Adevěrul, iunie 1916 (Anul 29, nr. 10497-10526)
1916-06-10 / nr. 10506
«mjuXXix-ieaNo. 10506 fO ft DATOR ALEX. V. BELCHVIANU 5 Bani Exemplarul PUBLICITATEA CONCEDAZA EXCLUSIV Agentiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. KArsgeorgevici, No. S EL *.T«l*fo»» S/S BIROURILE ZIARULUI« No. 11, București Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. CSILLE Abonamente cm promit» /nea. ........ ..... Lei fase tant ...... ♦ * • « • « M' Ioni « •»“ Pentru străinătate frîntul este induit TELEFON: Capitala ..... No. 14 10 ........................ 34/73 Provincia ...... 14/99 Străinătatea ..... 12/40 *♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» V Îs**.«» . 4.VtLn.d 4 Aliaţii şi România Cînd s’a săvîrşit cea mai gravă toufere greşelile României, aceea de a da libertate de acţiune bulgarilor spre a sugruma Serbia, duc după aceasta am fost complectamente încercuiţi, oricine îşî aduce aminte »tonul acela ne maipomenit de brutal şi infam pe care a trebuit să-l ascultăm săptămâni de zile di partea presei austro-germane întreţinută aci pe teritoriul României şi care ne ameninţa cu soarta Serbiei, dacă nu ne vom clarifica repede atitudinea faţă de puterile centrale. Au fost cele mai penibile prin cari a trecut vreodată România zilele acele de injoncţiuni, avertismente şi directe ameninţări din partea ofensivei lui Mackensen. Până şi împăratul Wilhelm măsura de la Sofia numărul kilometrilor pînă la Bucureşti, agitîmdu-şi sabia alăturea de a Napoleonului Bulgariei! Astăzi este de sigur ceva schimbat ca situaţiune. E dudul aliaţilor să vorbească, dacă tot nu e încă rândul guvernului de la Bucureşti. Şi in adevăr, aliaţii au început să vorbească. Ei nu au aci o presă a lor, fiindcă au ceva mai mult: au inima tatei şi conştiinţa naţiunei toamne de partea lor. Presa pariziană se ocupă însă iarăşi de Romînia. Când comparăm, tonul ei calm şi cugetarea chibzuită cu brutalităţile austro-germane la adresa noastră, de pe vremea ofensivei lui Mackensen, putem măsura toată distanţa dintre unii şi ceilalţi. Puterile centrale ştiau că nu pot apela nici la interesele naţionale ale României, nici la sentimentele acestui popor latin, spre a-l câştiga de partea lor. Ei aveau o singură armă : forţa şi cu ea ameninţau. Aliaţii ştiu, că au alăturea, de cauza lor cauza intereselor bine pricepute ale românismului şi totodată instinctul original comune care leagă Romînia de Franţa şi Italia, fată de ce nu au nevoe să ameninţe, ci să judece, să explice şi să îndemne Romînia a trage urmările din ofensiva generalului Brussilof. Ştim că guvernul, care nu s’a formalizat de ameninţările infame ale presei austro-germane de la Bucureşti, cînd cu ofensiva Mackensen, va vorbi iar de „injoncţiuni“ cu privire la tonul cuminte al presei pariziene. Tocmai de aceea am ţinut să subliniem deosebirea între atitudinea puterilor centrale şi aceea a aliaţilor faţă de Romînia. Emil D. Fagure NAZBITII TURIA TRETRULUI De mult nu l’am văzut atît de furios pe marele Tretru ! O fi cu ceva vinovat şi mojicul de Brusilof în chetia aceasta, dar furia Tretrului se revarsă în potriva presseî guvernului care, antmnţînd plecarea la Călinăneştî a d-luî Filip,eseu, îi pune titulatura de „şef al partidului con■crviator". Este adevărat că numai pressa Tretrului se face de rîs punînd asenenea, titulatură patronului ei, ori de cîte ori