Adevěrul, octombrie 1905 (Anul 18, nr. 5794-5823)
1905-10-14 / nr. 5807
5 bani in toată țara Apare zilnic la ora ă seara cu ultimele știri ale zilei Telefon 260. Juuroarta ziarului: Str.Sărindar, 11 Duminică 16 Octombrie „DIMINEAȚA” VA ÎNCEPE PUBLICAREA ROBIEI Pam MARE ROMAN de Sofia Nădejde Anu»I al XVII-lea.— No. 5807 ■ü&Ri&smas_____________ FOLDAXOR Alex. V. NSeidimann ABONAMENTE Un an.....................lei 16.— 6 luni......................... 8.— 3 luni......................... 4.— o lună . . . . . „ 1.60 In străinătate îndoit ABONAMENTE COMBINATE (Adevărul Politic și Dimineața) Un an......................lei 32.— 6 luni ..... ■» 16— 3 luni............................. 8.— o lună .............................. 3.— In străinătate îndoit mm mm. Interview cu d. Dissescu asupra denunțărea protocolului cu Grecia DENUNȚAREA CONVENȚIEI §1 PROTOCOLULUI CU GRECIA — Interview cu d. Const. G. Dissescu — D. Disesscu răspunde d-lui Stefanos, fost ministru de justiție al Greciei, și dovedește legalitatea denunțării protocolului, odată cu denunțarea Convenției. Era indicat ca, în urma interviewului acordat Adevărului, de d. Stefanos, fost ministru de justiție al Greciei, prin care contesta legalitatea denunțărea protocolului care recunoaște comunitatea elină ca persoană morală, să ne adresăm d-lui Dissescu, fost ministru de justiție și unul din cei mai iluștri jurisconsulți, pentru a obține răspunsul dsale. Eminentul om de stat s’a pus cu multă bunăvoință la dispoziția noastră și în cele ce urmează reproducem cu fidelitate, răspunsul d-3ale. * — Chestiunea de a se ști dacă denunțarea convenției comerciale cu Grecia atrage și denunțarea protocolului nu face nici o îndoială și am fost foarte surprins citind în interviewul ce v’a acordat d. Stefanos, că Romînia nu poate denunța protocolul, prin care comunitățile eline din țară sunt recunoscute ca persoane juridice, pe motiv că acest protocol formează o înțelegere deosebită stabilită odată pentru totdeauna, în mod definitiv și că de protocol nu se pomenește în convenție. Mai intțiu, din punct de vedere literal, dacă ar fi adevărat că, deoarece în art. 3 al Convenției nu se vorbește și de protocol, ar urma că protocolul e independent, atunci niciodată protocolul n’a existat și nu s’a putut executa, tocmai pentru că art. 3 care zice că Convenția va intra în vigoare îndată după schimbul ratificărilor, nu zice nici o vorbă de anexe sau protocol! Cu alte cuvinte , sau protocolul e legat de convenție și atunci cade cu ea, ca o anexă a ei, sau protocolul e independent de convenție și atunci el n’are nici o existență și s’a executat numai de fapt, iar nu de drept, tocmai pentru că art. 3 vorbește numai de convenție că va intra în vigoare după schimbul ratificărilor, dar nu și de protocol. Tot din punctul de vedere literal, este adevărat că în protocol se zice că bisericile grecești cuprinse în lista anexată, sînt considerate definitiv ca persoane morale. Insă, e evident că cuvîntul „definitiv“ nu poate să aibă alt sens decît cel juridic, firesc și obicinuit în toate țările din lume și chiar în Grecia. In materie de recunoaștere a ființelor juridice definitivitatea personalități morale este totdeauna o posibilitate, nu o realitate. O persoană morala, prin natura sa, se creează pentru totdeauna, nu pentru cîteva luni sau cîțiva ani; aceasta nu înseamnă însă că trebue să și trăiască „definitiv“, în sensul de continuu, în eternitate. De aceea și este știut că persoanele fictive, create definitiv