Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)
1910-09-15 / nr. 7551
S scrisoare catre regele Oare ■ .....■<,i»*4H»I4.i D. Mihail R. Sturdza ne trimite spre publicare scrisoarea de mai jos. O publicăm, nu în speranță că va găsi ascultare, ci pentru a înregistra rarele glasuri ce mai știu cuvînta bărbătește: MARIA TA Peste cîteva zile se va așăza în Iași cea dinții piatră a monumentului lui Alexandru Ioan, primul domnitor al României. Locul pentru rădicarea statuei a fost ales astfel Incit in loc ca ea să fie glorificarea marelui Voevod, va consfinți pentru vecie duhul de nerecunoștința și de ponegrire ce-l urmărește de la detronarea lui, pe întemeietorul României. In zadar am luptat mai mulți pentru a împiedeca îndeplinirea acestei rușinoase greșeli. Celor către care îndreptam jăluințele noastre, ne-au îndepărtat spunînd că nu de ei atîrna, că nu ei sînt vinovați, precum nici ei n’au fost vinovați cînd vînzătorii de Domn au fost rădicați la vrednicii și onoruri, cînd scrisoarei mișcătoare a lui Vodă Cuza cerînd întoarcerea lui în țară i s'a înapoiat un răspuns de neîncredere, cînd hîrtiile a căror publicare o cerea au fost oprite și ascunse, dînd astfel drum slobod bîrfei și batjocorei , precum, nu ei au fost vinovați cînd s’a scos numele lui Alexandru-loan I din fruntea codului civil, cînd publicațiunea oficială menită a prăznui cei douăzeci și cinci de ani de trăiri ai ultimei domnii pomenea, în chip insultător de marele Voevod, cînd Măria-Ta, în cuvîntarea de sărbătorire a tinirei te făceai dăunăzi a nici voi măcar să grăiești numele lui Vodă-Cuza, Domnul Tinirei,Domnul împroprietărirei, Domnul secularizării, ori ce ar spune martorul ocular al vieții Mărieisale. Cred că mințeau păcătoșii vroind a da pe altul o vină care era a lor. Căci cine ar putea fi cel mai aprig apărător al lui Vodă-Cuza dacă nu moștenitorul lui, dacă nu Măria-Ta, al cărui tron clintitor tot Vodă-Cuza în surghiun Va sprijinit. Cînd în piața de căpetenie a Bucureștilor se va rădica statua Independenței, Romînii, uitători de altele, vor pune pe Carol I pe soclul monumentului; te rugăm, Măria-Ta, fă ca măcar pe viața de căpetenie a Iașilor, să se ridice statua Unirei, statua lui Vodă Cuza, acel Domn mărinimos lipsit de pismă și de răutate, însuflețit numai de iubirea neamului Mihail R. Sturdza jatt«» ai XÄi'H rea wo. roo FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. 11 BANI UN UMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «orî 15 Septembrie 1910 DIRECTOR POLITIC CONSTUNINLE ABONAMENTE Ob an. : hei 16.— i Trei luni ; în J let Șase Ioni ... . 8— O lună. . . > , X.8J Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția cu Capitala 14/10 „ „ Provincia „ 14/93 „ „ Străinătatea 12/40 UN NUMĂR „BANI5 Tăria partidului carpist ”# Mărturisirea unui oficios guvernamental că partidul d-ui Carp a fost salvat de guvernul liberal — Polemica stîrnit’ă de „Conservatorul". Al doilea e un avertisment pentru cartare. intr’un mnmont fin „- ----------1 ___,___ _ , V. I .care, într un moment de mare necaz a esclamat că d. Take Ionescu ține în opoziție partidul d-lui Carp, a deslegat limba guvernamentalilor. < ’ După declarația foilor guvernului că reingura... victorie electorală a carpiștilor, indică alegerea d-lui Theodor Rosetti, sedatorește voturilor liberale, după dojana I ce le-a făcut în plină Cameră d. Ionel Brătianu asupra raporturilor dintre guvern și opoziția carpistă, vine acum, ca completare, și o declarație a unei foi oficioase, care reprezintă vechile cadre ale partidului liberal. E vorba de destăinuirea ziarului ,,Secolul“ care, deși păstrează cel mai mare mutism în multe