Adevěrul, decembrie 1910 (Anul 23, nr. 7627-7655)

1910-12-04 / nr. 7630

unul al XAni-lea No. 7630 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MIN­E Abonamente cu premii: U­n­in ....... .... .»o. Lei 20«. Ș».e Ioni............................................................................. a­r­frei Ioni ........o.... . Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 «i»ii Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «i + i» o Bani exemplarul Sambata 4 Decembrie 19­6 O drama politica Trecem pe lîngă lucruri, și nu le ob­servăm splendoarea ori dramatizmul lor. Ori­cît de puțin însemnate sînt luptele politice la noi, totuși bătălia viitoare din­tre d-nii Carp și Take Ionescu pentru mine, începe să ia o întorsătură drama­tică. Lăsînd la o parte ideile și tendințele, în arenă sînt două personalități politice, cari își joacă fiecare o carte mare. Și în special pentru d. Carp este ultima carte. Dacă va fi învins în alegeri ori nu va pu­tea guverna, va trebui să fie socotit su­primat. O viață întreagă de om va fi ză­dărnicită și o mare secțiune se va trage pentru viitor și anume, că ori cit este de deșartă și de fictivă, viața noastră poli­tică, totuși trebue omului politic și șefu­lui de partid, cel puțin partidul. Ori de aceasta a făcut totdeauna abstracțiune d. Carp. D-sa s’a socotit pe d-sa însuși, mai presus și de legi și de partid. Și-a zis că favoarea regală îi ajunge pentru a guver­na și timp de patruzeci de ani, n’a putut fi lecuit de această greșeală, cu toată evi­dența ei, cu toate secțiunile trecutului, care i-a arătat, că fără de partid propriu, nu poți fi de­cît ori un diletant — în o­­poziție, ori un prizonier al partidului al­tora, — la guvern. Car d. Carp, nu mai este tînăr — și toc­mai acum la adinei bătrîneți pare a se fi convins că numai prin partid, poate să ajungă să guverneze. De aceea îl vedem cerînd puterea, în capul unui partid — dar ce partid ! Fiecare trage în partea lui, fiecare se gîndește la dînsul și la ziua de mîine, fiecare își are tendința lui. In ade­văr, nu cred să se poată spune în chip serios că d. Carp și amicii săi, junimiștii, alcătuesc un bloc și de principii și de tendințe și de intelectualitate cu d. Fili­­pescu și amicii săi, precum și cu serenis­­sima curte a Excelenței sale Gh. Gr. Can­­tacuzino. Simpla împrejurare și adversi­tățile luptei, au pus împreună aceste trei elemente politice disparate, cari prin ele însuși sunt noapte să capete puterea — fără elemența regală, dar vor fi absolut incapabile să dea d-lui Carp un guvern cu viață, chiar dacă­ furtuna alegerilor și cea mai strașnică intervenție administra­tivă, vor face minunea de a le da o ma­joritate parlamentară. * In fata sa d. Carp, are un bărbat politic mai tînăr ca d-sa, cu un sfert de veac, plin de talent și de viată, ducînd după sine un partid disciplinat și gata de ..luptă. Și d. Take Ionescu joacă o carte mare. Dacă va fi învins în alegeri, va fi nevoit să o înceapă de la început, să se vadă depărtat de putere pentru cîtva timp. Nu va fi distrus, fără îndoială, dar pentru un moment învins—și multe sunt neplăcerile și durerile celor învinși! Vae victis zice latinul și această exclamațiune spune toate amărăciunile celor ce pierd bătălia. E dar pentru șeful conservatori­­lor-democrati, o chestie mare de a în­vinge. E victoria finală, la isprăvitul ale­gerilor, e șefia viitoare mărită asupra în­tregului partid conservator, e înlătura­rea din cale­a celor­ 1î concurenți, — e