Adevěrul, august 1914 (Anul 28, nr. 9837-9867)
1914-08-05 / nr. 9841
ANUL XXVH-lea No. 9841 roadTOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONC8DATA «SCLUbiVI Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Sir- Karag proc.loi, No. 9 EL L—Telefe* 8.4 BIROURILE ZIARULUI* No. n, București Strada Sărindar No. II 5 Bani Exemplarul Mart 15 August 1014 DIRECTOR POLITIC CONST. MIR.LE —I Abonamente cu premii« ..................................................................«*•« in» Ir.» «»p. Pentru străinătate prețul este tadoflU 'J TELEFON» Capitala . . . . . Mo. «410 o ”, .*••••• 84/78 ^ ncia 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi Sfatul d-lui Andrassy D-nul Andrassy, deputat In Camera ungară publică în ziarul „Magyar Hirlap“ din Pesta un articol prin care primblă pe dinaintea ochilor Romîniei „un viitor strălucit“ în cazul cînd ea ar merge — adică ar coopera din punct de vedere militar? — cu Tripla alianţă » şi ar restabili şi bune relaţii cu Bulgaria. Din potrivă, Romînia va pierde cel mai mare prilej pentru asigurarea acestui viitor, dacă va îitinua să ezite şi. nu va lua a'- F istă atitudine. primul şi poate singurul răspuns f care l’ar impune sfatul d-luî to d’ ty ar fi că din moment ce ni- 1 Romînia nu i-a trecut prin » J să dea sfaturi Ungariei cel§L 'acut, opinia noastră publică ea dreptul la reciprocitate din f dl. i,c3l vecinilor noştri. Momentele sunt destul de grele i ca fiecare să ducă grija de el şi Ide casa lui, fără să mai aibă grija de a se ocupă de alţii. Cu deosebire, vecinii noştri de peste Carpaţî sînt rău veniţi să ne sfătuiască acum ce am avea desfăcut, întrucît ei sînt cei dintîirăspunzători de starea de spirit a opiniei publice în Romînia. De decenii presa noastră a avertizat cercurile răspunzătoare din Vienă deurmările politicei dela Pesta faţăde Romînia şi romînii din Ungaria. Astăzi am ajuns unde ne au dus, had pe rind, toţi conducătorii Ungariei: nici un om politic dinRomînia nu’şi poate lua răspunderea unei politici de cooperare mili ară cu Ungaria1. Exemplul disciplinei şi al ordineî i-au dat romînii de peste Munţi. [Bătuţi o jumătate de secol de toate legile şi fără de legile oligarchiei maghiare, ei se bat şi mor Uzi sub steagul roşu-alb-verde. Ce se poate cere mai mult unui neam subjugat şi tratat aşa cum au fost şi sînt tratatî romînii de peste Carpaţî? ! ...Dar să nu vorbim de lucruri cari pot numai să aprindă mînia şi revolta. Avem acest bun în Romînia, cănici anul trecut, nici de astădată ne-am pierdut calmul. D-nul Andrassy sfătueşte Romîia să meargă cu Tripla alianţă, iacă d-sa cunoaşte ‘tainele diploatice, din moment ce mai vorbeşte o „triplă“ alianţă, ar trebui ştie că sau Romînia are vre-obligaţiune de a coopera cu acea„.tiriplă“ alianţă, sau e vorba de jf, propunere nouă pe care ar fi 'Vîărcinat s’o încerce d-nul . iJ||gy? I L'-că „tripla“ alianţă continuă, d in adevăr, să existe şi dacă Romina are vre-o obligaţiune faţă de atunci nu înţelegem, de pildă, ce d-nul Andrassy ar sfătui .si Romînia să părăsească neutralitatea ei şi nu ar sfătui înainte de toate pe Italia s’o facă. I D-nul Andrassy mai vorbeşte şi,de restabilirea bunelor noastre relaţii cu Bulgaria, lutru cu limbagiul diplomatic mai are vre-un sens într’o Europă care vorbeşte limbagiul tunurilor,în Romînia relaţiunile actuale cu Bulgaria sunt, considerate ca mulţumitoare. Dar departe de a voi să ocolim chestiunile la cari face aluziune d-nul Andrassy, din potrivă opinia publică din Romînia înfăţişează cu toată liniştea eventualitatea unei revizuiri a tratatului de Bucureşti în sensul unui echilibru şi mai perfect în Balcani. Romînia are numai de ciştigat