Adevěrul, ianuarie 1909 (Anul 21, nr. 6945-6972)
1909-01-28 / nr. 6969
Anul si XXI'les No. 6.969 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA. CONCEDIITA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREŞTI ■tr. Karaseorgerlci IS— Telefon S14 Birourile îIuT. Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şî telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate D. Spiru Haret şi reforma bisericească Mai întiiu se va face alegerea mitropoliţilor, episcopilor şi archiereilor şi apoi va veni d. Haret cu reforma bisericească. E definitiv hotărît ca mai întiiu să fie convocat marele colegiu electoral pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor şi apoi să se „depună reforma bisericească. Aceasta s’a impus d-lui Haret chiar de către propriul sau partid căci s’a considerat ca o mrae greşeală ca să se pornească mai intiiu lupta cu înalţii prelaţi pentru a se smulge reforma şi apoi să se convoace marele colegiu. O asemenea procedare ar fi putut da loc la bănueli, ba chiar s’au ridicat învinuiri, că guvernul liberal vrea să-şi alcătuiască un sinod în majoritate cu clerici cari ar simpatiza cu partidul liberal. In fine s’a ridicat învinuirea că d. Haret are scopuri politice, urmăreşte un interes de partid dacă ţine cu orice preţ ca înainte de a convoca marele colegii să propună modificarea sinodului. Pentru a se evita o campanie din partea opoziţiei, pe această temă pentru a se evita ceva mai grav şi anume o tulburare in sinul clerului, demisiuni din partea episcopilor, a învins cealaltă ideie, adică de a se proceda înainte de toate la alegerea mitropoliţilor şi episcopilor. De altfel însuşi d. Haret s-a încredinţat, după ce a examinat situaţia şi şi-a dat seama de starea spiritelor în cler, că e mai prudent şi chiar mai abil, ca să complecteze vacanţele din sinod şi apoi după ce prin diferite combinaţiunî, va reuşi să cîştige asentimentul înalţilor prelaţi, să depună în parlament reforma bisericească. * Intr’adevăr d. Haret s’a încredinţat că nu e suficient să aibă consimţimîntul partidelor, admiţînd că-1 va dobîndi, pentru a putea ignora atitudinea înalţilor prelaţi. Ministrul cultelor a sondat pe înalţii prelaţi cind a luat hotărîrea să proiecteze reforma bisericească. Dintr’o convorbire cu mitropolitul primat, care a avut loc cu mult mai înainte de a muri, d. Haret a rămas cu convingerea că şeful bisericeî române nu e pentru această reformă, deşi Iosif Gheorghian nu s’a pronunţat categoric, ci a cerut să vadă insă indin proectul guvernului. D. Haret a întîmpinat apoi o vie rezistenţă din partea episcopului de Rimnic şi ’după o convorbire avută, la Senat, cu acest prelat, a mai moderat proectul sǎu. Dar survenimd moartea mitropolitului primat d. Haret a revenit la primul sǎu proect, căci dispăruse unul din cei mai primejdioși adversari ai reformei, poate chiar acel care ar fi împiedicat guvernul să depună proectul. De la moartea mitropolitului primat, d. Haret vede o situaţie mai favorabilă în cler pentru proectul său. Acel care după Iosif Gheorghian s’a arătat mai ostil reformei, a fost — nu ştim dacă în acest moment mai este — episcopul de Rîmnic. Athanasie al Rîmnicului are astăzi — aşa se spune — asigurări din partea d-luî Haret că el va fi ales mitropolit primat al Romîniei şi natural că guvernul aşteaptă de la acest prelat ca, în schimb, să nu-i mai facă dificultăţi pentru trecerea reformei. Transacţiile... politice se fac în ziua de azi şi cind sunt in joc