Adevěrul, iunie 1909 (Anul 21, nr. 7091-7118)

1909-06-10 / nr. 7099

Takiștiî și lupta de răsturnare.­.Nebunul d-luî Carp Lupta pentru răsturnarea guvernului — Takiştiî vor trebui s’o dea — Atît în lagărul carpisto-cantacu­­zinist cît şi în cel liberal, mani­festaţia din Teleorman pentru­­ Take Ionescu a produs o mare im­­presiune. De astă dată nu se maî poate susţine nici cu aparenţă de dreptate că a fost o manifestaţiune ă solicitatorilor de slujbî,—căci a fost o manifestaţiune mare, imensă, fără precedent, a celor mai serioase pături sociale: mari proprietari, mici cultivatori, meseriaşi şi co­m­ercianţî, intelectuali.­­ Un distins conservator care de cînd cu ruptura din partid, se ţine ca atîţia alţii în rezervă, ne-a spus cu privire la manifestaţia din A­­lexandria următoarele : ibi * — Manifestaţia teleormănenilor a dovedit în mod indiscutabil două lucruri: imensa popularitate a d-lui Take Ionescu şi tot atît de marea lipsă de popularitate a acelor cîţi­va boerî bogaţi cari au crezut că pot pune stăpînire pe partidul conser­vator. S’a dovedit în mod lămurit si­tuaţia delicată pe care şi-au­ creeat’o boeriî aceştia,—forţînd pe d. Take Ionescu să ridice steagul democra­ţiei conservatoare. E necontestat că massele partidului sînt de par­tea d-lui Take Ionescu; mai mult, e evident că numeroase pături so­ciale pe cari desvoltarea ţărei le-a adus la viaţa politică, îl urmează pe d. Take Ionescu ; dacă adaogi la aceasta puterea personalităţeî d-lui Take Ionescu pe care numai cea maî perfectă imbecilitate o poate nega,—înţelegi ce forţă se ri­dică nu numai în faţa boerilor grupaţi sub d. Carp, dar şi în faţa partidului liberal. Faţă cu această forţă, ce are de opus partidul carpist? Unde a încercat o manifestaţie populară a văzut gol în jurul sǎu , ci dispreţul ce manifestează pentru asemenea manifestaţiuni, se asea­mănă cu povestea vulpeî care a găsit prea acri strugurii la cari n’a putut să ajungă. Dar nu numai atîta «.Iată ma­nifestaţia conservator - democrată din Teleorman. Ea arată ceva mai mult,— anume că partidul d-luî Take Ionescu e copt să vie la pu­tere şi să vie prin luptă. Nu regele aduce partidele la gu­vern. Ele se aduc singure. Suve­ranul poate să nu ţie seamă de cutare sau cutare personalitate, cum a făcut cu d. Carp. El nu poate să nu ţie seamă de curentele po­pulare, — căci ştie că dacă n’ar ţine seamă de ele şi ar forma un guvern după placul său, repede de tot acesta va fi răsturnat de şuvo­iul popular. Adevărat că depinde şi de în­trebuinţarea ce va şti să facă d. Take Ionescu de popularitatea d-sale. Nu e destul să fii popular, trebue să şi faci ceva pentru ca să rămîi popular, trebue să arăţi că ştii să te foloseşti de forţa mulţi­­mei spre a face ceva pentru ţară, pentru dînsa. Altfel popularitatea slăbeşte cu încetul şi la urmă te vezi izolat. Puterea unei armate creşte luptînd, — popularitatea creşte şi ea cu lupta. D. Take Ionescu trebue să por­­nescă numai­de­cît lupta, — căci situaţiunea actuală este anormală şi nu poate să mai dureze... * Intr’adevăr toată lumea e de a­­cord că actualul guvern e slab. Toată lumea vede că în sinul par­tidului liberal e discordie, că di­nastia, Brătianu a reuşit repede să se facă tuturor antipatică. Şi cu toate acestea guvernul continuă a stă la cîrmă şi se laudă chiar că va face nouă alegeri în anul vii­tor. Fără a atribui prea multă cre­zare acestor laude, este însă ne­contestat că cu atitudinea de a­­cuma a opoziţiei, guvernul ar mai putea sta multă vreme la putere. Aci e datoria d-lui Take Ionescu să intervie