Adevěrul, aprilie 1908 (Anul 21, nr. 6679-6705)

1908-04-01 / nr. 6679

A i i Antrl al XX-lea—No. 0679 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDHTA EXCLUSIV RgențieT de Publicitate CAROL SCHULDER & Co*. BUC EE ȘTI Str. K»ro(feorgeTlcI 18—Teleton 814 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE, AJSONAJiEKTEj Ha «*n *••••••< îssl 18 8 lnní *••••••• 0 8 S luni^ •••••••• D 4 O lună ••*•*••• 0 IM TELEFON» Pentru Direcțiune No. 14’99 „ Capitală „ 14­1 © „ Provincie și Străinătate No. 18­40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Marți 1 Aprilie 1108 kiiliw­­mi fiiiliöL-liilitisi iili ii­îsîi­ Discuția asupra Inființarii noului minister — Proectul pentru crearea noului minister al indus­triei și comerțului, depus­eri la Cameră, a pro­vocat o interesantă discuție între d-nii C. Stoicescu și Anton Carp — Am relevat faptul că în cercurile parlamentare s’a criticat modul cum s’a încercat a se crea, pe cale bu­getară, noul minister al industriei și comerțului. Miniștrii au recunoscut, se vede, temeinicia criticelor și ori s’au a­­dunat acasă la d. Costinescu pen­tru a se consfătui asupra alcătuirei unei legi speciale. S’a hotărît în fine ca înainte de a se vota bugetul noului departa­ment, să se depună legea care în­­­­ființează noul minister. Proectul a fost depus în pripă, cu o expunere de motive redactată­­ în cîte­va cuvinte, care nici nu s’a imas tipărit.­­ Așa de repede s’a redactat acest proect în­cît s’a uitat să se pre­­t vadă cum se va întitula în viitor­­ ministerul care rămîne divizat de­­ acel al industriei, omisiune care a i­relevat-o, la votarea proectului, în­­s guși ministrul domeniilor ! S’au petrecut scene foarte co­­­­mice în secțiuni și în comitetul de­­­­legaților . Secțiunea a IlI-a a respins pur și simplu proectul, pentru motivul că așa cum s’a divizat ministerul agri­culturei, e absolut inutilă crearea unui departament al comerțului și industriei. Comitetul delegaților nevoind să dea vre­ o importanță proectului a ales ca raportor pe d. Ștefan Fili­­­­pescu-Drăgășani și cînd­ d-sa s’a­u urcat la tribună a isbucnit o salvă­­ de aplauze ironice, iar cînd a în­­­­cercat să citească cîte­va rîndurî din expunerea de motive, pe care a subtituit-o raportului, s’a încurcat și deputații au isbucnit în rîsete homerice. Cu aceste onoruri s’a depus pro­ectul și raportul asupra creărei ncralnî departament. E de observat că însăși majori­tatea a ridiculizat acest al 9-lea minister. Opoziția s’a abținut cu desăvâr­șire dela ori­ce manifestare. Eri n’a fost la Cameră decît d. Ioan Lahovary care urmărea, ca un simplu spectator, cum se amuza i majoritatea. La noul minister al industriei și comerțului, căruia d. Anton Carp n’a voit să-i lase mai nici un ser­viciu mai important, pentru a nu reduce importanța departamentului său, s’a trecut, la început, numai poliția minieră. In aceste condițiuni însă s’a zis că d. Al. Djuvara ar fi declarat că nu va accepta acest minister, mai ales că era vorba să ia portofoliul agriculturei și domeniilor. Probabil pentru a hotărî pe d. Djuvara ca să nu refuze noul mi­nister, s’a impus d-lui Anton Carp să renunțe la întreg serviciul mi­­­­nelor.