Adevěrul, iunie 1908 (Anul 21, nr. 6735-6764)

1908-06-10 / nr. 6744

r Anul al XX-lea—No. 6744 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEON­TA EXCLUSIV­Ă Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER = Co» BUCU­RE ȘTI 8te.Husger(evrei 1O—leritora S)0 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu­ ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Constituțiunei D. Carp și Coroana. - Revizuirea Revizuirea Constituțiunei Tineretul liberal, avînd consimțimîntul d-lui Io­nel Brătianu, dar în contra voinței d-lui Sturdza, va începe o campanie de re­­vizuire în scop de-a modifica siste­mul electoral. In sfirș­t se amintă, în cercurile brătieniste, că tineretul liberal va fi autorizat să pornească cu­ mai cu­­rând o campanie care să pregătească terenul pentru modificarea sistemu­lui electoral în sensul de a­ se in­troduce deocamdată colegiul unic. Cei mai puternici sprijinitori ai acestei reforme sunt d-ni. G. Panu, Stere și Vintilă Brătianu. Aceștia au determinat pe d. Io­nel Brătianu să se pronunțe și d-sa în favoarea unei campanii care să pregătească revizuirea Constituției, fără da care nu se poate modifica actualul sistem electoral. D. Vintilă Brătianu se va pune în capul acestei campanii. Pentru a se ciștiga partizani și printre fruntașii vechilor cadre, ti­neretul liberal, brătieniștii, vor căuta să dea oare­care satisfacțiuni celor nemulțumiți și în schimb să dobîn­­dească asentimentul lor pentru co­legiul unic. D. Sturdza n’a fost încă formal consultat asupra chestiunei revizui­re­. A fost numai sondat și acei cari au voit să afle care este părerea șe­fului liberalilor s’au încredințat că primul-ministru va opune cea mai mare rezistență la convocarea unei constituante, invocînd, bine-înțeles, numai înalte considerațiunî de stat, teama unor complicațiunî și inter­­vențiunî din afară. Gogorița aceasta, pe care mereu o agită d. Sturdza cînd vrea să în­lăture o reformă mare, nu maî prinde­am? Diferite chestiuni importante, în cari puteri mari erau și sunt încă bănește direct interesate, au fost în­lăturate, amînate sau rezolvate de noi, — așa precum am crezut că convine mai bine intereselor acestui stat. Țara aceasta e mai liberă și mai nestimată de cum o cred și o con­sideră unii din vechii noștriî poli­­ticianî, cari tot mai tremură încă în­naintea consulilor. Cele mai mari reforme politice și economice s-au săvirșit în state mai mici din Orient, cu sau fără asenti­mentul acelor puteri cari mai au pre­tenția de a se amesteca în treburile interne ale altor state. A sosit dar momentul, și la noî, să nu se mai întrebe politician» ce are să zică Europa cînd se cere, cind e nevoie să se dea o nouă di­recție, să se opereze o transformare în organizația interioară a statului, să se chieme la viața politică noul elemente și să se primenească și să se însănătoșeze cele vechi. O campanie pentru schimbarea sistemului electoral va găsi dar, la noi, cel mai puternic ecou. * Cum și cînd vor brătieniștii să pornească această campanie? E vorba ca pînă la toamnă să se lanseze hotărîrea tineretului liberal de a pune pe tapet această ches­tiune. La toamnă, să se înceapă o vie propagandă prin presă, iar in ajunul deschiderei parlamentului, d. Ionel Brătianu să ridice chestiunea în si­nul consiliului de miniștrii și să ceară ca prin mesaj să se anunțe că gu­vernul are de gînd să propună mo­dificarea sistemului electoral.