Adevěrul, octombrie 1903 (Anul 16, nr. 5091-5121)

1903-10-14 / nr. 5104

­* ~— SUPLIMENT GRATUIT: 1) Viața militară cu următorul cuprins : Politica în armată.—Franța, este gata. — Manevrele regale— Grenadierul Barreau. — Știri militare—Liniște.—Erată—Proectul de ordine de zi al generalului de divizie Arion Eracle, întocmit în vederea retragerea pentru limită de vîrstă—Crucea roșie. 2) Adevărul în țară cu următoarele corespondențe: Piatra-Neamtu, Bacău­, Alexandria, Sulina, Focșani, Huși, Ploești, Craiova, Caracal. Ilustrațiuni: Fabrica de sticlărie Maxut din tîrgușorul Hîrlău­. Poamînt nnghiu­ ■ Pact,et cafea »Moca“, un pachet ceai fin Arie și A­reiulul yl­ui­tuli • un pachet șocolată Bloker, specialitatea instalațiunei electrice Arie, str. Karageorgevici. 3. Am Avr. — No. 5104 mi iiiiir­ Tniwwii­ Minim FONT­ATOR ALEX. V. BELDIMMV Abonamente : In tară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 lună străin. 50 „ » . 25 13 Un exemplar în țară 10 bani; în străinătate 15 bani 6 Pagini Lei 0.50 bani . 2— . 3— Nesigur. — 1) Dacă starea dv. civilă con­cordă cu actul de naștere urmați înainte și prezentați-vă la anul de bună voe, cînd fiind bacalaureat vezi fiice un an—și mi­nisterul poate să vă repartizeze la regimen­tul pe care'l dorim., dacă vei avea stăruințe. D-lui M. S. Loco.—1) Ceret­ punerea în posesiune, dovedind că soția dv. este fiica legitimă a defunctului. 2) Tribunalul o va refuza tocmai fiind­că ara posesia de drept, dar prin aceasta veți căpăta un act la mină. 3) Succesiunile chiar directe, plătesc taxă acuma. 4) Odată dovedit fiind că sîn­­teți fiică legitimă, puteți să încasați sumele datorite părintelui. Pentru această formali­tate nu sînt cheltueli prea mari. Ediția de scara DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Aminciuri: Linia pagina IV . . . , „ HI . . . „ inserții și reclame . Pentru aceasta se face atîta caz, se întrebuințează atîta strășnicie, se recurge la mandat de arestare, față de un om solvabil ? Rezultatul s'a văzut; înainte de a se executa mandatul de arestare, s'a executat implicatul! Ințelege-vor și guvern și justiție că e timp să înceteze a se transforma cabinetele de instrucție în camere... mortuare! ? S. U. R. să­ legătură cu demnitatea corpului avocaților. Pentru aceste motive a și fost a­­les ca decan d. Mișu Antonescu care de sigur că va găsi în nouii mem­bri ai consiliului de disciplină tot concursul. Ad. Iar se bate in­­ armată ! Daca n’am ști că anumite autorități militare sînt în stare să urmărească pînă în pînzele albe pe sărmanii soldați cari de scriu, am trimete scrisoarea ce avem ministerului de războiț­, spre a vedea sta­rea de spirit ce se provoacă de unii răi ofițeri în rîndurile trupei, prin trata­mente pe cît de barbare, pe atît de neso­cotite. Nici consecințele înfiorătoare ale unor asemenea tratatemente nu reușesc să as­tâmpere pe unii ofițeri. Din Focșani, de pildă, ni se scrie că fără nici un motiv, locotenentul S. a păl­muit în fața întregului regiment de ge­niu, pe sergentul-plutonier M. Întrebăm : anchetatu-s a cazul ? Pe­­depsitu-s’a imprudentul și brutalul lo­cotenent ? Așteptăm în aceasta privință răspunsul autorităților militare, fiind­că asemenea denunțuri cînd rămîn fără răspuns, se întărește credința că soldatul nu poate obține dreptate—ceea­ ce este o adevărată primejdie. In ceea ce privește faptul, nu știm cum am atrage mai bine atențiunea ofițerilor porniți a uza de pedepse corporale, ca să se ferească de ele, căci numai urmări bune nu pot avea nici pentru spiritul de disciplină al trupei, nici pentru corpul o­­fițeresc, și mai puțin încă, personal, pen­tru acei ofițeri, cari uzează de ele. Don­ Salust Paris, Paris, tu ne răpești fiicele! Acesta e strigătul tatălui Luizei din opera cu acest titlu a lui Charpentier. Și nefericitul părinte, arată pumnii ame­nințători, orașului care zace la picioarele sale, într’o tăcere profundă. Acelaș strigăt l’a scos erî, și mama Elisei Popescu, în momentul