Adevěrul, septembrie 1906 (Anul 19, nr. 6118-6146)
1906-09-19 / nr. 6136
Anul al XVIII-lea. —No. 0196 FONDATOR Aiex.V. JS«ldima»in PUBLICITATEA : CONCEDATĂ EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER ( Co București, Str. Karageorgevici 18 Telefen 34 ENTRI) AUSTRIA, UNGARIA și GERMANIA a » adresa d-io* Dukes nachl. Mai Au|unffllM i Cmench lessner. — v i e n a concesiune exclusivă TELEFON Pentru Capitală No. 14110 s basal £11 teaiá faisa 3<lunl o'lui ■na « . . / ■ In itiilnitot« indáit • » S'1“ »s—■ i.- „ Provincie și Străinătate No. 12140 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei B suroriile ziarului: Str. Sărindar, 11 Marți 19 Septembrie 1906 DIRECTOR POLITIC CONST. Hlip 1 ABONAMENTE . *» .A corui un filieniî Amni și Jiminiuța. 6|mnnl SHHSEfliäggjäk a IA— NAS BIȚII Regele și Expoziția „Ci pandantul“ e „extrêmement embété“ că Vodă se duce mereu la Expoziție, spune la toată lumea că e splendidă și că a lăudat mult pe d. Lascar pentru faptul de a fi expus o serie de vite cornute, printre cari nu se află nici una din grajdurile celor dela „Dipandani“ și „Voința“. Nici măcar o capră grecească de a d-lui Filipescu I! Este, în adevăr, din partea regelui ceva arhi-anti-constipațional și „ambulant“ să feștelească astfel toată campania presei ocultiste înpotriva Expoziției. Atît numai, că pe furiș toți ocultiștii merg la Expoziție și cei mai mulți își scot franzela amară a opoziției la „căișori*. Pif. •s*Adeveruri*s- Alergările D. Al. Marghiloman era radiosera la Hypodrom văzind că se admiră lucrările făcute grație d-sale. — Dar unde e Filipescu? N’a venit la alergări? întrebă un junimist. — Nu. Aleargă după d. Cantacuzino să vadă îl baga în guvern ! Și asta e o alergare, mai mult alergătură pe gratis!! Semnificativ De cînd are excedentul de 50 milioane, ministrul de finanțe nu mai visează decit milioane de mîini cari se întind.... la excedent!! Firmă nouă Ia hala de vechituri s’a deschis o firmă nouă: „Ițic Rubinstein et Timoleon Pizanis : „Cumpără și vinde documente pentru „trădare națională, vînzare de neam, „vînzare de țară, etc., etc. Prețuri după învoialăr*! Rigoletto Cazul d-lui I Scarlat popescu.Cazul d-lui Sc. Popescu — Ministrul justiției a răspuns prin ,Monitorul Oficial“ la discursul primului președinte al Curței de apel . După 16 zile a apărut în „Monitorul Oficial“ o justificare a ministrului justiției relativă la nepublicarea discursului d-lui Scarlat Popescu, primul președinte al Curței de apel, rostit cu ocazia deschiderea noului an judiciar. Am relevat, la timp, ce a zis d. Sc. Popescu. D-sa a criticat numirile făcute în magistratură de către d. Bădăran, a constatat că nivelul magistraturei a scăzut și a pus în evidență serviciile aduse magistraturei de răposatul Eugeniu Stătescu. Cam în acest sens a vorbit cunoscutul prim-președinte al Curiei apelative. Natural că discursul a făcut mare zgomot în lumea politică și a provocat polemici între liberali și guvernamentali. Presa liberală bineînțeles că a lăudat atitudinea d-lui Sc. Popescu, iar presa guvernamentală a criticat-o. S’a crezut, un moment, în cercurile guvernamentale, cînd s’a văzut că polemica aceasta s’a înăsprit, că ministrul justiției va trimite în judecata semenilor săi pe d. Sc. Popescu. Dar faptul nu s’a adeverit. Totul s’a redus, în cele din urmă, la o simplă dezaprobare a discursului d-lui Sc. Popescu Oficial“. prin „Monitorul Iată în ce termeni releveaza ziarul „Conservatorul“ această dezaprobare . „Monitorul Oficial“ de astăzi conține în josul discursului rostit cu aceeași ocaziune de către d. procuror general pe lângă aceeași Curte, o notița