chestiuni, n’a mai putut să tacă cînd a văzut că cei de la „Conservatorul“ învinuesc pe d. Take Ionescu că nu i-a lăsat să vină la guvern. Se știe că liberalii din vechile cadre nu vedeau cu ochi buni cartelul brătieniștilor cu carpiștii în contra takiștilor și în diferite rînduri au avut curajul să combată prin „Secolul“ această politică, să critice atitudinea d-lui Ionel Brătianu care a luat în brațe pe carpiști. " E foarte interesant să relevăm ceia ce spune organul vechilor cadre liberale. Iată destăinuirea: „Conservatorii recunosc acum prim oficiosul lor că, în adevăr, sunt foarte slabi ca partid și absolut incapabili de a determina prin acțiunea lor o schimbare de regim. Această recunoaștere nu vine direct, ci prin acuzarea ce o aduc d-lui Take Ionescu, că numai d-sa este vinovat că d. P. P. Carp n’a venit încă la putere ; vinovat este d. Take Ionescu, fiindcă prin acțiunea sa n’ar fi urmărit altceva decât a pune în evidență slăbiciunea partidului conservator. „Este, în adevăr, foarte firesc ca d. Take Ionescu să fi urmărit slăbirea partidului conservator prin întărirea sa. Dar vom aminti conservatorilor, că dacă ei mai există azi cu pretenții de partid de guvernămînt, aceasta au s'o mulțumească numai și numai partidului și guvernului național-liberal. Dacă le lipsea concursul nostru, d. Take Ionescu îi distrugea cu totul și n'ar mai fi rămas din acest partid decît o mică bisericuță, cea a faiii ,nei Cantacuzino, căci junimiștii puri ar fi profitați de acest prilej spre a se adăposti în alte părți; și erau momente cînd junimiștii se pregăteau să facă asta"... Franc și categoric : dacă, în lupta dinscre carpiștî și takiști, guvernul liberal n’ar fi sărit în ajutorul partidului istoric * al d-lui Carp, acest partid ar fi fost completamente distrus de takiști. "* * ! te rezultă din această declarație ? Mai truíiu e un fel de reproș adresat carpiștîilor cari au pierdut răbdarea și nu vor să aștepte ca evenimentele să decidă cui se cuvine puterea - piști că dacă guvernul liberal nu i-a lăsat pradă takiștilor, nu se știe dacă în cazul , cînd d. Carp va lua guvernul nu vor sprijini acțiunea takiștilor pentru a zdrobi, la guvern, partidul istoric al conservatorilor. Mărturisirea gazetei guvernamentale e plină de subîntelesuri. In orice caz par ridicule lamentările „Conservatorului“ că nu pot răsturna guvernul din cauza d-lui Take Ionescu. Atunci cînd partidul d-lui Carp lupta alături de guvern și de o bună parte a partidului liberal contra partidului conservator-democrat, nu s-au văitat takiștii că sunt împiedecați să răstoarne guvernul d-lui Brătianu, ci își continuau acțiunea cucerind cercurile electorale cele mai importante din țară. De cînd însă carpiștii au rupt raporturile complexe cu guvernul, ei au pretenția ca takiștii să le ofere un concurs grațios și necondiționat pentru a-i aduce la putere. Firește că această pretenție este absurdă, chiar comică. După cum se face la noi politică, după tipicul vechei școli, nu ne-ar fi mirat deloc ca după ruperea raporturilor complexe dintre liberali și carpiști, să vedem că se pune la cale un pact în toată regula între takiști și liberali pentru completa distrugere a istoricului partid conservator. Ar fi fost un fel de legitimă răzbunare : dinte pentru dinte ! Dar nu se poate spune că partidul d-lui Take Ionescu a pornit acum o campanie de exterminare contra carpiștilor. Ar fi nedrept să se susțină aceasta. Ar fi și o greșală de tactică a takiștilor de care s’ar folosi numai liberalii. Takiștii sânt mulțumiți de situațiunea ce și-au creat prin propriile lor forțe contra ambelor partide istorice și nu vor să-și compromită această situațiune prin nici o promiscuitate cu guvernul. Faptul că partidul d-lui Take Ionescu nu vrea să dea o mină de ajutor calipiștilor în acțiunea ce au întreprins-o cu forțele lor proprii, nu poate fi privită ca un concurs pentru liberali, ci e considerată în lumea politică ca o tactică a takiștilor de a dovedi este de slab partidul istoric al conservatorilor cînd e singur în luptă. Oricît de mare ar fi dorința întregei țări ca guvernul acesta să fie cât mai repede răsturnat, ea nu poate justifica pretenția carpiștilor ca, după ce au voit să distrugă partidul takist, acesta să-i dea acum o mină de ajutor. Ceia ce însă e de datoria oricărei opozițiuni e ca înainte de toate să facă... opoziție guvernului și pînă acum partidul d-lui Take Ionescu este acela care a dat loviturile cele mai puternice guvernului atît în acțiunea sa electorală cît și în cea parlamentară, — fapt care nu se poate tăgădui „ w R X. NAZBITII Tripourile In sfîrșit, chestia se pune pe adevăratul ei teren: descinderile făcute de parchet la un tripou.... de caritate sînt începutul unei campanii contra poliției! In adevăr, în loc să se facă descinderea cu concursul poliției, sa făcut o descindere contra poliției, deoarece parchetul a aranjat lucrurile așa ca sa surprindă pe un comisar dînd bancul! E o uneltire tenebroasă, care denotă că parchetul are iscoade în poliție! . . . „ . Se înșală însă cei dela parchet, dacă cred că aui folsit senzație cu descinderea lor! Poliția înadins pusese un comisar să dea bancul, ca sa dovedească parchetului că a descins înnaintea lui și că toate tripourile sunt puse sub.... supravegherea a cite unui comisar! Tot poliția mai tare! ! Pao. ^-------------------— Monomania d-lui Cuza „Adevărul“ a dat cuvenita atenție unui articol al d-lui profesor N. Răutu, deputat liberal, asupra propagandei nesănătoase a d-lui A. C. Cuza. Acesta publică acum două articole, cari dacă prin fixitatea ideiei, provoacă un interes medical, prin trivialitatea stupidă a termenilor in cari sunt scrise arată cel mult încă odată „intelectualitatea“ acelui ce a chemat să predea economia politică studenților Universităței din Iași. In tot cazul, fixitatea ideiei care este în continuă creștere la d. Cuza, interesează mai mult decit celelalte manifestațiuni dezordonate ale pacientului. Se știe că d. Iorga, de pildă, a încercat chiar să se apere de acuzarea că ar fi antisemit, înțelegând că antisemitismul e repudiat de știință, de morală, de civilizațiune și d-sa avindu și ambiția de a trece drept „european", a găsit că e foarte abilă procedarea de a acoperi antisemitismul cu un brio tricolor și a-i zice : ,,naționalism“. Cealaltă jumătate a partidului „nationalist“, d. Cuza, nu vrea să ■știe de asemenea scrupule. D-sa este antisemit pe față. Pentru d-sa totul in lumea aceasta este opera „Cahalului“. Partidele, Adevărul“, tripla alianță, toate sunt opera „Cahalului“, iar cel mai nou agent al „Cahalului“ ed. profesor Răutu. In medicină asta se chiamă „monomanie“. Fără să înceteze a se bucura de facultatea de a coordona ideile, de a judeca sănătos asupra însușirilor și raporturilor obiectelor exterioare, pacientul monoman e itins de un viciu partial de judecată, de o aberație a sensibilităței fizice, de o leziune a calităților afective ale sentimentelor instinctive și manifestează o serie de idei extravagante, de senzații, de antipatii stranii, se dedă, într’un cuvînt, la acte cari nu mai presupun stăpânirea rațiunei. Această stare bolnăvicioasă acst riehr parțial, această aberație mă’simBi la unul sau mai multe obiecte determinate, constituie monomania. „Cahulul“ este monomania d-lui Cuza, afară dacă