Adevěrul, august 1908 (Anul 21, nr. 6796-6825)

1908-08-05 / nr. 6800

£ 55 Anul XX-lea—No. 6800 FON­DATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA. CONCEDETĂ EXCLUSIV Agențis­ de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREȘTI Str. Karageorgevici II— Telefon SIS Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 14 MaBți 5*. August 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE TELEFONs Pentru Direcțiune No. 14/99 a Capitală „ 14/10 „ Provincie și Străinătate No. 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștriu în țară și străinătate Bru­tieniștii în jurul d­ M Sturdza D. Ionel Brătianu și amicii săi sunt hotărîți să urmeze pe d. Sturdza Cea mai nouă știre asupra situa­ției din partidul liberal e că d. Ionel Brătianu și cu amicii săi s’au hotărît să dea ascultare d-lui Stur­dza și să-l urmeze în acțiunea sa politică. Hotărîrea aceasta e privită de către unii liberali ca un act înțe­lept din partea brătieniștilor, iar de alții, ca o tactică abilă, a mi­nistrului de interne, spre a îndepăr­ta data plecărei de la putere a gu­vernului și partidului liberal. E bine să înregistrăm toate pă­rerile ce se dau asupra nouei ati­tudini a brătieniștilor. Cine a vorbit în timpul din ur­mă cu d. Ionel Brătianu l’a auzit vorbind în dese rînduri cu multă căldură despre d. Sturdza. De un­de mai înainte primul ministru era considerat ca o pacoste de că­tre ministrul de interne, pentru guvernul și partidul liberal, acum d. Sturdza a devenit pentru d. Bră­tianu, cel mai de seamă bărbat de stat al țărei, care ’și dă seamă de ceea ce face și spune în orice o­­cazie. Se ’nțelege că acei cari erau o­­bișnuiți să audă pe d. Brătianu vorbind altfel despre d. Sturdza au rămas uimiți de noua sa atitudine și au căutat să afle cauzele acestei schimbări de atitudine. Se spune de către unii liberali că regele ar fi contribuit foarte mult ca d. Brătianu — și deci și a­­micii săi — să-și schimbe părerile despre d. Sturdza. In urma declarațiilor făcute de d. Carp la Viena asupra intereselor noastre în Macedonia, regele ar fi lăudat atitudinea d-lui Sturdza, care deși e și prim-ministru și minis­tru de externe al țărei, nu a ezitat de a dezminți pe d. Carp, tot prin presa vieneză și de a susține că i Rominia are interese in Macedonia ,pe cari nu le poate neglija. Liberalii mai spun că schimba­rea atitudinei brătieniștilor se mai datorește și unui alt fajit tot de o deosebită importanță. Anume, d. Ionel Brătianu și par­tizanii săi s’ar fi convins pe de­plin că regele nu va consimți să încredințeze altei persoane condu­cerea guvernelor liberale câ­ timp d. Sturdza trăește și nu renunță la cariera politică. Această convingere ’și-ar fi fă­cut-o d. Brătianu cu ocazia asaltu­lui disperat ce l’a dat d-lui Stur­dza cînd s’au produs conflictele mi­litare din cauza articolelor maio­rului Sturdza. Atunci primul-mi­­nistru fusese pus în una dintre cele mai grele situații prin care a trecut în lunga sa carieră politică și totuși a eșit triumfător și din acea încurcătură. Regele nu s’a despărțit de consilierul sau cel mai credincios și astfel toate încercări­le brătieniștilor de a scăpa de d. Sturdza au rămas fără succes. A continua lupta contra d-lui Sturdza, ar fi însemnat să lupte contra voinței regelui și d. Brătia­nu, ca și amicii săi, au destulă experiență politică pentru a ști că pînă acum nici un om politic de la noi n’a reușit să înfrîngă voința regelui, iar acei cari au încercat să săvîrșească asemenea acte în­drăznețe sau ’și-a fi zdrobit cariera politică, sau au renunțat repede la planul lor. Aceasta fiind motivele care au determinat pe d. Brătianu și pe brătieniști să dea pe viitor deplină ascultare d-lui Sturdza, vom con­semna și cele ce se afirmă