Adevěrul, iulie 1922 (Anul 35, nr. 11729-11754)
1922-07-04 / nr. 11732
anul XXXV. No. 11732 \ teu exemplarul In țoata țara 2 Lei exemplarul In strainatate C Mărfi t1 lulie 192 Adevemit fondatori AL. V. BELTHMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 Proprietatea subsolului Ca este naționalizarea! i apropierea solului și expropierea subsolului .11,rrinin,i.i 1,1,11, .Iiiiniinilimi Regimul nostru minier Chestiunea pe care a pus-o pe tapet comisiunea constituţională, luând în discuţiune regimul proprietăţei subsolului şi înclinând pentru naţionalizarea acestuia, este una din cele mai însemnate cari privesc reorganizarea socială. Dacă exproprierea suprafeţei solului a fost o revoluţiune in sensul că a făcut ea, pământul să treacă din mâna marilor moşieri în a ţărănimei, ea nu a schimbat însă principiul proprietăţei, ci numai forma ei. Din mare a devenit mică, din stăpânirea unora a trecut in stăpânirea multora, dar tot proprietate privată a rămas.Altfel se pune chestiunea, dacă se realizează ideia naţionalizărei subsolului, căci naţionalizarea nu însemnează exproprierea unora în folosul altora, ci exproprierea lor în folosul Statului. Pentru întâia dată s’ar înfăptui astfel la noi principiul socialist al desfiinţărei proprietăţei private şi înlocuirea ei prin proprietatea socială, căci Statul înlocuind proprietarii privaţi, schimbă însăşi bazele principiului proprietăţei. * Când considerăm astfel reforma urmărită de comisiunea constituţională, nu noi o vom combate. După convingerea noastră, naţionalizarea nu numai a subsolului, dar şi a tuturor proprietăţilor imobiliare, se găseşte în mod fatal pe linia de dezvoltare a societăţii moderne. Totul este să găseşti momentul potrivit în care această transformare să fie cu adevărat utilă, să ducă la un progres şi nu la un regres. In materie socială comparaţiile trebuie făcute cu foarte mare rezervă. Societatea nu se poate compara, cum fac mulţi, nici cu un organism animal, nici cu un conglomerat chimic, iar societatea dintr’o ţară nu se poate compara decât în mod foarte general cu cea din alta, ci cel mult se poate spune că cea înaintată arată ca într’o oglindă, celei înapoiate, viitorul ce-o aşteaptă. Cu toate acestea, trebuie amintit că în fond bolşevicii nu au făcut decât să ducă la extrem principiul naţionalizărei, — cu ce rezultat, vede oricine. Cel mai nefast este că iniţiativa privată a de pierit cu totul, că gospodăria de Stat s’a arătat, ca întotdeauna, insuficientă, şi a avut de urmare o scădere a producţiei care, însoţită de o complectă reducere a puterei de cumpărare a consumatorilor, are totuşi aspectul unei supraproducţii. Aceasta nu însemnează că orice naţionalizare trebuie să ducă la asemenea rezultate, ci însemnează numai că ea treime făcută numai când condiţiile sunt coapte pentru dânsa, adică atunci, când proprietatea privată începe să devie o piedică pentru buna şi normala dezvoltare econmică şi socială a unei ţări. Toată problema stă aci : ne aflăm noi în această fază ? Iniţiativa privată, al cărei stimulent hotărîtor este proprietatea privată, a dat ea tot rendementul ei şi a început să devie o pacoste socială, pentru ca naţionalizarea să fi devenit o necesitate ? In Germania, partidul socialist, ajuns la cârmă, a hezitat şi nu a realizat naţionalizarea minelor, pe care totuşi a înscris-o în Constituţia Reichului, iar în Anglia, o telegramă sosită chiar eri, anunţă că această naţionalizare a fost trecută ca una din cererile programatice ale partidului travailist, pe când ancheta asupra naţionalizării