nu ar ree,și cum că d-sa o simulează, ceea ce ar învedera existența unui specimen politic și mai vrednic de interesul clinicianilor. In chiar ultimele sale două articole, d. Cuza, declară că d-sa, cînd e vorba de evrei, nu poate vedea pe individ, ci în fiecare evreu vede toată evreimea, vede „Cahatul“ ! Mai mult, un singur articol a scris d. Răutu despre d. Cuza și iată că d-sa nu mai vede în persoana d-lui Răutu decît „Cabalul“. Unii monomanî pun toată energia și inteligența lor în slujba ideieî lor fixe , scris memorii voluminoase pe cari le adresează unor personagii de vază. Tăcerea nu-î descurajează: manuscrisul rămas fără răspuns e reluat cu răbdare. înalta încredere pe care o au în geniul lor îi face să se transforme lesne in legislatori, regi, împărați, prooroci și chiar zei : nu există exagerare la care să nu poată ajunge. De îndată ce reușești să atragi atenția lor asupra unui subiect străin de ideia lor fixă, monomanii par oameni sănătoși, pînă ce deodată, un semn, un gest, o vorbă, trădează ideia fixă, vedenia. „Cabalul“ ! Din moment ce monomania e progresivă, nu se poate spune niciodată după un articol al pacientului de la Iași, cum că reprezintă ultima fază de manifestațiare a boalei. Studiosul »Adeveruri. Atenție Ia sfîrșit d. Ionel Brătianu a găsit o atenție pentru d. Sturdza: i-a telegrafiat că a dat numele de Sturdza unei școli din Tulcea ! Mai bine lăsa guvernului numele de „guvernul Sturdza“ !. .. Constatare „Independența“ vorbește de ziare cari întrerup campanii contra unor persoane, după ce acestea „trec pe la casă“. Constatarea s’a făcut pe numele faimosului Halder în registrele „Independenței“! Exact ? !.„ Contabil Parchetul a făcut o descindere la mesele de joc ale clubului Caritabil. A fost, se vede, un avis.... caritabil! Curioasă calitate mai practică uneori și parchetul Rigoletto ---------------------- Cum se înfăptuește la noi o invenție — Istoricul construcției aeroplanului Vlaicu — Aeroplanul inginerului Vlaicu, ca toate lucrările menite să lase brazdă în progresul omenirei, are istoricul său — și încă un istoric foarte interesant și instructiv. Un colaborator al Vieții Romînești, care semnează D. D. P., l’a și însărcinat în numărul din August al acestei revista, să aducă la cunoștința publicului o parte din istoricul construcțiunii primului aparat de zburat din țara noastră. Necomplet în multe din părțile pline de peripeții ,ale acestei opere naționale — probabil că autorul nu a lăsat nouă sarcina ingrată de a pune punctul pe i — istoricul făcut de D. D. P, este totuși o interesantă pagină de istorie contemporană și o icoană destul de fidelă a moravurilor rele ce se constată la unii dintre funcționarii noștri superiori. Autorul istoricului, el însuși un card sprijinitor al înfăptuirei ideii lui Vlaicu, descrie în primul rînd peripețiile fa carii probelor pentru membrii guvernului — d-ni. I. Brătianu, Spiru Haret, V. Morțun și general Crăiniceanu — cum că se găsesc în fața unei invenții serioase, care merită întreg concursul statului. Istorisirea experiențelor făcute de Vlaicu cu aparatul sau în miniatură în parcul de la Filaret, apoi la palatul Cotroceni, este fidelă și plină de duh, ca și scoaterea în relief a meritelor d-lui Haxel, etc. Dar întreagă soarta aeroplanului lui Vlaicu, în timpul experiențelor la cari asistau membrii guvernului, atîrna de cuvîntul unui singur om- Acest om era d. Alex. Cottescu, directorul căilor ferate, care a dovedit că e și om de ispravă și om de meserie, ca unul care acum 20 ani s’a ocupat el însuși cu ideea construcției unui aeroplan, la care a fost însă silit să renunțe din cauză că pe atunci nu se descoperiseră încă puternicile și ușoarele motoare de azi. D. Gontescu — zice D. D. P. — n’a privit pe tînărul inginer Vlaicu cu un ochii indiferent, nici n’a văzut în el un inventator de duzină, ci s'a uitat la aparat cu interes și apoi a spus cu convingere celor de față: — „Va zbura cu siguranță. Dacă ași avea bani, i-aș da eu imediat !