Adevěrul, decembrie 1913 (Anul 26, nr. 8701-8729)

1913-12-04 / nr. 8704

Anni al XXVT-íea No. 8704 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. ft* Ksrageorgevies. No. 9 Et. I.—Telefon 3 4 BIROURILE ZIARULUI , B9.11, București Strada Sărindar No. 11 SEA SE 6 Bafii Exemplarul PAGINI «♦i» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi * ♦ • 1~.............. Miercuri 4 Decembrie 1913 „ DIRECTOR POLITIC CONST.­UIN­E Abonamente cu premiu­ f ®« •........................................................ l-«i JO.­l».» ................................................... . u­ Pentru străinatate prețul este Indobt. TELEFON: Capitala...................No. 14/10 pi ....... 34/73 Provincia ...... 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 PRESA aceste rînduri, ziariști, domnii G. Millian­d­ State Teodorescu, ale căro­­ra recurs a fost respins în u­­nanimitate de către consiliul de ■vizie, dar cari s’au adresat Casa­­ției civic, de trei zile zac în închi­soarea militară din Capitală. Ziariș­tii aceștia, cari pot fi încă scoși de sub urmărire de către înalta Curte­­ de casație, după ce afi făcut o pre­tenție de două săptăm­îni, din nou­ Sunt închiși și pe deasupra sînt ținuți la secret, în frig și fără drept de se-și aduce hrană din afară- S’ar pă­rea că autoritatea militară caută pur și simplu ca să-și răzbune‘în chip sălbatec și, bănuind că la ur­ma urmei dreptate se va face, rău­ită să-i pedepsească în afară de lege. • • • С i toate acestea se îndeplinesc, i­upă ce președintele Asociației Ge­nerale a Presei din România, a că­pătat asigurarea de la rege, că sin­gură Curtea cu juri este competintă să judece delictele de presă, după ce în consiliul de miniștri s’a dispus ca arestul preventiv, în nici un caz să nu se aplice ziariștilor, după ce însuși onor. ministru de război și a dat ordinul No. 9315 către parche­tele militare, că în materie de delict­e de presă­ nu există detențiune pre­ventivă și că singura jurisdicțiune competentă a delictului de presă, țeste Curtea cu juri. Se vede că la noi este sat fără Ofini, că Vodă vrea ,și Hîncul­ea, și că acesta din ur­mă este mai puter­nic de­cit toată lumea. 9 • • Mîine, în Cameră, confrații noștri, d-niî C­ C. Bacalbașa și E. Herovanu, membri ai Asociați­ei Generale a Presei și cari fac parte din Cameră, vor interpela guvernul asupra tutu­ror acestor cazuri și îi vor cere ca să se pronunțe asupra chipului ciu­dat și reacționar în care codul de justiție militară­ se aplică de către tribunalele militare în disprețul Con­stituției care în art­ 24 se pronunță în chip hotărâtor că nu există arest preventiv în materie de presă și că singură Curtea cu juri­­stem drept a judeca toate delict­ele de presă. A­­ceastă regulă­ generală , este­­ și tre­­bue să fie pentru toate delictele, în cari presa joacă un rol și chiar pen­tru acele delicte cari nu fac cinste presei, cum de pildă este delictul de șantaj, asupra căruia S’a pronunțat tot în chip anticonstituțional, alal­­tă erî tribunalul de Ilfov. Ca toate breslele și aceea a ziariștilor, are printre membrii ei, din cînd în cînd ticăloși și nevrednici, dar nu pentru cutare caz vorbim și legiferăm, ci pentru toate cazurile, pentru toate delictele de presă. De altfel nimeni nu cere impunitatea, ci judecători naturali, tocmai pentru a avea jude­cători, nu călăi, nu oameni cari în