curățirea terenului, este debandada de­finitivă a adversarilor, e chiar disparithi­­nea lor pentru totdeauna. Omul acesta este dator sie­și și partidului sau, să pună în această luptă tot talentul, toată energia, să facă toate sacrificiile, să nu cruțe nimic, să se dea întreg și fără de precupețire; e lupta cea mare pe viață și pe moarte. O simplă dezitare îl poate costa mult, o singură greșală va trage mult în cumpănă, totul pentru tot, trebue să-i fie deviza și fără îndoială că o ase­menea luptă și situațiunea unui aseme­nea om, încordarea lui supremă, merită să fie observată, studiată,­ și din punc­tul de vedere artistic, chiar și admirată. Din ambele puncte de vedere lupta a­­ceastă politică este o dramă pasionantă. De astă dată nu o să mai fie comedie, ci tragedie în toată puterea cuvîntului. Un om, la marginile vietei, luptă ca să nu închidă ochii, pînă ce nu va dovedi lu­­mea, că punctul sau de vedere, a fost cel drept. A înduioșat pe rege, se zice. E vorba ca să cîștige — cu orice preț și cor­pul electoral și astfel ultimele lui zile să fie o apoteoză, sfîrșită în razele soarelui și ale gloriei. in care­ î stă însă un alt om­, care are și el dreptul la viață, în baza meritului și a talentului, care își face o glorie de a fi copilul operilor sale, de a nu fi fost născut­ cu steaua in frunte și cu blazon și care­ a ridicat un steag nou, care s'a răzvrătit contra drepturilor moștenite ori uzurpate. Și pentru acesta lupta este supremă; e vorba de dreptul de a trăi și de a se înălța, de a guverna, de a că­păta pentru totdeauna locul ce i se con­testă și de a se impune și Coroanei, care de altfel îl nedreptățește. Cine va învinge ? Bătrînul ori cel tînăr? Trecutul ori prezentul ? Dreptul divin ori dreptul cetățenesc ? Iată problema care pasionează întreaga țară, iată schițată drama la care vom fi spectatori în cu­­rînd... ” In discursul sau de la mesaj, în chestie personală cu d. Delavrancea, d. Take Ionescu, a vorbit de ultima convorbir­e politică pe care a avut-o cu d. Carp. Acesta i-a spus următoarele : „Tu vrei să dai partidului conservator o altă în­drumare. Se poate să ai dreptate, dar de ce nu aștepți, ca să nu mai fiu eu, între cei vii". Cuvintele acestea sunt mai mult de­cît o revelațiune a întregei situațiuni. D. Carp a înțeles fatalitatea jalnică a lucru­rilor. E mărturisirea că a fost atras într’o luptă pe care n’o dorea, că pentru alții dă războiul și că se sacrifică, de­oarece fără de acești alții războiul nu s’ar fi năs­cut și noua îndrumare ar fi venit mai tirziu cînd d-sa nu era să mai fie. Dar această mărturisire este tocmai spove­dania păcatului de a nu fi avut partid, de a fi fost veșnic prizonierul altora și astăzi de a fi dus lupta contra unui adversar, care i-ar fi putut fi amic și amic de mare preț. Dar încă odată, ast­fel este fatalitatea lucrurilor. Drama nu se mai poate aminti, cortina este aproape să se ridice, și cei doi luptători vor intra în scenă, cu siguranță, că pentru unul lupta va fi și grea și fatală. CONST. MILLE JN AZBITII Politica on secret D. Dissescu s’a mirat eri că deși trăim sub regim constituțional in care guvernarea se face cu publicitate, cu dezbateri parlamen­tare publice, cu pres­ă, cu întruniri, totuși succesiunea la guvern se face cu excluderea publicităței. Pînă aici fără perdea, cînd vine chestia regulărei succesiunei la guvern cade perdeaua și păpușeria începe la secret, cu sfori, cu tîrguri, cu­ mezaturi, cu „acor­duri“ și alte asemenea