­­ D. G­. Assan, raportorul budge­tului noului minister, spune, prin raportul său, că comisiunea budge­­­­tara a judecat că scindarea servi­ciului minelor va aduce o perturbare în aceste servicii importante, și că jele ar cadra mai bine în atribuția­­­ăile ministerului industriei și al co­­m­­erțului și astfel a hotărît reintre­­igirea și trecerea lor în complect asupra budgetului noului minister. Prin trecerea serviciului minelor­­ budgetul ministerului industriei și comerciului se mai sporește cu 400.950 lei, în total se urcă dar la cifra de 1.071.238 lei. * In discuția generală asupra crea­tei noului departament, a luat cu­­vîntul I. C. Stoicescu. După ce a constatat că s’a încercat a se crea un minister pe cale bud­­getară, a amintit că loan Brătianu voind să satisfacă pe un personaj politic și să-l introducă în minister, a venit cu o lege specială pentru a se autoriza, ca la nevoe, președin­­t­­ele consiliului să poată rămînea fără portofolii­. Cu alte cuvinte d. Stoicescu a­­ Voit să spună că pentru a se satis­face o combinație politică de partid, cel mult s’ar putea proceda după exemplul lui Ioan Brătianu, iar nici de cum să se creseze un nou mi­nister. D. Stoicescu a susținut apoi că nici o reală necesitate nu impune divizarea departamentului domeniilor mai ales după votarea nouilor re­­forme cari ușurează mult activitatea­­ acestui departament, căci institu­țiile create absorb o bună parte din acea activitate.­­ Fostul ministru de domenii n’a fost agresiv, dar tendențios a fost. [_ D-nii Ionel Brătianu, Vasile Mor­țun, Vintilă Brătianu și mai toți generoșii, au căutat să zeflemisească lovitura d-lui Stoicescu, spunînd, în culuoare, că a vorbit cu parapon. E de notat că d. Sturdza, care a asistat la începutul ședinței, s’a re­tras tipu­l, cînd a­ aflat că proiectul acesta va da loc la discuție. Ce a răspuns d. Anton Carp ? Ministrul domeniilor se încurcă rău de tot, mai ales cînd are de răs­puns la un atac politic. D. Anton Carp a zis că ministe­rul agriculturei nu­ e de loc ușurat prin votarea nouilor reforme agrare, că d-sa are o mare misiune la supra­­veghiarea aplicărei învoielilor agri­cole, la pregătirea realizărei misiunei Casei rurale. In ce privește modul cum a fă­cut repartiția pentru noul minister, d. Anton Carp a îngăimat cîteva cuvinte spunînd că noul ministru are dificila misiune de-a suprave­ghea munca femeilor lucrătoare și minorilor și de-a descurca apli­carea legea meseriilor. D. Vasile Misir auzind în ce ter­meni a vorbit ministrul domeniilor de legea meseriilor, opera d-lui Mi­sir, a făcut oare­care gesturi, s’a simțit cam jignit, dar n’a cerut cu­­vîntul. In schimb însă a vorbit din nou, în chestie personală cu ministrul domeniilor, d. C. Stoicescu. D. Stoicescu a considerat ca o provocare tonul cu care a vorbit d. Anton Carp despre activitatea ministerială a predecesorilor săi și mai ales aluzia ce a făcut-o că toc­mai serviciul contencios a fost ne­glijat pe cînd d. Stoicescu a fost titularul departamentului domeniilor. D. Stoicescu a cam zeflemisit atitudinea d-lui Anton Carp care n’a voit să lase să se închidă par­lamentul fără a-șî lăuda singur ac­tivitatea și capacitatea și a consta­tat că a trebuit să fie actualul ministru la departamentul dome­niilor pentru ca însuși d-sa să măr­turisească greutatea de­ a conduce a­­cest minister. Dar în afară de reflemele, a a­­dus și o a­c­uz­a­r­e foarte gravă d-lui Anton Carp și anume că sub ministeriatul d-sale statul, din ne­glijență și nepricepere, a pierdut procese mari și importante, cu pă­­mînturile din Dobrogea, și prin ur­mare nu actualul ministru era in­dicat să învinuiască pe predecesorii săi că au neglijat serviciul conten­ciosului. ...La acest atac direct și per­sonal, ce credeți că a răspuns d. Anton Carp ? A retractat pur și simplu tot ce a spus la adresa d-lui Stoicescu, pretextînd că n’a fost înțeles. D. Stoicescu însă nu s’a mulțu­mit cu această retractare ci a ce­rut să fie înscris pentru a combate și bugetul domeniilor. Reprezentația va continua, dar și astăzi. Bugetele ministerelor de domenii și industrie n’au fost votate eri, fiind-că d. Ferechide s’a opus la votarea lor pînă ce legea care