și pentru totdeauna, au printre cauzele de stingere a existenței lor și pe următoarele două: 1) sosirea termenului extinctiv convențional , în cazul nostru expirarea celor 9 luni cu începere de la data denunțăre a tratatului (art. 3 din convenție) ; 2) retragerea autorizațiunei, cînd e vorba de un stabiliment, care are trebuință de o autorizare pentru a exista. (V. Planiol Pr. él. de droit. Tom I, pag. 3051 — 3052 precum și toate autoritățile juridice citate. V. în special această chestie in Romînia, în studiile lui Degre asupra persoanelor morale). Un tratat internațional cu anexe și fără anexe, se traduce întotdeauna, la urma urmelor, într’o lege națională, sau mai bine zis în două legi naționale pentru fiecare din părțile contractante. Băgați bine de seamă că prin faimosul protocol, e vorba de o singură lege națională, a noastră, că noi recunoaștem comunitățile grecești fără să primim nimic în schimb, deoarece numai în textul convenției, iar nu în protocol, stipulațiunile sunt pe baza schimbului. Presupuneți că e vorba de recunoașterea unei persoane morale române în Romînia, desigur nimeni nu contestă că o asemenea recunoaștere e definitivă. Ar putea totuși cineva să conteste statului român dreptul să revoace personalitatea recunoscută pe motiv că a fost recunoscută definitiv ? Desigur că nu. De drepturi cîștigate nu poate fi vorba decit în materie de drepturi bănești, patrimoniale. In materie de persoane morale propriu zis, fără scop de cîștig bănesc, statul nu este niciodată definitiv legat și poate revoca o recunoaștere. In cazul de față recunoașterea, fie și definitivă, făcută prin protocol, se poate denunța, nu pe cuprițlul că guvernul român n’ar mai vrea să recunoască, în mod arbitrar, acele comunități. Dreptul guvernului român de a nu le mai recunoaște stă în art. 3 al Convenției, unde se declară Convenția denunțabilă, bine înțeles împreună cu anexele, căci nu se poate concepe într’un tratat ce este unul și indivizibil, deosebire între principal și accesoriu, afară numai cînd ambele părți contractante ar voi ca să desființeze un tratat în parte și nu în tot. * — Dar mai e și un alt punct de vedere din care protocolul este desigur căzut. Noi suntem cu Grecia in stare de quasi-rezbel, ruptura relațiunilor este un fapt împlinit. Una din cele dîntîî consecințe ale ruperea legăturilor este rezilierea, denunțarea, căderea convențiunii lor, cu protocoale și fără protocoale. Pe ce se bazează ruptura relațiilor ? Pe neținerea angajamentelor, pe atingerea adusă de un stat contractant celuilalt stat, în demnitatea și onoarea lui, pe o schimbarea de împrejurări ivite în urma încheierei tratatului, cînd, mai cu seamă, nu intra în vederile și intențiile ambelor părți, sau a uneia din ele, asemenea împrejurări. De cîtva timp guvernul grecesc ne-a izbit în sentimentele noastre de naționalitate, fie și istorice, ne-a ofensat în sentimentul demnităței și onoarei de stat, declarînd ilegală tradeația sultanului, obținută prin stăruințele noastre. In complicitate cu patriarhatul a organizat bande aceste fapte au adus starea actuală în relațiile noastre cu Grecia. E posibil, în drept și în fapt, ca atunci cînd guvernul grec, contestă bisericilor și școlilor romînești dreptul de a trăi cu personalitatea lor — personalitate recunoscută de statul în care trăesc! — noi, în Romînia, să recunoaștem grecilor dreptul de a avea biserici și școli, cu personalitate juridică ? Iată ce ne spune Galvo în „Dreptul internațional public și privat (t. 