Adevěrul, decembrie 1910 (Anul 23, nr. 7627-7655)
1910-12-04 / nr. 7630
unul al XAni-lea No. 7630 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MINE Abonamente cu premii: Unin ....... .... .»o. Lei 20«. Ș».e Ioni............................................................................. arfrei Ioni ........o.... . Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 «i»ii Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «i + i» o Bani exemplarul Sambata 4 Decembrie 196 O drama politica Trecem pe lîngă lucruri, și nu le observăm splendoarea ori dramatizmul lor. Oricît de puțin însemnate sînt luptele politice la noi, totuși bătălia viitoare dintre d-nii Carp și Take Ionescu pentru mine, începe să ia o întorsătură dramatică. Lăsînd la o parte ideile și tendințele, în arenă sînt două personalități politice, cari își joacă fiecare o carte mare. Și în special pentru d. Carp este ultima carte. Dacă va fi învins în alegeri ori nu va putea guverna, va trebui să fie socotit suprimat. O viață întreagă de om va fi zădărnicită și o mare secțiune se va trage pentru viitor și anume, că ori cit este de deșartă și de fictivă, viața noastră politică, totuși trebue omului politic și șefului de partid, cel puțin partidul. Ori de aceasta a făcut totdeauna abstracțiune d. Carp. D-sa s’a socotit pe d-sa însuși, mai presus și de legi și de partid. Și-a zis că favoarea regală îi ajunge pentru a guverna și timp de patruzeci de ani, n’a putut fi lecuit de această greșeală, cu toată evidența ei, cu toate secțiunile trecutului, care i-a arătat, că fără de partid propriu, nu poți fi decît ori un diletant — în opoziție, ori un prizonier al partidului altora, — la guvern. Car d. Carp, nu mai este tînăr — și tocmai acum la adinei bătrîneți pare a se fi convins că numai prin partid, poate să ajungă să guverneze. De aceea îl vedem cerînd puterea, în capul unui partid — dar ce partid ! Fiecare trage în partea lui, fiecare se gîndește la dînsul și la ziua de mîine, fiecare își are tendința lui. In adevăr, nu cred să se poată spune în chip serios că d. Carp și amicii săi, junimiștii, alcătuesc un bloc și de principii și de tendințe și de intelectualitate cu d. Filipescu și amicii săi, precum și cu serenissima curte a Excelenței sale Gh. Gr. Cantacuzino. Simpla împrejurare și adversitățile luptei, au pus împreună aceste trei elemente politice disparate, cari prin ele însuși sunt noapte să capete puterea — fără elemența regală, dar vor fi absolut incapabile să dea d-lui Carp un guvern cu viață, chiar dacă furtuna alegerilor și cea mai strașnică intervenție administrativă, vor face minunea de a le da o majoritate parlamentară. * In fata sa d. Carp, are un bărbat politic mai tînăr ca d-sa, cu un sfert de veac, plin de talent și de viată, ducînd după sine un partid disciplinat și gata de ..luptă. Și d. Take Ionescu joacă o carte mare. Dacă va fi învins în alegeri, va fi nevoit să o înceapă de la început, să se vadă depărtat de putere pentru cîtva timp. Nu va fi distrus, fără îndoială, dar pentru un moment învins—și multe sunt neplăcerile și durerile celor învinși! Vae victis zice latinul și această exclamațiune spune toate amărăciunile celor ce pierd bătălia. E dar pentru șeful conservatorilor-democrati, o chestie mare de a învinge. E victoria finală, la isprăvitul alegerilor, e șefia viitoare mărită asupra întregului partid conservator, e înlăturarea din calea celor 1î concurenți, — e curățirea terenului, este debandada definitivă a adversarilor, e chiar disparithinea lor pentru totdeauna. Omul acesta este dator sieși și partidului sau, să pună în această luptă tot talentul, toată energia, să facă toate sacrificiile, să nu cruțe nimic, să se dea întreg și fără de precupețire; e lupta cea mare pe viață și pe moarte. O simplă dezitare îl poate costa mult, o singură greșală va trage mult în cumpănă, totul pentru tot, trebue să-i fie deviza și fără îndoială că o