Adevěrul, octombrie 1910 (Anul 23, nr. 7567-7596)

1910-10-24 / nr. 7590

A * Anul a XXHI-isa He FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA COSOCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL. SCHULDER « Comp. Strada Karageorgevici No. 18.— Telefon 8/4 BIROURILE ZIARULUI» București, Strada Sărindar No. V BANI UN UMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri 5 . Duminică 24 Octombrie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST MILLE ABONAMENTE* <3a an. I'l TILet 16.— J Trei ioni . Sea ® IUBI • • . . 8.— | O lünki i tel A» Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON! Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala » 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 H „ Străinătatea a 12/40 UN NUMĂR BANI5 Situația din armată — Nouile înnaintări și mutări, au provocat nouî nemulțumiri în oștire — ■» Ceea Ci» ;.firmăm sunt fapte bine cunoscute, încît au luat proporțiile pe cari ni le-a semnalat scrisoarea „grupului de ofițeri superiori“, publicată de noi eri. Și în rîndu-ne semnalăm toate aceste fapte, pentru că înțelegem bine că acesta e singurul mijloc de a face să înceteze favoritizmul care a sfîrșit prin a pătrunde chiar și în conducerea armatei, instituție care, pentru însăși demnitatea tarei, trebue să rămînă în afară de orice înrâurire politică și în afară de nedreptățile obicinuite, cari descompun și slăbesc organizațiunile atîtor altor instituțiuni de stat la noi. E o atitudine pe care o credem sănătoasă pentru opera de asanare de care a început să aibă nevoie oștirea noastră, în rîndurile căreia favorurile și politica aumiri cari vor sfîrși prin a lua un caracter anarhic, dacă nu se va face nimic pentru îndreptarea cît mai grabnică a situațiunei primejdioase de astăzi și care numai în interesul țarei nu poate fi Ales. Mavrodi Presa guvernamentală, și desigur după introdus nemulțumiri serioase, nemulțumi J 1. - _._• __ . „ _ * îndicatiunea d-lui ministru de războiu, a închis brusc discuțiunea în chestia nemulțumirilor din armată, după cum d, general Crăiniceanu, la rîndul d-sale, a înțeles că era, în sfîrșit, vremea să înceteze cu seria aceea nesfîrșită de comunicate ministeriale, cari nu aveau decît doar singurul merit de a tulbura situațiuni, pe cari mai firesc ar fi fost să le limpezească. Fără îndoială că era o tactică prudentă tactica aceasta a d-lui ministru de războiu, o tactică care i-ar fi reușit, dacă, bine îneles, ofițerii nedreptățiți s’ar fi mulțumit să primească nedreptatea fără pîrtire și dacă, mai ales, noul nedreptăți nu ar fi provocat în chip firesc noui nemulțumiri. La rîndul nostru am așteptat fapte noui și, am avut răbdarea să le așteptăm cu atît mai mult, cu cit eram mai convinși că ele se vor produce, d ministru neputînd să renunțe deodată la un sistem nenorocit în conducerea superioară a armatei, sistem din care a făcut singura d-sale călăuză în distribuirea mai cu seamă a nedreptăței, decit a dreptăteî în rîndurile oștirii. Și adevărul este că aceste fapte noui nu au întîrziat să vină, prilejindu-le de altfel însuși d. ministru de războiu cu ocazia ultimelor înaintări și mutări în armată, publicate erî și azi. *• & ¥ De altfel chiar în legătură cu înaintările și mutările acestea am publicat era o scrisoare protest al unui grup de ofițeri superiori, cari ne semnalează o întreagă serie de nemulțumiri pe cari le-a provocat în rîndurile acestora nedreptățile prea numeroase ce de ministru nu a știut să le evite cu prilejul ultimei mișcări în armată. Și ofițerii aceștia superiori nu s’au mărginit la simple afirmațiuni cari ar putea