Adevěrul, octombrie 1907 (Anul 20, nr. 6503-6532)
1907-10-14 / nr. 6516
ea» așezările«mmmmmmm Convocarea comisiunei parlamentare.-Vizita d-lui Stanciofi Anul al XIX-lea — No. 6516 Duminică 14 Octombrie 1907 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDATĂ EXCLUSIV flgenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. București, Str. KaragetMEi/stil.-Telefon 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST MINLE ABONAMENTE: Un an ••••••*• Lei 16 6 luni n ® 3 luni' «*•«•••• n ^ O li an •••••■«• „ 1*50 In străinătate îndoit Telefon ț Pentru Capitală No. 14|10 „ Provincie și Străinătate No. 12|40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate EPIGRAMA Ziarului „Universul“ Certamente, Că în spre groapă ești minat: Directoru ți e-advocat Special în testamente / Ori. Convocarea comisiunei parlamentare Cum se comentează în cercurile politice întârzierea ce s’a pus în convocarea comisiunei parlamentare In sfirșit un ziar oficios anunță că comisiunea parlamentară se va întruni la 22 octombrie. Se vede că guvernul avea oarecare teamă că această comisiune se va Întruni și fără a fi convocată și va comunica guvernului că e gata să ia in cercetare proectele ce s’au pregătit. Mulți membrii ai acestei comisiuni erau hotărîțî s’o facă și să motiveze procedarea lor arăt în că, prin faptul alegerea lor, ei au fost învestiți cu un mandat din partea parlamentului și prin urmare sunt în drept a se întruni chiar fără o convocare din partea guvernului. Dar fiind hotărît ca la 22 curent comisiunea să înceapă a lucra, guvernamentalii au acum o altă preocupare. Se discută mai intiiu dacă pînă la 15 Noembrie, adică în vreo 25 zile, admițînd că se va întruni zilnic, această comisiune va putea discuta toate proectele guvernului Unii pretind că nici nu e nevoie de atîta vreme, fiindcă nu va fi o discuție contradictorie în comisiune, din cauza abținerea opozițiunei. Guvernamentalii nu vor face dificultăți și dacă unii liberali vor avea de propus modificări, în loc să provoace o discuție sau chiar conflicte cu d. Sturdza, vor preferi să-și rezerve dreptul de-a discuta proectele în parlament. Numai în cazul cînd unii din membrii opozițiunei, aleși în comisiune, vor veni să lucreze alăturea de guvernamentali, atunci în mod forțat vor trebui și guvernamentalii să participe la discuția tuturor proectelor. Liberalii se așteaptă cu toată atitudinea ostilă a d-lui P. P. Carp și cu toate că d. Take Ionescu n’a luat încă vreo hotărire în privința participarea d-sale la lucrările comisiune, liberalii prevăd totuși că doi-trei fruntași conservatori, dintre acei cari au studiat mai bine întreaga problemă țărănească, să vină la comisiune. Se crede, în cercurile guvernamentale că d-niî Dissescu și Ioan Lahovary vor fi acei fruntași ai opozițiunei cari vor veni să discute proectele guvernului în sinul comisiunei parlamentare. Dar în cercurile conservatoare nu s-a mai discutat asupra acestei chestiuni, deoarece ea se consideră ca tranșată din ziua în care comitetul executiv conservator a deliberat asupra angajamentului luat de opozițiune la 13 Martie. Nu mai este însă nici un secret că unii fruntași conservatori, în convorbirile lor cu diferiți oameni politici din lagărul guvernamental, s’au pronunțat asupra diferitelor proecte ale guvernului, care, în liniamente generale, se cunosc în unele cercuri politice. De pildă proectul d-lui Emil Costinescu relativ la crearea monopolului cîrciumelor la sate, se știe că nu numai că nu va fi combătut de d-nii C. C. Arion și C. Dissescu, dar chiar va fi susținut, căci ambii bărbați politici sînt partizani hotărîțî ai acestei reforme, ba chiar se afirmă că sunt de părere ca monopolul acesta să se