care atrage din nou atenția publicului asupra rătăcirei de care s’a făcut vinovat d. Popescu. „ Legea nu prevede obligațiunea de a se publica în „Monitor“ cuvintările ce se țin la deschiderea anului judecătoresc. Publicația aceasta a izvorît din importanța ce au prezentat, de cele mai multe ori, aceste cuvîntări și a rămas o tradiție ca părerile exprimate de către magistrați, să fie aduse la cunoștința publicului, ca să fie analizate, discutate pe larg și îmbrățișate, astfel,de către oamenii în situație de a traduce în legi ceea ce răsare ca bun, util și necesar din materialul de cunoștințe practice pe care îl aduc în dezbatere aceste discursuri. „Acesta n’a fost cazul cu d. primpreședinte al Curții de apel. „Fără nici un fond juridic, fără nici o idee care să intereseze publicul sau pe magistrați, fără nici o observație care să se refere la drept sau la modul de distribuire al justiției, d. Sc. Popescu a debutat un articol de gazetă liberală, articol căruia îi lipseau și temeiul și tactul și arta de a-i da factură—îi lipseau condițiile de la cari nu se poate depărta ziaristul de opoziție, necum magistratul în plină uniformă a misiunii delicate ce îndeplinește. „Față cu aceste lipsuri, cari dau discursului de care ne ocupăm, fizionomia acelor cuvîntări cari se ascultă fără plăcere la Dacia, ministerul de justiție s’a văzut silit să ia hotărîrea indicată de împrejurări. „Anume a dispus ca cuvîntarea anarhică a d-lui Sc. Popescu să nu fie publicată și aceasta s’o facă cunoscut printr’o notă specială. „Monitorul“ de azi, într’adevăr, conține următoarea deslușire, după ce reproduce discursul rostit de d. Drăghici, procuror general pe lângă Curtea de apel: „Conform dispoziției luate de d. ministru al justiției, răspunsul d-lui prim-președinte al Curții de apel din București la acest discurs nu se publică, întrucît conține o polemică personală relativă la înaintări în magistratură, care nu intră în cadrul unui discurs“. „E meritată această măsură disciplinară și ne face să credem că e suficientă ca să trezească simțul de datorie, rătăcit un moment, la magistratul care a reușit în mod așa de dezavantagios să atragă asupra d-sale atenția publicului“. Natural că d. Sc. Popescu n’are nici o cale de a răspunde la observațiunea sau admonestarea ce i-o face ministrul justiției, prin chiar „Monitorul Oficial“. Probabil însă că ziarele liberale se vor ocupa de comunicatul ministrului justiției și, în acest caz, vom releva răspunsul lor. R. X. Politicianismul între medici Un politicianism scîrbes și ucigător pentru orice preocupări mai curate se lățește iarăși, încetul cu încetul, peste toate manifestațiunile vieței noastre științifice. Nici corpul medical nu e scutit de această apariție bolnăvicioasă. De cînd încearcă să acapareze și corpurile de specialiști pentru politica strictă și fanatică a tagmei lor, cei trei fii ai lui Ion Brătianu au semănat un spirit de coterie care începe să devie insuportabil. Totul trebue să fie afiliat coteriei—pînă și asociația medicilor din țară. Și astfel s’a văzut în congresul unui corp medical un agent al coteriei ocultiste ridicîndu-se pentru a propune o moțiune de blam directorului general al serviciului sanitar, fiindcă slujește sub regimul conservator ! Noroc că bunul simț a triumfat înpotriva acestui politicianism vulgar. Congresul general al medicilor din țara a fost în această privință bine-venit pentru a repara reaua impresiune făcută de cele petrecute în congresul „ Asociațiunei medicilor “. Un tînăr medic, d-rul Zosîn, a aratat „necesitatea ca corpul medical „să dovedească în întrunirile sale că „a eșit din sfera de