Adevěrul, august 1914 (Anul 28, nr. 9837-9867)

1914-08-05 / nr. 9841

ANUL XXVH-lea No. 9841 road­TOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONC8DATA «SCLUbiV­I Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Sir- Karag­ proc.loi, No. 9 EL L—Telefe* 8.4 BIROURILE ZIARULUI* No. n, București Strada Sărindar No. II 5 Bani Exemplarul Mart 1­5 August 1014 DIRECTOR POLITIC CONST. MIR.LE —­I Abonamente cu premii« ..................................................................«*•« in» Ir.» «»p. Pentru străinătate prețul este tadoflU 'J­ TELEFON» Capitala . . . . . Mo. «410 o ”, .*••••• 84/78 ^ ncia 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi Sfatul d-lui Andrassy D-nul Andrassy, deputat In Ca­mera ungară publică în ziarul „Ma­­gyar­ Hirlap“ din Pesta un articol prin­ care primblă pe dinaintea o­­chilor Romîniei „un viitor strălu­cit“ în cazul cînd ea a­r merge — adică ar coopera din punct de ve­­­dere militar? — cu Tripla alianţă » şi ar restabili şi bune relaţii cu Bulgaria. Din potrivă, Romînia va pierde cel mai mare prilej pentru asigurarea acestui viitor, dacă va îitinua să ezite şi. nu va lua a'- F istă atitudine. primul şi poate singurul răspuns f care l’ar impune sfatul d-luî to d’­ ty ar fi că din moment ce ni- 1 Romînia nu i-a trecut prin » J s­­ă dea sfaturi Ungariei ce­l§L 'acut, opinia noastră publică ea dreptul la reciprocitate din f dl. i,c3l vecinilor noştri. Momentele sunt destul de grele i ca fiecare să ducă grija de el şi Ide casa lui, fără să mai aibă grija de a se ocupă de alţii. Cu deosebire, vecinii noştri de peste Carpaţî sînt rău veniţi să ne sfătuiască acum ce am avea de­sfăcut, întru­cît ei sînt cei dintîi­­răspunzători de starea de spirit a opiniei publice în Romînia. De de­cenii presa noastră a avertizat cer­curile răspunzătoare din Vienă de­­urmările politicei dela Pesta faţă­­de Romînia şi romînii din Ungaria. Astăzi am ajuns unde ne au dus, h­ad pe rind, toţi conducătorii Ungariei: nici un om politic din­­Romînia nu’şi poate lua răspunde­rea unei politici de cooperare mi­li ară cu Ungaria1. Exemplul disciplinei şi al ordineî i-au dat romînii de peste Munţi. [Bătuţi o jumătate de secol de toate legile şi fără de legile oligar­­chiei maghiare, ei se bat şi mor Uzi sub steagul roşu-alb-verde.­­ Ce se poate cere mai mult unui neam subjugat şi tratat aşa cum au fost şi sînt tratatî romînii de pes­te Carpaţî? ! ...Dar să nu vorbim de lucruri cari pot numai să aprindă mînia şi revolta. Avem acest bun în Romînia, că­­nici anul trecut, nici de astădată­­ ne-am pierdut calmul. D-nul Andrassy sfătueşte Romî­­ia să meargă cu Tripla alianţă, iacă d-sa cunoaşte ‘tainele diplo­­atice, din moment ce mai vorbeş­­te o „triplă“ alianţă, ar trebui ştie că sau Romînia are vre-o­bligaţiune de a coopera cu acea„­­.tiriplă“ alianţă, sau e vorba de jf, propunere nouă pe care ar fi 'Vîărcinat s’o încerce d-nul . iJ||gy? I L'-că „tripla“ alianţă continuă, d in adevăr, să existe şi dacă Romi­na are vre-o obligaţiune faţă de atunci nu înţelegem, de pildă, ce d-nul Andrassy ar sfătui .si Romînia să părăsească neutralita­tea ei şi nu ar sfătui înainte de toate pe Italia s’o facă. I D-nul Andrassy mai vorbeşte şi­­,de restabilirea bunelor noastre re­laţii cu Bulgaria,­­ lutru cu­ limbagiul diplomatic mai are vre-un sens într’o Europă care vorbeşte limbagiul tunurilor,­­în Romînia relaţiunile actuale cu Bulgaria sunt, considerate ca mul­ţumitoare. Dar departe de a voi să ocolim chestiunile la cari face aluziune d-nul Andrassy, din po­trivă opinia­ publică din Romînia înfăţişează cu toată liniştea even­tualitatea unei revizuiri a tratatului de Bucureşti în sensul unui echili­bru şi mai perfect în Balcani. Romînia are numai de ciştigat pe urma unei asemenea opere — şi dacă monarchia­ austro-ungară, care de mult şi mai ales azi, nu mai e condusă de la Viena, ci de la Pesta, nu ar fi influenţat politica de la Sofia în chip greşit, relaţiuni­­le dintre Romînia şi Bulgaria ar fi fost pînă azi ceea ce interesele comune ale celor două ţări le dic­tează să fie. D-nul Andrassy să nu fie prea îngrijit de viitorul Romîniei. Asu­pra lui veghează înţelepciunea u­­nui popor cu sufletul vîrtos şi bra­ţul tare. Viitorul Ungariei e o pro­blemă destul de mare pentru ca d-nul Andrassy şi compatrioţii d-sale să-î consa­cre toată preocu­parea lor, lăsînd Romîniei grija viitorului ei, Emil D. Fagure. CHESTIA ZILEI Proorocul Stere Hart« »euRDPtt I LJ , A/ Tv CL ), ja. fi. Ofoatiu. JHumai de nu mi »'o incurm parure Moratoriul se impune Comunicatul guvernului a decla­rat că nu e nevoe de moratoriu, pentru că clienţii cinstiţi vor fi păr­­uiţi şi pentru că se vor da credite în scop ca fiecare să-şî poată continua îndeletnicirile comerciale şi indus­triale. Zilnic primim însă la redacţie zeci de scrisori, din care rezultă că nu se face credit nimănui, că miai ales in­dustria nu găseşte credit, nici pe baza activului şi trecutului ei, nici pe baza mărfurilor şi materiilor pri­me pe cari le au în depozite. In plus protestele curg ploaie. Ne­gustori cari n’au avut în viata lor un protest şi a căror situaţiune este excelentă, dar cari nu pot găsi su­mele necesare din cauza închidere! creditului, îşi văd numele lor pătat şi viitorul lor compromis. Şi toate acestea dintr’un sentiment de falsă mîndrie, din acel sentiment care ne face să acoperim relele şi ne­ajunsurile ce constatăm, în loc de a le descoperi şi a căuta să le reme­diem. Este zadarnic! Nu încăpăţînîn­­du-se a refuza moratoriul, guvernul va reuşi să salveze creditul ţăreî. Din contra, calea aceasta e cea mai sigură pentru a-l compromite. Mora­toriul se impune şi va trebui să fie proclamat, — întîrzierea ce se pune întru aceasta nu va avea alt rezultat decit acela de a fi nenorocit o mulţi­me de oameni. Regretăm că guvernul nu se orien­tează decit după glasul marilor fi­nanciari, regretăm că el nu apleacă urechea spre glasul celor mulţi; re­gretăm aceasta cu atît mai mult, cu cît în mîna lor stă de fapt viaţa e­­conomică şi creditul Romîniei. Europa întreagă e în moratoriu, cu excepţia Germaniei care însă a luat din vreme măsuri pentru mobiliza­rea ei financiară. Tocmai această excepţie a găsit guvernul nostru cu care s’o imite. N’a reuşit însă, fiindcă măsurile financiare anunţate de dînsul nu s’au realizat. Deci, moratoriul se impune! ______________ Ad. ♦o A­deveruri Nimici „Nimic nu va fi cruţat în calea Germaniei“ spune avertismentul Kaiserului. Ar putea fi însă cruţată hî­rtia, ori­cît de răbdătoare ar fi... Minciunile Gazetele erau mereu acuzate de diplomaţi că spun minciuni. A venit momentul ca ele să nu mai facă de­cît oficiu de transmisiu­ne a minciunilor.... diplomatice ! ! Rigoletto Cetatea Namur C@Estrai giggiero&aisaaS ai Balgiei O știre sosită din Anglia arată că acolo s’a putut stabili situaţia cor­purilor de armată germane cari ope­rează spre vest.