Adevěrul, iunie 1902 (Anul 15, nr. 4611-4640)

1902-06-10 / nr. 4621 (4620)

COXftKESinL .JUMIMIST — Interview era om carp­ist — Surpriza care ne-au făcut-o juni­miştii anunţînd pentru 23 şi 24 Iu­nie un congres în Bucureşti ne-a făcut să ne adresăm imediat la un amic al d-lui Carp pentru a putea afla scopul acestui congres şi moti­vele cari l-aîi făcut să păstreze pînă acum cea mai mare taină în jurul acestei hotărîri. Amicul d-lui Carp ne-a dat oare­­carî amănunte interesante și pe cari ne grăbim a le comunica cititorilor. * Am întrebat în primul loc pe fruntașul junimist, un fost secretar general de minister, probabil viitor ministru, cum se explică graba că peste 15 zile se convoacă congresul şi iată ce mi-a răspuns : — Noi nu lucrăm cu tapaj. Acţiu­nea noastră, în ce priveşte organi­zarea partidului, este şi va fi dis­cretă. De mai bine de o lună comite­tul central ştia de acest congres, dar toţi au păstrat secretul fiind­că cunoşteam bine adversarii şi ştiam că dacă ne vom pregăti, cu zgomot, o lună sau două pentru congres, azi să ne iasă înainte cantacuziniştii cu tărabălăfi, cu un congres, cu un ban­chet, etc. Acum l-am făcut farsa. Să poftească să facă un contra-con­gres în vacanţă. In ori­ce caz îna­inte de 23 iunie n’au să se mai poată întruni şi am ţinut mult să facem noi primul congres conserva­tor la Bucureşti, ceea­ ce am reuşit. —Da, dar scopul congresului ? — Mister! E mult mai bine să creăm o atmosferă misterioasă în jurul acestui congres. Toată lumea se va preocupa atunci de el. Şi cînd ,ne vom întruni, atîţia oameni inte­ligenţi şi de spirit, o să ştim ce să facem şi ce să hotărîm. „De alt­fel preşedintele nostru de la Iaşi—de unde am ţinut să ne vie marea idee a congresului—spune că congresul e în scopul unui „schimb de vederi şi pentru lămurirea tot mai ciară a năzuinţelor noastre“—cu alte cuvinte vom desfăşura programul nostru de guvernămînt. * —Vă pregătiţi dar să luaţi puterea ? —De­sigur ! Noi credem că, pre­cum am prezis-o, d. Sturdza a făcut deja toate prostiile necesare pentru ca să ne aducă la putere. De alt­fel nici Sturdza şi cu atit mai puţin Cantacuzi­no nu vor putea linişti spiri­tele în străinătate. Numai Carp o să pună ordine în toate. Cu tot mis­terul de care-ţî vorbeam odinioare, pot să-ţi spun că la congres se vor face declaraţiuni senzaţionale şi pe cit am înţeles chiar Sturdza ar fi a­­vertizat pe cumnatul său să se pre­gătească de putere. — Oare aceste ştiri nu le răs­­pîndiţi în vederea alegerilor comu­nale ? — Știi prea bine că noi, mai a­­les Carp, nu râvnim succese elec­torale. Vom lupta în alegeri pretu­tindeni unde vom avea cîți­va par­tizani, dar ne este indiferent dacă de pildă cantacuziniştii ne vor în­vinge cu numărul. Avem să-i învin­gem şi noi în unele locuri. Dar ne­ste indiferent .* — Şi programul de care vorbeşti va cuprinde Ceva nou ? — Despre program şeful are să-l facă de­sigur în ajun, scurt, precis şi categoric, mai mult o declaraţie. Dar ne vom manifesta semnînd­ cu toţii un apel pentru alegerile comu­nale şi atuncî se va vedea cîţî sîn­­tem şi cine e cu noi. La această ma­nifestaţie am ţinut mult şi iată sco­pul principal al congresului. „E probabil că după congres şeful se va duce la rege pentru a se în­treţine cu suveranul asupra situaţiei şi după aceea ne vom despărţi iarăşi cu cuvîntul­ de ordine de a nu pă­răsi nimeni vara această ţara şi să lucrăm cu toţii pentru alegeri şi pen­tru organizarea partidului. * Iată tot ce ne-a spus amicul d-lui Carp. Natural că asupra acestui congres vom căuta să aflăm şi alte filajim­ante şi ne vom interesa să redem­ şi efec­tele produse în tabăra canta luizinistâ care, de­sigur, va intra în , acţiune şi va răspunde la această manifes­tare. A. B. Din fuga