asemenea luptă și situațiunea unui asemenea om, încordarea lui supremă, merită să fie observată, studiată, și din punctul de vedere artistic, chiar și admirată. Din ambele puncte de vedere lupta această politică este o dramă pasionantă. De astă dată nu o să mai fie comedie, ci tragedie în toată puterea cuvîntului. Un om, la marginile vietei, luptă ca să nu închidă ochii, pînă ce nu va dovedi lumea, că punctul sau de vedere, a fost cel drept. A înduioșat pe rege, se zice. E vorba ca să cîștige — cu orice preț și corpul electoral și astfel ultimele lui zile să fie o apoteoză, sfîrșită în razele soarelui și ale gloriei. in care î stă însă un alt om, care are și el dreptul la viață, în baza meritului și a talentului, care își face o glorie de a fi copilul operilor sale, de a nu fi fost născut cu steaua in frunte și cu blazon și care a ridicat un steag nou, care s'a răzvrătit contra drepturilor moștenite ori uzurpate. Și pentru acesta lupta este supremă; e vorba de dreptul de a trăi și de a se înălța, de a guverna, de a căpăta pentru totdeauna locul ce i se contestă și de a se impune și Coroanei, care de altfel îl nedreptățește. Cine va învinge ? Bătrînul ori cel tînăr? Trecutul ori prezentul ? Dreptul divin ori dreptul cetățenesc ? Iată problema care pasionează întreaga țară, iată schițată drama la care vom fi spectatori în curînd... ” In discursul sau de la mesaj, în chestie personală cu d. Delavrancea, d. Take Ionescu, a vorbit de ultima convorbire politică pe care a avut-o cu d. Carp. Acesta i-a spus următoarele : „Tu vrei să dai partidului conservator o altă îndrumare. Se poate să ai dreptate, dar de ce nu aștepți, ca să nu mai fiu eu, între cei vii". Cuvintele acestea sunt mai mult decît o revelațiune a întregei situațiuni. D. Carp a înțeles fatalitatea jalnică a lucrurilor. E mărturisirea că a fost atras într’o luptă pe care n’o dorea, că pentru alții dă războiul și că se sacrifică, deoarece fără de acești alții războiul nu s’ar fi născut și noua îndrumare ar fi venit mai tirziu cînd d-sa nu era să mai fie. Dar această mărturisire este tocmai spovedania păcatului de a nu fi avut partid, de a fi fost veșnic prizonierul altora și astăzi de a fi dus lupta contra unui adversar, care i-ar fi putut fi amic și amic de mare preț. Dar încă odată, astfel este fatalitatea lucrurilor. Drama nu se mai poate aminti, cortina este aproape să se ridice, și cei doi luptători vor intra în scenă, cu siguranță, că pentru unul lupta va fi și grea și fatală. CONST. MILLE JN AZBITII Politica on secret D. Dissescu s’a mirat eri că deși trăim sub regim constituțional in care guvernarea se face cu publicitate, cu dezbateri parlamentare publice, cu presă, cu întruniri, totuși succesiunea la guvern se face cu excluderea publicităței. Pînă aici fără perdea, cînd vine chestia regulărei succesiunei la guvern cade perdeaua și păpușeria începe la secret, cu sfori, cu tîrguri, cu mezaturi, cu „acorduri“ și alte asemenea panglicării, menite să asigure practica sinceră a... regimulur constituționale“ ! In această fază ne aflăm în momentul de față. „Mica publicitate“ a guvernării face serviciul pe care-l fac unele anunțuri ale agențiilor matrimoniale sau de.... macrotaj! Pap ----------**-----------Politica și sănătatea La Cameră se votează în mijlocul unei indiferențe fără pereche legea sanitară. Guvernul se pregătise pentru o crîncenă luptă. Tot așa credea și publicul. D. dr. Cantacuzino a venit anume din străinătate și s’a instalat în dosul băncei ministeriale împreună cu faimosul sau subdirector, ditorul Sion. Cu dînșii, acești douî domni aduseseră un întreg corp de funcționari, pentru a furniza guvernului munițiunile cu cari să dea lupta... Și cînd colo — nici o mișcare mai vie din partea opoziției, nici o nevoie de intervenție energică din partea guvernului; muniția rămasă în: tolbele sanitarilor; cetatea legei sanitare luată fără rezistență; îmi închipui în ce