Adevěrul, august 1908 (Anul 21, nr. 6796-6825)
1908-08-05 / nr. 6800
£ 55 Anul XX-lea—No. 6800 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA. CONCEDETĂ EXCLUSIV Agențis de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Str. Karageorgevici II— Telefon SIS Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 14 MaBți 5*. August 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE TELEFONs Pentru Direcțiune No. 14/99 a Capitală „ 14/10 „ Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștriu în țară și străinătate Brutieniștii în jurul d M Sturdza D. Ionel Brătianu și amicii săi sunt hotărîți să urmeze pe d. Sturdza Cea mai nouă știre asupra situației din partidul liberal e că d. Ionel Brătianu și cu amicii săi s’au hotărît să dea ascultare d-lui Sturdza și să-l urmeze în acțiunea sa politică. Hotărîrea aceasta e privită de către unii liberali ca un act înțelept din partea brătieniștilor, iar de alții, ca o tactică abilă, a ministrului de interne, spre a îndepărta data plecărei de la putere a guvernului și partidului liberal. E bine să înregistrăm toate părerile ce se dau asupra nouei atitudini a brătieniștilor. Cine a vorbit în timpul din urmă cu d. Ionel Brătianu l’a auzit vorbind în dese rînduri cu multă căldură despre d. Sturdza. De unde mai înainte primul ministru era considerat ca o pacoste de către ministrul de interne, pentru guvernul și partidul liberal, acum d. Sturdza a devenit pentru d. Brătianu, cel mai de seamă bărbat de stat al țărei, care ’și dă seamă de ceea ce face și spune în orice ocazie. Se ’nțelege că acei cari erau obișnuiți să audă pe d. Brătianu vorbind altfel despre d. Sturdza au rămas uimiți de noua sa atitudine și au căutat să afle cauzele acestei schimbări de atitudine. Se spune de către unii liberali că regele ar fi contribuit foarte mult ca d. Brătianu — și deci și amicii săi — să-și schimbe părerile despre d. Sturdza. In urma declarațiilor făcute de d. Carp la Viena asupra intereselor noastre în Macedonia, regele ar fi lăudat atitudinea d-lui Sturdza, care deși e și prim-ministru și ministru de externe al țărei, nu a ezitat de a dezminți pe d. Carp, tot prin presa vieneză și de a susține că i Rominia are interese in Macedonia ,pe cari nu le poate neglija. Liberalii mai spun că schimbarea atitudinei brătieniștilor se mai datorește și unui alt fajit tot de o deosebită importanță. Anume, d. Ionel Brătianu și partizanii săi s’ar fi convins pe deplin că regele nu va consimți să încredințeze altei persoane conducerea guvernelor liberale câ timp d. Sturdza trăește și nu renunță la cariera politică. Această convingere ’și-ar fi făcut-o d. Brătianu cu ocazia asaltului disperat ce l’a dat d-lui Sturdza cînd s’au produs conflictele militare din cauza articolelor maiorului Sturdza. Atunci primul-ministru fusese pus în una dintre cele mai grele situații prin care a trecut în lunga sa carieră politică și totuși a eșit triumfător și din acea încurcătură. Regele nu s’a despărțit de consilierul sau cel mai credincios și astfel toate încercările brătieniștilor de a scăpa de d. Sturdza au rămas fără succes. A continua lupta contra d-lui Sturdza, ar fi însemnat să lupte contra voinței regelui și d. Brătianu, ca și amicii săi, au destulă experiență politică pentru a ști că pînă acum nici un om politic de la noi n’a reușit să înfrîngă voința regelui, iar acei cari au încercat să săvîrșească asemenea acte îndrăznețe sau ’și-a fi zdrobit cariera politică, sau au renunțat repede la planul lor. Aceasta fiind motivele care au determinat pe d. Brătianu și pe brătieniști să dea pe viitor deplină ascultare d-lui Sturdza, vom consemna și cele ce se afirmă asupra guvernărei din