condeiului Afacerea Crawford Poliţia franceză s’a pus s’o întreacă pe a noastră — dar o să-i fie cam greu­. Ea caută pe madam Humbert, care a dispărut cu vre-o suta de milioane, lăsînd în urma ei o ladă de fier, care s’a con­statat a fi neatinsă de nici un metale nici măcar de un cinci de nichel. Acest golţ foarte simţitor reprezintă fenomenala moş­tenire Crawford, pe care trebuia s’o ia într’o zi în posesie madam Humbert. Numita damă a fost căutată de poliţia d­in Paris prin Anglia, Africa, America, Grecia, Siberia, prin catacombele Parisu­lui, pe la diverse mînăstirî din Fran­ţa, etc. Propunem c­a numita să mai fie cău­tată şi prin Bucureşti,— şi anume: pe la tunelul lui Mihăiţă, peştera din Ciş­­megiu, maidane Duca, şoseaua Titanului, gropile de la Grozăveşti, Biblioteca cen­trală, cîmpu Cucoanei şi altele. Pe vr’unul din aceste locuri virane și cam subterane trebue să fie ascunsă ma­dam Humbert. Avis d-lui Cochefert i Pap. Incurca-iUine Ni s’a făgăduit—d. Sturdza a fă­găduit-o formal unui rabin cu care a avut o convorbire asupra chestiei evreeşti—că în curînd se vor lămuri acele articole din legea meseriilor a­­supra cărora în zadar a insistat în Cameră d. Miile ca să fie explicate de guvern, şi graţie obscurităţeî şi ambiguităţeî cărora s'a stîrnit fai­moasa furtună din presa străină. Cu drept cuvlnt remarcă Frank­furter Zeitung că deşi s'a făgăduit această lămurire pînă în „două-treî săptămînî“, ea iii-î pînă azi nu s'a produs, iar guvernul a lăsat să treacă congresul Camerelor de comerţ din Craiova fără să se explice, cu toate­­ că, nu se putea imagina o ocazie mai nimerită şi mai favorabilă pentru aşa ceva. Va să zică pe de o parte se per­­zistă in politica dubioasă care a dat naştere la campania presei străine şi la emigrarea evreilor, ceea ce ar denota că guvernul dorește această emigrare, iar pe de alta intervine pe lîngă guvernul unguresc ca să împiedice emigra­rea evreilor din R­o­­mînia, după cum reese din ultimul discurs al d-lui de Szeli. Ce fel de purtare e aceasta ? Nu e ea semnul unei curate nebunii ? Cu un cuvînt guvernul poate liniști spiritele în populaţia evreiască, şi n'o face deşi a făgăduit-o. Şi ne­­făcînd aceasta, împingînd pe evrei la emigrare prin muţenia sa asupra faimoaselor articole din legea mese­riilor, le fac în acelaş­i timp drumul peste graniţă fugind pe guvernul unguresc să le cea­ră 400 de coroane la trecere. Nu mai înţelegem nimic ! Cerşe­torii cari îşi întreţin rănile au cel puţin scopul de a provoca milă tre­cătorilor. Ce scop urmăreşte guvernul întreţinând mereu vie rana chestiei evreeşti ? Noi credem că a sosit mo­mentul ca să reguleze lucrul într'un fel, căci ca să-i goneşti din urmă pe meseriaşii evrei şi apoi să le ţii calea ca să nu plece, e pur şi simplu o nebunie. index Divide et impera Se zice că în momentul cînd d. Sturdza se urca în tren pentru a­­părăsi ţara ar fi spus unui partizan care se cam temea de durata regi­mului la putere, inspirat se vede din scrisoarea d-lui Pallade: — Nu vă temeţi, vom guverna încă cel puţin patru ani. Ştim ce bază se poate pune de obiceiu pe asemenea oracole, dar e totuşi interesant de ghicit pe ce s’a întemeiat d. Sturdza ca să emită această profeţie. De sigur că pe isprăvile guvernu­lui sau şi pe armonia din partid nu s’a întemeiat. Atit de des şi în mod atît de neaşteptat, pentru sine cel puţin, au căzut de la putere gu­vernele prezidate de d-sa, nu cît mai curînd ar trebui să se teamă de piază rea. Atunci ce l-a făcut să creadă că va mai guverna patru ani ? Aruncînd o privire generală asu­pra situaţiei noastre politice se ob­servă, acum ca şi în­tot­d’a­una de altmintreli, că ceea­ ce face tăria guvernului e slăbiciunea opoziţiei. Ar fi o adevărată minune ca un gu­vern