Adevěrul, ianuarie 1901 (Anul 14, nr. 4107-4135)

1901-01-14 / nr. 4118

f FONDATOR AJLEX. V. REYjDmAlVU Abonamente V« an Sate luni Tnî luni In țară. . 8 le.’ In atravifitate. • 50 „ 25 „ 13 B 1© bani în toată țara 15 99 9» străinătate Vn număr vechiu 20 bani­­ c '■ 1?'­DIRECTOR POLITIC CONS­T. 911L LE Anunciuri LlnStjjagina IV Lei. nv? UI .............. 0.50 ban ................. 2.— _ BIROURILE ZIA­RULUI 31 — « * r a «I a Sărindar-- 11 ’ ■ V TELEEON Criza ministerială.~Suveranii Europei la £ontra STRIGOII Am spus mai daună zi că sub un alt regim publicul ar primi cu resemnare ori­ce biruri, dar că sub un guvern conservator lumea se arată nervoasă și re­belă cînd e vorba de sacrificii. De ce această deosebire? Fiind­că conservatorii,­­ciocoii), sint strigoi. Cît s’a abuzat de acest cu­­vint şi cit s’a rîs de el! Dar şi cît adevăr ascunde ! Da, con­­servatoriî, boerii şi ciocoii sint strigoi, în senzul că nu-s din lumea noastră, nu-s dintre acei oameni pe cari ceî-l’alţi îl în­­tilnesc mereu în calea lor, cu aceleaşi ocupaţii ca şi ei, in contact zilnic cu restul omeni­­reî, minaţi de aceleaşi interese, animaţi de aceleaşi idei, ducînd viaţa comună, viaţa obicinuită. Un boer, fie de neam, fie corciu, e o fiinţă a­parte, un genere un feudal, un castelan, un mare proprietar sau arare ori un posesor de multe cu­poane. Se adună intre ei, pe trec între ei, au anumite ocu­paţii din tată un fiu, vorbesc o limbă a lor — învăţată de la slugi în ce priveşte cele 200 de cuvinte romîneşti pe cari le cu­nosc, de la străini în ce pri­veşte langajul lor obicinuit—nu se acomodează cu nici o stare nouă, nu vin în contact cu masele de­cit prin mijlocirea arendaşilor, vechililor şi a la­cheilor lor. Lumea îi vede, ii simte, îi suferă direct pe aceşti oameni numai cind sint la putere. Cînd sint în opoziţie se înfundă pe la moşii, prin cluburi, prin a­­num­ite saloane, prin străinătate şi nimeni nu le mai ştie de ştire. Singuri ci­ţi­va gălăgioşi sau ciţi­va vechili politici deal lor continuă o agitaţie stearpă pină la revenirea zilelor pu­tere!. Industrie, comerţ, ori­ce soiu de mişcare economică moder­nă, care preocupă, ocupă şi face să trăiască masele bur­gheziei mari şi mici, — opi­nia noastră publică—le sînt cu desăvîrşire streine. Un boer in afară de încasarea brenzei şi de tăiarea cupoanelor nu mai face absolut nimic. In vultoarea vietei ei nu-şi au nici o parte, de aceea nu sint în contact cu nimeni, nici măcar in contact de interese. La liberali din potrivă. Au şi ei un contigent de boe­rime, dar aceea nu contează, grosul liberalilor face parte din masele orăşeneşti, trăeşte cu ele, luptă alături cu dinsele în lupta vieţei. Liberalii fabrică hîrlie, var, luminări, făină, zahăr, alcool, vind şi cumpără ori­ce, sunt mari şi mici industriaşi şi ne­ gustori, îi găseşti de la circiu­ma modestă şi piuă la marea Bancă. Un Costinescu invirteşte două­zeci de afaceri,­­ un Bră­­tianu îşi cultivă sistematic viile, un Dincă Skileru se amestecă în mine, în borhot, in creş­terea vilelor; un Niţă Ste­­rie e negustor de băuturi spirtoase; un Vasile Lascar încearcă toate soiurile de cul­turi la moşia lui din Darabani; un Vernescu nu mai ştie sin­gur cîte soiuri de întreprinderi are pe cap, etc. In bănci mi­şună liberali, în negoţ liberali, în industrie liberali.. E burghezia îndrăzneaţă, la­borioasă, neadormită, care miş­că maşina cu activitatea ei Lu­mea ii cunoaşte, îşi dă coatele cu eî, cîşligă de la eî, simte că sínt de-a­ ei. De ce ne-am mira dacă vrea