Adevěrul, octombrie 1903 (Anul 16, nr. 5091-5121)
1903-10-14 / nr. 5104
* ~— SUPLIMENT GRATUIT: 1) Viața militară cu următorul cuprins : Politica în armată.—Franța, este gata. — Manevrele regale— Grenadierul Barreau. — Știri militare—Liniște.—Erată—Proectul de ordine de zi al generalului de divizie Arion Eracle, întocmit în vederea retragerea pentru limită de vîrstă—Crucea roșie. 2) Adevărul în țară cu următoarele corespondențe: Piatra-Neamtu, Bacău, Alexandria, Sulina, Focșani, Huși, Ploești, Craiova, Caracal. Ilustrațiuni: Fabrica de sticlărie Maxut din tîrgușorul Hîrlău. Poamînt nnghiu ■ Pact,et cafea »Moca“, un pachet ceai fin Arie și Areiulul yluituli • un pachet șocolată Bloker, specialitatea instalațiunei electrice Arie, str. Karageorgevici. 3. Am Avr. — No. 5104 mi iiiiir Tniwwii Minim FONTATOR ALEX. V. BELDIMMV Abonamente : In tară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 lună străin. 50 „ » . 25 13 Un exemplar în țară 10 bani; în străinătate 15 bani 6 Pagini Lei 0.50 bani . 2— . 3— Nesigur. — 1) Dacă starea dv. civilă concordă cu actul de naștere urmați înainte și prezentați-vă la anul de bună voe, cînd fiind bacalaureat vezi fiice un an—și ministerul poate să vă repartizeze la regimentul pe care'l dorim., dacă vei avea stăruințe. D-lui M. S. Loco.—1) Ceret punerea în posesiune, dovedind că soția dv. este fiica legitimă a defunctului. 2) Tribunalul o va refuza tocmai fiindcă ara posesia de drept, dar prin aceasta veți căpăta un act la mină. 3) Succesiunile chiar directe, plătesc taxă acuma. 4) Odată dovedit fiind că sînteți fiică legitimă, puteți să încasați sumele datorite părintelui. Pentru această formalitate nu sînt cheltueli prea mari. Ediția de scara DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Aminciuri: Linia pagina IV . . . , „ HI . . . „ inserții și reclame . Pentru aceasta se face atîta caz, se întrebuințează atîta strășnicie, se recurge la mandat de arestare, față de un om solvabil ? Rezultatul s'a văzut; înainte de a se executa mandatul de arestare, s'a executat implicatul! Ințelege-vor și guvern și justiție că e timp să înceteze a se transforma cabinetele de instrucție în camere... mortuare! ? S. U. R. să legătură cu demnitatea corpului avocaților. Pentru aceste motive a și fost ales ca decan d. Mișu Antonescu care de sigur că va găsi în nouii membri ai consiliului de disciplină tot concursul. Ad. Iar se bate in armată ! Daca n’am ști că anumite autorități militare sînt în stare să urmărească pînă în pînzele albe pe sărmanii soldați cari de scriu, am trimete scrisoarea ce avem ministerului de războiț, spre a vedea starea de spirit ce se provoacă de unii răi ofițeri în rîndurile trupei, prin tratamente pe cît de barbare, pe atît de nesocotite. Nici consecințele înfiorătoare ale unor asemenea tratatemente nu reușesc să astâmpere pe unii ofițeri. Din Focșani, de pildă, ni se scrie că fără nici un motiv, locotenentul S. a pălmuit în fața întregului regiment de geniu, pe sergentul-plutonier M. Întrebăm : anchetatu-s a cazul ? Pedepsitu-s’a imprudentul și brutalul locotenent ? Așteptăm în aceasta privință răspunsul autorităților militare, fiindcă asemenea denunțuri cînd rămîn fără răspuns, se întărește credința că soldatul nu poate obține dreptate—ceea ce este o adevărată primejdie. In ceea ce privește faptul, nu știm cum am atrage mai bine atențiunea ofițerilor porniți a uza de pedepse corporale, ca să se ferească de ele, căci numai urmări bune nu pot avea nici pentru spiritul de disciplină al trupei, nici pentru corpul ofițeresc, și mai puțin încă, personal, pentru acei ofițeri, cari uzează de ele. Don Salust Paris, Paris, tu ne răpești fiicele! Acesta e strigătul tatălui Luizei din opera cu acest titlu a lui Charpentier. Și nefericitul părinte, arată pumnii amenințători, orașului care zace la picioarele sale, într’o tăcere profundă. Acelaș strigăt l’a scos erî, și mama Elisei Popescu, în