­­ In orice caz, fie că mesajul va vorbi, sau nu, despre această refor­mă, tineretul liberal va fi pregătit o atmosferă favorabilă în majoritatea Camerei și fruntașii brătieniștilor, în cap cu d. Vintilă Brătianu, vor de­clara la discuția asupra mesajului că se impune urgenta realizare a colegiului unic. Campania de propagandă va con­tinua apoi în cursul sesiunei parla­mentare, iar după votarea bugetului d. Ionel Brătianu în consiliul de miniștrii, iar alți fruntași liberali in parlament, vor cere d-lui Sturdza să solicite regelui disolvarea Corpurilor legiuitoare și convocarea unei con­stituante numai pentru introducerea colegiului unic. Acesta-i planul brătieniștilor.­­ Vor reuși sau nu brătieniștii, a­­ceasta depinde de tactica și abili­tatea lor. La compromisuri cu conservatorii să nu se mai gîndească, căci altfel are să iasă o reformă electorală mai schiloadâ decit reformele agrare. In special o înțelegere cu reac­ționarii d-lui Carp, o înțelegere cu d. Nicu Filipescu, în materie elec­torală, e pur și simplu imposibilă. Din partea conservatorilor-demo­crați de sigur că liberalii nu numai că nu vor întîmpina vre-o dificulta­te, dar probabil că chiar vor avea tot concursul, fiindcă în programul lor se prevede schimbarea sistemului electoral de azi și în partidul lor e un mare curent pentru colegiul unic. Brătieniștii spun că sunt ferm ho­­tărîți a da lupta pentru cucerirea acestei reforme și dacă în alegerile pentru constituantă nu vor reuși, nu vor regreta de­loc căderea pe o chestie așa de mare. Nu vedem însă partidul liberal organizat și pregătit să dea în pri­măvara viitoare o luptă așa de de­­cizivă, mai ales cînd va avea am­bițiunea de a cuceri reforma singur. Compromisuri nu trebuesc, dar pentru a ține în eșec pe reacțio­nari fără îndoială că va fi nevoe și de asentimentul conservatorilor-de­­mocrați în campania electorală pen­tru revizuire. Pînă acum însă brătieniștii au făcut totul ca să-și înstrăineze sim­patiile conservatorilor democrați, pînă acum brătieniștii— de spaima avîntului ce l’a luat partidul d-lui Take Ionescu—s’au aruncat în bra­țele reacționarilor pentru a lovi în takiștî. Cu o asemenea tactică, cu astfel de calcule de politicianism sectar și de gașcă, nu se poate porni pentru cucerirea unei mari reforme: a AzlifiX R. X Conu Petrache și­ Vodă Ce o fi aflat de la Palat, ori ce i-o fi spus regele nu știu­, dar conu Pe­­trache e iarăși jașe cu capul Statului. De altfel de vreo 10-12 ani încoace, conu Petrache n’o prea duce bine cu suvera­nul. Asta cam datează din ziua cînd conu Petrache mai în glumă, mai în se­rios, își anunțase candidatura la tron! Acum doi ani amenința să dea dru­mul nebunilor și acum se pare că iar le va da drumul. De clte ori însă e en froid cu Vodă, conu Petrache face istorie și vorbește de soarta dinastiilor, de coroanele e­­lective, de Polonia și strigă : „sus di­nastia !“ dar cu condiție. Condiția e să fie și dumnealui sus, fiindcă altfel de­vine cu „jos dinastia!“ — Monarchic—monarchic, nu zic alt­fel, dinastic iar așa—dar, zice conu Petrache, dacă e vorba de stat tot în opoziție, apoi „jos dinastia !“ Pap. D. Carp și Coroana Ziarele carpiste cred că susțin pe d. Carp, cînd exclamă: iată și ,,Adevărul“ dînd lectii de dinasti­­cism d-lui Carpi In aparentă acesta pare a fi un argument spiritual, în fond este un argument, de încurcați. „Adevărul“ nu dă lecții de dinasticism d-nului Carp, cum nu dă nici un fel de lec­ții politicianilor,— afară de lecții ad hominem. „Adevărul“ nu face de­cît să ob­servă și să înregistreze ce observă. Și așa fiind „Adevărul“ a înregis­trat și noua atitudine a d-lui Carp față de Coroană. „Adevărul“ a criticat adesea ori pe rege, cînd a crezut că e ceva cri­ticabil. Cel mai mare reproș ce-l face este că a tolerat și s'a servit pe rînd de politicianî. Dar n'am a­­menințat nici odată Coroana