pleacă sau revine dela Buzăil. De aici marea furie a Tretruluî. Ei bine, nu se găseşte cineva să’şi facă pomană, luînd pe d. Marghiloman drept şef al partidului conservator ? ! Niţică generozitate, ce dracu! ! Pac. Infrîngerea austriacă GENERALUL PLANZER-BALTIN comandantul trupelor austriace de pe frontul bucovinean. Apelat la unire CUI SE ADRESEAZA SI CINE-L RESPINGE ! Se petrece ceva comic in lagărul marghilomanist. Cum a început ofensivaarussilor, chiar în prima zi, foile şefului caterisit au somat guvernul să intre imediat în acţiune, alături, de unguri şi bulgari, căci altfel iar perdem momentul. Propunerea via maî stîrnit indignare, ci o mare ilaritate, fiindcă nu se maî dă nici imn fel de importantă atitudinei d-luî Marghiloman. Cum s’a pus însă pe tapet chestiunea guvernului, national, a sărit iarăși d. Marghiloman. Guvern national ? Dar d. Brătianuiri are nevoie de un asemenea guvern. D. Brătianu are toată încrederea d-luî Marghiloman care-l asigură acum că a condus bine neutralitatea Romînieî şi îi va da tot concursul în viitor„ sperind că se va alipi în cele din urmă şi încă la timp, puterilor centrale! Declaraţia aceasta o face în mod solemn un oficios marghilomanist. Dar nu numai atît: şeful caterisit tine să asigure pe d- Brătianui că nu se va uni cu cei de la Federaţie pe cari îi consideră ca duşmani ireductibili ! O atitudine mai comică nu s’a maî văzut la noi. A înţeles oare vre-un om politic serios de la noi cină s’diî făcut apehtic la unire sau s'a vorbit de guvern national că se vizează direct sau indirect pe d. Marghiloman ? Dar unirea se cere pentru o acţiune în direcţia Ardealului. Guvern national se cere pentru intrarea în acţiune. Ce caută d. Marghiloman in aceste combinationî ? Politicianul acesta a fost gonit de la şefia conservatoare tocmai pe chestia naţională. Fireşte că din acea zi el a devenit „duşmanul ireductibil" al acelor cari merg în direcţia Ardealului. Deci nici un apel la uită, nici o combinaţie de guvern naţional nu-l poate privi. D. Marghiloman a scontat o singură tristă perspectivă: zdrobirea revendicărilor noastre naţionale prin dictarea păcei de la Berlin şi Budapesta. Atunci s'ar fi impus la Bucureşti un guvern nemţesc şi d. Marghiloman s’ar fi incumentat să-l formeze pe ruinele romînismul. De această tristă Perspectivă, sperăm că s'au încredinţat şi marginiomaniştii că am scăpat. Şi dacă am scăpat se va găsi oare un partid naţional care să se compromită înăuntru şi în afară cu „colaborarea" d-luî Marghiloman? R. X. Fapte mici Babele cu Antiteza Ie-a plăcut întotdeauna oamenilor, dovadă duşul scoţian : una caldă, una rece. Văzură-ţi pe Mărita prietenului meu, romîncă subjugată, dîrză şi revoluţionară faţă de venerabila instituţie a Poliţiei, bosumflată şi gata pe harţă către orice nedreptate şi neorînduială care o atinge personal, pe scurt fără multe fasoane înaintea principiului autorităţii cînd acesta cu strîmbătate o jenează. Acum să vă prezint şi dosul medaliei : Babele cu pui şi ouă, romînce nesubjugate, din Romînia liberă, umile, fataliste şi sceptice. Nu ştiu cum le chiamă. De departe tare nu trebue să fie. Nu le cred în stare să fi emigrat decit cel mult dintr’un judeţ în altul, desigur că nu de pe urma vreunui calcul adînc şi nici conduse de un puternic liber arbitru. Bănuesc că au poposit în Capitală ca paiul pe malul mării, duse