panglicării, menite să asigure practica sinceră a... regimulur con­stituționale“ ! In această fază ne aflăm în momentul de față. „Mica publicitate“ a guvernării face ser­viciul pe care-l fac unele anunțuri ale agen­­țiilor matrimoniale sau de.... macrotaj! Pap ----------**-----------­Politica și sănătatea La Cameră se votează în­ mijlocul u­­nei indiferențe fără pereche legea sa­nitară. Guvernul se pregătise pentru o crîn­­cenă luptă. Tot așa credea și publicul. D. dr. Cantacuzino a venit anume din străinătate și s’a instalat în dosul băncei ministeriale împreună cu faimosul sau subdirector, ditorul Sion. Cu dînșii, acești douî domni aduseseră un întreg corp de funcționari, pentru a furniza guvernu­lui munițiunile cu cari să dea lupta... Și cînd colo — nici o mișcare mai vie din partea opoziției, nici o nevoie de in­tervenție energică din partea guvernului; muniția rămasă în: tolbele sanitarilor; cetatea legei sanitare luată fără rezistență; îmi închipui în ce d­ispozițiune sufle­tească se află doctorii Cantacuzino și Sion. Pentru dînșii legea sanitară era ca o amantă ce li se disputa cu patimă, ca o iubită pe care credeau că va fi nevoe s’o cucerească cu forța. Cînd colo nimeni nu le dispută amanta, n’au nevoe să cu­cerească iubita, — ci ajunge să întindă mina și s’o ia — vă închipuiți dezilu­zie?... Mai ales dacă se nemerește ca amanta să exhalte răceala morței. Căci­­ doctorul­­ Cantacuzino care n’a primit funcțiunea de director general al serviciului sanitar de cit pentru a rea­liza — după cum a spus — această lege, e destul de cuminte ca să se întrebe : — Ce s’a întâmplat? Oare de anul tre­cut și pînă acum toți adversarii legei s’au convertit și de unde o credeau in­fam de rea, o socotesc admirabil de bună ? Și pentru că-l credem pe doctorul Cantacuzino cuminte, bănuim că indife­rența care însoțește trecerea proiectului sau prin Cameră, îl va fi lămurit asupra situațiunei reale. Nimeni nu mai ia le­gea aceasta în serios. Toată lumea e con­vinsă că guvernul e pe ducă; mai știe că ori­cine i-ar urma nu va aplica legea d-lui Cantacuzino; n’o va aplica pentru că va fi adversarul ei; n’o va aplica pen­tru că, cu situațiunea noastră financiară nu se pot face nu 20 de milioane, dar nici 10 milioane de cheltueli no­i. Și dacă d. Morțun a spus că trebue cheltuiala aceasta pentru sănătatea țăra­nilor noi îl credem sincer și sintem­ de acord că trebue cheltuit și mai mult de­cit atîta pentru sănătatea țăranilor, deși în alt chip de cit cel inventat de doctorul Sion,­­­ dar datoria guvernului era să arate, cum și de unde are de sind să pro­cure milioanele acestea, dintr’un impo­zit nou ? Dacă da, ce fel de impozit ? Tot din spinarea țăranului? Din indiferența cu care se votează la Cameră proectul legei sanitare, d. doc­tor Cantacuzino, care e bun doctor, tre­bue să vadă că alintata sa lege are cu­noscuta fază ipocratică și că toată vota­rea ei la spartul tîrgului e o inocrizie. » Dacă însă așa stau lucrurile, nu mai puțin ceea ce se petrece cu legea sani­tară e un simptom adinc întristător. Gherea a arătat în Neorobăț­ia sa, de ce la noi politica domină toate, prepon­­derentă în toate. Această preponderen­ță a politicei, explică și ea întru­cît­va indiferența cu care se discută legea sani­tară. Acum un an ea a dezlănțuit o agitație at­ît de mare în țară, în­cit guvernul a renunțat de a o mai prezenta. Acum un an o furtună se dezlănțuise împotriva ei și pasiunile depășiseră limita obicinuită chiar