Adevěrul, august 1907 (Anul 20, nr. 6443-6472)
1907-08-05 / nr. 6447
Anul al XIX-lea,—.No. 6447 FONDATOR Ales. V. Beldimann yt TElICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER ® Ce. București, Str. Karageorgeviciu Telefon (1/4 TELEFON Pentru Capitala No. 14110 5 Hani In toată țara Duminică 5 August 1 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE abonament ® 1 * Un an . . • . Lel 16.» 6 Inni • • i « J • 8.—• 3 luni • • • • » a 4.« ® lună I • a • • a 1.50 Instrfiții Alate indoit NAZBITII Mijloc siguri In Mitică Ghinion — care în treacăt fie zis își va serba zilele acestea jubileul de 20 de reprezentații cu artifitii și foc bengal — Brezeanu stîrnește în fiecare seară tunete de aplauze în personagiul lui Năică, care vrea să fie arestat și nu poate. Un avocat care ieșea de la Casație, după respingerea recursului d-lor Kogălniceanu și Valescu pentru liberare pe cauțiune, relevînd această scenă din „Mitică Ghinion“, spunea: „ Sunt Unii cari fac orice ca să fie depuși: furturi, excrocheri, crime la poliție, tot ce poftești. Cu nici un preț justiția nu-I depune. Și dacă, prin minune, s’ar găsi un tribunal care să-I depue, Curtea i-ar pune numai decît în libertate. Vrei însă un mijloc sigur ca să fii depus și să nu te scoată nici cu o cauțiune de un milion ! — Scrie o broșură în chestia țărănească, sau vorbește azi muncitorilor cum i-a muștruluit 30 de ani Ioină Nădejde și să vezi dacă mai dai greș ! Fii «Adeveruri» Chestia Lindley — Cum s’a rezolvit chestia Lindley? —Primăria a refuzat să mai dea Lindsei noul fără să vadă apă și atunci s’a reziliat contractul! Căzui Muscă Intre cei vizați de decizia d-lui Haret s’ar afla și un domn profesor Muscă. Cum să nu fie vizat, dacă o cu.... Musca pe căciulă ? JJUragifi__ Un muncitor a fost arestat pentru ultragiu, fiindcă a fumat în fața unui gardist! Ce ar mai fi fost dacă fuma în fața unui ipistat ? Era ultra-ultragiu! Rigoletto 5 Provincie și Străinătate No. X240 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei Biuteriile ziarului: Str. Sărindar. 1! Inchcerea convenției consulare cu Turcia-Atitudinea profesorilor ioimisti Corn stăm cu conflictul greco-romîn ■r- Un interview interesant ca un diplomat, asupra stărei in care se află acum conflictul cu Grecia . Cu privire la conflictul grecoromîn domnește acum o tăcere absolut inexplicabilă. întreaga afacere pare că stagnează, de vreme ce după ridicarea măsurilor de represiune ce luaseră cele două state, nu s’a mai auzit de nimic ce ar îndreptăți credința că o apropiere definitivă s’a făcut, că relațiile diplomatice au reluat etc. etc. Avînd ocaziunea să vedem pe un distins diplomat român, l’am rugat să ne dea oarecari explicațiune asupra stărei în care se află acum conflictul. Cu multă amabilitate diplomatul în cestiune s’a pus la dispozițiunea noastră rugîndu-ne să i punem anume întrebările asupra cărora am dori să fim lămuriți. Redăm convorbirea aproape in termenii cum a avut loc. 4» .— De ce s’aui ridicat măsurile de represiune “îmi credeți că bine s’a făcut că au fost ridicate ? — Știu că d-voastră ați emis prin Adevărul altă părere. Cred că ațî fost greșiți. Ridicarea măsurilor de represiune a fost necesară. Intrucît ele trebuiau să producă un efect, s-au produs, iar dacă credeți că nu l’au produs, atunci vă asigur că niciodată nu puteau să ’l mai producă. Asemenea măsuri cu caracter economic produc efectele lor în primul timp. Mai tîrziu perd eficacitatea fiindcă popoarele lovite se adaptează norilor împrejurări și nu mai simt lovitura ce li s’a dat. Dar cum îți spusei, din fericire, măsurile de represiune luate de noi au fost simțite la Atena și nu odată s’a manifestat de acolo dorința unei înțelegeri