chiar chestiile bisericeşti. Dacă prin urmare se va da episcopului Athanasie Mironescu scaunul de primat al Romîniei, e de prevăzut că înaltul prelat are să’şi mai modereze... opoziţia ce a făcut o, la început, reformei d-luî Haret. Despre episcopul Dunărei de jos, nu s’a auzit pînă acum că ar fi contra proectului guvernului, căci de la început a fost desemnat pentru scaunul metropolitan de la Iaşi. Iată deci doi, dintre cei mai înalţi şi mai instruiţi episcopi, cîştigaţi pentru reformă, dacă vor fi ridicaţi la rangul de mitropoliţi. # In ce priveşte alegerea episcopilor, d. Haret ar dori să se aleagă archiereii Nifon Ploeşteanu şi Calist Botoşeneanul, prelaţi cari au întinse relaţiuni în cler şi care ar putea să potolească o eventuală mişcare în potriva reformei. Ministrul instrucţiunei mai are doi candidaţi pentru archieriei : pe superiorul capelei române din Paris Chessarie Stefano şi pe economul Nazarie, preceptorul prinţului Carol. Pe acesta din urmă d. Haret ţine să-l facă chiar episcop, după ce va intra în vigoare noua reformă. Asemenea e desemnat pentru archierie şi Evghenie Humulescu de la mitropolia din Capitală. Acestea sînt combinaţiile d-luî Haret pentru a putea potoli clerul şi a cîştiga cercurile conducătoare ale bisericeî în favoarea reformei sale. La început d. Haret a pornit o altfel, a tras sabia şi a voit să smulgă reforma chiar dacă înalţii prelaţi s’ar opune. Cind a simţit însă că se va porni o agitaţie, că se va denunţa reforma ca protestantă — aşa cum a calificat-o Iosif Gheorghian în audienţa ce a avut-o la rege cu două zile înainte de a muri, — cind ministrul instrucţiunei a fost avertizat că sunt doi trei episcopî gata să-şi dea demisiunile in mod demonstrativ—atunci numai a schimbat tactica. Şi cind a survenit moartea mitropolitului primat, a dispărut şi piedica cea mai mare, poate aceea care ar fi făcut imposibilă reforma. D. Haret a băgat sabia în teacă şi în loc să discute cu înalţii prelaţi asupra alcătuirei reformei, a tratat — cu unii din ei — asupra candidaturilor la locurilor vacante. In acest mod s’a încredinţat, se vede, ministrul cultelor că va ajunge mai repede şi mai uşor la o înţelegere şi va putea să’şi strecoare reforma. R. X. Serbările Unite! încă odată s’a putut vedea ce însemnează puterea opiniei publice chiar într’o ţară în care politicianii sunt atît de atotputernici ca la noi. Cine nu ştie că politicianii au vroit să arunce uitarea asupra acesteî sărbători cu adevărat naţionale şi că în tot cazul au vroit să evite ori şi ce manifestaţie pentru memoria lui Cuza ? Discursul atît de îndlcit pe care l-a rostit d. Brătianu la Cameră, discurs prin care de a se pronunţa aşa şi aşa asupra judecăţei istoriei cu privire la Cuza, ne lasă să bănuim de ce a fost in intenţia politicianilor. Ideea monumentului Unirei, monument anonim, concepută de politician, ne lămureşte mai bine asupra acestei intenţiuni. Ba pînă şi întunericul în care a lăsat d. Vintilă Brătianu Capitala în seara Unireî, aruncă o vie lumină asupra intenţiunilor politicianilor ce ne guvernează şi cari, crezind că vor fi pe placul palatului, — au încerca să lase ca semicentenarul Unireî să treacă fără a fi serbat cu prea multă pompă şi fără ca romînii să’şî reamintească de Vodă Cuza. Dar recunoştinţa rominilor pentru Cuza s’a arătat mare şi oficialitatea a văzut toate planurile ei zădărnicite. Sub presiunea curentului ce s’a manifestat in opinia publică sărbătoarea Unireî a devenit sărbătoarea