întreprinsă de guvernul englez dinaintea războiului, a dat rezultate foarte controversate. Şi totuşi Anglia şiGermania au ajuns la un grad de dezvoltare economică şi socială care face posibilă şi de concentrare cel puţin a unei părţi din industria minieră, care face necesară, naţionalizarea acesteia. Cum se prezintă însă lucrurile la noi ? In vechiul regat regimul proprietăţei subsolului e supus prin celebra lege a minelor, care a făcut pe vremuri să curgă atâta cerneală şi atâtea fraze, la două tratamente deosebite. In ce priveşte minele în general, afară de cele de petrol, avem un regim asemănător cu cel din statele occidentale. Cu o autorizaţie a ministerului industriei, fiecare poate căuta şi explora mine, iar după ce le-a găsit, are dreptul să le şi exploateze în anume condiţiuni, chiar dacă sunt sub suprafaţa unui teren care nu-i aparţine. In aceste cazuri dreptul de proprietate asupra subsolului este, dacă nu desfiinţat, cel puţin foarte restrîns. Altfel e insă regimul ce se aplică minelor de petrol. Aci— cităm textual legea — „petrolul, cu derogaţiune la dânsa, rămâne la libera dispoziţiune a proprietăţei suprafeţei“, însăşi această dispoziţie a legei spune că pentru celelalte mine, proprietarul suprafeţei nu are libera dispoziţiune. Numai că, şi într'un caz şi într’altul, legea noastră, a minelor, vizează tot la proprietatea privată, iar libertatea explorărei şi a exploatărei subsolului, independent de proprietarul solului corespunzător, un principiu admis în aproape toată lumea civilizată, nu este de fapt decât un stimulent, o încurajare a iniţiativei private, care e îndemnată astfel a căuta mine, ştiind că dacă le găseşte, va avea întâietatea în exploatarea lor. Naţionalizarea însă pune Statul înainte ca explorator şi exploatator, indiferent dacă va uza direct de dreptul său sau dacă va recurge la metoda concesiunilor sau regiei cointeresate. ■ * # * # Naşte întrebarea: suntem noi copţi pentru aceasta radicală transformare ? Şi putem restrînge încă chestiunea, dacă ne dăm seamă, cum tocmai am arătat, că, în chiar regimul actual al proprietăţei subsolului nostru, reforma naţionalizării nu poate viza de fapt decât subsolul petrolifer. Ei bine, este industria noastră de petrol atât de dezvoltată, încât să reclame sau să poată suporta naţionalizarea ? Ar fi oare naţionalizarea un stimulent sau o piedică în dezvoltarea ei ? Iată întrebări cari reclamă o examinare mai amănunţită. B. ESrănişteanui N A ZBĂTU OPSEAUA Ziarul anunţă că s’a acordat unei societăţi al domnului ghinărar ghinărarisim Ilirescu, ghinărarisim, fiindcă mai rar aşa ghinărar, o fumnitură de vopsea de zece milioane lei. Cine ştie la ce poate scrii vopseaua aceasta guvernului, iar cele zece milioane la domnu ghinărar. Guvernul poate să vopsească din nou o mulţime de reputaţii răsuflate, iar domnu ghinărar cu zece milioane o scoate desigur la vopsea. Numai că guvernul ar trebui să ştie că cine umblă cu vopsea se murdărește pe degete, pe când domnu ghinărar va putea mai curând spune, variind un rachiu proverb, că cine umblă cu vopsea se linge pe degete. , PAC. Este necontestat că actualmente politica noastră internă e dominată de problema raporturilor dintre guvern şi partidele de opoziţie, în special partidul naţional din Ardeal. După diferite încercări făcute de liberali de a stabili o colaborare cu acest partid, după tratative care au urmat direct între reprezentanţii lui şi şeful guvernului, în clipa chiar în care se părea că acordul a fost realizat, s’a produs ruptura, care de atunci şi mulţumită şurubului