Adevěrul, septembrie 1907 (Anul 20, nr. 6473-6502)
1907-09-15 / nr. 6487
Anul al XIX-lea— MNo. 64B7 FONDATOR Alex. V. Beldixeanu PUBLICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER <& Co. București, Str. Karageorgevitil8 Telefon O ♦ Pentru Capitală So. 141 © ■ Provincie și Străinăttnte So. 18140 .<$LTM V a Hani în toată țara %iîaîe militari contra lu Haret. Conspiratia 3 Hui UN GUVERN DRE TACE Gruvernul acuzat de către d. Spiru Haret și de către d.G. Popescu, crede că prin tăcere, va scăpa de răspundere — Situatiunea morală a guvernului nu e din cele mai strălucite. E acuzat, e dovedit de-a fi săvîrșit fapt criminale ori incorectitudini vădite și el este nevoit să adopteze singura atitudine ce-i rămîne: tăcerea. Or, tăcerea, cînd cineva te acuză—tăcerea în fața evidenței este o atitudine deplorabilă, căci dacă tn guvern, nu ai putință să risipești dovezile și echivocurile, te întemeezi pe imoralitate, pe arbitrar—și asemenea guverne sunt pierdute. Să ilustrăm tema noastră. Am fost cei dintâi cari am dat alarma asupra ororilor inutile comise în unele părți ale tărei răsculate. După potolirea revoltei propriu zise, după ce răsculații fuseseră împrăștiați, forța armată și în unele locuri ajutată de cea administrativă ori judiciară, au executat sumar pe cei prinși și aceasta fără umbră de judecată, după pîra primarului ori a arendașului—și toate acestea fără să existe stare de asediu—care chiar de-ar fii existat—totuși execuția sumară a prizionierilor constituia o crimă. Cele publicate de noi au făcut să se ridice părul în capul tuturor și un strigăt de indignare a eșit din toate piepturile dela Severin la Dorohoi. Atunci s’a făcut apel la noi ca să suspendăm publicarea acestor dosare pline de singe și de oroare, făgăduindu-ni-se că dreptate se va face și că așa fiind ar fi inutil să mai compromitem țara cu priveliștea acestor oribile și canibalice sălbăticii. Cam tot așa a răspuns d. ministru de interne cînd a fost interpelat în Cameră de către d. N. Iorga, recunoscînd că s’au făcut greșeli și că toate cazurile vor fi anchetate și pedepsite. Eram în așteptare, cu dreptate să se facă, cînd un ministru, din același cabinet cu d. Brătianu și general Averescu, d. Spiru Haret, a publicat o întreagă dezvinovățire a preoților și a profesorilor de sate acuzați de-a fi fost uneltele răscoalei sociale din Martie trecut. In această lucrare găsim declarațiunea d-lui ministru de instrucțiune publică și culte, că mulți învățători și preoți au fost executați sumar de forța armată, unii maltratați și insultați, alții tirei legați pe la instrucție și toate acestea fără ca dînșii să fi fost vinovați, deoarece în privința imensei majorități, justiția n’a găsit nici o vină. Care va să zică posedăm un act oficial, iscălit de un membru al cabinetului d-lu Sturdza că cum ocaziunea răscoalelor din Martie s’au comis asasinate, căci cine ucide, într’o țară în care nu există pedeapsa cu moarte, și ucide fără să existe măcar starea de asediu, ucide fără umbră de judecată—și pe deasupra oameni fără de vină—acela în toate limbile și sub toate legiuirile se numește asasin. Cum însă rămîne cu un guvern, acuzat de însuși unul din membrii lui, că sub al lui patronagiu s’au comis asasinate și care nu ia nici o măsură fie de a se disculpa, fie de a da pedeapsă celor ce s’au făcut vinovați de crima cea mai mare: răpunerea vieței semenilor lor? Și acest guvern, cu mîinele pline de singe romînesc, țintuit la stîlpul infamiei și al oroarei, acest guvern nu găsește altă atitudine de luat, decit sa păstreze tăcerea, să iasă să stea alături de ceilalți membrii ai săi pe acuzator și acesta, consimte și el să-și păteze