Adevěrul, iunie 1902 (Anul 15, nr. 4611-4640)
1902-06-10 / nr. 4621 (4620)
COXftKESinL .JUMIMIST — Interview era om carpist — Surpriza care ne-au făcut-o junimiştii anunţînd pentru 23 şi 24 Iunie un congres în Bucureşti ne-a făcut să ne adresăm imediat la un amic al d-lui Carp pentru a putea afla scopul acestui congres şi motivele cari l-aîi făcut să păstreze pînă acum cea mai mare taină în jurul acestei hotărîri. Amicul d-lui Carp ne-a dat oarecarî amănunte interesante și pe cari ne grăbim a le comunica cititorilor. * Am întrebat în primul loc pe fruntașul junimist, un fost secretar general de minister, probabil viitor ministru, cum se explică graba că peste 15 zile se convoacă congresul şi iată ce mi-a răspuns : — Noi nu lucrăm cu tapaj. Acţiunea noastră, în ce priveşte organizarea partidului, este şi va fi discretă. De mai bine de o lună comitetul central ştia de acest congres, dar toţi au păstrat secretul fiindcă cunoşteam bine adversarii şi ştiam că dacă ne vom pregăti, cu zgomot, o lună sau două pentru congres, azi să ne iasă înainte cantacuziniştii cu tărabălăfi, cu un congres, cu un banchet, etc. Acum l-am făcut farsa. Să poftească să facă un contra-congres în vacanţă. In orice caz înainte de 23 iunie n’au să se mai poată întruni şi am ţinut mult să facem noi primul congres conservator la Bucureşti, ceea ce am reuşit. —Da, dar scopul congresului ? — Mister! E mult mai bine să creăm o atmosferă misterioasă în jurul acestui congres. Toată lumea se va preocupa atunci de el. Şi cînd ,ne vom întruni, atîţia oameni inteligenţi şi de spirit, o să ştim ce să facem şi ce să hotărîm. „De altfel preşedintele nostru de la Iaşi—de unde am ţinut să ne vie marea idee a congresului—spune că congresul e în scopul unui „schimb de vederi şi pentru lămurirea tot mai ciară a năzuinţelor noastre“—cu alte cuvinte vom desfăşura programul nostru de guvernămînt. * —Vă pregătiţi dar să luaţi puterea ? —Desigur ! Noi credem că, precum am prezis-o, d. Sturdza a făcut deja toate prostiile necesare pentru ca să ne aducă la putere. De altfel nici Sturdza şi cu atit mai puţin Cantacuzino nu vor putea linişti spiritele în străinătate. Numai Carp o să pună ordine în toate. Cu tot misterul de care-ţî vorbeam odinioare, pot să-ţi spun că la congres se vor face declaraţiuni senzaţionale şi pe cit am înţeles chiar Sturdza ar fi avertizat pe cumnatul său să se pregătească de putere. — Oare aceste ştiri nu le răspîndiţi în vederea alegerilor comunale ? — Știi prea bine că noi, mai ales Carp, nu râvnim succese electorale. Vom lupta în alegeri pretutindeni unde vom avea cîțiva partizani, dar ne este indiferent dacă de pildă cantacuziniştii ne vor învinge cu numărul. Avem să-i învingem şi noi în unele locuri. Dar neste indiferent .* — Şi programul de care vorbeşti va cuprinde Ceva nou ? — Despre program şeful are să-l facă desigur în ajun, scurt, precis şi categoric, mai mult o declaraţie. Dar ne vom manifesta semnînd cu toţii un apel pentru alegerile comunale şi atuncî se va vedea cîţî sîntem şi cine e cu noi. La această manifestaţie am ţinut mult şi iată scopul principal al congresului. „E probabil că după congres şeful se va duce la rege pentru a se întreţine cu suveranul asupra situaţiei şi după aceea ne vom despărţi iarăşi cu cuvîntul de ordine de a nu părăsi nimeni vara această ţara şi să lucrăm cu toţii pentru alegeri şi pentru organizarea partidului. * Iată tot ce ne-a spus amicul d-lui Carp. Natural că asupra acestui congres vom căuta să aflăm şi alte filajimante şi ne vom interesa să redem şi efectele produse în tabăra canta luizinistâ care, desigur, va intra în , acţiune şi va răspunde la această manifestare. A. B. Din fuga