2 pag. 186): „Ruptura relațiilor, anulația unui „tratat, unui act, unui angajament: „Un tratat poate să sfîrșească înaintea termenului fixat pentru durata sa, cînd una din părți nu-șî ține angajamentele sale și dă astfel celeilalte părți dreptul de a se libera și ea de obligația contractuală. Și cum un tratat formează un tot indivizibil, un asemenea refuz, chiar dacă nu s’ar raporta decît la un singur punct, el aduce caducitatea tratatului în întregul sau. „Tratatul se poate încă rupe, printr’o purtare contrarie esenței oricărui act pacificu. Iată ce zice și Heffter în „Dreptul internațional public al Europei“. „ O parte contractantă poate să refuze execuțiunea unei obligațiuni din cauza unei schimbări în împrejurări, apărută după încheierea tractatului, cînd, în intenția evidentă a părților, alte împrejurări formau condițiunea tacită“. (Pag. 193). In cazul de față împrejurările de azi domneau oare cînd s’a semnat, cu atîta încredere precipitată din partea noastră, convenția de comerț dintre Romînia și Grecia, la 1900 ? Curios lucru ! Grecii se miră de ce li se întîmplă. El, ai căror părinți, de mii de ani le-au transmis obiceiul nu numai al represaliilor, dar și acela de a lua ca zălog de la persoanele cu cari sînt în luptă, chiar și femei și copii!.... Aci s’a terminat interviewul nostru cu eminentul jurisconsult și sperăm că el va clarifica, în mod definitiv, chestiunea, interested nu numai cercurile politice și juridice, ci întreaga opinie publică. Interviever loiale pentru ca să fi rămas neschimbate. D. Coubertin are actul de a ne imputa alianța noastră cu Germania. Apoi cu Rusia care ne-a înșelat în mod mizerabil la 1878 era să ne aliăm ? Cu Rusia autocrată care nu poate suferi libertatea nicăeri și ar distruge-o unde ar putea? Lucrul acesta și-l poate permite marea republică franceză, nu însă noi cari avem atîtea greutăți pentru a ne menține libertățile nu lesne cîștigate. E deci rindul Franței ca să facă ce-i stă în putință pentru a cîștiga terenul ce a lăsat să i scape la noi. Pol. nazbîtii Apropos de prefectul de Covurluiű „Trebuia o mină de fier pentru Îndreptarea stării de lucruri din oropsitul județ S’ *raș“. (Un ziar, căruia i-l Ciuntu î-a Întins o mină de ajutor). O mină de fier să conducă județul ? Dar uit’te-un picant amănunt. Că mîna de fier a districtului nostru Nu-I mînă... Prefectule... Ciunti * Gr. Ciuntu ne-acuză că-î sîntem dușmani, Sărmanul se’nșală și.. minte . Noi zilnic fierbinte rugăm pentru el : „O, dă-I, Dumnezeule, minte !“ * Ministrului de interne Iahveh din nimica o lume creata Dar tu, o ministru isteț. Ești demnul omul , tot dintr’o nimicarea și un prefect de județ I Barbu O SERIE D’AI NOȘTRI Henri Catargi A fost scos din magistratură de d. Evghenie Stătescu, pe motiv că-i lipsesc... trei zile ca să aibă stagiul necesar pentru a fi numit consilier la Curtea de Apel! Azi face cinste baroului, cum ar fi făcut și magistraturei. Om de elită, simpatic, amabil, înrudit cu răposatul Milan, fost rege al Serbiei. Nu prea e activ în politică. Se pare că nu-i atrage atmosfera. Amator de artă și teatru. Fono. cum anume să se facă înțelegerea. Grecii au greșit ! Ei au măcelărit pe aromâni,ei prin patriarhat i-au împiedicat să-și practice cultul religios și instrucția in limba lor maternă, ei au fost obraznici cu Romînia și au rupt relațiile diplomatice cu noia lor este deci datoria ca să facă pasul pentru a obține o înțelegere. Trebue ca ei să-și exprime regretul de cele ce au făcut, să recunoască