Adevěrul, septembrie 1902 (Anul 15, nr. 4702-4731)

1902-09-15 / nr. 4716

Anul XV.—No. 4716 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE On an Sasi luni în țară .... I 30 le 15 lei în străinătate. 50 „ 26 „ I0 bani in toată țara 15 străinătata Un num­ăr vechii! 20 bani. Tn had 8 lei 13 g DumMca 15 Septembre 1902 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Linia pagina IV Lei. 0.50 bani III ... 8-BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar — 11 TELEFON Remaniata «m­nsteriali- oberalii si Capitala I ■ ■ i»ii»i--------­ANUNCIURI Pentru ticălos Intr’o ordonanţa în care eu nu sunt implicat, un domn judecător de instrucţie şi-a permis să prezinte zia­rul meu­ ca un ziar rău­-famat şi să intre cu sanctuarul familiei mele. Greşala fiind omenească şi fiind­că acel magistrat depinde de mi­nistrul sau, am aşteptat 24 de ore ca cel ce m’a atins să-şi repare în­­tr’un chip oare-care necuviinţa şi în tot cazul ministrul sau—ministrul de justiţie — să pedepsească pe a­­cest magistrat care s’a făcut nedemn de a purta roba judecătorească. In acest minut, termenul a expi­rat şi judecătorul care a avut această neertată uitare de sine n’a dat semn de viaţă, iar d. ministru de justiţie văd că nu şi-a făcut datoria. M’am consultat cu mine însu­mî şi m’am consultat cu amici, mai com­petenţi de cît mine în materia drep­tului şi cu spiritul mai liniştit, ca să cercetez ce cale trebue să apuc pentru ca să pedepsesc pe acest ti tăios. Prima impresiune este aceea a mîncărimei palmei. Cind cine­va te insultă, îl corectezi şi totul se sfîr­­ş­eşte. Cîte­va palme aplicate pe faţa obraznicului magistrat a fost prima soluţiune la care mă oprisem. Viteazul judecător însă a şters-o din Capitală îndată ce a văzut că-i vorba de palme. Şi acum încă poate fuge, uitindu-se înapoi. Stelian Popescu dînd bir cu fu­giţii—oh ! fnga este din raift—mi-a dat timp ca să cuget, şi să mă gîn­­desc că pentru unele obrazurî pal­mele nu pot fii o corecţiune. Se e­­moţionează de ele cel ce le simte. O palmă însă primită de Stelian Po­pescu, poate să fie o glorie, un nou mijloc de a se recomanda stăpînilor. Apoi nu trebue de iritat că acest nevrednic este şi magistrat şi că palmele ce le-ar încasa, le-ar încasa în calitate de magistrat şi le-ar so­coti ca un ultragiu. Rezultatul deci ar fi următorul : cîte­va luni de puşcărie şi Stelian Popescu, deşi cu obrazul roşi­, to­tuşi jubilînd că m’a băgat la închi­soare. Aşa fiind mi-am zis, că nu trebue să fiu naiv şi să dau curs liber mîncărimei mele de palme, le­gitim sentiment, dar nefolositor faţă de împrejurările în cari mă aflu. Ar fi altă soluţiune : să trimit mar­tori mişelului. Unde să’l găseşti însă? Şi apoi cunoscînd pragmatia de om, nu ştiu oare din nainte că se va ascunde în dosul robei de magis­trat şi va refuza să’mi dea satisfac­­ţiune ? De ce dar să expun pe doi buni şi sinceri prieteni să se afle In contact cu ruşinosul personagiu? M’aşi putea fireşte plînge mini­strului de justiţie. Pentru aceasta ar trebui să nu trâesc în dulcea ţară romînească. Dacă tot ce face Stelian Popescu nu-i cu ordinul sau a­­sentimentul ministrului, acest imund judecător ar fi fost destituit imediat că a subscris o ordonanţă care este un act mişelesc de răzbunare, cu atît mai laş cu cît este făcută sub protecţiunea calitatei de magistrat şi cu cît se atacă persoane şi încă în viaţa lor privată, fără ca ele să poată judecătoreşte spulbera murdă­ria ce li s’a aruncat din dosul actu­lui judiciar. Cura însă nu-l văd destituit pe Ste­lian Popescu prin Monitorul Oficial, ar fi o ultimă naivitate din parte-mi ca să urc treptele ministerului de justiţie şi să cer dreptate de la acela care a inspirat poate această mişelie... Nici aici deci măcar o simplă bă­nuială de satisfacţiune. Codul de procedură civilă, dă ce­tăţeanului lezat