Adevěrul, iunie 1905 (Anul 18, nr. 5677-5704)

1905-06-11 / nr. 5686

Anul al XVIII-lea—No. 5886 FOLDATOR Ales. V. ISeldinsiiausi un au lel 16 — 6 luuí .... „ 8.— 3}«nl . . • , ; : 4L­. . „ 1.50 In streinătate îndoit Abonamente combinate (Adeveru­l politic și Dimineața) Un an ................... lei 32.— 6 luni . h­.— 6» luni 8 — o lună .• „3. — • In streinătate îndoit mmZSt&öäS&SuZ ^JX8^53mX2SRBSS32S2S&& baraj infoafa țsira Apare dilute la vara 5 ® ©ara sun­talgîmele știri ale zilei B anchetei conservator.­ Sosirea BANCHETUL CONSERVATOR ■ Rein consiliul­­le miniștrii - Știrea dată eri de Adevărul că con­siliul de miniștrii care s’a ținut di­mineața, s’a terminat prin anunțarea că marele banchet conservator con­tramandat din cauza doliului Curiei, va avea loc săptămîna viitoare, a­­ceastă știre a căzut ca o bombă în cercurile politice ! Junimiștii credeau că e o farsă, dar cum pentru farse avem o ru­brică specială, știrea noastră a pro­dus senzație și toată lumea o co­mentează astăzi. Ce s’a întîmplat în consiliul de miniștrii ? Iată ce se întreabă toți. Dacă acest consiliu s’a terminat cu fixarea ban­chetului, natural că nu mai poate fi vorba de un consiliu furtunos, în care miniștrii s’au răfuit și apostrofat și la urmă, pentru a se­­ salva aparen­țele și a se simula o­ înțelegere și armonie în guvern, s’a decis ca ban­chetul proectat să aibă loc ! De­sigur că în acest consiliu au avut loc explicațiuni asupra ches­tiunilor importante la ordinea zilei, căci nu mai e nici un secret, pentru nimeni, că d. Cantacuzino a avut neînțelegeri cu colegii săi din cabi­net și că s’au accentuat, în timpul din urmă, două direcțiuni în guvern. Prin urmare explicațiunile de sigur că au fost asupra acelor chestiuni cari au provocat neînțelegerile și una din acele chestiuni­­, iarăși se știe, acea a concesionarei petrolului. Consiliul de miniștrii a avut dar erî o deosebită importanță și să ve­dem dacă într’adevăr reconcilierea miniștrilor, care se trâmbițează de erî cu atîta zgomot, e reală sau nu­mai trecătoare. * Pentru ca reconciliarea să fie sin­ceră și reală, trebuia de­sigur să se acorde o satisfacție oare­care miniș­trilor de finanțe și domenii, de a că­ror proecte d. Cantacuzino n’a ținut seamă, expunând astfel la eșecuri po­litice pe d-nii Take Ionescu și Ioan Lahovary. De­sigur că reconciliarea nu se putea face prin noui capitulări din partea miniștrilor jigniți față de d. Cantacuzino. Președintele consiliului n’avea de cerut nici o concesiune colegilor săi, dar probabil că se credea obligat a se explica față cu interpretarea ce s’a dat declarațiunea în chestia pe­trolului, care se consideră și astăzi ca impusă de Oculta prin amenin­țările ei. Pînă acum n’a transpirat ce ex­­plicațiunî au urmat în consiliul de miniștrii și ce hotărîre n’a luat cu privire la concesionarea petrolului, chestiune care a provocat neînțe­legeri în guvern și în partid. * Fruntașii conservatori jubilau era, dar nu prea știau de ce. Răspunsul fie­căruia era : — Ne-am pupat frățește! Pupăturile în politică sînt demo­date. Azi te pupi și mîine te înjuri. Dar sînt cîțiva oameni politici din tabăra guvernamentală cari s’au a­­gitat mult zilele acestea pentru a restabili înțelegerea în guvern și aceștia se pare că sunt în curent cu cele ce s’au petrecut. U­nul din ei ne-a declarat: — Cum s’a făcut înțelegerea e in­diferent. Cine a capitulat, dacă a ca­pitulat cineva, asta-i treaba noastră. Dar ceea ce ne-a