să fie şi guvernată de el? Boerii zic că banul pute, că nu fac afaceri fiind­că sint pu­rişti. Mofturi! Sint leneşi, sint o­r­i feudali, sint bizantini, sint in­capabili, sint strigoi. Voiti mai reveni asupra a­­cestei chestii. I. Teodorescu. Impozitele şi budgetele­ ­ D. Vasile Ştefănescu, de­­­­putat de Mehedinţi, a fă­­­cut eri în Cameră o cerere de cea mai mare importanţă, ca secţiile să aibă cunoştinţă şi de al­cătuirea noului budget înainte de a discuta proiectele de impozite, pen­tru ca deputaţii să-şi facă o idee lămurită şi sănătcoasă de întreaga situaţie financiară, de legătura din­tre budget şi impozite, şi să ştie dacă ele sînt sau nu suficiente pen­tru echilibrarea veniturilor cu chel­­tuelile. Mai dăunăzî am atins şi noi ches­tia aceasta, arătînd cît, e de anor­mal ca să se voteze impozitele îna­inte de a se cunoaşte noul budget, şi încă nişte impozite menite să se aplice în parte înaintea sfîrşire! bud­getului în curs. Cererea d-lui Şte­­fânescu era pe cît se poate de le­gitimă, de bine-venită şi de înţe­leaptă. Cu toată forma sa politicoasă, ea a fost respinsă de d. Carp. De ce? Mis­ter! D. Ştefănescu nu cerea nici măcar intervertirea ordineî discuţiei, ci nu­mai ca deputaţii să ia cunoştinţă de ambele chestii atît de conexe, atît de strîns legate între ele, în­cit a discuta şi vota una fără a cu­noaşte pe cea­l’altă este a face o­­peră de orb care se ocupă de cu­lori. Dar d. Carp n’a admis ! Incăpă­­ţînarea sa e demnă de cea mai clasică specie de catîrî spanioli. Ce­­ pasă d-sale! Ori Camera îl urmează orbeşte ca o turmă pe un păstor, ori d-sa îşi prezintă demisiunea re­gelui. Din această dilemă d. Carp nu vrea sâ iasă. Interesele ţăreî şi demnitatea Camerei—dacă aşa ceva ar avea vre­o considerație în Româ­­nia — ar trebui să-l oblige să iasă prin partea a doua. Mam­e, mam­e, dar toate or să aibă un capăt. FIZIONOMIA CAMEREI — Furtun» în culioare Aseară a fost o consfătuire a ma­jorităţilor la balul mascat de la Hugo şi de aceea şedinţa s’a deschis as­tăzi tîrziui, căci cu greu s’a complec­tat Camera. Carnavalul oferă multe surprize kinderilor şi guvernul e foarte mulţumit că băeţii se duc la baluri mascate şi nu mai tachinează miniştrii la Cameră. In şedinţa de el­ s’au mai remai­­marcat cîte­va cravate roşii care au făcut oare­care senzaţie. Simpaticul profesor de la Iaşi d. Ghibănescu, un bun panis­t, şi-a pus cogeamite plastron de un roşu pur takist. D. Ernest Vîrnav idem cu o cra­vată roşie englezească, ceea­ ce se comenta- Cîţi­va kinder! purtau cu emfază funde roşii. Contrastul era isbitor: într’o cameră de alb! atîta roşu ! Banca ministerială s’a prezentat remaniată: d. Ioan Lahovary, fostul ministru de externe, se afla, spre surpriza takiștilor, pe banca de du­rere alăturea de ministrul de răz­­boifi, gata să răspundă asupra re­manierei ministeriale, cînd de­odată sosi d. Alexandru Marghiloman și predecesorul sau trecu la locul său, lingă d. general Manu. D. P. P. Carp avu un lung dialog cu kinderul Nababului căruia nu-i plac impozitele. Nunţile cari au loc Duminică la Focşani au fost obiectul unei ani­mate conversaţiuni. Partizanii contra­ nunţei organizată de d. N. Filipescu vor pleca şi el la Focşani, ast­fel că eri se făcea în­tr’o parte şi alta o vie propagandă pentru insoţirea nunilor la Focşani. Hai cu nunta ! Hai cu nunta ! strigau deputaţii. D. Ioan Lahovary a profitat de întîrzierea ce s’a pus în deschiderea şedinţei şi a rostit un vehement discurs în potriva impozitelor, iar de­putaţii cari îl inconjurau aprobau pe fostul ministru de externe. Numai d. Guţă Manu caută să mai mode­reze opoziţia aceasta care s’a ridicat în sînul majorităţei contra dărilor. In fine ş’edinţa se deschide şi d. P. P. Carp apare la tribună cu un mesaj: — Disolvarea ! Disolvarea! se aude din toate părţile. D. Carp depune convenţia cu Banca Naţională. D. N. Filipescu e pe banca ministerială şi toţi îl fixează. — Cer cuvîntid!