cînd sicriul care conținea cadavrul fiicei sale era scos din morgă și așezat în dric. Era o scenă sfîșietoare, culminanta scenă din drama de la hotel Regina. Elisa Popescu, victima amantului său­ Fred. Greling, doarme de erî in cimi­tirul săracilor din Bagneux, cimitir nu­mit al potlogarilor.... # Iată cum a decurs ceremonia inmor­­mîntărea: Erau orele 3 după amiază. La ora aceasta apăru în morgă preotul capelei romane, îmbrăcat în hainele sacerdotale, pentru a da bine­cuvîntarea cadavrului. La picioarele sicriului zăceau plîngînd, jelind și frîngîndu-și mîinile, mama și sora Elisei Popescu. Alături stateau ciți­va studenți romîni, membri ai colo­niei, printre care și ministrul român Ghica. De­o­dată, nenorocita mamă se ridică în picioare și, scoțînd un strigăt pre­lung și zguduitor, se aruncă asupra ca­davrului . — Copila mea! Copila mea! Apoi, ca și cînd ar fi vroit să nu se despartă de copila sa, își aplecă obrajii pe obrajii cadavrului și sărută prelung, fără întrerupere, genele cadavrului... Toată, lumea din jur, plînge. Prințul Ghica se apropie încet de dezolata femeie și o ridică, rugînd-o să lase să se închidă sicriul. Capacul si­criului e așezat la locul sau și preotul își sfîrșește prohodul... * Afară, înaintea clădirei mergem, s’au adunat între acestea sute de curioși. Sicriul e adus și depus în carul mor­tuar, care e împodobit cu coroane și buchete de flori. Mama și sora Elisei Popescu plîng și jelesc. Toate capetele se descoperă, și bărbați și femei. Cu greu sînt așezate mama și fiica într’o trăsură. Cortegiul se pune în miș­care. Iată-1 in mijlocul mulțime!. De­o­­dată, în tăcerea grozavă a publicului, mama Elisei Popescu se ridică în tră­sură și, cu pumnul îndreptat către mul­țime, strigă cu o voce puternică: — Paris, Paris, tu mi-ai răpit co­pila! Blestem asupra ta, oraș al păcatu­lui și al crimei! Apoi, nefericita mamă cade leșinată în brațele fiicei sale Gina. * ...Curînd convoiul a dispărut din a­­propierea morgeî, care rămîne iarăși, siguratică, pînă ce o nouă victimă a Pa­risului va veni să se odihnească a­­ca. Men­elaos Regele Carol bolnav.-Dificultatile iț ^ m­iaiifrii Inmormintarea Elisei Popescu ¥ DIFICULTĂȚILE REMANIERE! Oculta și d. Stătescu­­ [UNK] Pînă acum oculta n’a îndrăznit să se manifeste fățiș în contra d-lui Stătescu. De astă dată însă a luat o poziție fățișă și s’a opus categoric la propunerea d-lui Stătescu de a se introduce în cabinet pe d. Ale­xandru Djuvara. Această atitudine a ocultiștilor și brătieniștilor a enervat de­sigur pe d. Stătescu. Partizanii ministrului justiției nu se silesc să critice cu asprime faptul că oculta n’are măcar atîta atenție pentru d. Stătescu în­cît să-î per­mită, cînd se retrage din guvern și cînd i se cere sfatul, să recomande pe succesorul său. D. Sturdza a recunoscut în repe­­tite rîndurî că acel care are drepturi egale în partid cu d-sa e d. Stătescu. Dar de aceste drepturi d. Stătescu nu numai că nu a abuzat, ca alții, dar nu s’a folosit de ele. D. Sturdza are în cabinet amici personali, miniștrii pe cari d-sa i-a impus. D-niî Costinescu și Lascar s’au impus singuri. Dar d. Stătescu n’are nici un ministru impus, un ministru partizan. Probabil că nici nu l’a cerut. Acum însă cînd dorește să se re­tragă din cabinet, fiind și consultat asupra remanierei și compleetărea cabinetului, nu se poate contesta dreptul d-lui Stătescu de a indica pe ori­cine va voi pentru un porto­­foliu vacant. Nici nu poate fi di­scuție asupra acestui punct, fără a jigni adine pe acest fruntaș liberal înaintea căruia se închinai­ pînă era toți liberalii. Ce vrea d. Stătescu ? Vrea să plece din guvern,­ dar­ nimeni nu-l lasă. D. Sturdza î-a a­­rătat ce situație grea i se crează și î-a cerut sfatul. Atunci d. Stătescu a găsit că soluția cea mai bună ar fi să se complecteze cabinetul cu d. Alexandru Djuvara, adică să se dea amicului său portofoliul lucrărilor publice. Acest sfat însă a răsvrătit oculta și pe brătieniști cari s­au­ opus ca­tegoric la intrarea d-lui Alexandru Djuvara. Care este teama ocultei dacă mi­nisterul se va complecta cu d. Dju­vara ? Vom releva ceea­ ce se vorbește, în această privință, în culisele libe­rale.» Oculta bănuește că d. Stătescu este inspirat de d-nii Costinescu și Lascar, cu cari s’a solidarizat poli­ticește, că... retragerea sa a fost pur și simplu un mijloc de a provoca o discuție asupra remanierei și com­­plectărea, că d. Stătescu amenință cu retragerea pentru a primi în cele din urmă un concediu, și un por­tofoliu pentru d. Djuvara. Combi­nația aceasta reușind, d. Stătescu va avea dreptul să-și desemneze pe d. Djuvara ca ad-interim la justiție. Cu o asemenea combinație d. Stă­tescu face trei lovituri: 1) dă cabi­netului un caracter anti- ocultist; 2) introduce în minister un... stătes­­cist veritabil ; 3) dă un avertisment puternic d-lui Stoicescu că nu mai are ce căuta în acest minister. Oculta a simțit aceste lovituri ce i se pregătesc și a avut curajul să se opună la planurile d-lui Stătescu și în special să se împotrivească la intrarea în cabinet a d-lui Djuvara, combinație care este combătută de ocultiști și pentru un alt motiv. Ei nu vor ca d. Stătescu să-și rndice de pe acum, în guvern, ca succesor pe d. Alexandru Djuvara. Dacă în urma zgomotului că Stă­tescu se retrage, ar intra în cabinet Djuvara, fie ca titular la justiție, fie ca ad-interim, aceasta ar însemna că succesorul politic al d-lui Stă­tescu este d. Alexandru Djuvara. Iată car încă un motiv puternic ca oculta să se opună la această combinație ministerială. Precum se vede relațiile în gu­vern și în cercul conducător al par­tidului s’au înăsprit în așa grad, în­cît astăzi s’a dat pe față. Ceea­ ce se contesta pînă acum, că departe de­ a avea un guvern omogen, avem două curente în guvern și mai multe în partidul liberal. Ce va face d. Sturdza? Pînă acum probabil că nici d­ra xm­atie ce să facă, căci în­ cele pa­tru consilii de miniștri, cari au a­­vut loc în trei zile consecutive, nu a putut ajunge să se fixeze asupra unei soluțiuni, — așa s’au încurcat limbile! Dar d. Sturdza își dă seama de consecințele grave, pentru partid, și pentru șefia sa, dacă nu va găsi o soluție care să întărească cabine­tul și partidul, iar nu cum­va să le slăbească. Intr’adevăr răspunderea va cădea asupra d-lui Sturdza dacă va fi si­lit să se retragă. De pe acum se aud liberali spu­­nînd că ce fel de șef e Sturdza care avînd cel mai tare guvern pe care-l poate da partidul, care avînd o o­­poziție divizată,—deci ca guvern o bună situație, totuși o perde ?! Dacă singura soluție a d-lui Stur­dza va fi retragerea de la putere,­­după noi cea mai bună soluție,— atunci partidul liberal va scăpa și de șefia d-lui Sturdza, căci dacă s’a ertat d-lui Sturdza soluția retrage­­rea la munți pe care a propovăduit-o la 1877, liberalii însă nu­ î vor erta nici odată o retragere de la putere în condițiune ca acele cari se a­­nunță. R. P. Din fuga condeiului Forțe isprăvite, forțe actuale și forțe viitoare Don Bazilio Epuresco, prim regisor al spectacolului remanierei ministeriale, a găsit o nouă clasificare pentru mise-en­­scena național-liberală. Cadrele vechi și cadrele noul au făcut loc „forțelor isprăvite, forțelor actuale și forțelor viitoare“. Don Bazilio Epuresco, bărbat de stat subțire, nu dă lista forțelor isprăvite, nici a celor actuale, nici a celor viitoare ca să nu fie nevoe de a preciza! Forțele isprăvite însă trebue trimise la Palatul invalizilor, forțele actuale trebue dotate cu portofolii—iar cît pentru forțele viitoare trebue să li se „netezească dru­mul“, fiind-că aceste forțe mai au de fă­cut drumuri pînă să ajungă la... portofolii!! In urma acestei clasificări a lui Don Ba­zilio, se observă în cadrele vechi și cadrele noul o mare neliniște—și pretutindeni se cere lista numelor, pentru a se ști care e forță isprăvită, care e forță actuală și care e forță viitoare. Don Bazilia cu vocea’î de clopot, a răs­puns însă : — Nomina odiosa ! Per. Decanul avocaților din baroul Capitalei a ales ca­­ le­can pe d. Mișu Antonescu. Am susținut și noi candidatura­­ 1-lui Antonescu, fiind-că avem con­vingerea că sub decanatul d-sale se va deschide o eră nouă pentru ba­roul Capitalei. Era mare nevoe de un decan care să restabilească ordinea in barou, să-l reprezinte cu demnitate și auto­ritate și să se ocupe cu rezolvarea acelor chestiuni profesioniste în strîn­ Cadavrul deja parchet Un locotenent de cavalerie, tînăr bine cunoscut în societate, a fost ci­tat Sîmbătă, împreună cu soția, la cabinetul 3 de instrucție, iar pe la 5 p. m. cadavrul său a fost scos, spre a fi dus la morga spitalului mi­litar, își trăsese un glonte în cap și rămăsese mort în chiar cabinetul ju­­delui-instructor. De­sigur că această întîmplare, care a consternat publicul, n’a făcut plăcere judelui-instructor, care de ar fi știut c’o să i se întîmple, ar fi fă­cut ceva pentru ca să evite ceea ce s’a împlinit. S’a întîmplat însă ceea ce fatal­mente trebuia să se întîmple, ulcio­rul a fost dus la fîntînă, pînă s’a spart. S’a crezut că și cu locotenentul Miclescu se poate proceda ca cu Niță Meilă, Temelie Geambașu sau Nae Burduf, nu mărturisește ?— trîntește-l în dubă și trimde-l la pușcărie ! Omu din popor nu face caz de principiile de onoare, sufere în tă­cere pușcăria și pe nedrept și numai cînd ajunge disperarea la culme, se aruncă de la vr’un etaj al închiso­rii, sau se stinge de durere, în ce­lula SU. ■ ' : Omul din societate e mult mai sus­ceptibil și cînd e tratat cu aceeași măsură, cînd i se suspendă de-asu­­pra capului mandatul de arestare, rezultatul nu e tot­dea­una acelaș , locotenentul Miclescu a demonstrat aceasta, scoțînd revolverul din buzu­nar și trăgîndu-și un glonte în cap. Lumea se întreabă : exista par­că o faimoasă­ lege pentru „garantarea libertăței individuale“? Ce s'a făcut cu ea ? Fost-a­i,ci vorba de spionaj, înaltă trădare, sau cine știe ce crimă abo­minabilă ? Nu ! Era vorba de niște pietre ce ar fi fost înlocuite la o pereche de cercei împrumutați de o rudă soției sinucisului/ LUPTA DE CLASE Mica lecțiiune pentru „Pupiti Jimenez“ Lipsind din Capitală, n’am pu­tit interveni personal în procesul din­tre Voința Națională și nmila mea persoană,—proces în care sînt acu­zat că prin Adevărul la sate, fac instigații la răzvrătire printre să­teni. Cînd a eșit la iveală această a­­cu­zare, am somat imediat pe Voința Națională să facă dovada și foarte bine­voitor î-am pus la dispozițiune colecțiunea ziarului țărănesc, ca cu propriile mele arme să mă înfunde, să mă zdrobească. Strînsă cu ușa, Pepita Jimenez a fost nevoită să se execute și să mă execute, dar în chip așa de ridicol în­cît și acum nu­ mî pot potoli ho­hotul de rîs ce mî-a produs aceste descoperiri în potriva mea. Din tot ce a publicat și citat organul d-lui Vintilă Brătianu, este o dovadă pen­tru mine ca d-sa o fi știind poate in­gineria bine, dar habar n’are de știin­țele sociale, nu este de loc în cu­rent cu întreaga literatură și miș­care socialistă, care zgudue atît de puternic apusul și în general în­treaga lume... D. inginer Vintilă Brătianu socoate că a dovedit grozav lucru contra mea dacă a găsit în articolele Adevă­rului la sate afirmațiunea existenței a două clase deosebite și cu interese contrarii, existența unei lupte între ele, în unele părți latentă, în altele deja în stare de conflict în toată pu­terea cuvîntului. Nu mă dau de­loc înlături ca să declar că această luptă de clasă există și în țara românească și că ori­ce re­vendicare a claselor muncitoare, nu se poate căpăta de­cît printr’o izbîndă a acestora contra clasei stăpînitoare. După cum există conflict de inte­rese între capitalist și salariat, tot așa există unul sau mai multe între ță­rani și proprietar ori arendaș. Cît timp o clasă nu intervine direct, toate legile ce se fac, așa zise în fa­­voarea ei, sînt legi cari ori nu se aplică, ori nu se pot aplica. E natural ca eu, care voesc