și di­nastia, după cum n'am lingușit'o nici odată și­ nu i-am exaltat nici­­­odată meritele. D. Carp însă a fost acela care a exclamat odată: „Regele și Doroban­țul“ vroind prin aceasta să spue că nu recunoaște în această țară de el două puteri reale: pe rege și ar­mata l­ui d. Carp să ajungă a vorbi de Coroana electivă și să arunce Co­roanei acesteia amenințări mai mult sau mai puțin ascunse, pen­tru ce? Pentru a violenta conștiința suveranului ca să-i dea d-sale și d-lui Nicu Filipescu puterea? Iată ce a înregistrat „Adevărul“ legînd de aceasta comentând că po­­liticianism­ul a reușit să-l infecteze­ în cele din urmă și pe d. Carp; că deci nici după 40 de ani de viață publică nu există imunitate contra lui. Cînd scriam acestea nu știam, ce-î drept, că d. Carp a evoluat de la un dinasticism exagerat la un fel de republicanism sui generis. Nu știam că d-sa mai de mult are în vedere eventualitatea unei schim­bări de dinastie și că cum îi plac paradoxele nu știe numai dacă după dinastia Hohenzollern ar tre­bui să urmeze o altă dinastie stră­ină sau o dinastie națională Carp... Dacă știam toate acestea, nu­ a­­tribuiam­ amenințările la adresa Coroanei politicianismului, ci unei complecte schimbări de convingeri. Facem deci cuvenita rectificare. £• Am avut zilele acestea prilejul să stau de vorbă cu unul din cei mai culți preoți romini ortodox­ din Ardeal. Intre altele vem­ vorba și despre încercarea de a se alege d­ Bunea în academia romînă. Interlocutorul meu, care cunoștea chestia în amă­nunțime, mi-a spus că a citit in Adevărul articolul d-lui Rusu Abru­­deanul în această privință și a fost foarte mulțumit de coprinsul lui. D. Rusu Abrudeanul a dovedit în acel articol că cunoaște chestia religioasă romînă și toți romînii tre­­bue să fie mulțumiți cu ideile co­­prinse in el. * Neînțelegerile dintre romînii orto­doxi și catolici nu se prea cunosc în țară, de către marele public mai ales, deși ele au mai fost aduse pe tapet și în alte ocazii. Astfel acum doi-trei ani d. Bunea a mai avut ocazie să ocupe pe membrii acade­miei române cu persoana d-sale. Se propusese atuncea premierea operelor sale de către Academie. Raportor a fost însă ales d. Xeno­­pol care în raportul­i sale a concu­s contra premierei. D. Xenopol spu­nea că Roma pînă acuma trimetea în mijlocul nostru iezuiți ca să ne ademenească la religia catolică. Acuma a recurs la un mijloc mai eficace. Crește copiii noștri în pro­paganda fide și face astfel ca mi­sionarii să vie din chiar finul nos­tru și să atace vechea noastră re­ligie. Propunerea d-lui Xenopol a fost admisă și d. Bunea a căzut. Se pare însă că acea lecție nu i-a fost suficientă și că acuma vroia să pro­fite de ocazia că partidul liberal e­ra putere în Romînia și să caute ca prin autoritatea d-lui prim-mi­nistru să se impue. Pe cînd prima oară el n'a putut obține nici măcar un premiu, ar fi vrut ca acuma să intre chiar cu totul in academie. Dar se vede că membrii acade­miei nu se prea lasă influențați de dorințele primilor miniștri, ceea ce le face onoare. * Că d. Xenopol avea dreptate în raportul d-sale nici nu-i de discu­tat. Propaganda fide a reușit să facă din elevii ei adevărați fanatici catolici, cari pun religia catolică mai presus de orice. Nu vreau să spun că d. Bunea nu e român, pentru că nu între­buințez în polemică sistema d-lor lorge­ Bunea, cari insultă pe cei de altă părere. Dar afirm și sunt sigur că nici d. Bunea nu va dezminți aceasta, că d-sa se consideră în prima linie catolic și în a doua ro­m­n și dacă s’ar ivi un conflict în­tre aceste două însușiri ale d-sale, de sigur că d-sa s’ar declara pen­tru prima. Nu