— se aude un glas sonor. E glasul popularului şi simpaticului deputat de Mehedinţi d. Vasile Ştefănescu. — Aveţi cuvîn­tul d-le Basile. — întreb pe d. Carp dacă n’ar fi mai bine să studiem mai întiifi bud­getele, să vedem ce economii mai putem face şi apoi să punem biruri, dacă va fi nevoe. Minoritatea şi majoritatea aplaudă. Bravo Ştefănescule ! Bravo dom’ Basile ! — Cer cuvîntul ! — Aveţi cuvîntul, d-le prim-mi­­nistru ! — Nu se poate realiza dorinţa d-lui Ştefănescu pentru motivul foar­te simplu că am alcătuit budgetele pe baza acestor proecte. Voci: Al Aaaa ! D. Carp (aparte): Aaa, dar nu se putea alt­fel. Voci: Dar lăsaţi budgetul venitu­rilor şi discutaţi pe acel de ch­eltu­­eli mai intîi. D. Carp: Nu se poate ! Voci: Ba se poate ! Ba se poate ! — Cer cuvîntul ! — Aveţi cuvîntul d-le Belcîu. — întreb pe domnul ministru de domenii de ce ungurii nu dau dru­mul la giţeiî şi n­eii din Romînia.... — D. N. Filipescu : Am sâ întreb şi eu la şcoala veterinară. * — La vot­­ la vot! Şi se mai votează vre­o două in­digenate, apoi şedinţa se ridică ; mulţi din deputaţi pleacă să se culce, fatigatî de şe­dinţa de aseară de la Hugo. R. P. DIN FUGA CONDEIULUI Numai popă n’a fost ! Mi se spune că corespondentul nostru din Iaşi a fost victima unui farsor, cînd ne-a transmis ştirea că d. Muzicescu care, după cum îl arată numele,­­ direc­torul muziceî bisericeş­i pe lingă mitro­polia­­îe Iaşi, s’a decis să intre în tagma popească. Ţin să remarc că nu era greu­ de crezut o asemenea ştire. D. Muzicescu a început prin a fi mur­zicant, apoi a devenit dascăl... de armo­nie la Conservatorul din Iaşi, mai tîrziul a ţinut niţel... isonul şi în politică şi în cele din urmă s’a făcut şi avocat, pentm a dovedi că are mult plo stiune la lyra sa. Cînd un om a f cut atîtea, ce-i mai rămînea de făcut? Vorba romînului:- Numai popă n’a fost!... Și corespondentul nostru l’a făcut și popă ! Puff. Pălmuirea ucigaşilor In judeţul Buzau, la Priscov, s’au co­mis asasinate, de oare­ce oameni au fost omorîţî şi onad­­îţî Ijţiol un motiv legal. Aceasta ne-o spune ju­stiţia ţăreî, juraţii din B­uzau, cari alaltăeri au achitat pe toţi aceia cari erau acuzaţi de rebeliune. Achitarea aceasta este negarea în­­vinuirei că sătenii s’ar fi revoltat, pentru că se şterge însăşi existenta faptului. Dacă faptul n’a existat a­­tunci sătenii au fost împuşcaţi fără nici un motiv, pentru că intrelminţa­­rea armelor se justifică numai atunci cînd este o mişcare violentă, cind au­toritatea nu poate restatornici liniştea de cit dind focuri. Unde iasă exista oare această trebuinţă, cînd juraţii au declarat că nu sint vinovaţi de nici un fapt sătenii aduşi inaintea justiţiei? Şi dacă se va întimpla acelaşi lucru la Rimnicul-Sărat, dacă duram decli­narea competinţei şi de către Curtea de Apel in afacerea de la Sinni­ia, ju­raţii vor achita pe acei daţi in jude­cată pentru atrupament in gara Slatinei, atunci ce nume trebue să inflan ace­lora caii au vărsat singe ruminesc la Priscov, la Buda şi la gara Slatina? Din nefericire la noi nu există ju­stiţie pentru asemenea fapte, căci dacă ar exista, miniştrii şi prefecţii cari au comis aceste asasinate odioase ar înfunda puşcăria şi ar fi o pildă pen­tru aceia cari vor mai avea gust pe viitor să-şi dea drumul patimelor lor sanguinare faţă de poporul de la ţară ! C. M. Criză ministerială Veşti de criză ministerială.