cu Romînia. La o asemenea înțelegere trebuia însă și noi să căutăm a ajunge în cele din urmă, pentru că războiu cu Grecia nu putem duce, iar o perpetuare a unui conflict între două state, este o absurditate și chiar ceva imposibil. Pentru a putea începe tratativele, după ce Grecia manifestase dorința de a trata, trebuiau ridicate măsurile de represiune. Ridicarea aceasta, crea terenul pe care cele două state ne puteau întîlni în vederea unei împăcări. Aceasta vă arată tot odată că ridicarea măsurilor de represiune nu însemnează că înțelegerea s’a stabilit, nu însemnează că conflictul e înlăturat, o dovadă că relațiile diplomatice nici n’au fost reluate. Ele însemnează numai că o înțelegere este iarăși cu putință și că tratativele pot să înceapă. • In legătură cu aceste interesante explicațiuni, am pus întrebarea următoare : — Tratativele urmează deci acum? Prin cine ? Și la ce rezultat ați dus pînă acum ? Cu multă amabilitate interlocutorul nostru a răspuns și la aceste întrebări : — Tratative știu că ați urmat,— n’ași putea însă să'ți spun exact dacă urmează în acest moment. Dacă nu, aceasta nu însemnează nimic. Tratativele diplomatice nu se termină dintr’o singură dată. Mereu intervin pauze după cari ele sunt reluate pînă cînd duc la un bun sfîrșit. Un punct pare a fi deocamdată cîștigat, anume că guvernul grec s’a hotărît să împiedice în mod serios formarea de bande pe teritoriul sau. Altă chestie e dacă va putea să facă aceasta, dacă nu cumva comitetele macedonene sînt mai tari decit dînsul. Fapt este însă că guvernul grecesc s’a declarat gata să procedeze cu hotărîre în această privință. Rezultatul a fost obținut, lucru pe care trebuie să ’l recunoaștem, și cu concursul Porței, care da la o vreme încoace se arată foarte zeloasă de interesele noastre. Pe cînd pînă mai deunăzi, Poarta proceda în conflictul greco-romîn după obiceiul ei, tratînd chestiunile în mod dilatoriu, sau căutînd să împace și capra și varza,—acum a dovedit o energie neobicinuită la dînsa și nota pe care a adresat-o guvernului grecesc în chestia bandelor macedonene, e cea mai bună dovadă pentru aceasta. Cu toate că după ultima notă turcă Grecia a aavut încă o atitudine destul de provocătoare, nu a dezitat însă să declare în același timp că a luat cele mai energice măsuri, pentru a împiedeca formarea de bande pe teritoriul său și trecerea lor în Turcia. * — Dar, ne-am permis să observăm, crimele contra aromînilor continuă în Macedonia... — Efectele măsurilor luate de Grecia nu se pot resimți imediat. Apoi însă bandele grecești din Macedonia, cari nu sunt sub puterea Greciei, vor fi repede distruse acum cînd Poarta e hotârîtă să procedeze contra lor cu ultima energie și a și dat ordine în consecință. E de sperat deci că în curînd oribilele măceluri vor înceta și că conaționalii noștriî vor fi lăsați în pace ca să și poată vedea de treburile lor. Dar cu recunoașterea aromânilor cum rămîne ? — Vezi, aceasta este tocmai chestiunea dificilă care, dacă nu mă înșel, face ca tratativele să meargă foarte încet. Recunoașterea naționalităței aromîne în Macedonia depinde de Poartă și de Patriarhie Poarta a recunoscut prin iradea existența naționalităței aromîne. Patriarhia a refuzat să se supuie, să dea sancțiune acestei iradele. Noi am cerut guvernului grec ca să influențeze asupra patriarhului în sensul doleanțelor noastre. Guvernul grec a refuzat să facă aceasta sub cuvînt că nu are trecere pe lingă patriarh. Se pare că în acest punct guvernul grec nu spunea un lucru inexact. Patriarhia e în bune relații cu guvernul grec și-î face pe plac, dar numai întrucît interesele guvernului grec coincid cu ale sale, altfel nu. Ei bine, Patriarhia crede că recunoscînd comunitățile aromîne, ar da o mare lovitură propriilor sale interese și deci refuză de a o face.