Adevěrul, ianuarie 1911 (Anul 24, nr. 7656-7682)

1911-01-14 / nr. 7667

Anul XXIV-lea No. 7667 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA concedata exclusiv Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI i București, Strada Sărindar No. îl ■Sasss ■ —■­­ » 6 Bani Exemplarul Vineri 14 Ianuarie 19Î1 DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE Abonamente cu premii: L.1­30.~ . i­-Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 n „ Provincia „ 14/99 » U Străinătatea „ 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «❖» Vb ;b • • Șase luni Vrei luni DEMAGOGIA ALBA AEEle a „ Regimul boeresc față de țărani Guvernul care a pus pe hîrtie că se în­grijește de „interesele claselor celor nu­meroase“ și că vrea să stabilească „o stare legală și-a inaugurat grija sa față de Clasele numeroase arestînd pe președin­tele clubului țărănesc din Filiași, pentru crima de a fi făcut propagandă electorală la sate. Cu modul acest a început să sta­bilească o stare legală la țară ! Așa­dar, noul regim — „regimul repa­­rațiunei sociale !“ — are două programe : unul pe hîrtie, pe care-l proclamă cel mai democratic, și altul care se aplică de administratorii de plăși și de jandarmii rurali și care constă în scoaterea țărani­lor și a celor ce ar voi să vie politicește în contact cu ei. de sub protecția le­gilor. • Pe deoparte lauda că singuri boerii seînt democrați față de țărani — singuri latifundiarii îi iubesc și le dau­ pămînt,!— îar pe de altă parte ridicarea de ziduri între sate și orașe, ca nimeni altul de­cit boerii să nu mai poată străbate la țară . Țăranii nu trebue socotit­ ca făcînd parte din națiunea romînă. Clasa cea mai numeroasă a țărei, căreia Constituția, de bine de râu, îi dă 37 de deputați în Ca­meră, nu trebue să se îngrijească măcar din patru în patru ani cine va reprezenta Interesele ei în Cameră. Țărănimea tre­bue să rămîe în mîinile boerimei și în Cameră s’o reprezinte toți „monștrii goniți ca incapabili de colegiile orășe­nești și toate nulitățile aciuate­ pe lângă Cutare ori cutare față b­oerească. Toate primejdiile pe cari le-ar putea prezenta cea mai roșie dintre demagogii sunt o fericire în comparație cu demago­gia albă pe care o reprezintă resrimul ac­tual față de țărănime. * Se împlinesc patru ani la Martie de cînd d. Carp a exclamat în Cameră, în fața satelor răsculate : — Mai 'ntîi represiune și pe urmă vom «viza! S’au­ scos tunurile, s’au ras sate întregi Cu obuzele, s’au săvîrșit orori, s’a bătut cu funia udă, s’a umplut șanțuri cu le­șuri de suflete nevinovate, s’a făcut re­presiunea așa cum i-a plăcut și d-lui Carp, care credea că n’o vor putea face pe­cît­ armatele vecinilor ! De ce s’a făcut represiune ? Fiind­că a eșit țărănimea din legalitate. Care ar trebui să fie azi cea dintîi avi­zare din partea d-lui Carp? De sigur că Stricta respectare a legalitătei ? E­ bine, cel dintîi cetățean care încear­că să se consfatuiască cu sătenii în ve­derea apropiatelor alegeri, e legat cot la cot și arestat. Nu este aceasta suspendarea stărei le­gale ? Nu pune aceasta pe cetățean în legitimă apărare fată de acei cari îi ră­pesc, prin cea mai nelegitimă brutalitate, cel mai sfînt drept al lui ? Se povestește că d. Carp fiind în au­diență la împăratul Germaniei, acesta l-ar fi întrebat cum se face că regele Ca­rol, care e prusac, a uzat atît de puțin de serviciile unui om cu mentalitatea pru­sacă a d-lui Carp. Conu Petrache ar fi răspuns împăratului: — Majestate , eu­ am rămas prusac, dar regele Carol s’a romanizat! Intru cât și în ce privință s’a romanizat regele Carol, ar fi de discutat, dar cum că d. Carp e prusac la Berlin și cazac la București, asta e