momentul cînd sicriul care conținea cadavrul fiicei sale era scos din morgă și așezat în dric. Era o scenă sfîșietoare, culminanta scenă din drama de la hotel Regina. Elisa Popescu, victima amantului său Fred. Greling, doarme de erî in cimitirul săracilor din Bagneux, cimitir numit al potlogarilor.... # Iată cum a decurs ceremonia inmormîntărea: Erau orele 3 după amiază. La ora aceasta apăru în morgă preotul capelei romane, îmbrăcat în hainele sacerdotale, pentru a da binecuvîntarea cadavrului. La picioarele sicriului zăceau plîngînd, jelind și frîngîndu-și mîinile, mama și sora Elisei Popescu. Alături stateau cițiva studenți romîni, membri ai coloniei, printre care și ministrul român Ghica. Deodată, nenorocita mamă se ridică în picioare și, scoțînd un strigăt prelung și zguduitor, se aruncă asupra cadavrului . — Copila mea! Copila mea! Apoi, ca și cînd ar fi vroit să nu se despartă de copila sa, își aplecă obrajii pe obrajii cadavrului și sărută prelung, fără întrerupere, genele cadavrului... Toată, lumea din jur, plînge. Prințul Ghica se apropie încet de dezolata femeie și o ridică, rugînd-o să lase să se închidă sicriul. Capacul sicriului e așezat la locul sau și preotul își sfîrșește prohodul... * Afară, înaintea clădirei mergem, s’au adunat între acestea sute de curioși. Sicriul e adus și depus în carul mortuar, care e împodobit cu coroane și buchete de flori. Mama și sora Elisei Popescu plîng și jelesc. Toate capetele se descoperă, și bărbați și femei. Cu greu sînt așezate mama și fiica într’o trăsură. Cortegiul se pune în mișcare. Iată-1 in mijlocul mulțime!. Deodată, în tăcerea grozavă a publicului, mama Elisei Popescu se ridică în trăsură și, cu pumnul îndreptat către mulțime, strigă cu o voce puternică: — Paris, Paris, tu mi-ai răpit copila! Blestem asupra ta, oraș al păcatului și al crimei! Apoi, nefericita mamă cade leșinată în brațele fiicei sale Gina. * ...Curînd convoiul a dispărut din apropierea morgeî, care rămîne iarăși, siguratică, pînă ce o nouă victimă a Parisului va veni să se odihnească aca. Menelaos Regele Carol bolnav.-Dificultatile iț ^ miaiifrii Inmormintarea Elisei Popescu ¥ DIFICULTĂȚILE REMANIERE! Oculta și d. Stătescu [UNK] Pînă acum oculta n’a îndrăznit să se manifeste fățiș în contra d-lui Stătescu. De astă dată însă a luat o poziție fățișă și s’a opus categoric la propunerea d-lui Stătescu de a se introduce în cabinet pe d. Alexandru Djuvara. Această atitudine a ocultiștilor și brătieniștilor a enervat desigur pe d. Stătescu. Partizanii ministrului justiției nu se silesc să critice cu asprime faptul că oculta n’are măcar atîta atenție pentru d. Stătescu încît să-î permită, cînd se retrage din guvern și cînd i se cere sfatul, să recomande pe succesorul său. D. Sturdza a recunoscut în repetite rîndurî că acel care are drepturi egale în partid cu d-sa e d. Stătescu. Dar de aceste drepturi d. Stătescu nu numai că nu a abuzat, ca alții, dar nu s’a folosit de ele. D. Sturdza are în cabinet amici personali, miniștrii pe cari d-sa i-a impus. D-niî Costinescu și Lascar s’au impus singuri. Dar d. Stătescu n’are nici un ministru impus, un ministru partizan. Probabil că nici nu l’a cerut. Acum însă cînd dorește să se retragă din cabinet, fiind și consultat asupra remanierei și compleetărea cabinetului, nu se poate contesta dreptul d-lui Stătescu de a indica pe oricine va voi pentru un portofoliu vacant. Nici nu poate fi discuție asupra acestui punct, fără a jigni adine pe acest fruntaș liberal înaintea căruia se închinai pînă era toți liberalii. Ce vrea d. Stătescu ? Vrea să plece din guvern, dar nimeni nu-l lasă. D. Sturdza î-a arătat ce situație grea i se crează și î-a cerut sfatul. Atunci d. Stătescu a găsit că soluția cea mai bună ar fi să se complecteze cabinetul cu d. Alexandru Djuvara, adică să se dea amicului său portofoliul lucrărilor publice. Acest sfat însă a răsvrătit oculta și pe brătieniști