de valurile nevoilor. Le-am cunoscut dim întîmplare. Pe la amiaza unei zile se uitau printre zebrelele porţii cu gîndul să-şi găsească un amator pentru puţina mirfă ce le mai rămăsese. De atunci datează relaţiile dintre noi, întotdeauna plăcute şi utile pentru ambele părţi. De-atunci mă vizitează regulat cînd le maî rămîne ceva de vindut, căci afi găsit in mine pecientul care cumpără „tot restul“. Din pricina asta sînt persoana cea pui şi oua de I. Teodorescu mai bine informată asupra preţului exact al puilor şi ouălor, întrucît babele mele, realizîndu-şi cîştigul propus de pe la diferiţi boeri cari se bucură la trufandale, mie îmi vînd restul mărfii aproape pe cît le costă, ca să scape. De aceia le sînt mai simpatic ei mai de folos decît oricine, căci perechea de pui şi duzina de ouă trag greu la spinare la miezul zilei, cînd punga s’a garnisit, căldura e mare şi e aproape prinzul/mult dorit. Tot astfel se explică de ce, simţindu-se libere de munca zilei şi cu mîinile goale, cu toate că nu-s de loc vorbăreţe, babele mele se aşează cîteodată pe pragul de piatră al casei şi le place să schimbe cîteva vorbe despre una şi alta. ** * * O paranteză mică cu toate că e vorba de evenimente şi fapte care merg dela Adam şi pînă la babele cu pui şi ouă mai sus pomenite. Dacă toate ouăle ar ajunge pui şi toate seminţele plante, în scurtă vreme pămîntul n’ar maî putea fi locuibil. Natura face o înspăimântătoare risipă de germeni. De-abia dacă la un milion de ouă încolţeşte o vietate, şi de-abia dacă la un milion de vietăţi ajunge una să dea , iar naştere la ouă. O floare se răsfăţa la soare pe zecimi de milioane de cadavre ale speciei; un om de seamă se ridica pe nesfârşite mormane de gunoiu, care se chiamă mulţimea anonimă. Respectul şi admiraţia noastră trebue să fie, deci, fără de margini cînd ne aflăm în faţa vieţei, sub ori ce formă s’ar produce ea, căci viaţa e lucrul cel mai rar din lume, e cîştigul eşti de la o loterie ale căreia numere necîştigătoare sunt infinite. Ca urmare a celor aci spuse, să îmi daţi voe să admir incomparabil mai vîrtos pe babele mele decît pe orice om mare al ţării, ele fiind cu adevărat o excepţie extraordinară, un germene menit morţii şi totuşi desvoltat, un fir de gunoiu care a reuşit să iasă deasupra, o unitate a imensului anonimat care a putut să îşi facă un nume. Ele vădesc dreptatea ovreicei care refuza biletul de loterie zicind că dacă i-e dat să cîştige, cîştigă şi fără bilet. Judecaţi o clipă:să te tragi din sute de generaţii de robi legaţi, de pămînt şi de stăpîn, din acea mulţime care din începuturi a fost numai mulsă, tunsă şi chiar adesea complect jupuiată ; să nu fi avut de veacuri nici glas de plîns, nici gură de strigat, nici ochi de văzut, nici minte de judecat, nici voinţă de exercitat; şi fără nici o pregătire, fără ştiinţă de carte, fără îndemn de la alţii, fără sfat, fără tradiţie, împotriva a toate şi a tuturor, în contra oricărei reguli, cînd se stabilise pare-se definitiv că rumînu numai munceşte pentru alţii, că boerul numai consumă şi ca străinul numai negustoreşte în ţara asta, — sa te ridici tu, biată babă din fundul alcătuirei sociale, să iei coşul la spinare, să pleci la oraş cu pui şi ouă şi să începi a vinde târgoveţilor un leu pe doi! Pe oamenii noştri mari, de toată mîna, eşiţi de prin tîrgurî, mi-i pot explica mai mult sau mai