Adevěrul, octombrie 1905 (Anul 18, nr. 5794-5823)

1905-10-14 / nr. 5807

5 bani in toată țara Apare zilnic la ora ă seara cu ultimele știri ale zilei Telefon 260. Ju­uroarta ziarului: Str.Sărindar, 11 Duminică 16 Octombrie „DIMINEAȚA” VA ÎNCEPE PUBLICAREA ROBIEI Pam MARE ROMAN de Sofia Nădejde A­nu­»I al XVII-lea.— No. 5807 ■ü&Ri&smas_____________ FOLDAXOR Alex. V. NSeidimann ABONAMENTE Un an.....................lei 16.— 6 luni......................... 8.— 3 luni......................... 4.— o lună . . . . . „ 1.60 In străinătate îndoit ABONAMENTE COMBINATE (Adevărul Politic și Dimineața) Un an......................lei 32.— 6 luni ..... ■» 16­— 3 luni............................. 8.— o lună .............................. 3.— In străinătate îndoit mm mm. Interview cu d. Dissescu asupra denunțărea protocolului cu Grecia DENUNȚAREA CONVENȚIEI §1 PROTOCOLULUI CU GRECIA — Interview cu d. Const. G. Dissescu — D. Disesscu răspunde d-lui Stefanos, fost ministru de justiție al Greciei, și dovedește legalitatea denunțării protocolului, odată cu denunțarea Convenției. Era indicat ca, în urma intervie­­wului acordat Adevărului, de d. Stefanos, fost ministru de justiție al Greciei, prin care contesta lega­litatea denunțărea protocolului care recunoaște comunitatea elină ca persoană morală, să ne adresăm d-lui Dissescu, fost ministru de justiție și unul din cei mai iluștri jurisconsulți, pentru a obține răs­punsul dsale. Eminentul om de stat s’a pus cu multă bunăvoință la dispoziția noas­tră și în cele ce urmează reprodu­cem cu fidelitate, răspunsul d-3ale. * — Chestiunea de a se ști dacă denunțarea convenției comerciale cu Grecia atrage și denunțarea proto­colului nu face nici o îndoială și am fost foarte surprins citind în in­­terviewul ce v’a acordat d. Stefa­nos, că Romînia nu poate denunța protocolul, prin care comunitățile eline din țară sunt recunoscute ca persoane juridice, pe motiv că acest protocol formează o înțelegere deo­sebită stabilită odată pentru tot­deauna, în mod definitiv și că de protocol nu se pomenește în con­venție. Mai intțiu, din punct de vedere literal, dacă ar fi adevărat că, de­oarece în art. 3 al Convenției nu se vorbește și de protocol, ar urma că protocolul e independent, atunci nici­odată protocolul n’a existat și nu s’a putut executa, tocmai pentru că art. 3 care zice că Convenția va intra în vigoare îndată după schim­bul ratificărilor, nu zice nici o vorbă de anexe sau­ protocol! Cu alte cuvinte , sau protocolul e legat de convenție și atunci cade cu ea, ca o anexă a ei, sau proto­colul e independent de convenție și atunci el n’are nici o existență și s’a executat numai de fapt, iar nu de drept, tocmai pentru că art. 3 vorbește numai de convenție că va intra în vigoare după schimbul ratificărilor, dar nu și de protocol. Tot din punctul de vedere lite­ral, este adevărat că în protocol se zice că bisericile grecești cuprinse în lista anexată, sînt considerate definitiv ca persoane morale. Insă, e evident că cuvîntul „definitiv“ nu poate să aibă alt sens decît cel juridic, firesc și obicinuit în toate țările din lume și chiar în Grecia. In materie de recunoaștere a fiin­țelor juridice definitivitatea perso­nalități morale este totdeauna o posibilitate, nu o realitate. O per­soană morala, prin natura sa, se creează pentru totdeauna, nu pentru cîteva luni sau cîțiva ani; aceasta nu înseamnă însă că trebue să și trăiască „definitiv“, în sensul de continuu, în eternitate. De aceea și este știut că persoanele fictive, create definitiv și pentru