— Ame­ninţările d-lui Carp.—Dizolvarea parlamentului.— Noul cabinet. Declaraţiile repetate ale d-luî Carp că se retrage de la putere dacă Camera nu admite proectele sale fi­nanciare, veştile ajunse despre opo­ziţia ce vor intimpina aceste proecte, din chiar partea conservatorilor, au făcut ca in străinătate să se răs­ i pândească vestea că in Romînia e a­­propiată în criză ministerială. Unele ziare au­ şi început a co­menta eventualitatea unei schimbări de regim, după cum cititorii vor ve­dea mai la vale. Ast­fel iată ce citim în ultimul nu­măr din Münchener Neueste Nach­richten. „Călătoria d-lui Carp merită o a­­tenţiune deosebită, căci a fost înso­ţită de simptome caracteristice. D-sa a fost primit peste tot locul cu ace­eaşi bunăvoinţă, cum de alt­fel s'ar fi făcut ori­cărui aliat al triplei al­ianţe. Dar scopul principal pentru care d. Carp a făcut această călă­torie, anume să găsească bani pen­tru a scăpa ţara de greaua situa­ţie în care se găseşte, n’a isbutit. Deja se vorbeşte de criză minis­terială, încă înainte de a pleca d. Carp a dat curs liber enervarei sale, în­tr’un articol în Iroennische Zeitung, în care zicea : „să nu se bucure nimeni de triumful liberalilor în chestia cu Standard Oil.“ D Carp a lăsat chiar să se înţe­leagă că este un altul mai vinovat chiar de­cit liberalii. Nesprijinit de ai săi, d. Carp ii are speranţă ca să i se treacă proectele financiare. Pentru găsirea unui nou­ împru­mut, d. Carp a perdut ori­ce iluzie, căci la Berlin­­ s'a pomenit şi de ar­ticolul 7, iar proectele sale finan­ciare n'au­ şansă de a trece. * Se va intîmpla deci faptul positiv că deputaţii, nelăslndu-se a fi intimidaţi de ameninţările d-lui Carp, parlamen­tul de azi îşi va fi trăit traiul, şi noi alegeri vor avea loc. Dar nu d. Carp va prezida a­­ceste alegeri. — Se şopteşte că ar putea fi vorba de un cabinet neu­tru, dar cea mai mare posibilitate există ca liberalii să fie însărcinaţi cu conducerea destinelor ţarei. * Ziarul termină interesantul articol zicind că partidul liberal, oamenii de seamă ce îl reprezintă, sint singurii in stare să scoată carul ţăreî din nămolul în care se găseşte, fără a zdruncina ţara prin impozite vexatorii.­­.. A se vedea în corpul ziaru­lui telegramele coresponden­ţilor noştri din străinătate a­­supra evenimentelor la ordi­nea zilei, precum şi interesan­tele amănunte asupra şedin­ţei consiliului comunal de ori, procesul Bogdan-Piteşti, etc. CARNETUL MEU Balul Presei Diseară o să petrecem la Balul Presei, fiind-că ori­ce s’ar zice : la balul Presei, se petrece în­tot-dea­una, şi se petrece bine. Departe de noi, prin urmare, ideea de a turbura petrecerea de astă-seară ; din potrivă, am avea de zis un cuvînt de protestare în contra acelor maliţioşi cari au cercat să strice arestul bal. Ori­cît de defectuos ar fi organizată Societat­ea Presei, nu trebue uitat că a fost mulţi ani un sprijin cel puţin pentru cîţi­va ziarişti ; a îndeplinit o parte din misiunea unei asemenea societăţi. Ar fi deci de dorit ca de la balul din astă-seară să eşim nu cu gînduri de dez­binare, nu cu ideea că pot fiinţa două organizăţiuni ale presei, sau ci una tre­bue să dispară pur şi simplu, pentru a face loc celei­l­alte. Familia ziariştilor în