puţin. Pe babele mele de loc ! Babele sînt o minune între minuni. Ele reprezintă o adevărată revoluţie în economia şi structura neamului, un caz care, dacă se repetă şi se înmulţeşte, poate duce la urmări mai importante decît 48, 77, 81, 913 etc Babele cu pui şi ouă par’că caracterizează o epocă, pentru cine ştie să mai privească şi faptele mici. Să închidem paranteza. „ * Mai întotdeauna începuturile sînt grele şi obscure deşi din ele vor avea a decurge splendide desvoltărî urmate de măreţe decadenţe. Se întîmplă însă uneori ca începuturile să avorteze chiar dacă slnt îngreunate cu atare progrese şi decadenţe. In această privinţă cazul babelor mele îmi dă mult de gîndit. V'am arătat partea îmbucurătoare: începuturile promiţătoare- Să vedeţi însă şi partea cealaltă şi să-mî spuneţi şi dv. ce credeţi că va fi. — Da vă merse bine azi, Ie zisei eu, cum şedeau ele pe prag cu coatele pe genunchi şi cu fălcile în palme, că văd că nu maî aveţi nici un ou. Iar una, cea mai vîpae, răspunse, dindu-şî mîihele în jos și privirea într’o parte: , — Ni le-a luat, Domnule.. .■ . — Vi le-a luat pe preț bun dacă le-aţi vîndut de dimneață. 1 Se întîmplă nodală ceva unic pînă atunci: amîndouă babele rîseră rîs cu poftă, cu ochii în lăcrămî și cu gura largă. Apoi, potolindu-se: — Ne maî rămăsese vreo cincisprezece bucăți, cînd întîlnirăm pe don comisar. Mnealuî, după ce se uită şi scotoci, prin coş, le luă şi plecă cu ele- Nu poţi avea noroc chiar în toate zilele, conchise vorbitoarea. Nu prea pricepui bine ce voia să spună baba și continuau: — Păi pe degeaba vi le-a luat ? Alt rîs. Acu însă scurt și mărunt urmat de coate între femei. Văzînd că evitau să mă privească ci-şî ascunseseră capul în palma dreaptă, care se găsea a fi dinspre partea mea și se uitau în stînga, deocamdată înțelesei un lucru, că în mintea lor se gîndeau: „cam prostuț boieru ăsta1". De-aceea nu mă lăsaî, simțind că ceva interesant va să urmeze : — Comisar, necomisar, ori cine ar fi, și Vodă chiar, marfă cu japca nimeni n’are voe să ia. Gama sentimentelor se desvoltă mereu la babe. Au început cu rîs mare, apoi au dat în rîs mic, s’au înălțat la ironie și acum iată-le abordînd mirarea. Cea mai tăcută luă cuvîntul, dovadă că chestia devenise serioasă: — De Vodă nu știm, că cu el nu ne întîlnim. Dar Don comisar cum să n’aibă voe a lua? Dacă-i comisar !... Imi veni pe dată o idee : ' — Ce fel de comisar, cu chipiu, cu sabie?, . . , — Eî, asi’! Aia stau maî mult pe la secţie, de te bat măr dacă te duce dracu pe-acolo şi faci gur» — Atunci cum era comisarul care v’a luat ouăle? — Cum să fie? Un nemţesc de ăia, cu bastonu în mînă şi cu pălărie într’o parte. Ia aşa un boer, ca mneata şi ca alţii. — Da cum l’aţî cunoscut că e comisar ! Poate era vre-un pungaş... — Da de unde pungaş, mi se tăiă repede vorba, a scos. Domnule pajere de la brin dac’a văzut că vrem să smucim coşu. — Care pajeră ? — Mneata nu ştii? Dacă e comisar are pajere subt haină. Dacă ţi-o arată şi nu te supui, apoi dai de aghiuţă... înţelesei, în fine ! Un şmecher pungaş le-a eşit din întîmplare înainte, le-a mirosit pe dată că sînt „de-ale noastre", de cele din Romînia liberă, care au avut de veacuri sfînta frică a autorităţii şi n’au ştiut o clipă nici ce-i ţară, nici ce-i drept și le-a arătat un capac de cutie de vax, drept care le-a pus la mînă cu cincisprezece ouă. Nu