Adevěrul, iunie 1913 (Anul 26, nr. 8518-8547)
1913-06-10 / nr. 8527
A f k Anul XXVI-lea No. 8527 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. II 5 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: *»*» an ................................................ „ Ui ao— Base luxa»........................... . 19— trei luni .................... . 6.Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Capitala...................No. 14 10 » ••»••»» 34/73 Provincia . ... K 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 *♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «*« Luni 10 Iunie 1913 V Atitudinea Romîniei de AL. CIURCU Nu Se spusese încă nici un cuivint In presa noastră despre atitudinea pe care ar urma s’o aibă Romînia In cazul unui nou conflict balcanic — cel pufin eu nu citisem — cînd, la 19 Mai trecut, am Scris articolul intitulat: Iar la o răspântie ? In acest articol mă pronunţam pentru intervenţia Romîniei în aşa chip, incit să nu îngăduie ca Serbia să fie zdrobită de Bulgaria şi aceasta să dobîndească în Balcani o preponderanţă încă şi mai mare îdecît are astăzi. De atunci am citit numeroase articole In ziarele noastre susţiinînd aceiaşi teză, am văzut nenumărate telegrame din străinătate rezumând articolele presei străine cari se ocupă de aceiaşi cestiune, ba am văzut şi văd în presă noastră şi în cea străină comunicate cari par a fi inspirate de sferele noastre guvernamentale. Ce se zice în aceste comunicate şi chiar în nota diplomatică trimisă ide d. Maiorescu reprezentanţilor noştri din străinătate ? Că în cazul unui nou conflict între balcanici, Romînia nu va putea rămânea indiferentă, că va mobiliza, că-şi va spune cuvîntul. Ştim că şi l-a mai spus odată. Dar am mai citit, nu ştiu de câte ori, tot în note inspirate, că Romînia nu va permite ca focul să i se aprindă din nou în Balcani, că vrea pacea şi că întru aceasta serveşte interesele Europei, pe care şi pînă acum le-a servit, serveşte civilizaţia mondială. Procedind astfel Romînia imită aidoma pe tarul Rusiei. Aţi văzut cum a vorbit împăratul ■Nicolae suveranilor balcanici. Le-a zis: — Să nu care cumva să vă în- Căibărafi, că uite cnutul! Tot aşa face şi Romînia; ea zice balcanicilor: — Să nu care cumva să vă luaţi ,de păr, că mobilizez! Ei, să presupunem acum că balikanicii nu vor să ştie nici de cnutul ţarului, nici de mobilizarea noastră şi că se iau la trântă. In realitate ostilităţile au început de arcuit. Afară de ciocnirile sporadice între trupe, între ante-posturile armatelor aliaţilor, bulgarii măcelăresc, mutilează, aruncă în închisori, violează, incendiază populaţie sîrbe şi greceşti de sub stăpînirea lor. Tot aşa fac sîrbii şi grecii cu populaţiile bulgare. Căci caracteristica acestei ridicări a crucii în contra semilunei, din secolul XX, este sălbăticia, cruzimea, barbaria, împinse la extrem, ale unor populafiunî sanguinare. Să presupunem, zic, că acesteorori başibuzuceşti se transformă într’un război şi în regulă. Spre a fi consecinţe cu declaraţiile sale, Romînia, după ce şi-ar imobiliza armata, ar trebui să şi-o trimită atît în Bulgaria cit şi în Serbia şi să se ia la bătae cu bulgarii, cu sîrbii, cu muntenegrenii şi cu grecii, spre a-i sili să se astîmpere, să facă pace. Căci Romînia n’are decit un ideal: să garanteze pacea mondială, să servească Europa, care în schimb, o răsplăteşte aşa de bine. Ce curioase sânt şi legendele. In tinereţea sa, d. P. P. Carp fusese poreclit, în bătaie de joc, „pacificatorul Europei“. Se adevereşte astăzi că aliaţii sunt pacificatorii Europei şi că d. Carp ar vrea, din contră, să-i dea foc din toate părţile. # Dar să zicem că toate aceste declaraţiunî oficiale sunt un fel de a vorbi. Că ele ascund în dosul lor proiecte mari şi că însemnează înaltă diplomaţie. Să ne zicem că Romînia, după ce ar mobiliza, nu se va mărgini să facă pe jandarmul între beligeranţi, ci s’ar da de partea unora împotriva celorlalţi. De partea cui ? Sentimentul public la noi este că nu putem merge decit cu sîrbii în contra bulgarilor şi am arătat de ce. Dar aici ne izbim de interese popuse ale Austro-Ungariei, cu care trecem încă de a fi aliaţi. Această monarhie are interes ca Iulgaria să fie un ghimpe în coasta Romîniei şi ca Serbia să nu fie mărită, ci cu mai mult redusă. Şi dacă tot diplomaţia austriacă ne duce de nas, atunci bănuesc că bulgarii au asigurări formale cum că nu vor fi atacaţi de România. Din toate cite văd, ajung la concluzia că noi nu putem avea o atitudine independentă de voinţa celor două împărăţii vecine. Trebue să fim ori cu una ori cu cealaltă. Altfel, dacă interesul nostru ne dictează să susţinem pe Serbia în contra Bulgariei şi dacă am fi liberi să facem ce vrem, fără ca puternicile noastre vecine să se amestece, întreb pe oricine: Oare bulgarii, oricât de grandomani ar fi, ar îndrăzni să zăngănească săbiile, cînd ar şti că vor avea în contra lor şi pe sîrbi şi pe greci şi pe romîni ? Al. Ciurcu NAZBATU Războiul Invalizilor Dacă pentru a intra în artă se cere să fii valid, dar încă pentru a intra în război ? Aliaţii balcanici nu vor să înţeleagă însă acest adevăr şi ţipă din toate părţile : Raaboiu ! Noi vrem rǎzboiu !“ ■ Adevărat că faptul că s’au bătut ca oribeţiî le-a adus victoria. Asta îi încurajază a crede că dacă în loc de orbeţi se vor bate, de astă dată, ologi, ciungi, schilozi, victoria va fi şi mai mare. E probabil, deci, să avem în Balcani şi războiul infirmilor şi invalizilor. E momentul ca „Universul“ să-și transporte Palatul Invalizilor la Sofia ! ! Pac. Maltratările In armată Cu toată lupta care se duce la noi împotriva bătăiei şi maltratărilor în armată, luptă care formează una din cele mai frumoase pagini ale istoriei „Adeveruluî“, — suntemdeparte de a fi stîrpit cu totul acest rău dezastruos pentru înarmarea noastră naţională. E drept că regele a dat un ordin de zi contra bătăiei în armată, ordin de zi atîrnat pe zidurile tuturor dormitoarelor din cazărmi. Dar efectul obţinut este nul şi am auzit de cazuri în cari soldaţii erau loviţi cu trăgătoarele la fiecare cap de frază al ordinului regal, pe care un ştiutor de carte era pus să-l citească în gura mare. Şi cu toate acestea pretutindeni se recunoaşte că cel mai mare rău pentru armată poate decurge din maltratarea inferiorilor. Vine ziua aceea în care inferiorii şi superiorii laolaltă au să intre în foc, au să aibă nevoie de ajutorul lor reciproc împotriva duşmanului. Amintirea maltratărilor de em, poate avea atunci cele mai îngrozitoare consecinţe. Cîteva incidente din 1907, asupra cărora n’am inzistat şi