* — Să admitem, am întrerupt pe diplomatul nostru, dar Poarta care ne e acum atît de favorabilă, nu poate interveni pe lîngă patriarh ? — Bineî nțeles că da și întrucît guvernul grec nu contrariază acțiunea ei. Poarta poate să facă mult. După informațiunile ce au, guvernul turc a și făcut intervenție pe lîngă Patriarhie. Marele vizir însuși l-a rugat pe patriarh să cedeze în chestia aromînilor. Răspunsul a fost că patriarhul e dispus a face tot posibilul, că a dat ordin ca acolo unde sunt aroniini mulți să se oficieze în romînește, că mai mult însă nu poate face, pentru că ar însemna să distrugă comunitățile grecești. Toate insistențele marelui vizir au fost zadarnice. Prea cu asprime nu poate proceda nici el, căci se lovește de Rusia care ca mare putere ortodoxă sprijină întotdeauna pe patriarh. De aceea Poarta lasă lucrurile să tărăgăneze. împrejurările pot iisă din moment în moment să pue pe marele vizir în situațiune de a obține în schimbul altor avantagii, recunoașterea comunităților aromîne de către Patriarhie. Cu aceasta convorbirea s’a terminat. Repetăm că am reprodus-o textual și adaogăm acuma că dacă faptele ce ne-a relatat interlocutorul nostru sunt foarte importante, modul sau de a prezenta chestiunea, nu e convingător. Noi tot credem că ridicarea măsurilor de represiune s’a făcut în mod pripit și că înainte de toate Romînia are dreptul la o satisfacție din partea Greciei. Rp. Și-au perdut mințile! Mare bine ar rezulta pentru guvern și in special pentru d. ministru de interne dacă ar instala o curatelă la „Voința națională“. Și nu vorbim în glumă, ci foarte serios. De altfel, după cîte am putut vorbi cu mulți liberali de seamă și cu scaun la cap, noi nu disperăm că această măsură se va lua și că nu va trece multă vreme și partidul de la putere va avea și un oficios în limba romina— deoarece, oricît am fi de adversari ai guvernului, nu-l putem face injuria de a lua ,Voința națională“ de azi drept monitor al părerilor sale. De altfel, citind L’Indépendance roumaine constați numai decit că a rămas singurul ziar liberal în contact permanent cu guvernul și că fostul oficios romînesc al partidului liberal a deraiat complectamente și te faci de rîs luîndu-l în serios. Cine le-ami spus celor cari compromit azi această foae că slujesc guvernul, nu știm—dar ceea ce e sigur e că ne aflăm în fața unui caz destul de interesant de pierdere a minților — presupunînd că cei în chestiune au avut vreodată asemenea bagaj. Dela Vodă pînă la opincă, așa chiar din senin, fără nici un rost și fără nici un D-zeu, lumea politică, economică, gazetărească, e luată zilnic la înjurături cari nu se întilnesc nici pe la binalele dela marginea Bucureștiului. Calomnii, infamii, rățueli ridicole — nimic nu li se pare neconvenabil domnilor cari cred că vorbesc în numele guvernului și în special în numele d-lui ministru de interne. Am fi curioși să vedem dacă d. Ionel Brătianu ar traduce trei rînduri din „Voința națională“ unui diplomat străin, sai dacă ar consimți să le citească într'o adunare de oameni politici. Toată această absență mintală provine din sentimentul că au ajuns, că se află.... la putere,nu „la datorie cum spunea d. Sturdza! Și cînd ești la putere, mai cu seamă că „vechii“ liberali cari sînt azi la „Voința“ au năvălit pentru întîia oară la putere ! — trebue să zburzi, să dai cu barda in D-zeu, să te recomanzi „boiarului”, făcînd cite opt tumbe în șir, ridicînd nori de praf și întinzînd apoi căciula ca să-ți arunce gologanu.... Cînd o să vie reversul medaliei, cînd s’o împlini termenul fatal și vor simți că nu au puterea