loc să judece, execută ordine, fie ale put­er­ii centrale civile, fie ale ministerului de război fi. • • • Presa este­­ singura putere reală care există în statul român. E­a o desființa și de fapt ea ar fi desfiin­țată—­în ziua cînd ziariștii vor fi în­chiși în mod preventiv ori vor fi tîrîți înaintea altei justiții decit a­­ceea pe care a hotărît-o Constitu­ția că este a lor. Or, în ziua cînd nu va mai exista Presă, atunci va­ fi vai și amar de drepturile cetățenești! Cine să se apere? Puterea adminis­trativă? Dar ea de­ multe ori le-a pus la cale. Regele? Dar el, nici­o­­dată nu a oprit îndeplinirea unei­­ ti­căloșii, ci a stat impasibil și a pro­fitat totdeauna de pe urma călcărei de lege. Justiția? Dar justiția ce-i asta decid o justiție politica și de partid, oare nu face decât să aco­pere cu scutul ei toate nedreptățile, toate turpitudinile, toate călcările de lege ? Noi, ziariștii vom pătimi mai pu­țin. Fiecare epocă, după cum are guvernele ce merită, are și presa ei. Cei ce vor suferi vor fi însă ce­tățenii, libertățile publice, țara va suferi, iar cei cari vor scoate stri­găte de bucurie vor fi reacționarii tuturor partidelor, toți acei cari azi se tem să comită infamii din cauza presei și a răsunetului ei.Dacă mîine și dela Parlament nu vom căpăta dreptate, dreptatea tre­­bue să ne vină dela țară, dela d­v. cetățeni, și cu atît mai rău, pentru țară și pentru voi' dacă n­u veți­ ști să reacționați și să apărați singurul scut care a mai rămas pentru li­bertățile publice — Presa! Const. Miile E o nenorocire că studenții ade­vărați, adică cel cari studiază, în­vață, mi a fi vreme să se ocupe și lei de așa zisă politică, nu pot lua parte la întruniri și manifestații, — așa că titlul de student, atât de fru­mos și de nobil, e uzurpat de scan­dalagii și compromis fără de pu­­țință de reparație. Mai e o nenorocire că o breaslă să fă o categorie de oameni, e ade­sea apreciată după cei dintr’însa Cari se îndeasă înainte, cari se prevalează de titlurile iei, de drep­turile iei, de autoritatea iei. Așa se intimplă că la noi prea lesne lumea e înclinată a judeca pe stu­dent­ după scandalagii d-lui Cuza și concluzia la care ajunge asupra viitorului acestei țări, nu poate fi, din cauza aceasta, decit dintre cele mai triste. Intr’adevăr, dela o vreme încoa­ce nu găsești studenții decit acolo trade e de făcut vreun scandal și nu-I găsești decit în luptă pentru a combate vreo libertate. Dacă un profesor universitar, ca II- Bujor de exemplu, vroește să fie o întrunire in care să vorbeas­că asupra liberei cugetări, — cine’l împiedică ? Studenții. Cînd e vor­­ba de a se reprezenta o piesă, — cine amenință s’o împiedice cu scandal ? — Studenții. Cînd e vor­ba de a se împiedica o artistă să joace, cine se pornește cu ‘ scan­dal s’o facă ? Studenții. Cînd ee vorba de a se lovi în libertatea presei, cine pornește cu pietre com­itea redacțiilor de ziare ? Studen­ții. Și cînd e vorba de a infringe prin teroare libertatea întrunirilor, cine se înarmează cu bile și pietre? [Tot studenții. Nu e aceasta o rușine ? Nu ar trebui oare toți studenții, de cari vorbeam mai sus și cam­ ocupat! cu studiul nu a fi vreme de perdut, «— nu ar trebui ca ei să-și facă un moment timp și să ridice un ener­gic protest pentru a spăla corpul studențesc român de rușinea de a fi avangarda reacționarismului, a procedurilor