi de ameninţările d-lui Carp, parlamentul de azi îşi va fi trăit traiul, şi noi alegeri vor avea loc. Dar nu d. Carp va prezida aceste alegeri. — Se şopteşte că ar putea fi vorba de un cabinet neutru, dar cea mai mare posibilitate există ca liberalii să fie însărcinaţi cu conducerea destinelor ţarei. * Ziarul termină interesantul articol zicind că partidul liberal, oamenii de seamă ce îl reprezintă, sint singurii in stare să scoată carul ţăreî din nămolul în care se găseşte, fără a zdruncina ţara prin impozite vexatorii... A se vedea în corpul ziarului telegramele corespondenţilor noştri din străinătate asupra evenimentelor la ordinea zilei, precum şi interesantele amănunte asupra şedinţei consiliului comunal de ori, procesul Bogdan-Piteşti, etc. CARNETUL MEU Balul Presei Diseară o să petrecem la Balul Presei, fiind-că orice s’ar zice : la balul Presei, se petrece întot-deauna, şi se petrece bine. Departe de noi, prin urmare, ideea de a turbura petrecerea de astă-seară ; din potrivă, am avea de zis un cuvînt de protestare în contra acelor maliţioşi cari au cercat să strice arestul bal. Oricît de defectuos ar fi organizată Societatea Presei, nu trebue uitat că a fost mulţi ani un sprijin cel puţin pentru cîţiva ziarişti ; a îndeplinit o parte din misiunea unei asemenea societăţi. Ar fi deci de dorit ca de la balul din astă-seară să eşim nu cu gînduri de dezbinare, nu cu ideea că pot fiinţa două organizăţiuni ale presei, sau ci una trebue să dispară pur şi simplu, pentru a face loc celeilalte. Familia ziariştilor în ţara noastră e prea mică pentru a avea două domicilii deosebite. Aşadar se impune să ne gîndim bine a pune capăt unui rău, care ne loveşte în primul rînd pe noi, şi din Sindiatul şi Societatea Presei să facem o singură şi puternică asociaţiune. E. D. F. Carta Poştala LUI PAPA CANTACUZ/NO-NABABUL la preşidenţia Camerei Iţi scriu pen’că vreau să ştiă cu cine o să votez eu, acum cînd s’a deschis parlamentu ! E vorba, aud, să plăteşti biruti grele. Să nu primeşti ! Ne-am sfătuit, toţi kin delii din Cameră, să refuzăm impozitele. Dorindu-ţi sănătate, află că și că sunt bine meist. Al d-tale Rai-Gandulioff Kinder al colegiului II de Bacău. CRONICA Achitarea „instîgatoritor1* «Instigatorii» din Pliscov au fost achitaţi. Nici chiar procurorul nu s-a acuzat. Era de aşteptat. Guvernanţii noştri nu sint aşa de fioroşî criminali cum s’ar crede la prima vedere. Sint numai naturi perverse cari urmează orbeşte primului imbold, la cari inconştientul predomină asupra conştientului, întocmai ca nişte copii răi crescuţi şi loviţi de monstruoase atavizmuri, oamenii noştri de guvern comit nelegiuirea, săvîrşesc crima, şi pe urmă se sperie de ce-au făcut, cad în remuşcare şi în lacrimi. N’aţi cunoscut copii de aceştia cari urmăresc o zi întreagă un puiu de pasăre în cuib, reuşesc să-l prindă, îi sucesc gîtul şi pe urmă se scîncesc în faţa ororei comise ştergîndu-şî lacrămile cu mîinile pline de sîngele victimei nevinovate ? Iată istoricul şi morala ultimelor crime guvernamentale. Naturi primitive, în eî se oglindesc păcatele şi calităţile omului din caverne. Fiare în toată puterea cuvîntuluî, şi numai fiare, viaţa lor e un amestec de cruzime şi de teamă misterioasă. Sfîşie şi tremură, se reped cu capul sus şi cu colţii rînjiţî asupra victimei, fug cu capul în jos şi cu coada între picioare la cea mai mică adiere de vînt în frunzişul pădureî. Altfel e cu neputinţă de explicat de ce mai întîiu au împuşcat şi pe urmă au achitat, de ce făceau atîta gălăgie cu „instigatorii“, şi după ce i-au tîrît în faţa justiţiei pe aceşti pretinşi criminali le-au dat drumul în mijlocul aclamaţiilor publicului. Cine e în curent cu evenimentele din China ştie ce asemănare e între fiinţele primitive numite „boxeri“ şi guvernanţii conservatori din Romînia. Aceşti fioroşi boxeri cari ardeau