dispozițiune sufletească se află doctorii Cantacuzino și Sion. Pentru dînșii legea sanitară era ca o amantă ce li se disputa cu patimă, ca o iubită pe care credeau că va fi nevoe s’o cucerească cu forța. Cînd colo nimeni nu le dispută amanta, n’au nevoe să cucerească iubita, — ci ajunge să întindă mina și s’o ia — vă închipuiți deziluzie?... Mai ales dacă se nemerește ca amanta să exhalte răceala morței. Căci doctorul Cantacuzino care n’a primit funcțiunea de director general al serviciului sanitar de cit pentru a realiza — după cum a spus — această lege, e destul de cuminte ca să se întrebe : — Ce s’a întâmplat? Oare de anul trecut și pînă acum toți adversarii legei s’au convertit și de unde o credeau infam de rea, o socotesc admirabil de bună ? Și pentru că-l credem pe doctorul Cantacuzino cuminte, bănuim că indiferența care însoțește trecerea proiectului sau prin Cameră, îl va fi lămurit asupra situațiunei reale. Nimeni nu mai ia legea aceasta în serios. Toată lumea e convinsă că guvernul e pe ducă; mai știe că oricine i-ar urma nu va aplica legea d-lui Cantacuzino; n’o va aplica pentru că va fi adversarul ei; n’o va aplica pentru că, cu situațiunea noastră financiară nu se pot face nu 20 de milioane, dar nici 10 milioane de cheltueli noi. Și dacă d. Morțun a spus că trebue cheltuiala aceasta pentru sănătatea țăranilor noi îl credem sincer și sintem de acord că trebue cheltuit și mai mult decit atîta pentru sănătatea țăranilor, deși în alt chip de cit cel inventat de doctorul Sion, dar datoria guvernului era să arate, cum și de unde are de sind să procure milioanele acestea, dintr’un impozit nou ? Dacă da, ce fel de impozit ? Tot din spinarea țăranului? Din indiferența cu care se votează la Cameră proectul legei sanitare, d. doctor Cantacuzino, care e bun doctor, trebue să vadă că alintata sa lege are cunoscuta fază ipocratică și că toată votarea ei la spartul tîrgului e o inocrizie. » Dacă însă așa stau lucrurile, nu mai puțin ceea ce se petrece cu legea sanitară e un simptom adinc întristător. Gherea a arătat în Neorobăția sa, de ce la noi politica domină toate, preponderentă în toate. Această preponderență a politicei, explică și ea întrucîtva indiferența cu care se discută legea sanitară. Acum un an ea a dezlănțuit o agitație atît de mare în țară, încit guvernul a renunțat de a o mai prezenta. Acum un an o furtună se dezlănțuise împotriva ei și pasiunile depășiseră limita obicinuită chiar la noi. Astăzi însă preponderează chestiunea politică, preponderează marea problemă : Take sau Petrake, — și nimeni nu se mai interesează de altceva. E drept, după cum am spus, că votarea legei nu mai are nici o importanta de vreme ce ea nu va fi aplicată, — dar oare nu privește ea o problemă care în tot cazul merită o atențiune și discuțiune mai largă? Desigur că da, — politica primează însă totul la noi, și dacă aiurea se face dreptate și de-ar pieri lumea, la noi se face politică și de-ar pieri tara. Rp. Chestia constituțională tnnaintea Senatulu Cu ce mentalitate politică și cu ce tendință cere d. Carp puterea D. Dissescu a adus eri înnaintea Senatului, cu competința sa în ale dreptului constituțional, chestiunea succedării la guvern Observațiunea cu care a început, spunînd că faptul că cei din jurul d-lui Carp vor să dea situațiunei un caracter anormal rezidă în tendința lor de a se da unei situațiuni foarte normale o soluțiune anormală, observațiunea aceasta a sintetizat tendința și a așezat lucrurile in pozițiunea lor adevărată. Ea a impresionat dela început Senatul, cum a atras atențiunea declarațiunea d-lui Dissescu că e hotărît a duce cu partidul sau lupta, „pînă dincolo de posibil” ca să nu se calce în picioare Constituțiunea pe care a jurat regele și în care vrea să creadă poporul român. Coroana e inviolabilă, dar prerogativele ei se discută. O altă declarațiune importantă a d-lui Dissescu e aceea că revizuirea regimului agrar trebue