Adevěrul, ianuarie 1911 (Anul 24, nr. 7656-7682)
1911-01-14 / nr. 7667
Anul XXIV-lea No. 7667 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA concedata exclusiv Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI i București, Strada Sărindar No. îl ■Sasss ■ —■ » 6 Bani Exemplarul Vineri 14 Ianuarie 19Î1 DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE Abonamente cu premii: L.130.~ . i-Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 n „ Provincia „ 14/99 » U Străinătatea „ 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «❖» Vb ;b • • Șase luni Vrei luni DEMAGOGIA ALBA AEEle a „ Regimul boeresc față de țărani Guvernul care a pus pe hîrtie că se îngrijește de „interesele claselor celor numeroase“ și că vrea să stabilească „o stare legală și-a inaugurat grija sa față de Clasele numeroase arestînd pe președintele clubului țărănesc din Filiași, pentru crima de a fi făcut propagandă electorală la sate. Cu modul acest a început să stabilească o stare legală la țară ! Așadar, noul regim — „regimul reparațiunei sociale !“ — are două programe : unul pe hîrtie, pe care-l proclamă cel mai democratic, și altul care se aplică de administratorii de plăși și de jandarmii rurali și care constă în scoaterea țăranilor și a celor ce ar voi să vie politicește în contact cu ei. de sub protecția legilor. • Pe deoparte lauda că singuri boerii seînt democrați față de țărani — singuri latifundiarii îi iubesc și le dau pămînt,!— îar pe de altă parte ridicarea de ziduri între sate și orașe, ca nimeni altul decit boerii să nu mai poată străbate la țară . Țăranii nu trebue socotit ca făcînd parte din națiunea romînă. Clasa cea mai numeroasă a țărei, căreia Constituția, de bine de râu, îi dă 37 de deputați în Cameră, nu trebue să se îngrijească măcar din patru în patru ani cine va reprezenta Interesele ei în Cameră. Țărănimea trebue să rămîe în mîinile boerimei și în Cameră s’o reprezinte toți „monștrii goniți ca incapabili de colegiile orășenești și toate nulitățile aciuate pe lângă Cutare ori cutare față boerească. Toate primejdiile pe cari le-ar putea prezenta cea mai roșie dintre demagogii sunt o fericire în comparație cu demagogia albă pe care o reprezintă resrimul actual față de țărănime. * Se împlinesc patru ani la Martie de cînd d. Carp a exclamat în Cameră, în fața satelor răsculate : — Mai 'ntîi represiune și pe urmă vom «viza! S’au scos tunurile, s’au ras sate întregi Cu obuzele, s’au săvîrșit orori, s’a bătut cu funia udă, s’a umplut șanțuri cu leșuri de suflete nevinovate, s’a făcut represiunea așa cum i-a plăcut și d-lui Carp, care credea că n’o vor putea face pecît armatele vecinilor ! De ce s’a făcut represiune ? Fiindcă a eșit țărănimea din legalitate. Care ar trebui să fie azi cea dintîi avizare din partea d-lui Carp? De sigur că Stricta respectare a legalitătei ? E bine, cel dintîi cetățean care încearcă să se consfatuiască cu sătenii în vederea apropiatelor alegeri, e legat cot la cot și arestat. Nu este aceasta suspendarea stărei legale ? Nu pune aceasta pe cetățean în legitimă apărare fată de acei cari îi răpesc, prin cea mai nelegitimă brutalitate, cel mai sfînt drept al lui ? Se povestește că d. Carp fiind în audiență la împăratul Germaniei, acesta l-ar fi întrebat cum se face că regele Carol, care e prusac, a uzat atît de puțin de serviciile unui om cu mentalitatea prusacă a d-lui Carp. Conu Petrache ar fi răspuns împăratului: — Majestate , eu am rămas prusac, dar regele Carol s’a romanizat! Intru cât și în ce privință s’a romanizat regele Carol, ar fi de discutat, dar cum că d. Carp e prusac la Berlin și cazac la