­­ Masa forţelor germane e concen­trată între Liége şi Luxemburg. Aceasta ar confirma părerea ex­primată de noi încă de acum cîteva zile, cum că acţiunea principală ger­mană se va desfăşura prin Belgia şi Luxemburg, drumul prin Belgia dînd posibilitate trupelor de năvălire să întoarcă puternicile fortificaţii ale Meusel pentru a debuşa în valea Cl­isei care descoperă Parisul. Se pare însă că socoteala germa­nilor n’a eşit tocmai aşa cum se aş­tepta la Berlin. Germanii au găsit armata belgiană într’o stare de pre­gătire mult mai înaintată decit cre­­deau. Liége-ul rezistă încă, forturile sale respângînd cu succes toate ata­curile de pînă acum ale germanilor, cari voind să evite perderile de timp cerute de un asediu în regulă, au voit să pună stăpînire pe cetate prin surprindere. Atacul bruscat însă nu a reușit. * Pe de altă parte, însă se pare că germanii încercau o mare mișcare de Înconjurare de la Nord. Trupele lor au străbătut toată provincia Limburg şi au ajuns la Diest, unde a avut loc chiar o luptă. E greu de prevăzut dacă obiectivul lor este Bruxelles, a căruia cucerire nu ar a­­vea mare importanţă din punctul de vedere militar, ori Anvers, care este formidabil întărit, s­ au vor să în­toarcă cetatea Namur şi întăriturile belgiene de pe valea Meusel. In orice caz, o mișcare înconjură­toare împinsă prea mult la Nord, ar fi periculoasă din moment ce france­zii, cari încă de acum cîteva zile pă­trunseseră la Mons, au adus prin va­lea Sambrei trupe foarte numeroa­se la Charleroi. E greu de admis că germanii se vor hazarda într’o acţiune serioasă pe la Nord, fără a căuta să sfarme pivotul formidabil pe care-l înfăţi­şează Înaintarea francezilor la Char­leroi şi puternica cetate Namur. De fapt, Namur este adevăratul punct de rezistenţă al fortificaţiilor belgiene, căci cetatea aceasta, care e mult mai tare decit Liége, comandă atît valea Meusel spre Givet, cît şi valea Sambrel spre Maubeuge.­­» Fortificaţiile Namurului ca şi cele din Liége sînt opera generalului Brialmont, care a făcut din Namur centrul sistemului defensiv al Bel­giei. Planul fortificărei actuale a o­­rașuluî a fost emis încă din 1872 de generalul Leclercq, care într’un ra­port adresat guvernului sau arată că la Namur ar trebui să se facă un pivot de observație pentru o armată care ar opera în cîmip deschis. In a­­cest scop el propuse să se ridice în jurul orașului care trebuia să rămînă oraș deschis o centură de forturi. Memoriul sau fu supus lui Brial­mont, pe atunci director al geniului, care-1 respinse în următorii termeni: „Sînt de părere că nu ne putem gîn­­di să facem din Namur un cîmp în­tărit care ar fi foarte întins; pentru ca să putem apăra acest punct ar trebui s săîntrebuinţăm o mare parte din forţele noastre ceea ce ne-ar con­duce la o împrăştiere primejdioasă”. Peste opt ani insă, în 1880, Brial­mont revine asupra acestor idei şi prezintă guvernului un proect de