medievale și barbare, fie a fi instrumentul amicilor în su­­perectdul și incult­ure­ ? Up. Studenții Mihail MlidS D. Mihail Ferechide împlinește șeaptezeci de ani. , Altora poate le o dată satisfac­ția să-și vadă ,visurile tinereței îm­plinite la această vîrstă, d-salle îi e dat să vadă cum se împlinește tot ce o viață întreagă a combătut. Devenit mare în perioada de sa­mavolnicie care a siluit țara noas­tră de la războiul independenței pî­­nă la 1888, d. Ferechide a crezut că poate continua politica aceasta care combina corupția în sus ș și brutalitatea în jos, și ca ministru de interne al guvernului Sturdza. D-sa a luptat deci contra propa­gandei politice la sate, a declarat Constituția ca subversivă, a ares­tat pe propovăduitorii ei și a in­ventat o metodă de persecuțiune, care va forma cel mai mare merit „politic“­ al său, pentru că nimeni înaintea și după d-sa chiar, nu s’a gândit la dânsul... Intr’adevăr în Rusia și alte țări asemănătoare, se persecută oame­nii cu idei înaintate. Sunt bătuți, sunt arestați, sunt trimiși în Sibe­ria, sînt spînzurați chiar, dar ca delicvenți politici. Pot adică perde totul, — afară de onoare. Ei bine, d. Ferechide a găsit un sistem nou­. D-sa n’a luat oame­nilor viața, d-sa le-a luat cinstea. D-sa nu i-a condamnat pentru că propagau idei politice subversive, d-sa a făcut ca eî să fie condam­nați ca escroci. D. Ferechide are acum răspla­ta. Pe cînd partidul, căruia i-a fost mereu devotat, dar care l’a servit la rîndu-î cu vîrf și îndesat, îi ser­bează a șeaptezecea aniversare, — partidul umblă totodată cu refor­ma electorală și—horribile dictu — cu exproprierea, pe care „escrocii“ fabricați de d. Ferechide nici n’au pus’o în discuțiune, deși era și ce-i drept, partizanii ei. Iar d. Fere­chide propagă cu gura d-sa­e idei, pentru cari dacă ar fi azi un al doilea Ferechide, l-ar pedepsi și pe d-sa ca... escroc. Urăm d-lui Ferechide în toată sinceritatea, ani mulți, ca să vadă realizate încă multe din ideile pe cari le-a combătut o viață întreagă. Eugen Herovanu Deputat de Iașî. E vorba să-și dezvolte m­îine interpelarea asupra libertăței presei... Un modest care nu se vîră. De aceea nu are locul de frunte ce ar putea ocupa. Un depeitat în mocir­la noastră politică. Un intelectual și un­ idealist,­­­ și un timid ca toți intelectualii și idealiștii. Și așa fi­ind, cum vroiți ca glasul lui să în­treacă pe cel al gălăgioșilor ? Dar cei cari îi cunosc îi aprecia­ză cultura aleasă, cunoștințele va­riate, caracterul integru și se bu­cură că în, nuna lui se află cauza presei. NAZBATII IONEL ȘI BOBEQGEA D. Ionel Brătianu e un orator care se învește la fiecare discurs. In marea campanie pentru re­­tooerme“ a ținut pînă acum trei dis­cursuri și în toate a vorbit de 48, 77 și de Papă, baba cu d-sale. Cum a venit alaită era la Constan­ța, a spus celor ce-î așteptau: — De Constanța sunt legat de mic Copil, căci m’a luat papă la 178 și m’a dus de m­înă să văd" marea Nea­­­gră " „De atunci s’a­­ ivit­ între mine și Dobrogea o legătură tainică“. Aceiaș legătură tainică s’a ivit a­­poi între Ionel și viile Simulescu, a­­poi între Ion­el și tramvaiul comu­nal, între Ionel și bulevardul Dis­­tanței, etc., etc. uite așa se ivesc „legaturile tai­nice“ între oamenii mari și afacerile grase! Pac. Cum s'a votat anexarea Incidentul de la Cameră Cu toate că unii miniștrii