cert. Căci altfel ar apre­cia ca în Prusia, nu ca­ în Rusia, atunci cînd se ridică cu brutalitate unui cetă­țean dreptul să fi cel mai elementar. Cum se judecă în Pru­sia asemenea acte, ar putea afla d. Carp citind cuvin­tele acestea textuale ale președintelui Ciutei cu jurați din Berlin în procesul turburărilor din Moabit. — Cînd un om pacinic trece pe drum și e atacat cu sabia de un funcționar al poliției, în asemenea ca­ acel ce se apără de astfel de brutalitate, despre mine cu un foc de revolver bine țintit, acela nu se poartă în chip ilegal". Așa concepe justiția prusacă legitima apărare a cetățeanului brutalizat și dus afară din lege. Pe vremea cînd d. Carp studia la Ber­lin a fi supt altă mentalitate, dar astăzi, în 1911, așa se apreciază în lumea civili­zată, dre­ptul și libertatea cetățeanului. A te da drept părinte al celor mici, spre a-i pr‘^a epitropisi ca pe minori și a-î pedepsi tîupă logica acelor părinți cari își maltratează copiii pe motiv că „dacă sunt ai mei pot să­ î­și omor în bătăi“ — asta e politică de pe vremea ișlicului. A ridica din nou între orașe și sate zi­durile cari au fost dărîmate și incendiate în 1907 ; a preface iar satele în­triste pul­berării unde chibritul primului descree­­rat poate aduce zguduirea întregului edi­ficiu social al țărei, este o operă nu de repaesiune, ci de zguduire socială. D. Carp a cerut la 1907 mai întîi re­presiune și pe urmă avizare. Represiunea s’a făcut cu tunul și azî d-sa avizează cu jandarmul, cu arestări­­ și interziceri de a se tine la sate consfă­tuiri, de a se împărți manifeste electorale și programe politice. La bariera orașelor se oprește pentru d-sa aparenta legalitătei. Constituție și leeî la sate nu vrea să cunoască. Ei bine, tot ce e suflare democratică are datoria să se ridice spre a sili dema­­epsia­­ albă să intre în legalitate. Alfa De la trimisul nostru special — NAZRITII Dublarea slujbelor. In sfârșit, guvernul a găsit soluții, spre a-și satisface măcar în parte partizanii între cari unii așteaptă de zece ani să intre în cașcaval. Așa, de pilda, la ministerul instrucției s’a adoptat principiul dublărea slujbelor. Ca di­rector al cassei bisericelor figurează ca titu­lar d-na Petre Gîrboviceanu. El bine, pe lingă d-sa a fost numit cu titlul de delegat la di­recția Cassei bisericelor, d­in Mangîru. Ast­fel că acum Cassa bisericilor are și un director și un delegat-director, ca publicul să se bucure de spectacolul de a avea doi di­rectori la cari să se adreseze și cu ajutorul lui Dumnezeu­ îi va putea vedea curind lu­­îndu­se de păr! Trebue să recunoaștem că sistemul acesta al dublărei nu e original. D-nu Pompilică s’a practicat cu mare succes la Teatrul Național. --------------------------------------------— fin­tn­ga OHO ni „Consolatorul“ de aseară publică o m­e lungă expunere a situației din Te­leorman criticînd cartelul liberalo-takist. N'avem nimic de zis contra criticilor, ct elev­ăm însă un fapt: „ Conserv­atorii" declară că Teleormanul a fost abandonat generalului Manu, cu alte cuvinte acest județ constitue o republică independentă de partidul carpist, o republică în care generalul Manu are puteri discreționare. După ce ,,Conservatorul“ face această constatare conchide că guvernul n'are de ce se îngriji în ce privește alegerile. Dacă cum­va generalul Manu are să piardă cîte­va mandate, — aceasta îl pri­mește personal, guvernul se va lepăda de Teleorman ca fiind abandonat fostului prim ministru. . Se vede că de pe acum guvernul simte, că se pot î­ntîm­pla surprize chiar la Te­­­leorman, mai ales că se știe că generalul­­ Manu n'a intrat în parlament la 1907,­ atunci cînd conservatorii teleormănenii au fost uniți și