Adevěrul, iunie 1901 (Anul 14, nr. 4252-4281)
1901-06-25 / nr. 4276
Anni Xff. — No. 427B. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Șase luni In țară ..... 30 lei In străinătate, 50 „ 15 lei 25 „ Triluni 8 lai " 13 . I0 bani în toata țara 15 „ „ străinătate ——i*n*»-----Un număr vechi, 20 bani. Len* 2d Iunie 1001 DIRECTOR POLITIC CONST. MIL LE ANUNCIURÎ IV Lel.....................0.50 pan * Vi , •. .................2.— „ '■■Jr* . ^•v-*,-'|»i||».i ■ -.... g& gf cv ziarului Ciuma.-Catastrofa din J(ew-Jfork.-J(out p qjt/:f1;,M^$tw5a Sărindar — 1) efqn ^ CIUMA! Ciuma In jurul nostru.—Modul propagare! boalel.— Goana In contra şoarecilor.— Seriozitatea măsurilor ce se iau. Singele rece. Ciuma, cea maî îngrozitoare dintre epidemii, ne dă, de la o vreme, tricoale din toate părţile. Acum doi ani primejdia ne ameninţa dinspre Rusia, apoi dinspre Turcia. Astăzi din nou ne amenință din Constantinopole, unde ciuma, după ce a ciocnit cu cazuri singuratice, pare a voi să se întindă. Ceva maî departe de Constantinopol, în Asia mică și in Egipt, ea bintue cu oare-care furie,—maî ales in Egipt. Cită vreme flagelul va rămîne circoncis în Constantinopol, primejdia nu e atît de mare căci relaţiunile noastre cu această localitate sunt aproape exclusiv maritime, şi carantina în porturi, paza la coastele măreţ, e din cele mai eficace. De îndată insă ce ciuma ar trece în Bulgaria de pildă, cu care ne învecinăm pe o mare întindere teritorială, și mai cu seamă dacă ar trece în Rusia sau în Austria, paza va deveni foarte anevoioasă, nulă ca să fim mai in adevăr, pe de o parte fiindcă e aproape imposibil de păzit o frontieră de uscat de sute de kilometri desvoltare, pe de alta fiiindcă carantinele de uscat sunt anevoioase, costisitoare şi neeficace. Prin urmare să fim pregătiţi pentru orîce eventualitate. In primul joc e necesar de ştiut cum se propagă boala, căci de la această cunoaştere depinde in bună parte şi paza. Acum ciţiva ani modul propagare*' ciumei era un mister. Oamenii erau reduşi să se teamă şi de aer, şi de apă, şi de mîncare, şi de contactul cu lucrurile şi fiinţele. Din această cauză sforţările fiecăruia se pierdeau în zadar, epidemia era indeobşte însoţită de o groaznică panică, şi nici chiar medicii nu ştiau cum s’o ia, incotro să apuce, la ce măsuri să mai recurgă. In genere ciuma se propagă in două feluri: prin nările nasului şi prin gură, dînd naştere la varietatea ce se numeşte pulmonară, cea mal groaznică şi cea mai mortală, şi prin pişcăturile purecilor contaminaţi, dînd naştere la clama balconică propriu zisă. Microbii cari pătrund prin gură, dar maî ales prin nas, merg la plămînî şi se desvoltă acolo. Prin urmare ţinerea nărilor in stare de perfectă curăţenie, deasa desinfectare a părţeî interne a nasului, e unul din mijloacele de apărare cele mai bune împotriva ciumei pulmonare. Pişcătura purecelui face oficiu de lanţetă care introduce microbii direct in singe. La ciumaţii din India s’a observat că buboanele se desvoltau in totdeauna in jurul pielei roşii pe care o producea o pişcătuă de purece, că această pată devenea punctul de plecare şi apoi centrul buboiului. De unde se contaminează purecele ? De la şoareci şi şobolani, de la şobolani mai ales. Mai intot-deauna s’a observat că faptul premergător, prevestitor al apariţiei unei epidemii de ciumă intr’o localitate, e moartea şoarecilor şi a şobolanilor. Aceştia mor cei dintiiu, şi apoi oamenii. Dar şobolanii şi şoarecii de unde se contaminează ? Foarte probabil că de la alţi şoareci şi şobolani veniţi de prin regiunile infectate, aduşi de corăbii mai ales, in mărfuri. Cind epidemia isbucneşte in aceste dobitoace, un fel de nebunie le cuprinde. Ele părăsesc găurile lor, aleargă prin case, pe strade, pe cimpii, fără frică de oameni, şi vin de mor la suprafaţă, prin camere şi pe străzi. Dacă au pureci — şi vara au întotdeauna—imediat ce mor, purecii părăsesc cadavrele. In primele momente după moarte, cind trupul e încă cald, şoarecii morţi de ciumă sunt teribil de primejdioşi. Cine-i ■atinge atunci, poate fi aproape sigur de a contracta boala, căci purecii se grăbesc a sări de pe cadavrul proaspăt pe omul viu. Dar după citeva ceasuri de la moarte, după ce cadavrul e bine răcit nu mai e nici o primejdie, căci purecii l’au părăsit de mult.* La Bombay, cind cu isbucnirea epidemiei de ciumă ce durează și astăzi, s’a observat bine rolul preponderent pe care-1 joacă șoarecii, prin purecii de pe dinșiî, în propagarea boaleî. In adevăr, epidemia a isbucnit printre lucrătorii din docuri, a doua zi după ce fuseseră puşi să cureţe cu lopeţile sumedenia de şoareci ce veniseră să moară, pe neaşteptate, pe pardoselile camerilor şi pe teancurile de mărfuri. Erau şoareci morţi de ciumă. In oraş nu era nici un caz, nici pe vasele sosite în port, şi de o dată ciuma isbucneşte subit intre aceşti lucrători din docuri, în urma faptului pe care l’am semnalat. De atunci s’a observat regulat şi s’a dovedit pină la evidenţă rolul şoarecilor şi al purecilor. De aceea prima grijă a noastră trebue să fie stirpirea acestor dobitoace, după cum s’a făcut in toate oraşele ameninţate la un moment dat de* ciumă, in Marsilia, in Paris, în Londra etc. * Aşa dar curăţenia, capcane pentru şoareci, zacherlină pentru pureci, iată primele măsuri de luat, pe lingă celel’alte ce se vor indica de oamenii speciali. Dar mai presus de toate trebue sînga rece. Nici o panică, nici o teamă exagerată. In adevăr, primejdia nu mai e azi așa de mare ca în trecut. Vedem că acele epidemii cari acopereau altă dată Europa cu milioane de cadavre, astăzi au devenit blinde de tot. Nu că răul s’a atenuat in sine, căci pe cine il lovește, rar il iartă, dar propagarea a fost impedicată in mod serios. Putem zice că mai serioase sunt astăzi boalele endemice decit cele epidemice, şi dintre cele epidemice mai grave cele indigene ca scarlatina, difteria, tifosul. Holera şi mai ales ciuma mereu încearcă continentul nostru, ciocnind cind la Astrahan, cind la Oporto, cind la Londra, cind la Constantinopol, dar fără a reuşi să prindă rădăcini undeva. Oporto, oraş din Portugalia, e unul din cele mai infecte din lume. Cu toate astea ciuma n’a făcut acolo atitea victime cu tifosul de pildă, şi după două luni de slabă lovituire a dispărut. Ceea ce probează că măsurile pe care le ia ştiinţa modernă sunt foarte eficace. Negreşit că nu trebue să ne lăsăm adormiţi, ci trebue să veghiăm şi să ne îngrijim. Dar panica e un non-sens asta-zbăci armele noastre de pază in contra epidemiilor de ciumă ne pun în măsură să fim cu singe rece, să nu ne prea temem chiar dacă flagelul şi-ar face, din nenorocire, apariţia în mijlocul nostru. Index. X Simplă întrebare D. Anton Carp în discursul sau de la Senat, a făcut grava mărturisire că cele cincisprezece milioane care făceau obiectul convenţiei cu Banca Naţională, au fost deja încasate de stat. E splendid regimul nostru parlamentar in care parlamentul vine şi ratifică pur şi simplu actele