viitor a partidului liberal. Când ministrul de interne a dat asaltul sau disperat în contra d-lui Sturdza, pusese în circulație știrea că voește să înlăture pe d. Sturdza pentru că s’ar opune unei reforme electorale pe care tinerimea liberală ține s’o aducă la îndeplinire, ca o complectare a reformelor necesare statului nostru în împrejurările politice și sociale prin care trece. Tot atunci se spunea că tineretul liberal voește ca parlamentul să voteze la toamnă o lege prin care să fie obligați proprietarii și arendașii a da țăranilor terenuri suficiente pentru izlazuri și pentru muncă. Acum, cînd brătieniștii se declară supuși și ascultători față de Sturdza, nu se mai vorbește despre asemenea reforme. Miniștrii, cînd sînt întrebați asupra viitoarei legiuiri a parlamentului, spun fără înconjur că nu se vor mai prezenta reforme însemnate, ci numai unele proecte menite să rectifice și să complecteze legile votate în trecuta sesiune parlamentului. încolo, se vor vota unele proecte privitoare la complectarea reorganizărei armatei și se va da o mai mare extenziune cercetărea bugetelor. Cu modul acesta cred liberalii că’șî vor putea prelungi șederea la guvern, căci dacă s’ar prezenta legi menite să mai schimbe din starea de lucruri de azi, opoziția ar deveni amenințătoare și guvernul ar fi în pericol. Neprezentînd însă nici o reformă mare, guvernul își asigură liniștea din partea opoziției care va continua să se certe,dar amînîndu-se cu modul acesta schimbarea guvernului, reformele votate se vor putea aplica în cea mai mare parte și deci vor deveni mai greu de suprimat de către guvernul conservator ce va urma. Se înțelege că liberalii sînt încîntați de aceste perspective și acum se laudă fără rezervă înțelepciunea ministrului de interne, care caută să-și stăpînească veleitățile de șefie și se declară supus și ascultător față de d. Sturdza. Câ despre liberalii cari doresc în mod sincer să se introducă degrabă o lege electorală mai democrată și să se asigure mai mult și mai bine existența populației rurale, aceia sînt foarte puțini și părerile lor sînt înăbușite de dorința ce o au toți liberalii de a rămîne cu mai mult timp la conducerea țarei. R .P. 5ARBITII Impozitul pe venit D. Costinescu și-a aprins pae în cap mai ales cu prensul Griguță, care în chestie de paie e o autoritate indiscutabilă. S’a răspîndit, în adevăr, zvonul că d-sa ar proecta introducerea impozitului pe venit și că d’aia a și poftit pe d. Caillaux la București. Or, venit cine are în țara românească? Cele 5 milioane de țopărțani? Nu ! Din contră,—dinastia Nababului are 5 milioane venit pe an ! Atunci, în contra cui e impozitul pe venit? In contra dinastiei cantacuziniste ! Ei bine, poate să pue d. Costinescu impozit pe talent, pe inteligență, pe capacitate politică—asta n’o privește pe dinastia Nababului!... Dar impozit pe venit? Haide! Vrea d. Costinescu să reducă dinastia Cantacuzino la sapă de lemn? Fac. -----------—----------— Bratieniștii și d. Sturdza. Neajunsurile din armați Liberalismul celor de la putere Noroc că mișcarea muncitoare de la noi nu e mai puternică, în momentul de față și că nu se ivesc conflicte economice mai violente și la orașe, căci s’ar vedea și mai bine atunci liberalismul celor dela putere, trimbițat de „tinerii generoși“. Nu e vorba, adevărata mentalitate liberală s’a manifestat destul de clar prin osîndirea ca escroci a muncitorilor cari au luat de bună libertatea acordată de Constituție și au încercat să redeștepte pe tovarășii lor de muncă. Dar neputîndu-și manifesta deocamdată în de-ajuns reacționarismul față de muncitorii din țară, cei de la putere s’au pus să dea sfaturi guvernului Camenceau, cam