Adevěrul, iunie 1907 (Anul 20, nr. 6383-6411)

1907-06-10 / nr. 6392

Chestia economică țărăneasca.­ Demnitate parlamentară Anul al XIX-lea—No. 6392 FONDATOR Alex. V. Beldima­m PUBLICITATEA : CON­CEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER ‘ä Co. București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3/4­& han­ sa tcsată țara Un an • t • » í Lel 16.-* 6 luni • » í î • W 8.— 3 lunl i • • i i S 4.­o lună iiiSi * 1.50 In străinătate Îndoit Provincie și Străinătate No. 13140 Apare zilnic fin ora & seara cu int linele știri ale zisiei Si surpurile ziarului: Str. Sărindar, U TELEFOS: Pentru Capitală No. 1410 Parlamentul să fie fericit că gu­vernul nu-i prezintă reforme prin surprindere și că vroește sa le ela­­­boreze împreună cu el ? Dar ce, e­­sența parlamentarismului este luarea legilor de guverne prin surprindere și contrarul e o favoare ce fac guver­nele Camerelor ? Or, e regulă ge­nerală ca guvernele să elaboreze le­gile împreună cu parlamentele lor și încercarea de a smulge Camerelor legi prin surprindere constitue un atac direct dat însăși bazei parla­mentarismului, pe care nici o Ca­meră nu l poate tolera. Dar la noi cum se știe, Camerele au­ avut numai să aprobe ce au vroit guvernele, așa că acestea n'au avut de ce să elaboreze legile împreună cu cele d’intîi. Trecerea prin Camere era o simplă formalitate și cînd gu­vernul are aerul că le ia în serios cele d’intîi mirate sînt însăși Came­rele și li se cere recunoștință pentru un guvern care are o solicitudine atît de neobicinuită pentru ele. A trebuit decenii de scădere a ni­velului parlamentar pentru ca a­ceastă concepție să devie curentă.­­ Act. Interpolarea d-lui Iorga D. Iorga a anunțat era la Cameră o interpolare cu caracter general. D-sa a Întrebat pe d. ministru de interne dacă nu crede că trebue să vie cu amnistia în chestia revoluțiu­­nei țărănești, dacă nu are de g­înd să se grăbească a face cunoscut pro­gramul guvernului și intențiile sale precise,dacă nu crede că trebue supus Camerei rezultatul anchetei asupra bătăilor și asasinatelor de la sate și, în fine, dacă guvernul nu se gin­­dește a pedepsi pe funcționarii cari s’au făcut vinovați de patente inge­rință în alegeri. Trei din aceste patru chestiuni privesc, desigur, pe ministrul de interne. In ce privește însă progra­mul guvernului, d. lorga adresîn­­du se tot ministrului de Interne spre a’l interpela, a voit, poate, să fie ironic, trecînd peste președintele consiliului și considerînd ca șef real al guvernului pe ministrul de interne. Adresînd această interpelare de­­putatul de Iași a răspuns unor ce­­rinți simțite și manifestate de toată suflarea democratică a țărei, și de­pinde de felul cum va ști să dez­volte aceste cerințe ca să aibă și a­­probarea tuturor democraților. Era indicat ca pe cînd o su­mă de luptători pentru drepturile țărănime­ și mii de țărani sufăr în temnițe urmările revoluțiunei ță­rănești, d. Iorga, care a avut noro­cul să pătrundă în Cameră, să ridi­ce cel dintîin glasul pentru stinge­rea urmăririlor în­potriva celor a­­restați și implicați în mișcarea care a venit asupra țărei nu din vina țăranilor și a prietenilor lor, ci din nepăsarea stăpînirilor și partidelor de guvernămînt. Deasemenea era o datorie de a se întreba guvernul asupra rezulta­telor anchetei cu privire la bătăile și asasinatele de la sate, deși atît în această chestiune, ca și în aceea a programului și a ingerințelor nu așteptăm mult de la guvern. Ceea ce rămâne de văzut este dacă guvernul liberal vrea să vie cu amnistia, sau înțelege ca după represiunea ’sîng broasă să continue prin teroarea judiciară, o politică de răzbunare față de țărănime și apărători! ei. ’ **"**“ Adt. „Lăsați ori ce păreți voi cari intrați aci“. Cu cleștele a tras d. Sturdza și tot