Adevěrul, august 1907 (Anul 20, nr. 6443-6472)

1907-08-05 / nr. 6447

Anul al XIX-lea,—.No. 6447 FONDATOR Ales. V. Beldimann yt TEl­ICITATEA: CONCED­AT­A EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER ® Ce. București, Str. Kara­georgevici­u Telefon (1/4 TELEFON Pentru Capitala No. 14110 5 Hani In toată țara Duminică 5 August 1 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE abonament ® 1 * Un an . . • . Lel 16.» 6 Inni • • i « J • 8.—• 3 luni • • • • » a 4.« ® lună I • a • • a 1.50 In­strfiții Alate indoit N­AZBITII Mijloc siguri In Mitică Ghinion — care în treacăt fie zis își va serba zilele acestea jubileul de 20 de reprezentații cu artifitii și foc bengal­ — Brezeanu stîrnește în fie­care seară tunete de aplauze în perso­nagiul lui Năică, care vrea să fie arestat și nu poate. Un avocat care ieșea de la Casație, după respingerea recursului d-lor Kogăl­­niceanu și Valescu pentru liberare pe cauțiune, relevînd această scenă din „Mitică Ghinion“, spunea: „ Sunt Unii cari fac ori­ce ca să fie depuși: furturi, excrocheri­, crime la po­liție, tot ce poftești. Cu nici un preț justiția nu-I depune. Și dacă, prin mi­nune, s’ar găsi un tribunal care să-I de­­pue, Curtea i-ar pune numai de­cît în libertate. Vrei însă un mijloc sigur ca să fii de­pus și să nu te scoată nici cu o cau­țiune de un milion ! — Scrie o broșură în chestia țără­nească, sau vorbește azi muncitorilor cum i-a muștruluit 30 de ani Ioină Nă­dejde și să vezi dacă mai dai greș ! Fii «Adeveruri»­ Chestia Lindley —­ Cum s’a rezolvit chestia Lindley? —Primăria a refuzat să mai dea Lind­­sei­ noul fără să vadă apă și atunci s’a reziliat contractul! Căzui Muscă Intre cei vizați de decizia d-lui Ha­ret s’ar afla și un domn profesor Muscă. Cum să nu fie vizat, dacă o cu.... Musca pe căciulă ? JJUragifi__ Un muncitor a fost arestat pentru ultragiu, fiind­că a fumat în fața unui gardist! Ce ar mai fi fost dacă fuma în fața unui ipistat ? Era ultra-ultragiu! Rigoletto 5 Provincie și Străinătate No. X2­40 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei Biuteriile ziarului: Str. Sărindar. 1! Inchcerea convenției consulare cu Turcia-Atitudinea profesorilor ioimisti Corn stăm cu conflictul greco-romîn ■r- Un interview interesant ca un diplomat, asupra stărei in care se află acum conflictul cu Grecia . Cu privire la conflictul greco­­romîn domnește acum o tăcere ab­solut inexplicabilă. întreaga afacere pare că stagnează, de vreme ce după ridicarea măsurilor de repre­siune ce luaseră cele două state, nu s’a mai auzit de nimic ce ar în­dreptăți credința că o apropiere de­finitivă s’a făcut, că relațiile diplo­matice­­ au reluat etc. etc. Avînd ocaziunea să vedem pe un distins diplomat român, l’am rugat să ne dea oarecari explicațiune asu­pra stărei în care se află acum con­flictul. Cu multă amabilitate diplo­matul în cestiune s’a pus la dispo­­zițiunea noastră rugîndu-ne să­ i pu­nem anume întrebările asupra cărora am dori să fim lămuriți. Redăm convorbirea aproape in termenii cum a avut loc. 4» .— De ce s’aui ridicat măsurile de represiune “î­mi credeți că bine s’a făcut că au fost ridicate ? — Știu că d-voastră ați emis prin Adevărul altă părere. Cred că ațî fost greșiți. Ridicarea măsurilor de represiune a fost necesară. Intrucît ele trebuiau să producă un efect, s-au produs, iar dacă credeți că nu l’au produs, atunci vă asigur că nici­odată nu puteau să ’l mai pro­ducă. Asemenea măsuri cu caracter economic produc efectele lor în pri­mul timp. Mai tîrziu perd eficacita­tea fiindcă popoarele lovite se adap­tează norilor împrejurări și nu mai simt lovitura ce li s’a dat. Dar cum îți spusei, din fericire, măsurile de represiune luate de noi au fost sim­țite la Atena și nu odată s’a mani­festat de acolo