n’am vroit să inzistăm, au dat o idee despre aceasta. In Germania nu se pomenesc bătăi şi maltratări ca cele de la noi, şi mai puţin se obicinueşte dicţionarul de sudălmi care formează limbagiul uzual al cazărmilor noastre. In Germania superiorul nu are voie să se apropie de inferior dincolo de o anume distanţă, nu are voie nici să-l atingă cu mâna, necum cu sabia. In Franţa a fost nu de mult un caz de reclamaţie a unui soldat contra unui maior care-l insultase şi maiorul a trebuit să iasă din oştire. Aşa de grav se judecă în Occident maltratarea interiorului şi aşa de severe măsuri se iau pentru a o împiedeca. Cu ocazia aniversarei a 25-a a întronărei sale, împăratul Wilhelm II al Germaniei a adresat ministrului de război un rescript prin care îşi arată dorinţa dea amnestia pe toţi militarii pedepsiţi cu pedepse disciplinare. Exceptaţi de la această graţie sânt toţi cei pedepsiţi pentru insultă adusă inferiorilor sau pentru tratament nereglementar aplicat acestora. Cu alte cuvinte Wilhelm II socoate că orice greşală poate fi iertată, numai maltratarea inferiorilor nu. Şi totuşi la noi sunt militari cari uită că nu pentru viaţa de cazarmă şi paradă, se face educaţia soldaţilor, ci pentru viaţa grea şi plină de primejdii a războiului! Şi aceştia cred, se înţelege, că maltratarea soldatului contribue la perfecţionarea lui. Ad. . IN JURUL IDEILOR D-LUI CARP Violenţa in progresul social Pe unii i-a mirat, se vede, faptul Că d. Carp s’a exprimat că nu aşteaptă mîntuirea ţărei nici dela rege, nici dela ţărănime, nici dela partide, ci dela o „revoluţie“ pornită din excesul răului. Pe noi nu ne-a mirat nicidecum această aşteptare a d-lui Carp. Mai întîiu fiindcă nu e o părere nonă a d-sale, noi Eam auzit mani- I jfestind’o şi în Cameră, după revoluţia ţărănească, cu prilejul unei dis- Cufiuni asupra scumpire! traiului [la oraşe. Cum că astăzi mai mult jfca orîcînd d. Carp aşteaptă o revoluţie, aceasta e şi mai explicabil. D-sa se află în situaţiunea suveraniios cari şi-au pierdut tronul. Or, suveranii cari-şi pierd tronul devin,de obicei, foarte revoluţionari, ‘fiindcă revoluţiunile nu au adus întotdeauna democraţia, republica şi fericirea socială, ci au adus adesea Cezarismul şi înăbuşirea în singe a a dus aspirafiuni sfinte. ? Nimeni nu a primit ca noi, în aseastă privinţă o lecţie mai recentă şi mai cumplită: revoluţiunea ţăraenească din 1907 este încă în amintiţirea tuturor, precum în amintirea lor este că atunci d. Carp a rostn Cameră faimosul să fi cuvânt -nai întîiu represiune şi pe urmă pom aviza“, iar către un redactor al anui ziar străin se plângea că regele e prea timid în reprimarea răscoalelor şi crede că se pot face „jumări fără ouă“, adică represiune fără vărsare de sînge. Astfel d. Carp, trecutul său se însărcinează el-şi a ne arăta în ce raporturi stă d-sa faţă de „revolufiuni“. S’ar putea găsi naivi cari să Creadă că la adinei bătrîneţe d. Carp a devenit revolutionar. Nu e vorba, asemenea naivi nu ar prea face un compliment d-lui Carp creştin du’l în stare să’şi schimbe părere—d-sa care nu şi le-a schimbat, ’i chiar cînd s’au dovedit greşite şi cu neputinţă de realizat. . Nu, d. Carp nu e omul revoluţiunilor. Ceea ce a sperait şi speră încă aste ca să fie omul presiuneî. La 1907 a vorbit cum a