Adevěrul, aprilie 1908 (Anul 21, nr. 6679-6705)
1908-04-01 / nr. 6679
A i i Antrl al XX-lea—No. 0679 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDHTA EXCLUSIV RgențieT de Publicitate CAROL SCHULDER & Co*. BUC EE ȘTI Str. K»ro(feorgeTlcI 18—Teleton 814 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE, AJSONAJiEKTEj Ha «*n *••••••< îssl 18 8 lnní *••••••• 0 8 S luni^ •••••••• D 4 O lună ••*•*••• 0 IM TELEFON» Pentru Direcțiune No. 14’99 „ Capitală „ 141 © „ Provincie și Străinătate No. 1840 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Marți 1 Aprilie 1108 kiiliwmi fiiiliöL-liilitisi iili iiîsîi Discuția asupra Inființarii noului minister — Proectul pentru crearea noului minister al industriei și comerțului, depuseri la Cameră, a provocat o interesantă discuție între d-nii C. Stoicescu și Anton Carp — Am relevat faptul că în cercurile parlamentare s’a criticat modul cum s’a încercat a se crea, pe cale bugetară, noul minister al industriei și comerțului. Miniștrii au recunoscut, se vede, temeinicia criticelor și ori s’au adunat acasă la d. Costinescu pentru a se consfătui asupra alcătuirei unei legi speciale. S’a hotărît în fine ca înainte de a se vota bugetul noului departament, să se depună legea care înființează noul minister. Proectul a fost depus în pripă, cu o expunere de motive redactată în cîteva cuvinte, care nici nu s’a imas tipărit. Așa de repede s’a redactat acest proect încît s’a uitat să se pret vadă cum se va întitula în viitor ministerul care rămîne divizat de acel al industriei, omisiune care a irelevat-o, la votarea proectului, îns guși ministrul domeniilor ! S’au petrecut scene foarte comice în secțiuni și în comitetul delegaților . Secțiunea a IlI-a a respins pur și simplu proectul, pentru motivul că așa cum s’a divizat ministerul agriculturei, e absolut inutilă crearea unui departament al comerțului și industriei. Comitetul delegaților nevoind să dea vre o importanță proectului a ales ca raportor pe d. Ștefan Filipescu-Drăgășani și cînd d-sa s’au urcat la tribună a isbucnit o salvă de aplauze ironice, iar cînd a încercat să citească cîteva rîndurî din expunerea de motive, pe care a subtituit-o raportului, s’a încurcat și deputații au isbucnit în rîsete homerice. Cu aceste onoruri s’a depus proectul și raportul asupra creărei ncralnî departament. E de observat că însăși majoritatea a ridiculizat acest al 9-lea minister. Opoziția s’a abținut cu desăvârșire dela orice manifestare. Eri n’a fost la Cameră decît d. Ioan Lahovary care urmărea, ca un simplu spectator, cum se amuza i majoritatea. La noul minister al industriei și comerțului, căruia d. Anton Carp n’a voit să-i lase mai nici un serviciu mai important, pentru a nu reduce importanța departamentului său, s’a trecut, la început, numai poliția minieră. In aceste condițiuni însă s’a zis că d. Al. Djuvara ar fi declarat că nu va accepta acest minister, mai ales că era vorba să ia portofoliul agriculturei și domeniilor. Probabil pentru a hotărî pe d. Djuvara ca să nu refuze noul minister, s’a impus d-lui Anton Carp să renunțe la întreg serviciul minelor. D. G. Assan, raportorul budgetului noului minister, spune, prin raportul său, că comisiunea budgetara a judecat că scindarea serviciului minelor va aduce o perturbare în aceste servicii importante, și că jele ar cadra mai bine în atribuțiaăile ministerului industriei și al comerțului și astfel a hotărît reintreigirea și trecerea lor în complect asupra budgetului noului minister. Prin trecerea serviciului minelor budgetul ministerului industriei și comerciului se mai sporește cu 400.950 lei, în total se urcă