ţara noastră e prea mică pentru a avea două domicilii deosebite. Aşa­dar se impune să ne gîndim bine a pune capăt unui rău­, care ne loveşte în primul rînd pe noi, şi din Sindiatul şi Soc­ietatea Presei să facem o singură şi puternică asociaţiune. E. D. F. Carta Poştala LUI PAPA CANTACUZ/NO-NABABUL la preşidenţia Camerei Iţi scriu pen’că vreau să ştiă cu cine o să votez eu, acum cînd s’a deschis parlamentu ! E vorba, aud, să plăteşti biruti grele. Să nu primeşti ! Ne-am sfătuit, toţi kin delii din Cameră, să refuzăm impozitele. Dorindu-ţi sănătate, află că și că sunt bine meist. Al d-tale Rai-Gand­ulioff Kinder al colegiului II de Bacău. CRONICA Achitarea „instîgatoritor1* «Instigatorii» din Pliscov au fost achitaţi. Nici chiar procurorul nu s-a acuzat. Era de aşteptat. Guver­nanţii noştri nu sint aşa de fioroşî criminali cum s’ar crede la prima vedere. Sint numai naturi perverse cari urmează orbeşte primului im­bold, la cari inconştientul predomină asupra conştientului, întocmai ca nişte copii răi crescuţi şi loviţi de monstruoase atavizmuri, oamenii noştri de guvern comit nelegiuirea, săvîrşesc crima, şi pe urmă se spe­rie de ce-au făcut, cad în remuşcare şi în lacrimi. N’aţi cunoscut copii de­ aceştia cari urmăresc o zi întreagă un puiu de pasăre în cuib, reuşesc să-l prindă, îi sucesc gîtul şi pe urmă se scîncesc în faţa ororei co­mise ştergîndu-şî lacrămile cu mîi­­nile pline de sîngele victimei nevi­novate ? Iată istoricul şi morala ul­timelor crime guvernamentale. Naturi primitive, în eî se oglin­desc păcatele şi calităţile omului din caverne. Fiare în toată puterea cu­­vîntuluî, şi numai fiare, viaţa lor e un amestec de cruzime şi de teamă misterioasă. Sfîşie şi tremură, se reped cu capul sus şi cu colţii rînjiţî asupra victimei, fug cu capul în jos şi cu coada între picioare la cea mai mică adiere de vînt în frunzişul pădureî. Alt­fel e cu neputinţă de explicat de ce mai întîiu au împuşcat şi pe urmă au achitat, de ce făceau atîta gălăgie cu „instigatorii“, şi după ce i-au­ tîrît în faţa justiţiei pe a­­ceşti pretinşi criminali le-au dat drumul în mijlocul aclamaţiilor pu­blicului. Cine e în curent cu evenimentele din China ştie ce asemănare e între fiinţele primitive numite „boxeri“ şi guvernanţii conservatori din Romî­nia. Aceşti fioroşi boxeri cari ar­deau de vii pe creştini şi omorau pe europeni după ce-i torturau în mii de feluri, se aruncă azi cu pîn­­tecele la pămînt cînd trec soldaţii puterilor şi dacă îndrăznesc să se ridice e numai ca să-l servească, să le ofere locuinţă, mîncare, bău­tură şi restul. Cită vreme au fost în posesiunea Mannlicherilor şi grupurilor, au măcelărit fără milă şi fără discer­­nămînt; după ce-au fost dezarmaţi, au devenit oamenii cei mai cuminţi şi mai blînzî. De­ aceea Europa a hotărît, ca leac al situaţiei, să in­terzică pentru tot­deauna importul de arme în China. La situaţii egale trebuesc ace­leaşi leacuri. Fioroşi, dar şi incon­ştienţii noştri boxeri, cruzi cînd se simt în putere, umili, blînzî şi laşi cînd se simt slabi, trebuesc dezar­maţi. In mîinile lor puscile şi tu­nurile s’au dovedit extrem de pri­mejdioase în contra populaţiei one­ste şi muncitoare. Să li se ia pus­cile şi tunurile şi nu vor mai co­mite crime cari se sfîrşesc cu a­­chitarea presupuşilor criminali. Să se închidă în arsenale cartu­şele şi obuzele, să se dea guver­nanţilor numai armele goale, şi veţi vedea dacă se vor mai întîm­­pla vre­odată vărsări de sînge ne­vinovat în Romînia. Nu se poate nebunie mai mare ca aceea de-a pune în mîinile oa­menilor primitivi, ca și în mîinile copiilor, mijloace puternice de uci­dere. Fantasie. Moartea reginei Angliei Anunţarea morţei reginei la Os­borne.