totdeauna, au printre cauzele de stingere a existenței lor și pe următoarele două: 1) sosirea termenului extin­­ctiv convențional , în cazul nostru expirarea celor 9 luni cu începere de la data denunțăre a tratatului (art. 3 din convenție) ; 2) retragerea autorizațiunei, cînd e vorba de un stabiliment, care are trebuință de o autorizare pentru a exista. (V. Pla­­niol Pr. él. de droit. Tom I, pag. 3051 — 3052 precum și toate autoritățile juridice citate. V. în special această chestie in Romînia, în studiile lui Degre asupra persoanelor morale). Un tratat internațional cu anexe și fără anexe, se traduce în­totdea­una, la urma urmelor, într’o lege națională, sau mai bine zis în două legi naționale pentru fiecare din părțile contractante. Băgați bine de seamă că prin fai­mosul protocol, e vorba de o sin­gură lege națională, a noastră, că noi recunoaștem comunitățile gre­cești fără să primim nimic în schimb, de­oare­ce numai în textul conven­ției, iar nu în protocol, stipulațiu­­nile sunt pe baza schimbului. Presupuneți că e vorba de recu­noașterea unei persoane morale ro­mâne în Romînia, de­sigur nimeni nu contestă că o asemenea recunoaștere e definitivă. Ar putea totuși cineva să conteste statului român dreptul să revoace personalitatea recunos­cută pe motiv că a fost recunoscută definitiv ? De­sigur că nu. De drepturi cîștigate nu poate fi vorba de­cit în materie de drepturi bănești, patrimoniale. In materie de persoane morale propriu­ zis, fără scop de cîștig bănesc, statul nu este niciodată definitiv legat și poate revoca o recunoaștere. In cazul de față recunoașterea, fie și definitivă, făcută prin protocol, se poate de­nunța, nu pe cuprițlul că guvernul român n’ar mai vrea să recunoască, în mod arbitrar, acele comunități. Dreptul guvernului român de a nu le mai recunoaște stă în art. 3 al Convenției, unde se declară Con­venția denunțabilă, bine înțeles îm­preună cu anexele, căci nu se poate concepe într’un tratat ce este unul și indivizibil, deosebire între prin­cipal și accesoriu­, afară numai cînd ambele părți contractante ar voi ca să desființeze un tratat în parte și nu în tot. * — Dar mai e și un alt punct de vedere din care protocolul este de­sigur căzut. Noi suntem­ cu Grecia in stare de quasi-rezbel, ruptura relațiunilor este un fapt împlinit. Una din cele dîntîî consecințe ale ruperea legătu­rilor este rezilierea, denunțarea, că­derea convențiunii lor, cu protocoale și fără protocoale. Pe ce se bazează ruptura rela­țiilor ? Pe neținerea angajamentelor, pe atingerea adusă de un stat contrac­tant celuilalt stat, în demnitatea și onoarea lui, pe o schimbarea de îm­prejurări ivite în urma încheierei tratatului, cînd, mai cu seamă, nu intra în vederile și intențiile ambe­lor părți, sau a uneia din ele, ase­menea împrejurări. De cîtva timp guvernul grecesc ne-a izbit în sentimentele noastre de naționalitate, fie și istorice, ne-a ofensat în sentimentul demnităței și onoarei de stat, declarînd ilegală tradeația sultanului, obținută prin stăruințele noastre. In complicitate cu patriarh­atul a organizat bande aceste fapte au adus starea actuală în relațiile noastre cu Grecia. E po­sibil, în drept și în fapt, ca atunci cînd guvernul grec, contestă bise­ricilor și școlilor romînești dreptul de a trăi cu personalitatea lor — personalitate recunoscută de statul în care trăesc! — noi, în Romînia, să recunoaștem grecilor dreptul de a avea biserici și școli, cu persona­litate juridică ? Iată ce ne spune Galvo în „Drep­tul internațional public și privat (t. 2 pag. 