condeiului Afacerea Crawford Poliţia franceză s’a pus s’o întreacă pe a noastră — dar o să-i fie cam greu. Ea caută pe madam Humbert, care a dispărut cu vre-o suta de milioane, lăsînd în urma ei o ladă de fier, care s’a constatat a fi neatinsă de nici un metale nici măcar de un cinci de nichel. Acest golţ foarte simţitor reprezintă fenomenala moştenire Crawford, pe care trebuia s’o ia într’o zi în posesie madam Humbert. Numita damă a fost căutată de poliţia din Paris prin Anglia, Africa, America, Grecia, Siberia, prin catacombele Parisului, pe la diverse mînăstirî din Franţa, etc. Propunem ca numita să mai fie căutată şi prin Bucureşti,— şi anume: pe la tunelul lui Mihăiţă, peştera din Cişmegiu, maidane Duca, şoseaua Titanului, gropile de la Grozăveşti, Biblioteca centrală, cîmpu Cucoanei şi altele. Pe vr’unul din aceste locuri virane și cam subterane trebue să fie ascunsă madam Humbert. Avis d-lui Cochefert i Pap. Incurca-iUine Ni s’a făgăduit—d. Sturdza a făgăduit-o formal unui rabin cu care a avut o convorbire asupra chestiei evreeşti—că în curînd se vor lămuri acele articole din legea meseriilor asupra cărora în zadar a insistat în Cameră d. Miile ca să fie explicate de guvern, şi graţie obscurităţeî şi ambiguităţeî cărora s'a stîrnit faimoasa furtună din presa străină. Cu drept cuvlnt remarcă Frankfurter Zeitung că deşi s'a făgăduit această lămurire pînă în „două-treî săptămînî“, ea iii-î pînă azi nu s'a produs, iar guvernul a lăsat să treacă congresul Camerelor de comerţ din Craiova fără să se explice, cu toate că, nu se putea imagina o ocazie mai nimerită şi mai favorabilă pentru aşa ceva. Va să zică pe de o parte se perzistă in politica dubioasă care a dat naştere la campania presei străine şi la emigrarea evreilor, ceea ce ar denota că guvernul dorește această emigrare, iar pe de alta intervine pe lîngă guvernul unguresc ca să împiedice emigrarea evreilor din Romînia, după cum reese din ultimul discurs al d-lui de Szeli. Ce fel de purtare e aceasta ? Nu e ea semnul unei curate nebunii ? Cu un cuvînt guvernul poate liniști spiritele în populaţia evreiască, şi n'o face deşi a făgăduit-o. Şi nefăcînd aceasta, împingînd pe evrei la emigrare prin muţenia sa asupra faimoaselor articole din legea meseriilor, le fac în acelaşi timp drumul peste graniţă fugind pe guvernul unguresc să le ceară 400 de coroane la trecere. Nu mai înţelegem nimic ! Cerşetorii cari îşi întreţin rănile au cel puţin scopul de a provoca milă trecătorilor. Ce scop urmăreşte guvernul întreţinând mereu vie rana chestiei evreeşti ? Noi credem că a sosit momentul ca să reguleze lucrul într'un fel, căci ca să-i goneşti din urmă pe meseriaşii evrei şi apoi să le ţii calea ca să nu plece, e pur şi simplu o nebunie. index Divide et impera Se zice că în momentul cînd d. Sturdza se urca în tren pentru apărăsi ţara ar fi spus unui partizan care se cam temea de durata regimului la putere, inspirat se vede din scrisoarea d-lui Pallade: — Nu vă temeţi, vom guverna încă cel puţin patru ani. Ştim ce bază se poate pune de obiceiu pe asemenea oracole, dar e totuşi interesant de ghicit pe ce s’a întemeiat d. Sturdza ca să emită această profeţie. De sigur că pe isprăvile guvernului sau şi pe armonia din partid nu s’a întemeiat. Atit de des şi în mod atît de neaşteptat, pentru sine cel puţin, au căzut de la putere guvernele prezidate de d-sa, nu cît mai curînd ar trebui să se teamă de piază rea. Atunci ce l-a făcut să creadă că va mai guverna patru ani ? Aruncînd o privire generală asupra situaţiei noastre politice se observă, acum ca şi întotd’auna de altmintreli, că ceea ce face tăria guvernului e slăbiciunea opoziţiei. Ar fi o adevărată minune ca un