Adevěrul, octombrie 1906 (Anul 19, nr. 6147-6177)
1906-10-24 / nr. 6171
Anul al XVIII-lea. —fio. 617! FOLDATOR Alex. V. Jßeldtmann PUBLICITATEA . CONCEDATĂ EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER . Co-București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3|4 TELEFON |p" Pentru Capitală So. 1A|10 Provincie și Străinătate No. 12140 Marți 24 Octombrie 1s/0# DIRECTOR POLITIC const. mN.KE ABONAMENTE De an . . . . ... iei 16.— 6 luni . . .. . „ S luni ...» 4.— o lună 1.50 In străinătate îndoit ABONAMENTE COMISINATE (Abatorul Politic și Dimineața) Un an . . . . . lei 32.— 6 luni . . . . „ 16.— 3 luni....................„ 8.— o luna . . 3.— In străinătate îndoit A pare zilnic la ora & seara cu ultimele știri ale zilei jjiurourile zlasturii Str. Sărindar ________ să renunțe la mijloacele barbare de cari se servesc spre a intreține propaganda grecească pentru care au făcut și fac să curgă atîta singe nevinovat. Este imposibil ca regele care s’a convins că Romînia toată are ochii ațintați cu grija ce dă dragostea asupra sănătății Majestățiî Sale să nu vadă cu plăcere și încredere intrarea în minister a unui apărător atît de luminat al Romînismului. * Să’mi fie permis a’mî exprima dorința mea personală ca să se încredințeze d-lui Dissescu portofoliul Cultelor pentru că mi se pare că la Culte va putea mai bine lucra pentru îndeplinirea acestui scop național și pentru că experiența mî-a dovedit că prezența la justiție a unui avocat oferă grave inconveniențe. Un ministru de justiție, oricît de doritor să fie de a vedea magistratura făreî absolut independentă, este peste putință de a dus șî crea simpatii printre judecători, așa ca, părăsindu-șî portofoliul de ministru spre a relua pe cel de avocat, să nu influențeze asupra decisiunilor în sensul pledoariei sale. Petru Grădișteanu 3). Juzaret D. Haret contra donului Take Ionescu D. Haret a publicat un violent răspuns la discursul domnului Take Ionescu, rostit la Botoșani contra domnului Take Ionescu Un duel politic, foarte interesant, e la ordinea zilei, între d. Haret și d. Take Ionescu. D. Haret e provocatorul. De altfel fostul ministru de instrucție al liberalilor, este un foarte înverșunat dușman politic și pare a fi și un adversar personal al ministrului de finanțe. I. Haret e de altmintrelea, prin firea sa, un adversar politic cam pătimaș, deși prin polemicele și discursurile sale știe, pe lângă nota aceasta personală și pătimașă, să discute, cu competență și cu oarecare obiectivitate, chestiunile la ordinea zilei, dar ca om de partid d. Haret se prezintă, mai totdeauna, ca un sector răutăcios și violent. Să relevăm acum polemica dintre d-ni. Haret și Take Ionescu, căci desigur ,ea va continua și va interesa cercurile politice. După discursul rostit la Craiova de d. Take Ionescu, apare un articol al d-lui Haret. Acest articol a fost astfel relevat, prin discursul d-lui Take Ionescu, rostit zilele trecute la clubul conservator din Botoșani. „Eu, vorbind acum cîteva zile la Craiova, isprăveam cuvintarea mea ca un apel călduros—și, credeți-mă, foarte sincer,—la cooperarea partidului liberal, în chestiunile acelea care stăpînesc viața națională întreagă. „In asemenea chestiuni, nu este cu putință să dea fiecare o soluțiune deosebită, pentru că trebue să trăim cu toții sub aceleași instituțiuni. (Aplause). „Care nu mi-a fost însă neplăcuta mirare să citesc mai alaltă ori, că un om politic, fost ministru cinci ani de zile, un om care într’o ramură specială a făcut servicii,—nu tăgăduesc,vorbind de Romînia de astăzi, de Romînia anului 1906, spune că e Roma lui Jugurta ! (Ilaritate). „Amicul meu Leon Ghica rîde de Roma lui Jugurta, și are dreptate. Vreau iisă să fiu îngăduitor și să cred că d. Haret, cind a zis : „Roma lui Jugurta“, și a voit să spuem „Roma din timpul lui Jugurta“ , focar de corupție potrigat de sus pînă jos. „întrebare curioasă , oare acum doi ani, Romînia era Roma lui Catone, fiindcă era d. Haret în guvern (ilaritate), și