Adevěrul, septembrie 1901 (Anul 14, nr. 4344-4373)

1901-09-15 / nr. 4358

Sin fuga condeiului Remaniere! E elementar că de cîte ori un partid vine la budget, sînt 7 sau 8 fericiţi cari pun mina pe cîte un portofoliu, iar alţii rămîn cu gura căscată şi privesc cum le zboară iluziile. Unii din aceştia decep­ţionează, se retrag, fac poezii sau şi mai rau ; alţii au răbdare şi aşteaptă. Ce aşteaptă ei ? O remaniere ! Rem­anierele sunt acum visel lor ! Conu Mitiţă însă pare a fi risipit iarăşi acesta vise : nu vrea să se remanieze şi pace. Foarte natural , miniştrii preferă să manieze fondurile de­cît să se remanieze. Aşa ceva nici nu prea intră în codul... rem­anierilor elegante, ar fi zis domnu Faliadei Bum. Scrisoarea drapelistului Scrisoarea unui drapelist, sau mai exact a unui fost drapelist, pe care am publicat-o erî, a produs în lu­mea politică, cu drept cuvînt, o im­presie remarcabilă. E, în această impresie, şi ceva din senzaţia apariţiei unei fantome. Unii privesc cu curiozitate—adversarii naturali al partidului de la cîrmă—, alţii cu teamă. Ce e mai important, pentru noi, în această scrisoare, nu e însă par­tea fantomatică, dacă ne putem ex­prima ast­fel, căci ce-a fost nu mai poate reveni, cel puţin sub forma din trecut. Drapelismul, ca atare, a fost o în­cercare generoasă de regenerare a partidului liberal, dar nu credem că ea se va mai reproduce în forma în care s-a produs. Viitorul cere forme noi,—şi expe­rienţa de altă dată ea însă­şi stă de faţă pentru a consilia, pe viitor, o nouă modalitate a unei încercări si­milare. De­o­camdată e interesant de con­statat că sub cenuşa din prezent moc­neşte încă seînteea aspiraţiilor, a a­­vîntuluî, a preocupărilor din trecut, din vremea cînd partidul liberal era dus de rîpă pe căile cele mai puţin glorioase de o ceată de spirite în­guste şi reacţionare. Dacă seînteea există, e că parti­dul nu și-a regăsit încă mersul lui normal, că firul s’a reluat nu de la vechile, nobilele și democraticele tra- diţie, ci mai din­coace, de la epoca decadenţei. Aceleaşi cauze vor produce, fa­talmente, aceleaşi efecte. îngusti­mea de spirit şi reacţionarismul u­nora, îndepărtarea bunelor elemente de la conducerea trebilor ţărei, vor avea ca efect reînvierea drapelis­­m­ului. Insă ca tendinţă, nu ca formă, a­­dică fără nici o asemănare exte­rioară cu drapelismul pe care l-am cunoscut, ci numai cu fondul lui de idei şi de aspiraţii. Elementele democratice, desinte­­resate, cu adevărat liberale ale ma­relui partid, nu vor mai fi nevoite să facă o dizidenţă. Prezenţa lor în sînul partidului, în organizaţia lui, talentele şi munca ce-au desvoltat-o de cît­va timp în­coace, le pun în poziţie de-a lucra cu folos şi cu si­guranţa izbîndei în însu­şi corpul partidului liberal. Şi dacă nu vor reuşi în opera lor, adică dacă nu vor reuşi să reîn­toarcă la calea ce bună partea rea a guvernului și a partidului, în defi­nitiv redusă ca putere numerică şi astă­zi lipsită de orî-ce prestigiu, va fi de-ajuns părţel bune,—căreia* să-i zicem drapelism în lipsă de un alt titlu mai nimerit,—ca să se a­­firme ca un element de control viu, energic în sînul partidului, pentru ca reacţionarii şi înguştii la minte să se dea bătuţi, sau să fie siliţi a face el dizidenţă. Drapelismul, sinonim de sincer li­beralizat în cazul de faţă, va cuceri partidul în ziua cînd va voi, sau va împinge pe liberalii incolori şi nă­răviţi în rele la dizidenţă. El însă nu ne va mai apare sub forma dizi­­denţei, căci avem bună speranţă că el e astă­zi sufletul maşinei, că luî îi va urma marea masă. De altmintrelea scrisoarea aceasta mai implică şi alte comentarii, pe cari nu vom întîrzia a le face. 1. Teodorescu iîâiţîa tie seara POŞTA REDACŢIEI.