guvern să se menţie prin propriile-i merite. Această minune o tot aşteptăm fără să se fi produs încă. Prin urmare iată o primă şi importantă explicaţie a profeţiei d-lui Sturdza. Opoziţia e slabă, deci guvernul e tare. Şi în ce conzistă, actualmente, slăbiciunea opoziţiei ? Nu în lipsa unui program şi a unor idei de ordin general, mai întîi fiind-că nu s’a obicinuit să se ceară opoziţiilor noastre asemenea bagajurî, şi al doilea fiindcă sunt în opoziţie conservatorii cari nu formează un partid pozitiv ca să zicem aşa, un partid de idei şi de reforme. Pentru acest partid o asemenea lipsă nu constitue numai decît o slăbiciune. Slăbiciunea opoziţiei stă în aceea că e divizată în două tabere profund duşmane, poate cum încă nu s’a mai pomenit la noi. Şi cum regele nu chiamă nici o dată la putere partidele divizate, mai ales câ cel conservator e din fire slab nimericește chiar cînd e unit, se întîmplă deci că guvernul d-lui Sturdza e tare, că mai are de stat la cîrmă. Oare chematu-l-a pe d-sa regele să-i încredințeze formarea ministerului pînă ce nu s’a împăcat cu drapeliştii ? Nu, cît timp au durat luptele intestine în partidul liberal, erau tari la guvern conservatorii. Iată dar perfect şi pe de-antregul explicată profeţia d-lui Sturdza, care la lumina acestor explicaţii apare, ca orîce oracol, o copilărie, o propoziţie de o extremă banalitate. Insă lucrul devine interesant de îndată ce ne întrebăm de cine şi de ce se provoacă şi se menţine dizidenţa în sînul partidului din opoziţie . Unul din partizanii acestei dizidenţe, mai important chiar decît d. Carp şi d. Filipescu, e d. Sturdza însuşi. Pentru a afla pe adevăratul autor al unui fapt, pe autorul moral, trebue să te întrebi: Cui prodest? Cine se foloseşte de pe urma dizidenţei conservatoare ? D. Sturdza şi cu ai săi. Şi chiar aşa stă lucrul. Altmintreli ce rost ar avea cartelurile, de ce Voinţa ar susţine cu atîta patimă pe junimişti şi ar combate pe conservatori, de ce pornirea a o mulţime de liberali în favoarea d-lui Carp şi în defavoarea d-lui Take Ionescu ? Fiindcă întreţinînd rana în partidul advers, el profită, stau la putere, vor sta mai mult decît trebue. Pe cînd d. Carp se măguleşte că asanează moravurile, pe cînd junimiştii îşi închipuesc că fac cine ştie ce teribilă politică de reformare, pe cînd dizidenţii se cred oameni cu stea în frunte deoarece pînă şi adversarii lor liberali îl susţin, îi aleg, îşi laudă!ud. Sturdza întreţine iluziile, deşertăciunile şi interesele micei grupări conducîndu-se de faimoasa maximă Divide et impera. Junimiştii vor fi oameni aleşi, morali, deştepţi, patrioţi cît se vor preta la acest joc. Din ziua în care vor deschide ochii şi vor vedea păcăleala, vor fi trataţi de actualii lor amici mai rău de cum sînt trataţi azi „takiştii". Şi aşa se explică de ce d. Sturdza se simte în stare să facă pe profetul asupra propriilor sale afaceri politice. I. Teodorescu ■ ^—1. ■!! —ÉIIJHflJITTB'11 4V.M.-,.. Circulara confidenţiala Voinţa Naţională de aseară publică un articol ca răspuns la ştirile pe care le-am dat cu privire la circulara confidenţială adresată autorităţilor relativ la începerea aşa ziselor „lucrări pregătitoare“ pentru recensămintul general al proprietăţilor funciare. Organul oficios caută să dezmintă afirmaţiunea, că ar fi vorba de modificarea legei impozitului funciar, caii de un nou bir. Articolul Voinţei este insă atit de confuz. Incit nu’fi atinge scopul, oricită indulgenţă ar depune cititorii. Singura afirmaţie clară a Voinţei Naţionale este că nu s’a dat nici un ordin confidenţial. Aci organul d-lui lanovici minte. Afirmăm încă odată—şi desfidem orice dezminţire din partea unui organ oficios cu