să se menţie prin propriile-i merite. Această minune o tot aş­teptăm fără să se fi produs încă. Prin urmare iată o primă şi im­portantă explicaţie a profeţiei d-lui Sturdza. Opoziţia e slabă, deci gu­vernul e tare. Şi în ce conzistă, actualmente, slăbiciunea opoziţiei ? Nu în lipsa unui program şi a unor idei de or­din general, mai întîi fiind-că nu s’a obicinuit să se ceară opoziţiilor noastre asemenea bagajurî, şi al doi­lea fiind­că sunt în opoziţie conser­vatorii cari nu formează un partid pozitiv ca să zicem aşa, un partid de idei şi de reforme. Pentru acest partid o asemenea lipsă nu consti­­tue numai de­cît o slăbiciune. Slă­biciunea opoziţiei stă în aceea că e divizată în două tabere profund duşmane, poate cum încă nu s’a mai pomenit la noi. Şi cum regele nu chiamă nici o dată la putere partidele divizate, mai ales câ cel conservator e din fire slab nime­­ricește chiar cînd e unit, se în­­tîmplă deci că guvernul d-lui Stur­dza e tare, că mai are de stat la cîrmă. Oare chematu-l-a pe d-sa regele să-i încredințeze formarea ministe­rului pînă ce nu s’a împăcat cu dra­peliştii ? Nu, cît timp au durat luptele in­testine în partidul liberal, erau tari la guvern conservatorii. Iată dar perfect şi pe de-antre­­gul explicată profeţia d-lui Sturdza, care la lumina acestor explicaţii a­­pare, ca orî­ce oracol, o copilărie, o propoziţie de o extremă banalitate. Insă lucrul devine interesant de îndată ce ne întrebăm de cine şi de ce se provoacă şi se menţine dizi­­denţa în sînul partidului din opozi­ţie . Unul din partizanii acestei dizi­­denţe, mai important chiar de­cît d. Carp şi d. Filipescu, e d. Stur­dza însuşi. Pentru a afla pe adevă­ratul autor al unui fapt, pe autorul moral, trebue să te întrebi: Cui pro­­dest? Cine se foloseşte de pe urma dizidenţei conservatoare ? D. Stur­dza şi cu ai săi. Şi chiar aşa stă lucrul. Altmin­treli ce rost ar avea cartelurile, de ce Voinţa ar susţine cu atîta patimă pe junimişti şi ar combate pe conser­vatori, de ce pornirea a o mulţime de liberali în favoarea d-lui Carp şi în defavoarea d-lui Take Ionescu ? Fiind­că întreţinînd rana în partidul advers, el profită, stau la putere, vor sta mai mult decît trebue. Pe cînd d. Carp se măguleşte că asanează moravurile, pe cînd juni­miştii îşi închipuesc că fac cine ştie ce teribilă politică de reformare, pe cînd dizidenţii se cred oameni cu stea în frunte de­oare­ce pînă şi adversarii lor liberali îl susţin, îi aleg, îşi laudă!ud. Sturdza între­ţine iluziile, deşertăciunile şi intere­sele micei grupări conducîndu-se de faimoasa maximă Divide et impera. Junimiştii vor fi oameni aleşi, morali, deştepţi, patrioţi cît se vor preta la acest joc. Din ziua în care vor deschide ochii şi vor vedea pă­căleala, vor fi trataţi de actualii lor amici mai rău de cum sînt trataţi azi „takiştii". Şi aşa se explică de ce d. Sturdza se simte în stare să facă pe pro­fetul asupra propriilor sale afaceri politice. I. Teodorescu ■ ^—1. ■!! —ÉIIJHflJITTB'11 4V.M.-,.. Circulara confidenţiala Voinţa Naţională de aseară publică un articol ca răspuns la ştirile pe care le-am dat cu privire la circulara confidenţială adresată autorităţilor relativ la începerea aşa ziselor „lucrări pregătitoare“ pentru recensămintul general al proprietăţilor funciare. Organul oficios caută să dezmintă a­­firmaţiunea, că ar fi vorba de modifica­rea legei impozitului funciar, caii de un nou­ bir. Articolul Voinţei este insă atit de con­fuz. In­cit nu’fi­ atinge scopul, ori­cită indulgenţă ar depune cititorii. Singura afirmaţie clară a Voinţei Na­ţionale este că nu s’a dat nici un ordin confidenţial. Aci organul d-lui lanovici minte. Afirmăm încă odată—şi desfidem ori­ce dezminţire din partea unui organ ofi­cios cu consideraţie— că