dorința unei înțele­geri cu Romînia. La o asemenea în­țelegere trebuia însă și noi să cău­tăm a ajunge în cele­­­ din urmă, pentru că războiu cu Grecia nu pu­tem duce, iar o perpetuare a unui conflict între două state, este o ab­surditate și chiar ceva imposibil. Pentru a putea începe tratativele, după ce Grecia manifestase dorința de a trata, trebuiau ridicate măsurile de represiune. Ridicarea aceasta, crea terenul pe care cele două state ne puteau întîlni în vederea unei îm­păcări. Aceasta vă arată tot odată că ridicarea măsurilor de represiune nu însemnează că înțelegerea s’a stabi­lit, nu însemnează că conflictul e înlăturat, o dovadă că relațiile di­plomatice nici n’au fost reluate. Ele însemnează numai că o înțelegere este iarăși cu putință și că tratati­vele pot să înceapă. • In legătură cu aceste interesante explicațiuni, am pus întrebarea ur­mătoare : — Tratativele urmează deci acum? Prin cine ? Și la ce rezultat ați dus pînă acum ? Cu multă amabilitate interlocuto­rul nostru a răspuns și la aceste în­trebări : — Tratative știu că ați urmat,— n’ași putea însă să'ți spun exact dacă urmează în acest moment. Dacă nu, aceasta nu însemnează nimic. Tra­tativele diplomatice nu se termină dintr’o singură dată. Mereu intervin pauze după cari ele sunt reluate pînă cînd duc la un bun sfîrșit. Un punct pare a fi deocamdată cîștigat, anume că guvernul grec s’a hotărît să îm­piedice în mod serios formarea de bande pe teritoriul sau. Altă chestie e dacă va putea să facă aceasta, dacă nu cum­va comitetele macedo­nene sînt mai tari de­cit dînsul. Fapt este însă că guvernul grecesc s’a declarat gata să procedeze cu hotărîre în această privință. Rezulta­­tul a fost obținut, lucru pe care tre­buie să ’l recunoaștem, și cu con­cursul Porței, care da la o vreme încoace se arată foarte zeloasă de interesele noastre. Pe cînd pînă mai deunăzi, Poarta proceda în conflictul greco-romîn după obiceiul ei, tratînd chestiunile în mod dilatoriu, sau cău­­tînd să împace și capra și varza,—a­­cum a dovedit o energie neobicinuită la dînsa și nota pe care a adresat-o guvernului grecesc în chestia ban­delor macedonene, e cea mai bună dovadă pentru aceasta. Cu toate că după ultima notă turcă­ Grecia a a­­avut încă o atitudine destul de pro­­vocătoare, nu a dezitat însă să declare în același timp că a luat cele mai energice măsuri, pentru a împiedeca for­marea de bande pe teritoriul său și trecerea lor în Turcia. * — Dar, ne-am permis să obser­văm, crimele contra aromînilor con­tinuă în Macedonia... — Efectele măsurilor luate de Grecia nu se pot resimți imediat. Apoi însă bandele grecești din Ma­cedonia, cari nu sunt sub puterea Greciei, vor fi repede distruse acum cînd Poarta e hotârîtă să procedeze contra lor cu ultima energie și a și dat ordine în consecință. E de sperat deci că în curînd oribilele măceluri vor înceta și că conaționalii noștriî vor fi lăsați în pace ca să­­ și poată vedea de treburile lor.­­ Dar cu recunoașterea aromâni­lor cum rămîne ? — Vezi, aceasta este tocmai ches­tiunea dificilă care, dacă nu mă în­șel, face ca tratativele să meargă foarte încet. Recunoașterea naționa­lităței aromîne în Macedonia de­pinde de Poartă și de Patriarh­ie Poarta a recunoscut prin iradea e­­xistența naționalităței aromîne. Pa­­triarh­ia a refuzat să se supuie, să dea sancțiune acestei iradele. Noi am cerut guvernului grec ca să in­fluențeze asupra patriarh­ului în sensul doleanțelor noastre. Guver­nul grec a refuzat să facă aceasta sub cuvînt că nu are trecere pe lin­gă patriarh­. Se pare că în acest punct guvernul grec nu spunea un lucru inexact. Patriarh­ia e în bune relații cu guvernul grec și-î face pe plac, dar numai întru­cît interesele guvernului grec coincid cu ale sale, altfel nu. Ei bine, Patriarh­ia crede că recunoscînd comunitățile aromîne, ar da o mare lovitură propriilor sale interese și deci refuză de a o face.