Adevěrul, iunie 1902 (Anul 15, nr. 4611-4640)

1902-06-25 / nr. 4635

OFICINA DE LA „VOINŢA NAŢIONALA“ — Interview cu un fruntaş liberal — De multe ori s’au ridicat murmure în cercurile liberale în potriva acestui organ, unde se ţes numaî intrigi şi se.... muşcă, pe furiş, cîte un personaj marcant din partid tocmai dintraceî cari tot-d’a una au ignorat complet existenţa Voinţei şi a unui domn lanovici. Personajul acesta absolut inavuabil, care se hrăneşte cu înjghebarea de intrigi, infamii şi spionaje, este cu desăvîrşire izolat în presa liberală. L’Independance Boumaine care într’adevâr este un organ autorizat al partidului liberal şi oficios al guvernului. Secolid care are un comitet de redacţiune compus din fruntaşi liberali, înnalţi demnitari, ambele aceste ziare au lăsat pe Voinţa în furiile ei din ultimul timp s’o ia razna singură şi a rîs toată lumea de succesele d-lor lanovici, Engelbrecht şi Hodoş. Un singur ziar mai face cîte un serviciu —serviciu pentru serviciu—şi reproduce, dar fără comentarii, invectivele Voinţei mai cu seamă cînd ele vizează vre-un personaj liberal,— acel ziar e „Epoca“. Prin organul d-lui Nicu Filipescu faimosul domn Ianovici a reuşit să-şi strecoare cîteva infamii la adresa „tinerimei generoase“, să atace deputaţii din majoritate, să înjure pe d. C. Stoicescu, să alimenteze campania contra prefecţilor de Prahova şi Ilfov, să strecoare informaţiuni prin care să anunţe că participă la consiliile ce se ţin la d. Sturdza, să înjghebe scandaluri contra primarului Capitalei şi să înjure în toate părţile pe acei tineri generoşi cari se adună pentru conspiraţiuni, etc. etc. Toate acestea se ştiu prea bine în partidul liberal şi, pe cit n se afirmă, intrigantul care conduce Voinţa nici nu mai calcă pe la clubul liberal pentru că a înţeles că se feresc mulţi de el. D. Sturdza a suprins cîteva infamii ale acestui tip. Va veni ocazia cînd va afla toate manoperele sale şi atunci tipul se va grăbi să se întoarcă la locul să fi natal. * Dar izolat cum se află acum acest domn Ianovici, totuşi îşi permite, din cînd in cînd, să înjure pe unii liberali, să ignoreze pe alţii, chiar miniştrii, să laude pe cutare demnitar şi să nu menţineze niciodată în ziar numele anumitor persoane din partidul liberal, membrii influenţi, cari i-a fi tratat totd’auna cum merita. Un fruntaş liberal, indignat dăunăzi de faptul că nu s’a luat apărarea generalului Budişteanu, atacat de un ziar conservator, şi revoltat de insinuările făcute la adresa unui membru din comitetul executiv, spunea dăunăzi unui redactor al nostru: — Trebue să înceteze această ruşine a presei liberale. „Voinţa Naţională“ e astăzi pentru noi un monument de ruşine. Cei mai de seamă oameni din partid au fost împroşcaţi de această gazetă,aceasta după moartea lin Gogii Cantacuzino, după retragerea lui Culoglu şi Xenopol. Prin urmare cine ne-a înjurat ? Un domn Ianovici, un transilvănean pe care l-a fi dat afară cel de la „Adevărul“ şi un ungur zis Engelbrecht. „Din aceste trei celebre personaje se compune faimoasa redacţie a Voinţei Naţionale, marele organ autorizat al partidului naţional-liberal! „E o ruşine pe care partidul liberal nu trebue s’o mai îndure multă vreme. Trebue să boicotăm, în partid, această gazetă, căci în public e complect ignorată. Fiecare fruntaș liberal, ceva mai avut, are în această gazetă un mic capital. Sînt unii dintre noi cari au subscris cîte zece și douăzeci de mii de lei. Apoi n’am dat bani ca să se transforme gazeta partidului într’o imundă oficină condusă de unguri şi bulgari, o oficină de spionaj, de intrigi şi de apărători de contrabandişti. Vom face scandal cîţiva şi ne vom lepăda, prin celel’alte ziare ale partidului, de gazeta d-lor Engelbrecht, Hodoş şi lanovici-Tzitronen. „ Aşa vorbesc foarte mulţi liberali de pretinsul organ autorizat al partidului liberal. Cînd timpul ne va permite, vom răsfoi colecţia Voinţei pentru a dovedi cu citaţiuni că majoritatea membrilor actualului comitet executiv