Adevěrul, decembrie 1913 (Anul 26, nr. 8701-8729)
1913-12-04 / nr. 8704
Anni al XXVT-íea No. 8704 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. ft* Ksrageorgevies. No. 9 Et. I.—Telefon 3 4 BIROURILE ZIARULUI , B9.11, București Strada Sărindar No. 11 SEA SE 6 Bafii Exemplarul PAGINI «♦i» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi * ♦ • 1~.............. Miercuri 4 Decembrie 1913 „ DIRECTOR POLITIC CONST.UINE Abonamente cu premiu f ®« •........................................................ l-«i JO.l».» ................................................... . u Pentru străinatate prețul este Indobt. TELEFON: Capitala...................No. 14/10 pi ....... 34/73 Provincia ...... 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 PRESA aceste rînduri, ziariști, domnii G. Milliand State Teodorescu, ale cărora recurs a fost respins în unanimitate de către consiliul de ■vizie, dar cari s’au adresat Casației civic, de trei zile zac în închisoarea militară din Capitală. Ziariștii aceștia, cari pot fi încă scoși de sub urmărire de către înalta Curte de casație, după ce afi făcut o pretenție de două săptămîni, din nou Sunt închiși și pe deasupra sînt ținuți la secret, în frig și fără drept de se-și aduce hrană din afară- S’ar părea că autoritatea militară caută pur și simplu ca să-și răzbune‘în chip sălbatec și, bănuind că la urma urmei dreptate se va face, răuită să-i pedepsească în afară de lege. • • • С i toate acestea se îndeplinesc, iupă ce președintele Asociației Generale a Presei din România, a căpătat asigurarea de la rege, că singură Curtea cu juri este competintă să judece delictele de presă, după ce în consiliul de miniștri s’a dispus ca arestul preventiv, în nici un caz să nu se aplice ziariștilor, după ce însuși onor. ministru de război și a dat ordinul No. 9315 către parchetele militare, că în materie de delicte de presă nu există detențiune preventivă și că singura jurisdicțiune competentă a delictului de presă, țeste Curtea cu juri. Se vede că la noi este sat fără Ofini, că Vodă vrea ,și Hînculea, și că acesta din urmă este mai puternic decit toată lumea. 9 • • Mîine, în Cameră, confrații noștri, d-niî C C. Bacalbașa și E. Herovanu, membri ai Asociației Generale a Presei și cari fac parte din Cameră, vor interpela guvernul asupra tuturor acestor cazuri și îi vor cere ca să se pronunțe asupra chipului ciudat și reacționar în care codul de justiție militară se aplică de către tribunalele militare în disprețul Constituției care în art 24 se pronunță în chip hotărâtor că nu există arest preventiv în materie de presă și că singură Curtea cu juristem drept a judeca toate delictele de presă. Această regulă generală , este și trebue să fie pentru toate delictele, în cari presa joacă un rol și chiar pentru acele delicte cari nu fac cinste presei, cum de pildă este delictul de șantaj, asupra căruia S’a pronunțat tot în chip anticonstituțional, alaltă erî tribunalul de Ilfov. Ca toate breslele și aceea a ziariștilor, are printre membrii ei, din cînd în cînd ticăloși și nevrednici, dar nu pentru cutare caz vorbim și legiferăm, ci pentru toate cazurile, pentru toate delictele de presă. De altfel nimeni nu cere impunitatea, ci judecători naturali, tocmai pentru a avea judecători, nu călăi, nu oameni cari în loc să judece, execută ordine, fie ale puterii centrale civile, fie ale ministerului de război fi. • • • Presa este singura putere reală care există în statul român. Ea o desființa și de fapt ea ar fi desființată—în ziua cînd ziariștii vor fi închiși în mod preventiv ori vor fi tîrîți înaintea altei justiții decit aceea pe care a hotărît-o Constituția că este a lor. Or, în ziua cînd nu va mai exista Presă, atunci va fi vai și amar de drepturile