ură și patimi, „care a cotropit la noi totul. „ Corpul medical, a spus doctorul „Zosîn, trebue să dea dovadă de înălțimea științei, că în țara noastră „se consideră munca nobilă și prosperă, nu denigrări ca cele ce au „putut vedea străinii în chestia Expoziției, care e o onoare pentru „țară“. Președintele congresului, d-nul ăr. Theodori, a relevat, cu drept cuvînt, cuvintele d-rului Zosîn, arătînd că ele au pus în evidență principiul călăuzitor al congresului general. Atmosfera aceasta de loterie, suflul acesta de ură și patimă pe care îl exală o anumită sectă de politiciani întoarce țara cu cincizeci de ani în urmă. Să nădăjduim că această atmosferă va fi asanată prin sforțările comune ale tuturor spiritelor independente și dornice de a vedea dispărînd ura și fanatismul de tagmă din viața publică a țarei. S. T. R. care au profitat de tragerile false duceau o viață largă. Măcărăscu, după depozițiile nevestei sale, a dus in totdeauna o viață modestă. El n’a făcut niciodată cheltueli exagerate și n’a avut niciodată bani mulți. Atunci de unde atîtea titluri de rentă de cîte 5000 lei și unde au rămas beneficiile ce le-a realizat ? Unica explicație este că într’adevăr Măcărăscu era casierul „elicei“, afară doar dacă nu se admite hipoteza că a operat pentru Banca Agricolă sau cu mijloacele acesteia. Și fiind casierul elicei evident că Măcărăscu a fost posesorul multor secrete, de divulgarea cărora multor oculiști le era frică, Măcărăscu însă era după toate o fire foarte senzibilă și spusese chiar nevestei sale că decît să „sufere viața pe care o duceau Parizianu și Dumitrescu, decît să fie tîrît de la Văcărești la tribunal, mai bine s’ar da cu capul de pereți“.* Ceea ce Măcărăscu a spus nevestei el a spus-o și amicilor și complicilor. Om laș care să’șî amenințe amicii cu divulgarea, nu era, dar totuși amicii se temeau de divulgări. De aceea s’au grăbit probabil să-l facă serviciul prietenesc, cerut de altfel de dânsul, de a'l aviza că e vorba să fie depus, dar că să fie liniștit căci îl vor scăpa. Măcărăscu la auzul acestei știri nu s’a dat cu capul de pereți, dar s'a aruncat sub roțile trenului, unde a rămas mut pentru totdeauna,—o salvare a celor cari, de altfel dat fiind caracterul lui, pe nedrept se temeau atîta de dînsul. Marțius la ora zece d-na Măcărăscu primi de la soțul ei o telegramă că se întoarce Mercurî, o jumătate de oră mai tírziu d. Golescu o vesti că Măcărăscu nu mai este viu. Indiscret In jurul tragerilor false — Citeva destăinuiri — Arătam erî peripețiile prin cari a trecut urmărirea lui Măcărăscu în afacerea tragerilor false. Am arătat în deosebi că Măcărăscu era atît de bine informat de aceea la ce se poate aștepta, încît nu s’a sinucis—dacă s’a sinucis decît în ziua în care trebuia să fie arestat, în ziua în care se dăduse contra lui mandatul de urmărire. Accidentul ca s’a întâmplat lui Măcînescu a fost însă, după cum spuneam, bine venit pentru aceia cari se temeau că arestarea lui î-ar putea compromite și pe dînșii. IV De ce aceasta ? Și aci cîteva indicațiunî vor arunca oarecare lumină asupra afacereî, care pe de-a’ntregul nu se va lumina atît de curînd. Detragerile false de la ministerul de finanțe au profitat multe persoane, între cari unele politice și cu vază. Exista, după cum spunea Parizianu, o adevărată clică compusă din numeroase persoane, cari însă nu veneau în contact direct cu cei ceoperau, ci prin mijlocirea cîtorva foști funcționari de la ministerul de finanțe și a unor funcționari cari pe atunci erau încă activi. Această clică pentru a se compromite cît mai puțin, judecase că nu e bine să cumpere singură titlurile de