* — Să admitem, am întrerupt pe diplomatul nostru, dar Poarta care ne e acum atît de favorabilă, nu poate interveni pe lîngă patriarh­ ? — Bineî nțeles că da și întru­cît guvernul grec nu contrariază ac­țiunea ei. Poarta poate să facă mult. După inform­ațiunile ce au, guver­nul turc a și făcut intervenție pe lîngă Patriarh­ie. Marele vizir în­suși l-a rugat pe patriarh­ să ce­deze în chestia aromînilor. Răspun­­sul a fost că patriarh­ul e dispus a face tot posibilul, că a dat ordin ca acolo unde sunt aroniini mulți să se oficieze în romînește, că mai mult însă nu poate face, pentru că ar în­semna să distrugă comunitățile gre­cești. Toate insistențele marelui vizir au fost zadarnice. Prea cu asprime nu poate proceda nici el, căci se lovește de Rusia care ca mare pu­tere ortodoxă sprijină întotdeauna pe patriarh­. De aceea Poarta lasă lu­crurile s­ă tărăgăneze. împrejură­rile pot iisă din moment în mo­ment să pue pe marele vizir în si­­tuațiune de a obține în schimbul al­tor avantagii, recunoașterea comu­nităților aromîne de către Patri­arh­ie. Cu aceasta convorbirea s’a termi­nat. Repetăm că am reprodus-o tex­tual și adaogăm acuma că dacă fap­tele ce ne-a relatat interlocutorul nos­tru sunt foarte importante, modul sau de a prezenta chestiunea, nu e convingător. Noi tot credem că ridi­carea măsurilor de represiune s’a făcut în mod pripit și că înainte de toate Romînia are dreptul la o sa­tisfacție din partea Greciei. Rp. Și-au perdut mințile! Mare bine ar rezulta pentru gu­vern și in special pentru d. ministru de interne dacă ar instala o cura­­telă la „Voința națională“. Și nu vorbim în glumă, ci foarte serios. De altfel, după cîte am putut vorbi cu mulți liberali de seamă și cu scaun la cap, noi nu disperăm că această măsură se va lua și că nu va trece multă vreme și partidul de la putere va avea și un oficios în limba ro­mina— deoarece, oricît am fi de ad­versari ai guvernului, nu-l putem face injuria de a lua ,Voința națională“ de azi drept monitor al părerilor sale. De altfel, citind L’Indépendance roumaine constați numai decit că a rămas singurul ziar liberal în con­tact permanent cu guvernul și că fostul oficios romînesc al partidului liberal a deraiat complectamente și te faci de rîs luîndu-l în serios. Cine le-a­mi spus celor cari com­promit azi această foae că slujesc guvernul, nu știm—dar ceea ce e si­gur e că ne aflăm în fața unui caz destul de interesant de pierdere a minților — presupunînd că cei în chestiune au avut vreodată asemenea bagaj. Dela Vodă pînă la opincă, așa chiar din senin, fără nici un rost și fără nici un D-zeu, lumea politică, economică, gazetărească, e luată zil­nic la înjurături cari nu se întilnesc nici pe la binalele dela marginea Bucureștiului. Calomnii, infamii, ră­­țueli ridicole — nimic nu li se pare neconvenabil domnilor cari cred că vorbesc în numele guvernului și în special în numele d-lui ministru de interne. Am fi curioși să vedem dacă d. Ionel Brătianu ar traduce trei rînduri din „Voința națională“ unui diplomat străin, sa­i dacă ar consimți să le citească într'o adunare de oameni politici. Toată această absență mintală pro­vine din sentimentul că au ajuns, că se află.... la putere,nu „la datorie cum spunea d. Sturdza! Și cînd ești la putere, mai cu seamă că „ve­chii“ liberali cari sînt azi la „Voința“ au­ năvălit pentru întîia oară la pu­tere ! — trebue să zburzi, să dai cu barda in D-zeu, să te recomanzi „bo­­iarului”, făcînd cite opt tumbe în șir, ridicînd nori de praf și întin­­zînd apoi căciula ca să-ți arunce gologanu.... Cînd o să vie reversul medaliei, cînd s’o împlini termenul fatal și vor simți