astfel stau lucrurile cu noi, preoții ortodoxi. Eu unul m’am în­trebat la începutul carierei cum să mă iscălesc: „preot romin greco-o­­riental“ ori „preot greco-oriental romín“. Și mi-am spus: Pe mine Iniția m’a făcut mama romin și pe urmă m’a botezat în religia ortodoxă. Dacă ea ar fi vrut să mă boteze in religia evreiască eu aș fi mozaic, dacă m’ar fi botezat în cea turcească aș fi mahomedan. Dar de orice religie aș fi fost, tot romín rămîneam. Și chiar dacă m’ar fi dus în cine știe ce țară și eu nici n’aș fi știut că sunt romín, eu totuși aș fi fost romín, fără s’o știm­. Prin urmare calitatea mea prin­cipală este cea de român și numai în a doua linie vine religia. De a­­ceia de atuncea eu niciodată nu mă iscălesc altfel decit­ preot ro­mín greco-oriental. * Din nenorocire nu așa stau lucru­rile cu preoții uniți. In ce privește discuția teoretică a ideilor d-lor Iorga și Bunea asupra începuturilor religiei creștine la noi, romînii din Ungaria, nu vreau să re­pet încă odată argumentele ce s’au adus de atîtea ori. Vreau numai să relev faptul că oricui ar urmări acea polemică tre­­bue să-i sară in ochi felul insultă­tor cum discută d-nii Iorga și Bu­nea. Dacă n'ar fi ardoarea cu oare d. Bunea vrea să atragă la catoli­cism pe toți romînii, n’am înțelege de ce atîtea insulte, de ce atîtea împroșcări cu nevoia asupra celor ce susțin, de exemplu, că la Alba-lulia a existat o mitropolie romînească înainte de Mihai Viteazul. Dacă d-nii Iorga și Bunea au argumente con­trare să le aducă și se poate dis­cuta. Dar a insulta pentru aceasta, ar fi ridicol, dacă n’ar fi trist. Aș vrea însă să arăt cîteva din argumentele mai importante contra unire­ cu Roma, pentru ca să le cu­noască și marea massă a cititorilor Adevărului, deși pentru specialiști nu vom­ spune nimic nou. * 1. E adevărat că după unire a ur­mat dezvoltarea simțului național prin studierea la Roma. Dar tot aâit de adevărat e că și fără unire s’ar fi ridicat poporul nostru, căci atuncea era epoca lui Iosif al II-lea a absolutismului luminat, cind toate popoarele imperiului s’au ridicat dela starea de toropeală în care se aflau înainte. 2. Unirea n’ar fi niciodată com­plectă, și deci fără folos. Dovadă cînd la 1815 s’a propus unirea tu­turor sectelor protestante, singurul rezultat a fost apariția unei nouă secte. 3. Și astăzi uniții dela Blaj sunt în primejdie să-și piardă limba li­turghiei romina, pentru că ungurii vreau să unească pe toți catolicii la un loc, ceia ce le ar răpi indepen­dența. Și primejdia aceaasta nu­ e de loc mică. Unii din cei mai de seamă conducători ai noștri cred chiar că va fi nevoe ca uniții să re­­devie ortodoxî pentru a putea înlă­tura această primejdie. 4. Unirea nu ne-ar aduce nici un folos național. Dovadă slovacii, cari o duc mai râu decit noi, fiind ca­tolici, căci guvernul le numește tot­deauna episcop­ unguri cind noi avem episcopi naționali. 5. Biserica papistașă nu-șî ține din obiceiu cuvintcul. Exemple sunt nenumărate. La ni­mereală unul din istorie , Regina Rustiana a Georgiei fiind amenințată de turci cere ajutorul papei. Acesta pretinde ca ea să se catolicizeze, ceea ce dînsa face. Și în loc de armată, primește dela papa 7 călugări dominicani. Un alt exemplu din istoria uniți­lor noștri. Unirea s’a făcut cu o singură condiție : recunoașterea pa­pei ca șef suprem al bisericei. Deși s’a prevăzut clauza că orice nouă condiție s’ar adăoga pe urmă să fie nevalabilă, papii nu s’au oprit de a mai adăuga și celelalte 4 puncte cunoscute. 6. Biserica ortodoxă și mai ales cea romană este singura tolerantă din lume. Cea catolică este una din cele mai puțin tolerante. 