rentă ce trebuiau trase și de aceea se gîndise să institue un casier. Rolul acesta de casier s’a dat lui Măcărăscu. Aceasta explică faptul, altfel inexplicabil, că afară de numerele trase pentru Dan Albaharu, Măcărăscu fusese dovedit cu cele mai multe titluri amortizate prin trageri false, și mai explică de ce Parizianu nu putea face dovada că și alte persoane s’au folosit de procedările sale incorecte. Acele persoane erau toate acoperite de persoana lui Măcărăscu, care însă le cunoștea și avea poate și dovezi mai puternice contra lor. Parizianu era cu atît mai în neputință de a face vreo dovadă, cu cît și Dumitrescu se dăduse de partea Ocultei, din care cauză se și certaseră amîndoi la cuțite. * Maî este și o altă dovadă că titlurile trase fals și dovedite a fi ale lui Măcărăscu, nu se puteau să fie ale lui. Intr’adevăr, pe cînd toți veî Reforma electorală la Austria Leziunea parlamentară ." °.rus a deschis acum în Austria eea din urmă a actualei reprezentațiuni naționale, deoarece aceasta și-a împlinit mandatul de 6 ani. Printre proectele cari sînt depuse cu unicul scop obstrucționist figurează o propunere ca să se stabilească votul plural după sistemul belgian. Un alt proect hotărăște votul obligator și un al treilea stipulează că modificările circumscripțiilor electorale nu vor putea fi adoptate decît de o majoritate alcătuită din două treimi din noul parlament. E sigur că aceeași soarta defavorabilă va fi rezervată tuturor popunerilor de mai sus și că la urmă se va acorda tuturor cetățenilor dreptul de vot egal și direct. Dar obstrucționiștii știu că seziunea Camerelor e foarte limitată și de aceea ei „manevrează". Legea trebue să fie votată de ambele Camere la sfîrșitul lunei Ianuarie, epocă cînd aceste Camere vor fi dizolvate ; or, discuția va fi întreruptă de o seziune a Delegațiilor, care va avea loc la Budapesta în luna Noembrie și peângă asta, întrunirile dietelor precum și vacanțele de Crăciun vor opri vremelnicește mașina parlamentară austriacă. Pentru ca noua lege electorală să fie votată în sesiunea actuală e necesar ca comisiunea specială în sinul căreia se elaborează reforma — să-și termine lucrările sale la sfîrșitul lui Octombrie. Și atunci chiar, parlamentul va avea numai vremea trebuitoare pentru discutarea legei, ceea ce va folosi adversarilor votului universal ca să poată întrebuința tactica obstrucționistă. Opoziția e alcătuită in cea mai mare parte de elementul german. Acesta socotește sufragiul universal ca o sentință de moarte pentru dînsul Camera actuală cuprinde 237 germani, italieni și romîni-coalizațî, contra 259 slavi. In realitate, dezbinarea domnește mai mult între fracțiunile populare— și votul obștesc va dovedi aceasta cu preciziune— căci pe lingă faptul că germanii socialiști n’au sentimentul național, mai e marea dezbinare între germanii și italienii din Tirol. JWeetingul din Calafat fa''a JHV Oculta socialistă. Cînd convin scopurilor ei politice, Oculta devine și socialistă. Dovadă că pentru a apăra pe d. Nădejde și pe foștii socialiști, Voința Națională, în opoziție cu ce spunea acum, 5 sau 6 ani, găsește foarte drept și cinstit că aceștia și-au susținut candidaturile cu banii străini și în special evreești, pentru că așa se obișnuește la partidele socialiste. Mărturisim, că niciodată Voința n’a vorbit atît de cuminte ca de data aceasta. E evident că în luptele politice poezi, un om sau un partid le dau, ei nu pot cere și găsi ajutor moral și material decît la acei de o părere cu dînșii. Astfel liberalii nu pot aștepta ajutor de la conservatori, socialiștii de la burghezi etc. Dar sumele pe cari socialiștii