pre­­iază noul departament nu va trece și prin Senat și va fi promulgată. R. X. MA2BITII Matineul de la Cameră Eri numărul matineurilor din Capitală a sporit cu unul. Constatîndu-se că pînă la clădirea unui teatru popular, populațiu­­nea Bucureștiului, mai ales Dumineca, nu are unde petrece, direcția teatrului repre­­zentatiunei nationale din Dealul Mitropo­liei„ s’a decis a da ori Duminică un ma­­tineu ‘ extraordinar. S’a reprezentat cunoscuta feerie Dansul milioanelor, în 14 tablouri, cu cîntece, fiecare cu­­ cîntecul lu­i D. Costinescu juca rolul lui Budget-Vodă, care a mers strună ca un simplu solo de violoncel. „Majoritatea" celorlalți actori și figu­ranți a urmat ca un singur om pe Budget- Vodă și a înghițit d­­e un succes strălucit cele 400 de milioane. Contrar obiceiului însă, matineul în loc să fie cu prețuri reduse, a fost cu prețuri foarte urcate­.. Pac A apáriat fascicola 2>6-a Cireiima roșie SAU — 30 de ani de crima — 5 bani în toată țara Procedurile d-lui Aurel Popovicî — O chestie de corectitudine literară — D. Aurel Popovicî e dintre acei cari nu se mulțumesc cu o sin­gură lecție. D-sa mai e și dintre aceia cari persistă în greșelile lor. Așa­dar, de astă dată nu prin Epoca, ci prin Viitorul, răspunde că Adeverul a fost de rea credință cînd a afirmat că în prefața volu­mului II al Capitalului, Engels n’a spus că „teoriile lui Marx nu sînt totdeauna consecvente și că unele sînt cu desăvîrșire incomplecte“, ceea ce susținuse d. Aurel Popovici. Textual părintele doctrinei națio­naliste liberalo-conservatoare, scrie: „Adevărul“ e de rea credință. Deși afirmă, el nu a citit prefața contro­versă a lui Engels. Căci la p. III ar fi găsit „stil neglijent“ „Nachlässiger Styl“ (Das Kapital Buch. II.) iar în ediția franceză ar fi găsit, des idées deviées à chaque instant par des digressions et des dissertations. (Le Capital, Livre III. Préface p. VI, Ed. Giard 1901)“. Noi am citit prefața la volumul al doilea al Capitalului lui Marx, după cum vom dovedi imediat citi­torilor. Pînă acum însă noi am cre­zut că d. Aurel Popovicî greșește, dar că e de bună credință. Acum vedem că și d-sa a citit prefața la volumul II al Capitalului dar că e un conștient falsificator de citate, ceea ce iarăși vom dovedi imediat. # * * Intr’adevăr, vom da textual pa­­sagiul invocat de d. Popovicî pen­tru a-și susține afirmațiunea că Engels a imputat lui Marx con­­fuziune, lipsă de consecvență etc. Pentru complecta lui înțelegere vom spune însă că acest al doilea vo­lum al Capitalului n’a fost nici re­dactat, nici publicat de Marx, ci după notițile rămase după moar­tea acestuia, de am­icul său Engels. Și acum­ iată pasagiul din care toc­mai citează d. Aurel Popovici: „Nu era o muncă ușoară ca să termini cartea a doua a „Capitalu­lui“ în așa timp, în­cît pe deoparte să fie o operă cu legătură și cît posibil de isprăvită, iar pe de alta să rămîie și opera exclusivă a au­torului, nu a celui ce­ o publica. Numărul mare al prelucrărilor în bună parte fragmentare, îngreuia misiunea. Cel mult una (manuscri­sul IV) era, pînă la sfirșitul ei, gata pentru tipar; în același timp însă cea mai mare parte a ei era înve­chită prin redactări postume. „Partea principală a materialului, era în ce privește fondul m cea mai mare parte isprăvită, nu însă în ce privește limba. Ea era con­cepută la limba la care Marx obiclnuia să-și facă estrasele : stil neglijat, expresii și întorsături de frază familiare, adesea umoris­tice, termeni teh­nici englezi și francezi, adesea fraze și pagini în­tregi scrise în englezește , e așter­­nerea ideilor cum s’au desvoltat de fiecare dată în capul autorului“. Lăsăm pe orice literat să judece dacă modul de