186): „Ruptura relațiilor, anulația unui „tratat, un­ui act, unui angajament: „Un tratat poate să sfîrșească îna­intea termenului fixat pentru durata sa, cînd una din părți nu-șî ține angajamentele sale și dă astfel ce­leilalte părți dreptul de a se libera și ea de obligația contractuală. Și cum un tratat formează un tot in­divizibil, un asemenea refuz, chiar dacă nu s’ar raporta decît la un singur punct, el aduce caducitatea tratatului în întregul sau. „Tratatul se poate încă rupe, printr’o purtare contrarie e­­senței oricărui act pacificu. Iată ce zice și Heffter în „Drep­tul internațional public al Europei“. „ O parte contractantă poate să refuze execuțiunea unei obligațiuni din cauza unei schimbări în împre­jurări, apărută după încheierea trac­tatului, cînd, în intenția evidentă a părților, alte împrejurări formau condițiunea tacită“. (Pag. 193). In cazul de față împrejurările de azi domneau oare cînd s’a sem­nat, cu atîta încredere precipitată din partea noastră, convenția de comerț dintre Romînia și Grecia, la 1900 ? Curios lucru ! Grecii se miră de ce li se întîmplă. El, ai căror pă­rinți, de mii de ani le-au transmis obiceiul nu numai al represaliilor, dar și acela de a lua ca­ zălog de la persoanele cu cari sînt în luptă, chiar și femei și copii!.... Aci s’a terminat interviewul no­stru cu eminentul jurisconsult și sperăm că el va clarifica, în mod definitiv, chestiunea, interested nu numai cercurile politice și juridice, ci întreaga opinie publică. Interviever loiale pentru ca să fi rămas neschim­bate. D. Coubertin are actul de a ne im­puta alianța noastră cu Germania. Apoi cu Rusia care ne-a înșelat în mod mi­zerabil la 1878 era să ne aliăm ? Cu Rusia autocrată care nu poate suferi li­bertatea nicăeri și ar distruge-o unde ar putea? Lucrul acesta­­ și-l poate permite marea republică franceză, nu însă noi cari avem atîtea greutăți pentru a ne menține libertățile nu lesne cîștigate. E deci rindul Franței ca să facă ce-i stă în putință pentru a cîștiga terenul ce a lăsat să i scape la noi. Pol. n­azbîtii Apropos de prefectul de Covurluiű „Trebuia o mină de fier pentru Îndrep­tarea stării de lu­cruri din oropsitul județ S’ *raș“. (Un ziar, căruia i-l Ciuntu î-a Întins o mină de ajutor). O mină de fier să conducă județul ? Dar uit’te-un picant amănunt. Că mîna de fier a districtului nostru Nu-I mînă... Prefectul­e... Ciunti * Gr. Ciuntu ne-acuză că-î sîntem dușmani, Sărmanul se’nșală și.. minte . Noi zilnic fierbinte rugăm pentru el : „O, dă-I, Dumnezeule, minte !“ * Ministrului de interne Iahveh din nimica o lume creat­a Dar tu, o ministru isteț. Ești demnu­l omul , tot dintr’o nimica­­rea și un prefect de județ I Barbu O SERIE D’AI NOȘTRI Henri Catargi A fost scos din magistratură de d. Ev­ghenie Stătescu, pe motiv că-i lipsesc... trei zile ca să aibă stagiul necesar pen­tru a fi numit consilier la Curtea de A­pel! Azi face cinste baroului, cum ar fi făcut și magistraturei. Om de elită, simpatic, amabil, înrudit cu răposatul Milan, fost rege al Serbiei. Nu prea e activ în politică. Se pare că nu-i atrage atmosfera. Amator de artă și teatru. Fono. cum anume să se facă înțelegerea. Grecii­ au greșit ! Ei au măcelărit pe aromâni,­ei prin patriarh­at i-au împiedicat să-și practice cultul reli­gios și instrucția in limba lor ma­ternă, ei au fost obraznici cu Romî­nia și au rupt relațiile diplomatice cu noi­­a lor este deci datoria ca să facă pasul pentru a obține o înțe­legere. Trebue ca ei să-și exprime regretul de cele ce au făcut, să re­cunoască biserica