de vicleşugul sau reaua credinţă a magistratului drep­tul să se plîngă justiţi­i şi să-i in­tenteze aceea ce se cheamă acţiune recursorie. Aşi putea deci merge înaintea Curţei de apel şi să mă pling magistraţilor înalţi, cari o al­­cătuesc, asupra purtărei judelui de in­strucţie Stelian Popescu. Le-aşi putea expune întreaga afacere, le-aşi arăta care e rolul magistratului şi vaşi ruga să declare dacă acest judecă­tor a lucrat corect cînd m’a atins în viaţa mea de familie, fără să fiu pus în cauză direct şi fără ca această atingere să fie necesitată cel puţin de trebuinţa cauzei. Dacă magistraţii Curţei de apel mi-ar da dreptate, Stelian Popescu ar fi înfierat pe viaţă şi cu tot re­gretul ministrul sau s’ar vedea ne­voit să cureţe magistratura romî­­nească de această necurăţenie... De multe ori însă necorectitudinea nu-i tocmai acelaşi lucru cu vicle­şugul ori cu dolul şi- i cu putinţă ca în aprecierea lor judecătorii lui Stelian Popescu să găsească fapta lui necert­ată, dar nepedepsibilă după lege, lăsînd ministrului de justiţie grija de a veghea la vrednicia pro­fesională a magistraturei... In acest caz iată-mă dar lovindu mă şi aci de neputinţa de a căpăta satisfacţiune, nu doar că nu am drep­tate, dat fiind­că elasticitatea legei şi a doctrinei nu permite judecăto­rului a atinge toate faptele inculpa­tului. Totuși fapta aceasta nu poate ră­­mîne nepedepsită. Ce-mi rămîne dar de făcut ? Să mă prezint cu Stelian Popescu de ureche înaintea tribu­nalului suveran al opiniunei publice. Acestui tribunal suprem să’i arăt fapta nedemnă a judecătorului, să’l descos trecutul și prezentul, să’l a­­răt cum a înaintat, cum s’a u­rît, cum a operat după ordine venite de sus, ce crime a comis în umbra neagră a cabinetului sau, de ce pot­logării este capabil şi cum se tîrăşte, cum linge tălpile celor mari, pentru a înainta, a se cocoţa, cît mai sus, acolo unde nici un drept nu are să se urce, nici prin talent, nici prin pricepere. Şi cînd individul va fi descalificat, cînd opinia publică va fi scîrbită de acest specimen, cînd între el şi Zdrelea ori Mărunţelu nu va mai fi nici o deosebire, atunci nu-mi va ră­mîne de­cît ca cu o lovitură de picior să arunc scîrboşenia aceasta, în neantul uităreî de unde nu ar fi tre­buit nici­odată să iasă. E trist că eu trebue să'mî fac singur dreptate, e trist că trebue să fiu şi parte şi judecător, dar vina este a acelora cari nu au destul respect pentru magistratură ca să o cruţe de a avea membri de aceştia cari sînt o ruşine pentru ea. In tot cazul, ori cît de gluant per­sonagiu este acest ticălos, orî cît aş avea dreptul sâ-i plătesc dinte pen­tru dinte, ochi pentru ochi, nici­o­­dată nu mă voi­ scoborî la objecţiu­­nea lui de a’i ataca familia şi viaţa lui intimă. Cît despre chestiunea palmelor, cine ştie! nu tot­d’a­una Stelian Po­pescu va aparţine magistraturei şi atunci se poate ca pe faţa lui să-mi încerc puterea mea musculară, iar urechile-i să i le întind tot atît de mult cît el azi îşi întinde conştiinţa sa de magistrat. Const. Miile Sin fuga conikinliii Dom’ Nae si Capitalurile Dom’ Nae Basfione — i’tero de Tomas Crakunel — duca dor de capitaluri.,, e­­trangere, fiind-că pe cele nationale le-a consumat o lată cu încasamentala pentru Bucurt­știî­ noul. In acest scop ,­ financiar s’a făcut di­rector la „Gazeta interlopă“ a fratelui Tomas Drakanel şi combate pentru capi­­talurile străine. Cum dom’ Nae e şi profesor de econo­mie politică, pînă s'o face economie de catedra d-sale, iată-l dîndu-ne şi definiţia Capitalului. Dom’ Nae se deosebeşte capital de Kerl Marx, adică unu-î capul lui Marx şi altul al lui dom’ Nae. Pentru dom’ Nae de la­ Bucureştiî-noui, iată textual ce este capitalul : „Capitalul este o sensitive: el fuge, el dispare de îndată ce-l atingi“. Aşa e, dom’le! De îndată ce a... tuşat dom’ Nae, de la „razeta interlopă“, ca­pitalurile pentru Bucureştii-nonî, ele au fugit, au dispărut. Fiind­că sunt tare deh­­eme, tare „sensitive" !... Dar „sensitiv“ bărbat mai e și dom’ Nae ! Simte i’ranou tocmai de la... Bucureștii-nouî 1 Șnaps Liberalii şi Capitala Pină astăzi partidul liberal n'a fixat încă persoana menită viitorului primariat al Capitalei. Cel puţin nu se ştie în mod public şi h­otărît daca guvernul va mai sprijini ac­tuala formaţiune a consiliului comu­nal în frunte cu d. Procopie Du­­mitrescu. Se vorbeşte de o mulţime de can­didaturi mai mult sau mai puţin ridicule, şi ne-am făcut datoria de a le semnala într'unul din numerele noastre trecute. Insă nu de aceste candidaturi vom vorbi astăzi, şi nici nu ne vom amesteca in intrigile şi neînţelegerile cari stăpînesc astăzi cercurile conducătoare ale partidului liberal. Ţinem insă să constatăm un fapt, şi anume, că de zece ani încoace, partidul liberal n’a putut să dea Ca­pitalei un primar capabil, un om cu vază, care să se ocupe în mod se­rios cu lucrările mari de edilitate şi înfrumuseţare a oraşului, un om cu trecere şi cu autoritate în faţa şi a consiliului şi a guvernului. Partidul liberal a hărăzit oraşului nişte persoane de a doua mină, lip­site şi de iniţiativă şi de autoritatea cerută, din care cauză nu s’a făcut aproape nimic sub administraţiunile liberale. Mai mult chiar. Se ştie că un pri­mar cu autoritate, reprezintă forţa electorală a partidului. Ei bine, tocmai din această cauză partidul liberal a început să piardă terenul politic în Capitală, şi mulţi din membrii marcanţi recunosc această stare de decădere politică de care trag foloase organizaţiile conserva­toare care recrutează mereu partizani din contingentele electorale liberale. Din toate acestea se vede în mod oste BaBOB Eseae clar, că partidul liberal, pentru a-şî consolida situaţiunea politică în Ca­pitală, trebue să sfîrşească cu can­didaturile persoanelor de a doua şi a treia mină. In faţa listelor adverse cari se vor prezintă cu cele mai marcante personalităţi politice, partidul liberal e dator să vie în fruntea listei cu un om care cu a­­devărat să reprezinte ceva şi politi­ceşte şi să aibă şi calităţile cerute unui primar bun şi demn de capitala ţarei. Cu cît liberalii vor întîrzia de a fixa candidatura viitorului primar, cu atit vor pierde din terenul politic şi vor lăsa frîu liber intrigilor de tot soiul, a căror consecinţă va fi o complectă slăbire a contingentelor electorale, spre folosul acţiunea celor două fracţiuni conservatoare. Al. lonescu Din „frazurile“ luî Stelian TîT După ce eminentul sin Stelian Po­­păscu, jnie-instructor, dă istorica sen­­tenţă că „responsabilitatea era Ko­­gâlniceanu, libertatea era Brătianu şi presa era Rosettei“, d-sa continuă: „Firesc lucru era atunci, cînd lupta „pentru cîştigul acestor caracteristice se „da şi organizarea lor se făcea, să sa „peardă din vedere unele împrejurări cari „ar fi putut mai tîrziu să arunce discredit „asupra instituţiunilor cîştigate cu atîta „trudă“. Aşa­dar responsabilitea, libertatea şi presa, sau Kogâlniceanu, Brătianu, Rosetti erau, pardon, niște... carac­teristice, fără s’o știe ! Na !! .... Și stilul lui sin Stilian, dacă e vorba de definit, nu putem spune de cîte că este foarte.... caracaderistic ! Grf. Remaniare ministerială — O convorbire cu un liberal — Se dă ca sigur că d. P. S. Au­relian se va retrage din guvern încă înainte de alegerile comunale. Re­tragerea d-lui Aurelian va provoca probabil o nouă remaniare, căci se vorbește că d. Stoicescu va fi sacri­ficat. In privinţa acestei remanieri avem cîte­va interesante destăinuiri ale u­­nui fruntaş liberal. * Iată reflecţiunile sale asupra situa­ţiei : — Nu stăm pe roze şi partidul nu e de loc închiegare. Dacă ne men­ţinem la putere, aceasta o datorim mai mult certei