cari sau opus categoric la intrarea d-lui Alexandru Djuvara. Care este teama ocultei dacă ministerul se va complecta cu d. Djuvara ? Vom releva ceea ce se vorbește, în această privință, în culisele liberale.» Oculta bănuește că d. Stătescu este inspirat de d-nii Costinescu și Lascar, cu cari s’a solidarizat politicește, că... retragerea sa a fost pur și simplu un mijloc de a provoca o discuție asupra remanierei și complectărea, că d. Stătescu amenință cu retragerea pentru a primi în cele din urmă un concediu, și un portofoliu pentru d. Djuvara. Combinația aceasta reușind, d. Stătescu va avea dreptul să-și desemneze pe d. Djuvara ca ad-interim la justiție. Cu o asemenea combinație d. Stătescu face trei lovituri: 1) dă cabinetului un caracter anti- ocultist; 2) introduce în minister un... stătescist veritabil ; 3) dă un avertisment puternic d-lui Stoicescu că nu mai are ce căuta în acest minister. Oculta a simțit aceste lovituri ce i se pregătesc și a avut curajul să se opună la planurile d-lui Stătescu și în special să se împotrivească la intrarea în cabinet a d-lui Djuvara, combinație care este combătută de ocultiști și pentru un alt motiv. Ei nu vor ca d. Stătescu să-și rndice de pe acum, în guvern, ca succesor pe d. Alexandru Djuvara. Dacă în urma zgomotului că Stătescu se retrage, ar intra în cabinet Djuvara, fie ca titular la justiție, fie ca ad-interim, aceasta ar însemna că succesorul politic al d-lui Stătescu este d. Alexandru Djuvara. Iată car încă un motiv puternic ca oculta să se opună la această combinație ministerială. Precum se vede relațiile în guvern și în cercul conducător al partidului s’au înăsprit în așa grad, încît astăzi s’a dat pe față. Ceea ce se contesta pînă acum, că departe de a avea un guvern omogen, avem două curente în guvern și mai multe în partidul liberal. Ce va face d. Sturdza? Pînă acum probabil că nici dra xmatie ce să facă, căci în cele patru consilii de miniștri, cari au avut loc în trei zile consecutive, nu a putut ajunge să se fixeze asupra unei soluțiuni, — așa s’au încurcat limbile! Dar d. Sturdza își dă seama de consecințele grave, pentru partid, și pentru șefia sa, dacă nu va găsi o soluție care să întărească cabinetul și partidul, iar nu cumva să le slăbească. Intr’adevăr răspunderea va cădea asupra d-lui Sturdza dacă va fi silit să se retragă. De pe acum se aud liberali spunînd că ce fel de șef e Sturdza care avînd cel mai tare guvern pe care-l poate da partidul, care avînd o opoziție divizată,—deci ca guvern o bună situație, totuși o perde ?! Dacă singura soluție a d-lui Sturdza va fi retragerea de la putere,după noi cea mai bună soluție,— atunci partidul liberal va scăpa și de șefia d-lui Sturdza, căci dacă s’a ertat d-lui Sturdza soluția retragerea la munți pe care a propovăduit-o la 1877, liberalii însă nu î vor erta nici odată o retragere de la putere în condițiune ca acele cari se anunță. R. P. Din fuga condeiului Forțe isprăvite, forțe actuale și forțe viitoare Don Bazilio Epuresco, prim regisor al spectacolului remanierei ministeriale, a găsit o nouă clasificare pentru mise-enscena național-liberală. Cadrele vechi și cadrele noul au făcut loc „forțelor isprăvite, forțelor actuale și forțelor viitoare“. Don Bazilio Epuresco, bărbat de stat subțire, nu dă lista forțelor isprăvite, nici a celor actuale, nici a celor viitoare ca să nu fie nevoe de a preciza! Forțele isprăvite însă trebue trimise la Palatul invalizilor, forțele actuale trebue dotate cu portofolii—iar cît pentru forțele viitoare trebue să li se „netezească drumul“, fiind-că aceste forțe mai au de făcut drumuri pînă să ajungă la... portofolii!! In urma acestei clasificări a lui Don Bazilio, se observă în cadrele vechi și cadrele noul o mare neliniște—și pretutindeni se cere lista numelor, pentru a se ști care e forță isprăvită, care e forță actuală și care e forță viitoare. Don Bazilia cu vocea’î de clopot, a