n'a putut scoate o părere alta de­cît a guvernului. Nu că n ar fi fost poate a­semenea păreri,—dar cine i naivul să se dea de gol ca soldat nedisciplinat. Unul singur s'a declarat nedisciplinat, d. Ma­­nolache Caloglu și d-lui a fost de păre­rea... guvernului. Sistemul nostru electoral care permite tuturor guvernelor să-șî numească majo­ritățile și scutește pe alegători de a a­­lege pe candidați după opiniile lor,—lip­sesc parlamentul nostru de ceea ce face baza, esența vieței parlamentare, anume— de diversitatea de păreri care dă loc la discuții și aduce lumina necesară pen­tru a se putea da cele mai potrivite soluții. Ro. PARLAMENTUL — De la Camera — Venind, cum e de obiceiü toate parlamentele noul, mulți putați la ședință, erî au fost peste 130. Camera prezintă o fizionomie interesantă, mișcare mare, convor­biri animate. Nu toți deputații îșî au fixat că locurile. Pe băncile opozițiunea au... in­vadat cițîva guvernamentali. „ D. Take Ionescu se află între d-niî Poroineanu și Al. Iliescu, ast­fel că amicii fostului ministru de finanțe cari vroiau să-șî fixeze lo­curile pe acele bănci, au rămas în lagărul majoritățe! 1 Se tratează însă citeva schimbări, aceasta tot pe baza pactului de 13 Martie. La Alegerea președintelui, în per­soana d-luî Ferechide s’a făcut fă­ră nici un incident. De­și sînt în Cameră cîțîva frun­tași cam nemulțumiți de situația ce li s’a creeat, cam de pildă d-niî C. Stoicescu, Poenaru-Bordea, C. F. Robescu și chiar cel de la Olt, to­tuși pînă acum nu s’a agitat nici unul din ei. La alegerea vicepreședinților s’a petrecut însă ceva. Se zice că guvernul a desemnat ca vicepreședinți pe d-nii Porum­­baru, Missir, Orleanu și Al. Djuva­ra,—fără însă a întreba pe vreunul dintre aceștia dacă primesc sau nu. D. Al. Djuvara a refuzat catego­ric demnitatea ce i se oferea și s’a dus din deputat în deputat rugîn­­du-l să-l șteargă de pe listă, căci listele erau scrise cu numele d-lui Djuvara după indicația d-lui Ionel Brătianu. D. Djuvara fiind scos de pe listă, s’a propus imediat pe d. Panu. Majoritatea a votat întreaga listă și cînd s'a proclamat rezultatul, doi vicepreședinți,, dispăruseră , d-nii Porumbaru și Panu, cari de­sigur n’au fost încîntațî de această dis­­tincțiune pe care au avut-o și în parlamentul trecut. D-nii Vasile Missir și Orleanu, cari au fost aleși pentru intîia oară în biroul Camerei, au găsit, se vede, banal obiceiul de a mulțumi adu­­nărea fiindcă a satisfăcut dorința... guvernului și n'au mulțumit­, așa că deputații au rămas numai cu „speachul“ d-lui Ferechide. Un balotaj a fost provocat la a­­legerea chestorilor, dar nu l’a pro­vocat opoziția, ci chiar in majori­tate s’a dat lupta. Pe lista oficială figura d. Iulian Vrăbiescu de la Craiova. Mulți de­putați au opus insă deputatului de la Dolj pe d. Alexandru Iliescu de la Slatina și bine­înțeles că votu­rile opoziției s’au îndreptat imediat pentru d. Iliescu. Nici unul n’a întrunit majori­tatea. Forțele au fost aproape egale și bzî va fi lupta decisivă, căci d. I­­liescu a declarat că-șî menține can­didatura. S’au tras la sorți apoi secțiunile și azi se vor constitui. La președin­ția secțiunilor probabil că vor fi cite-va hărțuelî. Camera mai are multe comisiuni de ales. Și cînd te gîndești că toată operația aceasta a alegerea birouri­lor și diferitelor comisiuni va trebui să se repeată în sesiunea ordinară care se va deschide la 15 Noem­­brie! Pînă atunci însă, se știe că vom mai avea o sesiune extraordinară, care va începe la 15 octombrie și pentru aceasta a doua sesiune bi­rourile nu mai trebuesc din nou constituite. ♦ D. Iorga a anunțat erî d-lui Io­nel Brătianu o interpelare, al cărei text se află în corpul ziarului. Deputatul naționalist de la Iași a cetit această interpelare și deputații au putut