electoral, a mers accentuându-se, până când a ajuns la nişte proporţii cărora le-am zice iremediabile, dacă n’am fi văzut în politică altele, şi mai deochiate. Cunoscând furia şi ura neîmblânzite cu care întotdeauna partidul liberal îşi urmăreşte adversarii, nu am fi căutat altă explicaţie a violenţei cu care liberalii atacă ori unde pot şi au ocazie, pe adversarii lor. Iată însă, că o personalitate de mâna întâi din partidul liberal, discutând cu un corifeu opoziţionist, un om cu reputaţie de obiectivitate şi de mare doctrinar, a pus înainte motive principiale, cu care d-l Ionel Birătianu ar justifica pornirea sa contra partidului naţional. Cunoşteam şi noi acuzaţiunea , regionalizm, pentru dovedirea căreia liberalii pretind că şeful lor are şi lui document scris, o cunoşteam şi pe cea de confesionalism. Mărturisim însă că nu bănuiam forma politică ce se va da acestor acuzaţiuni cari până acum serviseră numai ca platformă presei liberale, pentru violenţele ei de limbagiu. Cu atât mai interesante ni se par explicaţiile pe cari le-a dat acea personalitate liberală pe care am pomenit-o mai sus, opoziţionistului care ni le-a repetat,, după cum ne-a spus, aproape cuvânt cu cuvânt aşa cum le redăm în cele ce urmează REGIONALISMUL ŞI CONFESIONALISMUL . „Simt pocite trei luni de când n’am mai vorbit politică cu il-l Ionel Brâtianu. Precis dar n'aş spune ce socoate el despre noua formă a activităţii opoziţioniste. Cred, insă, a define de la d-sa ideile fundamentale ale politicei ce o face faţă de partidul naţional ardelenesc. „Primul ministru este absolut convins că felul politicei ardelenilor primejduieşte unitatea naţională. Nu preocupări meschine de formaţiuni ministeriale sau seama de deputat l-au diriguit. In fond are dreptate când susţine, cum i-a spus şi lui Loyd George, că preferă pe adversarul în afară de guvern decât un guvern. Dar nu acesta-i miezul problemei. Cheia boltei politicei anti-ardeleneşti a lui Ionel Brâtianu trebuie căutată in convingerea ce cere că politica regionalistă ameninţă unitatea naţională. Regionalismul partidului national — care in concepţia primului-ministru merge până la autonomie — viciază tot ce se face pentru asigurarea unitătei tarei. Politica lui săsească, întronată in România, ar constitui un dezastru. In al doilea loc problema partidului national, pune şi chestiunea conte stinei. România nouă trebuie să îşi vadă şi biserica pusă pe baze solide, cu supremaţia biserică de Stat, a Useriei ortodoxe. Or, politica religioasă a uniţilor, tot după părerea d-luî Brâtianu, poate duce la adevărate nenorociri naţionale. STRĂMUTAREA CAPITALEI De aceia primul ministru socoate de a sa datorie de a răpune regionalismul. Va face aceasta prin reforma administrativă, va face acest lucru pe calea măsurilor constituţionale. Va merge, de va fi nevoie, până şi la strămutarea Capitalei, fie la Braşov, fie la Făgăraş. Acţiunea exercitată de Capitala, adusă în Ardeal, va pune capăt unor probleme de ordin regional, care duc la consecinţi mult mai mari decât la statisfacere de veleităţi personale ale unor oameni politici. ÎMPĂCAREA d lus al. CONSTANTINESCU — Junin urmărirea acestei politici, primul-ministru a avut şi are în calea sa multe şi mari dificultăţi. Unele sunt de ordin lăuntric liberal. Altele privesc raporturile cu fracţiunile opoziţioniste. Înlăturarea lor ar urma să însemneze înfrîngerea definitivă a partidului naţional, în orice caz izolarea lui. Prima serie de dificultăţi, acea de ordin lăuntric liberal, poate fi socotită ca înlăturată. Dar acest prilej d-l Ionel Brâtianu a dat din nou dovadă de o extraordinară abilitate. Vorbesc de chestiunea Alecu Constantinescu. Problema unei evmntiude apropieri a acestuia de partidul național nu a fost numai o vorbă de gazetă. Ea l-a preocupat foarte serios pe șeful partidului liberal. Or, ultimele întâmplări înseamnă lichidarea acestei chestiuni. Legea votată de Corpurile legiuitoare, prin care se retrage privilegiul Bancă Agrare, rupe complect și definitiv firele dintre Alecu Constantinescu și ardeleni. Cum de a primit ministrul domeniilor să prezinte el această lege, când ştia că ardelenii nu i-o vor ierta şi nu i-o vor uita niciodată, iată ceea ce pentru moment îmi apare inexplicabil. S’ar putea totuşi încerca o explicaţie, dacă ne-am gândi la cele ce s’au întâmplat mai zilele trecute cu vagonul cu obiecte pe care d-l Constantinescu l-a dus la Arad şi pe care nu l-a putut distribui. Tot atât de abil a fost condusă şi acţiunea cealaltă, aşa zisa mişcare a şefilor de organizaţii din judeţe. Ştii că o delegaţie s’a prezentat cicum câteva zile primului-ministru. Ea a fost condusă de d-l Dinu Brătianui. Precum vezi, un soi de revoluţie, aprobată ele tar ! CONCESII OPOZIŢIEI Rămâne acum a doua serie de dificultăţi: Raporturile cu fracţiunile opoziţioniste din vechiul regat. Or, convingerea mea este că d. Ionel Brătianui va merge până la mari concesiuni faţă de toţi, faţă de ţărănişti, de Iorga, de Stere, de averescani, de Marghiloman, in scop de a realiza ceea ce crede el că corespunde interesului superior al tarei— Numai de n’ar fi târziu, a replicat corifeul opoziţionist. Fractiunile opoziţioniste merg cu paşi repezi spre un pact. —■_ Nu cu paşi atât de repezi cât crezi. Si apoi politica cere timp. Se poate că de urnite ori să realizezi peste o lună lucruri ce cu o lună mai curând te-ar fi realizat mult mai uşor. Se poate. Dar in politică totul este in funcţie de tiuip si nu se face de cât când se poate. Convingerea mea este că d. Ionel Brâtianu l va rezolvi şi pe acestea cu bine“. Am redat, cum am spus, stenografie discuţia. Gândul intim al d -lui Ionel Brătianu este astfel trădat. Rămâne ele văzut acum dacă el va putea fi realizat. De asemenea e de prisos să spunem că noi atribuim totuşi prea multă pricepere şi abilitate politică a primului ministru, pentru ca să credem ci ceia ce e prezentat de intimii săi ca o convingere adâncă, este maî mult decât o platformă politică. In tot cazul gândul intim al d-lui Brătianut fiind trădat, ceî vizaţi de el ştiu cum trebue să riposteze. Sr.rBstarofr Primul ministru şi partidul naţional Explicaţia înverşunării contra partidului liberal « Lupta de exterminare contra partidului naţional ----- iWii • ............. Chestia regionalismului şi chestia confesională . ABONAMENTE . Ura an Sei SÖÖ 6 luni lei 150 3 luni lei 75 Comisia constituțională se promită pentru pedeapsa cu moarte. Și prima căreia vrei s’o aplice ieste presa. După înmormântarea şefului, fruntaşii partidului democrat şi civilt o consfătuire, nu chiar o chilie a mânăstirei. Ei au hotărît ca pentru moment să menţie organizaţia partidului, câtă mai există, sub conducerea comitetului executiv. La toamnă se va aduna un congres şi acesta va hotărî — spune comunicatul — ,asupra tuturor chestiunilor la ordinea zilei". Acest ,la ordinea zilei" e foarte cuprinzător. El se poate referi desigur la toate chestiunile politice interne și externe, dar nu poate să nu se refere la cele două mari chestiuni cari pirivesc însuși partidul democrat. Aceste două chestiuni sunt: Are partidul democrat, după moartea şefului său, sorti de aşa viaţă încât independenta să fie de preferat fuziunei cu alt partid ? In caz că membrii partidului s’ar pronunţa în sensul continuării existentei sale independente, cine trebuie şi poate să-i ia şefia ? Dacă în general şefia unui partid este o misiune atât de grea încât numai un mare complex de însuşiri, cari rare ori se găsesc întrunite într’un singur om, pot fi suficiente pentru îndeplinirea ei, dar încă atunci când e vorba de şefia unui partid care a fost condus de un Take lonescu ? Partidul democrat era mic şi neînsemnat prin el însuşi. Dar asemenea lui Napoleon, care se socotea pe el, acolo unde se afla, ca pe cel puţin un corp de armată, Take lonescu reprezenta el însuşi cât un pariul întreg. Este cineva care să aibă curajul de a ocupa locul lăsat de dânsul? Problema existenţei partidului democrat, credem noi, nu e de rozariul unui congres. Ea este de rezortul dezvoltărei naturale a lucrurilor şi congresul, dacă se va aduna, nu va avea probabil decât să constate această dezvoltare. SINCERUS Răzel civil din Irlanda Lafayette, 2. — Se anunţă din Iranda că republicanii cari au rezisat în palatul de justiţie din Dublin, au capitulat. Incendiul palatului nu a fost încă stins. UN MANIFEST AL GUVERNULUI Berlin, 2. — Guvernul irlandez a publicat un manifest, numind revoluţia republicană, o conspiraţie împotriva tratatului din Downingstreet şi provine pe irlandezi de a lua parte, întrucât ar putea duce la un războiu cu Anglia. LUPTELE CONTINUA Revoluţionarii irlandezi, inclusiv generalul Oconnor au fost făcuţi prizonieri la „Four courts“ din Dublin. Cu toate astea luptele dăinuesc încă in alte 20 puncte ale orașului și diferite puncte de la frontiera Ulsterului, unde Dévaiéra însuși conduce republicanii. Trupele engleze nu au intervenit, sunt însă gata de a respinge un atac. . America şi refacerea Europei — AILANŢA DEFENSIVA ANGLOFRANCEZA — Berlin. 2. — „Daily Cronicle“ ajutorul americanilor pentru reclădirea Europei depinde de adoptarea de către Franţa punctului de vedere englez. Ziarul adaugă : Anglia este preparată de a încheia o alianţă defensivă, care să devie efectivă numai nu căzut că Franţa va fi atacată şi se aşteaptă că Franţa va coopera cu dânsa în problema reparaţiunilor. Franţa a refuzat dea urma negocierile pe această bază. Chestia zilei GARDA BRATIENISTA. La ușa acestui subsol se oprește exproprierea subsolului. ratcheta I, Guvernul a făgăduit, pentru întâi dată , când ni se denunţă, abuzurile şi ororile din Basarabia, că va face o anchetă asupra, asasinării celor cinci „amnistiaţi“. Ştim din experienţă că anchetă a devenit la noi indentic cu muşama. Vroim însă să sperăm pentru buna reputaţie a ţarei şi dat fiind că în joc nu e numai reputaţia, ci şi viitorul unirei, că de astă dată e vorba de o anchetă serioasă. Dacă e vorba însă de o anchetă serioasă, vom vedea mimai decât. Prima condiţia în acest scop este ca d-l general Popovici să nu se întoarcă la postul său. A doua este ca toţi cei care în decursul vremnei au fost denunţaţi ca purtători ai nenorocitului sistem de administrare a Basarabiei să fie rechemaţi. Numai astfel se va crea terenul pentru o anchetă serioasă. Chiar soldaţii din escortă, trebuie mutaţi în alte regimente şi întrebaţi în absenţa superiorilor lor. Altfel totul se va reduce la o sinistră comedie şi nimic în Basarabia nu se va schimba. Consecinţele însă ale unui asemenea rezultat ne considerăm din cale afară de grave. Guvernul e avertizat. Aşteptam să vedem ce va face. Ad. Tratatele italoengleze — ACŢIUNEA BUJI SCHANZER LA