­­ Monedă de aruncat D-luî ministru tie finanţe Loco Am azistat Erî la o nostimă scenă în tramway. Un domn, din societatea mai bună, sau mai bine zis din cea bogată, ceruse conductorului un bilet de zece bani şi­­ dăduse drept plată un leu, chit ca con­ductorul să-i dea restul de 90 bani. Conductorul se execută, dar dădu pasagerului opt-zecî de bani în piese de zece și de cinci, și zece bani în piese de cîte un ban. De aci scandal. Pasa­gerul nu vroia si primească banii, con­ductorul cu drept cuvînt declară că e monedă valabilă, că el e dator s’o pri­mească şi că deci trebuie s’o primească şi pasagerii, chiar cind sint din societatea înaltă, etc. etc. Sfirşitul acestor eteaetera, e lesne de Închipuit. Conductorul era cit pe ce să mănince o bătae. Cazul e regretabil şi aşa cum se prezintă, dar ar fi fără im­­portanţă dacă ar fi unic. Din nefericire însă nu-i aşa. In tramway chiar cei maî mulţi dintre pasageri luaseră partea pa­sagerului, unii dintre dînşii avînd chiar ferma convingere că nimenea nu e o­­bligat să primească monedele de un ban și de douî, «care nu sînt bune de cît de aruncat». Fraza din urmă am cules­­chiar din gura unui pasager şi ea arată că spiritul de economie tot n’a pătruns în poporul nostru de la oraşe în acea măsură care-i necesară pentru progresul bunei stări naţionale. Ce­­ de făcut deci? In primul rînd, cred că se impune ca să se publice circulărî lămurite cari să fie afişate pe străzi, şi cari să arate că pină la suma stabilită prin lege, ni­meni nu poate refuza primrea mone­delor de unu şi douî bani, cari sunt mo­nedele statului romînesc şi d-jcî trebu­esc respec­tate. Apoi st­atul trebue să procedeze la crearea de preţuri pentru obiectele ce le vinde el, cari să arate, în mod practic populaţiunei foloasele ’micei monede di­vizionare. Aceasta la A: se poate obţine nu scumpind cu un , ^ sau doi preţul timbrelor, tutunului,“ etc. ci efti­nindu-le. Aceasta nu va aduce pagubă statului, căci scoborîrea preţului va avea ca urmare o urcare a consumaţiu­nei şi dacă nu se vor realiza venituri maî mari, dar de sigur că cele actuale se vor menţine. Supun acestea spre aprecierea d-voastră domnule ministru, şi luind măsuri veţ face o operă de bine pentru economia naţională în care dictonul, cauze mici efecte mari, e maî adevărat ca ori unde 3. Br POŞTA MICA D-luî I. Iorgulescu. Moineştî.— De obicei afecţiu­nile cronice, cum este şi aceea de,care vă plîngeţî, se clădesc pe o stare bolnavă a organizmuluî, care dacă nu i lecuită, afecţiunile consecutive pot obţine o ameliorare numai prin tratament respect­v. Aşa se face că leacul recomandat de medic n’a dat rezul­tate. Puteţi încerca spălaturi căldicele cu apă sărată, pe lingă cele boricate, trăgînd apa pe nas profund, ca să vie în gură, şi la 3 zile o dată ungeţi canalele nasale cu tinctură de iod în două cu apă sau cu glicerin­ă. Ap­oi pentru ca să influenţaţi asupra stare! generale ce bănuim c’ar sluji de bază’ afecţiune! dv. luaţi unt de peste cîte 2 linguri pe zi. Bine­înţeles că va trebui să’ vă feriţi de răceli; afecţiunea dv. dovedeşte şi susceptibilitatea ce o aveţi pentru schimbările’ de temperatură. Ambii ajung la ferma Laza şi...ben­­cheluese cu un membru al guvernului liberal! Şi acuma vine altă faţă a medaliei! Secolul XX, organ liberal, ride de plecarea pacificatorului Europei în escursie de şefie cu micul său agent. Voinţa Naţională tace cu regret a­­su­pra eşecului celor plecaţi şi mă­­nînce „tak­ismul“ în ţară!! Continentul Cantacuzino priveşte la opera măreaţă a ex-miculuî său dictator şi admiră duioşia dintre d. Nicu Filipescu şi d. Dimitrie Sturdza! Naturale, şi maî ales morale rela­­ţiunî, există actualmente între parti­dele şi grupările noastre politice ! Cit priveşte claritatea situaţiunei, ea ar face deliciul unui străin, care ar căuta să se orienteze în politica de azi a Romînieî. Cum şi ce fel s’a realizat această minunată situaţie o poate spune nu­mai genialul cap politic al d-lui Nicu Filipescu — şi unde va duce ea, pentru aceasta ar fi bine să ne adre­săm unui oracol, de nu cum­va se încumetează „Epoca" să prezică Ad. Anul XIV.