observa că era cam emo­ționat. De altfel d. Iorga a legat repede multe cunoștințe și e în contact des chiar cu banca ministerială. Numai cu d. Sturdza n’a dat ochi. Interpelarea d-luî Iorga se va desvolta probabil tocmai Mercurî, fiind­că sunt la mijloc două sărbă­tori. La Senat Rep. Senatul s’a ocupat era exclusiv cu validarea noilor aleși. Această ope­rațiune nu s’a făcut fără oare­care discuție, care îșî are importanța eî. A prezidat tot d. Stroe Belcescu, prezidentul da vîrstă. Lîngă d-sa funcționa ca director al cancelariei Senatului d. V. Murgulescu, simpa­ticul fost confrate. In primul m­ad e de observat din ședința de eră a Senatului, faptul că d. Pandele Zamfirescu de la Iași a voit să vorbească asupra marelui număr de voturi anulate ce s’a sem­nalat in alegeri. Cîțîva d-nî sena­tori cari aveau probabil asemenea voturi pe conștiință, au oprit pe d. Zamfirescu de a vorbi. * Cînd a venit în discuție valida­rea alegerei de la colegiul I de Co­­vurlui, d. Costică Arion a vorbit, arătând că alegerea d-lui Alexandri s’a făcut în mod neregulat și tre­­bue invalidată. Cu toată simpatia de care se bucură fostul ministru in guvernul Carp, majoritatea n'a voit să renunțe la d. Alexandri și l-a validat. In această discuție au intervenit și d-ni. Nacu, Al. Constantinescu și foarte nervos d. dr. Rîmniceanu, care domină Senatul cu vocea sa de prentor.* Peste un scurt timp a venit în discuție alegerea de la Olt. D. Cos­­tică Arion a vorbit din nou, con­­testînd alegerea d-lui Fintîneanu, la care alegere s’au prezentat neregu­­laritățî, prezidentul fiind înlocuit printr’un judecător de tribunal, iar unele buletine având ca semn con­vențional, un colț mai mare. D. Take Protopopescu a răspuns« arătînd cum s’au făcut alegerile la Olt și conchizînd validarea alegere! d-lui Fintineanu, ceea ce s’a și făcut. * Guvernul, în special d. Sturdza ținea ca Senatul, odată constituit să procedeze imediat la alegerea bi­­roului. D-niî senatori s’au simțit însă prea obosiți: șezuseră în ședință trei ore, de aceea au amânat pentru azi alegerea biroului. O notă veselă : Un domn senator dintr’un colț de țară a ținut să inau­­gureze ședințele somnifere din se­siunea aceasta, — și a dormit bine vreo două ore... NAZRITII Nu știe bărbatul!.. O. D. Pe ziua de erî aflatăm o noutate nos­tim.S. U­n deputat guvernamental ar fi spus d-lui Carp că proectul Casei rurale e­ gata și definitiv redactat, dar probabil că d. Sturdza nu-1 cunoaște­­! Asta e cum s’ar zice: știe satul, dar nu știe bărbatul ! Degetul magnetic al lui conu Mitiță este, cum se vede, înlăturat sistematic. D’așa probabil și d. Iorga a adresat in­terpelarea asupra programului guvernu­lui d-lui Ionel Brătianu și al lui conu Mitiță. Se realizează vorba mea profetică : a­­vem un guvern Ionel Brătianu cu conu Mitiță la afacerile străine... de politica partidului !! Pac­t de­în­ Delimitate parlamentara Nu era posibil ca după patruzeci de ani de parlamente așa cum sa aleg la noi,—adică cu majorități sau unanimități guvernamentale sigure,— demnitatea parlamentară să nu scadă. Și a scăzut considerabil. De altfel cine nu știe că la noi parlamentul nu dispune de nici o putere reală. Numit de guvern, sau în cazul cel mai bun, ales de o in­fimă minoritate a populațiunei,­el ar putea fi oricînd dizolvat, ba chiar reprimat, fără ca în țară să se re­marce vreo emoție. Adevărații deținători ai forței reale dacă nu s’au gindit niciodată să su­prime parlamentul, n'a­u­ făcut-o pentru că le era teamă de puterea acestuia, ci pentru că el nu i-a in­comodat niciodată, ba a fost întot­deauna un instrument docil în mîi­­nile lor, un mijloc de a acoperi cele mai arbitrare măsuri cu mantia con­stituționalismului, de a edicta cele mai reacționare legi în numele „na­­țiunei“. In