Adevěrul, iunie 1913 (Anul 26, nr. 8518-8547)

1913-06-10 / nr. 8527

A f k Anul XXVI-lea No. 8527 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. II 5 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: *»*» an ................................................ „ Ui ao— Base luxa»........................... . 19— trei luni .................... . 6.­Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Capitala...................No. 14 10 » ••»••»» 34/73 Provincia . ... K 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 *♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «­*« Luni 10 Iunie 1913 V Atitudinea Romîniei de AL. CIURCU Nu Se spusese încă nici un cu­­ivint In presa noastră despre ati­tudinea pe care ar urma s’o aibă Romînia In cazul unui nou con­flict balcanic — cel pufin eu nu ci­tisem — cînd, la 19 Mai trecut, am Scris articolul intitulat: Iar la o răs­pântie ? In acest articol mă pronunţam pentru intervenţia Romîniei în aşa chip, incit să nu îngăduie ca Ser­bia să fie zdrobită de Bulgaria şi aceasta să dobîndească în Balcani o preponderanţă încă şi mai mare îdecît are astăzi. De atunci am citit numeroase articole In ziarele noastre susţi­­inînd aceiaşi teză, am văzut nenu­mărate telegrame din străinătate rezumând articolele presei străine cari se ocupă de aceiaşi cestiune, ba am văzut şi văd în presă noas­tră şi în cea străină comunicate cari par a fi inspirate de sferele noastre guvernamentale. Ce se zice în aceste comunicate şi chiar în nota diplomatică trimisă ide d. Maiorescu reprezentanţilor noştri din străinătate ? Că în cazul unui nou conflict în­tre balcanici, Romînia nu va putea rămânea indiferentă, că va mobili­za, că-şi va spune cuvîntul. Ştim că şi l-a mai spus odată. Dar am mai citit, nu ştiu de câte ori, tot în note inspirate, că Romînia nu va permite ca focul să i se aprindă din nou în Balcani, că vrea pacea şi că întru aceasta ser­veşte interesele Europei, pe care şi pînă acum le-a servit, serveşte civilizaţia mondială. Procedind astfel Romînia imită aidoma pe tarul Rusiei. Aţi văzut cum­ a vorbit împăratul ■Nicolae suveranilor balcanici. Le-a zis: — Să nu care cumva să vă în- Căibărafi, că uite cnutul! Tot aşa face şi Romînia; ea zice balcanicilor: — Să nu care cumva să vă luaţi ,de păr, că mobilizez! Ei, să presupunem acum că bal­­ik­anicii nu vor să ştie nici de cnu­tul ţarului, nici de mobilizarea noa­stră şi că se iau la trântă. In rea­litate ostilităţile au­ început de arcuit. Afară de ciocnirile sporadice între trupe, între ante-posturile ar­matelor aliaţilor, bulgarii măcelă­resc, mutilează, aruncă în închi­sori, violează, incendiază popula­ţie sîrbe şi greceşti de sub stăpî­­nirea lor. Tot aşa fac sîrbii şi gre­cii cu populaţiile bulgare. Căci ca­racteristica acestei ridicări a cru­cii în contra semilunei, din seco­lul XX, este sălbăticia, cruzimea, barbaria, împinse la extrem, ale unor populafiunî sanguinare. Să presupunem, zic, că aceste­­orori başibuzuceşti se transformă într’un război şi în regulă. Spre a fi consecinţe cu declara­ţiile sale, Romînia, după ce şi-ar imobiliza armata, ar trebui să şi-o trimită atît în Bulgaria cit şi în Serbia şi să se ia la bătae cu bul­garii, cu sîrbii, cu muntenegrenii şi cu grecii, spre a-i sili să se as­­tîmpere, să facă pace. Căci Romînia n’are decit un i­­deal: să