guvernului. Pas de te opune acestei legi cind banii sînt mincaţî şi cînd ţie majoritate ţi se pune înainte faptul îndeplinit. Nu de aceasta însă voim să vorbim acum. E vorba pur şi simplu de altceva mai grav ce ne sugerează această destăinuire. Banii s'au mîncat. Am voi însă să știm cum s'au mîncat? — Această «înaintare de fonduri» — care nu-i de cit un împrumut, a fost făcută pentru plata deficitului trecut de 29—30 milioane. al celor două trecute budgete. Am dori să ştim dacă cele 15 milioane luate de la Banca Naţională au fost întrebuinţate in scopul pe care sa arătat expunerea de motive ori ele au fost cheltuite pentru cheltueli ordinare ? Dacă aşa are, lucrul devine grav de tot. In prima linie pentru că guvernul a tras parlamentul pe sfoară şi în a doua linie Bind ea trebue să ne luăm speranţa de la acoperirea acestui gol, acestui decert. Cu ce în adevăr îl vom plăti ? Ne trebue dar un răspuns categoric şi lămurit mai ales că chestiunea n’a putut fi adusă înaintea Camerei, deoarece destăinuirile d-lui Anton Carp s'au făcut in ultimul moment, cind parlamentul se închidea. Aşteptăm dar răspunsul. Sfinx. Din fuga condeiului Reduceri şi suprimări E colosal numărul victimelor da pe urma crizei şi căldurilor. Se ştie că statul a inaugurat era reducerilor şi suprimărilor. Pe ziua de orî, dom’ Nae Dimitrescu, care a fost şi dumnealui redus în... statele statului, a procedat şi d-sa la o reducere. In loc însă să-şi mai reducă din cheltuelile personale, a redus cu 50% formatul Apărăreî Naţionale, prefăcind’o într’un fel de „Palada“ din Bîrlad. Nu-i vorba cînd era în format mare şi tot fiţuică i se zicea, darmi-te acum ! Se zice că afară de criză au mai contribuit două lucruri la reducerea „Apărărei Naţionale“: 1., a înghiţit un anunţ jidovesc, care era otrăvit, şi al 2-lea s’a uscat şi redus în urma căldurilor din New- York, anume provocate de jidanii de acolo cu scop de a scădea burta „Apărărei Naţionale“. In urma reducerei făcute, se speră ca pînă la toamnă valoroasa maculatură să ajungă departe, adică să fie... suprimată. Deocamdată e redusă... a muri de foame de cititori. Snaps. Un ordin absurd Guvernul a împărţit in mod inegal sarcinele deputaţilor. In cursul sesiunei extraordinare ce se închise, îi s’a hotărît să stea liniştit pe bănci, să tacă din gură şi să voteze alb la alb. In schimb pe timpul vacanţei li s’a ordonat o muncă colosal de grea: să ia Plevna internă. Camera de deputat guvernamental începe să se asamene astfel cu cea militară: după dulcea şi trîndava viaţă de garnizoană, lupta aprigă sub focul duşmanului. Prin urmare la 24 de ani de la glorioasa campanie dusă de oştirea ţărei pe cîmpiile Bulgariei, D. Sturdza ordonă oştirilor parlamentare să se acopere de o glorie nu mai puţin strălucită pe cîmpiile, pe dealurile şi pe munţii domâniei. Momentul e solemn, căci teribilă emulaţie şi energie vor trebui să dovedească cei 180 de fii al colegiilor noastre electorale, pentru a putea egala pe cei 40.000 de fii ai ţărănimei române, teribile încercări îl aşteaptă în lupta ce li s'a poruncit să dea. Noi bănuim insă că se vor astîmpăra, că vor merge la băi, la moşii, pe acasă, şi la sesiunea de toamnă vor reveni la Cameră în păr, fără nici o rană, neacoperiţi de glorie, dar sănătoşi tun şi tot aşa de devotaţi guvernului ca şi mai ’nainte. Dar dacă se vor găsi din întîmplare printre dinşiî cîţiva curagioşi, naivi ca toţi bravi omenirel, cari să ia în serios ordinul guvernului, ne facem o datorie de