dintre conservatori. Sînt nemulţumiri mari la noi. Stur­­dza n’are darul de a face lucruri întregi, de-a limpezi o situaţiune. I-a trebuit cinci ani să se hotărască să lucreze şi cu capacităţi, nu numai cu mediocrităţi. Dar tot n’a făcut ceea ce vroia partidul, adică să con­stituia un minister de adevăraţi oa­meni de stat. Şi de ce această ex­cepţională situaţiune pentru Fal­iade ? De ce l’a cocoţat la interne ca salvator al partidului? Şi aceasta e o buletă a d-lui Sturdza. „Prin excepţionala situaţie ce s’a dat lui Pallade, s’a indispus mult pe Brătienî şi aşa zisa „ocultă“. „Aşa le face Sturdza. Ori era pri­zonierul „ocultei“, ori adversarul ei. De împăcat lucrurile nu ştie. Cu „o­­culta" a cam rupt relaţiile, mai cu seamă da cînd d. Emil Costinescu e financiarul partidului şi nu d. Eu­­geniu Carada. „Iată dar că Sturdza n’a ştiut cum să combine lucrurile pentru a nu zdruncina armonia din partid. La toamnă se va lovi de sigur de alte dificultăţi cînd d. Aurelian se va retrage. Prevăd ca va fi silit să treacă pe Pallade la domenii şi să dea lui Vasile Lascar internele. Brătienî­ vor cere, vor impune chiar, pe un amic al lor în locul lui Stoi­­cescu, şi vor stărui mult să reuşească a-şi introduce un amic în minister pentru a obţine ast­fel indirect o satisfacţie.* E posibil însă ca această nouă remaniare să ne ofere surprize din partea „puternicelor rezerve“ ale par­tidului de cari vorbeau oficioasele guvernului atunci cînd s’a constituit „marele minister“. E posibil ca d. Pallade să nu vrea să treacă la do­menii şi să se facă dificultăţi, în rîndurile vechilor cadre, pentru in­trarea în minister a unui „generos“. Dar în cazul cînd nici la această remaniare nu se va ţine seamă de Brătienî şi de „generoşi", vom a­­sista cu siguranţă la o mică rezvră­­tire care va fi alimentată şi de pu­ternica „ocultă“. Vorba liberalului care făcea re­flecţiunile de mai sus: — Stăm la putere graţie certuri­lor dintre conservatori. *) Vezi numărul precedenţi R. P. EJitu­l Je­seni^ Alegerie comunale S’au înfierbîntat rău­ de tot spiri­tele. Timp mai e destul piuă la ale­gerile comunale, dar lupta s’a încă-' erat în toată regula și se para, chiar că primele victime au căzut. Cît de bina ar fi fost dacă din capul locului alegereî consiliilor co­munale nu i s’ar fi dat caracterul unor alegeri politice. La comună trebue să se facă gospodărie—asta e vorba pe care o auzi în toate păr­ţile—şi cu toate acestea în toate părţile se face politică la comună. __Cucerirea__comunei__este identică cu cucerirea tuturor avantagiilor în­­tr’o viitoare alegere de Cameră.— iată explicaţia faptului că nu s’au putut scoate din luptele politice a­­legeriia comunale. Cum stau partidele faţă cu apro­piatele alegeri ? Toate ştirile ce vin din provincie dovedesc că guvernamentalii nu stau tocmai pe roze. La Iaşi sunt certuri în sînul partidului şi apoi ambele grupări conservatoare au puternice contingente. La Roman primarul a demisionat şi autorităţile locale—dacă e vorba să credem diferitele ştiri­­sînt în plină rebeliune. La Craiova lupta de la primărie barim a luat proporţii epice. La Brăila fruntaşul liberal d. Cociaş demisionează din consiliul comunal pentru a provoca dizolvarea acestuia. Şi tot aşa ,îna­inte. Nu se poate susţine că în aseme­nea condiţiunî liberalii au motive să pornească cu mult curaj la luptă. Veniţi la putere în condiţiunî extrem de favorabile, avînd în faţa lor par­tidul conservator—cum ziceau—zdro­bit, liberalii ar fi trebuit să se pre­zinte astăzi uniţi şi tari. Dar la pri­ma luptă mai mare ce au dat orga­­nizaţiunea lor se arată defectuoasă, disciplina de altădată nu se manifestă, şi opoziţia, de­şi luptînd divizată, se prezintă pentru dînşii mai ameninţă­toare de­cît altă dată ! Aceste reflexii trebue să le facă ori­cine priveşte situaţiunea cu sînge