Adevěrul, septembrie 1901 (Anul 14, nr. 4344-4373)
1901-09-15 / nr. 4358
Sin fuga condeiului Remaniere! E elementar că de cîte ori un partid vine la budget, sînt 7 sau 8 fericiţi cari pun mina pe cîte un portofoliu, iar alţii rămîn cu gura căscată şi privesc cum le zboară iluziile. Unii din aceştia decepţionează, se retrag, fac poezii sau şi mai rau ; alţii au răbdare şi aşteaptă. Ce aşteaptă ei ? O remaniere ! Remanierele sunt acum visel lor ! Conu Mitiţă însă pare a fi risipit iarăşi acesta vise : nu vrea să se remanieze şi pace. Foarte natural , miniştrii preferă să manieze fondurile decît să se remanieze. Aşa ceva nici nu prea intră în codul... remanierilor elegante, ar fi zis domnu Faliadei Bum. Scrisoarea drapelistului Scrisoarea unui drapelist, sau mai exact a unui fost drapelist, pe care am publicat-o erî, a produs în lumea politică, cu drept cuvînt, o impresie remarcabilă. E, în această impresie, şi ceva din senzaţia apariţiei unei fantome. Unii privesc cu curiozitate—adversarii naturali al partidului de la cîrmă—, alţii cu teamă. Ce e mai important, pentru noi, în această scrisoare, nu e însă partea fantomatică, dacă ne putem exprima astfel, căci ce-a fost nu mai poate reveni, cel puţin sub forma din trecut. Drapelismul, ca atare, a fost o încercare generoasă de regenerare a partidului liberal, dar nu credem că ea se va mai reproduce în forma în care s-a produs. Viitorul cere forme noi,—şi experienţa de altă dată ea însăşi stă de faţă pentru a consilia, pe viitor, o nouă modalitate a unei încercări similare. Deocamdată e interesant de constatat că sub cenuşa din prezent mocneşte încă seînteea aspiraţiilor, a avîntuluî, a preocupărilor din trecut, din vremea cînd partidul liberal era dus de rîpă pe căile cele mai puţin glorioase de o ceată de spirite înguste şi reacţionare. Dacă seînteea există, e că partidul nu și-a regăsit încă mersul lui normal, că firul s’a reluat nu de la vechile, nobilele și democraticele tra- diţie, ci mai dincoace, de la epoca decadenţei. Aceleaşi cauze vor produce, fatalmente, aceleaşi efecte. îngustimea de spirit şi reacţionarismul unora, îndepărtarea bunelor elemente de la conducerea trebilor ţărei, vor avea ca efect reînvierea drapelismului. Insă ca tendinţă, nu ca formă, adică fără nici o asemănare exterioară cu drapelismul pe care l-am cunoscut, ci numai cu fondul lui de idei şi de aspiraţii. Elementele democratice, desinteresate, cu adevărat liberale ale marelui partid, nu vor mai fi nevoite să facă o dizidenţă. Prezenţa lor în sînul partidului, în organizaţia lui, talentele şi munca ce-au desvoltat-o de cîtva timp încoace, le pun în poziţie de-a lucra cu folos şi cu siguranţa izbîndei în însuşi corpul partidului liberal. Şi dacă nu vor reuşi în opera lor, adică dacă nu vor reuşi să reîntoarcă la calea ce bună partea rea a guvernului și a partidului, în definitiv redusă ca putere numerică şi astăzi lipsită de orî-ce prestigiu, va fi de-ajuns părţel bune,—căreia* să-i zicem drapelism în lipsă de un alt titlu mai nimerit,—ca să se afirme ca un element de control viu, energic în sînul partidului, pentru ca reacţionarii şi înguştii la minte să se dea bătuţi, sau să fie siliţi a face el dizidenţă. Drapelismul, sinonim de sincer liberalizat în cazul de faţă, va cuceri partidul în ziua cînd va voi, sau va împinge pe liberalii incolori şi nărăviţi în rele la dizidenţă. El însă nu ne va mai apare sub forma dizidenţei, căci avem bună speranţă că el e astăzi sufletul maşinei, că luî îi va urma marea masă. De altmintrelea scrisoarea aceasta mai implică şi alte comentarii, pe cari nu vom întîrzia