la noi. Astăzi însă preponderează chestiunea politică, preponderează ma­rea problemă : Take sau Petrake, — și nimeni nu se mai interesează de altceva. E drept, după cum am spus, că vota­rea legei nu mai are nici o importanta de vreme ce ea nu va fi aplicată, — dar oare nu privește ea o problemă care în tot cazul merită o atențiune și discuțiune mai largă? De­sigur că da, — politica primează însă totul la noi, și dacă aiurea se face dreptate și de-ar pieri lumea, la noi se face politică și de-ar pieri tara. Rp. Chestia constituțională tnnaintea Senatulu Cu ce mentalitate politică și cu ce tendință cere d. Carp puterea D. Dissescu a adus eri înnaintea Sena­tului, cu competința sa în ale dreptului constituțional, chestiunea succedării la guvern Observațiunea cu care a început, spu­­nînd că faptul că cei din jurul d-lui Carp vor să dea situațiunei un caracter anor­mal rezidă în tendința lor de a se da unei situațiuni foarte normale o soluțiune a­­normală, observațiunea aceasta a sinteti­zat tendința și a așezat lucrurile in pozi­­țiunea lor adevărată. Ea a impresionat dela început Senatul, cum a atras aten­țiunea declarațiunea d-lui Dissescu că e hotărît a duce cu­ partidul sau lupta, „pî­nă dincolo de posibil” ca să nu se calce în picioare Constituțiunea pe care a jurat regele și în care vrea să creadă poporul român. Coroana e inviolabilă, dar prero­gativele ei se discută. O altă declarațiune importantă a d-lui Dissescu e aceea că revizuirea regimului agrar trebue să fie complectată cu o ex­propriere. w * * Dar să intrăm în materie. Și ,pentru a intra d. Dissescu a dat din capul locului un exemplu de cum înțelege d. Carp re­gimul constituțional. D-sa s’a dus la Viena și a declarat că Romînia va face față de Turcia politica Triplicei. Adop­tat-a vreodată Parlamentul un asemenea angajament? Atunci ce fel de mentalitate este aceea a unui om politic dintr’un stat cu regim parlamentar, care se duce și fa­ce asemenea declarații în străinătate ? Și în ce situație pune Coroana? Și ce ar putea răspunde țara față de asemenea ignorare și dispreț pentru suveranitatea națională înscrisă în Constituțiune ? D. Dissescu a indicat aci rezultatele fatale pentru Tron și politica externă a regatu­lui cînd această politică externă ar fi con­dusă în modul provocător și iritant cum a fost pusă la Viena de d. Carp. Și precum pune politica externă, tot așa o pune pe cea internă. Indicația cor­pului electoral? Asta nu face două parale pentru d. Carp. Pentru d-sa suveranita­tea e a aceluia care o exercită. De aici re­petata d-sale formulă: „Dați-mi puterea și voiu avea majorități”, formulă atît de atacată odinioară de d. Delavrancea, care vedea într’în ea — cu drept cuvînt — un tîrg de conștiințe”. De atunci, firește, s’a schimbat d. Delavrancea!... D. Carp nu vrea să știe de rezultatele alegerilor par­țiale. D-sa nu vrea să vie la putere indi­cat de număr. Vrea să vie chiar în con­tra numărului... Dar cel puțin e logic pînă la capăt și refuză a guverna prin număr? Asta nu. D-sa e și în contra numărului, dar nici curajul de a cere pe față abolirea regimului parlamentar nu-l are. E pentru guvernarea prin număr, prin alegeri, dar numărul să-l obție nu înnainte de a avea puterea, ci după ce i se va da. Dar asta înseamnă — vorba d-lui Delavrancea — ,,tîrg de conștiințe”, dar asta înseamnă — vorba d-lui Ion Lahovary din broșura sa: „Responsabilitățile” — înseamnă să obții majorități prin „sacul cu grăunțe”, ceea ce pune