ministerul de interne a dat o circulară confidenţială autorităţilor judeţene, invitindule să dea tot concursul agenţilor fiscali ai ministe­rului de finanţe in lucrările lor. Ştim bine însă că o asemenea dezmin­ţire nu vom căpăta. Sforţările Voinţei Naţionale pentru a linişti pe proprietari sunt zadarnice, intra cit ceea­ ce i-a alarmat a fost tocmai mo­dul secret și „confidențial" cum se lu­crează. Vom mai reveni. Aă. Băuturile artificiale D-lu­î director al ziarului „A­deverul“ Cu începerea vere! se introduc in con­sumalie o sumedenie de băuturi artifi­ciale preparate cu esenţe. Pe lingă bău­turile alcoolice, vara se pun în circula­ţia şi diverse băuturi răcoritoare, limo­ năzî, cari mai toate se prepară cu esenţe. Nimeni n’ar avea nimic de obiectat, dacă aceste băuturi artificiale ar fi pre­parate cu esenţe combinate in mod ştiin­­tific. Se ştie că băuturile naturale sunt de multe orî mai neigienice ca cele ar­tificiale, cele dintiiu conţinind impuri­tăţi dăunătoare sănătăţeî, cari pot fi excluse în preparaţia artificială a băutu­­rei. Diverşi savanţi străini şi r­omâni susţin acest lucru şi regulamentele noa­stre sanitare admit întrebuinţarea esen­ţelor igienice. Din nefericire insă se pun in circu­laţie esenţe sintetice neregulamentare. Pot să vă afirm că la Iaşi şi Focşani au sosit cantităţi însemnate de esenţe sintetice din străinătate nepermise de regulamentele noastre sanitare. Am do­vezi pentru aceasta. Bănuesc că lu­crul trebue să se petreacă cam la fel in toată ţara. Aceasta e o dovadă, că autorităţile noastre sanitare şi de control sunt prea puţin vigilente, iată de pildă un truc foarte simplu întrebuinţat de contravenienţi.- medicul primar al unui judeţ bănueşte că un cîrciumar sau un fabricant de limonada gazoasă întrebuinţează esenţă neregula­­mentară.Se duce la dînsul, ia probe şi le trimite laboratorului de chimie al sta­tului din Bucureşti, spre analizare. Dar contravenientul are grijă ca sticlele să se spargă pe drum, aşa că laboratorul primeşte o ladă cu spărturi. Se afirmă chiar—pentru ca să precizez—că ar ex X­sta un mic funcţionar, care pentru suma modică de zece lei se oferă să facă această operaţie simplă...Şi câte alte tru­curi nu mai sunt la dispoziţia d-ior contravenienţi, cari prepară esenţe pu­ternic aromatizate, dar neregulamentare. Autorităţile în drept ar trebui să ia măsuri severe de control asupra impor­tului de esenţe. 27. B. POSTA MICA Urdana Zola, Loco. Un regulament al Conserva­torului cereţi la direcţia Conservatorului, str. Brezo­­ianu. înscrierile încep’la finele luî August, I. Negru, Fălticeni.­­ 1) Zola şi Labori au rămas în totul de aceleaşi păreri. 2) Incidentul s’a terminat — aşa cum s’a arătat prin Adevărul, a doua zi di­mineaţă. Nava.—Rugaţi pe d. Th. Cornel, Paris, rue de Buffon, *1 să va dea desluşiri şi le veţi avea precise. L*, S. Safinoil. Brăila.— Adresaţi-vă d-luî Loewen­­th­al, Bucureşti. L. Pauker. Iaşi.—Nu vă putem răspunde la „Poşta Mică“ la o chestiune ca aceea a cauzei teismuluî lui Darwin ! Nelinişte la graniţă Nu s’a terminat încă ancheta cu pri­vire la incidentul de la Enişenk­a şi iată că primim o telegramă a cores­pondentului nostru din Constanţa, prin care ni se semnalează o incursiune de contrabandişti pe teritoriul nostru, in dreptul pichetului Caelamac No. 42. Sentinelele au făcut somafiuni, in­­cursioniştii au refuzat să stea şi ast­fel , din ei au fost împuşcaţi. De­sigur că faptul va da loc la noui diferende între guvernul nostru şi cel din Sofia. Pînă la stabilirea amănuntelor şi caracterului definitiv al noului eveni­ment de la graniţa din­spre Bulgaria, asupra căruia, iarăşi guvernul nostru ar trebui să publice cit mai curînd un comunicat, pentru moment, zicem,toate cele