asupra guvernărei din viitor a partidului liberal. Când ministrul de interne a dat asaltul sau disperat în contra d-lui Sturdza, pusese în circulație știrea că voește să înlăture pe d. Stur­dza pentru că s’ar opune unei re­forme electorale pe care tinerimea liberală ține s’o aducă la îndepli­nire, ca o complectare a reforme­lor necesare statului nostru în îm­prejurările politice și sociale pri­n care trece. Tot atunci se spunea că tine­retul liberal voește ca parlamentul să voteze la toamnă o lege prin care să fie obligați proprietarii și arendașii a da țăranilor terenuri suficiente pentru izlazuri și pentru muncă. Acum, cînd brătieniștii se de­clară supuși și ascultători față de­­ Sturdza, nu se mai vorbește des­­pre asemenea reforme. Miniștrii, cînd sînt întrebați asu­pra viitoarei legiuiri a parlamen­tului, spun fără înconjur că nu se vor mai prezenta reforme însem­nate, ci numai unele proecte me­nite să rectifice și să complecteze legile votate în trecuta sesiune parlamentului. încolo, se vor vota unele proecte privitoare la complectarea reorga­­nizărei armatei și se va da o mai mare extenziune cercetărea buge­telor. Cu modul acesta cred liberalii că’șî vor putea prelungi șederea la guvern, căci dacă s’ar prezenta legi menite să mai schimbe din starea de lucruri de azi, opoziția ar deveni amenințătoare și guver­­nul ar fi în pericol. Neprezent­înd însă nici o reformă mare, guvernul își asigură liniștea din partea opoziției care va con­tinua să se certe,­dar amînîndu-se cu modul acesta schimbarea gu­vernului, reformele votate se vor putea aplica în cea mai mare parte și deci vor deveni mai greu de su­primat de către guvernul conser­vator ce va urma. Se înțelege că liberalii sînt în­cîntați de aceste perspective și a­cum se laudă fără rezervă înțelep­ciunea ministrului de interne, care caută să-și stăpînească veleitățile de șefie și se declară supus și as­cultător față de d. Sturdza. Câ­ despre liberalii cari doresc în mod sincer să se introducă de­grabă o lege electorală mai demo­crată și să se asigure m­ai mult și mai bine existența populației ru­rale, aceia sînt foarte puțini și pă­rerile lor sînt înăbușite de dorința ce o au toți liberalii de a rămîne cu­ mai mult timp la conducerea țarei. R .P. 5ARBITII Impozitul pe venit D. Costinescu și-a aprins pae în cap mai ales cu prensul Griguță, care în chestie de paie e o autoritate indiscuta­bilă. S’a răspîndit, în adevăr, zvonul că d-sa ar proecta introducerea impozitu­lui pe venit și că d’aia a și poftit pe d. Caillaux la București. Or, venit cine are în țara românească? Cele 5 milioane de țopărțani? Nu ! Din contră,—dinastia Nababului are 5 milioane venit pe an ! Atunci, în con­tra cui e impozitul pe venit? In con­tra dinastiei cantacuziniste ! Ei bine, poate să pue d. Costinescu impozit pe talent, pe inteligență, pe ca­pacitate politică—asta n’o privește pe dinastia Nababului!... Dar impozit pe venit? Haide! Vrea d. Costinescu să reducă dinastia Cantacuzino la sapă de lemn? Fac. -----------—----------— Bratieniștii și d. Sturdza.­­ Neajunsurile din armați Liberalismul celor de la putere Noroc că mișcarea muncitoare de la noi nu e mai puternică, în mo­mentul de față și că nu se ivesc con­flicte economice mai violente și la orașe, căci s’ar vedea și mai bine atunci liberalismul celor dela putere, trimbițat de „tinerii generoși“. Nu e vorba, adevărata mentali­tate liberală s’a manifestat destul de clar prin osîndirea ca escroci a muncitorilor cari au luat de bună libertatea acordată de Constituție și au încercat să redeștepte pe tovarășii lor de muncă. Dar neputîndu-și manifesta de­o­­camdată în de-ajuns reacționarismul față de muncitorii din țară, cei de la putere s’au pus să dea sfaturi guvernului Camenceau, cam