for­tificare a Namuruluî şi a Liège­­ului. Combătut în mod viu la în­ceput,, Brialmont triumfă în cele din urmă şi, la 1887, se începe exe­cuţia fortificaţiilor de pe Meusa. Deşi atît la Liége cît şi la Namur sistemul fortificaţiilor e acelaş, Brialmont a dat mai mare atenţie oraşului care, prin aşezarea sa la confluenţa Meu­sel şi Sambrel era mai indicat spre a fi mai bine întărit. Despre Narour specialiştii spun că e tot aşa de bine întărit ca şi Bel­fort Nestor. N A 2 R I T I I PROTESTUL KAISERULUI întotdeauna cînd guvernul prote­sta în alegeri că infama opoziţie îl terorizează şi nu-1 lasă să trăiască, toată lumea ştia că guvernul a bu­­clarisit-o şi că cu toate ciomăgelile, e la ananghie. Exact aceiaşi impresie a făcut pro­testul Kaiseruilui. „Germania cere în faţa lumei ci­vilizate întregi, satisfacţune pentru sîngele vinovaţilor, pentru modul in­sultător pentru civilizaţiune în care Belgia a dus războiul”. Iat'o dar pe biata Belgie vinovată că au năvălit armatele Kaiserului şi că se apără şi ea cum poate!.... Să se întrunească Juriul şi să de­cerne Kaiserului Premiul Nobel pen­tru pace şi civilizaţie!! Pac. Namur: Podul peste Meusa şi Citadela CALAUZA de EUG.­HEROVEANU ____________, fost deputat Ziarele au anunţat, zilele aceste, că guvernul portugez, cedînd im­­pulsiuni sentimentului public, ar fi declarat războiu Germaniei. Nu ştiu dacă lucrul e adevărat; mă aştept chiar să-l văd dezminţit, ca atîtea alte ştiri izvorî­te din fan­tezia aprinsă a unora, sau din por­nirile interesate ale altora. Dar adevărată sau nu, ştirea a­­ceasta pune pe tapet o chestie de mare şi actuală însemnătate: e bine ca politica unui stat să se orienteze după sentimentul public? In tot ca­zul, în ce măsură acest sentiment poate influenţa orientarea politică? Bine­înţeles, vorbesc de politica exterioară, de aceea care priveşte interesele de conservare şi de aspi­­raţiuni naţionale ale unui popor,­­ căci politica internă nici nu se poate concepe în afară de lupta dintre partide,­­adică în afară de ciocnirea organelor permanente care exprimă diferitele curente ale sentimentului public, înainte de toate, — şi asupra­­a­­celui lucru toată lumea e de a­­cord, — politica externă nu poate fi expusă fluctuaţiilor curente care ar putea să-î schimbe periodic directi­va. Ea cere, dimpotrivă, o continui­tate cît mai asigurată şi o perma­nentă pe care să n’o întrerupă de­cît doar schimbarea condiţiilor ex­terioare. De aceea, în genere, politica ex­ternă e lăsată în grija, şi răspun­derea acelor factori diriguitori cari prin rolul şi prin situaţia lor, oferă, pe de o parte, garanţia unui spirit de prevedere mai sănătos şi asigură, pe de alta, toată unitatea şi perma­nenţa de care e nevoe. Cum sentimentul public e însă pri­vit ca un factor variabil şi nesigur, ca­ un total de manifestări de pasi­uni trecătoare, de impulsiuni neîn­ţelese, de impresii vagi, de lucruri fără consistenţă sufletească şi fără valoare morală, e firesc să se spue, că , în principiu, şi în regulă ge­nerală, el nu poate şi nu trebue să influenţeze politica hotărîtă şi con­tinuă a statului. Şi dacă sentimentul public e nu­mai atît, nici nu e de vorbit că sfe­ra influenţei sale nu trebue să atin­gă diriguirea treburilor publice. Dar e, în realitate, numai