a le face. 1. Teodorescu iîâiţîa tie seara POŞTA REDACŢIEI. Monedă de aruncat D-luî ministru tie finanţe Loco Am azistat Erî la o nostimă scenă în tramway. Un domn, din societatea mai bună, sau mai bine zis din cea bogată, ceruse conductorului un bilet de zece bani şi dăduse drept plată un leu, chit ca conductorul să-i dea restul de 90 bani. Conductorul se execută, dar dădu pasagerului opt-zecî de bani în piese de zece și de cinci, și zece bani în piese de cîte un ban. De aci scandal. Pasagerul nu vroia si primească banii, conductorul cu drept cuvînt declară că e monedă valabilă, că el e dator s’o primească şi că deci trebuie s’o primească şi pasagerii, chiar cind sint din societatea înaltă, etc. etc. Sfirşitul acestor eteaetera, e lesne de Închipuit. Conductorul era cit pe ce să mănince o bătae. Cazul e regretabil şi aşa cum se prezintă, dar ar fi fără importanţă dacă ar fi unic. Din nefericire însă nu-i aşa. In tramway chiar cei maî mulţi dintre pasageri luaseră partea pasagerului, unii dintre dînşii avînd chiar ferma convingere că nimenea nu e obligat să primească monedele de un ban și de douî, «care nu sînt bune de cît de aruncat». Fraza din urmă am culeschiar din gura unui pasager şi ea arată că spiritul de economie tot n’a pătruns în poporul nostru de la oraşe în acea măsură care-i necesară pentru progresul bunei stări naţionale. Ce de făcut deci? In primul rînd, cred că se impune ca să se publice circulărî lămurite cari să fie afişate pe străzi, şi cari să arate că pină la suma stabilită prin lege, nimeni nu poate refuza primrea monedelor de unu şi douî bani, cari sunt monedele statului romînesc şi d-jcî trebuesc respectate. Apoi statul trebue să procedeze la crearea de preţuri pentru obiectele ce le vinde el, cari să arate, în mod practic populaţiunei foloasele ’micei monede divizionare. Aceasta la A: se poate obţine nu scumpind cu un , ^ sau doi preţul timbrelor, tutunului,“ etc. ci eftinindu-le. Aceasta nu va aduce pagubă statului, căci scoborîrea preţului va avea ca urmare o urcare a consumaţiunei şi dacă nu se vor realiza venituri maî mari, dar de sigur că cele actuale se vor menţine. Supun acestea spre aprecierea d-voastră domnule ministru, şi luind măsuri veţ face o operă de bine pentru economia naţională în care dictonul, cauze mici efecte mari, e maî adevărat ca ori unde 3. Br POŞTA MICA D-luî I. Iorgulescu. Moineştî.— De obicei afecţiunile cronice, cum este şi aceea de,care vă plîngeţî, se clădesc pe o stare bolnavă a organizmuluî, care dacă nu i lecuită, afecţiunile consecutive pot obţine o ameliorare numai prin tratament respectv. Aşa se face că leacul recomandat de medic n’a dat rezultate. Puteţi încerca spălaturi căldicele cu apă sărată, pe lingă cele boricate, trăgînd apa pe nas profund, ca să vie în gură, şi la 3 zile o dată ungeţi canalele nasale cu tinctură de iod în două cu apă sau cu glicerină. Apoi pentru ca să influenţaţi asupra stare! generale ce bănuim c’ar sluji de bază’ afecţiune! dv. luaţi unt de peste cîte 2 linguri pe zi. Bineînţeles că va trebui să’ vă feriţi de răceli; afecţiunea dv. dovedeşte şi susceptibilitatea ce o aveţi pentru schimbările’ de temperatură. Ambii ajung la ferma Laza şi...bencheluese cu un membru al guvernului liberal! Şi acuma vine altă faţă a medaliei! Secolul XX, organ liberal, ride de plecarea pacificatorului Europei în escursie de şefie cu micul său agent. Voinţa Naţională tace cu regret asupra eşecului celor plecaţi şi mănînce „takismul“ în ţară!! Continentul Cantacuzino priveşte la opera măreaţă a ex-miculuî său dictator şi admiră duioşia dintre d. Nicu Filipescu şi d. Dimitrie Sturdza! Naturale, şi maî ales morale relaţiunî, există actualmente între partidele şi grupările noastre politice ! Cit priveşte claritatea situaţiunei, ea ar face deliciul unui străin, care ar căuta să se orienteze în politica de azi a Romînieî. Cum şi ce fel s’a realizat această minunată situaţie o poate spune numai genialul cap politic al d-lui Nicu Filipescu — şi unde va duce ea, pentru aceasta ar fi bine să ne adresăm unui oracol, de nu cumva se încumetează „Epoca" să prezică Ad. Anul XIV.