întindă și la orage. D- Take Ionescu ar fi însă contra reformei d-lui Costinescu. Asemenea se știe că în ce privește proectul tocmelilor agricole părerile sunt foarte împărțite în lagărul guvernamental. Unii se opun la fixarea maximului de învoeli și minimului de salariu, alți cer, în mod expres, această reformă. Dar conservatorii sunt, asupra acestui punct, toți de acord. Nici unul nu admite fixarea învoelilor și salariului și în special d. Take Ionescu nu înțelege să se facă vre-o concesiune asupra acestui punct. Se crede că cel d’intíin proect care va fi luat în discuțiune va fi acel al d-lui Emil Costinescu, tocmai fiindcă nu va întîmpina vre-o împotrivire, iar proectele care vor da loc la discuțiune vor fi supuse comisiunei la sfirșit. Probabil deci că nu va mai fi nevoie, ba chiar se va evita, o convocare în sesiune extra-ordinară a parlamentului, căci admițînd că comisiunea va avea nevoie de cel puțin două ședințe pentru cercetarea unui proect și guvernul avîna vre-o 10 proecte, iată că se apropie data deschidere! sesiune| ordinare a Corpurilor legiuitoare. E dar aproape cert că nu vom avea o sesiune extraordinară. R. X. AZBITIÎ Pățania de la jurați Poetul-avocat Radu D. Rosetti a pățit era una, care arată că și avocatura are afurisite riscuri profesionale. Apărînd pe un acuzat la jurați, prezidentul — vecinie calmul și tacticosul d. Spiridon Stătescu — l-a apostrofat că nu pledează cum vrea dumnealui. Avocatul, care ținea să pledeze cum voia dînsul, a răspuns că nu poate satisface pe prezident și atîta a fost de ajuns ca să se răspîndească svonul că prezidentul a dat ordin de arestare contra avocatului — pentru ultragiui. Ba și pe juratul avocat Mandy, care a intervenit în acest incident, era vorba că-l trimite de prezident la închisoare/ Vă închipuiți clientul achitat și juratul și avocatul la... Juhaus ! E veselă viața la Palatul Justiției! Pac Ouplic Oliei amnistie! Cu cît ne apropiem de lucrările menite a traduce în fapte și legi făgăduarile manifestului regal, ca atîta de la țară ni se scrie tot mai stăruitor să amintim că este de îndeplinit o operă de pacificare socială, complectîndu-se actul amnistiei. Bacă deosebirea făcută prin neamnistierea șefilor de garnizoană, a preoților, primarilor și a acelor cari au participat la omoruri a fost înțeleasă atunci cînd s’au amnistiat țăranii învinuiți de răscoală, apoi desigur nu s’a înțeles ca această deosebire să rămîe definitivă, în sensul ca toate aceste categorii de neamnistiați să sufere pînă la sfîrșit toate rigorile pedepselor ce li s’a dictat. Fără îndoială că trebuia făcută o deosebire între țăranul care se răscoală și slujbașul, preotul, șeful de garnizoană care participă sau îndeamnă la asemenea acte, dar cînd cunoaștem starea culturală a celor mai mulți din acești slujbași și lipsa de spirit de legalitate care domnește la țară, grație felului de guvernare, apoi desigur nu putem măsura vina acestora cu măsura cu care ar fi judecată vina similară a unui slujbaș din Prussia sau Anglia. In ce privește pe acei cari au participat la omoruri, iarăși sunt unii cari, sub impresiunea groazei, au fost osîndiți la munca silnică pe viață—deși poate că în alta împrejurări decît acele ale unei răscoale cu greu s’ar fi găsit printre ei un criminal. Dar mai e o categorie de osîndiți și în oala osînde din cele mai grele : e categoria ofițerilor și soldaților condamnați pentru diferite incidente din vremea răscoalelor. E timpul ca să se arunce deplină uitare asupra actelor petrecute în cursul revoltelor. Completarea actului de amnistie ar trebui să vie înainte de a se începe opera de reparațiune socială reformelor agrare. ----- Imn. S. U. R. Se joacă cu locul In