mai era nimic de zis. Mă găseam prins în logica faptelor ce se întîmplă de mai bine de-o mie de ani, pe același fond numai cu forme noui. Era evident că babele mele nu mai puteau nutri nici o speranţă cu privire la valoarea ouălor şi, fataliste şi umile din fire şi prin lungă moştenire, nu mai aveau nici măcar regretul lucrului. Ele ştiau că e absurd de-a forma regrete faţă de inevitabil şi de inexorabil. Pe deplin convins asupra sentimentelor lor de umilinţă şi fatalitate, am voit să văd pînă unde merge scepticizmul. Ei, să fiu în locul d-voastră, le-am zis, tot m’aş duce să reclam. Dacă ziceţi că la secţie vă bate, duceţi-vă la procuror, la o gazetă, dar nu lăsaţi lucrurile aşa căiar o s’o păţiţi. Gama emotivă se încheie. Una din babe îmi răspunse cu oftat şi cu clătinări de cap de sus în jos: — De sigur că ne bătea la secţie şi ne maî lua şi puii. Ca să ne plîngem unde zici mneata, îi de prisos. O să ne păzim cît om putea de-aci încolo. Iar ca concluzie, după o p auzat cu resemnare: — Da ei cu ce să trăiască? Par’că au vre-un meşteşug ? Găina de unde scurmă de-acolo se hrăneşte. S’a sfîrşit ! Văd din nou prăpastia adîncă în care zace neamul. A lupta, a protesta, a voi, a şti, a cunoaşte, nimic din toate astea cînd e vorba de Autoritate, chiar în formă de tinichea. Şi pe deasupra acestei grozave prăpăstii spre a o acoperi, numai pînza diafană a unui cîntec, a unei glume, a unei zicători !... Stau la mare cumpănă- Mă tem că nu mam ţinut de cuvînt de data asta şi, în loc de un fapt mic v’am arătat unul mare, mare de tot, un colţ al vecinicei tragedii care învalue poporul nostru, cel din Romînia liberă, imposibilitatea de a reacţiona pentru adevăr şi dreptate. Vă făgăduesc însă că în numărul viitor voi reintra în înlănţuirea subiectului ce mi-am propus, părăsind deocamdată şi acest teren al dramelor sociale. Cu „Legenda Ciobanului vom face o escapadă în lumea eterică a literaturii. Sper că faptul într’adevăr mic pe care-mi propun să vi-l povestesc data viitoare va putea găsi un loc de frunte in marea istorie I. TEODORESCU . * * Declaraţia lui Vandervelde MUNCITORII BELGIENI CONTRA PĂCII GERMANE „Vorwaerts“ cu data de 18 iunie si v. reproduce după „Humanité“ uni articol al ministrului socialist belgian Emile Vandervelde. ^ Vanderveldei îi răspunde lui Scheidemann, socialistul-lacheu german, care l-a atacat intr’o broşură. Scheidemann se indignează că Vandervelde, şeful socialiştilor belgieni şi preşedintele Internaţionalei, a primit să fie ministru de stat. Vandervelde răspunde: „In ceasul primejdie!, cînd Gennania militară a tăbărît asupra noastră, no! n’am găsit Germania socialistă, decit în rîndurile duşmanilor, în rîndurile acelora care ne încălcaţi teritoriul. Din acel moment am putut, am fost dator să facem ceea ce am făcut: să uzăm de dreptul nostru de legitimă apărare, să împingem la extrem, prin unirea tuturora, rezistenţa noastră naţională". Mai departe, Vandervelde dezminte anumite falsuri răspindite de Scheidemann şi de Sidekumi lui Wilhelm, şi apoi publică o scrisoare pe care a primit-o de curînd de la fruntaşi socialişti din Belgia, oglindind felul de a vedea al muncitorimii belgiene. Extragem: „Muncitorimea belgiană e decisă, să suporte toate nenorocirile, să îndure toate suferințele, pentru ca să n'aibă o pace germană, care n'ar fi o pace durabilă și hotărîtă. Nimeni să