garanteze pacea mondia­lă, să servească Europa, care în schimb, o răsplăteşte aşa de bine. Ce curioase sânt şi legendele. In tinereţea sa, d. P. P. Carp fusese poreclit, în bătaie de joc, „pacifi­catorul Europei“. Se adevereşte as­tăzi că aliaţii sunt pacificatorii Eu­ropei şi că d. Carp ar vrea, din con­tră, să-i dea foc din toate părţile. # Dar să zicem că toate aceste de­­claraţiunî oficiale sunt un fel de a vorbi. Că ele ascund în dosul lor proiecte mari şi că însemnează înaltă diplomaţie. Să ne zicem că Romînia, după ce ar mobiliza, nu se va mărgini să facă pe jandar­mul între beligeranţi, ci s’ar da de partea unora împotriva celorlalţi. De partea cui ? Sentimentul public la noi este că nu putem merge decit cu sîrbii în contra bulgarilor şi am arătat de ce. Dar aici ne izbim de interese p­­opuse ale Austro-Ungariei, cu ca­re trecem­ încă de a fi aliaţi. Acea­stă monarhie are interes ca I­ul­­garia să fie un ghimpe în coasta Romîniei şi ca Serbia să nu fie mă­rită, ci cu­ mai mult redusă. Şi dacă tot diplomaţia austriacă ne duce de nas, atunci bănuesc că bulgarii au asigurări formale cum că nu vor fi atacaţi de România. Din toate cite văd, ajung la con­cluzia că noi nu putem avea o a­­titudine independentă de voinţa ce­lor două împărăţii vecine. Trebue să fim ori cu una ori cu cealaltă. Altfel, dacă interesul nostru ne dictează să susţinem pe Serbia în contra Bulgariei şi dacă am fi li­beri să facem­ ce vrem, fără ca pu­­ternicile noastre vecine să se a­­mestece, întreb pe oricine: Oare bulgarii, oricât de grando­mani ar fi, ar îndrăzni să zăngă­nească săbiile, cînd ar şti că vor avea în contra lor şi pe sîrbi şi pe greci şi pe romîni ? Al. Ciurcu NAZBATU Războiul Invalizilor Dacă pentru a intra în artă se cere să fii valid, dar încă pentru a intra în război­­ ? Aliaţii balcanici nu vor să înţe­leagă însă acest adevăr şi ţipă din toate părţile : Raaboiu ! Noi vrem rǎzboiu !“ ■­ Adevărat că faptul că s’au bătut ca oribeţiî le-a adus victoria. Asta îi încurajază a crede că dacă în loc de orbeţi se vor bate, de astă dată, ologi, ciungi, schilozi, victoria va fi şi mai mare. E probabil, deci, să avem în Bal­cani şi războiul infirmilor şi invali­zilor. E momentul ca „Universul“ să-și transporte Palatul Invalizilor la Sofia ! ! Pac. Maltratările In armată Cu toată lupta care­ se duce la noi împotriva bătăiei şi maltrată­rilor în armată, luptă care formea­ză una din cele mai frumoase pa­gini ale istoriei „Adeveruluî“, — suntem­­­departe de a fi stîrpit cu totul acest rău dezastruos pentru înarmarea noastră naţională. E drept că regele a dat un ordin de zi contra bătăiei în armată, or­din de zi atîrnat pe zidurile tutu­ror dormitoarelor din cazărmi. Dar efectul obţinut este nul şi am auzit de cazuri în cari soldaţii erau lo­viţi cu trăgătoarele la fiecare cap de frază al ordinului regal, pe ca­re un ştiutor de carte era pus să-l citească în gura mare. Şi cu toate acestea pretutindeni se recunoaşte că cel mai mare rău pentru armată poate decurge din maltratarea inferiorilor. Vine ziua aceea în care inferiorii şi superio­rii laolaltă au să intre în foc, au să aibă nevoie de ajutorul lor re­ciproc împotriva duşmanului. A­­mintirea maltratărilor de em­, poa­te avea atunci cele mai îngrozi­toare consecinţe. Cîteva incidente din 1907, asupra cărora n’am­ inzis­­tat şi n’am