ce are de făcut față de muncitorii din Franța. In adevăr, oficiosul francez al gu­vernului e de părere că dacă ar fi întrunită acum, după greva Confe­­derației generale a mancei, Camera franceză „ar vota guvernului toate „legile represive ce ar cere — fie ele „chiar reacționare“. Oficiosul liberalismului român speră că această „dispoziție“ o să se men­țină și că la toamnă parlamentul francez nu numai o să aprobe mă­surile guvernului, dar o să-i dea „nouă măsuri eficace“ în contra mun­citorilor. D. CUmenceau n’ar avea de­cit să urmeze exemplul guvernului ac­tual din România, care a lucrat foarte „eficace“ cu artileria, măce­lărind în cîte­va zile peste zece mii de țărani. Ce mai e nevoe de par­lament ?­­ Atîta numai că d. CUmenceau poate guverna și fără avizul d-lui Ionel Brătianu și parlamentul fran­cez nu tratează chestiunile de liber­tate după.... „dispoziții“. E bine însă că liberalismul celor de la putere își dă arama pe față. P. O. vine iar în discuție. Un ziarist chinez, din Hong Kong, domnul Li-Sum-Ling, care se află în prezent la Paris, a fost intervievat în această chestiune, de către un redactor al ziarului New-York Herald, ediția de Paris. — Oh! chestiunea Extremului Orient! a răspuns ziaristul chinez. Delicat lucru!... și foarte compli­cat. Trebuie să se știe, că Li-Sum- Ling, care e directorul ziarului Chinese Mail, om cu o cultură vas­tă, vorbește perfect englezește și franțuzește și e în curent cu în­treaga politică atît europeană, cît și asiatică. De­și cu totul liberal în politică, el tot a rămas un patriot chinez, care nici la costumul lui nu a re­nunțat venind în Europa. Dînsul va vizita Franța, Anglia, apoi America, de unde se va reîn­toarce în China. # : 1. — Mai întăi de toate, a decla­rat d. Li-Sum-Ling, situațiunea în Extremul­ Orient n’o pot desluși, de­cît după ce vă vom­ explica pe scurt, relațiile dintre China și ce­lelalte pute­i. De cînd cu războiul ruso-japo­­nez, s’a dat multă atențiune pre­­dominarea Japoniei în Extremul Orient, e deci nevoie să știți atitu­dinea Japoniei și relațiunile ei cu celelalte puteri. China nu a avut­­ nici­odată sim­patie pentru Japonia, de­și în am­bele țări au existat curente, cari voiau să stabilească o prietenie. Conduita Japoniei a dat totdea­una de bănuit, dar de cînd cu răs­­boiul ruso-japonez, conduita ei a devenit, în adevăr, extraordinară. Nu mai e un secret azi pentru nimeni, că politica Japoniei este rezumată în­ „Asia pentru asiatici“, care poate fi tradusă mai bine în „Asia pentru japonezi“. Cum vor putea fi realizate ase­menea speranțe extravagante, ră­­mîne să vedem. Unul din cele mai scumpe planuri ale japonezilor mi s-a spus chiar mai deunăzi un ma­re bărbat de stat japonez și acel plan e, ca China să primească pro­­fecțiunea Japoniei. Pregătindu-se pentru orice eve­nimente, intenția Japoniei este de a se apăra în contra europenilor, cari ar putea să vie prin Oceanul Indian, abordînd pe teritoriul asia­tic, în apropierea Japoniei. Vecina noastră a hotărît deci să întrebuințeze China, ca cîmp al primelor ei operațiuni. Japonia știe că China e slabă în prezent, comparată cu dînsa. Japonia a trimes în India mii de preoți, cari să predice budis­mul, dar cari în realitate au alte scopuri. Pe de altă parte, această invaziune de preoți, nu e permisă în nici unul din tratatele existen­te dintre China și Japonia. Prozeliții pe cari îi fac apoi la noi sunt îndemnați să se strin­gă la un loc, să aibă aceleași in­terese, adică interesele Japoniei, iar nu acelea ale patriei lor. Ceva mai mult, am avut ocaziu­­nea să vedem preoți japonezi, ne­autorizați, cari în provincia Kwan­­tung, au încercat să protejeze pe proseliții lor, cari călcaseră legea. Cu alte cuvinte, japonezii vor să facă