asemenea împrejurări, cînd mandatarilor națiuneî nu li se cerea decit să aprobe fără ezitare tot ce cere guvernul și să combată tot ce pretinde opoziția, ori cîtă nedreptate ar cere cel dinal și ori­cit de drept ar fi ce pretinde cea din urmă,—în asemenea împrejurări nu se putea ca nivelul parlamentar să nu scadă mereu și cu el demnitatea parlamen­tară. Și numai așa s’a putut ajunge a­­tît de departe încît d. Stoicescu să poată spune la consfătuirea liberală, să fie fericit parlamentul că guver­nul nu voește să-i prezinte reforme prin surprindere, ci voește să le ela­boreze împreună cu el“. In orice țară parlamentară o asemenea decla­rație ar fi fost fenomenală. Cum ? D­l I. Brătianu Evenimentele au adus la guvern pe d. Ionel Brătianu și­­-a dat pute­rea în niște condițiuni foarte grele. A arătat energie—și ceea ce nu-i o notă bună, prea multă energie, căci a confundat represiunea cu sălbătă­­cia. Țara care a fost pacificată sub dictatura d-sale nu va uita că în­­tr’un moment dat dictatorul și-a pierdut capul, a fost luat de vesti­­giul răspunderei sale și a făcut să se comită orori inutile și sălbătăcit a­­siatice. Cu greu se va șterge de pe mîinile ministrului de interne, din Martie 1907, sîngele vărsat în Mehe­dinți și Dolj, sîngele țăranilor exe­cutați după potolirea răscoalelor, sîngele lui Ruptureanu și al preotu­lui din Corcova, sîngele bătmiilT Popescu și Constatinescu din Vieru și Salcea și sîngele atîtor și atîtor săteni nevinovați cari strigă și ce­re răzbunare. C. I. Brătianu odată învingător, a mai învins și de-a doua oară, alcă­­tuindu-și un parlament grație că­ruia este azi consacrat șef atotputer­nic, șef de fapt, față de șeful nomi­nal, care este tolerat încă și e tolerat fiind că acum a devenit nepericulos. Pentru a triumfa astfel, d. mini­stru de interne, nu și-a ales însă mijloacele. A violentat corpul elec­toral întocmai ca toți miniștrii de in­terne trecuți. Lumea se aștepta de la d-sa să inaugureze o altă eră, să se îndrepte din prima zi, spre o poli­tică modernă și spre reprezentarea reală a țărei. In loc de acestea, ace­leași moravuri vechi electorale, mai puțină brutalitate, dar mai multă imoralitate, cu un cuvînt parlamen­tul de azi semănînd cu atîtea pică­turi de apă cu toate parlamentele cari se aleg de șaizeci de ani în țara romînească. A violentat colegiul ce­lor bogați poate ca scuză că-i trebuia o majoritate puternică întru aduce­rea la îndeplinire a reformelor so­ciale afișate prin manifestul dela 13 Martie, dar ceea ce este mai rau, ceea ce nu este nici explicabil, e că a violentat voința și a colegiului al IlI-lea, unde era necesar și prudent, și fapt de om politic, ca țărănimea să fie lăsată să poată răsufla după ce mișcarea ei brutală a fost potolită în singe și cu o sălbătăcie de clasă fără de precedent. D-sa a impus ță­ranilor pe amicii săi politici și de ti­bia la Iași și la Bacăul a consimțit să se aleagă un țăran și un învățător, căci d-niî Dincă Schileru, Moisescu și Drăghicescu­ ieșî de la țară, nu mai pot fi considerați ca țărani, ca plu­gari adevărați, ca reprezentînd clasa țărănească. Oricum ar fi—cu toate mijloacele întrebuințate, asupra cărora am fă­cut și facem rezervele noastre cele mai exprese, d. Brătianu este a­­totputernic, are la dispoziția d-sale și guvernul și parlamentul și feri­cita împrejurare că opoziția, în parte cel puțin, îi va da concursul, fără a-i pune prea multe bete în roate. E azi dar în pozițiune să-șî arate și forța d-sale creativă și măsura sa de bărbat politic al țărei. Nu-i vom aduce o vină că pînă în acest moment chestia socială a țărănimei n’a fost rezolvată. Ii dăm timp pînă la toamnă și vom pacienta pînă a­­tunci,—căci înțelegem că o atare re­­­formă nu se improvizează, mai ales cu lipsa de pregătire a oamenilor