biserica și școala romînească în Macedonia, să oprească bandele lor de a se a mai alcătui și de a măcelări,—și apoi înțelegerea cu noi va fi lesne de restabilit. Grecul însă nu pricepe așa lucrurile ; el—este-mi-se expresia— tot capră rîioasă este și în consecință și-ar fi alcătuit un plan de înțelegere pe care națiunea romînă nici odată nu-l va putea accepta. Ci că ar fi vorba ca înțelegerea să se facă peste capetele guvernelor și cu sacrificarea lor, de către cei doi suverani, între cari ar urma un schimb de telegrame în acest sens. Ne vine grea a crede că așa ceva va fi cu putință. Regele Carol știe că guvernul său și-a făcut în acest caz datoria, că a executat numai voința națiunei întregi și nu va accepta niciodată o asemenea soluțiune. Guvernul Rallis să demisioneze,da,căci el a făcut încurcătura, iar noul guverngrec să ceară scuze formale Romînieî și să revie asupra tuturor greșelilor și crimelor ce s’au comis pînă acum, iată soluția pe care o cere guvernul român și fără de care împăcare cu Grecia nu poate fi. Am relevat la vreme un articol al d-luî de Coubertin apărut în Figaro și întitulat Amicii noștri romînî. D. Culoglu facînd cîteva reflecții asupra acestui articol, d. Coubertin a adresat o scrisoare Independenței în care răspunzînd d-luî Culoglu, în chestie propune o anchetă asupra neajunsurilor ce Franța a făcut Romîniei. Ar fi suficient să amintești de afacerea Hallier și să relevezi refuzul guvernului francez de a admite spre cotare la bursa din Paris o rentă romînă, pentru ca d. Ca să piardă din capul locului rămășagul. Totuși însă simpatiile Romîniei pentru Franța sînt mari, în virtutea celor ce aceasta ne-a făcut în vremurile trecute. Dar oare Franța a făcut ceva pentru a’șî păstra această simpatie ? Făcut-a Franța ceva pentru a’șî crea relațiuni cu Romînia cari ar fi fost folositoare pentru ambele țări? Nimic, și dacă azi Romînia plătește mari ghetiruri Germaniei, de vină este tot franța care cu toate capitalurile mari ce are disponibile nu s’a gîndit să le plaseze la noi, decît după ce germanii au luat caimacul. Acestea sunt adevăruri cari nu se pot contesta și pe cari numai cine voește poate să nu le vadă. Franța a făcut totul pentru a ne depărta de la dînsa și pentru comiterea asasinatelor. Toate simpatiile noastre au trebuit să fie cu D. Nicu Filipescu (întîmpinîndu-1 la Predeal). Ei, cînd mai dejunăm împreună ? - ---------Franța și Romînia Dorința grecilor Germanul are o frumoasă zicală despre dorința care ar fi mama unei idei. Proverbul se aplică de astă dată foarte bine amicilor noștri greci. După ce cu cunoscuta lor obrăznicie ne-au sfidat și au abuzat de îndelunga noastră răbdare, spunînd că n’au nevoe de noi și rupînd relațiile diplomatice cu Romînia,—aci nu și-au revenit în fire, regretă cele întîmplate și nu mai doresc decît ca conflictul care amenință să-l lovească unde-i doare mai rău, adică la pungă, să se aplaneze cît mai repede. Nici noi nu sîntem atît de bătăioși ca să susținem că conflictul grecoroman trebue să se perpetueze. Dar este chestie de formă, de moralitate, mai mim Gr. Cum se luptă la noi D. deputat Lascar Antoniu, publică în Conservatorul o scrisoare deschisă d-lui Petru Poni, prezident al clubului liberal din Iași și membru în comitetul de redacțiune al ziarului local Liberalul, o scrisoare indignată. Deputatul de Iașî nu crede oare că se indignează zadarnic ? E o dovadă că d-sa este încă tînăr și nou venit în politică și ziaristică. Așa se combate la noî, așa este combătut d-sa, căci este adversar al liberalilor ieșeni și tot așa combateri vor combate ziarele conservatoare pe adversarii lor politici. Și dacă aceasta se întîmplă oamenilor noștri politici, ce am trebui să zicem noi ziariștii, cari sîntem puși în primele rîndurî, în buza tunului, cum se zice, și cari în cel d’Intíiü suferim descărcătura armelor luptătorilor noștri politici ? In politică ca și în ziaristică trebue însă să-țî păstrezi sîngele rece. Romínul este foarte predispus la injurii și la bîrfeli, mai ales, cînd ele se strecoară la ziar, fără de iscălitură și fără de răspundere de multe ori. Zadarnic se adresează d. Lascar Antoniu, venerabilului d. Petre Poni. Chiar de ar vrea d-sa nu ar putea să-i dea satisfacțiune, căci ar fi din partea sa, să ceară coreligionarilor săi politici, să renunțe la luptă. Or, dacă eaî politicianilor și presei lor injuria și calomnia, ce le mai rămîne ca armă de luptă. E desigur un gest nobil indignarea, dar nu este pentru ce să se cheltuiască acest foc sacru. Cînd d. Antoniu se va hirși în luptele politice, va vedea și d-sa că dreptatea este cu noi și că în țara romînească, ori dacă ești pungaș ori om cinstit, e cam tot același lucru, căci și într’un caz și intr’altul adversarii te vor stropi cu noroi și te vor adăpa cu otravă. M. Vineri 14 Octombrie 1905 DIRECTOR POLITIC CONSTUIEXE publicitatea tinuta pe corp 6 în pag. III-a bați ... IV-a „ PUBLICITATEA UNITA ’•A •- ,Ajvif ><* ambele ziare linia’în pagina III .. ... . bani 35 înserții șî reclame linia tei 2 * •1* Adeveruri O propunere Din 32 de prefecți, dóul au răspuns pînă azi invitațiunea de a lucra în vederea expoziției. Ceilalți nu s’au mișcat. ...Și dacă nu se vor mișca nici după ce l-a mnstruluit primul-ministru, prin circulară specială, apoi nu rămîne decît, ca în loc de produse din județele lor să fie chiar ei expuși la expoziție! Să nu se supere... „Violența Naționale“ urlă împotriva faptului că marele arendaș Mochi Fischer a fost poftit în masa regală ce s'a dat la Dorohoiu. ...Numai de nu s’ar supăra d. Ionică Pilat, cumnatul d-lui Ionel Brătianu, care a arendat moșia sa „Fișereștilor“!... D-nu Iorga Eminentul mnemotechnic, d. Nicolae Iorga, a înlăturat dela revista „Semănătorul“ pe d. Darie Chendi. Să sperăm că va înlătura și pe cei ce au mai rămas, fiindcă nu e de conceput cum la o revistă, la care scrie d. Iorga, mai e novoc și de alți scriitori. D. Iorga e destul de... lung ca să umple nu una, ci cel puțin trei reviste! Rigoletto face prin presă și față de public, autorii sunt tot mizerabilii de „gazetari“ ! Nu e așa că femeile au locul lor la luptele politice de la noi și că politiciani noștri respectă totul ? I... E. D. F. PĂRERI ȘI IMPRESII Femeile în luptele politice Sîntem, de fapt, foarte înaintați în politică. Nu admitem femeea în baretz, n’o prea admitem nicăirea, unde se prezintă concurentă în lupta pentru existență — dar in politică, sîntem largi în concepțiunile noastre : acordăm femeii toate onorurile pînă și onoarea injuriilor. Nu-i acordăm drepturi politice, dreptul de vot—drept destul de iluzoriu—dar nu mai puținii acordăm dreptul de a gusta ceea ce francezul numește „l’avant-gout“ al politicei. Recentele polemici politice din Focșani dovedesc că e ceva în țara romînească înaintea căreea toți locuitorii, fără deosebire de naționalitate, vîrstă și sex, sînt egali. Acest ceva nu e nici legea, nici chiar aerul sau apa, e.... înjurătura ! Cînd am terminat vocabularul „politic“: trădător, mișel, excroc, hoț de cai, etc., începem să intrăm în familie și soție, soră, bunică și răsbunică plătesc tributul lor la „luptele politice“. ....Și aceasta n’o fac niște gazetari profesioniști,sau niște „gazete de scandal“; o fac înalții politiciani și demnitari ai provinciei, cari fac pe cavalerii prin saloane, cari tună în contra decadenței presei și cari la cea dîntîia polemică „politică“ cu adversarii, le insultă nevestele. Lucrul se legea de expulzare** — Modificarea ei — VI De la 1881 pînă la 15 octombrie 1904 au fost expulzați din țară prin deciziuni ale consiliilor de miniștri 859 de persoane și anume : Austro-ungari 178 Bulgari 296 Francezi 1 Greci 67 Italieni 19 Ruși 32 Sîrbi 44 Turci 59 Alte naționalități 163 Total: 859 Numărul cel mai mare de expulzări a fost în 1900, cînd s’au expulzat 213 bulgari și 30 „alte naționalități". E de remarcat că romînii expulzați sînt trecuți la rubrica „alte naționalități“. Astfel pentru anul 1885, cînd au fost expulzați romînii transilvăneni, nu găsim decît 8 expulzați la rubrica „alte naționalități“. De la 1894 pînă la 15 octombrie 1904 au fost izgoniți din țară pe cale administrativă și prin sentințe judecătorești 6529 de indivizi, astfel repartizați . *) A se vedea No. precedent al Ad+ vărului. Bulgari 1256 Francezi 6 Germani 45 Greci 157 Păreri libere vurjuK ihAig—muiu „Afacerile“ Încă o nouă și foarte lucrativă profesiune a început să înflorească în Romînia; aceasta este o profesiune care ține și de profesia liberă și de industrie, aceasta este „afacerea". „Afacerea" sau „afacerile“ care au dat naștere „oamenilor de afaceri“ este, în domeniul ocupațiunilor bărbătești, aceea ce e prostituțiunea sexuală pentru femee, după cum sînt femei cari nu vor să fie, ori nu pot să fie nici cusătorese, nici servitoare, nici lăptărese, nici domnișoare sau telefon, nici profesoare, nici nimic onorabil, ci preferă să se prostitueze pentru bunul cuvînt că au un profit mai mare cu o muncă mai ușoară, tot asemenea sînt bărbați cari refuză funcțiuni, ocupațiuni și orice exerciții profesionale, pentru ca să poată face „afaceri“. Am cunoscut oameni cari traiau pe picior de 30 sau 40 mii lei anual fără sa exercite nicî o profesiune văzută, fără să aibă avere, fără să fi cîștigat la loterie. Birje cu luna, haine elegante, mese din belșug, metrese zgomotoase, voiajuri de luni de zile vara, stagiune nelipsită la Nissa, o viață grasă care dă debîndit și de bănuit la toată lumea! Unii pretindeau că domnii cîștigă la cărți, alții spuneau că domnii sînt întreținuți de femei bogate, insă nimic nu era adevărat: domnii făceau „afaceri“. împrejurul tuturor guvernelor mișună o listă de samsari influenți, a cărora speranța toată este in „afaceri“. — Dacă vom putea pune mîna pe o „afacere“ bună în iarna asta mă duc și eu în străinătate la anul. — Am o r afacere la domenii, dacă reușesc, îmi pune Dumnezeu mina în cap. — Decît o slujbă ori cît de bine plătită și să ai o sută de stăpîni pe cap, mai bine cîteva afaceri bune pe an. Așa vorbesc adepții acestei nobile și atît de lucrative profesiuni. „Oamenii de afaceri" sunt nicaori și pretutindeni, îi întîlnești la palatul de justiție, pe scările tuturor ministerelor, la primărie, la Eforii, la căile ferate, la prefecturi, în incintele Camerelor și așa mai departe. Fără amestecul lor nu se dă o antrepriză, nu se ține licitație, nu se reziliază și nu se aprobă un contract, nu se votează o împămîntenire, nu se face o clădire, nu se dă o furnitură, nu se pledează un proces mai însemnat, nu