dar la cifra de 1.071.238 lei. * In discuția generală asupra createi noului departament, a luat cuvîntul I. C. Stoicescu. După ce a constatat că s’a încercat a se crea un minister pe cale budgetară, a amintit că loan Brătianu voind să satisfacă pe un personaj politic și să-l introducă în minister, a venit cu o lege specială pentru a se autoriza, ca la nevoe, președintele consiliului să poată rămînea fără portofolii. Cu alte cuvinte d. Stoicescu a Voit să spună că pentru a se satisface o combinație politică de partid, cel mult s’ar putea proceda după exemplul lui Ioan Brătianu, iar nici de cum să se creseze un nou minister. D. Stoicescu a susținut apoi că nici o reală necesitate nu impune divizarea departamentului domeniilor mai ales după votarea nouilor reforme cari ușurează mult activitatea acestui departament, căci instituțiile create absorb o bună parte din acea activitate. Fostul ministru de domenii n’a fost agresiv, dar tendențios a fost. [_ D-nii Ionel Brătianu, Vasile Morțun, Vintilă Brătianu și mai toți generoșii, au căutat să zeflemisească lovitura d-lui Stoicescu, spunînd, în culuoare, că a vorbit cu parapon. E de notat că d. Sturdza, care a asistat la începutul ședinței, s’a retras tipul, cînd a aflat că proiectul acesta va da loc la discuție. Ce a răspuns d. Anton Carp ? Ministrul domeniilor se încurcă rău de tot, mai ales cînd are de răspuns la un atac politic. D. Anton Carp a zis că ministerul agriculturei nu e de loc ușurat prin votarea nouilor reforme agrare, că d-sa are o mare misiune la supraveghiarea aplicărei învoielilor agricole, la pregătirea realizărei misiunei Casei rurale. In ce privește modul cum a făcut repartiția pentru noul minister, d. Anton Carp a îngăimat cîteva cuvinte spunînd că noul ministru are dificila misiune de-a supraveghea munca femeilor lucrătoare și minorilor și de-a descurca aplicarea legea meseriilor. D. Vasile Misir auzind în ce termeni a vorbit ministrul domeniilor de legea meseriilor, opera d-lui Misir, a făcut oarecare gesturi, s’a simțit cam jignit, dar n’a cerut cuvîntul. In schimb însă a vorbit din nou, în chestie personală cu ministrul domeniilor, d. C. Stoicescu. D. Stoicescu a considerat ca o provocare tonul cu care a vorbit d. Anton Carp despre activitatea ministerială a predecesorilor săi și mai ales aluzia ce a făcut-o că tocmai serviciul contencios a fost neglijat pe cînd d. Stoicescu a fost titularul departamentului domeniilor. D. Stoicescu a cam zeflemisit atitudinea d-lui Anton Carp care n’a voit să lase să se închidă parlamentul fără a-șî lăuda singur activitatea și capacitatea și a constatat că a trebuit să fie actualul ministru la departamentul domeniilor pentru ca însuși d-sa să mărturisească greutatea de a conduce acest minister. Dar în afară de reflemele, a adus și o acuzare foarte gravă d-lui Anton Carp și anume că sub ministeriatul d-sale statul, din neglijență și nepricepere, a pierdut procese mari și importante, cu pămînturile din Dobrogea, și prin urmare nu actualul ministru era indicat să învinuiască pe predecesorii săi că au neglijat serviciul contenciosului. ...La acest atac direct și personal, ce credeți că a răspuns d. Anton Carp ? A retractat pur și simplu tot ce a spus la adresa d-lui Stoicescu, pretextînd că n’a fost înțeles. D. Stoicescu însă nu s’a mulțumit cu această retractare ci a cerut să fie înscris pentru a combate și bugetul domeniilor. Reprezentația va continua, dar și astăzi. Bugetele ministerelor de domenii și industrie n’au fost votate eri, fiind-că d. Ferechide s’a opus la votarea lor pînă ce legea care preiază noul departament nu va trece și prin