Adevěrul, martie 1903 (Anul 16, nr. 4880-4910)
1903-03-01 / nr. 4880
ANUL I.—No. 4 REDACȚIA : Stirmla. ^äriiuki* Mo. 11 APARE IMPIECARE YNERI AI>1SIMI8TKA^IA: tirada Nârindar Mo. H KCBEUK IdOOOBIT „Adevĕrul“ a anunțat la vreme logodna genialului violonist Jean Kubelik, atît de cunoscut și leș, noi, cu contesa de Csáky Széll. Ilustrațiunea de mai sus este făcută după ultima fotografie a tinerilor logodiți. Logodnica este cu un an mai tînâră decît Kubelik care are 24 de ani, e o frumusețe rară care a făcut și face senzație în saloanele din Budapesta. E fiica președintelui âc Széli din Debreczin. A mai fost căsătorită cu contele de Csáky. După un an de căsnicie căsătoria aceasta a fost însă anulată. Contesa ei foarte muzicală. Nunta lui Kubelik va avea loc în curînd. Asupra modului cum a cunoscut Kubelik pe contesa Mariana Csáhy se dau următoarele amănunte : Kubelik a întînit pe contesă pentru prima oară acum trei ani într’un concert artistic dat la Debreczin, în Ungaria. Fu introdus în familie. Stima lor mutuală se schimbă peste puțin timp în iubire. De atunci datoriile profesionale ale lui Kubelik l-au chemat aiurea, întreținea, însă, o corespondență zilnică cu contesa Mariana Csaky. A doua întilnire a avut loc într-un concert dat de Kubelik la Viena. Vinerea trecută. După treizeci și două de ore se făcu logodna. Contesa Csáki e înaltă și sveltă, cu părul castaniu, și cu ochii foarte expresivi. Kubelik, se zice, are intenția să-și construiască o casă la Viena, unde va locui cu soția sa. Superstițiile lui Napoleon cer mare Superstițiile corsicaliilor. Creola.— „Steaua“ lui Napoleon.— La școala militarii.— Prevestiri funeste. — Campania din Rusia.— „Vinerea“ în viața lui Napoleon.— Ziua de la Waterloo.— Litera M. și numărul 13.— Ciorapul protestilor ! Superstiții au existat și vor exista cite lumea, pentru câ ele domnesc în firea omului, uneori fără urmări și în chip foarte slab, alteori cu tărie și predominând ori ce activitate. Ele formează, am putea zice, locul de întilnire al credinței și al necredinței, al îndoelei și al supra-umanului Superstițiile se adaptează și puterea, ca și slăbiciune, mai cu seamă ca sunt legate cu multă fantazie. De aceea le găsim. Intotdeauna la... femei, la soldați la marinari și la... oameni de geniu.* Geniul cel mai mare al timpurilor moderne, a fost, fără îndoială, Napoleon I, care era stăpînit cu desăvîrșire de superstiții. Era corsican — șî toți corsicanii sunt superstițioși — și era Șn soldat. Victoriile și se datora, în majoritatea cazurilor, norocului orb,— se însurase cu o creolă care era cu mult mai superstițioasă ca bărbatul ei. Iată de ce superstițiile au jucat un mare rol în viața acestui om de geniu: * Se zice că, în noaptea de 15 spre 16 August 1769, Frideric cel Mare, regele Prusiei, avusese un vis curios, pe care i-l tălmăcise, a doua zi, unul din aghiotanții săi. „Se părea că o stea mare, lucitoare, apăruse d’asupra stelei mele“, zicea Frederic. „Lumina ei era puternică, orbitoare, așa că întrecea cu mult pe a Stelei mele, care pălise... Dar, peste puțin, steaua cea nouă începu să piardă din lumina ei puternică, pînă ce păli cu desăvîrșire, în timp ce steaua mea își recăpăta strălucirea ei de altădată“... In seara aceea se născuse, la Ajaccio în Corsica, Napoleon Bonaparte. * Primul împărat al francezilor era ferm încredințat că are o stea care-i prevestește succesele sau insuccesele. El, soția sa, anturajul său, toată lumea vorbea de „steaua împăratului“, și fantazia lui Napoleon era atît de puternică, încît, adesea, el credea c’o vede aevea, înaintea ochilor. Intr’o zi, cînd generalul Rapp