pe urma unei asemenea opere — şi dacă monarchia austro-ungară, care de mult şi mai ales azi, nu mai e condusă de la Viena, ci de la Pesta, nu ar fi influenţat politica de la Sofia în chip greşit, relaţiunile dintre Romînia şi Bulgaria ar fi fost pînă azi ceea ce interesele comune ale celor două ţări le dictează să fie. D-nul Andrassy să nu fie prea îngrijit de viitorul Romîniei. Asupra lui veghează înţelepciunea unui popor cu sufletul vîrtos şi braţul tare. Viitorul Ungariei e o problemă destul de mare pentru ca d-nul Andrassy şi compatrioţii d-sale să-î consacre toată preocuparea lor, lăsînd Romîniei grija viitorului ei, Emil D. Fagure. CHESTIA ZILEI Proorocul Stere Hart« »euRDPtt I LJ , A/ Tv CL ), ja. fi. Ofoatiu. JHumai de nu mi »'o incurm parure Moratoriul se impune Comunicatul guvernului a declarat că nu e nevoe de moratoriu, pentru că clienţii cinstiţi vor fi păruiţi şi pentru că se vor da credite în scop ca fiecare să-şî poată continua îndeletnicirile comerciale şi industriale. Zilnic primim însă la redacţie zeci de scrisori, din care rezultă că nu se face credit nimănui, că miai ales industria nu găseşte credit, nici pe baza activului şi trecutului ei, nici pe baza mărfurilor şi materiilor prime pe cari le au în depozite. In plus protestele curg ploaie. Negustori cari n’au avut în viata lor un protest şi a căror situaţiune este excelentă, dar cari nu pot găsi sumele necesare din cauza închidere! creditului, îşi văd numele lor pătat şi viitorul lor compromis. Şi toate acestea dintr’un sentiment de falsă mîndrie, din acel sentiment care ne face să acoperim relele şi neajunsurile ce constatăm, în loc de a le descoperi şi a căuta să le remediem. Este zadarnic! Nu încăpăţînîndu-se a refuza moratoriul, guvernul va reuşi să salveze creditul ţăreî. Din contra, calea aceasta e cea mai sigură pentru a-l compromite. Moratoriul se impune şi va trebui să fie proclamat, — întîrzierea ce se pune întru aceasta nu va avea alt rezultat decit acela de a fi nenorocit o mulţime de oameni. Regretăm că guvernul nu se orientează decit după glasul marilor financiari, regretăm că el nu apleacă urechea spre glasul celor mulţi; regretăm aceasta cu atît mai mult, cu cît în mîna lor stă de fapt viaţa economică şi creditul Romîniei. Europa întreagă e în moratoriu, cu excepţia Germaniei care însă a luat din vreme măsuri pentru mobilizarea ei financiară. Tocmai această excepţie a găsit guvernul nostru cu care s’o imite. N’a reuşit însă, fiindcă măsurile financiare anunţate de dînsul nu s’au realizat. Deci, moratoriul se impune! ______________ Ad. ♦o Adeveruri Nimici „Nimic nu va fi cruţat în calea Germaniei“ spune avertismentul Kaiserului. Ar putea fi însă cruţată hîrtia, oricît de răbdătoare ar fi... Minciunile Gazetele erau mereu acuzate de diplomaţi că spun minciuni. A venit momentul ca ele să nu mai facă decît oficiu de transmisiune a minciunilor.... diplomatice ! ! Rigoletto Cetatea Namur C@Estrai giggiero&aisaaS ai Balgiei O știre sosită din Anglia arată că acolo s’a putut stabili situaţia corpurilor de armată germane cari operează spre vest. Masa forţelor germane e concentrată între Liége şi Luxemburg. Aceasta ar confirma părerea exprimată de noi încă de acum cîteva zile, cum că acţiunea principală germană se va desfăşura prin Belgia şi Luxemburg, drumul prin Belgia dînd posibilitate trupelor de năvălire să întoarcă puternicile fortificaţii ale Meusel pentru a debuşa în valea Clisei care descoperă Parisul. Se pare însă că socoteala germanilor n’a eşit tocmai aşa cum se aştepta la Berlin. Germanii au găsit armata belgiană într’o stare de pregătire mult mai înaintată decit credeau. Liége-ul rezistă