mîinele de singe, alături de colegii săi făcuți și ei vinovați, prin inacțiunea lor, de asasinate!... Nu este așa că actualii noștri conducători stau pe o bază morală solidă, se pot lăuda că au prestigiu, fiindcă un rege tolerant închide ochii asupra crimelor făptuite în numele säu și fiindcă dețin puterea, au majorități colosale și fiindcă opinia publică nu se poate manifesta altfel decit prin vorbe și scris? ■* * *• Să luăm alt caz, nu așa de tragic, dar totuși caracteristic pentru fundamentul moral al guvernului. E iazul prefectului de Teleorman. Cînd guvernul l’a bombardat prefect pe d. Iarca, noi caritabil i-am făcut cunoscut, că o să pară multe pe urma'acestui neuropat. Guvernul d’a' ținut ' seamă de observațiunile noastre și d. Iarca a luat conducerea județului Teleorman și a potolirei răscoalelor din acel județ. • Or,ce s’a intîmplat cu ocaziunea acestei potoliri? Prefectul s’a substitui tuturor autorităților și în special puterei judecătorești trimițind dînsul oameni la pușcărie, liberîndu’i el și deținînd în chip ilegal pe cei liberați de justiție... Lucrul acesta este învederat cu fapte, cu documente oficiale și chiar cu declarația scrisă a delicventului. Sintem dar față pur și simplu de un abuz de putere, care dacă ar fi fost comis de un pîrlit de primar de sat ori de un polițist oarecare, aceștia de mult și-ar fi luat pedeapsa. D. prefect de Teleorman însă nu numai că nu a fost tradus înaintea instanțelor represive, dar nici n’a fost înlocuit, căci așa cer interesele politice în acest județ și așa cer și legăturile personale între acest slujbaș abuziv și ministrul de interne precum și între el și camarila acestuia... Primul prezident al Curții de apel cu ocaziunea deschiderea anului judiciar, relevă această stare anarhică, arată cum prefectul abuziv n’a fost supărat de nimeni, dar că în schimb magistrații cari și-au făcut datoria și au denunțat cazul celor în drept, cerînd satisfacție și intrarea în legalitate, magistrații au fost pedepsiți cu mutare și indirect cu darea demisiunelor. E natural că vorbele înaltului magistrat au făcut vîlvă și emoțiune în lumea politică și cea judiciară nu s’a calmat încă, mai ales că guvernul nu se gîndește să dea satisfacție dreptătea, dind pe mina parchetului pe prefectul vinovat și destituindu-l, ci se încearcă să pedepsească pe magistratul care a avut curagiul, în mijlocul lași țnței generale, ca să-șî facă datoria de om și cetățean. El nu discută, dacă faptele denunțate sunt adevărate, și nu încearcă să se disculpe, ci căuta să deplaseze cestiunea și în ceea ce privește pe funcționarul abusiv, păstrează cea mai complectă tăcere, ca și cînd întreaga vîlvă și întreg scandalul nu au la obîrșia lor faptele ilegale ale acestui slujbaș al unui regim zis liberal și toleranța culpeșă a guvernului față de faptele lui ilegale...❖ # 1-Guvernul tace cînd este acuzat și dovedit nu numai de presă că a comis asasinate—ci chiar de un ministru în activitate—guvernul tace și cînd un înalt magistrat îl acuză că a comis fapte ilegale și urîte, nedestituind pe un prefect abuziv și pedepsind pe două magistrați cari au încercat să se opună abuzurilor lui încercînd astfel să țină prestigiul mari straturi rit mai sus posibil... Guvernul tace față de evidență, șe face că nu vede sîngele nevinovat care a curs, asasinii se plimbă liberi și nesupărațî de nimeni, prefectulpașă este lăsat la locul lui, fierul roșu al primului magistrat de la Curtea de apel din București, nu-1 impresionează—în tăcerea lui!... Cu toate acestea nu procedînd astfel se întărește un guvern. Ori cit am fi o țară în care Constituția și parlamentarizmul sînt ficțiuni, ori cit sintem sub regimul