îndemnat era fap­tul că trebuia să risipim în 24 de­­ ore atmosfera aceasta ridicată, că­­ după cîteva luni de guvern ne-am fi­­ înhățat pe spinarea partidului și că­­ eram gata să ne despărțim în două­­ tabere. Eî bine, această atmosferă se­­ va risipi cu totul la banchetul care i se va ține zilele acestea și acel can vor încerca grozave decepții vor fi­­ junimiștii“. Pe de altă parte „takiștii“ spun că d. Take Ionescu într’adins a lă­sat să se agite junimiștii, să se vor­bească cîteva zile de ruptură, de­­ combinațiuni ministeriale, pentru ca decepția să fie apoi și mai dureroasă­­ pentru junimiști. UJn amic al ministrului de finanțe ne spunea ori într’un cerc politic la 1 Capșa : — Numai Tak­e nu va contribui, după cîteva luni de guvernare, la o­­ perturbare generală în partid și nu­mai Tak­e Ionescu nu va servi de piedestal junimiștilor ca să se urce în fargonul guvernului ! * " Toate aceste scene din cercurile ■ guvernamentale și junimiste ar pu­­­­tea fi utilizate cu mare succes și­­ ar putea da teatrului o foarte hazlie ■ comedie politică. Dar Carageale e la Berlin ! " A. V. NĂZBÎTIÎ De ale lui Nae Faimosul Nae Bazinescu este și profe­sor de economie politică. Din chestiunile profunde ce le pune la examen studenți­lor și din răspunsurile și mai și ce i se dau, reproduc cîteva aci . — Care este bogăția cea mai mare a unei țări ? — Asta nu știu. Dar sărăcia cea mai mare sunt peștii.* — Dacă ai avea o moșie, ce aș face cu ea ? •— Ași parcela-o și parcelele le-ași vinde în rate la evrei...* — Cum își poate cineva plasa mai bine economiile ? — Luînd terenuri la Bucureștii Noi.. * — Cunoști importanța economică a bîlciurilor. Ce ai remarcat în această privință la Moși ? — „Beți numai berea Bazilescu — fără sifon!“ Tand. Rusia constituțională Noroadelor din Rusia le-a venit și lor primăvara. Țarul a primit delegațiunea zemstvourilor și din cuvintarea prințului Trubețkoi a putut auzi adevărul adevă­rat asupra dorințelor poporului rus. Pe scurt această cuvîntare îi spunea țarului : poporul a perdut încrederea în toți: în miniștri, în generali, în func­ționari Numai în țar poporul mai are încredere, în țarul acela care nu e nici al nobilimei, nici al negustorimei, nici al țărănimei,­ci al tuturora. Împreună cu țarul acesta poporul vroiește să guverneze. Dacă însă țarul nu vroește să se întoar­că spre popor, dacă în loc de a se in­forma bine despre acesta prin acesta, va continua a apleca urechea sa șoapte­lor interesaților săi sfetnici,—atunci ulti­ma legătură se va rupe—poporul va per­­de încrederea și în țar. Nicolae II a priceput aceasta. Nici soarta lui Ludovic al XVI care a murit pe eșafod, nici aceia a tatălui său care a murit în chinurile cele mai grele ale spaimei, nebun de frică în palatul de la Gacina,­nu-i surîde. Pe deasupra el a văzut că Franța n’a pierit ca republică, Rusia însă a suferit cea mai rușinoasă înfrîngere ca monarh­ie autocratică. Și țara sa cedat! E de crezut că în istorie va face figură mai frumoasă și decît ta­tăl său și decît Ludovic XVI. Căci me­ritul cel mare al unui om pe care soarta, întîmplarea l-a pus în fruntea unui po­por, nu este că menție neschimbată situa­ția personală ce a moștenit, ci să pri­ceapă semnele vremei și să cedeze legei naturale a evoluțiunei. Și țarul a aprobat discursul lui Tru­bețkoi, care protestează contra tendinței de a se elimina unele neamuri din Ru­sia de la viața politică. El a aprobat cuvintele șefului