Senat și va fi promulgată. R. X. MA2BITII Matineul de la Cameră Eri numărul matineurilor din Capitală a sporit cu unul. Constatîndu-se că pînă la clădirea unui teatru popular, populațiunea Bucureștiului, mai ales Dumineca, nu are unde petrece, direcția teatrului reprezentatiunei nationale din Dealul Mitropoliei„ s’a decis a da ori Duminică un matineu ‘ extraordinar. S’a reprezentat cunoscuta feerie Dansul milioanelor, în 14 tablouri, cu cîntece, fiecare cu cîntecul lui D. Costinescu juca rolul lui Budget-Vodă, care a mers strună ca un simplu solo de violoncel. „Majoritatea" celorlalți actori și figuranți a urmat ca un singur om pe Budget- Vodă și a înghițit de un succes strălucit cele 400 de milioane. Contrar obiceiului însă, matineul în loc să fie cu prețuri reduse, a fost cu prețuri foarte urcate.. Pac A apáriat fascicola 2>6-a Cireiima roșie SAU — 30 de ani de crima — 5 bani în toată țara Procedurile d-lui Aurel Popovicî — O chestie de corectitudine literară — D. Aurel Popovicî e dintre acei cari nu se mulțumesc cu o singură lecție. D-sa mai e și dintre aceia cari persistă în greșelile lor. Așadar, de astă dată nu prin Epoca, ci prin Viitorul, răspunde că Adeverul a fost de rea credință cînd a afirmat că în prefața volumului II al Capitalului, Engels n’a spus că „teoriile lui Marx nu sînt totdeauna consecvente și că unele sînt cu desăvîrșire incomplecte“, ceea ce susținuse d. Aurel Popovici. Textual părintele doctrinei naționaliste liberalo-conservatoare, scrie: „Adevărul“ e de rea credință. Deși afirmă, el nu a citit prefața controversă a lui Engels. Căci la p. III ar fi găsit „stil neglijent“ „Nachlässiger Styl“ (Das Kapital Buch. II.) iar în ediția franceză ar fi găsit, des idées deviées à chaque instant par des digressions et des dissertations. (Le Capital, Livre III. Préface p. VI, Ed. Giard 1901)“. Noi am citit prefața la volumul al doilea al Capitalului lui Marx, după cum vom dovedi imediat cititorilor. Pînă acum însă noi am crezut că d. Aurel Popovicî greșește, dar că e de bună credință. Acum vedem că și d-sa a citit prefața la volumul II al Capitalului dar că e un conștient falsificator de citate, ceea ce iarăși vom dovedi imediat. # * * Intr’adevăr, vom da textual pasagiul invocat de d. Popovicî pentru a-și susține afirmațiunea că Engels a imputat lui Marx confuziune, lipsă de consecvență etc. Pentru complecta lui înțelegere vom spune însă că acest al doilea volum al Capitalului n’a fost nici redactat, nici publicat de Marx, ci după notițile rămase după moartea acestuia, de amicul său Engels. Și acum iată pasagiul din care tocmai citează d. Aurel Popovici: „Nu era o muncă ușoară ca să termini cartea a doua a „Capitalului“ în așa timp, încît pe deoparte să fie o operă cu legătură și cît posibil de isprăvită, iar pe de alta să rămîie și opera exclusivă a autorului, nu a celui ce o publica. Numărul mare al prelucrărilor în bună parte fragmentare, îngreuia misiunea. Cel mult una (manuscrisul IV) era, pînă la sfirșitul ei, gata pentru tipar; în același timp însă cea mai mare parte a ei era învechită prin redactări postume. „Partea principală a materialului, era în ce privește fondul m cea mai mare parte isprăvită, nu însă în ce privește limba. Ea era concepută la limba la care Marx obiclnuia să-și facă estrasele : stil neglijat, expresii și întorsături de frază familiare, adesea umoristice, termeni tehnici englezi și francezi, adesea fraze și pagini întregi scrise în englezește , e așternerea ideilor cum s’au desvoltat de fiecare dată în capul autorului“. Lăsăm pe orice literat să judece dacă modul de a cita al d-lui Aurel Popovici este