—No. 4358 FONDATOR ALEX. V- BELDIMANTI ABONAMENTE Un an Şase luni Trei luni [n țară 30 lei 15 lei 8 lei In străinătate. 50 25 13 10 bani in toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiu 20 bani. Simbătă 15 Septembrie DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Lioxs.pagina IV Lei. ' ’*• * ni ..& 0.50 bani 2.— BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — 11 CONTRA REMANIERE MINISTERIALE — In culisele liberale — Se colportează în tabăra liberală o declaraţiune a d-luî Dimitrie Sturdza că nu se va mai face nici o remaniare ministerială tocmai pentru a nu se încursa mai rău situaţia Şeful liberalilor a sondat într’adevăr diferitele nuanţe din partid pentru a’şi forma o convingere clară în privinţa remaniere!. Rezultatul cercetărilor premierului a fost că a renunţat deocamdată la orice remaniare şi e probabil că va prelungi chiar şi interimatul ministerului de războiu. Motivele cari au hotărît pe Sturdza să nu mai ţină seamă de curentele din partid şi să meargă înainte cît va putea cu actuala formaţiune ministerială, aceste motive formează acum obiectul discuţiuneî generale în sinul partidului liberal. Am mai spus că dificultatea cea mare a unei remanieri ministeriale e' faptul că nu se poate înlocui pur și simplu mai ales pe d. Stoicescu cu un alt liberal de aceeași valoare. Nu se poate face aceasta din două cauze. Intîi, pentru că eliminarea d-luî Stoicescu ar putea provoca debandadă printre liberalii din Ploeşti şi de loc în rindurile „tinerime generoase“ precum cred unii foarte rău iniţiaţi de cele ce se petrec în culisele liberale. Şi al doilea pentru că recunoscîndu-se necesitatea unei remanieri, ea nu se poate mărgini la înlocuirea a doi miniştrii prin simple utilităţi, ci trebue să se facă o remaniare însemnată, să se constitue marele minister liberal. D. Sturdza nu vrea sau nu are curajul să încerce formarea unui mare minister liberal, pentru motivul că ar trebui să lupte ca să învingă multe dificultăţi. Le-ar învinge dar marea frică a şefului liberalilor e ca să nu-şi pericliteze şefia sa, sau cel puţin să nu sdruncine situaţia moştenitorului său la şefia partidului, care pînă acum pare a fi d. Ionel Brătianu. D. Ionel Brătianu are necontestat o bună situaţie în partid şi în guvern. D. Sturdza îl ajută s’o întărească şi d. Brătianu profită de orice ocazie pentru a cîştiga o preponderenţâ în partid. O face aceasta intr’adevăr cu oarecare abilitate, dar totuşi se observă lesne tendinţa şi drumul la şefie. Pentru partizani d. Ionel Brătianu a făcut puţin, sau mai nimic. Partizanii d-sale însă au făcut totul pentru viitorul „şef“. O remaniare largă, un mare minister liberal n’ar conveni de loc planurilor d-lui Ionel Brătianu şi nu ne îndoim că în asemenea caz ar preferi să rămînă fără portofoliu, în sînul majorităţei Camerei, unde ar putea lucra cu mai multă rîvnâ şi mai făţiş pentru realizarea frumosului sau vis de a lua cît mai curînd şefia partidului. De altfel d. Ionel Brătianu, trebue s’o recunoaştem, a intrat şi în acest minister în contra voinţei sale şi au fost mari