noștri politici. E azi pentru ministrul de interne și pentru șeful real al partidului li­beral, momentul cel greu de trecut. Dacă va reuși să se arate a fi aceia ce cred amicii săi politici—victoria d-sale va fi deplină și îi vor fi scu­zate întru­cîtva cel puțin debuturile sale la șefie, debuturi cari nu l’au arătat de­loc a fi un om nou. Oricît am fi noi de sceptici asupra acestei victorii și în general asupra valoa­rei omului, credem că­ î mai drept a-1 aștepta la lucru, a-1 lăsa ca în­suși el să-șî dea măsura să se con­damne ori să se impună. CONST­ HINLS ^ A­de­ver urî Figuri riscate „Ci pandanțul d’ameară spune că mi­nistrul de interne, în discuția asupra validărilor, ar fi dat „je coup de grace“ prensului Grigoutza .­­S’o lase „Di pandanțul“ cu figurile /Ț» stil Cu aici prensul nu­­s aici ministrul de interne... ăla care dă lo­vitura de grație!! Rolul ex-șefului D. Carp ar fi declarat că rolurile sunt foarte bine împărțite acum in partidul conservator: „d-sa dă ideile și d. Can­­„tacuzino, ex-șeful dă paralele“. D. Carp n’ar trebui să se bucure de acest lucru, fiind-că cu ideile nimeni n’a făcut încă două parale în politica noastră, pe cînd cu paralele, ex-șefului poate să’i vie ideea de a-șî relua șefia !! Deosebire — Cari sunt legăturile intre conu Iorga și d. Iorga ? — D. Iorga a scris istoria Cantacu­­zineștilor pînă la conu Iorga, iar... „prensul" o scrie dela conu Iorga in­­ainte !! Rigoletto Consfătuirea liberală - Un milion pentru o părere — La consfătuirea de Joi a majorităților parlamentare s'a întîmplat un lucru foarte caracteristic. D. Sturdza și a ex­pus vederile sale și a terminat făcînd un călduros apel la deputații și senatorii prezenți ca să vorbească și ei și să-șî spuie părerile lor în gravele chestiuni la o­dinea zilei. A urmat o tăcere mormîntală care a durat o bună bucată de vreme. Era în această tăcere ceva foarte penibil. D. Fe­rechide s’a ridicat atunci ca să mai re­pare impresia. Și d. Ferechide o porni pe drumul obicinuitelor fraze. Că majori­tatea are aceleași păreri ca și d. Sturdza că-l admiră, îi mulțumește și-l va urma... Primul ministru întrerupe acest puhoi de fraze. El arată că nu aceasta vroește, că nu vroește laude, nici aprobări, ci că vroește să audă părerile celor de față, că doar ar fi avînd și ei păreri în grelele chestiuni ce sînt la ordinea zilei. Se scoală d. Stoicescu. Alt puhoi de fraze. Că guvernul a lucrat admirabil, că majoritatea îl va sprijini, că Parla­mentul poate fi fericit că guvernul îi a­­cordă atențiune etc. D. Sturdza dădea vădite semne de ne­răbdare. O dată voise și d-sa să audă alte păreri de­cît ale d-sale sau­ păreri în genere de la deputați și senatori și nu era chip. De aproape o jumătate de secol face d. Sturdza politică și abia în consfătuirea de Joi seară a aflat că cu sistemul nostru electoral se ucide ori­ce părere, că oamenii cei mai inteligenți cînd vin în Cameră îșî perd prin tradi­ție și teroarea disciplinei Țață cu puter­nicul care­­ a ales­ toate ideile și păre­rile ce au­, mai bine zis perd glasul cu care le-ar putea exprima. Așa că la in­trarea Camerelor variind inscripția in­fernului lui Dante, s'ar putea scrie: ZILE DE ODIHNA O vizită la morții iluștri Imperialele omnibusurilor țin loc la Paris ventilațiilor, atîta e une­orî de insuportabil aerul, îmbîcsit grație cazăr­milor cari servesc de locuințe și benzinei automobilelor cari sînt un farmec mai mult pentru nasurile și plămînii trecă­torilor. Pe imperiala omnibusului Cour­­celles—Pantheon gustam intr’o dimi­neață de Duminică deliciul de a plana cu cel puțin 3—4 metri de­asupra mi­zeriilor pămlntești. M’am lăsat în voia distanței: era cam tare banca de lemn, dar vîntul mînglia tîmplele, și am tre­cut Sena, am salutat în drum Luxem­burgul și Odeonul și am fost deșteptat de glasul conductorului: „Panthéon!