imoralitatea, corupția, la baza regimului parlamentar și a guver­­nărei! E curios cum d. Carp e omul celor mai mari contradicțiuni. Personal e nu nu­mai un om cinstit, ba chiar dușman al i­­moralităței și totuși concepțiunile și prac­ticele d-lui Carp duc la absolută imorali­tate și dăm de teoria reacționară a lui Machiavel care a inspirat ipocrizia politi­cei iezuite: scopul scuză mijloacele. Contradicția aceasta fundamentală la d. Carp se explică însă prin contradicția dintre însăși mentalitatea sa de autocrat care se vede chemat a face politică și a dori să guverneze într’o țară cu regim parlamentar, bazat pe suveranitatea na­țională. D-sa le-a considerat toată viața sa “a ficțiuni și țara nu vrea cu nici un preț să le considere ca atare, ci din contra, mai cu seamă, în momentul de față, si­­niațiunea politică se caracterizează toc­mai prin aceea că doi ani de-a rîndul, prin toate alegerile parțiale, țara a arătat că înțelege ca ea să indice pe acei în cari are încredere și de cari vrea să fie guver­nată. Acesta e nodul situațiunei politice de azi. Și tocmai omul unei asemenea si­­tuațiuni politice crede să poată fi d. Carp, care e antipodul ei?... Dacă însă pretențiunea d-lui Carp e o absurditate, atitudinea primului-ministru de a ajuta asemenea pretenție cu declara­ta făcută la Cameră că alegerile parțiale nu trebue să fie o indicație, este o mons­truozitate și o primejdie. D. Carp e un cezarian, care de trei­zeci de ani nu-și găsește rostul și locul în poli­­tica țarei; primul-ministru de azi vor­bește însă în numele unui partid liberal, care a luat ființă tocmai din principiul suveranității naționale, al numărului și care-șî legitimează rostul sau de a fi în baza numărului, ba crede chiar că se a­­propie vremea ca puterea numărului să fie sporită prin lărgirea dreptului de vot. Ei, dacă e sinceră această politică și nu o înșelătorie, cum poate să fie primul-mi­nistru și pe de-o­ parte să susție că nu tre­bue ținut seama de alegerile parțiale, iar pe de altă parte să pretindă a fi luat în serios cînd vorbește de lărgirea dreptului de vot? Dar oare are dreptul primul-ministru să vorbească astfel, într’o țară, unde su­veranitatea nu e regală, ci națională și unde însuși regele este alesul regimului plebiscitar ? Erau numai două partide și azi sunt trei. Așa e. Așa a crezut țara, că al treilea partid îi reprezintă o sumă de tendinți, de nevoi și l’a indicat Coroanei prin ale­gerile parțiale. Poate fi regele arbitru Intre partide? Nu, răspunde d. Dissescu: el trebue să rămîie arbitru­­ peste partide, de-asupra partidelor! De aici concluzia că pe oricine îl poate însărcina să prezideze alegerile, dar nu pe d. Carp, care e în cauză, care e cel respins în toate alegerile parțiale. Primul-ministru va trebui să explice în Senat cum se poate ca șeful unui partid liberal poate lua asupră­ și răspunderea primejdioasă de a spune că alegerile par­țiale nu înseamnă nimic în regimul cons­tituțional și că dreptul la guvern poate să-l aibă chiar partidul care a fost siste­matic respins în toate alegerile parțiale! E o explicație pe care parlamentul și ța­ra o așteaptă, spre a judeca ce fel de re­gim liberal e acela de sub șefia primului­­ministru. Mai mult, d. Brătianu de azi e acelaș prim-ministru, care în April tre­cut, acum ș­apte luni, amenința partidul d-lui Carp în Senat că va avea un cuvînt preponderent în regularea succesiunei politice. Ce s’a întîmplat de atunci încoa­ce, ca acelaș prim-ministru, să ajute