cînd într'adevăr avea în jurul său întreaga suflare conservatoare. Din articolul ,, Conservator­ului" rămîne un fapt cu totul neclarificat, și anume: "Cum consideră guvernul pe generalul Manu scu­, vice-versa. , Pînă acum generalul Manu n'a vorbit,­ nu și-a clarificat situația. Nu se știe deci­ dacă este guvernamental sadea sau dacă rămîne tot conservator independent. In sfîrșit nu se știe în ce condițiuni gu­vernul i-a abandonat Teleormanul dîn­­du-i puteri discreționare — cum zice „Conservatorul“ — precum nu se știe în ce condițiuni de general Manu a acceptat conducerea Teleormanului și la ce-l an­gajează față de guvernul Carp faptul că i s'a lăsat situația la Teleorman, probabil că în campania­ electorală care se deschide, echivocul acesta va dispare, mai ales că însuși generalul Manu, că­­­ruia ii plac situațiunile clare, se va grăbi­ g’o limpezească .­ Triumful dela Giurgiu! Gazetele guvernamentale au­ încetat să exploateze... triumful dela Giurgiu. Intr’adevăr acest­­ triumf se reduce în realitate la o înfrângere a guvernului, a­­dunîndu-se voturile obținute de­ opoziție la ambele colegii constatăm că s’au pro­nunțat 351 alegători contra guvernului și numai 5­37 au votat listele oficiale ! Prin urmare de­ocamdată în alegerea comunală dela Giurgiu, cu toate că opo­ziția nu s’a cartelat, guvernul a avut la ambele colegii mai puține voturi de­cit­ opoziția. In lupta ce s’a dat la alegerea comunală din Giurgiu partidele, și toate nuanțele politice din Vlașca și-am­ măsurat forțele. Acum se cunoaște bine de ce putem­ dis­pune opoziția. Dacă guvernul n’a fost în stare să ia, o alegere comunală, cu toate că partidele de opoziție au luptat separat, cu toate că unele voturi ale unei anumite nuanțe po­litice au trecut la carpiști, dacă alegătorii cari știui că guvernul dizolvă de obicei­ consiliile comunale opozante și cu toate acestea au votat contra listei oficiale, a­­tunci e de prevăzut ce se va întîmpla la Vlașca în alegerile generale. De­și în acest județ liberalii se frămîn­­tă de mult,­de­și acolo e fieful d-lui Ioan Lahovary, totuși s’a dovedit acum că par­tidul conservator-democrat dispune și la Vlașca de o organizașie zdravănă și care chiar luptînd singură poate birui. Dar cum e cuvîntul de ordine ca opo­zițiile să se carteleze pretutindeni e de prevăzut că, zilele acestea, se va încheia și cartelul de la Vlașca spre marea dezola­re a carpiștilor. X.­ ­9- Adeveruri <­ Iluminațiile. Cugetare : Balotajul de la Giurgiu dovedește că dacă guvernul o să se prea grăbească cu ilumi­națiile, alegerile or să-l silească să anunțe : „Stingerea“ ! Contra-ofertă Un administrator de plasă oferind 60 de lei unui consilier comunal de la țară ca să-și dea demisia spre a înlesni disolvarea con­siliului prin descomplectare, a făcut urmă­toarea contra ofertă: — Știi ce­­ îî dau eu 50 de lei guvernului să demisioneze el! Cu doi luntrii D-cu Iorga și-a fixat definitiv atitudinea în alegeri. D-sa — vorba neamțului — va umblă „cu doi luntrii“..... Și dacă n’o ieși nici așa, o să umble și cu „trei luntrii“ ! Rigoletto -------------**------------­ nun­tn Situația conservatorilor-democrați în Argeș. Convorbire cu d. I. F. Comăneanu. D. I. P. Comăneanu, fost prefect și de­putat, este șeful partidului conservator­­dem­ocrat din județul Argeș. Un om de o rară capacitate, de o cinste exemplară și de o energie de fier. Ca dovadă de si­tuația morală pe care o are d-sa în loca­litate, pot spune următoarele: Timp de două zile cît am stat în Pitești, am avut numeroase conversații politice cu oa­meni din toate partidele. Cea mai mare parte din discuții se învírteau în jurul chestiilor personale: acuzări de necinste, epitete