lui Vodă Cuza și rînd pe rind oficialitatea a trebuit să se asocieze entuziasmului public. Pînă și monumentul Unireî proectat anonim, — a devenit monumentul lui Cuza, de vreme ce politicianii guvernamentali s’au văzut siliţi să declare că „nu’şî poate închipui un monument al Unireî fără ca în fruntea lui să figureze Cuza“. Dar oare aşa a vorbit d. Ionel Brătianu la Cameră ? Astfel poporul român a scăpat de imputarea de ingratitudine ce i s’ar fi putut face dacă şi de astă dată stătea indiferent faţă de procedarea politicianilor. Astfel poporul român a consfinţit verdictul istoriei care, contrar afirmaţiei dela Cameră a d-luî Brătianu, s’a dat în favoarea lui Cuza. Şi acum am vrea să ne spue presa liberală, unde e minoritatea de care a vorbit primul-ministru la Cameră, — și pe care a jignit-o serbarea memoriei lui Cuza. Ad. Unde el Ghenadie? — Convorbire cu d. Vespasian Pelea — Declaraţia senzaţională a regretatului mitropolit gheorghian Iaşi, 26 ianuarie.— In cercurile politice din localitate, se discută din nou şi cu multă pasiune : chestia Ghenadie. Pentru mulţi nu pare exclusă posibilitatea, ca fostul mitropolit să revie iarăși la scaunul mitropolitan pe care îl ocupase înnainte de a fi surghiunit. In jurul acestei premise, circulă la noi cîteva svonuri pe cari le înregistrăm, sub toată rezerva ce comportă. Intre altele, iată ce se spune: In cursul lunei Noembrie, aflînd de grava îmbolnăvire a mitropolitului primat, d. Dimitrie Sturdza în calitatea sa de prim-ministru, a vizitat pe regretatul Iosif Gheorghian. Mitropolitul se simţea slab şi se gindea la obştescul sfîrşit. Şi în acest moment, el spune d-luî Dimitrie Sturdza că unica sa dorinţă e de a obţine făgăduinţa că după moartea să, archiereul Ghenadie să fie readus ca mitropolit primat, reparîndu-se pe deplin greşala făcută. Regretatul mitropolit Gheorghian ar mai fi adăogat, să se proceadă tot astfel, cum s’a procedat cu dinsul, adică, archiereul Ghenadie să fie ales în acelaş timp episcop şi mitropolit. Această versiune e aşa de acreditată la noi incit nimeni nu se miră şi pare că fiecare se aşteaptă la o reînviere a chestiei Ghenadie. Fiind vorba de Ghenadie, am crezut interesant să aflu oarecari impresii de la d. Vespasian Pella, directorul Opiniei, care* * * se ştie, a fost singurul ziarist, care încă în noaptea de surghiun, a ştiut să obţie un interview pentru Adevărul, cu fostul mitropolit Ghenadie. Am profitat de această plăcută ocaziune pentru a felicita pe d. Pella, pentru succesul obținut acum cu convorbirea avută, tot pentru Adevărul cu principesa Elena Cuza şi rog pe d. Pella ca la rîndul d-sale să se lase a fi intervievat, comunicîndu mi cîteva amănunte asupra cunoscutului sau interview cu fostul mitropolit Ghenadie D. Pella, deşi gata să plece pentru Botoşani,răspunde totuşi cu multă amabilitate dorinţei mele. Reproduc întocmai acele cîteva impresiuni, cari cred că vor interesa pe cititorii noştri. -X- 1 — In viaţa atît de grea a ziaristului, o ştii ca şi mine, găsim totuşi o mulţumire sufletească în succesele dobîndite în profesiunea noastră. „Partea personală în succesul interviewului meu cu fostul mitropolit Ghenadie, ca şi cel ce, după cum îmi afirmi, l’aş fi obţinut şi cu întrevederea mea ce principesa Cuza, le datoresc d-luî Const. Miile sub al cărui îndemn am putut să le îndeplinesc. „îmi amintesc ca azi cele petrecute cu surghiunirea mitropolitului Ghenadie. „Ştirea exactă o aflasem de la d. Sărăţeanu, fostul