ce are de făcut față de muncitorii din Franța. In adevăr, oficiosul francez al guvernului e de părere că dacă ar fi întrunită acum, după greva Confederației generale a mancei, Camera franceză „ar vota guvernului toate „legile represive ce ar cere — fie ele „chiar reacționare“. Oficiosul liberalismului român speră că această „dispoziție“ o să se mențină și că la toamnă parlamentul francez nu numai o să aprobe măsurile guvernului, dar o să-i dea „nouă măsuri eficace“ în contra muncitorilor. D. CUmenceau n’ar avea decit să urmeze exemplul guvernului actual din România, care a lucrat foarte „eficace“ cu artileria, măcelărind în cîteva zile peste zece mii de țărani. Ce mai e nevoe de parlament ? Atîta numai că d. CUmenceau poate guverna și fără avizul d-lui Ionel Brătianu și parlamentul francez nu tratează chestiunile de libertate după.... „dispoziții“. E bine însă că liberalismul celor de la putere își dă arama pe față. P. O. vine iar în discuție. Un ziarist chinez, din Hong Kong, domnul Li-Sum-Ling, care se află în prezent la Paris, a fost intervievat în această chestiune, de către un redactor al ziarului New-York Herald, ediția de Paris. — Oh! chestiunea Extremului Orient! a răspuns ziaristul chinez. Delicat lucru!... și foarte complicat. Trebuie să se știe, că Li-Sum- Ling, care e directorul ziarului Chinese Mail, om cu o cultură vastă, vorbește perfect englezește și franțuzește și e în curent cu întreaga politică atît europeană, cît și asiatică. Deși cu totul liberal în politică, el tot a rămas un patriot chinez, care nici la costumul lui nu a renunțat venind în Europa. Dînsul va vizita Franța, Anglia, apoi America, de unde se va reîntoarce în China. # : 1. — Mai întăi de toate, a declarat d. Li-Sum-Ling, situațiunea în Extremul Orient n’o pot desluși, decît după ce vă vom explica pe scurt, relațiile dintre China și celelalte putei. De cînd cu războiul ruso-japonez, s’a dat multă atențiune predominarea Japoniei în Extremul Orient, e deci nevoie să știți atitudinea Japoniei și relațiunile ei cu celelalte puteri. China nu a avut niciodată simpatie pentru Japonia, deși în ambele țări au existat curente, cari voiau să stabilească o prietenie. Conduita Japoniei a dat totdeauna de bănuit, dar de cînd cu răsboiul ruso-japonez, conduita ei a devenit, în adevăr, extraordinară. Nu mai e un secret azi pentru nimeni, că politica Japoniei este rezumată în „Asia pentru asiatici“, care poate fi tradusă mai bine în „Asia pentru japonezi“. Cum vor putea fi realizate asemenea speranțe extravagante, rămîne să vedem. Unul din cele mai scumpe planuri ale japonezilor mi s-a spus chiar mai deunăzi un mare bărbat de stat japonez și acel plan e, ca China să primească profecțiunea Japoniei. Pregătindu-se pentru orice evenimente, intenția Japoniei este de a se apăra în contra europenilor, cari ar putea să vie prin Oceanul Indian, abordînd pe teritoriul asiatic, în apropierea Japoniei. Vecina noastră a hotărît deci să întrebuințeze China, ca cîmp al primelor ei operațiuni. Japonia știe că China e slabă în prezent, comparată cu dînsa. Japonia a trimes în India mii de preoți, cari să predice budismul, dar cari în realitate au alte scopuri. Pe de altă parte, această invaziune de preoți, nu e permisă în nici unul din tratatele existente dintre China și Japonia. Prozeliții pe cari îi fac apoi la noi sunt îndemnați să se stringă la un loc, să aibă aceleași interese, adică interesele Japoniei, iar nu acelea ale patriei lor. Ceva mai mult, am avut ocaziunea să vedem preoți japonezi, neautorizați, cari în provincia Kwantung, au încercat să protejeze pe proseliții lor, cari călcaseră legea. Cu alte cuvinte, japonezii vor să facă