să fac lumină în capul țăranului, să-l lă­muresc de la început, că el alcătu­­ește o clasă deosebită, că el trebue să lupte cu această clasă pentru ca să capete cît mai multe drepturi de la ea, e natural ca să-l sfătuesc a se or­ganiza ca partid aparte și ast­fel în­cît odată și odată să capete iz­­bînda. Pentru a întări această convingere este iarăși foarte firesc ca să arăt ță­­rănimea toate ticăloșiile claselor de sus, să-î descoper toate rotițele între­­gei mașinării care servă la exploata­rea claselor muncitoare din R­omînia. Eăcînd acest tablou negru este ia­răși firesc lucru, că nu pot arăta a­­ceastă clasă sub colori roze și sim­patice, ci din potrivă așa cum este cum o arată istoria noastră socială lacomă de bogăție și exploatând pînă la secătuire și pe sătean și unealta de muzică a acestuia—pămîntul... Pentru puțin versatul în socializm d. Vintilă Brătianu aceasta va să zică că ea seamăn ură între clasele orășănești și țărănești— pe cînd a­­devărul ar fi că eu deschid ochii țăranului asupra stărei de plîns în care se află și a mijloacelor prin cari s’ar putea emancipa. Odată această convingere băgată în capul țăranului, e natural ca el să-și pună întrebarea: dar ce să fa­cem ca să scăpăm de această robie ? Dacă eu așî spune țăranilor, cum zicea odată actualul onor­ d. prefect de Dolj Iulian Vrăbiescu, luați parul și dați în capul celor ce vă exploatează, d. Vintilă Brătianu în cazul acesta ar putea spune cu drept cuvînt că in­­stigez satele. Eu însă nu fac ast­fel, ci arăt clasei țărănești că sunt o mul­țime de chipuri legale pentru eman­cipare, mai greu de îndrumat de­si­gur, mai încete, dar mult mai sigure. Așa de pildă eu predic în prima linie alcătuirea unei mișcări pentru votul universal și în cazul cel mai räu, alegerea de către săteni, în toată țara, la colegiul al Ill-lea a unor deputați devotați cauzei popo­rului. Fiind în Cameră, trei­zeci și opt­ de deputați, amici ai țăranilor și partizani ai votului universal, ușor s’ar putea face și o altă agitațiune serioasă și efectivă în țară pentru votul universal care odată introdus ar da putința țărănimea ca să-și cro­iască o nouă soartă. Trebue să fiu sincer și să declar că dacă nu fac apel la revoluție, ci la calea legală, nu este pentru res­pectul grozav al legalităței, care nu e de­cît o stare de fapt, o îngrădire a unei clase contra alteia. Dacă ași fi convins că pe calea revoluțiunei s’ar putea ajunge mai bine și mai sigur la țelul dorit, n’așî ezita un singur moment să preconizez acest mijloc și ași invoca în favoarea mea întreaga istorie română și­­ în special pe marii oameni cari au făcut Romînia modernă, dintre cari exista și un revoluționar cu numele de Ion Brătianu, marele părinte al micului fiu care se numește Vintilă Brătianu. Preconizez dar calea legală, fiind­că mergînd pe altă cale așî face jo­cul claselor stăpînitoare, cari ar scălda în sînge și ar desființa pentru multă vreme ori și ce mișcare, ori și ce veleitate de emancipare. Cînd ești slab, trebue să uzezi de acele mij­loace care-țî pot da siguranța că nu vei putea fi zdrobit dintr’o sin­gură lovitură. Pe calea preconizată de mine, se poate întîmpla ca să mai fie țărani osîndiți pentru excro­­cherie, fiind-că au făcut politică ță­rănească, dar o scăldare în sînge ca la 1888 și 1901 nu se va putea întîmpla. Și acum aceste zise, ce poate do­vedi Pepita Jimenez în­potriva mea ? Că fac un tablou urît al claselor stăpînitoare ? Perfect ! Sîntem de acord ! Că arăt că țărănimea trebue să se organizeze pentru lupta legală, politică și economică ? Iarăși sîntem de acord. Făcînd însă aceasta sînt cu totul în marginile legei și nu fac alt­ceva de­cît fac liberalii cînd se luptă contra unui guvern conserva­tor pe care voesc să-l doboare, ori vi­ce-versa. Singura deosebire e că în lupta proletarilor, e vorba nu de un partid politic, ci de un partid de clasă. Ci­ despre instigația la revoltă a­­ceasta nu o poate găsi d. Brătianu, orî­ cît o căuta cu lupa