București, asta e cert. Căci altfel ar aprecia ca în Prusia, nu ca în Rusia, atunci cînd se ridică cu brutalitate unui cetățean dreptul să fi cel mai elementar. Cum se judecă în Prusia asemenea acte, ar putea afla d. Carp citind cuvintele acestea textuale ale președintelui Ciutei cu jurați din Berlin în procesul turburărilor din Moabit. — Cînd un om pacinic trece pe drum și e atacat cu sabia de un funcționar al poliției, în asemenea ca acel ce se apără de astfel de brutalitate, despre mine cu un foc de revolver bine țintit, acela nu se poartă în chip ilegal". Așa concepe justiția prusacă legitima apărare a cetățeanului brutalizat și dus afară din lege. Pe vremea cînd d. Carp studia la Berlin a fi supt altă mentalitate, dar astăzi, în 1911, așa se apreciază în lumea civilizată, dreptul și libertatea cetățeanului. A te da drept părinte al celor mici, spre a-i pr‘^a epitropisi ca pe minori și a-î pedepsi tîupă logica acelor părinți cari își maltratează copiii pe motiv că „dacă sunt ai mei pot să își omor în bătăi“ — asta e politică de pe vremea ișlicului. A ridica din nou între orașe și sate zidurile cari au fost dărîmate și incendiate în 1907 ; a preface iar satele întriste pulberării unde chibritul primului descreerat poate aduce zguduirea întregului edificiu social al țărei, este o operă nu de repaesiune, ci de zguduire socială. D. Carp a cerut la 1907 mai întîi represiune și pe urmă avizare. Represiunea s’a făcut cu tunul și azî d-sa avizează cu jandarmul, cu arestări și interziceri de a se tine la sate consfătuiri, de a se împărți manifeste electorale și programe politice. La bariera orașelor se oprește pentru d-sa aparenta legalitătei. Constituție și leeî la sate nu vrea să cunoască. Ei bine, tot ce e suflare democratică are datoria să se ridice spre a sili demaepsia albă să intre în legalitate. Alfa De la trimisul nostru special — NAZRITII Dublarea slujbelor. In sfârșit, guvernul a găsit soluții, spre a-și satisface măcar în parte partizanii între cari unii așteaptă de zece ani să intre în cașcaval. Așa, de pilda, la ministerul instrucției s’a adoptat principiul dublărea slujbelor. Ca director al cassei bisericelor figurează ca titular d-na Petre Gîrboviceanu. El bine, pe lingă d-sa a fost numit cu titlul de delegat la direcția Cassei bisericelor, din Mangîru. Astfel că acum Cassa bisericilor are și un director și un delegat-director, ca publicul să se bucure de spectacolul de a avea doi directori la cari să se adreseze și cu ajutorul lui Dumnezeu îi va putea vedea curind luînduse de păr! Trebue să recunoaștem că sistemul acesta al dublărei nu e original. D-nu Pompilică s’a practicat cu mare succes la Teatrul Național. --------------------------------------------— fintnga OHO ni „Consolatorul“ de aseară publică o me lungă expunere a situației din Teleorman criticînd cartelul liberalo-takist. N'avem nimic de zis contra criticilor, ct elevăm însă un fapt: „ Conservatorii" declară că Teleormanul a fost abandonat generalului Manu, cu alte cuvinte acest județ constitue o republică independentă de partidul carpist, o republică în care generalul Manu are puteri discreționare. După ce ,,Conservatorul“ face această constatare conchide că guvernul n'are de ce se îngriji în ce privește alegerile. Dacă cumva generalul Manu are să piardă cîteva mandate, — aceasta îl primește personal, guvernul se va lepăda de Teleorman ca fiind abandonat fostului prim ministru. . Se vede că de pe acum guvernul simte, că se pot întîmpla surprize chiar la Teleorman, mai ales că se știe că generalul Manu n'a intrat în parlament la 1907, atunci cînd conservatorii teleormănenii