la noi, un stat în stat. * Iată apoi, urmă ziaristul chinez, altă chestiune, în legătură cu aceasta, chestiunea cu corabia japoneză „Tatsu-Maru“. Aci, Japonia a făcut o mare greșeală diplomatică, greșeală provenită din cauza relei stări a finanțelor Japoniei. Ii trebuea cu orice preț bani și s’a gîndit că incidentul cu Tatsu- Maru îi va procura acești bani. Și-a recunoscut greșeala, dar prea tîrziu. * — Pe de altă parte, Japonia, în chestiunea Mancciurei nu s’a ținut de cuvînt. In loc să deschidă porturile, ea se închide. In prezent nu mai sta în cale de ci Statele Unite. E foarte semnificativ lucru, că guvernul trimete în zilele de vacanță pe studenții universitari, în Mandciuria. Studenții aceștia sunt viitorii administratori ai marilor bogății din Mandciuria. Ei se întorc din acea provincie cu numeroase informațiuni, cari au început să formeze obiectul unei literaturi speciale. Dorința Japoniei este să-și anexeze această provincie. Se știe că ea a și refuzat intervenția Angliei, de a construi acolo o linie ferată. De cînd cu războiul apoi, roiuri de japonezi colindă coloniile olandeze din India, Indochina și alte localități. Ce fac ei pe acolo, nimeni nu știe. Desigur însă că se pregătesc pentru a da „marea lovitură“. * Părerea dominanta în China, este însă că Japonia va declara în curînd razboiu Statelor Unite. Nu e un secret pentru nimeni, că Japonia va contracta în curînd un împrumut, pentru a-și construi vase de războiü cari să întreacă pe Dreadnought al englezilor. Călătoria flotei americane a fost în adevăr o manifestare în contra Japoniei, dar aceasta nu i-a dat o mare importanță. Statele Unite știe deci pericolul ce o așteaptă, căci Filipinele ar fi cele dintâi atacate în cazul unui războiu. China știe însă că poate compta pe prietenia Statelor Unite care durează de patru ani de zile. Statele Unite a dovedit țărei noostre, că nu dorește decit să continue această prietenie și să-și dezvolte întreprinderile comerciale. Nu are deci nici un gînd să anexeze teritorii. Statele Unite apoi a contribuit cu milioane de dolari la combaterea marei foamete din China, a stăruit să se înființeze la noi așezăminte de cultură, etc. Părerea tuturor chinezilor este că alianța cu Statele Unite în contra Japoniei e absolut necesară. Numai astfel poate pacea ar fi asigurată“. V. Cu toată dreptatea ziarele liberale s’au ridicat împotriva Conservatorului că a combătut Cassa comunală. Căci dacă ea în organizația ei ar cuprinde și defecte, asta nu însemnează că trebuie respinsă cu totul, să se verse odată cu baia și copilul, cum ar zice germanul. Dar dacă au avut dreptate să combată părerile emise în „Conservatorul“, ziarele liberale n'au avut și nu au dreptul să se indigneze. Vina e numai a liberalilor dacă nu pot crea o instituțiune de credit, fără ca să fie bănuiți că vor să se folosească de dînsa în scopuri politice și electorale. Oare nu s'au folosit eî în trecut, și încă fără scrupul, de instituțiunile de credit create cu sacrificii mari din partea statului, căci privilegiile sînt sacrificii,—pentru scopurile lor politice și electorale ? Și oare acest nărav a lor nu i-a făcut să împiedice pe adversari a treia orîși ce institut de credit cu sprijinul statului, numai pentru că se temeau că le va scăpa cu acest chip lor o armă politică sau că vor deveni mai puțini tari ? Și cînd așa este, mai au ziarele liberale dreptul să se indigneze cînd „ Conservatorul“ își expune teamă că și Cassa comunală va deveni o Cassa sau o citadelă electorală ? Dar cu aceasta chestia nu-i epuizată. Nu ne este dat să fim deseori de acord cu „Conservatorul“, dar într’un punct pe care ziarele liberale îl trec sub tăcere, el are