umanitate să-l prevestim ce li se poate întîmpla în caz de s’ar hotărî să dea piept cu acea faimoasă Plevnă internă, care de zecimi de ani îşi păstrează în mijlocul nostru, nesupărată, redutele, meterezele, şanţurile şi oştirea. O cattle Li se va întîmpla că de la primul atac vor fi excomunicaţi de la centru, trataţi de disidenţi, la nevoe în mod formal excluşi din sînul partidului. Li se va întîmpla că de la primul pas vor vedea cu uimire că în fundul meterezelor Plevnei interne stau chiar o parte dintre deputaţi şi senatori, mamelucii, ajutaţi de enicerimea administrativă, flancaţi de alegătorii colegiului I cari votează pe liberali cînd sînt la putere, avînd ca rezerve pe toţi antreprenorii, arendaşii, agenţii electorali, favoriţii, etc., ce trăesc din devotamentul lor către guvern. Şi de vor avea curajul să păşească totuşi la atac, li se va întîmpla să vadă ceva şi mai interesant: miniştrii însăşi, în cap cu d. Sturdzi, înconjuraţi de întregul stat-major , prefecţilor, al revizorilor comunali, al primarilor, cu întreaga administraţie după ei, cu alegătorii influenţi, cu agenţii electorali, la nevoe cu jandarmi şi chiar cu armata ţării, năpustindu-se la contra-atac, apărînd Plevna internă cu cea maî supremă îndîrjire. Nenorociţii naivi, căzuţi într-o asemenea cursă, vor fi sdrobiţi ca un purece între unghii de către chiar aceia ce i-au îndemnat să ia Plevna internă, căci oştirea acestei Plevne e însăşi guvernul şi -n tot ce ţine de dînsul. Lăsînd de o parte vorbirea simbolică şi spunînd lucrurile pe numele lor cel adevărat, Plevna internă înseamnă neaplicarea legilor cînd sînt favorabile celor mici şi numeroşi, călcarea lor în favoarea celor mari şi puţini, abuzurile de toate soiurile, jaful în averea publică, tratarea poporului în duşman, ignoranţa, favoritizmul, risipa, silnicia falsificarea Constituţiei, ridicate in dogme de stat. Cine le face toate astea? De sigur că nu cei ce n’au puterea în mină ci acei cari o au. De la ei depinde ca legea să fie lege, ca demnitatea, averea, persoana şi drepturile tuturor cetăţenilor să fie respectate şi păzite, de ei depinde ca să fie încălcate şi batjocorite. Plevna internă e nelegiuirea lor, şi ei îi sunt oştirea. Atunci ce înseamnă îndemnul dat de d. Sturdza deputaţilor ca să ia Plevna internă? Oare în mîna lor stă puterea executivă, singura în stare să desăvârşească o asemenea operă ? îndemnul primului-ministru, ordinul sau de atac împotriva Plevnei interne, înseamnă sau atacul, doborîrea ori cel puţin îmbunătăţirea guvernului de către deputaţi, ceea ce e un non-senz în gura d-luî Sturdza, sau nişte vorbe goale, sau in fine, o crudă bătae de joc. Dar ceva serios nu poate fi. Dacă sînt deputaţi ce nu ne cred, să încerce, şi vor vedea. 1. Teodorescu ' V :■ ' ' ină franceză trebuie să ai vîrsta între 18—40 de ani, talia trebue să nu fie maî mică de 1 metru 55 cent, iar angajamentul oamenilor însuraţi este permis. Nu se cere nici o formalitate alta decît aceea care de obicei se cere la angajare în armată, sănătate bună, să nu treci de 40 de ani, să nu fii dezertor din această legiune şi să fii la faţa locului, la reşedinţa unuia din cele patru batalioane. In tot cazul o vizită la legaţiunea franceză din Bucureşti, te-ar pune în cunoştinţa şi a altor amănunte pe care eu nu le cunosc. Viaţa legionarilor este grea, disciplina într’un asemenea corp alcătuit din oameni din toate neamurile şi de tot soiul este foarte severă. iar traiul soldatului este grozav în regiuni uscate şi arse de soare, în coloniile îndepărtate ale Franţei. Mulţi dezertează ne mai putînd suferi acest chip de viaţă care nu este de altfel adoptat de cît de disperaţii cari nu mai au altceva de făcut decît să se împuşte. C. M. POŞTA MICA Cetitor al ziar. *Adeverul». Bucureşti.