și școala romînească în Macedonia, să oprească bandele lor de a se a mai alcătui și de a măcelări,—și apoi înțelegerea cu noi va fi lesne de restabilit. Grecul însă nu pricepe așa lucru­rile ; el—este-mi-se expresia— tot ca­pră rîioasă este și în consecință și-ar fi alcătuit un plan de înțelegere pe care națiunea romînă nici odată nu-l va putea accepta. Ci­ că ar fi vorba ca înțelegerea să se facă peste capetele guvernelor și cu sacrificarea lor, de către cei doi suverani, între cari ar urma un schimb de telegrame în a­­cest sens. Ne vine grea a crede că așa ceva va fi cu putință. Regele Carol știe că guvernul său și-a făcut în acest caz datoria, că a executat numai voința națiunei întregi și nu va ac­cepta niciodată o asemenea soluțiune. Guvernul Rallis să demisioneze,da,căci el a făcut încurcătura, iar noul guvern­­grec să ceară scuze formale Romî­nieî și să revie asupra tuturor gre­șelilor și crimelor ce s’au comis pînă acum, iată soluția pe care o cere gu­vernul român și fără de care împă­care cu Grecia nu poate fi. Am relevat la vreme un articol al d-luî de Coubertin apărut în Figaro și întitulat Amicii noștri rom­înî. D. Culo­­glu facînd cîteva reflecții asupra acestui articol, d. Coubertin a adresat o scri­soare Independenței în care răspunzînd d-luî Culoglu, în chestie propune o an­chetă asupra neajunsurilor ce Franța a făcut Romîniei. Ar fi suficient să amintești de aface­rea Hallier și să relevezi refuzul guver­nului francez de a admite spre cotare la bursa din Paris o rentă romînă, pen­­tru ca d. Ca să piardă din capul locului rămășagul. Totuși însă simpatiile Romîniei pentru Franța sînt mari, în virtutea celor ce aceasta ne-a făcut în vremurile trecute. Dar oare Fr­anța a făcut ceva pen­tru a’șî păstra această simpatie ? Fă­cut-a Franța ceva pentru a’șî crea rela­­țiuni cu Romînia cari ar fi fost folosi­toare pentru ambele țări? Nimic, și dacă azi Romînia plătește mari ghetiruri Ger­­m­aniei, de vină este tot franța care cu toate capitalurile mari ce are disponibile nu s’a gîndit să le plaseze la noi, decît după ce germanii au luat caimacul. Acestea sunt adevăruri cari nu se pot contesta și pe cari numai cine voește poate să nu le vadă. Franța a făcut to­tul pentru a ne depărta de la dînsa și pentru comiterea asasinatelor. Toate simpatiile noastre au trebuit să fie cu­ D. Nicu Filipescu (întîmpinîndu-1 la Predeal). Ei, cînd mai dejunăm împreună ? - ---------­Franța și Romînia Dorința grecilor Germanul are o frumoasă zicală despre dorința care ar fi mama u­­nei idei. Proverbul se aplică de astă dată foarte bine amicilor noștri greci. După ce cu cunoscuta lor obrăz­nicie ne-au sfidat și au abuzat de îndelunga noastră răbdare, spunînd că n’au nevoe de noi și rupînd rela­țiile diplomatice cu Romînia,—aci nu și-au revenit în fire, regretă cele în­­tîmplate și nu mai doresc de­cît ca conflictul care amenință să-l lovească unde-i doare mai rău, adică la pungă, să se aplaneze cît mai repede. Nici noi nu sîntem atît de bătă­­ioși ca să susținem că conflictul greco­­roman trebue să se perpetueze. Dar este chestie de formă, de moralitate, mai mim Gr. Cum se luptă la noi D. deputat Lascar Antoniu, pu­blică în Conservatorul o scrisoare deschisă d-lui Petru Poni, prezident al clubului liberal din Iași și mem­bru în comitetul de redacțiune al ziarului local Liberalul, o scrisoare indignată. Deputatul de Iașî nu crede oare că se indignează zadarnic ? E o do­vadă că d-sa este încă tînăr și nou venit în politică și ziaristică. Așa se combate la noî, așa este