injurioase, terfeliri. Ei bine, în sarcina d-lui Comăneanu n’am auzit ni­mic, nici o învinuire, ci dimpotrivă, o obștească recunoaștere a corectitudi­nei sale. — Cum, omul acesta n’are păcate? am întrebat în cele din urmă pe unul din puținii carpiști din localitate. — Singurul lui păcat e că e takist­ mi-a răspuns acesta cu o nuanță de re­gret în voce. D. Comăneanu este una din acele fi­guri politice cari răspîndesc un adevărat farmec în jurul lor și în cercul lor de acti­vitate. Personalitatea sa puternică și nes­­ipun de simpatică este cimentul care ține strîns închegată organizarea conservator­­democrată din Argeș, una din cele mai solide și mai puternice din țara­. Cum venisem în Pitești să fac o an­chetă asupra situației politice, se impu­nea un interview cu d-sa. Am căutat, deci, să-l obțin. Am întîlnit pe șeful con­servatorilor democrați în momentul cînd era să plece la gară ca să ia trenul pen­tru București. Deși grăbit, mi-a dat cu multă amabilitate lămuririle ce i-am cerut. * — Situația politică la noi e foarte sim­plă. — mi-a răspuns d. Comăneanu la prima mea întrebare ; avem o opoziție cu două partide în fața unui guvern lă partid. — O singură opoziție ? Așa­dar s’a în­cheiat cartelul cu liberalii ? — E ca și încheiat. Au mai rămas de discutat cîte­va chestiuni de detalii, cari se vor tranșa pînă Miercuri. Atunci vom face cunoscută lista candidaților opozi­ției. Firește, cînd vorbesc în mod așa de afirmativ de încheerea cartelului, mă bi­­zuesc pe faptul că liberalii nu vor avea pretențiuni mai mari de­cît îngăduește situația reciprocă a partidelor di­n opozi­ție. Altminteri, fii sigur că nu vom pri­mi o scoborîre a partidului nostru. — Cari sunt șansele opoziției unite în alegeri ? . " — Să cucerească toate locurile, atît la Cameră cît și la Senat. — Toate ?­­s—. Absolut toate. Și să fiu mai precis. Colegiul I, atît la Cameră cît și la Senat, va dai fără nici o discuție, toate manda­tele opoziției. Tot așa colegiul II de Se­nat, și colegiul III de Cameră, unde d. Brînzău — dacă d. Spiru Haret nu ac­ceptă candidatura — este foarte popular Guvernul își va pune toate silințele, va face sforțări disperate să cucerească cel puțin un mandat la colegiul II de Ca­m­eră. Cu toate ingerințele lor însă, cu toate presiunile ce vor face, dacă libe­ralii vor lupta corect și bărbătește alături de noi, guvernul nu va putea să ia doua locuri. Art două locuri pentru ca să fiu mai larg, dar sper că nu vor putea să ia nici unul. — Cum credeți că va fi lupta . —­ Foarte înverșunată. Pentru carpiști e o chestie de viață și de moarte să nu iasă din alegeri fără nici un mandat le­gislativ. De aceea, cum au și spus-o, vor desfășura o teroare nemai­pomenită și vor recurge la ingerințele cele mai gro­zave. Dar nu numai atît. Vor practica co­rupția pe o scară foarte largă, căci sînt hotărîți să risipească bani cu nemiluita. Toate acestea însă mi vor avea alt re­­zultat,de­­cît, să-î­nconeze de ridicol. Sînt prea muli candidații lor, ori­cari ar fi ei, pentru ca să aibă­ vre-o șansă, cu toată strășnicia aparatului administrativ. Tre­bue să știi că nici unul dintre carpiști nu are suprafață electorală și ei nu se bizuesc de­cît pe aportul fatal al puterei, ceea ce, cu gradul de conștiință la care a ajuns astăzi alegătorul, e prea puțin. * întreb apoi pe d. Comăneanu despre situația partidului liberal în alegeri. —­ Liberalii sînt o putere, îmi răs­punde d-sa. Au însă un mare desavantaj, căci au în coaste pe d. Gr. Coandă, șeful­­ unei importante dizidențe și o personali­tate politică puternică și cu multe sim­­i­latii. . . Abordez chestiunea acțiuneî d-lui dr. G. I. N­âdulescu. Observ că fata d-lui Co­măneanu se