nu-şî închipuie că trebuie să se grăbească, pentru noi. Noi ne cerem pacea". Vandervelde termină declarînd că ar fi o imposibilitate morală să stea de vorbă cu aceia cari au aprobat invazia în Belgia şi ocuparea ei cu armele. Aceştia sînt majoritatea so-ialiştilor «■“’■nani, adică socialiştii, lachei. R. Z. 4000 votări contra 200 Pentuu a masca reaua impresiune ce a făcut asupra acţionarilor, discuţiunile şi voturile semnificative cu ocaziunea sporireî capitalului Băncei Româneşti. „Viitorul“ de erî are ingenioasa inspiraţie de a se arăta archimulţumit, invocînd tocmai expresia nemulţumirilor acţionarilor ca favorabilă sporirea capitalului. Astfel „Viitorul“ scrie : „După cum se poate vedea din darea de seamă a adunărea acţionarilor Băncei Romîneşti, cîţiva acţionari, au cerut ca noua emisiune să fie rezervată numai vechilor acţionari. „Interesant e da reţinut că aceia care au făcut această propunere fac parte din tagma celora cari strigau pe toate tonurile că liberalii „acaparează“ instituţiunile economice şi financiare şi că intronind acolo un exclusivism aprig, le transformă in citadele liberale. „Şi mai interesant (adevărat interesant N. R.) de relevat că imensa majoritate a acţionarilor Băncei Romîneşti, înţelegînd interesul general al sporirea capitalului Băncei, au respins cu 1000 de voturi contra 200 propunerea de a se rezerva noua emisiune numai vechilor acţionari. „Majoritatea acţionarilor Băncei Romîneşti au dovedit astfel că ţin (ba bine că nul) să solidarizeze, pe cit mai mulţi cu interesele financiare şi economice ale acestei instituţiuni care a îmbrăţişat întreaga problemtă a economiei naţionale". Sublim nu altăceva ! Ba bine că nu ! Majoritatea acţionarilor Băncei Romîneşti, doresc din suflet ca şi alţi noi acţionari să contribue la consolidarea acestei bănci, precum şi a fondului ei de rezervă destul de slăbuţ, şi cum banul nu are miros, ori şi cine va fi primit.• • Iar propunerea cîtorva interpuşi din partea Băncei, ca numai vechii acționari sa poată subscrie la noile acţiuni a provocat o adevărată panică printre acţionari, aşa că pusă la vot această propunere a fost res- . pinsă cu 4000 voturi contra 200. Credem că toată lumea este pe deplin edificată de rostul acestui vot, căci dacă într’adevăr ar fi fost vre-o procopseală cu acţiunile acestei Bănci, desigur că s’ar fi repezit vechii acţionari să ia întreaga emisiune, cum s’ar fi întîmplat în cazul noilor emisiuni de acţiuni ale Banceî Naţionale, ale tramvaelor sau s’ar întîmpla la acţiunile soc. de Navigaţie „Romînia". De ce în aceste cazuri d. Vintilă Brătianu nu a sacrificat pe vechii acţionari ? Rostul votului vechilor acţionari pentru sporirea capitalului Băncei Romîneşti, este de sigur că la prima forţare a cursului, să se debaraseze de ele. Pe noi nu ne va mira dacă această lovitură financiară va da greş, cel puţin pînă azi în cercurile financiare nu se prevede altfel. FOST ACTIONAR . #♦ Aaeverurl WinTocltit „Nenorocită Bucovină" exclamă un oficios al guvernului, iată de reocuparea el pentru a treia oară de către ruși. Cu atît maî nenorocită1, cu cit e mai nenorocit guvernul dela Bucureşti • La Sinaia Legaţia austro-ungară s’a instalat la Sinaia. Ar fi fost poate maî de ajutor refugiaţilor din Bucovina dacă se instala la Burdiujeni 11 „Uniră" Tretrul a început să ofteze după... unire! Maare inspirator a