cetățenești! Cine să se apere? Puterea administrativă? Dar ea de multe ori le-a pus la cale. Regele? Dar el, niciodată nu a oprit îndeplinirea unei ticăloșii, ci a stat impasibil și a profitat totdeauna de pe urma călcărei de lege. Justiția? Dar justiția ce-i asta decid o justiție politica și de partid, oare nu face decât să acopere cu scutul ei toate nedreptățile, toate turpitudinile, toate călcările de lege ? Noi, ziariștii vom pătimi mai puțin. Fiecare epocă, după cum are guvernele ce merită, are și presa ei. Cei ce vor suferi vor fi însă cetățenii, libertățile publice, țara va suferi, iar cei cari vor scoate strigăte de bucurie vor fi reacționarii tuturor partidelor, toți acei cari azi se tem să comită infamii din cauza presei și a răsunetului ei.Dacă mîine și dela Parlament nu vom căpăta dreptate, dreptatea trebue să ne vină dela țară, dela dv. cetățeni, și cu atît mai rău, pentru țară și pentru voi' dacă nu veți ști să reacționați și să apărați singurul scut care a mai rămas pentru libertățile publice — Presa! Const. Miile E o nenorocire că studenții adevărați, adică cel cari studiază, învață, mi a fi vreme să se ocupe și lei de așa zisă politică, nu pot lua parte la întruniri și manifestații, — așa că titlul de student, atât de frumos și de nobil, e uzurpat de scandalagii și compromis fără de puțință de reparație. Mai e o nenorocire că o breaslă să fă o categorie de oameni, e adesea apreciată după cei dintr’însa Cari se îndeasă înainte, cari se prevalează de titlurile iei, de drepturile iei, de autoritatea iei. Așa se intimplă că la noi prea lesne lumea e înclinată a judeca pe student după scandalagii d-lui Cuza și concluzia la care ajunge asupra viitorului acestei țări, nu poate fi, din cauza aceasta, decit dintre cele mai triste. Intr’adevăr, dela o vreme încoace nu găsești studenții decit acolo trade e de făcut vreun scandal și nu-I găsești decit în luptă pentru a combate vreo libertate. Dacă un profesor universitar, ca II- Bujor de exemplu, vroește să fie o întrunire in care să vorbească asupra liberei cugetări, — cine’l împiedică ? Studenții. Cînd e vorba de a se reprezenta o piesă, — cine amenință s’o împiedice cu scandal ? — Studenții. Cînd e vorba de a se împiedica o artistă să joace, cine se pornește cu ‘ scandal s’o facă ? Studenții. Cînd ee vorba de a se lovi în libertatea presei, cine pornește cu pietre comitea redacțiilor de ziare ? Studenții. Și cînd e vorba de a infringe prin teroare libertatea întrunirilor, cine se înarmează cu bile și pietre? [Tot studenții. Nu e aceasta o rușine ? Nu ar trebui oare toți studenții, de cari vorbeam mai sus și cam ocupat! cu studiul nu a fi vreme de perdut, «— nu ar trebui ca ei să-și facă un moment timp și să ridice un energic protest pentru a spăla corpul studențesc român de rușinea de a fi avangarda reacționarismului, a procedurilor medievale și barbare, fie a fi instrumentul amicilor în superectdul și inculture ? Up. Studenții Mihail MlidS D. Mihail Ferechide împlinește șeaptezeci de ani. , Altora poate le o dată satisfacția să-și vadă ,visurile tinereței împlinite la această vîrstă, d-salle îi e dat să vadă cum se împlinește tot ce o viață întreagă a combătut. Devenit mare în perioada de samavolnicie care a siluit țara noastră de la războiul independenței pînă la 1888, d. Ferechide a crezut că poate continua politica aceasta care combina corupția în sus ș și brutalitatea în jos, și ca ministru de interne al guvernului Sturdza. D-sa a luptat deci contra propagandei politice la sate, a declarat Constituția ca subversivă, a arestat pe propovăduitorii ei și a inventat o metodă de persecuțiune, care va forma cel mai mare merit „politic“ al său, pentru că nimeni înaintea și după d-sa chiar, nu s’a