Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)

1910-09-15 / nr. 7551

S scrisoare catre regele Oare ■ .....■<,i»*4H»I4.i D. Mihail R. Sturdza ne trimite spre publicare scrisoarea de mai jos. O publicăm, nu în speranță că va găsi ascultare, ci pen­tru a înregistra rarele glasuri ce mai știu cuvînta bărbătește: MARIA TA Peste cîteva zile se va așăza în Iași cea dinții piatră a monumen­tului lui Alexandru­ Ioan­­, pri­mul domnitor al României. Locul pentru rădicarea statuei a fost ales astfel Incit in loc ca ea să fie glorificarea marelui Voevod, va consfinți pentru vecie duhul de nerecunoștința și de ponegrire ce-l urmărește de la detronarea lui, pe întemeietorul României. In zadar am luptat mai mulți pentru a îm­piedeca îndeplinirea acestei ruși­noase greșeli. Celor către care îndreptam jălu­­ințele noastre, ne-au­ îndepărtat spunînd că nu de ei atîrna, că nu ei sînt vinovați, precum nici ei n’au fost vinovați cînd vînzătorii de Domn au fost rădicați la vredni­cii și onoruri, cînd scrisoarei miș­cătoare a lui Vodă­ Cuza cerînd întoarcerea lui în țară i s'a îna­poiat un răspuns de neîncredere, cînd hîrtiile a căror publicare o cerea au fost oprite și ascunse, dînd astfel drum slobod bîrfei și batjocorei , precum, nu ei au fost vinovați cînd s’a scos numele lui Alexandru-loan I din fruntea co­dului civil, cînd publicațiunea o­­ficială menită a prăznui cei două­zeci și cinci de ani de trăiri ai ul­timei domnii pomenea, în chip in­sultător de marele Voevod, cînd Măria-Ta, în cuvîntarea de sărbă­torire a tinirei te făceai dăunăzi a nici voi măcar să grăiești nu­mele lui Vodă-Cuza, Domnul Tini­­rei,Domnul împroprietărirei, Dom­nul secularizării, ori­ ce ar spune martorul ocular al vieții Măriei­­sale. Cred că mințeau păcătoșii vro­­ind a da pe altul o vină care era a lor. Căci cine ar putea fi cel mai aprig apărător al lui Vodă-Cuza dacă nu moștenitorul lui, dacă nu Măria-Ta, al cărui tron clintitor tot Vo­dă-Cuza în surghiun Va spriji­nit. Cînd în piața de căpetenie a Bucureștilor se va rădica statua Independenței, Romînii, uitători de altele, vor pune pe Carol I pe soclul monumentului; te rugăm, Măria-Ta, fă ca măcar pe viața de c­ăpetenie a Iașilor, să se ridice statua Unirei, statua lui Vodă Cuza, acel Domn mărinimos lipsit de pismă și de răutate, însuflețit numai de iubirea neamului­ Mih­ail R. Sturdza jatt«» ai XÄi'H­ rea wo. roo­ FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. 11 BANI UN UMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «orî 15 Septembrie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST­­UNINLE ABONAMENTE­ Ob an. : hei 16.— i Trei luni ; î­n J let Șase Ioni ... . 8—­­ O lună. . . > , X.8J Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția­ cu Capitala­­ 14/10 „ „ Provincia „ 14/93 „ „ Străinătatea 12/40 UN NUMĂR „BANI5 Tăria partidului carpist ”# Mărturisirea unui oficios guvernamental că partidul d-­ui Carp a fost salvat de guvernul liberal — Polemica stîrnit’ă de „Conservatorul". Al doilea e un avertisment pentru car­tare. intr’u­n mnmont fin „- ----------1 ___,___ _ , V. I .care, într un moment de mare necaz a es­­clamat că d. Take Ionescu ține în opozi­ție partidul d-lui Carp, a deslegat limba guvernamentalilor. < ’ După declarația foilor guvernului că reingura... victorie electorală a carpiștilor, indică alegerea d-lui Theodor Rosetti, se­­datorește voturilor liberale, după dojana I ce le-a făcut în plină Cameră d. Ionel­­ Brătianu asupra raporturilor dintre gu­­­vern și opoziția carpistă, vine acum, ca completare, și o declarație a unei foi ofi­cioase, care reprezintă vechile cadre ale partidului liberal. E vorba de destăinuirea ziarului ,,Seco­lul“ care, deși păstrează cel mai mare mutism în multe chestiuni, n’a mai putut să tacă cînd a văzut că cei de la „Conser­vatorul“ învinuesc pe d. Take Ionescu că nu i-a lăsat să vină la guvern.­­ Se știe că liberalii din vechile cadre nu vedeau cu ochi buni cartelul brătieniști­­lor cu carpiștii în contra takiștilor și în­ diferite rînduri au avut curajul să comba­­­tă prin „Secolul“ această politică, să cri­tice atitudinea d-lui Ionel Brătianu care a luat în brațe pe carpiști. " E foarte interesant să relevăm ceia ce spune organul vechilor cadre liberale.­­ Iată destăinuirea: „Conservatorii recunosc acum prim ofi­ciosul lor că, în adevăr, sunt­ foarte slabi ca partid și absolut incapabili de a de­termina prin acțiunea lor o schimbare de regim. Această recunoaștere nu vine di­rect, ci prin acuzarea ce o aduc d-lui Take Ionescu, că numai d-sa este vinovat că d. P. P. Carp n’a venit încă la putere ; vino­vat este d. Take Ionescu, fiindcă prin ac­țiunea sa n’ar fi urmărit altceva decât a pune în evidență slăbiciunea partidului­­ conservator. „Este, în adevăr, foarte firesc ca­­ d. Take Ionescu să fi urmărit slăbirea parti­dului conservator prin întărirea sa. Dar vom aminti conservatorilor, că dacă ei mai există azi cu pretenții de partid de guvernămînt, aceasta au s'o mulțumeas­că numai și numai partidului și guvernu­lui național-liberal. Dacă le lipsea concur­sul nostru, d. Take Ionescu îi distrugea cu totul și n'ar mai fi răm­as din acest partid decît o mică bisericuță, cea a faiii­ ,­nei Cantacuzino, căci junimiștii puri ar­­ fi profitați de acest prilej spre a se adă­posti în alte părți; și erau momente­ cînd junimiștii se pregăteau să facă asta"... Franc și categoric : dacă, în lupta din­­­­scre carpiștî și takiști, guvernul liberal n’ar fi sărit în ajutorul partidului istoric * al d-lui Carp, acest partid ar fi fost com­­pletamente distrus de takiști. "* * ! t­e rezultă din această declarație ? Mai tru­íiu e un fel de reproș adresat carpiștî­­i­lor cari au pierdut răbdarea și nu vor să­­ aștepte ca evenimentele să decidă cui se­­ cuvine puterea - piști că dacă guvernul liberal nu i-a lăsat pradă takiștilor, nu se știe dacă în cazul , cînd d. Carp va lua guvernul nu vor spri­jini acțiunea takiștilor pentru a zdrobi, la guvern, partidul istoric al conservato­rilor. Mărturisirea gazetei guvernamenta­le e plină de sub­întelesuri. In ori­ce caz par ridicule lamentările „Conservatorului“ că nu pot răsturna gu­vernul din cauza d-lui Take Ionescu. Atunci cînd partidul d-lui Carp lupta alături de guvern și de o bună parte a partidului liberal contra partidului con­servator-democrat, nu s-au vă­itat takiștii că sunt împiedecați să răstoarne guvernul d-lui Brătianu, ci își continuau acțiunea cucerind cercurile electorale cele mai im­portante din țară. De cînd însă carpiștii au rupt raportu­rile complexe cu guvernul, ei au preten­ția ca takiștii să le ofere un concurs gra­țios și necondiționat pentru a-i aduce la­­ putere. Firește că această pretenție este absur­dă, chiar comică. După cum se face la noi politică, după tipicul vechei școli, nu ne-ar fi mirat de­loc ca după ruperea raporturilor com­plexe dintre liberali și carpiști, să vedem că se pune la cale un pact în toată regula între takiști și liberali pentru completa distrugere a istoricului partid conser­vator. Ar fi fost un fel de legitimă răz­bunare : dinte pentru dinte ! Dar nu se poate spune că partidul d-lui Take Ionescu a pornit acum o campanie de exterminare contra carpiștilor. Ar fi nedrept să se susțină aceasta. Ar fi și o greșală de tactică a takiștilor de care s’ar folosi numai liberalii. Takiștii sânt mulțumiți de situațiunea ce și-au creat prin propriile lor forțe con­tra ambelor partide istorice