vorbit, fiindcă aştepta să fie d-sa cel însărcinat cu reprimarea revoluţiei ţărăneşti. Acum, iarăşi, speră că d-sa ar putea fi chemat să reprime o revoluţiune la oraşe şi să restabilească ordinea. Poate că astfel îşi va putea realiza apoi ideile sale, ca reforma administrativă, etc. III . Revoluţiunea, ca mijloc violent pentru schimbarea unei stări sociale, politice sau economice, este dorită şi de democraţia cea mai înnaintată şi de cezarismul cel mai reacţionar. Această confuzie a adus mult rău democraţiei şi a slujit multe scopuri retrograde. Socialdemocraţia germană şi în urmă Lafargue, Guesde, Jaures, în Franţa, au fost siliţi, nu odată, să risipească asemenea confuziuni. Oare bulangistiul francez, încercat prin lovitură militară, nu se dădea drept mişcare „plebiscitară“, spre a ajunge la cezarism? De aceia partidele democrate resping revoluţiunile izbucnite din excesul răului, asemenea revolufiuni, oricât de inevitabile şi de prevăzute ar fi, nefiind revolufiuni conştiente, ci zguduiri cari nu pot folosi decât oamenilor represiuneî. Ce a adus ţărănimei răscoalele din 1907? Puneţi în cumpănă cele cîteva legi pe hîrtie cu realitatea represiuneî, a sporirea jandarmeriei şi a interzicereî şi mai aspre a oricărei propagande democratice la sate şi veţi aprecia rezultatul. Avizarea d-lui Carp, după represiune, a fost încercarea de a crea guberniile, sub cari viaţa politica la sate ar fi fost stânjenită pentru încă o jumătate de veac. Democraţiile nu înţeleg decit revoluţiunile conştiente şi organizate, şi pe acestea încă numai ca un râu necesar, atunci cînd în lupta contra oligrarchiei conducătoare au fost sleite toate mijloacele legale şi parlamentare. Ryahithmile democratice sunt astfel expresiunea extremă a evoluţiuneî. Cînd muncitorimea şi naţionalităţile din Ungaria sânt ajunse acolo că majorităţi formidabile aşteaptă dela dreptul de vot egal şi direct scăparea de sub jugul Oligarchiei guvernamentale, natural că după sleirea tuturor demersurilor legale, o revoluţiune pentru întronarea sufragiului universal ar fi un drept de legitimă apărare faţă de o minoritate care, prin forţa statului, vrea să se opuie voinţei conştiente a celor mai mulţi. Violenţa revoluţiuneî ar sluji aci progresul social, întrucît pe viitor, în locul luptelor personale, în locul atacurilor politice şi fizice, dela individ la individ, cum aţi degenerat în Ungaria, am vedea, încetul cu încetul, punîndu-se lupta politică pe deosebirile de interese naţionale şi economice, ceea ce permite o discuţiune de idei. O revoluţiune orăşenească la noi, aşa cum o prevede d. Carp, izbucnind din excesul răului, nu poate fi aşteptată decit cu oroare de democraţie, căci nu numai că nu ar spori libertăţile publice, dar ar pune ln primejdie şi pe cele existente. Ar fi încă o revoluţiune înăbuşită şi încă o represiune triumfătoare şi nu aceasta va aduce progresul în stare socială şi morală a ţării. Emil D. Fagure ♦* Adeverim Antagonism de erî afirmă că d. Takmania patemi„Epoca‘ Ionescu suferă de tăţeî ! Se ştie că d. Filipescu sufere,din contra, de mania... maternităţei. Dovadă invocaţiile sale dela Făurei. Aşa dar şi aici antagonism între d-sa şi d. Take Ionescu ! Glemeneeau Gazetele Ibrătieniiste afau pornit în contra lm Clémenceau pentru că scriind în chestia