vroit să inzistăm, au dat o idee despre aceasta. In Germania nu se pomenesc bătăi şi maltratări ca cele de la noi, şi mai puţin se obicinueşte dicţionarul de sudălmi care for­mează limbagiul uzual al cazărmi­lor noastre. In Germania superio­rul nu are voie să se apropie de inferior dincolo de o anume dis­tanţă, nu are voie nici să-l atingă cu mâna, necum cu sabia. In Fran­ţa a fost nu de mult un caz de re­­clamaţie a unui soldat contra u­­nui maior care-l insultase şi maio­rul a trebuit să iasă din oştire. Aşa de grav se judecă în Occident mal­tratarea interiorului şi aşa de se­vere măsuri se iau pentru a o îm­piedeca. Cu ocazia aniversarei a 25-a a întronărei sale, împăratul Wilhelm II al Germaniei a adresat minis­trului de război un rescript prin care îşi arată dorinţa de­­a am­­nestia pe toţi militarii pedepsiţi cu pedepse disciplinare. Exceptaţi de la această graţie sânt toţi cei pedepsiţi pentru insultă adusă in­feriorilor sau pentru tratament ne­­reglementar aplicat acestora. Cu alte cuvinte Wilhelm II socoate că orice greşală poate fi iertată, nu­mai maltratarea inferiorilor nu. Şi totuşi la noi sunt militari cari uită că nu pentru viaţa de cazar­mă şi paradă, se face educaţia sol­daţilor, ci pentru viaţa grea şi pli­nă de primejdii a războiului! Şi aceştia cred, se înţelege, că maltra­tarea soldatului contribue la per­fecţionarea lui. Ad. . IN JURUL IDEILOR D-LUI CARP Violenţa in progresul social Pe unii i-a mirat, se vede, faptul Că d. Carp s’a exprimat că nu aş­teaptă mîntuirea ţărei nici dela re­ge, nici dela ţărănime, nici dela partide, ci dela o „revoluţie“ por­nită din excesul răului. Pe noi nu ne-a mirat nicidecum această aşteptare a d-lui Carp. Mai întîiu fiindcă nu e o părere nonă a d-sale, noi Eam­ auzit mani- I jfestind’o şi în Cameră, după revolu­­ţia ţărănească, cu prilejul unei dis- Cufiuni asupra scumpire! traiului [la oraşe. Cum că astăzi mai mult jfca orîcînd d. Carp aşteaptă o revo­luţie, aceasta e şi mai explicabil. D-sa se află în situaţiunea suverani­­ios cari şi-au­ pierdut tronul. Or, s­uveranii cari-şi pierd tronul devin,­­de obicei­, foarte revoluţionari, ‘fiindcă revoluţiunile nu au adus în­totdeauna democraţia, republica şi fericirea socială, ci au adus adesea Cezarismul şi înăbuşirea în singe a a dus aspirafiuni sfinte. ? Nimeni nu a primit ca noi, în a­­­seastă privinţă o lecţie mai recentă şi mai cumplită: revoluţiunea ţăra­­­enească din 1907 este încă în aminti­ţirea tuturor, precum în amintirea lor este că atunci d. Carp a ros­tn Cameră faimosul să fi cuvânt -nai întîiu represiune şi pe urmă pom aviza“, iar către un redactor al anui ziar străin se plângea că regele e prea timid în reprimarea răscoa­lelor şi crede că se pot face „jumări fără ouă“, adică represiune fără vărsare de sînge. Astfel d. Carp,­­ trecutul său se însărcinează el­­-şi a ne arăta în ce raporturi stă d-sa faţă de „revolufiuni“. S’ar putea găsi naivi cari să Creadă că la adinei bătrîneţe d. Carp a devenit revolutionar. Nu e vorba, asemenea naivi nu ar prea face un compliment d-lui Carp cre­ştin du’l în stare să’şi schimbe păre­­­re—d-sa care nu şi le-a schimbat, ’i chiar cînd s’au dovedit greşite şi cu neputinţă de realizat. . Nu, d. Carp nu e omul revoluţiu­­nilor. Ceea ce a sperait şi speră încă aste ca să fie omul presiuneî. La 1907 a vorbit cum a