pornirea desperată de a „îmbrățișa o chestie economică“ Independenta a pornit-o cu furie în contra Creditului urban. Independența a găsit bine să suspecteze modul cum e condus Creditul urban, să vorbească de faptul că conducătorii lui calcă statutele. In baza modului cum sînt alcătuite aceste statute, a garanțiilor ce ele asigură,detentorii de titluri au plasat banii în această hirtie. Și acum cînd abia am trecut răscoalele, după o recoltă care a rămas sub mijlocie și cînd avem perspectiva unei recolte tot atît de slabe, Independența găsește cu cale, fără de nici un temei, fără a încerca măcar o dovadă, să slăbească încrederea capitaliștilor din țară și străinătate, într'o hîrtie care pînă azi a rezistat cu onoare tuturor furtunilor? Dacă Independența știe într adevăr că s’a călcat regulamentul Creditului, că se petrece ceva suspect la această instituțiune, ■—să ceară grabnic intervenția guvernului și guvernul, în acest caz, e dator, să intervie... Dacă însă se joacă numai cu cuvintele, pentru motive pe care ea singură le a relevat spunînd că bunele ei intenții sînt suspectate. —Independența se joacă cu focul! O scădere a cursului scrisurilor Creditului urban, poate că ar conveni gazetele prin care guvernul arată străinătăței politica ce face, — dar nu poate conveni țarei. Căci o asemenea scădere ar atrage după dînsa neapărat o scădere și a rentei de stat ! Sfătuim deci pe Independența s’o lase mai domol, să nu se joace cu focul ci să caute alte resurse pentru ca să și satisfacă multiplele „trebuințe ♦ ♦ lut. REGE de 73 de ani dar berbant! — Bezels Leopold al Belgiei se interesează mai mult de dragostele sale, decît de soarta țarei — Criza din Belgia devine din zi în zi mai acută. La cîrma țărei un regim — regimul catolic — care guvernează țara de vro douăzeci de ani. Pe tron un rege care compromite prestigiul monarhiei prin afaceri de tot felul. Astfel acuma Belgia a fost frămîntată de alegeri generale comunale și suveranul ei.... petrece la Paris. Pe cînd toată lumea la Bruxelles discută cu aprindere apropiata vînzare prin licitație a averei rămase pe urma răposatei regina Henrieta, Leopold al II-lea, regele Belgiei,se află departe de capitala sa, în Franța. Miniștrii Belgiei au mare bătae de cap cu schimbarea de regim a Congului, care trece în stăpînirea statului și cu toate rugămințile repetate pe cari le-au adresat regelui să se întoarcă în țară, acesta refuză cu încăpățânare. Toate hîrtiile de stat el se iscălește în Franța, și le datează din Rogat și sub forma aceasta apar și în Monitorul oficial belgian. Dar zilele acestea telegraful ne-a adus o știre interesantă, pe care o redăm întocmai. „Vinerea trecută s’a întâmplat un accident de automobil pe șoseaua care duce de la Paris la Larmoy. Automobilul mergînd cu mare iuțeală a călcat un văcar rănindu-l destul de grav. Un automobil, care aparține regelui Belgiei, se afla cunoscutul ginecolog și mamoș, Paul Bar, care se ducea la Larmoy la o clientă. Textul acesta oficial, care la prima vedere pare destul de lămurit, n’a avut darul să satisfacă curiozitatea reporterilor parizieni, cari au cercetat lucrul mai de aproape. Și descoperirea este destul de interesantă, pentru ca s’o facem și noi cunoscută cititorilor noștri. Confrații noștri din Paris au aflat că automobilul regelui Belgiei se ducea la Larmoy, pentru că și regele se afla acolo și avea nevoe da un mamoș, și așa sa aflat că deși actele de stat ale Belgiei erau datate din Poyat, de fapt regele se afla la Larmoy. Juriștii au început imediat să discute dacă acele acte sunt valabile. Oamenii mai simpli însă au început să se întrebe: ce caută regele la Larmoy și pentru ce-i trebue un mamoș ? In privința aceasta