“ Iată prilejul de a face o vizită lui Victor Hugo, care protestează cu atîta loc în ,,Mizerabilii“ lui în­potriva ma­cabrei violări a mormintelor lui Vol­taire și Rousseau, cind după anatema abatelui de Boulogne asupra „rămăși­țelor necurate ale complicilor necredin­cioșilor“, aceste rămășițe fură furate intr’o noapte și îngropate dincolo de barierile Parisului. Intram sub cupola care avea să slu­jească acusticei cintărilor bisericei Sf. Genevieva, cînd în loc de voci preoțești auzii chiemarea păzitorilor laici cari se pierdea în ecouri: „Pour ses ca­­veaux! Pour ses caveaux“. In adevăr, atît arh­itectura greco-romană a aces­tui edificiu, cu cele douăzeci și două de coloane corintiene și copia domnului Sf. Petru din Roma cit și picturile reli­gioase ale lui Bonnat, Puvis de Cha­­vannes, Meissonier, Gerome, Millet, Mo­reau, etc. formează un curios și elocvent contrast cu cavourile unde odihnesc o­­semintele atîtor ilustrațiuni ale vitejiei, patriotismului și cugetarei franceze. Contrastul acesta e, prin el însu­și, o bucată din istoria luptelor grele și în­delungate dintre biserică și spiritul ce­tățenesc de libertate. Istoria Pantheo­­nului e istoria luptelor religioase de la Ludovic al 15-lea amantul faimoasei Du­ Barry, și pînă azi. In locul unei fortă­rețe catolice, cum avea să fie această biserică a Sfintei Genovieva, Pantheo­­nul, cum a botezat’o Constituanta, cînd a ordonat depunerea rămășițelor ma­relui Mirabeau, este azi nu numai adă­postul acelora cărora republica a consa­crat inscripția „Aux grands hommes la patrie reconnaissante“, dar și templul emancipațiune a sufletului omenesc de sub puterea ereziilor interesate ale bi­sericei catolice. In zadar s’au­ violat mormintele lui Voltaire și Rousseau de pioșii clericali, rămășițele lor au fost readuse și de atunci­­ încoace alte glorii ale Franței au străbătut interiorul rece și solemn al templului pentru a cobori în cavourile acelor galerii sumbre, pa­lid luminate de candela ciceronelui. Ecoul are­­ aceste galerii un mic palat al sau, unde ciceronele se oprește spre a da vizitatorilor o scurtă repre­­zentațiune a acestui efect acustic. In adevăr, construcția arhhitectural a a­­celui colț dă o ideală reproducere a e­­coului, care e cu atît mai sugestivă cu cit este înconjurată de misterul negru al galeriilor in care singur, te ar rătăci ca într’un labirint. Răceala și obscuritatea acestor galerii, porțile de fier ale cavourilor, printre gratiile cărora se arată sicriile morților iluștri, produc, fără îndoială, și mai multă impresiune asupra vizitatorilor. Ideia că în dosul acelor porți, în simpli­tatea solemnă a acelor chilii, odihnesc pumnurile de țarină ale acelor cari în viață au fost Mirabeau, Voltaire, Jean Jacques Rousseau, Victor Hugo—ideea această insuflă respectul majestăței în­tr’un grad neobicinuit. Cum însă în­totdeauna ridiculul pîndește în umbră, chiar la mormintele spiritelor ilustre, micile cursuri de biografie debitate pe un ton de psalmodie de păzitorii cavou­rilor — în vederea gologanilor — sînt de un ridicul care’țî aduce surîsul pe buze. Ți se pare că hîrca d-lui de Voltaire —atît de sugestiv redată de Houdon—esă din coșciug spre a se amuza la auzul elogioaselor recomandațiuni ale sărma­nului cicerone, obicinuit a-șî repeta de zeci de ani de zile poate, pe acelaș ton, mica lui compoziție asupra locatarilor din cavourile ale căror cheie deține... Cu toate astea am simțit un fior cînd glasul acesta banal a anunțat: „Ber­­thelot, grand chimiste et sa femme“, etc. etc. E cel mai recent dintre iluștrii locatari și nevasta marelui chimist și filosof cea dintii o femee care odihnește sub cupola Pantheonului. u­na din acele misterioase și mișcătoare coincidente