fi puse la îndoială, ci au ilustrat cu fapte concrete tot ce ne-au afirmat. Așa, în cavalerie, pentru a se înainta la gradul de colonel un ofițer superior, agresat în anume cercuri, nu numai că s’a trecut peste drepturile a cel puțin zece locotenenți-coloneli, dar s’au desconsiderat pînă și dispozițiunile precise pe baza cărora se fac înaintările după tabloul special de stat-major. In infanterie s’a petrecut acelaș lucru„ s’a întrebuințat același sistem al favorurilor, care s’a introdus și în artilerie, singura armă pînă acum scutită de influența nenorocită a politicei. Și acestea nu sînt oare fapte, cari să îndreptățească, și încă cu prisosință, toate marile și multele nemulțumiri, cari frământă astăzi corpul nostru ofițeresc ? Că nemulțumirile există, oricit ar încerca d. ministru de războiu să le conteste sau să le ascundă, dovada o fac însăși denunțările ce primim zilnic și prin cari ne este semnalată nedreptate cu nedreptate; — și, după cum se vede, numai motivele de nemulțumire nu lipsesc astăzi din armata noastră.Și acestea nu sînt singurele fapte noi, pari îndreptățesc nemulțumirile manifestate de foarte curînd. Mai cunoaștem și altele, pe cari le vom releva tocmai pentru a întări cu noui dovezi a ceea ce continuăm a afirma, cu toate dezmințirile platonice ce ni s’au dat și, deși, avem de altfel convingerea că și de data aceasta ni se va opune o nouă dezmințire. In primul rînd, e cazul generalului Gheorghiu, pedepsit — după cum se afirmă — de către d. ministru de războifl pe cale disciplinară pentru că ar fi contravenit celebrei d-sale deciziuni cu privire la înlocuirea popotei ofițerilor în tabără prin și mai celebra d-sale ,,șocolată“. Și cum această pedeapsă, deplasată și ea, pare că d. ministru a găsit-o insuficientă, d-sa se gîndise s’o complecteze cu mutarea generalului Gheorghiu la un alt comandament; la Giurgiu, ni se pare. S’a întîmplat, însă, că regele să nu aprobe această mutare, cum nu a aprobat de altfel ș i altele din acelaș raport al d-lui general Crăiniceanu, așa că d. ministru s’a văzut silit să renunțe și la mutarea generalului Gheorghiu și la celelalte mutări, pe cari a trebuit să le contramandeze telegrafic. Aceasta e și explicațiunea pentru care mișcarea în armată a fost publicată de abia era, cînd de fapt urma, să apară încă de la 15 Octombrie. Dar dacă intiunea aceasta a pus la adăpostul nedreptații, a cărei victimă erau să cadă, pe unii ofițeri superiori, nu a scutit însă pe alții, cari, deși aveau drepturi câștigate la avansare prin merit sau vechime, s-a tregit peste aceste drepturi, pentru a se face loc la înaintare acelor ofițeri, cari erau agresați fie de către d. ministru de război și, fie în anume cercuri politice conducătoare, influentei cărora d. general Crăiniceanu nu s’a putut sustrage. Cîrciumile Dinastiei Cititorii noștri cunosc, între alte afaceri ale Dinastiei și pe acea cu circiuma din strada Manea Brutaru, colt cu calea Grivitei, circiumă pe care o conduce d. Mocanu, intendentul Creditului rural, unde d. Dinu Brătianu este director general. Acest stabiliment de băuturi spirtoase, este în contravenție cu legea contra beției, deoarece nu există cei șaptezeci de metri ceruți de zisa lege între circiumă și biserica Sf. Nicolae, din față. In numărul Adevărului din 16 iunie, directorul Adevărului, vorbind cu d. ministru de finanțe, Emil Costinescu, socrul contravenientului, îi atrăgea atenția asupra unei a doua abateri de la lege și anume că Dinastia, pregătește să facă, pe tăcute, acelaș lucru cu magazinul ei din calea Victoriei No. 78, adică să-l prefacă în circiumă cu