acum este Roma lui Jugurta, fiindcă sîntem noi ? „Este posibil, d-lor, ca, după atîtea progrese pe cari le-am făcut, să se mai găsească fosile politice, în această țară, cari să nu priceapă cit e de copilăros și lipsit de respect către propria noastră conștiință, ca să ne mai tratăm unii pe alții așa, și să ne închipuim că dacă am plecat de doi ani dela guvern, o Romînie frumoasă și plină de cinste , a transformat într’Un putrigam ca Roma din vremea lui Jugurta?! (Aplauze,)“. Vorbind apoi de chestia țărănească, pe care și d. Haret a discutat’o, d. Take Ionescu a zis : „Ne gîndim d-lor, la problema cea mare, a punere în putință a celor mititei, să-și sporească patrimoniile, bineînțeles, fără a despuia pe nimeni și fără a risca creditul statului, cum se propunea prin faimoasa Casă rurală, care ar fi fost un adevărat dezastru. (Aplauze). In privința aceasta, eu m’am explicat pe larg la Craiova. „Nu vreau să revin. Un lucru însă îl constat cu bucurie : de la discursul meu din Craiova, partidul liberal a adoptat o altă tactică. Zice : ne invoim, aproape ne ajungem, căci ceea ce propune d. Take Ionescu, e tot Casa rurală. „D-lor, chinezii au cuvînt pentru felul acesta de purtare : „Să scape fața, obrazul“ ; se poate orice, dar obrazul să rămîie fără schimbare ! (Ilaritate). Dacă liberalii se mulțumesc cu atît, dacă renunță la principiul Casei rurale, care era creditul statului ilimitat, și primesc instituțiunea pe baza creditului privat, și dacă totuși vor să o boteze Casă rurală, vă mărturisesc că mă lasă indiferent. „Pe mine mă interesează sănătatea copilului și cît cîntărește, iar nu numele pe care i-l dă nașul. (Ilaritate, aparize)“. E de notat că, după discursul de la Craiova al d-lui Take Ionescu, ziarele liberale au susținut că soluția ministrului de finanțe în chestia țărănească se apropie de Casa rurală și mai ales de ideia d-lui Haret.. La această apreciere a ziarelor liberale se referă răspunsul de la Botoșani al d-lui Take Ionescu. „ D. Haret s’a grăbit să intervină în discuțiune și a adresat d-lui Take Ionescu un violent răspuns prin organul ocultist al partidului liberal. In chestia țărănească iată în ce termeni revendică d. Haret paternitatea soluțiunei care se discută azi: ...„Este însă un punct asupra căruia trebue să mă opresc, pentru că însuși d. T. Ionescu l’a pus în cauză , ba încă de ad a plecat pentru a mă acoperi cu amenințările cari sunt proprii modulul d-sale de argumentare. Aceasta este chestia Băncei țărănești. „Pe cît știți, ideea unei bănci țărănești formată parte cu capital particular, parte cu capital al statului, pusă sub controlul statului, și care să serve de intermediar între proprietari și țărani, atît pentru vînzare, cit și pentru arendare de moșii, am emis-o cu cel din tiü în broșura de anul trecut (pag. 16—19 și 33—35). Dar d. Haret arată apoi deosebirea între Banca propusă de d-sa și Banca ce o propune d. Take Ionescu. D. Haret susține că Banca d-lui Take Ionescu va avea capital străin și va fi sustrasă dela orice control al statului, adică va fi „lăsată la discreția bancherilor străini pentru care interesele țărei nu vor exista înaintea intereselor pungei lor“. Și d. Haret conchide: „In partea aceasta, Banca țărănească a d-lui Take Ionescu nu are nici o asemănare cu cea pe care am propus-o eu. Dar să nu socotească d-sa că partidul liberal, precum nici orice alt om cu un pic de patriotism, va consimți vreodată să stea la înțelegere cu d-sa pe baza aceasta. .Precum se vede d. Haret respinge, în numele partidului liberal, un acord între partide pe chestia țărănească. Fără îndoială că polemica va continua și presa conservatoare va releva răspunsul d-lui Haret. NAZBITII Conferențiarii R. X. Rîdețî, știu—dar ce bine ar fi dacă toți deștepții și cuminții ar face ca Georgescu-Vitriol și ar vorbi numai despre centru și cunosc din proprie experiență . Vitriol chiamă lumea că să-i vorbească despre „nebunia morală“, fiindcă—vorba lui: „Conferențiarul sufere