vorbit, fiindcă aştepta să fie d-sa cel însăr­cinat cu reprimarea revoluţiei ţără­neşti. Acum, iarăşi, speră că d-sa ar putea fi chemat să reprime o revo­­luţiune la oraşe şi să restabilească ordinea. Poate că astfel îşi va pu­tea realiza apoi ideile sale, ca re­forma administrativă, etc. III . Revoluţiunea, ca mijloc violent pentru schimbarea unei stări socia­le, politice sau economice, este do­rită şi de democraţia cea mai în­­naintată şi de cezarismul cel mai reacţionar. Această confuzie a a­­dus mult rău democraţiei şi a slujit multe scopuri retrograde. Social­­democraţia germană şi în urmă La­­fargue, Guesde, Jaures, în Franţa, au fost siliţi, nu odată, să risipească asemenea confuziuni. Oare bulan­­gistiul francez,­ încercat prin lovi­tură militară, nu se dădea drept mişcare „plebiscitară“, spre a ajun­ge la cezarism? De aceia partidele democrate res­ping revoluţiunile izbucnite din ex­cesul răului, asemenea revolufiuni, oricât de inevitabile şi de prevăzute ar fi, nefiind revolufiuni conştiente, ci zguduiri cari nu pot folosi decât oamenilor represiuneî. Ce a adus ţărănimei răscoalele din 1907? Pu­neţi în cumpănă cele cîteva legi pe hîrtie cu realitatea represiuneî, a sporirea jandarmeriei şi a interzice­­reî şi mai aspre a oricărei propa­gande democratice la sate şi veţi aprecia rezultatul. Avizarea d-lui Carp, după repre­siune, a fost încercarea de a crea guberniile, sub cari viaţa politica la sate ar fi fost stânjenită pentru în­că o jumătate de veac. Democraţiile nu înţeleg de­cit re­voluţiunile conştiente şi organizate, şi pe acestea încă numai ca un râu necesar, atunci cînd în lupta c­ontra oligrarchiei conducătoare au fost sleite toate mijloacele legale şi parlamentare. Ryahithmile democratice sunt ast­fel expresiunea extremă a evoluţiu­neî. Cînd muncitorimea şi naţionali­tăţile din Ungaria sânt ajunse acolo că majorităţi formidabile aşteaptă dela dreptul de vot egal şi direct scăparea de sub jugul Oligarchiei guvernamentale, natural că după sleirea tuturor demersurilor legale, o revoluţiune pentru întronarea su­fragiului universal ar fi un drept de legitimă apărare faţă de o minori­tate care, prin forţa statului, vrea să se opuie voinţei conştiente a ce­lor mai mulţi. Violenţa revoluţiuneî ar sluji aci progresul social, întru­cît pe viitor, în locul luptelor personale, în locul atacurilor politice şi fizice, dela in­divid la individ, cum aţi degenerat în Ungaria, am vedea, încetul cu încetul, punîndu-se lupta politică pe deosebirile de interese naţionale şi economice, ceea ce permite o dis­­cuţiune de idei. O revoluţiune orăşenească la noi, aşa cum o prevede d. Carp, izbuc­nind din excesul răului, nu poate fi aşteptată decit cu oroare de demo­craţie, căci nu numai că nu ar spori libertăţile publice, dar ar pune ln primejdie şi pe cele existente. Ar fi încă o revoluţiune înăbuşită şi încă o represiune triumfătoare şi nu aceasta va aduce progresul în stare socială şi morală a ţării. Emil D. Fagure ♦* Adeverim Antagonism de erî afirmă că d. Tak­­­mania patemi­„Epoca‘ Ionescu suferă de tăţeî ! Se ştie că d. Filipescu sufere,­­din contra, de mania... maternităţei. Dovadă invocaţiile sale dela Făurei. Aşa dar şi aici antagonism între d-sa şi d. Take Ionescu ! Glemeneeau Gazetele Ibrătieniiste afau pornit în contra lm Clémenceau pentru că scriind în chestia