evreilor din Roluiuia nu s‘a adresat pentru documentare d-lor A. C Cuza, Vîntilă Brătîaim șî d-ral Si ou !! Rigoletto Victorioşii ! Senilii D. Bogdan-Piteşti a fost pus în libertate pe cauţiune. Intrucţia fiind terminată, nu era nici un motiv ca să mai fie deţinut la Văcăreşti. Astfel are acum toată libertatea de a-şi reîncepe acţiunea. Eşit din închisoare, d-sa a adresat două scrisori, una foarte blândă ministrului justiţiei, alta foarte aspră ministrului de interne. Amândurora le face morală şi pe amândoi îi prezintă ca pe nişte persoane cari au avut relaţiuni dintre cele mai întinse cu d-sa. Ea îi ameninţă chiar cu oarecari destăinuiri asupra acestor intimităţi. Dacă nu cumva lucrul e aranjat cu frații Cantacuzino,. — foarte . bine li se întîmplă, că șantagiile cari pînă ori se Îndreptau contra altora, se îndreaptă] acum și împotriva lor. Publicul însă care în naivitatea lui, miai crede în măriri, va fi desigur uimit de destăinuirile și aluziile d-lui Bogdan Piteşti. Intr’o ţară, în care partidele nu au nici o rădăcină în popor, conducătorii sunt siliţi să-şi adune partizaniiprin toate mijloacele şi să se servească chiar şi în relaţiunile dintre dînşii de tot felul de tipuri. „Fruntaşii“ politici de la noi secred siliţi să aibă de aceia relaţiuni cu oameni cu cari un biet muncitor, niciodată nu ar consimţi să se întîlnească între patru ochi. De altfel, pînă acum tipii aceştia mijlocitori între politiciani, linguşitori ai lor, partizani ai lor cită vreme erau plătiţi, nu eşeaui niciodată din vorba stăpânilor şi acestora nici prin gînd nu le trecea să le lase mână liberă. Prensul Grigură Cantacuzino a lăsat frîu liber omului sau. A văzut luni de zile cu ochii cum sunt terfeliţi acei a căror colaborare a solicitat-o, mai mult, acest prens a văzut şi vede cum se desfăşoară zilnic cel mai neruşinat şantaj, cum pentru a stoarce bani se intră In viaţa de familie şi se dă pradă setei de scandal a unor imorali,—fete şi femei, mame şi surori,—toate acestea prensul le-a văzut şi tăcut, crezînd că Bogdan Piteşti îşi face treburile... Iar când Bogdan Piteşti e prins o mâna în sac, prensul vede că Ir. Văcăreşti nu se închide un deliqumt, ci un martor periculos şi aunci aleargă la concursul fratei său... ministrul de justiţie, care ştiuse să-şi facă "datoria de cal' al familiei şi să oprească la vreme scandalul, iar acum se vede amestecat într’o murdărie din care crede că nu poate eşi de cît scofind pe Bogdan Piteşti... »victorios. Ceia ce se întâmplă cu „Seara“ și cu totî cam direct sau indirect au fost și sânt în legătură cu dânsa, e încă un simptom , al putregaiului care ibiutue biata, noastră țară. — — — —— - Ad. D. BOGDAN-PITEŞTI D. MIŞU CANTACUZINO D. GR. GH. CANTACUZINO L’Independance Roumaine a găsit argumentul hotărîtor, zdrobitor, împotriva d-luî Carp. Ziarul inteligenţeî vaste şi clare a d-lui Procopiu a descoperit, prin contrast, că afirmările d-lui Carp sânt elucubraţiile unui bătrân senil. Fireşte, Independenţa se fereşte ca de foc să discute şi chestia terenurilor petrolifere, şi chestia, mai mică, a rolului elevului Vintilă Brătianu la podul de peste Dunăre. In schimb afirmă, afirmă cu hotărâre, afirmă cu încăpăţânarea prostului, afirmă, doar s-o convinge şi pe ea însăşi, că d. Carp e un bătrân senil. Ca şi