paharul, deși el este situat iN FAȚA BISERICEI CREȚULESCU! Imediat după ce a apărut articolul, lucrările de instalare ale circiumei au încetat, pentru ca apoi, fără de zgomot să reînceapă, iar acum se publică prin ziare, că lucrul e fapt îndeplinit, și că la Viile Brătianu din calea Victoriei 78, se servește și cu paharul". Un redactor al nostru a fost la fața locului și a constat de visa faptul ca îndeplinit. Regretăm că facem publicitate gratuită Dinastiei, dar suntem nevoiți a trece peste acest considerent de ordin material, deoarece trebue să se știe în ce chip nerușinat Dinastia își bate joc de legi — și cum ginerele ține seamă de bătrînețele și situațiunea socrului sau — ministrul de finanțe. Această nouă „afacere particulară", pe care o conduce^ omul de paie al Dinastiei, cel cu Răteștii — d. Dimitriu — este și o mică dovadă că regimul este pe ducă și că firma la Cei trei fraț, știind că sub alt guvern nu i se va permite să calce legile țărei, caută să uzeze și în gheșefturie sale necurate de politica faptelor indeplinite Dosarul Dinastiei se mai mărește cu o incorectitudine. De altfel simți in lucrare și altele, cari nu peste multă vreme, vor vedea lumina zilei. Nu știm chiar, dacă ajungînd la o sută, vom putea să spunem că acum îi punem cruce! A. B. Jellen-Crippen - O apropiere la locul ei — O știre care ne-a fost transmisă telegrafic, va surprinde, fără îndoială, cercurile noastre guvernamentale, deși pentru țara în care faptul s’a petrecut, el nu poate avea de rit, cel mult importanța unui fapt divers oarecare, și nu poate avea altă importanță, deoarece era firesc să se petreacă așa și nu altfel. În puține cuvinte, faptul e acesta: S-a permis dentistului Crippen, condamnat la moarte pentru că și-a ucis soția, să aibe o întrevedere cu miss Le Neve, amanta cu a cărei complicitate se afirma că a săvîrșit crima, dar care a fost achitată. Mai mult, de cit atît. Condamnatul a fost scos din celula sa și introdus într’o cameră particulară, unde convorbirea a avut loc fără martori, fără sentinele amenințătoare în stingă și dreapta celui condamnat. Relevăm faptul pentru că pe cale de comparație, avem de tras un învățămînt de care nu putem rămîne străini tocmai pentru că aceea ce într’o țară cu adevărat liberală e normal, e firesc lucru, — la noi însă, cu mentalitatea și falsul liberalism al conducătorior acestei țări, la proporțiunile unui fapt cel puțin senzațional. Aluzia se referă la cazul lui Stoenescu- Jellea, care deși nu fusese condamnat nici măcar la moarte, nu numai că nu i s’au permis convorbiri particulare cu vre-un membru al familiei, dar i s’a interzis orice întrevedere chiar cu avocatul sau. Așa se înțelege la noi dreptul de apărare, care nu se poate refuza nici criminalului de cea mai ordinară speță. Ciudată mentalitate și, cu atît mai evident ciudată, cu cu apropierea între cazul lui Stoenescu Jellea și acel al dentistului Grippen e foarte la locul ei. Dar, alții sînt oamenii aci și alții în Anglia; alta, prin urmare, mentalitatea unora și alta a celorlalți, altul deci și înțelesul ce se dă drepturilor omului, oricine ar fi acel ce le reclamă, pentru că și temelia organizațiunei sociale de acolo, dacă e mai veche, e cu toate acestea cu mult mai puțin șubredă decit la noi. Iată pentru ce aceea ce în Anglia civilizată e permis unui condamnat la moarte, în Belgia Orientului nu se îngădue unui individ, care nu s’a dovedit încă a fi nici măcar complet responsabil de tentativa criminală pe care o încercase. Și, cu toate acestea, sunt destui naivi cari nu s’au convins încă că e prea mult putregai în țara aceasta