Adevěrul, iunie 1901 (Anul 14, nr. 4252-4281)

1901-06-25 / nr. 4276

Anni Xff. — No. 427B. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Șase luni In țară ..... 30 lei In străinătate, 50 „ 15 lei 25 „ Tril­­uni 8 lai " 13 . I0 bani în toata țara 15 „ „ străinătate ——i*n*»-----­Un număr vechi, 20 bani. Len* 2d Iunie 1001 DIRECTOR POLITIC CONST. MIL LE ANUNCIURÎ IV Lel.....................0.50 pan­ * Vi , •. .................2.— „ '■■Jr* . ^•v-*,-'|»i||».i ■ -.... g& gf cv ziarului Ciuma.-Catastrofa din J(ew-Jfork.-J(out p qjt/:f1;,M^$tw5a Sărindar — 1) efqn ^ CIUMA! Ciuma In jurul nostru.—Modul propagare! boalel.— Goana In contra şoarecilor.— Seriozitatea măsurilor ce se iau. Singele rece. Ciuma, cea maî îngrozitoare dintre epidemii, ne dă, de la o vreme, tricoale din toate părţile. Acum doi ani primej­dia ne ameninţa dinspre Rusia, apoi din­spre Turcia. Astăzi din nou ne amenință din Constantinopole, unde ciuma, după ce a ciocnit cu cazuri singuratice, pare a voi să se întindă. Ceva maî departe de Constantinopol, în Asia mică și in Egipt, ea bintue cu oare-care furie,—maî ales in Egipt. Cită vreme flagelul va rămîne circon­cis în Constantinopol, primejdia nu e atît de mare căci relaţiunile noastre cu această localitate sunt aproape exclusiv maritime, şi carantina în porturi, paza la coastele măreţ, e din cele mai eficace. De îndată insă ce ciuma ar trece în Bulga­ria de pildă, cu care ne învecinăm pe o mare întindere teritorială, și mai cu seamă dacă ar trece în Rusia sau în Austria, paza va deveni foarte ane­voioasă, nulă ca să fim mai in ade­văr, pe de o parte fiind­că e aproape imposibil de păzit o frontieră de uscat de sute de kilometri desvoltare, pe de alta fiiind­că carantinele de uscat sunt anevoioase, costisitoare şi neeficace. Prin urmare să fim pregătiţi pentru orî­ce eventualitate. In primul joc e necesar de ştiut cum se propagă boala, căci de la această cu­noaştere depinde in bună parte şi paza. Acum ciţi­va ani modul propa­gare*' ciumei era un mister. Oamenii erau reduşi să se teamă şi de aer, şi de apă, şi de mîncare, şi de contactul cu lucrurile şi fiinţele. Din această cauză sforţările fie­căruia se pierdeau în zadar, epidemia era in­deobşte însoţită de o groaznică panică, şi nici chiar medicii nu ştiau cum s’o ia, in­cotro să apuce, la ce măsuri să mai recurgă. In genere ciuma se propagă in două feluri: prin nările nasului şi prin gură, dînd naştere la varietatea ce se numeşte pulmonară, cea mal groaz­nică şi cea mai mortală, şi prin piş­căturile purecilor contaminaţi, dînd naştere la clama balconică propriu zisă. Microbii cari pătrund prin gură, dar maî ales prin nas, merg la plămînî şi se desvoltă acolo. Prin urmare ţinerea nărilor in stare de perfectă curăţe­nie, deasa desinfectare a părţeî in­terne a nasului, e unul din mijloa­cele de apărare cele mai bune împo­triva ciumei pulmonare. Pişcătura purecelui face oficiu de lanţe­tă care introduce microbii direct in singe. La ciumaţii din India s’a obser­­vat că buboanele­ se desvoltau in tot­dea­­una in jurul pielei roşii pe care o pro­ducea o pişcătu­ă de purece, că acea­stă pată devenea punctul de plecare şi apoi centrul buboiului. De unde se contaminează purecele ? De la şoareci şi şobolani, de la şobo­lani mai ales. Mai in­tot-dea­una s’a observat că faptul premergător, prevestitor al apari­ţiei unei epidemii de ciumă intr’o loca­litate, e moartea şoarecilor şi a şobo­lanilor. Aceştia mor cei dintiiu, şi apoi oamenii. Dar şobolanii şi şoarecii de unde se contaminează ? Foarte