intră neanunțat la împărat, îl găsi nemișcat, cu gîndul într’aiurea. Generalul încercă să dea a înțelege prezența sa, prin tradiționala tuse. Napoleon îl apucă de afină și-l duse la fereastră : — Vezi colo ? E steaua mea ! Nu m’a părăsit niciodată, o văz în toate împrejurările că îmi poruncește mereu să merg înainte,— e un semn al norocului meu neîndoios ! Către sfîrșitul anului 1811, cardinalul Fesch îl conjura pe „invincibilul“ ca să nu mai ducă nici un războiu. Napoleon îl duse însă la fereastră și-l întrebă : — „Vezi colo, sus, steaua aceea ?“ Cardinalul răspunse că nu vede nimic. — „Eu o văd însă!“ fu răspunsul. « Ea zice că la școala militară din Brie»»*.. *. doamnă, de Montesson, la o despărțire de premii, i-ar fi pus cununa pe cap, urîndu-i să-i aducă mult noroc. Napoleon n’a uitat aceasta. Ca prim consul, el o acoperi de toate onorurile și bunătățile.* Pe cînd era un biet sub-locotenent, Napoleon fedea, cu frate-său Ludovic. In Valenț?. Intr’o dimineață, acesta din urmă îi povești că visase că era rege. Tînărul sub-locotenent dădu din umeri îl întrebă: ~ Dar eu ce eram împărat ? In seara de 24 Octombrie 1800, Napoleon voia să viziteze un oratorium, dar adormise greu, așa că a trebuit să fie deșteptat, dar chiar și atunci, el nu prea avea gust să meargă, așa că îi se dădură pălăria și spada aproape cu forța. Pe drum însă, în apropierea străzei Saint-Nicaisse, o mașină infernală explodă și puse viața împăratului în pericolul cel mai mare ce o amenințase vre odată. Altă dată, prevestirea se prezintă sub splendidul chip al Josefinei. In iulie 1796, Napoleon, care era general pe atunci, ajunse spre seară în Brescia. Vroiau să rămână peste noapte acolo, și ambasadorul venețian stăruia pe capete ca să-i hotărască să mai stea o seară Dar Josefina, chinuită de presimțiri, se opuse cu energie, și Napoleon ascultă, de astă dată, de „bunul său înger“ și părăsi imediat Brescia. Nu greșise, căci ajungînd abia la cîteva mile depărtare, austriacii năvăliră în oraș. Dacă Napoleon mai rămânea cîteva ceasuri, el n’ar mai fi avut ocazia să ajungă ceea ce a fost în urmă. Și faimoasa campanie din Rusia se asapiase în rău. Napoleon părăsise St. Cloud într’o Vineri, și pe cer era o cometă... Cînd fu sa treacă Nimenul, Napoleon merse o bună parte pe malul fluviului, în recunoaștere. Deodată, calul căzu într’o groapă, rănind ușor pe împărat. De obiceiui, Napoleon nu zicea nimic, în astfel de împrejurări, ci se plîngea că nu știe să umble bine cu calul. Acum însă, el zise, posomorit : — Fără voie devii superstițios în afarî împrejurări... La cari generalul Berthier, care-l însoțea, răspunse: — Aici mai bine să nu trecem Niemenul; căderea aceasta e răui prevestitoare. Cam tîrziu, cînd era la S-ta Helena, Napoleon își amintise că intrase la școala militară din Brienne, într’o Vinere. El zise : — „In totd’auna porneam cu teamă, în vre-o întreprindere, Vinerea, și tot ce făceam atuncea, eșea rău“. De aceea el se și ferise ca să înceapă vre-o bătălie în ziua de Vineri, sau să încheie, în acea zi, vre un tratat. Ca aducătoare de noroc, Napoleon socotea anumite zile ale anului : cea de la Marengo, de la Austerlitz, de la Freedland și cea a încoronarei sale ca împărat. In ajunul luptei de la Friedland, împăratul îl întrebă pe Marbot, ce zi a anului era ; acesta din urmă îî răspunse că aceea de la Marengo, la care împăratul zise: — Da, da, ziua de la Marengo. Am să-i bat pe ruși, cum î-am bătut pe austriaci.