—No. 4358 FONDATOR ALEX. V- BELDIMANTI ABONAMENTE Un an Şase luni Trei luni [n țară 30 lei 15 lei 8 lei In străinătate. 50 25 13 10 bani in toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiu 20 bani. Simbătă 15 Septembrie DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Lioxs.pagina IV Lei. ' ’*• * ni ..& 0.50 bani 2.— BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — 11 CONTRA REMANIERE­ MINISTERIALE — I­n culisele liberale — Se colportează în tabăra liberală o declaraţiune a d-luî Dimitrie Stur­­dza că nu se va mai face nici o re­­maniare ministerială tocmai pentru a nu se încursa mai rău situaţia Şeful liberalilor a sondat într’ade­­văr diferitele nuanţe din partid pen­tru a’şi forma o convingere clară în privinţa remaniere!. Rezultatul cer­cetărilor premierului a fost că a renun­ţat de­o­cam­dată la ori­ce remaniare şi e probabil că va prelungi chiar şi interimatul ministerului de răz­­boiu. Motivele cari au hotărît pe­­ Sturdza să nu mai ţină seamă de curentele din partid şi să meargă înainte cît va putea cu actuala for­maţiune ministerială, aceste motive formează acum obiectul discuţiuneî generale în sinul partidului liberal. Am mai spus că dificultatea cea mare a unei remanieri ministeriale e' faptul că nu se poate înlocui pur și simplu mai ales pe d. Stoicescu cu un alt liberal de aceeași valoare. Nu se poate face aceasta din două cauze. Intîi, pentru că eliminarea d-luî Stoicescu ar putea provoca debandadă printre liberalii din Plo­eşti şi de loc în rindurile „tinerime­ generoase“ precum cred unii foarte rău iniţiaţi de cele ce se petrec în culisele liberale. Şi al doilea pentru că recunoscîndu-se necesitatea unei remanieri, ea nu se poate mărgini la înlocuirea a doi miniştrii prin sim­ple utilităţi, ci trebue să se facă o remaniare însemnată, să se consti­tue marele minister liberal. D. Sturdza nu vrea sau nu are cu­rajul să încerce formarea unui mare minister liberal, pentru motivul că ar trebui să lupte ca să învingă mul­te dificultăţi. Le-ar învinge dar ma­rea frică a şefului liberalilor e ca să nu-şi pericliteze şefia sa, sau cel­­ puţin să nu sdruncine situaţia mo­ştenitorului său la şefia partidului, care pînă acum pare a fi d. Ionel Brătianu. D. Ionel Brătianu are necontestat o bună situaţie în partid şi în gu­vern. D. Sturdza îl ajută s’o întă­rească şi d. Brătianu profită de ori­ce ocazie pentru a cîştiga o prepon­derenţâ în partid. O face aceasta intr’adevăr cu oare­care abilitate, dar totuşi se observă lesne tendinţa şi drumul la şefie. Pentru partizani d. Ionel Brătianu a făcut puţin, sau mai nimic. Partizanii d-sale însă au făcut to­tul pentru viitorul „şef“. O remani­are largă, un mare minister liberal n’ar conveni de loc planurilor d-lui Ionel Brătianu şi nu ne îndoim că în asemenea caz ar preferi să ră­­mînă fără portofoliu, în sînul majo­­rităţei Camerei, unde ar putea lucra cu mai multă rîvnâ şi mai făţiş pen­tru realizarea frumosului sau vis de a lua cît mai curînd şefia partidului. De alt­fel d. Ionel Brătianu, tre­­bue s’o recunoaştem, a intrat şi în acest minister în contra voinţei sale şi au fost mari inzistenţe