pe acei pe carî-î amenința?.... Sînt întrebări cari așteaptă lămuriri, cari de nu se vor da, țara va înțelege că partidul liberal s’a raliat la politica de mistificare a d-lui Carp. * * * D-lui Carp nu poate să-i pese mult dacă și la sfîrșitul vieței sale politice s’ar zdrobi de rezistența țărei încercarea sa de a guverna cu mentalitatea și mijloa­cele cari nu i-au succes timp de treizeci de ani. D-sa va persista în hegelismul filosofic de care vorbea d. Dissescu. D. Carp va continua să creadă că „ceea ce este, este rațiunea realizată”, d-sa va continua să creadă că „ceea ce e real e ra­țional și ceea ce e rațional e real”; d-sa va continua să creadă în tirania „statului ca substanță generală” și va rămîne și va închide ochii ca un filosof după chipul și asemănarea lui Hegel. Dar primul-minis­tru de azi nu e filosof și nici nu vrea să devie. Rostul d-sale e să aducă partidul liberal la putere — și de aceea politica pe care vrea s-o facă azi îi va fi mîine o ghiu­lea de picior. D. Dissescu i-a atras atențiunea și cu o competință în materie, care face din cu­­vîntarea sa de ori o consultație de drept constituțional pe care o recomandăm ța­rei, dar care este, mai ales, pentru uzul Coroanei și al partidelor. Alfa­ ­ ¥ ¥ [UNK] I O destăinuire pe care d. P. Missir ar fi trebuit s-o cunoască Cuvîntarea reacționară pe care d. Petre Missir a rostit-o în Senat,— arată cît de lesne politica poate determina rătăcirea unui bărbat de seamă și cult. Nota d-lui Missir a fost o îndrumare mai la dreapta a partidului conservator și caracterizarea programului dezvoltat de d. Take Ionescu ca un program al stîngei. Nouă nu poate de­cît să ne pară bine de orientatiunea cît mai la dreapta a car­­piștilor. E mai lesne de luptat cu extre­mele, de cît cu un partid care nu arată nici odată gîndul sau pe fată, care e este puțin de părerea fiecăruia. Noi nu ne-am îndoit nici­odată de reacționarismul poli­­ticianilor noștri și al partidelor ce alcă­tuesc, — dar era greu de luptat contra lor pentru că ascundeau acest reacționa­rism, ba sub masca liberalismului, ba sub aceia a europenismului. Carpiștii vor să apară — dacă discursul d-lui Missir e în vederile lor, și pare a fi, de vreme ce ziarele ambelor partide îl aprobă — ca francamente reacționari, — cu atît mai bine. Cît despre părerea d-lui P. Missir că programul dlui Take Ionescu e un pro­gram al stîngei, această apreciere nu poate servi de­cît pentru a arăta ce enor­mă distanță e între d. Missir și un pro­gram cu adevărat al stîngei. Cît despre noi,— am constatat că cu acest program d. Take Ionescu s’a orientat mai spre stingă, față de punctul de vedere ce a­­vea în trecut, dar îl socotim încă destul de la dreapta de ideile cu adevărat de­mocratice și liberale. Nostim este însă că d. Missir a socotit programul d-lui Take Ionescu ca fiind un program al stîngei, pentru că prevede ca statul să contribue cu o cincime la a­­nuitatea ce plătesc țăranii pentru pămân­­tul cumpărat de la Casa rurală. Or, după cum a arătat d. Dissescu la Senat și des­­tăinuește Roumanie de aseară, d. Carp aprobase acest punct din programul șe­fului democraților-conservatori. Iată-1 deci și pe d. Carp, admiratorul lui Bismarck, — că reprezintă la noi stiigă. Acuma înțelegeți 1 ---------­¥ ....... ies'. CHESTIA ZILEI Conu Petrache și Nea Ghiță CORN­ Petrache . Mai într­u puterea și pe urmă voiă aviza­t Nea Ghiță. Ba de avizat, o să avizeze Bibien, coane Petrache ( Adeveruri )*­OtorwUwwd­» D. Dissescu