inzistenţe pentru a’l decide să primească un portofoliu şi maî cu seamă acel al lucrărilor publice. „Generoşii“ se înţeleseseră cu d. Brătianu să rămînă leaderul lor în Cameră sau să accepte preşedinţia Adunărei deputaţilor. Acesta era planul pentru a indica mai bine partidului, de pe acum, pe viitorul şef. Singura ocazie nimerită ce s’ar mai putea oferi „generoşilor* şi d-luî Ionel Brătianu ca să-şi recîştige libertatea de acţiune, după planul conceput de mult, ar fi constituirea acelui mare minister liberal pe care ţara îl doreşte şi-l aşteaptă cu nerăbdare. Acum dacă sub un asemenea minister d. Ionel Brătianu ar putea sâ-şi creeze o situaţie politică şi mai briliantă, dacă ar putea să opună, la un moment dat, o direcţie politică nouă,—aceasta e cam îndoelnic. Şi tocmai aceste dificultăţi, aceste îndoeli fac pe d. Sturdza să se opună curentului pentru remaniare ministerială. * Dar în afară de toate aceste pedici se pare că şi act! cari sunt indicaţi şi desemnaţi a intra în guvern în cazul cînd s’ar elimina pe d-nii Stoicescu şi Missir, şi el, zicem, n’ar primi să fie introduşi în minister ca umpluturi, să n’aibă asentimentul întregului partid, ba din contră sâ jignească pe mulţi. Iată dar o serie de mari dificultăţi pe card. Sturdza nu ştie pînă acum ce să facă ca să le înlătureze şi de aceea spune la toţi că nu se va face nici o remaniare. R. P. fatEFON onopolul criticei Mai văzurăm ivindu-se un nou monopol, de data aceasta fără concursul parlamentului şi al sancţiunei regale, ci din bunul plac şi interes al citorva ziarişti: monopolul criticei celor ce se întimplă in ţară. Se contestă Adevărului dreptul de a arăta lipsurile cutărei sau cutare instituţii, organizări, aşezămint etc. Au-i este de pildă permis a spune că fortificaţiile lasă de dorit în unele privinţă, că armatei i-ar trebui tunuri noi, că o bună marină de război pe Dunăre se impune, fără a fi imediat acuzat că sdruncină încrederea poporului in puterile vii ale statului. Cind alţii o fac, atunci e bine şi patriotic, şi numai atunci. Dacă cei ce avansează asemenea monstruozităţi sunt sinceri, ii plingem. Nu văd ei că-şi fac singuri craca de sub picioare interzicindu-şi pe viitor de-a se mai ocupa de afacerile publice, de lipsurile şi nevoile ţarei ? Ca miine vor , nevoiţi să denunţe nepatriotismul guvernului, corupţia parlamentelor, ticăloşia administraţiei etc. Oare denunţarea unui guvern ca trădător şi a unui parlament ca corupt, nu sunt de natură a sdruncina şi mai mult încrederea poporului in puterea statului decit semnalarea unor lipsuri de detalii la fortificaţii, in armată, în marină ? înainte de toate adevărul trebuie să primeze si dacă e adevărat că suferim de lipsuri in unele organe destinate să apere ţara, adevărul trebue spus, şi pînă azi n'am văzut nici o refutare a faptelor expuse de noi, ci numai vorbe goale și neinteligente. Monopolul criticei debutează ca orice monopol, cu marfă proastă Index. Minunată politică! Să priveşti, să stai şi să te cruceşti! Domnu Carp, omul de la care ţara românească aştepta salvarea, e la cheremid d-luî Nicu Filipescu, care-i promite şefia partidului conservator, după ce la proclamat şef pe d. Cantacuzino! Se anunţă o vacanţă întreagă că la toamnă d■ Carp va fi proclamat şef. Vine toamna. D. Carp ia de braţ pe micul său agent, şi pleacă să se proclame şef prin Moldova de sus. Ne ameninţă ciuma! Ştiri din cele mai îngrijitoare sosesc asupra întinderei ciumei. După reapariţia cazurilor la Constantinopol şi declararea ciumei la Smyrna, a urmat ori alarmanta ştire că la Neapoli ciuma bîntite de citeva luni, şi a