procuror la Casaţie, cărui îi promisesem să nu’i trec numele în ziar, făgăduinţă de care m’am ţinut atunci. Ştiam dar că a doua zi mitropolitul Ghenadie va fi ridicat şi transportat la Căldăruşanî. Am comunicat faptu d-luî Miile, care m’a îndemnat să fac totul pentru a vedea pe mitropolitul Ghenadie chiar în locaşu său de surghiun. „Am fost martor la scena de la mitropolie, cind jandarmii l’au scos cu forţa din mitropolie, l’au urcat cu forţa într’un cupeu, avînd alaturea pe prefectul de poliţie Stătescu, care fu înlocuit la barieră prin d. Dobrescu, prefect de Ilfov, şi astfel fu transportat pînă la Căldăruşanî. „Un cupeu mă aştepta şi pe mine şi în noaptea întunecoasă, însoţit şi de soţia mea, am plecat în urma lui Ghenadie la Căldăruşanî. „Ajunserăm acolo dimineaţa. Am intîlnit imediat pe prefectul judeţului, căruia mă recomandasem ca profesor, care a venit să stea aci cîteva zile cu soţia. Prefectul fu silit să se întoarcă imediat la Bucureşti. „Eu n’am pierdut timpul şi făcînd sforţările ce le crezusem de cuviinţă, am pătruns la mitropolit, pe care îl găsii dezolat, înecat în lacrămi, hotărît a părăsi ţara pe veci, şi de la care am obţinut interviewul ştiut. „Imediat după acea convorbire m’am întors la Bucureşti, şi am ajuns la ora 12 la redacţia Adevărului unde d. Miile luase toate dispoziţiunile necesare pentru ca interviewul să apară îndată. „Şi astfel la orele 3 jumătate în toiul marei întruniri publice de la Dacia, pe cind toate ziarele apăruseră cu întrebarea : „ Unde-i Ghenadie ?“ — şi-a făcut apariţia Adeverul cuprinzînd toate peripeţiile detronărea şi ale călătoriei nocturne şi convorbirea cu mitropolitul Ghenadie, ceea ce a provocat o emoţie generală şi care a fost unul din marele şi numeroasele succese ale Adevărului . Ce păcat că trenul se puse în mişcare, şi a trebuit să întrerupem convorbirea noastră, ştiut fiind că e o adevărată plăcere să asculţi pe d. Pella. Dan Fostul Mitropolit GHENADIE PETEESCU NAZBIŢII O propunere In aceste momente cind guvernul a terminat-o cu reformele, în special cu cea ţărănească, şi se pregăteşte să reformeze şi biserica şisinodul, orice propunere in această direcţie este bine venită. Aşadar va face şi subsemnatul una. De ce să se admită alegerea episcopilor din clerul mirean numai ? Ar fi o propunere mai largă, mai democratică şi mai... rentabilă , anume, să se aleagă episcopii dintre profani. Politiceşte avantagiile ce ar decurge din aceasta ar fi colosale. Pe cîţi politiciani nemulţumiţi nu i-ar putea guvernul satisface, numindu-i mitropoliţi şi episcopî ! Şi dacă deviza politicianilor e totul pentru noi, de ce nu şi ar asigura şi scaunele episcopale ? Şi apoi ce mai locuri pentru membrii diferitelor dinastii. Pac. Coriolan Brediceanu Secera morţii a răpit pe unul din cei mai valoroşi şi mai aleşi luptători ai fraţilor noştri din Ungaria, pe Coriolan Brediceanuu, cel mai iubit român din frumoasa şi mănoasa ţară a Banatului. Caracter viu şi combativ, drept şi real bun şi îndatoritor, temperament cald şi puternic in lupta pentru drepturile poporului sau, pe care îl iubea cu cea mai sinceră şi nefăţărită dragoste, Coriolan Brediceanu era considerat ca un adevărat tribun al poporului romin bănăţean. De aci vine şi caracteristica zicătoare poporală : cit îi lumea şi măgaru Nu-i Român ca Bănăţanu, Bănăţan ca Lugojanu Lugojan ca Brediceanu... Regretatul Coriolan Brediceanu s’a născut la 1850 in Lugoş, unde după terminarea studiilor juridice, a rămas