cu popularitatea d-sale şi a partidului d-sale. La toamnă d. Take Ionescu tre­bue, datoreşte simpatiilor ce i s’au arătat din toate părţile, să por­nească lupta de răsturnare. Sunt atxtea chestiuni mari cari agită o­­pinia publică, chestiuni drepte, — să le ridice. Cu mulţimea ce’i ur­mează, cu popularitatea d-sale şi cu un nume ca al d-lui Nicolae Fleva, nu’î va fi greu d-lui Take Ionescu să răstoarne guvernul care, în tot cazul, nu mai trăeşte din propriile sale forţe, ci din slăbi­ciunea opoziţiei. Intr’o asemenea luptă şi carpiştiî se vor arăta în toată slăbiciunea lor. Ei vor fi sau izolaţi, sau­ ală-­­turi de guvernamentali; şi cînd a­­ceştia vor cădea, se poate oare ad­mite ca regele, care ţine mult să respecte formele constituţionale, să prefere partidului popular şi real­mente de opoziţie, partidul slăbă­nog şi incapabil de o viaţă proprie înjghebat printr’o lovitură de tea­tru de d. Nicu Filipescu ? * Aşa ceva nu ar fi cu putinţa, căci suveranul va trebui să-şi spue : un guvern tare şi care să garan­teze liniştirea opiniei publice, nu poate fi de­cît partidul pe care opinia publică l-a ajutat în lupta de răsturnare a guvernului. Maî mult, suveranul va trebui să facă socoteala şi de ce s’ar întîmpla dacă ar aduce prin imposibil la cîrmă pe carpişti. Nici trei luni n’ar putea aceştia să se ţie; cea mai crîn­­cenă luptă ce s’a văzut vrodată în ţară s’ar da, şi la urma urmelor tot o­­pinia publică ar triumfa. Lupta de răsturnare a guvernului se impune d lui Take Ionescu. Ea va justifica popularitatea partidu­lui d-sale, confirmînd-o și întă­rind-o tot­odată. ...Iată ce ne-a spus conservatorul de care vorbeam la începutul a­­cestui articol. In ce spune par’că e multă dreptate și se poate prea bine ca lucrurile să se desvolte aşa cum susţine el că ar trebui să se desvolte. 6. P. N A Z R I T I I MICUL PARLAMENT Constatlnd că la finele sesiuneî, nu mai mergea cu „marele“ parlament care Înce­puse să-şi ia roluil în serios şi să refuze legi cînd primului ministru, cînd d-luî Haret, guvernul a decis să reducă marele“ parlament la un „mic“ parlament — mai cu s­eamă că e vorba şi de reducerea bud­getului, ceea ce „marele“ parlament nu e nici­odată dispus să acorde. Caracteristic însă că opoziţia s-a abţinut de la şedinţele micului parlament. Cu toate astea,, a participat d. Filipescu. D-sa e un opozant special, care ţipă că răstoarnă guvernul, că vine la putere, dar de­ocamdată e membru în „micul p­arla­­ment" şi se duce să dea concurs d-lui Io­nel Brătianu.... Cine o­ spune însă că d. Filipescu e un cartel cu guvernul — e cel puţin..., o canalie! Fiind­că în lexiconul de la Făureî mai sunt şi altele mai tari! PAC. Războiu­­reco-turc ? Iarăşi ne vin ştiri alarmante din­­peninsula Balcanică. Chestia Cretei care a mai fost o­­data cauza unui războimi greco-turc, se agită iarăşi şi agitaţiunea aceas­ta ia forme foarte violente. Turcia a început chiar să mobili­zeze şi nu lipsesc glasuri cari vor să ştie despre un nori războinc greco­­turc, care ar fi inevitabil. Lumea rămine însă de astă dată, și deocamdată cel puțin, calmă. Se repetă povestea păstorului din fa­­bulă care tot alarmînd lumea cu strigătul de ,,lupul vine“, cînd lu­pul nu venea­, a terminat prin a nu mai alarma lumea cu strigătul său, nici cînd lupul venise într’adevăr. Pe cît e cu putinţă să apreciezi de la distanţă şi cu puţinele, ştimi ce ne-au parvenit,—e greu de cre­zut că un război nar putea să aibă loc. Războiul greco-turc e prea de dată recentă, marşul trupelor din Salo­nic asupra Cons­tan­tinopoliduî