romîni le primeau de la evrei, proveneau mai ales de la burghezii evrei. Au aceștia din dragoste pentru principiile finale ale socialismului, dădeau banii ? Evident că nu, ci numai pentru că programul socialist prevedea complecta emancipare a evreilor, care cu sistemul nostru politic și electoral, avea să servească în primul rînd burgheziei evreești. “Iată deci că e clar că și d. Nădejde și ceilalți fruntași liberali, foști socialiști, au luat bani de la evrei pentru ca să lupte pentru emanciparea lor. Și dacă cine crede necesară această emancipare, este un dușman al neamului, iar dacă mai ia bani de la evrei, este și un vînzător de neam, toți foștii socialiști și actualii liberali sînt dușmanii neamului și vînzătorii lui. Așa este modul consecvent de a gîndi, nu al unui socialist, ci al unui liberal în accepția ce o are politicianul român despre această vorbă. Așa a și judecat pe vremuri Voința. Azi însă, după cum am spus, are altă părere, se înțelege că numai „pentru ai noștri“. Căci „ai noștri“ dacă ați luat parale de la evrei ca să lupte prin presă, întruniri publice, la alegeri și eventual chiar în Cameră pentru emanciparea evreilor,— sînt oameni cinstiți și fără de prihană . Constantin Mille însă, care a crezut numai că nu e dator să fue gratuit la dispoziția unei societăți de colonizare pe acțiuni publicitatea ziaruluî ce conducea, —este un trădător, un executat etc. Dacă foștii socialiști „ admit această iXupturitate, <>> nu a mai rău pentru dînșiî. Aceasta dovedește că ei nu au obținut nici umila rugăminte a d-lui Diamandi ca să li se permită a mai privi pe un colț de fereastră frumoasele idealuri ale tinereței lor. A. Din viața de pușcărie de V. SCÎNTEI pe care DIMINEAȚA va începe să o publice în forță cu începere de Duminica 24 Septembre E O lucrare originală care va interesa pînă la ultimul grad pe toți cititorii „Dimineței“. Viitorul d. V. SCINTEE condamnat la 6 luni de închisoare în urma nenorocitului duel cu S. Frasin, a întrebuințat acest dureros timp pentru a-și nota impresiile sale și a reda Viața de Pușcărie în toate amănuntele ei și din toate punctele de vedere. In această scriere cititorii „Dimineței“ vor urmări cu interes și starea sufletului celui încarcerat, dar în același timp va fi captivat de descrierea pitorească a vieței de pușcărie, a obiceiurilor hoților, a felului lor de a petrece, de deosebitele tipuri de pușcăriași, precum și de limba lor—un întreg dicționar pe care nul cunoaște nimeni pînă acum. In astfel de condițiuni Viața de Pușcărie de V. SCÎNTEI este menită să fie un eveniment în ziaristica romînă și noi credem că am făcut un real serviciu cititorilor „Dimineței“, publicînd această scriere instructivă, senzațională, interesantă și pitorească pe care „Dimineața va începe s’o publice în ziua de Duminica viitoare 24 Septembre $ ■ 38TOURITIA ZISE TV*Excedentul de 50 milioane Take Ionescu : Acuma dacă le-oiü da mă aplaudă, dacă nu, închid mîna și-mi arată pumnul !! Cele „două neamuri“ Citeva observațiuni asupra romanului „Două neamuri“ de Sandu Aldea Cîteodată, cînd vezi cum adevărurile clare ca lumina zilei și năzuințele cele mai frumoase ale omenirei, se resfrîng de ciudat în creierele unora, îți pleci fruntea cu deznădejde și te întrebi : oare tot ce s’a scris, s’a gîndit și a fost prilej de luptă, să fie în zadar ? Idealurile portale, ca făcliile de altă dată, din mină în mină generațiilor să se fi stins și lumina revărsată de ele în lume să fi fost o minciună ? Ne credeam departe de concepțiile învechite ale părinților noștri și scriitorii cari ar trebui să pășească în fruntea tuturor mișcărilor, ne vor