liberal şi mulţi alţi fruntaşi, au fost înjuraţi şi calomniaţi, în mod infam, de d-nii lanovici şi compania. Ţinem să dovedim că într’adevăr Voinţa Naţională constitue pentru partidul liberal un monument de ruşine şi ar fi timp să dispară din mijlocul presei liberale. R. P. Din fuga condeiului Congresul junimist Cui a servit sau n’a servit congresul junimiştilor, dar la optideoî ştiu că a fricut ca să salte comerţul. Peste 500 de monocluni s’au cumpărat erî pentru ca delegaţii să-şî manifeste şi în acest chip exterior devotamentul lor pentru şef. Vorba unui glumeţ : socialiştii au floare roşie, antisemiţii albă, roialiştii francezi floare de crin, iar carpiştii—monoclul. * Un carpist pocit de simpatie pe atît de puţin orator strigă : „Cum ? să triumfe pîntecele asupra capului ?“ Un partizan dintre cei de la bolta rece observă:* „Faţă cu aşa orator evident că triumfă pîntecele".* D. Mehedinţi a fost ultra-violent în discursul său şi n’a menajat de loc pe adversari. Unamie observă : — Trageţi de mînecă, că de nu îi triplete acum în...* Aflu in ultimul moment că cei trei sute de agenţi electorali în fruntea morţilor cari au votat din ordinul lor pe cînd cc. Nicu îi proteja, vor depune astăzi cărţile lor de vizită la d. Filipescu. S’a opinat Intriu pentru o retragere cu torţe,—s’a revenit însă asupra acestei idei ca fiind prea—luminoasă, filonoda nu desemnează de cit pe un simplu lucrător, căruia nu i se poate da răspunderea ce implică executarea unei lucrări de importanţa unei refacţii fundamentale pe una din liniile cele mai frecventate ale căilor noastre ferate. Unde a fost picherul ! Unde inginerul asistent care trebuia să supraveghieze chiar pe picher in tot timpul circulaţiuneî unui tren de persoanei Raportul arată că cei in drept nici nu s’au interesat de dinşiî. Bine că aveau, doi subalterni pe cari se putea descărca toată răspunderea — mecanicului nici chiar raportul nu-i impută nimic de seamă—în celo ce te interesează victimele, ce găsirea adevăraţilor vinovaţi ! Cel mult dacă te interesează paguba materială ce va cauza deraiarea , adică stricăciunile 7000 lei şi despăgubirile ce le vor cere rudele asupra cărora se va exercita şi oarecare presiune la nevoe. Ii convine perfect direcţiunei căilor ferate acest raport care închide chestiunea pentru tot-d’auna li convine ca toate anchetele să rămitui la suprafaţă, să nu aprofundeze lucrurile, — ceea ce s’ar putea să conducă la găsirea marilor vinovaţi. Promitem insă că de data aceasta nu vom dezarma pină cînd nu se va întinde ancheta şi asupra celor mari şi sus puşi, cari printr’un fel de solidaritate de castă se asigură contra oricărei răspunderi. Si. Nu este timpul acum să cercetăm cu deamănuntul toate aceste idei, să vedem dacă ele nu se bat cap in cap şi dacă în adevăr sunt ceva mai mult de cît declaraţiuni cari pot stîrni aplauze în întruniri publice, dar nu pot alcătui în chip serios baza unui program şi încă al programului partidului conservator. In tot cazul pentru azi este o observaţiune de făcut: nu este oare un mare curagifi ca d. Nicu Filipescu să vorbească despre dragostea sa şi a partidului conservator pentru ţărani? In prima formaţiune conservatoare, d-sa fiind alfa şi omega în partid, a asasinat pe ţărani la Slatina. In a doua formaţiune, d-sa fiind ministru î-a asasinat şi torturat la Rîmnicul- Sărat. Ei bine, cînd sîngele ţărănesc încă fumegă şi cere zadarnic răzbunare, credem noi că nu d. Filipescu avea dreptul să vorbească de interesele şi de dragostea sa pentru cele 5 milioane de ţărani. Congresul junimist a ridicat însă multe şi varii cestiuni şi de sigur că şi azi se vor ridica altele. Le vom discuta rînd pe rînd. Const. Mill« FOSTA .MICA Uiuu roman Iași. — Ai dreptate d-ta. Cel puțin subiectul și dispozîțiunea poeziei Trei Doamne... ele d. Coșbuc, este luată după An Aurag apărut în 1870 în dialectul bavarez. D. Cosbuc a mai fost dovedit că face asemenea împrumuturi; forma d-sale este însă atit de originală, concepţia ia un colorit atlt de naţional, încît chiar aceste poezii pot fi considerate ca originale. A. K. şi L. IF. —Pagina doua ea şi prima nepublicabile. Unul individ nenorocit.