de vii pe creştini şi omorau pe europeni după ce-i torturau în mii de feluri, se aruncă azi cu pîntecele la pămînt cînd trec soldaţii puterilor şi dacă îndrăznesc să se ridice e numai ca să-l servească, să le ofere locuinţă, mîncare, băutură şi restul. Cită vreme au fost în posesiunea Mannlicherilor şi grupurilor, au măcelărit fără milă şi fără discernămînt; după ce-au fost dezarmaţi, au devenit oamenii cei mai cuminţi şi mai blînzî. De aceea Europa a hotărît, ca leac al situaţiei, să interzică pentru totdeauna importul de arme în China. La situaţii egale trebuesc aceleaşi leacuri. Fioroşi, dar şi inconştienţii noştri boxeri, cruzi cînd se simt în putere, umili, blînzî şi laşi cînd se simt slabi, trebuesc dezarmaţi. In mîinile lor puscile şi tunurile s’au dovedit extrem de primejdioase în contra populaţiei oneste şi muncitoare. Să li se ia puscile şi tunurile şi nu vor mai comite crime cari se sfîrşesc cu achitarea presupuşilor criminali. Să se închidă în arsenale cartuşele şi obuzele, să se dea guvernanţilor numai armele goale, şi veţi vedea dacă se vor mai întîmpla vreodată vărsări de sînge nevinovat în Romînia. Nu se poate nebunie mai mare ca aceea de-a pune în mîinile oamenilor primitivi, ca și în mîinile copiilor, mijloace puternice de ucidere. Fantasie. Moartea reginei Angliei Anunţarea morţei reginei la Osborne.Numele noului rege.— Proclamarea noului rege. Unele detalii privitoare la cele ce se petrec in Anglia, şi pe cari nu le-am primit prin telegraf, le dăm în cele următoare, deoarece ni se par a fi de interes. * In toată noaptea de Luni spre Mytîrgina nu şi-a putut găsi liniştea. Uşa dormitorului era închisa, şi nimeni afară de medici şi de damele familiei regale nu putea să intre in el. Cind la ora 8 dimineaţă butelinul emis a anunţat repedea scădere a puterilor, familia regală a fost convocată imediat in camera mortuară. De asemenea a fost chemat şi episcopul de Winchester, ca preot al reginei, care n’a mai părăsit toată ziua camera de doliu. Pe la amiază regina şi-a recăpătat pentru citeva momente conştiinţa şi se părea că ea recunoaşte unele persoane. Apoi dormi. La 3 ore 30 min. s’a constatat că activitatea inimeî a crescut, de la ora 4 inainte insă se părea că regina zace fără viaţă. Şeful poliţiei a avut însărcinarea de a comunica mulţi ei adunate in faţa palatului ştirea morţei. El deschise poarta, se descoperi şi zise : «Gentlemeni, regina a murit » Toţi îşi descoperiră la aceste vorbe capetele in tăcere. • A produs mirare faptul că prinţul de Galles a renunţat ca rege la primul sau nume de Albert, cu care augusta sa mumă il chema in tot-d’a-una, in amintirea neuitatului ei soţ. Dar, după cum s’a telegrafiat, motive istorice l’au îndemnat pe noul rege ca să-și zică Eduard VII. Acest nume deșteaptă multe amintiri din istoria engleză. încă înainte ca să vie la tron casa de Anjou au fost trei regi englezi cu numele de Eduard, dar istoria oficială engleză nu o numără, ci pentru dinsa primul rege din casa Anjou este Eduard I (1272—1307). Acest Eduard I a fost un monarch războinic și adesea or învingător. El a cucerit Gallesul și a zdrobit maî multe răscoale ale scoțienilor. Fiul lui Eduard II (1307—1327) a suferit in schimb teribila infrîngere de la Bannockbrunn. Eduard III (1327 —1377) se răzbună și învinse pe seofieni. Fiul lui a fost renumitul «prinț negru», eroul de la Poitiers, de la care ne-a rămas deviza de arme: «Servesc». firul pe becheri Toată lumea cunoaşte astăzi primejdia cea mare de care este ameninţată Franţa, prin faptul că populaţiunea sa, în loc de a creşte mereu, este într’o continuă scădere. Cauza este aceeaşi : vecinicul antagonism între interesele individului şi acele ale societăţei din care face parte. In condiţiunile economice de acum un secol sau două, cînd mica producţiune înflorea, cînd meseriaşul putea să’şî