de a­­semenea,—pentru ca grecii să se poată decide la un războiu cu turcii. Pe de altă parte situaţia internă în Turcia asiatică şi chiar în cea europeană e prea tulbure, noul re­gim prea tînăr, pentru ca turcii să se hotărască la un războiu cu Gre­cia, despre care ar şti cum începe, dar nu pot şti unde şi cum se va isprăvi. Fapt este însă că regimul tînăr turc nu ar putea adera acum la a­­nexarea Cretei de Grecia, fără a-şi da un certificat de neputinţă care i-ar zdruncina mult prestigiul. După ce a trebuit să cedeze Rumelia bulga­rilor şi Bosnia şi Herzegovina aus­­triacilor,—pentru cari renunţări de teritorii avea cel puţin scuze că se aflau de fapt în mina bulgarilor­ şi austriacilor,—cu ce ar putea justi­fica tinerii turci pertflerea Cretei, pentru, apărarea căreia a curs chiar sînge turcesc? Iată în ce constă primejdia. E probabil însă că puterile apre­ciind-o vor calma pe greci, și ne­­consimțînd la anexarea Cretei dela Grecia, vor evita războiul care alt­fel ar fi într'adevăr inevitabil, fiind că tinerii turci ar trebui să-l facă nu pentru apărarea Cretei cît pen­tru apărarea prestigiului propriului lor regim. E. Ploi şi grindină — Ce înseamnă cînd nu plouă.— Ce înseamnă cînd plouă.— Ce înseamnă acestea pentru diferitele părţi ale ţărei.— Ce pagube aduce grindina.— Seceta şi răscoalele.— Lascar Catargiu zicea adesea, spun intimii luî: ţara romînească e fertilă... cînd plouă. Fără să vrea, bătrînul formula astfel un adevăr pe care de cu­­rînd l-a descoperit ştiinţa agrono­mică, anume că ploaea, ploaea la timp bine­înţeles, dă aproape în­treaga valoare a pămîntuluî. Cali­tatea solului, buna lui lucrare, în­­grăşămintele, toate la un loc joacă un rol foarte secundar pe lingă o ploae abundentă venită la vreme. Dar asupra acestui lucru n’am locul să mă întind acum. Despre alt­ceva, în raport cu ploaea şi cu grindina, vreau să vorbesc azi. * Cînd zicem, îngrijoraţi, ca nu plouă, că e secetă, ce înseamnă exact aceasta faţă de diferitele părţi ale ţării ? Adesea se intîmplă că plouă în Moldova şi e secetă în Munte­nia, şi vice versa. Atunci pare că nu se ia o jumătate din greutatea de pe spinare. Dar cunoscătorii nu judecă tot astfel. Cînd se aude că seceta bîntute în Muntenia şi că plouă în Moldova, frunţile cunos­cătorilor se încreţesc foarte adine. Dacă plouă în Muntenia şi e se­cetă în Moldova, frunţile acestora se descreţesc foarte mult. Şi au dreptate. Din punct de ve­dere agricol, cele două jumătăţi de ţară nu se potrivesc de loc. Să arătăm cîte­va cifre. Să luăm întinderea semănăturilor de toamnă făcute pentru 1909, a acelor semă­nături cari furnizează exportul deci îngroașe pungile cele mari. Deși aceste semănături, din cauze cli­materice nefavorabile, s’au făcut pe o scară mai mică ca ori cînd, iată cum se împart ele : In Dobrogea 112,730, hectare „ Moldova 307,495 „ Muntenia 1,562,077 „ Ce enormă deosebire dacă plouă numai în Moldova şi e secetă în Muntenia, sau vice-versa! In Moldova s’au semănat 263.450 hectare cu griu, în Muntenia 1 milion 336,139 ; în Moldova numai 1638 hectare cu orz de toamnă, în Muntenia 52905; în Moldova se­cara are o întindere de 32190 hec­tare şi rapiţa de abia de 10,217, pe cînd respectiv în Muntenia sunt 50129 şi 112,904 hectare. E de ajuns să ştim că numai în următoarele 5 judeţe: Buzau, Brăila, Ialomiţa, Vlaşca şi Teleorman, n’a plouat, ca să fim foarte îngrijaţî, căci numai în aceste 5 judeţe s’au semănat 470,162 hectare cu gríu, adică mai mult de­cît îndoit ca in cele 13 judeţe ale Moldovei. Dacă nu plouă în cele 5 judeţe ale