corect. D-sa afirmă că Engels a spus că teoriile lui Marx „nu sînt consecvente, că unele sunt cu desăvîrșire incomplecte“ I-am răspuns că așa ceva nu se găsește în prefața volumului II la Capitalul lui Marx. Atunci d-sa pentru a ne înfunda citează textual, rupte din mijlocul unei fraze, două vorbe, „stil neglijat“... Lasă că „stil neglijat“ nu însemnează că teoriile lui Marx sunt inconsecvente, dar imputata măcar Engels lui Marx că are un stil neglijat ? Putea el să impute aceasta unui scriitor, care ca puțini alți economiști, punea preț pe stil ? Putea s’o impute lui Marx care era un stilist de primă forță, așa încît chiar Heine, stilistul incomparabil, il consulta in materie de stil ? Cititorii au văzut mai sus în ce sens și cu privire la ce Engels a întrebuințat cuvîntul de „stil neglijat*". D. Aurel Popovici ne imputa deci nouă rea credință pe cînd d-sa singur dădea dovada celei mai patente rele credințe Și ca să complectăm definitiv dovada, cităm din aceeași prefață a lui Engels, cîteva rînduri cari urmează puțin mai jos decit cele reproduse mai sus. In ele Engels mai spune: „Numai enumărarea materialului manuscris lăsat de Marx după moartea sa, dovedește conștiinciozitatea fără seamăn, autocritica serveră cu care tindea să prelucrre, pînă la extern, înainte de a le publica, marile sale descoperiri economice , o autocritică severă, earâȘ numai rare ori îi permitea să. și îidapteze expunerea ca formă și fond, cercului sau de vederi mereu lărgit de studii nouî“. De altfel credem a fi pătruns metoda d-lui Aurel Popovici. D sa a crezut că ne va epata publicînd cît mai multe citate și s’a bizuit poate și pe părerea greșită că un ziarist, dacă mai are vreme să citească o carte, nu are vreme să răscolească prin cărți. Poate că se mai gîndea și la faptul că vom avea încredere în corectitudinea d-sale literară. In punctul din urmă nu se înșela dacă n’avea imprudența să citeze pe Engels contra lui Marx. Asta ne-a pus pe gîndurî și ne-a făcut să sacrificăm puținul timp de care dispunem pentru a’l controla , efectul s’a văzut în articolul nostru precedent. Dar că după aceasta d. Aurel Popovici persistă în metoda d-sale de a face citațiuni — să zicem incorecte, dovedește că d-sa crede că dacă a scris Gross Oesterreich, toate îi sunt îngăduite. * * * După această nouă dovadă a modului puțin corect cum citează d. Aurel Popovici, nimeni nu va mai putea cere ca să continuăm polemica cu d-sa. Intr’adevăr că avem ceva mai bun de făcut cu timpul nostru, decît să’l urmărim pe d-sa pentru a demonstra că’șî prepară citatele pentru trebuințele cauzei, încă un cuvînt însă și terminăm . Noi n’am urmărit cu articolele noastre scopul de a discuta relația dintre știiință pozitivă și politică, nici dacă Marxismul mai e sau nu întemeiat, pentru că asemenea mari probleme științifice și filozofice, nu pot fi discutate într’o gazetă zilnică, ci numai de la alte tribune. Noi am ținut numai să arătăm că cei cari vor să-șî ia aere de propovăduitori ai neamului trebuie să manifesteze o dragoste neclintită pentru adevăr și puterea de a nu vorbi decît de lucruri pe cari le cunosc, căci a vorbi de lucruri pe cari nu le cunoștie numai o altă formă a lipsei de respect pentru adevăr; că cine nu manifestă însă această dragoste pentru adevăr, mai presus de toate, nu poate face pe propovăduitorul neamului și e de datoria oamenilor cinstiți de a-l împedica să inducă lumea în eroare. D. Aurel Popovici cu procedeiele d-sale literare a crezut că face opera politică,—noi divulgîndu-le am făcut operă morală. Și e și aceasta ceva, cel puțin după părerile noastre. Ad. Anton Carp rămîne iarăși