— Ai făcut trei clase liceale şi din cauza taxelor pe cari nu le puteai plăti din cauză că părinţii al tale scăpătaţi mai au de îngrijit de patru copii mici, ai fost silit să renunţi la şcoală. Acum cauţi un mijloc de train. Eşti disperat. Ai face orice. Poate pe calea aceasta se găseşte cineva să-ţi dea de lucru. Trimele ne adresa pentru acest caz. L.M. Cîmpina.—1) După ştiinţa noastră asemenea şcoli nici nu există. Adresaţi-vă d lui Astruc, ^strada Romulus. 21 si 3) Minorii nu trebue să plătească bir, dar dacă’administraţia financiară^ interpretează ast-fel legea, n’aveţî ce face. Trebue să plutim. tenentul Popescu a fost trimis la inchisoare tocmai la Severn ? Să se asculte acest ofiţer, căci se zice că in afară de afacerea mutilărei soldatului Giurcă mai ştie şi alte lucruri grave. Să mai cerceteze d. raportor de ce Duminicacea-l’altă, cînd regimentul a plecat intr’un marş de două zile, un d. maior n’a luat parte la marș sub cuvintul că are să se ducă la Severin. După prinz insă, acel d. maior, in loc să se ducă la Severin, s’a suit la cazarmă și a scos din închisoare pe soldatul Giurcă și l’a dăscălit timp îndelungat sfătuindu-1 să declare de vinovat pe locotenentul Teodorescu. Toate aceste fapte, cercetate cu scrupulozitate, vor putea înlesni descoperirea adevărului, evitindu-se astfel implicarea unui nevinovat,—cum e cazul cu locot. Teodorescu,—și acoperirea adevăratului schingiuitor care nu e altul decit... nepotul colonelului-comandant. Nădăjduim că d. raportor regal îşi va face în mod nepărtinitor datoria în ancheta sa şi va ridica o pată de ruşine ce se caută a se pune pe fruntea corpului ofiţeresc, ascunzindu-se un vinovat pentru a se acuza un inocent. Al. 1. Catastrofa de la Brazi In Monitorul Oficial de ori Duminică a apărut raportul direcţiiloi generale a căilor ferate asupra deraierei de la Brazi. Raportul este făcut în acel stil biuroacratic şi sec, care caracterizează lucrările oficiale. Din acest punct de vedere nu că n’am avea nimic de zis, dar nu putem pretinde o schimbare bruscă a firei unor oameni imbătriniţi prin biurouri. Cu toate acestea un cuvint de compătimire, de regret pentru victimele catastrofei, ale neglijenţei căilor ferate, nu trebuia să lipsească. Era o chestiune de conştiinţă şi de inimă ca să nu se spună aşa de a dreptul: „Ca consecinţă a acestei deraieri am avut de înregistrat moartea imediată a doi călători, rănirea foarte gravă a unui funcţionar, etc., etc.“ Raportul, după cum am prevăzut, conchide că doi sunt vinovaţi de această catastrofă. Primul şi cel mai mare vinovat al , Florea Stan, şe ■ful de echipă, şi al doilea maşinistul. Publicăm în altă parte raportul şi cititorii pot deci vedea motivele pe cari se bazează această acuzaţiune. Dar te prinde mirarea cînd vezi că în toată acea inşirare de argumente pentru a acuza pe şeful de echipă, nu se menţionează o vorbă de faptul că acest nume pompos de şef de echipă Adunarea junimista A fost botezată congres adunarea junimistă de emi de la Teatrul Lyric, dar drept vorbind, pînă acum cel puţin, noi nu am putea vedea altceva decit o simplă întrunire publică, în care cîţiva oratori au făcut discursuri destul de frumoase ca formă, dar cari nu ai nimic a face cu discuţiunile contradictorii ale unui congres în care se hotărăşte o linie de conduită, un program. întrunirea a fost ce-i drept frumoasă şi nici nu putea fi altfel. Erau anunţate debuturile a cîtorva lunî-premieri politici. Apoi nu a fost ori prea cald, ceea ce-i suveran motiv pentru reuşita unei întruniri publice în Iunie. Şi la urma urmei reuşita unei adunări politice nu are nimic a face cu forţa electorală şi reală a partidului. Se ştie în adevăr succesul nebun al întrunirilor d-nului Fleva după căderea liberalilor în 1888. Se credea că lista tribunului la comună va reuşi. Rezultatul a