a cita al d-lui Au­rel Popovici este corect. D-sa a­­firmă că Engels a spus că teoriile lui Marx „nu sînt consecvente, că unele sunt cu desăvîrșire incom­plecte“ I-am răspuns că așa ceva nu se găsește în prefața volumului II la Capitalul lui Marx. Atunci d-sa pentru a ne înfunda citează textual, rupte din mijlocul unei fraze, două vorbe, „stil neglijat“... Lasă că „stil neglijat“ nu însem­nează că teoriile lui Marx sunt inconsecvente, dar imputat­a mă­car Engels lui Marx că are un stil neglijat ? Putea el să impute aceasta unui scriitor, care ca pu­țini alți economiști, punea preț pe stil ? Putea s’o impute lui Marx care era un stilist de primă forță, așa în­cît chiar Heine, stilistul in­comparabil, il consulta in materie de stil ? Cititorii au văzut mai sus în ce sens și cu privire la ce Engels a întrebuințat cuvîntul de „stil ne­glijat*". D. Aurel Popovici ne imputa deci nouă rea credință pe cînd d-sa singur dădea dovada celei mai patente rele credințe Și ca să com­plectăm definitiv dovada, cităm din aceeași prefață a lui Engels, cîteva rînduri cari urmează puțin mai jos decit cele reproduse mai sus. In ele Engels mai spune: „Numai enumărarea materialului manuscris lăsat de Marx după moartea sa, dovedește conștiincio­zitatea fără seamăn, autocritica ser­veră cu care tindea să prelucrr­e, pînă la extern, înainte de a le publica, marile sale descoperiri e­­conomice , o autocritică severă, earâȘ numai rare ori îi permitea să. și îi­dapteze expunerea ca formă și fond, cercului sau de vederi mereu lăr­git de studii nouî“. De altfel credem a fi pătruns metoda d-lui Aurel Popovici. D sa a crezut că ne va epata publicînd cît mai multe citate și s’a bizuit poate și pe părerea greșită că un ziarist, dacă mai are vreme să ci­tească o carte, nu are vreme să răscolească prin cărți. Poate că se mai gîndea și la faptul că vom avea încredere în corectitudinea d-sale literară. In punctul din urmă nu se înșela dacă n’avea impru­dența să citeze pe Engels contra lui Marx. Asta ne-a pus pe gîndurî și ne-a făcut să sacrificăm puținul timp de care dispunem pentru a’l controla , efectul s’a văzut în articolul nostru precedent. Dar că după aceasta d. Aurel Popovici persistă în metoda d-sale de a face citațiuni — să zicem incorecte, dovedește că d-sa crede că dacă a scris Gross Oesterreich, toate îi sunt îngăduite. * * * După această nouă dovadă a mo­dului puțin corect cum citează d. Aurel Popovici, nimeni nu va mai putea cere ca să continuăm pole­mica cu d-sa. Intr’adevăr că avem ceva mai bun de făcut cu timpul nostru, decît să’l urmărim pe d-sa pentru a demonstra că’șî prepară citatele pentru trebuințele cauzei, încă un cuvînt însă și terminăm . Noi n’am urmărit cu articolele noastre scopul de a discuta relația dintre știiință pozitivă și politică, nici dacă Marxismul mai e sau nu întemeiat, pentru că asemenea mari probleme științifice și filozofice, nu pot fi discutate într’o gazetă zil­nică, ci numai de la alte tribune. Noi am ținut numai să arătăm că cei cari vor să-șî ia aere de propovăduitori ai neamului trebuie să manifesteze o dragoste neclin­tită pentru adevăr și puterea de a nu vorbi de­cît de lucruri pe cari le cunosc, căci a vorbi de lucruri pe cari nu le cunoști­e numai o altă formă a lipsei de respect pen­tru adevăr; că cine nu manifestă însă această dragoste pentru ade­văr, mai presus de toate, nu poate face pe propovăduitorul neamului și e de datoria oamenilor cinstiți de a-l împedica să inducă lumea în eroare. D. Aurel Popovici cu procedeiele d-sale literare a crezut că face opera politică,—noi divul­­gîndu-le am făcut operă morală. Și e și aceasta ceva, cel puțin după părerile noastre. Ad. Anton Carp