rece, fără patimă şi fără părtinire. Că opoziţia se pregăteşte din răspu­teri pentru luptă — se explică şi se înţelege. Ceea ce nu se poate înţe­lege este că partidul de la guvern are nevoe să mobilizeze toată artile­ria sa grea. Aceasta e incontestabil un semn de slăbiciune. Stat alegerile, la vandalisme contra re­dacţiilor de ziare, la sechestrări de persoane, la ciomege şi chiar la re­volvere—întreg cortegiul de nele­giuiri in contra cărora a tunat d. Pallade in 1888, cînd lupta în opozi­ție contra regimului colectivist. Nici nu se putea mai fericit debut pentru d. Pallade­­la ministerul de interne. Ad. f contesa Stefánia Lonyay Fosta archiducesă Stefánia a Austriei, în urmă contesă de Lonyay, fiica regelui Leopold şi a reginei Henrieta a Belgiei. Venind la Bruxelles la moartea mamei sale, iiel cu această tristă ocaziune n’a pu­tut decide pe, regele Leopold să­­ vorbească. Populaţia­­ a făcut manifestație de sim­patie şi s-au auzit chiar strigăte de : „jos regele“. Tatăl ei nu-i iartă căsătoria cu contele Lonyay. Sub d. 8. 0. Pallade Sub ministerul de interne al d-lui G. D. Pallade încep să se comită o serie de acte cari sunt de natură a întări părerea unora cum că demo­cratul de odinioară aspiră la laurii răposatului întru pomenire Radu Mi­h­aiu. Telegraful a fost pur şi simplu su­primat din ordinul excelenţei sale : aceasta, desigur, pentru ori­ce even­tualitate. Azi se opresc telegramele despre abuzurile unor simpli direc­tori de gimnazii pentru ca miine să se ştie de corespondenţii de ziare că în zadar s’ar încerca să telegrafieze ştiri despre molestarea cetăţenilor in vederea alegerilor, sau despre ori-ce alte operaţiuni executate spre mai marea glorie a marelui minister li­beral ! Cu toată suprimarea telegrafului însă, iată că totuşi nu rămân ascunse faptele inaugurate sub oblăduirea li­berală a d­lui Pallade. Din R.­Sărat vine ştirea unui act de samavolnicie, care aminteşte in totul apucăturile regimului Radu Mihaiu . In puterea nopţei un tipograf, la care se tipărea o gazetă a opoziţiei e ridicat din pat, dus acasă la prefect şi ameninţat să nu mai tipărească a­­cea gazetă, pe cînd redactorii ziaru­lui sînt ameninţaţi de administraţie, începutul cum se vede promite! Treptat-treptat se va putea ajunge vină în Noembrie, cind se vor face Răscoala din Macedonia Tot mai alarmante devin știrile pe cari le aduce telegraful, din Maced­o­­nia. D. Sturdza chiar nu mai opreşte aceste telegrame, ceea­ ce însemnează că ele sunt întrecute de realitate în momentul în care ne parvin. Ultima veste priveşte o luptă mai mare ce s’ar fi dat lingă Salonic. Ea mai spune că numărul bandelor bul­găreşti sporeşte mereu şi adaugă că Turcia a dat ordin să se mobilizeze două­spre­zece batalioane de redini. Zonceff şi Nicoloff, internaţi în două localităţi deosebite, evadează. Unul se duce la Sofia spre a relua conducerea comitetului, cel­ă­alt face tot posibilul spre a merge în Macedonia unde cu­noştinţele sale militare au devenit in­dispensabile. Războiul de insurgenţi, cel mai pri­mejdios din toata cîte pot exista, este deci în plin mers. Poarta crede că tru­pele întărite de trei ori pină acum nu vor mai fi suficiente şi ordonă mobi­lizarea rezervei. Lucrurile trebue să fie deci grava de tot. Să credem oare că de toate acestea, cari nu s’au putut organiza de­cit cu mari sacrificii băneşti, cu achiziţiuni considerabile de arme şi muniţiunî, Rusia este cu desăvîr­şire străină ? .