probabil că de la alţi şoareci şi şobolani veniţi de prin re­giunile infectate, aduşi de corăbii mai ales, in mărfuri. Cind epidemia isbucneşte in aceste dobitoace, un fel de nebunie le cuprinde. Ele părăsesc găurile lor, aleargă prin case, pe strade, pe cimpii, fără frică de oameni, şi vin de mor la suprafaţă, prin camere şi pe străzi. Dacă au pureci — şi vara au în­tot­­dea­una—imediat ce mor, purecii pără­sesc cadavrele. In primele momente după moarte, cind trupul e încă cald, şoarecii morţi de ciumă sunt teribil de primejdioşi. Cine-i ■atinge atunci, poate fi aproape sigur de a contr­acta boala, căci purecii se gră­besc a sări de pe cadavrul proaspăt pe omul viu. Dar după cite­va ceasuri de la moarte, după ce cadavrul e bine răcit nu mai e nici o primejdie, căci purecii l’au pără­sit de mult.* La Bombay, cind cu isbucnirea epide­miei de ciumă ce durează și astăzi, s’a observat bine rolul preponderent pe care-1 joacă șoarecii, prin purecii de pe dinșiî, în propagarea boaleî. In adevăr, epidemia a isbucnit prin­tre lucrătorii din docuri, a doua zi după ce fuseseră puşi să cureţe cu lopeţile su­medenia de şoareci ce veniseră să moară, pe neaşteptate, pe pardoselile camerilor şi pe teancurile de mărfuri. Erau şoa­reci morţi de ciumă. In oraş nu era nici un caz, nici pe vasele sosite­ în port, şi de o dată ciuma isbucneşte subit intre aceşti lucrători din docuri, în urma fap­tului pe care l’am semnalat. De atunci s’a observat regulat şi s’a dovedit pină la evidenţă rolul şoarecilor şi al purecilor. De aceea prima grijă a noastră trebue să fie stirpirea acestor dobitoace, după cum s’a făcut in toate oraşele amenin­ţate la un moment dat de* ciumă, in Marsilia, in Paris, în Londra etc. * Aşa dar curăţenia, capcane pentru şoareci, zacherlină pentru pureci, iată primele măsuri de luat, pe lingă cele­­l’alte ce se vor indica de oamenii spe­ciali. Dar mai presus de toate trebue sînga rece. Nici o panică, nici o teamă exagerată. In adevăr, primejdia nu mai e azi așa de mare ca în trecut. Vedem că acele epidemii cari acopereau altă dată Europa cu milioane de cadavre, astăzi au devenit blinde de tot. Nu că răul s’a atenuat in sine, căci pe cine il lo­vește, rar il iartă, dar propagarea a fost impedicată in mod serios. Putem zice că mai serioase sunt astăzi boalele endemice de­cit cele epidemice, şi dintre cele epidemice mai grave cele indigene ca scarlatina, difteria, tifosul. Holera şi mai ales ciuma mereu în­cearcă continentul nostru, ciocnind cind la Astrahan, cind la Oporto, cind la Londra, cind la Constantinopol, dar fără a reuşi să prindă rădăcini unde­va. Oporto, oraş din Portugalia, e unul din cele mai infecte din lume. Cu toate astea ciuma n’a făcut acolo atitea vic­time cu­ tifosul de pildă, şi după două luni de slabă lovituire a dispărut. Ceea ce probează că măsurile pe care le ia ştiinţa modernă sunt foarte eficace. Negreşit că nu trebue să ne lăsăm adormiţi, ci trebue să veghiăm şi să ne îngrijim. Dar panica e un non-sens asta-zb­­­ăci armele noastre de pază in contra epidemiilor de ciumă ne pun în măsură să fim cu singe rece, să nu ne prea temem chiar dacă flagelul şi-ar face, din nenorocire, apariţia în mijlo­cul nostru. Index. X Simplă întrebare D. Anton Carp în discursul sau de la Senat, a făcut grava mărturisire că cele cinci­spre­zece milioane care fă­­ceau obiectul convenţiei cu Banca Na­ţională, au fost deja încasate de stat. E splendid regimul nostru parla­mentar in care parlamentul vine şi ratifică pur şi simplu actele guver­nului. Pas