Olteniei, sunt în primejdie 440,550 hectare cu gríu, faţă de 253,450 ale întregei Moldove. De aceea pentru bogăţia genera­lă a ţării, nu e indiferent unde cad ploile parţiale, cînd se întim­­plă să n’avem de­­cît ploi parţiale. * Grindina bate, an cu an, între 2 pînă la 3%, din întinderea totală a semănăturilor, ceea ce, asupra unei întinderi medii de trei mili­oane de hectare face între 60.000-90.000 hectare pe an distruse de grindină. Dacă socotim o producţie medie de 15 hectolitri la hectar şi o dis­­trugere medie de 50%vedem că grin­dina nimiceşte între 450.000 şi 675.000 hectolitri de producte pe an, sau socotite una peste alta la 10 lei hectolitrul, în bani paguba anuală adusă de grindină poate fi de la 4.500.000 la 6.750.000 lei. După cum se vede, dacă neno­rocirea poate fi mare pentru in­dividul pe care l-a bătut grindina, pentru ţara întreagă paguba nu e exorbitantă. * De aceea nici nu poate fi com­paraţie între secetă şi grindină, oricît de fioroasă ar părea aceasta din urmă. Dacă ploaia lipseşte la timp şi scade producţia numai cu 10o/o, paguba bănească se poate urca la 45.000.000 de lei, socotit numai la păioase fără porumb, păşuni şi altele. O secetă mai perzistentă, dintr’o dată poate urca paguba ţării la o sută de milioane şi chiar mai mult. O ploae se socoteşte abundentă, folositoare, cînd cantitatea de apă căzută atinge o înălţime de cel pu­ţin 5 centimetri. Ploile foarte mari dau de la 10 centimetri de apă în sus. Asta înseamnă că un metru pătrat primeşte în cazul ini­ia 50 de litrurî de apă, în cazul de al doilea 100 de litrurî. Dacă presupunem o cădere de apă de 5 centimetri înălţime, pen­tru întinderea totală medie a să­­mănăturilor de păioase, asta în­seamnă o cantitate de apă căzută de 150.000.000 de metri cubi. Dacă o ploae a fost generală în toată ţara cu abundenţa de 5 cen­timetri, asta înseamnă că asupra întregei ţări a căzut o cantitate de 660.000 000 de metri cubî. Ca să ne putem face o idee de ce este această cantitate de apă, s’o adunăm toată numai asupra în­­tinderei Bucureştilor. Atunci am avea în Capitală pe toată întinderea ei, o coloană de apă groasă de aproape 13 metri, adică o coloană de apă maî înaltă de cît toate clădirile din Bucureşti. Vedeţi cît de multă apă trebue ca să se facă pîinea ! Despăgubirile acordate de guvern pentru devastările produse în tim­pul răscoalelor din 1907, s’au ur­cat la 15.000.000 de lei şi ce scan­dal enorm s’a făcut pentru obţine­rea acestor despăgubiri, ce plînsete şi jelanii din partea proprietarilor şi arendaşilor !... Am fi putut crede că s’a prăpădit ţara ! O singură ploae nevenită la timp, aduce o pagubă întreită de cît toate răscoalele, numai la păioase. O se­cetă perzistentă poate face ca pa­guba să întreacă cu de zece ori va­loarea devastărilor din timpul răs­coalelor. Şi răscoalele se intîmplă de abia la 20 de ani odată. Dacă D-zeu a dat o mică ploi­dică în Aprilie 1907, ceea ce nu-mi amintesc cum a fost, vedem că ce­rul a răsplătit pe devastaţi cu de 3 ori stricăciunile produse de ţă­rani, peste care a mai venit şi gu­vernul de a mai adăugat încă o­­dată valoarea lor... din pungile noastre. Cum­­se vede din cele de maî sus, nu era nevoe. O răscoală e un accident cu mult mai puţin păgu­bitor chiar de­cît grindina, e neîn­semnat pe lingă o secetă. I. Teodorescu Adevĕruri *• INTERIMATELE Guvernul de azi ia toate caracteristicile unui guvern interimar* După interimatele ministerelor, au în­ceput interimatele secretarilor generali, prin numirea unui interim la externe. E un regim care-şi ia adio de la putere — în rate! O SOLUŢIE Fiind­că d. Filipescu e archi-furios îm­potriva d-luî Tache Ionescu, cel maî sim­plu mijloc de a se scăpa de acest om primejdios ar fi să organizeze..., un dejun la un birt de seamă! Dejunurile «Ini ‘•­ditionale la d. Fili­pescu 1 STRADELE Conform vechiului obiceiu de a face politică.... de stradă, liberalii s’au pus pe schimbat numele tuturor stradelor din Bucureşti. Dacă mai stau la putere brătieniştii, o să ajungă cetăţenii să nu mai ştie nici pe ce stradă locuesc! RIGOLETTO Criza din Ungaria şi Rominia — Semnalarea unor fapte caracte­ristice — In mersul acutei crize politice din Un­garia, care durează de două luni şi sînt semne să maî dăinuiască alte două, este de reţinut un fapt de o deosebită impor­tanţă şi pe care ne credem datori să-l semnalăm cititorilor noştri. într’adevăr, de unde pînă azi, în di­feritele crize politice pe cari le-au­ stră­bătut vecinii noştri unguri, chestia împă­cării cu naţionalităţile nemaghiare era numai obiect de conversaţie sau de di­gestie politică, astăzi avem semne că a­­ceastă importantă afacere a ajuns într'o fază de discuţie foarte seriasă. De unde diferitele guverne ungureşti de pînă azi s’au menţinut putere prin prigonirea naţionalităţilor şi în special a romînilor, actualii bărbaţi politici un­guri vor să ajungă la putere cu ajutorul naţionalităţilor nemaghiare, cu cari cau­tă de cît­va timp o înţelegere pacînică. Reprezentanţii acestui nou curent sînt: în primul rînd însuşi preşedintele Ca­merei deputaţilor din Budapesta, d. Iusth, unul din şefii partidului kossuthist, şi apoi d. Lukacs, su­pra-nuncit de presa maghiară homo regis, despre care se ştie că a fost însărcinat de bătrînul îm­părat şi rege Franz Iosef să sondeze po­sibilitatea formării unui guvern în afară de partidul kossuthist pentru a asigura astfel votarea reformei electorale, adică a sufragiului universal egal, direct şi se­cret. Această schimbare radicală în opinia politicianilor unguri­ de marcă, merită să fie semnalată, fi­ ifid că ea dovedește că par­tidele politice din Ungaria au început în fine să înţeleagă, că a mai continua cu persecuţia românilor şi peste tot a naţio­nalităţilor nemaghiare, ar însemna să a­runce Ungaria într'o prăpastie din care greu s’ar mai putea salva. I. R. A. Leagă-ţi nebunul, d-le Carp! Cînd ai la ospid­ă un nebun cu accese furioase, îi pui cămaşa de iurtă, de cite ori Necuratul începe să-l muncească. Cînd ai în viaţa ipublică a unei târî un disperat ca d. Filipescu — nu trebue oare ca opinia publică să-l lege şi să-l facă inofensiv ? Cu omul acesta nu eşti nici­odată si­gur că culcîndu-se, în aparentă, teafăr, nu te vei trezi dimineaţa cu el că-şî rupe hainele, se tăvăleşte prin norori şi se a­­runcă asupra drumerului. Iată, de pildă, azi dimineaţă. Ne-am sculat cu toţii nebănuind nimic — şi netam-nesam disperatul vieţei noas­tre publice apare în arenă cu ochii in­jectaţi, cu dezordonarea în gesturî şi ati­tudini şi preferă la adresa unui om al tatei un limbagiu care ne încremeneşte. Hof, tîlhar, panglicar, gheşeftar, amo­ral, viţios, nemernic ordinar — şi ca încoronare: canalie, de zece ori canalie — iată limbagiul textual de azi dimineaţă al d-lui Nicu Filipescu la adresa d-luî Take Ionescu. E tolerabilă o asemenea epilepsie fu­rioasă? Nu trebue legat disperatul a­­cesta care revoltă cu dezmăţarea sa în­săşi fiinţa morală a cetăţenilor? Dar unde trăim oare, ca un disperat ca acesta, a cărui viaţă e o lungă serie de scandaluri din toate punctele de vedere, să sfideze într’atîta sentimentul public în cit să cuteze a întrebuinţa un asemenea vocabular de mult dispărut din viaţa noa­stră publică? Un individ care pentru un articol de gazetă a ucis un om de bine, stimat şi nevinovat, alarmînd ţara şi aruncînd do­liul în familii. Un individ care neutru a apăra pungaşi, în dispreţul legilor şi al cinstei, a strigat „bandit“ tovarăşului său politic de azi, Alexandru Marghiloman. Un individ care a erupt in casa unui ziarist — a lui Nicolae Xenopol — ca să-l asumeze pentru un articol de ziar — un asemenea disperat, incapabil şi realmente viţios — hoţ de lucruri mult mai sfinte ca banul — să aibă dreptul de a tribuna liniştea publică şi viaţa, politică a ţărei cu continue acte de violenţă de asemenea natură? Un astfel de disperat să califice de tit har, nemernic şi canalie pe un şef de partid şi un om a cărui viaţă privată şi publică poate sluji de pildă in ce priveşte onestitatea şi munca, fiind­că nu este în această ţară om politic mai sobru, mai lipsit de orice viată şi mai muncitor ca Take Ionescu. Aceasta şi explică, înainte de orice altă considerations, dragostea publică pentru omul acesta. Şi fiind că nu-şi poate stăpîni epilepsia furioasă, dup­ă fiecare întrunire satt ban­chet al adversaruluî său, să fie îngăduit fără pedeapsă nnui disperat ca acesta un asemenea limbagiu? Priveliştea acestui dezmăţat trebue să înceteze. D. Carp să-şi unie nebunul în cămaşă de forţă, fiind că altfel, nu nebunul, ci gardianul va răspunde. AD. CHESTIA ZILEI Precauţiuni utile Cetăţeanul (către farmacist): Te rog să’mîdaî o contra-otravă bună. Farmacistul: Dar ce v’a fî otrăvit ? Cetăţeanul: Nu, mă duc să dejunez la birt ! 1 ! PARERI şi IMPRESII jjconst. I. Steneesen. — Oamenii aceştia , din epoca de renaş­tere a Romînieî cînd disipar, se impun de abea în toată însemnătatea persona­litate! iar. Cînd ai sub ochi datele cînd au lucrat şi intrat în viaţa artistică a tarei oameni ca Constantin1 Stăncescu, numai atunci îţi dai seama cît de grea, cît de entuziastă şi de importantă a fost opera lor. Noi l-am apucat pe Constantin Stănces­­cu atunci cînd ideile lui, legate de un tre­cut de glorie, începuseră să nu mai co­respundă nevoilor şi spiritului vreme­ de azi. Era acum vre­o zece-doisprezece ani, cînd, cu toţii, o mină de ziarişti, critici şi artişti­, duceam rǎzboiu împotriva direcţiei pe care Constantin Stăncescu o impri­ma Teatrului, ţinîndu-se în literatura dra­matică de vechiul repertor al melodrame­lor şi de şcoala declamatorie în arta dra­­matică. Ca o dovadă că Const. I. Stăncescu era o personalitate care întrupa un întreg ideal artistic, a fost faptul că lupta pen­tru schimbarea felului acesta de a vedea, n’a fost de loc uşoară şi a durat ani şi ani de zile, fiind­că Constantin Stăncescu nu era omul care să se dea după păr, îi plăcea să-şi păstreze situaţiunea, căci a­­vea patima de­ teatru, dar nu cu preţul con­vingerilor sale, nici­­cu acela al demnita­te! Ca fond sufletesc era om dintr’o bu­cată şi numai după ce curentul mai nott a triumfat, după ce s’a făcut spărtura în vechiul repertor teatral, după­­ani de zile, cînd am cunoscut personal pe Constantin T. Stăncescu, mi-am dat şi mai bine s­ea­­ma ce sinceră şi caldă era dragostea sa pentru începuturile teatrului nostru. Omul acesta nu putea să vorbească de oamenii şi operele din acea epocă fără să nu-î vie lăcrămile în ochi, fiind­că în cutele adinei ale inimeî şi memoriei sale mai vibrau fiorii trăiţi în serile neuitate cînd Teatrul romînesc era, în primul rînd, un triumf al­ limbeî naţionale, un simbol al închegă­­reî noastre