combătut d-sa, căci este adversar al liberalilor ieșeni și tot așa combat­eri vor combate ziarele conservatoare pe adversarii lor politici. Și dacă aceasta se întîmplă oa­menilor noștri politici, ce am trebui să zicem noi ziariștii, cari sîntem puși în primele rîndurî, în buza tunului, cum se zice, și cari în cel d’Intíiü suferim descărcătura armelor luptătorilor noștri politici ? In politică ca și în ziaristică tre­bue însă să-țî păstrezi sîngele rece. Romínul este foarte predispus la injurii și la bîrfeli, mai ales, cînd ele se strecoară la ziar, fără de is­călitură și fără de răspundere de multe ori. Zadarnic se adresează d. Lascar Antoniu, venerabilului d. Petre Poni. Chiar de ar vrea d-sa nu ar putea să-i dea satisfacțiune, căci ar fi din partea sa, să ceară coreligionarilor săi politici, să renunțe la luptă. Or, dacă eaî politicianilor și presei lor injuria și calomnia, ce le mai ră­­mîne ca armă de luptă. E desigur un gest nobil indig­narea, dar nu este pentru ce să se cheltuiască acest foc sacru. Cînd d. Antoniu se va hirși în luptele poli­tice, va vedea și d-sa că dreptatea este cu noi și că în țara romînească, ori dacă ești pungaș ori om cinstit, e cam tot același lucru, căci și în­­tr’un caz și intr’altul adversarii te vor stropi cu noroi și te vor adăpa cu otravă. M. Vineri 14 Octombrie 1905 DIRECTOR POLITIC CONST­­UIEXE publicitatea tinuta pe corp 6 în pag. III-a bați ... IV-a „ PUBLICITATEA UNITA ’•­A •- ,Ajv­­if ><* ambele ziare linia’în pagina III .. ... . bani 35 în­serții șî reclame linia tei 2 * •1* Adeveruri O propunere Din 32 de prefecți, dóul au răspuns pînă azi invitațiunea de a lucra în ve­derea expoziției. Ceilalți nu s’au mișcat. ...Și dacă nu se vor mișca nici după ce l-a mnstruluit primul-ministru, prin circulară specială, apoi nu rămîne de­cît, ca în loc de produse din județele lor să fie chiar ei expuși la expoziție! Să nu se supere... „Violența Naționale“ urlă împotriva faptului că marele arendaș Mochi Fi­scher a fost poftit în masa regală ce s'a dat la Dorohoiu. ...Numai de nu s’ar supăra d. Ionică Pilat, cumnatul d-lui Ionel Brătianu, care a arendat moșia sa „Fișereștilor“!... D-nu Iorga Eminentul mnemotechnic, d. Nicolae Iorga, a înlăturat dela revista „Semă­nătorul“ pe d. Darie Chendi. Să sperăm că va înlătura și pe cei ce au mai rămas, fiindcă nu e de con­ceput cum la o revistă, la care scrie d. Iorga, mai e novoc și de alți scriitori. D. Iorga e destul de... lung ca să umple nu una, ci cel puțin trei reviste! Rigoletto face prin presă și față de public, autorii sunt tot mizerabilii de „gazetari“ ! Nu e așa că femeile au locul lor la luptele politice de la noi și că politiciani noștri respectă totul ? I... E. D. F. PĂRERI ȘI IMPRESII Femeile în luptele politice Sîntem, de fapt, foarte înaintați în po­litică. Nu admitem femeea în baretz, n’o prea admitem nicăirea, unde se prezintă con­curentă în lupta pentru existență — dar in politică, sîntem largi în concepțiunile noastre : acordăm femeii toate onorurile pînă și onoarea injuriilor. Nu-i acordăm drepturi politice, dreptul de vot—drept destul de iluzoriu—dar nu mai puțin­ii acordăm dreptul de a gusta ceea ce francezul numește „l’avant-gout“ al politicei. Recentele polemici politice din Focșani dovedesc că e ceva în țara romînească înaintea căreea toți locuitorii, fără deo­sebire de naționalitate, vîrstă și sex, sînt egali. Acest ceva nu e nici legea, nici chiar aerul sau apa, e.... înjurătura ! Cînd am terminat vocabularul „politic“: trădător, mișel, excroc, hoț de cai, etc., începem să intrăm în familie și soție, soră, bunică și răsbunică plătesc tributul lor la „luptele politice“. ....