consideraţie— că ministerul de interne a dat o circulară confidenţială autorităţilor judeţene, invitindule să dea tot concursul agenţilor fiscali ai ministerului de finanţe in lucrările lor. Ştim bine însă că o asemenea dezminţire nu vom căpăta. Sforţările Voinţei Naţionale pentru a linişti pe proprietari sunt zadarnice, intra cit ceea ce i-a alarmat a fost tocmai modul secret și „confidențial" cum se lucrează. Vom mai reveni. Aă. Băuturile artificiale D-luî director al ziarului „Adeverul“ Cu începerea vere! se introduc in consumalie o sumedenie de băuturi artificiale preparate cu esenţe. Pe lingă băuturile alcoolice, vara se pun în circulaţia şi diverse băuturi răcoritoare, limo năzî, cari mai toate se prepară cu esenţe. Nimeni n’ar avea nimic de obiectat, dacă aceste băuturi artificiale ar fi preparate cu esenţe combinate in mod ştiintific. Se ştie că băuturile naturale sunt de multe orî mai neigienice ca cele artificiale, cele dintiiu conţinind impurităţi dăunătoare sănătăţeî, cari pot fi excluse în preparaţia artificială a băuturei. Diverşi savanţi străini şi români susţin acest lucru şi regulamentele noastre sanitare admit întrebuinţarea esenţelor igienice. Din nefericire insă se pun in circulaţie esenţe sintetice neregulamentare. Pot să vă afirm că la Iaşi şi Focşani au sosit cantităţi însemnate de esenţe sintetice din străinătate nepermise de regulamentele noastre sanitare. Am dovezi pentru aceasta. Bănuesc că lucrul trebue să se petreacă cam la fel in toată ţara. Aceasta e o dovadă, că autorităţile noastre sanitare şi de control sunt prea puţin vigilente, iată de pildă un truc foarte simplu întrebuinţat de contravenienţi.- medicul primar al unui judeţ bănueşte că un cîrciumar sau un fabricant de limonada gazoasă întrebuinţează esenţă neregulamentară.Se duce la dînsul, ia probe şi le trimite laboratorului de chimie al statului din Bucureşti, spre analizare. Dar contravenientul are grijă ca sticlele să se spargă pe drum, aşa că laboratorul primeşte o ladă cu spărturi. Se afirmă chiar—pentru ca să precizez—că ar ex Xsta un mic funcţionar, care pentru suma modică de zece lei se oferă să facă această operaţie simplă...Şi câte alte trucuri nu mai sunt la dispoziţia d-ior contravenienţi, cari prepară esenţe puternic aromatizate, dar neregulamentare. Autorităţile în drept ar trebui să ia măsuri severe de control asupra importului de esenţe. 27. B. POSTA MICA Urdana Zola, Loco. Un regulament al Conservatorului cereţi la direcţia Conservatorului, str. Brezoianu. înscrierile încep’la finele luî August, I. Negru, Fălticeni. 1) Zola şi Labori au rămas în totul de aceleaşi păreri. 2) Incidentul s’a terminat — aşa cum s’a arătat prin Adevărul, a doua zi dimineaţă. Nava.—Rugaţi pe d. Th. Cornel, Paris, rue de Buffon, *1 să va dea desluşiri şi le veţi avea precise. L*, S. Safinoil. Brăila.— Adresaţi-vă d-luî Loewenthal, Bucureşti. L. Pauker. Iaşi.—Nu vă putem răspunde la „Poşta Mică“ la o chestiune ca aceea a cauzei teismuluî lui Darwin ! Nelinişte la graniţă Nu s’a terminat încă ancheta cu privire la incidentul de la Enişenka şi iată că primim o telegramă a corespondentului nostru din Constanţa, prin care ni se semnalează o incursiune de contrabandişti pe teritoriul nostru, in dreptul pichetului Caelamac No. 42. Sentinelele au făcut somafiuni, incursioniştii au refuzat să stea şi astfel , din ei au fost împuşcaţi. Desigur că faptul va da loc la noui diferende între guvernul nostru şi cel din Sofia. Pînă la stabilirea amănuntelor şi caracterului definitiv al noului eveniment de la graniţa dinspre Bulgaria, asupra căruia, iarăşi guvernul nostru ar trebui să publice cit mai curînd un comunicat, pentru moment, zicem,toate