au fost uniți și cînd într'adevăr avea în jurul său întreaga suflare conservatoare. Din articolul ,, Conservatorului" rămîne un fapt cu totul neclarificat, și anume: "Cum consideră guvernul pe generalul Manu scu, vice-versa. , Pînă acum generalul Manu n'a vorbit, nu și-a clarificat situația. Nu se știe deci dacă este guvernamental sadea sau dacă rămîne tot conservator independent. In sfîrșit nu se știe în ce condițiuni guvernul i-a abandonat Teleormanul dîndu-i puteri discreționare — cum zice „Conservatorul“ — precum nu se știe în ce condițiuni de general Manu a acceptat conducerea Teleormanului și la ce-l angajează față de guvernul Carp faptul că i s'a lăsat situația la Teleorman, probabil că în campania electorală care se deschide, echivocul acesta va dispare, mai ales că însuși generalul Manu, căruia ii plac situațiunile clare, se va grăbi g’o limpezească . Triumful dela Giurgiu! Gazetele guvernamentale au încetat să exploateze... triumful dela Giurgiu. Intr’adevăr acest triumf se reduce în realitate la o înfrângere a guvernului, adunîndu-se voturile obținute de opoziție la ambele colegii constatăm că s’au pronunțat 351 alegători contra guvernului și numai 537 au votat listele oficiale ! Prin urmare deocamdată în alegerea comunală dela Giurgiu, cu toate că opoziția nu s’a cartelat, guvernul a avut la ambele colegii mai puține voturi decit opoziția. In lupta ce s’a dat la alegerea comunală din Giurgiu partidele, și toate nuanțele politice din Vlașca și-am măsurat forțele. Acum se cunoaște bine de ce putem dispune opoziția. Dacă guvernul n’a fost în stare să ia, o alegere comunală, cu toate că partidele de opoziție au luptat separat, cu toate că unele voturi ale unei anumite nuanțe politice au trecut la carpiști, dacă alegătorii cari știui că guvernul dizolvă de obicei consiliile comunale opozante și cu toate acestea au votat contra listei oficiale, atunci e de prevăzut ce se va întîmpla la Vlașca în alegerile generale. Deși în acest județ liberalii se frămîntă de mult,deși acolo e fieful d-lui Ioan Lahovary, totuși s’a dovedit acum că partidul conservator-democrat dispune și la Vlașca de o organizașie zdravănă și care chiar luptînd singură poate birui. Dar cum e cuvîntul de ordine ca opozițiile să se carteleze pretutindeni e de prevăzut că, zilele acestea, se va încheia și cartelul de la Vlașca spre marea dezolare a carpiștilor. X. 9- Adeveruri < Iluminațiile. Cugetare : Balotajul de la Giurgiu dovedește că dacă guvernul o să se prea grăbească cu iluminațiile, alegerile or să-l silească să anunțe : „Stingerea“ ! Contra-ofertă Un administrator de plasă oferind 60 de lei unui consilier comunal de la țară ca să-și dea demisia spre a înlesni disolvarea consiliului prin descomplectare, a făcut următoarea contra ofertă: — Știi ce îî dau eu 50 de lei guvernului să demisioneze el! Cu doi luntrii D-cu Iorga și-a fixat definitiv atitudinea în alegeri. D-sa — vorba neamțului — va umblă „cu doi luntrii“..... Și dacă n’o ieși nici așa, o să umble și cu „trei luntrii“ ! Rigoletto -------------**------------ nuntn Situația conservatorilor-democrați în Argeș. Convorbire cu d. I. F. Comăneanu. D. I. P. Comăneanu, fost prefect și deputat, este șeful partidului conservatordemocrat din județul Argeș. Un om de o rară capacitate, de o cinste exemplară și de o energie de fier. Ca dovadă de situația morală pe care o are d-sa în localitate, pot spune următoarele: Timp de două zile cît am stat în Pitești, am avut numeroase conversații politice cu oameni din toate partidele. Cea mai mare parte din discuții se învírteau în jurul chestiilor personale: acuzări de