Și aceasta n’o fac niște gazetari pro­fesioniști,­­sau niște „gazete de scandal“; o fac înalții politiciani și demnitari ai pro­vinciei, cari fac pe cavalerii prin saloane, cari tună în contra decadenței presei și cari la cea dîntîia polemică „politică“ cu adversarii, le insultă nevestele. Lucrul se legea de expulzare** — Modificarea ei — VI De la 1881 pînă la 15 octombrie 1904 au fost expulzați din țară prin deciziuni ale consiliilor de miniștri 859 de persoane și anume : Austro-ungari 178 Bulgari 296 Francezi 1 Greci 67 Italieni 19 Ruși 32 Sîrbi 44 Turci 59 Alte naționalități 163 Total: 859 Numărul cel mai mare de expul­zări a fost în 1900, cînd s’au expul­zat 213 bulgari și 30 „alte națio­nalități". E de remarcat că romînii expul­zați sînt trecuți la rubrica „alte na­ționalități“. Astfel pentru anul 1885, cînd au fost expulzați romînii tran­silvăneni, nu găsim decît 8 expul­zați la rubrica „alte naționalități“. De la 1894 pînă la 15 octombrie 1904 au fost izgoniți din țară pe cale administrativă și prin sentințe judecătorești 6529 de indivizi, ast­fel repartizați . *) A se vedea No. precedent al Ad+ vărului. Bulgari 1256 Francezi 6 Germani 45 Greci 157 Păreri libere vurjuK ihAig—muiu „Afacerile“ Încă o nouă și foarte lucrativă pro­fesiune a început să înflorească în Ro­mînia; aceasta este o profesiune care ține și de profesia liberă și de indus­trie, aceasta este „afacerea". „Afacerea" sau „afacerile“ care au dat naștere „oamenilor de afaceri“ este, în domeniul ocupațiunilor bărbătești, aceea ce e prostituțiunea sexuală pen­tru femee, după cum sînt femei cari nu vor să fie, ori nu pot să fie nici cusă­torese, nici servitoare, nici lăptărese, nici domnișoare sa­u telefon, nici profe­soare, nici nimic onorabil, ci preferă să se prostitueze pentru bunul cuvînt că au un profit mai mare cu o muncă mai ușoară, tot asemenea sînt bărbați cari refuză funcțiuni, ocupațiuni și ori­ce exerciții profesionale, pentru ca să poată face „afaceri“. Am cunoscut oameni cari traiau pe picior de 30 sau 40 mii lei anual fără sa exercite nicî­ o profesiune văzută, fără să aibă avere, fără să fi cîștigat la lo­terie. Birje cu luna, haine elegante, mese din belșug, metrese zgomotoase, voiajuri de luni de zile vara, stagiune nelipsită la Nissa, o viață grasă care dă de­bîndit și de bănuit la toată lu­mea! Unii pretindeau că domnii cîștigă la cărți, alții spuneau că domnii sînt întreținuți de femei bogate, insă nimic nu era adevărat: domnii făceau „afa­ceri“. împrejurul tuturor guvernelor mișună o listă de samsari influenți, a cărora speranța toată este in „afaceri“. — Dacă vom­ putea pune mîna pe o „afacere“ bună în iarna asta mă duc și eu în străinătate la anul. — Am o r afacere la domenii, dacă reușesc, îmi pune Dumnezeu mina în cap. — Decît o slujbă ori cît de bine plătită și să ai o sută de stăpîni pe cap, mai bine cîteva afaceri bune pe an. Așa vorbesc adepții acestei nobile și atît de lucrative profesiuni. „Oamenii de afaceri" sunt nicaori și pre­tutindeni, îi întîlnești la palatul de jus­tiție, pe scările tuturor ministerelor, la primărie, la Eforii, la căile ferate, la prefecturi, în incintele Camerelor și așa m­ai departe. Fără amestecul lor nu se dă o antrepriză, nu se ține licitație, nu se reziliază și nu se aprobă un contract, nu se votează o împămîntenire, nu se face o clădire, nu se dă o furnitură, nu se pledează un proces mai însemnat, nu se numește un