ca advocat. Naţionalist înflăcărat şi desinteresat, fiind înzestrat cu un real talent oratoric, Brediceanu fost timp de aproape 80 de ani conducătorul aprigelor lupte politice duse de Romînii bănăţeni în consiliul Judeţean al comitatului Caraş-Severin.. Membru influent in comitetul partidului naţional român de peste munţi, Brediceanu şi-a pus în mai multe rinduri candidatura la deputăţie reuşind in 1884 să întrunească majoritatea voturilor in cercul electoral de la Bogşa romînă. Totuşi in urma samavolnicilor admnistraţiei n’a putut pătrunde în Parlament La trecutele alegeri parlamentare insă, bravii Bănăţeni i-au dat lui Brediceanu cea mai complectă satisfacţie, alegindu-l ca deputat în două cercuri deodată, la Oraviţa şi Sogşa romînă. Cazul acesta unic pînă acum in analele politice ale Rominilor de peste munţi, dovedeşte imensul ascendent pe care mult regretatul Brediceanu îi ciştigase, cu temperamentul şi dragostea sa comunicativă, in sufletul poporului român din Banat. Pledoariile sale în diferite procese politice şi de presă, ca şi discursurile sale din Parlamentul unguresc, sunt de o remarcabilă valoare politică şi juridică. Brediceanu a lucrat cu inimă şi mare zel şi pe terenul cultural şi bisericesc, făcind adevărate sacrificii mai ales pentru progresul ţărănimei. Plin de rivnă, pentru a îndemna la încurajarea literaturei româneşti,a scris şi citeva nuvele nepretenţioase, ca„ Piatra credinţei“, şi citeva piese dramatice. Moartea acestui distins fiu al neamului tocmai in aceste grele vremuri pe cari le străbat fraţii noştri de peste munţi, este o mare pierdere naţională, care îmbracă în doliu toate inimile romineşti atit de dincolo cit şi din Rominia liberă. Singura consolare ce ne rămine este nădejdea pe care o punem cu toţii in hărnicia şi dragostea de neam a celor doui aleşi fii ai săi: Tiberiu şi Caius. I. Rusu Abrudeanu Adevăruri 3S Lacheism In articolul său de fond Independenţa de aseară nu găseşte pe cine să laude pentru realizarea Unireî decît pe d. Dim. Sturdza şi pe d. Ionel Brătianu, pe acesta pentru că — după cum am spus — e... fiul lui Ion Brătianu. Vintilă Petreanu ar avea cuvînt să se plîngă că a fost uitat ! Indignare „Conservatorul“ e indignat că studenţii din Iaşi au telegrafist regelui că ţăranii i-ar pus pe frunte coroana de oţel. Şi cind te gîndeşti că coroanele de aur ale „premiilor“ tot ţăranii le făuresc, şi nu se mai indignează nimeni... Matamorfoze Iată metamorfozele unui vechiu politician : Cuzist, Sturdzist, Brătienist și mai presus de toate., gagist. Rigoletto wo an S leni S lent • Ion» 1.» TELEFONI pentru Direcțiune No. 14/99 s Capitali , 14.10 • Provincie fi Străinătate No. 12/40 JEiercuri 28 Ianuarie 1909 ^ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE inosiROM. . Lei iS CHESTIA ZILEI Bipă 50 de ani de la Unire Regele Carol I Hai să mă fac și eu că cioplesc, c’altfel prea nu se văd sentimentele ! Scrisori din Iaşi Post festum.— Bucurie şi tristeţi.—Momentul de entusiasm.—Unionist!! fi separatiştii.— Iaşii sub Cuza. — Cultură, artă, publicistică.— Populaţia şi instituţiile.—Avocatura lui Kogălniceanu.—Vodă Cuza chirapleş.— Primul consiliu comunal.— Elevii şi Unirea.— „La guerre en dentelles...“ Iaşi, 25 Ianuarie. Serbările s’au terminat; muzicile au tăcut; larma a amuţit; laşul a reintrat în tăcerea şi calmul care-i stau atît de bine şi din care numai arareori este întrerupt. Pentru ochiul unui observator era lesne de văzut că în mijlocul bixcuriei sincere şi obşteşti nu lipsea nota de îngîndurare şi de tristeţe, căci cu drept cuvînt şi-ar putea cineva pune întrebarea pe care şi-o punea d. A. D. Xenopol în lucrarea cea mare asupra epoceî lui Cuza: „de Ce şi de unde bucuria?