a amintit era regimul Gheron­­tocrațieî din Grecia antică. — Dar ce înseamnă regimul Gherontocra­­ției? a întrebat un agent electoral pe altul. — N’ai inteles? Adică telea un regim care să facă alegerii«.... » la Gherovici!.... Missirianism Tot d. Dissescu a numit ert „missirianism* doctrina dezvoltată de d. Missir. Ca vechime, doctrina aceasta s’ar putea numi nu numai missiriană, ci chiar... asy­­riană ! Ca nau ou ? Un fost confrate spunea era la Senat că boerii se vor arunca în alegeri „ca niște lei“. Eu cred mai mult că se vor arunca... .cu niște M* ! Rîselesti. In curînd al 2-lea Ca­talog pentru abonamentul nostru rambursat cu pre­mii. Log talentului și muncel oarecari destăinuiri pe cari le-a făcut d. Take Ionescu în discursul ce a rostit Marti la Cameră, — au arătat lămurit că în lupta ce de ani de zile s’a dat în sinul partidului conservator, a fost mai mult în joc decit o cestiune personală, a fost în joc un principiu de mare importanță. In joc era principiul pornit din con­vingerea boierilor că privilegiile numelui și ale averei nu au încetat, nu trebue să înceteze, contra căruia se ridicase princi­piul nu democratic, ci pur și simplu mo­dern, că mai mult decit numele și averea, trebue să cîntărească talentul și munca. D. Take Ionescu a arătat cum a fost torturat și martirizat de un șir de oameni a cărora putere intelectuală era cu atît mai mică, cu cît le era numele mai mare și cu cît credeau că le strălucește blazonul mai mult. D. Take Ionescu a arătat că acești blazonați bogați sau bogați blazați, vor încă să se servească de talentul și munca altora pentru a se ridica ei și a-șî asigura situațiuni pe cari nu le me­rită. Acești nobili fără de titluri, sînt a­­devărate astupusuri de cariere. Ei se pun în drumul talentului și muncec, le des­­prețuiesc pe amîndouă cînd ele cer răspla­ta și opresc circulațiunea sîngelui în cor­pul națiunei, împiedicînd ca talentul și munca să ridice pe cei merituoși la locu­rile ce li se cuvin, după dreptate, în in­teresul țărei. D. Take Ionescu a declarat că nu vro­­ește în partidul conser­vator cariere în­fundate. Fiecare trebue să poată aspira și ajunge la cele mai înalte demnități, prin merit, prin talent și muncă. Nici o­­dată numele, fie ele cît de strălucite, nici averea, fie ea cit de mare, nu trebuie sa ia locul cuvenit talentului și muncei. Toată bogata și vechea aristocrație engle­ză s’a dat la o parte pentru a face loc 11- nui Beaconsfield, care n’avea de partea sa nici nume, nici avere, ci numai ta­lentul. La noi fiecare boier de alaltă era, fiecare premiat la lawn tennis, sportsmen auto­mobilist sau footbalist, își pune mono­clul în ochi și pretinde la situatiuni­­le pa cari cei ridicați din popor și le-au­ cîștigat prin muncă cinstită și talent. Iar cînd aceștia au știut să-și smulgă dreptul lor, s’a aruncat asupra lor calomnia în­temeiată pe argumentul sărăciei celui ca­lomniat, s’a pus în mișcare contra lor in­triga, care să le amărască viața. E un motiv însemnat acela pe care s’a făcut ruptura, e motivul că principiul e­­galității fiecărui înaintea legei proclamat de Constituție, trebue să devie o realita­te și că conducerea țarei se cuvine celor cari prin talentul și munca lor se arată vrednici, indiferent dacă au sau nu avere sau blazon. —­—*——— Ad. Reorganizarea barouiuă din Franța Im­portanța centenarului serbat la Paris Corpul evocator din Paris a feelebrat printr-un mare banchet, la care au luat parte decanii barourilor din