cite se petrec la graniță sunt de natură a ne dovedi că bulgarii pro­voacă, că fac incursiuni pe teritoriul românesc, că la graniţa româno-bul­­gară încep a se repeta faptele de la graniţa turco-bulgară — şi aceasta tre­bue curmat energic şi repede, căci e vorba de liniştea din ţară. Da. CARNETU­L MEU CORSETUL Ministerul instrucţiuneî, avînd în vedere că mai toţi oamenii de ştiinţă au con­damnat corsetul ca vătămător sănătăţeî şi avînd în vedere şi intervenţia consiliului sanitar, a decis ca pe viitor, sub pedeapsă pentru contraveniente, elevele şcoalelor primare, sc­undare, profesionale şi nor­male sie statului, să nu mai poarte cor­sete. Directoarele şcoalelor respective şi inspectoarei învăţămîntului privat de fete au fost făcute răspunzătoare de exe­cutarea acestei deriziuni. Iată dar o primă măsură oficială nu con­tra corsetului. Noi o salutăm cu deplină satisfacţie şi felicităm pe ministrul care a luat-o, îndemnîndu-1 a veghea la stricta ei aplicare. A nu purta corsetul în virtutea unei decizii ministeriale va veni mult mai lesne fetelor de­cît a nu-l purta din convin­gere, căci o asemenea convingere trece încă drept subversivă, drept „gărgăuni de ale femeilor emancipate“. Am fost în­tot­dea­una de părerea a­­celui spiritual scriitor parizian care spu­nea că­­ pace corsetul, atunci cînd... îl depune femeia. Nu trebue să fi nici medic, nici savant, ca să poţi constata de visu că ameţelile, leşinurile, dificultatea de a respira la fe­mei sînt datorite în marea majoritate a cazurilor corsetului. Legenda că corsetul înfrumuseţează corpul femeei începe a se zdruncina şi ea şi încetul cu încetul, înfrumuseţarea care se obţine, torturîndu-sa trupul, începe a fi considerată nu ca o înfrumuseţare, ci ca o degenerare, ca o abatere de la des­­voltarea normală. Cînd această concepţie va triumfa de­finitiv între bărbaţi, corsetul va fi trăit, căci nu trebue să uităm că sexul slab pune şi.. depune corsetul mai ales pen­tru a place celuî­l’alt­­ ! E. D. F. Logodna prințului €4re©iei ........■" ■ ■" fr». Politica externă Tripla alianţă Deşi suntem­ în ajunul reinoireî tri­plei alianţe, nimeni nu-i mai dă carac­terul intangibil, un fel de mister sacro­sanct pe care i-l atribuiau primii autori. Cancelarul de Buelow însuşi a comparat mai deunăzi triplicea cu o căsătorie «din raţiune». De cînd s’au pronunţat aceste cu­vinte in Reichstag evenimentele au demon­strat, că ele dadeau nota justă. In Austro-Ungaria ca şi în Italia, spiritele par a fi obosite cu privire la combinaţia, care a servit atit de mult timp ca piatra angulară a politicei a­­cestor două ţări. Radia, fără a repudia concursul eventual, care poate să-i fie preţios odată, caută in mod ostentativ să-şi lărgească sfera independenţei sale diplomatice, să-şi ciştige libertatea de mişcare, punîndu-se in bune raporturi de vecinătate cu Franţa şi căutind a ciştiga puţin teren şi în afacerile Orien­tului, in special în ale peninsulei bal­canice. Proiectul de expropriere a rasei polo­neze in regatul Prusiei,— comentat mai cu seamă in mod brutal prin cuvintele d-luî Buelow, privitoare la «distrugerea epurilor prea din cale afară de proliferî» și prin eşirea violentă şi strigace a îm­păratului Wilhelm la Marienburg,—a a­­runcat, in mod firesc, emoţia şi iritarea nu numai in rîndurile galiţienilor avi­zaţi, cari joacă un rol atit de conside­rabil în Reichsrat şi cari deţin ministe­rul afacerilor străine, prin contele Go­­luchowski, dar şi in rindurile cehilor şi a acelei întregi populaţii slave, pe care o ameninţă înlâuntru pretenţiile panger­­manizmuluî centralist şi in afară exclu­sivismul teuton. Şi iată, că dintr’o dată a plecat o lo­vitură, contra triplicei, din­tr’o parte, de unde lumea se aştepta mai puţini D. Koloman