pe veci, atunci să-i vedeți cîte parale vor face acești voinicoși și atunci vor vedea abea patronii lor cît de netrebnici sînt, și cum, în opoziție, pentru a lupta, trebuie să ia patronii înșiși condeiul în mină, căci cu oficioșî ca cei de la „Voința“ nu stă un partid în opoziție, sau stă... prea mult ! Ad, poate fi talentat, cinstit, bun coleg,— dar va fi totdeauna expus să se găsească într’un conflict de conștiință: părerile sale să nu fie acele ale partidului. Și atunci ori va scrie ce nu crede, ori va trebui să se demită dintr’un serviciu în care poate a perdut cei mai buni ani ai vieței sale. Căci defectul presei noastre de partid, este că ziaristul nu e liber în convingerile și critica sa. El are dreptul de critică față de oricine, numai față de partidul sau nu. Și să nu se zică cum că peste tot locul e așa. Cunoaștem ziare germane de ex. cari apără ideile unui partid, dar își permit să-l critice cînd greșește. Explicația e că aceste ziare aiurea trăesc din propriile lor mijloace, pe cînd la noi presa de partid nu poate exista nici o zi fără de subvenții din cassa partidului. Ei bine, mărturisim că nu acesta e idealul gazetăriei și că idealul presei e independența pe care o poate avea un ziar numai cînd trăește de la și prin publicul său cititor. Acum, înainte de a încheia, o vorbă încă. Independența crede că afacerile private n’au ce căuta în presă. Suntem de acord, deși putem dovedi Independenței că Voința, de care, ce-i drept, toți fruntașii liberali se deszic acum, a atacat oamenii în viața lor privată. Dar ce înțelege Independența prin afaceri private ? Oare cînd un funcționar de de la un minister introduce camăta acolo și exploatează pe colegii săi,— asta o afacere privată ? Oare cînd un patron necinstește lucrătoarele din atelierul său,—asta-î afacere privată ? Oare cînd un bogătaș seduce o fată și o lasă apoi cu copilul său să moară pe drumuri—asta-î afacere privată ? Oare cînd un subcomisar ucide un om in poliție— asta-î afacere privată ? Să ne este Independența, dar asemenea afaceri private vom continua să le dăm fără de milă la lumină și credem că nu vom îndeplini bine și conștiincios robii de gazetari, care la noi, e mai mare și mai greu decît aiurea. Toate imoralitățile, toate nedreptățile, toate fără delegile — toate, dar absolut toate, sunt de domeniul public. Chestia e să fii de bură credință, să fii conștient de ținta moralizatoare ce urmărești și să nu te sinchisești de insinuările presei de part d, prin aceasta chiar părtinitoare. Deviza să-ți rămîie tot aceea a marelui florentin . Sequi il tuo corso e lasei dirlegente. Gr. Trebue să recunoaștem că i s'a întîmplat și „ Voinței* să facă odată o încheere logică. *T„In adevăr, d. Pangratti este azi directorul revistei generale a învățămîntului și nu avea altă tribună mai indicată decît această revistă, pentru a-și spune părerile, dacă — vorba „Voinței“—avea ceva de zis înpotriva măsurilor d-lui Haret. E adevărat că direcția revistei a moștenit’o de la d. Haret, dar aceasta, desigur, nu ar fi împiedicat conștiința dreaptă să triumfe! Așadar dacă d-nii Pangratti și Mehedinți tac asupra deciziei d-lui Haret, apoi — înc’odată vorba „Voinței“ ! — e că „n’au nimic de zis în potrivău! S. T. R. O polemică despre presă La articolul nostru asupra presei române, Independența ne răspunde că nu polemizează cu Adevărul, — ceea ce nu o împiedică s’o facă zilnic fără a ne numi și chiar în articolul prin care afirmă aceasta. Nu ne supără că Independența nu polemizează cu noi, aceasta pentru că noi ne mulțumim cu cititorii români pe cari îi avem,—și renunțăm bucuros la întinsul cerc internațional de cititori ce-i are Independența dat fiind că e scrisă în