rămîne iarăși un moment per­plex... Apoi reculegîndu-se, a întrebat pe noul venit: — D-ta cînd ți-ai luat biletul?, — Acum... — Ei bine, eu mi l’am luat de acum un an răspuns e d. Anton Carp și înțelegi că mai­ întîi a vîndut pe numărul 6 care e în bancă și mai tîrziu pe­­ care e strapontin. — Eu pe strapontin nu stau, a răspuns noul venit... —N’aveți de­cît să vă prezentați la casă și să vă întoarcă paralele. — Ba o să chem controlorul, ca să vadă cine are pe 6 și cine are pe 9. Astfel, afacerea este pendinte acum îna­intea controlului, conu Mitiță, care se află într’o mare încurcătură,....) S­­afit -------------—-------------­FAPTE ȘI OBSERDAJlIfl '' = 0 Am vorbit de­ S­ H­IL­­­unăzi cu un străin, care că­------------------------"O—ă­lătorește mult, care, după ce străbate continentele a­­proape de două ori pe an, trece prin țara noastră cel puțin odată în curs de 10 luni. Ei bine, abia de asta dată a aflat de la mine că ar fi și economie de timp pentru el și în interesul sau comercial de a se sluji de vasele ser­viciului nostru maritim. Și ca dînsul sînt sute și mii de călători cari habar nu au încă de întinderea și avantajele liniilor și vaselor noastre maritime. Nu odată am atras în acest sens a­­tențiunea celor în drept. Serviciul nos­tru maritim continuă a lucra în defi­cit, fară a se gîndi că a spori, momen­tan, acest deficit, printr’o reclamă se­rioasă și sistematică, înseamnă a lucra pentru descreșterea lui repede, în anii următori Afară de un afiș reușit al d-lui Loghi, pe care nu’l văd destul de răspîndit nici la noi, și de cîteva mici încercări de reclamă,’nimic nu s’a făcut în sco­pul de a se cunoaște în toate punctele Europei și în porturile transatlantice existența și avantajele serviciului ma­ritim român. La Neapole, la Havre, la Hamburg, pentru călătorii internațio­nali serviciul maritim român e un lu­cru necunoscut, sau, în cazul cel mai bun, un fel de Cenușăreasă a circula­ției maritime, tratată vitreg de chiar țara căreia aparține. Natural că odată cu o reclamă se­rioasă—pe cale consulară, prin presă și afișaj—s’ar impune ca atît confortul cît și întreținerea pe vasele noastre să fie supuse unei speciale îngrijiri. Ex­ploatarea de pînă acum lasă mult de dorit— și recente descoperiri, cînd s’a aflat că anumite articole de consuma­ție de pe vasele noastre se găsesc de vînzare pe la băcanii din Smyrna, au dovedit că, sub raportul controlului, stăm destul de prost. Să sperăm că sub noua organizație dată S. M. R. se va ține socoteală de toate acestea și se va organiza o ex­­ploatațiune sistematică și bine con­trolată. Emil D. Fagure­.. ----....... • Strepoi în­ i iul­ie. 1 — Comedie guvernamentală într’un act — Știti că directorii de teatre, cînd le merg bine treburile și văd că au mereu toate locurile ocupate și totuși lumea cere bile­te, se apucă și adaugă la fiecare bancă un loc mobil,—un stranontin — care se poate ridica și lăsa în jos, ca și scăunelul de la trasuri. Cererile de locuri pe banca ministerială fiind din ce în ce mai multe și mai stă­ruitoare, directorul teatrului guvernamen­tal, d. Ionel Brătianu, s’a văzut silit a a­­dăuga un strapontin la banca ministerială creind astfel un al 9-lea minister—acela al comerțului, pe care la rupt de la de­partamentul agriculturei. Cînd s’a ivit însă chestiunea cine să stea în bancă și cine ne strapontin, a ieșit o încurcătură generală. Miniștrii actualmente în funcțiune, ca unii ce­­ i-au reținut bile­tele din vreme, au alergat cu toții și și-au ocupat locurile pe banca ministerială, ară­­tînd fiecare biletul său numerotat. No. 1 a fost ocupat de d. D. Sturdza cu porto­foliul externelor, No. 2 de d. Ionel Brătianu cu acel al