Independenţa, ziarele conservator-democrate cred şi ele că nu pot scăpa mai bine de cuvîntul usturător al d-lui Carp, decit vorbind şi ele de iresponzabilitatea acestuia, de bătrîneţe şi de senilitatea marelui izolat de la Ţibăneşti. Afirmaţiile ziarelor takiste, însă sînt mai grave decit ale celor liberale. Brătieniştii cel puțin au dovedit că nu prea au respectul părului alb. Cazul D. Sturdza e încă recent. Dar conservatorii-democraţi ? însuşi şeful actualului guvern, respectabilul d. Maiorescu a atins de mult vârsta imputată d-lui Carp, vîrsta senilităţeî. S’au gîndit oare takiştiî şi la d. Maiorescu, cînd au vorbit de bătrânii senili ? Dar regele Carol ? E oare regele Carol mai tînăr decit d. Carp ? Se bucură M. S. de vre-un privilegiu special care să’l apere de atragiiile vîrstei şi de infirmitatea senilităţei. Şi dacă ziarele takiste strigă cât le ţine gura că d. Carp e senil, de ce mă rog n’ar fi senil şi regele Carol, „ . ... „ . . . Lux. CHESTIA ZILEI La Silistra care, slavă domnului, numai dove- UBlegaţii rOITIHII : Ce-i asta, vecine ? zi de luciditate a minţei n’a dat în Bulgarul! Am auzit ca unul din ai dv. a spus că sivremurile din urmă Ilistra, e „mormîntul demnităţei naţionale“ şi d’aia am a Afară numai — e o simplă ipote- dus şi eu sicriu ca să aveţi cu ce o înmormintază — dacă organele d-lor Take Ionescu nu s’au gîndit să dea o întreită lovitură şi anume lovind în d. Carp, să atragă peste capul în-' treg al acestuia, atenţia distrată a d-lui Maiorescu şi ultîmile licăriri de inteligență ale suveranului bătrîn și senil. Fuziunea. Fi la războiul conservatori şi să vegheze ca nu cumva să pierdem al doilea tren. Şi dacă politicanii din partid nu se astâmpără şi nu pot fi puşi la locul lor de acel comitat diriguitor conservator, atunci cel mai bun lucru ar fi ca d-nii Maiorescu şi Tao condiţiune arbitratul tarului Re Ionescu să declare regelui că nu există nici o eşire din actuala încurcătură afară de cea a armelor. Intr-adevăr cei aliaţi de eri se află cu cererile lor la două extreme ireconciliabile. Bulgaria nu vrea să se depărteze de la textul tratatului de alianţă, Serbia nu poate rămîne înăuntrul acestuia, fără a renunţa la o bună parte a teritoriilor, oculantdeciziv pate. O împăcare în aceste condiţiunî este cu putinţă numai prin concesiuni şi sacrificii făcute de ambele cest mare moft. Partidul conservapărţî. Dacă citeşti însă ultima notă tot e sfâşiat. Toţi fruntaşii lui se foarte lungă a Bulgariei, vezi că mînîncă ca nişte canibali. Cei icS- aceasta nu numai că nu e dispusă ţîra sacrificaţi cer, revenirea d-lui a face vreo concesiune, dar prese,a- Carp la şefieză asupra Serbiei cerînd de urgen- Alţii vor să proclame şef pe dată un răspuns despre care ştie că Nicu Filipescu, junimiştii cari susnu poate fi decit negativ. Cu alte ţin cabinetul de colaborare, au ca cuvinte Bulgaria caută acum să şef pe d. Marghiloman, pripească soluţiunea războinică. — D-nii Iancu Lahovary şi C. C. A.aceasta pentru că se vede că şi-a monait şi ei pretenţiuni la şefie. concentrat insfîrşit toate trupele în Dar ceeace nu s’a bănuit pînă afara sîrbilor şi grecilor, şi e gata cum de nici un conservator e că şi să dea lovitura... d. Mişu Cantacuzino visează şefia. Ce va face Serbia? , iar d. Griguţă Cantacuzino