atît? Fireşte că nu. La­ drept vorbind, sentimentul public nici nu e ceea ce agită sporadic mulţimea, ceea ce di­vide şi învrăjbeşte pe membrii ace­­uiaşi corp social, dar dimpotrivă, ceea ce formează legătura lor su­■fWiftae^A cam ce-jL Mmnte siJ[ iHlfe BSESSIHWIJSar*- *5S«JSars2S!!i *** ste. Căci el e ceva care vine din tre­cutul comun de suferinţe şi de glo­rie, ceva care trăeşte din solidari­tate de singe şi de interese, el e tot ce apropie o societate omenească în cuget, în simţire, în speranţe, în as­piraţii. Ca factor permanent şi sta­tornic, el dar nu poate fi în deza­cord cu orientarea politică, ba dim­potrivă, pe cît e cu putinţă, el cată să fie călăuza acesteia. O politică generală care ar fi re­zultatul unor calcule reci de cabi­net şi care ar merge hotărît împo­triva năzuinţelor populare, ar fi o nesocotinţă. Este drept însă, că una care n’ar ţinea seamă decît de a­­cest factor, ar constitui poate o im­prudenţă gravă. Căcî cei cari au răspunderea conducere! statelor, au în primul loc datoria de a găsi for­mula concretă care să pue în ar­monie simţimintele şi năzuinţele obşteşti cu posibilităţile politice reale. # Este politica noastră externă de a­­cord cu sentimentul public? Astăzi, cel puţin, hotărît, nu. Dacă pentru moment guvernul a adoptat o neu­tralitate îndoelnică, e ştiut că regele ţine încă la o acţiune pozitivă ală­turi de tripla alianţă. S’a spus,—şi aceasta pare a fi făcut obiectul unei hotărîri solemne,—că pentru Romî­­nia*e o imposibilitate morală să meargă împotriva triplei alianţe. Pentru ce? Pentru angajamentele luate în trecut? Pentru datorii de recunoştinţă în prezent? Pentru in­terese de siguranţă în viitor? Dar în focul care a încins Europa, multe tratate se vor preface în scrum. Cri­ma pe care Germania a comis-o în *&**** imagitatei Şi a caliz&t î-a ridicat dreptul la recunoştinţa oricui. Cît despre siguranţa în vii­tor, — cine mai poate vorbi de ea acum, în faţa sîngerosului conflict de supremaţie a rasselor europene, care ameninţă să tulbure încă multă vreme liniştea omenire!. O politică alături de Austria şi de Germania e o politică contrară as­piraţiilor noastre legitime, contrară destinelor noastre. Ea contrazice şi irită sentimentul public. Ca rassă, Romînia n’are nimic co­mun cu rassa germană, ca ideal n’a­re nimic care s’o apropie de ea ca interese, năzuinţele ei o fac să ia atitudine împotrivă-i. Noi nu putem da mîna cu asupri­torii fraţilor noştri din Ardeal, şi de greoaia civilizaţie germană, aşa de nepotrivită cu spiritul nostru latin, ne lipsim cu plăcere. In momentele aceste, cînd atîtea revendicări se afirmă în lumina ce­tăţilor incendiate, gîndul nostru nu poate părăsi ideia întregire­ noa­stre etnice, în direcţia unde senti­mentul naţional e mai viu şi mai plin de vigoare. Misiunea noastră isto­rică ne-o impune, ca suprema fina­litate a existenţei noastre. Acesta este la noi sentimentul public, sentimentul cel adevărat şi etern, care vine din adîncul sufle­tesc al trecutului şi se duce către marile taine ale viitorului, cel care formează fondul sufletului romî­­nesc,­­ iar nu spuma trecătoare care agită vremelnic stradele. El acceptă ideia unei neutralităţi actuale, dacă prudenţa conducăto­rilor noştri o reclamă. Căci în de­finitiv, massele