întoarce oare iarăși de unde am plecat ? Astfel mă întrebam in mine, închizînd cartea d-lui Sandu Aldea „Două neamuri“. Dacă romanul d-sale ar fi o operă pur literară, desigur n’aș avea nimic de spus, sau poate mai numai bine. Dar într’însul se urmărește un țel, o tendință și tendința aceasta trebue discutată, trebue studiată dacă corespunde cu faptele eroilor creați de autor și dacă nu, să prevenim pe cei slabi de înger care ar putea să cadă în mrejele formei literare. D. Sandu Aldea pune din nou problema veche în țara noastră a antagonismului dintre elementele autohtone și străine. Boerul Măcieș și țăranii de pe Vultureasca, reprezintă elementul autohton, asupra căruia dragostea autorului întinde aripi ocrotitoare. Familia Livaride e elementul străin, pripășiții cari muncesc în țara asta, cari sînt economi și întreprinzători, cari fatal vor învinge dacă nu-i vom imita și pe cari totuși autorul îi privește cu ură. D. Aldea ne spune de Măcieș că e bun, cinstit, înconjurat de iubirea sătenilor așezați pe moșia arendată de el străinului Livaride. Ne mai spune că e cumpătat în vorbe și în fapte, că a fost nenorocit după ce i-a repanzat nevasta, că n’are decît o singura fată din flori, în sat, asupra căreia ar vrea să reverse bunătățile averii și ale sufletului lui de boer roman. De partea cealaltă e bătrînul Livaride, arendașul, care exploatează fără milă munca țăranilor, care nu are decit un singur scop : banul; o singură dorință: parvenirea; o singură dragoste : pe feciorul sau. Acesta e un tînăr oarecare dintre aceia cari își perd la Paris tinerețele, vlaga și averea. Autorul ne povestește de dînsul că, după ce nu face nici o ispravă în străinătate, e readus în țară aproape în silă, unde mai întîiu se plictisește, mai tîrziu umblă să nenorocească fetele din sat, în cele din urmă făcînd politică se ridică, pătrunzînd în parlamentul țării. Prin urmare, teza d-lui Aldea e limpede . Romîni! și chiar boeriî neaoși ai noștri, au toate calitățile; străinii au toate cusururile. Să vedem cum își ilustrează teza. Și aci se va vedea cit e de greu să nu pășești alături, cînd urmărești o tendință mincinoasă. Să luăm pentru aceasta faptele ambilor antagoniști, din aceeași clasă socială, pe ale lui Măcieș și ale lui Livaride, lăsînd firește în pace pe țărani care sunt buni și fără demonstrație și carî n’au ce căuta în ciorba de pe masa proprietarilor. D. Aldea începe binecuvîntind pe Măcieș, pentru că da cîte trei rachiuri pe zi, muncitorilor moșiei, și ironizează pe Livaride că nu le dă decit apă. Poate că toți proprietarii și arendașii naționali procedează la fel (ceea ce e cel puțin o exagerare), procedare însă care nu cred să merite aplauzele noastre. Boerul Măcieș încurajînd vițtul, e un om imoral, orîcari ar fi motiveși pentru cari Livaride nu dă rachiul muncitorilor. Intîia contradicție, va să zică, între teză și fapte. A doua. Tînărului Livaride i se urăște la moșie și ar vrea să intoarcî mințile unei fete din Vultureasca (Marioara, fata din flori a boerului ‘ Măcieș). Pentru îndrăzneala asta n6* maipomenită, autorul get.io, scrîșnoși” din dinți,arunca priviri piezișe ciocolașu" ritica franceză și Al. Macedonski Intr’un foileton pe care ziarul parizian Gil-Blas, il publică în pagina I-a (No. din 17 Sept. a. c.) magistratul critic Jules Bois se exprimă astfel asupra lui Alexandru Macedonski și a celebrei sale opere „Le Calvaire de Feu“ : Romanele Hyperbolice Le Calvaire de Feu, de Alexandru Macedonski: „Hyperbola este figura de retorică pe care literatura franceză a gustat’o mai puțin pînă în secolul al XIX. Dar romantismul s’a ivit și a schimbat tot Hugo a