el însuși de această boală“. Apoi departe am fi azi dacă fiecare ne ar fi vorbit despre ce-l privește: Aurică Blegescu despre poezia romînă. Calocria despre tragedie și imnurile japoneze. Caraonis lui Filipescu despre „Platinta în antichitate și în prezent“. Nae Basinescu despre „PungășeștiiNoui“. Franțisk Pokorny, zis și Florică Pușcărie, despre „Banca agricolă și debitorii ei. Ițic Rubinștein despre „Patriotism“ Manolache Chiuloglu despre „Loteria de stat“ și Generalul Budișteanu despre „Arma Manlicher și Ciomagul“. Pif. și a convenit și d. Iorga 9 Foarte bine. Slobod să se retragă o candidatură. Dar să se încaseze pentru aceasta 6000 de lei de la candidatul advers, care reprezintă politica regimului înpotriva cărui cauți să ridici țara — aceasta este o murdărie pe care o face la noi, în actualul sistem de vot, un agent electoral de mina a cincea, dar care făcută de un fost ministru al țărei, este o faptă pentru care ne e și silă să căutăm un calificativ. Ca omul însă care a comis’o să mai aibă curagiul a vorbi de asanare de moravuri, este o amară batjocură la adresa și a lumei politice și a opiniei publice. «Adeveruri^ Ad. Supărare D. Filipescu s’a supărat foc,—zice-se, zilele astea, fiindcă un prieten i-a citat cu oarecare subliniere, vorba cunoscută : — Toate drumurile duc la... Roma. De cind cu afacerea Filipescu-Roma, d. Filipescu nu mai poate auzi vorbindu-se de... capitala Italiei! Ițio cere! La ce cere Ițic, noi ii dăm însă un singur răspuns : — Fugi încolo, Ițic, că ești... „un bun“ parol ! Altă recomandație Tot la un bal: — Mă recomand Popescu, hidropat ! — Și eu Ionescu, psihopat!... Rigoletto „Cerem numele acționarilor, cerem ca d-nii X Y să declare... cerem... etc.“. Nu ne mirăm că Ițic cere , ne-am mira, am fa mine chiar încremeniți ca Ițic să nu ceara ceva de LUDOVIC DJLIJS C «■ [UNK]H 16000 de lei in lupta electorală D. Nicolae Filipescu este un om care la un moment dat a aruncat cu praf în ochii lumei, făcînd pe teoreticianul conservator, punînd să se traducă faimoasa broșură a .... radicalului Richter în contra socialismului, agitîndu-se în mijlocul răposatului Cerc de studii sociale de pe Ungă clubul conservator și scoțînd și unele broșuri cu multă trudă alcătuite... după anumite broșuri străine pe carie. Filipescu le credea mai rare în țara noastră ! toate acestea n’au putut crea legenda d-lui Filipescu-teoretician ! Mai puțin încă activitatea d-sale ministerială sau nemuritorul său procet de lege asupra fructelor seci! După patru ani de opoziție de la căderea sa de la guvern, acum doi ani d. Filipescu a ridicat iarăși steagul conservatismului pur, alăturea de d. Carp. D-sa reprezenta pe omul asanărei moravurilor în contra regimului „paltoanelor” și „registrelor”. Luptă de exterminare proclamase d. Filipescu contra celor de la putere și în acest scop intransigentul opozant se aliase cu adversarii extremi ai regimului, cu partidul liberal și braț la braț cu d. Sturdza se prezintă înaintea alegătorilor din Brăila. Cind însă veni alegerea de la colegiul III de Cameră,d. Filipescu, care pusese candidatura atît de naționalistă, a d-lui Iorga, o retrage și in schimb primește pentru acest serviciu 6000 de lei de la candidatul guvernului, sub titlul de acoperire a „cheltuelilor“ făcute ! Intrucît s’a cheltuit 6000 de lei anunțînd candidatura ă-lui Iorga la colegiul al 3-lea, nu știm. Dar să admitem că s’a cheltuit nu 6000, ci 15 —20.000 de lei cu anunțarea candidatură d-lui Iorga. N’a mai voit d. Iorga să candideze, sau n’a mai voit d. Filipescu Ur și - Alta REGELE ȘI MINISTERIABIL 11 — O scrisoare a d-lui Petru Grădișteanu — Primim din partea d-lui P. Grădișteanu următoarea scrisoare plină de interesante observațiunî, cărora le dăm loc aci cu plăcere. Ținem numai să relevăm că acest articol a fost scris înainte de a sei fi hotorît definitiv intrarea în minister a d-lui G. Dissescu. Cît despre propunerea de colaborare regulată a d lui Petru Grădișteanu, noi o primim cu cea mai