fost deplorabil: tribunul s’a ales cu 2.300 de voturi ! Ce a reeşit însă din această primă zi a „congresului junimist“ ? In întîia linie toate declaraţiunile făcute de tineri se pot rezuma în o singură idee : profesorii urmînd pe d. Maiorescu, urmează pe d. Carp şi au devenit adepţi aî „ideeî conservatoare“. Care însă este acea idee aceiaşi tineri profesori nu ne-au prea spus-o. Trebuie să ajungem la discursul d-luî Filipescu ca să începem să ştim în ce constă „ideia conservatoare“ a noului partid conservator, a aceluia care revendică onoarea de a fi unicul şi necontestatul partid conservator. Mai întîiu de toate ideea conservatoare constă în ridicarea ţăranilor—adică în crearea proprietaţei miei—şi paralel cu aceasta în crearea proprietăţei mijlocii. Trebue după aceea de adus proprietarul de la club, la ţară să se ocupe de moşia lui, e necesară stîrpirea carnetei şi reorganizarea ministerului de domenii. Partidul conservator trebue să tindă să devie partidul celor 5 milioane de rurali şi apoi să lupte contra agenţilor electorali şi a bătăuşilor în alegeri... Ancheta de la T.-Jiu Graţie campaniei dusă de noi, in sfirşit autorităţile militare s’au pus in mişcare pentru a descoperi adevărul în privinţa mutilărei soldatului P.burcă din regimentul 18 T.-Jiu. Simbăta a sosit in localitate d. căpitan Zătreanu, raportor regal, care a şi început ancheta. Din cele ce am putut afla pînă in prezent, se zice că şeapte din ofiţerii regimmetilului ar fi afirmat in mod categoric că ofiţerul vinovat e sub locotenentul Nicolescu, nepotul colonelului comandant, iar restul ofiţerilor ar fi declarat că nu e Niculescu, dar... nici locotenentul Teodorescu !... Fiindcă raportorul regal se află in instruirea afacere! ne simţim datori a-i pune in vedere următoarele amănunte importante cari ii vor înlesni mijloacele de descoperire a adevărului. Alaităerî a venit în T.-Jiu părintele nefericitului soldat Giurcă. Soldatului i s’a permis ca să vorbească cu tatăl său care e un om beteag, rămas infirm din timpul războiului pentru Independență, insă convorbirea a urmat sub pază. Din primele cuvinte ale bătrinuluî, cînd acesta și-a întrebat fiul: — Cine te-a tăiat taică ? Soldatul răspunse categoric : — D. sublocotenent Nicuăescu, tată ! La acest răspuns, bătrinul fu imediat gonit din cazarmă, iar victima băgată la închisoare. Seara bătrânul părinte intrând în băcănia Nicolăescu a mărturisit vitregei asistenţe categoricele declaraţii ale victimei şi plinsetele acesteia de torturile indurate. In piaţă de asemenea, aflindu-se că bătrinul e tatăl victimei, a fost înconjurat de o enormă mulţime căreia bătrinul cu glas tare ’i-a afirmat — Nu ştiţi, d-lor, cine e dinele care mi-a schilodit fiul, dar el mi-a spus că-1 chimă Niculescu. Ar trebui ca d. raportor regal să asculte și pe bătrinul Giurcă căruia victima i-a spus numele adevăratului schingiuitor. In afară de aceasta, u. raportor regal ar trebui să mai cerceteze de ce loc. Politica externă Închiderea şcoalelor Congregaţiilor Am fi putut pune mai bine titlul: Un nou succes al ministrului francez Combes. Intr’adevăr, şedinţa de alaltăerî a Camerei franceze insamnă o demonstraţie importantă a unităţeî blocului republican in favoarea politicei anticlericale a ministerului Combes. Deputatul conservator Denys Cochin a interpelat pe ministrul de interne şi de culte cu privire la art. 13 din legea asociaţiilor din 1901. In conformitate cu acest articol s’au închis 131 de şcoli, in cari predau cursurile bărbaţi şi femei din congregaţii snî. Aceste şcoli nu fuseseră autorizate după cum prevede legea. Clericalii au căutat să dovedească cum că legea nu se poate aplica acestor şcoli, căci e vorba de instituţii create în urma regatelor testamentare, unele existind de secole chiar. Denys Cochin a căutat să dovedească brutalitatea decretului ministrului de culte. Ministrul preşedinte Comnbes, răspunzînd, a fost mereu aprobat de stingă Camerei. El a apărat dispoziţiile legei arătind, că aşa cum