încă, forturile sale respângînd cu succes toate atacurile de pînă acum ale germanilor, cari voind să evite perderile de timp cerute de un asediu în regulă, au voit să pună stăpînire pe cetate prin surprindere. Atacul bruscat însă nu a reușit. * Pe de altă parte, însă se pare că germanii încercau o mare mișcare de Înconjurare de la Nord. Trupele lor au străbătut toată provincia Limburg şi au ajuns la Diest, unde a avut loc chiar o luptă. E greu de prevăzut dacă obiectivul lor este Bruxelles, a căruia cucerire nu ar avea mare importanţă din punctul de vedere militar, ori Anvers, care este formidabil întărit, s au vor să întoarcă cetatea Namur şi întăriturile belgiene de pe valea Meusel. In orice caz, o mișcare înconjurătoare împinsă prea mult la Nord, ar fi periculoasă din moment ce francezii, cari încă de acum cîteva zile pătrunseseră la Mons, au adus prin valea Sambrei trupe foarte numeroase la Charleroi. E greu de admis că germanii se vor hazarda într’o acţiune serioasă pe la Nord, fără a căuta să sfarme pivotul formidabil pe care-l înfăţişează Înaintarea francezilor la Charleroi şi puternica cetate Namur. De fapt, Namur este adevăratul punct de rezistenţă al fortificaţiilor belgiene, căci cetatea aceasta, care e mult mai tare decit Liége, comandă atît valea Meusel spre Givet, cît şi valea Sambrel spre Maubeuge.» Fortificaţiile Namurului ca şi cele din Liége sînt opera generalului Brialmont, care a făcut din Namur centrul sistemului defensiv al Belgiei. Planul fortificărei actuale a orașuluî a fost emis încă din 1872 de generalul Leclercq, care într’un raport adresat guvernului sau arată că la Namur ar trebui să se facă un pivot de observație pentru o armată care ar opera în cîmip deschis. In acest scop el propuse să se ridice în jurul orașului care trebuia să rămînă oraș deschis o centură de forturi. Memoriul sau fu supus lui Brialmont, pe atunci director al geniului, care-1 respinse în următorii termeni: „Sînt de părere că nu ne putem gîndi să facem din Namur un cîmp întărit care ar fi foarte întins; pentru ca să putem apăra acest punct ar trebui s săîntrebuinţăm o mare parte din forţele noastre ceea ce ne-ar conduce la o împrăştiere primejdioasă”. Peste opt ani insă, în 1880, Brialmont revine asupra acestor idei şi prezintă guvernului un proect de fortificare a Namuruluî şi a Liègeului. Combătut în mod viu la început,, Brialmont triumfă în cele din urmă şi, la 1887, se începe execuţia fortificaţiilor de pe Meusa. Deşi atît la Liége cît şi la Namur sistemul fortificaţiilor e acelaş, Brialmont a dat mai mare atenţie oraşului care, prin aşezarea sa la confluenţa Meusel şi Sambrel era mai indicat spre a fi mai bine întărit. Despre Narour specialiştii spun că e tot aşa de bine întărit ca şi Belfort Nestor. N A 2 R I T I I PROTESTUL KAISERULUI întotdeauna cînd guvernul protesta în alegeri că infama opoziţie îl terorizează şi nu-1 lasă să trăiască, toată lumea ştia că guvernul a buclarisit-o şi că cu toate ciomăgelile, e la ananghie. Exact aceiaşi impresie a făcut protestul Kaiseruilui. „Germania cere în faţa lumei civilizate întregi, satisfacţune pentru sîngele vinovaţilor, pentru modul insultător pentru civilizaţiune în care Belgia a dus războiul”. Iat'o dar pe biata Belgie vinovată că au năvălit armatele Kaiserului şi că se apără şi ea cum poate!.... Să se întrunească Juriul şi să decerne Kaiserului Premiul Nobel pentru pace şi civilizaţie!! Pac. Namur: Podul peste Meusa şi Citadela CALAUZA de EUG.HEROVEANU ____________, fost deputat Ziarele au anunţat, zilele aceste, că guvernul portugez, cedînd impulsiuni sentimentului public, ar fi declarat războiu Germaniei. Nu ştiu dacă lucrul e