7. Biserica catolică nu cunoaște importanța sentimentului național. Ea este cosmopolită, ceea ce pentru noi cari trebue să ne apărăm națiu­nea contra maghiarizărei este o pri­mejdie. Deși am umblat mult, o singură dată am văzut un monument națio­­nal în biserica catolică și anume Andreas Hofer în Tirol. La noi însă biserica este una cu națiunea și noi nu ne-am putea simți bine în biserica catolică. Mai sunt și alte argumente, dar cred ca acestea vor ajunge. * In speranța că cuvintele distinsu­lui preot ortodox vor aduce oareși­care lumină nouă în chestia în dis­cuție, le-am așternut pe hîrtie și le arăt și marelui public. Coresp. Iarăși chestia catolicismului romînilor - Convorbirea corespondentului nostru din Viena cu un distins preot ortodox ardelean — Dr. Augustin Bunea Cazul d-lui maior Sturdza Suntem în măsură de a privi și a­­cest caz cu toată obiectivitatea, fiindcă nu aparținem nici­ unui partid sau grup politic, cu atît mai puțin vre­uneia din numeroasele coterii cari înăuntrul ma­relor partide istorice își dispută întîie­­tatea. Veți zice ce legătură e între coteriile politice și cazul d lui maior Sturdza . E una și încă una mare. La început se știe că afacerea a avut caracterul unei simple afaceri de onoare. D. maior Sturdza într’un articol impu­tase tuturor căpitanilor din arma teri­torială, incorectitudine. Căpitanul Cătu­­neanu ia provocat la duel. In acest timp intervine avansarea ne­obicinuită a d­lui Sturdza. In întreg corpul ofițeresc se naște sentimentul că o mare nedreptate s’a făcut. Și iată că a­nume politicianî, gatat în­totdeauna să pescuiască în apă turbure, amestecă cele două afaceri și se pun pe tras niște sfori, pentru a provoca o încurcătură politică. Noi credem că toți cei de lună cre­dință trebue să menție cele două afaceri deosibite pe terenul pe cari se găseau. Afacerile de onoare sînt afaceri par­ticulare și nimeni nu trebue să se ames­­tece într’însele. Noi nu avem decît să precizăm vechiul nostru punct de vedere care este că duelul e o instituție absur­dă, neconformă cu moravurile noastre. Dar între militari prejudecata aceasta e mai înrădăcinată decît între civili și socotită chiar ca unul din sprijinile ar­matei. Cît privește deosebirea în tratamentul ce s'a aplicat d-lor Sturdza și camara­zilor săi vinovați de aceleași pedepse, trebue protestat cu cea mai mare ener­gie în numele dreptăței ultragiate și nu trebue dezarmat pînă cînd sentimentul de dreptate nu va fi satisfăcut. Dar nu de aceasta le arde politicia­­nilor. Nu de dreptate ! Nu de echitate ! Tendința lor este de a exploata în­treaga afacere în meschine scopuri poli­tice. Tendința lor este de a organiza pronunciamente militare, p­ntru a face dificultăți guvernului; tendința lor este de a lovi pe d. Dim. A. Sturdza, rănin­­du-l în sentimentele d-sale de părinte. Și astfel și afacerea aceasta a maio­rului Sturdza servește a ne arăta nouă democraților, halul moral al politiciani­­nilor cari conduc sau pretind la con­ducerea acestei țări. BP Adeverim«»— Lemoine Știți da ce a șters’o din Paris Le­­moine „fabricantul de diamante“ ? Ca să dovedească lumea că diaman­tele lui strălucesc mai alea.... prin ab­sență ! ! Condițional Se zice că conu Petrache a stabilit condiția dinasticismului sau : — Dacă Vodă vrea sa mai fi un car­­list, să se facă carpist! Parțialitate D. Filipescu are dovezi că regele e parțial ca „takiștii“. O primă dovadă de parțialitatea re­gelui e că ,,takiștii“ au reușit in ale­gerile:... parțiale ! Rigoletto PĂRERI și IMPRESII Un judecător drept Nu sunt jurist și, din fericire, cu toată fregvența colosală a facultăților noastre de drept, marea