îşi re-Ştim că limbagiul guvernului si- zerva dreptul şi d-sa să-şi pregătesc a fost pînă acum cel al eroi- tească terenul tot în vederea şefiei lor. „Mai bine moartea decit a ceda In acest trist hal se află actuăliată cu bulgarii", spunea el. Dar mente partidul conservator, războaiele moderne nu lasă loc fra- Aşa fiind fireşte că d. Titu Maselor frumoase. Rămîne deci spe-iorescu, oricît de calm şi raţional fanta că în cele din urmă, atît Ser- ar fi, nu v a putea găsi formula mare cît şi Bulgaria provocatoare îşi gică în faţa căreia să se plece toţi vor da seamă că decit o judecată cei şapte pretendenţi la şefia condreaptă, mai bine o învoială strîm■ servatoare, bă, şi se vor înţelege. Prin urmare acum nu poate fi numai dacă puterile europene vorba de şefie, nu pentru că nu se şi-ar băga coada s’ar putea intim- poate stabili o înţelegere cu d. Taple să fie altfel. Aşa că se poate de Ionescu, ci fiindcă e o debandaspune că dacă la urmă Bulgaria şi dă teribilă în rândurile conservate Serbia se vor măsura totuşi milirilor, intrigi şi trageri pe sfoară. Zăreşte, aceasta va fi dorinţa rus- goană nebună după partizani din Ariei şi a Rusiei, partea acelor cari pretind prepon-Or, toate informaţiunile conver- derenţa în partid, luptă ascunsă de vează în a spune că aceste două întrecere între d. Marghiloman şi■uteri, mai ales sub presiunea ala- cantacuzinistî, luptă în care partidul lor, urmăresc pacea aşa că se /.anii d-lor Carp şi Filipescu se aoate conchide că nici Bulgaria, mestecă în mod ocult, cînd alinei Serbia nu vor trece dela amenentînd operaţiile unora, cînd are lintări, la fapte. Atitudinea ţărei noastre e în tot cazul stabilită. La declaraţia de războiu a aliaţilor de eri, vom răspunde cu mobilizarea, pentru a arunca puterea noastră militară în Pretenţiuni ridicule — D. Alex. Marghiloman a inspirat, zilele acestea, o notă în ziarul d-sale „La Politique“, spunînd că fuziunea trebue... studiată în mod calm şi raţional şi sunt în partidul conservator oameni cari pot întreprinde acest... studiu! Deocamdată d. Marghiloman constată — şi aci e de acord cu d. Take Ionescu — că guvernul are in Deşi aliafii de eri şi iatiî slavi n’aă eşit încă din perioada ameniii ţărilor reciproce, totuşi trebue recunoscut că situaţia în peninsula acest moment Preocupări ceva mai Balcanică este mai gravă chiar, de serioase, caci a ordinea zilei^ sfnt cU la izbucnirea războiului cu Tur- 'oaile i» «ravere complicatmm din cia Balcani. Telegrama energică și brutală a Af ar trebui, să fie : guvernul sătarului na produs efectul miraculos m! ^„cea, mai mica atenţie frace se aştepta de la dînsa şi Rusia TMntarilor interne,alepolicramlo va rămîne într’o situaţie foarte caraghioasă dacă în cîteva zile nu va găsi mijlocul pentru a oşti s,păra pe sîrbi şi pe bulgari. Fără ca amîndouă, adică şi Serbia şi Bulgaria, să se supună fără nici faţă de bolomacul din partidul conservator, mai bine ar fi ca regele să avizeze la constituirea unui alt guvern care să poată urmări în linişte, cu autoritate şi prestigiu, desfăşurarea nouilor evenimente şi să fixeze atitudinea României, căci pentru noi vine acum un alt mod Fuziunea ? Să se înceteze a mai vorbide a celorlalţi spre a adunei spărtura şi a înăspri rivalităţile. Cum să dorească d. Take Ionescu o fuziune