la noi, un stat în stat. * Iată apoi, urmă ziaristul chinez, altă chestiune, în legătură cu a­ceasta, chestiunea cu corabia ja­poneză „Tatsu-Maru“. Aci, Japonia a făcut o mare gre­șeală diplomatică, greșeală prove­nită din cauza relei stări a finan­țelor Japoniei. Ii trebuea cu orice preț bani și s’a gîndit că incidentul cu Tatsu- Maru îi va procura acești bani. Și-a recunoscut greșeala, dar prea tîrziu. * — Pe de altă parte, Japonia, în chestiunea Mancciurei nu s’a ți­nut de cuvînt. In loc să­­ deschidă porturile, ea se închide. In prezent nu­ mai sta în cale de ci­ Statele­ Unite. E foarte sem­nificativ lucru, că guvernul trime­­te în zilele de vacanță pe studenții universitari, în Mandciuria. Stu­denții aceștia sunt viitorii admi­nistratori ai marilor bogății din Mandciuria. Ei se întorc din acea provincie cu numeroase informațiuni, cari au început să formeze obiectul u­­nei literaturi speciale. Dorința Japoniei este să-și anexe­ze această provincie. Se știe că ea a și refuzat intervenția Angliei, de a construi acolo o linie ferată. De cînd cu războiul apoi, roiuri de japonezi colindă coloniile olan­deze din India, Indoc­hina și alte localități. Ce fac ei pe acolo, ni­meni nu știe. De­sigur însă că se pregătesc pentru a da „marea lo­vitură“. * Părerea dominanta în China, este însă că Japonia va declara în curînd razboiu Statelor Unite. Nu e un secret pentru nimeni, că Japonia va contracta în curînd un împrumut, pentru a-și construi vase de războiü cari să întreacă pe Dreadnought al englezilor. Călătoria flotei americane a fost în adevăr o manifestare în contra Japoniei, dar aceasta nu i-a dat o mare importanță. Statele­ Unite știe deci pericolul ce o așteaptă, căci Filipinele ar fi cele dintâi atacate în cazul unui războiu. China știe însă că poate compta pe prietenia Statelor­ Unite care du­rează de patru ani de zile. Statele­ Unite a dovedit țărei noostre, că nu dorește decit să continue această prietenie și să-și dezvolte întreprin­derile comerciale. Nu are deci nici un gînd să anexeze teritorii. Statele­ Unite apoi a contribuit cu milioane de dolari la combate­rea marei foamete din China, a stăruit să se înființeze la noi așe­zăminte de cultură, etc. Părerea tuturor chinezilor este că­­ alianța cu Statele­ Unite în contra Japoniei e absolut necesară. Numai astfel poate pacea ar fi asigurată“. V. Cu toată dreptatea ziarele liberale s’au ridicat împotriva Conservatorului că a combătut Cassa comunală. Căci dacă ea în organizația ei ar cuprinde și defecte, asta nu însemnează că trebuie respinsă cu totul, să se verse odată cu baia și copi­lul, cum ar zice germanul. Dar dacă au avut dreptate să combată părerile emise în „Conservatorul“, ziarele liberale n'au avut și nu au dreptul să se indigneze. Vina e numai a liberalilor dacă nu pot crea o instituțiune de credit, fără ca să fie bănuiți că vor să se folosească de dînsa în scopuri politice și electo­rale. Oare nu s'au folosit eî în trecut, și încă fără scrupul, de instituțiunile de credit create cu sacrificii mari din par­tea statului, căci privilegiile sînt sacri­ficii,—pentru scopurile lor politice și elec­torale ? Și oare acest nărav a lor nu i-a făcut să împiedice pe adversari a treia orî­și ce institut de credit cu sprijinul statului, numai pentru că se temeau că le va scăpa cu acest chip lor o armă po­litică sau că vor deveni mai puțini tari ? Și cînd așa este, mai au­ ziarele libe­rale dreptul să se indigneze cînd „ Conser­vatorul“ își expune teamă că și Cassa comunală va deveni o Cassa sau o cita­delă electorală ? Dar cu aceasta chestia nu-i epuizată. Nu ne este dat să fim dese­ori de acord cu „Conservatorul“, dar într’un punct pe care ziarele liberale îl trec sub tăcere, el are necontestat dreptate. Și