— Taxa de 5 la sută se percepe şi de la vinzătoriide prăvălii, cari se consideră ca fii acţionari comerciali. POŞTA REPACŢIEI. | Legiunea străină franceză Unui sergint infanterist Voind ca la ieşirea d-tale din armata romina să intri in legiunea străină franceză mă, întrebi ce formalităţi sunt de făcut şi care este alcătuirea legiune! şi condiţiunile de admitere ? Legiunea străină franceză, este alcătuită numai din străini, gradele insă sint franceze. Sint patru batalioane, alcătuite din cîte şase companii fiecare şi această legiune nu poate avea garnizoană in Franţa, ea trebue să fie o armată cu reşedinţa in colonii. Pentru a te angaja în legiunea stră A se vedea in corpul ziarului: Descoperirea crimei din Oltenița Catastrofa din ^ow-York — Noui amănunte — Falsificatorii de timbre — Detalii noul — CARNETUL MEU Căldurile mari Nimic nu interesează — şi nu îngrozeşte— mai mult actualmente ca teribilele călduri din New-York ce fac sute de victime pe zi. In marele oraş american, în care verdeaţa e aproape necunoscută, o săptămînă de-a rîndul termometrul a atins 44° centigrade la umbră! Vă puteţi închipui ce înseamnă asta ? E groaznic ! La soare temperatura a trebuit să fie deci de 54-560,ceea ce e insuportabil pentru om, mai alea în regiunile temperate. E drept că sînt pe suprafaţa pămîntului regiuni şi mai călduroase. Regiunea cea mai călduroasă de pe glob e coasta africană a măreî Roşii, coasta de la Suakin şi pînă la Obok, în special coasta Eritreei, colonia italiană. Acolo termometrul atinge pînă la 60°. Marea sa acopere de aburi groşi proveniţi din evaporaţia foarte activă. In uele zile evaporaţia ridică Mărei Roşii o pătură de apă pînă la 7 metri grosime. Toată lumea ştie că la equator căldura e foarte mare. Dar niciodată ea nu atinge 60°. De altmintrelea la equator, în genere,există şi o puternică vegetaţie cu umbră deasă, pe cînd de-a lungul Mării roşii regiunea e pietroasă,nisipoască, goală, aridă, o pustietate din cele mai înspăimîntâtoare Şi la noi s’a întîmplat ca în unele zile de Iulie temperatura să se ridice, pe şes şi pe malul Dunărei, pînă la 44° centrugrade. Dar foarte rar şi pentru scurtă vreme. Ceea ce ne frapează cînd se produc călduri mari în centrele populate din apus şi din America de Nord, e că numărul victimelor lovite de insolaţie e enorm, pe cînd la noi aproape nu se aude de oameni morţi de inselaţie. De ce deosebirea aceasta ? Probabil de aceea că ţara noastră avînd o climă extremă, populaţia e mai adaptată acestor extreme variaţii. Pe de altă parte viaţa foarte activă din marile centre europene şi americane, mai mult decît activă, febrilă, face că populaţia suportă mai greu căldura excesivă. Românul, cînd e cald, morge mai agale, mai dă pe la ambră, se senteşte, în toiul arşiţei, de o muncă prea grea. Francezul, englezul, americanul, trebue să alerge şi să asude pe lapoviţi ca şi pe arşiţă. De aceea sunt mai mult expuşi la apoplexii şi insolaţii. X. T. CHESTIA ZILEI Import din Turcia Conform art. 13 — numărul dracului — din convenţia cu Turcia ciuma intră în ţară să ne asigure de bunele relaţii cu Poarta! POLITICA EXTERNA Din Bulgaria Budgetul presentat de guvernul prezidat de d. Caraveloff, presintă