un moment perplex... Apoi reculegîndu-se, a întrebat pe noul venit: — D-ta cînd ți-ai luat biletul?, — Acum... — Ei bine, eu mi l’am luat de acum un an răspuns e d. Anton Carp și înțelegi că mai întîi a vîndut pe numărul 6 care e în bancă și mai tîrziu pe care e strapontin. — Eu pe strapontin nu stau, a răspuns noul venit... —N’aveți decît să vă prezentați la casă și să vă întoarcă paralele. — Ba o să chem controlorul, ca să vadă cine are pe 6 și cine are pe 9. Astfel, afacerea este pendinte acum înaintea controlului, conu Mitiță, care se află într’o mare încurcătură,....) Safit -------------—-------------FAPTE ȘI OBSERDAJlIfl '' = 0 Am vorbit de S HILunăzi cu un străin, care că------------------------"O—ălătorește mult, care, după ce străbate continentele aproape de două ori pe an, trece prin țara noastră cel puțin odată în curs de 10 luni. Ei bine, abia de asta dată a aflat de la mine că ar fi și economie de timp pentru el și în interesul sau comercial de a se sluji de vasele serviciului nostru maritim. Și ca dînsul sînt sute și mii de călători cari habar nu au încă de întinderea și avantajele liniilor și vaselor noastre maritime. Nu odată am atras în acest sens atențiunea celor în drept. Serviciul nostru maritim continuă a lucra în deficit, fară a se gîndi că a spori, momentan, acest deficit, printr’o reclamă serioasă și sistematică, înseamnă a lucra pentru descreșterea lui repede, în anii următori Afară de un afiș reușit al d-lui Loghi, pe care nu’l văd destul de răspîndit nici la noi, și de cîteva mici încercări de reclamă,’nimic nu s’a făcut în scopul de a se cunoaște în toate punctele Europei și în porturile transatlantice existența și avantajele serviciului maritim român. La Neapole, la Havre, la Hamburg, pentru călătorii internaționali serviciul maritim român e un lucru necunoscut, sau, în cazul cel mai bun, un fel de Cenușăreasă a circulației maritime, tratată vitreg de chiar țara căreia aparține. Natural că odată cu o reclamă serioasă—pe cale consulară, prin presă și afișaj—s’ar impune ca atît confortul cît și întreținerea pe vasele noastre să fie supuse unei speciale îngrijiri. Exploatarea de pînă acum lasă mult de dorit— și recente descoperiri, cînd s’a aflat că anumite articole de consumație de pe vasele noastre se găsesc de vînzare pe la băcanii din Smyrna, au dovedit că, sub raportul controlului, stăm destul de prost. Să sperăm că sub noua organizație dată S. M. R. se va ține socoteală de toate acestea și se va organiza o exploatațiune sistematică și bine controlată. Emil D. Fagure.. ----....... • Strepoi în i iulie. 1 — Comedie guvernamentală într’un act — Știti că directorii de teatre, cînd le merg bine treburile și văd că au mereu toate locurile ocupate și totuși lumea cere bilete, se apucă și adaugă la fiecare bancă un loc mobil,—un stranontin — care se poate ridica și lăsa în jos, ca și scăunelul de la trasuri. Cererile de locuri pe banca ministerială fiind din ce în ce mai multe și mai stăruitoare, directorul teatrului guvernamental, d. Ionel Brătianu, s’a văzut silit a adăuga un strapontin la banca ministerială creind astfel un al 9-lea minister—acela al comerțului, pe care la rupt de la departamentul agriculturei. Cînd s’a ivit însă chestiunea cine să stea în bancă și cine ne strapontin, a ieșit o încurcătură generală. Miniștrii actualmente în funcțiune, ca unii ce i-au reținut biletele din vreme, au alergat cu toții și și-au ocupat locurile pe banca ministerială, arătînd fiecare biletul său numerotat. No. 1 a fost ocupat de d. D. Sturdza cu portofoliul externelor, No. 2 de d. Ionel Brătianu cu acel al internelor, No. 3 