gândit la dânsul... Intr’adevăr în Rusia și alte țări asemănătoare, se persecută oamenii cu idei înaintate. Sunt bătuți, sunt arestați, sunt trimiși în Siberia, sînt spînzurați chiar, dar ca delicvenți politici. Pot adică perde totul, — afară de onoare. Ei bine, d. Ferechide a găsit un sistem nou. D-sa n’a luat oamenilor viața, d-sa le-a luat cinstea. D-sa nu i-a condamnat pentru că propagau idei politice subversive, d-sa a făcut ca eî să fie condamnați ca escroci. D. Ferechide are acum răsplata. Pe cînd partidul, căruia i-a fost mereu devotat, dar care l’a servit la rîndu-î cu vîrf și îndesat, îi serbează a șeaptezecea aniversare, — partidul umblă totodată cu reforma electorală și—horribile dictu — cu exproprierea, pe care „escrocii“ fabricați de d. Ferechide nici n’au pus’o în discuțiune, deși era și ce-i drept, partizanii ei. Iar d. Ferechide propagă cu gura d-sae idei, pentru cari dacă ar fi azi un al doilea Ferechide, l-ar pedepsi și pe d-sa ca... escroc. Urăm d-lui Ferechide în toată sinceritatea, ani mulți, ca să vadă realizate încă multe din ideile pe cari le-a combătut o viață întreagă. Eugen Herovanu Deputat de Iașî. E vorba să-și dezvolte mîine interpelarea asupra libertăței presei... Un modest care nu se vîră. De aceea nu are locul de frunte ce ar putea ocupa. Un depeitat în mocirla noastră politică. Un intelectual și un idealist, și un timid ca toți intelectualii și idealiștii. Și așa fiind, cum vroiți ca glasul lui să întreacă pe cel al gălăgioșilor ? Dar cei cari îi cunosc îi apreciază cultura aleasă, cunoștințele variate, caracterul integru și se bucură că în, nuna lui se află cauza presei. NAZBATII IONEL ȘI BOBEQGEA D. Ionel Brătianu e un orator care se învește la fiecare discurs. In marea campanie pentru retooerme“ a ținut pînă acum trei discursuri și în toate a vorbit de 48, 77 și de Papă, baba cu d-sale. Cum a venit alaită era la Constanța, a spus celor ce-î așteptau: — De Constanța sunt legat de mic Copil, căci m’a luat papă la 178 și m’a dus de mînă să văd" marea Neagră " „De atunci s’a ivit între mine și Dobrogea o legătură tainică“. Aceiaș legătură tainică s’a ivit apoi între Ionel și viile Simulescu, apoi între Ionel și tramvaiul comunal, între Ionel și bulevardul Distanței, etc., etc. uite așa se ivesc „legaturile tainice“ între oamenii mari și afacerile grase! Pac. Cum s'a votat anexarea Incidentul de la Cameră Cu toate că unii miniștrii caută să salveze aparențele și să mai ascundă adevărata situație din lagărul guvernamental, totuși, în Cameră, se poate foarte bine observa ■ mersul... lichidărei. Acei deputați conservatori și democrați cari, la deschiderea parlamentului, au încercat să schimbe atmosfera propovăduind menținerea colaborărei,ș.i. stabilirea unui acord între miniștrii conservatori și takiști, au renunțat la recercarea lor încredințîndu-se ca nu mai este posibil să se ajungă la o reconciliere sau vreun acord oarecare. Tot ce pare a preocupa pe ‘ fruntașii amtbelor tabere, este de-a veghia ca retragerea guvernului să se opereze în liniște, adică fără vreo răfuială rușinoasă. ] De altfel, între ei,1- colaboratorii...i parlamentari'’discutau',zilnic cu mare aprindere cauzele cari determină pe șefii lor să desfacă colaborarea și să plece dela guvern. Cei mai mulți regretăm atît pierdarea dela guvern pe cit regretai ca partidele, in colaborare nu pot trage toate foloasele politice dintr’o strălucită situație și că guvernul care a triumfat în politica externă n’a reușit să rămînă pentru a rezolvi și chestiile interne. Aceasta se discută toată ziua în cercurile parlamentare, bineînțeles, fiecare grupare apărând punctul său de vedere și stabilind responsabilitățile. Un efect al acestor discuțiuni din culise a fost "incidentul