Şi mai ales să credem că izbucnirea a­­ceasta a revoltei tocmai în momentul serbărilor istorice de la Şipka şi a manevrelor bulgăreşti făcute sub su­pravegherea reprezentantului ţarului şi a opt­zeci de ofiţeri superiori ruşi, este o simplă coincidenţă, nepremedi­tată de nimeni ? Ziarele triplice, se grăbesc să arate că marele duce Nicolae Nicolaevici, va merge de la Şipka la Constantino­­pol spre a saluta pe sultan, că ţarul are de mulţumit sultanului pentru că a acordat libera trecere prin Darda­­nele la patru torpiloare şi pentru că a mai pregătit şi alte avantagii în fa­voarea Rusiei ;—trecutul şi tradiţiutiea istorică staă insă martore că turbură­­rile din Macedonia organizate intr’un stat evident protegiat de Rusia, nu pot să fie făcute cu totul contra voinţei acesteia. Noi să fim cu atenţia incordată, căci ursul de la Nord se pregătește iar să sară asupra prozei.­ East. Cum devine un lucrător maestru? Unui lucrător timplar Loco Observaţiunile ce le faci cu privire la legea meseriilor şi regulamentul ei, sunt în parte juste. Ele s’au făcut însă de mult prin ziar şi intru cit­va ministe­rul de domenii a ţinut seamă de ele Principala d-tale observaţiune insă nu e fondată, de­și trebue să recunosc că legea și regulamentul în acest punct nu sint destul de clare. «Cum— întrebi d-ta — un lucrător care n’a apucat să fie in capul unui a­­te­ier in mom­eatul cind se emit breve­tele, să fie oare condamnat a fi in veci lucrător, să nu mai poată ajunge nici odată maestru, să fie în veci dependenti?“ Natural că dacă aşa­r fi cum crezi d-ta, ar fi revoltătoare legea. Dar după cum ţi-am spus eşti greşit, intr’adevâr scopul legei este de a ingreuia condi­­ţiunile in cari cine­va poate deveni ma­estru, pentru ca să nu se intimple ca orî-ce cirpaci să se poată pune în capul unui ate­ier şi să facă o concurenţă ne­leală acelora cari au muncit conştiincios in meseria lor. De aceea bine s’a făcut că s’a stabilit prin lege că nu pot deveni mae­stru de cit acei lucrători cari doi ani au lucrat in meseria lor la un pa­tron sau cari doi ani au condus un a­­telier. Din neajuns se înțelege însă că este că nu se acordă brevete tuturor cari in momentul promulgăreî legei se vor fi găsit in capul unui atelier, căci se poate ca cine­va să-și fi băgat cu un an îna­intea promulgăreî tot capitalul intr’o meserie pe care acum n’o poate exercită. Ar fi o ruină pentru lin asemenea om să lichideze afacerea, de oare­ce a mai ţine un maestru mijlocitor nu rentează. In asemenea căzui i insă va trebui să se găsească o soluţiune. Gata în tot d’auna să dau asemenea lămuriri, atrag numai atenţia că o ci­tire cu atenţie a regulamentului, ar scuti şi pe meseriaşi foarte adesea ori de scris şi pe noi de răspuns. B. Br. POŞTA MICA D-lui L. Steinberg, Piatra.­N.—Fotografia nu intră sub prescripţiile lege! meseriilor. Puteţi fi patronul tuturor atelierelor, în care caz pentru unele trebue să angajezi maeştri­. Legea nu spune dacă cine­va poate obţine m­ai multe brevete, din care cauză se poate admite că da. Dacă le obţineţi pe toate, nu mai aveţi nevoe să angajaţi maeştri. Tipografia şi legătoria de cărţi cad sub prescripţiile legei. Fa­bricarea ştampilelor de cauciuc nu. Dacă însă cum­va în toate atelierele ocupaţî 30 oameni, sînteţi cu totul exclus de sub imperiul legei. V. Norod­. Loco.—Institutul capilar de care vor­biţi e particular. Dacă vă duceţi acolo veţi vedea de merită încredere. De la distanţă nu vă încre­dinţaţi părul lui. Prin poştă nici o boală nu se poate trata,’ cu atît mai vîrtos curarist. Unui adorator. Loco.­—Cereţi lista de la primăria orașului Poszony (Pressburg). Se presupune că un om care conduce de ani un atelier, e de meserie. Aveţi deci dreptul la brevet. Matei Z. Dimitriu.—l) Regretăm, dar discursul lui Berthelot a apărut de mult la „Adevărul1*. 2) Mai consultaţi operile profesorului Foerster din Berlin şi cele populare ale d-ruluî Meyer apărute la Reclam. 9) Curtius şi Mommsen. Involo Weber sau Schlosser. 