­­Numele noului rege.— Proclamarea noului rege. Unele detalii privitoare la cele ce se petrec in Anglia, şi pe cari nu le-am primit prin telegraf, le dăm în cele ur­mătoare, de­oare­ce ni se par a fi de interes. * In toată noaptea de Luni spre Mytî­r­gina nu şi-a putut găsi liniştea. Uşa dormitorului era închisa, şi nimeni afară de medici şi de damele familiei regale nu putea să intre in el. Cind la ora 8 dimineaţă but­elinul emis a anunţat re­pedea scădere a puterilor, familia re­gală a fost convocată imediat in ca­mera mortuară. De asemenea a fost chemat şi episcopul de Winchester, ca preot al reginei, care n’a mai părăsit toată ziua camera de doliu. Pe la a­­miază regina şi-a recăpătat pentru cite­­va momente conştiinţa şi se părea că ea recunoaşte unele persoane. Apoi dormi. La 3 ore 30 min. s’a con­statat că activitatea inimeî a crescut, de la ora 4 inainte insă se părea că regina zace fără viaţă. Şeful poliţiei a avut însărcinarea de a comunica mul­ţi ei adunate in faţa palatului ştirea morţei. El deschise poarta, se descoperi şi zise : «Gentlemeni, regina a murit » Toţi îşi descoperiră la aceste vorbe ca­petele in tăcere. • A produs mirare faptul că prinţul de Galles a renunţat ca rege la primul sau nume de Albert, cu care augusta sa mumă il chema in tot-d’a-una, in amintirea neuitatului ei soţ. Dar, după cum s’a telegrafiat, motive istorice l’au­ îndemnat pe noul rege ca să-și zică Eduard VII. Acest nume deșteaptă multe amintiri din istoria engleză. încă înainte ca să vie la tron casa de Anjou au fost trei regi englezi cu numele de Eduard, dar istoria oficială engleză nu o numără, ci pentru dinsa primul rege din casa Anjou este Eduard I (1272—1307). Acest Eduard I a fost un monarch războinic și adesea or­ în­vingător. El a cucerit Gallesul și a zdrobit maî multe răscoale ale scoție­nilor. Fiul lui Eduard II (1307—1327) a suferit in schimb teribila infrîngere de la Bannockbrunn. Eduard III (1327 —1377) se răzbună și învinse pe seo­­fieni. Fiul lui a fost renumitul «prinț negru», eroul de la Poitiers, de la care ne-a rămas deviza de arme: «Servesc». firul pe becheri Toată lumea cunoaşte astăzi pri­mejdia cea mare de care este ameninţată Franţa, prin faptul că populaţiunea sa, în loc de a creşte mereu, este într’o continuă scădere. Cauza este aceeaşi : vecinicul anta­­gonism între interesele individului şi acele ale societăţei din care face parte. In condiţiunile economice de acum un secol sau două, cînd mica producţiune înflorea, cînd mese­riaşul putea să’şî scoată din munca sa hrana cu prisosinţă, cînd pluga­rul, proprietar al petecului sau de pămînt, nu avea să se teamă de concurenţă marelui agricultor, cepul erai o bine­cuvîntare, cu cît cine­va avea copii mai mulţi, cu atîta pu­tea să producă mai mult, cu atîta trăia mai fericit, maî în abundenţă. In secolul nostru, secol în care mi­cul meseriaş e proletarizat, iar pro­letariatul e redus la simpla putere de producţiune a braţelor sale, cînd grija pentru căpătuirea progenitureî a luat proporţiuni altă dată necuno­scute, un număr mare de copii a de­venit un blestem, o povară cu atît maî grea de dus pentru părinţi, cu cît dragostea părintească s’a rafi­nat şi s’a întins asupra unei părţi mai mari din viaţa odraslelor. Pe cînd însă individul e silit, din cauza greutăţei de a’şi agonisi cele