a voit ca din­­sa expirînd, bătrînul ei soț s’o urmeze după o oră... Oamenii n’au putut și n’au avut nici dreptul să despartă ceea ce viața și moartea uinise așa de frumos!... Emil D. Fagure A ap­ărut fascicola No. 3 din ro­mânui: Milioanele Ucigașe sau Amor și Sînge — 5 bani în toata, țara, 5 — Duminecă 10 Iunie 1907 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABONAMENTE ! mărim CHESTIA ZILEI Libertatea de acțiune S’a decis ca deputații și senatorii conservatori să-șî păstreze libertatea de ac­țiune în ce privește intra­­rea In comisia agrară. Nica Filipescu: Ce înseamnă o astfel de libertate de acțiune? Conu Petrache , înseamnă că fie­care să judece cu capul lui. In­­convenientul, recunosc­­e că fie­care trebue să aibă cap 1 sau» Chestia economică țărănească Articol în care se arată Însemnătatea cooperative­­i lor și curentul puternic pentru organizarea lor In „Adevărul" din 23 Mai trecut, No. 6374, publicind un articol In „Chestia e­­conomică țărănească“, promiteam a­ îmi complecta teza susținută, intr’un număr viitor. Aceasta o voi face acum. Mai întîî însă, să îmi fie permis a re­zuma în citeva cuvinte cele ce ziceam atunci, la 23 Mai. Ziceam, că diferitele încercări de soluțiune, cari sau propus să se dea chestiei economice țărănești, sînt neîndestulătoare, timide, atingind chestia numai la suprafață, neaducînd, prin urmare, cu ele reforme radicale, a­­dînci și durabile In favoarea păturei țărănești. Arătam atunci, Intr’adevăr, de ce văd așa lucrurile și arătam, mai departe, cum să dă uită rel­atitea ches­tiuni economice, de o deosebită Însem­nătate și anume: Spoliarea țăranului nostru de seria nesfirșită a intermediatorilor (samsari­lor), cu ocazia vînzărei produselor lui; faptul de a se face ca țăranul nostru să producă mai mult și mai bine; faptul, că el s'ar putea îndeletnici și cu noi feluri de producțiuni ale avuților; că n’are instrumentele și mașinăriile nece­sare unei bune culturi agricole; că el suferă de pe urma întregei probleme a consumațiunei (ca, de exemplu, tot felul de cumpărături), de hrană, de mîncarea porumbului stricat, care a adus pelagra cu întregul sâu cortei de nenorociri]; că țăranului îi mor vitele—de le are— și se vede în neputință de a-și procura altele; că, în fine, locuința lui e mai mult decit mizerabilă, etc. Afirmăm mai departe, că adevărata soluție, radicală, durabilă și pentru celi mai mulți inși, cu unul după încle­­gate studii și cercetări, nu o văd decit „în înființarea unei întregi serii de so­cietăți cooperative, prin înființarea u­­nui întreg sistem cooperativ". Iată, ce ziceam: Va să zică, și fără multe comentarii, cred neputincioase și neîndestulătoare reformele propuse, nu numai prin fap­tul, că nu aduc remedii durabile, com­plecte și pentru întregul aspect al pro­­blemei economice țărănești, dar și prin aceea, în deosebi, că metoda și sistemul sînt neputincioase și neîndestulătoare— ori și ce s’ar face. Ineficacitatea sistemului individua­list Nu e multă vreme, ași putea chiar să precizez ceva mai mult, în ultimii 10-30 de ani, în mai toate țările Europei, în multe din cele din America, într’unele, din Asia chiar, etc., s’a ajuns, după o lungă experiență, la dovada, că îmbu­nătățirile în ordinea economică, prin metoda individualistă și sistemul indi­vidualist, sunt ineficace față de marele mase populare, cel puțin pentru starea de lucruri de astăzi, pentru vremurile de astăzi. Din contră, aceeași lungă experiență a făcut dovada, că o nouă metodă, cea cooperativă și un nou sistem, cel coo­perativ, sînt mijloacele cele mai eficace pentru a obține în favoarea marelor mase populare adevărate și reale trans­formări și îmbunătățiri. Voi da citeva dovezi: Anglia, țara clasică a vestitului prin­cipiu manchesterian, ,,laissez-faire, lai­­ssez-passer“; țara, în