ca neam şi ca, Stat. Pînă în ultimul timp — pînă acum doi ani — cînd boala începuse să-î slăbească vederea — Fam avut­ stagiuni de-a rîn­­dul, vecin de fotoliu la Teatrul Naţional şi amintirile luî din trecut erau adesea, înduioşătoare — şi pe lingă, această iu­bire a trecutului avea însuşiri de politeţă şi blîndeţă cami Insuflaţi adevărată sim­patie celor ce-1 cunoşteau personal. In faţa sicriuluî luî Const. T. Stăncescu, tot ce e om de artă se va descoperi cu resneef, înaintea rămăşiţelor acestui brav soldat din marea gener­aţiune a renaştere! Romînieî. E. D. F. *# Căile ferate ale viitorului — Fantazia realizabila a unui om practic Câte lucruri n’au ajuns astăzi comune, cari altă dată ar fi fost socotite ca mi­nunăţii imposibile, ca utopii !... Ia să îl descriu cineva în urmă cui nu­mai o sută de ani, organizaţia de azi a telegrafului, a telefonului, a căilor fe­rate, c­U­ multele şi miile lor de ramifi­caţii şi joncţiuni! De­sigur că ar fi fost socotit ca un utopist iremediabil. Toţi aşa zişii oameni practici şi-ar fi bătut joc sau cel puţin l’ar fi tratat cu un zîmbet de milă ! Şi totuşi utopiştii aceştia ca­ri, ar fi presimţit grandioasa organizaţie a in­­stituţiunilor noastre moderne de comu­nicaţie ar fi fost nişte genii cari s’ar fi ridicat nespus de mult de­asupra con­timporanilor lor... * Dar judecata burtă-verdelul, a omului aşa zis practic nu-i nicî astăzi alta. Şi azi cel care vede mai departe, care visează dezvoltarea instituţiilor existente la o perfecţiune mai mare, mai ales dacă nu are aşa zisele studii speciale, e so­cotit, ca un utopist. Cam aşa se va judeca despre o gran­dioasă lucrare apărută acum şi datorită cunoscutului editor de­­ ziare August Scherl din Berlin, întemeietorul lui „Berliner T.okalanzeiger“ şi al revistei nie Woche“, prea cunoscută şi răspîn­­dită şi la noî. Lucrarea poartă titlul:­­„plin nou sistem de căi ferate accelerate, propuneri pentru inbunătăţirea trans­­portuluî de persoane“. D. August Scherl, e de părere, că cu toate progresele necontestate ce s’au rea­lizat în transporturile de persoane, cu toată oştirea de astăzi absolut ideală fa­ţă cu aceea din vremile strămoşeşti, din vremile­ poştei lui Willner — cum se zi­ce la noî, — ne găsim acum într’un mo­ment în,care vitezele drumurilor de fier europene nu, mai corespund cerinţelor. Cînd te-ai învăţat cu telegraful şi te­lefonul, cînd pornind din Bucureşti de exemplu,­­mergi aproape 24 ore pînă la Budapesta, pentru ca apoi să vorbeşti în 5 minute la, telefon cu rudele, amicii sau­ partenerii da afaceri; cînd de la Bucureşti la Dorohoia, nu’ţî trebue cu mult maî puţin timp, de­cit, dela Bucu­reşti la Berlin,— necontestat că o mă­rire a vitezelor se impune şi că cel care caută un sistem nr IW'i a o obţine- şi el­a­­borează un întreg plan- da organizare, nu poate fi socotit ca un utopist. * D. Scherl în lucrarea d-sale elaborea­ză un asemenea plan pentru Germania. Condiţile esenţiale ale unui bun sis­tem de transport de persoane sunt după d. Scherl: viteza, siguranţa, confortabi­­litatea, economia­, continuitatea. Pentru a obţine aceasta iată ce pro­pune d-sa: O reţea vastă de căi ferate accelerate leagă între ele marile centre de comuni­caţii. De aceste linii principale se leagă alte linii de coincidenţă ce pornesc din centrele de a­l doilea rang, de acestea ia­răşi alte linii din centrele de al treilea rang, — şi în sfîrşit o circ­ulaţiune de automobile pune toate satele şi cătunele în poziţiune de a se folosi de cele mai bune şi mai apropiate trenuri, fără în­trerupere. Calcule