de d. Costinescu cu finanțele, No. 4 de d. Haret cu instrucția publică, No. 5 de d. general Averescu cu războiul, No. 6 de d. Anton Carp cu domeniile si agricultura No. 7 de d. Stelian cu justitia și No. 8 de d. Morțun cu lucrările publice Pentru strapontin s’a tipărit un bilet cu No. 9. El, de aici a eșit—vezi Caragiale—„O noapte furtunoasă sau No. 9“. Pe bilet nefiind tipărit de cu cifra 9, cînd d. Ionel Brătianu a dat bletul viitorului ocupant, acesta Ta citit, se vede, răsturnat și si'a zis că e numărul 6. Cu numărul 6, deci, în mină, a venit să-șî ocupe locul. Spre marea surpriză însă, găsese la numărul 6 pe d. Anton Carp. — Pardon zice nou! sosit, e locul meu. Scuzați.. D. Anton Carp ;se caută în buzunarul jilescei, găsește biletul și-l prezintă noului sosit: — Vedeți? C e numărul meu! — Pardon, nu e 6, e 9. D. Carp rămîne perplex...Se scoală pe jumătate de la locul său, se mai uită odată la bilet ,și, surîzînd ca la deșteptarea unei idei luminoase, întoarce biletul cu coada cifrei în sus și arată pe 6. Noul sosit face același lucru cu biletul său și arătîndu-i, spune: — Pardon, 6 e al meu — Ba al d-voastră e 9. •— Adică de ce ar fi al meu 9 și nu al d'tale? la fața acestui argument zdrobitor, d. ’** Ade veruri»— Expropriere D. Stelian arătînd la Cameră că d. Dissescu a făcut la Senat teorii Înaintate asupra expropriere!, vroia să stabilească încă o cauză de neînțelegere între „lakiști“ și carpiștiî". Din contra. ut. Dissescu arătîndu-se larg în chestia expropriere!, a voit să arunce o punte de înțelegere cu... d. Marghiloman, ca să se poată trece... gîrla! Erată D. corector sau d. tipograf m’au făcut să'i spun d-lui Mihail Cantacuzino „grom“ în loc de „gnom“ cum îî spune... „Epoca”! D. Mișu Cantacuzino care are în serviciul sau „gromî", nu poate fi decît un senior! Iată o erată și o rectificare în același timp. ^ Q x Qrr^„|_ — IEÎIlăl«’ iSp! tOSFISÜIa? După cum am anunțat, guvernul se vede silit sa vie încă în actuala sesiune a Camerelor cu un proect de modificare a legea tocmelilor agricole. S’a dovedit că într’un punct esențial ea nu este aplicabilă, anume în punctul care prevede că în localitățile unde sînt moșii ale Instituțiunilor publice, se va da și satelor vecine pămîntul pentru balașurile comunale. Ce se întîmplă însă ? Cu aplicarea acestei măsuri, ajung țăranii de pe moșiile instituțiunilor publice să rămie fără imaș, ba chiar și fără pămînt de muncă. Se înțelege că această dispoziție trebuia modificată și guvernul nu face decît să răspundă unei necesități dacă vine acum cu proectul modificator. Cu toate acestea nevoia aceasta de a modifica atît de repede legea e de natură a provoca reflexii amare .. Ea arată că legea tocmelilor agricole nu s’a făcut după o studiere conștiincioasă a tuturor împrejurărilor,— pentru că dacă se făceau asemenea studii nu se putea trece în lege o dispoziția cu aceea care se modifică acum. Noi am atras dinainte atențiunea că dacă nu sa face o vastă anchetă, cu prilejul căreia s’ar fi putut auzi și vocea țărănimea, s’ar fi putut ține seamă și de dorințele ei,— fatalmente în lege se vor strecura multe absurdități și multe greșeli Căci se pot face tot felul de legi administrative pe ca e birocratio, dar nu s’a văzut încă niciodată și nicăiri ca problemele sociale și economice să fie rezolvate de la masa verde fără o prealabilă cercetare a împrejurărilor reale. Bp. CHESTIU A ZILEI Disciplina în majoritatea Camerei dovedit și „Ca un singur om, majoritatea urmează guvernul"—aceasta 8*$ it și cu ocazia budgetelor t JCji efopisiti de CONST. MILLE DUMINICA Viena.