pentru a’l decide să primească un portofoliu şi maî cu seamă acel al lucrărilor pu­blice. „Generoşii“ se înţeleseseră cu d. Brătianu să rămînă leaderul lor în Cameră sau să accepte preşe­dinţia Adunărei deputaţilor. Acesta era planul pentru a indica mai bine partidului, de pe acum, pe viitorul şef. Singura ocazie nimerită ce s’ar mai putea oferi „generoşilor* şi d-luî Ionel Brătianu ca să-şi re­­cîştige libertatea de acţiune, după planul conceput de mult, ar fi con­stituirea acelui mare minister libe­ral pe care ţara îl doreşte şi-l a­­şteaptă cu nerăbdare. Acum dacă sub un asemenea mi­nister d. Ionel Brătianu ar putea sâ-şi creeze o situaţie politică şi mai briliantă, dacă ar putea să opună, la un moment dat, o direcţie politică nouă,—aceasta e cam îndoelnic. Şi tocmai aceste dificultăţi, aceste în­­doeli fac pe d. Sturdza să se opună curentului pentru remaniare ministe­rială. * Dar în afară de toate aceste pe­­dici se pare că şi act! cari sunt indi­caţi şi desemnaţi a intra în guvern în cazul cînd s’ar elimina pe d-nii Stoicescu şi Missir, şi el, zicem, n’ar primi să fie introduşi în minister ca umpluturi, să n’aibă asentimentul întregului partid, ba din contră sâ jignească pe mulţi. Iată dar o serie de mari dificul­­tăţi pe car­­d. Sturdza nu ştie pînă acum ce să facă ca să le înlătureze şi de aceea spune la toţi că nu se va face nici o remaniare. R. P. fatEFON ­onopolul criticei Mai văzurăm ivindu-se un nou­ monopol, de data aceasta fără con­cursul parlamentului şi­ al sancţiu­­nei regale, ci din bunul plac şi in­teres al citor­va ziarişti: monopo­lul criticei celor ce se întimplă in ţară. Se contestă Adevărului dreptul de a arăta lipsurile cutărei sau cu­tare­ instituţii, organizări, aşeză­­mint etc. Au-i este de pildă permis a spune că fortificaţiile lasă de dorit în unele privinţă, că armatei i-ar trebui tunuri noi, că o bună marină de război pe Dunăre se impune, fără a fi imediat acuzat că sdrun­­cină încrederea poporului in puterile vii ale statului. Cind alţii o fac, a­­tunci e bine şi patriotic, şi numai atunci. Dacă cei ce avansează ase­menea monstruozităţi sunt sinceri, ii plingem. Nu văd ei că-şi fac sin­guri craca de sub picioare inter­­zicindu-şi pe viitor de-a se mai ocupa de afacerile publice, de lipsurile şi nevoile ţarei ? Ca miine vor , ne­voiţi să denunţe nepatriotismul gu­vernului, corupţia parlamentelor, ti­căloşia administraţiei etc. Oare de­nunţarea unui guvern ca trădător şi a unui parlament ca corupt, nu sunt de natură a sdruncina şi mai mult încrederea poporului in puterea statului de­cit semnalarea unor lip­suri de detalii la fortificaţii, in ar­mată, în marină ? înainte de toate adevărul trebuie să primeze si dacă e adevărat că suferim de lipsuri in unele organe destinate să apere ţara, adevărul trebue spus, şi pînă azi n'am văzut nici o refutare a faptelor expuse de noi, ci numai vorbe goale și neinte­ligente. Monopolul criticei debutează ca or­i­ce monopol, cu marfă proastă Index. Minunată politică! Să priveşti, să stai şi să te cru­ceşti! Domnu Carp, omul de la care ţara românească aştepta salvarea, e la che­remid d-luî Nicu Filipescu, care-i promite şefia partidului conservator, după ce la proclamat şef pe d. Can­­tacuzino! Se anunţă o vacanţă întreagă că la toamnă d■ Carp va fi proclamat şef. Vine toamna. D. Carp ia de braţ pe micul său­ agent, şi pleacă să se proclame şef prin Moldova de sus. Ne ameninţă ciuma! Ştiri din cele mai îngriji­toare sosesc asupra înt­inde­rei ciumei. După reapariţia cazurilor la Constantinopol şi declara­rea ciumei la Smyrna, a ur­mat ori alarmanta ştire că la Neapoli ciuma bîntite de cite­va luni, şi a