o reducere de prefecturi şi subprefecturi şi prin urmare de funcţionari cum şi reducerile făcute de ceilalţi miniştri, afară de cel al războiului, care a fost sporit, deşi a dat un deficit de aproape 4 milioane franci asupra anului expirat. Ca să se echilibreze şi mai bine budgetul în urma oră guvernul a propus, ceea ce majoritatea a cerut de maî înainte, adică o reducere proporţională a salariuluî, incepind cu 1 la sută la salariile de 600 lei anual pină la 15 la sută, de la lefurile de 15.000 lei anual. Aceste reduceri vor produce un venit de aproape 700.000 lei asupra întregului budget care va intra în vigoare numai pe restul de 8 luni a anului curent. Asemenea s-a înscris și o sumă de 500.000 franci ca venit din baterea monedei de aramă de 1 și 2 centime pentru un milion de franci, aşa că budgetul se consideră de guvern nu numai echilibrat dar că va produce şi un excedent, cu toată sporirea cheltuelilor pentru armată. După votarea legei de sporire a taxelor pentru timbru şi a creditului de 100.000 franci pentru primirea marelui ducelui Alexandru Mihai- Iovici la Varna, Sobrnia s’a prorogat pină la 16 August, cind se va depune raportul comisiei de judecată contra foştilor miniştri Radoslovişti de sub preşidenţia d-lui T. Ivăncioif, cum şi acceptarea condiţiunilor Împrumutului de 100 milioane contractat la Paris cu un grup de financiari francezi de către ministrul Mihail Sarafoff. Liberalismul englez Chestiunea la ordinea zilei in Anglia e criza din partidul liberal. Un banchet liberal a avut loc acum citeva săptămini, în care fruntașii liberali John Morley, sir William Harcourt şi sirHenry Campbell-Bannerman au atacat cu vehemenţă procedarea guvernului in răsboiul *cu burii. Imperialiştii liberali au devenit furioşi contra lor şi au propus d-lui Asquit, alt leader liberal, un banchet în care să se dezavueze acei fruntaşi liberali şi să se arate că, deşi in toate cele-l’alte puncte liberalii englezi rămin liberali, in chestiunea răsboiuluî aprobă guvernul. Ziarele partidului conservator deplîog cu lacrimi de crocodil căderea liberalismului şi văd salvarea luî numai in conducerea d-lor Asquit şi Roseberg, cărora le cvntă osanale. D. Asquit, care pînă acum, prin oportunismul său, a ştiut să stea bine cu toate fracţiunile liberale, a primit banchetul oferit de imperialiştii liberali şi acum se aşteaptă discursul sau ca decisiv pentru soarta partidului liberal şi în bună parte şi a guvernului Salisbury. Moartea lui Hohenlohe Prin moartea fostului cancelar al Germaniei, prinţul de Hohenlohe, dispare de pe arena politică una din figurile politice cele mai marcante ale Germaniei contimporane. Revoltat de prusianismul exagerat al prinţului de Bismark, prinţul de Hohenlohe a devenit in 61 prim-ministru şi ministru de externe al Bavariei. Aceasta insă nu l’a aruncat in extrema cealaltă şi in 66 se convinse de necesitatea conlucrărei statelor germane cu Prusia. Ca diplomat atît la Londra cit şi la Paris şi-a făcut o reputaţiune pentru iscusinţa sa şi spiritul sau de împăciuire. Ghiemat după d. Caprivi la cancelariatul imperiului el nu a mai putut arăta multă iniţiativă în acest post, atit din cauza autoritarismului lui Wilhelm II cit şi din cauza virsteî înaintate care l’a şi silit a ceda locul d-luî de Buelow. Disgraţia lui Pobedonoszeff Se dă ca iminentă retragerea lui Pobedonoszeff, procuror al Sinodului rus şi conducătorul întregeî politici interne' 3 imperiului. Faptul ar constitui unul din cele mai senzaţionale