internelor, No. 3 de d. Costinescu cu finanțele, No. 4 de d. Haret cu instrucția publică, No. 5 de d. general Averescu cu războiul, No. 6 de d. Anton Carp cu do­meniile si agricultura No. 7 de d. Stelian cu justitia și No. 8 de d. Morțun cu lucră­rile publice Pentru strapontin s’a tipărit un bilet cu No. 9. El, de aici a eșit—vezi Caragiale—„O noapte furtunoasă sau No. 9“. Pe bilet nefiind tipărit de cu­ cifra 9, cînd d. Ionel Brătianu a dat b­letul vii­torului ocupant, acesta Ta­ citit, se vede, răsturnat și si'a zis că­ e numărul 6. Cu numărul 6, deci, în mină, a venit să-șî ocupe locul. Spre marea surpriză în­să, găses­­e la numărul 6 pe d. Anton Carp. — Pardon zice nou! sosit, e locul meu. Scuzați.. D. Anton Carp ;se caută în buzunarul jilescei, găsește biletul și-l prezintă noului sosit: — Vedeți? C e numărul meu! — Pardon, nu e 6, e 9. D. Carp rămîne perplex...Se scoală pe jumătate de la locul său, se mai uită o­­dată la bilet ,și, surîzînd ca la deșteptarea unei idei luminoase, întoarce biletul cu coada cifrei în sus și arată pe 6. Noul sosit face același lucru cu biletul său și arătîndu-i, spune: — Pardon, 6 e al meu­ — Ba al d-voastră e 9. •—­ Adică de ce ar fi al meu 9 și nu al d'tale? la fața acestui argument zdrobitor, d. ’** A­de ver­uri»— Expropriere D. Stelian arătînd la Cameră că d. Dis­­sescu a făcut la Senat teorii Înaintate a­­­supra expropriere!, vroia să stabilească încă o cauză de neînțelegere între „lakiști“ și carpiștiî". Din contra. ut. Dissescu arătîndu-se larg în chestia expropriere!, a voit să arunce o punte de înțelegere cu... d. Marghiloman, ca să se poată trece... gîrla! Erată D. corector sau d. tipograf m’au făcut să'i spun d-lui Mihail Cantacuzino „grom“ în loc de „gnom“ cum îî spune... „Epoca”! D. Mișu Cantacuzino care are în servi­ciul sau „gromî", nu poate fi de­cît un senior! Iată o erată și o rectificare în același timp. ^ Q x Qrr^„|_ — IEÎIlăl«’ iSp! tOSFISÜIa? După cum am anunțat, guvernul se vede silit sa vie încă în actuala sesiune a Camerelor cu un proect de modificare a legea tocmelilor a­­g­ricole. S’a dovedit că într’un punct esen­țial ea nu este aplicabilă, anume în punctul care prevede că în lo­calitățile unde sînt moșii ale Insti­­tuțiunilor publice, se va da și sa­telor vecine pămîntul pentru bala­șurile comunale. Ce se întîmplă însă ? Cu aplicarea acestei măsuri, a­­jung­ țăranii de pe moșiile institu­­țiunilor publice să­ rămie fără imaș, ba chiar și fără pămînt de muncă. Se înțeleg­e că această dispoziție trebuia modificată­ și guvernul nu face decît să răspundă unei nece­sități dacă vine acum cu proectul modificator. Cu toate acestea nevoia aceasta de a modifica atît de repede legea e de natură a provoca reflexii a­­mare .. Ea arată că legea tocmeli­lor agricole nu s’a făcut după o studiere conștiincioasă a tuturor împrejurărilor,— pentru că dacă se făceau asemenea studii nu se putea trece în leg­e o dispoziția cu aceea care se modifică acum. Noi am atras dinainte atențiunea că dacă nu sa face o vastă anchetă, cu prilejul căreia s’ar fi putut auzi și vocea țărănimea, s’ar fi putut ține seamă și de dorințele ei,— fa­talmente în lege se vor strecura multe absurdități și multe greșeli Căci se pot face tot felul de legi administrative pe ca e birocratio, dar nu s’a­ văzut încă niciodată și ni­căiri ca problemele sociale și eco­nomice să fie rezolvate de la masa verde fără o prealabilă cercetare a împrejurărilor reale. Bp. C­H­E­S­T­IU A Z­I­L­E­I Disciplina în majoritatea Camerei dovedit și „Ca un singur om, majoritatea urmează guvernul"—aceasta 8*$ it și cu ocazia budgetelor­ t JCji efopi­siti de CONST. MILLE DUMINICA Viena.