majoritate a locuito­rilor acestei țări, nu sunt juriști. De a­­ceea pe deasupra dreptului, bunul simț public, opinia publică, mai impune cite­odată dreptatea. Căci dacă pentru profan dreptatea e dreptate, indiferent de ce zic codurile și comentatorii lor, pentru juriști drep­tatea e dreptul. O mentalitate specială se creiază prin studiul dreptului și nu în mod conștient, dar printr’o stranie disciplinare a gîndirei, prin stringerea ei în rețeaua articolelor și paragrafelor de legi, o concepție cu totul alta se stabilește la jurist de­cît la profan des­pre dreptate... S’a publicat în acest ziar părerea se­parată ce a făcut-o un tînăr magistrat din Galați, d. G. Anghelescu, lntr-un proces interesant. Iată cazul: O femeie săracă dă naștere unui copil. Mai întîi se silește să muncească pentru a’l crește. Mama se îmbolnăvește însă și nu mai e în stare de a hrăni copilul. Ea are de ales: să’l arunce pentru a găsi hrană la oameni miloși sau la o instituție publică.... sau să’l lase să moară de foame. Ce e drept? Ori­cine va spune ca să arunce copilul, luînd toate măsurile pentru ca viața să nu’î fie primejduită, ceea ce femeia a și făcut. Nu tot așa crede și juristul. El, care are să judece după cod, nu pedepsește pe tatăl mi­zerabil care a făcut două victime: pe mamă și pe copil, abandonîndu-le mi­zeriei, ci pedepsește femeia care n’a voit să’și vadă copilul pierind de foame. Nu numai la noi, dar peste tot locul se impută acum juriștilor că prea sînt juriști. E bine ca să mai iasă din ca­drul strict al articolelor de cod cari nu pot cuprinde toată viața cu infinita variație a manifestațiunilor ei și să u­­zeze mai des, mai cu seamă în materie penală, de simțul comun, nu de simțul juridic. Mai ales judecătorul modern va fi foarte circumspect in aplicarea pedep­selor. Căci fără a fi jurist, ori­ce om care a citit cite ceva știe concluzia la care ajunge marele criminalist german Liszt cînd tratează despre pedeapsă : „La sfirșitul secolului al 19-lea, scrie el, s’a putut constata că nu știm nici ce voim propriu zis cu pedepsele de închisoare, nici cum trebue aplicate a­­ceste pedepse“. D. Angelescu, după rangul ce ocupă probabil un tînăr magistrat, merită e­­logii, pentru că e lesne profanului să descurce dreptatea pe de asupra drep­tului cu care nu s’a asimilat, nu însă tot așa juristului și deci opinia sepa­rată a d­-lui Angelescu are o însemnă­tate deosebită. Ar fi însă de dorit ca această opinie separată atît de frumos motivată, să dea loc chiar între juriștii noștri unei largi discuții, care să puie pe tapet ma­rea cestiune a modernizărei dreptului și procedurei noastre penale în confor­mitate cu nouile cuceriri ale științei privitoare la etiologia și psih­ologia crimei și mai ales la caracterul lor so­­cial. B. Br. Marț? În Iunie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ▲BOU A MENTE I ÜB AB •••••••• IM 16 9 ltml ••••••«• § @ 9 lnnl «••••••• a A • luni .•«•»••• • IB TELEFONI Pentru Olrecțiune No. 14190 B Capitali „ 1410 B Provincie al Străinătate CHESTIA ZILEI Explicația unei atitudini D. Virgil Arion : (către Nababul) Ce m’a făcut să pără­sesc pe Take Ionescu este lipsa sa de respect pentru d-ta l Conflictul Romîno-Grec E cu putință împăcarea cu Grecia?—Care e margierea româ­nului macedonean. — Teroarea grecească. — I­ominismul Înfloritor din Macedonia e Iu agonie. — Fiii munților și-au­ luat lumea în cap.—Jertfa pentru neam.