fost decla­rată oficial numai după ce s’au­ constatat 3 cazuri mor­tale din 12! Aseară însă corespondentul nostru din Viena ne-a sem­nalat apariţia ciumei în Bul­garia, judeţul Varna , aşa­dar în preajma noastră. Se impune o straşnică ve­ghere şi măsuri largi şi ur­gente în întreaga ţară. * CARNETUL MEU Un teribil bir Pe lingă nenumăratele angarale ce a­­pasâ asupra pungii contribuabililor, s’a i­­vit una nouă, care tinde să ia proporţii uri­le. E vorba de cărţile şcolare. De pretutin­deni primim plîngerî în contra acestor cărţî. Funcţionari reduşi sau suprimaţi, mici negustori, oameni cu cîte 3—4 co­pii şi cu viaţa grea se văd împovăraţi, pe aceste vremurî grele şi cînd toată lumea cere şi practică economia, cu cîte 30—40 lei cărţi pentru fie­care copil. Sînt două cauze cari dau naştere aces­tui neajuns şi-l sporesc pe an ce merge : Scumpe­a cărţilor, şi faptul că în fie­care an şcolar ele se schimbă. Mai tot profesorul face o carte de şcoală, sau e solicitat să dea o alta. Pe cînd un copil din Cernăuţi ce s’ar permuta la Pra­­ga, ca să luăm o pildă numai din Aus­tria, ar da acolo peste aceeaşi carte de citire, de exemplu, la noi în acelaş oraş şi la aceeaşi şcoală cărţile se schimbă în fie­care an. Copilului sărac îi este ast­fel cu desăvîrşire interzisă resursa anticaru­lui, a cumpărărei de cărţi de la şcolarul ce-a trecut prin clasa în care intră el, sau de a moşteni cărţile unui frate. To­tul trebue cumpărat din nou şi cu preţ scump. Nu mai vorbim pe harababura ce se face în capul copiilor cari capătă atîtea instrucţii deosebite ciţi profesori sînt în ţară, ba încă i se schimbă metoda şi car­tea de la un an la altul. Pretinsa respec­tare a programului ofi­cal şi garanţia co­misiilor examinatoare ale cărţilor, sînt mof­turi în cele mai multe cazuri. Două cărţi cari scriu asupra aceluiaşi curs diferă e­norm. Pentru părinţii săraci e o teribili pro­blemă birul acesta al cărţilor şcolare. N’a venit oare vremea să se pue capăt şi scum­pete­­lor, şi varietăţii lor infinite şi păgu­bitoarei lor instabilități? Ministerul in­strucției ar trebui să tranşeze odată ches­tia. E timpul. 1. .. CHESTIA ZILEI Taxa pe vin ! Nenea lenea : Adecă cum vine asta nenişorule? Anunţă „Epoca“ taxa pe vin ? Cu alte cuvinte mă ameninţă: dacă nu trec iar de partea lui conu Nicu, o să stărue de guvern să pună taxă pe vin ?! Să poftească ! Nu bem la o adică, dar nu trădăm partidul !! K­TWTTiMBHMiamgBBB—mm—am——m­—i^Mnmn—ami POLITICA EXTERNA Cancelarul legiune! de onoare După vizita ţarului poziţiunea cabi­netului Waldek s’a întărit cu desăvir­­şire. Teama de agitaţiunile monarchiste a dispărut cu desăvîrşire. Ca o urmare a faptului acesta se poate considera destituirea duceluî Da­­voust d’Auerstaedt din postul de mare cancelar al legiune! de onoare. In locul lui a fost numit generalul Florentin care a atins limita de virstă și a părăsit serviciul activ. Ducele d’Auerstaedt a participat însă la ultimele serbări ce s’au dat în o­­noarea țarului. Destituirea lui a sur­prins pe toată lumea. D’Auerstaedt aparţine partidului mo­narchist. Intr’o scrisoare publică el a luat apărarea colonelului du Paty de Clam, tocmai pe cind se judeca proce­sul Zola. Tot el a şters pe Emile Zola din lista membrilor legiune­ de onoare. Generalul Florentin in schimb a fost preşedinte al consiliului de anchetă care l’a judecat pe maiorul Walsin-Ester­­hazy şi l-a esclus din corpul ofiţeresc. Generalul Florentin este republican, ocupat postul de guvernator al Parisu­lui, a fost numit generalul Faure Bi­­guet. Amănunte asupra vizitei ţarului Corespondentul «Gazetei de Frank­furt» comunică din sursă autorizată ur-­ mătoarele