* La S-ta Elena, unul din însoțitorii săi îl rugă să fie nașul unui copil nou-născut, Napoleon primi. Dar cînd cel d’întîiut plecase, împăratul zise: „ Nu îndrăzneam să-i spun că fiicăsa se născuse într’o zi nenorocită: „azi o anul de la Waterloo’“ •„ Multă încredere avea însă Napoleon în ziua de 20 Martie, ziua naștere, fiul său și ziua bătăliilor de la Heliopolis și Abensberg. In schimb, avea o ură adîncă împotriva numărului 13—și lucrul curios !— a literei M. Căci Moreau,— după credința sa,— îl trădase, Mallet conspira împotriva lui, Murat și Alarmont îl lăsați în părăsire, Metternich își bătuse joc de dânsul, Maitland era numele căpitanului lui Bellerophon, căruia se predase. Milanul era primul oraș în care el intrase ca cuceritor, Moskov, cel din urmă el la SUPLIMENT GRATUIT ȘI« Mo. 488» al Ziarului „Vix“ Mbnt-saint-Jean (Belle-Alliance) îî se ‘mplini soarta. Aceasta nu-1 împiedica însă ca să aibă încredere în oamenii al căror nume începea cu M, și să-i ridice la rangul de miniștri și de mareșali. * In memoriile ei, Josefina vorbește de un oracol al lui Napoleon, oracol ce pare copilăresc cu desăvîrșire. Cînd "nu se putea hotărî într’un fel asupra vre-unei chestiuni, împăratul se trîntea pe parchet, își scotea cizmele, apoi ciorapii, pe cari îi zvârlea peste cap, în urna sa, unul după altul, strigând : Să fac sau să nu fac ?“ Dacă cel d’intuitt ciorap zbura mai departe ca cel l’alt, atunci însemna „s’o fac“— în caz contrar, dimpotrivă. Toreador tinerii vor învăța, între altele, istoria, dreptul internațional și cel măritim. Vaporul va purta numele „Young America“ „Tînăra Americă“ va avea un tonagit de 3000 și va fi un vas desăvârșit, cu mașină de ajutor. Cu slujba de pe vas, studenții nu vor avea nimic comun, deși vor primi și lecțiuni de nautică pentru a putea sluji, eventual, în flota Statelor Unite. Minunat popor și americanii ăștia ! Un nou mod de tratare a surzeniei.— D. Delage a comunicat Academiei de științe din Paris, în numele doctorului Mirage din Paris, observațiunile clinice făcute asupra a o sută de bolnavi atinși de surzenia complectă și caracterizată și cari au fost supuși tratamentului numit al „metodei vibrațiunilor sirenei cu vocale.“ Șta să evite orice eroare cu privire la diagnostic și la gravitatea afecțiunei, doctorul Marage, zice d. Delage, nu menționează în statistica sa decît pe bolnavii cari fuseseră mai înainte tratați fără nici un rezultat cu ajutorul celorlalte procedeuri medicale și chirurgicale. Cercetările sale l-au făcut să ajungă la următoarele concluziuni: In afecțiunile de ureche numite „otite catarale“ precum și în „ozoreele vechi“ tratamentele nereușite sunt de cinci la sută, în cele numite „otite scleroase“, proporția e de douăsprezece la sută. Cîinele lui Newton. E cunoscut modul cum Newton a descoperit legea gravității universale observând căderea unui măr. Tot așa de cunoscuta e și istorioara cu clăbucii de săpun; afecția ce o avea pentru cîinele său însă e mai puțin cunoscută. Numele cîinelui său era Diamant. întruna din zile, trebuind să părăsească cabinetul său de lucru, lăsă acolo pe Diamant. La întoarcere găsi toate hîrtiile sale consumate de foc. Cauza era cîinele care răsturnase lampa peste ele. Printre aceste hîrtii se aflau și foile unui uvragiu pe care Newton îl prepara de vre-o cîțiva ani și care conținea calcule imense. Savantul era prea bătrîn ca să se gândească să înceapă din nou munca asta herculeană. Totuși așa de mare era răbdarea sa, precum și iubirea ce avea pentru cîinele său, încît fără să se înfurie, fără să-și bată cîinele, îî spuse numai cu blîndețe : — O Diamant! O Diamant ! tu nu știi ce rău mî-ai făcut ANECROTE O anecdotă amuzantă asupra lui Gounod, istorisea, acum cîteva zile, în cercuri intime pictorul francez Hébert. Era pe vremea cînd pictorul Ingres era directorul „Vilei Medieis“ adică al Academiei franceze de artă din Roma. Printre bursierii Statului în institutul acesta era și tînărul Gounod. Intre Ingres și Gounod aveau loc adesea mici certuri prietenești din pricina muzică italiene, pe care Ingres o declara, scurt și cuprinzător, ca fiind o prostie, bună pentru bâlciuri. Intr’o zi ședeau la un loc, în cabinetul directorului, Ingres, Gounod și Hébert. Gounod cînta la piano primul act din „Don Juan“ de Mozart. — „Ce muzică !