că nu au­ puterea pe veci, atunci să-i vedeți cîte parale vor face acești voinicoși și atunci vor vedea abea patronii lor cît de ne­trebnici sînt, și cum, în opoziție, pen­tru a lupta, trebuie să ia patronii înșiși condeiul în mină, căci cu o­­ficioșî ca cei de la „Voința“ nu stă un partid în opoziție, sau stă... prea mult ! Ad, poate fi talentat, cinstit, bun coleg,— dar va fi totdeauna expus să se gă­sească într’un conflict de conștiință: părerile sale să nu fie acele ale par­tidului. Și atunci ori va scrie ce nu crede, ori va trebui să se demită dintr’un serviciu în care poate a perdut cei mai buni ani ai vieței sale. Căci defectul presei noastre de partid, este că ziaristul nu e li­ber în convingerile și critica sa. El are dreptul de critică față de ori­cine, numai față de partidul sau nu. Și să nu se zică cum că peste tot locul e așa. Cunoaștem ziare germane de ex. cari apără ideile unui partid, dar își permit să-l cri­tice cînd greșește. Explicația e că aceste ziare aiu­rea trăesc din propriile lor mijloace, pe cînd la noi presa de partid nu poate exista nici o zi fără de sub­venții din cassa partidului. Ei bine, mărturisim că nu acesta e idealul gazetăriei și că idealul presei e in­dependența pe care o poate avea un ziar numai cînd trăește de la și prin publicul său cititor. Acum, înainte de a încheia, o vorbă încă. Independența crede că afacerile private n’au ce căuta în presă. Suntem­ de acord, deși putem dovedi Independenței că Voința, de care, ce-i drept, toți fruntașii libe­rali se deszic acum, a atacat oamenii în viața lor privată. Dar ce înțe­lege Independența prin afaceri pri­vate ? Oare cînd un funcționar de de la un minister introduce camăta acolo și exploatează pe colegii săi,— asta­ o afacere privată ? Oare cînd un patron necinstește lucrătoarele din atelierul său­,—asta-î afacere privată ? Oare cînd un bogătaș se­duce o fată și o lasă apoi cu copilul său să moară pe­­ drumuri—asta-î afacere privată ? Oare cînd un sub­comisar ucide un om in poliție— asta-î afacere privată ? Să ne este Independența, dar a­­semenea afaceri private vom conti­nua să le dăm fără de milă la lu­mină și credem că nu vom îndeplini bine și conștiincios robii de gazetari, care la noi, e mai mare și mai greu decît aiurea. Toate imoralitățile, toate nedreptățile, toate fără de­legile — toate, dar absolut toate, sunt de do­meniul public. Chestia e să fii de bur­ă credință, să fii conștient de ținta moralizatoare ce urmărești și să nu te sinchisești de insinuările presei de part d, prin aceasta chiar părtinitoare. Deviza să-ți rămîie tot aceea a marelui florentin . Sequi il tuo corso e lasei dir­le­gente. Gr. Trebue să recunoaștem că i s'a întîmplat și „ Voinței* să facă odată o în­cheere logică. *T„In adevăr, d. Pangratti este azi directorul revistei generale a în­­vățămîntului și nu avea altă tri­bună mai indicată de­cît această re­vistă, pentru a-și spune părerile, dacă — vorba „Voinței“—avea ceva de zis în­potriva măsurilor d-lui Haret. E adevărat că direcția revistei a moștenit’o de la d. Haret, dar a­­ceasta, de­sigur, nu ar fi împiedi­cat conștiința dreaptă să triumfe!­­ Așa­dar dacă d-nii Pangratti și Mehedinți tac asupra deciziei d-lui Haret, apoi — înc’odată vorba „Vo­inței“ ! — e că „n’au nimic de zis în potrivău! S. T. R. O polemică despre presă La articolul nostru asupra presei române, Independența ne răspunde că nu polemizează cu Adevărul, — ceea ce nu o împiedică s’o facă zil­nic fără a ne numi și chiar în ar­ticolul prin care afirmă aceasta. Nu ne supără că Independența nu polemizează cu noi, aceasta pentru că noi ne mulțumim cu cititorii ro­mâni pe cari îi avem,—și renunțăm bucuros la întinsul cerc internațio­nal de cititori ce-i are Independența dat fiind că e scrisă