franțuzește. Independența recunoaște că în ce privește reporterii romîni, ea a mers prea departe spunînd că sunt într’o crasă inferioritate și le acordă deplină satisfacție. Suntem mulțumiți că am putut da confratelui francez ocazia unei asemenea rectificări și reporterilor din presă o asemenea satisfacție. Că s’au rătăcit în presă și nevrednici,—unde nu s’a întîmplat aceasta ? A solidariza însă cu acești nevrednici pe alți colegi, cari sînt săraci, dar cinstiți și muncesc din greu după puterea și știința lor în aceiași meserie cu tine,—aceasta nu e corect și nu e civilizat și aceasta a făcut și face Independența. Făcînd însă, organul francez perde dreptul de a încăleca pe principiile moralităței gazetărești și omenești. Independența afirmă că ziarele independente trăesc numai din procedee incorecte. Refuzăm să polemizăm din acest punct de vedere, nici nu voim să răsfoim dosarul și,dependenței spre a vedea dacă e atît de curată ca cristalul încît să poată ridica cea dintîi piatra. Dar nici nu-șî dă seamă ziarul francez ce insultă face tarei în ochii străinătăței—căci pentru străinătate a pare, pentru romîni sperăm că partidul național-liberal ar scoate o gazetă romînească — afirmînd că în țara noastră chiar și presa de tiraj nu poate trăi decît din incorectitudini și scandal. Asta înseamnă că cei mai mulți dintre cititorii țarei, deci dintre oamenii mai culți, sînt niște lipsiți de bun simț, niște destrăbălați. Ei bine, să ne dea voie Independența să fim de altă părere și să-î spunem că marele public e mai bun și mai obiectiv judecător decît o presă care singură declară—cum face Independența—că are convingerile partidului sau. Noi admitem necesitatea unei prese de partid, dar o asemenea presă nu este a opiniei publice, a țărei,—ea este a partidului. Ziaristul angajat la un asemenea ziar, Atitudinea profesorilor junimiști — In chestia deciziei d-lu Haret — Amănuntele noastre cu privire la atitudinea celor doi profesori junimiști, d-nii Pangrati și Mehedinți, în chestia deciziei d-lui Haret, au pasionat și cercurile profesorale și cele politice. Ele ne-au atras o scrisoare semnată „Un profesor“, care însă nefiind semnată cu un nume cunoscut nouă nu i-am dat curs imediat. Iată textul ei : „In „Adevărul“ cu data de Joi 2 August 907, văd, că dintre profesorii junimiști d-nil Pangrati și Mehedinți stau în rezervă, în ce privește deciziunea d-lui Haret, prin care anulează numirea tuturor profesorilor numiți sub regimul trecut. «Cauza este că n’au fost întrebați,—sînt oameni cari nu vorbesc altfel. „Ca probă . A doua zi după Sf. Ilie, d. Pangrati a trecut la Călimănești spre a vizita pe un frate al său, care-și face cuva acolo. Pe peronul uneia din gările intermediare, în cele cîteva minute cît stă trenul, fiind întrebat „Ce zice de deciziunea d-lui Haret“, d. Pangrati a răspuns scurt și categoric : „Este o măsură anarhică și revoluționară, care aduce desființarea inamovibilităței profesorilor „N’am întrebat pe d. Pangrati dacă pot aduce la cunoștința publică această părere a sa, sau nu, cum însă eu nu sunt prietii cu d-sa ca să se considere ca o convorbire intimă, și cum imediat ce am pus întrebarea a și răspuns, asta înseamnă, că oricine l-ar fi întrebat, ar fi obținut același răspuns. Fiind dar o convingere a sa, pe care o poate spune ori și cui, cu atîta înlesnire, deci se poate aduce și la cunoștința publică: „Vă rog dar să o publicați“. „D. Pangrati n’o va dezminți, căci îl știți de corect și consecințe cu convingerile sale, și apoi se poate proba“. Azi vedem că o asemenea scrisoare a fost adresată și ziarului „Acțiunea", iar „Voința Națională" vorbind de ea, scrie : „Acțiunea“ spune că d.Em. Pangratti, profesor universitar