fost, amice Brusierf 11 Rifoletto Generalul Brussiloffff „La Guerre mondiale" din Geneva] publică următoarele : „Protagonistul puternice ofensive pe care a dezlănţuit-o ruşii, gene- ralul Brusiloff, este în vârstă de 83 de ani. Face parte din acei ofiţeri, a căror reputaţie a întemeiat-o războiul, înainte de ostilităţile de astăzi, Brusiloff era socotit în Rusia Ca un perfect cavaler. Fusese pus, în 1902, în fruntea celebrei şcoale petersburgene de călărie pentru ofiţeri şi făcuse servicii de seamă, dezvoltând călăritul. Lui i se datoreşte faimosul loc de alergare cu obstacole, din Postawy, în regiunea lacurilor lituaniene, unde ofiţerii din cavaleria rusă se făcură stăpân pe arta lor. In 1901, Brusiloff primi comanda diviziei a 2-a de cavalerie a gărzei si se puse aşa de bine în evidenţă că dupa trei ani, fu trecut în fruntea corpului al 12-lea de armată (Kiew). Fiind remarcat şi pentru talentele sale de administrator, îl ataşară vre-o cîtva timp pe lîngă guvernatorul militar al Varşoviei, generalul Skalow. * Cu toate astea, reputaţia sa nu trecuse de cercurile militare. Dar prima campanie din Galiţia îi făcu curînd popular numele în toată Rusia. La izbucnirea războiului, i se încredința o armată, a treia, din grupul de la Kiev, pe care îl comanda generalul Ivanoff; străpungând linia austriacă la Zlota-Lipa, merse asupra Lembergului. Armata austriacă de la nord, luată astfel de la spate trebui să bată în retragere, părăsind Galiţia, 100.000 de prizonieri şi 400 tunuri. Această strălucită victorie îi aduse crucea Sf. Gheorghe, clasa 4-a. Timp de o iarnă întreagă, Brusiloff îngrămădi, împreună cu Ivanofff, succes peste succes. .Unul din cele din urmă fu la 21 Martie 1915, luarea Przemyslului cu 120.000 oameni. In răstimp luase conducerea armatei a 8-a. * Zilele mai puţin fericite ce urmară, dădură deasemen! acestui şef prilejul să desfăşoare calităţile geniului eau mititar. Ştiu să retragă la timp armata sa din Carpaţî, scăpând’o astfel de nimicire. La Mosciska apără cu folos flancul stîng al armatelor de pe San şi făcu apoi o retragere magistrală, din poziţiune în poziţiune, maî intii la Grodek, apoî la Guila, în sfârşit la Zlota-Lipa, pe cînd la stînga apăra Nistrul contra lui Linsingen şi gărzei sale, căruia Îi pricinui o crîncenă înfrlngere în Iunie, aruncînd’o pe ţărmul drept la Zurawno şi luîndu-l în două zile 8000 prizonieri. * •* * * ' La începutul linie! Septembrie 1915 un nou succes al lui Brusiloff. In faţa Tarnopoluluî, generalul von Bothmer, reluînd marşul sau spre est, pregătise două divizii și o formidabilă artilerie pentru a străpunge frontul moscovit și a-șî deschide calea spre Rusia meridională. Pînă a nu fi început, Brusiloff se aruncă asupra lui, pe etndi, maî la sud, la Trembovla, Lecziezki ataca pe Pflanzer. După mai multe zile de luptă pe Strypa, austro-gewnaniî fură respinși, pierii»d 50.000 de prizonieri. Primejdia dela sud era definiiv înlăturată. In tot timipul emel, el se pregăti pentru revanșa pe care îl fu dat s’o conducă el însuși, după ce fu numit lntîul comandant al grupurilor de armate dela sud în locul lu! Ivanoff. Succesorul sǎu la a 8-a armată este generalul Lecziczki. * * * * CHESTIA ZILEI Omul impasibili — D-le ministru, a căzut fi Cernăuţiu iBhel: Să cadă şi pămîntul în soare şi tot nume mîşoft Cum se legiferează de Preotul Popescu Cernea —Legile