anume are dreptate cînd spune : de ce adică scutirea de impozitul funciar s’ar acorda numai imobilelor Cassei comunale și nu și pen­tru cele particulare ? Oare Găssa comu­nală va putea construi singură de-ajuns? Și apoi numai pătura de jos nu găsește locuințe în Capitală ? Chestiunea nu e a­­tît de arzătoare și pentru pătura mijlo­cie care nu poate spera mult de la Cassa comunală ? Atunci ? Atunci „ Conservatorul“ are dreptate să ceara scutirea de impozite pentru toate imobilele noui, cum se practică aceasta la Budapesta, la Viena și în multe alte o­­rașe. Iar dacă liberalii refuză să realizeze aceasta și vor să păstreze scutirea de im­pozit că un privilegiu pentru Cassa co­munală,—atunci de ce, avînd în vedere și exemplul trecutului, bănuelile „Conserva­torului“ ar fi cu totul lipsite de temei ? China și imerica contra Japoniei ------------- 1-». Cassa comunală Intre „Conservatorul“ și ziarele libe­rale s’a încins o vie polemică în jurul chestiunei dacă era sau nu de nevoie să se creeze Cassa comunală. Se știe că această Cassă are de scop să construiască locuințe igienice și con­fortabile, în condițiuni avantagioase, pen­tru ca astfel să puie capăt mizeriei lo­cuințelor ce d­ăinuește în Capitală. Pentru a-î înlesni activitatea, se acordă Cassei scutire de taxe și impozite, un capital din partea primăriei etc. etc. Cine ar putea să fie împotriva unei a­­semenea instituțiuni ? Mai mult: cine aa cerut pînă mai era o asemenea institu­­țiune? Și acum că ea e pe punctul de a se realiza să se găsească oameni cari să o combată? ESS 4­4 Adevĕruri t­n rol — Care va fi rolul Nababului va veni d. Carp la putere ? — Să-l dea jos! Paradox ,Pe d. Cantacuzino îl apără trecutul d-sale—scrie „Conservatorul“. ...Numai pe d. Ionel Brătianu îl a­­pără.... „Viitorul“! Rudenie Ioină declară că la Făurei d. Fili­­pescu „s’a încuscrit“ cu d. Ghibănescu. D. Filipescu e, în modul acesta, rudă cu toți foștii și actualii săi amici po­litici!... Rig­olleto când Resoricirea partidului La Roumanie citează un cuvînt re­cent al generalului Manu asupra d-lui Filipescu. A concis, dar eloc­vent. Vorbind într’un cerc de vre­o opt persoane de diferite nuanțe politice, după ce a schițat, în cite­va trăsă­turi, activitatea politică a d­lui Fi­­lipescu, a încheiat în termenii ur­mători : „Filipescu a fost nenorocirea par­tidului conservator“. Ha e­d. general Manu singurul conservator­­ care are azi această convingere. Ceea ce e trist, este că un singur om mai poate face în ziua de azi nenorocirea unui partid! Trebue să trăim într’o atmosferă strictă și în­­năbușitoare de personalități, pentru ca un singur om, ori­cîtă putere rău­făcătoare ar avea în el, să poată aduce un partid în halul în care a adus d. Filipescu partidul care are nenorocirea de a-l avea în sinul lui. N­u e vorba numai de spectacolul desgustător pe care’l provoacă ati­tudinea dezordonată și limbajul de­plorabil al acestui matador, dar e vorba de frămîntările, de sguduirile la cari a expus partidul în care’și face mendrele ; e vorba de inferio­ritatea în care l’a pus față de ad­versari și împrejurări, osîndindu-1 pentru multă vreme la neputință. Asta o văd bătrînii, ca generalul Manu—și de aceea îl numesc „neno­rocirea partidului". Ad.