de te opune acestei legi cind banii sînt mincaţî şi cînd ţie majoritate ţi se pune înainte faptul îndeplinit. Nu de aceasta însă voim să vor­bim acum. E vorba pur şi simplu de alt­ceva mai grav ce ne suge­rează această destăinuire. Banii s'au mîncat. Am voi însă să știm cum s'au mîncat? — Această «înaintare de fonduri» — care nu-i de cit un îm­prumut, a fost făcută pentru plata deficitului trecut de 29—30 milioane. al celor două trecute budgete. Am dori să ştim dacă cele 15 milioane luate de la Banca Naţională au fost întrebuinţate in scopul pe care sa arătat expunerea de motive ori ele au fost cheltuite pentru cheltueli or­dinare ? Dacă aşa ar­e, lucrul devine grav de tot. In prima linie pentru că gu­vernul a tras parlamentul pe sfoară şi în a doua linie Bind­ ea trebue să ne luăm speranţa de la acoperirea a­­cestui gol, acestui decert. Cu ce în adevăr îl vom plăti ? Ne trebue dar un răspuns catego­ric şi lămurit mai ales că chestiunea n’a putut fi adusă înaintea Camerei, de­oare­ce destăinuirile d-lui Anton Carp s'au făcut in ultimul moment, cind parlamentul se închidea. Aşteptăm dar răspunsul. Sfinx. Din fuga condeiului Reduceri şi suprimări E colosal numărul victimelor da pe urma crizei şi căldurilor. Se ştie că statul a inaugurat era redu­cerilor şi suprimărilor. Pe ziua de orî, dom’ Nae Dimitrescu, care a fost şi dumnealui redus în... sta­tele statului, a procedat şi d-sa la o re­ducere. In loc însă să-şi mai reducă din chel­­tuelile personale, a redus cu 50% forma­tul Apărăreî Naţionale, prefăcind’o într’un fel de „Palada“ din Bîrlad. Nu-i vorba cînd era în format mare şi tot fiţuică i se zicea, dar­mi-te acum ! Se zice că afară de criză au mai con­tribuit două lucruri la reducerea „Apă­­rărei Naţionale“: 1.­, a înghiţit un anunţ ji­dovesc, care era otrăvit, şi al 2-lea s’a uscat şi redus în urma căldurilor din New- York, anume provocate de jidanii de a­­colo cu scop de a scădea burta „Apă­­rărei Naţionale“. In urma reducerei făcute, se speră ca pînă la toamnă valoroasa maculatură să ajungă departe, adică să fie... suprimată. De­o­cam­dată e redusă... a muri de foame de cititori. Snaps. Un ordin absurd Guvernul a împărţit in mod ine­gal sarcinele deputaţilor. In cursul sesiunei extraordinare ce se închise, îi s’a hotărît să stea liniştit­ pe bănci, să tacă din gură şi să voteze alb la alb. In schimb pe timpul vacanţei li s’a ordonat o muncă colosal de grea: să ia Plevna internă. Cam­era de de­putat guvernamental începe să se a­­samene ast­fel cu cea militară: după dulcea şi trîndava viaţă de garni­zoană, lupta aprigă sub focul duş­manului. Prin urmare la 24 de ani de la glorioasa campanie dusă de oştirea ţărei pe cîmpiile Bulgariei, D. Stur­dza ordonă oştirilor parlamentare să se acopere de o glorie nu mai pu­ţin strălucită pe cîmpiile, pe dealu­rile şi pe munţii domâniei. Momen­tul e solemn, căci teribilă emulaţie şi energie vor trebui să dovedească cei 180 de fii al colegiilor noastre electorale, pentru a putea egala pe cei 40.000 de fii ai ţărănimei române, teribile încercări îl aşteaptă în lupta ce li s'a poruncit să dea. Noi bănuim insă că se vor as­­tîmpăra, că vor merge la băi, la mo­şii, pe acasă, şi la sesiunea de toamnă vor reveni la Cameră în păr, fără nici o rană, neacoperiţi de glorie, dar sănătoşi tun şi tot aşa de de­votaţi guvernului ca şi mai ’nainte. Dar dacă se vor găsi din întîm­­plare printre dinşiî cîţi­va curagioşi, naivi ca toţi bravi­ omenirel, cari să ia în serios ordinul guvernului, ne facem o datorie de umanitate