răspunsul nu-i greu de dat. Căci romanul regelui Leopold, vorbim despre ultimul roman al lui, care produce atîta supărare fiicelor regelui și multor supuși soaiali ai lui, a devenit de mult calul de bătae al revistelor umoristice ale apusului. Se știe că pe la finele anului 1904, regele Leopold, care pe atunci era în vîrstă de 69 ani, s-a amorezat nebun de o fată pe care o chema Carolina Lacroix și care dupa unii ar fi fost fica unui portar, după alții o româncă care și a franțuzit numele. Cum d-ra Carolina era foarte tare de caracter, toate stăruințele regelui au fost zadarnice, așa că bietul om a fost nevoit să o ia în căsătorie. In Ianuarie 1905 avu loc în opela particulară a regelui din Lieken căsătoria religioasă a regelui Leopold cu... baroneasa Carolina de Vaughan, acesta este titlul ce i s’a dat cu acea ocazie. Curînd după aceia, în Decembrie același an, baroneasa dădu naștere unui băețaș zdravăn, care fu botezat Lucian Filip Maria Anton,—tatăl necunoscut. Așa a fost trecut el în registrele stărei civile. Cu toate astea, multă lume vede în micul Lucian Filip pe viitorul rege al Belgiei, deoarece regele nu are alți fii și constituția Belgiei nu prevede instituția căsătoriilor morganatice, ca aceea a Austriei de pildă. In Austria, pentru ca un prinț să aibă dreptul la tron, trebue ca și mama lui să fie de familie princiară. Astfel copiii actualului moștenitor Franz Ferdinand sunt excluși de la tron, pentru că mama lor e o simplă contesă. Ei bine, aceasta nu există în Belgia. Pentru ca micul Lucian Filip să aibă dreptul la tron, ar fi trebuit numai ca regele Leopold să se căsătorească și civil cu baroneasa de Vaughan. Or, acum cîteva luni se spunea cu siguranță că regele Belgiei ar avea intenția să se căsătorească ulterior și civil. In cazul acesta baroneasa de Vaughan ar deveni regină și fiul ei principe moștenitor. Ar rămâne numai de știut dacă poporul belgian, care pînă acum a ertat atîtea deraieri bătrînului sau rege, ar fi dispus să-i ierte și această ultimă toană. Nu că belgienii n’ar fi destul de democrați și ar cere cu orice preț o regină de singe. * * * In privința asta s’ar mai putea sta de vorbă cu el. Dar este analt „ce” la mijloc. Multă lume își spune la ureche că In momentul cînd Carolina Lacroix a fost înălțată la rangul de baroneasă și cînd în același timp un așa zis frate al ei a fost înălțat la rangul de baron de Vaughan, regele Belgiei a căzut victima unei mari farse. Mulți se miră de dragostea fraternă între baronul și baroneasa de Vaughan, dragoste care’î face să nu se despartă niciodată și susțin că ei n’ar fi frați, ci... altceva. Și asta îl doare pe bietul popor belgian. Să capete un viitor rege, care nu numai după mamă, dar nici după tată să n’aibă sînge de prinț in el! Acest zvon începe acuma aprinde rădăcini mai mari. Căci doctorul Bar se ducea cu automobilul la Larmoy ca să asiste pe ducesa de Vaughan la a doua facere. Și de astă dată dînsa a dat naștere unui băiat. Prin aceasta dinastia s’a întărit. Dar regele Belgiei are astăzi 73 de ani și dacă în ultimele două luni a stat cu baroneasa de Vaughan împreună la Larmoy, primele două luni această baroneasă le-a petrecut numai în tovărășia fratelui ei, baronul de Vaughan. Și belgienii dau din cap și oftează... ca să asiste și mitropolitul sau un episcop bulgar. Or, mitropolitul-primat al Romîniei se opune la asistarea episcopului bulgar, deoarece el depinde de exarchatul bulgar, care e considerat ca schismatic și un schismatic nu poate asista la sfințirea unei biserici ortodoxe. Pe de altă parte mitropolitul bulgar nu înțelege să fie exclus de la sfințirea unei biserici ortodoxe, deoarece, natural, exarchatul bulgar nu se consideră