nece­sare pentru train, ca sâ restrîngă nu­mărul copiilor pe cari îl crează, so­cietatea, care are nevoe de tot mai multe vieţi pentru apărarea ei, care are nevoe de tot maî multe braţe producătoare de muncă, cuceri­toare de pieţi, are tot interesul ca oamenii să se înmulţească, şi e ast­fel în cea mai flagrantă contrazicere cu interesele acestor oameni. Nicăirî mai mult de cît în Franţa nu s’a format maî adîncă convin­gerea că datoria fie­căruî om cu ju­decată şi cu mintea întreagă este ca să nu dea naştere la mai mulţi copii de­cît poate întreţine şi creşte. Consecvenţi cu această teorie, fran­cezii au adoptat mai int­iu sistemul că fie­care pereche cu un venit me­­diu nu trebue să dea naştere mai mult de­cît la doi copii. Alţii au mers mai departe, şi intimidaţi de greutatea ce o impune creşterea co­piilor, au renunţat cu desăvîrşire la căsătorie pentru a nu se expune la dezagrementul de a pune în lume un „nenorocit“. Aceştia mai ales e­­rau mîndri ca acel poet arab care înainte de a muri a lăsat cu limbă de moarte ca să li­ se scrie următo­rul epitaf pe piatra mormîntală : „Păcatul acesta tatăl meu l’a comis faţă de mine,—eu însă n’am păcă­tuit contra nimănui“. Societatea fran­ceză, statul francez, oamenii de bine şi patrioţii îngrijaţî de soarta nea­mului lor, nu erau însă de loc în­cântaţi de triumful acesta pe care’l serba Marius în Franţa. Se ştie că Maltus a predicat abţinerea de la procreare, nu pentru greutatea ce ar avea de întîmpinat individul în parte cu creşterea copiilor săi, ci fiind­că credea că înmulţirea populaţiunei este într’un raport invers cu înmul­ţirea mijloacelor de train, adică po­­pulaţiunea se înmulţeşte mereu în aşa măsură, în­cît la un moment dat produsele pămîntuluî nu vor mai ajunge pen­tru a lírám pe GáuíCIil. Dar patrioţii francezi ori unde se uită văd contrarul, în Germania şi Anglia de pildă populaţiunea e în­tr’o continuă creştere şi bogăţia na­ţională, precum şi bunul trai al mul­­ţimeî, de asemenea. De aceea ei se alarmează cînd văd că singură Franţa a făcut un principiu dintr’o teorie care, dacă va mai fi mult timp re­spectată, va duce ţara clasică a re­­voluţiunilor de rîpă. Multe volume datorite celor mai iluştri economişti şi sociologi fran­cezi au­ apărut asupra acestei che­stiuni. Nici unul însă n’a reuşit în­tr’o scriere beletristică s’o scoată a­­tît de bine în relief, să-i arate atît de bine părţile primejdioase şi să-i descopere toate cauzele, ca Emile Zola în romanul sau Fecondité. Cusurul acestei opere însă este că romancierul a vroit să găsească o soluţiune practică a chestiunei, şi ca şi Tolstoi, el a crezut că ea se poate găsi numai în muncă. Cine munceşte —crede Zola—va vedea şi astă­zi in copiii săi o bine­cuvîntare. Copiii devenind mari vor munci şi ei şi vor răsplăti înzecit materialmente şi moralmente sacrificiile făcute cu e­­ducaţia şi creşterea lor. Dar cît e de greşit romancierul!... Şi e greşit fiind­că purcede de la oameni cari n­u muncesc politivi­ ca­re pi­ne e cişti­­gul fără muncă, sau fiind­ catan acest cîştig. Cu totul alt­fel însă ar fi vă­zut Zola lucrurile, dacă ar fi rămas realist, nu s’ar fi perdut în lumea i­­dealurilor şi a utopiilor, şi ar fi pur­­cedat de la omul care munceşte din greu cît ţî-e ziulica de lungă şi care totuşi seara nu poate aduce copiilor săi o bucată de pîine. Dacă ar fi procedat ast­fel apoi ar fi văzut câ nu se poate ca un asemenea neno­rocit, şi el este tipic pentru mulţime, să vadă într’un număr mare de co­pii o fericire , o