și director al „Revistei generale a învățământului“, fiind întrebat zilele trecute de către un profesor ce crede despre anulările numirilor ilegale în învățământ, a declarat categoric : — „Este o măsură anarhică și revoluționară, care aduce desființarea inamovibilităței profesorilor“. „Le permitem plăcerea,—zice „Voința“, de a nu crede pe confratele Acțiunea“. , Suntem siguri că dacă d. Pangratti ar fi avut ceva de zis înpotriva măsurilor luate de Haret, ar fi făcut o prin revista ce conduce“. Convenția consulară cu Turcia O telegramă din Constantinopol anunță eri în mod oficios că negocierile în vederea încheierea unei convențiunî consulare turco-romîne n’au sfîrșit și că nu mai este discuțiune între comisiunile instituite decît asupra cîtorva articole din tariful vamal, în care scop delegatul special al Romîniei pentru afacerile comerciale va veni la Bucureștii să ia instrucțiuni. Cu aceasta se ratifică amănuntele date de noi cu privire la tratativele de încheiere a unei convenții consulare cu Turcia. Chestiunea intră astfel în discuțiune publică, deoarece negocierile fiind terminate, lumea politică va fi dilemată a se rosti asupra acestei convențiuni. Este cunoscut alte obiecțiuni s’au ridicat cînd s’a plănuit o convenție consulară cu Grecia și cum proeptul prezentat a fost retras din consiliul de miniștri. Convenția consulară cu Turelă nu angajază interese mai puțin vitale și e de prevăzut că va da loc la discuțiuni din cele mai aprinse. Pînă astăzi presa ambelor partide s’a ferit de a discuta această chestiune. Așteptăm, acum că negocierile sînt terminate, sa aflăm părerile ambelor partide. Noi ne am făcut datoria din vreme, expunînd amănunțit publicului liniamentele generale, scopurile politice ce se urmăresc cu asemenea convenție și obiecțiile de formulat. Vom continua a da toată atențiunea acestei chestiuni care va fi una din preocupările capitale ale lumei noastre politice la deschiderea anului politic. Satura întrevederile dintre suverani — Chestia balcanică — E interesant de văzut ce scrie presa austriacă în jurul întrevederilor din timpul din urmă și mai cu seamă ce spune ea despre situația din Macedonia în legătură cu aceste întrevederi. Importantele întîlniri, din vara aceasta, dintre suverani, și-au găsit încheierea în întrevederea de la Ischl. Dacă ar fi să se caute motivul politic, —și că acesta există o dovedește faptul că baronul de Aehrenthal și sub secretarul de stat Sir Charles Hardinge au fost față la întîlnirea dintre regele Eduard și monarhul Austro-Ungariei—acest motiv n’ar fi numai acel al păcei universale, pe care toate puterile mari ale Europei doresc sau sunt nevoite să o menție ci are în vedere și situația din peninsula Balcanică. In primul rînd interesul Angliei în politica orientală provine din dorința de a-șî întinde stăpînirea cît mai mult asupra mărei Mediterane, dorință care a căpătat baze puternice de la cîștigarea insulei Cipru și a dominațiunei în Egipet. In măsura în care a scăzut însemnătatea comercială a Constantinopolului prin deschiderea canalului de Suez, posesiunea Bosforului a pierdut și ea mult din valoarea ei în ochii englezilor. La Londra se va da din nou importanță Stambulului, numai atunci cînd în Rusia s’ar trezi iarăși aspirația după strîmtoarea mărei Negre. Din cind în cînd adepții școalei lui Gladstone,—care se știe că n’a cules lauri în politica externă și în special în cea balcanică,—se plîng că starea creștinilor în Macedonia, lasă mult de dorit și că acțiunea de reforme întreprinsă de marile puteri, nu-i suficientă. E foarte adevărat că pentru populația macedoneană ar fi de dorit o existență mai bună, dar aceasta e într’o stare așa de deplorabilă numai