fost declarată oficial numai după ce s’au constatat 3 cazuri mortale din 12! Aseară însă corespondentul nostru din Viena ne-a semnalat apariţia ciumei în Bulgaria, judeţul Varna , aşadar în preajma noastră. Se impune o straşnică veghere şi măsuri largi şi urgente în întreaga ţară. * CARNETUL MEU Un teribil bir Pe lingă nenumăratele angarale ce apasâ asupra pungii contribuabililor, s’a ivit una nouă, care tinde să ia proporţii urile. E vorba de cărţile şcolare. De pretutindeni primim plîngerî în contra acestor cărţî. Funcţionari reduşi sau suprimaţi, mici negustori, oameni cu cîte 3—4 copii şi cu viaţa grea se văd împovăraţi, pe aceste vremurî grele şi cînd toată lumea cere şi practică economia, cu cîte 30—40 lei cărţi pentru fiecare copil. Sînt două cauze cari dau naştere acestui neajuns şi-l sporesc pe an ce merge : Scumpea cărţilor, şi faptul că în fiecare an şcolar ele se schimbă. Mai tot profesorul face o carte de şcoală, sau e solicitat să dea o alta. Pe cînd un copil din Cernăuţi ce s’ar permuta la Praga, ca să luăm o pildă numai din Austria, ar da acolo peste aceeaşi carte de citire, de exemplu, la noi în acelaş oraş şi la aceeaşi şcoală cărţile se schimbă în fiecare an. Copilului sărac îi este astfel cu desăvîrşire interzisă resursa anticarului, a cumpărărei de cărţi de la şcolarul ce-a trecut prin clasa în care intră el, sau de a moşteni cărţile unui frate. Totul trebue cumpărat din nou şi cu preţ scump. Nu mai vorbim pe harababura ce se face în capul copiilor cari capătă atîtea instrucţii deosebite ciţi profesori sînt în ţară, ba încă i se schimbă metoda şi cartea de la un an la altul. Pretinsa respectare a programului ofical şi garanţia comisiilor examinatoare ale cărţilor, sînt mofturi în cele mai multe cazuri. Două cărţi cari scriu asupra aceluiaşi curs diferă enorm. Pentru părinţii săraci e o teribili problemă birul acesta al cărţilor şcolare. N’a venit oare vremea să se pue capăt şi scumpetelor, şi varietăţii lor infinite şi păgubitoarei lor instabilități? Ministerul instrucției ar trebui să tranşeze odată chestia. E timpul. 1. .. CHESTIA ZILEI Taxa pe vin ! Nenea lenea : Adecă cum vine asta nenişorule? Anunţă „Epoca“ taxa pe vin ? Cu alte cuvinte mă ameninţă: dacă nu trec iar de partea lui conu Nicu, o să stărue de guvern să pună taxă pe vin ?! Să poftească ! Nu bem la o adică, dar nu trădăm partidul !! KTWTTiMBHMiamgBBB—mm—am——m—i^Mnmn—ami POLITICA EXTERNA Cancelarul legiune! de onoare După vizita ţarului poziţiunea cabinetului Waldek s’a întărit cu desăvirşire. Teama de agitaţiunile monarchiste a dispărut cu desăvîrşire. Ca o urmare a faptului acesta se poate considera destituirea duceluî Davoust d’Auerstaedt din postul de mare cancelar al legiune! de onoare. In locul lui a fost numit generalul Florentin care a atins limita de virstă și a părăsit serviciul activ. Ducele d’Auerstaedt a participat însă la ultimele serbări ce s’au dat în onoarea țarului. Destituirea lui a surprins pe toată lumea. D’Auerstaedt aparţine partidului monarchist. Intr’o scrisoare publică el a luat apărarea colonelului du Paty de Clam, tocmai pe cind se judeca procesul Zola. Tot el a şters pe Emile Zola din lista membrilor legiune de onoare. Generalul Florentin in schimb a fost preşedinte al consiliului de anchetă care l’a judecat pe maiorul Walsin-Esterhazy şi l-a esclus din corpul ofiţeresc. Generalul Florentin este republican, ocupat postul de guvernator al Parisului, a fost numit generalul Faure Biguet. Amănunte asupra vizitei ţarului Corespondentul «Gazetei de Frankfurt» comunică din sursă autorizată ur- mătoarele detalii asupra