nu pot şti dacă, sub raportul oportunităţii momentul a­­firmăreî unui drept a sosit, sau nu. Din duşmanii săi fireşti, el accep­tă încă să fraternizeze cu acela de care-l apropie legături rezultînd din:„o veche penetraţiune etnică şi sufletească. Iar dintre toate statele în luptă, el nu urmăreşte cu dragoste şi cu gînd bun decît acţiunea eroică a Franţei căreia îi doreşte din adîncul inimei toată gloria pe ca­re o merită. Căci Franţa, către care de secole se în­dreaptă speranţele lume! întregi, e în acest moment, simbolul culture! şi al civilizaţiei în luptă cu forţa brutală. El nu admite clar că acţiunea noa­stră ar putea fi alt­ceva decît o ac­ţiune pentru triumful geniului latin şi pentru solidaritatea cea mai strînsă cu cauza Franţei eterne, a Franţei generoase. ........JEug.Jfwiraţiu 1 .­ D. EUGEN HEROVANU Marea criza a Orientului european Articolul ce urmează a fost publi­cat în franţuzeşte de d. dr. P­rosin în „Revue positiviste” din Paris, No. 1 din 15 Mai, 1911 şi, cu o clară conştienţă, el a anticipat asupra eve­nimentelor cari se desfăşoară acuma şi cari, aşa de repede, Îl întăresc con­sideraţi unit­e. El a demonstrat impasul la care se va ajunge prin voinţa Austro-Unga­­riei de­ a-şi­ păstra influenţa faţă de anumite popoare, situaţie din care a izvorît conflictul austro-sîrb şi răz­boiul european dezlănţuit în urmă, şi a pus în evidenţă, deoparte, la ce criză va duce antagonismul dintre ginţile slavă şi teutonă, de alta, ati­tudinea pe care o poate păstra în a­­ceste momente Romînia. Iată cuprinsul acestui interesant articol: Pacea din Bucureşti a pus capăt sau cel puţin a redus deocamdată măcelul din Balcani, dar ea n’a li­niştit spiritele. Dacă sleirea puteri­lor balcanicilor chezăşueşte liniştea aparentă pentru un număr de ani, celelalte popoare ale Orientului european, socotind şi pe romîni, se află într’o stare de încordare poate mai vădită de­cit pe vremea răz­boiului balcanic. Şi lucrul se expli­că : statele Orientului european n­u şi-au violat încă resentimentele. Politica sferelor de influenţă e mai pronunţată ca orîcînd. Dintr’un moment într’altul se aşteaptă ca Austro-Ungaria, acest amestec de naţiuni, poate chiar cu prilejul suc­cesiunii la tron, să se desmembre­­ze ; şi atunci cui să vină partea leului ? Pe de o parte Austro-Un­garia vrea să-şi păstreze unitatea şi influenţa ei în ciuda popoarelor ce-i recunosc stăpînirea fără voe. Pe de altă parte Rusia mai ales vrea să profite de o eventuală des­­m­embrare spre a-şi întinde, de-i va fi cu putință, imperiul, sau, cel puţin, să-şi însuşească influenţa pierdută de Austria. Şi în acest litigiu, se poate spune secular, Germania la rîmdu-i, urmă­rind al sau Drang nach Osten (nă­vală spre răsărit), stă gata s’o îm­piedice pe Rusia, spre a-şî anexa populaţiunea austriacă de rasă ger­mană, şi s’o înlocuiască pe Austria în sfera ei actuală de influenţă. Or, starea asta de încordare a Orien­tului -.european, mai ales prin inte­resul ce-l are Germania, se resfrîn­­ge asupra Occidentului. In cît Fran­ţa, Anglia, Italia şi chiar ţările mici, pînă acuma de tot paşnice şi neu­tre, ca Belgia, Olanda, Suedia, sunt chinuite de stafia războiului. De un­de acea reînoiere a militarismului ce merge mină în mină cu naţiona­lismul