delegațiunea că în Rusia trebue să aibe drepturi egale rușii, polo­nezi, ruteni, finlandezi și armeni, creș­tini, evrei și musulmani. Acesta e semnul cel mai caracteris­tic al timpului. Și semnul acesta ne mai spune: Rusia cu izvoarele sale nesecate, nu numai de bogăție materială, ci și su­fletească, va mai merge odată în fruntea popoarelor. ______ East. Chestia Marocului Ambasadorul Germaniei la Paris.Tra­tează acum cu guvernul francez condi­­țiunile în care s-ar putea întruni o con­ferință internațională în chestiunea Ma­rocului. Prințul Radolin D. Cantacuzino și Oculta Declarațiunea d-lui Canta­cuzino în chestia concesiona­rei petrolului, continuă a fi comentată. Ziarele guverna­mentale au relevat că d. Can­tacuzino a... executat Oculta! Executarea Ocultei ar fi fost dacă i se spunea neted că pe­trolul n’au să-l acapareze. D. Cantacuzino însă nu le-a spus aceasta, ci s’a ting nit, s’a jăluit de puterea Ocultei, de acest Stat în Stat! Apoi din această tinguire a d-lui Cantacuzino reese în mod evident slăbiciunea gu­vernului. Dacă primul-minis­­tru însuși dă Ocultei acest certificat că s’a constituit ca Stat în Stat și nu spune ce are de gind să facă față de acest Stat în Stat, ce înseamnă aceasta dacă nu un act de vădită slăbiciune și frică ? Ori­ce ar zice guvernamen­talii un lucru nu se mai poate contesta : Oculta guver­nează în opoziție, Oculta a im­pus soluția ei în chestia pe­trolului, Oculta a impus pe d-nii Vintilă Jirătianu și Ali­­mănișteanu ca delegați ai gu­vernului la congresul interna­țional petrolifer din Liege, Oculta și-a alcătuit lista mem­brilor Camerei de comerciu din Capitală. Oculta, în fine, a dat zilele acestea directiva guvernului și prin urmare avem un guvern slab sub pro­tecția bine-voitoare a d-nilor Carada și Take Protopopescu. Acesta e adevărul. 11. X.­ ­ö. Adevăruri Două telegrame Două telegrame ale lui Linievici că­tre țar­­i. Nu încheiați pace. Protestez. Spi­ritul trupelor admirabil. Sunt sigur de victorie. II. Încheiați de urgență pacea. Spir­tul s’a urcat trupelor la cap. Ar vroi să înainteze spre Charbin, dar nu pot, căci sunt înconjurate. Chestia lebedelor La ordinea zilei e o chestiune gravă de tot : chestia lebedelor din Cișmegiu. După cum ne povestesc ziarele oficioase, niște colectiviști au furat aceste lebede. Colectiviștii au rămas cu aceasta tot sub prezicerile lui nea Iancu. Acesta a spus odată : colectiviștii fură oul de sub cloșcă. Se pare că de astă dată s’au mulțumit să fure cloșca de pe ou. Un om galant Un om galant este de­sigur d. D. Constantinescu, dacă e vorba să credem ce spune un ziar junimist. D. Constantinescu a fost delegat cu însărcinarea de a conduce și inspecta lucrările de recensămînt din județul Olt și Romanațî. Ministerul urmînd princi­piul just că toată fapta trebue să-șî aibă răsplata l-a prevăzut o leafă de.. 450 lei lunar. Bună leafă veți zice. Dar d. Constan­tinescu om galant cum e, a refuzat să p­imească le fă, ci a cerut să facă slujba în mod onori­i , cerînd să i se plătească numai cheUur­ile de drum, și cele de întreținere. Acesta din urmă le-a fixat la 30 lei pe zi. Ministerul văzînd atîta galantomie din partea d-lui Constantinescu, l-a tăiat leafa de 450 le­i lunar și l-a dat suma, care face 900 lei pe lună. Așa galant ar fi și subsemnatul.