“ In urma raportului făcut de d-nul Cottescu și colonelul D. Iliescu — pe acest din urmă autorul articolului din Viața românească îl trece desigur din eroare cu vederea — primul ministru face o scrisoare d-lui general Crăiniceianu, colegul sau de la războiu, cerîind ca aeroplanul să se construiască în arsenalul armatei sub direcția inventatorului. In sfîrșit lucrurile se limpeziseră! Dar dacă Vodă zice da, de ce n’ar zice Hîncu ba. Intr’adevăr, cînd inginerul Vlaicu se prezintă, însoțit de un deputat din majoritate, la arsenal, directorul arsenalului,citind adresa d-lui general Crăiniceanu, se uită lung la cei doi veniți, apoi zice răstit.- Aici nu e fabrică de aeroplane! — E ordinul ministrului — spune deputatul. — D-ta ai mai făcuți aeroplane? — întreabă directorul arsenalului pe deputat. —Nu... n'am făcut— Atunci să nu vorbești! In urmă directorul arsenalului se adresează inginerului Vlaicu cu cuvintele: - Dar d-ta știi ce este un aeroplan? Trebue să știi că aeroplanul zboară cu motor, că are nevoe de pînză și la arsenal nu-î fabrică de pînză... — Știu răspunde timid, Vlaicu, bănuind că vorbește cu ..un domn, mare“. După acest dialog descurajator, cei doi solicitatori se scoală să plece.Atunci înaltul funcționar uitîndu-se din nou pe adresa ministrului de război, se hotărăște și retine pe Vlaicu și pe deputatul care îl insotea. Declară că admite ca aeroplanul să se facă în arsenal, dar ține să asigure pe tînărul inginer Vlaicu că nu va reuși. Pentru ce? Pentru că și «1 — directorul arsenalului — a făcut o invenție, care a reușit foarte bine pe hîrtie, dar cînd a fost vorba s'o vîre în tun nu s’a potrivit de loc. Prin urmare aeroplanul nu va zbura de loc! * * Acesta a fost „primul salut“ al înaltului funcționar din fruntea arsenalului, către modestul inginer Vlaicu, azi primul și sărbătoritul aviator român. Dar inginerul Vlaicu lucra mereu și aeroplanul se desăvîrșea, cu toată neîncrederea, și vădita antipatie ce i-o arăta directorul arsenalului, care din zi în zi căuta mijloace mai drastice de descurajare. Cînd tînărul inginer se prezenta la biroul său spre a-i arăta modelele pieselor, înaltul funcționar, care nu mersese niciodată să vază cum lucrează, ii spunea drept încurajare : — „Habar n’aî ce este un aeroplan! Ai venit aici să ne prostești și te faci că lucrezi ca să iei leafă!“. Față cu un asemenea tratament, bietul inginer Vlaicu, galben la față și surescitat, în vre-o trei rînduri voia să plece acasă, în Transilvania, la părinții săi, cari tocmai el il îndemnaseră să plece în Romînia, „că tot mai bine este între frați decit intre căpcăunii ăștia de unguri!", cum ii ziceau buna lui mamă și tatăl sau Dumitru, țărani romîni din satul Binținți, de lingă Orăștie, cărora săptămina trecută am avut onoarea și fericirea să le string mîna în chiar tinda casei lor din Binținți, făcîndu-l să tresalte și să plîngă de bucurie la auzul știrilor plăcute ce le aduceam despre isprăvile fiului lor și a gloriei ce el aruncă prin invenția sa asupra neamului nostru întreg. O adevărată luptă am dus noi, prietenii lui Vlaicu, cu dînsul ca să nu-l lăsăm să plece acasă, dezgustat și mîhnit. In așa dispoziție sufletească și cu astfel de concurs a fost înfăptuit în arsenalul armatei primul aeroplan național... Astăzi însă lucrurile s'au schimbat, Vlaicu fiind consacrat primul aviator român grație muncei lui și zborurilor reușite ce a făcut, toată lumea se îmbrățișează începînd de la ■elita socială, marii demnitari și înalții funcționari pînă la elevii de liceu și copiii de țigani de prin mahalale. Singurul om care nu s’a schimbat — probabil pentru a dovedi că știința nu poate progresa mai mult decît sufletul sau — este numai d. director al arsenalului, care, întors zilele acestea din concediu, a ținut să-i arate inginerului Vlaicu că „tot habar n'are ce este un aeroplan“ și să-l trateze ca pe cel din urmă cazon. Cu nimic, cred, nu se poate răspunde mai bine la asemenea maniere decît cu următoarele sincere cuvinte, pe cari, le reproduc dintr’un articol al inginerului Vlaicu asupra aviațunei la noi, publicat în ultimul număr al revistei Viața socială: „..M’am mirat extrem de mult, cînd în urma atîtor experiențe reușite aproape peste așteptările mele, s’au găsit oameni destul de mici la suflet cari să cârtească în umbră, să clevetească și să vază o risipă zadarnică în ajutorul pe care mi l’a acordat statul român. Uneltirile lor nu m’au revoltat, dar m’au întristat pentru dlînșiî. E trist că în vremea noastră de civilizație largă și înțelegătoare, cînd pretutindeni se fac jertfe imense ca să asigure omenii«! noul mijloace de cucerire și da dominare a naturii, e dureros să întîlnești firi preocupate numai de intrigi neputincioase și sterpe, oameni cu frunțile posomorite și cu ochii în pămint, cînd omenirea începe în sfîrșit să-șî ridice privirile biruitoare în suiș, spre cerul aproape cucerit. Oare știința să fi progresat mai mult decît sufletul omului? Nu“, înaltul funcționar din capul arsenalului, poate medita oare fără să tresară asupra acestor rînduri eșite din destul de stăpînita revoltă sufletească a inginerului Vlaicu ! ? I. Rusu-Abrudeanu Reforma d-lui Costinescu D. Costinescu, unicul financiar practic pe care-l avem astăzi printre bărbații noștri de stat, n’a renunțat de loc la ideia de a introduce reforma impozitului pe venit. Proiectul d-lui Costinescu e gata, a fost supus regelui și va fi supus și Consiliului de miniștri, care, probabil nu va face nici o obiecție, cel puțin în vederea faptului că actualul guvern nu va mai putea nici să-l treacă prin Camere, nici să-l aplice. Noi însă am regreta aceasta și am regreta-o, pentru că trebuie să se dea odată prilej naivilor cari cred în democratismul brătienilor și tinerilor generoși, să vadă, măcar cu ocazia unei legi de ordin financiar, cîtă distanță este de la vorbele „democratice“ pînă la faptele acestor domni. Totuși proiectul d-lui Costinescu, odată CHESTIA ZILEI Convenția turco-romînă Primil ministruț Toate ca toate, dar dacă guvernarea are de grnd sa-mii pue la încercare și capul — atunci prefer opoziția la depus va deveni de mare importanță. El va îndruma legislația noastră financiară pe o cale nouă și bună și va faxte ca ideia impozitului proporțional și progresiv pe venit să nu mai dispară de la ordinea zilei. De altfel trebue constatat că nu atâta sentimente democratice și dragostea de popor, cît nevoile financiare reale, împing spre impozitul pe venit. Intr’adevăr, noi am reușit să impunem aproape tot ce este impozabil. Chestia cu aprinzătorile dea gări, este numai uin simptom special al vexațiunilor la care dă loc încîlcita rețea de impozite ce avem. Cei mai ingenioși iscoditori de impozite ai vremurilor regalitătei franceze nu’au fost atît de abili, ca financiarii noștri și dacă vom merge mereu așa înainte, vom ajunge să avem impozit și pe aerul ce respirăm. Ei bine, nici în secolul al optsprezecelea nu s’a putut merge cu „impozitele“ la infinit, — cu