să fie complectată cu o expropriere. w * * Dar să intrăm în materie. Și ,pentru a intra d. Dissescu a dat din capul locului un exemplu de cum înțelege d. Carp regimul constituțional. D-sa s’a dus la Viena și a declarat că Romînia va face față de Turcia politica Triplicei. Adoptat-a vreodată Parlamentul un asemenea angajament? Atunci ce fel de mentalitate este aceea a unui om politic dintr’un stat cu regim parlamentar, care se duce și face asemenea declarații în străinătate ? Și în ce situație pune Coroana? Și ce ar putea răspunde țara față de asemenea ignorare și dispreț pentru suveranitatea națională înscrisă în Constituțiune ? D. Dissescu a indicat aci rezultatele fatale pentru Tron și politica externă a regatului cînd această politică externă ar fi condusă în modul provocător și iritant cum a fost pusă la Viena de d. Carp. Și precum pune politica externă, tot așa o pune pe cea internă. Indicația corpului electoral? Asta nu face două parale pentru d. Carp. Pentru d-sa suveranitatea e a aceluia care o exercită. De aici repetata d-sale formulă: „Dați-mi puterea și voiu avea majorități”, formulă atît de atacată odinioară de d. Delavrancea, care vedea într’în ea — cu drept cuvînt — un tîrg de conștiințe”. De atunci, firește, s’a schimbat d. Delavrancea!... D. Carp nu vrea să știe de rezultatele alegerilor parțiale. D-sa nu vrea să vie la putere indicat de număr. Vrea să vie chiar în contra numărului... Dar cel puțin e logic pînă la capăt și refuză a guverna prin număr? Asta nu. D-sa e și în contra numărului, dar nici curajul de a cere pe față abolirea regimului parlamentar nu-l are. E pentru guvernarea prin număr, prin alegeri, dar numărul să-l obție nu înnainte de a avea puterea, ci după ce i se va da. Dar asta înseamnă — vorba d-lui Delavrancea — ,,tîrg de conștiințe”, dar asta înseamnă — vorba d-lui Ion Lahovary din broșura sa: „Responsabilitățile” — înseamnă să obții majorități prin „sacul cu grăunțe”, ceea ce pune imoralitatea, corupția, la baza regimului parlamentar și a guvernărei! E curios cum d. Carp e omul celor mai mari contradicțiuni. Personal e nu numai un om cinstit, ba chiar dușman al imoralităței și totuși concepțiunile și practicele d-lui Carp duc la absolută imoralitate și dăm de teoria reacționară a lui Machiavel care a inspirat ipocrizia politicei iezuite: scopul scuză mijloacele. Contradicția aceasta fundamentală la d. Carp se explică însă prin contradicția dintre însăși mentalitatea sa de autocrat care se vede chemat a face politică și a dori să guverneze într’o țară cu regim parlamentar, bazat pe suveranitatea națională. D-sa le-a considerat toată viața sa “a ficțiuni și țara nu vrea cu nici un preț să le considere ca atare, ci din contra, mai cu seamă, în momentul de față, siniațiunea politică se caracterizează tocmai prin aceea că doi ani de-a rîndul, prin toate alegerile parțiale, țara a arătat că înțelege ca ea să indice pe acei în cari are încredere și de cari vrea să fie guvernată. Acesta e nodul situațiunei politice de azi. Și tocmai omul unei asemenea situațiuni politice crede să poată fi d. Carp, care e antipodul ei?... Dacă însă pretențiunea d-lui Carp e o absurditate, atitudinea primului-ministru de a ajuta asemenea pretenție cu declarata făcută la Cameră că alegerile parțiale nu trebue să fie o indicație, este o monstruozitate și o primejdie. D. Carp e un cezarian, care de treizeci de ani nu-și găsește rostul și locul în politica țarei; primul-ministru de azi vorbește însă în numele unui partid liberal, care a luat ființă tocmai din principiul suveranității naționale, al numărului și care-șî legitimează rostul sau de a fi în baza numărului, ba crede chiar că se apropie vremea ca puterea numărului să fie sporită prin lărgirea dreptului de vot. Ei, dacă e sinceră această politică și nu o înșelătorie, cum poate să fie primul-ministru și pe de-o parte să susție că nu trebue ținut seama de alegerile