răspuns însă : — Nomina odiosa ! Per. Decanul avocaților din baroul Capitalei a ales ca lecan pe d. Mișu Antonescu. Am susținut și noi candidatura 1-lui Antonescu, fiind-că avem convingerea că sub decanatul d-sale se va deschide o eră nouă pentru baroul Capitalei. Era mare nevoe de un decan care să restabilească ordinea in barou, să-l reprezinte cu demnitate și autoritate și să se ocupe cu rezolvarea acelor chestiuni profesioniste în strîn Cadavrul deja parchet Un locotenent de cavalerie, tînăr bine cunoscut în societate, a fost citat Sîmbătă, împreună cu soția, la cabinetul 3 de instrucție, iar pe la 5 p. m. cadavrul său a fost scos, spre a fi dus la morga spitalului militar, își trăsese un glonte în cap și rămăsese mort în chiar cabinetul judelui-instructor. Desigur că această întîmplare, care a consternat publicul, n’a făcut plăcere judelui-instructor, care de ar fi știut c’o să i se întîmple, ar fi făcut ceva pentru ca să evite ceea ce s’a împlinit. S’a întîmplat însă ceea ce fatalmente trebuia să se întîmple, ulciorul a fost dus la fîntînă, pînă s’a spart. S’a crezut că și cu locotenentul Miclescu se poate proceda ca cu Niță Meilă, Temelie Geambașu sau Nae Burduf, nu mărturisește ?— trîntește-l în dubă și trimde-l la pușcărie ! Omu din popor nu face caz de principiile de onoare, sufere în tăcere pușcăria și pe nedrept și numai cînd ajunge disperarea la culme, se aruncă de la vr’un etaj al închisorii, sau se stinge de durere, în celula SU. ■ ' : Omul din societate e mult mai susceptibil și cînd e tratat cu aceeași măsură, cînd i se suspendă de-asupra capului mandatul de arestare, rezultatul nu e totdeauna acelaș , locotenentul Miclescu a demonstrat aceasta, scoțînd revolverul din buzunar și trăgîndu-și un glonte în cap. Lumea se întreabă : exista parcă o faimoasă lege pentru „garantarea libertăței individuale“? Ce s'a făcut cu ea ? Fost-ai,ci vorba de spionaj, înaltă trădare, sau cine știe ce crimă abominabilă ? Nu ! Era vorba de niște pietre ce ar fi fost înlocuite la o pereche de cercei împrumutați de o rudă soției sinucisului/ LUPTA DE CLASE Mica lecțiiune pentru „Pupiti Jimenez“ Lipsind din Capitală, n’am putit interveni personal în procesul dintre Voința Națională și nmila mea persoană,—proces în care sînt acuzat că prin Adevărul la sate, fac instigații la răzvrătire printre săteni. Cînd a eșit la iveală această acuzare, am somat imediat pe Voința Națională să facă dovada și foarte binevoitor î-am pus la dispozițiune colecțiunea ziarului țărănesc, ca cu propriile mele arme să mă înfunde, să mă zdrobească. Strînsă cu ușa, Pepita Jimenez a fost nevoită să se execute și să mă execute, dar în chip așa de ridicol încît și acum nu mî pot potoli hohotul de rîs ce mî-a produs aceste descoperiri în potriva mea. Din tot ce a publicat și citat organul d-lui Vintilă Brătianu, este o dovadă pentru mine ca d-sa o fi știind poate ingineria bine, dar habar n’are de științele sociale, nu este de loc în curent cu întreaga literatură și mișcare socialistă, care zgudue atît de puternic apusul și în general întreaga lume... D. inginer Vintilă Brătianu socoate că a dovedit grozav lucru contra mea dacă a găsit în articolele Adevărului la sate afirmațiunea existenței a două clase deosebite și cu interese contrarii, existența unei lupte între ele, în unele părți latentă, în altele deja în stare de conflict în toată puterea cuvîntului. Nu mă dau deloc înlături ca să declar că această luptă de clasă există și în țara românească și că orice revendicare a claselor muncitoare, nu se poate căpăta decît printr’o izbîndă a acestora contra clasei stăpînitoare. După cum există conflict de interese între capitalist și salariat, tot așa există unul sau mai multe între țărani și proprietar ori arendaș. Cît timp o clasă nu intervine direct, toate legile ce se fac, așa zise în favoarea ei, sînt legi cari ori nu se aplică, ori nu se pot aplica. E natural ca