cele cite se petrec la graniță sunt de natură a ne dovedi că bulgarii provoacă, că fac incursiuni pe teritoriul românesc, că la graniţa româno-bulgară încep a se repeta faptele de la graniţa turco-bulgară — şi aceasta trebue curmat energic şi repede, căci e vorba de liniştea din ţară. Da. CARNETUL MEU CORSETUL Ministerul instrucţiuneî, avînd în vedere că mai toţi oamenii de ştiinţă au condamnat corsetul ca vătămător sănătăţeî şi avînd în vedere şi intervenţia consiliului sanitar, a decis ca pe viitor, sub pedeapsă pentru contraveniente, elevele şcoalelor primare, scundare, profesionale şi normale sie statului, să nu mai poarte corsete. Directoarele şcoalelor respective şi inspectoarei învăţămîntului privat de fete au fost făcute răspunzătoare de executarea acestei deriziuni. Iată dar o primă măsură oficială nu contra corsetului. Noi o salutăm cu deplină satisfacţie şi felicităm pe ministrul care a luat-o, îndemnîndu-1 a veghea la stricta ei aplicare. A nu purta corsetul în virtutea unei decizii ministeriale va veni mult mai lesne fetelor decît a nu-l purta din convingere, căci o asemenea convingere trece încă drept subversivă, drept „gărgăuni de ale femeilor emancipate“. Am fost întotdeauna de părerea acelui spiritual scriitor parizian care spunea că pace corsetul, atunci cînd... îl depune femeia. Nu trebue să fi nici medic, nici savant, ca să poţi constata de visu că ameţelile, leşinurile, dificultatea de a respira la femei sînt datorite în marea majoritate a cazurilor corsetului. Legenda că corsetul înfrumuseţează corpul femeei începe a se zdruncina şi ea şi încetul cu încetul, înfrumuseţarea care se obţine, torturîndu-sa trupul, începe a fi considerată nu ca o înfrumuseţare, ci ca o degenerare, ca o abatere de la desvoltarea normală. Cînd această concepţie va triumfa definitiv între bărbaţi, corsetul va fi trăit, căci nu trebue să uităm că sexul slab pune şi.. depune corsetul mai ales pentru a place celuîl’alt ! E. D. F. Logodna prințului €4re©iei ........■" ■ ■" fr». Politica externă Tripla alianţă Deşi suntem în ajunul reinoireî triplei alianţe, nimeni nu-i mai dă caracterul intangibil, un fel de mister sacrosanct pe care i-l atribuiau primii autori. Cancelarul de Buelow însuşi a comparat mai deunăzi triplicea cu o căsătorie «din raţiune». De cînd s’au pronunţat aceste cuvinte in Reichstag evenimentele au demonstrat, că ele dadeau nota justă. In Austro-Ungaria ca şi în Italia, spiritele par a fi obosite cu privire la combinaţia, care a servit atit de mult timp ca piatra angulară a politicei acestor două ţări. Radia, fără a repudia concursul eventual, care poate să-i fie preţios odată, caută in mod ostentativ să-şi lărgească sfera independenţei sale diplomatice, să-şi ciştige libertatea de mişcare, punîndu-se in bune raporturi de vecinătate cu Franţa şi căutind a ciştiga puţin teren şi în afacerile Orientului, in special în ale peninsulei balcanice. Proiectul de expropriere a rasei poloneze in regatul Prusiei,— comentat mai cu seamă in mod brutal prin cuvintele d-luî Buelow, privitoare la «distrugerea epurilor prea din cale afară de proliferî» și prin eşirea violentă şi strigace a împăratului Wilhelm la Marienburg,—a aruncat, in mod firesc, emoţia şi iritarea nu numai in rîndurile galiţienilor avizaţi, cari joacă un rol atit de considerabil în Reichsrat şi cari deţin ministerul afacerilor străine, prin contele Goluchowski, dar şi in rindurile cehilor şi a acelei întregi populaţii slave, pe care o ameninţă înlâuntru pretenţiile pangermanizmuluî centralist şi in afară exclusivismul teuton. Şi iată, că dintr’o dată a plecat o lovitură, contra triplicei, dintr’o parte, de unde lumea se aştepta mai puţini