posomorăște: chestiunea e iritantă. — Ași fi preferat — îmi spune d-sa în cele din urmă — să nu vorbesc despre d. dr. Rădulescu pentru că mi-e rușine mie de fapta pe care a făcut-o. Dezerta­rea d-sale în ajunul luptei celei mari, m’a durut. Uite, vezi, de cînd am început organizarea partidului conservator-demo­­crat în localitate aveam un ideal: să men­țin această organizare intactă și să ci­mentez tot mai mult legăturile cari ne unesc unii de alții. Aș fi voit ca organiza­ția conservator-democrată din Argeș să servească de pildă celorlalte județe prin coeziunea și tăria ei. Mi-am­ dat toate si­lințele, am făcut toate jertfele pentru ca să fie în partid în deosebi pe d. dr. Ră­­dulescu, care a fost totdeauna un ele­­­­ment dizolvant. D-sa însă a găsit cu cale ca, puțin după venirea carpiștilor la pu­tere să treacă la ei. — Dînsul spune că n’a trecut, ci nu­mai s’a cartelat cu ei. D. Comăneanu zîmbește : — Oamenii serioși, cari cunosc valoa­rea cuvintelor, știu ce înseamnă acest­­ limbaj. Prin asemenea declarații, d. dr.­­ Rădulescu nu urmărește de­cît să produ­că confuzie printre cetățeni. — Constitue plecarea d-lui dr. Rădu­lescu o pierdere­­»pentru partidul conser­vator-democrat ? — O„ pierdere propriu zisă nu. Dacă d-sa ne-ar fi părăsit acum câteva luni, poate că organizația noastră s’ar fi resim­țit. A plecat însă după venirea carpiștilor la putere, așa în­cît toată lumea înțelege n­a­tivul dezertărea, de aceea nimeni nu-1 ' Șm**'- -JL .1^ «loaf •*>'«nlain .-Vă d­.­. m­ali. Ceea ce,­ mai ales, l’a compromis cu desăvîrșire, e duplicitatea de care a dat dovadă. Ce încredere mai pot avea cetă­țenii într’un om care în seara de 3­0 Ia­nuarie vine la club și face declarații de devotament către d. Take Ionescu, res­pingând, cu o indignare prefăcută, bă­nuiala că­ ar avea intenția să treacă la carpiști, iar a doua zi, la 4 Ianuarie dă mîna cu guvernamentalii ? De altfel, d-rul Rădulescu nici nu mai are contingent electoral, căci și-a negu­­uit cu totul alegătorii. Mulți din devotații săi, mai ales dintre cei de la calea fera­tă, nici nu vor să audă­ de dînsul. Trăda­rea, din urmă, în deosebi îl va compro­mite cu desăvîrșire. — Așa­dar ? —­ Așa­dar pornim la luptă cu toată­ în­crederea că vom izbîndi. Trădarea d-lui dr. Rădulescu nu ne va împiedeca avîn­­tul. Politica cinstită, pe care am­ m­austu­­rat-o și oi ne asigură simpatia mari ma­jorități a corpului electoral. Partidul con­servator-democrat va lupta, și sper ca va învinge ! În aceste vorbe s’a terminat convor­ Iosif Nădejde B. I. P. Comânsanu ----------------------------------------------­Campania d-luî lorga E nostimă de tot campania electorală ce a pornit d. lorga. E nostimă pentru ca-l vezi pe acest om, care mereu se laudă cu intransigența sa politică, sucindu-se și ră­­sucindu-se, pentru ca să împace aparențe­le naționalisto-antisemito-democratice, cu interesele sale electorale, cari se reduc la un lucru : să-și asigure mandatul. Se știe că la trecutele alegeri generale, d. Iorga nu s’a putut alege de­cît grație concursului pe care i l’a dat pe sub mîna­ guvernul liberal. Exista atunci prin ur­­­mare un cartel tacit intre „unicul” iubitor j sincer al țăranilor și guvernul care făptui­­­­se sîngeroasa represiune, execuțiile suma­re, umpluse temnițele cu țărani și-i corec­tase pe aceștia cu furia udă. Dar ce nu face d. lorga pentru,un man­­­dat de deputat ? Acum liberalii nu-i mai pot asigura d-luî lorga mandatul și de aceia se­ pune bine cu carpiștii, dar ca om abil ce e, nu vrea să se strice nici cu liberalii. Și așa o scaldă de țî­ e mai mare mila. Citiți ultimul număr din revista d-sale ,,pentru popor”, citiți primul articol în­titulat „Cîrmuirea cea nouă și datoria să­tenilor” — și veți putea judeca omul. In capul revistei sătenii sînt preveniți să se ferească de conservatorii-democrați. De liberali nu pomenește d. lorga cu nici o Vorbă. Rămîne deci să se ocupe de car­piști. Și despre aceștia, ce credeți că spune? Că d. Carp e un bun gospodar, că a dat islaz gratuit țăranilor săi, că a dat pămîn­­turî la însurăței (nici nu spune măcar că din arderea statului a dat d. Carp aceste pămînturî), că în sfîrșit făgăduește sa­ scutească pe țărani de funciara. Mai sînt doi miniștri cari au făcut totdeauna bine țăranilor, anume domnii Ion Lahovary și... Nicu Filipescu. Ce bine o fi făcut și d. Filipescu țăranilor, rămîne să mai ara­te d. lorga. Cît despre d. Marghiloman, d. lorga nu poate spune mult bine, dar tot constată că e dintr’un neam de „rĂ- CHESTIA ZILEI Conu Petrache: Arestați-i, căci voî putea face fericiți!­ numai de nu se vor mișca m alegeri, zăși” buzoeni și că „întru cît știe ce se petrece la țară la d-lui, e om drept”. Se vede că d. lorga știe că au fost cazuri în cari­e. Marghiloman n’a fost om drept,­­dar pentru acestea are suprema scuză că „nu știe ce se petrece la țară la d-lui”. . Nu putea d. lorga să nu vorbească de slăbiciunea d-?fri Utip’, că ține la stran­­ă — dar cu alte menajamente și arătînd a­­nume că dragostea aceasta e dezintere­sată, „numai de ochii străinilor, m­ă rog!” vorba însăși a marelui balai lama antise­mit. Acesta-i limbaj de politician și nu d­e om politic fără de nici o preocupare de soarta sa politică personală. Astfel vorbește de­mocratul sincer și care știe ce vrea : el spune țăranilor ce au suferit de la libe­rali, le spune ce fel de oameni sunt car­piștii, cei cu deviza : „mai întiuu­ repre­siune și pe urmă vom aviza”, înțelegem ca d. lorga să lupte și contra conservatorilor-democrațî, dar limbagiul lămurit mai sus indicat se impune nea­părat și mai ales d-sa e dator să spue ță­ranilor că liberalii și conservatorii-demo­­crațî s’au legat pentru lărgirea dreptului de vot. Dar o asemenea atitudine nu-L asigură mandatul­,nici d-sale nici d-lui A. C. Cu­­za și de aceea mai bine o scaldă. Va ve­dea însă repede­ că din această scăldare, nu va eși tocmai curat. --------------------­Rp. In această calitate, Briand și-a rezervat un rol cuminte ; a stat să privească la zbuciumările șefului său, asaltat de difi­cultăți și ostilități de tot felul cu ocazia aplicărei legei de separație a bisericei de stat. Glemenceau, cu prețul chiar al popu­­­­laritatei sale, voia să im­pue respectul au­torității legitime, dar așa cum ea emană din suveranitatea națională Briand spectatorul s’a gîndit că e mo­mentul oportun ca să-și schimbe portofo­liul. A cerut pe cel al justiției, asigurînd pe Clemenceau că prezența lui la acest departament îi va ușura sarcinele și va potoli agitația catolicismului — și șeful, bravînd multe preventiuni explicabile, i l-a dat. Agitația a fost potolită, în adevăr, dar nu grație concursului lui Briand, ci fer­­mităței și sîngelui rece al șefului, care pare că spre a face mai deplin norocul protejatului său, s’a compromis în ochii majorităței parlamentare tocmai prin vi­goarea cu care a învins toate dificultățile. Atunci i s’a întins lui Clemenceau cursa parlamentară în care a căzut, nu însă fără­­ a­ face turul de forță de a da impresia că s’a răsturnat singur, din pro­priu­ i îndemn, și Briand a devenit șeful suverntdm, deși nu dispunea în Cameră de o majoritate impunătoare. Norocul îl favoriza mereu, cu încăpă­țânare. * Morocul lui Briant! Personali­tatea unuui arivist. Atentatul neizbutit contra lui Briand a arătat încă odată cît e de ori norocul ca­re se tine de acest om. Să prevenim