4). Nu există. Citiţi Istoria materialismului de Fr. At Lange, C­HESTIA ZILEI D. Spiru Hard, terminînd cu răspîndirea lumină în popor, s’a pus n răspîndească acum și luminări de ceară în popor ! Deviza: azî cu bani, mîine fără bani! Politica externă Serbările de la Şipca Cu prilejul serbărilor de la Şipca, în­cepute după cum se ştie eri, credem că va interesa pe cititorii noştri o expu­nere a atacului de la Şipca, după docu­mente culese de istoriografii ruşi. La 7 August la Nord-Est de Cazanlie, s’au adunat vr’o 40 de tabere cu mul­ţime de cavalerie, cami la 3 ceasuri au aprins satul Şipca. Infanteria luă pozi­­ţiune la opt verste de satul Şipca, as­­cunzîndu-se la 4 verste de avangardă, compusă din vreo şase tabere. In urma acestora la 8 August, se întîmplă ata­cul de la Şipca. In acest timp, la 7 August, generalul maior Boreis ascunse aproape de Rebrovo o parte din armată compusă din 5 com­panii, 2 escadroane și două tunuri; această divizie întilni, lingă Ahmedli, puteri superioare car­ o silită ca să se retragă după Rebrovo, neconsiderînd a­­jutorul de 4 companii ce erau­ ascunse. La 8 August dimineaţa, generalul Radelky veni cu brigada a patra pentru a întări divizia in pericol, iar generalul Dungomirov primi ordin­u a merge cu 4 batalioane spre Zlatiniţa. Cu învoirea comandantului corpului al XL se hotărăşte organizarea locuito­rilor bulgari ce înconjurai­ armata rusă și de a-î înarma într’un mod regulat. Intr’acestea, vrăjmaşul arse satul Şipca și se gătea de atac sub comanda lui Suleiman-Paşa. La atanul cel mare pe care armata rusă ii dete in curind, se pusa in avangardă, o legume de bulgarî, care întărită din urmă de un puternic corp de ruşi, ajuta mult la respingerea ata­cului lui Soleiman-Paşa. Era prima dată, de sute de ani, cind bulgarii avură prilejul să ia parte, la o luptă regulată. Astăzi la Şipca se proslăveşte ani­versarea de un sfert de veac de la intrarea bulgarilor în foc, la acest atac. Dar lupta decizivă se dăduse deja la Plevna şi armata romînească hotârise deja soarta războiului. Operaţiunea de la Şipca nu a fost de­cit o complectare mică a războiului, un simplu punct pe i. Prin urmare dacă bulgarii caută să-i dea atita importanţă, ei dovedesc că nu sunt obicinuiţi cu luptele mari şi o mică ciocnire ca cea de la Şipca, de­şi îngreunată de împrejurări, ia in ochii lor proporţii enorme. Asta aminteşte anecdota ţiganului care ne mai văzind nimic în lume, i se părea că aşa sat mare ca satul lui pă­cătos, nu mai există. Chestia mitropoliţilor In Turcia Din Constantinopol­ul sa scrie cu data de 10 - 23 Septembrie următoa­rele : Am citit în Adeverul descripţiunea u­­nui incident dintre mitropolitul Meleph­­­uluî şi autorităţile din localitatea a­­ceastă. Faptele nu s’au petrecut cum pretinde ziarul atenian Astrapi. Mitropolitul Le­­ontie e mai mult de­cit vinovat in a­­cest caz. Mitropoliţii, cari sunt taxaţi ca pă­rinţi spirituali ai ortodoxilor, au devenit insuportabili. In fie­care eparhie există diverginţe intre mitropoliţi şi popor. La Amassia şi la Kyzicos mai cu seamă po­porul este indignat contra mitropoliţilor. Gel d’inttiu nu face alt­ceva de cit să terorizeze in dauna turmei sale pără­sind turma sa in prăda propagandei protestante. Gel d’al doilea vrînd să ’şi aproprieze ilegal din veniturile monas­­tirei Faneromenî din Peramos a denun­ţat valiului (prefectului) că poporul s’a sculat contra autorităţilor. Calomniile aceste fusese dezminţite o­­ficialmente chiar prin sub-prefectul a­­cestei plase şi locuitorii din comuna Pe­ramos indignaţi de faptele mitropolitu­lui l-au denunţat înaintea sinodului. Dar sinodul ştiţi cum procedează in asemenea cazuri? Chiamă pe inculpat să răspundă dacă a comis faptele pen­tru care e acuzat, mitropolitul atunci spune că nu sint adevărate şi prea Sf. Sa este achitat. De martori n’au trebu­inţă, fiind­că un aşa înalt prelat nu e capabil să mintă !! ! Aşa s’a intimplat şi cu fostul mitropo­lit al Melenicului monsenior Leontie, fa­voritul actualului patriarch loachuip. Mitropolitul a bătut crud chiar