necinste, epitete injurioase, terfeliri. Ei bine, în sarcina d-lui Comăneanu n’am auzit nimic, nici o învinuire, ci dimpotrivă, o obștească recunoaștere a corectitudinei sale. — Cum, omul acesta n’are păcate? am întrebat în cele din urmă pe unul din puținii carpiști din localitate. — Singurul lui păcat e că e takist mi-a răspuns acesta cu o nuanță de regret în voce. D. Comăneanu este una din acele figuri politice cari răspîndesc un adevărat farmec în jurul lor și în cercul lor de activitate. Personalitatea sa puternică și nesipun de simpatică este cimentul care ține strîns închegată organizarea conservatordemocrată din Argeș, una din cele mai solide și mai puternice din țara. Cum venisem în Pitești să fac o anchetă asupra situației politice, se impunea un interview cu d-sa. Am căutat, deci, să-l obțin. Am întîlnit pe șeful conservatorilor democrați în momentul cînd era să plece la gară ca să ia trenul pentru București. Deși grăbit, mi-a dat cu multă amabilitate lămuririle ce i-am cerut. * — Situația politică la noi e foarte simplă. — mi-a răspuns d. Comăneanu la prima mea întrebare ; avem o opoziție cu două partide în fața unui guvern lă partid. — O singură opoziție ? Așadar s’a încheiat cartelul cu liberalii ? — E ca și încheiat. Au mai rămas de discutat cîteva chestiuni de detalii, cari se vor tranșa pînă Miercuri. Atunci vom face cunoscută lista candidaților opoziției. Firește, cînd vorbesc în mod așa de afirmativ de încheerea cartelului, mă bizuesc pe faptul că liberalii nu vor avea pretențiuni mai mari decît îngăduește situația reciprocă a partidelor din opoziție. Altminteri, fii sigur că nu vom primi o scoborîre a partidului nostru. — Cari sunt șansele opoziției unite în alegeri ? . " — Să cucerească toate locurile, atît la Cameră cît și la Senat. — Toate ?s—. Absolut toate. Și să fiu mai precis. Colegiul I, atît la Cameră cît și la Senat, va dai fără nici o discuție, toate mandatele opoziției. Tot așa colegiul II de Senat, și colegiul III de Cameră, unde d. Brînzău — dacă d. Spiru Haret nu acceptă candidatura — este foarte popular Guvernul își va pune toate silințele, va face sforțări disperate să cucerească cel puțin un mandat la colegiul II de Cameră. Cu toate ingerințele lor însă, cu toate presiunile ce vor face, dacă liberalii vor lupta corect și bărbătește alături de noi, guvernul nu va putea să ia doua locuri. Art două locuri pentru ca să fiu mai larg, dar sper că nu vor putea să ia nici unul. — Cum credeți că va fi lupta . — Foarte înverșunată. Pentru carpiști e o chestie de viață și de moarte să nu iasă din alegeri fără nici un mandat legislativ. De aceea, cum au și spus-o, vor desfășura o teroare nemaipomenită și vor recurge la ingerințele cele mai grozave. Dar nu numai atît. Vor practica corupția pe o scară foarte largă, căci sînt hotărîți să risipească bani cu nemiluita. Toate acestea însă mi vor avea alt rezultat,decît, să-înconeze de ridicol. Sînt prea muli candidații lor, oricari ar fi ei, pentru ca să aibă vre-o șansă, cu toată strășnicia aparatului administrativ. Trebue să știi că nici unul dintre carpiști nu are suprafață electorală și ei nu se bizuesc decît pe aportul fatal al puterei, ceea ce, cu gradul de conștiință la care a ajuns astăzi alegătorul, e prea puțin. * întreb apoi pe d. Comăneanu despre situația partidului liberal în alegeri. — Liberalii sînt o putere, îmi răspunde d-sa. Au însă un mare desavantaj, căci au în coaste pe d. Gr. Coandă, șeful unei importante dizidențe și o personalitate politică puternică și cu multe similatii. . . Abordez chestiunea acțiuneî d-lui dr. G. I. Nâdulescu. Observ că fata