­­­ apărut No. 16 — din romanul de aventuri — cei trei fluschetari de M. Damas-tatăl 5 bani în toată țara, bani 3 CHESTIA ZILEI Disputa asupra puterei „Conu Mitiță . Nu trageți nici unul, nici altul, că n’am încă de gind­ sa-i dați drumul! ala. &­o­p­u­­s SL IbSL DOMINICA Bucureștiul e gol! Și cu toate acestea grădinile sunt pline, la șosea lume multă. Cum dar s’a golit Bucureștiul? Și aici noi vorbim tot din punctul nostru de vedere... Bucureștiul este, aparține, se identifică ori cîteva sute ori cîteva mii de persoane, pe cari dacă nu le zărești pe terasă la Capșa ori la șosea, fi se pare Capitala deșartă, luată în­ primire de o altă speță de oa­meni, cari deși tot în Capitală trăesc, to­tuși nu sînt din Capitală. Căci aceasta își are,marginile între Bulevard și Episcopie și cinci, ieșind pe piața Sărindarului vezi terasa dela Capșa goală, iar pe podul Mo­­goșoaiei rătăcind figuri noul, ori pe cari le crezi atare. Bucureștiul, zici tu, este gol și ai dreptate. Cele cîteva sute ori cîteva mii de cunoscuți, de membri ai elitei, de politician­ de cafenea, de cască­­gură și pierde-vară, de femei pierdute și de amanții lor, aceștia au plecat din Bu­curești, sînt la Sinaia, ori au trecut chiar hotarul și de astădată fac ei pe străinii, în vre-o localitate de băi. Și ceilalți cari au rămas și cari de alt­fel au fost totdeauna, par figuri străine. Altădată ei se pierdeau în mulțimea celor cunoscuți, a bucureștenilor, pe cînd acum ei ocupă strada, ei se rătăcesc pe la Capșa și tu pare că vezi în ei o altă speță, îi privești și îi pare că se mișcă altfel decît ceilalți. In calitate de psi­­h­olog adînc, dai sentința că Bucure­știul este gol, fiindcă toate aceste fete sînt altele decît acelea cam­ la a­­numite ore și la anumite colturi de stradă stau și privesc lumea trecînd. Chiar crezi că trebue să fie provinciali toti aceștia, căci ii vezi mișcîndu-se a­lene, iar privirea le este sfioasă și nedumerită în acest cen­tru al Capitalei, pe cînd soarele dogorește strada și nisipul pieței, iar birjarii cască fie în colțul din strada Sărindar, fie lîngă hotelul de Bulevard l LON. Un cunoscut bucureștean a murit. L’au îngropat, și pare că nici n’a mai fost. A­­tîta tot că trecînd pe la Capșa, poate ti­miri că nu-1 vezi acolo, fie pe terasă, fie la una din ferestrele cafenelei. Erai deprins să-l vezi acolo, tot așa cum în galantarul cofetăriei, ochiul știe că găsește inamovibile aceleași vase orî aceleași trufandale. In­colo dispari­țiunea acestui om n’a putut a­­duce nici cea mai mică schimbare. In ade­văr el își alcătuise astfel viața, în­cît timp de douăzeci și cinci de ani nu a făcut ni­mic. Neștiind alt drum decît acela de a­­casă la Capșa, și de la Capșa acasă, n’a fă­cut altceva decît să stea acolo cel puțin trei sferturi din zi, nu s’a ocupat cu nimi­ca, nu l’a pasionat nimic, nu și-a dat vie­tei nici o țintă, politică n’a făcut, n’a scris nu a avut o pasiune prea arzătoare, ci pur și simplu timp de un sfert de secol a mobilat același scaun de la aceeași cafenea. Cînd a dispărut, cîțiva poate au escla­­mat un alt simplu, convențional, și de mirare, locul rămas liber a fost ocupat de altul, și de cel mort cine va mai vorbi, cine îl va plînge, ori­cine să-și amintească de el, deoarece n’a ținut loc nici în sufle­tul mulțimei, nici în inima cîtorvai Omul acesta a făcut el bine, vegetînd ca o plantă, orî întreaga lui viață a fost o o­­peră­ de înțeleaptă filozofie? Lucrul poate fi discutat și astfel și altfel. Desigur că o­­mul este dator să tragă o brazdă cut de mică, în scurtul interval cît trăește. Dar cînd îți dai seamă, ce puțin face și poate face omul, cit de efemeră și ridiculă este opera lui, cum a te osteni este degeaba și o copilărie e să crezi că ai săvîrșit mare lucru, față de mersul fatal al lucrurilor, care el te conduce pe tine, nu lu pe el, dar,du-țî seamă de toate acestea, pare că Stî vine să zici, că mai cuminte a fost cel de care vorbesc aici și care n’a mișcat nici degetul cel mic pentru o operă bună sau rea, care s’a lăsat să trăiască, care a tre­cut fără nici o sforțare și care a murit tot așa, încălcînd o pereche de ghete­ de CONST. MILLE MfIltȚl Cum ne place să generalizăm! Dacă ci­­neva îți spune o părere și dacă cel mult­­ încă o