caută să salveze aparențele și să mai as­­cundă adevărata situație din lagă­­­rul guvernamental, totuși, în Ca­­­­meră, se poate foarte bine observa ■ mersul... lichidărei. Acei depu­tați conservatori și de­­­mocrați cari, la deschiderea par­­­lamentului, au­ încercat să schimbe atmosfera­ propovăduind menține­rea colaborărei,ș.i. stabilirea unui acord între miniștrii conservatori și­ takiști, au renunțat la recerca­­rea lor încredințîn­du-se ca nu mai­ este posibil să se ajungă la o re­­conciliere sau vreun acord oare­­­care. Tot ce pare a preocu­pa pe ‘ fruntașii a­mtbelor tabere, este de-a veghia ca retragerea guvernului să se opereze în liniște, adică fără vreo răfuială rușinoasă. ] De altfel, între ei,1- colaboratorii...i parlamentari'’discutau',zilnic cu ma­­­­re aprindere cauzele cari deter­mină pe șefii lor să desfacă cola­borarea­ și să plece dela guvern.­­ Cei mai mulți regretă­m­ atît pie­r­darea dela guvern pe cit regretai ca partidele, in colaborare nu pot­­ trage toate foloasele politice din­­­­tr’o strălucită situație și că gu­vernul care a triumfat în politica externă n’a reușit să rămînă pen­tru a rezolvi și chestiile interne. Aceasta se discută toată ziua în cercurile parlamentare, bine­înțe­les, fiecare grupare apărând punc­tul său­ de vedere și stabilind res­ponsabilitățile. Un efect al acestor discuțiun­i din culise a fost "incidentul de eră de la Cameră provocat de o întrebare făcută de d. Ioan Gr. Peucescu, de­putatul democrat al Teleormanului.­­ D. Peucescu a voit ca, înainte de votarea procesului de anexare, să provoace­­ pe­ acei­­ deputați con­servatori cari au­ combătut acțiu­nea externă demisionînd din Ca­meră și­ altoi revenind în Cameră, pe aceștia a voit să-i provoace, să se explice , sau să-î împedice a par­ticipa la votarea anexărei. Se știe ce atitudine a­­ avut d. Virgil Arion în Cameră­ și- în afa­ra- în chestia' external­ă, combătut cu vehemență întregul guvern- și în special a atacat pe dmul Take Io­­nescu. -In ce privește , pe d. jd­r. Giani, d-sa n’a făcut de­cît să urmeze pe­­ d. Nicu­ Pilipescu, solidarizindu-se cu acesta. , Acești doi domni , revenind în Camera, m­ai mult,­spre a­ confin­ua acțiunea lor disolvantă,.,.în. • tăcere și în mod ocult, au­ indispus pe cei mai mulți dintre deputați. D. Peucescu a profitat de pre­zenta d-lui­ Maiorescu, care a venit era la Cameră spre a-și trece pro­­ect anexărei, și a ridicat ches­tiunea de misiuneî d-ior . Virgil­­ A­­riou și dr. Giani. Deputatul Teleormanului a amin­tit Camerei in ce atmosferă au de­­­­misionat acești doi domni, ce cam­­­­panie a fi dus ei și patronii lor con­­­­tra acțiuneî externe și ce atacuri au adresat acelor cari au­ dat con­curs guvernului.­­ D. Peucescu a recitit atacurile , îndreptate personal, contra d-nului­­ Maiorescu, prezentat odinioară ca un bătrîn ambițios care a furat șe­fia d-n­n Carp. Majoritatea din Cameră, care a rămas cam perplexă cînd au­ reve­nit în sînul eî d-niî Virgil Arion și [ dr. Giani,­fixa erî, pe cînd vorbea t d. Peucescu, pe bat­rinul președin­te de consiliu atît de nedrept atacat­e de partizanii d-lui Filipescu, dar pe­­ de altă parte a simțit o adevărată­­ satisfacție ea s’a găsit un deputat care să înhațe pe cei doi politiciani și să-î demascheze, chiar în mo­mentul cînd a venit la vot fi roectul­ 8 anexărei.,­­ D-niî .Virgil Arion ,și dr. Giani au încercat, să se apere, dar n’au i d reușit decit să dovedească’din nofi1­i că în acțiunea externă n’au stat de­cît de-a curmezișul acțiunea gu­vernului. D. Maiorescu n’a intervenit în discuție, dar de­sigur că batrînul șef al conservatorilor a constatat era, din nou­, că tocmai din partea con­servatorilor a avut de suferit cele mai mari, neplăceri și a mai putut constata că numai conservatorii­­democrațî au­ secondat guvernul, în mod disciplinat, în acțiunea sa ex­ternă de la­ început și pînă la­ sfîrșit. După acest incident anexarea s’a votat, cum s’ar fi votat o... anexare de­ comună rurală. Num­­ai d. Vintilă­ Brătianu, care face pe readerul opoziției liberale în lipsa d-lui Costiniescu, a­­ ținut să mai repete declarația că succe­sul extern se datorește... avîntului țăreî­ — adică al tarei liberale ! Așa­ s’a votat anexarea. Acum guvernul poate să plece. A. W. Se știe că anul acesta, „din con­descendență față de șeful partidu­lui liberal“ cum s’a anunțat, discu­­tiunea mesajului se va face întîifi­a Senat. Un ziar a și destăinuit că dintre liberali va vorbi la Senat singur d. I. Brătianu, rămănînd ca, dacă va fi nevoie și dacă se vor pune pe tapet reformele anunțate de liberali, să ia cuvin­tul și... d.­M. Ferechide! Era și indicat d. Ferechide să susțină reformele pentru țărani. E­­ra cel mai indicat chiar. Ori nu este d. Ferechide cel mai strașnic iubitor de țărani, după cum s’a do­vedit cu cazul arendărei moșiei Cioranî? Se știe că d. Ferechide a prezi­dat Camera liberală cînd s’a votat legea arendărei moșiilor institu­țiilor de binefacere și ale statului la obști. In calitate însă de admi­nistrator al averei Eforiei Kretules­­cu, refuză sîi arendeze obștei­ ță­ranilor moșia Cioranî­ cu toate ca țăranii afi obținuți și în fata justi­ției cîștig de cauză. Nu este, prin urmare, d. Fere­chide cel mai indicat să pledeze în fața­ Senatului, necesitatea refor­melor pentru țărani? De altfel, în atitudinea aceasta, cel puțin ciudată, d. Ferechide nu face de­cît­ să imite pe­ șeful său­, care nu stă mai prejos în ceea ce privește fățărnicia. Așa, în discursul său­ de la Cons­tanța, șeful liberalilor a mărturisit o dragoste nețărmurită pentru do­­­brogeni, arutind că de mic a avut­ aceste sentimente, „cari a fi stabi­lit o legătură tainică între mine și dobrogeni“. Cu toate acestea, d. Ionel Brătia­nu este acela care, cu prilejul în­­tinderei Constitutiune d­in Dobrogea a eliminat din fișiere electorale pes­te douăzeci de mii de dobrogeni! Așa dragoste, mai rar! Ceea ce înseamnă că fățărnicia liberalilor nu cunoaște nici o limi­tă. Nestor m* Adeverim Demisiile Ce! doî demisionat! din Cameră cari au revenit în locurile lor fără­ să li se respingă demisiile au fost în­trebați erî ce caută în Cameră. Unul a declarat că nu are de dat explicații și trebue crezut. Celalt a declarat că s’a întors... să voteze a­­nexiunea! " Solidă atitudine ! „Studiați“ Nu știu de ce unii țip să numea­scă „studen­ț­î“ pe acei cari împiedi­că reprezentațiile, întrunirile și de­vastează ce găsesc în cale. La dicționar există­ cuvîntul ...van­­dali“1 pentru această categorie de specimene. Hi­jd­etso­ m # CHESTIA ZILEI CEL MAI TARE 0. Ferentilde: Țin eu bretanul de valeți? ... Să știi cu iau poturi peste­­ poturi... lominiî si rasa cea mai tenace -—-------------------------------------­Pirer&s