să-l prevestim ce li se poate întîmpla în caz de s’ar hotărî să dea piept cu acea faimoasă Plevnă internă, care de zecimi de ani îşi păstrează în mijlocul nostru, nesupărată, redutele, meterezele, şanţurile şi oştirea. O cattle Li se va întîmpla că de la primul atac vor fi excomunicaţi de la cen­tru, trataţi de disidenţi, la nevoe în mod formal excluşi din sînul parti­dului. Li se va întîmpla că de la primul pas vor vedea cu uimire că în fundul meterezelor Plevnei interne stau chiar o parte dintre deputaţi şi senatori, mamelucii, ajutaţi de enice­­rimea administrativă, flancaţi de a­­legătorii colegiului I cari votează pe liberali cînd sînt la putere, avînd ca rezerve pe toţi antreprenorii, aren­daşii, agenţii electorali, favoriţii, etc., ce trăesc din devotamentul lor că­tre guvern. Şi de vor avea curajul să păşea­scă totuşi la atac, li se va întîmpla să vadă ceva şi mai interesant: mi­niştrii însăşi, în cap cu d. Sturdzi, înconjuraţi de întregul stat-major , prefecţilor, al revizorilor comunali, al primarilor, cu întreaga adminis­traţie după ei, cu alegătorii influenţi, cu agenţii electorali, la nevoe cu jandarmi şi chiar cu armata ţării, năpustindu-se la contra-atac, apărînd Plevna internă cu cea maî supremă îndîrjire. Nenorociţii naivi, căzuţi într-o a­­semenea cursă, vor fi sdrobiţi ca un purece între unghii de către chiar aceia ce i-au îndemnat să ia Plevna internă, căci oştirea acestei Plevne e însăşi guvernul şi -n tot ce ţine de dînsul. Lăsînd de o parte vorbirea simbo­lică şi spunînd lucrurile pe numele lor cel adevărat, Plevna internă în­seamnă neaplicarea legilor cînd sînt favorabile celor mici şi numeroşi, căl­carea lor în favoarea celor mari şi puţini, abuzurile de toate soiurile, jaful în averea publică, tratarea po­porului în duşman, ignoranţa, favo­­ritizmul, risipa, silnicia falsificarea Constituţiei, ridicate in dogme de stat. Cine le face toate astea? De sigur că nu cei ce n’au puterea în mină ci acei cari o au. De la ei depinde ca legea să fie lege, ca demnitatea, averea, persoana şi drepturile tuturor cetăţenilor să fie respectate şi pă­zite, de ei depinde ca să fie încăl­cate şi batjocorite. Plevna internă e nelegiuirea lor, şi ei îi sunt oştirea. Atunci ce în­seamnă îndemnul dat de d. Sturdza deputaţilor ca să ia Plevna internă? Oare în mîna lor stă puterea execu­tivă, singura în stare să desăvârşească o asemenea operă ? îndemnul primului-ministru, ordinul sau de atac împotriva Plevnei in­terne, înseamnă sau atacul, dobo­­rîrea ori cel puţin îmbunătăţirea gu­vernului de către deputaţi, ceea ce e un non-senz în gura d-luî Sturdza, sau nişte vorbe goale, sau in fine, o crudă bătae de joc. Dar ceva serios nu poate fi. Dacă sînt deputaţi ce nu ne cred, să în­cerce, şi vor vedea. 1. Teodorescu ' V :■ ' ' ină franceză trebuie să ai vîrsta între 18—40 de ani, talia trebue să nu fie maî mică de 1 metru 55 cent, iar an­gajamentul oamenilor însuraţi este per­mis.­­ Nu se cere nici o formalitate alta de­cît aceea care de obicei­ se cere la an­gajare în armată, sănătate bună, să nu treci de 40 de ani, să nu fii dezertor din această legiune şi să fii la faţa locu­lui, la reşedinţa unuia din cele patru ba­talioane. In tot cazul o vizită la legaţi­­unea franceză din Bucureşti, te-ar pune în cunoştinţa şi a altor amănunte pe care eu nu le cunosc. Viaţa legionarilor este grea, disciplina într’un asemenea corp alcătuit din oa­meni din toate neamurile şi de tot soiul este foarte severă. iar traiul soldatului este grozav în regiuni uscate şi arse de soare, în coloniile îndepărtate ale Franţei. Mulţi dezertează ne mai putînd suferi a­­cest chip de viaţă care nu este de alt­fel adoptat de cît de disperaţii cari nu mai au alt­ceva de făcut de­cît să se împuşte. C. M. POŞTA MICA Cetitor al ziar. *Adeverul». Bucureşti.