* Inter Regele Carol la Viena Am publicat era un articol de re­portaj asupra vizitei regelui Carol la Viețui. Noi am arătat întotdeauna că re­gele—care foarte adesea ori păstrează forma constituțională cu cea mai mai m­are aminte,— în politica externă o neglijează adesea, spre mai marea tulburare a țărei și nu în cele din urmă spre paguba sa. Lucrul acesta îl remarcăm și cu ocazia acestei vizite. O vizită, căreia i se dă un caracter de așa mare im­­portanță, se putea s'o facă regele fără ca să fie însoțit de ministrul său, de externe, care să-l acopere cu res­ponsabilitatea sa ? Intr’adevăr, de cînd regele Carol e pe tron, de cînd Romînia este in­dependentă, n’a fost un moment mai propice, decît cel de față pentru ca noi să venim în ajutorul fraților noș­tri din Ungaria și să le venim da­­­r ajutor nu cu vorbe ca pînă acum, ci cu fapta. Ei bine, se poate admite ca intr’un asemenea moment regele să procede­ze fără a se consfătui — nu numai cu consilierii săi, ci cazul fiind grav, cu toți fruntașii aceste­ țări ? Mtkadoul, atotputernic, și tot con­voacă fruntași! fărem în momente a­­tît de importante— și noi cu consti­tuția noastră ultraliberală, să facem excepție ? Știm că formele goale nu au nic o valoare, dar ele dovedesc cel puți­n că suveranul voește să arate că d­e cel dintîi și se supune legilor, după vorba străbunului său că „regele tre­buie să fie primul cetățean în țara sa”. Cînd însă­și forma lipsește, atunci autocratismul gol se manifestă și a­­tunci nimeni nu mai are dreptul de a pretinde ca supușii să respecte forma goală și deci nu are dreptul să se supere cînd la răspundere se trage, nu ministrul nevinovat, ci su­veranul însuși. __________ Act. Ce spun norvegienii? — O scrisoare a lui Björnson — Istoricul evenimentelor Marele scriitor norvegian Björnstjerne Björnson a trimis o scrisoare ziarului „Neue Freie Presse“ în care expune și apără punctul de vedere norvegian în actuala criză. E posibil, scrie Björnson, ca modul procedurei Norvegiei pentru a se des­părți de Suedia, sa nu găsească apro­barea generală. Mi-ar face plăcere dacă nu s’ar da o mare atențiune acestei părți a chestiunei, pentru că chestiunea în sine, despărțirea, este o fericire atît pentru Suedia cit și pentru Norvegia. A fost singurul drum pentru o înțelegere a celor trei popoare scandinave. Acum, suedezii protestează în modul cel mai energic împotriva unei aseme­­nea înțelegeri, împrejurările însă sunt mai tari ca oamenii. Evenimentele din Extremul­ Orient ne lasă destul timp și ne dau putința să așteptăm alte eveni­mente. Am fost uniți cu Suedia în 1814. Le­gătura care ne unea se mărginea la un suveran comun. Dar încă în 1826 în­cepu cearta, care a ținut pînă în zilele noastre și care s’a terminat cu disolva­­rea Uniunei. Cearta între cele două state Vreau, spune Björnson, să menționez numai unele din cererile Norvegiei, a căror legitimitate Suedia o contestă. Norvegia cerea ca în sigiliul Uniune! cele două regate să fie reprezentate în mod egal­­ ca Norvegia să-și aibă dra­pelele propii, ca să se numească Norve­gia întîî la menționarea Uniunei, ca să nu mai existe guvernori suedezi în Nor­vegia,­­de­oarece funcția aceasta, exer­citată de suedezi, cobora Norvegia la rangul unei provincii suedeze. Suedezii au­ cedat cu vremea la toate aceste cereri, dar după o mare rezis­tență. Norvegienii au fost admiși la ser­viciul diplomatic și la consulate totuși n’am putut obține ceea ce doream mai mult, ca afacerile noastre externe să fie conduse de noi cea­ ce nu s’a putut realiza cu toate comisiunile numite. Amestecul Suediei în afacerile Norvegiei