bunului plac, ori cit s’ar crede că arbitrariul și cinizmul pot înlocui legalitatea și respectul de sine, guvernelor de asemenea natură, mai devreme sau mai tírziu le va lipsi atmosfera care dă viața, aerul care să-l insufle și fără de care nici un guvern, chiar în țara romînească nu poate trăi... De altfel d. Ion I. Brătianu, ar trebui să-și amintească de tatăl sau, care după ce a făcut războiul, după ce a făcut regalitatea, după ce a dat apanagii regelui, după douăsprezece ani de atotputernicie, avînd majoritățî zdrobitoare și întrebuințând teroarea lui Radu Mihai, totuși n’a putut rezista lipsei de atmosferă și a trebuit să plece de la putere, fără de glorie, și încărcat de păcate, el în care Romînia își pusese speranțele sale cele mai bune.« Din zăpăceală, zăpăceală ese, din echivoc, echivoc, și apropiatul viitor ne va arăta ca cele ce spunem noi sunt triste adevăruri. De altfel oricit de cinic și arbitrar este acest guvern ,oricit disprețuește el opinia publică și crede că are parlamentul sub picior, ne întrebăm totuși și așteptăm cu curiozitate ca la 15 Noembrie viitor, să apară pe aceiași bancă d-ni. I. Brătianu, Toma Stelian și generalul Averescu, alături de d. Spiru Haret, ale căruia rapoarte oficiale ridică cele mai grave învinuiri înpotriva celor trei miniștrii cari au reprimat răscoalele. O să vedem și pe asta! CONST. MILLE Sîmbata 15 Septembrie 1907 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABOXA.HEUTE : Un an .... . Lei 16.— 6 luni i , * , * „ 8.— 3 luni • * • 0 . „ 4.— o lună................. „ 1.50 In străinătate indok Apare zilnic la «o la 5 seara cu ultimele știri sale zilei Jiuroțirute ziarului: Sir. Sărindar, 11 Bătaia la a ■ 1B fileÍSiria 158 Srastalp^Sa I director al penitenciarului face ca director al penitenciarului face cunoscut că preveniții nu se află în arest, deoarece au fost puși în libertate din ordinul prefectului. Tribunalul neavînd, deci, pe acuzați de față, „a constatat“ cele ce preced și a dispus restituirea actelor dlui Jude Instructor !! Iată în ce situație tristă și caraghioasă aduce justiția țărei un prefect ca acela de la Teleorman. Și astea „tot afirmațiuni nedovedite“ ale d-lui Scarlat Popescu sunt? C C a toate aceste dovezi, cu note din arhiva tribunalului, ce răspunde guvernat și cum mai menține pe prefectul care a suprimat justiția și magistratura în Județul său ? Saturn A doua zi de dezbatere a procesului Zenide, cu privire la ceea ce unii numesc bătaia care a provocat sinuciderea lui Țigăreanu, iar alții pur și simplu, omorul de la poliție — dezbaterea aceasta a dovedit că departe de a fi Zeni de o excepție, el este un produs al moravurilor noastre polițienești. Cu mărturia tuturor arestaților, cu aceea a vecinilor și la urma urmei cu mărturisirea însăși a acuzatului, s-a dovedit că bătaia face încă parte integrantă din mijloacele de investigație polițienească și câtă vreme va fi așa, în mod firesc vom avea crime de omor sau provocare de sinucidere prin bătae. Numai cu pedepse de o mare severitate, justiția poate stîrpi bătaia din poliție. Cînd se va ști în toată țara că nu numai în caz de omor, ei orice simplă bătae va costa pe inspector, comisar sau ipistat nu numai slujba dar și pușcăria — moravurile sălbatice vor dispare treptattreptat și din poliție. Pentru aceasta însă se cere nu mușamalizare, ci justiție pe de a'ntregul! Tot „afirmațiuni”? Pe cînd guvernul tace, dosarul dovezilor cari vin să întărească afirm națiunile precise ale d-lu. Scarlat Popescu crește pe fiecare zi. Fostul procuror al tribunalului Teleorman, d. Pandelescu publică pe ziua de erî Jurnalul No. 4756 din 30 Aprilie 1307 atrib. din T.odă gurele prin