la exces. Toate celelalte in-­ terese ale popoarelor şi ale ţărilor sufăr de teama războiului amenin­ţător şi de groaza înarmărilor. In mijlocul acestei crize, Romî­nia este poate cea mai neliniştită. Situată între cele două ginţi, slavă şi teutonă, cari-şi dispută făşii de pămînt şi de noroade a căror cuce­rire poate hotărî de precumpănirea uneia sau alteia, poporul român, fâ­şie răzleţită din ginta latină, trebue să stea de pază cu ochii în patru. Dacă, pentru necesităţile politice de echilibru european, Romînia şi-a putut arăta simpatia către Austria şi printr’însa către tripla­ alianţă, ea îşi dă seama bine că, în starea de războiu ce se pregăteşte, cînd­ primitivitatea firii omeneşti, încă prea sălbatică, ese la iveală- o­­rânduirea din pace nu se mai potri­veşte cu războiul. Şi atuncea tot neutralitatea cea cuminte este care se impune. Intr’adevăr, în cine să te’ncrezi ?! Lăsînd deoparte Transilvania, ce-am­ fi de disputat mai curînd cu ungurii, Austria i-a luat Romîniei, sau mai curînd Moldovei, Bucovina în 1775, iar Rusia i-a luat Basarabia în 1812, Romînia n’are mai puțin de reven­dicat de partea unei puteri cuceri­toare de­cit de partea celeilalte. Cît despre sentimentele ce ambele mari puteri i le poartă, Romînia este prea edificată: cu Ru­sia, do­vada avu Ioc cînd cu războiul din 1877 când, drept răsplată pentru conlucrarea împotriva turcilor, îi fu luat restul din Basarabia ; iar cu Austria, dovada se făcu cu prilejul recentului război și balcanic, cînd incitațiunea pentru ca Romînia să-și realizeze vederile porni mai curînd de la Berlin de­cît de la Viena. Cu chipul acesta, Romînia se în­dreaptă cu aspiraţiunile sale mai degrabă spre Occident. Păzind faţă de puternicele sale vecine o atitu­dine binevoitoare şi împăciuitoare, ea se va feri să încline mai mult deoparte decît de alta, apoi se va­ sili, garantîndu-se de orice năvă­lire, să se folosească de împreju­rări. Conştientă de rolul ei în O­­rient, Romînia socoa­te a fi arătat Europei întregi, întregei lumi, va­loarea ei ca factor civilizator, în­şelaţi de-o orbitoare extensiune,­ ambele ginţi, între cari poporul ro­mân face oficiu de tampon, ar pu­tea expune civilizaţiunea europea­nă la o mare primejdie, la o adîn­­că stagnare, de nu chiar la dar© îndărăt. Orientul încăerat ar pu­tea firi şi Occidentul, într’un mo­ment de uitare, spre prăpastia con­­fuzi­iei şi a degradării... E foarte regretabil că civilizaţiu­­nea europeană n’a izbutit încă să­ subţieze îndestul minţiile pentru îndrumarea ei liniştită; acesta-i un neajuns la care vă trebui de cuge-­­tat cu atît mai mult cu cît i se văd l­a dureroasele consecinţe. Dar cel pu­ţin ţările ce nu-s deadreptul intere­sate în această înfierbîntare a O­­rientalilor să nu-şî piardă capul şi intervenfiunea lor, dacă din neferi­cire războiul începe să fie de aşa fel ca condiţiunile civilizaţiunii şi ale păcii să nu fie de tot primej­duite. In ori­ce caz, organele civili­­zaţiuniî să nu uite că întărind spi­ritul latin în Orient, adică pe Ro­mânia şi pe poporul român, vor do­moli disonanţele celorlalte ginţi şi­­ vor întări civilizaţiunea. Dr. P. Zosin. 