mare plăcere. Iubite amice. Sînt sigur că toți bunii mei amici, văzînd modul cum iți adresez aceste rînduri, se vor năpusti și mai turbat asupra mea. Cum cutez eü să iau apărarea trădătorului pentru care d. general Budișteanu ar fi fost dispus să ceară, dacă ar fi putut, izgonirea din țară, pentru ca să dovedească cum unii liberali au idee de principiile liberale ! Știu că ești destul de voinic ca să te aperi singur— dovadă că nici nu mi-am cerut sprijinul. Am fost nevoit, însă, să-ți iau apărarea pentru că „Voința Națională“ m’a somat să mă pronunț și, oricît de teribile erau fulgerile de cari mă simțeam amenințat, nu puteam să urlu cu lupii, nu puteam să convin că ai fi comis vreun act de trădare sau măcar de mal onestitate politică ; cu atit mai puțin vrafi în drept a’mî cere să-ți retrag stima mea, cu cît domniile lor se înconjurau de o drone de ființe descalificate, certate chiar cu justița. Am rezistat la alte furtuni, atunci cind eram dator să-mi asigur viitorul , ce efect vrei să-mi facă o furtună într’un pahar cu apă acum cind la spatele meu am o carieră întreagă, nimic personal de dorit pentru viitor și cei ce vor binevoi a’mi urmări viața vor fi nevoiți să recunoască că nici n’am cerut nici n’am primit vreo favoare, că niciodată nu mi-am sacrificat convincțiunile pentru nici un fel de considerațiune personală, și, cu toate că Senatul mi-a făcut onoarea de a mă alege vicepreședinte, cu toate că partidul mi-a făcut onoarea și mai însemnată de a mă alege raportor al programului sau, nu am fost nici ministru, nici ministeriabil. Nu pentru a-ți spune acestea îți scriu. Acum că banii mei amici, afară de d. Virgil Arion cu care nu sunt coreligionar politic, dar care, mai puțin inteligent decît ceilalți colegi, nu a văzut cum o apreciare individuală, într’o cestiune pur personală, poate atinge menirea și interesul Ligei; acum cînd, prin încheerea lor, banii mol amici m'au pus în imposibilitate de a mai sta alături cu domniile lor; acum cînd mî-am recăpătat libertatea absolută de a mi exprima părerile, bune sau rele, totdeauna însă folositoare pentru că alimentează discuția și contribue astfel la descoperirea și stabilirea adevărului, dă-mi voe să te rog a’mî rezerva la fiecare doua zile o coloană în prețiosul tău ziar „Adeverul“, în care, sub titlul Una-alta, să-mi pot spune, fără tonul solemn, scrobit, al unei discuțiuni metodice, vederile mele asupra diferitelor cestiuni de interes național. Să încep astăzi prin zvonul răspîndit de ploscari: „Regele nu voește“ ! Regele nu voește să fie d. C. Dissescu ministru al cultelor și instrucțiunii publice fiindcă e prea înaintat ca luptător în chestiunea romînilor din Macedonia. Nu am nevoe să mă întreb cine să fi răspîndit acest svon. E o veche axiomă din Dreptul roman : „Is feest cui prodest". Cui ar folosi acest motiv dacă ar fi exact. De ce nu mi-ar fi permis să întrebuințez și eu este un cuvînt latinesc, ca să complac șefului partidului liberal? Cine altul are interese să colporte acest zvon ? D. Vlădescu “are nu înțelege că, pentru un om care are simțul demnităței sale, e destul să simtă că primul ministru dorește să facă o primenire a cabinetului, pentru ca să se grăbească a i-1 pune la disposiție, ca să nu fie tratat ca păianjeni, pe care servitorii casei sunt nevoiți a-i ridica cu mătura de prin colțurile unde și-au întins cămeșile. Nu vrea Regele ? ! De multe ori am auzit acest cuvint. De câte ori miniștrii s’au aflat încolțiți pentru vreo prostie îndeplinită, scuza a fost întotdeauna : Așa a vrut Regele! Trist și mizerabil sistem ! Spre a ne scuti de o răspundere care ar trebui să existe ca singurul friü posibil contra exceselor și abuzurilor de tot felul, dar care în fapt nu există, comitem crima de a încerca să compromitem autoritatea morală a Majestații Sale, să slăbim dragostea poporului către acela care merită toată admirațiunea și tot devotamentul pentru ceea ce a făcut și ceea ce singur mai poate realiza.