evreilor din Ro­­luiuia nu s‘a adresat pentru docu­mentare d-lor A. C Cuza, Vîntilă Brătîaim șî d-ral Si ou !! Rigoletto Victorioşii ! Senilii D. Bogdan-Piteşti a fost pus în libertate pe cauţiune. Intrucţia fi­ind terminată, nu era nici un mo­tiv ca să mai fie deţinut la Văcă­reşti. Astfel are acum toată liber­tatea de a-şi reîncepe acţiunea. Eşit din închisoare, d-sa a adre­sat două scrisori, una foarte blândă ministrului justiţiei, alta foarte as­pră ministrului de­ interne. Amân­durora le face morală şi pe amân­doi îi prezintă ca pe nişte persoa­ne cari au avut relaţiuni dintre cele mai întinse cu d-sa. Ea îi a­­meninţă chiar cu oarecari destăi­nuiri asupra acestor intimităţi. Da­că nu cumva lucrul e aranjat cu frații Cantacuzino,. — foarte . bine li se întîmpl­ă, că șantagiile cari pînă ori se Îndreptau contra altora, se îndreaptă] acum și împotriva lor. Publicul însă care în naivitatea lui, miai crede în măriri, va fi de­sigur uimit de destăinuirile și alu­ziile d-lui Bogdan­ Piteşti. Intr’o ţară, în care partidele nu au nici o rădăcină în popor, conducătorii sunt siliţi să-şi adune partizanii­­prin toate mijloacele şi să se ser­vească chiar şi în relaţiunile din­tre dînşii de tot felul de tipuri. „Fruntaşii“ politici de la noi se­­cred siliţi să aibă de aceia rela­­ţiuni cu oameni cu cari un biet muncitor, nici­odată nu ar con­simţi să se întîlnea­s­că între patru ochi. De altfel, pînă acum tipii aceştia mijlocitori între politiciani, linguşi­tori ai lor, partizani ai lor cită vreme erau plătiţi, nu eşeaui nicioda­tă din vorba stăpânilor şi acesto­ra nici prin gînd nu le trecea să le lase mână liberă. Prensul Grigu­­ră Cantacuzino a lăsat frîu liber omului sau. A văzut luni de zile cu ochii cum sunt terfeliţi acei a căror colaborare a solicitat-o, mai m­ult, acest prens a văzut şi vede cum se desfăşoară zilnic cel mai neruşinat şantaj, cum pentru a stoarce bani se intră In viaţa de familie şi se dă pradă­­ setei de scandal a unor imorali,—fete şi femei, mame şi surori,—toate a­cestea prensul le-a văzut şi tăcut, crezînd că Bogdan Piteşti îşi fa­ce treburile... Iar când Bogdan­ Piteşti e prins o mâna în sac, prensul vede că Ir. Văcăreşti nu se închide un deliqu­­mt, ci un martor periculos şi a­­unci aleargă la concursul frate­­i său... ministrul de justiţie, care ştiuse să-şi facă "datoria de cal' al familiei şi să oprească la vreme scandalul, iar acum se vede ames­tecat într’o murdărie din care cre­de că nu poate eşi de cît scofind pe Bogdan Piteşti... »victorios. Ceia ce se întâmplă cu „Seara“ și cu totî cam­ direct sau indirect au fost și sânt în legătură cu dânsa, e încă un­ simptom , al putregaiului care ibiutue biata, noastră țară. — — — —— - Ad. D. BOGDAN-PITEŞTI D. MIŞU CANTACUZINO D. GR. GH. CANTACUZINO L’Independance Roumaine a găsit argumentul hotărîtor, zdrobitor, îm­potriva d-luî Carp. Ziarul inte­ligenţeî vaste şi clare a d-lui Procopiu a descoperit, prin con­trast, că afirmările d-lui Carp sânt elucubraţiile unui bătrân senil. Fire­şte, Independenţa se fereşte ca de foc să discute şi chestia terenurilor petrolifere, şi chestia, mai mică, a rolului elevului Vintilă Brătianu la podul de peste Dunăre. In schimb afirmă, afirmă cu ho­tărâre, afirmă cu încăpăţânarea prostului, afirmă, doar s-o convin­ge şi pe ea însăşi, că d. Carp e un bătrân