în bise­rică şi in timpul leturghiei pe un preot, preotul din cauza aceasta moare după­ cîte­ va zile. Fiul nenorocitului preot a denunţat pe domnul Despot la sinod, dar sinodul a crezut nu faptele, ci vor-­­ bele mitropolitului!!! Dar mai există, în Turcia legi şi fiul decedatului preot­­s’a adresat cerind dreptate. Tribunalul­ turcesc a condamnat in lipsă pe Despot Leontie la trei luni închisoare. Din toate părţile poporul plînge şi i zbiară contra purtărei mitropoliţilor, dar patriarchul suferă de surditate cro­nică. Nu e capabil de nimic şi toţi in­triganţii au găsit ocazie să joace pe spi­narea patriarchului. Presa nu poate spune , nimic; prin tacric, patriarchul a cerut ,, ministerului de interne ca cenzura să fie prea severă in asemenea cazuri. La consiliul mixt din Fanar se găsesc­­ doi tineri generoşi anume Hazopalo şi­ Gazanova. Metresele acestor domni diri­jează astăzi politica consiliului mixt. Un­­ jurisconsult şi om onest, membru al con­siliului mixt, de ruşine nu mai iau parta la şedinţele consiliului, in fine Fanarul e tot Fanar, nu s’a schimbat şi patriar­hul Bizanţiului o să rarine cu timpul, numai cu calimarcul ce poartă. Tată şi ISerge — O dramă pe tron — Explicaţiile oficioaselor belgiene.— Renunţare de bună voe­­— Cruzi­mea regelui. — Contesa şi po­porul. Explicaţiile oficioaselor Gazetele oficioase belgiene dau urmă­toarele explicaţii cu privire la drama de la Curtea regală din Bruxelles : «Incidentul provocat de contesa de Longay, născută prinţesă Stefania, a dat loc la felurite comentarii. «Ne pare indicat să dăm aci explicaţii cari să lămurească această chestie. Con­tesa a părăsit Spaa atunci, cind a aflat că nu va putea lua parte la serbările oficioase. «La timp, înainte de căsătoria prin­ţesei Stefania cu contele Lonyay s’a convenit, ca aceasta, dacă va contrazice voinţa formală a părinţilor ei şi se va mărita cu contele de Lonyay, nu va mai putea lua parte la­­ ceremoniile de la Curte, atît in Austria cit şi în Belgia. «Regele n’a reproşat, bine înţeles, contesei, că a venit să se roage la pa­tul de moarte al mamei sale ; aceasta era datoria ei de fiică. Dar regelui i-a fost imposibil, să acorde fostei prinţesa belgiene titlul şi demnităţile, la care a renunţat singură şi de bu­nă voee. Presa clericală şi oamenii Curţei îşi dau cea mai mare osteneală de a şterga, impresia pe care a făcut-o in public cru-­ zimea lui Leopold, care azi joacă rolul­­regelui Lear. Ziarele clericale spun, că" in intenţia regelui nu era de a gon­ pa contesă din Spaa; el a vrut să-i dea numai a înţelege, că nu poate lua part d­in mod oficial la ceremonia funebră, de­oare­ce nu mai are nici un rang la Curte. Dar toate aceste osteneli de a şterge primul efect produs de rigiditatea se­veră a regelui, nu pot linişti indignarea publicului ; acesta nu poate înţelege, ca regele să nu primească, în calitate dif­tată, pe fiica sa, şi s’o respingă in mod atit de brutal, de la catafalcul mamei ei. Poporul judecă chestia cu inima şi nu vrea să ţie seamă de etichetele şi prejudiţiile Curţei. Locţiitorul primarului din Bruxelles, d. Potter, a exprimat în persoană con­tesei de Longay, simpatiile bruxellienilor. Dar nu numai in Spaa si Bruxelles s’au făcut ovații contesei Longay, ci §i la sosirea trenului la Tournai." Simpatia publicului e cu atit mai mare cu cit viața regelui Leopold e cunoscută nu ca una model de virtute și de res­pectare a etichetei rigide de la Curte." Parizienii l’au supranumit Rege al Bule­vardului, iar în lumea baletistelor poartă porecla de Cleopold. Pe de altă parte e cunoscută viaţa plină de sacrificiu a prinţesei; ea a su­ferit ani de zile, fără a murmura, cele mai mari înjosiri şi jigniri alături de imoralul Rudolf, soţul ei, mort în îm­prejurări atit de dramatice. După tre­cerea unui timp lung de la această aa-

Next