excepţionale ale guvernului, mijloace de corupere pentru slujba$ii satelor —J »*-*-------------------------- Nu vreau sa acuz guvernul pelîtru votarea legilor excepţionale privitoare la scumpirea traiului. Nici nu mă ocup de oraşe, căci nici nu vreau să ştiu ce se va fi petrecând şi acolo. Vorbesc despre sate. Ei bine! la sate niciodată tu a fost maî cumplită foamete ca acuma ! Pîine nu ei? porumii *tu e. Porumbul vine ht băncile populare* Deşi vine cu foarte mare întîrziere şi la bantar, totuşi, cine garantează o corectă şi echitabilă purtare a conducătorilor băncilor populare la operaţiunile vînzăreî porumbului?* Şi maî ales cine supraveghiază astfel de operaţiuni ? Nu vreau să fac nimănuia proces de intenţiune, totuşi im* permit a face o profeţie si dea Dumnezeu şi rămîn un proroc mincinos: dacă operaţiunile distribuirea porumbului în satele de munte ale ţării se vor efectua în aceleaş condiţiuni ca şi pînă acuma, să ne ferească Dumnezeu de furia poporului înfometat! Nu s’a înregistrat nimic pînă acuma, pentrucă au mai fost rezerve în magaziile negustorilor. Dea Dumnezeu să nu se înregistreze nimic, nici de aici încolo ! La Casa Centrală a Băncilor populare, în cancelariile Federalelor băncilor se fac teorii, se fac planuri, se fac iluzii! Toate bune ! Ideia e genială, totuşi poporul vrea pîine ! înainte mîncare şi pe urmă filosofie* Legile, excepţionale fixează preţuri maxime pentru toate articolele de prima necesitate. Foarte bine : iată o măsură excelentă împotriva speculei! Totuşi, cine execută aceste salutare măsuri ale guvernului? Cine? Jandarmii rurali ?.... Iată o instituţîune publică, creiată în pripă, în 1907 pentru o nevoie momentană şi care ameninţă să devină o primejdie pentru viaţa noastră socială ! Să îau căzu! Jartdarmulu! Cf. Pescu şeful de post al comune! V** lea Lungă, jud. Dîmboviţa. Comuna aceasta, este o coreel muntoasă, situată între instalaţii»»nile petrolifere Moreni-Cîmpina. Toţi locuitori! ei, cu mic, cu mare, lucrează în aceste schele şi sint mulffumiţi. Din aceastfecauză, tot comuna aceasta s’au stabilit negustori, care aduc de toate pentru nevoile familiilor lucrătorilor în schelele petrolifere, din această comună. Cine însă să supravegheze p® negustori! speculanţi? Jandarmul acesta este un maestru în meşteşugul învîrtelii. Negustorii, ni numai că nu sínt urmăriţi de ei în operaţiunile lor neoneste, dar sínt apăsaţi ca d® un Cerber. Mie, preot, invitatorul, frontaşuluî cărturar din comună, negustorul din Valea-Lungă nu vrea să-mî vînză nimica pentru că se zice :*.. aş protesta. Săteni! nai sînt speculat! însă fără nici o milă. La şeful de post ca şi la şeful de secţie, veşnic e belşug. Pe lîngă acest belşug, şeful de post din Valea Lungă depune la banca populară locală, pe fie car® lună, ăte una sută lei. Pun această întrebare Inspectoratului general al jandarmeriei rurale: Cum se face, că un jandarm rural, cu un salar de 70 lei lunar, poate economisi şi pune deoparte 109 lei uimar? Comandantului companiei d® jandarmi de la Tîrgovişte, ori de cîte ori î s’a reclamat, a trimes in cercetare pe şeful de secţie Krim, care în Ioc să cerceteze cele reclamate, s’a mulţumit cu cîteva certificate de onestitate cerşite de jandarmul Popescu şi cu cîte o pereche desagi cu zahăr sau cu alte bunătăţi de la negustorii contravenienți. Citiți continuarea în pagina ll-a. *