“ strigă Ingres entuziasmat, „ce tonuri! Trebue să recunoști tinere, că italienii mali fost și nu vor fi vreodata în stare să creeze ceva asemănător !“ Gounod nu răspunse nimic, ci, pe nesimțite, trecu de la „Don Juan“ la corul vînătorilor din „Guillaume Teil“, pe care-l și cînta încet, din gură. . Cînd cel din urmă ton se stinse, Ingres sări entuziasmat de pe scaun: „Doamne, ce frumos ! De unde te-ai inspirat, tinere maestre ?“ — Dar asta nu e o compoziție de a mea, răspunse Gounod surîzînd. — Nu e de d-ta ? întrebă Ingres mirat. „Cine e atunci geniul care a găsit melodia aceasta ?“ — E Rossini, domnule Ingres, răspunse Gounod vesel. — De Rossini, de șarlatanul ăla ? strigă Ingres. Și după un moment, el adaose, mai liniștit : „Desigur că a greșit în ziua aceea!“ FEMXMISWJEI Briliantele împărătesei Germaniei. — Marile serbări de la Curtea germană, din ultimile săptămîni, au dat ocazie împărătesei ca să apară adesea împodobită de aproape toate briliantele sale. Valoarea podoabelor împărătesei se urcă la aproape cinci milioane. Trebue să menționăm însă, că împărăteasa nu e proprietara tuturor briliantelor pe cari le stăpânește, ci o mare parte dintre însele aparțin tezaurului Coroanei și sunt purtate de fiecare împărăteasă. Ceea ce e curios, e că o împărăteasă văduvă, cum au fost, pe vremuri, împărătesele Augusta și Frederic, nu are voie să poarte briliantele tezaurului Coroanei. In tezaurul împărătesei actuale, se găsesc diademele cele mai diferite. Sunt aproape 30 de inele. Superbe bucăți sunt între broșele și acele de acolo. Diademul împărătesei are în mijloc un briliant de mărimea unei cireșe. In dreapta și în stînga acestui briliant se află 30—40 pietre mai mici, cari strălucesc în mod feeric în mii de lumini. Toate pietrele acestea sunt ținute într’o cameră aparte și supravegheate în mod special. „Preciosele“ sunt toate așezate în cutii. Cîteva zile înainte de fiece serbare de la Curte, la care împărăteasa are intenția să apară, un giuvaergiu căpătă acces în sala diamantelor, pentru a vedea dacă pietrele și perlele stau bine în giuvaeruri, sau dacă trebuesc curățate. In viața de toate zilele, împărăteasa nu poate suferi briliantele. Trec adesea, săptămâni întregi fără ca să-și pună vr'un giuvaer. Sfinții despre femeie — Cavalerizmul sfinților O circulară semnată de doamnele d’Uzès, Monod și Schmall, prin care se reclamă acordarea drepturilor civile femeei franceze, a fost trimisă, zilele acestei tuturor notabilităților politice din Franța. O asemenea circulară a fost primită și de d. Delpceh, membru al Senatului francez. D. Delpech, în principii, nu poate decît să aprobe cererile semnatelor circulari. „De cît, zice d. Delpech, citirea cărților sfinților îmi inspiră o neliniște“. E un caz de conștiință pe care-l supune aprecierea, în deosebi, a d-neî d’Uzès, care în calitatea ei de ducesă, ține atîta la tradițiunile bisericei și e atît de generoasă față cu întreprinderile monarhiștilor. Și d. Delpech citează extrase din cttîțile sfinților. Credem că aceste păreri ale sfinților despre femei vor interesa și pe cititorii noștri. Așa de