s’a procedat e spre folosul republicei. După acest prim act legea va fi pusă in întregime in aplicare, căci voim să facem să triumfe spiritul laic,la sfirşit ,I. Combes. Dicursul primului ministru a fost viu aplaudat şi s’a hotărit afişarea lui cu 309 voturi pentru şi 218 contra. Camera Italiană Camera italiană şî-a amînat şedinţele sine die. Dorinţa deputaţilor de a părăsi Roma era atit de imperioasă şi generală, nncit nimeni nici nu s’a putut gindi la o aminare. In ultimele săptămînî proectele guvernului au fost primite cu duzinele şi cu mare majoritate. Intre acestea e şi legea relativă la drumurile de fier precum şi aceea a liniilor vicinale de mare importanţa socială şi economică. In general, o privire retrospectivă asupra trecutei seziunî ne dă un rezultat favorabil pentru ministerul Zanardelli. Primul ministru a avut tot motivul de a mulţumi călduros Camerei la închiderea seziunei. La începutul acestei seziunî guvernul avea de abia o majoritate şi i se profetiza o viaţă scurtă ; opoziţia era puternică şi se manifesta energic. In timpul lucrărilor parlamentara s’a aranjat totul. La fiecare vot mai însemnat numărul partizanilor guvernului creştea şi majoritatea devenea mai compactă. Ca şi in Cameră, tot ast-fel s’a petrecut şi in Senat, unde opoziţia se ridicase mai cu seamă împotriva lui Giolitti. S’au auzit cu acest prilej în Senatul italian cuvîntări mai violente ca ori cînd. Dar d-nii senatori se liniştiră şi atit de teribilul „democrat“ Giolitti Clifi să învirtească astfel lucrurile, ca la votarea bugetului ministerului de interne fură numai 16 senatori contra. » AFACEREA CRAWFORD Ilustraţia de mai sus reprezintă momentul cînd faimoasa casă de fier care trebuia să conţie milioane, fu scoasă din palatul din Avenue de la Grande Armee. Acest incident tragi-comic al celebrei afaceri, provocă ul hohot de rîs în întreaga stradă. Din strada. «De pe ochi, ia jocuri şi la chef se cunoaşte omul», ziceau românii cu femeia. „Capitala este pentru străini, carta de viză a ţarei", zise un fost primar al comunei Bucureşti. Strada oglindeşte cetatea şi pe cetăţeni, zice— vom fără sfială. Nu ne sfiim, într’adevăr, de a susţine că din stradă poţi cunoaşte starea intelectuală, normală şi politică a unor orăşeni. Oare nu vezi îndată primitivă inteligenţă în oraşele in cari stradele sint aşa de înguste in cit numai la răspintii se poate întoarce carul sau trăsura ?! Nu se învederează apoi lipsa instinctului de conservafie şi lipsă de simţ moral in oraşele unde zac imundicele pe drum şi unde animalele domestice se plimbă pe strade !!.. Şi te mai indoeşti in sfirşit despre răutatea oamenilor din părfie de unde, la fiecare pas, trebue să înfrunţi asalturile haitelor de ciini furioşi ? ! Incerca-vom deci să judecăm Bucureştii şi pe bucureştenî, din stradă şi de pe strade; iar mai inuim de toate dreptatea ne îndatorează să stabilim activul bucureşteniior şi să le aducem primosul admiraţiunel noastre pentru sirguinţa ce au de a eşi din cadrul vieţeî orientale. Intr’adevăr . Cei cari au cunoscut Bucureştii de la 1872 nu au putut uita cit de turcesc era, atunci, aspectul celor mai europeneşti strade ale Capitalei. Vii stau in amintirea noastră strada Franceză (actuala Carol I) cu vestitul han al lui Manuc (otel Dacia), Podul Mogoşoaeî (Calea Victoriei de azi) cu nebiruitul han al Zlătarilor şi cu cea fără de urmă piaţă lui Constantin Vodă, precum şi strada Lipscanilor in care predomina extra-murdarul han al luiŞerban Vodă... Negreşit că este uimitoare opera de reinoire sâvîrşită în Bucureşti în răstimp de 30 de ani, şi cată să recunoaştem că, orîcit de însemnată la iniţiativa oficială privitoare la canalizarea Dîmboviţei şi la deschiderea Bulevardului, transfigurarea Bucureştilor nu s’ar fi îndeplinit fără un energie simţimint pentru civilizaţie la bucureştenî. Adevărul este că pînă la nebunie înaintase pornirea constructivităţei bucureştene, şi doar teribila criză din 1990 fu capabilă să înfrineze acel avint. Dacă