— Aici în Sanatorium, aproape nu ai impresia de spital. Bolnavii cari sunt alături de tine, aceia cu cari manînci în sala comună din restaurant, nu au înfățișarea de-a nu fi sănătoși. Surorile care te îngrijesc sunt de un ordin civil, nu-ți dau impresiunea pe care o au călugărițele, așa că te crezi mai mult într’un hotel, într’o pensiune, curat și regulat întreținută, onorabilă și situată într’un cuartier liniștit... Și cu toate acestea, noi cu toții a ceștia cari recurgem la îngrijirile Profesorului von Noorden, suntem bolnavi ori cît de varii și deosebite ne sînt durerile noastre, ori cît de dezorganizate ne simțim funcțiunile vieței. La unii nu-e nimic deosebit, mașina omenească este uzată, refuză să-și facă regulat și normal datoria. La alții din potrivă manifestațiile răului sînt dureroase, sînt zgomotoase, zguduitoare și demoralizează pe cel ce le sufere... Sub înfățișarea liniștită și aparența sănătoasă, cită criză, cită suferință uneori, pe care nimeni n’o bănuește, pe care n’o spui decît medicului, iar nu apari în fața luinei cu masca liniștită și a veseliei pe obraz. — D-ta bolnav ? te văd voinic.. Ași trebue să fii hipohondric. Bolnavul are o imperioasă trebuință: aceea de ași crea prieteni și mai ales confidenți. E o nevoe de-a spune și altora ceea ce te doare. E o ușurare aceasta și în general pentru bolnavi trebuința de a vorbi de boala lor este un fel de obsedare... Am vecin de masă pe un străin ca și mine, care m’a luat în afecțiune. Stăm mult de vorbă împreună, ne preumblăm în oraș, mergem la spectacol și astfel ucidem timpul... E tînăr, e viguros, pare plin de sănătate și totul este bolnav și boala îl descurajează, îl demoralizează, căci îî împedecă orișice activitate serioasă, îl răpește de la treburile lui, îl face nefolositor și cu atît mai mult îl desperează această boală, cu cît e de ciudată, și cu cît el se simte mai în neputință de-a lupta înpotriva ei. Sunt confidentul acestui bolnav. Zilnic îmi povestește vechile și noune simptome ale boalei sale, pe care cred util să le notez zi cu zi. Poate vreun medic să se folosească de ele... LUNI — Boala, povestește noul meu amic, boala s’a manifestat deodată, într’o noapte. De mult nu puteam dormi pe partea stingă. Inima mă supăra și pare că mă înăbușeam. Mi s’a spus că cârbul îmi este mobil, că apasă pe coaste și că îmi dă această sufocare. Cîteodată totuși noaptea mă deștept dormind pe partea aceasta... Zic că răul mi-a venit subit. M’am deșteptat deodată într’un vis ciudat. Părea că am intrat într’un local strimt de tot, care avea o singură fereastră sus de tot și din care nu puteam eși. M’am deșteptat cu palpitații colosale, o sudoare rece m’a coprins și odată deștept mi-am dat seamă cu groază că visul persistă și întrezie, că cu toată luciditatea spiritului meu, cu toată iluzia viziune!,’ mă simt tot în chilia cea strimtă, stăpinit de palpitație, de groază, de un fel de deznădejde de a mă găsi închis acolo, fără de chip de scăpare, fără să mă pot mișca... Caut să lupt cu obsedarea, chem în ajutor alte gînduri, la alte senzațiuni fac apel ca să o gonească, dar pare că puterile mă părăsesc, pare că o singură impresiune mă stăpînește : este ceea a groazei, o groază stupidă de ceva închipuit, căci fără îndoială, un simit închis realminte în celula visului meu, sunt liber, dar la toate aceste apeluri la logica și la simțul realitatei, mi se pune totuși întrebarea : ce aș face de-aș fi închis în această oribilă carceră? Această întrebare mă obsedează, mă îngrozește, e ceva nedefinit, care se poate exprima cu vorba că nu-ți afli locul... Corpul ți eece... treci mina pe frunte și o simțindă de-o sudoare de ghiată, încetul cu