exemplu, Eclesiastul zice: „Și în această investigație universală a mea, în cercetarea întru găsirea hotărîrei celei mai înțelepte și mai chibzuite, în examenul care făcu să se perindeze pe dinaintea ochilor mei toate vicleniile, toate scârnăviile, toate nimicurile, toate nebuniile, am găsit ceva mai amar ca moartea; și aceasta e femeia. Inima ei este un lanț, o plasă. Mîinile oi niște lanțuri“. Sfîntul Pavel în scrisoarea către corintieni: „Omul să stea în biserică cu capul gol, fiind-că el e chipul slavei lui Dumnezeu ; femeia, însă, să fie acoperită, fiind-că ea e slava bărbatului său , dacă nu, să îî se taie părul pînă în rădăcină. Căci omul nu e femeie, ci femeia om; și nu omul a fost plăzmuit pentru femee, ci femeea pentru om“. Sfîntul Augustin, zice: „Femeia nu poate nici să învețe carte pe altul, nici să mărturisească, nici să compromită, nici să judece, nici, cu atît mai mult, să poruncească“. Sf. loan Chrisostomul (Gură-de-Aur) zice : „Ciumă atot-puternică, femeia! Săgeată ascuțită a demonului !—„ Prin femeie, diavolul a dus în ispită pe Adam, și l-a făcut să piarză raiul“. Sfîntul Ioan din Damasc : „Femeia e un vierme hidos, care roade inima omului. Ea e fiică a minciunei, strajă a iadului. Ea a izgonit pe Adam din rain, fiară neîmblînzită, vrăjmașă furată a păcii“. „Măciucă a crimei ! Armă diavolească ! Cînd vedeți o femeie, să nu credeți că aveți dinaintea ochilor o ființă omenească, nici măcar o fiară sălbatică, ci dracul împelițat. Glasul ei este șueratul șarpelui“. Foarte politicoși și foarte cavaleri sfinții. N’avem ce zice! FFILțJ MIMS O universitate plutitoare. —„Mereu nou și original“, aceasta pare să fie lozinca îndrăcirilor de americani. E vorba acuma ca sa se construiască un vapor, pe bordul căruia să se urce un număr de tineri cari să urmeze acolo universitatea sau cursuri practice de comerț. Cursurile vor dura patru ani, în care timp vasul va parcurge mai mult de 100.000 mile maritime. Toate țările care fac un întins comerț naval vor fi vizitate și se va da studenților astfel ocazia de a studia la fața locului tarifele vamale și toate chestiunile cari vin în atingere cu comerțul internațional. Pentru aceasta, IlIincfse cerue somnului Animalele azt instinctul lor cari le ajută să se menție în stare de sănătate. Nu tot așa e Cu omul care e nevoit să facă apel la inteligența sa. De ce, cum și cît trebuie dormit Siestă după masă și fără să doarmă. Somnul poate înlocui chiar hrana. Proverbul francez zice: „Qui dort dîne“. „Cine doarme mănâncă.“ Modul de a dormi Cîteva sfaturi în privința manierei de a dormi, credem că vor fi bine-venite cititorilor noștri. Odaia de culcare trebue să fie spațioasă și totdeauna bine aezistă Somnul să dureze minimum șapte ore și maximum opt. Dormirea de după amiază nu înlocuește orele perdute noaptea. Somnul după apusul soarelui e foarte întremător, de aceea e bine ca omul să se culce de vreme. Copiii trebue să doarmă opt pînă la zece ore. Dormirea puțină nu întremează. Prea multă, ea deprimă și slăbește inteligența. Somnul cu adevărat reparator trebue să fie neîntrerupt. Mușchii, nervii și imaginația să fie într’o stare de repaos complectă. Visurile, chiar cele plăcute, ar fi bine să se evite. Pentru aceasta opriți, odată în pat, imaginația să vagabondeze, ținînd corpul într’o stare normală. Mîncarea de seară să fie frugală și ușoară. Cu chipul acesta veți evita insomniile și visurile urîte. Nu e bine să se culce cineva îndată după masă, dar de asemeni nu e bine să adoarmă cineva cu senzația foamei. Odaia de culcare In primul rînd odaia de culcare să nu fie igrasioasă. In al doilea, să