D. Koloman de Szell, primul-ministru ungar, a făcut acum cite-va zile o aluzie in termeni cam sibilini, privitoare la politica vamală germană, pe care aceasta o ridică in faţa triplei alianţe, şi la imposibilitatea de a duce de front o luptă de tarife şi o intimitate diplomatică.. Limbagiul său a provocat vii comentarii în presa germană, care a căutat să pătrundă secretul acestor cuvinte, anume, dacă ele trebue considerate ca o ameninţare şi ca o denunţare eventuală a alianţei politice, in cazul cînd protecţionizmul agrar triumfător ar dezlănţui un conflict economic. Desigur, că nu puţină senzaţie va face şi ultimul discurs al împăratului Wilhelm la Aix-la-Chapelle, discurs pe care ni l’a transmis erl în rezumat telegraful. împăratul a spus ,câ misiunea imperiului germanic trebue să fie infemeerea unui imperiu universal de spirit germanic in lumea întreagă. In orîce caz insă tripla alianţă vă fi reinoită. Insă conditiunile în care se va face această reinoire, autonomia radicală intre politica alianţei şi aceea a tarifelor prohibitive, starea de suflet a contractanţilor, indoelile unora, ezitările altora, scepticismul tuturor, fac ca noua triplă alianță să se deosibească de vechea alianță. Criza în Austria ? Despre demisia ministrului Rezek nu se mai aude nimic. Se pare, că in urma simpleţeî cu care s’a regulat chestia, impozitului pe tichetele de călătorie, această criză parţială a fost înlăturată. In orîce caz se spunea că situaţia ministrului Rezek a fost zdruncinată de cele intimplate la clubul ceh. Ziarele cehe caută să stabilească un acord intre clubul ceh şi ministrul Rezek. Hlas Naroda (Vocea poporului) spune următoarele: „Căutind a afla opinia celor mai marcanţi membri ai clubului ceh am constatat, că între clubul ceh şi d. dr. Rezek nu există nici un diferend ; clubul are cea mai mare încredere în ministru“. East BARBARIILE DIN RUSIA Arbeiter-Zeihung din Viena publică următoarele rînduri primite din Rusia: „încă acum cîteva săptămîni se părea, că cruzimea călăilor din Viena a atins culmea, că mintea omenească, chiar în imperiul ţarilor, nu poate inventa bestialităţi mai grozave. Regele Albert al Saxoniei —O pagină de amintiri scrisă pentru „Adevărul“ da A. K. Regele Albert al Saxoniei e mort! Cu el a pierit cel din urmă comandant, din marele războinc împotriva Franţei, cel din urmă paladin al împăratului Wilhelm I. A fost soldat cu trup şi suflet, lucru, pe care în afară de vitejiile sale războinice, îl dovedea şi prin faptul că umbla pururi îmbrăcat, milităreşte, contrar tatălui său regele Ioan care purta uniforrat numai la anumite ocazii. Fiind stăpîn pe întreaga ţară, ţinu în frâu camarila nîtramontană, de care era înconjurat, astfel că aceasta din urmă se văzu silită să’și pue nădejdea într’un viitor care părea să întredeschidă noul perspective. Numai în timpul din urmă regele Albert deveni mai apatic, învins de suferințele pricinuite de boală, lisă sau fu silit să treacă cu vederea, faptul câ o majoritate agrară a reuşit să readucă vechile legi, cari făceai imposibilă intrarea vre-unuî social-democrat sau liber-cugetator în sfătul ţarei, în sînul Landtagnînî. Astfel că socialiştii fură lipsiţi de libertatea cuvîntuluî şi a întrunirilor. Deja ca tînăr prinţ, regele Albert obţină în anul 1849 în şanţurile de la Düppel botezul focului. Se aventură astfel prin ploaia de gloanţe, încît bătrînul Wranzel, comandantul suprem al trupelor unite germane, a trebuit să-i ordone în mai multe rîndurî să se retragă din faţa focurilor. Mai tîrziîi, cînd lupta se înteţi şi ajunse astfel, că se prevedea o victorie a danejilor, prinţul Albert cu necazul în suflet se reîntoarse la Drezda, şi se spune că o scenă