exacte făcute de d. Scherl arată că în medie am merge de două ori mai repede după noul sistem, de cît mergem după cel actual. Planul d-luî Scherl nu se opreşte în­să aci. D-sa urmăreşte şi introducerea unui, sistem de cale ferată care să per­mită o viteză de 200 kilometri pe oră. In acest scop va trebui să se renunţe la sistemul de astăzi al şinelor duble, care­ necesită mari cheltuieli de întreţinere şi sunt cauza zdruncinului în călătoriile de astăzi. In acest scop analizează ac-* tualele sisteme de căi ferate cu o sin­gură şină, le găseşte însă nepractice şi propune un sistem al sau în care vagoa­nele şi maşinele îşi menţin­ automatic echilibrul mulţumită unui joc de­ greu­tăţi practicat în ele.­­ .,ţi Se înţelege că şi vagoanele, precumm­ şi trenurile se vor deosebi ese­nţialmen­­te de cele de azi. Trenul va fi un fel de hotel mobil, va cuprinde dormitoare, saloane, săli de mîncare, fumitoa­re, sa­lă de scris, etc., etc. De­oarece sistemul de o­vină va permite o mai mare uti­lizare a lăţimei, trenurile vor semăna mai mult cu marile vapoare de lux de­ azi. Bagajele se pun într’un spaţiu spe­cial, pe staţiuni, aşa că la intrarea în­ staţiune pot fi lesne debarcate de oare­ce din capul locului sunt aşezate într’un căruţ, împărţirea în clase nu există în nouile trenuri cari au la mijloc un ves­tibul prin care se face eşirea şi intra­rea. Din acest vestibul, dai în fiecara­­statie, într’o cabină a gărei la care ac­i­ steazâ toate trenurile.­­:f Nouile linii nu vor fi se înt’lft,fie nici odată la nivel. F,le vor traversa toate şo­selele pe viaducturi. Măsurile de sigu­ranţă contra accidentelor se vor lua pe­ baza aşa zisului bloc sistem, azi chiar destul de cunoscut. In oraşe liniile trec peste case, ceea ce va fi o economie con­siderabilă. , Gările vor fi construite şi ele de­­si­gur in mod special, mai­ comod şi­­mai practic de­cit astăzi. Pentru fiecare tren vor fi cabine separate de aşteptare. La sosirea trenului cabina se urcă pipă­ia vestibulul trenului .Pasagerii cari descind es­te altă parte, cei ca­ri aşteap­tă să plece intră pe alta. Cu acest chip­ se evită învălmăşeala, ciocnirile, greşe­lile de direcţie şi pierderile de timp. Gările nu se vor mai construi de­cît rotunde. Fiecare poartă va corespundai unei străzi şi unui tren pentru o anu­­me direcţiune. Intre staţiunile căilor ferate accele-­ rate ale viitorului vor fi distanţe egale.? Trenurile pleacă la fiece oră, jum­ătate­ de oră, sfert, de oră sau 7 minute, după frequenţa pasagerilor şi trebuinţele vremei. Nu vei mai­ avea deci mult de că­utat, cînd vei voi să pleci, prin planuri şi, orarii, ci vei cerceta numai la ce inter-, vale de timp pleacă trenurile In direc­ţia­ cutare. Trenurile nu se opresc regulat de­cît la staţiunile mari, încolo, la cele mai mici, nu se opresc de cît într’o a­numită ordine. Dacă primul se opreşti la staţiile 1. 3, 5, cellalt se opreşte la 2. 4,­6. şi cu acest, sistem se ctştigă timp, căci azi cel mai mult timp se pierd-; cu opririle în staţii. In plus azi accele­ratele nu­ se opresc la staţiunile mai­ mici, pe cînd atunci şi cătunele vor fi deservite de accelerare.­­ Biletele d­e drum de fer vor fi şi cît­ transformate. Nu vor mai fi de­cît car­nete chilometrice. Omul îşi va cumpăra nu o călătorie in cutare loc, ci o călăto­rie de atîtea sute sau zeci de kilometri, D. Scherl Inchee interesanta și migă­loasa sa lucrare, cu următoarele cu­­­vinte: „Secolul nostru technic șî-a creeat sin­gur posibilitatea, de a îndeplini în toate domeniile culturale cele mai largi .j®«

Next