scoată din munca sa hrana cu prisosinţă, cînd plugarul, proprietar al petecului sau de pămînt, nu avea să se teamă de concurenţă marelui agricultor, cepul erai o binecuvîntare, cu cît cineva avea copii mai mulţi, cu atîta putea să producă mai mult, cu atîta trăia mai fericit, maî în abundenţă. In secolul nostru, secol în care micul meseriaş e proletarizat, iar proletariatul e redus la simpla putere de producţiune a braţelor sale, cînd grija pentru căpătuirea progenitureî a luat proporţiuni altă dată necunoscute, un număr mare de copii a devenit un blestem, o povară cu atît maî grea de dus pentru părinţi, cu cît dragostea părintească s’a rafinat şi s’a întins asupra unei părţi mai mari din viaţa odraslelor. Pe cînd însă individul e silit, din cauza greutăţei de a’şi agonisi cele necesare pentru train, ca sâ restrîngă numărul copiilor pe cari îl crează, societatea, care are nevoe de tot mai multe vieţi pentru apărarea ei, care are nevoe de tot maî multe braţe producătoare de muncă, cuceritoare de pieţi, are tot interesul ca oamenii să se înmulţească, şi e astfel în cea mai flagrantă contrazicere cu interesele acestor oameni. Nicăirî mai mult de cît în Franţa nu s’a format maî adîncă convingerea că datoria fiecăruî om cu judecată şi cu mintea întreagă este ca să nu dea naştere la mai mulţi copii decît poate întreţine şi creşte. Consecvenţi cu această teorie, francezii au adoptat mai intiu sistemul că fiecare pereche cu un venit mediu nu trebue să dea naştere mai mult decît la doi copii. Alţii au mers mai departe, şi intimidaţi de greutatea ce o impune creşterea copiilor, au renunţat cu desăvîrşire la căsătorie pentru a nu se expune la dezagrementul de a pune în lume un „nenorocit“. Aceştia mai ales erau mîndri ca acel poet arab care înainte de a muri a lăsat cu limbă de moarte ca să li se scrie următorul epitaf pe piatra mormîntală : „Păcatul acesta tatăl meu l’a comis faţă de mine,—eu însă n’am păcătuit contra nimănui“. Societatea franceză, statul francez, oamenii de bine şi patrioţii îngrijaţî de soarta neamului lor, nu erau însă de loc încântaţi de triumful acesta pe care’l serba Marius în Franţa. Se ştie că Maltus a predicat abţinerea de la procreare, nu pentru greutatea ce ar avea de întîmpinat individul în parte cu creşterea copiilor săi, ci fiindcă credea că înmulţirea populaţiunei este într’un raport invers cu înmulţirea mijloacelor de train, adică populaţiunea se înmulţeşte mereu în aşa măsură, încît la un moment dat produsele pămîntuluî nu vor mai ajunge pentru a lírám pe GáuíCIil. Dar patrioţii francezi ori unde se uită văd contrarul, în Germania şi Anglia de pildă populaţiunea e într’o continuă creştere şi bogăţia naţională, precum şi bunul trai al mulţimeî, de asemenea. De aceea ei se alarmează cînd văd că singură Franţa a făcut un principiu dintr’o teorie care, dacă va mai fi mult timp respectată, va duce ţara clasică a revoluţiunilor de rîpă. Multe volume datorite celor mai iluştri economişti şi sociologi francezi au apărut asupra acestei chestiuni. Nici unul însă n’a reuşit într’o scriere beletristică s’o scoată atît de bine în relief, să-i arate atît de bine părţile primejdioase şi să-i descopere toate cauzele, ca Emile Zola în romanul sau Fecondité. Cusurul acestei opere însă este că romancierul a vroit să găsească o soluţiune practică a chestiunei, şi ca şi Tolstoi, el a crezut că ea se poate găsi numai în muncă. Cine munceşte —crede Zola—va vedea şi astăzi in copiii săi o binecuvîntare. Copiii devenind mari vor munci şi ei şi vor răsplăti înzecit materialmente şi moralmente sacrificiile făcute cu educaţia şi creşterea lor. Dar cît e de greşit romancierul!... Şi e greşit fiindcă purcede de la oameni cari nu muncesc politivi care pine e ciştigul fără muncă, sau fiind catan acest cîştig. Cu totul altfel însă ar fi văzut Zola lucrurile, dacă ar