eu, care voesc să fac lumină în capul țăranului, să-l lămuresc de la început, că el alcătuește o clasă deosebită, că el trebue să lupte cu această clasă pentru ca să capete cît mai multe drepturi de la ea, e natural ca să-l sfătuesc a se organiza ca partid aparte și astfel încît odată și odată să capete izbînda. Pentru a întări această convingere este iarăși foarte firesc ca să arăt țărănimea toate ticăloșiile claselor de sus, să-î descoper toate rotițele întregei mașinării care servă la exploatarea claselor muncitoare din Romînia. Eăcînd acest tablou negru este iarăși firesc lucru, că nu pot arăta această clasă sub colori roze și simpatice, ci din potrivă așa cum este cum o arată istoria noastră socială lacomă de bogăție și exploatând pînă la secătuire și pe sătean și unealta de muzică a acestuia—pămîntul... Pentru puțin versatul în socializm d. Vintilă Brătianu aceasta va să zică că ea seamăn ură între clasele orășănești și țărănești— pe cînd adevărul ar fi că eu deschid ochii țăranului asupra stărei de plîns în care se află și a mijloacelor prin cari s’ar putea emancipa. Odată această convingere băgată în capul țăranului, e natural ca el să-și pună întrebarea: dar ce să facem ca să scăpăm de această robie ? Dacă eu așî spune țăranilor, cum zicea odată actualul onor d. prefect de Dolj Iulian Vrăbiescu, luați parul și dați în capul celor ce vă exploatează, d. Vintilă Brătianu în cazul acesta ar putea spune cu drept cuvînt că instigez satele. Eu însă nu fac astfel, ci arăt clasei țărănești că sunt o mulțime de chipuri legale pentru emancipare, mai greu de îndrumat desigur, mai încete, dar mult mai sigure. Așa de pildă eu predic în prima linie alcătuirea unei mișcări pentru votul universal și în cazul cel mai räu, alegerea de către săteni, în toată țara, la colegiul al Ill-lea a unor deputați devotați cauzei poporului. Fiind în Cameră, treizeci și opt de deputați, amici ai țăranilor și partizani ai votului universal, ușor s’ar putea face și o altă agitațiune serioasă și efectivă în țară pentru votul universal care odată introdus ar da putința țărănimea ca să-și croiască o nouă soartă. Trebue să fiu sincer și să declar că dacă nu fac apel la revoluție, ci la calea legală, nu este pentru respectul grozav al legalităței, care nu e decît o stare de fapt, o îngrădire a unei clase contra alteia. Dacă ași fi convins că pe calea revoluțiunei s’ar putea ajunge mai bine și mai sigur la țelul dorit, n’așî ezita un singur moment să preconizez acest mijloc și ași invoca în favoarea mea întreaga istorie română și în special pe marii oameni cari au făcut Romînia modernă, dintre cari exista și un revoluționar cu numele de Ion Brătianu, marele părinte al micului fiu care se numește Vintilă Brătianu. Preconizez dar calea legală, fiindcă mergînd pe altă cale așî face jocul claselor stăpînitoare, cari ar scălda în sînge și ar desființa pentru multă vreme ori și ce mișcare, ori și ce veleitate de emancipare. Cînd ești slab, trebue să uzezi de acele mijloace care-țî pot da siguranța că nu vei putea fi zdrobit dintr’o singură lovitură. Pe calea preconizată de mine, se poate întîmpla ca să mai fie țărani osîndiți pentru excrocherie, fiind-că au făcut politică țărănească, dar o scăldare în sînge ca la 1888 și 1901 nu se va putea întîmpla. Și acum aceste zise, ce poate dovedi Pepita Jimenez înpotriva mea ? Că fac un tablou urît al claselor stăpînitoare ? Perfect ! Sîntem de acord ! Că arăt că țărănimea trebue să se organizeze pentru lupta legală, politică și economică ? Iarăși sîntem de acord. Făcînd însă aceasta sînt cu totul în marginile legei și nu fac altceva decît fac liberalii cînd se luptă contra unui guvern conservator pe care voesc să-l doboare, ori vice-versa. Singura deosebire e că în lupta proletarilor, e vorba nu de un partid politic, ci de un partid de clasă. Ci despre instigația la revoltă aceasta nu o poate găsi d. Brătianu, orî cît o