detalii asupra vizitei ţarului in Franţa. Reproducem aci pe cele maî impor­tante : Ţarul şi socialiştii In Reims anturajul francez al ţarului era foarte penibil impresionat de mo­dul amical cum primarul socialist Ar­­nould s’a adresat împăratului, ciocnind cu dinsul și neiăsind să-i treacă pe buze cuvîntul «majestate». In schimb incidentul acesta i-a făcut mare plăcere țarului, care a declarat că e foarte frumos că primarul s’a si­lit să îndeplineascâ datoriile sale de os­pitalitate, fără a deveni necredincios convingerilor sale politice. «Socialiştii francezi, cel puţin aceia pe care i-am cunoscut—a adăugat îm­păratul—nu sînt oameni răi, sînt cetă­ţeni gravi, băeţî buni». Schimbarea ambasadelor Este lucru hotărît că principele Uru­­zoff, ambasadorul Rusiei la Paris, care s’a amestecat in afacerea Dreyfus luind partea naţionaliştilor,—va fi in curînd rechemat. Nu e cu neputinţă, ca am­basadorul francez la Petersburg, mar­chizul de Montebello, să fie de aseme­nea înlocuit. El şi cu soţia sa s’au ţinut in zilele cit a stat farul în Franţa, foarte re­zervaţi faţă cu miniştri şi familiile lor. Aceasta dintr’un sentiment de orgoliu aristocratic ostentativ manifestat. Faptul a produs o rea impresie in special asupra preşedintelui Loubet, şi situaţiunea lui Montebello pare a fi zdruncinată. Confilotnl franoo turo Conflictul franco-turc este aplanat. Aşa cel puţin spune o telegramă ofici­oasă. Generalul Faure-Biguet In locul generalului Florentin care a Noua stagiune teatrala Teatrul Naţional din Capitală Îşi des­chide porţile Simbătă, 22 Septembrie, cu I Iuliu Cezari, tragedie în 5 acte de Shakespeare, tradusă de d. Sc. I. Ghica, fostul director general al tea­trelor. Pe cit ştiu, rolul lui Cezar e încre­dinţat d-luî Mărcuiescu, rolul lui Bru­tus, care e adevăratul rol capital al tragediei, va fi jucat de d. V. Leonescu, iar rolul lui Antoniu, remarcabil, mal cu seamă prin faimoasa şi patetica cu­­\intare către poporul roman, e in mîi­­nile d-luî Const. Nottara. Depinde mult In ce mîîni va fi pus şi „poporul ro­man, şi mal ales în ce mîini e încre­dinţată’ studierea acestei părţi de presă care constitue «poporul roman» şi care e esenţială, prin emoţiunea extra­ordi­­nară cu care­ Shakespeare a pus popo­rul să lucreze alăturea de eroii princi­pali. Va fi un frumos merit de a or­ganiza serios jocul maselor in această tragedie—fără de care piesa sufere. Dar—cortina nu s’a ridicat încă şi noi nu sintem­ chemaţi aci să vorbim de cit, după ridicarea şi lăsarea corti­­neî, asupră spectacolului seral. Vom relua acest obiceiu, în fie­ care Marţî, şi vom vorbi de spectacolele în­­tregeî săptămîni. * Azi ţinem sâ arătăm sub ce auspicii se deschide stagiunea teatrală. Legea şi regulamentele noastre tea­trale, tradiţiile, cu ce an­ bun, dar şi cu ce au­ rău in ele, sînt intacte la jocul lor, încercările de a maî şterge praful de pe ele şi poate chiar de a le adapta cerinţelor vreme! au rămas încă pînă azi deziderate şi obiectul de exerciţiu pentru diferite comisione şi persoane însărcinate a religia memorii şi rapoarte. Singurul lucru care se schimbă la teatru e direcţia, sau maî just directo­rul, căci nu in tot­d’auna, ba chiar foarte rar, schimbarea directorului în­seamnă o schimbare în direcţiunea li­terară şi artistică a instituţiuneî. De astă-dată noua stagiune găseşte, iarăşî, în capul direcţiune!, un nou di­rector, pe d. Ştefan Sihleanu. Cum la noi, venirea unui director general al teatrelor, nu constitue încă un eveniment public însemnat, după cum e cazul in străinătate—şi poate şi graţie faptului că această schimbare se operează la noi cu o frecvenţă, care ră­peşte faptului însemnătatea