care se constată că trebuind să sa reconfirme după o lună mandatele de arestare a doi prevenții, o adresă cu No. 534 a d lui In vederea încurcăturilor în care se află guvernul față de realizarea manifestului regal, m’am decis să-I dau o mină de ajutor și public, deci, azi gratuit următoarele mici anunțuri de interne caută proect ințeligulSterment privitor gendarmerie rurală. O KAZBITII BKKa Publicitate De dorit și expunere de motive. Recompensă... națională! Are adrese, sub 1. L C. B. str. Academiei, anuță un concept de Casă rurală, cu CEHlfl expunere de motive. Un milion cui va prezenta ceva acceptabil. A se depune sub inițialele A. C. la Banca naționala. Tocmeli agricole ! acet cuprins, furnizat pină la 15 Octombrie cel mai tîrziu, e plătit cu aur, fără agio! A se adresa Florica Post-Eestant sub 1.1. C. B. i .1 A A ce e de făcut cu chestia Scarlat I Ű 68 Popescu, se primește ca recunoștință și cu remunerație, sub I. S. la ministerul justiției, orele de audiență. ■ mami ahma ce e de făcut cu Anexele, se priasemenea unește sub S P. H. la ministerul instrucției, doia 9—12 a. m. Discrețiune asigurata. ln str. Brezoianu viitorului de Muzică, (1-Anexare d-lui Sp. H . p. conf. Pac. S. J. R. cuesTIA ZILEI Situația guvernului pe ministere! Fiecare cu ghiuleaua lui de picior!! seria nu o va profana, căci ar fi o profanare a ziaristicei ca gazetarul de frică să nu exprime ce este, ce-i adevărat, ce-i convins că-i adevărat. Cînd și ziare în serviciul unui partid, ca Voința vor înțelege că un ziarist, oricît de umil și de moderat ar fi, poate greși, dar că nu se poate spune a priori că e de rea credință, vom fi și noi moralmente pe calea presei engleze. Tonul Voinței pare să vroiască însă a ne aminti că libertatea presei datează în Anglia de pe la 1700 pe cînd la noi abia de o jumătate de secol. Gr. «Adevĕruri*» Conspirație „Independența“ n a trezit aseară că d. losupescu conspiră contra guvernului și reformelor agrare. D. Filipescu continuă a face... politica d-s&le auta tot! Răspunsul Casației Iată mai pe șleau răspunsul Casației dat guvernului în afacerea Scarlat Popescu : — Faceți prostia și pe urmă să veniți la noi să vă tragem de urechi! De cu aga „consultație“, mai bine lipsă! Cum adică In procesul omorului de la poliția Capitalei, d. avocat Flămînda a întrebat pe intendenta Elena Malaxa : — Adevărat e că d. Zenide te-a raportat șefilor că te-am fotografiat costumat lui Adam?. Cum adică ? Eva în costumul Adam ?! Cerem lămuriri! Figoletto în Iul Liberalis și libertatea presei asupra presei Cu privire la un articol al d-lui Banii noastre — Presa noastră Sub acest titlu d. Banu publică în Voința Națională un interesant și demn articol, al căruia ton se deosebește fundamental de acela care deja o vreme încoace domnește în această gazetă. Referindu-se la o recensie a profesorului Paulsen, asupra unei cărți care tratează despre presa engleză, d. Banu, face oarecari observațiuni și reflexii asupra presei noastre. D-sa are ochi pentru neajunsurile de cari suferă presa noastră, neajunsuri pe cari noi toți gazetarii cari ne iubim meseria le vedem, dar are ochi Și pentru unele calități ale ziariștilor, un fenomen ce se întîlnește mult mai rar. Căci nu mai departe decit Voința, face parte dintre gazetele cari n’au știut aprecia calitățile ziariștilor și nici odată n’au putut deosebi între păreri și cei cari le exprimă, pentru că totdeauna a fost mai ușor să insulți și să ataci oamenii, decît să combați părerile lor. Să compari presa noastră cu cea engleză, , este atît de absurd ca și cînd compari pe țăranul român cu cel francez sau englez. Nici presa nu crește și se desvoltă afară de societate, a