în franțuzește. Independența recunoaște că în ce privește reporterii romîni, ea a mers prea departe spunînd că sunt într’o crasă inferioritate și le acordă deplină satisfacție. Suntem­ mulțu­miți că am putut da confratelui francez ocazia unei asemenea recti­ficări și reporterilor din presă o a­­semenea satisfacție. Că s’au rătăcit în presă și ne­vrednici,—unde nu s’a întîmplat a­­ceasta ? A solidariza însă cu acești nevrednici pe alți colegi, cari sînt săraci, dar cinstiți și muncesc din greu după puterea și știința lor în aceiași meserie cu tine,—aceasta nu e corect și nu e civilizat și aceasta a făcut și face Independența. Fă­cînd­­ însă, organul francez perde dreptul de a încăleca pe principiile moralităței gazetărești și omenești. Independența afirmă că ziarele independente trăesc numai din pro­cedee incorecte. Refuzăm să pole­mizăm din acest punct de vedere, nici nu voim să răsfoim dosarul și,dependenței spre a vedea dacă e atît de curată ca cristalul­ încît să poată ridica cea dintîi piatra. Dar nici nu-șî dă seamă ziarul francez ce insultă face tarei în ochii străi­­nătăței—căci pentru străinătate a­ pare, pentru romîn­i sperăm că par­tidul național-liberal ar scoate o ga­zetă romînească — afirmînd că în țara noastră chiar și presa de tiraj nu poate trăi decît din incorectitu­dini și scandal. Asta înseamnă că cei mai mulți dintre cititorii țarei, deci dintre oamenii mai culți, sînt niște lipsiți de bun simț, niște des­trăbălați. Ei bine, să ne dea voie Indepen­dența să fim de altă părere și să-î spunem că marele public e mai bun și mai obiectiv judecător decît o presă care singură declară—cum face Independența—că are convinge­rile partidului sau. Noi admitem necesitatea unei prese de partid, dar o asemenea presă nu este a opiniei publice, a țărei,—ea este a partidului. Ziaris­tul angajat la un asemenea ziar, Atitudinea profesorilor junimiști — In chestia deciziei d-lu­ Haret — Amănuntele noastre cu privire la atitudinea celor doi profesori juni­miști, d-nii Pangrati și Mehedinți, în chestia deciziei d-lui Haret, au pasionat și cercurile profesorale și cele politice. Ele ne-au atras o scrisoare sem­nată „Un profesor“, care însă ne­­fiind semnată cu un nume cunoscut nouă nu i-am dat curs imediat. Iată textul ei : „In „Adevărul“ cu data de Joi 2 Au­gust 907, văd, că dintre profesorii juni­miști d-nil Pangrati și Mehedinți stau în rezervă, în ce privește deciziunea d-lui Haret, prin care anulează numirea tutu­ror profesorilor numiți sub regimul tre­cut. «Cauza este că n’au fost întrebați,—sînt oameni cari nu vorbesc altfel. „Ca probă . A doua zi după Sf. Ilie, d. Pangrati a trecut la Călimănești spre a vizita pe un frate al său, care-și face cuva acolo. Pe peronul uneia din gările intermediare, în cele cîteva minute cît stă trenul, fiind întrebat „Ce zice de de­ciziunea d-lui Haret“, d. Pangrati a răs­puns scurt și categoric : „Este o măsură anarhică și revoluționară, care aduce des­ființarea inamovibilităței profesorilor „N’am întrebat pe d. Pangrati dacă pot aduce la cunoștința publică această părere a sa, sau nu, cum însă eu nu sunt prietii cu d-sa ca să se considere ca o convorbire intimă, și cum imediat ce am pus întrebarea a și răspuns, asta înseam­nă, că oricine l-ar fi întrebat, ar fi ob­ținut același răspuns. Fiind dar o con­vingere a sa, pe care o poate spune ori și cui, cu atîta înlesnire, deci se poate aduce și la cunoștința publică: „Vă rog dar să o publicați“. „D. Pangrati n’o va dezminți, căci îl știți de corect și consecințe cu convin­gerile sale, și apoi se poate proba“. Azi vedem că o asemenea scrisoare a fost adresată și ziarului „Acțiu­nea", iar „Voința Națională" vor­bind de ea, scrie : „Acțiunea“ spune că d.Em. Pangratti, profesor universitar și director al „Revis­­tei generale a învățământului“, fiind în­trebat zilele trecute de către un profe­sor ce crede despre anulările numirilor i­­legale în învățământ, a declarat cate­goric : — „Este o măsură anarh­ică și revo­luționară, care aduce desființarea inamo­vibilităței profesorilor“. „Le permitem plăcerea,—zice „Vo­ința“, de a nu crede pe confratele Acțiunea“. , Suntem­ siguri că dacă d. Pan­gratti ar fi avut ceva de zis în­po­triva măsurilor luate de­­ Haret, ar fi făcut o prin revista ce con­duce“. Convenția consulară cu Turcia O telegramă din Constantinopol anunță eri în mod oficios că nego­cierile în vederea încheierea unei convențiunî consulare turco-romîne n’au sfîrșit și că nu mai este dis­­cuțiune între comisiunile instituite decît asupra cîtorva articole din ta­riful vamal, în care scop delegatul special al Romîniei pentru afacerile comerciale va veni la Bucureștii să ia instrucțiuni. Cu aceasta se ratifică amănuntele date de noi cu privire la tratativele de încheiere a unei convenții con­sulare cu Turcia. Chestiunea intră astfel în discu­­țiune publică, de­oarece negocierile fiind terminate, lumea politică va fi dilemată a se rosti asupra acestei convențiuni. Este cunoscut alte obiecțiuni s’au ridicat cînd s’a plănuit o convenție consulară cu Grecia și cum proeptul prezentat a fost retras din consiliul de miniștri­. Convenția consulară cu Turelă nu angajază interese mai puțin vitale și e de prevăzut că va da loc la discuțiuni din cele mai aprinse. Pînă astăzi presa ambelor partide s’a ferit de a discuta această che­stiune. Așteptăm, acum că negocie­rile sînt termi­nate, sa aflăm părerile ambelor partide. Noi ne am făcut datoria din vreme, expunînd amănunțit publicului li­­niamentele generale, scopurile po­litice ce se urmăresc cu asemenea convenție și obiecțiile de formulat. Vom continua a da toată atențiu­nea acestei chestiuni care va fi una din preocupările capitale ale lumei noastre politice la deschiderea a­­nului politic. Satura întrevederile dintre suverani — Chestia balcanică — E interesant de văzut ce scrie presa austriacă în jurul întrevederilor din timpul din urmă și mai cu seamă ce spune ea despre situația din Macedonia în legătură cu aceste întrevederi. Importantele întîlniri, din vara acea­sta, dintre suverani, și-au găsit înche­ierea în întrevederea de la Ischl. Dacă ar fi să se caute motivul politic, —și că acesta există o dovedește faptul că baronul de Aehrenthal și sub secreta­rul de stat Sir Charles Hardinge au fost față la întîlnirea dintre regele Eduard și monarhul Austro-Ungariei—acest mo­tiv n’ar fi numai acel al păcei univer­sale, pe care toate puterile mari ale Eu­ropei doresc sau sunt nevoite să o menție ci are în vedere și situația din peninsula Balcanică. In primul rînd interesul Angliei în po­litica orientală provine din dorința de a-șî întinde stăpînirea cît mai mult asu­pra mărei Mediterane, dorință care a căpătat baze puternice de la cîștigarea insulei Cipru și a dominațiunei în Egi­­pet. In măsura în care a scăzut însem­nătatea comercială a Constantinopolului prin deschiderea canalului de Suez, po­sesiunea Bosforului a pierdut și ea mult din valoarea ei în ochii englezilor. La Londra se va da din nou importanță Stambulului, numai atunci cînd în Ru­sia s’ar trezi iarăși aspirația după strîm­­toarea mărei Negre. Din cind în cînd adepții școalei lui Gladstone,—care se știe că n’a cules la­uri în politica externă și în special în cea balcanică,—se plîng că starea creș­tinilor în Macedonia, lasă mult de dorit și că acțiunea de reforme întreprinsă de marile puteri, nu-i suficientă. E foar­te adevărat că pentru populația macedo­neană ar fi de dorit o existență m­ai bună, dar aceasta e într’o­­ stare așa de deplorabilă numai din pricina