care individualis­mul s-a născut mai întîî, a triumfat mai întîî și a constituit și constitue pînă as­tăzi atmosfera sufletească, personalita­tea ori și­cărții Englez—Anglia, de pe la jumătatea secolului al XIX-lea încoace s’a prins din ce în ce tot mai mult și mai serios în curentul cooperativ. Și e curios și merită să fie semnalat fap­tul, că noul principal și noul curent își iau naștere la Rochdale, oraș nu departe de Manchester, patria vechiului și sus numitului principiu manchesterian—a cărui valoare economică­ socială scade însă (din punctul de vedere al înbunătă­­țirea de adus marelor mase populare)­— pe măsură în care crește tot mai mult aceea a noului principiu. Înmulțirea cooperativelor Sunt cunoscute în lumea întreagă marele cooperative, ca: Woleshala en­gleză—care, de cîtva timp încoace, face vînzări anuale, reprezentînd o sumă de 500.000. 000 lei (Ch. Gide,­ La Coopération, Paris, 1900, p. 74)—Woleshala scoțiană; cooperativele din Salford, Oldham, Le­eds, etc. De la 1801—1897, cooperativele engleze au făcut afaceri în valoare de 22.732.234.825 lei, și au împărțit dividende în sumă de 2.072.556.150 lei. (Le Monde Econo­­mique, 1898, p. 387). In 1894 și următorii făceai­ anual afaceri în valoare de peste 1.500.000. 000 lei. (Le Musée Sociale, 1898, La Coopération dans le monde, H. Wolff, p. 420). In 1901 vindeau pentru suma de 2.044.573.725 și în 1902, pentru 2.139.667.700 lei. (Béatrice Potter-Webb, La Coopéra­tion en Grande-Bretagne, 1905, p. 280) și realizînd profituri, în 1901, de 227,485,300 lei, iar, în 1902, de 239,858,825 lei, idem, idem). Iar numărul membrilor tuturor coope­rativelor a crescut foarte mult și crește din an în an. Așa, în 1901, erau 1.919.555, iar, în 1902, 2.022.208 (Béatrice P. Webb, op. cit. p. 286; Les Systemes Socialistes et L’Evolution Economique, M. Bourguin, Paris, 1904, p. 224). Și dacă, urmînd criteriul general, ad­mitem, că cinci inși beneficiază după urma unui membru cooperator și vom înmulți cifra de mai sus, a tuturor mem­brilor cooperatori din Anglia (2.022.208) cu cinci, avem atunci rezultatul, că în Anglia 10.111.040, inși, adică aproxima­tiv a patra din întreagă populatiune en­glezească trăește din și în virtutea sis­temului cooperativ. Cooperativele în Germania In Germania, statul, mai mult ca ori și cine altul, dîndu-și seama de dezas­trul economic cauzat de principiul „lai­­ssez-faire, laissez-passer“, față de ma­rele mase populare, n’a recurs și n’a găsit un mijloc mai eficace pentru îm­bunătățirea stărei generale economice a marelor mase populare, decic dind sprijinul cel mai puternic posibil, tol­­perativilor. Prusia, mai întîî și mai mult, apoi Britania, Saxa,­­Wecttemburg, ducatul de Baden, etc., statul, cu alte cuvinte, prefecturile și comunele urbane și ru­rale au venit în ajutorul cooperativelor cu­ zecile, cu sutele de milioane de lei, și ceea ce s’a încurajat aici, mai mult, și ceea ce au și prosperat aici, mai mult, au fost, cooperativele agricole și cele de credit. De aceea, și numărul celor din­ții, în 1902, se ridica la cifra 4602, al ce­lor de al doilea, în același an, la cifra de 12.000 (dintre care cele mai multe și mai prospere aparțin sistemului Raif­feisen). (Le Musée Sociale, 1903, p. 13). Ajutorul pe care îl au dat, băncile Raif­feisen (mult mai mare decit cele Schult­­ze-Delitzsch­) diferitelor cooperative a­­gricole, de consum, etc. au fost de 250.000. 000 lei, in 1898. (Le Monde Econo­­mique, 1898, p. 429). Une­ori acest ajutor e cu mult mai mare, chiar cu citeva sute de milioane în plus. (Le Monde Economique, 1899, p. 36—38). Cooperativele sporesc foarte mult in Germania, mai mult, poate, ca ori și unde în altă parte. Așa, în­cît, în 1905, erau în număr de 23.559, dintre care

Next