vizitei ţarului in Franţa. Reproducem aci pe cele maî importante : Ţarul şi socialiştii In Reims anturajul francez al ţarului era foarte penibil impresionat de modul amical cum primarul socialist Arnould s’a adresat împăratului, ciocnind cu dinsul și neiăsind să-i treacă pe buze cuvîntul «majestate». In schimb incidentul acesta i-a făcut mare plăcere țarului, care a declarat că e foarte frumos că primarul s’a silit să îndeplineascâ datoriile sale de ospitalitate, fără a deveni necredincios convingerilor sale politice. «Socialiştii francezi, cel puţin aceia pe care i-am cunoscut—a adăugat împăratul—nu sînt oameni răi, sînt cetăţeni gravi, băeţî buni». Schimbarea ambasadelor Este lucru hotărît că principele Uruzoff, ambasadorul Rusiei la Paris, care s’a amestecat in afacerea Dreyfus luind partea naţionaliştilor,—va fi in curînd rechemat. Nu e cu neputinţă, ca ambasadorul francez la Petersburg, marchizul de Montebello, să fie de asemenea înlocuit. El şi cu soţia sa s’au ţinut in zilele cit a stat farul în Franţa, foarte rezervaţi faţă cu miniştri şi familiile lor. Aceasta dintr’un sentiment de orgoliu aristocratic ostentativ manifestat. Faptul a produs o rea impresie in special asupra preşedintelui Loubet, şi situaţiunea lui Montebello pare a fi zdruncinată. Confilotnl franoo turo Conflictul franco-turc este aplanat. Aşa cel puţin spune o telegramă oficioasă. Generalul Faure-Biguet In locul generalului Florentin care a Noua stagiune teatrala Teatrul Naţional din Capitală Îşi deschide porţile Simbătă, 22 Septembrie, cu I Iuliu Cezari, tragedie în 5 acte de Shakespeare, tradusă de d. Sc. I. Ghica, fostul director general al teatrelor. Pe cit ştiu, rolul lui Cezar e încredinţat d-luî Mărcuiescu, rolul lui Brutus, care e adevăratul rol capital al tragediei, va fi jucat de d. V. Leonescu, iar rolul lui Antoniu, remarcabil, mal cu seamă prin faimoasa şi patetica cu\intare către poporul roman, e in mîinile d-luî Const. Nottara. Depinde mult In ce mîîni va fi pus şi „poporul roman, şi mal ales în ce mîini e încredinţată’ studierea acestei părţi de presă care constitue «poporul roman» şi care e esenţială, prin emoţiunea extraordinară cu care Shakespeare a pus poporul să lucreze alăturea de eroii principali. Va fi un frumos merit de a organiza serios jocul maselor in această tragedie—fără de care piesa sufere. Dar—cortina nu s’a ridicat încă şi noi nu sintem chemaţi aci să vorbim de cit, după ridicarea şi lăsarea cortineî, asupră spectacolului seral. Vom relua acest obiceiu, în fie care Marţî, şi vom vorbi de spectacolele întregeî săptămîni. * Azi ţinem sâ arătăm sub ce auspicii se deschide stagiunea teatrală. Legea şi regulamentele noastre teatrale, tradiţiile, cu ce an bun, dar şi cu ce au rău in ele, sînt intacte la jocul lor, încercările de a maî şterge praful de pe ele şi poate chiar de a le adapta cerinţelor vreme! au rămas încă pînă azi deziderate şi obiectul de exerciţiu pentru diferite comisione şi persoane însărcinate a religia memorii şi rapoarte. Singurul lucru care se schimbă la teatru e direcţia, sau maî just directorul, căci nu in totd’auna, ba chiar foarte rar, schimbarea directorului înseamnă o schimbare în direcţiunea literară şi artistică a instituţiuneî. De astă-dată noua stagiune găseşte, iarăşî, în capul direcţiune!, un nou director, pe d. Ştefan Sihleanu. Cum la noi, venirea unui director general al teatrelor, nu constitue încă un eveniment public însemnat, după cum e cazul in străinătate—şi poate şi graţie faptului că această schimbare se operează la noi cu o frecvenţă, care răpeşte faptului însemnătatea ce