bine-cui­ântare. Nu, cauzele pentru cari poporul francez a apucat pe calea împiede­­cărei procreate! prin mijloacele cele mai scîrboase şi maî criminale, sunt mult mai profunde, ele îşi au origi­nea în condiţiunile sociale şi eco­nomice cari domină a treia republică. Dar lucrul nu mai poate să du­reze. Franţa ar fi pierdută dacă nu s’ar lua măsuri! Iată de ce din toate părţile se ivesc propuneri me­nite să remedieze răul, să salveze patria şi naţionalitatea. Mai întîî s’a dovedit că sistemul după care fie­care părinte se sileşte a nu da viaţă la mai mult de­cît doi copii este aproape tot atît de dezastruos cît şi sistemul bărbaţilor becheri, cari gă­sesc că e maî bine să fi vecinie liber, şi să poţi zbura din floare în floare pentru a culege polenul. Intr’adevâr, în cazul cel mai bun, cei doi co­pii ajung pentru a perpetua cifra prezentă a populaţiunei, şi nici mă­car aceasta dacă ţii în seamă că a­­tîţia becheri, tineri neînsuraţi, şi a­­tîtea fete nemăritate mor pe fie­ce an fără a lăsa moştenitori. Tot fâ­­cînd abstracţie de această clasă de oameni cari au renunţat cu totul, de voie sau de nevoie, la căsătorie, se vede deci câ, pentru a înmulţi po­­pulaţiunea, se cere ca fie­care pere­che conjugală să dea ţârei, neamului, cel puţin trei copii, şi a­­nume doi destinaţi să umple golul ce’l vor lăsa părinţii prin moartea lor, şi unul care să constituie sporul populaţiunei. Dar chiar cu trei copii, n’ar fi de înregistrat un spor mare de populaţiune, din cauză că din trei copii tot­ d’a­ una unul este ame­ninţat să moară, dat fiind că stati­stica dovedeşte că 25 la sută din copiii noui născuţi mor în decursul primului an de viaţă, iar de la virsta de doi şi pînă la aceea de cinci­­spre­zece ani mor în medie două treimi dintre copii. In asemenea condiţiunî, şi după ce s’a predicat în zadar de ani de zile că este o adevărată crimă ce se face faţă cu ţara şi cu neamul îmnî/arl­ir­ înfîn-.c­o caii Bvitimrirn­~ -----------------------­crearea, oamenii de bine ai Franţei au crezut că trebuie să se ia mă­suri riguroase contra acelora cari răpesc ţăreî braţe cari s’o apere, bogăţiei naţionale atîta putere de muncă productivă, neamului forţa de a se perpetua. In Senatul francez s’a propus, şi propunerea se discută a­­cum cu multă asiduitate de o comi- siune specială, ca să se pună un tir asupra becherilor şi asupra pă­rinţilor fără de copil. Sporul la ve­nituri care ar rezulta însă din acest bir, să nu fie întrebuinţat de stat pentru acoperirea cheltuelilor sale, ci pentru a se acorda ca primă, o scădere a impozitelor, părinţilor cu copil, primă care să varieze după numărul acestora. Propunerea este mai mult de­cît justă, căci înainte de toate este numai drept ca un părinte care are de întreţinut şi e­­ducat cinci sau şease copii, cari toţi sau cel puţin în parte promit să devie membri utili socie­tăţei, statului, să fie impus ca mai puţin, de­cît un părinte cu un nu­măr mai mic de copii, sau mai ales de­cît bărbatul care, necăsătorindu­­se pentru a nu crea, este aproape un fel de parazit pe spinarea socie­tăţei, din spinarea căreia trăeşte cît timp e în viaţă şi de pe urma că­ruia, după ce a murit, societatea nu trage nici un folos. Cum am mai spus, propunerea se examinează acum de o comisiune de senatori şi deriziunile ce se vor lua nu pot fi de­cît defavorabile beche­rilor şi părinţilor cari uzează de tot soiul de mijloace, chiar şi criminale, pentru a nu crea moştenitori, sau dacă i-au creat, pentru a limita nu­mărul lor, E. Brănişteanu.

Next