Franța și re­prezentanți ai barourilor din străinătate, printre care și d. Mișu Antonescu, deca­nul baroului din București, un secol de la reînființarea corpului de către Napoleon cel mare. Istoricește, cuvântul „reînființare” nu-i tocmai exact. De fapt, a fost o reorganiza­re judiciară treptată, care s-a terminat prin decretul dela 14 Decembrie 1810, semnat de Napoleon. Corporația avocaților, foarte pu­­ternică și privilegiată sub vechiul regim, nu și-a recăpătat prin acest decret toate privile­giile sale din trecut. Napoleon — pe care unii îl acuză că n’avea la inimă pe avocați, acuzare care contrastează însă cu inițiativa sa de­ a re­organiza corpul acestora — a deschis ca­lea care trebuia să ducă la rezultatul de­finitiv, actual, și aceasta e esențialul. De altfel, e stabilit că Napoleon găsea necesară compania jurisconsulților și a avocaților; el le acorda toate favorurile; din ei își alegea miniștri; dorința lui in­timă era să formeze o armată de elită luată din rîndurile baroului, pentru a pu­ne capăt definitiv unei stări de lucruri care compromitea institututiunea iusti­­tiei In adevăr, după suprimarea corpora­ției avocaților prin legea din 2 Septem­brie 1790, meseria de avocat a luat un as­pect straniu. Cariera aceasta ne mai prezentînd nici o garanție și nici o atracție, cei 700 de a­­vocați înscriși pe tabloul din Paris din 1789 renunțară la ea. Unii din ei, puțini la număr — vreo cincizeci — luară func­țiuni de judecători la tribunalele din pro­vincie. Restul se risipi, afară de alți vreo cincizeci, cari se arătară dispuși să-și e­­xecute mai departe profesiunea. Rolul de avocați îl împlineai­ acum oameni, cari nu numai că nu prezentau o garanție științifică pentru sarcina ce-și asumau, ci în multe cazuri erau mai pre­jos de nivelul moralităței. Legea admitea libertatea absolută a a­­părării; în principiu, toată lumea putea lua rolul de apărător; nu se cerea nici ti­tlu, nici stagiu, nici justificare de mora­litate. In majoritatea cazurilor, apărătorii ofi­cioși erau recrutați din treptele cele mai de jos ale avocaților, procurorilor, portă­reilor, notarilor, rămășițe ale vechiului regim, cari cei mai mulți trăiau­ din afa­ceri judiciare în afară de lege și țineau să ia locul, cu orice preț, privilegiaților de­posedați. Mai tirziu, cînd singura condiție pusă­ de Convenție pentru­ a pleda în fața jude­cătorilor era un certificat de civism, se poate spune că a fost o invazie a barbari­lor. Procedura și pledoaria căzură pe mina unor oameni imposibili, cari, în calitatea lor de buni patrioți, obțineau cu ușurință certificatul necesar. Din acest moment, în templul justiției a domnit ignoranța, frauda, jaful, to’ate manoperite necinstite. Contemporanii au putut nota în aceste momente curiozități­le cele mai dureroase și dezgustătoare: un lacheu de la clubul iacobinilor plodind cu ifos și patos; un sacagiu apărând în fa­ța unei judecătorii de ocol din Paris m o femee de moravuri ușoare și susținînd că felul de viață al clientei sale nu trebue să scandalizeze pe nimeni, deoarece fa­natismul e mort; un individ certat cu jus­tiția, fost condamnat la patru ani de în­chisoare în fiare, justificînd o nelegiuire. Aceste cazuri sînt excepțiuni, dar re­gula nu era mai puțin odioasă. Acei cari au salvat în măsura posibilului .Onoarea justiției au fost avocații de profesie din corpul desființat,­­bari se învoiseră să-și continue profesiunea sub noul regim. Le-a trebuit multă abnegare, curaj c ®»

Next