transportat în poezie și în roman această exagerare pe care o moștenise de la străbunii săi spanioli. De atunci, asistăm la o luptă absurdă și tainică, aci deschisă și zgomotoasă, între sobrietate, ironie, claritate, bun simț, între stilul alergător și zîmbitor de-o parte, și de alta între emfază, vehemență, exaltațiune, sentimente detracate și perverse, intra dezordine» călduroasă, stilul compozit ce tîrăște în el termeni luați de la toate lexicoanele, de la antichitate, de la științele pozitive sau abstracte, de la vocabularele diverselor profesiuni... „Astăzi, nu voesc să vorbesc decît despre romîni, sau, mai bine zis, de un român, de d. Alexandru Macedonski. El ține un loc falnic în această glorioasă falangă de scriitori francezi născuți în Romînia, printre care vom cita pe regina Natalia, pe Carol-Adolf Cantacuzino, pe principii Bibescu și Brîncovanu— și, pentru psihologie,—pe d. Vaschide. Alexandru Macedonski este de origină slavă. El coboară din principii de Biberstein, iar străbunii săi au domnit în Lituania. Tatăl său, generalul A. D. Macedonski a fost ministru de războiu și comandant-șef al armatei române. El apare ca cel mai celebru poet român actual. Neo-latin înrădăcinat, el duse in timp de 30 ani războiul înpotriva curentului german din țara sa și se manifestă a fi campionul ideilor și literaturei noastre, întrebuința 14 ani să cugete și să scrie Le Calvaire de Feu, și ce este mai extraordinar, îl cugetă și îl scrise în franțuzește. „De aceea, l’a și dedicat Franței căreia îl dă, provizoriu, fără indoială, calificațivul de Chaldeea. „Mărturisesc că nu prea înțeleg bine aceasta, sau dacă înțeleg, nu mai aprob. Chaldeea era o țară esențial theocratică, hieratică și înmărmurită în formele ei. Franța, Franța modernă mai cu seamă, e democratică, omenească și mișcătoare. Fără îndoială, d. Macedonski face poate aci aluziune la un poligraph, mult mai puțin francez ca dînsul în privința stilului, la d. J. Peladan, care fugar înainte de a îmbătrini. Căci lui iiși dedică un capitol din Calvaire de Feu, Hautbois et Fanfares. Comite însă o greșală foarte scuzabilă pentru un străin. D. Peladan, romanțier, mag esthet, etnopoet, etc., va rămînea o ciudățenie totdeodată exagerată și uitată și lăsată în afară de scriitorii și artiștii noștri. El a imitat pe Barbey d’Aurevilly, pe Villiers de l’Isle-Adam, Leon Blois, Huysmans, Eliphas Levy, pentru a combina o mixtură turbure și improvizată, un fel de bucate fără savoare nici parfum pe care o distribue ignoranților și gurilor-cască, mulțumită unor mijloace de șarlatan de bileiü. Astăzi, el încearcă să dezbrace costumul de histrion căruia îi datorește renumele sau special, dar e prea târziu, și ceaiul îndulcit pe care îl debită in articole cenușii, în romane anoste și în tragedii seci, descopere neantul acestui soffiet mult timp zăngănitor ca o scufă cu clopoței a unui Mangin. Dar să trecem. Nici nu merită apoi a se lua osteneala spre a se omorî o fantomă. Și apoi, aci e vorba de o frumoasă realitate, de talentul personal, savuros, sincer și totdeodată metafizic și colorat al d-lui Macedonski. „D-na Rachilde care, hotărîtor, știe să întrebuințeze în criticile sale vocabularul îndrăzneț, pitoresc și exact pe care îl admirăm în romanele sale, a scris despre Calvaire de leu următoarele : „Dela întîiele rînduri se resimte mirosul aromatelor de Orient ce se amestecă cu violenta exalare a vînătoriilor slave. Este, totdeodată, o dulceață de „trandafiri și o felie de carne de urs.