“ E drept că astăzi faptul Unirii aparţine istoriei şi generaţia de astăzi a primit-o, moştenire, ca un mare fapt îndeplinit şi răspunzând unor înalte cerinţi politico-sociale. Entuziasmul relativ de astăzi e psihologic este explicabil, dar cel de-atunci a fost o manifestare a sugestiunei în stil mare, cum numai în marile masse populare se poate observa şi provoca. In Iaşi — «scrie un contemporan — bucuria izbucni puternică şi neoprită; se înlătură pentru moment cu totul perspectiva decădere a oraşului; entuziasmul era nevăzut, ne maipomenit. Hora unirii se juca, iarna, privi zăpadă în faţa otelului Petrea Bacalu...." Dar reacţiunea n'a întîrziat. Semnele de înapoiare şi cădere a laşului coinpidară şi cu semnele de protestare, iar acestea se înmulţiră mai cu seamă din 1862, de la răpirea titlului de „capitală“ a laşului. In casa lui C. Roita, înfocatul unionist de altă dată s’a semnat acea violentă petiţiune către Adunarea deputaţilor, cerîndu-se să înceteze loviturile date Iaşului şi strămutările instituţiilor, — aceasta mai cu seamă în vederea strămutării şcoalei militare. Tot atunci „separatiştii” începură să-şi facă drumul şi în presa străină. Care era înfăţişarea Iaşului în vremea domniei lui Cuza, — ar fi desigur un capitot foarte interesant, dar prea vast. Splendoarea de Capitală i-o dădea mai cu seamă situaţia de oraş al culturii şi dintre instituţiile de pe atunci notăm universitatea înzestrată cu cursuri de drept, litere, ştiinţă, inaugurată în 1860 în casele lui Roznovanu, fiind ministru de culte Mihail Kogîllniceanu. S’a înfiinţat apoî o facultate de teologie. Tot atunci s’a întemeiat conservatorul de muzică şi şcoala de belearts. Cuza adaogă un gimnaziu — Alexandru cel Bun — la cel existent, întemeiînd cursul de 7 clase. De asemenea s’a înfiinţat sub el Externatul secundar de fete. Iaşul • avea sub domnia lui o pleiadă de scriitori ca Vasilie Alexandri, Const. Negruzzi, B. P. Hasdeu — strămutat atunci în Iaşi unde.. a. tipărit ..în atelierul Goldner ,,Steri« rominilor", neobositul Th. Codrescu compila documente, iar poeţii mai mici ca la nov. Guşti. Pavlof şi alţii scriau romanţe, satire şi ode. Dar cel mai mare om political lui Cuza era în acelaşi timp un uriaş în literatură: Mihail Kogîlniceanu, — a cărui eloquenţă crea pagini superbe de proză şi a cărui activitate ziaristică nu-şi are perechea, ca abundenţă şi energie, în epoca noastră de astăzi, faptul se poate vedea şi din scrisorile inedite ale lui Dumitrie . Brăteanu publicate acum în „Viaţa Românească" şi în care se vorbeşte de „Steaua Dunării“. Iaşul avea profesori,distinşi în ale ştiinţei.. ca Ştefan Miete şi Cobîlcescu; talentul strălucit ■ de conferenţiar aii d-luî Maiorescu începuse a se impune ; avea medici abili ca bătrînul Russ şi d-rul Ciurel, naturaliştî ca d-rul Fătup avea avocaţi... Dar şi iaci apare numele lui Kogilniceanu. Puţini ştimi astăzi că în 1862, sub Cuza, marele bărbat politic a practicat şi avocatura. La 9 ianuarie 1862 a deschis împreună cu Dim. Cozadim, cu Iancu, Strat şi George Mîrzescu un „birou de advocaţi din Bucureşti şi laşi“ adresînd publicului o înştiinţare: „Spre a înlesni pe împricinaţii domiciliaţi în Moldova în urmărirea proceselor ce au la deosebitele instanţe