ar trebui să aibă— directorii noştri de teatru nu prea obicinuesc, la intrarea lor în funcţiune, să citească mesagii, cum o fac directorii teatrelor apusene, discursuri adică, ţinute înaintea corpului artistic, şi în cari noul director ţine să stabilească modul sau de a lucra in materie de literatură, artă dramatică şi technică teatrală. Am subliniat «modul sau de a hitera», fiindcă modul de a vedea al unui asemenea personagiu e, nu deobşte, cunoscut mai înainte de a î si încredinţa direcţia unui teatru, ba i se încredinţează acest post tocmai pentru modul sali de a vedea în materie de literatură, artă dramatică şi technică teatrală. Aşa fiind, criticul teatral din apus ştie să-şî iniţieze publicul şi să-i dea nota cit maî exactă a activităţeî teatrului de care e chemat să se ocupe. La noi, rare-orî am văzut directori enunţând, la venirea lor, principiile literare, artistice şi in materie de tecnică şi administraţie, de care se vor călăuzi in activitatea lor—şi deoarece, de mai înainte, mai toţi directorii de teatru de pînă acum, aveafi o activitate publică cu totul diferită şi străină de teatru, critica teatrală se află în nedumerire in astă privinţă; cel mult poate cunoaşte «gusturile» sau «preferenţele» cutărui sau cutărui domn director, pe cale privată, sau din auzite, ceea ce insă nu-i poate folosi mult spre a putea deduce pe ce căi va fi îndrumat teatrul. . Acelaş lucru se întimplă şi cu actualul director general, d. Ştefan Sihleanu. D-sa s’a mărginit, ca şi predecesorii d-sale, să adreseze la venirea sa în Main a. c. citeva cuvinte de încurajare şi îndemn la disciplină corpului artistic— şi a intrat în funcţiune. Nu e vorbă, în ţara noastră, unde— expresia d-luî Petre Carp—«declamaţia» e aşa de î’ăspîndită, poate fi şi un merit să vorbeşti maî puţin şi să lucrezi mult. Nu maî puţin însă, noi am aşteptat o asemenea cuvintare a noului director general al teatrelor, fiindcă ar fi putut lămuri multe puncte ce au nevoe sa fie lămurite. * Rămine deci să căutăm a stabili, pe altă cale, cel puţin principiile generale ale nouei direcţiuni şi decî acele ce vor domina în noua stagiune ce se deschide Simbătă 22 Septembrie c. Repertoriul pentru această stagiune, publicat de curînd, este o primă indicaţiune. . Tragedia, in versuri şi proză, drama, comedia,de la cea mai înaltă pînă la farsă, sunt reprezentate în acest repertoriu, ceea ce arată că şi noul director e convins că, pe cită vreme Teatrul naţional este singurul teatru cu stagiune permanentă în Bucureşti, el e nevoit, atît în interesul săli cît şi al cererei publice, să cultive toate aceste genuri— bine-inţeles, in limitele moralei admise. O altă indicaţiune reesă din faptul că repertoriul anunţă 15 lucrări originale (8 drame, 4 cornelii şi 3 feerii). Noua direcţie înţelege decî să urmeze a încuraja lucrările originale. Cu regret insă constatăm că nici numele lui Caragiale, nici al d-luî Polizu-Micşuneştî nu figurează în dreptul nouilor lucrări originale. Repertoriul maî arată 5 localizări, intre carî : Nea Frăţilă (după L’Ami Fritz de Erkman Châtriani, datorită penei iscusite a d-luî Ionescu-Gion şi Cinematograful, datorită excelentului localizator, d. Paul Gusty. La capitolul traducerilor se anunţă 9 tragedii, 22 de drame, (pregătiţi-vă batiste) 7 comedii şi 1 feerie , ceea ce dă, împreună cu originalele, in total : 29 de drame, 9 tragedii şi numai 11 comedii, plus 4 feerii. Cu mulţumire am observat că între numeroasele drame se află citeva drame moderne, lucrări foarte serioase, precum Singele spală de Edhegaray, Sufletele singuratice de Gerhardt Hauptmann, Tragediile