— Taxa de 5 la sută se percepe şi de la vinzătorii­­de prăvălii, cari se consideră ca fii acţionari comerciali. POŞTA R­EPACŢI­EI­. | Legiunea străină franceză Unui sergint infanterist Voind ca la i­eşirea d-tale din armata romina să intri in legiunea străină franceză mă, întrebi ce formalităţi sunt de făcut şi care este alcătuirea legiune! şi condiţiunile de admitere ? Legiunea străină franceză, este al­cătuită numai din străini, gradele insă sint franceze. Sint patru batalioane, al­cătuite din cîte şase companii fie­care şi această legiune nu poate avea garnizoană in Franţa­, ea trebue să fie o armată cu reşedinţa in colonii. Pentru a te angaja în legiune­a stră­ A se vedea in corpul ziarului: Descoperirea crimei din Oltenița Catastrofa din ^ow-York — Noui amănunte — Falsificatorii de timbre — Detalii noul — CARNETUL MEU Căl­duri­le mari Nimic nu interesează — şi nu îngro­zeşte— mai mult actualmente ca teribi­lele călduri din New-York ce fac sute de victime pe zi. In marele oraş ameri­­can, în care verdeaţa e aproape necu­noscută, o săptămînă de-a rîndul termo­metrul a atins 44° centigrade la umbră! Vă puteţi închipui ce înseamnă asta ? E groaznic ! La soare temperatura a trebuit să fie deci de 54-560,ceea­ ce e insuportabil pen­tru om, mai alea în regiunile tempe­rate. E drept că sînt pe suprafaţa pămîntu­­lui regiuni şi mai călduroase. Regiunea cea mai călduroasă de pe glob e coasta africană a măreî Roşii, coasta de la Sua­­kin şi pînă la Obok, în special coasta Eritreei, colonia italiană. Acolo termome­trul atinge pînă la 60°. Marea sa acopere de aburi groşi proveniţi din evaporaţia foarte activă. In u­ele zile evaporaţia ri­dică Mărei Roşii o pătură de apă pînă la 7 metri grosime. Toată lumea ştie că la equator căldura e foarte mare. Dar nici­odată ea nu a­­tinge 60°. De altmintrelea la equator, în genere,există şi o puternică vegetaţie cu umbră deasă, pe cînd de-a lungul Mării roşii regiunea e pietroasă,nisipoască, goală, aridă, o pustietate din cele mai înspăi­­mîntâtoare Şi la noi s’a întîmplat ca în unele zile de Iulie temperatura să se ridice, pe şes şi pe malul Dunărei, pînă la 44° centr­­u­grade. Dar foarte rar şi pentru scurtă vreme. Ceea­ ce ne frapează cînd se produc căl­duri mari în centrele populate din apus şi din America de Nord, e că numărul vic­timelor lovite de insolaţie e enorm, pe cînd la noi aproape nu se aude de oa­meni morţi de inselaţie. De ce deosebirea aceasta ? Probabil de aceea că ţara noastră a­­vînd o climă extremă, populaţia e mai adaptată acestor extreme variaţii. Pe de altă parte viaţa foarte activă din marile centre europene şi americane, mai mult de­cît activă, febrilă, face că populaţia suportă mai greu căldura excesivă. Românul, cînd e cald, morge mai agale, mai dă pe la ambră, se senteşte, în toiul arşiţei, de o muncă prea grea. Francezul, englezul, americanul, trebue să alerge şi să asude pe lapoviţi ca şi pe arşiţă. De aceea sunt mai mult ex­puşi la apoplexii şi insolaţii. X. T. C­HESTIA­ ZILEI Import din Turcia Conform art. 13 — numărul dracului — din convenţia cu Turcia ciuma intră în ţară să ne asigure de bunele relaţii cu Poarta! POLITICA EXTERNA Din Bulgaria Budgetul presentat de guvernul pre­zidat de d. Caraveloff, presintă o reducere