unui cunoscut etnograf german Intr’o scriere a cunoscutului _ et­nograf german Dr. Albrecht Wirth, apărută de curînd și intitulată „Orientul și politica mondială“, gă­sim următorul interesant capitol: „B. Goltz a găsit vorba frumoa­să, englezoaica înaintează cu băr­bia, austriaca cu ochii. Variind a­­ceastă vorbă s’ar putea zice: ma­ghiarul înaintează cu pintenii, ro­mânul cu spatele. Pintenii sînt as­cuțiți și taioși dar nu te poți spri­jini pe ei, trebuie să­ fii cu băgare de seamă. Spatele este partea ino­fensivă și stîngace a corpului, în schimb suportă greutăți și-ți aju­tă să ajungi mai departe. In ultimul timp prestigiul romîniilor s’a desvol­­tat atît de mult încît pot fi consi­derați acum ca poporul hotărîtor în Balcani. „Romîniî­ sunt rasa cea mai te­nace de pe glob, mai tenace chiar decit fiii lui Israel. Evrei au existat întotdeauna pe cînd romînii dis­păruseră timp de 8—9 secole. Au­ dispărut atît de complect cătunele pîraie cari cur­g cale de mai mul­te leghe sub pământ. Deodată în­să, în secolul al treisprezecelea, romînii au reapărut, ca să nu mai dispară. De atunci ș’afi, înti­ns ca un fluviu m­are care se revarsă inun­­dind teritoriul, nicit aproape nu mai zărești malurile. Trăiesc sub stindardul propriu și sub patru stindarde streine.­­ dar nicîun popor care i-a stăpânit n’a fost în stare să-l îngenunche. Din potrivă, stăpânii simt apăsarea lor. De aceasta și-au­ dat seamă în pri­mul rând maghiarii, apoi afi resim­țit această apăsare rușii și slavii de sud. Romînii a fi îndurat multă vreme stăpînirea maghiară, dar, în cele din urmă — de vreo 5 ani în­coace — s’a fi recules și a fi hotă­­rît să treacă la ofensivă. Din ne­norocire această ofensivă ne lo­vește și pe noi, germanii, căci s’a început o ușoară rominizare a sa­șilor din Transilvania. Nici rușii n’au fost în stare să rusifice pe ro­­m­ânii din Basarabia. Sentimentul solidarității­­ cu conaționalii din re­gatul independent e mai puternic acum ca p­ricin­e. Și dorința unirea cu acești conaționali tot arzătoare a rămas. Bulgarii aui simțit asupra trupului lor răcăiala tenace a ro­mânilor și a rudelor lor, cuțo-vala­­hii. Ceia ce știau pînă în ultimul timp numai unii inițiați, a fi aflat, cu ocazia ultimelor evenimente, pături mai­­ largi, anume, că în în­fundăturile Balcanului viețuiește­­un popor­­ de 400.000 suflete, care e în­dreptățit să se declare înrudit cu romîniî. Sînt aromînii sau cu to-va­lahii, sau cum li se mai zice cîte­­odată: țînțarii, cu toate că aceas­tă ultimă denumire se dă ocazio­nal și țiganilor. Această frîntură de popor, aro­mânii, locuiește la poalele Pindului, în Albania, în Tesalia și în Mace­donia de sud. * * *" Așa­dar destul de departe de Dunăre și de rudele lor, romîniî. Cu ocazia unei conferințe ce am ținut la Lipsca asupra chestiei bal­canice am fost întrebat cum e po­sibil să se realizeze o punte terito­rială între rude cari locuiesc atît de departe unele de altele. Răspun­sul mi l’a dat în cursul recentei mele călătorii prin Balcani un ad­versar născut al rassei latine: un bulgar. Mi-a povestit că întreaga Bulga­ria e inundată atît de aromîni cît și de romîni, negustori și mese­riași. Sudul Serbiei e locuit de ase­­menea de mulți aromîni. Primul­­ regiment de cavalerie sârbească, care a intrat în Uskueb era alcă­tuit numai din câto-valahi. Ținând seamă de faptul că elementul romî­­nesc se întindea ca focul care ni­micește totul în calea-i, trebuie contat cu posibilitatea ca romînii să capete cu timpul și supremația teritorială asupra slavilor de sud.I R. Cereți REVISTA MODEI Cronica teatrală de EMIL D. FA&ÜRE --------------—■— Teatrul Modern.