evenimente in politica internă a Rusiei. In adevăr se afirmă că Pobedonoszeff a căzut, in fine, în disgraţia ţarului. Primit la 21 Mai in audienţă de împărat, el declară că în împrejurările actuale el nu poate colabora cu alţi miniştri cari s’au molipsit de idei liberale incompatibile cu cerinţele Rusiei. El ceru să fie investit de o autoritate care să dea mai multă, putere cuvîntului sau . Ce voești deci ? I’ar fi întrebat Țarul. Să te fac cancelar ? — Las aceasta la apreciarea majestățeî voastre, răspunse el. Drept răspuns Ţarul il măsură lung și-i răspunse : — Mi-aî recomandat odinioară pe un anume Goremikine, sunt bucuros că m’am scăpat de el! Pobedonoszeff a înţeles că trebuea să-şi ceară concediu. Nicolae al II-lea a pus capăt scenei, spunlnd că va mai examina chestiunea. Se zice că Ţarul a luat cunoştinţă de Literatură populară Printre picături ! Un ţigan era logodit, pe semne, cum se vede treaba, în alt sat. Intr’o zi, ducîndu-se la mireasă, numai l’a apucat — pe drum — o ploaie mare. Cînd a văzut el aşa, s’a desbrăcat binişor, de toate celea, pînă în pielea goală, le-a băgat cum a putut în căciulă şi punînd-o sub subțioară, șî-a căutat de drum înainte. După ce a trecut ploaia, ţiganul s’a îmbrăcat frumușel la loc, şi cînd a ajuns la mireasă si^ făcut toţi cruce, văzîndu-1 neatins de loc de ploaie. — Știţi cum am tăcut? îl întrebă el după ce-i maî lăsă să se maî mire o bucată de vreme. — Hauleu! da spune, frumosule, ca ne homorîm aici pa loc da ne mai ţii aşa! strigară ţiganii. — Ham sărit printre picaturi! răspunse el... cînd pica ici, eu săream dincolo,... şi tot haşa ! S’a desmăgărit Vlădica ! "Vlădica, eşind în inspecţie, trage la gazdă, într’un sat, la preot. Preoteasa, către seară, îl serveşte la masă cum se cuvine. Vlădica stînd la masă cu popa, nu ţine socoteală să poftească şi pe preoteasă. După ce se retrage, Vlădica, în odaia de alături unde-i pregătise patu, ca să se culce, preoteasa întreabă pe popa: — Da, cine e ăsta părinte ? — Vlădica, preoteasă! — Vlădica! Ba chiar un măgar! Inchipueşte-ţi să nu mă bage în seamă şi pă mine, măcar să-mi întindă un pahar cu vin! Vlădica aude astă conversaţie şi a doua zi cînd să plece, pînă una alta, preoteasa pregătindu-le dejunul, el ia un pahar cu vin şi chemînd pe preoteasă , zise: — Poftim, cocoană preoteasă, că s’a desmăgărit Vlădica! Ţiganul trăsnit de ţigan apucîndu-i o ploaie mare, cu fulgere, tunete şi trăsnete şi fiind cu pelea goală, pe câmp, alerga în toate părţile, doar a găsi un adăpost. In timpul ăsta, dînd peste o căpiţă de fîn exclamă:Hauleu Doamne ! măcar capul să-mi bag, partea hailaltă s’o trăsnească Dumnezelea! Şi vîrî capul în căpiţa de fîn, lăsînd partea cea-l’altă a trupului afară. Un vătaf boeresc, aflîndu-se adăpostit şi el în acea căpiţă, şi auzind pe ţigan, iese binişor, avînd un biciu în mînă, şi cum stătea ţiganul, numai ce ţi-l croeşte zdravăn peste pielea goală, făcîndu-se iarăşi nevăzut. Ţiganul scoţînd capul exclamă: Haulea Dumnezeleo ! minca-te-aş, numai haşa am zis, şi m’ai şi trăsnit !!! Istoria ciobanului cu berea Un cioban intră în Bucureşti să tîrguiască şi luă cu sine şi o măgăriţă, în spinarea căreia — pe samar — să puie tîrguiala. Pe cînd mergea pe uliţă, îl apucă setea şi negăsind de unde să bea, cugetă c’ar fi bine dacă ar întîlni o circiumă. Dar el nemerind pe uliţa cea mare nu găsi, şi mai merghid puţin dete de mese întinse unde beau boerii. El crezu că aci trebue să fie circiumă şi opri măgăriţa