Mai adăugați la aceste numeroase motive de nemu­lum­ire și faptul că gu­vernul suedez, pentru care dezvoltarea noastră politică a fost totdeauna un spin în ochi, se amesteca mereu, cu ajuto­rul regelui, în afacerile noastre. Nu o­­dată guvernul norvegian a fost nevoit să se plingă de faptul că regele, fără a ne consulta, lua deciziuni cari împede­­cau viața noastră politică, bazată pe vo­tul universal. Din ziua în care Norvegia desființă nobilimea (1821) pînă aceea în care res­pinse dreptul absolut al regelui de a opune veto (1884), cîrmuitorii suedezi n’au încetat să se amestece în trebile interne ale țarei noastre. Cea mai simplă explicație a neînțe­legerilor este că, cele două popoare sunt de firi foarte deosebite și că nu sunt fă­cute pentru a merge mină în mînă. Norvegia republică împrejurările o să ne arate ca e de făcut. Eu cred că opinia publică este pentru republică. Noi nu voim războiul, cînd cele trei popoare­­ ale Nordului danezii, norvegie­nii și suedezii vor fi egal independenți, atunci va fi venit timpul ca în comun și nn bună înțelegere să caute rezolva­rea tuturor greutăților. Sîmbăta 11 iunie 1905 DIRECTOR POLIT­IC MÎXijika ișiia??* ’c*., idnia pîrjoîp.ti ții pi^ ÎȚI­ i,banî, 20 & tt )".0 Jt._ r » POTIT­ICITATEA UNifAi. " "Y In atyiajî li : la av.bele. ziarp". Linia în pagîĂâfl II fÜ&nr 35 „ - n 18 Inserții și reclam­e-Uma -Let 2 Telefon 260. Biurourile ziarului, str. Sărinda 11 suveranilor Kabukra;! . Te­ primesc alături de mine, dar să rit vin­ sub mine. Cc. r­etracțio : Ași rămîne sub d-ta, dar cucoana Oculta nu mă lasă­, înarmările bulgarilor și marina noastră Trei chestiuni importante.—înarmările bulgarilor trebue să ne neli­­niștească.—Bulgarii și armata. — Ofițerii bulgari.— înar­mările Bulgariei.—Să băgăm de seamă Am publicat o serie de articole, care au făcut senzație prin impor­tanța cuprinsului lor, relativ la în­armările bulgarilor și la starea ma­rinei noastre de războiu. începem azi publicarea unei alte serii de articole, în aceeași chestie, menite să arate cât de mult se simte nevoia ca Romînia să aibă o puter­nică marină de războiu, și o vigu­roasă pază pe Dunăre. Atragem deosebita atenție a citito­ rilor asupra acestor articole. * Iată primul articol: Trei chestiuni importante S’a arătat că : 1) Bulgarii se înarmează. 2) Că marina bulgară e mai superi­­rioară ca cea română. 3) Că înarmările bulgărești se fac în­potriva noastră. Ne luăm însărcinarea a arăta că: 1) înarmările bulgarilor trebue să ne neliniștească. 2) Că sistemul de apărare al țărei noastre trebue a fi complectat print­- o marină de războiu, pentru cele 1300 k­m. frontieră de apă navigabilă. 3) Că departe ca marina să ceară sute de milioane, cum se spune, nu-i tre­bue de­cît o sumă foarte mică față cu imensele servicii ce trebue să le facă a­­ceste­ țări căreia de atîtea ori i s’au a­­dus acuzări de risipă, înarmările bulgarilor trebue să ne neliniștească Ar trebui să fim prea șoviniști pen­tru a nu recunoaște progresele și cali­tățile vecinilor noștri. Popor tînăr și vi­guros, cu toate că pînă azi nu are încă o universitate, instrucția primară e mai dezvoltată de­cît la noi ; masele popu­­lare sînt mai redeșteptate la viața po­litică din cauza votului universal care le-a făcut conștiente. Cu agitațiile din Macedonia au­ dat dovezi de mare putere de sacrificiu, căci trebue să recuno­aștem, oricare ar fi scopul și mijloace­a, meritul acelor care se duc să moară in