7 D. ZOSIN Chestiunea poloneză De cîte ori cerul Europei se aco­peră de nori prevestitori de furtună, de cîte ori transformări însemnate în harta continentului sînt în pers­pectivă, o rază de speranţă începe să sc înteeze în inima naţiunilor subju­gate. Cine oare poate să le interzică a spera, că în vălmăşagul luptelor ce se vor deslănţui, capricioasa soartă, îndurîndu-se de chinurile suferite, nu le va croi un viitor mai fericit ? Cine poate şti, dacă prin jocul nor­mal al împrejurărilor, un popor ui­tat de toţi, prigonit cu ultima înver­şunare pînă mai deunăzi de învin­gătorii de e­l, nu va fi chemat să joace un rol important, determinant chiar, pentru victoria sau existenţa călăilor săi? In astfel de situaţiuni, cînd o con­ştiinţă naţională există, cînd un i­­deal comun încălzeşte inimele tutu­ror de acelaşi singe, cînd încrederea în forţele naţiunel­e mare şi justifi­cată, nu se poate ca ţinta propusă să nu fie atinsă, ca visul urmărit de atîta vreme să nu fie realizat. Există la hotarul de miază-noapte al ţăreî noastre, o naţiune de 22 mi­lioane, care căzînd victima slăbiciu­­nei sale interne şi uneltirilor vecini­lor săi, de mai bine de un veac a în­cetat de a figura în rîndul popoare­lor neatîrnate. De atunci şi pînă azi, istoria Polo­niei e un lung martir, o continuă su­ferinţă, întretăiată din cînd în cînd de svîrcoliri eroice, ce-i redau gloria ei de altă dată. Din momentul celei de a treia îm­părţiri, exceptînd o scurtă perioadă sub Napoleon I, care crease efemerul ducat al Varşoviei, politica Rusiei, a Prusiei şi a Austriei faţă de poloni a fost aceeaşi : o politică de desnaţio­­nalizare, o politică de exterminare. Cadrul jTOuJ^srticsy, * n^adSâtVilă­­tor pentru a expune mal în deamfi- i nuntul fazele acestei prigoniri şi u­­riaşa luptă, pe care naţiunea polonă a trebuit să o ducă, pe un triplu front, pentru a se­ menţine şi a-şi afir­ma sus şi tare existenţa. E destul să­ spunem, că, dacă ţelul urmărit de cele trei Puteri a fost acelaşi, mijloa­cele întrebuinţate au variat, după mentalitatea şi gradul de civilizaţie al fiecăreia. In Rusia, lucrurile stau simplu de tot: orice manifestare externă a vie­ţii intelectuale sau politice poloneze a fost înăbuşită din vreme şi pentru aceasta să fiu servit de vechiul lor sis­tem : spânzurătoarea, Siberia şi con­fiscarea întregului avut sau jaful pe faţă *). Barbaria moscovită fc’a fost în stare să inventeze altceva. Prusia, care vrea să treacă cu tot dinadinsul drept o ţară, ce păşeşte în fruntea progresului, a întrebuinţat şi întrebuinţează aceleaşi procedee, însă sub o altă etichetă­­ . Knutul rusesc e înlocuit prin „prii­­gelstock“-ul învăţătorului neamţ, introdu­cînd astfel nefasta pedagogie germană îin şcolile din Poznania. Dacă le lipseşte Siberia, a­ destule fortăreţe, unde închid pînă şi copi­laşii din şcoli, pentru „crima de stat“ pe care au comis-o, spuntad rugăciu­nea în limba polonă. In sfîrşit, confiscarea,, care in Ru­sia, ţaţă autocrats,, se practică pe cale administrativă germanii au adop­­tat-o şi el în ultimul tiraj­, întronînc- o în rîndul principiilor, pe care se rea­­zimă imperiul german. O lese, specia­lă ţinuturilor­­polone din Răsăritul Prusiei, permite guvernului să „e:*­*) După studiul amănunţit al lui Louis Lubliner, în urma revoluţiei din anii 1830_31, au fost confiscate numai domenii rurale în valoare de te 141.300.000. .

Next