de prefecturi şi subprefecturi şi prin urmare de funcţionari cum şi reducerile făcute de cei­l­alţi miniştri, afară de cel al războiului, care a fost sporit, deşi a dat un deficit de aproape 4 milioane franci asupra anului expirat. Ca să se echilibreze şi mai bine budgetul în ur­­ma oră guvernul a propus, ceea­ ce majoritatea a cerut de maî înainte, a­­dică o reducere proporţională a salariu­luî, incepind cu 1 la sută la salariile de 600 lei anual pină la 15 la sută, de la lefurile de 15.000 lei anual. Aceste reduceri vor produce un venit de a­­proape 700.000 lei asupra întregului budget care va intra în vigoare numai pe restul de 8 luni a anului curent. Asemenea s-a înscris și o sumă de 500.000 franci ca venit din baterea mo­nedei de aramă de 1 și 2 centime pen­tru un milion de franci, aşa că bud­getul se consideră de guvern nu numai echilibrat dar că va produce şi un exce­dent, cu toată sporirea cheltuelilor pen­tru armată. După votarea legei de spo­rire a taxelor pentru timbru şi a cre­ditului de 100.000 franci pentru primi­rea marelui ducelui Alexandru Mihai- Iovici la Varna, Sobr­nia s’a prorogat pină la 16 August, cind se va de­pune raportul comisiei de judecată contra foştilor miniştri Radoslovişti de sub preşidenţia d-lui T. Ivăncioif, cum şi acceptarea condiţiunilor Împrumutului de 100 milioane contractat la Paris cu un grup de financiari francezi de către ministrul Mihail Sarafoff. Liberalismul englez Chestiunea la ordinea zilei in Anglia e criza din partidul liberal. Un banchet liberal a avut loc acum cite­va săptămini, în care fruntașii li­berali John Morley, sir William Har­­court şi sir­­Henry Campbell-Banner­man au atacat cu vehemenţă proceda­rea guvernului in răsboiul *cu burii. Imperialiştii liberali au devenit fu­rioşi contra lor şi au propus d-lui As­­quit, alt leader liberal, un banchet în care să se dezavueze acei fruntaşi libe­rali şi să se arate că, de­şi in toate cele-l’alte puncte liberalii englezi ră­­min liberali, in chestiunea răsboiuluî aprobă guvernul. Ziarele partidului conservator deplîog cu lacrimi de crocodil căderea libera­lismului şi văd salvarea luî numai in conducerea d-lor Asquit şi Roseberg, cărora le cvntă osanale. D. Asquit, care pînă acum, prin o­portunismul său, a ştiut să stea bine cu toate fracţiunile liberale, a primit ban­chetul oferit de imperialiştii liberali şi acum se aşteaptă discursul sau ca de­cisiv pentru soarta partidului liberal şi în bună parte şi a guvernului Salis­bury. Moartea lui Hohenlohe Prin moartea fostului cancelar al Ger­maniei, prinţul de Hohenlohe, dispare de pe arena politică una din figurile politice cele mai marcante ale Germa­niei contimporane. Revoltat de prusianismul exagerat al prinţului de Bismark, prinţul de Ho­henlohe a devenit in 61 prim-ministru şi ministru de externe al Bavariei. A­­ceasta insă nu l’a aruncat in extrema cealaltă şi in 66 se convinse de necesi­tatea conlucrărei statelor germane cu Prusia. Ca diplomat atît la Londra cit şi la Pa­ris şi-a făcut o reputaţiune pentru iscu­sinţa sa şi spiritul sau de împăciuire. Ghiemat după d. Caprivi la cancela­­riatul imperiului el nu a mai putut a­­răta multă iniţiativă în acest post, atit din cauza autoritarismului lui Wilhelm II cit şi din cauza virsteî înaintate care l’a şi silit a ceda locul d-luî de Buelow. Disgraţia lui Pobedonoszeff Se dă ca iminentă retragerea lui Po­bedonoszeff, procuror al Sinodului rus şi conducătorul întregeî politici interne' 3 imperiului. Faptul ar constitui unul din cele mai senzaţionale