Ministerul industriei, presa și industria — Asupra unei broșuri anonime și totuși iscălite — Am arătat acum cîteva zile, că din birourile ministerului industriei a pornit o broșură menită să apere și să susție ultima reformă a regulamentului de poliție minieră. Această broșură servește acum ca material întregei prese oficioase, care o ia drept ultimul și infailibilul cuvînt al înțelepciunei și făurește din materialul ei, articole de fond, de polemică și chiar arme de atac, aprobînd-o în acelaș timp fără rezervă, după cum fără rezervă ar fi combătut desigur o lucrare, fie ea cu de întemeiată, care însă ar fi criticat acest act al ministerului industriei sau oricare alt act al vreunui membru sau partizan al guvernului. In această atitudine favorabilă broșarea ministerului presa guvernamentală nu se lasă turburată, nici de observațiile necuviincioase și stupide pe cari ea le face cu privire la presa noastră. Aceste observațiuni încearcă să interzică presei de a se ocupa de „simplele“ măsuri de poliție minieră, afară doar de cazul că le-ar aproba. Abstracție făcînd de logică — deopotrivă de slabă și în acest argument, care interzice presei de a se ocupa de cestiune și-i permite în acelaș timp să se ocupe în sens favorabil, ca și în tot restul broșurei— facem abstracție de logică, dar mentalitatea autorului broșurei ce se degajează din această frază la adresa presei, — nu jignește de loc pe gazetarii guvernamentali? Nu numai atîta însă, această observație e numai stupidă, mai e însă o alta care e infamă. Ea spune că presa se ocupă de regulamentul de poliție minieră, numai pentru că industriașii o solicită și „știri să o intereseze la soarta lor“. Cu alte cuvinte cinstea presei este suspectată și se insinuiază că în mod interesat, ea combate modificarea regulamentului de poliție minieră. Atunci poate presa guvernamentală, care nu are nici un cuvînt de critică pentru o asemenea infamie, susține regulamentul pentru că pe ea industriașii n’au știut, s’o intereseze de soarta lor, cum a știut guvernul s’o facă? * 1 * * Dar tonul acesta la adresa presei este întrecut de tonul la adresa industria SFTftî. Aceștia sunt prezentați pur și simplu ca niște imbecili sau ca niște necinstiți cari au grijă de milioanele ce le-au încredințat acționarii sau chiar de propria lor avere, ba cînd ministerul industriei, inspirat de diferite persoane „competente“ vrea să se îngrijească de aceste milioane ei se opun. Argumentația aceasta ar fi copilărească și ar provoca rîsul, dacă ea nu ar fi acoperită de autoritatea guvernului. Intr’adevăr, ce ideie trebue să’și facă despre mentalitatea conducătorilor acestei țări, despre siguranța ce domnește la noi, industriașii, dacă astăzi, după ce au venit m sute de milioane să fructifice economia masiră națională, sunt tratați în lipsiți de conștiință, oameni de rea credință cari stăpâdesc averea încredințată lor, ca uinel de minori și imbecili. Nu se vor gîndi ei un Log,ca au fost un moment așa cum vrea să-i prezinte broșura, anume atunci cînd au venit cu milioanele lor la noi, pentru ca în urmă să-î maltrateze nu numai ci. Vintilă Brătianu. Iar toată ceata care mai de aproape sau mai de departe îl întărește în politica sa economică? Ei bine, nu această politică economică strivită și neprevăzătoare, care sub amețeala bazelor naționaliste, urmărește direct sau indirect diferite interese personale, această politică economică trebue să nceteze în interesul țărei. Ea trebue să înseteze cu atît mai mult cu cit dacă poate săpări pe naivii de la noi, este însă cunoscută în mobilele ei de industriași, asa că nu numai