necontestat dreptate. Și anume are dreptate cînd spune : de ce adică scutirea de impozitul funciar s’ar acorda numai imobilelor Cassei comunale și nu și pentru cele particulare ? Oare Găssa comunală va putea construi singură de-ajuns? Și apoi numai pătura de jos nu găsește locuințe în Capitală ? Chestiunea nu e atît de arzătoare și pentru pătura mijlocie care nu poate spera mult de la Cassa comunală ? Atunci ? Atunci „ Conservatorul“ are dreptate să ceara scutirea de impozite pentru toate imobilele noui, cum se practică aceasta la Budapesta, la Viena și în multe alte orașe. Iar dacă liberalii refuză să realizeze aceasta și vor să păstreze scutirea de impozit că un privilegiu pentru Cassa comunală,—atunci de ce, avînd în vedere și exemplul trecutului, bănuelile „Conservatorului“ ar fi cu totul lipsite de temei ? China și imerica contra Japoniei ------------- 1-». Cassa comunală Intre „Conservatorul“ și ziarele liberale s’a încins o vie polemică în jurul chestiunei dacă era sau nu de nevoie să se creeze Cassa comunală. Se știe că această Cassă are de scop să construiască locuințe igienice și confortabile, în condițiuni avantagioase, pentru ca astfel să puie capăt mizeriei locuințelor ce dăinuește în Capitală. Pentru a-î înlesni activitatea, se acordă Cassei scutire de taxe și impozite, un capital din partea primăriei etc. etc. Cine ar putea să fie împotriva unei asemenea instituțiuni ? Mai mult: cine aa cerut pînă mai era o asemenea instituțiune? Și acum că ea e pe punctul de a se realiza să se găsească oameni cari să o combată? ESS 44 Adevĕruri tn rol — Care va fi rolul Nababului va veni d. Carp la putere ? — Să-l dea jos! Paradox ,Pe d. Cantacuzino îl apără trecutul d-sale—scrie „Conservatorul“. ...Numai pe d. Ionel Brătianu îl apără.... „Viitorul“! Rudenie Ioină declară că la Făurei d. Filipescu „s’a încuscrit“ cu d. Ghibănescu. D. Filipescu e, în modul acesta, rudă cu toți foștii și actualii săi amici politici!... Rigolleto când Resoricirea partidului La Roumanie citează un cuvînt recent al generalului Manu asupra d-lui Filipescu. A concis, dar elocvent. Vorbind într’un cerc de vreo opt persoane de diferite nuanțe politice, după ce a schițat, în citeva trăsături, activitatea politică a dlui Filipescu, a încheiat în termenii următori : „Filipescu a fost nenorocirea partidului conservator“. Ha ed. general Manu singurul conservator care are azi această convingere. Ceea ce e trist, este că un singur om mai poate face în ziua de azi nenorocirea unui partid! Trebue să trăim într’o atmosferă strictă și înnăbușitoare de personalități, pentru ca un singur om, oricîtă putere răufăcătoare ar avea în el, să poată aduce un partid în halul în care a adus d. Filipescu partidul care are nenorocirea de a-l avea în sinul lui. Nu e vorba numai de spectacolul desgustător pe care’l provoacă atitudinea dezordonată și limbajul deplorabil al acestui matador, dar e vorba de frămîntările, de sguduirile la cari a expus partidul în care’și face mendrele ; e vorba de inferioritatea în care l’a pus față de adversari și împrejurări, osîndindu-1 pentru multă vreme la neputință. Asta o văd bătrînii, ca generalul Manu—și de aceea îl numesc „nenorocirea partidului". Ad. apărut No. 16 — din romanul de aventuri — cei trei fluschetari de M. Damas-tatăl 5 bani în toată țara, bani 3 CHESTIA ZILEI Disputa asupra puterei „Conu Mitiță . Nu trageți nici unul, nici altul, că n’am încă de gind sa-i dați drumul! ala. &opus SL IbSL DOMINICA Bucureștiul e gol! Și cu toate acestea grădinile sunt pline, la șosea lume multă. Cum dar s’a golit Bucureștiul? Și aici noi vorbim tot din punctul nostru de vedere... Bucureștiul este, aparține, se