căuta cu lupa ori cu microscopul, ori cît ar cita fraze trunchiate, ori cît ar tortura sensul cuvintelor. Și nu va găsi aceste apeluri la revoltă, ori fățișe ori deghizate, fiind-că încă odată, în programul de luptă preconizat de mine și odată cu mine acum cîțîva ani și de mulți din actualii tovarăși ai d-lui Vintilă Brătianu, violența nu este admisă, este considerată ca dăunătoare organizării țărănimei într'un aparte partid de clasă. Toate aceste pe cari le scria sînt lucruri banal de curente, cunoscute de toți aceia cari se ocupă de socializm, și de mișcarea claselor oprimate... D. Vintilă Brătianu, ar fi trebuit să profite măcar într’atîta de intrarea socialiștilor în partidul liberal, ca să învețe înainte de a scrie, acest A. B. C. socialist indispensabil pentru orî ce om politic și în special pentru omși ce ziarist. Ignoranța și prostia sunt foarte prezumpțioase însă. De aceea vedem cum Pepita Jimenez se crede victorioasă fiind-că deschide ușe deschise și crede că m’a înfundat dovedind că nu vorbesc sătenilor așa cum le-ar vorbi un liberal-național, un junimist ori un conservator. E o întreagă intelectualitate pe care ar fi trebuit să o pătrundă juvenilul director al Voinței Naționale, înainte de a se fi lansat în o polemică din care va eși și zdrobit și ridicol, lăsîndu-i bine-înțeles neșters pe frunte și epitetul de calomniator ordinar Const. Millo Zanardelli Președintele demisioatului consiliu de miniștri din Italia. Asasinarea Elisei Popescu Continuarea interogatorului lui Greling. Imormintarea Elisei Popescu. Paris, 8 Octombrie D. Boucard, judo de instrucție, a luat Mercuri lui Greling un al treilea interogatoriu. Greling s’a explicat, nu fără abilitate, asupra împrejurărilor dramei. Deși personalul î-a atras atenția, a zis el în substanță, Elisa Popescu izbutise, după dejun, să intre în odaia mea. Avu întîi îi de grijă să’și scoată pălăria, apoi se puse să citească niște jurnale pe cari le cumpărasem dimineața. In acest timp, eu îmi dezbăra buzunarele de diferite obiecte pe cari le pusei pe masă, în primul rînd un pachet de scrisori. Elisa, însă, se întrerupse din citire ca să’mi ia revolverul, pe care portarul îl aduse, din ordinul meu, în odae, de cum sosiiăm, împreună cu pardesiul și pălăria și’l pusese pe pat. O lăsam să’l ia, căci nu era încărcat. Examină revolverul cu deamănuntul, întorcîndu’l și pe o față și pe ceal’altă, apăsînd cocoșul, etc. , apoi mă rugă să’l încarc. Eu nu voii. Voi atunci să’l încarce ea însă’șî și isbuti să bage trei cartușe în revolver, însă așa de stingaciu, încît de teama unui accident, luai arma și încărcai eu restul. Apoi pusei revolverul pe masă, în fața ei, alături de un pachet de scrisori despre care v’am vorbit adineauri. Vazînd scrisorile vii să ia cunoștință de ele. Scrisorile, afară de una, nu aveau nici un interes. Tocmai aceasta îi atrase atențiunea. Această scrisoare avea mai jos de adresă următoarea notă : „In caz de absență sa se înapoeze d-nei Alice de L..., avenue des Temes“ Elisa strigă: „Asta e notarul ce’mi spuneai! Iată de unde luai bani!“ Zăpăcit îi spusei situația mea disperată. Urmă o tăcere destul de lungă. Văzîndu-mă însă deprimat se apropie de mine și-mi zise : — Să uităm asta! Tot te iubesc Nu vreau să ne despărțim.De acum eu vom fi bancherul tău. Ne vom întoarce la București. Mi s’au făcut propuneri de angajament Voi intra la teatru. Refuzat. Ii spusei că nu era cu putință ce’mi propunea, că nu puteam primi o asemenea situație. Adăugai că era un chip de a împăca lucrurile : acela de a renunța să mai plece în străinătate și de a mă urma la Nisa unde mi se oferise un loc de inspector. Elisa însă nu voi să auză nimic. — Nu, zise ea cu hotărîre, nu vreau să te urmez la Nisa, dar voia ca tu să mă urmezi la București. Să știi că dacă nu primești o să te căești toată viața ta! Și nu mîine, nici poimîine o să plecăm, ci chiar diseară! Stărui! în refuzul meu și o rugai