economicește țara sufere, ci și moralmente. Lucrul acesta nu se poate sublinia, nu se poate spune îndeajuns, âu grija de siguranța muncitorilor, nu grija de viitorul minelor, nu grija de avuta națională, nu grija de averea acționarilor, toți oameni majori și cari știu ce au și ce le trebue, nu, ci diferite interese meschine, ambițiuni mici și o sete de răzbunare neputincioasă au hotărît modificarea regulamentului de poliție minieră. Căci această modificare, prezentată ca o răzbunare contra celor cari au combătut aimosul proect de lege pentru încurajarea industriei, avînd de scop să introducăe căi piezișe cele mai neacceptabile dispozițiuni ale numitului proect, — este în același timp o armă de răzbunare a mulor inspiratori ai politicei petroliste a l lui Vintilă Brătianu, un act de samavolîicie al căruia merit și-l însușesc și dierițiî zei minori cari regretă poate anumite oase cu carne ale unui Egipet în care abundența se revarsă fără multă muncă. Le spunem toate acestea, cu părere de saü, cu regret. Dar ele trebuesc odată puse, pentru a se arăta țării mobilul secret al celei mai noi politice economice de a noi. Cele ce spunem noi acum cu glasare, se șoptesc pretutindeni unde se discută cestiunile privitoare la petrol și credem că nu putem apăra mai bine renumele bun al țarei, decit trăgînd o bine definită linie de demarcațiune între țarăi acei cari atîta au vorbit în numele ei, încit cei ce n’o cunosc au început s’o conunde cu acești politiciani mari și mici, de față sau oculți. # & Acestea sînt reflexiile ce sugerează broșura asupra regulamentului de poliție minieră, care tipărită la „Independența“,xploatată de toată presa guvernamentală i comparată cu toate este s’au spus în ultimul tîmp, moartă sigiliul indubitabil al birourilor ministerului industriei. Or, e de așteptat că acest minister va da un comunicat prin care se va desolidariza de această broșură, pentru ca să nu ramie credința că un minister poate să se servească de arma anonimatului pentru a maltrata și insulta presa și pe acei locuitori ai țarei ale căror interese e chemat să le discute și poate — lucrul a devenit acum dubios — să le protejeze. îl AZBITII Briand e scăpat! Xp. Fostul „grevicultor“, d. Briand, azi primministru al Franței, și-a găsit, în fine salvarea — de unde socialiștii ha-ha să-i transporte cu „Salvarea“. D. Briand are concursul hotărît al d-lui Brătianu și dacă a pierdut stima lui Jaurès și a socialiștilor, a cîștigat’o pe a d-lui..... Procopiu și a „Dipandanțului“. Al doilea guvern Briand e garantat și asigurat pe viață de agenția de asigurări „Dipandantul“. D. Briand e călare pe situație și guvernul său va avea, de acum înainte, o existență cel puțin cît acela al d-luî Brătianu, dacă nu și mai și! Nici n’a visat „grevicultorul“ de odinioară de unde o să-i vie salvarea la ceasul încercărei supreme! Pac. # Autonomia Ardealului Viitorul program al romînilor de dincolo In presa românească de peste munți se agită de cîtva timp, mai ales de cînd cu ivirea la suprafață a tratativelor de împăcare romîno-maghiară, o chestiune foarte importantă și interesantă totdeodată, anume necesitatea modificării programului național stabilit în conferința romînilor adunați la Sibiu în anul 1881. Toți conducătorii politicei romînești de peste Carpați, cei bătrîni ca și majoritatea celor tineri, sînt azi unanimi în a recunoaște că așa încărcat cum este, programul național devine nerealizabil, înlăturînd atît în prezent cît și în viitor orice posibilitate de apropiere între cele două elemente în luptă : poporul român Și punctul din program, care, cu timp va fi