de eră de la Cameră provocat de o întrebare făcută de d. Ioan Gr. Peucescu, deputatul democrat al Teleormanului. D. Peucescu a voit ca, înainte de votarea procesului de anexare, să provoace pe acei deputați conservatori cari au combătut acțiunea externă demisionînd din Cameră și altoi revenind în Cameră, pe aceștia a voit să-i provoace, să se explice , sau să-î împedice a participa la votarea anexărei. Se știe ce atitudine a avut d. Virgil Arion în Cameră și- în afara- în chestia' externală, combătut cu vehemență întregul guvern- și în special a atacat pe dmul Take Ionescu. -In ce privește , pe d. jdr. Giani, d-sa n’a făcut decît să urmeze pe d. Nicu Pilipescu, solidarizindu-se cu acesta. , Acești doi domni , revenind în Camera, mai mult,spre a confinua acțiunea lor disolvantă,.,.în. • tăcere și în mod ocult, au indispus pe cei mai mulți dintre deputați. D. Peucescu a profitat de prezenta d-lui Maiorescu, care a venit era la Cameră spre a-și trece proect anexărei, și a ridicat chestiunea de misiuneî d-ior . Virgil Ariou și dr. Giani. Deputatul Teleormanului a amintit Camerei in ce atmosferă au demisionat acești doi domni, ce campanie a fi dus ei și patronii lor contra acțiuneî externe și ce atacuri au adresat acelor cari au dat concurs guvernului. D. Peucescu a recitit atacurile , îndreptate personal, contra d-nului Maiorescu, prezentat odinioară ca un bătrîn ambițios care a furat șefia d-nn Carp. Majoritatea din Cameră, care a rămas cam perplexă cînd au revenit în sînul eî d-niî Virgil Arion și [ dr. Giani,fixa erî, pe cînd vorbea t d. Peucescu, pe batrinul președinte de consiliu atît de nedrept atacate de partizanii d-lui Filipescu, dar pe de altă parte a simțit o adevărată satisfacție ea s’a găsit un deputat care să înhațe pe cei doi politiciani și să-î demascheze, chiar în momentul cînd a venit la vot fi roectul 8 anexărei., D-niî .Virgil Arion ,și dr. Giani au încercat, să se apere, dar n’au i d reușit decit să dovedească’din nofi1i că în acțiunea externă n’au stat decît de-a curmezișul acțiunea guvernului. D. Maiorescu n’a intervenit în discuție, dar desigur că batrînul șef al conservatorilor a constatat era, din nou, că tocmai din partea conservatorilor a avut de suferit cele mai mari, neplăceri și a mai putut constata că numai conservatoriidemocrațî au secondat guvernul, în mod disciplinat, în acțiunea sa externă de la început și pînă la sfîrșit. După acest incident anexarea s’a votat, cum s’ar fi votat o... anexare de comună rurală. Numai d. Vintilă Brătianu, care face pe readerul opoziției liberale în lipsa d-lui Costiniescu, a ținut să mai repete declarația că succesul extern se datorește... avîntului țăreî — adică al tarei liberale ! Așa s’a votat anexarea. Acum guvernul poate să plece. A. W. Se știe că anul acesta, „din condescendență față de șeful partidului liberal“ cum s’a anunțat, discutiunea mesajului se va face întîifia Senat. Un ziar a și destăinuit că dintre liberali va vorbi la Senat singur d. I. Brătianu, rămănînd ca, dacă va fi nevoie și dacă se vor pune pe tapet reformele anunțate de liberali, să ia cuvintul și... d.M. Ferechide! Era și indicat d. Ferechide să susțină reformele pentru țărani. Era cel mai indicat chiar. Ori nu este d. Ferechide cel mai strașnic iubitor de țărani, după cum s’a dovedit cu cazul arendărei moșiei Cioranî? Se știe că d. Ferechide a prezidat Camera liberală cînd s’a votat legea arendărei moșiilor instituțiilor de binefacere și ale statului la obști. In calitate însă de administrator al averei Eforiei Kretulescu, refuză sîi arendeze obștei țăranilor moșia Cioranî cu toate ca țăranii afi obținuți și în fata justiției cîștig de cauză. Nu este, prin urmare, d. Ferechide cel mai indicat să pledeze în fața