și nu vor să-și compromită această situațiune prin nici o promiscuitate cu guvernul. Faptul că partidul d-lui Take Ionescu nu vrea să dea o mină de ajutor calipiști­­lor în acțiunea ce au întreprins-o cu for­țele lor proprii, nu poate fi privită ca un concurs pentru liberali, ci e considerată în lumea politică ca o tactică a takiștilor de­ a dovedi est­e de slab partidul istoric al conservatorilor cînd e singur în luptă. Ori­cît de mare ar fi dorința întregei țări ca guvernul acesta să fie cât mai re­pede răsturnat, ea nu poate justifica pre­tenția carpiștilor ca, după ce au voit să distrugă partidul takist, acesta să-i dea acum o mină de ajutor. Ceia ce însă e de datoria oricărei opozi­­țiuni e ca înainte de toate să facă... opo­ziție guvernului și pînă acum partidul d-lui Take Ionescu este acela care a dat loviturile cele mai puternice guvernului atît în acțiunea sa electorală cît și în cea parlamentară, — fapt care nu se poate tă­gădui „ w R X. N­A­ZB­I­TII Tripourile In sfîrșit, chestia se pune pe adevăratul ei teren: descinderile făcute de parchet la un tripou.... de caritate sînt începutul unei cam­­panii contra poliției! In adevăr, în loc să se facă descinderea cu concursul poliției, sa făcut o descindere contra poliției, de­oare­ce parchetul a aranjat lucrurile așa ca sa sur­­prindă pe un comisar dînd bancul! E o unel­­tire tenebroasă, care denotă că parchetul are iscoade în poliție! . . . „ . Se înșală însă cei dela parchet, dacă cred că aui folsit senzație cu descinderea lor! Po­liția înadins pusese un comisar să dea ban­cul, ca sa dovedească parchetului că a des­cins înnaintea lui și că toate tripourile sunt puse sub.... supravegherea a cite unui comi­sar! Tot poliția mai tare! ! Pao. ^-------------------— Monomania d-lui Cuza „Adevărul“ a dat cuvenita atenție unui articol al d-lui profesor N. Răutu, deputat liberal, asupra propagandei nesănătoase a d-lui A. C. Cuza. Acesta publică acum două articole, cari dacă prin fixitatea i­­deiei, provoacă un interes medical, prin trivialitatea stupidă a termenilor in cari sunt scrise arată cel mult încă odată „inte­lectualitatea“ acelui ce a chemat să predea economia politică studenților Universită­­ței din Iași. In tot cazul, fixitatea ideiei care este­­ în continuă creștere la d. Cuza, intere­­­­sează mai mult de­cit celelalte manifes­tați­uni dezordonate ale pacientului. Se știe că d. Iorga, de pildă, a încercat chiar să se apere de acuzarea că ar fi an­­­­tise­mit, înțelegând că antisemitismul e repudiat de știință, de morală, de civili­­zațiune și d-sa avind­u și ambiția de a trece drept „european", a găsit că e foar­te abilă procedarea de a acoperi antise­mitismul cu un brio tricolor și a-i zice : ,,naționalism“. Cealaltă jumătate a parti­dului „nationalist“, d. Cuza, nu vrea să ■știe de asemenea scrupule. D-sa este anti­semit pe față. Pentru d-sa totul in lumea aceasta este opera „Cahalului“. Partidele, Adevărul“, tripla alianță, toate sunt ope­ra „Cahalului“, iar cel mai nou agent al „Cahalului“ e­d. profesor Răutu. In medicină asta se chiamă „monoma­nie“. Fără să înceteze a se bucura de fa­cultatea de a coordona ideile, de a judeca sănătos asupra însușirilor și raporturilor obiectelor exterioare, pacientul monoman e itins de un viciu partial de judecată, de o aberație a sensibilităței fizice, de o leziune a calităților afective ale sentimen­telor instinctive și manifestează o serie de idei extravagante, de senzații, de antipatii stranii, se dedă, într’un cuvînt, la acte cari nu mai presupun stăpânirea rațiunei. Această stare bolnăvicioasă ac­st riehr parțial, această aberație mă’simBi la u­­nul sau mai multe obiecte determinate, constituie monomania. „Cahulul“ este