schismatic. * Acesta e incidentul care a determinat între altele vizita la București a d-lui Stancioff—și incidentul e întru atît delicat, întrucit, deși sinodul nostru n’a împins lucrurile pînă la despărțire de patriarhat, totuși atît romînii cît și clerul lor in Macedonia sînt azî maî apropiați de bulgari, în urma atiudinei dușmănoase a grecilor și a patriarhstului. Leopold, regele Belgiei Vizita d-lui Standoff —Ministrul de externe al Bulgariei a venit să violeze un incident de ordin religios și național. Asupra vizitei politice a d-lui Standoff, ministrul de externe al Bulgariei, sîntem în măsură a da cîteva amănunte, menite a arăta unul cel puțin din scopurile venirei sale la București. * Se știe că la Sofia s’a ridicat o biserică românească de către colonia romînă de acolo cu concursul guvernului nostru. Biserica, ale cărei picturi au fost făcute de pictorii noștri Vermont, Ariachino și Serafim, e în ajun de a fi inaugurată. In vederea însă a ceremoniei inaugurărea s’a iscat un incident care e răsunetul Luptelor național-religioase dintre romînii și bulgarii din Macedonia cu patiarhhatul ecumenic. In adevăr sfințirea bisericei se va face de un episcop român, dar c uzur a« Adeverim Rectificare „Independența“ de aseară afirmă că noi am fi spus că duce campania contra Creditului urban pentru „motive politice“. Doamne ferește, noi n’am spus așa ceva. Noi am spus că duce acea campanie pentru motive.... „economice” ! Izlazurile Se vorbea era de neînțelegerea din guvern asupra chestiei izlazurilor. Un guvernamental observă: — Apoi o să vedeți că și de astădată revoluția tot de la.... Izlaz o să pornească ! D. Carp la Iași Un ziar insinuiază că d. Carp ar fi mers la Iași să împace pe „fuzionați“. Cine cunoaște pe d. Carp știe că d sa nu se amestecă decît cel mult cînd e vorba de pacificarea Europei ! Bigolstto PABERI ȘI IMPRESII Maximilian Barden Un ziarist este acum eroul unui senzațional proces care se judecă la Berlin. Ziaristul se numește Maximilian Harden. Nu vroim să ne ocupăm în acest loc de procesul însuși care aruncă o vie lumină asupra gradului de descompunere al înaltei societăți germane. Numai de ziaristul vroia sa mă ocup care a socotit de datoria sa să facă acele grave destăinuiri asupra apucăturilor anormale ale unor oameni din anturajul împăratului, cari ocupau pe lângă dineul cele mai mnalte demnități și erau socotiți chiar ca fiind onorați de amiciția lui Wilhelm II. Harden a declarat-o înaintea justiției că nu setea de senzație și scandal l-a determinat să facă destăinuirile cari sunt obiectul actualului proces. De mulți ani cunoștea faptele în discuție, dar nu le-a dat în vileag decit după ce s’a convins că persoanele cu predispoziție anormală ce înconjurau pe împărat, încep să devie primejdioase intereselor statului. Nu într’un mare ziar zilnic, ci în revista sa săptămînală Die Zukunft, Harden a publicat cele trei articole senzaționale, în care cu abilitatea cunoscută a împletit destăinuirile cu interesante reflexiuni asupra politicei externe germane, a modului cum s’a făcut și se face. De cînd Harden a debutat ca cronicar de mult talent sub pseudonimul Apostata, el și-a cucerit un loc de frunte în publicistica germană. Om de o întinsă cultură generală, el este un admirabil stilist, care se distinge printr’un pronunțat dar ironic și satiric. De curajul sau e de prisos să vorbim de vreme ce acest proces îl pune în evidență, nu’i de prisos însă să arătăm că e de o corectitudine în afacerile bănești pe care nimeni n’a pus’o vreodată la îndoială. In fiecare săptămînă Harden publică primul articol al revistei sale și, cu puține excepții, notițe la sfîrșitul ei cari privesc uneori chestiuni politice, cele