se numește un funcționar, oamenii de afaceri sînt mijlocitorii fatali cari trebue să apară neapărat de cite ori sunt parale de cîștigat. Așa de mare întindere a luat această profesiune încît nu mai e cu putință să se trateze o singură cestiune de ordin industrial, financiar, comercial fără ca să nu se precizeze anume de ce s’a dat concesiunea lui X, și cu lui Y, cine a stăruit, și cu a cîștigat „omul de afaceri". Și numai mulțumită acestei secte rușinoase discreditar cel mai mare acoperă toate actele vieței noastre publice, iar mai toți administratorii rămîn bănuiți și suspecți. Acuma se tratează la primăria din București reînoirea contractului pentru luminatul orașului, și pentru întîia oară, poate, nu s’au pronunțat vorbele : „gheșefi" și „oameni de afaceri“. Nu discut fondul cestiunei și nici nu mă preocupă astăzi foloasele ori cusururile proectului de concesiune, dar constat cu mare mulțumire că adversarii cei mai hotărâți ai primarului și a felului sau de a lucra, nu au putut formula o singură învinuire pe tema cinstei. Ca niciodată, sau ca foarte de puține ori, inevitabilii oameni de afaceri au fost ținuți la distanță și nu și-au putut oferi bunele servicii. Cu ușile zăvorite, cam în dezacord cu moravurile noastre biuroucratice, foarte în dezacord cu speranțele oamenilor de afaceri influenți, actualul primar a tratat noua concesiune în așa condițiuni încît a știut pune frîu calomniei însăși. Aceasta ii face cinste și face cinste țăriî întregi. Pentru oameni onești cari trăesc din munca lor modestă dar spinoasă este o mînuiere a ceea ce pentru existențele parazitare e un motiv de deznădejde. In țara asta s’au inaugurat și s'au dus tot soiul de campanii laudabile,,acuma a venit parecă și ceasul ca să se înceapă și o campanie înpotriva „oamenilor de afaceri“. Este de făcut o operă de higienă socială și nu mă indoesc că se găsesc in această țară destui bărbați de inimă care să dea semnalul și să înceapă lupta. Un domn are o casă neutilizabilă pe care voește să o închirieze guvernului sau primăriei; nici guvernul nici primăria nu au nevoe de casă, insă... pare influentul om de afaceri, și casa e închiriază. Se ține o licitație la cutare autoritate dar rezultatul nu convine, negreșit, părțea biruite ; atunci se găsește omul de afaceri influent care aleargă, intervine, pisează pînă ce licitația este casată. Vine momentul acordării unei furnituri și, după toate probabilitățile condițiile oferite de A. sunt cele mai avantagioase, însă B. a găsit pe omul de afaceri cu trecere și furnitura se dă lui B. In sfîrșit, de sus și pînă jos, de la un capăt la celalt al cărei oamenii de afaceri operează ca în cadru, fiecare vine cu mica lui operație, fiecare este cu o stăruință așa că bieții slujbași nu mai știu unde da cu capul, nu mai știu pe cine mulțumi și nu mai știu cărui sfînt să se încreadă. Și trebue să întrebăm : dacă în țara aceasta sînt legi, dacă sînt autorități constituite și dacă sînt tribunale pentru care folos mai sunt și „oamenii de afaceri“ ? Căci acești „oameni de afaceri“ sînt mijlocitorii indispensabili pentru a dobîndi, așa zisa dreptate, căci acești „oameni de afaceri" devin apărătorii bietului asuprit, al văduvei și al orfanului și numai mulțumită bunei lor voințe, și neoboselei lor și aparenței lor simpatice și zîmbetului pe care vecinii îl au pe buze, se împarte justiția, se alină suferințele și trăesc din belșug atîția trântori cari sunt o dureroasă ofensă pentru nemernica lume onestă. Dar, poate, că și omul