mo­nomania d-lui Cuza, afară dacă nu ar ree,și cum că d-sa o simulează, ceea ce ar învedera existența unui specimen poli­tic și mai vrednic de interesul clinicia­­nilor. In chiar ultimele sale două articole, d. Cuza, declară că d-sa, cînd e vorba de e­­vrei, nu poate vedea pe individ, ci în fie­care evreu vede toată evreimea, vede „Ca­­hatul“ ! Mai mult, un singur articol a scris d. Răutu despre d. Cuza și iată că d-sa nu mai vede în persoana d-lui Rău­tu de­cît „Cabalul“. Unii monomanî pun toată energia și inteligența lor în slujba ideieî lor fixe , scris memorii voluminoa­se pe cari le adresează unor personagii de vază. Tăcerea nu-î descurajează: ma­nuscrisul rămas fără răspuns e reluat cu răbdare. înalta încredere pe care o au în geniul lor îi face să se transforme les­ne in legislatori, regi, împărați, prooroci și chiar zei : nu există exagerare la care să nu poată ajunge. De îndată ce reușești să atragi atenția lor asupra unui subiect străin de ideia lor fixă, monomanii par oameni sănătoși, pînă ce de­odată,­ un semn, un gest, o vorbă, trădează ideia fi­xă, vedenia. „Cabalul“ ! Din moment ce monomania e progre­sivă, nu se poate spune nici­odată după un articol al pacientului de la Iași, cum că reprezintă ultima fază de manifesta­ți­are a boalei. Studiosul­ ­»Adeveruri.­ Atenție Ia sfîrșit d. Ionel Brătianu a găsit o aten­ție pentru d. Sturdza: i-a telegrafiat că a dat numele de Sturdza unei școli din Tulcea ! Mai bine lăsa guvernului numele de „gu­vernul Sturdza“ !. .. Constatare „Independența“ vorbește de ziare cari în­trerup campanii contra unor persoane, după ce acestea „trec pe la casă“. Constatarea s’a făcut pe numele faimosu­lui Halder în registrele „Independenței“! Exact ? !.„ Contabil Parchetul a făcut o descindere la mesele de joc ale clubului Caritabil. A fost, se vede, un avis.... caritabil! Curioasă calitate mai practică une­ori și parchetul­ Rigoletto ----------------------­ Cum se înfăptuește la noi o invenție — Istoricul construcției aeropla­nului Vlaicu — Aeroplanul inginerului Vlaicu, ca toate lu­crările menite să lase brazdă în progresul omenirei, are istoricul său — și încă un isto­ric foarte interesant și instructiv. Un colaborator al Vieții Romînești, care semnează D. D. P., l’a și însărcinat în numă­rul din August al acestei revista, să aducă la cunoștința publicului o parte din istoricul construcțiunii primului aparat de zburat din țara noastră. Necomplet în multe din părțile pline de peripeții ,ale acestei opere naționale — pro­babil că autorul nu­ a lăsat nouă sarcina in­grată de a pune punctul pe i — istoricul fă­cut de D. D. P­, este totuși o interesantă pa­gină de istorie contemporană și o icoană destul de fidelă a moravurilor rele ce se constată la unii dintre funcționarii noștri superiori. Autorul istoricului, el însuși un card spri­jinitor al înfăptuirei ideii lui Vlaicu, descrie în primul rînd peripețiile fa carii probelor pentru membrii guvernului — d-ni. I. Bră­tianu, Spiru Haret, V. Morțun și general Crăiniceanu — cum că se găsesc în fața unei invenții serioase, care merită întreg con­cursul statului. Istorisirea experiențelor fă­cute de Vlaicu cu aparatul sau în miniatură în parcul de la Filaret, apoi la palatul Co­­troceni, este fidelă și plină de duh, ca și scoaterea în relief a meritelor d-lui Haxel, etc. Dar întreagă soarta aeroplanului lui Vlai­cu, în timpul experiențelor la cari asistau membrii guvernului, atîrna de cuvîntul unui singur om- Acest om era d. Alex. Cottescu, directorul căilor ferate, care a dovedit că e și om de ispravă și om de meserie, ca unul care acum 20 ani s’a ocupat el însuși cu ideea construcției unui aeroplan, la care a fost însă silit să renunțe di­n cauză că pe atunci nu se descoperiseră încă puternicile și ușoarele motoare de azi. D. Gon­tescu — zice D. D. P. — n’a privit pe tînărul inginer Vlaicu cu un ochii­ indife­rent, nici n’a văzut în el un inventator de duzină, ci s'a uitat la aparat cu interes și apoi a spus cu convingere celor­­ de față: — „Va zbura cu siguranță. Dacă ași avea bani, i-aș da eu imediat !“ In urma raportului făcut de d-nul Cottescu și colonelul D. Iliescu — pe acest din urmă autorul articolului din Viața românească îl trece de­sigur din eroare cu vederea — pri­mul ministru face o scrisoare d-lui general Crăiniceianu, colegul sau de la războiu­, ce­­rîind ca aeroplanul să se construiască în ar­senalul armatei sub direcția inventatorului. In sfîrșit lucrurile se limpeziseră! Dar dacă Vodă zice da, de ce n’ar zice Hîncu ba. Intr’adevăr, cînd inginerul Vlaicu se pre­zintă, însoțit de un deputat din majoritate, la arsenal, directorul arsenalului,citind adresa d-lui general Crăiniceanu, se uită lung la cei doi veniți, apoi zice răstit.­­­- Aici nu e fabrică de aeroplane! — E ordinul ministrului — spune deputatul. — D-ta ai mai făcuți aeroplane? — întreabă directorul arsenalului pe deputat. —Nu... n'am făcut­— Atunci să nu vorbești! In urmă directorul arsenalului se adresează inginerului Vlaicu cu cuvintele: -­ Dar d-ta știi ce este un aeroplan? Tre­­bue să știi că aeroplanul zboară cu motor, că are nevoe de pînză și la arsenal nu-î fa­brică de pînză... — Știu răspunde timid, Vlaicu, bănuind că vorbește cu ..un domn, mare“. După acest dialog descurajator, cei doi so­licitatori se scoală să plece.Atunci înaltul funcționar uitîndu-se din nou pe adresa ministrului de război­, se ho­tărăște și retine pe Vlaicu și pe deputatul care îl insotea. Declară că admite ca aeroplanul să se facă în arsenal, dar ține să asigure pe tînărul inginer Vlaicu că nu­ va reuși. Pen­tru ce? Pentru că și «1 — directorul arsena­lului — a făcut o invenție, care a reușit foarte bine pe hîrtie, dar cînd a fost vorba s'o vîre în tun nu s’a potrivit de loc. Prin ur­mare aeroplanul nu va zbura de loc! * * Acesta a fost „primul salut“ al înaltului funcționar din fruntea arsenalului, către mo­destul inginer Vlaicu, azi primul și sărbăto­ritul aviator român. Dar inginerul­­ Vlaicu lucra mereu și aero­planul se desăvîrșea, cu toată neîncrederea, și vădita antipatie ce i-o arăta directorul arse­nalului, care din zi în zi căuta mijloace mai drastice de descurajare. Cînd tînărul inginer se prezenta la biroul său spre a-i arăta modelele pieselor, înaltul funcționar, care nu mersese nici­odată să vază cum lucrează, ii spunea drept încu­rajare : — „Habar n’aî ce este un aeroplan! Ai venit aici să ne prostești și te faci că lucrezi ca să iei leafă!“. Față cu un asemenea tratament, bietul in­giner Vlaicu, galben la față și surescitat, în vre-o trei rînduri voia să plece acasă, în Transilvania, la părinții săi, cari tocmai el il îndemnaseră să plece în Romînia, „că tot mai bine este între frați decit intre căpcăunii ăștia­­ de unguri!", cum ii ziceau buna lui mamă și tatăl sau Dumitru, țărani romîni din satul Bințin­ți, de lingă Orăștie, cărora săptămina trecută am avut onoarea și feri­cirea să le string mîna în chiar tinda casei lor din Binținți, făcîndu-l să tresalte și să plîngă de bucurie la auzul știrilor plăcute ce le aduceam despre isprăvile fiului lor și a gloriei ce el aruncă prin invenția sa asupra neamului nostru întreg. O adevărată luptă am dus noi, prietenii lui Vlaicu, cu d­însul ca să n­u-l lăsăm să plece acasă, dezgustat și mîhnit. In așa dispoziție sufletească și cu astfel de concurs a fost înfăptuit în arsenalul armatei primul aeroplan național... Astăzi însă lucrurile s'au schimbat, Vlaicu fiind