de Szell, primul-ministru un­gar, a făcut acum cite-va zile o aluzie in termeni cam sibilini, privitoare la po­litica vamală germană, pe care aceasta o ridică in faţa triplei alianţe, şi la im­posibilitatea de a duce de front o luptă de tarife şi o intimitate diplomatică.. Limbagiul său a provocat vii comen­tarii în presa germană, care a căutat să pătrundă secretul acestor cuvinte, a­­nume, dacă ele trebue considerate ca o ameninţare şi ca o denunţare eventuală a alianţei politice, in cazul cînd protec­­ţionizmul agrar triumfător ar dezlănţui un conflict economic. De­sigur, că nu puţină senzaţie va face şi ultimul discurs al împăratului Wilhelm la Aix-la-Chapelle, discurs pe care ni l’a transmis erl în rezumat te­legraful. împăratul a spus ,câ misiunea imperiului germanic trebue să fie infe­­meerea unui imperiu universal de spi­rit germanic in lumea întreagă. In orî­ce caz insă tripla alianţă vă fi reinoită. Insă conditiunile în care se va face această reinoire, autonomia ra­dicală intre politica alianţei şi aceea a tarifelor prohibitive, starea de suflet a contractanţilor, indoelile unora, ezitările altora, scepticismul tuturor, fac ca noua triplă alianță să se deosibească de ve­chea alianță. Criza în Austria ? Despre demisia ministrului Rezek nu se mai aude nimic. Se pare, că in ur­ma simpleţeî cu care s’a regulat ches­tia, impozitului pe tichetele de călătorie, această criză parţială a fost înlăturată. In orî­ce caz se spunea că situaţia mi­nistrului Rezek a fost zdruncinată de cele intim­plate la clubul ceh­. Ziarele cehe caută să stabilească un acord intre clubul ceh şi ministrul Re­zek. Hlas Naroda (Vocea poporului) spu­ne următoarele: „Căutind a afla opinia celor mai marcanţi membri ai clubului ceh am constatat, că între clubul ceh şi d. dr. Rezek nu există nici un dife­rend ; clubul are cea mai mare încre­dere în ministru“. East BARBARIILE DIN RUSIA Arbeiter-Zeihung din Viena publică următoarele rînduri primite din Rusia: „încă acum cîte­va săptămîni se părea, că cruzimea călăilor din Vi­ena a atins culmea, că mintea ome­nească, chiar în imperiul ţarilor, nu poate inventa bestialităţi mai grozave. Regele Albert al Saxoniei —O pagină de amintiri scrisă pen­tru „Adevărul“ da A. K. Regele Albert al Saxoniei e mort! Cu el a pierit cel din urmă coman­dant, din marele războinc împotriva Franţei, cel din urmă paladin al îm­păratului Wilhelm I. A fost soldat cu trup şi suflet, lucru, pe care în afară de vitejiile sale războinice, îl dovedea şi prin faptul că umbla pu­ruri îmbrăcat, milităreşte, contrar ta­tălui său regele Ioan care purta u­­niforrat numai la anumite ocazii. Fiind stăpîn pe întreaga ţară, ţi­nu în frâu camarila nîtramontană, de care era înconjurat, astfel că a­­ceasta din urmă se văzu silită să’și pue nădejdea într’un viitor care pă­rea să întredeschidă noul perspective. Numai în timpul din urmă regele Al­bert deveni mai apatic, învins de suferințele pricinuite de boală, lisă sau fu silit să treacă cu vederea, faptul câ o majoritate agrară a reu­şit să readucă vechile legi, cari fă­ceai­ imposibilă intrarea vre-unuî social-democrat sau liber-cugetator în sfătul ţarei, în sînul Landtagnînî. Astfel că socialiştii fură lipsiţi de libertatea cuvîntuluî şi a întruniri­lor. Deja ca tînăr prinţ, regele Albert obţină în anul 1849 în şanţurile de la Düppel botezul focului. Se aven­tură astfel prin ploaia de gloanţe, în­cît bătrînul Wranzel, comandantul suprem al trupelor unite germane, a trebuit să-i ordone în mai multe rîn­­durî să se retragă din faţa focurilor. Mai tîrziîi, cînd lupta se înteţi şi a­­junse astfel, că se prevedea o vic­torie a danejilor, prinţul Albert cu necazul în suflet se reîntoarse la Drezda, şi se spune că o scenă vi­olentă