căreia oglindă este. Dacă fiecare țară are parlamentul și guvernul pe cari le merită, apoi are și presa pe care o merită. Am mai spus aceasta și o repetăm astăzi, adăugînd că prin aceasta se înțelege că e absurd să pretinzi ca presa să fie cu mult mai bună decît oamenii noștri politici, ca luptele ei să fie mai civilizate, decît acele ale oamenilor noștri politici. In definitiv presa e o armă și trebue deci să fie în stare a rezista adversarilor. Or, cine n’ar rîde dacă cineva ar eși cu floreta să lupte contra unui tun ? Altă întrebare este dacă presa de la noi așa cum e, cu defectele ei, provenite între altele din pricină că asemenea multor instituții dela noi și presa s’a dezvoltat prea repede, în disproporție cu trebuințele reale și mijloacele disponibile, — și-a făcut datoria. Și trebue să recunoaștem că da. Ziariștii noștri, nu toți îngeri, ci toți oameni, au dovedit în medie o dragoste pentru meseria lor, o dragoste pentru adevăr și dreptate, o putere de sacrificii,—de cari nici n’au dat dovadă, nici nu sînt capabili criticii lor. Dacă opera lor prezintă lipsuri, ce e fără lipsă în această țară, pe lume chiar ? Dar cu cit sîntem mai înapoiați politicește și moralmente, cu atîta presa romînă apare mai superioară. Contra călcărilor de lege numai dintr’însa răsună protestările, cei slabi numai la dînsa au găsit pînă acum refugiu. Noi dela Adeverul cel puțin ne-am putut convinge că adesea ori presa a fost ventilul de siguranță prin romilE DUMINIICI ISlilSI IfliiHi Puill IUlilHC.MmMBAIA4* care a răsuflat disperarea omului din popor, ne-am putut convinge în mijlocul tuturor ilegalităților de adevărul afirmației lui Chateaubriand că „libertatea presei prețuește cu o Constituție, așa că toate călcările de Constituție nu însemnează nimic cîtă vreme o avem pe dînsa“. Și atît era de convins ,Chateaubriand de cele ce spunea, în cit adăuga : „Chiar dacă Constituția ar fi perdută, libertatea presei ne-ar reda-o“. Da, libertatea presei e cel mai mare bun pe care-l are omenirea. Ea nu însemnează altceva decit libertatea de a gtndi. Căci libertatea gîndirei însemnează de fapt libertatea de a-ți exprima gîndirea, de vreme ce libertatea de a gîndi fără a exprima ce gîndești, a existat întotdeauna. Dacă însă toți oamenii civilizați trebue să apere libertatea presei, cu atît mai mult trebue să vegheze la dînsa ziariștii. Atunci cum se face că tocmai Voința nu încetează să ceară restrîngerea ei, deși după Constituția noastră ar trebui să putem spune ca Spinozza că „avem fericirea de a trăi într’o țară în care se acordă fiecăruia libertatea cea mai nemărginită de a gîndi și în care această libertate e socotită ca cel mai prețios și mai scump bun al omenirei“ ? Cea mai bună dovadă că suntem într’o perioadă de reacțiune este că un ziar, „liberal“ încă, găsește curagiul să ceară îngrădirea libertăței presei, fie în orice fel ar fi. Profesorul Karl Buecher, el însuși fost ziarist, acum profesor la Lipsca, unul dintre marii învățați ai timpului nostru, a publicat un studiu asupra ziaristului, într’o mare lucrare la care colaborează și prof. Paulsen citat de d. Banu, lucrare care poartă titlul: Cultura modernă, temeliile generale ale culturei prezentului. In această lucrare Ruecher relevă anume că „fiecare epocă de reacțiune caută să limiteze libertatea presei“ dar că la urma urmelor tot răzbește convingerea ca presa liberă e cea mai eficace garanție a libertatii cetățenești“. Am crezut necesar să legăm de reflexiile d-lui Banu, aceste reflexii ale noastre. Presa are și la noi o mare menire; ea poate și la noi să contribue la ridicarea tonului. De peste doisprezece ani de cînd lucrez într’însa, pot să constat