că grecii bulgarii și sîrbii n’au știut să urmeze drumul bun în lupta lor. Agitațiile du­rează de mai mult de cincizeci de ani, ei n’au scuturat însă jugul turcesc ci s’au luptat numai între dinșii. • w CHESTIA ZILEI Ceaiul dela Bușteni E vorba că la ceaiul dela Bușteni, regele a cerut concursul d-lui Cantacu­­zino pentru reformele lor grave. JäT ■ . «. G . Regele : (către Nababul) Îmi place ceaiul d-v. și sper că o si ăt rezultate bune..., la toamnă ! -Nicu Filipescu: Ei beau ceaiuri și pe mine mă trec năăușelile /­ Popoarele balcanice s'au arătat slabe și neputincioase pentru a se libera. Tur­cia refuza să facă vre-o reformă, alta de­cît acțiunea de reforme începută de Austro,Ungaria și Rusia la care au a­­derat și celelalte puteri. Nimeni nu poate de­cit să dorească schimbarea în mai bine a stărei de lu­cruri din Macedonia, dar nu se poate face altceva de­cît să se lase ca puterile ce au început să restabilească liniștea și siguranța, să continue pe calea pornită. Această politică poată să pară mo­destă dar e în orice caz cea mai bună dat fiind că popoarele balcanice îm­preună cu Turcia nu au putut, în treizeci de ani, creea una mai bună. Acest lucru e de mult recunoscut în Anglia și dacă puterile așa numite reformatoare vor avea în viitor sprijinul real și nelimitat al cabinetului din St. James, lucrurile se vor schimba mai repede în bine. Probabil că la întrevederea de la Ischl s’au luat oarecare hotărîri în această privință. Astfel nu numai că s’a adus un mare serviciu­ menținerei păcei europene dar s’a și creat o temelie trainică pentru reformele necesare la restabilirea liniș­­tei și ordinei în Macedonia precum și pentru asigurarea unui train mai ome­nesc locuitorilor de acolo. PĂRERI ȘI IMIPRESII Utopia Mulți oameni dintre acei cari gîndesc — vor fi unii cari vor zice că oamenii cari gîndesc nu sînt mulți — visează la o societate care să fie altfel organizată de cit a noastră. Altfel, vi­sensul ca să fie mai bună, mai ideală, să dea oamenilor cît mai multă fericire și mulțumire, să înlăture nedreptatea, dușmănia, sărăcia, răutatea, etc. Visătorii de asemenea lumi perfecte se numesc utopiști, iar visurile lor se nu­mesc utopii. Un mare scriitor, om de inimă care pentru convingerile sale a lăsat capul pe eșafod, Tom­as Morus, a scris o carte în care dă ființă visului sau despre o lume mai perfectă, în credință că acest vis ar putea fi realizat. Cărței i-a pus titlul de Utopia, pentru că acesta e nu­mele țărei ideale din romanul sau... Veți zice că asemenea idealiști au trăit numai la 1400. Morus a trăit ce-i drept pe vremea lui 1400, dar din fericire o­­menirea e mai bună de­cât ne închipuim și idealiștii cari visează că va veni ziua fe­­ricirei generale au fost și vor fi în toate timpurile. Mai de mult am primit la redacție, dar abia acum am putut s’o citesc, o broșurică întitulată Un reporter în noua planetă Aurora. Autorul se ascunde sub pseudonimul Amargo. Planeta Aurora este un fel de Utopia în felul ei, într’o ușoară formă umoristică autorul descrie o călătorie în țara ideală a Au­rorei, în țara visurilor sale. In acea țară oamenii trăesc admirabil, fără griji și fără nevoi, cu multe virtuți și puține păcate, — numai mulțumită deosebitei a­­tențiuni ce se dă acolo educațiunea fi­zice. Cu mult umor și adesea cu o fină satirizare se arată cum acolo oamenii mă­­nîncă pentru ca să trăiască și nu vice­versa, cum nu sunt nici slabi dar nici obezi, cum nu sunt atinși nici de senti­mentalism bolnav dar nu sunt nici de o brutalitate barbară etc. Satira și umorul reiese din compararea vieței de pe pla­neta Aurora cu cea de pe neînsemnata și atît de rău organizata planetă Terra. Cărticica e foarte interesantă și de bun simț. Și autorul arată încotro înclină simpatiile sale cînd închină scrierea sa„tu­­turor oamenilor cu bun simț“. Păcat nu­mai că educația fizică e încă atît de ne­glijată în țară noastră, în­cît într’ade­­văr sîntem atît de departe de ideal, ca Pămîntul de planeta Aurora. B. Br. Acțiunea franței în baroc! Conduita rezervată a Franței.