identifică ori cîteva sute ori cîteva mii de persoane, pe cari dacă nu le zărești pe terasă la Capșa ori la șosea, fi se pare Capitala deșartă, luată în primire de o altă speță de oameni, cari deși tot în Capitală trăesc, totuși nu sînt din Capitală. Căci aceasta își are,marginile între Bulevard și Episcopie și cinci, ieșind pe piața Sărindarului vezi terasa dela Capșa goală, iar pe podul Mogoșoaiei rătăcind figuri noul, ori pe cari le crezi atare. Bucureștiul, zici tu, este gol și ai dreptate. Cele cîteva sute ori cîteva mii de cunoscuți, de membri ai elitei, de politician de cafenea, de cascăgură și pierde-vară, de femei pierdute și de amanții lor, aceștia au plecat din București, sînt la Sinaia, ori au trecut chiar hotarul și de astădată fac ei pe străinii, în vre-o localitate de băi. Și ceilalți cari au rămas și cari de altfel au fost totdeauna, par figuri străine. Altădată ei se pierdeau în mulțimea celor cunoscuți, a bucureștenilor, pe cînd acum ei ocupă strada, ei se rătăcesc pe la Capșa și tu pare că vezi în ei o altă speță, îi privești și îi pare că se mișcă altfel decît ceilalți. In calitate de psiholog adînc, dai sentința că Bucureștiul este gol, fiindcă toate aceste fete sînt altele decît acelea cam la anumite ore și la anumite colturi de stradă stau și privesc lumea trecînd. Chiar crezi că trebue să fie provinciali toti aceștia, căci ii vezi mișcîndu-se alene, iar privirea le este sfioasă și nedumerită în acest centru al Capitalei, pe cînd soarele dogorește strada și nisipul pieței, iar birjarii cască fie în colțul din strada Sărindar, fie lîngă hotelul de Bulevard l LON. Un cunoscut bucureștean a murit. L’au îngropat, și pare că nici n’a mai fost. Atîta tot că trecînd pe la Capșa, poate timiri că nu-1 vezi acolo, fie pe terasă, fie la una din ferestrele cafenelei. Erai deprins să-l vezi acolo, tot așa cum în galantarul cofetăriei, ochiul știe că găsește inamovibile aceleași vase orî aceleași trufandale. Incolo disparițiunea acestui om n’a putut aduce nici cea mai mică schimbare. In adevăr el își alcătuise astfel viața, încît timp de douăzeci și cinci de ani nu a făcut nimic. Neștiind alt drum decît acela de acasă la Capșa, și de la Capșa acasă, n’a făcut altceva decît să stea acolo cel puțin trei sferturi din zi, nu s’a ocupat cu nimica, nu l’a pasionat nimic, nu și-a dat vietei nici o țintă, politică n’a făcut, n’a scris nu a avut o pasiune prea arzătoare, ci pur și simplu timp de un sfert de secol a mobilat același scaun de la aceeași cafenea. Cînd a dispărut, cîțiva poate au esclamat un alt simplu, convențional, și de mirare, locul rămas liber a fost ocupat de altul, și de cel mort cine va mai vorbi, cine îl va plînge, oricine să-și amintească de el, deoarece n’a ținut loc nici în sufletul mulțimei, nici în inima cîtorvai Omul acesta a făcut el bine, vegetînd ca o plantă, orî întreaga lui viață a fost o operă de înțeleaptă filozofie? Lucrul poate fi discutat și astfel și altfel. Desigur că omul este dator să tragă o brazdă cut de mică, în scurtul interval cît trăește. Dar cînd îți dai seamă, ce puțin face și poate face omul, cit de efemeră și ridiculă este opera lui, cum a te osteni este degeaba și o copilărie e să crezi că ai săvîrșit mare lucru, față de mersul fatal al lucrurilor, care el te conduce pe tine, nu lu pe el, dar,du-țî seamă de toate acestea, pare că Stî vine să zici, că mai cuminte a fost cel de care vorbesc aici și care n’a mișcat nici degetul cel mic pentru o operă bună sau rea, care s’a lăsat să trăiască, care a trecut fără nici o sforțare și care a murit tot așa, încălcînd o pereche de ghete de CONST. MILLE MfIltȚl Cum ne place să generalizăm! Dacă cineva îți