d-lui Comăneanu se posomorăște: chestiunea e iritantă. — Ași fi preferat — îmi spune d-sa în cele din urmă — să nu vorbesc despre d. dr. Rădulescu pentru că mi-e rușine mie de fapta pe care a făcut-o. Dezertarea d-sale în ajunul luptei celei mari, m’a durut. Uite, vezi, de cînd am început organizarea partidului conservator-democrat în localitate aveam un ideal: să mențin această organizare intactă și să cimentez tot mai mult legăturile cari ne unesc unii de alții. Aș fi voit ca organizația conservator-democrată din Argeș să servească de pildă celorlalte județe prin coeziunea și tăria ei. Mi-am dat toate silințele, am făcut toate jertfele pentru ca să fie în partid în deosebi pe d. dr. Rădulescu, care a fost totdeauna un element dizolvant. D-sa însă a găsit cu cale ca, puțin după venirea carpiștilor la putere să treacă la ei. — Dînsul spune că n’a trecut, ci numai s’a cartelat cu ei. D. Comăneanu zîmbește : — Oamenii serioși, cari cunosc valoarea cuvintelor, știu ce înseamnă acest limbaj. Prin asemenea declarații, d. dr. Rădulescu nu urmărește decît să producă confuzie printre cetățeni. — Constitue plecarea d-lui dr. Rădulescu o pierdere»pentru partidul conservator-democrat ? — O„ pierdere propriu zisă nu. Dacă d-sa ne-ar fi părăsit acum câteva luni, poate că organizația noastră s’ar fi resimțit. A plecat însă după venirea carpiștilor la putere, așa încît toată lumea înțelege nativul dezertărea, de aceea nimeni nu-1 ' Șm**'- -JL .1^ «loaf •*>'«nlain .-Vă d.. mali. Ceea ce, mai ales, l’a compromis cu desăvîrșire, e duplicitatea de care a dat dovadă. Ce încredere mai pot avea cetățenii într’un om care în seara de 30 Ianuarie vine la club și face declarații de devotament către d. Take Ionescu, respingând, cu o indignare prefăcută, bănuiala că ar avea intenția să treacă la carpiști, iar a doua zi, la 4 Ianuarie dă mîna cu guvernamentalii ? De altfel, d-rul Rădulescu nici nu mai are contingent electoral, căci și-a neguuit cu totul alegătorii. Mulți din devotații săi, mai ales dintre cei de la calea ferată, nici nu vor să audă de dînsul. Trădarea, din urmă, în deosebi îl va compromite cu desăvîrșire. — Așadar ? — Așadar pornim la luptă cu toată încrederea că vom izbîndi. Trădarea d-lui dr. Rădulescu nu ne va împiedeca avîntul. Politica cinstită, pe care am mausturat-o și oi ne asigură simpatia mari majorități a corpului electoral. Partidul conservator-democrat va lupta, și sper ca va învinge ! În aceste vorbe s’a terminat convor Iosif Nădejde B. I. P. Comânsanu ----------------------------------------------Campania d-luî lorga E nostimă de tot campania electorală ce a pornit d. lorga. E nostimă pentru ca-l vezi pe acest om, care mereu se laudă cu intransigența sa politică, sucindu-se și răsucindu-se, pentru ca să împace aparențele naționalisto-antisemito-democratice, cu interesele sale electorale, cari se reduc la un lucru : să-și asigure mandatul. Se știe că la trecutele alegeri generale, d. Iorga nu s’a putut alege decît grație concursului pe care i l’a dat pe sub mîna guvernul liberal. Exista atunci prin urmare un cartel tacit intre „unicul” iubitor j sincer al țăranilor și guvernul care făptuise sîngeroasa represiune, execuțiile sumare, umpluse temnițele cu țărani și-i corectase pe aceștia cu furia udă. Dar ce nu face d. lorga pentru,un mandat de deputat ? Acum liberalii nu-i mai pot asigura d-luî lorga mandatul și de aceia se pune bine cu carpiștii, dar ca om abil ce e, nu vrea să se strice nici cu liberalii. Și așa o scaldă de țî e mai mare mila. Citiți ultimul număr din revista d-sale ,,pentru popor”, citiți primul articol întitulat „Cîrmuirea