violentă s’a petrecut între el şi tatăl său, şi el prinţ încă pa vremea aceea. Prinţul Albert a calificat conducerea războiului de către germani, de necinstită, aruncînd spada la picioarele tatălui sau, deoarece o credea dezonorată. Abia după ameninţările unchiului său, regele Frederic August, că-i va trimite la cetăţuia Königstein iritarea sa fu domolită. Această scenă a avut ca,i urmare şi faptul, că regele Frederic August murind în anul 1854 în urma unui accident, prinţul Ioan, moştenitorul tronului, n’a renunţat după aşteptarea tuturora în favoarea fiului sau pe atunci de 26 de ani, — prinţul Albert, — ci după multă chibzuială scrise către preşedintele consiliului de miniştri următoarele :— „Pentru c& fiul meu îî prea tînăr și eu nu s tocmai bâtrîn, vreau ca efi însumi să iau regatul asupră’mî.“ Această hotărîre a tatălui lui, a fost o mică deziluzie pentru prea activul și energicul prinț . Albert, care după spusele confidentului său se aştepta a fi chemat la domnie, dat fiind că cu şase ani înnainte, s’au petrecut evenimente asemănătoare în Austria; după renunţarea unchiului şi a tatălui său principele Franz Iosef se sui la tron avînd d’abia optsprezece ani; cu toate acestea Austria avea un cuprins cu mult mai mare ca Saxonia. Tînărul monarh al Austriei era legat în strînsă prietenie încă din copilărie cuprințul saxon. In anul 1866, Albert, generalissimul armatei saxone, se uni cu austriacii împotriva Prusiei, luptînd pe cîmpiile Boemiei. Mica sa armată se distinse pe cîmpul de luptă, prin siguranţa evoluţiunilor sale şi prin marea sa vitejie. Spiritul conducătorului ei o ţinea în frng şi n’a fost vina eî, dacă soarta războiului favoriză armata prusâ. In bătălia de la Königgrätz saxonii părăsiră cei din urmă locul de bătaie şi un ofiţer pe atunci în jurul prinţului Albert, îmi povesti că acesta din urmă isbucni într’un plîns sbuciumat, cînd fu silit să ordone retragerea. Cine ar putea spune, ce s’a fost petrecut atunci în sufletul tînăruluî erou ! El păși în luptă cu nădejdea mîndră nu numai de a-șî cuceri lauri, de glorie, ei și pentru a reda din ion Saxoniei teritoriile pierdute în războaiele trecute ; prinţul se vedea cu speranţele nimicite, şi cu teama de a’şi pierde ţara şi dinastia. Aproape, aproape să se realizeze catastrofa ! Dac’ar fi fost după voia regelui Wilhelm al Prusiei, familia regală a Saxoniei ar fi ajuns să plîngâ pe ruinele ţarei el. Insă faptul că aceasta nu s’a întîmplat se datoreşte cancelarului german, principele Bismarck. Cu credinţă şi sinceritate tînărul prinţ Albert se adaptă nonilor împrejurări şi dovedi recunoştinţa sa, pe cîmpiile de luptă împotriva Franţei. In acest rezbel el luă parte ca comandant al regimentului regal saxon, bucurîndu-se de sfirşitul războiului, care fini în favoarea germanilor, aducîndu-i lui însuşi lanî neperitori. El fu cel d’intui, care a observat mișcările armatei Macmahouie la Sedan, și care luă măsuri pentru urmărirea ei, înainte de a primi ordin pentru aceasta, de la mai marii săi. însuşi Moltke, conducătorul armatei germane, s'a exprimat atone astfel : dintre toţi generalii armatei germane, cel mai priceput e prinţul Albert al Saxoniei. Fu cea mai mîndră zi din viaţa sa, acea zi de August din anul 1871, cînd în capul glorioasei sale armate intră în Drezda, cu bastonul de mareşal în mînă, pe care îl dobîndise chiar în ziua aceea, aclamat fiind de popor. Văd şi astăzi, parcă, figura sa strălucitoare de fericire, cînd văzu dragostea şi bucuria care-l înconjura. Şi cînd spre seară, veni printre soldaţii săi, cari erau găzduiţi sub cerul liber, în faţa primăriei din Drezda, părea cel mai fericit părinte al supuşilor lui, bucurîndu-se de bucuria