consacrat primul aviator român grație muncei lui și zborurilor reușite ce a făcut, toată lumea se îmbrățișează începînd de la ■elita socială, marii demnitari și înalții func­ționari pînă la elevii de liceu și copiii de ți­gani de prin mahalale. Singurul om care nu s’a schimbat — pro­babil pentru a dovedi că știința nu poate progresa mai mult de­cît sufletul sau — este numai d. director al arsenalului, care, întors zilele acestea din concediu, a ținut să-i arate inginerului Vlaicu că „tot habar n'are ce este un aeroplan“ și să-l trateze ca pe cel din urmă cazon. Cu nimic, cred, nu se poate răspunde mai bine la asemenea maniere de­cît cu următoa­rele sincere cuvinte, pe cari, le reproduc din­­tr’un articol al inginerului Vlaicu asupra aviațunei la noi, publicat în ultimul număr al revistei Viața socială: „­..M’am mirat extrem de mult, cînd în ur­ma atîtor experiențe reușite aproape peste aș­teptările mele, s’au găsit oameni destul de mici la suflet cari să cârtească în umbră, să clevetească și să vază o risipă zadarnică în ajutorul pe care mi l’a acordat statul român. Uneltirile lor nu m’au revoltat, dar m’au în­tristat pentru dlînșiî. E trist că în vremea noastră d­e civilizație largă și înțelegătoare, cînd pretutindeni se fa­c jertfe imense ca să asigure omenii«! noul mijloace de cucerire și da dominare a naturii, e dureros să întîl­­nești firi preocupate numai de intrigi nepu­tincioase și sterpe, oameni cu frunțile poso­morite și cu ochii în pămint, cînd omenirea începe în sfîrșit să-șî ridice privirile birui­toare în suiș, spre cerul aproape cucerit. Oare știința să fi progresat mai mult decît sufletul omului? Nu“, înaltul funcționar din capul arsenalului, poate medita oare fără să tresară asupra a­­ce­stor rînduri eșite din destul de stăpînita revoltă sufletească a inginerului Vlaicu ! ? I. Rusu-Abrudeanu Reforma d-lui Costinescu D. Costinescu, unicul financiar practic pe care-l avem astăzi printre bărbații noș­tri de stat, n’a renunțat de loc la ideia de a introduce reforma impozitului pe venit. Proiectul d-lui Costinescu e gata, a fost supus regelui și va­­ fi supus și Consiliului de miniștri, care, probabil nu va face nici o obiecție, cel puțin în vederea fap­tului că actualul guvern nu va mai pu­tea nici să-l­­ treacă prin Camere, nici să-l aplice. Noi însă am regreta aceasta și am re­greta-o, pentru că trebuie să se dea oda­tă prilej naivilor cari cred în democra­tismul brătienilor și tinerilor generoși, să vadă, măcar cu ocazia unei legi de ordin financiar, cîtă distanță este de la vorbele „democratice“ pînă la faptele acestor domni. Totuși proiectul d-lui Costinescu, odată CHESTIA ZILEI Convenția turco-romînă Primil m­inistruț Toate ca toate, dar dacă guvernarea are de grnd sa-mii pue la încercare și capul — atunci prefer opoziția l­a depus va deveni de mare im­portanță. El va­­ îndruma legislația noastră financiară pe o cale nouă și bună și va faxte ca ideia impozitului proporțional și progresiv pe venit să nu mai dispară de la ordinea zilei. De altfel trebue constatat că nu atâta sentimente democratice și dragostea de po­por, cît nevoile financiare reale, împing spre impozitul pe venit. Intr’adevăr, noi am reușit să impunem aproape tot ce este impozabil. Chestia cu aprinzătorile de­­a gări, este numai uin simptom special al vexațiunilor la care dă loc încîlcita rețea de impozite ce avem. Cei mai ingenioși iscoditori de impozite ai vremurilor rega­­litătei franceze nu’au fost atît de abili, ca financiarii noștri și dacă vom merge me­reu așa înaint­e, vom ajunge să avem im­pozit și pe aerul ce respirăm. Ei bine, nici în secolul al optsprezecelea nu s’a putut merge cu „impozitele“ la in­finit, — cu atît mai puțin în secolul