parțiale, iar pe de altă parte să pretindă a fi luat în serios cînd vorbește de lărgirea dreptului de vot? Dar oare are dreptul primul-ministru să vorbească astfel, într’o țară, unde suveranitatea nu e regală, ci națională și unde însuși regele este alesul regimului plebiscitar ? Erau numai două partide și azi sunt trei. Așa e. Așa a crezut țara, că al treilea partid îi reprezintă o sumă de tendinți, de nevoi și l’a indicat Coroanei prin alegerile parțiale. Poate fi regele arbitru Intre partide? Nu, răspunde d. Dissescu: el trebue să rămîie arbitru peste partide, de-asupra partidelor! De aici concluzia că pe oricine îl poate însărcina să prezideze alegerile, dar nu pe d. Carp, care e în cauză, care e cel respins în toate alegerile parțiale. Primul-ministru va trebui să explice în Senat cum se poate ca șeful unui partid liberal poate lua asupră și răspunderea primejdioasă de a spune că alegerile parțiale nu înseamnă nimic în regimul constituțional și că dreptul la guvern poate să-l aibă chiar partidul care a fost sistematic respins în toate alegerile parțiale! E o explicație pe care parlamentul și țara o așteaptă, spre a judeca ce fel de regim liberal e acela de sub șefia primuluiministru. Mai mult, d. Brătianu de azi e acelaș prim-ministru, care în April trecut, acum șapte luni, amenința partidul d-lui Carp în Senat că va avea un cuvînt preponderent în regularea succesiunei politice. Ce s’a întîmplat de atunci încoace, ca acelaș prim-ministru, să ajute pe acei pe carî-î amenința?.... Sînt întrebări cari așteaptă lămuriri, cari de nu se vor da, țara va înțelege că partidul liberal s’a raliat la politica de mistificare a d-lui Carp. * * * D-lui Carp nu poate să-i pese mult dacă și la sfîrșitul vieței sale politice s’ar zdrobi de rezistența țărei încercarea sa de a guverna cu mentalitatea și mijloacele cari nu i-au succes timp de treizeci de ani. D-sa va persista în hegelismul filosofic de care vorbea d. Dissescu. D. Carp va continua să creadă că „ceea ce este, este rațiunea realizată”, d-sa va continua să creadă că „ceea ce e real e rațional și ceea ce e rațional e real”; d-sa va continua să creadă în tirania „statului ca substanță generală” și va rămîne și va închide ochii ca un filosof după chipul și asemănarea lui Hegel. Dar primul-ministru de azi nu e filosof și nici nu vrea să devie. Rostul d-sale e să aducă partidul liberal la putere — și de aceea politica pe care vrea s-o facă azi îi va fi mîine o ghiulea de picior. D. Dissescu i-a atras atențiunea și cu o competință în materie, care face din cuvîntarea sa de ori o consultație de drept constituțional pe care o recomandăm țarei, dar care este, mai ales, pentru uzul Coroanei și al partidelor. Alfa ¥ ¥ [UNK] I O destăinuire pe care d. P. Missir ar fi trebuit s-o cunoască Cuvîntarea reacționară pe care d. Petre Missir a rostit-o în Senat,— arată cît de lesne politica poate determina rătăcirea unui bărbat de seamă și cult. Nota d-lui Missir a fost o îndrumare mai la dreapta a partidului conservator și caracterizarea programului dezvoltat de d. Take Ionescu ca un program al stîngei. Nouă nu poate decît să ne pară bine de orientatiunea cît mai la dreapta a carpiștilor. E mai lesne de luptat cu extremele, de cît cu un partid care nu arată nici odată gîndul sau pe fată, care e este puțin de părerea fiecăruia. Noi nu ne-am îndoit niciodată de reacționarismul politicianilor noștri și al partidelor ce alcătuesc, — dar era greu de luptat contra lor pentru că ascundeau acest reacționarism, ba sub masca liberalismului, ba sub aceia a europenismului. Carpiștii vor să apară — dacă discursul d-lui Missir e în vederile lor, și pare a fi, de vreme ce ziarele ambelor partide îl aprobă — ca francamente reacționari, — cu atît mai bine. Cît despre părerea d-lui P. Missir că programul dlui Take Ionescu e un program al stîngei, această apreciere nu poate servi decît pentru a arăta ce enormă distanță e între