lor. Cînd Bismarck în anul 1879 a introdus reforma tarifelor vamale, care făcu atît de mult sgomot, prinţul Albert de astă-dată rege, se arătă în potriva numitei legi. Intr’o convorbire particulară cu un om politic, nu se putu stăpîni să nu arate grija sa, faţă de o eră protecţionistă a regimului vamal, chiar dacă guvernul se vede silit să adopta reforma lui Bismarck. Menţiunea acestei păreri personale se impune cu atît mai mult cu cît majoritatea conservatorilor agrari, aparlamentuluî saxon, credea câ ea lucrează numai şi numai în concordanţă cu vederile regelui lor. Cîţiva ani mai tirziu, mi se întîmplă un lucru straniu, care pune în lumină clară vederile drepte ale eroului dus dintre vii. îmi pusesem candidatura la deputăţie într’o circumscripţie saxonă. In ziua alegerei s’a publicat într’o foaie volantă de către comitetul care sprijinea candidatura adversarului meu politic, pamflet, prin care alegătorii mei erau avizaţi că aş fi vinovat de les majestate! Nesimţindu-mă întru nimic vinovat, am desminţit aceasta arătînd, că voi trage la răspundere, pe cei cari au împrăştiat aceste calomnii. După ce am fost ales, am dat judecăţii pe defăimătorii mei. Aceştia au fost judecaţi de către un consiliu prezidat de un judecător care era unul dintre cei mai da căpetenie dintre adversarii mei politici, şi chiar candidat al Reichstagului. Cu toate acestea am fost achitat. Ce s’a întîmplat ? După o alegere care avu loc într’o localitate muntoasă, unul dintre membrii comitetului meu, stînd la bere, făcu o observaţia referitoare la persoana unuia dintre consilierii regelui Albert, care nu-mi plăcu. Am întrerupt pe cel ce vorbea, cu următoarele cuvinte : „Ah, ce : regele nostru nu agrează pe linguşitori, el are o fire sinceră de soldat şi vorbeşte fiecărui om din popor, după cum ii vine la gură !“ Am zis adică: Wie ihm der Schnabel gewachsen ist, idiotism german, uzitat în limbagiul familiar, tradus cuvînt cu cuvînt, după cum i-a crescut ciocul. Felul în care mă exprimai, nu prea corespundea dictonului Curtea, dar se potrivea împrejurăreî în care mă găseam. In timpul acesta, un jandarm luă cele spuse de mine drept crimă de Ies majestate. Am zis că regele vorbește după cum i-a crescut pliscul, dar pentru câ nici un om nu posedă plisc, ci numai o pasăre, am comparat pe rege cu o pasăre. Iată în ce a constat insulta. Imediat jandarmul anunţă celor în drept vestea bine venită despre crima mea. Insă înainte de a mă da judecăţeî, era nevoe de învoirea regelui. Majestatea sa, hotărî, că n'am avut intenţia să-l insult. Şi ordonă să se închidă dosarul, care n’a ajuns la cunoştinţa mea. Insă tribunalul corecţional a rămas convins de vinovăţia mea, şi a dedus că regele a pus mai presus de lege indulgenţa. De fapt am comis crima de lesmajestate, dovadă că m’am aliat eu un grup din Reichstag, care urmărea răsturnareaguvernului de atunci. Acest grup nu era compus din socialdemocraţî, cum s’ar putea presupune, ci făcea parte dintr’un partid liberal. Sentinţa tribunalului corecţional recunoscu nevinovăţia mea şi mi se dădu satisfacţie, condamnînd şi amendînd pe defăimătorii mei. Observaţia, că regele vorbeşte „după cum i-a crescut pliscul“, poate fi o expresie care dovedeşte lipsa de consideraţie, dar nu e o crimă de les-majestate cum au susţinut adversarii mei. Cîteva săptămîni mai tîrziu, regele Albert veni la Berlin pentru a felicita pe bătrînul împărat Wilhelm cu ocazia zilei sale de naştere. Cu prilejul acesta regele primi pe toţi membrii Reichstagului, afară de social-democraţî, cari îi fură prezentaţi de către vice-preşedintele Reichstagului Ackerman din Drezda, consilier al Curţeî. Cînd venii la rînd, regele imite surîzînd: