Adevěrul, iulie 1922 (Anul 35, nr. 11729-11754)

1922-07-04 / nr. 11732

anul XXXV. No. 11732 \ teu exemplarul In țoata țara 2 Lei exemplarul In strainatate C Mărfi t1 lulie 192­ Adevemit fondatori AL. V. BELTHMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 Proprietatea subsolului Ca este naționalizarea! i apropierea solului și expropie­­rea subsolului .11,rrinin,i.i 1,1,11, .Iiiiniinilimi Regimul nostru minier Chestiunea pe care a pus-o pe tapet comisiunea constitu­ţională, luând în discuţiune regimul proprietăţei subsolu­lui şi înclinând pentru naţio­nalizarea acestuia, este una din cele mai însemnate cari privesc reorganizarea socială. Dacă exproprierea suprafe­ţei solului a fost o revoluţiune in sensul că a făcut ea, pămân­tul să treacă din mâna mari­lor moşieri în a ţărănimei, ea nu a schimbat însă principiul proprietăţei, ci numai forma ei. Din mare­ a devenit mică, din stăpânirea unora a trecut in stăpânirea multora, dar tot proprietate privată a rămas.­­Altfel se pune chestiunea, dacă se realizează ideia naţio­­nalizărei subsolului, căci na­ţionalizarea nu însemnează exproprierea unora în folosul altora, ci exproprierea lor în folosul Statului. Pentru întâia dată s’ar înfăptui astfel la noi principiul socialist al desfiin­­ţărei proprietăţei private şi în­locuirea ei prin proprietatea socială, căci Statul înlocuind proprietarii privaţi, schimbă însăşi bazele principiului pro­­prietăţei. * Când considerăm astfel re­forma urmărită de comisiunea constituţională, nu noi o vom combate. După convingerea noastră, naţionalizarea nu nu­mai a subsolului, dar şi a tu­turor proprietăţilor imobilia­re, se găseşte în mod fatal pe linia de dezvoltare a societăţii moderne. Totul este să găseşti momentul potrivit în care a­­ceastă transformare să fie cu adevărat utilă, să ducă la un progres şi nu la un regres. In materie socială compara­ţiile trebuie făcute cu foarte mare rezervă. Societatea nu se poate compara, cum fac mulţi, nici cu un organism animal, nici cu un conglomerat chi­mic, iar societatea dintr’o ţară nu se poate compara decât în mod foarte general cu cea din alta, ci cel mult se poate spu­ne că cea înaintată arată ca într’o oglindă, celei înapoiate, viitorul ce-o aşteaptă. Cu toate acestea, trebuie a­­mintit că în fond bolşevicii nu au făcut decât să ducă la ex­trem principiul naţionalizărei, — cu ce rezultat, vede ori­cine. Cel mai nefast este că iniţiati­va privată a de pierit cu totul, că gospodăria de Stat s’a ară­tat, ca întotdeauna, insuficien­tă, şi a avut de urmare o scă­dere a producţiei care, însoţită de o complectă reducere a pu­­terei de cumpărare a consu­matorilor, are totuşi aspectul unei supraproducţii. Aceasta nu însemnează că orice naţionalizare trebuie să ducă la asemenea rezultate, ci însemnează numai că ea tre­ime făcută numai când condi­ţiile sunt coapte pentru dânsa, adică atunci, când proprieta­tea privată începe să devie o piedică pentru buna şi norma­la d­ezvoltare econmică şi so­cială a unei ţări. Toată pro­blema stă aci : ne aflăm noi în această fază ? Iniţiativa pri­vată, al cărei stimulent hotă­­rîtor este proprietatea privată, a dat ea tot rendementul ei şi a început să devie o pacoste socială, pentru ca naţionaliza­rea să fi devenit o necesitate ? In Germania, partidul­ socia­list, ajuns la cârmă, a hezitat şi nu a realizat naţionalizarea minelor, pe care totuşi a în­scris-o în Constituţia Reichu­­lui, iar în Anglia, o telegramă sosită chiar eri, anunţă că a­­ceastă naţionalizare a fost tre­cută ca una din cererile pro­gramatice ale partidului tra­­vailist, pe când ancheta asu­pra naţionalizării întreprinsă de guvernul englez dinaintea războiului, a d­at rezultate foarte controversate. Şi totuşi Anglia şi­­Germania au ajuns la un grad de dezvoltare eco­nomică şi socială care face po­sibilă şi de concentrare cel pu­ţin a unei părţi din industria minieră, care face necesară, naţionalizarea acesteia. Cum se prezintă însă lucru­rile la noi ? In vechiul regat regimul proprietăţei subsolu­lui e supus prin celebra lege a minelor, care a făcut pe vre­muri să curgă atâta cerneală şi atâtea fraze, la două trata­mente deosebite. In ce priveşte minele în general, afară de ce­le de petrol, avem un regim a­­semănător cu cel din statele occidentale. Cu o autorizaţie a ministerului industriei, fieca­re poate căuta şi explora mi­ne, iar după ce le-a găsit, are dreptul să le şi exploateze în anume condiţiuni, chiar dacă sunt sub suprafaţa unui teren care nu-i aparţine. In aceste cazuri dreptul de proprietate asupra subsolului este, dacă nu desfiinţat, cel puţin foarte restrîns. Altfel e insă regimul ce se aplică minelor de petrol. Aci­­— cităm textual legea — „petrolul, cu deroga­ţiune la dânsa, rămâne la libera dispo­­ziţiune a proprietăţei suprafe­ţei“, însăşi această dispoziţie a legei spune că pentru cele­lalte mine, proprietarul supra­feţei nu are libera dispoziţiu­­ne. Numai că, şi într'un caz şi într’altul, legea noastră, a mi­nelor, vizează tot la proprieta­tea privată,­ iar libertatea ex­­plorărei şi a exploatărei sub­solului, independent de pro­prietarul solului corespunză­tor, un principiu admis în a­­proape toată lumea civilizată, nu este de fapt decât un sti­mulent, o încurajare a iniţiati­vei private, care e îndemnată astfel a căuta mine, ştiind că dacă le găseşte, va avea întâ­ietatea în exploatarea lor. Na­ţionalizarea însă pune Statul înainte ca explorator şi ex­ploatator, indiferent dacă va uza direct de dreptul său sau dacă va recurge la metoda con­cesiunilor sau regiei cointere­sate. ■ * # * # Naşte întrebarea: suntem noi copţi pentru aceasta radicală transformare ? Şi putem restrînge încă che­stiunea, dacă ne dăm seamă, cum tocmai am arătat, că, în chiar regimul actual al pro­prietăţei subsolului nostru, re­forma naţionalizării nu poate viza de fapt decât subsolul pe­trolifer. Ei bine, este industria noastr­ă de petrol atât de dez­voltată, încât să reclame sau să poată suporta naţionaliza­rea ? Ar fi oare naţionalizarea un stimulent sau o piedică în dezvoltarea ei ? Iată întrebări cari reclamă o examinare mai amănunţită. B. ESrănişteanui N A ZBĂTU OPSEAUA Ziarul anunţă că s’a acordat unei societăţi al domnului ghinărar ghi­­nărarisim Ilirescu, ghinărarisim, fiin­dcă mai rar aşa ghinărar, o fumnitu­­ră de vopsea de zece milioane lei. Cine ştie la ce poate scrii vopsea­ua aceasta guvernului, iar cele zece milioane la domnu ghinărar. Guv­ernul poate să vopsească din nou o mulţime de reputaţii răsufla­­te, iar domnu ghinărar cu zece mili­oane o scoate de­sigur la vopsea. Numai că guvernul ar trebui să ştie că cine umblă cu vopsea se mur­dărește pe degete, pe când domnu ghinărar va putea mai curând spu­ne, variind un rachiu proverb, că cine umblă cu vopsea se linge pe de­gete. , PAC. Este necontestat că actualmente politica noastră internă e dominată de problema raporturilor dintre gu­vern şi partidele de opoziţie, în spe­cial partidul naţional din Ardeal. După diferite încercări făcute de liberali de a stabili o colaborare cu acest partid, după tratative care au urmat direct între reprezentanţii­ lui şi şeful guvernului, în clipa chiar în care se părea că acordul a fost realizat, s’a produs­­ ruptura, care de atunci şi mulţumită şurubului e­­lectoral, a mers accentuându-se, până când a ajuns la nişte propor­ţii cărora le-am zice iremediabile, dacă n’am fi văzut în politică altele, şi mai deochiate. Cunoscând furia şi ura neîmblân­zite cu care întotdeauna partidul liberal îşi urmăreşte adversarii, nu am fi căutat altă explicaţie a vio­lenţei cu care liberalii atacă ori un­de pot şi au ocazie, pe adversarii lor. Iată însă, că o personalitate de mâna întâi din partidul liberal, dis­cutând cu un corifeu opoziţionist, un om cu reputaţie de obiectivitate şi de mare doctrinar, a pus înainte motive principiale, cu care d-l Ionel Birătianu ar justifica pornirea sa contra partidului naţional. Cunoşteam şi noi acuzaţiunea , regionalizm, pentru dovedirea că­reia liberalii pretind că şeful lor are şi lui document scris, o cunoşteam şi pe cea de confesionalism. Mărtu­risim însă că nu bănuiam forma po­litică ce se va da acestor acuzaţiuni cari până acum serviseră numai ca platformă presei liberale, pentru violenţele ei de limbagiu. Cu atât mai interesante ni se par explicaţiile pe cari le-a dat acea personalitate liberală pe care am pomenit-o mai sus, opoziţionistului care ni le-a repetat,, după cum ne-a spus, aproape cuvânt cu cuvânt aşa cum le redăm în cele ce urmează REGIONALISMUL ŞI CONFESIONALISMUL . „Simt pocite trei luni de când n’am mai vorbit politică cu il-l Io­nel Brâtianu. Precis dar n'aş spune ce socoate el despre noua formă a activităţii opoziţioniste. Cred, insă, a define de la d-sa ideile fundamen­tale ale politicei ce o face faţă de partidul naţional ardelenesc. „Primul ministru este absolut convins că felul politicei ardelenilor primejduieşte unitatea naţională. Nu preocupări meschine de for­maţiuni ministeriale sau seama de deputat l-au diriguit. In fond are dreptate când susţine, cum i-a spus şi lui Loyd George, că preferă pe adversarul în afară de guvern decât un guvern. Dar nu acesta-i miezul problemei. Cheia boltei politicei an­ti-ard­elene­şti a lui Ionel Brâtianu trebuie căutată in convingerea ce cere că politica regionalistă amenin­ţă unitatea naţională. Regionalismul partidului national — care in concepţia primului-mini­­stru merge până la autonomie — viciază tot ce se face pentru asigu­rarea unitătei tarei. Politica lui să­sească, întronată in România, ar constitui un dezastru. In al doilea loc problema partidu­lui national, pune şi chestiunea con­te stinei. România nouă trebuie să îşi vadă şi biserica pusă pe baze solide, cu supremaţia biserică de Stat, a Useriei ortodoxe. Or, poli­tica religioasă a uniţilor, tot după părerea d-luî Brâtianu, poate duce la adevărate nenorociri naţionale. STRĂMUTAREA CAPI­­TALEI De aceia primul ministru socoate de a sa datorie de a răpune regio­nalismul. Va face aceasta prin re­­forma administrativă, va face a­­cest lucru pe calea măsurilor con­­stituţionale. Va merge, de va fi ne­voie, până şi la strămutarea Capi­talei, fie la Braşov, fie la Făgăraş. Acţiunea exercitată de Capitala, a­­dusă în Ardeal, va pune capăt u­­nor probleme de ordin regional, care duc la consecinţi mult mai mari de­cât la statisfacere de ve­leităţi personale ale unor oameni politici. ÎMPĂCAREA d­ lus al. CONSTANTINESCU — Junin urmărirea acestei poli­tici, primul-ministru a avut şi are în calea sa multe şi mari dificultăţi. Unele sunt de ordin lăuntric liberal. Altele privesc raporturile cu fracţi­unile opoziţioniste. Înlăturarea lor ar urma să însemneze înfrîngerea definitivă a partidului naţional, în orice caz izolarea lui. Prima serie de dificultăţi, acea de ordin lăuntric liberal, poate fi so­cotită ca înlăturată. Dar acest prilej d-l Ionel