adevărat; mă aştept chiar să-l văd dezminţit, ca atîtea alte ştiri izvorîte din fantezia aprinsă a unora, sau din pornirile interesate ale altora. Dar adevărată sau nu, ştirea aceasta pune pe tapet o chestie de mare şi actuală însemnătate: e bine ca politica unui stat să se orienteze după sentimentul public? In tot cazul, în ce măsură acest sentiment poate influenţa orientarea politică? Bineînţeles, vorbesc de politica exterioară, de aceea care priveşte interesele de conservare şi de aspiraţiuni naţionale ale unui popor, căci politica internă nici nu se poate concepe în afară de lupta dintre partide,adică în afară de ciocnirea organelor permanente care exprimă diferitele curente ale sentimentului public, înainte de toate, — şi asupraacelui lucru toată lumea e de acord, — politica externă nu poate fi expusă fluctuaţiilor curente care ar putea să-î schimbe periodic directiva. Ea cere, dimpotrivă, o continuitate cît mai asigurată şi o permanentă pe care să n’o întrerupă decît doar schimbarea condiţiilor exterioare. De aceea, în genere, politica externă e lăsată în grija, şi răspunderea acelor factori diriguitori cari prin rolul şi prin situaţia lor, oferă, pe de o parte, garanţia unui spirit de prevedere mai sănătos şi asigură, pe de alta, toată unitatea şi permanenţa de care e nevoe. Cum sentimentul public e însă privit ca un factor variabil şi nesigur, ca un total de manifestări de pasiuni trecătoare, de impulsiuni neînţelese, de impresii vagi, de lucruri fără consistenţă sufletească şi fără valoare morală, e firesc să se spue, că , în principiu, şi în regulă generală, el nu poate şi nu trebue să influenţeze politica hotărîtă şi continuă a statului. Şi dacă sentimentul public e numai atît, nici nu e de vorbit că sfera influenţei sale nu trebue să atingă diriguirea treburilor publice. Dar e, în realitate, numai atît? Fireşte că nu. La drept vorbind, sentimentul public nici nu e ceea ce agită sporadic mulţimea, ceea ce divide şi învrăjbeşte pe membrii aceuiaşi corp social, dar dimpotrivă, ceea ce formează legătura lor su■fWiftae^A cam ce-jL Mmnte siJ[ iHlfe BSESSIHWIJSar*- *5S«JSars2S!!i *** ste. Căci el e ceva care vine din trecutul comun de suferinţe şi de glorie, ceva care trăeşte din solidaritate de singe şi de interese, el e tot ce apropie o societate omenească în cuget, în simţire, în speranţe, în aspiraţii. Ca factor permanent şi statornic, el dar nu poate fi în dezacord cu orientarea politică, ba dimpotrivă, pe cît e cu putinţă, el cată să fie călăuza acesteia. O politică generală care ar fi rezultatul unor calcule reci de cabinet şi care ar merge hotărît împotriva năzuinţelor populare, ar fi o nesocotinţă. Este drept însă, că una care n’ar ţinea seamă decît de acest factor, ar constitui poate o imprudenţă gravă. Căcî cei cari au răspunderea conducere! statelor, au în primul loc datoria de a găsi formula concretă care să pue în armonie simţimintele şi năzuinţele obşteşti cu posibilităţile politice reale. # Este politica noastră externă de acord cu sentimentul public? Astăzi, cel puţin, hotărît, nu. Dacă pentru moment guvernul a adoptat o neutralitate îndoelnică, e ştiut că regele ţine încă la o acţiune pozitivă alături de tripla alianţă. S’a spus,—şi aceasta pare a fi făcut obiectul unei hotărîri solemne,—că pentru Romînia*e o imposibilitate morală să meargă împotriva triplei alianţe. Pentru ce? Pentru angajamentele luate în trecut? Pentru datorii de recunoştinţă în prezent? Pentru interese de siguranţă în viitor? Dar în focul care a încins Europa, multe tratate se vor preface în scrum. Crima pe care Germania a comis-o în *&**** imagitatei Şi a caliz&t î-a ridicat dreptul la recunoştinţa oricui. Cît despre siguranţa în viitor, — cine mai poate vorbi de ea acum, în faţa sîngerosului conflict de supremaţie a rasselor europene, care ameninţă să tulbure încă multă vreme liniştea omenire!. O politică alături de Austria şi de Germania e o politică contrară aspiraţiilor noastre legitime, contrară destinelor noastre. Ea contrazice şi irită sentimentul public. Ca rassă, Romînia n’are nimic comun cu rassa germană, ca ideal n’are nimic care s’o apropie de ea ca interese, năzuinţele ei o fac să ia atitudine împotrivă-i. Noi nu putem da mîna cu asupritorii fraţilor noştri din Ardeal, şi de greoaia civilizaţie germană, aşa de nepotrivită cu spiritul nostru latin, ne lipsim cu plăcere. In momentele aceste, cînd atîtea revendicări se afirmă în lumina cetăţilor incendiate, gîndul nostru nu poate părăsi ideia întregire noastre etnice, în direcţia unde sentimentul naţional e mai viu şi mai plin de vigoare. Misiunea noastră istorică ne-o impune, ca suprema finalitate a existenţei noastre. Acesta este la noi sentimentul public, sentimentul cel adevărat şi etern, care vine din adîncul sufletesc al trecutului şi se duce către marile taine ale viitorului, cel care formează fondul sufletului romînesc, iar nu spuma trecătoare care agită vremelnic stradele. El acceptă ideia unei neutralităţi actuale, dacă prudenţa conducătorilor noştri o reclamă. Căci în definitiv, massele nu pot şti dacă, sub raportul oportunităţii momentul afirmăreî unui drept a sosit, sau nu. Din duşmanii săi fireşti, el acceptă încă să fraternizeze cu acela de care-l apropie legături rezultînd din:„o veche penetraţiune etnică şi sufletească. Iar dintre toate statele în luptă, el nu urmăreşte cu dragoste şi cu gînd bun decît acţiunea eroică a Franţei căreia îi doreşte din adîncul inimei toată gloria pe care o merită. Căci Franţa, către care de secole se îndreaptă speranţele lume! întregi, e în acest moment, simbolul culture! şi al civilizaţiei în luptă cu forţa brutală. El nu admite clar că acţiunea noastră ar putea fi altceva decît o acţiune pentru triumful geniului latin şi pentru solidaritatea cea mai strînsă cu cauza Franţei eterne, a Franţei generoase. ........JEug.Jfwiraţiu 1 . D. EUGEN HEROVANU Marea criza a Orientului european Articolul ce urmează a fost publicat în franţuzeşte de d. dr. Prosin în „Revue positiviste” din Paris, No. 1 din 15 Mai, 1911 şi, cu o clară conştienţă, el a anticipat asupra evenimentelor cari se desfăşoară acuma şi cari, aşa de repede, Îl întăresc consideraţi unite. El a demonstrat impasul la care se va ajunge prin voinţa Austro-Ungariei de a-şi păstra influenţa faţă de anumite popoare, situaţie din care a izvorît conflictul austro-sîrb şi războiul european dezlănţuit în urmă, şi a pus în evidenţă, deoparte, la ce criză va duce antagonismul dintre ginţile slavă şi teutonă, de alta, atitudinea pe care o poate păstra în aceste momente Romînia. Iată cuprinsul acestui interesant articol: Pacea din Bucureşti a pus capăt sau cel puţin a redus deocamdată măcelul din Balcani, dar ea n’a liniştit spiritele. Dacă sleirea puterilor balcanicilor chezăşueşte liniştea aparentă pentru un număr de ani, celelalte popoare ale Orientului european, socotind şi pe romîni, se află într’o stare de încordare poate mai vădită decit pe vremea războiului balcanic. Şi lucrul se explică : statele Orientului european nu şi-au violat încă resentimentele. Politica sferelor de influenţă e mai pronunţată ca orîcînd. Dintr’un moment într’altul se aşteaptă ca Austro-Ungaria, acest amestec de naţiuni, poate chiar cu prilejul succesiunii la tron, să se desmembreze ; şi atunci cui să vină partea leului ? Pe de o parte Austro-Ungaria