să se gîndească. — Eu mă duc repede undeva prin împrejurimile hotelului, si zisei eu. Pînă mă voi întoarce ea gîndește-te bine la ce vrei sa faci și să’mi spui, de vrei sau nu, să mă însoțești la Nisa. Apoi mă îndreptai spre ușa care dă în anticameră. — Vrei să mă urmezi la București? îmi strigă ea din odae. — Nu, răspunsei eu, îți mai spun, încă odată, să mă urmezi la Nisa! — O să te căești!... Deschisei ușa. D’abia o închisei și aud două detunături răsunînd. Intrai repede, Elisa încă în picioare, cădea grămada, mai înainte de a fi ajuns lîngă ea. Zăpăcit, strigai ajutor. Știți totul“. Marți 14 Octombre 1903 t Tulburările electorale în Bulgaria —- De la corespondentul nostru — Sofia, 10 Octombrie 1903 In afară de tulburările din Tîrnova și Sf. Zagora, pe cari ni le-am trimis în toate amănuntele cunoscute aci, agitațiunile electorale în Bulgaria continuă și conflictele între diferiți partizani se perindează unele după altele, izolat și individual. Toate aceste fapte, din diverse puncte ale principatului, nu ajung la cunoștința publică, iar cîte ajung, se datorește datoriei ce simte cetățeanul bulgar, de a se plînge telegrafic prințului de nedreptatea suferită. Aceste telegrame sunt foarte caracteristice. Ele denotă iniția, obiceiurile politice, intensitatea pasiunei cetățenești, și mai ales libertatea cu care telegraful transmite texte de o violență extremă, cu toate că le-ar putea opri, cum se face la noi, conform unui articol din Constituție. Iata cîteva din aceste telegrame din cele mai recente : Cirpan 6/10.—A. I. Ferdinand, prinț al Bulgariei, — Banda protejată de poliție, continuă a teroriza. Toate felinarele așezate pentru a lumina străzile sunt sparte, ferestrele mai multor cetățeni de asemenea, iar foișorul de foc atacat de mai multe ori și ferestrele sparte. Aseară aceeași bandă, condusă de gardiști a atacat foișorul de foc și cu împușcături a găurit toată clădirea. Deoarece viața pompierilor se afla în pericol, m’am văzut nevoit să-i licențiez pe la casele lor, lăsînd orașul fără apărare contra incendiului, iar în caz de foc, las responsabil pe subprefectul din Cipran, care e marele vinovat pentru toate. Rămîn stăpîne, al a. v. cel mai credincios supus, Primarul din Cipran, T. Lapa. * Cipran, 6/10, 1903. — A. s. prințului, Sofia. Aseară pe la miezul nopțeî, casa mea a fost blocată de o bandă condusă de gardiști. La grindina, pietrele mi-au sfărîmat cărămizile și mi-au inundat cartea, însoțite de strigăte sălbatice. Toate acestea se fac ca să mă constrîngă să-mi dau demisia din consiliul comunal și de ajutor de primar. Alteța voastră ! Acum optsprezece ani m’am luptat contra dușmanului și poate că în curînd vom fi iar chemați să apărăm patria și tronul de dușmanul din afară. Ați admite ca eroii de la Slivnița să întoarcă dușmanului spatele, dezorganizați de anarhia internă ? Consilierii voștri vă conduc pe voi și patria spre o neînlăturată catastrofă. Față cu aceste împrejurări leii de la Slivnița trebue să se transforme în iepuri fricoși, sau trebue să apuce arma și să înceapă războiul civil cu toate grozăviile lui. Salvați-vă pe voi, salvați patria pînă mai este timp. Umilit supus al a. v.: Pene Zaprianof, Cirpan. —A. s. prințului, Sofia. La 4 spre 5 noaptea biuroul meu de lîngă poliție, a fost aproape devastat și umplut cu pietre, iar aseară au aruncat pietre în casa mea. Rog apărarea alteței voastre. Al vostru supus devotat: Orlof. ❖ . Dobrici, 6/10, 903.—A. s. prințului, Sofia. Aseară după ce am fost amenințat de primarul Abagiei, pentru că, după dînsul, musulmanii măcelăresc pe bulgari în Macedonia, fui atacat violent în cafeneaua Momoi, unde trei pompieri comunali mi-au trîntit o groaznică bătae, rupîndu-mi mîna dreaptă. Alteță, nu sîntem toți egali cetățeni bulgari? Ori a venit timpul războirei între nații, în libera Bulgarie ? Hiusein Riza jalb ars Din Plevna.