senil. Ca şi Independenţa, ziarele con­servator-democrate cred şi ele că nu pot scăpa mai bine de cuvîntul usturător al d-lui Carp, decit vor­bind şi ele de iresponzabilitatea a­­cestuia, de bătrîneţe şi de senilitatea marelui izolat de la Ţibăneşti. Afir­maţiile ziarelor takiste, însă sînt mai grave decit ale celor liberale. Brătieniştii cel puțin au dovedit că nu prea au respectul părului alb. Cazul D. Sturdza e încă recent. Dar conservatorii-democraţi ? însuşi şeful actualului guvern, respectabilul d. Maiorescu a atins de mult vârsta imputată d-lui Carp, vîrsta senilităţeî. S’au gîndit oare takiştiî şi la d. Maiorescu, cînd au vorbit de bătrânii senili ? Dar regele Carol ? E oare regele Carol mai tînăr decit d. Carp ? Se bucură M. S. de vre-un privilegiu special care să’l apere de atragiiile vîrstei şi de infirmitatea senilităţei. Şi dacă ziarele takiste strigă cât le ţine gura că d. Carp e senil, de ce mă rog n’ar fi senil şi regele Carol, „ . ... „ . . . Lux. CHESTIA ZILEI La Silistra care, slavă domnului, numai dove- UBlegaţii rOITIHII : Ce-i asta, vecine ? zi de luciditate a minţei n’a dat în Bulgarul! Am auzit ca unul din ai d­v. a spus că si­vremuri­le din urmă I­listra, e „mormîntul demnităţei naţionale“ şi d’aia am a­ Afară numai — e o simplă ipote- dus şi eu sicriu ca să aveţi cu ce o înmorminta­­ză — dacă organele d-lor Take Io­­nescu nu s’au gîndit să dea o în­treită lovitură şi anume lovind în d. Carp, să atragă peste capul în-' treg al acestuia, atenţia distrată a d-lui Maiorescu şi ultîmile licăriri de inteligență ale suveranului bă­­trîn și senil. F­uziunea. Fi la războiul conservatori şi să vegheze ca nu cumva să pierdem al doilea tren. Şi dacă politicanii din partid nu se astâmpără şi nu pot fi puşi la lo­cul lor de acel comitat diriguitor conservator, atunci cel mai bun lu­cru ar fi ca d-nii Maiorescu şi Ta­o condiţiune arbitratul tarului Re Ionescu să declare regelui că nu există nici o eşire din actuala încurcătură afară de cea a armelor. Intr-adevăr cei aliaţi de eri se a­­flă cu cererile lor la două extreme ireconciliabile. Bulgaria nu vrea să se depărteze de la textul tratatului de alianţă, Serbia nu poate rămîne înăuntrul acestuia, fără a renunţa la o bună parte a teritoriilor, ocu­­lant­­deciziv pate. O împăcare în aceste condiţiunî este cu putinţă numai prin conce­siuni şi sacrificii făcute de ambele cest mare moft. Partidul conserva­­părţî. Dacă citeşti însă ultima notă tot e sfâşiat. Toţi fruntaşii lui se foarte lungă a Bulgariei, vezi că mînîncă ca nişte canibali. Cei icS- aceasta nu numai că nu e dispusă ţîra sacrificaţi cer, revenirea d-lui a face vreo concesiune, dar prese,a- Carp la şefie­­ză asupra Serbiei cerînd de urgen- Alţii vor să proclame şef pe da­tă un răspuns despre care ştie că Nicu Filipescu, junimiştii cari sus­­nu poate fi decit negativ. Cu alte ţin cabinetul de colaborare, au ca cuvinte Bulgaria caută acum să şef pe d. Marghiloman, pripească soluţiunea războinică. — D-nii Iancu Lahovary şi C. C. A­­.aceasta pentru că se vede că şi-a m­on­ait şi ei pretenţiuni la şefie. concentrat insfîrşit toate trupele în Dar ceeace nu s’a bănuit pînă a­­fara sîrbilor şi grecilor, şi e gata cum de nici un conservator e că şi să dea lovitura... d. Mişu Cantacuzino visează şefia. Ce va face Serbia? , iar d. Griguţă Cantacuzino îşi