vom mai adăuga acum la activul concetăţenilor noştri faptul că poţi umbla pe jos pe stradă fără ca să suferi diferite brutalităţi imediat putem trece la considerabilul pasiv al stărei Bucureştilor, mărginindu-ne la constatarea a două serii bătătoare la ochi. Sub raportul simţului de dreptate, al acelui „snum cuique tribucre“, incontestabil că nu există in Bucureşti libertatea trotuarului,—desigur pentru motivul că ea n’a fost proclamată, împreună cu cele-l’alte libertăţi, in cimpia Filaretuluî. Dacă treci seara (in zilele călduroase) prin stradele de la mahala, cotiş trebue să-ţi faci calea din cauza nepăsâtoarelor sindrofii aşezate pe la porţi. Dacă umbli prin cartierele aristocratice (Batiştea, Amza, etc.), aceeaşi pagubă de timp întimpini din pricina grămezilor de cărămidă, de nisip şi chiar a varniţelor întinse de la o margine pînă la cealaltă a trotuarului. Dar cînd te mină soarta prin stradele comerciale ? !... Dacă nu ţi mai spargi capul acuma de firme curmezişe, vai ţie, nenorocitule, cînd trebue sa ocoleşti lăzi, butoaie, mese, tarabe, spre a eşi in picioarele cailor de la trăsuri, ori in bătaia roţilor de la cotigele minate de ţanţoşii distribuitori de pline ori de lapte, etc.? ! !... Fără îndoială că nu este exclusă posibilitatea de a avea într’o zi edili destul de energici cari să descotorosească trotuarele de piedicile de mai sus, precum s’a făcut deja cu firmele curmezişe... Nil întrezărim insă nici o speranţă de apropiată îndreptare, cînd e vorba de piedica adusă circulaţiuneî de către înşişi negustorii, cari te întind de minecă la fiecare pas. * A doua serie de cusururi bucureştene este relativă la politică . Cu tot vuetul stirnit de strada Enei, negreşit că nu ne putem plinge de maltratarea materială a stradelor, căci încă nu s’a văzut in Bucureşti preschimbarea pavagiuluî in baricade... şi probabil că multă vreme incă nu se va vedea astfel de indirjire civică,—deşi deja de la 1900 gorjenii din comuna Arjodi au ridicat prima baricadă in Rominia !... In Bucureşti, totuşi, baricadele sint clădite nu de furia populară, ci de... păsuitorii edili, căci niște baricade sint clădirile din alte vremuri cari încalcă domeniul comunal și cari se repară de multe ori in ciuda tutulor regulamentelor comunale, numai de batirul... influentelor voturi ale proprietarilor. In treacăt vom însemna aci, fără nici o animozitate, clădirea comercială care ţine colţul format de strada Lipscani cu str. Smîrdan, şi care clădire de odată este lăsată să încalce amîndouă străzile, de şi din toate părţile ameninţă ruina. * Drept încheiere ,• cu toate că nici o barieră nu s’a ridicat contra imigraţiuneî orientale, există în Bucureşti o lume nouă, capabilă de progres statornic, şi in care—fericire !..—iniţiativa particulară nu cedează pasul iniţiativei statului... Paul Scorţeanu DESPRE MOI — In cimpul artelor — Cu dragoste frumos Înflorită in inimă iţi vorbeşte romanul patriot despre toate acele neîntrecute amintiri cari se ivesc in perspectiva gindirei lui, de cite ori dorul fierbinte il poartă către duioasa Rominie. In el nasc şi se desfac luminat, stolurî-stoluri, sentimente vii şi pătrunzătoare ce mişcă şi-l tulbură şi îi înmoae privirile în domoale lacrimi, sincere şi discrete. Ca într’un farmec de altundeva venit, adus cu maestre mişcări graţioase, sufletul lui tresare, aprins de vâlvătaia dragostei de ţară, vibrează la frumuseţea întrevăzută şi învăluitoare şi se arată celor din prejur cu faţă nouă, strălucitoare, poleită de simţiri patriotice invoalte. In faţa ta ai un blind apostol al naţiunei tale iubite. Şi îl fericeşti, în gînd, de aşa înflăcărare fiească ce te fură pentru o cripă. In acelaş timp il plingî văzîndu-l dus într'o ideală strălucire,— strălucire de aparentă Înşelăciune care domneşte in acele inimi uşor crezătoare înfăţişărilor mincinoase şi de loc pătrunzătoare de adevăr. Tu, am altfel croit, vezi orbirea incintătoare în care se închide acela. 