menținut, exclude orice înțelegere între Romînii și unguri, a fost și este — căci oficial nu ni s’a anunțat încă renunțarea la el de către conducătorii romînilor — chestia autonomiei Ardealului, de care nici guvernele ungurești și nici coroana de Habsburg nu vrea să mai auză. Totdeauna au fost printre Romînii de dincolo adversari hotărîți ai acestui punct din program și în primul rînd Românii din Banat și Ungaria propriu zisă, în fruntea cărora se aflau regretații Vincențiu Babeș și Alexandru Mocsonyi, cari, dacă i’au admis în conferența din Sibiu de la 1881, au făcut-o ca să nu fie taxați de trădători și să nu spargă solidaritatea națională. Alexandru Mocsonyi era de părere că dacă Romînii primesc să fie aleși și să intre în Parlamentul din Budapesta, el trebue să se pună pe baza dreptului public al Ungariei sau în caz contrariu, să rămînă în pasivitate. Punctul acesta de vedere al regretatului Alexandru Mocsonyi pare a-șî fi făcut azi drum și printre elementele mai tinere ale politicei fraților noștri de dincolo, cari au început să admită că intrarea Romînilor în Parlamentul unguresc și susținerea chestiei autonomiei Ardealului sînt două lucruri incompatibile și că cine cere autonomia Transilvaniei, nu are ce căuta în Camera din Budapesta. Nu comitem greșeala să ne pronunțăm dacă acest punct de vedere, impus mai mult de nevoile timpului, este bun sau nu. Constatăm însă, ca simpli cronicii care eram că aceasta este deocamdată mentalitatea majoritețtî politicianilor români din Ungaria, cari spun că programele politice nu sînt croite pentru rechinlicie, ci trebue să fie supuse și ele schimbărilor imprimate de vreme și adaptate unor situațiuni anume date. De altfel, după informațiile pozitive ce avem, chiar în memoriul prezentat acum de curînd de d. dr. I. Mihu guvernului unguresc în chestia tratativelor de împăcare, s’a trecut în mod abil peste orice chestiune de drept public, deci și peste autonomia Ardealului. In rezumat se poate spune că viitorul program al Romînilor din Ungaria se va concretiza cu timpul la următoarele postulate : conservarea Umbei și a naționalităței române înaintarea în cultură și bunăstare. 1. Rusu-Abrudeatra Adeveruru Guvara de funcționari „Conservatorul“ vrea cu orice preț sa fim pentru un guvern de funcționari. Dacă conu Petrache este pentru un parlament de funcționari, de ce s’ar mai speria lumea de un guvern de funcționari?!... Solul boerilor Eminentul soluționist Ioină a găsit o misiune boerilor : să se bage sufragii la d. Ionel Brătianu! Dacă le convine, Ioină e gata să facă pe agentul de plasare! Pentru Da, la o adică sîntem pentru un guvern de funcționari, fiindcă la urma urmei tot bieții funcționari conduc ministerele! Staoletto CHESTIA ZILEI Guvernul neutru C. Ionel Brătianu: Vă trebue un guvern neutru . Mă ofer eă II UN SACRILEGIU —* Plantațiile pe strade — de AL. CIVRCU Pseudo-castamil este un arbore exotic, cu creștere repede, foarte decorativ pentru alee, mai ales prin Aprilie-Mai, în timpul înfloritului, dar plantat pe trotuare nu poate trăi mult. Lui nu-i priește decît în grădini. Deosebit de asta în clima noastră secetoasă foile castanilor de pe trotuare încep a se îngălbeni de prin Iulie și adesea pe la finele acestei luni ele seamănă cu foile de tutun uscate, care apoi cad, așa că acest arbore se desbracă de frunziș tocmai în toiul verii, cînd avem nevoie mai mare de umbră. Ca estetică ce poate fi mai trist decît a verdea pe strade în mijlocul verii arbori cu foile uscate sau chiar fără foi ? Nici chiar teiului nu-i merge în clima noastră pe trotoare, unde e asfixiat și sufere de