Senatului, necesitatea reformelor pentru țărani? De altfel, în atitudinea aceasta, cel puțin ciudată, d. Ferechide nu face decît să imite pe șeful său, care nu stă mai prejos în ceea ce privește fățărnicia. Așa, în discursul său de la Constanța, șeful liberalilor a mărturisit o dragoste nețărmurită pentru dobrogeni, arutind că de mic a avut aceste sentimente, „cari a fi stabilit o legătură tainică între mine și dobrogeni“. Cu toate acestea, d. Ionel Brătianu este acela care, cu prilejul întinderei Constitutiune din Dobrogea a eliminat din fișiere electorale peste douăzeci de mii de dobrogeni! Așa dragoste, mai rar! Ceea ce înseamnă că fățărnicia liberalilor nu cunoaște nici o limită. Nestor m* Adeverim Demisiile Ce! doî demisionat! din Cameră cari au revenit în locurile lor fără să li se respingă demisiile au fost întrebați erî ce caută în Cameră. Unul a declarat că nu are de dat explicații și trebue crezut. Celalt a declarat că s’a întors... să voteze anexiunea! " Solidă atitudine ! „Studiați“ Nu știu de ce unii țip să numească „studențî“ pe acei cari împiedică reprezentațiile, întrunirile și devastează ce găsesc în cale. La dicționar există cuvîntul ...vandali“1 pentru această categorie de specimene. Hijdetso m # CHESTIA ZILEI CEL MAI TARE 0. Ferentilde: Țin eu bretanul de valeți? ... Să știi cu iau poturi peste poturi... lominiî si rasa cea mai tenace -—-------------------------------------Pirer&s unui cunoscut etnograf german Intr’o scriere a cunoscutului _ etnograf german Dr. Albrecht Wirth, apărută de curînd și intitulată „Orientul și politica mondială“, găsim următorul interesant capitol: „B. Goltz a găsit vorba frumoasă, englezoaica înaintează cu bărbia, austriaca cu ochii. Variind această vorbă s’ar putea zice: maghiarul înaintează cu pintenii, românul cu spatele. Pintenii sînt ascuțiți și taioși dar nu te poți sprijini pe ei, trebuie să fii cu băgare de seamă. Spatele este partea inofensivă și stîngace a corpului, în schimb suportă greutăți și-ți ajută să ajungi mai departe. In ultimul timp prestigiul romîniilor s’a desvoltat atît de mult încît pot fi considerați acum ca poporul hotărîtor în Balcani. „Romîniî sunt rasa cea mai tenace de pe glob, mai tenace chiar decit fiii lui Israel. Evrei au existat întotdeauna pe cînd romînii dispăruseră timp de 8—9 secole. Au dispărut atît de complect cătunele pîraie cari curg cale de mai multe leghe sub pământ. Deodată însă, în secolul al treisprezecelea, romînii au reapărut, ca să nu mai dispară. De atunci ș’afi, întins ca un fluviu mare care se revarsă inundind teritoriul, nicit aproape nu mai zărești malurile. Trăiesc sub stindardul propriu și sub patru stindarde streine. dar nicîun popor care i-a stăpânit n’a fost în stare să-l îngenunche. Din potrivă, stăpânii simt apăsarea lor. De aceasta și-au dat seamă în primul rând maghiarii, apoi afi resimțit această apăsare rușii și slavii de sud. Romînii a fi îndurat multă vreme stăpînirea maghiară, dar, în cele din urmă — de vreo 5 ani încoace — s’a fi recules și a fi hotărît să treacă la ofensivă. Din nenorocire această ofensivă ne lovește și pe noi, germanii, căci s’a început o ușoară rominizare a sașilor din Transilvania. Nici rușii n’au fost în stare să rusifice pe românii din Basarabia. Sentimentul solidarității cu conaționalii din regatul independent e mai puternic acum ca pricine. Și dorința unirea cu acești conaționali tot arzătoare a rămas. Bulgarii aui simțit asupra trupului lor răcăiala tenace a românilor și a rudelor lor, cuțo-valahii. Ceia ce știau pînă în ultimul timp numai unii inițiați, a fi aflat, cu ocazia ultimelor evenimente, pături mai largi, anume, că în înfundăturile Balcanului viețuieșteun popor de 400.000 suflete, care e îndreptățit să se