cea nouă și datoria sătenilor” — și veți putea judeca omul. In capul revistei sătenii sînt preveniți să se ferească de conservatorii-democrați. De liberali nu pomenește d. lorga cu nici o Vorbă. Rămîne deci să se ocupe de carpiști. Și despre aceștia, ce credeți că spune? Că d. Carp e un bun gospodar, că a dat islaz gratuit țăranilor săi, că a dat pămînturî la însurăței (nici nu spune măcar că din arderea statului a dat d. Carp aceste pămînturî), că în sfîrșit făgăduește sa scutească pe țărani de funciara. Mai sînt doi miniștri cari au făcut totdeauna bine țăranilor, anume domnii Ion Lahovary și... Nicu Filipescu. Ce bine o fi făcut și d. Filipescu țăranilor, rămîne să mai arate d. lorga. Cît despre d. Marghiloman, d. lorga nu poate spune mult bine, dar tot constată că e dintr’un neam de „rĂ- CHESTIA ZILEI Conu Petrache: Arestați-i, căci voî putea face fericiți! numai de nu se vor mișca m alegeri, zăși” buzoeni și că „întru cît știe ce se petrece la țară la d-lui, e om drept”. Se vede că d. lorga știe că au fost cazuri în carie. Marghiloman n’a fost om drept,dar pentru acestea are suprema scuză că „nu știe ce se petrece la țară la d-lui”. . Nu putea d. lorga să nu vorbească de slăbiciunea d-?fri Utip’, că ține la strană — dar cu alte menajamente și arătînd anume că dragostea aceasta e dezinteresată, „numai de ochii străinilor, mă rog!” vorba însăși a marelui balai lama antisemit. Acesta-i limbaj de politician și nu de om politic fără de nici o preocupare de soarta sa politică personală. Astfel vorbește democratul sincer și care știe ce vrea : el spune țăranilor ce au suferit de la liberali, le spune ce fel de oameni sunt carpiștii, cei cu deviza : „mai întiuu represiune și pe urmă vom aviza”, înțelegem ca d. lorga să lupte și contra conservatorilor-democrațî, dar limbagiul lămurit mai sus indicat se impune neapărat și mai ales d-sa e dator să spue țăranilor că liberalii și conservatorii-democrațî s’au legat pentru lărgirea dreptului de vot. Dar o asemenea atitudine nu-L asigură mandatul,nici d-sale nici d-lui A. C. Cuza și de aceea mai bine o scaldă. Va vedea însă repede că din această scăldare, nu va eși tocmai curat. --------------------Rp. In această calitate, Briand și-a rezervat un rol cuminte ; a stat să privească la zbuciumările șefului său, asaltat de dificultăți și ostilități de tot felul cu ocazia aplicărei legei de separație a bisericei de stat. Glemenceau, cu prețul chiar al popularitatei sale, voia să impue respectul autorității legitime, dar așa cum ea emană din suveranitatea națională Briand spectatorul s’a gîndit că e momentul oportun ca să-și schimbe portofoliul. A cerut pe cel al justiției, asigurînd pe Clemenceau că prezența lui la acest departament îi va ușura sarcinele și va potoli agitația catolicismului — și șeful, bravînd multe preventiuni explicabile, i l-a dat. Agitația a fost potolită, în adevăr, dar nu grație concursului lui Briand, ci fermităței și sîngelui rece al șefului, care pare că spre a face mai deplin norocul protejatului său, s’a compromis în ochii majorităței parlamentare tocmai prin vigoarea cu care a învins toate dificultățile. Atunci i s’a întins lui Clemenceau cursa parlamentară în care a căzut, nu însă fără a face turul de forță de a da impresia că s’a răsturnat singur, din propriu i îndemn, și Briand a devenit șeful suverntdm, deși nu dispunea în Cameră de o majoritate impunătoare. Norocul îl favoriza mereu, cu încăpățânare. * Morocul lui Briant! Personalitatea unuui arivist. Atentatul neizbutit contra lui Briand a arătat încă odată cît e de ori norocul care se tine de acest om. Să prevenim de