re-Ştim că limbagiul guvernului si­- zerva dreptul şi d-sa să-şi pregă­tesc a fost pînă acum cel al eroi- tească terenul tot în vederea şefiei­ lor. „Mai bine moartea decit a ceda In acest trist hal se află actuăl­­iată cu bulgarii", spunea el. Dar mente partidul conservator, războaiele moderne nu lasă loc fra- Aşa fiind fireşte că d. Titu Ma­selor frumoase. Rămîne deci spe-­iorescu, oricît de calm şi raţional fanta că în cele din urmă, atît Ser- ar fi, nu v­ a putea găsi formula ma­re cît şi Bulgaria provocatoare îşi gică în faţa căreia să se plece toţi vor da seamă că decit o judecată cei şapte pretendenţi la şefia con­­dreaptă, mai bine o învoială strîm■ servatoare, bă, şi se vor înţelege. Prin urmare acum nu poate fi numai dacă puterile europene vorba de şefie, nu pentru că nu se şi-ar băga coada s’ar putea intim- poate stabili o înţelegere cu d. Ta­ple să fie altfel. Aşa că se poate de Ionescu, ci fiindcă e o debanda­­spune că dacă la urmă Bulgaria şi dă teribilă în rândurile conservate­ Serbia se vor măsura totuşi mili­­rilor, intrigi şi trageri pe sfoară. Zăreşte, aceasta va fi dorinţa rus- goană nebună după partizani din Ariei şi a Rusiei, partea acelor cari pretind prepon-Or, toate informaţiunile conver- derenţa în partid, luptă ascunsă de vează în a spune că aceste două întrecere între d. Marghiloman şi­­■uteri, mai ales sub presiunea al­a- cantacuzinistî, luptă în care parti­­dul lor, urmăresc pacea aşa că se /.anii d-lor Carp şi Filipescu se a­­­oate conchide că nici Bulgaria, mestecă în mod ocult, cînd ali­nei Serbia nu vor trece dela ame­­nentînd operaţiile unora, cînd are lintări, la fapte. Atitudinea ţărei noastre e în tot cazul stabilită. La declaraţia de războiu a aliaţilor de eri, vom răs­punde cu mobilizarea, pentru a a­­runca puterea noastră militară în Pretenţiuni ridicule — D. Alex. Marghiloman a inspirat, zilele acestea, o notă în ziarul d-sale „La Politique“, s­punînd că fuziunea trebue... studiată în mod calm şi raţional şi sunt în partidul conservator oameni cari pot între­prinde acest... studiu! Deocamdată d. Marghiloman constată — şi aci e de acord cu d. Take Ionescu — că guvernul are in Deşi aliafii de eri şi i­atiî slavi n’aă eşit încă din perioada ameniii ţărilor reciproce, totuşi trebue re­cunoscut că situaţia în peninsula acest moment Preocupări ceva mai Balcanică este mai gravă chiar, de ser­ioase, caci a or­dinea zilei^ sfnt cU la izbucnirea războiului cu Tur- 'oaile i» «ravere complicatmm din cia Balcani. Telegrama energică și brutală a Af ar trebui, să fie : guvernul să­tarului na produs efectul miraculos m! ^„cea, mai mica atenţie fra­­ce se aştepta de la dînsa şi Rusia TMntarilor interne,ale­policramlo va rămîne într’o situaţie foarte ca­raghioasă dacă în cîteva zile nu va găsi mijlocul pentru a oşti s,păra pe sîrbi şi pe bulgari. Fără ca amîndouă, adică şi Serbia şi Bulgaria, să se supună fără nici faţă de bolomacul din partidul con­servator, mai bine ar fi ca regele să avizeze la constituirea unui alt guvern care să poată urmări în li­nişte, cu autoritate şi prestigiu, desfăşurarea nouilor evenimente şi să fixeze atitudinea României, căci pentru noi vine acum un alt mod Fuziunea ? Să se înceteze a mai vorbi­­de a­ celorlalţi spre a adunei spărtura şi a înăspri rivalităţile. Cum să dorească d. Take Iones­cu o fuziune cu un