d. Missir și un program cu adevărat al stîngei. Cît despre noi,— am constatat că cu acest program d. Take Ionescu s’a orientat mai spre stingă, față de punctul de vedere ce avea în trecut, dar îl socotim încă destul de la dreapta de ideile cu adevărat democratice și liberale. Nostim este însă că d. Missir a socotit programul d-lui Take Ionescu ca fiind un program al stîngei, pentru că prevede ca statul să contribue cu o cincime la anuitatea ce plătesc țăranii pentru pământul cumpărat de la Casa rurală. Or, după cum a arătat d. Dissescu la Senat și destăinuește Roumanie de aseară, d. Carp aprobase acest punct din programul șefului democraților-conservatori. Iată-1 deci și pe d. Carp, admiratorul lui Bismarck, — că reprezintă la noi stiigă. Acuma înțelegeți 1 ---------¥ ....... ies'. CHESTIA ZILEI Conu Petrache și Nea Ghiță CORN Petrache . Mai întru puterea și pe urmă voiă avizat Nea Ghiță. Ba de avizat, o să avizeze Bibien, coane Petrache ( Adeveruri )*OtorwUwwd» D. Dissescu a amintit era regimul Gherontocrațieî din Grecia antică. — Dar ce înseamnă regimul Gherontocrației? a întrebat un agent electoral pe altul. — N’ai inteles? Adică telea un regim care să facă alegerii«.... » la Gherovici!.... Missirianism Tot d. Dissescu a numit ert „missirianism* doctrina dezvoltată de d. Missir. Ca vechime, doctrina aceasta s’ar putea numi nu numai missiriană, ci chiar... asyriană ! Ca nau ou ? Un fost confrate spunea era la Senat că boerii se vor arunca în alegeri „ca niște lei“. Eu cred mai mult că se vor arunca... .cu niște M* ! Rîselesti. In curînd al 2-lea Catalog pentru abonamentul nostru rambursat cu premii. Log talentului și muncel oarecari destăinuiri pe cari le-a făcut d. Take Ionescu în discursul ce a rostit Marti la Cameră, — au arătat lămurit că în lupta ce de ani de zile s’a dat în sinul partidului conservator, a fost mai mult în joc decit o cestiune personală, a fost în joc un principiu de mare importanță. In joc era principiul pornit din convingerea boierilor că privilegiile numelui și ale averei nu au încetat, nu trebue să înceteze, contra căruia se ridicase principiul nu democratic, ci pur și simplu modern, că mai mult decit numele și averea, trebue să cîntărească talentul și munca. D. Take Ionescu a arătat cum a fost torturat și martirizat de un șir de oameni a cărora putere intelectuală era cu atît mai mică, cu cît le era numele mai mare și cu cît credeau că le strălucește blazonul mai mult. D. Take Ionescu a arătat că acești blazonați bogați sau bogați blazați, vor încă să se servească de talentul și munca altora pentru a se ridica ei și a-șî asigura situațiuni pe cari nu le merită. Acești nobili fără de titluri, sînt adevărate astupusuri de cariere. Ei se pun în drumul talentului și muncec, le desprețuiesc pe amîndouă cînd ele cer răsplata și opresc circulațiunea sîngelui în corpul națiunei, împiedicînd ca talentul și munca să ridice pe cei merituoși la locurile ce li se cuvin, după dreptate, în interesul țărei. D. Take Ionescu a declarat că nu vroește în partidul conservator cariere înfundate. Fiecare trebue să poată aspira și ajunge la cele mai înalte demnități, prin merit, prin talent și muncă. Nici odată numele, fie ele cît de strălucite, nici averea, fie ea cit de mare, nu trebuie sa ia locul cuvenit talentului și muncei. Toată bogata și vechea aristocrație engleză s’a dat la o parte pentru a face loc 11- nui Beaconsfield, care n’avea de partea sa nici nume, nici avere, ci numai talentul. La noi fiecare boier de alaltă era, fiecare premiat la lawn tennis, sportsmen automobilist sau footbalist, își pune monoclul în ochi și pretinde la situatiunile pa cari cei ridicați din popor și le-au cîștigat prin muncă cinstită și talent. Iar cînd aceștia au știut să-și smulgă dreptul lor, s’a aruncat asupra lor calomnia întemeiată pe argumentul sărăciei celui calomniat, s’a pus în mișcare contra lor intriga, care să le amărască