Macedonia. Idealul național, politica de expan­­siune nefixată și turbure ii silește a fi la orice moment gata de războiu. An cu an fac sforțări din ce în ce mai mari pentru a-și organiza și îmbu­nătăți armata. Noi, cari urmărim pas cu pas schim­bările politice ale poporului francez de pe malurile Atlanticului, nu cunoaștem încă pe vecinii noștri­ de peste Du­năre. Bulgarii și armata Bulgarii au despre oștire o concepție cu totul deosebită de a noastră. Vorbiți cu un profesor sau magistrat despre armată și veți rămîne surprinși de cunoștințele militare pa care le po­sedă. Iți vine a crede că ai atace cu un militar îmbrăcat civil. Vei înțelege în­dată ce îți va explica modul cum a fă­s­t f­ă­cut serviciul militar pînă a ajuns ofițer în rezervă. Școalele de tir și gimnas­tică organizate de profesori elvețieni, a plătiți bine de statul bulgar, pregătesc tinerile generații pentru oștire. i i In vederea unei armate bune se face totul, și partidele politice sunt naito cînd­ trebue să se voteze credite militare. • 1 j După prinț, cea mai mare putere in stat o are ministrul de răsboiu, , i o ESCuii SIUNE in mehedinț: De la Vîrciorova prin Cireș și Balta la Severin In ziua de 5 Iunie, la orele 7 și sura dimineața, 20 elevi ai liceului din T. Severin, împreună cu mine și cu d-niî profesori I. Niculescu și Baciu­, ne a­­fam în gara Severin așteptând trenul pentru Vîrciorova. Plecam, hotărîți a face o excursiune în regiunea dealuri­lor, ce se întind la poalele răsăritene ale Carpaților. Itinerarul era , in prima zi, de la Severin la Vîrciorova cu tre­nul, apoi pe jos, 32 kilometri la co­muna Balta,­­ a doua zi în căruțe la Severin. Știam că avem să vedem o floră bo­gată și o stratificație geologică intere­santă, că o să nu să deschidă orizon­turi cu perspective variate, că o să ve­dem sate, biserici, școli, — știam mai mult de­cît orice, că o să ne prăjim în soare, o să ne scăldăm în lumină și aer curat și că întreaga noastră socie­tate de excursiune va trăi în aceste două zile și o strînsă comunitate sufle­tească, pricinuită de aceleași idei, sen­timente, impresii. La ora 8 a. m. am plecat din Seve­rin. Cu deosebire am regretat că d. Mihai Horgot, directorul liceului, din cauza unei indispoziții, nu a putut să ne însoțească. După o jumătate oră trenul se oprește în gara noastră de graniță, la Vîrciorova. Pe peron ne aș­tepta d. inspector comunal lupceanu, care a avut multă bună voință în toată această excursiune, însoțindu-ne pretu­­tindeni. In dosul gărei, la han, ne aș­tepta căruțele înhămate cu cai mici de­­munte. D. inspector lupceanu nu putea crede că vom străbate distanța Vîrcio­­rova-Balta pe jos și în consecință — ne oferea transportul mai lesnicios în că­ruțe. Am refuzat politicos și cu toții, chiar și cu d. lupceanu, am pornit pe jos. * Am început să urcăm dealul Teișu-­lui. Drum bun, picioarele bune, voo bună la toți. In o clipă marginele dru­mului s’au presărat de zburdalnicii noștri­ elevi, cari cercetau plante, flori, pietre. D-nii profesori se dadeau expli­cațiunile necesare. Drumul urcă într’una prin păduri de tei și gîrniță. Din vîr­­ful ce domină Vîrciorova se deschide o încîntătoare priveliște asupra Dunărei albastre. La mijloc strînsă între ape, presărată de grădini și de case albe, și închisă în un chenar de zidărie veche se vede insula Ada-Kaleh. O picătură rămasă din marea revărsare a Islamu­lui, din vremurile trecute. Pe o înăl­țime în insulă se vede geamia și