ori cu mi­croscopul, ori cît ar cita fraze trun­chiate, ori cît ar tortura sensul cu­vintelor. Și nu va găsi aceste ape­luri la revoltă, ori fățișe ori deghi­zate, fiind-că încă odată, în progra­mul de luptă preconizat de mine și odată cu mine acum cîțî­va ani și de mulți din actualii tovarăși ai d-lui Vintilă Brătianu, violența nu este admisă, este considerată ca dău­nătoare organizării țărănimei într'un aparte partid de clasă. Toate aceste pe cari le scria sînt lucruri banal de curente, cunoscute de toți aceia cari se ocupă de so­cializm, și de mișcarea claselor o­­primate... D. Vintilă Brătianu, ar fi trebuit să profite măcar într’atîta de intrarea socialiștilor în partidul libe­ral, ca să învețe înainte de a scrie, a­­cest A. B. C. socialist indispensabil pentru orî­ ce om politic și în spe­cial pentru om­­și ce ziarist. Ignoranța și prostia sunt foarte prezumpțioase însă. De aceea vedem cum Pepita Jimenez se crede vic­torioasă fiind-că deschide ușe des­chise și crede că m’a înfundat do­vedind că nu vorbesc sătenilor așa cum le-ar vorbi un liberal-național, un junimist ori un conservator. E o întreagă intelectualitate pe care ar fi trebuit să o pătrundă juvenilul di­rector al Voinței Naționale, înainte de a se fi lansat în o polemică din care va eși și zdrobit și ridicol, lăsîndu-i bine-înțeles neșters pe frunte și epitetul de calomniator ordinar Const. Millo Zanardelli Președintele demisi­oatului consiliu de miniștri din Italia. Asasinarea Elisei Popescu Continuarea interogatorului lui Gre­ling.­­ Im­ormintarea Elisei Po­pescu. Paris, 8 Octombrie D. Boucard, judo de instrucție, a luat Mercuri lui Greling un al treilea in­terogatoriu. Greling s’a explicat, nu fără abilitate, asupra împrejurărilor dra­mei.­­ De­și personalul î-a atras atenția, a zis el în substanță, Elisa Popescu iz­butise, după dejun, să intre în odaia mea. Avu întîi îi de grijă să’și scoată pălăria, apoi se puse să citească niște jurnale pe cari le cumpărasem dimi­neața. In acest timp, eu îmi dezbăra­ buzunarele de diferite obiecte pe cari le pusei pe masă, în primul rînd un pa­chet de scrisori. Elisa, însă, se între­rupse din citire ca să’mi ia revolverul, pe care portarul îl aduse, din ordinul meu, în odae, de cum sosii­ăm, împre­ună cu pardesiul și pălăria și’l pusese pe pat. O lăsam să’l ia, căci nu era în­cărcat. Examină revolverul cu deamă­­nuntul, întorcîndu’l și pe o față și pe cea­l’altă, apăsînd cocoșul, etc. , apoi mă rugă să’l încarc. Eu nu voii. Voi atunci să’l încarce ea însă’șî și isbuti să bage trei cartușe în revolver, însă așa de stingaciu, în­cît de teama unui accident, luai arma și încărcai eu restul. Apoi pusei revolverul pe masă, în fața ei, alături de un pachet de scri­sori despre care v’am vorbit adineauri. Vazînd scrisorile vii să ia cunoștință de ele. Scrisorile, afară de una, nu aveau nici un interes. Tocmai aceasta îi atrase atențiunea. Această scrisoare avea mai jos de adresă următoarea notă : „In caz de absență sa se înapoeze d-nei Alice de L..., avenue des Tem­es“ Elisa stri­gă: „Asta e notarul ce’mi spuneai! Iată de unde luai bani!“ Zăpăcit îi spusei situația mea disperată. Urmă o tăcere destul de lungă. Văzîndu-mă însă de­primat se apropie de mine și-mi zise : — Să uităm asta! Tot te iubesc Nu vreau să ne despărțim.De acum eu vom­ fi bancherul tău. Ne vom întoarce la București. Mi s’au făcut propuneri de angajament Voi­ intra la teatru. Refuzat. Ii spusei că nu era cu pu­tință ce’mi propunea, că nu puteam primi o asemenea situație. Adăugai că era un chip de a împăca lucrurile : acela de a renunța să mai plece în străi­nătate și de a mă urma la Nisa unde mi se oferise un loc de inspector. Elisa însă nu voi să auză nimic. — Nu, zise ea cu hotărîre, nu vreau să te urmez la Nisa, dar voia ca tu să mă urmezi la București. Să știi că dacă nu primești o să te căești toată viața ta! Și nu mîine, nici poimîine o să ple­căm, ci chiar diseară! Stărui! în refuzul meu și o rugai să se