* Regele a fost totdeauna perfect constituțional, poate că uneori a dus prea departe sentimentul constituționalismului. Regele constituțional nu are să se amestece în direcțiunea afacerilor interne. Atît mai rău pentru țară dacă acei ce văd răul nu se unesc, nu se mișcă spre a’l face să înceteze. Regele nu poate fi judecător între partide. Rolul sau începe după ce opinia publică, după ce țara s’a pronunțat. Dar iarăși nu e permis unui rege, oricît de constituțional ar vrea să fie, să ramie cu brațele încrucișate ca un tembel. Regele domnește, nu guvermează, dar a domni nu vrea să zică a fi nepăsător, trîndav. Regele are multe mijloace spre a da indicațiunile sale miniștrilor care trebue să le urmeze, căci, prin situațiunea lui, este în stare de a cunoaște mai bine ce se petrece pe la Curțile străine, și prin agerimea spiritului sau, poate mai bine aprecia calea mai nemerită și momentul oportun de a întreprinde o lucrare spre cel mai mare bine al Romîniei.* De mai multe ori am imputat d-lui D. Sturdza că era personal contra Ligei culturale. Modul d-sale de a se exprima, răspunsurile d-sale uscate justificau presupunerea mea. Cu toate astea, ca să-i complac încă odată, citez o axiomă latină pe care o uzitează : „Errare humanum est, diabolicum perseverare“. Dovedesc cu modul acesta că nu am nimic „diabolicum“ în sufletul meu. Merg mai departe cu mărturisirea greșelei mele. Recunosc că cererea și insistența mea pentru recunoașterea personalității morale a Ligei nu era atunci oportună. Cred însă că acum după indicațiunile precise ale suveranului nostru, independent de ce s’a petrecut la comitetul central, congresul viitor va ști să desemne ca președinte un bărbat capabil de a conduce această instituțiune națională și Senatul ar face o mare greșală dacă n’ar confirma votul unanim al Camerei. Cum s’ar putea opune candidature la ministerul cultelor a unui bărbat distins cu d. C. Dissescu faptul că a susținut cu talentul său recunoscut pe nenorociții noștri frați din Macedonia ? Prezența sa în minister ar fi o piedică la o înțelegere cu Grecia ! Cred din potrivă că atît guvernul din Atena cît și Patriarhatul din Constantinopole vor inteteze că, în interesul lor chiar, trebue Remanierea Remanierea s’a făcut și anume în mod restrîns. D. Michail Vlădescu, a căruia retragere din cabinet noi ceî d’întîiu am anunțat-o, a demisonat. D. Dissescu este succesorul d sale la ministerul cultelor și instrucțiunei publice. Personalitatea d-lui Dissescu este atît de cunoscută și de apreciată, încît orice cuvînt de laudă e de prisos. Guvernul capătă prin d-sa o veche coloană de reazăm a partidului conservator, un colaborator prețios și ministerul instrucțiunei un șef care va fi bogat în idei sănătoase pentru învățămîntul nostru. Politicianii noștri vor începe desigur comentariile arătînd că takiști! au fost iarăș! învins!, cantacuziniștii au biruit, d. Nicu Filipescu a triumfat... etc, etc. Toate acestea n’au însă nicîo importanță față de faptul cert că remanierea aceasta nu va satisface pe nimeni, pur și simplu pentru cuvîntul că intrarea d-lui Dissescu în minister aduce o întărire guvernului, nu însă toată întărirea de care are nevoe pentru a eși din actuala stare de slăbiciune, ceea ce numai printr’o remaniere largă s’ar putea obține. Dar, după cum am anunțat, efectuarea unei remanieri large numai amînată, nu respinsă. Cu întoarcerea d-lui Ion Lahovary în țară, care oral a pus demisia sa la dispoziția d lui Cantacuzino, așa că din motive de delicateță nu se putea decide asupra ei acum, întreaga chestiune a remanierei va fi redeschisă și atunci se va decide definitiv asupra ei Ad Cereți No. 16 din pasionatul roman Contele de Monte Cristo de ALEX. DUMAS tatăl — 5 bani fascicola în toată țara, 5 bani — Socialism și junimism Trecem printr’o vreme grea. Putem să spunem că de o jumătate de secol n’am avut de luptat contra unui reacționarism mai pronunțat decit acum. Și totuși lipsește partidul care să i se opuie. Două partide au avut cari