cu un partid în aşa hal de descompunere? O fuziune, în situaţia de azi a cumpănă, spre a împiedica o depla conservatorilor, ar fi şi primejduirea sare şi mai mare a echilibrului B al- partidului democrat care repede conic în defavoarea noastră, s’ar descompune şiel prin contag, a gjime. Singura soluţie favorabilă pentru d. Take Ionescu este clar menţinerea intactă a organizaţiei sale de azi. Fără a fuziona, şi în timpul colaborări, unii fruntaşi conservatori au încercat să-i fure cîţiva partizani. Dintre ministeriabilii takiştî nici unul nu s’a clătinat. Toţi au rămas în jurul şefului lor. Ba au venit şi elemente noi şi de mare paloare din lagărul conservator, au venit la democraţi din propria lor iniţiativă, ne mai putând suporta luptele intestine de la conservatori. Cele cîteva defecţiuni, din rândurile electorilior takiştî, vor, fi lesne, înlocuite cînd d. Take Ionescu nu va mai avea preocupările de azi şi va îndrepta toată activitatea sa pentru o mai mare întărire şi reîmprospătare a cadrelor de luptă din partidul democrat. Dacă n’ar fi, la ordinea zîleî, grave preocupări externe, de sigur că cel d întîiu care ar da cu piciorul în colaborare, ar fi şeful democraţilor. A. W. Revoltele Interne din turcia Constantinopol, 6 Iunie. — Tratativele privitoare la pace, asasinarea lui Şefket pașa, complotul, arestările și exilările, formarea cabinetului, în fine toate aceste importante afaceri pun pe ultimul plan lucrurile ce se petrec în depărtatele provincii ale imperiului. Şi totuşi, se petrec nişte lucruri de cari guvernul ar trebui să se ocupe, dacă nu vrea să vadă dispărînd puţin cite puţin autoritatea sa şi aceea a califatuluî din regiunile ce aparţin imperiului. Printre ele, partea numită Nejd e cea mai importantă. S’a întîmplat de curînd acolo nişte evenimente cari ■ ameninţă foarte serios interesele Califatuluî. Se zice că faimosul şeic Ibn-Scond s’ar fi pus în fruntea unei bande armate şi s’ar fi instalat în reşedinţa de guvemnămînt a districtului El Alisa. El ar fi dezarmat trupele otomane, sfătuindu-le ca şi pe funcţionari să părăsească ţara dacă nu voesc să moară imediat de foame. In acelaş timp Şeicul ar fi pus faina pe muniţiile, armele şi tunurile ce aparţineau armatei turceşti. Autorităţile militare din Bagdad, aflînd ce se Intîmplase, au dat de ştire guvernului central, dar acesta, în mijlocul perocupărilor cari îl înconjură, n’a făcut nimic, și ordinele așteptate la Bagdad nu au fost încă date. Din anul 1320 al Egireî, adică de vr’o doisprezece ani, după nenorocita campanie întreprinsă din ordinul sultanului Hamid în contra lui Ibn-Seud, campanie ce se termină prin un dezastru desăvârşit, un oarecare număr de ofiţeri superiori vizitară Nedj şi înaintară ra- poarte prin care vestea guvernul, central de pericolul în care se aflau interesele otomane, dînd detalii în privinţa faptelor Şeicului, căci guvernul nu lua nici o decizie. Cum ar fi putut lua, în adevăr faţă de localităţi aşa depărtate de cen-,tru cînd îi lipsiau mijloacele de a se apăra de pericolele cari ameninţam'; regiuni mai apropiate de capitală" ca Nejd. Va veni o zi în care vom auzi vorbindu-se de dominaţia engleză în această, ţară. Va fi atunci prima lovitură de cuţit dată suveranităţi otomane din Arabia centrală. -- - &. A. Gray»