din pricina că grecii bulgarii și sîrbii n’au știut să urmeze drumul bun în lupta lor. Agitațiile durează de mai mult de cincizeci de ani, ei n’au scuturat însă jugul turcesc ci s’au luptat numai între dinșii. • w CHESTIA ZILEI Ceaiul dela Bușteni E vorba că la ceaiul dela Bușteni, regele a cerut concursul d-lui Cantacuzino pentru reformele lor grave. JäT ■ . «. G . Regele : (către Nababul) Îmi place ceaiul d-v. și sper că o si ăt rezultate bune..., la toamnă ! -Nicu Filipescu: Ei beau ceaiuri și pe mine mă trec năăușelile / Popoarele balcanice s'au arătat slabe și neputincioase pentru a se libera. Turcia refuza să facă vre-o reformă, alta decît acțiunea de reforme începută de Austro,Ungaria și Rusia la care au aderat și celelalte puteri. Nimeni nu poate decit să dorească schimbarea în mai bine a stărei de lucruri din Macedonia, dar nu se poate face altceva decît să se lase ca puterile ce au început să restabilească liniștea și siguranța, să continue pe calea pornită. Această politică poată să pară modestă dar e în orice caz cea mai bună dat fiind că popoarele balcanice împreună cu Turcia nu au putut, în treizeci de ani, creea una mai bună. Acest lucru e de mult recunoscut în Anglia și dacă puterile așa numite reformatoare vor avea în viitor sprijinul real și nelimitat al cabinetului din St. James, lucrurile se vor schimba mai repede în bine. Probabil că la întrevederea de la Ischl s’au luat oarecare hotărîri în această privință. Astfel nu numai că s’a adus un mare serviciu menținerei păcei europene dar s’a și creat o temelie trainică pentru reformele necesare la restabilirea liniștei și ordinei în Macedonia precum și pentru asigurarea unui train mai omenesc locuitorilor de acolo. PĂRERI ȘI IMIPRESII Utopia Mulți oameni dintre acei cari gîndesc — vor fi unii cari vor zice că oamenii cari gîndesc nu sînt mulți — visează la o societate care să fie altfel organizată de cit a noastră. Altfel, visensul ca să fie mai bună, mai ideală, să dea oamenilor cît mai multă fericire și mulțumire, să înlăture nedreptatea, dușmănia, sărăcia, răutatea, etc. Visătorii de asemenea lumi perfecte se numesc utopiști, iar visurile lor se numesc utopii. Un mare scriitor, om de inimă care pentru convingerile sale a lăsat capul pe eșafod, Tomas Morus, a scris o carte în care dă ființă visului sau despre o lume mai perfectă, în credință că acest vis ar putea fi realizat. Cărței i-a pus titlul de Utopia, pentru că acesta e numele țărei ideale din romanul sau... Veți zice că asemenea idealiști au trăit numai la 1400. Morus a trăit ce-i drept pe vremea lui 1400, dar din fericire omenirea e mai bună decât ne închipuim și idealiștii cari visează că va veni ziua fericirei generale au fost și vor fi în toate timpurile. Mai de mult am primit la redacție, dar abia acum am putut s’o citesc, o broșurică întitulată Un reporter în noua planetă Aurora. Autorul se ascunde sub pseudonimul Amargo. Planeta Aurora este un fel de Utopia în felul ei, într’o ușoară formă umoristică autorul descrie o călătorie în țara ideală a Aurorei, în țara visurilor sale. In acea țară oamenii trăesc admirabil, fără griji și fără nevoi, cu multe virtuți și puține păcate, — numai mulțumită deosebitei atențiuni ce se dă acolo educațiunea fizice. Cu mult umor și adesea cu o fină satirizare se arată cum acolo oamenii mănîncă pentru ca să trăiască și nu viceversa, cum nu sunt nici slabi dar nici obezi, cum nu sunt atinși nici de sentimentalism bolnav dar nu sunt nici de o brutalitate barbară etc. Satira și umorul reiese din compararea vieței de pe planeta Aurora cu cea de pe neînsemnata și atît de rău organizata planetă Terra. Cărticica e foarte interesantă și de bun simț. Și autorul arată încotro înclină simpatiile sale cînd închină scrierea sa„tuturor oamenilor cu bun simț“. Păcat numai că educația fizică e încă atît de neglijată în țară noastră, încît într’adevăr sîntem atît de departe de ideal, ca Pămîntul de planeta Aurora. B. Br. Acțiunea franței în baroc! Conduita rezervată a Franței.