vrea să-şi păstreze unitatea şi influenţa ei în ciuda popoarelor ce-i recunosc stăpînirea fără voe. Pe de altă parte Rusia mai ales vrea să profite de o eventuală desmembrare spre a-şi întinde, de-i va fi cu putință, imperiul, sau, cel puţin, să-şi însuşească influenţa pierdută de Austria. Şi în acest litigiu, se poate spune secular, Germania la rîmdu-i, urmărind al sau Drang nach Osten (năvală spre răsărit), stă gata s’o împiedice pe Rusia, spre a-şî anexa populaţiunea austriacă de rasă germană, şi s’o înlocuiască pe Austria în sfera ei actuală de influenţă. Or, starea asta de încordare a Orientului -.european, mai ales prin interesul ce-l are Germania, se resfrînge asupra Occidentului. In cît Franţa, Anglia, Italia şi chiar ţările mici, pînă acuma de tot paşnice şi neutre, ca Belgia, Olanda, Suedia, sunt chinuite de stafia războiului. De unde acea reînoiere a militarismului ce merge mină în mină cu naţionalismul la exces. Toate celelalte in- terese ale popoarelor şi ale ţărilor sufăr de teama războiului ameninţător şi de groaza înarmărilor. In mijlocul acestei crize, Romînia este poate cea mai neliniştită. Situată între cele două ginţi, slavă şi teutonă, cari-şi dispută făşii de pămînt şi de noroade a căror cucerire poate hotărî de precumpănirea uneia sau alteia, poporul român, fâşie răzleţită din ginta latină, trebue să stea de pază cu ochii în patru. Dacă, pentru necesităţile politice de echilibru european, Romînia şi-a putut arăta simpatia către Austria şi printr’însa către tripla alianţă, ea îşi dă seama bine că, în starea de războiu ce se pregăteşte, cînd primitivitatea firii omeneşti, încă prea sălbatică, ese la iveală- orânduirea din pace nu se mai potriveşte cu războiul. Şi atuncea tot neutralitatea cea cuminte este care se impune. Intr’adevăr, în cine să te’ncrezi ?! Lăsînd deoparte Transilvania, ce-am fi de disputat mai curînd cu ungurii, Austria i-a luat Romîniei, sau mai curînd Moldovei, Bucovina în 1775, iar Rusia i-a luat Basarabia în 1812, Romînia n’are mai puțin de revendicat de partea unei puteri cuceritoare decit de partea celeilalte. Cît despre sentimentele ce ambele mari puteri i le poartă, Romînia este prea edificată: cu Rusia, dovada avu Ioc cînd cu războiul din 1877 când, drept răsplată pentru conlucrarea împotriva turcilor, îi fu luat restul din Basarabia ; iar cu Austria, dovada se făcu cu prilejul recentului război și balcanic, cînd incitațiunea pentru ca Romînia să-și realizeze vederile porni mai curînd de la Berlin decît de la Viena. Cu chipul acesta, Romînia se îndreaptă cu aspiraţiunile sale mai degrabă spre Occident. Păzind faţă de puternicele sale vecine o atitudine binevoitoare şi împăciuitoare, ea se va feri să încline mai mult deoparte decît de alta, apoi se va sili, garantîndu-se de orice năvălire, să se folosească de împrejurări. Conştientă de rolul ei în Orient, Romînia socoate a fi arătat Europei întregi, întregei lumi, valoarea ei ca factor civilizator, înşelaţi de-o orbitoare extensiune, ambele ginţi, între cari poporul român face oficiu de tampon, ar putea expune civilizaţiunea europeană la o mare primejdie, la o adîncă stagnare, de nu chiar la dar© îndărăt. Orientul încăerat ar putea firi şi Occidentul, într’un moment de uitare, spre prăpastia confuziiei şi a degradării... E foarte regretabil că civilizaţiunea europeană n’a izbutit încă să subţieze îndestul minţiile pentru îndrumarea ei liniştită; acesta-i un neajuns la care vă trebui de cuge-tat cu atît mai mult cu cît i se văd la dureroasele consecinţe. Dar cel puţin ţările ce nu-s deadreptul interesate în această înfierbîntare a Orientalilor să nu-şî piardă capul şi intervenfiunea lor, dacă din nefericire războiul începe să fie de aşa fel ca condiţiunile civilizaţiunii şi ale păcii să nu fie de tot primejduite. In orice caz, organele civilizaţiuniî să nu uite că întărind spiritul latin în Orient, adică pe România şi pe poporul român, vor domoli disonanţele celorlalte ginţi şi vor întări civilizaţiunea. Dr. P. Zosin. 