declare înrudit cu romîniî. Sînt aromînii sau cu to-valahii, sau cum li se mai zice cîteodată: țînțarii, cu toate că această ultimă denumire se dă ocazional și țiganilor. Această frîntură de popor, aromânii, locuiește la poalele Pindului, în Albania, în Tesalia și în Macedonia de sud. * * *" Așadar destul de departe de Dunăre și de rudele lor, romîniî. Cu ocazia unei conferințe ce am ținut la Lipsca asupra chestiei balcanice am fost întrebat cum e posibil să se realizeze o punte teritorială între rude cari locuiesc atît de departe unele de altele. Răspunsul mi l’a dat în cursul recentei mele călătorii prin Balcani un adversar născut al rassei latine: un bulgar. Mi-a povestit că întreaga Bulgaria e inundată atît de aromîni cît și de romîni, negustori și meseriași. Sudul Serbiei e locuit de asemenea de mulți aromîni. Primul regiment de cavalerie sârbească, care a intrat în Uskueb era alcătuit numai din câto-valahi. Ținând seamă de faptul că elementul romînesc se întindea ca focul care nimicește totul în calea-i, trebuie contat cu posibilitatea ca romînii să capete cu timpul și supremația teritorială asupra slavilor de sud.I R. Cereți REVISTA MODEI Cronica teatrală de EMIL D. FA&ÜRE --------------—■— Teatrul Modern.—compania Marioara Voiculescu, pentru întîia oară, Șarlatanul, piesă în 3 acte de Emerich Földes, tradusă de d. L. Rebreanu , De multă vreme nu am întâlnit pe literatura teatrală modernă o piesă care să intereseze, inteleptaaficeste și omenește, ca piesa aceasta „Șarlatanul“, jucată aseară pentru Intîia oară de compania Marioara Voiculescu. Autorul ei e aproape tas necunoscut In teatrul modern; nenumărați sînt scriitorii cari posedă mult mai mult talent literar, mult mai mult meșteșug teatral ca dînsul. Ceea ce ne dă însă „Șarlatanul“ e impresia unui cîmp nofi, văzut cu mi ochi si sănătos, care știe să privească nu numai la suprafață, ci să observe și sa descopere amănunte interesante Cl se grupează toate și se rînduim. I» tocai ««e» idei generale, care e și ideea fundamentală a piesei. Nu e vorba nici de un bărbat înșelat, nici de o femee care nu știe cum să iasă dintr’o aventură de dragoste. Femeea și amorul își afi locul lor și în fabula „Șarlatanului“, dar nu pentru a țese un roman banal,ci spre a spori și mai mult partea de umanitate care intră în emotivitatea acțiunei dramatice. Și în loc de a fi eternul izvor de suferință pentru bărbat, femeile din „Șarlatanul“ sunt, din potrivă, bunătatea care ajută și alină pe bărbatul lovit de împrejurări și societate. * Intri un centru universitar , province austriacă irăesc doi tineri mediciniști, săraci lipiți pămîntului, dar stadioși, cum mai ales săracii știu să fie. Unul din ei are o mamă și o soră, celalt e singur pe lume. Intr’o zi foamea le amenință viața, nu au nici cu ce și-o amăgi și atunci Lechner, cel singur pe lume fură și împarte cu Falk, celalt, care are mamă și soră. E prins și osîndit la doi ani închisoare. Om de voință, ca toți energicii ridicați de jos, ei practică medicina și în spitalul închisorii, studiază cu perseverența săracului și a omului care simte într’însul vocațiunea și în ajun de a’șî isprăvi osînda cere să fie admis la examenul de diplomă. Cererea îi este refuzatä—un „criminal“, un om care a furat nu are ce căuta în medicină. Și iată’l pe omul care într’o zi a trebuit să fure pentru a mînca și la care cultura a fost o circumstanță agravată față de lege, tatu’l aruncat din nori într’o luptă neegală ■ cu societatea , lupta vocațiunei sale lăuntrice și a dreptului să fie existență împotriva legei și hotărârilor omenești care’i închid calea. In ziua bindese din închisoare, întâiul sau drum e spre casa fostului său camarad, Falk. Aici îl întâmpină sora acestuia, linia și o