mai adeseori literare și teatrale, căci Harden e un critic teatral de prima forță. Cînd Bismarck s’a retras la Friedrichsruhe a văzut adeseori pe Harden ca musafir al său. Și ziaristul a devenit confidentul bătrînului bărbat de stat, sub inspirațiunea căruia adesea a scris, pe care adesea l’a apărat și l’a apărat și după ce cancelarul de fier se culcase pentru ultima odihnă.... Mîndria, conștiința de sine cu care Harden se prezintă înaintea judecătorilor, pare că înalță întreaga breaslă gazetărească. Acest gazetar în stil mare, arată ce se înțelege prin gazetărie. Nu lașitatea de gândire și de fapt care lingușește pe cei mari și le ascunde patimile, după cum ascunde nedreptatea ce suferă cei mici. in lupta pentru adevăr și ce crede că e drept stă rostul gazetăriei. Și lucrînd în acest sens cel mai umil ziarist apare mare. R. Br. CHESTIA ZILEI Ioină la Palat. An. Demnul In urma audienței sale la Palat, d. Ioină Nădejde a fost reținut la dejun. Bucătarul regal:a place varza asta nemțeasca cu rață. Vani dat „aripa stînga“ ! Iaină. E faină, dar că nu înțeleg de ce Miestatea Sa nu ține bucătar țigan. Bucătarul: Fiindcă vede ce prost merge bucătăria la „Voința Rațională“ /! Scrisoare din Petersburg O nouă operă a lui Rișecov.—Japonia și Rusia.— Scandalurile de pe vremea războiului O nouă operă a lui Rișecov Petersburg, 6 Octombrie.— De curînd a avut loc la micul teatru prima reprezentație a nouei comedii a d-lui Rișecov : „Valurile”. Micul teatru e condus de d. Suvorin tatăl, prim-redactor al ziarului „Nevoie Vremea“. Suvorin s’a învoit fără inimă bună ca să puie pe scenă această piesă. El a voit numai să mai ridice încasările teatrului sau, căzut în părăsire în cei din urmă ani. „Valurile“ tratează un subiect din viața rusească, pe care, de obicei, Suvorin caută s’o treacă sub tăcere în ziarul sau sau s’o înfățișeze sub alt aspect. Gentilomii și biroterații, cari sînt obicinuiți teatrului lui Suvorin, s’au simțit jigniți de această alegere și dacă piesa n’ar fi fost o comedie, publicul n’ar fi rămas la teatru pînă la sfîrșitul spectacolului. Un merit mare al acestei opere e că este veselă. Dramaturgii din vremurile de acum ne fac rare ori să rîdem, deși rîsul ne e indispensabil , e prea multă tragedie adevărată în viața actuală rusă. „Valurile” pun în scenă pe stăpîniî de erî, pe seniorii și în același timp pe oamenii cari declină, degenerează, se sting și pe cari viața îi înlocuește prin țărani, plebeeni și femei. Teatrul făcea deci să se audă marea voce a vieții, încurajatoare, hotărîtă și adevărată. Această voce răsuna tare și imperios, însoțită de murmurul neputincios al celor cari rămîn în urmă. Aceștia vedeau cu groază cum valurile năvălesc asupra lor și îneacă ruinele pe cari ei le credeau baricade sigure, în stare să-l apere contra suvoielor impetuase a tinerei și nouei vieți. Iată subiectul piesei: Gordinin, proprietarul unui mare domeniu, om înaintat în vîrstă și care a fost obicinuit să poruncească în toată viața lui unor femei smerite ca nevasta, fetele, surorile lui și țăranilor fricoși, vede cu spaimă credința cea nouă, cugetarea cea nouă ruinînd cu încetul stăpînirea pe care el o exercita mereu asupra unora și altora. El e silit să plătească o răscumpărare țăranilor răsculați, cărora le cedează o superbă pădure de mesteacăn. Fiica lui mai mare, Nina, fuge ca să facă parte dintr-o trupă de actori și să trăiască neatîrnat ; fiica lui mai mică, Ludmila, îngrijește de gospodăria casei și intră în prietenie cu Nikita Damianov, fiul unui țăran, pe care Gordinin pusese odinioară să-l lovească cu o cruzime pentru că furase niște mere din grădină. Nikita Demianov crescuse și ajunsese profesor de liceu. Neputincios să