evenimente in politica in­ternă a Rusiei. In adevăr se afirmă că Pobedonoszeff a căzut, in fine, în disgraţia ţarului. Primit la 21­ Mai in audienţă de îm­părat, el declară că în împrejurările actuale el nu poate colabora cu alţi mi­niştri cari s’au molipsit de idei liberale incompatibile cu cerinţele Rusiei. El ceru să fie investit de o autoritate care să dea mai multă, putere cuvîn­­tului sau . Ce voești deci ? I’ar fi întrebat Ța­rul. Să te fac cancelar ? — Las aceasta la apreciarea majestă­­țeî voastre, răspunse el. Drept răspuns Ţarul il măsură lung și-i răspunse : — Mi-aî recomandat odinioară pe un­­ anume Goremikine, sunt bucuros că m’am scăpat de el! Pobedonoszeff a înţeles că trebue­a să-şi ceară concediu. Nicolae al II-lea a pus capăt scenei, spunlnd că va mai examina chestiunea. Se zice că Ţarul a luat cunoştinţă de Literatură populară Printre picături ! Un ţigan era logodit, pe semne, cum se vede treaba, în alt sat. In­tr’o zi, ducîndu-se la mireasă, nu­mai l’a apucat — pe drum — o ploaie mare. Cînd a văzut el aşa, s’a desbrăcat binişor, de toate ce­­lea, pînă în pielea goală, le-a bă­gat cum a putut în căciulă şi pu­­nînd-o sub subțioară, șî-a căutat de drum înainte. După ce a trecut ploaia, ţiganul s’a îmbrăcat frumu­șel la loc, şi cînd a ajuns la mi­reasă si^ făcut toţi cruce, vă­­zîndu-1 neatins de loc de ploaie. — Știţi cum am tăcut? îl între­bă el după ce-i maî lăsă să se maî mire o bucată de vreme. — Hauleu! da spune, frumosule, ca ne h­omorîm aici pa loc da ne mai ţii aşa! strigară ţiganii. — Ham sărit printre picaturi! răspunse el... cînd pica ici, eu să­ream dincolo,... şi tot haşa ! S’a desmăgărit Vlădica ! "Vlădica, eşind în inspecţie, trage la gazdă, într’un sat, la preot. Preo­teasa, către seară, îl serveşte la masă cum se cuvine. Vlădica stînd la masă cu popa, nu ţine so­coteală să poftească şi pe preotea­să. După ce se retrage, Vlădica, în odaia de alături unde-i pregă­tise patu, ca să se culce, preotea­sa întreabă pe popa: — Da, cine e ăsta părinte ? — Vlădica, preoteasă! — Vlădica! Ba chiar un măgar! Inchipueşte-ţi să nu mă bage în seamă şi pă mine, măcar să-mi în­tindă un pahar cu vin! Vlădica aude astă conversaţie şi a doua zi cînd să plece, pînă una alta, preoteasa pregătindu-le de­junul, el ia un pahar cu vin şi chemînd pe preoteasă , zise: — Poftim, cocoană preoteasă, că s’a desmăgărit Vlădica! Ţiganul trăsnit de ţigan apucîndu-i o ploaie mare, cu fulgere, tunete şi trăsnete şi fiind cu pelea goală, pe câmp, alerga în toate părţile, doar a găsi un adăpost. In timpul ăsta, dînd peste o că­piţă de fîn exclamă:­­Hauleu Doam­ne ! măcar capul să-mi bag, partea hailaltă s’o trăsnească Dumnezelea! Şi vîrî capul în căpiţa de fîn, lă­sînd partea cea-l’altă a trupului a­­fară. Un vătaf boeresc, aflîndu-se adă­postit şi el în acea căpiţă, şi au­zind pe ţigan, iese binişor, avînd un biciu în mînă, şi cum stătea ţi­ganul, numai ce ţi-l croeşte zdra­văn peste pielea goală, făcîndu-se iarăşi nevăzut. Ţiganul scoţînd capul exclamă: Haulea Dumnezeleo ! minca-te-aş, numai haşa am zis, şi m’ai şi trăs­nit !!! Istoria ciobanului cu berea Un cioban intră în Bucureşti să tîrguiască şi luă cu sine şi o mă­găriţă, în spinarea căreia — pe sa­mar — să puie tîrguiala. Pe cînd mergea pe uliţă, îl apucă setea şi negăsind de unde să bea, cugetă c’ar fi bine dacă ar întîlni o cir­ciumă. Dar el nemerind pe uliţa cea mare nu găsi, şi mai merghid puţin dete de mese întinse unde beau boerii. El crezu că aci trebue să fie circiumă şi opri măgăriţa