mizerie care gonește din căsuța lor pe mamă și fată. Falk, camaradul lui Lechner e mort de șase luni de zile... Totul pare a se fi coalizat împotriva lui.. De unde spera un început de ajutor, găsește lipsă și mizerie. Cu toate acestea totul într’însul, strigă după arme de luptă: e unul din acei cari,nu se dau bătuți în viată, ba pe rcari împotrivirea soartei îi ațâță și le exasperează voința. Camaradul să fi Falke mort. Diploma pe care el și-a putut’o lua, nu mai are nici o valoare. Pentru dinsul însă ar fi salvarea. Ispita diplomei, a petecului de hârtie care îi lipsește lui, care i se refuză, închizîndu-i-se calea spre o viață de muncă și, spre o chiemare pe care o întrevede glorioasă, ispita acestei diplome ti fulgeră prin minte o a doua infracțiune la legile Sociale, să-și ’însușească ‘dte ploaia și să plece în Capitală unde își va putea face drum. Cine va ști că un Falk oarecare a murit, și că acela care i-a luat numele nu e adevăratul Falk? Pe cînd ei procedînd astfel, nu numai că va însufla energic „unul” mort, dar va împiedeca moartea energiei sale. Lechner comunică ideia sa mapiei și surorei camaradului mort, în care dânsul își vede, de fapt, pe aceea care într’o zi va fi soția lui. Se înduplecă și capătă diploma, luîndu-șî însărcinarea de a trimite aproape tot câștigul său celor două femei In actul al doilea autorul ne prezintă sala de așteptare a unui Sanatoriu, în care Lechner practică de șapte ani și a cucerit prin cercetările și rezultatele sale clinice situațiunea unui savant pe care Academia de medicină îl proclamă membru al ei, ca cercetător al unei metode de vindecare a cancerului. Pe cît de sobru și sincer este expus conflictul în primul act, pe atâta găsim în al doilea humor și observațiune în prezentarea unei serii de clienți și nerv dramatic în continuarea acțiunei. Nervosul carie se ține de capul tuturor medicilor ca să-i puie diagnoza, dar care nu vrea să le arate simptomele fiindcă „d’aia îi plăiesc, ca să găsească ei“, apoi femeea care vine cu bărbatul spre a-1 dovedi că ea, negreșit la Marienbad, trebue să se ducă, sau vindecatul, care emoționat plânge, gîndindu-se ce ar fi fost dacă-i rămîneau cinci orfani pe drumuri — toate aceste tipuri sunt prezentate cu un humor sănătos și creiează o atmosferă de sanatoriu admirată complectată cu alte două tipuri: medicul șef, consilier imperial, care se pretează la tot soiul de șarlatani, și directorul-exploatator al Sanatoriului, care pe cît e de încântat de reclama pe care a făcut-o Sanatoriului ,capacitatea lui Lechner pe atâta e de exasperat că acesta nu se pretează la puțin șarlatanism, de pildă, să fie pe bolnavi în sanatoriu de două ori atâta timp cît ar fi de nevoe... Figurile acestea sânt atît de intim legate de acțiune, atît de viguros zugrăvite incit amuză și alcătuesi un tablou de un pitoresc teatru delicios. Odată cu apariția în mijlocul lor a lui Lechner, acțiunea dramatică se deapănă mai departe. Acela pe care legile sociale o dădeau la o parte ca unul ce a trebuit să le înfrîngă spre a trăi , străbate în viață, apare acum în toată puterea individualităței sale și a folosului ce aduce omenire suferinde. E un om și jumătate înaintea noastră și mărturisesc că după galeria de reflexiviști, apatici, nervoși, decepționați, infrînți și disperați, pe care ne-o prezintă teatrul ultimului deceniu, o figură ca aceasta inspiră sănătate fizică și morală. Dar pe cînd forța energiei, a capacităței și a meritului a rupt răgazul pe care legea și oamenii îl ridicau în calea ei, pe cînd doctorul Lechner e la apogeul activitătei sale binefăcătoare, e destul ca un reporter, setos de senzație, să afle și să dea pe fată că d-rul Lechner trăește sub un nume care nu e al său și practică în virtutea «iei