spune o părere și dacă cel mult încă o persoană ți-o repetă, tu ești atît de impresionat, încît imediat ți se pare că această idee este adoptată de toată lumea. Mie ca director de ziar, care sunt ținut să ascult părerea tuturor și mai ales să-mi dau seamă de efectul celor scrise, în ziar, mie, în fiecare zi mi se vorbește deaceastă părere a lumei întregi. Dar, că ași ține seamă de ea, ar trebui să-mi iau lumea în cap. Din fericire sunt multmai sceptic decît acei cari culeg părerea, celorlalți. Cunosc puterea noastră de generalizare și de impresionare. De aUfel desfid pe cineva să știe care este părerea tílumei. Ea de multe ori este părerea ta# 1 scrisă de sine, dată în vileag de lină ziarist, sugerată altora și care apoi ți ste im* pune tot ție, care foarte adesea nici nu-tfi dai seamă că tu ești creatorul acestei idei.Dar încă odată, cîți sunt acei pe cari tu îi poți cerceta, cîti sunt expansivii cari îți mărturisesc ideile și sentimentele lor? Foarte puțini. Marea majoritate nu o poți cerceta, ea nu vine în contact cu tine, este , imposibil plebiscitul care să-țî dea siguranța că cel puțin o mare majoritate, ami cutare idee, ori cutare sentiment. E poate, singura normă, aceea ce se cheamă atmosferă, dar și aici pătimim de boala generalizăreî, și de multe ori luăm drept atmosferă, mijlocul în care trăim noi, ne sugestionăm unii pe alții, pe cînd dincolo de acest mijloc e cu putință să fie altă atmosferă, alte idei, alte sentimente, pe cari noi le negăm, fiindcă pentru noi sînt necunoscute, nu intrăm în atingere cu dînsele...De altfel, succesul orî nesuccesul, nici odată nu ți-1 poți explica. Dacă astfel ar fi, nu s’ar înțelege de ce același individ ese azi victorios și mîine cade, de ce aceia cari imită pe cel victorios, de cele mai multe ori nu reușesc? E învederat că nu-î în aceasta nici un sistem, nici o metodă, ci ceva absolut personal, care cste odată place, fără ca să se știe de ce și prin ce mijloace anume. MERCURI O doamnă mă întreabă, ce așii crede despre dînsa, dacă avînd în vedere împrejurile prin cari trece, s’ar vinde? La această întrebare am răspuns de mai multe ori, și cu riscul de a mă repeta, răspund încă odată. Da, idealul în viață, doamnă, este sa iubești și să fii iubită și în această pasiune, care face pe om mai bun, să nu intervinăaltceva străin el. O ființă este atrasă către altă ființă de speța ei, dar nu de fiecare în general, ci de una orî unele aparte notează această înclinare amor, orî altfel, nu importă, dar firesc este să nu te arunci decît în brațele aceluia care îți place. Or, în frumoasa și bine alcătuita noastră societate, femeea este adesea ori silită să se deau oricui, fără de atragere, fără de plăcere... E natural că cine își poate plăti luxul, de a iubi și de a fi iubit, este cel fericit, cel privilegiat. Dar restul? Hestul trebue să facă abstracțiune de toate acestea și să li se dea celui mnuiü venit, fie în chip legitim, fie eu preot și cu ofițer al stărei cisi vile, fie că își închiriază patul cu noaptea, săptămîna, luna ori anul, ori pe toată! '’orin doamnă, face parte din aceast a doua categorie căci, dacă nu ai fi în acești nu m’ai Întreba, Or, ce vrei sa-li răstupund eu? Deschid brațele mari, îți arăt lui mea și viața, și te întreb pe d-la, ce crezi că poți face mai bine?.... De altfel, de ce ai avea scrupulurî ? In lumea noastră totul este de vînzare. Scriitorul își vinde pana, ziaristul părerile sale și le ascunde și apără pe ale altora, își vinde avocatul talentul și știința, judecătorul falifică balanța justiției, omul politic nu-i decît un vîndut al celui ori celor, puternici, preotul minte de pe amvon și predică o credință pe care n’o mai are,