sufletului de Bracco, Iohannisfeuer de Sudermann, etc. Credem a şti că in astă privinţă noul director general are o înclinare mai pronunţată spre teatrul modern ca predecesorii săi. A cădea insă în exagerare, a crede că deodată, publicul poate fi obicinuit cu o sene prea mare de spectacole, consacrată pieselor moderne, ar fi greşit şi ar păgubi teatrul. Mai mult. Era prevăzut că dramele moderne vor atrage public mai puţin. Nu înseamnă însă să le excludem pentru acest motiv din repertoriu. Din potrivă, tocmai pentru a putea, fără mari pagube, cultiva teatrul modern şi serios, cerut de o elită de oameni culţi, tocmai in acest scop se cere să combinăm repertoriul aşa, ca pe lingă piesele moderne de soiul celor citate, să avem o serie de citeva piese bune şi atracţioase, aşa numitele «piese de succes», fără de care teatrul nostru, sărac subvenţionat, nu o poate duce. Se cere cu alte cuvinte, pe lingă o solidă direcţiune literară şi artistică, o foarte dibace conducere administrativă. Fără amîndouă aceste calităţi un teatru nu poate merge bine—şi iată de ce un Porel sau Antoine se arată azi excelenţi directori de teatru, pe cind excelentul om de artă, Jules Clarette, o duce prost cu «Comedia franceză». * Fără îndoială că, pe lingă noul repertoriu, Teatrul Naţional va recurge—şi poate adesea ori—şi la vechiul repertoriu pentru a regăsi unele succese. Ceea ce nu văd insă e acea serie de 4—5 comedii bune cari să ţină afişul, cel puţin cite 7—8 ori în şir—lucru, fără de care, e greu de trecut o stagiune. Timpul nu e încă cu totul pierdut, trebuesc căutate şi găsite. O altă chestiune e aceea a matineurilor de Duminică şi din zilele de sărbători. Am fost întrebaţi din public, dacă aceste matineuri vor mai avea loc. Suntem in măsură a răspunde că, deşi nu au fost menţionate in programul afişat, ele vor urma ca şi în anii precedenţi şi vor începe, din prima Duminică, probabil cu comedia «Toma necredinciosul». Pentru aceste matineuri insă iarăşi lipseşte o pregătire specială. Din cele patru feerii anunţate, două («Moş Crăciun» şi «Visul lui Ali») au mai fost anunţate şi in stagiunile precedente, fără a fi însă jucate, aşa că nu prea vedem piesele necesare—pentru matineuri— şi din cele vechi «Ocolul pămîntuluî» şi «Fata aerului» şi-a fi dat tributul lor. Dat fiind numărul mare de copii ce atrag matineurile, piesele spectaculoase, şi totuşi fără cheltueli exagerate, sînt singurele care convin acestor reprezentaţiuni, pentru ca ele să se poată menține cu folos. O măsură înţeleaptă este scăderea preţurilor şi sperăm să dea bune rezultate. Totul depinde însă, în cele din urmăde modul cum se vor juca piesele. In această privinţă, două măsuri sunt suverane: să se facă distribuţiunea rolurilor, după aptitudinile şi nicidecum după ochii frumoşi ai fiecărui artist, şi să se părăsească sistemul de a abandona rolele aşa zise «mici» şi «secundare» exclusiv în miinele elevilor de conservator, începătorilor şi figuranţilor. Să ştie publicul că la Teatrul Naţional şi rolul unui servitor e jucat de un artist, care, cînd apare, face să nu se uite de public, nici rolul servitorului din piesă, oricit de neînsemnat ar fi. Mai cu seamă cinci, cele mai de multe ori, splendide role episodale, din cari se pot face delicioase creaţiuni, sunt lăsate pe mini neexperienţe şi astfel sacrificate. Publicul zice că e «anost» şi, cum e publicul nostru, pedepseşte, fără zgomot, dar foarte dureros: nu mai vine la teatru ! Şi eu doresc Teatrului naţional, în noua stagiune ce începe, tocmai contrariul : săli’ pline, căci va fi dovadă că-șî face datoria. Emil D. Fagure.