“ „Așa e. Dar cîtă adîncime, cstă autenticitate în sentiment și în termeni. Cu cîtă arzătoare înfrigurare nu urmezi pe tînărul erou Thalasa, scute prin naștere și grec prin nume, care abordează in acea insulă pustie numită Lewki. Acolo, suvenirul lui Appolon, înlocuit de al dominațiunei musulmane, duce la un turn ce servește de far. Thalassa urcă, treaptă cu treaptă, pe calvarul lui Eros, zeu fantasy și crud, stăpîn al spasmelor sîngeroase. El este, după cum bine o spune prefața, „victima miraculoasă a unei schingiuitoare virilități“. Pentru a-l ajuta în această ascensiune spre culmea voluptăților dureroase, Thalassa intîlnește pe o Veronică cu numele de Calliope, tînără copilă de 13 ani, cu beretă de marinar, cu pantaloni de dril, cu brio lat vărgat cu roșu și cu verde. Ea îl atinge cu corpul, îl înebunește, il dezmeardă, îl bate și e bătută și între ei se desfășură o luptă ce se sfîrșește cu moartea ambilor combatanți înarmați reciproc de o dorință neîmpăcată. „Iată deschiderea uneia din aceste bătălii, pe care cutez s’o numesc vulcanică : „Ora resemnărei, cu toate că încetează să sosească, se surpă asupra ei ca o lovitură de trăznet. Dar lucrurile nu eșiră așa cum ea le pusese la cale prin închipuire ! Și cum el cerca s-o refacă a lui, de acea dată cele cinci mici degete ale ei îi arseră cu ultragiul unei loviri obrazul, pe cînd ea, și aproape în același moment, era azvîrlită la pămînt, călcată în picioare, iar aceasta înainte ca dînsa să fi putut măcar să scoată pumnalul răzbunător. Și in acest mod redeveni dînsa prada și jucăria lui, zdreanță lui. „Iar corpul ce nu maî erai decit o rană dureroasă, acel mic si alb corp aimit deodată spasmul suprem și pentru prima oară Caliope iubi pe Thalassa cu un amor adevărat, i se dete cu totul. „Și marea zi de amor fu astfel însăși cea a lui Dies Irae“. „Bărbatul în urmă, se hotărăște să extermine pe femee: (urmează citarea unui alt paragraf). „Dar liberat de dușmană, Thalassa se hotărăște și el să se nimicească și să piară într’un Ultra Coelos, cufindînduse in marea luminoasă al cărei nume il poartă deja, simbol pantheist al nimicirei supreme, al augustei Nirvane în care se perde sau se zeifică cel care a învins în el animalitatea. Paragrafele ce urmează și ce sînt penultimele explică magnific și tumultuos sensul hyperfish al acestei cărți ce analizează totuși pasiunea cea mai dezlănțuită. „Această exploziune a unui temperament mtzschean cu îndrăzneli un adevăr capabile să deștepte indolențele apatiei, temperament prea adesea fără măsură, dar dind cu toate astea ascultare unui fel de ritm ce e totdeodată omenesc și supraomenesc, am gustat-o împreună cu podoabele ei sălbatice în care gustat e înlocuit cu originalitatea și strălucirea, și am gustat-o împreună cu efuziunile ei filozofice ce amestecă împreună pe Schopenhau er, pe Schölling, și, o repet, pe j Nietzsche. \i „Pentru cei carî n’au înțeles încă, vom zice mai simplu, că poema în proză a d-lui Alex. Macedonski, ce e totdeodată foarte frumoasă și puțin cam obscură, este evocațiunea Calvarului pe care omul e rostigáit de senzualitățile lui ce-i oprimă, și că, zmulgîndu-și iei din el, se liberează prin ele de cărnuri și moare într’un extaz prin care esen*j fără din Univers și din Natură. „Și dacă n’am fost destul de clare, însumî, să se studieze coperta cărței . Un om cu ochii spre ceruri, torturat des sărutările delicioase și înfometate ale unei femei nemilostive, pe cînd, peste, această pereche planează imagina moriiei sau a liberațiunei. Iată în adevăr,j așa cum e, ilustrațiunea senzuală a acestei epopee erotice și simbolice. Fiul a explicat pe tatăl: Alexis Macedonski a luminat prin desenul lui paginile rugoase și crepusculare ale lui Alexandru Macedonski“. Jalea Boia n. -v, -viM