nu se afle în ea nici un fel de mirezme; florile, plantele, rufăria care a fost purtată, perdelele, tapeturile să fie cu îngrijire depărtate. Insobă să nu se facă foc decît cu fereastra deschisă. De voiți să vă dezvoltați energia și sănătatea, să dormiți într’un pat tare și să vă acoperiți cît mai puțin, așa încît să nu vă fie prea cald. Salteaua cu pene și pernele de puf, contrariu opiniei generale, moleșesc, slăbesc și predispun la grăsume. Cel mai bun pat se compune dintr’o somieră, o saltea de păr de cal și din plăpumi cari variază cu anotimpurile. De poziția în care doarme cineva depinde calmul și calitatea somnului. Ea trebue să fie orizontală, ea fiind singura care repauzează în mod complect toate organele noastre. Mușchii în poziția aceasta sunt destinși cu desăvîrșire, ligamentele și vertebrele gâtului sunt într’o stare naturală, plămânii funcționează cu înlesnire, bătăile inimei se urmează regulat. Toate astea implică, afară de cazurile de astm și de catar, suprimarea pernei care face să stea gâtul într’un unghiut anormal, și împiedică cursul regulat al sîngelui și respirația normală. E bine ca cineva să doarmă pe coasta dreaptă. Dormirea pe partea stingă expune la palpitații de inimă sau la visuri urîte cînd digestia nu e isprăvită. Contra insomniei Spre a vindeca insomnia, trebue să căutăm cauza ei. Dacă cauza e digestia, e bine să luăm masa cu trei ore mai înainte de a ne culca și să vedem ca ea să fie foarte frugală, compusă din mâncări ușoare. Celelalte insomnii, afară de cazurile de boli grave organice, vor ceda evitînd orice surmenagitt fizic sau cerebral, nelucrînd cu mintea seara, abținîndu-ne de la orice lectură emoționantă, punîndu-ne în pat cu mintea odihnită, depărtînd preocupările, necazurile, neliniștea, grijile. Afară de cazurile urgente, să nu se facă nici odată uz de nici un narcotic, opium, morfimă, chloral, sulfonal, etc., etc. Caracteristica somnului cu adevărat sănătos și întremător e că te scoli dimineața mulțumit, voios, cu mintea odihnită, cu ochii luminoși, cu membrele ușoare, cu dorința de a te scula imediat și cu o reală nevoe de acțiune, cum vom dormi, în primul rînd, spre a fi mai mult sari mai puțin sănătoși. Foamea nu se impune așa de puțin . Cum trebuie dormit temic cum se pune somnul, mui poate sta mai multe zile fără să mănînce, nu însă Poziție rea și dăunătoare Un palat al păcei Miliardarul Camegio și țarul Nicolae al II-lea.—Ce este palatul păcei..—Microbul războiului. — Serul păcei.—Ce este cu Macedonia !—Puterile nu se înțeleg între ele.— Totul e în zadar. Grație liberalităței miliardarului Carnegie lumea veche, și, desigur și lumea nouă, a fost hărăzită cu un templu consacrat păcei. Complectând inițiativa generoasă a țarului Nicolae al II-a, miliardarul american a clădit la Haga un fel de institut-Pasteur al păcei. Diplomații, ajutați de oameni de înaltă știință, în loc să debiteze cu pompă fraze goale, caută în laboratorul, anume amenajate, să izoleze diferiții microbi ai războiului și să prepare serul păcea. Suntem îndreptățiți a crede că într’un viitor apropiat, lucrările acestor savanți ne vor scăpa pentru totdeauna de flagelul, care, de atîta amar de vreme, decimează omenirea.