gîndească. — Eu mă duc repede unde­va prin împrejurimile hotelului, si zisei eu. Pînă mă voi­ întoarce ea gîndește-te bine la ce vrei sa faci și să’mi spui, de vrei sau nu, să mă însoțești la Nisa. Apoi mă îndreptai spre ușa care­­ dă în anticameră. — Vrei să mă urmezi la București? îmi strigă ea din odae. — Nu, răspunsei eu, îți mai spun, încă odată, să mă urmezi la Nisa! — O să te căești!... Deschisei ușa. D’abia o închisei și aud două detunături răsunînd. Intrai re­pede, Elisa încă în picioare, cădea gră­mada, mai înainte de a fi ajuns lîngă ea. Zăpăcit, strigai ajutor. Știți totul“. Marți 14 Octombre 1903 t Tulburările electorale în Bulgaria —- De la corespondentul nostru — Sofia, 10 Octombrie 1903 In afară de tulburările din Tîrnova și Sf. Zagora, pe cari ni le-am trimis în toate amănuntele cunoscute aci, agita­țiunile electorale în Bulgaria continuă și conflictele între diferiți partizani se perindează unele după altele, izolat și individual. Toate aceste fapte, din di­verse puncte ale principatului, nu ajung la cunoștința publică, iar cîte ajung, se datorește datoriei ce simte cetățeanul bulgar, de a se plînge telegrafic prin­țului de nedreptatea suferită. Aceste te­legrame sunt foarte caracteristice. Ele denotă iniția, obiceiurile politice, inten­sitatea pasiunei cetățenești, și mai ales libertatea cu care­­ telegraful transmite texte de o violență extremă, cu toate că le-ar putea opri, cum se face la noi, conform unui articol din Constituție. Iata cîte­va din aceste telegrame din cele mai recente : Cirpan 6/10.—A. I. Ferdinand, prinț al Bulgariei, — Banda protejată de po­liție, continuă a teroriza. Toate felina­rele așezate pentru a lumina străzile sunt sparte, ferestrele mai multor cetă­țeni de asemenea, iar foișorul de foc a­­tacat de mai multe ori și ferestrele sparte. Aseară aceeași bandă, condusă de gardiști a atacat foișorul de foc și cu împușcături a­­ găurit toată clădirea. De­oare­ce viața pompierilor se afla în pericol, m’am văzut nevoit să-i licențiez pe la casele lor, lăsînd orașul fără apă­rare contra incendiului, iar în caz de foc, las responsabil pe subprefectul din Cipran, care e marele vinovat pentru toate. Rămîn stăpîne, al a. v. cel mai cre­dincios supus, Primarul din Cipran, T. Lapa. * Cipran, 6/10, 1903. — A. s. prințului, Sofia. Aseară pe la miezul nopțeî, casa mea a fost blocată de o bandă condusă de gardiști. La grindina, pietrele mi-au sfărîmat cărămizile și mi-au inundat cartea, însoțite de strigăte sălbatice. Toate acestea se fac ca să mă constrîngă să-mi dau demisia din consiliul comunal și de ajutor de primar. Alteța voastră ! Acum opt­spre­zece ani m’am luptat contra dușmanului și poate că în curînd vom fi iar chemați să apărăm patria și tronul de dușma­nul din afară. Ați admite ca eroii de la Slivnița să întoarcă dușmanului spa­tele, dezorganizați de anarh­ia internă ? Consilierii voștri vă conduc pe voi și patria spre o neînlăturată catastrofă. Față cu aceste împrejurări leii de la Slivnița trebue să se transforme în ie­puri fricoși, sau trebue să apuce arma și să înceapă războiul civil cu toate grozăviile lui. Salvați-vă pe voi, salvați patria pînă mai este timp. Umilit supus al a. v.: Pene Zaprianof, Cirpan. —A. s. prințului, Sofia. La 4 spre 5 noaptea biuroul meu de lîngă poliție, a fost aproape devastat și umplut cu pietre, iar aseară au aruncat pietre în casa mea. Rog apărarea alte­ței voastre. Al vostru supus devotat: Orlof. ❖ . Dobrici, 6/10, 903.—A. s. prințului, Sofia. Aseară după ce am fost amenințat de primarul Abagiei, pentru că, după dînsul, musulmanii măcelăresc pe bul­gari în Macedonia, fui atacat violent în cafeneaua Momoi, unde trei pom­­­pieri comunali mi-au trîntit o groaznică­ bătae, rupîndu-mi mîna dreaptă. Alteță, nu sîntem toți egali cetățeni bulgari? Ori a venit timpul războirei între nații, în libera Bulgarie ? Hiusein Riza j­alb ar­s Din Plevna.