LONDRA — Roma, 2. — Corespondentul lui „Corriere della Sera“ scrie câ Schanzer a discutat în prima zi chestiunile coloniale și orientale din Egipt, Palestina, Benadir, etc. In Palestina este vorba să continue mandatul britanic și sionist, care va apăra interesele religioase ale Italiei, care are numeroase misiuni în Palestina. In Africa e vorba de rectificări de frontiere. In Egipt de protecţia coloniei italiene. regele Cum informa Clica din jurul Palatului Sfetnicii hagiflIiFl Ce nu ştie regele Oficiosul partidului naţional, Patria, publică următorul articol în legătură cu audienţele d-lui Bontescu la rege: ATENTATUL CONTRA INDEPENDENŢEI ECONOMICE A ARDEALULUI „D. dr. Victor Bontescu, directorul general al Băncii Agrare, a plecat la Bucureşti pentru a-i comunica Regelui hotărârea Consiliului de administraţie a băncii. Aceasta o face la dorinţa pe care Regele şi-a exprimat-o in cursul audienţei din urmă ci cordate domnului Bontescu■ Maiestatea Sa va avea astfel prilejul să afle din sursa cea mai competentă hotărârea unanimă şi nestrămutată a conducătorilor Băncii Agrare, a celorlalte bănci interesate in existenţa Băncii Agrare, a instituţiunilor noastre culturale şi bisericeşti, a miilor de acţionari recrutaţi dintre cei mai de jos şi mai umilit de-a nu se supune fără luptă unei măsuri care, deşi îmbrăcată în haina legalităţii, este un fătat nesocotită legilor şi inspirat ,numai de interese de partid. Ardealul nu se va mărgini insă numai la prezentarea unuii memoriu Regelui. Vor urma numeroase adunări in cari opinia publică din toate colţurile ţării va fi lămurită asupra intenţiiunilor liberale: subjugarea economică a Ardealului. Şi apoi va urma procesul„ D. Bontescu nu face politică militantă. Rolul lui se va mărgini la luminarea lăturii juridice a chestiunii, laturea cea mai puţin umbroasă. Şi cu aceasta se va şi sfârşi audienţa• Regele va aviza... „Cine ii va lămuri însă Maiestăţii Sale laturea politică, focar de primejdii, a acestui atentat împotriva indepedenţei economice a Ardealului „CLICA DIN JURUL PALATULUI „Ştie doară ţara întreagă că prin cercul de fer al Camarilei Palatului nu se pot strecura decât cei ale căror opinii şi păreri nu pot să tulbure seninătatea monarhului care se culcă şi se scoală în fiecare zi adormit şi trezit cu vorbe ce-i vestesc că ţara este liniştită şi mulţumită şi că niciodată n’a mai existat guvern care să aibe în mai mare măsură încrederea masselor decât actualul guvern liberal. „Regele nostru n’are sfetnici cari să-î poată arăta calea plină, de primejdii , pe care a apucat carul Statului■ mânat de liberali. Sfetnicii lui de azi sunt membri guvernului și clica din jurul Palatului cointeresată, în guvernarea liberală, şi glasul lor este amăgitor, vorba lor linguşitoare, spusul lor fals... CE NU ŞTIE REGELE „Regele nu ştie ce se petrece în ţară. Nu ştie că alegerile generale s’au făcut cu cea mai cinică încălcare a tuturor legilor, că actuala majoritate liberală din Parlament este obţinută prin fraudă şi fals; că nu este o singură măsură luată de guvern care să nu fi fost dictată de meschine interese de partid; că Ardealul se administrează când ca o colonie, belgiană a, la Congo, bună de stors până la măduvă, când ca o carenie franceză a la Guyana, unde sunt deportaţi condamnaţii pentru anumite crime de-acasă... Şi Majestatea Sa nu ştie înainte de toate că lucrurile acestea au croiat în ţara întreagă o stare de spirit de enervare şi exasperare neliniştitotire. ,.Acesta, este adevărul, care însă nu poate străbate până la urechile Majestății Sale“.