au luptat în această țară pentru înrădăcinarea culturei europene nefalsificate, două partide extrem de opuse și cari tocmai prin aceasta se întregiau : partidul socialist și partidul junimist. Și ambele aceste partide s’au perdut ! Mai întÍiu partidul socialist, pentru că cel care pretindea singur sal conducă după principiile adevărate ale S-tului Marx, l'a părăsit în momente grele, cînd adversarii tăbărîseră pe dînsul. Partidul acesta n'a disparat însă în momentul cînd partidul liberal l'a distrus în modul știut ; el a început să se prăbușească cînd s’a băgat în luptele politice, devenind incomod politicianilor în interesele lor momentane, nefiind încă destul de tare pentru ca să reziste imoralităței politice de la noi și s'o înlocuiască printr'un idealism curat și nobil. Junimismul a luptat mai mult decât socialismul. El nu s’a băgat niciodată în luptele politice, ci s’a mulțumit a fi apendicele unui mare partid, pe care’l fecunda în ideile sale și îl întărea prin personalitățile sale. A fost însă de ajuns cu d. Filipescu, în vecinica sa goană după noul intrigi, să se pomenească din cel mai vajnic adversar al junimismului, în gruparea junimistă, s'o târască pe aceasta în obicinuitele lupte politice de la noi, pentru ca fondul bun al junimismului să dispară, cele cîteva personalitățî idealiste ce compuneau să stea dezorientați intr’o pasivitate dureroasă, sau să se lase tîrîțî într’o luptă josnică și mai dureroasă. Junimismul nu mai este azi un factor care să determine mentalitatea țărei, s'o influențeze, să aibă puterea morală de a împiedeca cele mai primejdioase excrescențe,—după cum socialismul nu mai e de mult un asemenea factor. Și aceaste e trist, fiindcă o țară nu poate propăși cînd nu se manifestează decît un singur fel de idei. Chiar dacă li se opun altele greșite, se provoacă discuțiunî, ciocnirî de acele scînteetoare, care sînt cel ma bun talisman împotriva corupției și imoralităței. Gr. Achitarea lucrătorului Jalbă care a ucis pe Augusto Mendl la Brăila a emoționat o clipă opiniunea publică. Unii au reprobat verdictul juraților brăileni, alții l’au aprobat, iar cei cu scaun la cap s’au mărginit cel mult să-l explici. E foarte frumos să faci teorii, dar este mai cuminte să te scobori în fundul conștiinței omenești și să-i cercetezi mecanismul ei întreg. Jurații ca și judecătorii de toate zilele sînt oameni și nefiind legați decît de conștiința lor, nu de litera legei, judecă ca oameni, deci aduc in aprecierea lor credințele, pasiunile, ideile și impresiunile omenești. Pasido cîntărește și ghicește ca au gîndit și simțit cei doisprezece ori șase oameni de la Brăila cari, deși era evident că Jalbă ucisese un om, au declarat, pe conștiința lor, că el nu a comis acest omor. Cel ce scrie aceste rînduri a fost de mai multe ori jurat— dar numai odată a luat parte la judecarea unui proces care s'a sfirșit prin o osîndire. N’am putut să dorm o săptămînă în șir și pare că îmî imputam mereu că n’am pus destulă energie, ca această nedreptate să nu se întîmple. Era vorba, îmî aduc și acum aminte, de o bătae la un complect, bătae în care victima primise o lovitură de baston în cap, se căutase o săptămînă cu babe, nu se dusese la spital, unde s'ar fi putut locui ușor, și astfel ran x îi s’a cangrenat și individul a murit. Eu le spuneam juraților, că acuzatul nu era cauza directă a morții celui lovit, că dacă acesta s’ar fi căutat, azi ar fi vorba de o simplă bătae, din care bătăușul s’ar fi ales poate chiar cu o simplă arondă. — Ia’n lasă domnule, îmi strigă un jurat cu ceafa groasă și cu mintea idem, auzi ungureanul dracului să ucidă o bunătate de romín! Argumentul a fost suprem, faptul era adevărat că acuzatul era roman de peste munți, că victima era de acis și această împrejurare a fost fatală e-lui dintîifi. Zadarnic au luptat cîțiva din noi, la vot opt au răspuns pentru vinovăție și numai patru pentru achitate. Ba în lupta lor, jurații au uitat să dea măcar circumstanțe ușurătoare. De