s’a petrecut între el şi tatăl său, şi el prinţ încă pa vremea ace­ea. Prinţul Albert a calificat condu­cerea războiului de către germani, de necinstită, aruncînd spada la pi­cioarele tatălui sau, de­oare­ce o credea dezonorată. Abia după ame­ninţările unchiului său, regele Fre­deric August, că-i va trimite la ce­­tăţuia Königstein iritarea sa fu do­molită. Această scenă a avut ca,i urmare şi faptul, că regele Frederic August murind în anul 1854 în urma unui accident, prinţul Ioan, moştenitorul tronului, n’a renunţat după aştepta­rea tuturora în favoarea fiului sau pe atunci de 26 de ani, — prinţul Albert, — ci după multă chibzuială scrise către preşedintele consiliului de miniştri următoarele :— „Pentru c& fiul meu îî prea tînăr și eu nu s tocmai bâtrîn, vreau ca efi însumi să iau regatul asupră’mî.“ Această hotărîre a tatălui lui, a fost o mică deziluzie pentru prea activul și energicul prinț . Albert, care după spusele confidentului său se aştepta a fi chemat la domnie, dat fiind că cu şase ani înnainte, s’au petrecut evenimente asemănă­toare în Austria; după renunţarea unchiului şi a tatălui său principele Franz Iosef se sui la tron avînd d’abia optsprezece ani; cu toate a­­cestea Austria avea un cuprins cu mult mai mare ca Saxonia. Tînărul monarh al Austriei era le­­gat în strînsă prietenie încă din co­pilărie cu­­prințul saxon. In anul 1866, Albert, generalissimul armatei saxone, se uni cu austriacii împotriva Prusiei, luptînd pe cîmpiile Boe­­miei. Mica sa armată se distinse pe cîmpul de luptă, prin siguranţa evo­­luţiunilor sale şi prin marea sa vi­tejie. Spiritul conducătorului ei o ţinea în frng şi n’a fost vina eî, dacă soarta războiului favoriză armata prusâ. In bătălia de la Königgrätz saxonii părăsiră cei din urmă locul de bătaie şi un ofiţer pe atunci în jurul prinţului Albert, îmi povesti că acesta din urmă isbucni într’un plîns sbuciumat, cînd fu silit să ordone retragerea. Cine ar putea spune, ce s’a fost petrecut atunci în sufletul tînăruluî erou­ ! El păși în luptă cu nădejdea mîndră nu numai de a-șî cuceri lau­ri, de glorie, ei și pentru a reda din i­on Saxoniei teritoriile pierdute în războaiele trecute ; prinţul se ve­dea cu speranţele nimicite, şi cu teama de a’şi pierde ţara şi dinastia. Aproape, aproape să se realizeze catastrofa ! Dac’ar fi fost după voia regelui Wilhelm al Prusiei, familia regală a Saxoniei ar fi ajuns să plîngâ pe rui­nele ţarei el. Insă faptul că aceasta nu s’a întîmplat se datoreşte cance­larului german, principele Bismarck. Cu credinţă şi sinceritate tînărul prinţ Albert se adaptă nonilor împre­jurări şi dovedi recunoştinţa sa, pe cîmpiile de luptă împotriva Franţei. In acest rezbel el luă parte ca co­mandant al regimentului regal saxon, bucurîndu-se de sfirşitul războiului, care fini în favoarea germanilor, a­­ducîndu-i lui însuşi lan­î neperitori. El fu cel d’intui, care a observat mișcările armatei Macmahoui­e la Sedan, și care luă măsuri pentru ur­mărirea ei, înainte de a primi ordin pentru aceasta, de la mai marii săi. însuşi Moltke, conducătorul arma­tei germane, s'a exprimat atone­ ast­fel : dintre toţi generalii armatei ger­mane, cel mai priceput e prinţul Al­bert al Saxoniei. Fu cea mai mîndră zi din viaţa sa, acea zi de August din anul 1871, cînd în capul glorioasei sale armate intră în Drezda, cu bastonul de ma­reşal în mînă, pe care îl dobîndise chiar în ziua aceea, aclamat fiind de popor. Văd şi astăzi, pa­rcă, figura sa strălucitoare de fericire, cînd văzu dragostea şi bucuria care-l înconjura. Şi cînd spre seară, veni printre sol­daţii săi, cari erau găzduiţi sub ce­rul liber, în faţa primăriei din Drez­da, părea cel mai fericit părinte al supuşilor lui, bucurîndu-se de bucu­ria lor. Cînd