stri­­gîndu-i : „Pîrşt! Pîrşt !" şi măgă­riţa se opri, pe cînd el începu a striga: — Măi crîşmare, ia ghin ! — Ce pofteşti d-ta? îi zise un bă­iat ce veni la el. — Dă-mi să ghiau... — Ce pofteşti?... — Ha, da dă,o dracului de poh­tă şi dă-mî doară ceva! Dă-mi dă ceia ce ghiau ceia, şi arătă cu bîta. Alături, peste cîte­va mese, beau nişte boeri bere şi băiatul crezînd că ciobanul cere bere îî aduse un pahar mare mînuşat. Ciobanul plin de bucurie, cînd­ văzu paharul plin, şi, crezînd că e vin, puse mîna pe minuşă şi-l duse la gură începînd a înghiţi cu sete, dar, neputînd bea tot, stătu să maî răsufle şi în vremea asta cio­banul, simţind un gust ce nici se­măna a vin, începu a strîmba din nas făcînd : „Ptiii­­“, a se scutura cu greaţă, a scuipa şi foarte su­părat se sculă repede, luă paharul şi zvîrli berea ce mai rămăsese sub coada măgăriţei zicînd: „No!.... că doară de­ci ai ieşit, aci dă-te!, apoi înjurînd că a fost păcălit a plecat înainte pierindu-i şi setea. Zapistru ursarului Un ţigan îşi vînduse ursul unui tovarăş, şi, pentru ca să nu se mai poată întoarce vînzarea, merse spre a face zapis la primărie, unde gă­sind pe notar, îi dădu dinainte o coală de hîrtie albă, spunîndu-i: «Domnule Logofete, plătesc cin­stit, scrie: „Zapistru!“ trage-i cor­deaua (adică subliniază), și, zi : — Eu, Calin Bravu, am vîndut lui Dragomir Hâncu pe Marioara mea (așa se chema ursoaica vîn­­dută); am jucat-o, i-a plăcut; ochii a văzut, ochii sa sara. Pune-i picătu­ră și trage-i iscălitură! Dascălul la Apostol Dascălul citind apostolul, de­o­­dată se oprește şi începe a mor­măi : — Și a fost în vremea a.... a.... a... a..... — Da ce e dascăle ? întrebă po­pa din altar. — E roasă de şoareci — aci — părinte! — Las’o, şi sal! Dascălul lăsă cartea jos, sări pes­te ea şi s’a tot dus să-şi caute de altă treabă. Unde-i bortă, ureche a fost?! Unul s’a dus să se tundă şi a nimerit pe semne la un bărbier, care voia să înveţe bărbieria pe capul lui. Nici nu se apucase bine bărbierul de tuns și numai odată, omul simte o durere la ureche ! — încet bre, că-mi tai urechia! zise el. — Bă-hă-hă-ă­ă-ă!... da unde-i bortă, ureche a fost ? El, sireacul, îi şi retezase ure­­chia! După un an de însurătoare — Măi, Ioane! Are să te însoare tata, să-ți ia o nevastă! — Ba nu, tată ! mie să-mi iei două!!... — Lasă una de-o­cam­dată! In fine ’1 însoară moșneagul pe flacon, și la un an după însurătoa­re, ajunge de nu i-ar fi mai tre­buit nici una, necum două. De un­de, înainte, era zdravăn de sfărâma pietre în mîinî, acum ședea de se pălea la soare, lîngă un gard, cur­­gîndu-i şi mucii din nas. Un co­coş, trecînd pe acolo, şi’ văzîndu-1 chicotind, începe a-1 ciupi, dar el în necaz exclamă: „Huş cocoş! că te ’nsoară tata şi pe tine !... Păduchele şi mucii Intîlnindu-se păduchele cu mucii, se întrebară: —■ Un’ te duci, dragă păduche? — Mă duc la ţară, că la oraş nu mai e chip de trăit; n’apuci bine să te deprinzi într’o cămaşe şi numai o schimbă, luînd alta, pe cînd la ţară, mă poartă cîte o săp­tămînă şi chiar două prin sîn. Dar voi unde vă duceţi ? — Ne ducem la oraş, că la ţară nu mai e de trăit; aci, ne ia cu mî­na de la nas şi ne trînteşte de pă­­mînt de ne fărîmă toate măruntae­­le în noi, pe cînd la oraş ne ia binişor în batista parfumată şi ne poartă cîte o săptămînă şi chiar două prin buzunar. Cine e mai fericit Unul întrebînd p’un filosof: „poa­te fi om mai fericit de­cît acela care are tot ce doreşte ? Filosoful îi răspunse: „Da, este acela care nu dorește! Gheorgh­e-Popescu-Ciocănel.

Next