— flu­­vantul eroic al unui român macedonean. Un tablou înfiorător al sterei din Macedonia Bi­tolia, 1 Iunie E cu putință împăcarea? La intervale mai mult sau mai puțin de­părtate, ziarele românești ne aduc știrea, că ar exista oarecare tendință de a se aplana conflictul romîno-grec. Nu știm în­tru cit sorgintea acestei știri este serioasă. Cum insă e o vorbă că „nu e fum fără foc", bănuesc că știrea are vreun temeiu și asupra acestei chestiuni imi iau curajul să exprim oarecari păreri. De ani de zile întreține regatul romî­­nesc o chestie romînească în Macedonia. S'au cheltuit pipă acum sume însemnate și dacă nu mă înșel și acum asupra buge­tului Romîniei apasă chestia macedoneană cu aproape trei sferturi de milion de lei, îmi place a crede că interese de rasă, vii­toare interese comerciale sau interese poli­tice fac pe guvernul romînesc să cheltu­iască această sumă. A cheltui fără nici un scop, a pune lumea romînească din Macedonia pe picior de razboiu cu acel care au interes a ne deznaționaliza, fără măcar a aspira la ceva, mi se pare că nu este nici practic, nici explicabil. Conflictul a avut ca motiv principal romînismul din Macedonia. Cartea verde a d-lui I. Papiniu, fost ministru la Atena, este martoră despre aceasta. Deci, poate oare avea loc aplanarea lui, cind cauza care i-a dat naștere n’a dispărut și nici nu dă semne că merge spre dispariție? Oamenii politici ai Romîniei, în ceea ce privește politica externă, au dat dovadă de mult tact, au făcut ca în puțini ani Ro­­mânia, un stat mic, să fie cu vază în exte­rior și nu-mi vine a crede ca acum, după ce atiția ani a susținut o chestie romî­­nească în Macedonia, acum să o părăseas­că fără nici un motiv. Nu’mî vine a crede că o inimă cut de puțin romînească ar ho­tărî, ca noî, romîniî din Macedonia, să fim dați plocon Greciei. Pentru noi, actual­mente, cind simțim la osul nostru cuțitul grecesc, cînd avem înaintea ochilor noștri atîtea femorurî, cari nici nu contenesc, a vedea că se stabilește prieteșug între Ro­mînia, susțiitoarea noastră, și Grecia, că­lăul neamului nostru, își poate oricine în­chipui cît de dureros ar fi. Poate ca conflictul să nu aducă foloase guvernului romînesc, sau pagubă celui gre­cesc, dar noi simțim o mîngîere, cînd ve­dem că frații noștri se simt ei înșiși lovit­ cind suntem­ noi loviți, că frații noștri con­sideră ca crimă să stea de vorbă cu cei cari ne doresc și ne croesc moartea. Ne simțim tari în lupta noastră, cind la spatele nostru guvernul romînesc, simțind durerile noastre, face tot posibilul a le îndulci și consideră de dușman al sau pe dușmanul nostru. Un tablou înfiorător Să Considerăm puțin starea noastră în prezent, ca să putem trage o concluzie a­­supra purtărei noastre în viitor. Să luăm citeva comune. Aprigii luptători de altă dată, bătrinii Statu, Bitaracu și Caracotta din Comuna Nijopole,­ stau închiși in casele lor ca în niște vizuini din cauza teroriștilor greci, cari ii prndesc în orice moment. Romî­­nismul înfloritor de altă dată din această comună, azi e în plină decadență, căci dacă fii manifești sentimentele, — te duce la groapă cuțitul sau cartușul grecesc, lu­cru care s’a întîmplat cu regretatul luptă­tor Gușo Nicopoleanul. Magaiovo și Tîrnovo, comune pur ro­­minești, cari altă dată erau în floare cu o cultură romînească, azi au ajuns cuibul bandiților greci recrutat­ printre cretani de cea mai neagră speță. Moartea lui Dida, lui Nazar, lui Tom­a Pavle cauzate de glon­­tele grecesc, încercări de omor asupra in­stitutorilor romíni au făcut ca azi școlile noastre să stagneze, așteptând vremuri mai bune. Crușova rezistă grație încăpățînărei dem­ne de toată lauda a fruntașilor romîni Pe­­troșincu Guiav, Fiepasotir, Balin etc. In repetite rînduri s’a atentat la viața lui Pe­­troșincu și dacă n’ar fi sentimentul acela, care uneori duce pe om la nebunii, de