Bismarck în anul 1879 a in­trodus reforma tarifelor vamale, care făcu atît de mult sgomot, prinţul Albert de astă-dată rege, se arătă în potriva numitei legi. Intr’o convorbire particulară cu un om politic, nu se putu stăpîni să nu arate grija sa, faţă de o eră protecţionistă a regimului vamal, chiar dacă guvernul se vede silit să adopta reforma lui Bismarck. Menţiunea acestei păreri personale se impune cu atît mai mult cu cît majoritatea conservatorilor agrari, a­parla­mentuluî saxon, credea câ ea lucrează numai şi numai în concor­­danţă­ cu vederile regelui lor. Cîţi­va ani mai tirziu, mi se în­­tîmplă un lucru straniu, care pune în lumină clară vederile drepte ale eroului dus dintre vii. îmi pusesem candidatura la deputăţie într’o cir­­cumscripţie saxonă. In ziua alegerei s’a publicat într’o foaie volantă de către comitetul care sprijinea candi­datura adversarului meu politic, pam­flet, prin care alegătorii mei erau a­­vizaţi că aş fi vinovat de les­ majes­­tate! Nesimţindu-mă întru nimic vinovat, am desminţit aceasta ară­­tînd, că voi trage la răspundere, pe cei cari au împrăştiat aceste calom­nii. După ce am fost ales, am dat judecăţii pe defăimătorii mei. Aceştia au fost judecaţi de către un consiliu prezidat de un judecător care era unul dintre cei mai da că­petenie dintre adversarii mei poli­tici, şi chiar candidat al Reichsta­gului. Cu toate acestea am fost a­­chitat. Ce s’a întîmplat ? După o a­­legere care avu loc într’o localitate muntoasă, unul dintre membrii co­mitetului meu, stînd la bere, făcu o observaţia referitoare la persoana unuia dintre consilierii regelui Al­bert, care nu-mi plăcu. Am întrerupt pe cel ce vorbea, cu următoarele cuvinte : „Ah, ce : regele nostru nu agrează pe linguşitori, el are o fire sinceră de soldat şi vorbeşte fie­cărui om din popor, după cum ii vine la gură !“ Am zis adică: Wie ihm der Schnabel gewachsen ist, i­­diotism german, uzitat în limbagiul familiar, tradus cuvînt cu cuvînt, după cum i-a crescut ciocul. Felul în care mă exprimai, nu prea cores­pundea­ dictonului Curtea, dar se po­trivea împrejurăreî în care mă gă­seam. In timpul acesta, un jandarm luă cele spuse de mine drept crimă de Ies majestate. Am zis că regele vor­bește după cum i-a crescut pliscul, dar pentru câ nici un om nu posedă plisc, ci numai o pasăre, am compa­rat pe rege cu o pasăre. Iată în ce a constat insulta. Imediat jandarmul anunţă celor în drept vestea bine venită despre crima mea. Insă înainte de a mă da judecă­ţeî, era nevoe de învoirea regelui. Majestatea sa, hotărî, că n'am avut intenţia să-l insult. Şi ordonă să se închidă dosarul, care n’a ajuns la cunoştinţa mea. Insă tribunalul corecţional a ră­mas convins de vinovăţia mea, şi a dedus că regele a pus mai presus de lege indulgenţa. De fapt am comis crima de les­­majestate, dovadă că m’am aliat eu un grup din Reichstag, care urmărea răsturnarea­­guvernului de atunci. A­­cest grup nu era compus din social­­democraţî, cum s’ar putea presupune, ci făcea parte dintr’un partid libe­ral. Sentinţa tribunalului corecţional recunoscu nevinovăţia mea şi mi se dădu satisfacţie, condamnînd şi a­­mendînd pe defăimătorii mei. Ob­servaţia, că regele vorbeşte „după cum i-a crescut pliscul“, poate fi o expresie care dovedeşte lipsa de consideraţie, dar nu e o crimă de les-majestate cum au susţinut adver­sarii mei. Cîte­va săptămîni mai tîrziu, re­gele Albert veni la Berlin pentru a felicita pe bătrînul împărat Wilhelm cu ocazia zilei sale de naştere. Cu prilejul acesta regele primi pe toţi membrii Reichstagului, afară de so­­cial-democraţî, cari îi fură prezentaţi de către vice-preşedintele Reichsta­gului Ackerman din Drezda, consi­lier al Curţeî. Cînd venii la rînd, re­gele imi­te surîzînd:

Next