atunci, mă feresc să mai fac pronosticuri asupra hotărîrei juraților și să mai pătrund în conștiința acelora cari judecă, dar cami din fericire de mai multe ori achită. LUNI Ziarele proslăvesc pe Alecsandri a căruia, statul se ridică în fața Teatrului Național din Iași. Fosta Alecsandri un geniu, ori cel puțin un mare poet ? Ca toți oamenii din generația lui, din epoca redeșteptării noastre, el n’a putut să fie decît un neobosit muncitor la temelia noastră națională. I-a lipsit putința și timpul de-a se specializa. A fost de toate și deci n’a putut străluci în chip deosebit în nimic. A fost poet, și poet în toate genurile poeziei, dela gingașa poezie lirică, de la Steluța, a mers pînă la poemul epic, al Dumbravei Roșii, a fost dramaturg de la Herșcu Boccegio, la Ovidiu și Fîntîna Blanduziei, a scris și nuvele și articole de ziar, a fost om politic, puțin i-a lipsit să fie proclamat chiar de domnitor al Moldovei, a urcat toate treptele onorurilor, a fost în sfirșit de toate, ca toți contemporanii săi. Care insă este geniul care să poată îmbrățișa o așa de colosală activitate și în același timp să poată străluci deopotrivă în toate aceste ipostase ? Aceasta nu va să zică nicidecum că bardul de la Mircești a fost lipsit de merite. Din potrivă, Generațiunile viitoare însă vor găsi insuficient bagagiul literar și artistic al lui Alecsandri și își vor îndrepta privirile spre alte talente cari neîmbrățișînd o activitate atît de întinsă, au putut străluci mult mai luminos. In fața Teatrului Național din Iași Alecsandri are dreptul să stea, căci el este unul din fondatorii teatrului nostru și noi datori sîntem să aducem prinosul de recunoștință acelora cari au lucrat pentru binele obștesc și au reușit cu chipul lor de-a fi deasupra noastră a tuturor, deși împrejurările nu le au fost destul de prielnice ca să strălucească atîta cît ar fi putut. MARȚI Vorbindu se de Alecsandri nu s’a putut să nu se vorbească și de Barbu Lăutaru. Alecsandri a zugrăvit acest tip al vieții vechi moldovenești, care azi aproape a dispărut odată cu dînsa. Și nici nu se putea altfel, căci lăutarul, așa cum era acum șaptezeci-optzeci de ani, nu se poate explica decît la mijlocul de altă dată, în patriarhala viață a boerilor moldoveni, cari, avind puțin de lucrat și de gîndit, știaă să petreacă de minune, la cintecul lăutarului favorit, care, ca și ei, a murit mai apoi sărac, deoarece acestui greor cîntăreț, co-i trebuia lui să adune bani albi pentru zile negre, cît timp boerii mai existau și cînd la chef îi se umplea paharul plin de vin cu galbeni și cobza tot așa? Nu că doar a dispărut crasa divină a lui Barbu Lăutarul, nu, dar decorul s’a schimbat și farmecul a dispărut intrucîtva. Intre Christacho Ciolacu,cintînd în frac la cutare banchet oficial, între bietul Marin Buzatul cîntînd la Iordache — și Barbu Lăutarul desfătînd pe boerii din vremea veche, o o deosebire și deosebirea este in favoarea timpurilor dispărute. Zilele trecute un evreu bătrîn m’a oprit în stradă, zicîndu-mî: — Domnule Miile, după cele întîmplate, mă tem că o să devii antisemit! — Nu, i-am răspuns eu bătrînului, cel mult dacă voi a deveni anti-om. E adevărat că unul din ai voștri s’a arătat mai ticălos decît se arată de obiceiu oamenii, dar nu sînt atît de orbit de patimă ca de acum înainte să osindesc o întreagă categorie de omenire. E o dovadă că omul poate să ajungă pe scara morală mai de jos decit se crede de obiceiu, că el poartă de multe ori o mască, grație căreia, un om cinstit și bun, ești înșelat. Ce rezultă insă de aici ? Că pe viitor tr bue să fii și mai neîncrezător față de toți oamenii, să-i consideri in prima linie răi și perverși, să te socotești în mijlocul bandiților și numai după îndelungată înce?