atît mai puțin în secolul al douăzecelea și într’o țară ca a noastră, unde o populațiune săracă și flămîndă, — abia mai respiră sub povara birurilor ce scumpesc traiul. Și nevoile statului cresc mereu. Ce asta rămîne de făcut decît de a pune la contributiune pe cei bogați, pe cei cu venituri mari? Dar aceasta nu se poate de cît prin introducerea impozitului proporțional și progresiv pe venit. Astfel cedind nevoie și nu propriului sentiment, guvernele oligarhiei noastre vor termina prin a introduce reforma impozitului. Grija democraților trebue să fie ca această reformă să fie cu adevărat democratică. Ad. Iprăpușire municipale literara Accidentul d-lui dr. Botescu D. dr. Botescu s’a apucat acum să scrie și în gazete. In Viitorul de Duminică 22 c., a apărut prima sa e lucrubațiuni. Las’o mal domol Popescul« tă ai s’o scrîntești ráu de tot. Cînd cine-v», care nu e în stare să scris corect o scrisoare de cinci rînduri, se mai apucă să comită și articole de ziare, e prea mare tupeu. Și în cartea de ar fi scris ceva privitor la vre-o chestie medicală, unde poate că e competent. Dar s’a apucat să trateze chestiuni tehnice. E prea lată. Luînd ca pretext cele cîteva prăbușiri de case în construcție ci s’au ivit zilele trecute una după alta într’un scurt spațiu de timp, grație intervenției samsarilor partidului, a căruia una din ilustrații e dr. Botescu, d-sa bate cîmpii Ne spune că d. Vintilă Brătianu „începuse și ceruse o revedere a regulamentului de construcții, care nu mai corespunde, etc.“, și continuă fantastica compoziție în chipul următor : „Ca un prim punct d. Brătianu a încercat să ceară condițiuni speciale acelora ce se prezintau ca autori ai planurilor, nu oricine să aibă dreptul a prezintă un plan de construcții. O comisie specială serioasa și cinstită, a întocmit atunci un tablou de architecti și constructori care după diplome, titluri și lucrări, prezentai garanții morale și de specialiști. Rezultatul prim al acestei utile reforme se știe sau să’l spunem acum: s’a produs mișcare în public, în „opinie“, în presă chiar — și încă chiar multă — s’a dat material de consultat, interpretat și discutat... mai trebuia ilustrat !“ El, așa e că stilul e elegant ? Și se știe că le style c'est Vhomme, pe romînește, cum e turcul și pistolul. Păcat că nu știe muzica, că ași pune pe note acest articol al d-lui Botescu, intitulat „Prăbușiri". Ce e drept, nu înțelegi nimic din el, dar aceasta ar fi cu atît mai interesant, i-ar trebui o muzică seccesion. Maî întîi ne promite că are să ne spună rezultatul prim (sic !) al reformei d-lui V. Brătianu, dar nu ne spune nimic- S’a produs mișcare în public, în „opinie“, în presă... foarte bine, dar ce s’a făcut cu reforma d-lui ■ . V. Brătianu ? S’a votat modificarea regulamentului de construcțiuni sau nu ? Iată ce? nu știm, după trei coloane de înșir’te mărgărite ale d-lui Botescu și după ce ne promisese că are să ne spună rezultatul. .. Deși articolul d-sale e intitulat „Prăbușul“, d. Botescu ne vorbește mai mult de plimbările ce le face prtin mahalale cu automobilul,. „In care ia cărnuri, mărfuri și tot felul de lucruri stricate (probabil scaune, mese, dulapuri), dela bieții comercianți cinstiți, apoi dea dr Grill, de biroul de spălătorie și de călcătorie de la Adevărul (se vede că l’a cam usturat săpunul cu care l’a spălat Adevărul), de împrejurarea că murdăria cea mai mare o întîlnește pe la delegații de suburbii, și sfîrșește cu o cacofonie medico-socialo-municipalo-filosofică, așa că singurul lucru care justifică titlul articolului este însăși prăbușirea d-rului Botescu pe terenul politico-literar. Dar să revin la celelalte