—compania Marioara Voiculescu, pentru întîia oară, Șarlatanul, piesă în 3 acte de Emerich­ Földes, tradusă de d. L. Rebreanu­ ,­ De multă vreme nu am întâlnit pe literatura teatrală modernă o piesă care să intereseze, intelep­­taaficeste și omenește, ca piesa a­­ceasta „Șarlatanul“, jucată aseară pent­ru Intîia oară de compania Marioara Voiculescu. Autorul ei e aproape tas necunoscut In teatrul modern; nenumărați sînt scriitorii cari posedă mult mai­­ mult talent literar, mult mai mult meșteșug teatral ca dînsul. Ceea ce ne dă însă „Șarlatanul“ e impresia unui cîmp nofi, văzut cu mi ochi si sănă­tos, care știe să privească nu nu­­m­ai la suprafață, ci să observe și sa descopere amănunte interesante Cl se grupează toate și se rîndu­­im. I» tocai ««e» idei generale, ca­re e și id­eea fundamentală a piesei. Nu e vorba nici de un bărbat în­șelat, nici de o femee care nu știe cum să iasă dintr’o aventură de dragoste. Femeea și amorul își afi locul lor și în fabula „Șarlatanu­lui“, dar nu pentru a țese un roman banal,­­ci spre a spori și mai mult partea de umanitate care intră în emotivitatea acțiunei dramatice. Și în loc de a fi eternul izvor de su­­ferință pentru bărbat, femeile din „Șarlatanul“ sunt, din potrivă, bu­nătatea care ajută și alină pe băr­batul lovit de împrejurări și socie­tate. * Intri un centru­ universitar , province austriacă i­răesc doi ti­neri mediciniști,­­ săraci lipiți pă­­mîntului,­ dar stadioși, cu­m mai a­­les săracii știu să fie. Unul din ei are o mamă și o soră, celalt e sin­gur pe lume. Intr’o zi foamea le a­­m­enință viața, nu au nici cu ce și-o amăgi și atunci Lechner, cel sin­gur pe lume fură și împarte cu Falk, celalt, care are mamă și so­ră. E prins și osîndit la doi ani închisoare. Om de voință, ca toți energicii ridicați de jos, ei practică medici­na și în spitalul închisorii, studiază cu perseverența săracului și a o­­mului care simte într’însul voca­­țiunea și în ajun­ de a’șî isprăvi o­­sînda cere să fie admis la exame­nul de diplomă. Cererea îi este re­­fuzatä—un „criminal“, un om care a furat nu are ce căuta în medici­nă. Și iată’l pe omul care într’o zi a trebuit să fure pentru a mînca și la care cultura a fost o circum­stanță agravată față de lege, ta­­tu’l aruncat din nori în­tr’o luptă ne­egală ■ cu societatea , lupta vocați­­unei sale lăuntrice și a dreptului să fi­­e existență împotriva legei și hotărârilor omenești care’i închid calea. In ziua bind­­­ese din închisoare, întâiul sau drum e spre casa fostu­lui său camarad, Falk. Aici­ îl în­tâmpină sora acestuia, linia și o mizerie care gonește din căsuța lor pe mamă și fată. Falk, camaradul lui Lechner e mort de ș­ase luni de zile... Totul pare a se fi coalizat împo­triva lui.. De unde spera un înce­put de ajutor, găsește lipsă și mi­zerie. Cu toate acestea totul în­­tr’însul, strigă după arme de luptă: e unul din acei cari,nu se dau bă­tuți­ în viată, ba pe rcari împotrivi­rea soartei îi ațâță și le­ exaspe­rează voința. Camaradul să fi Falke mort. Diploma pe care el și-a putu­­t’o lua, nu mai­­ are nici­ o­­ valoare. Pentru dinsul însă ar fi salvarea. Is­pita diplomei, a petecului de hârtie care­ î­i lipsește lui, care i se refuză, închizîndu­-i-se calea spre o viață de muncă și, spre o chiemare pe care o întrevede glorioasă, ispita acestei diplome ti fulgeră prin minte o a­­ doua infracțiune la legile Sociale, să-și­ ’în­sușească ‘dte ploaia și să plece în Capitală unde își va putea face drum. Cine va ști că­ un Falk oarecare a murit, și că acela care i-a luat numele nu e adevăratul Falk? Pe cînd ei pro­­cedînd astfel, nu numai că va în­sufla energic „unul” mort, dar­­ va îm­piedeca moartea energiei sale. Lechner comunică ideia sa mapiei și surorei camaradului mort, în ca­re dânsul își vede, de fapt, pe aceea care într’o zi va fi soția lui. Se în­duplecă și capătă diploma, luîn­­du-șî însărcinarea de a trimite a­­­proape tot câștigul său celor două femei­ In actul al doilea autorul ne pre­zintă sala de așteptare a unui Sa­natoriu, în care Lechner prac­tică de șapte ani și a cucerit prin cercetările și rezultatele sale clini­ce situațiunea unui savant pe­­ care Academia de medicină îl proclamă membru al ei, ca cercetător al unei metode de vindecare a cancerului. Pe cît de sobru și sincer este ex­pus conflictul în primul act, pe atâ­ta­­ găsim în­ al doilea humor și ob­­­servațiune în prezentarea unei se­rii de clienți și nerv dramatic în continuarea acțiunei. Nervosul carie se ține de capul tuturor medicilor ca să-i puie dia­gnoza, dar care nu vrea să le arate simp­to­mele fiindcă „d’aia îi plă­­iesc, ca să găsească ei“, apoi fe­meea care vine cu bărbatul spre a-1 dovedi că­ ea, negreșit la Marien­bad, trebue să se ducă, sau vinde­catul, care emoționat plânge, gîn­­dindu-se ce ar fi fost dacă-i rămî­­neau cinci orfani pe drumuri — toate aceste tipuri sunt prezentate cu un humor sănătos și creiează o atmosferă de sanatoriu admirat­ă complectată cu alte două tipuri: medicul șef, consilier imperial, ca­re se pretează la tot soiul de șar­­latani, și directorul-exploatator al Sanatoriului, care pe cît e de în­cântat de reclama pe care a făcut-o Sanatoriului ,capacitatea lui Lech­ner pe atâta e de exasperat că a­­cesta nu se pretează la puțin șar­­latanism, de pildă, să fie pe bol­navi în sanatoriu de două ori atâta timp cît ar fi de nevoe... Figurile acestea­ sânt atît de intim legate de acțiune, atît de viguros zu­grăvite incit amuză și alcătuesi un tablou de un pitoresc teatru delicios. Odată cu apariția în mijlo­cul lor a lui Lechner, acțiunea dra­matică se deapănă mai departe. Acela pe care legile sociale o dădeau la o parte ca unul ce a tre­buit să le înfrîngă spre a­­ trăi , străbate în viață, apare acum în toată puterea individualităței sale și a folosului ce aduce omenire­ suferinde. E un om și jumătate îna­intea noastră și mărturisesc că du­pă galeria de reflexiviști, apatici, nervoși, decepționați, infrînți și dis­perați, pe care ne-o prezintă tea­trul ultimului deceniu, o figură ca aceasta inspiră sănătate fizică și morală. Dar pe cînd forța energiei, a ca­­pacităței și a meritului a rupt ră­gazul pe care legea și oamenii îl ri­dicau în calea ei, pe cînd doctorul Lechner e la apogeul activitătei sale binefăcătoare, e destul ca un reporter, setos de senzație, să afle și să dea pe fată că d-rul Lechner trăește sub un nume care nu e al său și­ practică în­­ virtutea «iei

Next