mult acest luptător ar fi părăsit Crușova numai spre a putea scăpa de glontele gre­cesc. Trăesc însă și în acest orășel, aceste minore tipuri de romîni, cari stau închiși în casa lor, ducînd o viață mai mult de compătimit, căci interesele lor sînt serios compromise, dar au în eî suprema ming­e­­re că suferă pentru un neam. La Florina trăește nevăzut de nimeni falnicul celnic Tașuli Zega. Ese rar de tot din casă și atunci noaptea, sau îngrădit de o sumă de păzitori înarmați pină în dintî. Pe proprietățile lui din Caterina au a­­­juns să cînte bufnițele, căci anatema ar­­h­iereului grec și spada banditului cretaur stau pe capul aceluia, care ar cuteza să lei închirieze. Paguba de peste șaizeci de mii de lei pe care a suferit-o acum doi ani a ui­tat-o față de mizeriile actuale. Fărșero­­ții, mîndri­ fărșeroți, cari urmau altă dată­ pe Zego, s’au răspîndit ca puii de găină prin diferite comune și la Papadia, la Gra­­matica, prin drumuri și prin poteci, mulți din ei și-au vlrsat sîngele drept tribut dat neamului lor. Pentru a scăpa de furia gre­ceasca mulți din acești fii ai muntelui și-afi luat lumea în cap și mănincă prin America, prinea amară a străinătății. L-am văzut pe Tașuli Zego de curând, n’am con­statat nici un semn de descurajare, doar cu oarecare mîhnire mi-a făcut întreba­rea: „Mult o să dureze, d-lo, această tristă și insuportabilă stare?“. La Veria, Toli Hagi Gogu, acest tip de adevărat român, de aproape trei ani nu ese din casă decît cu o suită considerabilă. Pagubele suferite prin omorîrea vitelor lui, omorurile făcute printre oamenii lui cei mai de aproape, pierderea colosală a in­tereselor lui de altă dată, căci făcea ne­goț întins cu cherestea, cașcaval, vite etc. nu l’au descurajat. Luptă înainte cu curaj, deși chiar acum cinci zile, ziua u’amiază mare, a fost omorît un văr al lui anume George Caragiani și a fost rănit prav preo­tul Ripidon. La Grebena, atîtia romîni cari traiau într'o vreme cu creșterea vitelor și cu chiragicul, stau acum în oraș aproape fără nici o ocupație, așteptînd vremuri mai bu­ne și cîte ceva de pe la oamenii lor trimiși în America spre a le agonisi din ale hra­nei. Se pregătesc acum să iasă la munte și cînd se gîndesc că ar putea să li se în­­tîmple o a doua afacere Ursicn, li se cu­tremură tot corpul. Papa, tatăl și fiul, Pupi, Popa Pericle, Fușco etc. etc. atîtea vic­time ale grecilor par­ că le stau înaintea ochilor. Iar bomba pusă în casa lui Iani Papahagi, pentru a-i extermina, bubue­șii acum în urechile lor și nici somnul nu­ i- au liniștit. Cuvîntul eroic al unui român macedonean cred că este suficient acest tablou și­ nu mai este nevoi să-l prelungesc pină la cea din urmă comunitate romineasca. Așa stînd lucrurile, mai este de crezuți oare că politicianii Romîniei să se gindeas­­că la o împăcare cu Grecia? Nu trec pe dinaintea ochilor lor atîtea vieți romînești jertfite pe altarul naționalismului? Sufle­tele acestora nu strigă oare răzbunare și­ acest strigăt n’are nici un răsunet în inima politicianului din Romînia? Mie unuia nu îmi vine să cred că senti­mentul național să fie așa de adormit în­cît să se treacă peste toate și să se stabi­lească în momentele actuale prieteștig în­­tre Romînia și Grecia. Mai lesne ași cre­de, că de s’ar face propuneri de împăcare din partea Greciei, cercurile diriguitoare ale politicei din Romînia ar răspunde cu cuvintele cu care a răspuns Toli Hagi Go­ga, cînd emisarii comitetului grecesc îî propuneau împăcarea: „Sîntie îs fraîiJos mei, căzutî de glontele vostru, este prea cald și aburii Iai nu m’ar lăsa ci să staă de vorbă en voi"­ BR»» deorgiescu romînilor

Next