lupte singur împotriva valurilor cari se tot urcă, Gordinin își pune speranța unică în sosirea celor doi fii ai lui, cari sînt—unul diplomat, iar celalt biroterat. Ei vin. Ca și tatăl lor, eî urăsc sincer pe Nikita Damianov și pe surorile lor emancipate. Bătrînul tresare de bucurie. El speră că a găsit în cele din urmă aliați siguri. Dar o întimplare aduce lumină asupra mirei fiilor lui. El află că ei îi așteaptă moartea cu nerăbdare și că dacă urăsc pe surorile lor, disprețuesc de asemenea pe tatăl și pe mama lor. Această descoperire e o adevărată lovitură de măciucă pentru bătrînul Gordinin, care e lovit de dambla și moare. Familia lui se risipește. Aceasta e opera atrăgătoare și curioasă a d-lui Rișecov. Japonia și Rusia i-a trebuit lui Mikado trei ani ca să’ aprecieze pe deplin pe șefii armatei și marinei japoneze și ca să-l răsplătească, potrivit cu serviciile lor, prin grade sau titluri. Țarul însă, după trei ani împliniți, tot mai chibzuește ca să știe cum o să ia generalilor ruși decorațiunile împărțite din belșug și fără ca aceasta să pricinuiască un prea mare scandal. In vremuri, toată lumea știa ce se petrece pe cîmpul de luptă, dar nimeni nu știa ce se întîmplă îndărătul armatelor rusești, acolo unde se concentrai rezervele, spitalele și intendența militară. Totuși, fiecare eveniment din rândurile de luptă depindea de cele de mai sus, căci „spatele“ armatei are grijă de merinde, finețe, echipare. El a rămas mereu în afară de atențiunea publică, autoritățile militare făcînd totul ce le-a stat în putință ca nici un zvon, cît de înecat, să nu ajungă pînă în public. Ziarele fură pedepsite foarte aspru pentru că au încercat o singură dată să publice niște ecouri ale acestei situații. Iată vreo cîteva din ele, cu deosebire caracteristice: e vorba mai întîiu de activitatea comandantului general al convoiurilor armatei, de generalul-locotenent Nadarov, actualmente guvernatorgeneral al unei imense regiuni din Siberia. In cursul războiului, Coroana încredințase lui Nadarov sume considerabile, pentru a se cumpăra merinde chiar pe terenul luptelor. La sfîrșitul războiului, generalul nu putu să dea seama de un milion și jumătate de ruble a căror debursare o cerea casa Coroanei. El nu poate nici acuma—și pe bună dreptate! Cînd războiul fu declarat, intendența armatei rusești se afla la Liu-Yang, dar cînd acest oraș, precum și Mukdenul, fură luate de japonezi, intendența se retrase pînă la Karbin, îndată după intrarea eî în străzile stricte și murdare ale acestui oraș, ca prin farmec se iviră superbe localuri de petrecere. Ofițerii gardei se apucară de destrăbălări frenetice, cerînd vinuri și șampanie din cele mai scumpe. In vremea războiului, toți oamenii fără de căpătîni, adunați îndărătul armatei cu scopul de a se îmbogăți, se convinseră repede că tot omul care purta o uniformă de militar sau de funcționar era stăpînul unei averi considerabile. Atunci, toți acești aventurieri și doritori de noroc ieitense hotărîră să introducă o marfă, care de obiceiü lipsește în vremea războaielor și care, pentru acest motiv, e mai căutată. Eî aduseră... femei! Generalul Nadarov, care fusese numit „țarul și zeul din Karbin“, se interesa mult de întreprinderea aceasta și stabili o taxă specială pentru vizitatorii caselor publice. După această taxă, afișată în sălile acestor case, șederea în ele timp de o jumătate oră costa 5, ruble; o oră, 10 ruble; 3 ore, 25 ruble, iar o noapte întreagă, 50 de ruble. Formula acestei taxe, purta semnăturii comandantului șef, a generalului Kadarov. A fost atunci un scandal nemaipomenit. Scandaluri ie Ie pe vremea războiului După cererea lui Nadarov, guvernul 1 numi ca intendent șef pe generalul Par-