ală­turi minaretul. Glasul hogei în orele de rugăciune chiamă de­sigur și acuma la dreapta credință pe cei din urmă credincioși ai Profetului, ce-au rămas pierduți intre ghiauri. E un glas însă ce răsună în pustiu. Alături de geamie, se ridică cazarma soldaților împăratului crăesc. In fund, linia de plopi și casele din Orșova. La stînga, munții stîncoșî ai Serbiei, de­asupra lor zboară în roa­te mari o pasăre de­­ pradă. Jos, la a­­proape o mie metrii sub picioarele noas­tre, curge Bahna, și puțin mai încolo pe hotar se văd siitanții ungurești. Drurnul nostru urcă într’una și se în­fundă pe după piscuri împădurite. Se deschid poene, pline cu fragi de mun­te și cu pășune. Un excursionist alear­gă cu mina plină de fragi și strigă : ăș­tia sînt din familia „mîncăceilor“. Toți rîdem și pornim iarăși. Privim în urmă, sub raza ochiului nostru e o grămădire de văi și creste de dealuri păduroase, —un sătean ne arată după linia vrafu­rilor de pomi drumul pe unde am ve­nit. Exactă imagine a vieții, — așa se pierde în grămada anilor linia vieței trecute. A început să ne fie foame și sete,— noroc de fragi și de căpșune. Sîntem pe creasta cea mai înaltă a Teișului,— pădurea începe să se rărească și se deschide înaintea noastră un platou cu­prins de soare. La stînga șoselei întîl­­nim un turn natural de stînci. Pietre mari așezate în cerc, pare că ar fi un rest al cultului Cabirilor ori al Druizi­lor celtici. * Trecem prin cătunul Bunaicu și în fine după aproape patru ore de mers încontinuu ajungem în satul Cireș, care își merită pe drept numele. Cireșii sînt răspîndi­țî pe timp, iar sătenii și mai a­les învățătorul, care le-a întimpinat­e elevii, îți amintește numele satului. în­vățătorul E. Victor, fost elev al liceu­lui din Severin și al școalei normale pentru învățătura poporului român, din București, este un inimos răspîn­ditor de lumină în satul Cireș. Prin stăruin­țele lui s’a înființat o bancă populară, care a adus cu deosebire mari foloase în anul de lipsă prin care a trecut. In localul școale­i ni s’a oferit masa, și apoi excursioniștii împreună cu fetei și săteni au încins o horă voinicească in mijlocul satului. După o pauză de două ore am por­nit,­ tot pe jos, spre Balta. Vedeam nori vijejioși ridicîndu-se spre munte și, de­ vorba romînului, apa nu-i bună nici in ghete. De la Cireș șoseaua trece prin o regiune foarte accidentată, o un șir de dealuri și de văi. După dealul Șupăneștilor se deschide cimpul Cusac. Admirabil platou, de unde privirea îm­brățișează lanțul Carpaților. Se zăresc în munți piscuri pline de zăpadă. Să­tenii ne arată satul Gornenții și în spatele lui un munte înalt peste care o potecă duce la băile Mehadia. Soarele începe să se coboare spre munți și le dă un aspect încîntător. Pe măsură ce se scurta drumul, se scur­tau și picioarele. Cîțiva din escursio­­niști s’au urcat în căruțe, restul am con­tinuat drumul pe jos și seara pe la ora 8 am ajuns la Balta La intrarea în sat ne-a întimpinat părintele Ion Popescu, împreună cu e­­levii—d-sa este învățător— apoi părin­tele Alexandru Popescu, un fost elev al liceului din Severin și mai multe persoane de distincție din Balta d-ni­ Zoican, Ursulescu, etc. . Comuna Balta este așezată în o în­fundătură de dealuri. Sunt case bune, und­e chiar au un aspect foarte fru­mos. E un sat mare. Are două bise­rici. Una veche, ridicată de locuitori, și alta așezată la mijlocul satului lingă șosea, curată, frumoasă, impunătoare, ridicată