de afaceri este și el, sărmanul, o utilitate socială, poate că și el îndeplinește o funcțiune determinată și necesară in actuala noastră organizație socială. De ce atîta goană în potriva acestui obscur soldat al datoriei care, fără vorbe și fără reclamă, alină suferințele omenirei îndurerate ? De ca să nu fie „afacerea“ o profesiune demnă și onorabilă ? Ar fi de cercetat lucrul. Ei bine, cauza că această profesiune e așa de suspectă este că prea se exercită la intuneric. Faptele onorabile se fac pe față și fiecare om se mîndrește cu ele ; numai faptele care stau în contradicție cu morala socială se practică în ascuns. Dacă veți trece seara pe la cutare răspîntia obscură o să întîlniți cîteva femei cu moravuri ușoare care vă va eși în cale. Și ele îndeplinesc un rol fiziologic util, dar de ce nu ies la lumină ? Cutare nenorocit este atins de o infirmitate morală și se dedă la o practică calificată drept rușinoasă. Omul acesta se ascunde de privirile fumei cînd este ca să-șî mulțumească patima. Oamenii ștm de ce. O femee căsătorită sa prostitua și își vinde grațiile pentru bani, o altă femee căsătorită îșî înșeală bărbatul povățuită de o afecțiune naturală; amîndouă aceste femei își ascund greșelile, însă cea dintîia mai cu grijă decît cea d’a doua. De ce ? Piste dar stabilit, că faptele care nu sînt primite de morala convențională a societatei in care trăește omul, sînt considerate ca fapte antisociale și întotdeauna sînt practicate pe furiș. Negreșit nu toate acțiunele reprobate de criteriul social al actualității sunt fapte imorale și antiumane. De multe ori morala și convenționalizmul social osindesc fapte și idei morale și folositoare, a căror singură vină este^i supară privilegiile nedrepte și superstițiile mulțimei, așa este de pildă ideea căsătoriei libere, ideea căsătoriei civile exclusivă, negarea credinței religioase, ideile răsturnătoare în politică, precum antidinasticizmul, colectivizmul, etc. Insă deosebirea între natura primei categorii de fapte osîndite de societate și natura celei din urmă categorii sare în toți ochii cari știmi desluși. Faptele din întîia categorie, faptele denumite în limbajul obicinuit, „fapte imorale“ sînt practicate întotdeauna, dar absolut întotdeauna și de către toți, pe sub ascuns, nu o om care să se laude cu ele, nu o om care să le propage în mod văzut ori să le apara cu o convingere. Din potrivă încredințarea tuturor este că faptele acestea sunt vătămătoare și rușinoase. Cu totul din potrivă privesc purtarea lor adepții ideilor din categoria a doua. Aceștia îșî fac o glorie din practica și din răspîndirea credințelor pe care le respinge mulțimea; conștiința lor le spune că lucrează în acord cu adevărul și cu dreptatea deci spre folosul genului uman, dînșii nu se mărginesc ca să dea o publicitate foarte întinsă credinței celei nouă dar caută să facă prozeliți și nu se dau înapoi din fața nici unei jertfe și se expun la pagube și se expun la suferințe. „Oamenii de afaceri“ aparțin categoriei dintîia, purtarea lor nu are nici un mijloc de apărare, autorii se rușinează ei cei dintîiü, de practica cea dezonorantă iar izbînzile și le comunică pa șoptite intre ei, acești confrați de aceeași prostituire, pe care îi vedem trecînd printre noi întunecațij și misterioși, întotdeauna preocupați și întotdeauna gînditori și aproape lugubri. O reacțiune energică se impune căci oamenii cari își văd cinstit de afacerile lor, nu mai pot trăi de răul „oamenilor de afaceri“. CONSTANTIN C. BACALBASA