— Aici în Sanatorium, aproape nu ai impresia de spital. Bolnavii cari sunt alături de tine, aceia cu cari ma­­nînci în sala comună din restaurant, nu au înfățișarea de-a nu fi sănătoși. Surorile care te îngrijesc sunt de un­ ordin civil, nu-ți dau impresiunea pe care o au călugărițele, așa că te crezi mai mult într’un hotel, într’o pensiune, curat și regulat întreținută, onorabilă și situată într’un cuartier liniștit... Și cu toate acestea, noi cu toții a ceș­­tia cari recurgem la îngrijirile Profe­sorului von Noorden, suntem­ bolnavi ori cît de varii și deosebite ne sînt dure­rile noastre, ori cît de dezorganizate ne simțim funcțiunile vieței. La unii nu-e nimic deosebit, mașina omenească este uzată, refuză să-și facă regulat și normal datoria.­­ La alții din potrivă manifestațiile răului sînt dure­roase, sînt zgomotoase, zguduitoare și demoralizează pe cel ce le sufere... Sub înfățișarea liniștită și aparența sănătoasă, cită criză, cită suferință une­ori, pe care nimeni n’o bănuește, pe care n’o spui decît medicului, iar nu apari în fața luinei cu masca liniștită și a veseliei pe obraz. — D-ta bolnav ? te văd voinic.. Ași­ trebue să fii hipohondric. Bolnavul are o imperioasă trebuință: aceea de ași crea prieteni și mai ales con­fidenți. E o nevoe de-a spune și altora ceea ce te doare. E o ușurare aceasta și în general pentru bolnavi trebuința de a vorbi de boala lor este un fel de ob­­sedare... Am vecin de masă pe un străin ca și mine, care m’a luat în afec­țiune. Stăm mult de vorbă împreună, ne preumblăm­ în oraș, mergem la spec­tacol și astfel ucidem timpul... E tînăr, e viguros, pare plin de sănătate și to­­tul este bolnav și boala îl descurajea­ză, îl demoralizează, căci îî împedecă orișice activitate serioasă, îl răpește de la treburile lui, îl face nefolositor și cu atît mai mult îl desperează această boală, cu cît e de ciudată, și­ cu cît el se simte mai în neputință de-a lupta în­potriva ei. Sunt confidentul acestui bolnav. Zil­nic îmi povestește vechile și noun­e simptome ale boalei sale, pe care cred util să le notez zi cu zi. Poate vreun medic să se folosească de ele... LUNI — Boala, povestește noul meu amic, boala s’a manifestat deodată, într’o noapte. De mult nu puteam dormi pe partea stingă. Inima mă supăra și pare că mă înăbușeam. Mi s’a spus că cârbul îmi este mobil, că apasă pe coaste și că îmi dă această sufocare. Cîteodată totuși noaptea mă deștept dormind pe partea aceasta... Zic că răul mi-a venit subit. M’am deșteptat deodată într’un vis ciudat. Părea că am intrat într’un local strimt de tot, care avea o singură fereastră sus de tot și din care nu puteam eși. M’am deșteptat cu palpitații colosale, o su­doare rece m’a coprins și odată deș­tept mi-am dat seamă cu groază că vi­sul persistă și întrezie, că cu toată luci­ditatea spiritului meu, cu toată iluzia viziune!,’ mă simt tot în chilia cea strimtă, stăpinit de palpitație, de groa­ză, de un fel de deznădejde de a mă găsi închis acolo, fără de chip de scă­pare, fără să mă pot mișca... Caut să lupt cu obsedarea, chem în ajutor alte gînduri, la alte senzațiuni fac apel ca să o gonească, dar pare că puterile mă părăsesc, pare că o singură impre­­siune mă stăpînește : este ceea a groa­zei, o groază stupidă de ceva închipuit, căci fără îndoială, un simit închis real­­minte în celula visului meu, sunt liber, dar la toate aceste apeluri la logica și la simțul realitatei, mi se pune totuși întrebarea : ce aș face de-aș fi în­chis în această oribilă carceră? A­­ceastă întrebare mă obsedează, mă în­grozește, e ceva nedefinit, care se poate exprima cu vor­ba că nu-ți afli locul... Corpul ți e­ece... treci mina pe frunte și o simți­ndă de-o sudoare de ghiată, încetul