judecătoreşti şi în deosebi la Curtea de Casaţiune, cum şi în urmărirea diferitelor reclamaţiunii In ramul administrativ, subs©rişil Mihail Kogîlniceanu, Dim. Cozadin, I. Strat şi G. Mîrzescu s’au asociat pentru a întemeia un birou de advocaţi..." In cele zece lumi cît a funcţionat biroul cei 4 asociaţi au împărţit între ei suma de 121.269 lei. Cum se vede, daraverile judiciare dadeau şi pe atunci mult de lucru avocaţilor. laşul avea pe atunci „Curtea de întărituri" şi despre unul din membrii acesteia ne povesteşte d. N. Gane — pe atunci membru şi d-sa — o anecdotă hazlie: „Nu pot să uit pe unul din membrii acelei Curţi, pe răposatul Baltica, un şăgalnic cu mult haz şi foarte simpatic tuturor. El avea obiceiul să numească pe tinerii uşuratici şi fără ocupaţiune chirapleşi, adică pierde-vară cum am zice noi. Vodă-Cuza înainte de a se alege Domn era şi el un fel de pierde-vară, şi-i plăcea mult să glumească şi să petreacă cu Balica. Intr’o zi, după înscăunarea sa, Vodă-Cuza îl întuni pe stradă şi-i adresă întrebarea: — Bună ziua, moş Bailica, ce-ţî maî faci chirapleşi!? . — Bau fac, Măria fia, răspunse Balica, lipsește unul dintre dînşii... Această glumă repetată de însuși Vodă- Cuza, l’a făcut celebru pe Balica. * Dac'ar fi să dăm ,crezăanînt statisticei oficiale, Iaşul avea în 1859 o populaţie de 165,745 locuitori. Dar statistica nu prea e sigură şi cifra ne pare exagerată. Se ştia că înainte de «aplicarea codului civil în vigoare — codrul formează o pagină glorioasă în opera lui Cuza şi Kogîlniceanu — înscrierile naşterilor, morţiilor, căsătoriilor, divorţurilor se faceau de preoţii bisericilor sau rabinii comunităţiior; puţine biserici aveaui registre în regulă. Abia «la 1 Decemvrie 1865 se înfiinţează arhiva sităriî civile, — de aci defectele statisticei. Iaşul n’avea monumente publica, «nici clădiri «monumentale. Existau pe atunci un mare «număr de „uliţi", purtînd numiri de familii sau de bresle: uliţa Roznovanului (Universităţii), Mamirul (Procopie), Razoaieî (Primăriei), Mîjilor, Baibacarieî, Fere*deuluî turcesc şi multe altele, astăzi de nume nouî și modernizate. In 26 Iulie 1864 s’a ales primul consoliat comunal, avînd 17 membri, între cari Dimitrie Gusti, cunoscutul publicist, Al. Racoviţă, farmacist, T. Tăutu, descendent al fabulistului și mai tirziu primar, Th. Codrescu, Scarlat Pastia. Acesta din urmă «a lăsat Iaşului 4 clădiri mari, proprietăţile lor, hotelul Trăiau şi teatrul Pastia. El făcut parte din falangapolitică organizată în 1866 în jurul „Voacei Naţionale" şi cuprinzînd junimişti de frunte intraţi în politică: T. Manolescu, I. Negruzzi, V. Pogor, Lascar Ciurea, N. Culianu şi alţii, afr. Vorbim de trecut şi de lupte, cînd ar trebui să «ne ocupăm de serbări. Dar nici în aceste din urmă zile festive n’au lipsit epizoade războinice. Bunăoară, elevii liceului din Iaşi au fost opriţi de a depune o coroană pemormîntul lui Cuza. Aceasta ne aminteşte «că puţin timp după „Unire" au avut Ioc în Iaşi lupte-... şcolare. După destituirea unor profesori — cari protestaseră pentru înstrăinarea unei «oii — elevii interni ai Academiei Mihăilene se puseră în grevă; miiinistrul Cantacuzino veni la Academie şi-i ameninţă, iar un elev, Vasile Gheorghian — frate cu de- Poimime «foiţi Ianuarie1900 se va pune în vînzare broşura: Interviewu! cu M. Sa Doamna Elana Cuza de ve». pella — Produsul vînzărei se va vărsa la Sondaj Monumentului lui Cuza şi al Mominilor transilvăneni 25 Mani Exemjilargi