că, cu toate incidentele violente, tonul presei noastre s’a îndreptat și s’a înobilat mult. Cu încetarea ilegalităților și creșterea respectului pentru presă și ziariști, se va modera și tonul presei și se va cumpăra și limbagiul ziariștilor, față cu cei cari îi disprețuiesc, sau speră să-î poată reduce la tăcere prin injurii și amenințări. Niciodată gazetarul care-și iubește de Opresiunea maghiară „Revue Slave“, care apare în Paris, în ultimul său număr publică un articol intitulat „Opresiunea maghiară“, care are o deosebită importanță. Autorul articolului, un croat nu se ocupă numai de situațiunea croaților față de maghiari, ci și de a tuturor celorlalte națiuni nemaghiare din Ungaria. Intre altele se spune :* „Dorința lor (a maghiarilor) arzătoare de a impune limba maghiară tuturor naționalităților este lesne de înțeles : oare vorbirea zilnică nu este cel mai bun și mai sigur mijloc de infiltrare și de absorbire ?* Și mai departe : „Eî merg cîte odată pînă a întrebuința cuvîntul naționalitate, cind cu privire la rasa, cînd cu privire la limbă, cînd față de raporturile istorice și politice, astfel că străinii nu pot să-șî formeze decît o idee cu totul confuză. Autorul articolului arată că în materie de publicitate, maghiarii sînt neîntrecuți, atunci cînd vor să trîmbițeze vreun neadevăr : povestește însă cazul contelui Tisza, care a făcut o mare griffă, atunccînd a sfătuit pe compatrioții sa, dela înălțimea tribunei, să nu viziteze expoziția franceză, licru care a contribuit mult să facă pe Francezi să înțeleagă politeța maghiară. Acest eveniment a trecut, dar Franța nu a uitat și ziarul Le Temps a cărui seriozitate nu poate fi pusă la îndoială, a spus mai zilele trecute, rezumînd situațiunea din Ungaria : „Simpatia dezinteresată ce Franța are pentru Ungaria nu ne oprește de a ne exprima surpriza ce ne inspiră politica imprudentă și greșită pe care o, practică conlițiunea de cînd e la putere“. Articolul, în chestiune este scris mai mult însă pentru a îndepărta pe Franța dela prietenia ce ar voi s’o arate Ungariei“. A lipit Infimmi ficiol de Miennsgrie D. general profesor doctor Demosthen, reprezentantul României la congresul din Berlin a ținut o cuvîntare excepțional de importantă Luni 10 (23) Septembrie 1907 s’a deschis congresul internațional de higienă și demografie în stabilimentul Kroll, sub președenția prințului Schönaich Carplatt. Prințul moștenitor a binevoit să onoreze ședința solemnă de deschidere cu prezența sa. Din partea României a vorbit de medic general profesor Demosten care a rostit o cuvîntare caldă și convingătoare, de o importanță excepțională, fiindcă se adresează atît celor inițiați în ale higienei cit și profanilor și preconizează pe de o parte propagarea cunoștințelor higienice în toate clasele societăței și pentru ambele sexe, iar pe de alta oficializarea cestiunei sanitare. Această cuvîntare a fost foarte bine apreciată și fiind de un interes general de prima ordine o înserăm în întregime. După ca arată că pentru a XIV oară congresul de higiena și demografie reunește într’o adunare internațională pe oamenii de știință, cari au trecut hotarele țărilor lor, atît pentru a se pune în relație între dînșiî, cit și pentru a îndeplini în același timp o lucrare științifică și o datorie umanitară, d. dr. Demosten continuă : E sigur că dintre toate ramurile medicinei, higiena e indicată să ocupa primul rang. Ea este pe deoparte, să zic așa, încoronarea medicinei , iar pe de alta o știință de vulgarizare. Rolul higienei Intr’adevar, studiul medicinei îmbrățișează, după cum zicea Royal Collard, aproape toate celelalte științe, lumea întreagă iî formează domeniul ei, căci