prăbușiri, acelaid ale clădirilor. Din cine ne toacă d. Botescu într’un mod așa de obscur, s’ar părea că d-sa atribuie ultimele prăbușiri împrejurării că nu s’a votat reforma d-lui Vintilă Brătianu, căcî se parei că nu s’a votat. Dar Capitala trăește sub actualul regulament de construcții de ani îndelungați. Poata să ne spună d. Botescu cîte prăbușiri de acestea s’au ivit în ultimii treizeci de ani ? Eu nu știu decît una. Deci nu regulamentul e vinovat de prăbușirile de zilele trecute. O fi nevoe de modificarea acestui regulament, dar cu totul din alte motive. La primărie există de mult un serviciu plaimnierilor, — afară dacă d. V. Brătianu mi-Si va fi desființat, ceea ce nu credema că mib atribuțiuni este să examineze planurile tuturor construcțiilor și să supravegheze și controleze executarea pe teren a acestor planuri, avînd dreptul și datoria de a opri lucrările, prin poliție la cea mai mică abatere. Nu se poate construi nici măcar o ulucă fără autorizația acestui serviciu. Orice cerere și orice plan e examinat mai întîi de arhitectul secției respective, dar acesta nu poate acorda autorizația, ci trebuii să facă raport șefului de serviciu, care, după zece 13 rîndul sau examinează planul, poate acorda autorizația de construcție sau de rerrarație, însă numai în limitele delegației cei o are de la primar. Primarul poate să-și rezerve rezolvarea tuturor cererilor și să ceară și avizul directorului serviciilor tehnice. Dar acest aviz e obligatoriu pentru tot ce intră în limitele delegației pe care o are șeful de serviciu și toate cererile de această natură sînt rezolvate de primar sau de ajutorul delegat cu partea tehnică. Așa s’a procedat pînă la venirea lui V. Brătianu în capul comunei. Vedeți clar că sînt garanții suficiente, dacă toți își fac datoria și de aceea nici nu se ivau pînă acum prăbușiri Ca cele din zilele trecute. . f. Cauzele ultimelor prăbușiri s'au roiat singue pe față. S’au prezintat planuri pe care serviciul tehnic al primăriei nu voia să la Eprobe; atunci a intervenit un samsar al partidului și planurile s’au aprobat. Pentru ori, ce afacere necurată se găsește totdeauna cît ș un asemenea samsar în partidul de la putere- Abramovici nu șî-a adus varul ție numele d-lui dr. Botescu ? Și se învinovățesc bietele regulamente ! Ori cit de bune ar fi regulamentele, dacă samsarii "vor avea trecere pe lingă autorități, ele’ nu vor plăti o ceapă degerată- Vreți să impuneți o listă de architectî diplomați care singuri să aibă voie a iscăli’ planuri. Va să zică și aici monopolul. Teamuă mi-e că în acea listă să nu figureze numai nume de colectiviști, căci e cunoscută lăcomia lor de acaparare. r Dar aceasta ar însemna a mai contribui lafa scumpirea traiului și în special a chiriilor. In București se construesc mai mult căsuță modeste al căror plan îl poate face orice zidar cu experiență, cei italieni aproape toți, fiindcă au școală. Vreți ca bietul om care zidește o căsuță de 4—5 mii de lei să plătească o mie de lei pentru plan ? Nu mai vorbesc de magazii, grajduri, cotețe, ale cărora planuri omul cu nițică experiență și le poate face el însuși. Dar la ce ar folosi că planul a fost iscălit de Garnier, architectul Operei din Paris, de Griffel, de d- Mincu sau de d. Mandrea, dacăt zidul în loc de a se face dintr’o cărămidă șii jumătate s’ar face diintr'o jumătate de cărămidă ? Una e planul și alta e executarea lui. "’’"’"fi Dacă planul nu e bun, serviciul tehhnics' nu’l aprobă, însemnează defectele și lacunele și prezentatorul lui, trebue să’l modifice potrivit acestor rectificări. La nevoe primăria ar putea să alipească pe lingă serviciul de alinieri jm număr, de ar-