de la început ori­ce răutate : atentatul e re­probabil, ca ori­ce act amintit și barbar ; noi facem o constatare, întreaga carieră politică a lui Briand e un joc de hazard, cu toate șansele de partea primului-mi­nistru francez. Pînă a nu fi intrat în Cameră ca socia­list revoluționar, notorietatea pe care o a­­vea era mai mult mediocră. Se distin­sese prin discursuri de o violentă voită în favoarea grevei generale și a anti-milita­­rizmului și de pe urma oratoriei sale a beneficiat cu un scaun în parlament. Personalitatea sa nu fusese mai de sea­mă decât a oricărui politician care se respecta. Dar norocul nu i-a dat pace, îl prigo­nea, pur și simplu. Abia în Cameră și ia­­tă-1 raportor al proectului de lege asupra separărei bisericei de stat. Autorul pro­iectului era d. Francisc de Pressense ; meritul și foloasele le-a acaparat Briand. Singurul lucru nou cu care el a înzes­trat acest proiect a fost recunoașterea ofi­cială a pretențiilor de absolutism ale pa­pei. Briand spera că făcînd avansuri, pa­pa va recunoaște noua stare de lucruri, și nu va mai porni războiu contra legea. Era o stratagemă primejdioasă care con­venea, de altmintrele,, episcopilor fran­cezi. Dar papa Piu al X-lea voia totul, o ca­pitulare generală și fără restricțiuni și el a invitat pe­ catolicii francezi să se re­volte contra legei, desprețuind partea așa de frumoasă ce i se lăsase, disprețuind poate și pe omul care îi făcea concesiuni. Dar raportul a plăcut, el putea fi al unui diplomat cu spirit ascuțit și d. Cle­­menceau, care năzuia să se înconjoare cu oameni eminenți, nu a voit ca țara să piar­dă un talent și o capacitate cari se puteau dovedi cu timpul în modul cel mai larg și astfel Briand a ajuns ministru al in­strucțiunei publice și al cultelor . Deci, iată-1 prim-ministru. Face­ alege­rile fără program și, ca culme, i se dau puteri nelimitate, poliță în alb, adevărat fenomen prin nimic explicabil. Poate că explicația, totuși, stă în faptul că strigase în gura mare că e omul reali­zărilor, dar de cînd stă la putere n’a fă­cut nimica deosebit. De la dînsul avem numai discursuri mai mult sau mai pu­țin echivoce, dar nici un act legislativ din care națiunea franceză să beneficieze cu ceva. Greva de la căile ferate a fost pentru dînsul încă un noroc. Greva nu era or­ganizată, urzire dușmane au compromis-o în ochii opiniei publice a cărei simpa­tie e condiția indispensabilă pentru reu­șita unei asemenea mișcări. Briand s-a văzut împodobit cu flori pentru că izbutise să înfrîngă legitimile revendicări ale lucrătorilor de li căile fe­rate, pe când Clemenceau cu ocazia gre­vei de la poștă și telegraf, fusese huiduit. Cînd folosindu-se de atacurile așa de îndreptățite ale socialiștilor, Briand a rostit în Cameră­­ cuvinte de dictatură, cari au umplut de bucurie inimile adver­sarilor republicei și tuturor reacționari­lor. majoritatea republicană s’a văzut ne­voită să se solidarizeze cu dînsul, să-i dea un vot de încredere, deși cei mai mulți din membrii ei nu aprobă pe acest om cu atitudinea așa de nesigură și sus­pectă. Pare că Briand se crezuse pierdut, și el aruncase cuvîntul dictatorial în spe­ranța că va cădea cu zgomot cu eroism, dar norocul era alături și l-a scos la li­man. Grație încredere­ ce i se acordase, Briand a putut, să reînceapă să nu facă nimic, să lase să se tărăgănească discuția asupra budgetului, ca­re fusese preocupa­­rea de căpetenie a predecesorilor săi și pe care aceștia voiau să-l voteze înainte de anul nou. * Și tocmai cînd se credea că majorita­tea a început să se obosească cu politica aceasta de inacțiune totală, un nebun trage din tribuna publică asupra La Briand două focuri de revolver — ea

Next