nimic din ce-i omenesc nu’i e strein. De altă parte pe cînd celelalte ramuri ale medicinei rămîn patrimoniul celor inițiați, higiena trebue să pătrundă cît mai adine posibil în toate straturile sociale. Dacă, pentru celelalte ramuri ale medicinei sînt și inițiați și profani, pentru higiena n’ar trebui să existe decit inițiați , de aceea cunoștințele higienei n’ar trebui să fie exclusiv numați apansgiu! medicilor. Lupta pentru bunul trai universal cere ca tot omul, conștient de rolul său social, să se străduiască pentru conservarea sănătății, pentru conservarea pieței. La cenacolul higienei toată lumea trebue să participe, deoarece toată lumea are dreptul de a se bucura, de binefacerile dobindita prin observarea principiilor ei. Higiena și morala Privită din alt punct de vedere, higiena e după cum s’a mai spus, un capitol al moralei. Celebrul fiziologist Flourens spunea : cu moravurile, cu pasiunile, cu mizeriile noastre, omul nu moare, ci se omoară. Bî, bine, higiena, aceasta fiziologie aplicată, după cum a numit-o ilustrul Cl. Bernard, e tocmai indicatorul și conductorul bunelor moravuri, păzitorul vieții noastre, pe care ea poate și trebue să o împedica de a sa sdruncina de a se risipi, de a se corrupe.... Idealul medicinei e mai de grabă de a împedica apariția boalei, de a prezerva sanătatea, adecă de a conserva cu sfințenie ceea ce posedăm, decît de a repara pe urmă ceea ce s’a stricat. Un mare chirurg, dacă nu mă înșel Ambroise Pare, spunea că, conservarea unui membru face mai mare onoare chirurgiei, decit amputația a 100 de membre, ori cît ar fi ea de bine făcută. Tot ca o aplicație a acestui precept, am putea zice, că e un mai mare merit a împedica ivirea unei boale, decit de a o vindeca dupe ce s’a ivit. D-voastră, știți bine, domnilor, că acestea sunt nu considerații sentimentale, ci adevăruri aproape banale și cu toate astea sunt trecute în lista proverbelor platonice, în loc de a trece în faza aplicărei, în domeniul realităței. Jertfe pentru răspîndiirea higienei Este obiceiul de a ne acomoda ușor cu trebuința de a cere fabricanților unelte de răsboi, cari să poată distruge cit mai repede și cit mai ușor o parta a geniului omenesc, dar se face foarte puțin caz de omenirea care respiră aerul infect al locuințelor nesănătoase, care bea o apă pingărită, care consumă o hrană nesănătoasă etc., atîția factori a căror acțiune morbigenă se însărcinează și ca, de a suprima la rindul ei o altă parte a semenilor noștri, ca și cum idealul civilizației n’ar fi ca și omul să devie mai blînd și de a trăi mai bine, ci de a înlesni și a perfecționa mijloacele de distrugere a vieței omenești! Și cu toate astea e mult timp da cînd marele filosof Herbert Spencer a afirmat, fără ca nimenea să desmintă, că domnia Înmai va aparține acelui popor care, conștient de importanța și necesitatea higienei, va ști să intervină cu inteligență și își va fi „preparat generațiuni puternice . Și cu toate astea sunt mai mai mul decît 30 ani de cînd un valoros champion al hygienei, d. Faure), ne spunea că interesul sănătăței publice este interesul popular prin excelență, pentru că tocmai prin clasele puțin avute bvitui mai mult epidemiile infecțioase . Și cu toate astea sunt aproape 18 ani de cînd domnul Léon Bourgeois, cu înalta sa autoritate ministerială afirma, că principalul obiect al stviciilor sănătății publice e lupta contra epidemiilor și boalelor transmisibile, ale cărei victima sunt mai ales cei mici, cei slabi, cei mizerabili și spunea că, a combate pa cele d’întii, e a apăra pe aceștia ; e deci a face o lucrare de Solidaritate frățească și da democrație faptul da a începe lupta. General dr. Demosthen