funcționar, oamenii de a­­faceri sînt mijlocitorii fatali cari trebue să apară neapărat de cite ori sunt pa­rale de cîștigat. Așa de mare întindere a luat această profesiune în­cît nu mai e cu putință să se trateze o singură cestiune de or­din industrial, financiar, comercial fără ca să nu se precizeze anume de ce s’a dat concesiunea lui X, și cu lui Y, cine a stăruit, și cu­ a cîștigat „omul de a­­faceri". Și numai mulțumită acestei secte rușinoase discreditar cel mai mare aco­peră toate actele vieței noastre publice, iar mai toți administratorii rămîn bănuiți și suspecți. Acuma se tratează la primăria din București reînoirea contractului pentru luminatul orașului, și pentru întîia oară, poate, nu s’au pronunțat vorbele : „ghe­­șefi" și „oameni de afaceri“. Nu discut fondul cestiunei și nici nu mă preocupă astăzi foloasele ori cusu­rurile proectului de concesiune, dar constat cu mare mulțumire că adversa­rii cei mai hotărâți ai primarului și a felului sau de a lucra, nu au putut for­mula o singură învinuire pe tema cin­stei. Ca nici­odată, sau ca foarte de pu­ține ori, inevitabilii oameni de afaceri au fost ținuți la distanță și nu și-au­ pu­tut oferi bunele servicii. Cu ușile zăvo­rite, cam în dezacord cu moravurile noa­stre biuroucratice, foarte în dezacord cu speranțele oamenilor de afaceri influenți, actualul primar a tratat noua concesiune în așa condițiuni în­cît a știut pune frîu calomniei însăși. Aceasta ii face cinste și face cinste țăriî întregi. Pen­tru oameni onești cari trăesc din munca lor modestă dar spinoasă este o mînuiere a ceea ce pentru existențe­le parazitare e un motiv de deznădejde. In țara asta s’au inaugurat și s'au dus tot soiul de campanii laudabile,,a­­cuma a venit parecă și ceasul ca să se înceapă și o campanie în­potriva „oa­menilor de afaceri“. Este de făcut o o­­peră de higienă socială și nu mă indo­­esc că se găsesc in această ța­ră destui bărbați de inimă care să dea semnalul și să înceapă lupta. Un domn are o casă neutilizabilă pe care voește să o închirieze guvernului sau primăriei; nici guvernul nici pri­măria nu au nevoe de casă, insă...­­ pare influentul om de afaceri, și casa e închiriază. Se ține o licitație la cutare autoritate dar rezultatul nu convine, negreșit, păr­­țea biruite ; atunci se găsește omul de afaceri influent care aleargă, intervine, pisează pînă ce licitația este casată. Vine momentul acordării unei furni­turi și, după toate probabilitățile con­dițiile oferite de A. sunt cele mai avan­­tagioase, însă B. a găsit pe omul de afaceri cu trecere și furnitura se dă lui B. In sfîrșit, de sus și pînă jos, de la un capăt la celalt al cărei oamenii de afaceri operează ca în cadru, fiecare vine cu mica lui operație, fiecare este cu o stăruință așa că bieții slujbași nu mai știu­ unde da cu capul, nu mai știu pe cine mulțumi și nu mai știu cărui sfînt să se încreadă. Și trebue să întrebăm : dacă în țara­ aceasta sînt legi, dacă sînt autorități constituite și dacă sînt tribunale pentru care folos mai sunt și „oamenii de afa­ceri“ ? Căci acești „oameni de afaceri“ sînt mijlocitorii indispensabili pentru a dobîndi, așa zisa dreptate, căci acești „oameni de afaceri" devin apărătorii bietului asuprit, al văduvei și al orfanului și numai mulțumită bunei lor voințe, și neoboselei lor și aparenței lor simpa­tice și zîmbetului pe care vecinii îl au pe buze, se împarte justiția, se alină suferințele și trăesc din belșug a­­tîția trântori cari sunt o dureroasă ofensă pentru nemernica lume onestă. Dar, poate, că și omul de afaceri