ce ar trebui să aibă— directorii noştri de teatru nu prea obicinuesc, la intrarea lor în func­ţiune, să citească mesagii, cum o fac directorii teatrelor apusene, discursuri adică, ţinute înaintea corpului artistic, şi în cari noul director ţine să stabi­lească modul sau de a lucra in materie de literatură, artă dramatică şi tech­­nică teatrală. Am subliniat «modul sau de a hiter­a», fiind­că modul de a vedea al unui asemenea personagiu­ e, nu de­­obşte, cunoscut mai înainte de a î si încredinţa direcţia unui teatru, ba i se încredinţează acest post tocmai pentru modul sali de a vedea în materie de literatură, artă dramatică şi technică teatrală. Aşa fiind, criticul teatral din apus ştie să-şî iniţieze publicul şi să-i dea nota cit maî exactă a activităţeî tea­trului de care e chemat să se ocupe. La noi, rare-orî am văzut directori enunţând, la venirea lor, principiile li­terare, artistice şi in materie de tec­­nică şi administraţie, de care se vor că­lăuzi in activitatea lor—şi de­oare­ce, de mai înainte, mai toţi directorii de teatru de pînă acum, aveafi o activitate publică cu totul diferită şi străină de teatru, critica teatrală se află în nedu­merire in astă privinţă; cel mult poate cunoaşte «gusturile» sau «preferenţele» cutărui sau cutărui domn director, pe cale privată, sau din auzite, ceea­ ce insă nu-i poate folosi mult spre a pu­tea deduce pe ce căi va fi îndrumat teatrul. . Acelaş lucru se întimplă şi cu actua­lul director general, d. Ştefan Sihleanu. D-sa s’a mărginit, ca şi predecesorii d-sale, să adreseze la venirea sa în Main a. c. cite­va cuvinte de încurajare şi îndemn la disciplină corpului artistic— şi a intrat în funcţiune. Nu e vorbă, în ţara noastră, unde— expresia d-luî Petre Carp—«declamaţia» e aşa de î’ăspîndită, poate fi şi un merit să vorbeşti maî puţin şi să lucrezi mult. Nu maî puţin însă, noi am aş­teptat o asemenea cuvintare a noului­ director general al teatrelor, fiind­că ar fi putut lămuri multe puncte ce au nevoe sa fie lămurite. * Rămine deci să căutăm a stabili, pe altă cale, cel puţin principiile generale ale nouei direcţiuni şi decî acele ce vor domina în noua stagiune ce se deschide Simbătă 22 Septembrie c. Repertoriul pentru această stagiune, publicat de curînd, este o primă indica­­ţiune. . Tragedia, in versuri şi proză, drama, comedia,de la cea mai înaltă pînă la farsă, sunt reprezentate în acest repertoriu, ceea ce arată că şi noul director e con­vins că, pe cită vreme Teatrul naţional este singurul teatru cu stagiune per­­manentă în Bucureşti, el e nevoit, a­­tît în interesul săli cît şi al cererei pu­blice, să cultive toate aceste genuri— bine-inţeles, in limitele moralei ad­mise. O altă indicaţiune reesă din faptul că repertoriul anunţă 15 lucrări origi­nale (8 drame, 4 cornelii şi 3 feerii). Noua direcţie înţelege decî să ur­meze a încuraja lucrările originale. Cu regret insă constatăm că nici numele lui Caragiale, nici al d-luî Polizu-Micşuneştî nu figurează în drep­tul nouilor lucrări originale. Repertoriul maî arată 5 localizări, intre carî : Nea Frăţilă (după L’Ami Fritz de Erkman Châtrian­i, datorită penei iscusite a d-luî Ionescu-Gion şi Cinematograful, datorită excelentului localizator, d. Paul Gusty. La capitolul traducerilor se anunţă 9 tragedii, 22 de drame, (pregătiţi-vă ba­tiste­­) 7 comedii şi 1 feerie , ceea ce dă, împreună cu originalele, in total : 29 de drame, 9 tragedii şi numai 11 comedii, plus 4 feerii. Cu mulţumire am observat că între numeroasele drame se află cite­va dra­me moderne, lucrări foarte serioase, precum Singele spală de Edhegaray, Sufletele singuratice de Gerhardt Hauptmann, Tragediile