—Ex­a­­ger­ar­ea situației. — Tulburările­­ [UNK] erau de prevăzut — Sentimen­­­­tul presei străine. Conduita rezervată a Franței Evenimentele din Maroc s’au desfășu­­rat cu o iuțeală aproape vertiginoasă!» Primul foc de salvă a pornit ca din sem­nin și toate actele sălbatice ce s’au dez­­lînțuit apoi în interiorul orașului Casa« blanca s’au perindat repede și brusc« Franța, în colaborare cu Spania, a tri­­mis trupe ca să se opue acțiunea distru­­gătoare a turburătorilor; bombele vase­­lor franceze au lovit în lagărul tribu­­rilor marocane. Franța se afla în legiti­­mă apărare și ceva mai mult, avea dato­­ria să reprime turburările. Pe cît de violent a fost atacul marei canilor, pe atîta de energică a fost și represiunea și totuși. Franța n’a uzat de toate puterea și înrîurirea ei, pentru a da luptelor dela Casablanca aspectul unui adevărat räzboiu. Felul cum s’a condus, a dovedit că ea nu urmărește nici un scop de cucerire, că nu vrea să pue în practică faimosul cuvânt al lui Mac-Mahon: " — „Aici sînt, aici rămîn!“. *" De altfel, declarația d-lui Pichon, mi­­nistrul de externe al Franței, a fost cat­­egorică în această privință. „Cu nici un preț noi nu înțelegem să urmărim o operă de cucerire și de expedițiune“,­ a spus textual ministrul francez. Din a­­ceasta cauză, cabinetul Clemenceau nu a voit să asculte sfaturile sferelor politice engleze, cari îl îndemnau să se folo­­sească de prilej ca Franța să-și afirme întîetatea în Maroc. Guvernul francez a avut în vedere și Germania. Trebuia dovedit acestei na­țiuni, privită de naționaliștii francezi ca dușmană neîmpăcată, că scopul Franț­­ei nu­ î să treacă peste prescripțiile ac­­tului de la Algesiras, nici să pue picior­rul în Maroc cu intenția de a-i înrădăcii­na acolo pe veci. Atitudinea Franței a fost mai mult decît prudentă și rezervată și aceasta îl face onoare. Exagerarea situației Vin-Ulb­ulll­os. Trebue însă să se considere și faptul că francezii au văzut de la început star­rea reală a lucrurilor, că au înțeles fon­dul exact al situației și că nici nu aveau­ motiv ca să trimită trupe mai însemi­nate în Maroc. S’a exagerat enorm adevărata situație.­ S’a vorbit de trupe marocane cari au a­­tins proporții de mii, s’a afirmat chiar că s’a alcătuit o trupă de 20.000 sau­ 25.000 de cabili călăreți­ Apoi, s’a dat o prea mare importanță însuși tulbu­rărilor și mai ales oamenilor cari le-au­ produs. Populația cea mai de temut din Cas­sablanca era cea din mahalale și cea care compune triburile din împrejurimii­le orașului. O răscoală a acestora era în adevăr periculoasă, cum a și fost în rea­litate, dar ea nefiind de­cît rezultatul unei acțiuni fanatice, nu ar fi putut lua proporții grave de­cit fiind excitată de diferite elemente exterioare. Un aseme­nea element a fost și bombardarea preci­pitată a orașului, care a excitat spirite­le și așa agitate și le-a dat prilej să-și reverse toată ura pe care o nutresc ma­rocanii contra europenilor. Odată intrată în focul luptei, forța impulsiunea n’a mai oprit populația de­cît atunci cînd bombele și gloanțele franceze au­ făcut spărturi largi In rîn­­durile ei, cu alte cuvinte, atunci, cînd a venit reacțiunea sîngeroasă a gloan­țelor să atace fanatismul înăscut al po­pulației. Această reacțiune a potolit spirite la încetul cu încetul. Cîteva gloanțe arabe au mai rătăcit din cînd în cînd peste capetele soldaților francezi, iar acum telegramele ne au spus că se simte li­­­niștea, asalmia. ■ V - ■ A

Next