partid în aşa hal de descompunere? O fuziune, în situaţia de azi a cumpănă, spre a împiedica o depla­ conservatorilor, ar fi şi primejduirea sare şi mai mare a echilibrului B al- partidului democrat care repede conic în defavoarea noastră, s’ar descompune şi­­el prin conta­­­­g, a gjime. Singura soluţie favorabilă pentru d. Take Ionescu este clar menţine­rea intactă a organizaţiei sale de azi. Fără a fuziona, şi în timpul cola­borări, unii fruntaşi conservatori au încercat să-i fure cîţiva parti­zani. Dintre ministeriabilii takiştî nici unul nu s’a clătinat. Toţi au ră­mas în jurul şefului lor. Ba au ve­nit şi elemente noi şi de mare pa­loare din lagărul conservator, au venit la democraţi din propria lor iniţiativă, ne mai putând suporta luptele intestine de la conservatori.­ Cele cîteva defecţiuni, din rându­rile electorilior takiştî, vor, fi lesne, înlocuite cînd d. Take Ionescu nu va mai avea preocupările de azi şi va îndrepta toată activitatea sa pentru o mai mare întărire şi re­împrospătare a cadrelor de luptă din partidul democrat. Dacă n’ar fi, la ordinea zîleî, gra­ve preocupări externe, de sigur că cel d întîiu care ar da cu piciorul în colaborare, ar fi şeful democra­ţilor. A. W. Revoltele Interne din turcia Constantinopol, 6 Iunie. — Trata­tivele privitoare la pace, asasinarea lui Şefket pașa, complotul, arestări­le și exilările, formarea cabinetului, în fine toate aceste importante afa­ceri pun pe ultimul plan lucrurile ce se petrec în depărtatele provincii ale imperiului. Şi totuşi, se petrec nişte lucruri de cari guvernul ar tre­bui să se ocupe, dacă nu vrea să va­dă dispărînd puţin cite puţin autori­tatea sa şi aceea a califatuluî din re­giunile ce aparţin imperiului. Printre ele, partea numită Nejd e cea mai importantă. S’a întîmplat de curînd acolo nişte evenimente cari ■ ameninţă foarte se­rios interesele Califatuluî. Se zice că faimosul şeic Ibn-Scond s’ar fi pus în fruntea unei bande ar­mate şi s’ar fi instalat în reşedinţa de guvemnămînt a districtului El Ali­sa. El ar fi dezarmat trupele otoma­ne, sfătuindu-le ca şi pe funcţionari să părăsească ţara dacă nu voesc să moară imediat de foame.­­ In acelaş timp Şeicul ar fi pus fai­­­na pe muniţiile, armele şi tunurile­ ce aparţineau­ armatei turceşti.­­ Autorităţile militare din Bagdad, aflînd ce se Intîmplase, au dat de ştire guvernului central, dar acesta,­ în mijlocul perocupărilor cari îl în­conjură, n’a făcut nimic, și ordinele așteptate la Bagdad nu au fost încă­ date. Din anul 1320 al Egireî, adică de vr’o doisprezece ani, după neno­rocita campanie întreprinsă din or­dinul sultanului Hamid în contra lui Ibn-Seud, campanie ce se ter­mină prin un dezastru desăvârşit, un oarecare număr de ofiţeri supe­riori vizitară Nedj şi înaintară ra-­ poarte prin care vestea guvernul, central de pericolul în care se aflau­ interesele otomane, dînd detalii în privinţa faptelor Şeicului, căci gu­vernul nu lua nici o decizie. Cum ar fi putut lua, în adevăr fa­ţă de localităţi aşa depărtate de cen-,­tru cînd îi lipsiau mijloacele de a se apăra de pericolele cari ameninţam'; regiuni mai apropiate de capitală" ca Nejd. Va veni o zi în care vom­ auzi vorbindu-se de dominaţia en­gleză în această, ţară. Va­ fi atunci prima lovitură de cuţit dată suve­ranităţi otomane din Arabia cen­trală. -- - &. A. Gray»

Next