strigîndu-i : „Pîrşt! Pîrşt !" şi măgăriţa se opri, pe cînd el începu a striga: — Măi crîşmare, ia ghin ! — Ce pofteşti d-ta? îi zise un băiat ce veni la el. — Dă-mi să ghiau... — Ce pofteşti?... — Ha, da dă,o dracului de pohtă şi dă-mî doară ceva! Dă-mi dă ceia ce ghiau ceia, şi arătă cu bîta. Alături, peste cîteva mese, beau nişte boeri bere şi băiatul crezînd că ciobanul cere bere îî aduse un pahar mare mînuşat. Ciobanul plin de bucurie, cînd văzu paharul plin, şi, crezînd că e vin, puse mîna pe minuşă şi-l duse la gură începînd a înghiţi cu sete, dar, neputînd bea tot, stătu să maî răsufle şi în vremea asta ciobanul, simţind un gust ce nici semăna a vin, începu a strîmba din nas făcînd : „Ptiii“, a se scutura cu greaţă, a scuipa şi foarte supărat se sculă repede, luă paharul şi zvîrli berea ce mai rămăsese sub coada măgăriţei zicînd: „No!.... că doară deci ai ieşit, aci dă-te!, apoi înjurînd că a fost păcălit a plecat înainte pierindu-i şi setea. Zapistru ursarului Un ţigan îşi vînduse ursul unui tovarăş, şi, pentru ca să nu se mai poată întoarce vînzarea, merse spre a face zapis la primărie, unde găsind pe notar, îi dădu dinainte o coală de hîrtie albă, spunîndu-i: «Domnule Logofete, plătesc cinstit, scrie: „Zapistru!“ trage-i cordeaua (adică subliniază), și, zi : — Eu, Calin Bravu, am vîndut lui Dragomir Hâncu pe Marioara mea (așa se chema ursoaica vîndută); am jucat-o, i-a plăcut; ochii a văzut, ochii sa sara. Pune-i picătură și trage-i iscălitură! Dascălul la Apostol Dascălul citind apostolul, deodată se oprește şi începe a mormăi : — Și a fost în vremea a.... a.... a... a..... — Da ce e dascăle ? întrebă popa din altar. — E roasă de şoareci — aci — părinte! — Las’o, şi sal! Dascălul lăsă cartea jos, sări peste ea şi s’a tot dus să-şi caute de altă treabă. Unde-i bortă, ureche a fost?! Unul s’a dus să se tundă şi a nimerit pe semne la un bărbier, care voia să înveţe bărbieria pe capul lui. Nici nu se apucase bine bărbierul de tuns și numai odată, omul simte o durere la ureche ! — încet bre, că-mi tai urechia! zise el. — Bă-hă-hă-ăă-ă!... da unde-i bortă, ureche a fost ? El, sireacul, îi şi retezase urechia! După un an de însurătoare — Măi, Ioane! Are să te însoare tata, să-ți ia o nevastă! — Ba nu, tată ! mie să-mi iei două!!... — Lasă una de-ocamdată! In fine ’1 însoară moșneagul pe flacon, și la un an după însurătoare, ajunge de nu i-ar fi mai trebuit nici una, necum două. De unde, înainte, era zdravăn de sfărâma pietre în mîinî, acum ședea de se pălea la soare, lîngă un gard, curgîndu-i şi mucii din nas. Un cocoş, trecînd pe acolo, şi’ văzîndu-1 chicotind, începe a-1 ciupi, dar el în necaz exclamă: „Huş cocoş! că te ’nsoară tata şi pe tine !... Păduchele şi mucii Intîlnindu-se păduchele cu mucii, se întrebară: —■ Un’ te duci, dragă păduche? — Mă duc la ţară, că la oraş nu mai e chip de trăit; n’apuci bine să te deprinzi într’o cămaşe şi numai o schimbă, luînd alta, pe cînd la ţară, mă poartă cîte o săptămînă şi chiar două prin sîn. Dar voi unde vă duceţi ? — Ne ducem la oraş, că la ţară nu mai e de trăit; aci, ne ia cu mîna de la nas şi ne trînteşte de pămînt de ne fărîmă toate măruntaele în noi, pe cînd la oraş ne ia binişor în batista parfumată şi ne poartă cîte o săptămînă şi chiar două prin buzunar. Cine e mai fericit Unul întrebînd p’un filosof: „poate fi om mai fericit decît acela care are tot ce doreşte ? Filosoful îi răspunse: „Da, este acela care nu dorește! Gheorghe-Popescu-Ciocănel.