7 D. ZOSIN Chestiunea poloneză De cîte ori cerul Europei se acoperă de nori prevestitori de furtună, de cîte ori transformări însemnate în harta continentului sînt în perspectivă, o rază de speranţă începe să sc înteeze în inima naţiunilor subjugate. Cine oare poate să le interzică a spera, că în vălmăşagul luptelor ce se vor deslănţui, capricioasa soartă, îndurîndu-se de chinurile suferite, nu le va croi un viitor mai fericit ? Cine poate şti, dacă prin jocul normal al împrejurărilor, un popor uitat de toţi, prigonit cu ultima înverşunare pînă mai deunăzi de învingătorii de el, nu va fi chemat să joace un rol important, determinant chiar, pentru victoria sau existenţa călăilor săi? In astfel de situaţiuni, cînd o conştiinţă naţională există, cînd un ideal comun încălzeşte inimele tuturor de acelaşi singe, cînd încrederea în forţele naţiunele mare şi justificată, nu se poate ca ţinta propusă să nu fie atinsă, ca visul urmărit de atîta vreme să nu fie realizat. Există la hotarul de miază-noapte al ţăreî noastre, o naţiune de 22 milioane, care căzînd victima slăbiciunei sale interne şi uneltirilor vecinilor săi, de mai bine de un veac a încetat de a figura în rîndul popoarelor neatîrnate. De atunci şi pînă azi, istoria Poloniei e un lung martir, o continuă suferinţă, întretăiată din cînd în cînd de svîrcoliri eroice, ce-i redau gloria ei de altă dată. Din momentul celei de a treia împărţiri, exceptînd o scurtă perioadă sub Napoleon I, care crease efemerul ducat al Varşoviei, politica Rusiei, a Prusiei şi a Austriei faţă de poloni a fost aceeaşi : o politică de desnaţionalizare, o politică de exterminare. Cadrul jTOuJ^srticsy, * n^adSâtVilător pentru a expune mal în deamfi- i nuntul fazele acestei prigoniri şi uriaşa luptă, pe care naţiunea polonă a trebuit să o ducă, pe un triplu front, pentru a se menţine şi a-şi afirma sus şi tare existenţa. E destul să spunem, că, dacă ţelul urmărit de cele trei Puteri a fost acelaşi, mijloacele întrebuinţate au variat, după mentalitatea şi gradul de civilizaţie al fiecăreia. In Rusia, lucrurile stau simplu de tot: orice manifestare externă a vieţii intelectuale sau politice poloneze a fost înăbuşită din vreme şi pentru aceasta să fiu servit de vechiul lor sistem : spânzurătoarea, Siberia şi confiscarea întregului avut sau jaful pe faţă *). Barbaria moscovită fc’a fost în stare să inventeze altceva. Prusia, care vrea să treacă cu tot dinadinsul drept o ţară, ce păşeşte în fruntea progresului, a întrebuinţat şi întrebuinţează aceleaşi procedee, însă sub o altă etichetă . Knutul rusesc e înlocuit prin „priigelstock“-ul învăţătorului neamţ, introducînd astfel nefasta pedagogie germană îin şcolile din Poznania. Dacă le lipseşte Siberia, a destule fortăreţe, unde închid pînă şi copilaşii din şcoli, pentru „crima de stat“ pe care au comis-o, spuntad rugăciunea în limba polonă. In sfîrşit, confiscarea,, care in Rusia, ţaţă autocrats,, se practică pe cale administrativă germanii au adoptat-o şi el în ultimul tiraj, întronînc- o în rîndul principiilor, pe care se reazimă imperiul german. O lese, specială ţinuturilorpolone din Răsăritul Prusiei, permite guvernului să „e:**) După studiul amănunţit al lui Louis Lubliner, în urma revoluţiei din anii 1830_31, au fost confiscate numai domenii rurale în valoare de te 141.300.000. .