—A. s. prințului Ferdinand. Sofia. = Cu toate desele noastre reclamațiuni prefectului contra bandei ce terorizează orașul sub auspiciile și cu ajutorul poliției, banda nu încetează de a opera și stîlci pe pașnicii noștri concetățeni. Din contra, avem cazuri, cînd oameni mascați, cu vine de bou în mină, torturează pe la secții pe alegătorii bulgari, a cărora singură greșală este că nu împărtășește părerile acestui guvern fără asemănare De pildă, primarul din Mahle, și notarul sau. Din partea subprefectului și a poliției, nu vedem decît răutăți și nerușinări. Rugăm, apărați-ne de acești guvernanți unici în felul lor și de bandiții lor, bine-voind a dispune patrule militare, ca să înlocuiască poliția sălbatică a Plevnei, în care nimeni n’are încredere. Ne folosim de ocaziune spre a ne exprima nemărginita revoltă contra vandalizmului din Stara Zagora, față cu consilierii voștri de erî. Din partea biurourilor din Plevna , conservator, Dim. Stoianof, progresist; Hr. Danailof, democrat: Asen Mihef și Ilie Petrof, primarul orașului. Din Iamboll Ministerului de interne, Sofia, încă la sosirea mea, casa unde ara descins, a fost blocată de gardă in frunte cu aghiotantul și vre-o douăzeci de zbiri, cari toată noaptea au ciocănit pe la uși și ferești. Azi, nu se permite nici intrarea, nici eșirea. Sîntem izolați de lume. Rămîne să ne facem singuri dreptate. Sakîzof Din Iamboli.—8 Octombrie 1903. O grupă numeroasă de socialiști S’au dus în fața casei lui Iancu Sakîzof. Acesta crezînd că banda îi este patriotică, a tras cu revolverul și a ucis un băiat care trecea pe stradă. Sakîzof a fugit. Poliția îl caută. Socialiștii sînt foarte alarmați. Din Iambol.—9 Octombrie, 1903. Aseară spre orele 5 p. m. socialiști și nesocialiști s’au încherat în fața casei lui Panaiot Draguloi, unde descinsese în gazdă deputatul socialist Iancu Sakîzof. Acesta a tras un foc de pe fereastră, în mulțimea care se adunase și a ucis întîmplător pe tînărul Stoian Iv. Pinkerof. In urmă, Sakîzof împreună cu tovarășii săi: P. Karapanof, At. Atanasof și M. Atanasof, toți din Iambol, au ieșit din casă și au ridicat cadavrul înăuntru. Dar mulțimea adunată s-a aruncat înăuntru, iar Sakîzof, împreună cu tovarășii săi au fugit pe ușa dindărăt și au dispărut. (Biuroul central socialist din Sofia, nu a fost de loc anunțat despre aceste evenimente, ceea ce presupune că biroul din Iamboli a fost arestat. Socialiștii arfirmă, că d. Sakîzof, de trei zile blocau în casă, s’a plîns autorităților centrale și le-a anunțat ca va recurge la apărat prin sine însuși). Mare. ■ ..............ii—....... . Asasinarea Eugeniei Fougert împărțirea.— Partea lui Cesar.— O nouă scrisoare a sinucisului.— Instrucția împărțirea.—Profitul lui Cesar Iată nouile amănunte ce aflăm asupra dramei din Aix-les-Bains. Fratele lui Cesar Ladermann afirmă că acesta n’a încasat mai mult de 100 de lei din produsul hoției. Cînd s’a întors la Neuville nu mai avea un ban în buzunar. Fratele lui Cesar povestește astfel cum a petrecut împreună ziua și noaptea cari au precedat arestarea. Marți, toată ziua, am umblat din cîruciumă în circiumă, fără să mi se intimple sfiîjișit. Ba încă Cesar a eșit, în mai multe rîndurî, singur, ca să vază de pe șiie ce se lipesc în cafenele. Citea gazetele, căutînd să afle informațiunile privitoare la demersurile făcute de siguranță. Nu găsi nimic. Seria, tirziîî, merserăm să ne culcăm într’un han mur« dar din rue du Palais-Grillet. A sfătuit de cîteva ori, în cursul acestei zile triste și groaznice, văzîndu-i mereu la pîndă, să se sinucidă, zicîndu-i că moartea e mai bine decît o așa neliniște. In sfîrșit, azi dimineață, ne-am despărțit, îmi spuse cit e de desnădăjduit și’mi ceru ceva bani. II dădui tot ce aveam, vre-o 4 lei aproape. A plecat la șase ore și jumătate, spunindu-mi că merge în Elveția, la Geneva sau la Lausanne. De nu i s’ar afla de urmă trebuia să rămîe acolo. O scrisoare a sinucisului Maî înainte de a se sinucide. Desw