sufletului de Bracco, Iohannisfeuer de Sudermann, etc. Credem a şti că in astă privinţă noul director general are o înclinare mai pronunţată spre teatrul modern ca pre­decesorii săi. A cădea insă în exagerare, a crede că de­odată, publicul poate fi obicinuit cu o sene prea mare de spectacole, con­sacrată pieselor moderne, ar fi greşit şi ar păgubi teatrul. Mai mult. E­ra prevăzut că dramele moderne vor atrage public mai puţin. Nu înseamnă însă să le excludem pentru acest motiv din repertoriu. Din potrivă, tocmai pentru a putea, fără mari pagube, cultiva teatrul modern şi serios, cerut de o elită de oameni culţi, tocmai in acest scop se cere să combi­năm repertoriul aşa, ca pe lingă piesele moderne de soiul celor citate, să avem o­ serie de cite­va piese bune şi a­­tracţioase, aşa numitele «piese de suc­ces», fără de care teatrul nostru, sărac subvenţionat, nu o poate duce. Se cere cu alte cuvinte, pe lingă o solidă direcţiune literară şi artistică, o foarte dibace conducere administrativă. Fără amîndouă aceste calităţi un teatru nu poate merge bine—şi iată de ce un Porel sau Antoine se arată azi exce­lenţi directori de teatru, pe cind exce­lentul om de artă, Jules Clarette, o duce prost cu «Comedia franceză». * Fără îndoială că, pe lingă noul reper­toriu, Teatrul Naţional va recurge—şi poate adesea­ ori—şi la vechiul reper­­toriu pentru a regăsi unele succese. Ceea­ ce nu văd insă e acea serie de 4—5 comedii bune cari să ţină afişul, cel puţin cite 7—8 ori în şir—lucru, fără de care, e greu de trecut o stagiune. Timpul nu e încă cu totul pierdut, trebuesc căutate şi găsite. O altă chestiune e aceea a matineu­­rilor de Duminică şi din zilele de săr­bători. Am fost întrebaţi din public, dacă a­­ceste matineuri vor mai avea loc. Sun­tem­ in măsură a răspunde că, de­şi nu au fost menţionate in programul afişat, ele vor urma ca şi în anii precedenţi şi vor începe, din prima Duminică, pro­babil cu comedia «Toma necredinciosul». Pentru aceste matineuri insă iarăşi lipseşte o pregătire specială. Din cel­e patru­ feerii anunţate, două («Moş Cră­ciun» şi «Visul lui Ali») au mai fost anunţate şi in stagiunile precedente,­ fără a fi însă jucate, aşa că nu prea ve­dem piesele necesare—pentru matineuri— şi din cele vechi «Ocolul pămîntuluî» şi «Fata aerului» şi-a fi dat tributul lor. Dat fiind numărul mare de copii ce a­­trag matineurile, piesele spectaculoase, şi totuşi fără cheltueli exagerate, sînt singurele care convin acestor reprezen­­taţiuni, pentru ca ele să se poată men­ți­ne cu folos. O măsură înţeleaptă este scăderea preţurilor şi sperăm să dea bune re­zultate. Totul depinde însă, în cele din urmă­­de modul cum se vor juca piesele. In această privinţă, două măsuri sunt suverane: să se facă distribuţiunea ro­lurilor, după aptitudinile şi nicidecum după ochii frumoşi ai fie­cărui artist, şi să se părăsească sistemul de a aban­dona rolele aşa zise «mici» şi «secun­dare» exclusiv în miinele elevilor de conservator, începătorilor şi figuranţilor. Să ştie publicul că la Teatrul Naţional şi rolul unui servitor e jucat de un artist, care, cînd apare, face să nu se uite de public, nici rolul servitorului din piesă, ori­cit de neînsemnat ar fi. Mai cu seamă cinci, cele mai de multe ori, splendide role episodale, din cari se pot face delicioase creaţiuni, sunt lă­sate pe mini neexperienţe şi ast­fel sacrificate. Publicul zice că e «anost» şi, cum e publicul nostru, pedepseşte, fără zgomot, dar foarte dureros: nu mai vine la tea­tru ! Şi eu doresc Teatrului naţional, în noua stagiune ce începe, tocmai con­trariul : săli’ pline, căci va fi dovadă că-șî face datoria. Emil D. Fagure.

Next