pîrlitura frunzelor și de arsura trunchiului. In genere nu reușesc pe trotoarele noastre esențele cu lemnul moale și din cîte esențe s’au încercat nu prosperă perfect decit ulmul, sophora japonica și salcîmul, din acesta neputîndu-se întrebuința de cît varietățile viermis și Bessoritarm, cu coroarița globuloasă, în stradele prea înguste pentru arborii mari. Dar dintre toate ulmul e neîntrecut, atît varietatea campestris, cit și vegeta. Viguros, robust, port admirabil, maiestos, coroană impozantă și stufoasă, rezistând la atacurile insectelor și chiar la ale oamenilor, cari la noi nu cruță coaja copacilor, păstrînd frunzișul pînă iarna, ulmul este pomul de alee prin escelență. Poate atinge vîrste foarte înaintate. In călătoriile mele prin străinătate am constatat că el predomină în plantațiile orașelor, chiar în cele din Nordul Europei. De altmintrerea nu e mare filozifie de a constata care esențe reușesc pe stradele noastre , n’avem decit să ne uităm și să vedem cari arbori au rămas și cari au pierit din plantațiile făcute de vre-o 30 de ani încoace. * Pe bulevardul Pache-Elisabeta fuseseră plantați pseudo-castani, ca dealmintrelea și pe alte strade. Cui au mai rămas ? Azi vedem că sunt ulmi în locul lor. Pe bul. Universității, între strada Colței și calea Victoriei fuseseră plantate castani, dar din vre-o 90, nu mai rămăseseră în 1906 decît vre-o 20. Ei fuseseră înlocuiți de d'. Saita cu ulmi. Măsură escelentă. Din nefericire foarte mulți fuseseră plantate în gropi pline cu cărămizi, moloz și chiar ziduri vechi de temelii. Organizasem europenește serviciul grădinilor și al plantațiilor comunei. In primăvara 1906 escelentul grădiinar-șef al orașului, d. Proksch, pe care-l adusesem din Viena, îmi propune să uniformizez plantațiile de pe strade, căci era o adevărată cacofonie de a vedea tot felul de esențe amestecate, adică unul lângă altul un castan, un salcîm, un oțetar, un ulm, un platan, un teiu, un arțar, etc. și să înlocuiască cu ulmi cei vre-o 20 de castani ce mai rămăseseră pe bulevardul Universității inercalați printre 70 de ulmi. La început am ezitat, dar cînd mi-a arătat că mai toți arțarii și paltinii de pe bal. Elisabeta aveau măduva străpunsă de un canal perforat de un viermie gros ca degetul cel mare, că mai toți pomii erau plantați în moloz, fără sorți de viață, că cei 20 de castani erau muribunzi, cu trunchiuri foarte groase, pline de cicatrice de pe urma construirii de tribune pentru defilarea de 10 Mai, ca niște soldați bătrîni ciuruiți de gloanțe — dar cu coroane pipernicite, cînd m’am gîndit că nu trebuie să aștepătm moartea acestor castani, căci cu cît se va întîlni înlocuirea lor cu ulmi, cu atît va fi mai mare disproporția între cei deja plantați de cîțiva ani și cei ce se vor planta mai în urmă, n’am mai stat la gînduri și am dat d-luî Proksch deplina mea aprobare. I-am recomandat numai ca pe Celeilalte bulevarde și strade pomii sănătoși să nu fie sacrificați, ci transplantați așa că pe o porțiune oarecare de stradă să vină pomi de aceiași esență, și pe cât posibil cu coroana la aceiași înălțime, apoi uniformizarea să se facă treptat, înlocuind cu ulmi toți pomii cari pier. Și spre a avea în viitor rezerve de arbori de toate dimensiunile am plantat în pepiniera pe care am înființat-o la Grozlvești — și care ar merita să fie vizitată de bucureșteni, căci face mare cinste orașului — diferiți puieți, dar mai ales ulmi, în număr de peste 12.000. Astfel se explică că azi se pot înlocui cu pomi mari, nu cu nuiele ca în trecut, arborii cari pier, cum s’au înlocuit zilele acestea în dreptul lui Kosman și