Brâtianu a­ dat din nou do­vadă de o extraordinară abilitate. Vorbesc de chestiunea Ale­cu Constantinescu. Problema unei e­­vmntiude apropieri a acestuia de partidul național nu a fost numai o vorbă de gazetă. Ea l-a preocupat foarte serios pe șeful partidului li­beral. Or, ultimele întâmplări înseamnă lichidarea acestei chestiuni. Legea votată de Corpurile legiui­toare, prin care se retrage privile­giul Bancă Agrare, rupe complect și definitiv firele dintre Alecu Con­stantinescu și ardeleni. Cum de a primit ministrul dome­niilor să prezinte el această lege, când ştia că ardelenii nu i-o vor ierta şi nu i-o vor uita niciodată, iată ceea ce pentru moment îmi a­­pa­re inexplicabil. S’ar putea totuşi încerca o explicaţie, dacă ne-am gândi la cele ce s’au întâmplat mai zilele trecute cu vagonul cu obiecte pe care d-l Constantinescu l-a dus la Arad şi pe care nu l-a putut dis­tribui. Tot atât de abil a fost condusă şi acţiunea cealaltă, aşa zisa mişcare a şefilor de organizaţii din judeţe. Ştii că o delegaţie s’a prezentat ci­cum câteva zile primului-ministru­. Ea a fost condusă de d-l Dinu Bră­tianui. Precum vezi, un soi de revo­luţie, aprobată ele tar ! CONCESII OPOZIŢIEI Rămâne acum a doua serie de dificultăţi: Raporturile cu fracţiu­nile opoziţioniste din vechiul re­gat. Or, convingerea mea este că d. Ionel Brătianui va merge până la mari concesiuni faţă de toţi, faţă de ţărănişti, de Iorga, de Stere, de a­­verescani, de Marghiloman, in scop de a realiza ceea ce crede el că corespunde interesului superior al tarei­— Numai de n’ar fi târziu, a re­plicat corifeul opoziţionist. Frac­­tiunile opoziţioniste merg cu paşi repezi spre un pact. —■_ Nu cu paşi atât de repezi cât crezi. Si apoi politica cere timp. Se poate că de urnite ori să reali­zezi peste o lună lucruri ce cu o lună mai curând te-ar fi realizat mult mai uşor. Se poate. Dar in politică totul este in funcţie de tiuip si nu se face de cât­ când se poate. Convingerea mea este că d. Io­nel Brâtianu l va rezolvi şi pe a­­cestea cu bine“. Am redat, cum am spus, steno­grafie discuţia. Gândul intim al d­ -lui Ionel Bră­­tianu este astfel trădat. Rămâne ele văzut acum dacă el va putea fi re­alizat. De asemenea e de prisos să spu­nem că noi atribuim totuşi prea multă pricepere şi abilitate politică a primului ministru, pentru ca să cre­dem ci­ ceia ce e prezentat de inti­mii săi ca o convingere adâncă, este m­aî mult decât o platformă po­litică. In tot cazul gândul intim al d-lui Brăti­anut fiind trădat, ceî vi­zaţi de el ştiu cum trebue să ri­posteze. Sr.rBstarofr Primul ministru şi partidul naţional Explicaţia înverşunării contra partidului liberal « Lupta de exterminare contra partidului naţional ----- iWii • ............. Chestia regionalismului şi chestia confesională . ABONAMENTE . Ura an Sei SÖÖ 6 luni lei 150 3 luni lei 75 Comisia constituțională se promită pentru pedeapsa cu moarte. Și prima căreia vrei s’o aplice ieste presa. După înmormântarea şefului, fruntaşii partidului democrat şi ci­vilt o consfătuire, nu chiar o chilie a mânăstirei. Ei au h­otărît ca pentru moment să menţie organizaţia partidului, câtă mai există, sub conducerea co­mitetului executiv. La toamnă se va ad­una un congres şi acesta va ho­tărî — spune comunicatul — ,asu­pra tuturor chestiunilor la ordinea zilei". Acest ,la ordinea zilei" e foarte cuprinzător. El se poate referi de­sigur la toate chestiunile politice in­terne și externe, dar nu poate să nu se refere la cele două mari ches­tiuni cari pirivesc însuși partidul de­mocrat. Aceste două chestiuni sunt: Are partidul democrat, după moartea şefului