* Am zis ca palatul a și fost zidit și din partea unui miliardar american aceasta nu trebue să ne mire. Ori ești american, ori nu ești. Nici nu exprimase Carnegie dorința de a fonda acest așezămînt pacific, și ca prin farmec. Sn calmele livezi ale 1 Martie 1903 Holandeî, între două canaluri unde dorm de vei liniștitele ape, un palat a și fost ridicat! Un palat stil secesion. Liniile dulci ale palatului descriind curbe par că dau mlădiere marmorei și fierului. In sălile imense lumina se revarsă în valuri ; un emul al lui Puvis de Chavanes a decorat zidurile cu frescuri simbolizînd bucuriile păcei. Zîmbitoare și senine, virgine pășesc în șir, printre florile cîmpurilor, sub un cer de un albastru fără seamăn! Ramuri de măslini servă de motiv ornamentarea panourilor și tapetelor, și, într’o atmosferă vecinie aceeași, o orchestră misterioasă răspîndește valuri de armonie desăvârșită.* _ Savanții se plimbă neturburați cu mâinile în buzunarele pantalonilor, cu pipa în gură. Sala în care deliberează este, firește, o sală de concert. In mijlocul palatului se înalță un turn foarte înalt, în care se găsesc întrunite serviciile semaforice, telegrafice și telefonice din lumea întreagă. Cu inspectarea orizontului politic la orice minută din zi și din noapte sunt însărcinați funcționari speciali. De îndată ce zărește un punct negru, observatorul dă de știre șefului lucrărilor practice. Acest din urmă duce o mostră a punctului negru în laboratoriul său, îl examinează, îl studiază, îl stoarce extrăgînd din el germenii morbizi și semănîndu-l în diferiți baccini de cultură. In ultimele zile, laboratoriile păcea avină de lucru peste cap. Afară de conflictul Venezuelan se semnalase, dinspre Orient, un punct extrem de negru. Și în acea parte a lumei, microbul belifer numit balcanic constitue un focar permanent de infecțiune. De după Poartă, această anticameră a Europei, s’au strîns rămășițele a douăzeci de rase, pleava a o sută de popoare, drojdia a nenumărate secte, și această adunătură ce a fost asemuită, nu fără cuvînt, cu un ghivecitt de legume cu sos turcesc, o vecinie în fermentație. De secole se caută a se remedia starea asta: cei mai reputați medici au epuizat în zadar resursele artei lor! Era rezervat institutului ridicat de Carnegie să găsească soluția acestei interminabile chestiuni orientale. Preparatorii nu avură nevoe să se armeze cu microscopuri foarte puternice ca să se încredințeze că hidosul microb al războiului soia în numitul punct negru. De asemenea recunoscută, tot cu atîta ușurință, că microbul în chestie aparținea varietăței celei mai primejdioase a speței numite fanatică. Și cu toții știm că microbii acestei spețe se dezvoltă cu o repeziciune de necrezut în mediurile înfierbîntate de rivalitățile de naționalități, devenind de o virulență excepțională.* Macedonia, căci nevoiți suntem să-i zicem pe nume, trebue așadar să fie patria lor de adopțiune. Fiecare locuitor, într’adevăr, pretinde că rasa sau naționalitatea sa e superioară celorlalte. Pînă acum, ca să se ție în frîu toate aceste compozițiunî, împedicîndu-le de a lua o formă prea belicoasă, nu s’a găsit ceva mai bun de făcut decît să se încredințeze turcilor grija de a practica, printre aceste populațiuni disparate, dese și viguroase lăsări de sînge. Șeful laboratoriului de sociologie experimentală, însărcinat cu presintarea unui raport comitetului internațional al păcii, fu foarte perplex. —Jii Drace! drace ! murmură el umplîndu’șî pipa, e grav de tot, dar de tot! Unii vor să rămîie turci sau tartari, alții vor să treacă sub stăpînirea grecilor, alții iarăși vor mai bine să rămîie bulgari, sîrbî, romîni, mai știu cu ce ? Nostim lucru ! In țara asta toți sunt streini ! — Și fără îndoială naționaliștii insinua preparatorul. — Ca să-i împăcăm pe toți să facem țara asta să fie a tuturor! Iată un prilej minunat de a alcătui din aceste elemente eterogene, unite în același gînd de neatârnare și de emancipare, un popor nou! Par’că văd de aici națiunile noul de asociație și de solidaritate infectate cu profusiune în țară , individul liber desvoltîndu’și activitatea , rivalitățile transformîndu-se într’o emulație lapéra comuna ; și ajutorul mutual ce’gi vor da unul altuia făcînd din acești desmoșteniți de astăzi fericiții de mâine !. 