persoană ți-o repetă, tu ești atît de­ impresionat, în­cît imediat ți se pare că­ această idee este adoptată de toată lu­­mea. Mie ca director de ziar, care sunt ți­nut să ascult părerea tuturor și mai ales­ să-mi dau seamă de efectul celor scrise, în­ ziar, mie, în fiecare zi mi se vorbește de­­­această părere a lumei întregi. Dar, că ași ține seamă de ea, ar trebui să-m­i iau lumea în cap. Din fericire sunt mult­­mai sceptic decît acei cari culeg părerea­, celorlalți. Cunosc puterea noastră de gene­­­ralizare și de impresionare. De aUfel des­­­fid pe cineva să știe care este p­ă­r­e­r­e­a tí­lumei. Ea de multe ori este părerea ta# 1 scrisă de sine, dată în vileag de lină zia­­rist, sugerată altora și care apoi ți ste im* pune tot ție, care foarte adesea nici nu-tfi dai seamă că tu ești creatorul acestei idei.­­Dar încă odată, cîți sunt acei pe cari tu îi poți cerceta, cîti sunt expansivii cari îți mărturisesc ideile și sentimentele­ lor?­­ Foarte puțini. Marea majoritate nu o poți­­ cerceta, ea nu vine în contact cu tine, este ,­ imposibil plebiscitul care să-ț­î dea sigu­ranța că cel puțin o mare majoritate, ami cutare idee, ori cutare sentiment. E poate, singura normă, aceea ce se cheamă a­t­­­m­o­s­f­e­r­ă, dar și aici pătimim de­ boa­­­­la generalizăreî, și de multe ori luăm drept atmosferă, mijlocul în care trăim n­o­i, ne sugestionăm unii pe alții, pe cînd dincolo de acest mijloc e cu putință să fie altă atmo­­­­sferă, alte idei, alte sentimente, pe cari noi­ le negăm, fiindcă pentru noi sînt necunos­cute, nu intrăm în atingere cu dînsele...­­De altfel, succesul orî nesuccesul, nici odată nu ți-1 poți explica. Dacă astfel ar fi, nu s’ar înțelege de ce același individ ese azi victorios și mîine cade, de ce aceia cari imită pe cel victorios, de cele mai multe ori nu reușesc? E învederat că nu-î în aceasta nici un sistem, nici o metodă, ci ceva absolut personal, care cste odată place, fără ca să se știe de ce și prin ce mijloace anume. MERCURI O doamnă mă întreabă, ce așii crede des­pre dînsa, dacă avînd în vedere împreju­­rile prin cari trece, s’ar vinde? La această întrebare am răspuns de mai multe ori, și cu riscul de a mă repeta, răspund încă­ odată. Da, idealul în viață, doamnă, este sa i­u­bești și să fii iubită și în această pasiune, care face pe om mai bun, să nu intervină­­altceva străin el. O ființă este atrasă către altă ființă de speța ei, dar nu de fiecare în general, ci de una orî unele aparte notea­ză această înclinare amor, orî altfel, nu importă, dar firesc este să nu te arunci de­­cît în brațele aceluia care îți place. Or, în­ frumoasa și bine alcătuita noastră socie­tate, femeea este adesea ori silită să se deau­ oricui, fără de atragere, fără de plăcere... E natural că cine își poate plăti luxul, de a iubi și de a fi iubit, este cel fericit, cel privilegiat. Dar restul? Hestul trebue­ să facă abstracțiune de toate acestea și să li se dea celui mnuiü venit, fie în chip legi­­­tim, fie eu preot și cu ofițer al stărei cisi vile, fie că își închiriază patul cu noaptea­, săptămîna, luna ori anul, ori pe toată! '’orin doamnă, face parte din aceast a doua categorie căci, dacă nu ai fi în acești nu m’ai Întreba, Or, ce vrei sa-li răstu­­pund eu? Deschid brațele mari, îți arăt lu­i mea și viața, și te întreb pe d-la, ce­ crezi că poți face mai bine?.... De altfel, de ce ai avea scrupulurî ? In lu­mea noastră totul este de vînzare. Scriito­­­rul își vinde pana, ziaristul părerile sale și le ascunde și apără pe ale altora, își­ vinde avocatul talentul și știința, judecă­t­­orul falifică balanța justiției, omul poli­tic nu-i decît un vîndut al celui ori celor, puternici, preotul minte de pe amvon și­ predică o credință pe care n’o mai are,

Next