—A. s. prințului Ferdinand. Sofia. = Cu toate desele noastre reclamațiuni prefectului contra bandei ce terorizează orașul sub auspiciile și cu ajutorul po­liției, banda nu încetează de a opera și stîlci pe pașnicii noștri concetățeni. Din contra, avem cazuri, cînd oameni mas­cați, cu vine de bou în mină, torturează pe la secții pe alegătorii bulgari, a că­rora singură greșală este că nu împăr­tășește părerile acestui guvern fără a­­semănare De pildă, primarul din Mahle, și no­tarul sau. Din partea subprefectului și a poli­ției, nu vedem de­cît răutăți și neru­șinări. Rugăm, apărați-ne de acești guver­nanți unici în felul lor și de bandiții lor, bine-voind a dispune patrule mili­tare, ca să înlocuiască poliția sălbatică a Plevnei, în care nimeni n’are încre­dere. Ne folosim de ocaziune spre a ne ex­prima nemărginita revoltă contra van­­dalizmului din Stara Zagora, față cu consilierii voștri de erî. Din partea biurourilor din Plevna , conservator, Dim. Stoianof, progresist; Hr. Danailof, democrat: Asen Mih­ef și Ilie Petrof, primarul orașului. Din Iam­bol­l Ministerului de interne, Sofia, încă la sosirea mea, casa unde ara descins, a fost blocată de gardă in frun­te cu aghiotantul și vre-o două­zeci de zbiri, cari toată noaptea au ciocănit pe la uși și ferești. Azi, nu se permite nici intrarea, nici eșirea. Sîntem izolați de lume. Rămîne să ne facem singuri dreptate. Sakîzof Din Iamboli.—8 Octombrie 1903. O grupă numeroasă de socialiști S’au dus în fața casei lui Iancu Sakîzof. A­­cesta crezînd că banda îi este patrio­tică, a tras cu revolverul și a ucis un băiat care trecea pe stradă. Sakîzof a fugit. Poliția îl caută. Socialiștii sînt foarte alarmați. Din Iambol.—9 Octombrie, 1903. Aseară spre orele 5 p. m. socialiști și nesocialiști s’au încherat în fața casei lui Panaiot Draguloi, unde descinsese în gazdă deputatul socialist Iancu Sa­kîzof. Acesta a tras un foc de pe fe­reastră, în mulțimea care se adunase și a ucis întîmplător pe tînărul Stoian Iv. Pinkerof. In urmă, Sakîzof împreună cu tovarășii săi: P. Karapanof, At. Atana­­sof și M. Atanasof, toți din Iambol, au ieșit din casă și au ridicat cadavrul înă­untru. Dar mulțimea adunată s-a arun­cat înăuntru, iar Sakîzof, împreună cu tovarășii săi au fugit pe ușa din­dărăt și au dispărut. (Biuroul central socialist din Sofia, nu­ a fost de loc anunțat despre aceste e­­venimente, ceea­ ce presupune că biroul­ din Iamboli a fost arestat. Socialiștii ar­­firmă, că d. Sakîzof, de trei zile blocau în casă, s’a plîns autorităților centrale și le-a anunțat ca va recurge la apărat prin sine însuși). Mare. ■ ..............ii­—....... . Asasinarea Eugeniei Fougert împărțirea.— Partea lui Cesar.— O nouă scrisoare a sinucisului.— In­strucția împărțirea.—Profitul lui Cesar Iată nouile amănunte ce aflăm asupra dramei din Aix-les-Bains. Fratele lui Cesar Ladermann afirmă că acesta n’a încasat mai mult de 100 de lei din produsul hoției. Cînd s’a în­­tors la Neuville nu mai avea un ban în buzunar. Fratele lui Cesar povestește ast­fel cum a petrecut împreună ziua și noap­­tea cari au precedat arestarea. Marți, toată ziua, am umblat din cîru­­ciumă în circiumă, fără să mi se intim­­ple sfiîjișit. Ba încă Cesar a eșit, în mai m­ulte rîndurî, singur, ca să vază de pe­ șiie ce se­­ lipesc în cafenele. Citea ga­­zetele, căutînd să afle informațiunile privitoare la demersurile făcute de si­­guranță. Nu­ găsi nimic. Seria, tirziîî, merserăm să ne culcăm într’un han mur« dar din rue du Palais-Grillet. A­ sfătuit de cîte­va ori, în cursul a­­cestei zile triste și groaznice, văzîndu-i mereu la pîndă, să se sinucidă, zicîndu-i că moartea e mai bine de­cît o așa ne­liniște. In sfîrșit, azi dimineață, ne-am­ despărțit, îmi spuse cit e de desnădăj­­duit și’mi ceru ceva bani. II dădui tot ce aveam, vre-o 4 lei aproape. A plecat la ș­ase ore și jumătate, spunindu-mi că merge în Elveția, la Ge­neva sau la Lausanne. De nu i s’ar afla de urmă trebuia să rămîe acolo. O scrisoare a sinucisului Maî înainte de a se sinucide. Desw

Next