încetul te liniștești, realitatea te stăpînește din nou, lupta cu visul urît devine mai ușoară, iar tot ce rămîne din criza teribilă și stupidă, este o mare oboseală... De atunci crizele s’au repetat sub alte forme... Uneori sînt prins intre două ziduri lungi, lungi fără de sfîrșit, dar între cari ideabia te poți mișca. Vrei să alerg, să ei din această postură neplăcută, dar totuși rămîn pe loc cuprins de groază și nedumerire, de umilire și de deznădejde, căci poți să te lupți cu realitatea, să o învingi. Ce să taci însă contra închipuirea care te prigonește ? MARȚI Azi la dejun, în focul unei conversațiuni interesante, deodată amicul meu — noul meu amic — se opri. Sîngele îi se urcă în obraz, apoi deveni palid ca un cadavru... La intrebările mele, nu putu răspundă decît — „Obsesiunea !“ iarăși obsesiunea... De astă dată ceea ce nu venea decît noaptea, provocat desigur de o cauză materială, o jenă a inimei, acum s’a manifestat ziua. Același spațiu strivit, groaza de a se crede în lăuntru prizonier, nodul care i se pune un gît, nevoia de a respira și primul gînd de a fugi. Unde? Nu poate preciza, dar de-a fugi de această obsedare absurda, de acest gînd care ’I urmărește, gînd absurd și stupid.... — Dacă obsedarea mă urmărește și ziua, desigur sînt pierdut Pînă acum știam c ă am de luptat noaptea numai cu dînsa, și cu întunericul nopțea pare că începe chinul acestui gînd. Dar cel puțin ziua eram liber, eram om ca toți oamenii, mă puteam gîndi la treburile mele, nepreocupat de mici altă o grijă. De astăzi înainte, nesiguranța vieței devine și mai mare. Oricînd obsedarea îmi poate eși înainte, oricînd ea poate să desfidă simțul realităței și vrednicia mea de om, teama de dînsa o va aduce și mai repede și mai sigur, căci la nimic nu te gîndești mai mult decît la ceva la care n’ar trebui să cugeți, la care îți este interzis de a te gîndi. Să fii om în toată firea, să zămislești în capul tău proiecte și gîndurî mari, să te crezi prin inteligența ta superior multora și totuși în fiecare minut să fii expus ca să te pitulezi în cel mai întunecos colț al odăiei în care ești, să te cuprinză spaima fără de rost ,de o halucinațiune absurda, copilărească... E apoi o altă frică, care îți ucide nesiguranța vieței și încrederea în tine. Cine știe dacă nebunia nu te pindește să te înhațe, să te facă absolut inconștient, cine știe dacă aceasta nu-i decit prefața demenței— și mai bine decit aceasta, decît cea de pe urmă degradare a omului, mai bine moartea, de o mie de ori moartea... MIERCURI In fiecare zi boala vecinului meu ia o altă formă nouă — nouă pentru dînsul, fiind că medicina socoate ceea ce are dînsul ca una din cele mai cunoscute forme al neurasteniei—forma ca să zicem așa clasică, ceea ce nu a de loc o mîngîiere pentru interesantul nostru bolnav. Acum a venit frica de întuneric. Nu poate stinge luminarea, fiindcă i se pare că această obscuritate îl apasă, îl sufocă... Trebue să lase o mică rază de lumină să străbată din afară, către această privirea i se îndreaptă cu sete. Ea il liniștește, îi dă siguranță că nemica nu’l urmărește, că întunericul nu’i absolut... Ca om inteligent, el nu se dă bătut, caută să lupte contra obsedărei, logica îi vine în ajutor, își întărește voința, cheamă o altă gîndire ca să gonească ghidul cel rău, o gîndire tot așa de puternică ca și aceasta. Cîteodată reușește, cîteodată nu, dar nu se dă bătut. Ii este rușine să aprindă luminarea, singura concesiune ce își face este această fîșie de lumină, de care de cite ori are nevoie, deschide ochii și’șî dă siguranța Că nu’i în fundul negrului mormînt, care îl acasă și îl sufocă*