al douăzecelea și într’o țară ca a noastră, un­de o populațiune săracă și flămîndă, — abia mai respiră sub povara birurilor ce scumpesc traiul. Și nevoile statului cresc mereu. Ce asta rămîne de făcut de­cît de a pu­ne la contributiune pe cei bogați, pe cei cu venituri mari? Dar aceasta nu se poate de cît prin introducerea impozitului pro­porțional și progresiv pe venit. Astfel cedind nevoie­ și nu propriului sentiment, guvernele oligarh­iei noastre vor termina prin a introduce reforma im­pozitului. Grija democraților trebue să fie ca această reformă să fie cu adevărat de­mocratică. Ad. Iprăpușire municipale literara Accidentul d-lui dr. Botescu D. dr. Botescu s’a apucat acum să scrie și în gazete. In Viitorul de Duminică 22 c., a apărut prima sa e lucrubațiuni. Las’o mal domol Popescul« tă ai s’o scrîn­­tești ráu de tot. Cînd cine-v», care nu e în stare să scris corect o scrisoare de cinci rînduri, se mai apucă să comită și articole de ziare, e prea mare tupeu. Și în cartea de ar fi scris ceva privitor la vre-o chestie medicală, unde poate că e com­petent. Dar s’a apucat să trateze chestiuni teh­nice. E prea lată. Luînd ca pretext cele cîteva prăbușiri de case în construcție ci s’au ivit zilele trecute una după alta într’un­ scurt spațiu­ de timp, grație intervenției samsarilor partidului, a căruia una din ilustrații e dr. Botescu, d-sa bate cîmpii­ Ne spune că d. Vintilă Brătianu „înce­puse și ceruse o revedere a regul­amen­tului de construcții, care nu mai corespunde, etc.“, și continuă fantastica compoziție în chipul ur­mător : „Ca un prim punct d. Brătianu a încercat să ceară condițiuni speciale acelora ce se prezintau ca autori ai planurilor, nu ori­ci­ne să aibă dreptul a prezintă un plan de construcții. O comisie specială serioasa și cinstită, a întocmit atunci un tablou de ar­chitecti și constructori care după diplome, titluri și lucrări, prezentai­ garanții morale și de specialiști. Rezultatul prim al acestei u­­tile reforme se știe sau să’l spunem acum: s’a produs mișcare în public, î­n „opinie“, în presă chiar — și încă chiar multă — s’a dat material de consultat, interpretat și discutat... mai trebuia ilustrat !“ El, așa e că stilul e elegant ? Și se știe că le style c'est Vhomme, pe romîn­ește, cum e tur­cul și pistolul. Păcat că nu știe muzica, că ași pune pe note acest articol al d-lui Botescu, intitulat „Prăbușiri". Ce e drept, nu înțelegi nimic din el, dar aceasta ar fi cu atît mai interesant, i-ar trebui o muzică seccesion. Maî întîi ne promite că are să ne spună re­zultatul prim (sic !) al reformei d-lui V. Bră­tianu, dar nu ne spune nimic- S’a produs mișcare în public, în „opinie“, în presă... foarte bine, dar­­ ce s’a făcut cu ref­orma d-lui ■­­ . V. Brătianu ? S’a votat modificarea regula­­mentului de construcțiuni sau nu ? Iată ce? nu știm, după trei coloane de înșir’te mărgă­rite ale d-lui Botescu și după ce ne promisese că are să ne­ spună rezultatul. .. Deși articolul d-sale e intitulat „Prăbușul“, d. Botescu ne vorbește mai mult de plimbări­le ce le face prtin mahalale cu automobilul,. „In care ia cărnuri, mărfuri și tot felul de lu­­­cruri stricate (probabil scaune, mese, dula­­­puri), dela bieții comercianți cinstiți, apoi dea dr­ Grill, de biroul de spălătorie și de călcă­­torie de la Adevărul (se vede că l’a cam ustu­rat săpunul cu care l’a spălat Adevărul), de împrejurarea că murdăria cea mai mare o­ întîlnește pe la delegații de suburbii, și sfîr­­șește cu o cacofonie medico-socialo-municipa­­lo-filosofică, așa că singurul lucru care justi­fică titlul articolului este însăși prăbușirea­ d-rului Botescu pe terenul politico-literar. Dar să revin la celelalte prăbușiri, acelaid ale clădirilor. Din