fi rămas realist, nu s’ar fi perdut în lumea idealurilor şi a utopiilor, şi ar fi purcedat de la omul care munceşte din greu cît ţî-e ziulica de lungă şi care totuşi seara nu poate aduce copiilor săi o bucată de pîine. Dacă ar fi procedat astfel apoi ar fi văzut câ nu se poate ca un asemenea nenorocit, şi el este tipic pentru mulţime, să vadă într’un număr mare de copii o fericire , o bine-cuiântare. Nu, cauzele pentru cari poporul francez a apucat pe calea împiedecărei procreate! prin mijloacele cele mai scîrboase şi maî criminale, sunt mult mai profunde, ele îşi au originea în condiţiunile sociale şi economice cari domină a treia republică. Dar lucrul nu mai poate să dureze. Franţa ar fi pierdută dacă nu s’ar lua măsuri! Iată de ce din toate părţile se ivesc propuneri menite să remedieze răul, să salveze patria şi naţionalitatea. Mai întîî s’a dovedit că sistemul după care fiecare părinte se sileşte a nu da viaţă la mai mult decît doi copii este aproape tot atît de dezastruos cît şi sistemul bărbaţilor becheri, cari găsesc că e maî bine să fi vecinie liber, şi să poţi zbura din floare în floare pentru a culege polenul. Intr’adevâr, în cazul cel mai bun, cei doi copii ajung pentru a perpetua cifra prezentă a populaţiunei, şi nici măcar aceasta dacă ţii în seamă că atîţia becheri, tineri neînsuraţi, şi atîtea fete nemăritate mor pe fiece an fără a lăsa moştenitori. Tot fâcînd abstracţie de această clasă de oameni cari au renunţat cu totul, de voie sau de nevoie, la căsătorie, se vede deci câ, pentru a înmulţi populaţiunea, se cere ca fiecare pereche conjugală să dea ţârei, neamului, cel puţin trei copii, şi anume doi destinaţi să umple golul ce’l vor lăsa părinţii prin moartea lor, şi unul care să constituie sporul populaţiunei. Dar chiar cu trei copii, n’ar fi de înregistrat un spor mare de populaţiune, din cauză că din trei copii tot d’a una unul este ameninţat să moară, dat fiind că statistica dovedeşte că 25 la sută din copiii noui născuţi mor în decursul primului an de viaţă, iar de la virsta de doi şi pînă la aceea de cincisprezece ani mor în medie două treimi dintre copii. In asemenea condiţiunî, şi după ce s’a predicat în zadar de ani de zile că este o adevărată crimă ce se face faţă cu ţara şi cu neamul îmnî/arlir înfîn-.co caii Bvitimrirn~ -----------------------crearea, oamenii de bine ai Franţei au crezut că trebuie să se ia măsuri riguroase contra acelora cari răpesc ţăreî braţe cari s’o apere, bogăţiei naţionale atîta putere de muncă productivă, neamului forţa de a se perpetua. In Senatul francez s’a propus, şi propunerea se discută acum cu multă asiduitate de o comi- siune specială, ca să se pună un tir asupra becherilor şi asupra părinţilor fără de copil. Sporul la venituri care ar rezulta însă din acest bir, să nu fie întrebuinţat de stat pentru acoperirea cheltuelilor sale, ci pentru a se acorda ca primă, o scădere a impozitelor, părinţilor cu copil, primă care să varieze după numărul acestora. Propunerea este mai mult decît justă, căci înainte de toate este numai drept ca un părinte care are de întreţinut şi educat cinci sau şease copii, cari toţi sau cel puţin în parte promit să devie membri utili societăţei, statului, să fie impus ca mai puţin, decît un părinte cu un număr mai mic de copii, sau mai ales decît bărbatul care, necăsătorinduse pentru a nu crea, este aproape un fel de parazit pe spinarea societăţei, din spinarea căreia trăeşte cît timp e în viaţă şi de pe urma căruia, după ce a murit, societatea nu trage nici un folos. Cum am mai spus, propunerea se examinează acum de o comisiune de senatori şi deriziunile ce se vor lua nu pot fi decît defavorabile becherilor şi părinţilor cari uzează de tot soiul de mijloace, chiar şi criminale, pentru a nu crea moştenitori, sau dacă i-au creat, pentru a limita numărul lor, E. Brănişteanu.