său, sorti de aşa viaţă încât independenta să fie de preferat fuziunei cu alt partid ? In caz că membrii partidului s’ar pronunţa în sensul continuării exis­tentei sale independente, cine tre­buie şi poate să-i ia şefia ? Dacă în general şefia unui partid este o misiune atât de grea încât numai un mare complex de însuşiri, cari rare ori se găsesc întrunite în­­tr’un singur om, pot fi suficiente pentru îndeplinirea ei, dar încă a­­tunci când e vorba de şefia unui partid care a fost condus de un Take lonescu ? Partidul democrat era mic şi ne­însemnat prin el însuşi. Dar aseme­nea lui Napoleon, care se socotea pe el, acolo unde se afla, ca pe cel puţin un corp de armată, Take lo­nescu reprezenta el însuşi cât un pariul întreg. Este cine­va care să aibă curajul de a ocupa locul lăsat de dânsul? Problema existenţei partidului democrat, credem noi, nu e de ro­zariul unui congres. Ea este de re­­zortul dezvoltărei naturale a lucru­rilor şi congresul, dacă se va adu­na, nu va avea probabil decât să constate această dezvoltare. SINCERUS Răzel civil din Irlanda Lafayette, 2. — Se anunţă din Ir­­anda că republicanii cari au rezis­­at în palatul de justiţie din Dublin, au capitulat. Incendiul palatului nu a fost încă stins. UN MANIFEST AL GUVERNULUI Berlin, 2. — Guvernul irlandez a publicat un manifest, numind revo­luţia republicană, o conspiraţie îm­potriva tratatului din Downing­­street şi provine pe irlandezi de a lua parte, întru­cât ar putea duce la un războiu cu Anglia. LUPTELE CONTINUA Revoluţionarii irlandezi, inclusiv generalul Oconnor au fost făcuţi prizonieri la „Four courts“ din Du­blin. Cu toate astea luptele dăi­­nuesc încă in alte 20 puncte ale o­­rașului și diferite puncte de la fron­tiera Ulsterului, unde Dévaiéra în­suși conduce republicanii. Trupele engleze nu au intervenit, sunt însă gata de a respinge un a­­tac. . America şi refacerea Europei — AILANŢA DEFENSIVA ANGLO­­FRANCEZA — Berlin. 2. — „Daily Cronicle“ a­­jutorul americanilor pentru reclă­direa Europei depinde de adoptarea de către Franţa punctului de ve­dere englez. Ziarul adaugă : Anglia este preparată de a încheia o a­­lianţă defensivă, care să devie e­­fectivă numai nu căzut că Franţa va fi atacată şi se aşteaptă că Franţa va coopera cu dânsa în problema reparaţiunilor. Franţa a refuzat dea urma negocierile pe această bază. Chestia zilei GARDA BRATIENIST­A. La ușa acestui subsol se oprește exproprierea subsolului. ratch­eta I, Guvernul a făgăduit, pentru în­tâi dată , când ni se denunţă, a­­buzurile şi ororile din Basarabia, că va face o anchetă asupra, asa­sinării celor cinci „amnistiaţi“. Ştim din experienţă că anche­tă a devenit la­ noi indentic cu muşama. Vroim însă să sperăm pentru buna reputaţie a ţarei şi dat fiind că în joc nu e numai reputaţia, ci şi viitorul unirei, că de astă dată e vorba de o anchetă serioasă. Dacă e vorba însă de o anchetă serioasă, vom vedea mimai decât. Prima condiţia în acest scop es­te ca d-l general Popovici să nu se întoarcă la postul său. A doua este ca toţi cei care în decursul vremnei au fost denunţaţi ca pur­tători ai nenorocitului sistem de administrare a Basarabiei să fie rechemaţi. Numai astfel se va crea terenul pentru o anchetă serioasă. Chiar soldaţii din escortă, trebuie mu­taţi în alte regimente şi întrebaţi în absenţa superiorilor lor. Altfel totul se va­ reduce la o sinistră comedie şi nimic în Basa­rabia nu se va schimba. Consecinţele însă ale unui ase­menea rezultat ne considerăm din cale afară de grave. Guvernul e avertizat. Aşteptam să vedem ce va face. Ad. Tratatele italo­­engleze — ACŢIUNEA B­UJI SCHANZER LA LONDRA — Roma, 2. — Corespondentul lui „Corriere della Sera“ scrie câ Sch­anzer a discutat în prima zi chestiunile coloniale și orientale din Egipt, Palestina, Benadir, etc. In Palestina este vorba să con­­tinue mandatul britanic și sionist, care va apăra interesele religioase ale Italiei, care are numeroase mi­siuni în Palestina. In Africa e vorba de rectificări de frontiere. In Egipt de protecţia coloniei italiene. regele Cum­­ informa Clica din jurul Palatului Sfetnicii h­agiflIiFl Ce nu ştie regele Oficiosul partidului naţional, Patria, publică următorul articol în legătură cu audienţele d-lui Bontescu la rege: ATENTATUL CONTRA INDEPENDENŢEI ECO­NOMICE A ARDEALU­LUI „D. dr. Victor Bontescu, di­rectorul general al Băncii Agra­re, a plecat la Bucureşti pentru a-i comunica Regelui hotărârea Consiliului de administraţie a băncii. Aceasta o face la dorinţa pe care Regele şi-a exprimat-o in cursul audienţei din urmă ci cordate domnului Bontescu■ Ma­iestatea Sa va avea astfel prile­jul să afle din sursa cea mai competentă hotărârea unanimă şi nestrămutată a conducătorilor Băncii Agrare, a celorlalte bănci interesate in existenţa Băncii Agrare, a institu­ţiunilor noastre culturale şi bisericeşti, a miilor de acţionari recrutaţi dintre cei mai de jos şi mai umili­t de-a nu se supune fără luptă unei măsuri care, deşi îmbrăcată în haina legalităţii, este un făt­at nesocotită legilor şi inspirat ,numai de interese de partid. Ar­dealul nu se va mărgini insă numai la prezentarea unuii me­moriu Regelui. Vor urma nume­roase adunări in cari opinia pu­blică din toate colţurile ţării va fi lămurită asupra intenţiiunilor liberale: subjugarea economică a Ardealului. Şi apoi va urma procesul­„ D. Bontescu nu face politică militantă. Rolul lui se va mărgini la luminarea lătur­ii juridice a chestiunii, latu­rea cea mai puţin umbroasă. Şi cu aceasta se va şi sfârşi audienţa• Regele va aviza... „Cine ii va lămuri însă Ma­iestăţii Sale laturea politică, fo­car de primejdii, a acestui aten­tat împotriva indepedenţei eco­nomice a Ardealului­ „CLICA DIN JURUL PA­­LATULUI „Ştie doară ţara întrea­gă că prin cercul de fer al Camarilei Palatului nu se pot strecura decât cei ale căror opinii şi păreri nu pot să tulbure senină­tatea monarhului care se culcă şi se scoală în fie­care zi adormit şi trezit cu vorbe ce-i vestesc că ţara este liniştită şi mul­ţumită şi că nici­odată n’a mai existat guvern care să aibe în mai mare măsură încrederea mas­­selor decât actualul gu­vern liberal. „­Regele nostru n’are sfetnici cari să-î poată arăta calea plină, de pri­mejdii , pe care a apucat carul Statului■ mânat de liberali. Sfetnicii lui de azi sunt membri guver­nului și clica din jurul Palatului cointeresată, în­­ guvernarea liberală, şi glasul lor este amăgitor, vorba lor linguşitoare, spusul lor fals... CE NU ŞTIE REGELE „Regele nu ştie ce se petrece în ţară. Nu ştie că alegerile generale s’au făcut cu cea mai ci­nică încălcare a tuturor legilor, că actuala majo­ritate liberală din Parla­ment este obţinută prin fraudă şi fals; că nu este o singură măsură luată de guvern care să nu fi fost dictată de meschine interese de partid; că Ar­dealul se administrează când ca o colonie, bel­giană a, la Congo, bună de stors până la măduvă, când ca o carenie fran­ceză a la Guyana, unde sunt deportaţi condam­naţii pentru anumite cri­­me de-acasă... Şi Majestatea Sa nu ştie înainte de toate că lucrurile acestea au croia­t în ţara întreagă o stare de spirit de enervare şi exasp­er­are nelinişti­to­ti­re. ,.Acesta, este adevărul, care însă nu poate stră­bate până la urechile Ma­­jestății Sale“.

Next