11 ştii sincer, dar legănat de amăgire admirabilă şi un î l poţi condamna. Visul lui e curat ca raza şi înălţător. Nenumăratele fapte uricioase, cari se înşiră zi cu zi, trecîndu-î pe dinainte şi contrazicîndu-i credinţele şi orbirea, nu-1 neliniştesc. Ele nu-1 conving şi acel patriot, plin de poezie şi de ideal, nu vede realitatea monstruoasă ce-l înconjură. Se cade oricărui dintre noi să fim încrezător! în astfel de ideal, însă, mai virtos ni se cere să îndepartăm de la noi îngrăditul orbire! neînvinse. Gîndul idealului atrăgător şi îndelungat, să nu ne întunece lumina vederilor, cînd privim roată inprejurul nostru. Faptele vorbesc clar, şi ele ne dau învăţare sigură pentru întărirea idealului, fie dînsul chiar naţional. Să venim deci la fapte, să le ascultăm şi să vedem în ce graii ştiu ele a ne destăinui secretul lucrurilor, in ceea ce priveşte naţiunea. Ele ne vor arăta, dacă e îndreptăţită admiraţia oarbă şi neîntemeiată pe baze înţelepte. Şi fiindcă suntem in vremea intimplăriior artistice, voi lua un fapt sigur, care ne va da măsura întreagă a multor alte fapte. E vorba de un monument care se va ridica neuitatului om politic Ion Brătianuu. Acest monument, într’o vreme, nu ştiu care, a fost comandat unui artist străin, c lui Ernest Dubois, francez de obîrşie şi cu talent. încrezători naivicîtîva dintre noi, anunţarăm că monumentul se află la salon, — iar eu, chiar făgăduisem o descripţie a acestei opere. Ne păcălirăm. Acest monument, în adevăr, deşi trecut in catalogul oficial, nu fu trimes de d. Dubois spre a fi expus. Acesta e faptul. Să vedem, acum, legătura ce se află intre el şi ceea ce ne preocupă in momentul acesta. In timpii din urmă, ca prin minune, la noi in ţară şi prin centrele locuite de rominî, s’a produs o mişcare artistică, atit de caracteristică în cit mai cu toţii ne bucuram de această bună îndrumare. Artişti de seamă, cu frumuşele talente, se iviră dind manifestăm o viaţă intensă şi trăitoare. Ei, prin avint ’inimos, dădură ţârei o însuflere nouă neştiută acum douăzeci de ani. Mai mult chiar, în opere ei au pus excel caracter naţional deosebit, rodindu-l cu tărie şi cu artă. Pictura, sculptura, architectura, ne-au dăruit cu artişti in cari ne punem toate speranţele pentru fermecătorul viitor ce ne aşteaptă. Da, —»s’a făcut la noi un sîmbure, un centru sămiotos, un germen roditor care, pe zi ce merge, tot mai prăselnic se aratiî. Critica, ori cît de neîndemînatică şi de nedibace e, a însemnat gestul prim al acestei mişcări şi nume n’am nevoe să dau. Creşte inima de mincne; ochiul restringe o îndepărtată speranţă neistovită , iar mintea se lisă fermecată de o încredere înoită şi se mîngiie cu gindul izbindei desovirste. Ţara începe să capete o îndrumare către frumos, iar idealul artistic atit de alungat, despreţuit, neînţeles la noi, se simte prins intr’o întrupare reală, armonioasă şi gata să înflorească. Dar, pe cînd mişcarea se porneşte in mod firesc, cînd ea are năzuinţe de mărire şi de maî adîncă naţionalizare, ca să devie personală neamului nostru,— se produce in sens invers un curent care, de va rămîne, va fi gidele nemilos al mişcărei zise mai sus. Acest cuvant fi început tocmai de acea iunie, care, păstrind frineie statului, poate să dea oricărei manifestări intelectuale prielnice mijloace de menţinere şi de dezvoltare. In Ioc să fie seamă de mişcarea artistică de la noi, s’o susţie, s’o măsoare cu ochi bine-voitori dindu’i valoarea eî adevărată, s’o sfătuiască, nu ca învăţare de artă, ci ca imbold material, încredinţîndu-î lucrări naţionale, prin concurs, sau alt-fel,din loc s’o ia sub ocrotitoarea-i putere, s’o nutriască pentru ca tot maî înfloritoare să fie, cum făceaţi grecii din vechime,— din contra, ca un blestemat făcut, ea, prin exemplele înstrăinate, dă mişcărei începute o lovitură dureroasă. Actul acesta, făcut de dinşiî, e antipatriotic şi de regres. Faptul de maî sus, cu un monument aproape naţional, e strigător; altele se adaugă maî modeste şi multe exemple de acestea se ştiu la noi; insă fapt lingă