al Minereei, vre-o 7—8 ulmi, cari s’au uscat din cauză că fuseseră plantați în moloz . D Ionescu-Zane, de la ministerul domeniilor, mi-a găsit în poienile din pădurile statului 2000 de ulmi de o frumusețe rară, cu rădăcini bogate: parte din ei i-am plantat pe splaiul Dîmboviței de la hala Ghica pînă la Lemaître, pe șoseaua Șerban-Vodă și în alte puncte și parte i-am plantat în pepinieră. Dar să revin la cei 20 de castani din bal. Universității Ca să nu fie puși pe foc, i-am dat, d-lui Redon pentru parcul Expoziției, căci căuta pe capete pomi mari și nu găsea Mi-am zis că în terenul umed al câmpului de la Filaret eî vor avea mai mulți sorti de viată decît pe bulevard. I-am trimis în vilegiatură, cum trimit medicii la băi pe oamenii ofiliți de viață orășenească. Și am avut plăcerea să-i văd verzi în parcul expoziției. In fața palatului Universitatei sînt 1S ulmi despre cari nimeni n’ar bănui că au fost plantați acolo abia acum 4 ani atît sânt de mari. Aceia i-am plantat eu, asistat de d. șef de secție Voiculescu. Ci să găsesc acei 12 ulmi am colindat împrejurimile Capitalei cu d. Voiculescu într’un automobil mic al primăriei și cum era ger, mă apucase o așa groaznică de durere de măsea, încît după terminarea plantării n’am mai putut răbda și am dat fuga la d. dr. Niculescu de mic, scos-o. Atunci am fost atacat cu violență de ziarele liberale și de altele. Eram acuzat că devastez capitala. Eram sfîșiat tocmai pe tema pe care credeam că merit mai mult, dacă nu lauda și recunoștința concetățenilor mei, cel puțin tacita lor aprobare , pe tema plantațiilor. Am tăcut și mi-am văzut de treabă, îmi ziceam că viitorul mă va răzbuna. Și m’a răzbunat. Azi nu e nimeni care să nu recunoască deosebirea enormă dintre trecut și prezent în serviciul grădinilor și plantațiilor, iar administrația liberală a reînoit cu spor de leafă, contractul valorosului grădinar silezian, d. Proksch. Eu am înlocuit, 20 de castani cu ulmi și ziarele liberale cereau capul meu; sub d. Vintilă Brătianu s’au înlocuit sute de castani (bul. Carol și altele) și nimeni n’a suflat un cuvînt. Cultul pe care-l am pentru plante, și ceea ce am făcut pentru plantațiile capitalei, mă face să consider ca pe copiii mei toți pomii și toate plantațiile din capitală. De aceea să nu se mire nimeni că o jale adîncă m’a cuprins erî, cînd, trecând pe bal. Universității, am văzut cu cîtă barbarie, cu cîtă lipsă de milă de acei frumoși copaci, se săpa un șanț adînc la distantă de vre-o 5 m. de trunchiurile lor, tăindu-li-se rădăcinile cu tîmnpcoapele, cu alte cuvinte tăindu-li-se din viată. S’ar fi putut crede că această ispravă o face o armată de invazie, niscaiva huni sau tătari. Dar nu, mi s’a spus că însăși primăria comite acest sacrilegiu. Adică însăși administrația căreia aparțin acești pomi, care i-a plantat, care are datoria să îngrijească de ei. Lucrul pare de necrezut. Primăria, fiind în proces ca compania de gaz, instalează o conductă electrică pe lingă a companiei, care va rămânea moartă sub trotuar. Nu cunosc amănuntele chestiei litigioase și nu mă amestec. Dar o asemenea conductă trebuia instalată la cel puțin 2 metri departe de trunchiurile arborilor. Și mi s’a spus că pe bul. Carol conducta e încă și mai aproape dă pomi, ceea ce primăria va cîștiga poate cu o mînă, va pierde cu alta, căci și plantațiile au costat milioane. Unde mai puneți că o plantație formată și încheiată nu se poate improviza nici chiar cu bani cît de mulți, ci mai trebue și timp. In scurtă vreme toate plantațiile vor trebui reîncepute și cu sistemul acesta pe lângă risipa banului public, pe fiu-