~ care să-țî poți zice : ăsta este om, celalt cîine. Dar chiar și atunci nu trebue prea multă încredere, nu de altceva, ci ca să nu aibi din nou decepțiuni și să te acuzi pe tine însuți de nevndicabilă naivitate. JOI — Cum se poate, îmi zicea ori un Cunoscut, X care era te înjura, azi lucrează lângă d-ta ? — E posibil ca X să mă fi înjurat— deși nu știu să fie astfel, dar ce are a face? Dacă X m’a înjurat și azi s’a alăturat de mine, aceasta dovedește că atunci cînd m’a atacat nu mă cunoștea și că acum mă apreciază altfel, deoarece consimte să scrie alături de mine. De altfel, luînd lucrurile și al tf I, cine este cel înjosit, or ori el?. Nu apare cea mai meritată pedeapsă că elazi trebue să se deszică, să dezmintă prin fapta lui a ceea ce a afirmat altădată ? Și pe lingă toate astea, cu moravurile noastre publice, sociale și ziaristice, dacă ai merge prea departe cu rigoarea și alegerea, ai risca să rămîi singur și izolat, foarte măreț și decorativ în izolarea ta, dar în neputință de a lucra, și cînd ești director de ziar, trebue să-țî aduni materialul zilnic trebuitor de la cine se intîmplă, cum poți și cu cine îți stă la indemînă. Ar fi mai bine și mai frumos ca să fie altmintrelea—dar dacă nu este astfel, vina nu e desigur numai a ta.... VINERI Un vis ciudat am avut astă-noapte. Cadrul era lugubru, noaptea mă înconjura, un vint rece mă străbătea pînă la oase, iar eu ghemuit în fundul unei trăsuri, alergam pe o cîmpie largă. Bar’ că un foșnet am auzit în aerul rece, par’că a fiulîit în vint ceva ca un dmpel negru și din acest drapel s’a desprins o ființă omenească. Era Toni Bacalb șa. Figura lui tristă și osoasă de copil bolnav și imbătrînit, figura lui cu corpul prea mare pentru corp, se desprinsese din noapte și capul lui stătea strîns a* lipit lingă corpul meu, ca și cind ar fi voit să se încălzească lingă o făptură omenească Era capul, era o bucată de corp, iar restul filma în aer, bătut de vîntul nopței și perzîndu-se în ea, fia» turînd în urmă,în goana nebună a cailor... Era Toni Bacalbașa.... 1— Ce mai bala bala pe la vpî ? Ce faci fetița ta ? Și a mea strbue să fie maro, murmură umbra devenită tristă și pare că pe fața mea simțit strecurînduse o lacrimă căzută din ochii lui mari și sticloși.... Apoi tăcu și mult timp umbra ciudată stătu lipită de mine, pe cînd vintul finera a pustiit, pe cind trăsura alerga pe cîmpie și pe cînd trupul lui curios flutura ca un steag negru în văzduh... Cînd m’am deșteptat m’am intrrbate prin ce împrejurare, în mersul lor deșănțat, amintirile mele au dat peste figura acestui dispărut pe care toată lumea azi l’a uitat și care desigur a meritat o mai bună soartă? Pesemne că numai în vis unele figuri sînt menită să retrăiască. RIMBĂTA Cind citesc ziarele care continuă din cînd în cînd să mă vestejească, rîd, și ceea ce e mai grav, rîd singur. Și cum n’o să fac astfel, cînd toată agitațiunea de trei luni n’a fost și nu este decît o zadarnică zvîrcolire în care adversarii se sugestionează reciproc și-și dau iluziunea că m’a fi zdrobit, pe cînd eu am rămas, după cum pot și eu să-mî dau seama, întreg, din toate punctele de vedere. Aceasta adversarii o numesc cinism din partea mea, pe cind mie mi se pare , că nu-i decit simțul realităței. In adevăr, întîiul lucru ce am făcut cind a fost atacat, e că m’am scoborît In făun, tru propriului meu on. M’am întrebat cu mîna pe conștiință dacă trebue să-mii reproșez ceva și să aleg, cum zicea o1 gazetă, între condeiü și revolver ? Dar dacă n’am găsit nimic in fundul] conștiinței mele, un minut mi-am zis cí] pot fi cel puțin Io victimă a împrejurărilor, a prejudecăților și sînt momente cînd deși conștiința îți este împăcată, suferi veștejirea semenilor tă îi suferi nedreptatea așteptînd timpuri mai bune ca să-țî recapetî dreptatea.1 In stradă însă aceiași oameni mă sa^j Iută și acum ca și altă dată, aceleași mîini se întind ca de obiceiu—și dacăj nu schimb un salut cu cîțîva, sint aceia cărora se întorc cu capul. Imoldit nimica nu’mî pare schimbat—și deci sint, în drept a nu crede că dela mine s’ai întors opiniunea zisă publică. Pe lîngă toate acestea mai am un criteriu. Omul este fag și se poate să întinzi minți Letopisiți de CONST. MINE DUMINICĂ MERCUR!