la început orice răutate : atentatul e reprobabil, ca orice act amintit și barbar ; noi facem o constatare, întreaga carieră politică a lui Briand e un joc de hazard, cu toate șansele de partea primului-ministru francez. Pînă a nu fi intrat în Cameră ca socialist revoluționar, notorietatea pe care o avea era mai mult mediocră. Se distinsese prin discursuri de o violentă voită în favoarea grevei generale și a anti-militarizmului și de pe urma oratoriei sale a beneficiat cu un scaun în parlament. Personalitatea sa nu fusese mai de seamă decât a oricărui politician care se respecta. Dar norocul nu i-a dat pace, îl prigonea, pur și simplu. Abia în Cameră și iată-1 raportor al proectului de lege asupra separărei bisericei de stat. Autorul proiectului era d. Francisc de Pressense ; meritul și foloasele le-a acaparat Briand. Singurul lucru nou cu care el a înzestrat acest proiect a fost recunoașterea oficială a pretențiilor de absolutism ale papei. Briand spera că făcînd avansuri, papa va recunoaște noua stare de lucruri, și nu va mai porni războiu contra legea. Era o stratagemă primejdioasă care convenea, de altmintrele,, episcopilor francezi. Dar papa Piu al X-lea voia totul, o capitulare generală și fără restricțiuni și el a invitat pe catolicii francezi să se revolte contra legei, desprețuind partea așa de frumoasă ce i se lăsase, disprețuind poate și pe omul care îi făcea concesiuni. Dar raportul a plăcut, el putea fi al unui diplomat cu spirit ascuțit și d. Clemenceau, care năzuia să se înconjoare cu oameni eminenți, nu a voit ca țara să piardă un talent și o capacitate cari se puteau dovedi cu timpul în modul cel mai larg și astfel Briand a ajuns ministru al instrucțiunei publice și al cultelor . Deci, iată-1 prim-ministru. Face alegerile fără program și, ca culme, i se dau puteri nelimitate, poliță în alb, adevărat fenomen prin nimic explicabil. Poate că explicația, totuși, stă în faptul că strigase în gura mare că e omul realizărilor, dar de cînd stă la putere n’a făcut nimica deosebit. De la dînsul avem numai discursuri mai mult sau mai puțin echivoce, dar nici un act legislativ din care națiunea franceză să beneficieze cu ceva. Greva de la căile ferate a fost pentru dînsul încă un noroc. Greva nu era organizată, urzire dușmane au compromis-o în ochii opiniei publice a cărei simpatie e condiția indispensabilă pentru reușita unei asemenea mișcări. Briand s-a văzut împodobit cu flori pentru că izbutise să înfrîngă legitimile revendicări ale lucrătorilor de li căile ferate, pe când Clemenceau cu ocazia grevei de la poștă și telegraf, fusese huiduit. Cînd folosindu-se de atacurile așa de îndreptățite ale socialiștilor, Briand a rostit în Cameră cuvinte de dictatură, cari au umplut de bucurie inimile adversarilor republicei și tuturor reacționarilor. majoritatea republicană s’a văzut nevoită să se solidarizeze cu dînsul, să-i dea un vot de încredere, deși cei mai mulți din membrii ei nu aprobă pe acest om cu atitudinea așa de nesigură și suspectă. Pare că Briand se crezuse pierdut, și el aruncase cuvîntul dictatorial în speranța că va cădea cu zgomot cu eroism, dar norocul era alături și l-a scos la liman. Grație încredere ce i se acordase, Briand a putut, să reînceapă să nu facă nimic, să lase să se tărăgănească discuția asupra budgetului, care fusese preocuparea de căpetenie a predecesorilor săi și pe care aceștia voiau să-l voteze înainte de anul nou. * Și tocmai cînd se credea că majoritatea a început să se obosească cu politica aceasta de inacțiune totală, un nebun trage din tribuna publică asupra La Briand două focuri de revolver — ea