de vreo patruzeci de ani în urmă, de către un fost vrednic fruntaș din Balta, Costache Bălteanu zis și Găină. In sat este oficiu poștal și e vorba să se ridice și un local de școa­lă, căci actualul e neîncăpător și rui­nat. In o jumătate oră toți escursioniștii au fost încartierați de către vrednicii locuitori ai Bălței, cari au păstrat, se vede încă neatinse, vechile obiceiuri ospitaliere românești. La ora 9, am luat masa sub un pa­vilion de brad ridicat în fața frumoasei biserici, a prinosului de zmerenie și de credință a lui Costache Bălteanu. Au­uat loc la masă împreună cu noi multe persoane din Balta. Intre noi am avut pe părintele Ion Popescu, din Balta și pe părintele Alexandru Popescu, din Costești. Gîndul nostru al tuturor s'a las departe, ne-am afd­otit că din acest colț de țară au spornit odată cnejii la luptă contra cotropitorului de lege și neam. De aci au pornit Voevozii de-au întemeiat țara.* A doua zi la ora 7 și sura, cu toții am asistat la biserică. De acolo am pornit peste dealul Crețului la peștera renumită din această localitate. In adevăr peștera a întrecut toate așteptările noastre. Începe prin o mare deschizătură, — o cupolă de cate­drală, — înlături se deschid două nări, după cum le numesc locuitorii. Am pornit cu luminări și cu zadă,— lemn de brad—aprinsă și am trecut prin galerii artistic decorate. Stalactitele or­nează cu o dantelă albă și fină pereții și plafonul peșterei. In unele locuri ga­leriile se string, incit de abia poate trece o singură persoană. Nenorocire acelui grup de escursio­­niștî cari s’ar avîntura în acele adîncimi fără lumină suficientă. Odată lumina stinsă, un întunerec profund învălue su­­zeranele, și călătorul este condamnat unei sigure pieri în îmbrățișarea rece și lipicioasă a stalactitelor. Sătenii ne-au zis că nu se cunoaște fundul acestor galerii, nu le-a străbătut nici un muritor pînă acuma. Firul Ariad­­nei nu l’a avut pînă acuma nimeni. După mers de aproape o oră am hotărit să ne întoarcem. Eram între cei din urmă. Escursioniștii înșirați în grupe cu lu­mini vaccinante se suiau, coborau, dis­păreau în ven­­îinil« acelor galerii, făcînd un efect minunat. Nu există scenă a vreunui teatru pe lume care să poată da pe sfert măcar, impresia te­­ribilă a puterei naturii. La gura peș­­terii sătenii au descărcat locuri de pușcă și am ascultat ecoul adînc și pre­lung. . * ^ Dela peșteră ne-am întors în Balta unde ni s’a servit din nou o­ masă de rămas bun. Și în urmă în copii,—căruța țărănești fără arcuri,—am plecat spre Grădeț. Părintele Ioan Popescu și neo­bositul de inspector comunal Jupceanu­ ne-au însoțit o mare parte din drum." La intrare am admirat frumoasele pri­­­veliști ce se văd de pe înălțimele Gră­j­dețului. Se deschide vederii toată va­­­­lea Topolniței cu satele de pe dînsa.­ Se vede orașul Severin, la distanță de aproape 20 kilometri, se vede linia Du­­­nării spre șesuri și privirea se perdu* în orizontul albastru vaporos. Am co­* 1­2­o­borit prăpăstiosul Grădeț pe jos. Șo­­­seaua trece în multe locuri printre pe­reții de stînci și prăpăstii de mii de­ metri. Vederea drumului ce duce în vale la Schitul Topolniței , din cele mai pitorești și nimic inferioară fru­­musețelor Elveției sau Tirolului. Dela Grădeț, prin Balotești, Izvorul Bărzei, Halvnga ne-am întors în Seve­rin ducînd cu noî amintirea unor încîn­­tătoare locuri și a unor vrednici oa­meni. C. armașu prof. la l­e. din T.­Savori*

Next