cu încetul te liniștești, realita­tea te stăpînește din nou, lupta cu vi­sul urît devine mai ușoară, iar tot ce rămîne din criza teribilă și stupidă, este o mare oboseală... De atunci crizele s’au repetat sub alte forme... Un­eori sînt prins intre două ziduri lungi, lungi fără de sfîrșit, dar între cari ideabia te poți mișca. Vrei să­ alerg, să ei din această postură ne­plăcută, dar totuși rămîn pe loc cu­prins de groază și nedumerire, de umilire și de deznădejde, căci poți să te lupți cu realitatea, să o învingi. Ce să taci însă contra închipuirea care te prigonește ? MARȚI Azi la dejun, în focul unei conver­­sațiuni interesante, deodată amicul meu — noul meu amic —­ se opri. Sîngele îi se urcă în obraz, apoi deveni palid ca un cadavru... La intrebările mele, nu putu răspundă decît­ — „Obsesiunea !“ iarăși obsesiunea... De astă dată ceea ce nu venea decît noaptea, provocat de­sigur de o cauză materială, o jenă a inimei, acum s’a manifestat ziua. Ace­lași spațiu strivit, groaza de a se crede în lăuntru prizonier, nodul care i se pune un gît, nevoia de a respira și pri­mul gînd de a fugi. Unde? Nu poate preciza, dar de-a fugi de această ob­­­­sedare absurda, de acest gînd care ’I urmărește, gînd absurd și stupid.... — Dacă obsedarea mă urmărește și ziua, desigur sînt pierdut Pînă acum știam c ă am de luptat noaptea numai cu dînsa, și cu întunericul nopțea pare că începe chinul acestui gînd. Dar cel pu­țin ziua eram liber, eram om ca toți oamenii, mă puteam gîndi la treburile mele, nepreocupat de m­ici altă o grijă. De astăzi înainte, nesiguranța vieței de­vine și mai mare. Oricînd obsedarea îmi poate eși înainte, oricînd ea poate să desfidă simțul realităței și vrednicia mea de om, teama de dînsa o va aduce și mai repede și mai sigur, căci la ni­mic nu te gîndești mai mult decît la ceva la care n’ar trebui să cugeți, la care îți este interzis de a te gîndi. Să fii om în toată firea, să zămislești în capul tău proiecte și gîndurî mari, să te crezi prin inteligența ta superior multora și totuși în fiecare minut să fii expus ca să te pitulezi în cel mai întunecos colț al odăiei în care ești, să te cuprinză spaima fără de rost ,de o halucinațiune absurda, copilărească... E apoi o altă frică, care îți ucide ne­siguranța vieței și încrederea în tine. Cine știe dacă nebunia nu te pindește să te înhațe, să te facă absolut incon­știent, cine știe dacă aceasta nu-i de­cit prefața demenței— și mai bine de­cit aceasta, decît cea de pe urmă de­gradare a omului, mai bine moartea, de o mie de ori moartea... MIERCURI In fiecare zi boala vecinului meu ia o altă formă nouă — nouă pentru dînsul, fiind­ că medicina socoate ceea ce are dînsul ca una din cele mai cu­noscute forme al neurasteniei—forma ca să zicem așa clasică, ceea ce nu a de loc o mîngîiere pentru interesan­tul nostru bolnav­. Acum a venit frica de întuneric. Nu poate stinge luminarea, fiindcă i se pare că această obscuritate îl apasă, îl sufocă... Trebue să lase o mică rază de lumină să străbată din afară, către a­­ceastă privirea i se îndreaptă cu sete. Ea il liniștește, îi dă siguranță că ne­mica nu’l urmărește, că întunericul nu’i absolut... Ca om inteligent, el nu se dă bătut, caută să lupte contra obsedărei, logica îi vine în ajutor, își întărește voința, cheamă o altă gîndire ca să gonească ghidul cel rău, o gîndire tot așa de pu­ternică ca și aceasta. Cîteodată reu­șește, cîteodată nu, dar nu se dă bă­tut. Ii este rușine să aprindă lumina­rea, singura concesiune ce își face este această fîșie de lumină, de care de cite ori are nevoie, deschide ochii și’șî dă siguranța Că nu’i în fundul ne­grului mormînt, care îl acasă și îl sufocă*

Next