cine ne toacă d. Botescu într’un mod a­­șa de obscur, s’ar părea că d-sa atribuie ulti­mele prăbușiri împrejurării că nu s’a vota­t reforma d-lui Vintilă Brătianu, căcî se parei că nu s’a votat. Dar Capitala trăește sub ac­tualul regulament de construcții de ani în­delungați. Poata să ne spună d. Botescu cîte prăbușiri de acestea s’au ivit în ultimii trei­zeci de ani ? Eu nu știu­ de­cît una. Deci nu­ regulamentul e vinovat de prăbușirile de zilele­ trecute. O fi nevoe de modificarea acestui re­­gulament, dar cu totul din alte motive. La primărie există de mult un serviciu pl­­aimnierilor, — afară dacă d. V. Brătianu mi-Si va fi desființat, ceea ce nu credem­­­­a că mib atribuțiuni este să examineze planurile tutu­­ror construcțiilor și să supravegheze și con­troleze executarea pe teren a acestor planuri, avînd dreptul și datoria de a opri lucrările,­ prin poliție la cea mai mică abatere. Nu se poate construi nici măcar o ulucă fă­­­ră autorizația acestui serviciu. Orice cerere și ori­ce plan e examinat mai­ întîi de arh­itectul secției respective, dar a­­­ce­sta nu poate acorda autorizația, ci trebuii să facă raport șefului de serviciu, care, după ze­ce 13 rîndul sau examinează planul, poate a­­corda autorizația de construcție sau de rerra­­­rație, însă numai în limitele delegației cei o are de la primar. Primarul poate să-și rezerve rezolvarea tuturor cererilor și să cea­­­ră și avizul directorului serviciilor teh­nice. Dar acest aviz e obligatoriu pentru­ tot ce in­tră în limitele delegației pe care o are șeful­ de serviciu și toate cererile de această natură­ sînt rezolvate de primar sau de ajutorul dele­gat cu partea teh­nică. Așa s’a procedat pînă­ la venirea­­ lui V. Brătianu în capul comu­nei. Vedeți clar că sînt garanții suficiente, dacă toți își fac datoria și de aceea nici nu se iv­au pînă acum prăbușiri Ca cele din zilele trecute. . f. Cauzele ultimelor prăbușiri s'au roiat singu­­­­e pe față. S’au prezintat planuri pe care ser­viciul teh­nic al primăriei nu voia să la Eprobe; atunci a intervenit un samsar al par­­­tidului și planurile s’au aprobat. Pentru ori­, ce afacere necurată se găsește totdeauna cît ș­ un asemenea samsar în partidul de la putere- Abramovici nu șî-a adus varul ție numele d-lui dr. Botescu ? Și se învinovățesc bietele regulamente ! Ori cit de bune ar fi regulamentele, dacă samsa­rii "vor avea trecere pe lingă autorități, ele’ nu vor plăti o ceapă degerată- Vreți să impuneți o listă de architectî di­plomați care singuri să aibă voie a iscăli’ planuri. Va să zică și aici monopolul. Tea­­m­uă mi-e că în acea listă să nu figureze nu­mai nume de colectiviști, căci e cunoscută­ lăcomia lor de acaparare. r­ Dar aceasta ar însemna a mai contribui lafa scumpirea traiului și în special a chiriilor. In București se construesc mai mult căsuță modeste­­ al căror plan îl poate face ori­ce zi­dar cu experiență, cei italieni aproape toți, fiind­că au școală. Vreți ca bietul om care zidește o căsuță de 4—5 mii de lei să plăteas­că o mie de lei pentru plan ? Nu mai vor­besc de magazii, grajduri, cotețe, ale căror­a planuri omul cu nițică experiență și le poa­te face el însuși. Dar la­ ce ar folosi că planul a fost iscălit­ de G­arnier, architectul Operei din Paris, de Griffel, de d- Mincu sau de d. Mandrea, dacăt zidul în loc de a se face dintr’o cărămidă ș­ii jumătate s’ar face diintr'o jumătate de cără­midă ? Una e planul și alta e executarea lui. "’’"’"fi Dacă planul nu e bun, serviciul tehhnics' nu’l aprobă, însemnează defectele și lacunele­ și prezentatorul lui, trebue să’l modifice po­trivit acestor rectificări. La nevoe primăria ar putea să alipească pe lingă serviciul d­e alinieri jm număr, de ar-

Next