fapt formează mişcare, şi aceasta, generalizată, dăunează celeia care este şi va fi o naţiune şi care, cu orîce preţ, trebuie ocrotită. Cum ar trebui calificată o aşa acţiune ? Niţică gindire ne arată cît de puţine sentimente naţionale cresc in sufletele noastre. In mei o parte a lume! nu se dezvoltă apucături aşa de nepatriotice, ca pe pămintul ţăreî noastre. Sintem patrioţi numai cu vorba. Ne întrebăm care’î cauza acestor acţiuni patriotice şi mişcărei artistice de la noi şi artiştilor ? Azi, ca în toate vremurile trecute, neamurile înlesnesc deadins o exprimare artistică naţională , cu deosebire în privinţa monumentelor naţionale. Exemple contrarii sunt rare. Pe aceeaşi treaptă să ne punem şi noi. In această privinţă trebue să fim conservatori, şi iată explicarea. Ţara noastră are nevoe de o artă care să-i întrupeze caracterele.Grecia, Italia, Spania—arta franceză, cea germană, engleză, toate ne lasă viaţa lor scnsă în arte, toate exprimă fiinţa lor intimă. Artele trecute, printre cari cea flamandă şi cea italiană, au prins in chip admirabil sufletul epocilor prin cari trecură acele neamuri. In veci acele naţii trăivor răsfrânte şi limpede in magica oglindă a artelor. Noi n’avem trecut artistic. Frumosul stil bizantin nu’î artă romînească, ci, adus la noi, importat, el fu numai înflorit, intr’un mod caracteristic. Şi arta bizantină nu e eşită din sufletul şi siegele neamului nostru. Ea nu'ntrupea ni nic! jjornirea lui către frumos, nici năzuinţele’!. Ea e ca floarea exotică adusă de aiurea, care a prins rădăcini in pămintul romînesc, iar nu floarea de la noi care nu mai creşte în nici o altă parte a lumei. Poporul nostru nu şi-a apropiat arta asta în aşa chip incît să poţi zice că e a lui, dinsul a insuflat oarecare viaţă in armonia decorativă, şi nimic mai mult. Prin urmare, ca trecut, nu putem zice, ca celelalte naţii că avem o artă în care ca într’o clară apă lucie, se reflectează viaţa neamului nostru prin veacuri. Noi abia începem spre acest sfirşit Şi cu toţii ştim, cită fală firească este pentru un popor, cind poate deschide tuturor porţile muzeielor în care sunt păstrate minunatele şi naţionalele tezaure artistice. Din acest punct de vedere, se cere o mai mare atenţie artelor, în general. Naţiunea maî are nevoe de artă şi in viitor. Nimicurile politice sunt trecătoare. In lumea intelectuală către care se îndreaptă omenirea, momentele sîngeroase n’aîi preţ ; ea va ’, prea-mări două energii sociale: Arta şi Ştiinţa. Epoca de azi, cu mincinoase apucături, cu sentimente false, se prelinge in trecut, lăsînd loc celei in care naţiunile vor străluci pria intelectualitate. Trebue dar, ca năzuinţa noastră naţională să fie îndreptată în spre timpurile cari vin. De aceea se cuvine să ne dăm cu toată inima actelor de întărire naţională, pe calea manifestărilor intelectuale superioare. Nu cum se face azi. Guvernele ar trebui să aibă în grije aşa activitate. Ele ar trebui să lase dragostea străinătăţea, cînd ea e, inti’ua senz, stricătoare naţiuneî. Să se gîndească la artişti! noştri cari ei singuri sint în stare să dea artei acea văpae etnică. Spun acestea nu cu ginduri anarhice, dar spre conservarea vieţeî noastre naţionale. Şi le mai spun, nu ca să folosesc materialiceşte citorva artişti. Vederea mea e ’naltă. Ea ţinteşte in depărtare şi la naţie. Eu cred că acei cari lasă orîce frumuseţe intre noi născută, ca să aducă alta nu mai frumoasă de altunde-a, fac lucruri reia pentru unitatea noastră naţională. Cu atît mai mult cu cît aceia sint din lumea oficială şi au datoria intîifl către ţară-te. Mişcarea începută trebue clar încurajată, spre gloria neamului. Th Cornel Cărţi şi reviste Poezii de Th. Şerbănescu, adunate şi publicate de d. T. G. Djuvara însoţite de un studiu asupra poeziilor lui Şerbanescu de D. C. Onescu şi T. G. Djuvara, cu portretul autorului. Un volum în 8 de 338 de pag. Buc. Editura Socec şi Cania. Preţul 4 lei. Se vinde în folosul fondului pentru ridicarea unui bust poetului.