viața. E un motiv însemnat acela pe care s’a făcut ruptura, e motivul că principiul egalității fiecărui înaintea legei proclamat de Constituție, trebue să devie o realitate și că conducerea țarei se cuvine celor cari prin talentul și munca lor se arată vrednici, indiferent dacă au sau nu avere sau blazon. ——*——— Ad. Reorganizarea barouiuă din Franța Importanța centenarului serbat la Paris Corpul evocator din Paris a feelebrat printr-un mare banchet, la care au luat parte decanii barourilor din Franța și reprezentanți ai barourilor din străinătate, printre care și d. Mișu Antonescu, decanul baroului din București, un secol de la reînființarea corpului de către Napoleon cel mare. Istoricește, cuvântul „reînființare” nu-i tocmai exact. De fapt, a fost o reorganizare judiciară treptată, care s-a terminat prin decretul dela 14 Decembrie 1810, semnat de Napoleon. Corporația avocaților, foarte puternică și privilegiată sub vechiul regim, nu și-a recăpătat prin acest decret toate privilegiile sale din trecut. Napoleon — pe care unii îl acuză că n’avea la inimă pe avocați, acuzare care contrastează însă cu inițiativa sa de a reorganiza corpul acestora — a deschis calea care trebuia să ducă la rezultatul definitiv, actual, și aceasta e esențialul. De altfel, e stabilit că Napoleon găsea necesară compania jurisconsulților și a avocaților; el le acorda toate favorurile; din ei își alegea miniștri; dorința lui intimă era să formeze o armată de elită luată din rîndurile baroului, pentru a pune capăt definitiv unei stări de lucruri care compromitea institututiunea iustitiei In adevăr, după suprimarea corporației avocaților prin legea din 2 Septembrie 1790, meseria de avocat a luat un aspect straniu. Cariera aceasta ne mai prezentînd nici o garanție și nici o atracție, cei 700 de avocați înscriși pe tabloul din Paris din 1789 renunțară la ea. Unii din ei, puțini la număr — vreo cincizeci — luară funcțiuni de judecători la tribunalele din provincie. Restul se risipi, afară de alți vreo cincizeci, cari se arătară dispuși să-și execute mai departe profesiunea. Rolul de avocați îl împlineai acum oameni, cari nu numai că nu prezentau o garanție științifică pentru sarcina ce-și asumau, ci în multe cazuri erau mai prejos de nivelul moralităței. Legea admitea libertatea absolută a apărării; în principiu, toată lumea putea lua rolul de apărător; nu se cerea nici titlu, nici stagiu, nici justificare de moralitate. In majoritatea cazurilor, apărătorii oficioși erau recrutați din treptele cele mai de jos ale avocaților, procurorilor, portăreilor, notarilor, rămășițe ale vechiului regim, cari cei mai mulți trăiau din afaceri judiciare în afară de lege și țineau să ia locul, cu orice preț, privilegiaților deposedați. Mai tirziu, cînd singura condiție pusă de Convenție pentru a pleda în fața judecătorilor era un certificat de civism, se poate spune că a fost o invazie a barbarilor. Procedura și pledoaria căzură pe mina unor oameni imposibili, cari, în calitatea lor de buni patrioți, obțineau cu ușurință certificatul necesar. Din acest moment, în templul justiției a domnit ignoranța, frauda, jaful, to’ate manoperite necinstite. Contemporanii au putut nota în aceste momente curiozitățile cele mai dureroase și dezgustătoare: un lacheu de la clubul iacobinilor plodind cu ifos și patos; un sacagiu apărând în fața unei judecătorii de ocol din Paris m o femee de moravuri ușoare și susținînd că felul de viață al clientei sale nu trebue să scandalizeze pe nimeni, deoarece fanatismul e mort; un individ certat cu justiția, fost condamnat la patru ani de închisoare în fiare, justificînd o nelegiuire. Aceste cazuri sînt excepțiuni, dar regula nu era mai puțin odioasă. Acei cari au salvat în măsura posibilului .Onoarea justiției au fost avocații de profesie din corpul desființat,bari se învoiseră să-și continue profesiunea sub noul regim. Le-a trebuit multă abnegare, curaj c ®»