—Exagerarea situației. — Tulburările [UNK] erau de prevăzut — Sentimentul presei străine. Conduita rezervată a Franței Evenimentele din Maroc s’au desfășurat cu o iuțeală aproape vertiginoasă!» Primul foc de salvă a pornit ca din semnin și toate actele sălbatice ce s’au dezlînțuit apoi în interiorul orașului Casa« blanca s’au perindat repede și brusc« Franța, în colaborare cu Spania, a trimis trupe ca să se opue acțiunea distrugătoare a turburătorilor; bombele vaselor franceze au lovit în lagărul triburilor marocane. Franța se afla în legitimă apărare și ceva mai mult, avea datoria să reprime turburările. Pe cît de violent a fost atacul marei canilor, pe atîta de energică a fost și represiunea și totuși. Franța n’a uzat de toate puterea și înrîurirea ei, pentru a da luptelor dela Casablanca aspectul unui adevărat räzboiu. Felul cum s’a condus, a dovedit că ea nu urmărește nici un scop de cucerire, că nu vrea să pue în practică faimosul cuvânt al lui Mac-Mahon: " — „Aici sînt, aici rămîn!“. *" De altfel, declarația d-lui Pichon, ministrul de externe al Franței, a fost categorică în această privință. „Cu nici un preț noi nu înțelegem să urmărim o operă de cucerire și de expedițiune“, a spus textual ministrul francez. Din aceasta cauză, cabinetul Clemenceau nu a voit să asculte sfaturile sferelor politice engleze, cari îl îndemnau să se folosească de prilej ca Franța să-și afirme întîetatea în Maroc. Guvernul francez a avut în vedere și Germania. Trebuia dovedit acestei națiuni, privită de naționaliștii francezi ca dușmană neîmpăcată, că scopul Franței nu î să treacă peste prescripțiile actului de la Algesiras, nici să pue piciorrul în Maroc cu intenția de a-i înrădăciina acolo pe veci. Atitudinea Franței a fost mai mult decît prudentă și rezervată și aceasta îl face onoare. Exagerarea situației Vin-Ulbulllos. Trebue însă să se considere și faptul că francezii au văzut de la început starrea reală a lucrurilor, că au înțeles fondul exact al situației și că nici nu aveau motiv ca să trimită trupe mai înseminate în Maroc. S’a exagerat enorm adevărata situație. S’a vorbit de trupe marocane cari au atins proporții de mii, s’a afirmat chiar că s’a alcătuit o trupă de 20.000 sau 25.000 de cabili călăreți Apoi, s’a dat o prea mare importanță însuși tulburărilor și mai ales oamenilor cari le-au produs. Populația cea mai de temut din Cassablanca era cea din mahalale și cea care compune triburile din împrejurimiile orașului. O răscoală a acestora era în adevăr periculoasă, cum a și fost în realitate, dar ea nefiind decît rezultatul unei acțiuni fanatice, nu ar fi putut lua proporții grave decit fiind excitată de diferite elemente exterioare. Un asemenea element a fost și bombardarea precipitată a orașului, care a excitat spiritele și așa agitate și le-a dat prilej să-și reverse toată ura pe care o nutresc marocanii contra europenilor. Odată intrată în focul luptei, forța impulsiunea n’a mai oprit populația decît atunci cînd bombele și gloanțele franceze au făcut spărturi largi In rîndurile ei, cu alte cuvinte, atunci, cînd a venit reacțiunea sîngeroasă a gloanțelor să atace fanatismul înăscut al populației. Această reacțiune a potolit spirite la încetul cu încetul. Cîteva gloanțe arabe au mai rătăcit din cînd în cînd peste capetele soldaților francezi, iar acum telegramele ne au spus că se simte liniștea, asalmia. ■ V - ■ A