7 -Are un pas mare făcut spre pacificare ; mă tem, însă, observă respectuos preparatorul, că cu chipul acesta nu vei putea distruge hidosul microb. Că practica vieții libere face să se uite naționalitatea, aceasta o dovedesc în fiecare zi^ emigranții [din Statele Unite ; uiți, însă, că religiile vor întreține neîncetat certe între musulmani, mosaicî, catolici, ortodoxî, etc., etc.. Da, așa e, ai perfectă dreptate, amice. Dar am intenția de a stipula în raportul meu că e bine să se injecteze de asemenea și gîndire emancipată. Fiecare va crede ce-i place, fără să-i pese de cultul celorlalți.■Cherul fu așadar preparat în chipul aratat mai sus și prezintat comitetului internațional al păcii în ședință solemna,ca fiind singurul în stare să combată cu eficacitate microbul macedonean. După ce li se explică composiția serului, delegații puterilor europene, ,întranitîn în sala cea mare inundată de lumina în care virginile cu zâmbetul pe ’A11 frescurî simbolizau bucuriile păcii, stătură o clipă încremeniți. Orchestra misterioasă încetă acordurile sale, apoi șoapte se înălțară. Nici vorbă, nu era unul care să nu dorească cu ardoare pacea, însă cu mai multa ardoare doreau cu toții Macedonia. Rusia, care sprijinea pretențiunile bulgarilor, fu^cea dintîiu care să se indigneze. Declară ca aceasta ar însemna să se lase țara pradă celei mai cumplite anarhii! Austria, care ținea cu sîrbii, declară că din potrivă, pentru a menține ordinea printre acești cosmopoliți, trebuia o autoritate puternică cum este a sa. Anglia, care susținea pe Grecia, strigă că procedeul o fie cuviincios, iar Italia, care a pus ochii pe Albania, zîmbi de milă ! Cât despre reprezentantul Germaniei, al cărui suveran e amic intim cu Sultanul, reaminti că împăratul său a declarat în mod solemn că fără Dumnezeu nu se poate guverna și că copiii și popoarele au nevoe de religiune ! Spiritualismul delegatului francez îî impune datoria să se opue la întrebuințarea unui asemenea ser. lata de ce, cu toată liberalitatea miliardarului . Carnegie și cercetările savante ale institutului de la Haga, microbul balcanic va continua să facă la Fantasia Contele Ignatiefi Sîntem în pozițiune de a da aci astăzi o ilustrațiune făcută după ultima fotografie a contelui Ignatieff. Personalitatea acestui bărbat de stat rus este tocmai acum de cel mai mare interes. Se știe că el a fost acela care în mod conștient a pus la cale războiul ruso-turc de la 1877, pentru a veni în ajutorul slavilor subjugați în aparență, de fapt însă pentru a crea o Bulgarie mare, ca astfel Europa să fie tamponații între două mari state slave. In acesti sens s’au și determinat frontierele bulgăresce prin tratatul de la San-Stefano, care a fost dea’ntregul opera contelui Ignatieff pe care însă congresul de Berlin l-a rupt în bucățele. De atunci ment de a se gîndi și a lucra la realizarea unei Bulgarii mari. Cu ocazia serbărilor ruso-bulgare de la Șipka a fost serbat de ruși și de bulgari și a desfășurat încă odată planul său. Acum de curînd societatea de binefacere slavă ocupîndu-se de starea macedonenilor, a trimes o telegramă de omagiu lui Ignatieff. E de remarcat că contele prin partizanii săi are încă o mare influență asupra afacerilor de guvern rusești. »mi Ignatieff n’a încetat un mod I în Macedonia Prima fotografie din lagărul răsculaților O bandă de insurgenți bulgari trecînd frontiera în Turcia