este și el, sărmanul, o utilitate socială, poate că și el îndeplinește o funcțiune deter­minată și necesară in actuala noastră organizație socială. De ce atîta goană în potriva acestui obscur soldat al dato­riei care, fără vorbe și fără reclamă, a­­lină suferințele omenirei îndurerate ? De ca să nu fie „afacerea“ o profesiune demnă și onorabilă ? Ar fi de cercetat lucrul. Ei bine, cauza că această profesiune e așa de suspectă este că prea se exer­cită la intuneric. Faptele onorabile se fac pe față și fie­care om se mîndrește cu ele ; numai faptele care stau în contradicție cu mo­rala socială se practică în ascuns. Dacă veți trece seara pe la cutare răspîntia obscură o să întîlniți cîteva femei cu moravuri ușoare care vă va eși în cale. Și ele îndeplinesc un rol fiziologic util, dar de ce nu ies la lu­mină ? Cutare nenorocit este atins de o in­firmitate morală și se dedă la o practi­că calificată drept rușinoasă. Omul a­­cesta se ascunde de privirile fumei cînd este ca să-șî mulțumească patima. Oa­menii ștm de ce. O femee căsătorită sa prostitua și își vinde grațiile pentru bani, o altă femee căsătorită îșî înșeală bărbatul povățuită de o afecțiune naturală; amîndouă aces­te femei își ascund greșelile, însă cea dintîia mai cu grijă de­cît cea d’a doua. De ce ? Piste dar stabilit, că faptele care nu sînt primite de morala convențională a societatei in care trăește omul, sînt con­siderate ca fapte antisociale și în­tot­deauna sînt practicate pe furiș. Negreșit nu toate acțiunele reprobate de criteriul social al actualității sunt fapte imorale și anti­umane. De multe ori morala și convenționalizmul social osindesc fapte și idei morale­ și folosi­toare, a căror singură vină este­­^i su­pară privilegiile nedrepte și supersti­țiile mulțimei, așa este de pildă ideea căsătoriei libere, ideea căsătoriei civile exclusivă, negarea credinței religioase, ideile răsturnătoare în politică, precum antidinasticizmul, colectivizmul, etc. Insă deosebirea între natura primei categorii de fapte osîndite de societate și natura celei din urmă categorii sare în toți o­­chii cari știmi desluși. Faptele din întîia categorie, faptele denumite în limbajul obicinuit, „fapte imorale“ sînt practicate în­totdeauna, dar absolut în­totdeauna și de către toți, pe sub ascuns, nu o om care să se laude cu ele, nu o om care să le propage în mod văzut ori să le apara cu o convingere. Din potrivă încredințarea tuturor este că faptele acestea sunt vă­tămătoare și rușinoase. Cu totul din po­trivă privesc purtarea lor adepții ideilor din categoria a doua. Aceștia îșî fac o glorie din practica și din răspîndirea credințelor pe care le respinge mulți­­­mea; conștiința lor le spune că lucrează în acord cu adevărul și cu dreptatea deci spre folosul genului uman, dînșii nu se mărginesc ca să dea o publicitate foarte întinsă credinței celei nouă dar caută să facă prozeliți și nu se dau îna­poi din fața nici unei jertfe și se expun la pagube și se expun la suferințe. „Oamenii de afaceri“ aparțin catego­riei dintîia, purtarea lor nu are nici un mijloc de apărare, autorii se rușinează ei cei dintîiü, de practica cea dezono­rantă iar izbînzile și le comunică pa șoptite intre ei, acești confrați de ace­­eași prostituire, pe care îi vedem tre­­cînd printre noi întunecațij și misterioși, în­totdeauna preocupați și în­totdeauna gînditori și aproape lugubri. O reacțiune energică se impune căci oamenii cari își văd cinstit de afacerile lor, nu mai pot trăi de răul „oamenilor de afaceri“. CONSTANTIN C. BACALBASA

Next